LICEUL TEHNOLOGIC TARNAVENI

Lucrare de specialitate

Elev: Îndrumător:
DEZSI ANDREI ing. MATHE MARIA

2019

1
 POLUAREA AERULUI

Gaura din stratul

de ozon

2
 CUPRINS

Memoriu justificativ ...................................................................pagina 4

Capitolul I :Notiuni generale despre poluarea aerului.................pagina 5
Capitolul II :Stratul de ozon ........................................................pagina 7
2.1 Generalități ......................................................................pagina 7
2.2 Geneza stratului de ozon .................................................pagina 8
Capitolul III : Radiațiile ultraviolete ...........................................pagina 10
Capitolul IV : Deteriorarea stratului de ozon ..............................pagina 11
4.1 Distrugerea ozonului .......................................................pagina 11
Capitolul V : CFC și compușii înrudiți din atmosferă ................pagina 13
Capitolul VI : Gaura din stratul de ozon .....................................pagina 14
6.1 Cauze ...............................................................................pagina 14
Capitolul VII: Consecințe ale degradării stratului de ozon .........pagina 16
7.1 Radiații UV crescute .......................................................pagina 16
7.2 Efecte biologice ..............................................................pagina 16
7.3 Carcinom de celule bazale și scuamoase.........................pagina 17
7.4 Melanom malign .............................................................pagina 17
7.5 Cataractă corticală ...........................................................pagina 18
7.6 Cantitate ridicată de ozon troposferic ..............................pagina 18
7.7 Producție ridicată de vitamina D .....................................pagina 19
7.8 Efectul asupra animalelor ................................................pagina 19
7.9 Efectul asupra culturilor...................................................pagina 20
7.10 Deteriorarea stratului de ozon și încălzirea globală .......pagina 20
Capitolul VIII : Metode de salvare a stratului de ozon ................pagina 22
Concluzii ......................................................................................pagina 24
Bibliografie ..................................................................................pagina 25

3
 Memoriu justificativ
În elaborarea acestei lucrări am ales tema găurii din stratul de ozon în primul rând pentru că
eu consider poluarea aerului ca fiind una dintre cele mai importante îngrijorări ale lumii
contemporane. Ne uităm în jur și vedem modul în care orice activitate a noastră de zi cu zi
afectează aerul. Mersul cu mașina, fumatul, gătitul, încălzirea locuințelor, utilizarea cosmeticelor
cu aerosoli, sunt doar câteva dintre activitățile zilnice ale omului obișnuit, activități care
determină un dezechilibru la nivelul celui mai important element al vieții noastre: aerul.
Totodată, trăind într-o perioadă a super-dezvoltării, omul îți folosește cunoștințele dobândite
pentru a trăi o viață cât mai decentă, cât mai ușoară, cât mai modernă. Astfel, dezvoltarea
tehnologiei și a industriei este un pas important. Însă omul nu realizează consecințele faptelor
sale decât prea târziu. Oamenii nu se gândesc să prevină, ci mai bine încearcă să remedieze
situația, de multe ori fiind prea târziu. Natura plătește imens pentru faptele necugetate ale
omului. Fumul, radiațiile, cenușa, nemaivorbind de zgomot care în unele orașe depășește cu mult
limita admisă, toate acestea afectează aerul. Având în vedere că viață fără aer nu există, putem
spune cu tărie că, prin faptele sale, omul își distruge propria sănătate, propria viață.
În al doilea rând, eu consider că stratul de ozon este unul dintre cele mai importante
elemente ale atmosferei și că ar trebui protejat, nu distrus. Stratul de ozon ne apără de radiațiile
periculoase. Fără el, viața pe pământ ar fi grav afectată. Consecințele activităților umane se văd
în fiecare primăvară antarctică: gaura din stratul de ozon. Gândindu-ne la faptul că consecințele
activităților noastre apar în alt loc, ne dăm seama că prin acțiunile necugetate pe care le realizăm
sunt afectate și alte persoane, nu doar noi. Problema este că nu înțelegem importanța stratului
de ozon. De aceea doresc ca această lucrare să fie un buletin informativ, prin care oamenii de
pretutindeni să înțeleagă de ce este important stratul de ozon, care sunt activitățile care duc la
deteriorarea acestuia și ce putem face pentru a-l salva.
Mi-a plăcut în special ideea de ozon. Ozonul, o substanță care afectează sănătatea omului, a
animalelor dar și a plantelor, este un protector al sănătății viețuitoarelor. Este incredibil cum un
compus aparent nociv este motivul pentru care viețuitoarele pot să trăiască o viață liniștită. Ne
face să ne gândim că orice lucru, oricât de rău, își are rostul în lume.

