TURISMUL ÎN DELTA DUNĂRII

CUPRINS:

Argument……………………………………………..
Capitolul ICaracterizarea Deltei Dunarii..................
1.1Geneză şi evolutie.....................................................
1.2.Delta Dunării Resurse naturale................................
1.3.Agricultura silvicultura şi pescuit.............................
1.4.Populaţia...................................................................
1.5.Transporturile şi comunicaţii....................................
1.6.Folclorul românesc din Delta Dunării…...................
1.7.Vestigii istorice şi religioase……………….…........
Capitolul II. Turismul in Delta Dunarii
2.1.Conceptul de turism…….......................................
2.2.Stimularea creşterii circulaţiei turistice……...........
2.3.Formele turismului de Deltă………………...........
2.4.Rezervaţiile turistice din Delta Dunării……..........
2.5.Obiectivele turistice din Delta Dunării……...........
2.6.Protejarea mediului deltei…………………...........
2.7.Concluziisi si propunerei.........................................
2.8.Bibliografie……………………….……………......
 Argument

Motivul pentru care am ales această temă, pentru lucrarea de atestat, este în
principal fascinaţia pe care am acumulat-o datorită unor numeroase documentare pe
care le-am urmărit despre frumoasa şi minunata Deltă a Dunării. Farmecul acesteia m-
a încântat nespus de mult şi m-a lăsat plăcut impresionata de tot ceea ce are în dotare.
Un alt motiv bine întemeiat pentru care am ales Delta Dunării este şi dorinţa
mea arzătoare de a vizita şi colinda acest mirific loc. Sub aspect turistic, Delta Dunarii
exercita un adevarat miraj, mii de turisti romani si straini sunt dornici sa vada cu
proprii lor ochi aceasta fermecatoare regiune, interesul de a cunoaste Delta Dunarii ii
trezeste in primu rand linistea.
Obiectivele lucrării se concretizează în:
-prezentarea Deltei Dunării;
-turismul in Delta Dunarii;
Această lucrare se adresează persoanelor interesate,turiştilor , celor care doresc
să investească în turism, şi nu numai. Prezenta lucrare încearcă să se constituie într-o
provocare pentru toţi acei care iubesc turismul şi mai ales pentru cei care vor să-i
dedice o perioada din viaţa şi cariera lor. Totodată sunt şanse – ca la nivel naţional
turismul să fie unul din domeniile care ar putea relansa economia deoarece pe lângă
resursele de care dispune, prin structura sa specială - datorată printre altele efectului
multiplicator pe care-l generează asupra zonelor tangenţiale – acesta poate da naştere
unor numeroase activităţi conexe.
1.1. Geneza şi evoluţie

Delta Dunării îşi trage apele din masivul Pădurea Neagră, de sub vârful Kandel
din Germania, prin cele două pâraie, Brigah, la 920 m şi Brege la 1000 m altitudine ce
se unesc lângă localitatea Donaueschingen- Dunarea are un bazin de recepţie de 817
mii km², care este de 3,4 ori mai mare decât suprafaţa României, reprezentând cam a
12- a parte din suprafaţa Europei (10 050 mii km²)1.
Cel mai tânăr pământ al ţării, Delta Dunării potrivit oamenilor de ştiinţă îşi are
originile în urmă cu aproximativ 13 000 de ani. În formarea Deltei se conturează
foarte clar mai multe faze distincte.
Este o deltă de tip clasic, bine individualizată, cu un contur clar deoarece
debusează într-o mare închisă, lipsită de maree, unde vânturile au frecvenţă redusă şi
intensitate mica, favorabile apariţiei deltelor. Ca rezultat al interacţiunii dintre fluviu
şi mare, Delta Dunării se împarte în două sectoare: delta fluvială în vest şi delta
fluvio-marină în est, separate prin aliniamentul de grinduri Letea – Caraorman –
Crasnicol.Ea se desparte in trei braţe, cu avansari oarecum egale: Chilia-84 km,
Sulina-77 km, şi Sfântu Gheorghe(Insula-Sahalin)-81km.2.
Regiunea deltei este o câmpie în formare alcătuită din relief pozitiv (grindurile)
şi relief negativ (braţele Dunării, canalele, gârlele,depresiunile lacustre). Uscatul
deltaic reprezintă numai 13% din suprafaţa şi este alcătuit din :
- grinduri fluviale longitudinale, cu orientări de la vest la est, care însotesc
bratele Dnarii ;
- grinduri fluvio-maritime, cu orientări de la nord la sud create prin acţiunea
comună a Dunării şi a mării ;
- grinduri continentale care reprezintă resturi dintr-un uscat mai vechi
(predeltaic) .

1.3. Deltei Dunării – Resurse naturale

Prezentare generală

Delta Dunării „împărăţia apelor” şi a pământurilor plămădite de ape, este plină

de farmec. Apele mării şi-au restrâns domeniul şi s-a arătat uscatul, un pământ tânăr,
clădit sub ochii noştri din rocile fărâmiţate ale munţilor şi din solul fertil al câmpiilor,
cu dăruire împrospătat de bătrânul Istru, cum numeau anticii Dunărea din părţile
noastre. Se dă o luptă neîncetată între apă şi uscat,din care uscatul iese întotdeauna
învingător. Marea se retrage în timp ce uscatul ia forma unor degete de-a lungul
cărora apele fluviului înaintează spre est. Bogăţiile naturale ale deltei: pământul şi

1
Atlas geografic general, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974, p.151, 159, 172
2
http://www.deltadunarii.info.ro/ro_asezare.htm
apa, flora şi fauna sunt de fapt componentele economice, dar şi turistice ale
teritoriului şi peisajului geografic originar.

Harta Deltei Dunării - Fig. 1

Delta Dunării se află acolo unde Dunărea, apropiindu-se de locul de vărsare a ei

în Marea Neagră, se ramifică şi îşi duce apele pe o largă câmpie, ale cărei limite se
îndepărtează la peste 100 km.
În cuprinsul ei se găsesc albiile braţelor fluviului, însoţite de-o parte şi de alta de
lacuri, zone mocirloase, gârle şi canale. Întreaga vale până la ţărmul mării are o pantă
redusă, ceea ce face ca apele să înainteze încet. Toate braţele deltei au lăţimi
considerabile. Întreaga deltă se prezintă ca un ansamblu amfibiu, adică o întindere de
apă din care se ridică grinduri reduse ca înălţime şi suprafaţă3.
Delta Dunării fiind îndeosebi un domeniu al apelor, exercită aceeaşi putere de
atracţie ca şi marea. Există ocazia de a explora natura la hotarul dintre apă şi uscat,
unde se făureşte viaţa.
Peisajele deltei care se succed pot ascunde mari surprize; de pildă, la depărtare
de câţiva km de mare, în pădurile de pe grindurile Letea şi Caraorman, cresc stejari
bătrâni înlănţuiţi de liane care le acoperă trunchiurile cu frunze, ca la ecuator. În
partea centrală a aceloraşi grinduri se înalţă dune de nisip, ca la tropice.
Suprafaţa totală a deltei este de 5 640 km², din care României îi revin 4 340
km², din care 3 660 km² se află sub nivelul Mării Negre, iar 680 km² reprezintă teren
neinundabil, nesupus acţiunii schimbătoare a apei. Comparată cu suprafeţele altor
delte din Europa, Delta Dunării este a treia ca mărime4.
3
Ioan Gheorghe Petrescu, Delta Dunarii, Editura “Scrisul Romanesc”, Craiova 1967, p.12
4
Eugen Panighianţ, Delta Dunării şi Complexul Lagunar Razelm, Editura Sport-Turism, 1982, p. 10
 Solurile din Delta Dunării
Relieful, roca de solificare, clima, apele şi vegetaţia, prin particularităţile lor de
alcătuire regională şi aspecte de manifestare locală, condiţionează apariţia anumitor
tipuri de soluri.
În cele două fâşii, maritimă şi dunăreană, apar solurile hidromorfe, salinizate şi
alcaline (circa 20 000 ha), aluviuni şi solurile aluviale (circa 130 000 ha), lăcoviştile
ş.a. Din grupa solurilor hidromorfe fac parte: lăcoviştile salinizate care se întâlnesc
îndeosebi pe latura maritimă.
În grupa solurilor nedezvoltate se remarcă prezenţa solurilor nisipoase şi
nisipurilor marine salinizate (circa 50 000 ha), cu mare răspândire în regiunea
limanelor şi lagunelor, precum şi în Delta Dunării.
Clima
În Delta Dunării există o climă temperat continentală, cu influenţe marine,
caracterizată printr-o temperatură medie anuală de 11ºC, cu variaţii moderate,
influenţată favorabil de apele mării din vecinătate şi de abundenţa lacurilor şi a
bălţilor din interior. Actiunile turistice specifice deltei isi gasesc conditii optime de
practicare aproximativ „5 luni pe an, din luna mai pana in luna octombrie, perioada
caracterizata printr-o temperatura medie de 19ºC, prin cantitatile reduse de precipitatii
(sub 200 mm) prin numarul mic al zilelor ploioase, nebulozitate redusa, durata mare a
stralucirii soarelui. Deci particularitatile climei influenteaza activitatile turistice
precum si durata lor de desfasurare”5.
Primăvara întârzie sub influenţa frigului pe care marea l-a acumulat în
adâncurile apelor sale în timpul iernii.
Vara, pe linia hotarelor dinspre apă şi uscat, adierea vântului, oricât ar fi de
slabă, se simte în clipoceala apei pe lângă maluri, unde se produce un clăbuc gălbui.
În lunile de vară, mediile lunare ale temperaturii aerului şi cele ale temperaturii apei la
orele 13 variază în modul următor: în luna iunie 22ºC şi respectiv 20,2ºC; în luna iulie
24,4ºC şi respectiv 22,4ºC, iar în luna august 25ºC şi respectiv 21,8ºC.
Anual cad doar 300-400 mm de apă de ploaie şi de zăpezi, cantitate
caracteristică regiunilor secetoase de pe glob, cu vegetaţie de stepă. Ceaţa se formează
relativ rar. Delta Dunării este considerată ca o regiune cu cer senin şi nebulozitate
scăzută. Prin comparaţie, verile sunt răcoroase.
Toamna, vremea se menţine călduroasă mult timp. În luna septembrie, mediile
lunare ale temperaturii aerului şi cele ale temperaturii apei la orele 13 sunt de 21ºC şi
respectiv 18ºC. Numai către sfârşitul toamnei, vremea se răceşte.
Iarna apar vânturile de nord, de nord-est şi de nord-vest ca rezultat al
anticiclonilor continentali.

5
Marin Niţu, Turismul in Delta Dunării, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1982, p. 14
 Nuferii albi, adevăratele atracţii florale - Fig.3

Vegetaţia
Ocupă o suprafaţă de circa 3 000 km², aproximativ 68% din suprafaţa deltei;
pădurile, 2%; păşunile naturale, circa 9% şi stufăriile aproape 57%.
Elementul dominant în vegetaţia deltei îl constituie stufăriile, în suprafaţa de 2 530
km², formate din stuf omogen şi stuf în amestec cu alte plante de baltă cum ar fi:
papura, feriga de baltă, rogozul etc.
În zona cuprinsă între brâul de stuf şi părţile ferite de inundaţii cresc specii de
rogoz, pipirig, coada calului, crini de baltă etc.

Mai

aproape de mal se dezvoltă plantele cu frunze plutitoare, cu o structură a ţesuturilor

care le permite menţinerea pe suprafaţa apei, aceste plante fiind fixate sau nu prin
rădăcini. Din prima grupă, nufărul alb şi nufărul galben dau o notă deosebită gârlelor
din deltă.
Grindurile aluvionare neinundate au părţile înalte ocupate de ierburi care
alcătuiesc păşuni; pot apărea şi specii rezistente la secetă: obsiga şi zâzania. Restul
uscatului este ocupat de salcie, răchită, zălog şi cătină.
În aproprierea mării, covorul vegetal este mai sărăcăcios, cu plante adaptate pe
solurile nisipoase: pătlagina de nisip, trestia de câmpuri şi varza de mare. Pădurea de
stejar de pe grindul Letea are în amestec esenţe şi în special liane, viţă sălbatică şi
plante mediteraneene.
Asemănătoare sunt şi pădurile de pe grindurile maritime ale deltei, în acestea cresc
plopul alb, plopul negru şi plopul tremurător, stejarul, frasinul şi viţa sălbatică.6

Fauna
Aceasta este alcătuită dintr-o mare varietate de specii. Astfel, întâlnim animale
terestre care sunt legate de apă prin modul lor de viaţă, animale care îşi caută hrana în
apă sau pe uscat, animale care sunt strâns legate de zona inundabilă, animale acvatice
şi altele. Dintre speciile de mamifere de uscat enumerăm:” cerbul, iepurele, vulpea,
dihorul de stepă, dihorul pătat, bursucul, iar lista speciilor de mamifere de apă include
printre altele: vidra, nurca, hermina, nevăstuica, mistreţul, pisica sălbatică şi câinele
enot, multe dintre ele fiind foarte importante din punct de vedere cinegetic” 7. Există şi
specii care pot fi considerate rarităţi pentru Delta Dunării: nutria originară din
America de Sud şi crescută la noi fie numai în captivitate, fie lansată în libertate în
zona localităţii Caraorman
Adevăraţii stăpâni ai deltei sunt păsările. În stufărişuri, pe grinduri, în zăvoaie
trăieşte o populaţie înaripată formată din 327 specii, din care cuibăresc în deltă 218
specii şi sunt în trecere spre alte ţinuturi 109 specii. Originea diferită a păsărilor: de
tip mediteranean, mongol, siberian, european, chinez, arctic, face ca Delta Dunării să
fie considerată una dintre cele mai interesante delte ale lumii. Dealtfel, cele 327 de
specii de pasari care cuibaresc sau trec in pasaj, reprezinta 80,5% din avifauna
României care cuprinde un numar de 401 specii iar cele 141 de specii acvatice
reprezintă 82% din avifauna acvatica europeana.8
Din punct de vedere fenologic, speciile de păsări de importanţă faunistică şi
cinegetică, se împart în următoarele categorii:
Specii sedentare, care fie rămân în deltă, fie părăsesc zona în anumite perioade, dar
sunt înlocuite de populaţiile aceleiaşi specii, originare din alte zone geografice. Din
această categorie fac parte: raţa mare, raţa cap brun, gâsca de vară, codalbul, fazanul,
guguştiucul, coţofana etc.

6
Constantin C. Giurescu, Istoria pădurii româneşti din cele mai vechi timpuri până astăzi, editura Ceres,
Bucureşti,1975,p.84
7
Fauna din Delta Dunării, Sinteza cercetătorilor de ecologie şi biologice din perioada 1961-1975,
I.C.P.D.D., Tulcea, 1976, p.13.
8
Problemele protecţiei naturii în Delta Dunării, Universitatea Bucureşti,1974, p.182-187.
 Pelicanul-Fig.5 Lebede sălbatice - Fig.6

Specii migratoare care pot fi:

În deltă se întâlnesc două specii, respectiv: lebăda cucuiata (Cygnus olor) care
este oaspete de vară, şi lebăda cântătoare (Cygnus Cynus) care poposeşte în deltă pe
timpul iernii9(Fig.-6). Protejarea acestor teritorii ale deltei, a unor specii de animale şi
păsări a făcut ca aici să se menţină în mare măsură echilibrul natural. Cu toate acestea,
viaţa în rezervaţii este influenţată de orice modificare importantă survenită în întregul
sistem ecologic deltaic.
a) Oaspeţi de vară, care se reproduc în zona deltei şi migrează mai la sud pentru
perioadele reci ale anului. Aşa avem: pelicanul comun şi creţ, egreta mică şi mare,
stârcul purpuriu, galben şi pitic, uliul de trestie, porumbelul de scorbură, prepeliţa,
cucul, pupăza etc.
b) Oaspeţi de iarnă, păsări originare din zonele nordice, care iernează în deltă: raţa
pitică, gâsca gât roşu, şoimuleţul de iarnă, uliul de stepă, huhurez coadă lungă,
căldăraşul, pasărea omătului etc.
Specii de pasaj care iernează mai la nord de teritoriul ţării noastre şi cuibăresc, de
asemenea, mai la nord, trecând prin deltă în timpul primăverii şi toamnei. De
exemplu: raţa fluierătoare, raţa suliţar, cocorul, sitarul de pădure, sturzul viilor etc.

9
Maria Popescu, Delta Dunării – rezervaţii şi monumente ale naturii, Muzeul “Delta Dunării”, Tulcea, 1980;
H.C.M. nr. 891/1961 ; H.C.M. nr 528/1970 ;Conservarea naturii în Delta Dunării ;Academia R.S. România,
Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii, Bucureşti, 1968, p. 6-11.
 Păstruga - Fig.7
Crapul - Fig.8

Şalăul-Fig.9 Ştiuca - Fig.10

Mâlul de pe fundul apelor, plante submerse, frunzele plantelor natante

adăpostesc diverse vieţuitoare microscopice, precum şi viermi, crustacei şi melci.
Fauna cinegetică -mamifere vânate în deltă
Vânatul cu păr ori cu pene reprezintă în deltă un obiectiv de mare interes
cinegetic. Se întâlnesc specii de mamifere rare ca vidra, nurca, bizamul. Bizamul este
un rozător cu blană cafenie, de mărimea unui şobolan mai dezvoltat.
 Mamiferele sunt apreciate de vânători după beneficiile aduse când sunt vânate.
Unele sunt calificate ca având o blană preţioasă: vidra, nurca, bizamul. Altele se
consideră că au valoare economică medie: iepurele, mistreţul; altele mai redusă: lupul,
vulpea, dihorul, pisica sălbatică.10
Există şi foarte mulţi porci domestici, care s-au adaptat perfect la acest mediu,
trăind într-o stare de semisălbăticie, corciţi cu mistreţii.
Păsări - monumente ale naturii :
Legea protejează 10 specii – unele fiind declarate monumente ale naturii.
Aceste specii protejate pot fii divizate astfel:
monumente albe – (cu penaj alb) - pelicanii comun şi creţ, lopătarul, egreta mare şi
mica, lebăda mută, lebăda cântătoare
monumente policrome – (cu penaj colorat în negru cu verde, galben, maro, albastru)
piciorongul,vulturul codalb, avozeta … sunt doar câteva.