4
 Capitolul I

Notiuni generale despre poluarea aerului

Acțiunea umană asupra atmosferei Pământului poate lua multe forme și a existat de când
oamenii au început să utilizeze focul pentru agricultură, încălzire și gătitul alimentelor. În timpul
revoluției industriale (secolele XVIII și XIX), poluarea aerului a devenit o problemă majoră.
Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de „smog”. Smogul este în general
un amestec de monoxid de carbon și compuși organici proveniți din combustia incompletă a
combustibililor fosili cum ar fi cărbunii și de dioxid de sulf de la impuritățile din combustibili. În
timp ce smogul reacționează cu oxigenul, acizii organici și sulfurici se condensează sub formă de
picături, întețind ceața. Până în secolul al XX-lea smogul devenise deja un pericol major pentru
sănătate.
Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului deasupra orașelor
mari cum ar fi Los Angeles în anii '30. Acest smog este cauzat de combustia în motoarele
autovehiculelor și ale avioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot și eliberează
hidrocarburi din combustibilii nearși. Razele solare fac ca oxizii de azot și hidrocarburile să se
combine și să transforme oxigenul înozon, un agent chimic care atacă cauciucul, rănește plantele
și irită plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate în substanțe care se condensează și formează o
ceață vizibilă și pătrunzătoare.

Smog fotochimic în China

Majoritatea poluanților sunt eventual „spălați” de către ploaie, zăpadă sau ceață, dar după ce
au parcurs distanțe mari, uneori chiar continente. În timp ce poluanții se adună în atmosferă,
oxizii de sulf și de azot sunt transformați în acizi care se combină cu ploaia. Această ploaie acidă
cade peste lacuri și păduri unde poate duce la moartea peștilor sau plantelor și poate să afecteze
întregi ecosisteme. În cele din urmă, lacurile și pădurile contaminate pot ajunge să fie lipsite de
viață. Regiunile care sunt în drumul vântului care bate dinspre zone industrializate, cum ar fi

5
Europa și estul Statelor Unite și Canadei, sunt cele mai afectate de ploi acide. Ploile acide pot să
afecteze și sănătatea umană și obiecte create de oameni; ele dizolvă încet statui istorice din piatră
și fațade din Roma, Atena și Londra.

Efectul ploilor acide asupra statuilor și a monumentelor

Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea globală, o
creștere a temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi
dioxidul de carbon. Odată cu folosirea intensivă a combustibililor fosili în secolul XX,
concentrația de dioxid de carbon din atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon și alte
gaze, cunoscute sub denumirea de gaze de seră, reduc căldura disipată de Pământ dar nu
blochează radiațiile Soarelui. Din cauza efectului de seră se asteaptă ca temperatura globală să
crească cu 1,4° C până la 5,8° C până în anul 2100. Chiar dacă această tendință pare a fi o
schimbare minoră, creșterea ar face ca Pământul să fie mai cald decât a fost în ultimii 125.000
ani, schimbând probabil tiparul climatic, afectând producția agricolă, modificând distribuția
animalelor și plantelor și crescând nivelul mării.
Poluarea aerului poate să afecteze zona superioară a atmosferei, numită stratosferă.
Producția excesivă a compușilor care conțin clor cum ar fi clorofluorocarbonații (CFC) (compuși
folosiți până recent în frigidere, aparate de aer condiționat și în fabricarea produselor pe bază de
polistiren) a redus stratul de ozon stratosferic, creând o gaură deasupra Antarcticii care durează
mai multe săptămâni în fiecare an. Ca rezultat, expunerea directă la razele solare a afectat viața
acvatică și terestră și amenință sănătatea oamenilor din zonele sudice ale planetei.
Conform OMS (2009), circa 2 milioane de oameni mor anual doar din cauza poluării
aerului, majoritatea în Asia.