2.4.Populaţia

10
Ştefan Andrei - Ghidul Turistic al României – editura Publirom, p. 50
 Vastul spaţiu din ţara noastră reprezentat de Delta Dunării, a cărei descriere a
fost făcută la începutul capitolului, şi resursele naturale numeroase ascunse în ea au
prilejuit deschiderea unui larg câmp de activităţi economice. Ramurile de producţie
specifice apelor şi grindurilor din deltă, cu flora şi fauna ce le caracterizează, sunt:
agricultura, silvicultura, pescuitul şi exploatarea stufului.

Locuitorii deltei de-a lungul timpului

Datorită bogăţiilor sale, Delta Dunării a fost din cele mai vechi timpuri un loc
căutat de oamenii care îşi găseau aici cu uşurinţă adăpost şi hrană.
Aceasta nu a fost în interiorul ei loc de continue aşezări omeneşti, dar, prin
rezervorul ei nesecat de hrană, a determinat fără îndoială persistenţa pe marginile sale
a unor numeroase centre locuite. Crescătorii de vite au circulat în toate timpurile pe
grindurile din deltă, unde găseau adăpost. Pe grindurile interioare se refugiau şi cei de
pe malul sudic al deltei, atunci când erau în pericol de a fi atacaţi.
Din totdeauna, o bună parte din strămoşii locuitorilor de azi ai deltei au venit
din Ardeal, cu turmele la iernat în deltă, unde unii au şi rămas.
Alţii au venit fugiţi de potere pentru nesupunere faţă de sarcinile feudale.
Populaţia deltei în prezent
Delta Dunării are în momentul de faţă o populaţie de 20 500 locuitori, având o
densitate de 6,47 locuitori/km². Evoluţia populaţiei în ultimele decenii a fost în
general lentă, numărul locuitorilor rămânând aproape constant.
Evoluţia numerică a populaţiei din ultimele decenii nu reflectă natalitatea
ridicată din această zonă şi scăderea substanţială a mortalităţii, deoarece dezvoltarea
social-economică a municipiului Tulcea, a altor oraşe dobrogene şi a localităţilor
limitrofe deltei, precum şi inundaţiile din ultima perioadă au generat migraţia
populaţiei din deltă.11
De aceea s-au stabilit măsuri şi au fost întreprinse acţiuni pentru dezvoltarea
industriei, transporturilor şi comerţului în oraşul Sulina, a pisciculturii, agriculturii,
stuficulturii, silviculturii, industriei extractive şi prelucrătoare, inclusiv a celei
turistice în toate celelalte localităţi ale deltei, ca una din căile principale de înlăturare
a migraţiei, de stabilitate şi creştere a populaţiei din această zonă, precum şi de
ridicare continuă a nivelului ei de viaţă.12

Distribuţia populaţiei pe teritoriul Deltei:

La sfârşitul secolului XIX în Delta Dunării locuiau circa 12.000 locuitori, iar în
preajma celui de al doilea război mondial (1940) în Delta Dunării erau circa 14.000 de
locuitori.
Pe teritoriul rezervaţiei sunt în prezent: 25 aşezări umane (un oraş - Sulina) cu o
populaţie de 14 583 locuitori în 2002, din care 68.5% în localităţile rurale şi 31.5% în
11
Marin Nitu, Turismul in Delta Dunarii, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1982, p. 46.
12
Petre C. Ioan, “Exigente actuale ale pregatirii si utilizarii fortei de munca”, Era Socialista, nr.16/1977,
p.14-17.
Sulina.Aceste localităţi sunt concentrate în cea mai mare parte în lungul braţelor
Dunării şi ocupă suprafeţe reduse de teren din cauza suprafeţelor mici de terenuri
neinundabile existente.Densitatea populaţiei este de circa 3,5 locuitori/km2, raportată
la suprafaţa continentală a rezervaţiei. Populaţia activă din rezervaţie este de circa
35,3% având un grad de ocupare de cca 81.4% repartizat diferenţiat pe activităţi:

• pescuit şi piscicultură (15,3%),

• agricultură şi silvicultură (29%),
• industrie, construcţii, comerţ, prestări servicii (15,7%),
• turism, transporturi, comunicaţii (15,4%),
• sănătate (1,9%),
• învăţământ, educaţie, cultură (5,7%),
• administraţie publică (13,5%)
• alte activităţi (3,6%).

Structura etnică a populaţiei

Structura etnică a populaţiei, conform datelor recensământului din 2002, era13:

• Români: 12 666 persoane (87%)

• Ruşi, Lipoveni: 1 438 persoane (10%)
• Ucraineni: 299 persoane (2%)
• Alte etnii: (1%)

2.5.Transporturile şi comunicaţiile

Factor de bază în evoluţia rapidă a circulatiei turistice, transporturile asigura

deplasarea turiştilor la destinatie şi în timpul sejurului. Principalele sarcini ce stau în
faţa transporturilor turistice sunt: asigurarea deplasării sigure, confortabile şi rapide a
călătorilor la destinaţia dorită, o cât mai mare stabilitate a tarifelor pentru transport,
diversificarea serviciilor pe durata călătoriei ş.a.
Situarea deltei la extremitatea estică a ţării noastre a făcut ca legăturile de
circulaţie cu restul teritoriului să se realizeze prin anumite localităţi situate periferic
acesteia: Tulcea, Jurilovca şi Murighiol. Dintre ele, Tulcea, constituie un important
punct de pătrundere în deltă, deoarece spre el converg principalele căi de comunicaţie
aeriene, feroviare, rutiere şi fluviale, care vin din interiorul ţării.
Transportul fluvial este calea cea mai importantă de pătrundere în deltă,
specificul acesteia făcând ca circulaţia în interiorul ei să se facă aproape în
exclusivitate pe apă, fapt ce constituie una din atracţiile turistice cele mai importante.
În acest scop, se foloseşte reţeaua hidrografică naturală reprezentată de braţele
Dunării, gârle, lacuri, precum şi de canalele executate prin dragaj pentru amenajări
13
http://www.ddbra.ro/populatie.php#sus
stufo-piscicole. Condiţiile geografice ale deltei şi caracteristicile de navigaţie ale
braţelor sale principale şi canalele secundare ce se desprind din aceste determina
folosirea unor anumite tipuri de nave care să aibă acces în toate zonele.
Canalul Sulina este amenajat pentru circulaţia vaselor maritime, pe el făcându-
se întreaga circulaţie de mărfuri şi de pasageri dintre Marea Neagră(Sulina) şi Brăila.
Incepand cu anul 1976, prin amenajări corespunzătoare, se asigura desfăşurarea
navigaţiei şi pe timp de noapte. Pe braţele principale este posibilă cu acelaş tip de
nave ca şi pe restul fluviului.14
Circulaţia în deltă pe canale prezintă o importanta deosebită, prin intermediul
lor orice sector al acestei zone devenind accesibil.
Lacurile din deltă, în special cele de importanţă turistică, sunt suficient de
adânci pentru a permite navigaţia cu hidrobuzele. Spre sfârşitul verii şi începutul
toamnei, în lacuri se dezvoltă o puternică vegetaţie acvatica de plaur, care
îngreunează circulaţia, fapt ce impune patrularea constantă a navelor pe anumite
trasee în scopul întreţinerii culoarelor libere pentru navigaţie.
Transportul rutier este relativ dezvoltat; spre Tulcea converg drumurile
naţionale care o leagă de principalele localităţi din sud-estul ţării: Bucureşti,
Constanţa, Brăila şi Galaţi. Din Tulcea porneşte o reţea de drumuri judeţene care se
îndreaptă spre celelalte localităţi ale judeţului, printre acestea, importante pentru
turismul de deltă, fiind drumurile care uşurează accesul la localităţile situate în lungul
braţului Sfântul Gheorghe. Pe plan mondial, transportul rutier se situeaza pe primul
loc în deplasările în scopuri turistice, mai ales datorită avantajelor pe care le ofera:
libertatea de mişcare, independentă în circulaţie, confort, cost relativ mai redus,
comparativ cu avionul de exemplu, posibilitatea de a vedea mult într-un timp scurt;de
asemenea în cazul automobilului, acesta poate tracta o rulota, asigurând un circuit
facil (domiciliu – loc de sejur –domiciliu) şi condiţii de cazare şi masă pe timpul
călătoriei si sejurului etc.
Transportul feroviar se realizează pe calea ferată Medgidia-Tulcea, care se
desprinde din magistrala feroviară Bucureşti-Constanţa. Lungimea ei pe teritoriul
judetului este de 67 km. Dintre formele de transport,cele feroviare continua sa ocupe
un loc de frunte, in special datorita sigurantei, independentei aproape totale în raport
cu condiţiile atmosferice şi capacităţii ridicate. Din aceste motive, trenul este preferat
de numeroşi turişti, atât în grupuri organizate cât şi individuale.

14
Marin Niţu, Turismul în Delta Dunării, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1982, p. 78-79.
 Vapoare cu motor - Fig.13

În deltă, circulaţia între diferitele aşezări omeneşti se face, în mică măsură şi pe

drumuri de pământ, care sunt amplasate, de obicei, pe grinduri sau pe coronamentul
digurilor existente. De cele mai multe ori, aceste drumuri devin impracticabile la ape
mari şi la ploi. Pentru turism prezintă interes drumurile de pe grindul Letea, care
permit accesul la pădurea Letea.
Circulaţia în interiorul deltei a prezentat în anii din urmă, atât din punct de
vedere al activităţilor economico-sociale, dar în mod deosebit al turismului, mai multe
probleme, respectiv:
 modificarea permanentă a canalelor şi gârlelor pe care se putea circula, deoarece
efectuarea dragărilor se făcea numai în funcţie de planul de exploatare a stufului şi
deci nu ţinea seama de necesităţile turistice;
 numărul mic al vaselor de transport utilizabile în scopuri turistice şi insuficienta lor
diversitate
 gradul redus de utilizare a mijloacelor de transport
În prezent toate acestea nu mai prezintă nici o problemă, turismul este în plină
activitate, iar mijloacele de transport sunt un mijloc principal de deplasare a turiştilor
şi a locuitorilor din zona deltei.

3.4.Folclorul românesc din Delta Dunării

Folclorul românesc din această zonă (literatura populară, cântecele, dansul,

portul, datinile şi obiceiurile) se distinge prin multe influenţe primite ca urmare a
convieţuirii românilor cu alte populaţii, precum şi a mediului geografic unic în felul
său. Dacă, odată, Dunărea era considerată a ”cel drum de apă propice poeziei, incitând
la lirismul depărtărilor, al visărilor către idealul de înaltă nobleţe umană, în folclorul
dobrogean ea nu este apa de peste care vin turcii să prade, să ia captivi, căci turcii
erau prezenţi, ci apa care desparte fraţi, apa de peste care sunt aşteptaţi fraţii de la
munte sau de la câmpie, cei din mărginimea Sibiului, secelenii, făgărăşenii”15.Marea
constituie şi ea unul din motivele majore ale inspiraţiei creatorului popular.

15
Ioan Gheorghe Petrescu - Delta Dunării - editura „Scrisul Românesc” Craiova 1967, p.50.
 Doinele şi baladele populare povestesc despre luptele cu turcii , despre viteji
care înfruntă vitregia apelor înspumate sau despre viaţa grea a pescarilor sau a
ciobanilor.
Convieţuirea seculară dintre români şi alte populaţii care au trăit şi mai trăiesc
în acest teritoriu, populaţii cu credinţe, datini şi religii total diferite, a făcut ca în
folclorul românesc de aici să fie absente cu desăvârşire motivele de inspiraţie
religioasă. Se cunoaşte faptul că zona aceasta folclorică posedă în legătură cu
sărbătorile de iarnă numai colinde cu conţinut laic, având o destinaţie precisă, spre
exemplu: „Colind de păstor”, „Colind de năvodar”(atunci când destinaţia este stabilită
de profesia celui colindat) „Colind de văduvă”, „Colind de tineri însurăţei”- atunci
când destinaţia este dată de starea civilă a celor colindaţi.
Muzica populară românească de aici, interpretată în acompaniamentul de suflători,
fluier, caval, cimpoi, etc., reflectă prin sinuoasa sa linie melodică domolul peisaj
dobrogean, dar şi unele influenţe, e drept destul de vagi, ale melosului oriental.
Folclorul nord-dobrogean, atât cel literar cât şi cel muzical, absorb în timp noi realităţi
social-istorice, le îmbracă în haină artistică şi le transmite pe diferite căi spre a le face
cunoscute16.
Aceeaşi unitate indestructibilă a folclorului românesc în general este atestată şi
de folclorul coregrafic care, cu toată diversitatea sa, cu toate influenţele olteneşti,
munteneşti, ardeleneşti sau aromâne, demonstrează prin numărul imens al jocurilor,
prin extraordinara varietate a figurilor şi paşilor, aceleaşi surse originare cu jocurile
din celelalte zone folclorice ale ţării. Jocurile populare se împart în două categorii
bine distincte: jocurile obiceiurilor şi cele legate de momentele de relaxare, de
destindere ale colectivităţii.
Extrem de interesante sunt jocurile obiceiurilor
de iarnă care, ca în mai toate zonele folclorice din ţară,
aduc în faţa spectatorilor şi motivele atât de cunoscute
în întreg folclorul românesc al cerbuţului, căpriţei,
precum şi al altor personaje mascate. Folclorul
muzical, atât cel ce însoţeşte textul unor cântece
bătrâneşti, al doinelor, al jocurilor populare, cât şi cel
instrumental, deşi se deosebeşte oarecum ca linie
melodică de folclorul muzical al altor zone folclorice
româneşti, prin uşoara influenţă a muzicii populare
orientale, rod al atâtor secole de convieţuire a
populaţiei româneşti cu elemente orientale, sau prin preponderenţa unor instrumente
ca fluierul, cimpoiul şi cavalul, cu cele două variante proprii zonei tulcene, cea
mocănească şi cea tracică, este totuşi dominat de aceleaşi
trăsături specifice întregului folclor muzical.

16
Ibidem
 Arhitectura populară, de la colibele pescăreşti şi până la clădirile propriu-zise
destinate locuirii, lasă să se descifreze nu numai dragostea pentru frumos şi îmbinarea
acestuia cu utilul, ci şi apartenenţa arhitecturii populare tulcene la arhitectura
românească. Aici oamenii au folosit pentru construcţii pământul (mai rar piatră), din
care au făcut chirpici sau ceamur, stuful, papura, salcia şi răchita şi mult mai rar
lemnul. Adeseori, casele sunt decorate în exterior, cu motivul „cailor afrontaţi”, de
obicei realizaţi din lemn.
Frecvent în zona lacului Razim, la Visterna, pe malul braţului Sfântul
Gheorghe, la Enisala, motivul coexistă alături de altele (imagini de păsări sau
animale)” imagini ce sugerează atât ocupaţia celui ce trăieşte în locuinţa respectivă,
cât şi permanenţa acestei ocupaţii. Casele sunt bine luminate de ferestrele ale căror
giurgiuvele sunt de obicei traforate, dar şi bine încălzite iarna de sobele oarbe.
Întreaga locuinţă este împrejmuită cu gard de piatră sau de papură împletită”.17
În interiorul caselor ţărăneşti se întâlnesc toate elementele specifice
tradiţionalului românesc: vatra, patul, laviţele, lăzile de zestre, alături de textilele
decorative, cearşafurile de perete, feţele de masă, perdelele, pologul şi lăicerul,
ştergarele, sunt numai câteva dintre elementele de bază. Deşi în prezent toate acestea
au cedat locul mobilierului modern, şifonierelor, frigiderelor, maşinilor electrice de uz
casnic, unele elemente tradiţionale sunt totuşi păstrate. Dintre ele, cel mai important
este ştergarul.
Având totdeauna capetele din borangic, ele sunt decorate fie cu motive
geometrice, zoomorfe, antropomorfe sau vegetale. În ornamentul ştergarelor
predomină însă motivul vechi al „copacului”, „nucului”, „ghiveciului cu flori” care,
încadrate de benzi stilizate reprezentând frunze, fructe, flori, alcătuiesc motivul
străvechi al „pomului vieţii” sau „pasului vieţii”. Adeseori, centrul ornamenticii
ştergarelor sau scoarţelor este omul reprezentat prin stilizări de o mare simplitate. De
la o vreme pe ştergare de dată mai recentă se observă şi preferinţa pentru femeia
îmbrăcată în costum popular. Cele care cu migală şi cu iscusinţă împodobesc vasele
sunt creatoarele populare, care alături de desene de geometrie, folosesc motive florale
pe care le-au denumit de-a lungul generaţiilor, foarte sugestiv, „merişor”, „brebenel”,
„brăduţ” etc.
Măiestria de necontestat a femeilor în realizarea portului popular românesc
este vădită în menţinerea aspectului tradiţional, cu elementele sale specific nord-
dobrogene: arhaismul pieselor principale (cămaşa femeiască şi bărbătească),
echilibrul culorilor tari cu cele mai slabe, ornamentaţia simplă a unora dintre piese
(cămăşi, obiele, obeluşe) sau complexitatea ornamentală a altora (pestelca). Cămaşa
femeiască se caracterizează prin ornamente de mici dimensiuni, dar de mare
expresivitate, motivele ei purtând denumiri de „pui”, „pisc”, „oglindă” etc., care se
realizează prin combinaţii de elemente geometrice (romburi, dreptunghiuri sau linii

17
Idem, p.51.
 frânte). Costumul bărbătesc
reţine atenţia prin croiala simplă,
da o rară sobrietate, şi prin
ornamentaţia sa redusă18
Combinaţiile de culori,
îmbinările de culori, îmbinările
tonurilor tari cu cele calde,
întrepătrunderea motivelor
constituie taina femeilor
dobrogene, creatoare de frumos
din generaţie în generaţie.
Bogăţia şi varietatea
folclorului dobrogean au atras
atenţia amatorilor şi a
specialiştilor încă de multă vreme.