6
 Capitolul II
Stratul de ozon

2.1 Generalități
Stratul de ozon se referă la o regiune a stratosferei Pământului care absoarbe cea mai mare
parte din radiațiile ultraviolete (UV) ale Soarelui. Acesta conține concentrații ridicate de ozon
(O3) în raport cu alte părți ale atmosferei, deși încă foarte mici în comparație cu alte gaze din
stratosferă. Stratul de ozon conține mai puțin de 10 de părți pe milion de ozon, în timp ce
concentrația medie de ozon din atmosfera Pământului ca întreg este de numai circa 0,3 părți per
milion. Stratul de ozon se găsește in principal in partea de jos a stratosferei, de la aproximativ 20
la 30 km deasupra Pământului, deși grosimea variază sezonier și geografic.
Stratul de ozon a fost descoperit în 1913 de către fizicienii francezi Charles Fabry si Henri
Buisson. Proprietățile sale au fost explorate în detaliu de către meteorologul britanic G. M. B.
Dobson, care a dezvoltat un spectrofotometru simplu (Dobsonmetrul), care ar putea fi utilizat
pentru a măsura grosimea ozonului stratosferic de la sol.Spectrometrul Dobson măsoară
cantitatea totală de ozon prin măsurarea intensității relative a radiației UVB, care ajunge la
Pământ și comparând-o cu cea a radiațiilor UVA, la nivelul solului. Dacă tot ozonul ar dispărea
din atmosferă, cantitatea de radiatii UVB ar egala cantitatea de radiatii UVA pe suprafața
pământului. Deoarece există ozon în atmosferă, Spectrometrul Dobson poate utiliza raportul
dintre UVA și UVB pe teren pentru a determina cât de mult ozon este prezent în atmosfera
superioară pentru a absorbi radiațiile UV.
Dacă tot ozonul din coloana atmosferică care a fost măsurată ar fi comprimat în condiții
standard de temperatură și presiune, grosimea atmosferei comprimate, în mm, ar egala un
răspuns în unități Dobson împărțită la 100 (1 mm= 100 unități Dobson). În prezent, grosimea
stratului de ozon ar fi de 3 mm.
Între 1928 și 1958, Dobson a stabilit o rețea globală de stații de monitorizare de ozon, care
continuă să funcționeze până în zilele noastre. "Unitatea Dobson", o măsură convenabilă a
cantității de ozon, este numită în onoarea sa.
Stratul de ozon absoarbe 97-99% din lumina ultravioletă de frecvență medie a soarelui (de la
aproximativ 200 nm până la 315 nm lungime de undă), care altfel ar deteriora potențialele forme
de viață expuse aproape de suprafata.
Adunarea Generală a Națiunilor Unite a desemnat 16 septembrie ca Zi Internațională pentru
Conservarea Stratului de Ozon.
Venus are, de asemenea, un strat de ozon subțire la o altitudine de 100 de kilometri de
suprafața planetei.

7
 Modul în care ozonul protejează Dobsonmetru
Pământul de radiații
Ozonul este o substanţă periculoasă pentru viaţă datorită caracterului său puternic oxidant.
La nivelul mării, aerul necontaminat conţine aproximativ 0,03-0,1 ppm 03, putând să atingă Într-
o zonă intens poluată până la 1 ppm 03. La concentraţii mai mari de 0,6-0,8 ppm scade
capacitatea vitală a organismului, apar tulburări În difuzia dioxidului de carbon datorită edemului
pulmonar instalat. Aceste efecte au fost resimţite În zborurile de cursă lungă ce se desfăşoară la
altitudini mai mari de 13-15 km, când prin măsurarea concentraţiei de ozon s-au constatat valori
de 6 ori mai mari fată de concentraţia admisă.
Concentraţia ozonului creşte cu altitudinea înregistrându-se un maxim la 20-30 km şi poate
varia de la o zi la alta, mediile lunare indicând variatii sezoniere. Cea mai mare parte din ozon se
formează şi se distruge În zona cuprinsă Între latitudinile 30° N şi 30° S la altitudini de peste 30
km. O cantitate mică de ozon se scurge spre regiunile polare. La latitudini peste 30° N şi
respectiv 30° S concentraţia ozonului este determinată de un echilibru Între ozonul adus de
vânturi şi pierderile lente de natură chimică.