1.7 Vestigii istorice si religioase

Fortificaţia Troesmis-(la 3 km de comuna Turcoaia), cetate traco-getică

menţionată în secolul III î. Hr. cu ocazia conflictului militar dintre Lysimach şi
Dromichete. În perioada romană a devenit un puternic centru militar, ridicată mai apoi
la rangul de „municipium”. Cunoaşte o mare înflorire după cum indică edificiile şi
monumentele publice.
Fortăreaţa Noviodunum-Isaccea, cetate romano-bizantină cu nume celtic,
construită în 369 d. Hr. A avut un important rol strategic şi comercial fiind ridicată la
rangul de „municipium”. Cunoaşte o mare înflorire după cum indică edificiile şi
monumentele publice.
Fortăreaţa Arrubium-Măcin, castru şi aşezare cu nume celtic, atestată
documentar în 100 d. Hr., (în două diplome militare). A fost un important punct la
graniţa imperiului în timpul stăpânirii romano-bizantine.
Cetatea Dinogeţia-Garvăn, numele ei a fost menţionat pentru prima dată de
Ptolemeu în cunoscuta sa lucrare „Geographia”. Iniţial aşezarea geto-dacică şi apoi
romană, a fost ridicată în timpul împăratului Diocleţian, (284-305 d. Hr.). Distrusă în
559 d. Hr. de un trib huno-bulgar, a fost reconsolidată şi amplificată în secolul X d.
Hr.
Alte vestigii istorice: Cetatea antica, Chilia Veche ( a existat din antichitatea
greceasca, apoi a fost stapanita de bizantini pana in sec. X); Cetatea bizantina
Salsovia, Mahmudia (sec. III d.Hr.)

Edificii religioase

18
Idem, p. 55-58.
 Basilica-Niculiţel (la 15 km de Isaccea), cea mai veche construcţie de acest gen
cunoscută până în prezent în ţara noastră. Este un unicat arhitectonic în Europa.
Basilica şi cripta au fost construite în timpul împăratului Valens (după 370 d. Hr.).
Mănăstirea Cocoş-(la 8 km de Isaccea şi la 9 km nord-est de satul Nifon),
ridicată în 1835 în stil oriental (turcesc), dar cu puternice influenţe din arhitectura
românească. Deţine un muzeu de artă medievală şi modernă ce include şi colecţii de
carte veche şi icoane. Monument de arhitectură religioasă. Mânăstirea a fost înfiinţată
de călugării Visarion, Gherantie şi Isaia. Cuprinde: - un zid de incintă fortificat; -
Biserica Pogorârea Sf. Duh construită între 1910 - 1916 în locul bisericilor vechi
datând de la 1833, respectiv 1853 demolate din cauza deteriorării avansate. Biserica
actuală are plan treflat şi este pictată în interior, în ulei, de pictorul italian F. D. Brasse
din Milano. Este o pictură în stil realist, influenţată de arta renaşterii. - corp de chilii -
construit în 1853, stil oriental turcesc; - Colecţie muzeală - Profil: artă plastică, carte
rară românească, artă decorativă, arheologie, numismatică; - Clopotniţa construita in
1853.
Mănăstirea Celik Dere-satul Teliţa, comuna Frecăţei, (la 22 km de Isaccea),
construită între 1841-1844 de călugării români şi ruşi. Păstrează o colecţie de artă
medievală, Lângă mănăstire poate fi văzută o raritate în peisajul românesc: o moară
de vânt. Obiectiv de arhitectură religioasă. Aşezământ monahal înfiinţat, de către
călugării romani şi ruşii. Biserica Adormirea Maicii Domnului este o construcţie
nouă, realizată în stil românesc după proiectele arhitecţilor Toma Dobrescu şi
Dumitru Berechet. Colecţia muzeală: artă plastică, carte românească, artă decorativă.
Sunt expuse obiecte de cult, carte veche, covoare, textile, o icoană adusă de la
Muntele Athos, considerată cea mai veche din ţară. În biserică se află osemintele
episcopului Atanasie, într-o raclă care imită mormântul lui Isus Hristos de la
Ierusalim şi care datează din 1845.
MOSCHEEA LUI ALI-GAZA PASA, BABADAG - (la 35 km sud de
Tulcea) - cel mai vechi monument de arhitectură musulmană din România (sec.
xVII). Are un minaret de 23 m înălţime.

Muzee Case memoriale Delta Dunării

Muzeul Deltei Dunării, Tulcea - cuprinde urmatoarele secţii: Ştiinţe naturale
(înfăţişează flora fauna Deltei; include un acvariu ce prezintă diferite specii de peşti
din Delta Dunării dar şi exemplare exotice);istorie şi arheologie (valoroase exponate
privind trecutul zonei);etnografie şi arta populară, arta plastică (include o colectie
grafică modernă şi contemporană)
Casa memorială "PANAIT CERNA", Cerna - aici s-a născut, a copilărit
Panait Cerna, poet cu o rară sensibilitate, adâncă reflexie (1881-1913).Alte muzee:
Muzeul casei Lipovene, Jurilocva.
Monumente Delta Dunării
 Monumentul eroilor de pe colnicul Horei , Tulcea-înălţat în semn de
omagiu eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă din 1877-1878.
Altee monumente: Monumentul de la Smardan (in memoria marinarilor care s-au
jertfit pentru independenţa ţării); Statuia lui Mircea cel Bătrân, Tulcea (închinată
marelui voivod român, 1386-1418, care a luptat pentru eliberarea Dobrogei de sub
dominaţia otomană; sculptor Ion Jalea).
Cetăţi, situri arheologice
Fortăreaţa medievală de la Enisala
Ruinele fortăreţei medievale se află la 2 km de localitatea Enisala, pe un deal
care domină zona lacurilor Razim şi Babadag. Cetatea fost construită în scop militar,
defensiv şi de supraveghere a drumurilor de pe apă şi de pe uscat, în a doua jumatate a
secolului al XIV-lea, de către o autoritate care viza zona de la Gurile Dunării. La
sfârşitul secolului al XIV-lea în cetate exista o garnizoană instalată de domnitorul
Ţării Româneşti Mircea cel Mare care organizează apărarea Dobrogei până în anul
1417 când o parte din teritoriul acestei provincii împreună cu cetatea de la Enisala, va
fi cucerită de Imperiul Otoman.

Fortăreaţa medievală de la Enisala – Fig.23

Situl arheologic Orgame – Argamum
Cetate situată în apropierea localităţii Jurilovca, pe Capul Dolosman Situl
arheologic
Orgame - Argamum se află pe malul lacului Razim, la 20 de km Sud Vest de braţul
Sfântu Gheorghe şi la aproximativ 40 km de Histria.Cetatea Orgame este menţionată
în izvoarele istorice de la începutul sec. al VI-lea şi din sec. al V-lea i.e.n. Hecateu din
Milet. Săpăturile arheologice începute în 1926-1932 şi reluate în 1965 au confirmat
existenţa unei aşezări greceşti, analoga cronologica cu Histria.
Cetatea Beroe - Ostrov
Cetatea Beroe se află pe malul Dunării, la 3 km sud de comuna Ostrov, pe o
stânca înaltă de aproximativ 30 m. Cetatea este menţionată în itinerarii antice Tabula
Peutingeriana şi Itinerarium Antonini. În timpul lui Constantin cel Mare, cetatea a fost
reparată, ca apoi în timpul lui Justinus II să fie distrusă parţial de atacurile avaro-
slave, totuşi fiind locuită până la începutul sec. VII. În sec. XI – XII fortificaţia s-a
suprapus cu o aşezare medievală timpurie.
Capitolul II:Turimul in Delta Dunarii

1.1.Conceptul de turism

Turismul este calatoria realizata in scopul recrearii,odihnei sau pentru

afaceri.Organizatia mondiala a turismului defineste turistii ca fiind persoanele ce
calatoresc sau locuiesc in zone in afara locului de resedinta permanent ape o durata de
minimum douazeci si patru de ore dar nu mai lunga de un an de zile consecutiv
Profesorul elveţian dr. W. Hunziker a elaborat, în 1940, o definiţie a turismului
acceptat pe plan mondial: „Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă
din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atât timp cât sejurul şi
deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă
oarecare”19
Turismul face parte din cele câteva fenomene care s-au impus în mod deosebit
pe plan mondial, dezvoltarea sa constituind una dintre trăsăturile caracteristice
secolului nostru.
Dat fiind faptul că numărul populaţiei a crescut considerabil în majoritatea
ţărilor, iar influenta factorului distanţă-timp a fost diminuată simţitor prin
modernizarea mijloacelor de transport, turismul -„ca modalitate de petrecere plăcuta
şi utilă a timpului liber, a cunoscut o explozie fără precedent, constituind una dintre
cele mai remarcabile trăsături ale epocii contemporane
Prin termenul „turism” se înţelege în primul rând, o serie de activităţi prin care
omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau ţara pentru a vizita
oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţii cunoştinţele generale,

19
Ioan Istrate, Turismul - un fenomen în mişcare, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1988, p.10
pentru a se distra, pentru a face sport, pentru odihnă sau tratament etc., iar în al doilea
rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor şi serviciilor solicitate de
turişti întrun anumit loc al destinaţiei.
Farmecul turistic îl formează caracteristicile terenului: tărâmurile nou ieşite din
apă, canalele şerpuitoare şi lacurile sclipitoare populate în adâncul lor cu cele mai
diferite soiuri de peşti.
De-a lungul unui an înfăţişarea deltei se schimbă după anotimp. Primăvara este
o explozie de viaţă, tot ceea ce este viu reclamându-şi dreptul de a trăi. După trecerea
iernii, deşteptarea naturii răscoleşte o goană a vietăţilor, unele după altele, către
adăpost şi hrană.
Particularităţile cadrului natural al deltei a generat forme de turism specifice
numai acestei zone. Astfel, pe măsura dezvoltării bazei materiale a turismului de
deltă, motivaţiile turistice principale care au determinat deplasarea turiştilor spre
această zonă au fost20:
• cunoaşterea unui cadru natural original cu caracter de unicat în lume;
• petrecerea unor sejururi prelungite în acest mediu de viaţă aparte;
• petrecerea unor sejururi complexe mare-deltă;
• efectuarea curei balneo-medicale;
• practicarea sporturilor nautice în condiţiile deosebite ale deltei;
• practicarea pescuitului şi a vânatului sportiv, în limitele prevăzute de lege.