2.2 Geneza stratului de ozon

Atmosfera primară a Pământului era diferită de cea actuală având un caracter reducător
datorită absenţei oxigenului. Datorită lipsei stratului de ozon protector viaţa nu era posibilă decât
în mediul acvatic, apa adsorbind radiaţia ultravioletă. Prin eliminarea în atmosferă a unor
cantităţi din ce în ce mai mari de oxigen prin procesele de fotosinteză o serie de organisme au
trecut la utilizarea oxigenului ca acceptor final de electroni trecând la respiraţia aerobă. Deşi au
început să fie utilizate în respiraţie cantităţi din ce în ce mai mari de oxigen, totusi cantităţile de
oxigen eliberate prin fotosinteză depăşeau cu mult pe cele consumate în respiraţie. Astfel,
concentraţia oxigenului în atmosferă a crescut continuu. În straturile superioare ale atmosferei
radiaţiile UV au început să scindeze moleculele de oxigen ajunse in aceasta zonă şi a condus la
formarea ozonului cu capacitate de a absorbi aproape în totalitate aceste radiaţii.
Mecanismele fotochimice care dau naștere stratului de ozon au fost descoperite de
fizicianul britanic Sydney Chapman în 1930. Ozonul în stratosfera Pământului este creat de
către lumina ultravioletă care atacă moleculele de oxigen obișnuite care conțin doi atomi de
oxigen (O2), le divide pe acestea în atomi de oxigen individuali ( oxigen atomic); oxigenul
atomic se combină cu o moleculă de O2 nedivizată pentru a crea ozonul, O3. Molecula de ozon
este instabilă (deși, în stratosferă, are o durată lungă de viață) și atunci când lumina ultravioletă

8
atacă ozonul, acesta se împarte într-o moleculă de O2 și un atom de oxigen individual, un
proces continuu numit ciclul ozon-oxigen. Din punct de vedere chimic, acest lucru poate fi
descris ca fiind:
+ hv →
UV

→O+O
+O→
unde O* semnifică o moleculă de oxigen activată in urma iradierii.

Ciclul ozonului Molecula de ozon

Capitolul III

9
 Radiațiile ultraviolete
Deși concentrația de ozon din stratul de ozon este foarte mică, este extrem de importantă
pentru viață deoarece se absorb radiațiile ultraviolete (UV), biologic nocive, care provin de la
soare. Razele ultraviolete extrem de scurte (10-100 nm) sau de vid sunt oprite de azot. Radiațiile
UV capabile să penetreze azotul sunt împărțite în trei categorii, în funcție de lungimea de undă;
acestea sunt denumite UV-A (400 - 315 nm), UV-B (315 - 280 nm), și UV-C (280-100 nm).
Radiațiile UV-C, care sunt foarte dăunătoare pentru toate ființele vii, sunt oprite în întregime
printr-o combinație de dioxigen (<200 nm) și ozon (> aproximativ 200 nm) la aproximativ 35 de
kilometri altitudine.
Radiațiile UV-B pot fi dăunătoare pentru piele și sunt principala cauză a arsurilor solare;
expunerea excesivă poate provoca, de asemenea cataractă, suprimarea sistemului imunitar,
precum și daune genetice, care conduce la probleme, cum ar fi cancerul de piele. Stratul de ozon
(care absoarbe de la aproximativ 200 nm până la 310 nm cu o absorbție maximă la aproximativ
250 nm) este foarte eficient la procesarea UV-B; pentru radiația cu lungimea de undă de 290 nm,
intensitatea în partea de sus a atmosferei este de 350 de milioane de ori mai puternică decât la
suprafața Pământului. Cu toate acestea, unele radiații UV-B, în special la lungimi de undă lungi,
ajung la suprafață, și sunt importante pentru producerea de vitamina D pentru piele.
Ozonul este transparent pentru majoritatea radiațiilor UV-A, deci majoritatea acestor radiații
UV cu o lungime de undă mai mare ajung la suprafață, și constituie cea mai mare parte a
radiațiilor UV ajunse pe Pământ. Acest tip de radiații UV sunt mult mai puțin nocive pentru
ADN, deși poate provoca daune fizice, îmbătrânirea prematură a pielii, anomalii genetice
indirecte și cancer de piele.