Rezervaţiile turistice din Delta Dunării

Rezervaţia Letea-Matiţa-Roşca, aflată în zona nordică a deltei maritime, care

înglobează, atât o zonă de luciu de apă, cât şi grindul Letea cu floră şi faună specifică.
Scopul acestei rezervaţii constă în a păstra, atât coloniile de pelicani din zonă(Roşca-
Buhaiova), cât şi flora şi fauna pădurii Letea. In suprafata de 15.400 ha, aflata in
nordul lacului Matita. Cuprinde lacurile Rosca-Buhaiova. Este inconjurata de o zona
in care se inscrie lacul Babita (pe unele harti trecut Babina).Aici se afla biotopuri
diferite (mlastini stuficole, lacuri, plaur plutitor sau fix).
Rezervaţia Perişor-Zătoane se află în delta maritimă, în partea estică a
depresiunii Dranov, în zona Zătoanelor şi a grindului Palade. Din rezervaţie face parte
şi Insula Sacalin, aflată la sud de localitatea Sfântul Gheorghe. Zona e străbătută de
grinduri maritime tinere. Teritoriul rezervatiei este pe alocuri strabatut de dune de
nisip, intre care se intalnesc lacuri de diferite, precum si de o retea de garle si canale
mlastinoase invadate de vegetatie stuficola.

20
“Dezvoltarea turismului în Delta Dunării”, O.C.E.P.T.I., Bucureşti,1975, p.34-35.
Avifauna zonei cuprinde colonii de stârci cenuşii, cormorani mari şi mici, lebăda de
vară, pescăruşi şi sitari de mal. Toamna vin spre această zonă grupuri de cocori. Iarna
întâlnim mii de gâşte şi raţe. Mai rar poate fi vazut piciorongul si ciocantorsul.
Pădurea Caraorman are o suprafaţă de 3 000 ha şi este un loc foarte bun
pentru adăpostul avifaunei. Ea cuprinde alături de un variat arboret-şleau de luncă
format din plop, frasin şi stejar, subarboret de zălog şi o vegetaţie ierbacee de
nisipuri21.
Avându-se în vedere raritatea unora dintre speciile de animale şi păsări care
trăiesc în deltă, precum şi interesul lor ştiinţific, acestea au fost declarate monumente
ale naturii sau ocrotite prin lege, printre ele numărându-se: lopătarul, egreta mare,
pelicanul, cătăliga, dropia, lebăda etc.
Protejarea acestor teritorii ale deltei a făcut ca aici să se menţină în mare
măsură echilibrul natural. Cu toate acestea, viaţa în rezervaţii este influenţată de orice
modificare importantă survenită în întregul sistem ecologic deltaic.
Necesitatea apărării rezervaţiilor naturale
Rezervaţiile naturale au un rol important în acţiunea de ocrotire a florei şi
faunei Deltei Dunării, ca şi de conservare a peisajului ei. Pregătirea terenurilor din
deltă în vederea exploatării unor resurse şi a dezvoltării unor bogăţii cere o muncă
susţinută a omului în condiţiile pe care păsările sperioase nu le suportă.
Numeroase specii de păsări considerate rare, între care şi pelicanii, erau
odinioară întâlnite în multe locuri din Europa. Acum, singurul loc de pe continent
unde se mai găsesc, exceptând părţile sale estice şi sud-estice, a rămas Delta
Dunării.Factorii responsabili ai turismului din ţara noastră trebuie să facă totul ca
păsările respective, în speţă pelicanii, să nu dispară şi din deltă, păstrând cu grijă acest
avantaj care-i măreşte atractivitatea.
Delta Dunării aflată la mijlocul distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord;
reprezintă locul cel mai indicat pentru popasul păsărilor în migraţiile lor dintre
regiunile tropicale şi cele polare. Păsările călătoare au simţit întotdeauna nevoia de a
coborî prin stufurile şi pe bălţile deltei, spre a-şi reface forţele sau pentru a cuibării.
Este de datoria fiecărui turist să nu uite că natura, tot ce are această zonă de la
gurile Dunării, trebuie să încânte nu numai generaţiile actuale, ci şi pe cele care vor
urma.22

Agrement-divertisment
Concomitent cu dezvoltarea economică dar şi cea socială în Tulcea au crescut
posibilităţile de sport, agrement şi distracţie pentru turismul de deltă. În afară de
municipiul Tulcea, unde există muzeul „Delta Dunării”, Casa de cultură a
sindicatelor, Casa ştiinţei şi tehnicii tineretului, terenuri de sport etc. în celelalte
21
Eugen Panighianţ, Delta Dunării şi complexul lagunar Razelm, editura Sport –Turism, Bucureşti, 1982,
p.59-62
22
Marin Niţu, Turismul în Delta Dunării, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1982, p. 45.
localităţi din zonă existau, în anul 1980 existau patru case de cultură şi toate cu dotări
corespunzatoare. Totodată în deltă au fost organizate formele de agrement
caracteristice zonei: puncte de închiriat bărci (Crişan şi Maliuc), la Muringhiol şalupe
şi unelte de pescuit; s-au organizat pentru desfăşurarea unor acţiuni specifice ca :
focuri de tabără, întreceri sportive, a început dotarea bazelor de cazare cu jocuri etc.
În vederea asigurării condiţiilor corespunzatoare practicării turismului intern şi
internaţional în Delta Dunării, s-a constituit un colectiv de coordonare a turismului de
deltă, din care fac parte reprezentanţi din unităţile de pe plan local, ale Ministerului
Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, Ministerul Agriculturii, Ministerul Turismului
etc. Colectivul de coordonare elaborează propuneri de măsuri care să asigure :
dezvoltarea bazei materiale ale turismului de deltă în concordanţă cu cerinţele
turismului intern şi internaţional, o bună corelare a activităţii de transport cu
programul de lucru al unităţilor productive, organizarea corespunzatoare a
transporturilor în zilele de odihnă şi sărbători către Delta Dunării şi în interiorul deltei
prin zonele de agrement, extinderea zonelor de agrement şi recreative, a spaţiilor verzi
în localităţile şi amplasamentele de pe litoralul Mării Negre, precum şi dotarea
corespunzătoare a acestor zone nou create, dezvoltarea bazei materiale a activităţii
sportive în localităţile Deltei Dunării, precum şi în localităţile limitrofe deltei în
vederea sporirii numărului de turisti români şi străini care îşi petrec în mod activ
timpul liber, lărgirea şi adoptarea activităţilor cultural educative în vederea petrecerii
cât mai plăcute a timpului liber de către toţi turiştii care participă la acţiunile turistice
organizate în Deltă.
Pentru ca sejurul unui turist să fie cât mai complet, pe lângă cazare şi masă acesta
mai are nevoie şi de distracţii, de divertisment la locul de petrecere a timpului liber. În
centru atenţiei prestatorilor de servicii turistice agrementul şi animaţia au un rol
esenţial în mărirea fortei de atracţie a unei localităţi, staţiuni
sau zone turistice, în diferenţierea unui produs faţă de altul, în creşterea
competitivităţii în conturarea produsului turistic. Agrementul închide totalitatea
posibilităţilor şi dotărilor menite să asigure cele mai variate gusturi în materie de
distracţie ale turiştilor, ajungând ca fantezia sa nu aibă limite, “constituie sarea şi
piperul activităţii dintr-o staţiune, zonă sau punct turistic”23.
Serviciile oferite de baza de agrement sunt principalul furnizor pentru creşterea
încasărilor medii pe zi/turist, indicator de mare însemnătate în aprecierea activităţii
turistice. Serviciile de agrement pot fi la rândul lor grupate după motivaţiile turistilor
în excursii, dotări sportive, dotări cultural artistice ş.a.
În staţiunile de litoral sau pe lacuri se folosesc variate tipuri de dotări şi
ambarcaţiuni pentru sporturi nautice şi croaziere. Dotările şi acţiunile cultural-artistice
ca atracţii majore se înscriu în preocupările organizatorilor de turism. Variate ca
forme : cinematografe, muzee, expoziţii, festivaluri etc. atrag un număr mare de
turişti. Sunt bine cunoscute manifestările cultural-artistice organizate pe litoralul

23
Ioan Istrate, Turismul - un fenomen în mişcare, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1988, p.47
românesc al Mării Negre – de muzică populare, uşoară, de teatru şi poezie la care îşi
dau concursul solişti şi formaţii de renume.
Tratament
În mai toate ţările lumii, tratamentul balnear este prezentat ca un factor de
prevenire a efectelor nocive ale civilizaţiei şi de ameliorare şi vindecare chiar a unor
boli cronice. Turismul de tratament are în vedere diversificarea ofertei turistice a
staţiunilor balneo-climatice printr-un sistem de refacere a sănătăţii cu ajutorul
sportului şi agrementului. Au fost concepute mijloace de sport şi agrement speciale
pentru diferite maladii, pentru handicapaţii etc. Turismul balneo-medical este
conceput azi ca o terapie a omului în general, într-o functiune globală a vacantei, în
care medicul introduce pe lângă terapeutica balneo-medicală, sportul, agrementul şi
odihna. Aplicarea acestei concepţii face să se folosească şi mai eficient baza materială
turistică existentă, nucleul unor centre de cură în care orice investiţie devine mai uşor
de realizat şi popularizat. România are numeroase localităţi cu surse de ape minerale
cu calităţi terapeutice deosebite, răspândite pe tot teritoriul ţării. Se poate spune că
România dispune de toate principalele categorii de ape minerale cunoscute (termale,
oligominarele, alcaline, sulfatate,clorurosodice, sulfuroase, iodurate, carbogazoase,
feruginoase, arsenicale, radioactive) cu proprietăţi fizico chimice verificate. Turismul
de tratamente constituie o componentă a ofertei care răspunde unei cereri turistice în
continuă creştere pe plan intern şi internaţional. Dezvoltarea acestei oferte pentru
turismul internaţional se justifica prin calităţile apelor minerale din principalele
noastre staţiuni, cât şi posibilităţile mari pe care le oferă turismul pentru creşterea
încasărilor. De aceea sunt necesare acţiuni complexe de amenajare şi dotare, sub toate
aspectele, a staţiunilor pentru a se asigura condiţii de înaltă competitivitate la
activitatea principală, tratament cât şi cele secundare, cazare, alimentaţie, agrement,
distracţii etc.

Obiectivele turistice din Delta Dunării

Chilia Veche cuprinde o serie de obiective turistice printre care se numără o

unitate de exploatare piscicolă intensivă, în condiţii de amenajare, grindul Chilia este
folosit pentru agricultură şi creşterea vitelor. Fauna sălbatică a zonei cuprinde: porcul
mistreţ, iepurele, vidra ş.a. Un alt
obiectiv de vizitat este grindul Stipoc,
care împreună cu grindul Chilia
formează un unghi drept.
Periprava se află la 23 km
depărtare de Chilia Veche şi la 103 km
de Tulcea, la limita nordică a grindului
Letea. Spre deosebire de alte localităţi,
cu excepţia Chiliei Vechi, ale căror case şi uliţe se aflau pe un singur rând, Periprava
se întinde şi în adâncime.
Trecutul aşezării se leagă de prezenţa în aceste locuri a unei cetăţi genoveze. În
apropierea acestui loc se afla pe atunci gura de vărsare în Marea Neagră a braţului
Chilia. Un loc de atracţie îl constituie lacul Nebunu, care se află în partea de sud a
localităţii, cu ape puţin sălcii. Săpături arheologice efectuate în partea de sud a lacului
Nebunu au scos la iveală dovezi materiale ale unei aşezări din perioada
bizantină(sec.XIII-XIV). Periprava are
importanţă turistică, putând fi folosită ca punct de plecare spre diferite locuri pitoreşti.
De aici se poate vizita pădurea Letea, iar în drum spre aceasta se trece pe lângă
Grădina lui Omer, unde apare caracterul luxuriant al vegetaţiei. Farmecul pădurii
Letea îl constituie nu numai arborii înalţi , dar şi a lianelor care caută să urce cât mai
mult spre lumină şi soare, pe trunchiurile copacilor, împreună cu curpenul de pădure,
hameiul, care laolaltă cu trandafirii sălbatici împiedică uneori complet circulaţia prin
pădure, oferind în schimb, prin coloritul florilor lor o imagine de un pitoresc rar
întâlnit. Fauna pădurii Letea oferă posibilitatea de a cunoaşte la faţa locului o serie de
specii de mamifere şi păsări: şorecarul, fazanul ş.a.
Letea-aflată la circa 4 km de comuna C.A. Rosetti este aşezată pe un teren
nisipos. Satul apare cu gospodării nu prea mari şi este singura localitate care poartă
denumirea celui mai mare grind din deltă. De la Letea se poate pleca într-o excursie
cu barca cu motor pe lacul Merhei, iar de aici pe canalul Dovnica-Dunărea Veche spre
Matiţa sau înspre sud, la Dunărea Veche. Drumul străbătut până acolo le oferă
turiştilor un peisaj mirific, pe marginea stufăriilor se pot admira feriga de apă,vâscul
de apă, coada calului, peştişoara ş.a. plante de apă care creează un cadru pitoresc
aparte24.
Tulcea are un excepţional potenţial turistic înscriindu-se în circuitul turistic
intern şi internaţional cu o ofertă remarcabilă care cuprinde atât elemente specifice ale
cadrului general(natură, climă, monumente de artă şi istorie), cât şi o bază turistică
capabilă să satisfacă exigenţele celor care îl vizează. Acesta se înscrie în categoria
celor mai vechi localităţi de tip urban din ţară. Este asezata in forma de amfiteatru ,
cu deschidere spre Dunare.
Aşezarea iniţiala a localitatii în această regiune este legată de vecinătatea deltei
cu păşunile ei bogate şi resursele piscicole, de străvechiul drum al păsărilor,care
realizau şi pe aici transhumanţa între Carpaţi şi litoralul antic.
Comerţul reprezintă o componentă importantă a economiei municipiului,
Tulcea fiind cunoscută din cele mai vechi timpuri ca un principal vad comercial în
această parte a ţării. O altă importanţă deosebită, ca poziţie, fiind poarta de acces
dintre Delta Dunării a numeroşilor turişti din ţară şi de peste hotare, dornici să
cunoască frumuseţile şi bogăţiile acestui colţ al patriei noastre.25
, 1982, p.168.
24

25
Marin Niţu, Turismul în Delta Dunării, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1982, p. 60-62.
Monumentul de la Tulcea, înălţat la partea superioară a stâncii care se ridică
aproape vertical din malul drept al braţului Tulcea - Fig.16

Oraşul prezintă el însuşi obiective şi locuri turistice interesante între care lacul
Ciuperca situat în partea de vest a oraşului care oferă vizitatorilor numeroase
posibilităţi de agrement, plimbări cu barca, practicarea unor sporturi nautice.
Un interes deosebit îl are Muzeul Delta Dunării organizat pe trei secţii: ştiinţele
naturii, istorie-arheologie, artă plastică şi etnografie.În Tulcea se găsesc câteva
monumente de artă printre care: Monumentul Independenţei de pe Colnicul .

Protejarea mediului deltei

Realităţile zilelor noastre arată ca secolul XX este perioada celor mai mari
descoperiri şi transformări ale civilizatiei omenesti, dar şi cele mai complexe şi uneori
nebănuite efecte asupra vieţii. Pâna nu demult resursele naturale regenerabile ale
Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei
demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul
de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea
intensă a resurselor pamântului releva, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.
Problema apropierii de natură se pune acum pretutindeni, raţiunea ei fiind
susţinută de toţi factorii responsabili ai lumii, nu numai de cei care au legătură cu
biologia.
Construirea în deltă a unui mediu artificial pentru plante şi totodată schimbarea
rosturilor vieţuitoarelor sălbatice, cum sunt păsările migratoare, care circulă de la un
pol la altul al Pământului, implică evidente modificări pe întregul glob.
În deltă, unde natura nu este numai primitivă ci şi primordială, este necesar ca
omul să se oprească îndelung înainte de a face tot răul pe care îl poate face. Odată cu
lucrările de amenajare efectuate pentru valorificarea resurselor, oamenii deltei au
devenit conştienţi de bogăţia faunei pe care au învăţat să o păzească şi să o
ocrotească.
Păstrarea echilibrului biologic al Deltei Dunării
La baza dezvoltării turismului în deltă se află bogăţiile create de natură, nu cele
produse de mâna omului. În comparaţie cu alte regiuni ale globului influenţate de
mâna omenească, modificările aduse stării naturale a deltei conduc la un dezechilibru
biologic pronunţat.
Schimbările ies cu putere în
evidenţă în această regiune, unde
natura este nouă, născându-se
mereu în orice clipă.
Peste tot formele de teren
sunt în evoluţie, dar în deltă
intervenţia omului se produce
într-un mediu în devenire, care nu
a luat încă o formă finită,
corespunzând unui anumit stadiu.
Într-o fază destul de lungă a unui
ciclu care se repetă anual, o bună parte a suprafeţei uscatului din deltă se acoperă cu o
pânză de apă înaltă de 1-5 m, există un continuu proces de
Bogăţiile din Delta Dunării - Fig.24
sedimentare a aluviunilor.
Delta Dunării prezintă importanţă ca fenomen geografic natural şi de aceea va
fi păstrat ca atare. Exploatarea resurselor trebuie făcută cu stricta respectare a
mediului ambiant, pentru a nu micşora valoarea monumentului natural.Echilibrul
biologic al deltei a fost pierdut o dată cu intensificarea diverselor activităţi economice
productive, care au determinat amenajări stuficole, piscicole, agricole şi forestiere, pe
lângă cele impuse de navigaţie. Tendinţa de a extrage din deltă cât mai multe bogăţii
conduce la ruperea echilibrului biologic. Parcelarea deltei în vederea recoltării
planificate şi eficiente a stufului înseamnă o modificare a stării ei naturale.
În comparaţie cu exploatarea stufului, care se extinde pe aproape toată suprafaţa
deltei, celelalte activităţi ca piscicultura, agricultura, silvicultura şi navigaţia ocupă
suprafeţe restrânse.
Protecţia mediului este o problemă a tuturor; este problema pe de o parte a
dezvoltării societăţii,iar pe de altă parte a redresării, conservării şi ocrotirii mediului.
Armonizarea necesităţilor imediate cu strategia pe termen lung în RBDD înseamnă a
defini în linii generale principiile, direcţiile , obiectivele şi criteriile de identificare a
acţiunilor care sa conducă la o dezvoltare durabila, economica si sociala, în condiţiile
conservării biodiversităţii. Programul de acţiune trebuie să conţină obiective şi sarcini
concretizate şi cuantificate în timp, spaţiu şi în costuri.
Principii generale ale strategiei protecţiei mediului
- conservarea condiţiilor de sănătate a oamenilor
-dezvoltarea durabilă
- evitarea poluării prin măsuri preventive
- conservarea biodiversităţii
-conservarea moştenirii valorilor culturale şi istorice
- aplicarea principiilor de bază ale ecologiei mediului (ex. cine poluează plăteşte)
- stimularea activităţii de reabilitare a ecosistemelor alterate.
Conservarea condiţiilor de sănătate a oamenilor
-acesta este principiul suprem căruia trebuie sa i se subordoneze întreaga activitate
economică şi sociala, întreaga strategie de ocrotire a mediului
- condiţiile de viata trebuie îmbunătăţite prin acţiuni de : corectarea impactului
negativ produs de unele activităţi; adoptarea de măsuri de prevenire a poluării;
folosirea unor tehnologii curate în toate activităţile.
Dezvoltarea durabilă
- exploatarea intensivă a resurselor naturale conduce la epuizarea acestora
- degradarea mediului conduce la reducerea potenţialului existent de regenerare a
naturii, înrăutăţeşte calitatea si diminuează posibilităţile de refacere a factorilor de
mediu: aerul, apa, solul,flora, si fauna
- pădurile, care au un rol preponderent in redresarea mediului au devenit victima
agresiunii antropice atât direct prin tăieri peste capacitatea de regenerare, cat mai ales,
indirect prin poluare
- apele, dar mai ales apele subterane si solul, datorită poluării, devin nefolosibile nu
numai pentru generaţia noastră, ci si pentru generaţiile următoare
- dezvoltarea durabila înseamnă menţinerea posibilităţilor si condiţiilor de viata
pentru generaţiile viitoare, a resurselor naturale regenerabile cel puţin la nivelul celor
existente pentru generaţia actuala, precum si redresarea factorilor de mediu afectaţi de
poluare
Evitarea poluării prin masuri preventive
- este mult mai uşor si mai puţin costisitor să previi poluarea, decât să repari, respectiv
să redresezi echilibrul ecologic
- aplicarea unor tehnologii nepoluante în toate domeniile de activitate care urmează a
fi dezvoltate reprezintă un principiu pe care trebuie să se bazeze strategia de ocrotire a
mediului.
Conservarea biodiversităţii
- poluarea afectează grav ecosistemele, apar rupturi in lanţul trofic, prin dispariţia
unor specii din regnul vegetal si din regnul animal, se dezechilibrează şi sistemele
ecologice, prin scăderea productivităţii unor specii, apar malformaţii la speciile
existente sau apar noi specii dăunătoare cu consecinţe asupra vieţii
- conservarea biodiversităţii înseamnă eliminarea poluanţilor, înseamnă menţinerea
ecosistemelor, a capacităţii lor de funcţionare, a stabilităţii şi rezistentei lor la
dereglări.
Concluzii şi propuneri

În urma realizării acestei lucrări se pot trage următorele concluzii, tendinţe cu

privire la turismul din Delta Dunarii, se pot pune în evidenţă punctele slabe şi tari ale
zonei.
Se disting următoarele tendinţe ale turismului în Delta Dunării:
 un număr mereu crescând de turişti doresc să-şi satisfacă hobby-urile şi
interesele lor speciale, bazate pe natură, activităţi economice şi interese
profesionale;
 sporirea numărului de vacanţe de durată mai scurtă, aceasta permiţând
dezvoltarea mai multor destinaţii turistice, iar pentru satisfacerea cererii, ocazia
de a oferi facilităţi pentru turişti;
 turiştii devin mai experimentaţi şi sofisticaţi şi aşteaptă atracţii de bună calitate,
utilităţi şi servicii pe măsură şi tarife /preţuri adecvate calităţii în călătoriile lor;
 călătoriile de afaceri sau pentru congrese, conferinţe, reuniuni etc. continuă să
se dezvolte, aducând beneficii tot mai mari organizatorilor; multe persoane care
participă la astfel de acţiuni sunt în acelaşi timp şi turişti "de vacanţă" care
doresc să cunoască zona pe care o vizitează;
 sporeşte numărul turiştilor care sunt preocupaţi de problemele de mediu natural,
prin urmare, cresc căutările unor destinaţii foarte puţin poluate şi fără probleme
de mediu; ca urmare a acestor orientări, foarte multe destinaţii sunt preocupate
în adoptarea unor programe de dezvoltare şi doresc să încurajeze turismul de
bună calitate, care evită problemele de mediu, optimizându-se şi beneficiile
economice;
  turismul utilizează într-o măsură tot mai mare, tehnologia modernă în domenii
ca servicii de rezervare sau marketing; în ultima perioadă Internet-ul a devenit
un mijloc tot mai important de informare şi marketing.

Puncte tari:
 potenţilaul turistic de care dispune această zonă este foarte variat şi bogat, atât
cel natural cat şi cel antropic. Cel natural este reprezentat prin peisaje mirifice,
formaţiuni calcaroase, stimulănd astfel imaginaţia vizitatorilor.Turismul
antropic este reprezentat prin prin tradiţiile şi obiceiurile încă păstrate.
 Numeroasele trasee turistice, puse la dipoziţia turiştilor, pentru a ajunge cât mai
uşor la obiectivele turistice pe care doresc să le viziteze.
 Baza de cazare în dezvoltare, serviciile oferite de acestea sunt dintre cele mai
diverse, dar încă în dezvoltare;
 Posibilităţile de agrement oferite, diferite sporturi, fiind o zona destul de
prielnică pentru astfel de sporturi.

Puncte slabe:
 dezvoltarea infrastructurii lasă de dorit, drumurile fiind factorul principal al
reţinerii turiştilor în ceea ce priveşte vizitarea acestei zonei;
 slaba amenajare a obiectivelor turistice, nefiind suficient amenajate;
 lipsa unor investitori importanţi, care să facă o infuzie de capital. Investiţiile în
turism, caracterizate de valoarea mare a cheltuielilor şi termen de recuperare
îndelungat, au avut mai puţine şanse să ia amploare în Deltă. Persoanele care au
investit au făcut-o îndeosebi în capacităţi mici, adresate în special unei clientele
atent selectate şi nu masei mari a turiştilor. Investitorii străini au evitat
domeniul turismului, acest lucru fiind determinat de situaţia economică şi
politică instabilă a României.
 valorifcarea insuficientă a potenţialului turistic, slaba promovare a acestuia;
 pasivitatea autorităţilor locale în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului prin
obţinerea de finanţări;

Propunerii privind Delta Dunării:

 Intensificarea acţiunilor de promovare a produsului turistic oferit, optând pentru
mijloace moderne de promovare precum internetul, care să poată asigura
informaţii necesare managementului, printr-o continuă monitorizare a activităţii
de marketing şi a celei previzionale;
 acţiunile actorilor locali responsabili în luarea deciziilor referitoare la politica
mediului trebuie să fie direcţionate spre dezvoltarea unei conştiinţe ecologice,
 ca răspuns la imperativele ecosistemice: menţinerea capacităţii de autoreglare,la
păstrarea potenţialităţilor evolutive;
 amenajarea principalelor obiective turistice;
 ridicarea nivelului de calitate a serviciilor oferite turiştilor, îndeosebi pentru
serviciile de agrement unde se impune şi o diversificare a acestora;
 refacerea reţelei de drumuri, prioritate având cele care asigură accesul spre
punctele de interes turistic, întrucât mijlocul de transport cel mai frecvent
utilizat de turiştii români şi străini este autoturismul;
 redimensionarea raportului dintre calitatea serviciilor şi preţul acestora, astfel
încât tarifele mari practicate, să fie justificate de o calitate pe măsură;

Bibliografie:

1. Andrei Ştefan, Ghidul Turistic al României, editura Publirom

3. Cotet V. Petre, Delta Dunării- geneza şi evoluţie, “Peuce”, studii şi
comunmicări de ştiintele naturii, Muzeul Delta Dunării, Tulcea, 1971 ;
7. Istrate Ioan, Turismul - un fenomen în mişcare, Editura Sport-Turism,
Bucuresti, 1988;
8. Niţu Marin, Turismul în Delta Dunării, editura Sport – Turism, Bucureşti
1977.
 9. Panighiant Eugen, Delta Dunării şi Complexul Lagunar Razelm, Editura Sport-
Turism, 1982
10. Petrescu Ioan Gheorghe, Delta Dunării, editura „Scrisul Românesc”, Craiova,
1967
11. Tufescu Victor, România- Natura, om, economie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1974
12. http://www.caraorman.ro
18. http://www.deltadunarii.info.ro/ro_asezare.htm
19. http://www.fotodelta.ro/de-vazut/padurea-letea/
20. .http://www.Delta_Dunarii-_descriere_completa_5269.htm

l
22. ***Atlas geografic general, Editura Didactica şi Pedagogică, Bucureşti;