Modul în care stratul de ozon

absoarbe radiațiile UV

Capitolul IV
Deteriorarea stratului de ozon

10
 Deteriorarea stratului de ozon descrie două fenomene distincte, dar legate, observate de la
sfârșitul anilor 1970: un declin constant de aproximativ 4% din valoarea totală ozonului din
stratosfera Pământului (stratul de ozon), și o scădere a ozonului stratosferic pe timp de primăvară
mult mai mare in jurul regiunile polare ale Pământului. Acest ultim fenomen este denumit gaura
de ozon. În plus față de aceste fenomene stratosferice bine-cunoscute, există, de asemenea, pe
timp de primăvară, evenimente polare de epuizare a ozonului troposferic.
Detaliile cu privire la formarea găurii de ozon polare diferă de cele ale subțierii de la
mijlocul latitudinii, dar cel mai important proces în ambele cazuri este distrugerea catalitică a
ozonului de către halogeni atomici. Sursa principală a acestor atomi de halogen în stratosferă,
este disocierea la lumină a halocarbonilor refrigeratori, a solvenților, a agenților de propulsie și a
agenților de expulzie a spumei (CFC, HCFC, freoni, haloni), toți aceștia fiind produși de către
om. Acești compuși sunt transportați în stratosferă de vânturi după ce au fost emiși la suprafață.
S-a observat că ambele tipuri de epuizare a stratului de ozon creasc pe măsură ce cresc emisiile
de halocarburi.
CFC și alte substanțe contributive sunt denumite substanțe care deteriorează stratul de ozon
(SDO). Având în vedere că stratul de ozon previne trecerea prin atmosfera Pământului a celor
mai nocive lungimi de undă UVB (280-315 nm) ale luminii ultraviolete (lumina UV), scăderea
cantității ozonului observată și proiectată a generat la nivel mondial o îngrijorare, ceea ce a dus
la adoptarea Protocolului de la Montreal care interzice producerea de CFC, haloni, și alte
substanțe chimice care epuizează stratul de ozon, cum ar fi tetraclorura de carbon și tricloretanul.
Se suspectează că o varietate de consecințe biologice, cum ar fi creșterea arsurilor solare,
cancerul de piele, cataracta, deteriorarea plantelor, și reducerea populațiilor planctonice în zona
fotică a oceanului pot rezulta din creșterea expunerii la UV din cauza epuizării stratului de ozon.

4.1 Distrugerea ozonului

Ozonul poate fi distrus de o serie de catalizatori radicali liberi, dintre care cei mai importanți
sunt radicalul hidroxil (OH-), radical oxid nitric (NO-), radical clor (Cl-) și radicalul brom (Br-).
Toate acestea au atât surse naturale cât și artificiale; în prezent, cea mai mare parte OH- și NO-
în stratosferă este de origine naturală, dar activitatea umană a crescut dramatic nivelurile de clor
și brom. Aceste elemente se regăsesc în anumiți compuși organici stabili, în special
clorofluorocarburi (CFC), care își pot găsi drumul spre stratosferă fără a fi distruse în troposferă,
datorită reactivității lor scăzute. Odată ajunși în stratosferă, atomii Cl și Br sunt eliberați din
compușii de bază prin acțiunea luminii ultraviolete,
Atomii de Cl și Br pot distruge apoi moleculele de ozon printr-o varietate de cicluri
catalitice. În cel mai simplu exemplu de un astfel de ciclu, un atom de clor reacționează cu o
moleculă de ozon, luând un atom de oxigen cu el (formarea ClO) și lăsând o moleculă normală
de oxigen. Monoxidul de clor (adică, ClO) poate reacționa cu o a doua moleculă de ozon (adică,
O3) pentru a se obține un atom de clor și două molecule de oxigen.
ClO din reacția anterioară distruge o a doua moleculă de ozon și recreează atomul de clor
original, care se poate repeta prima reacție și continuă să distrugă ozon.
Efectul general este o scădere a cantității de ozon, cu toate că rata acestor procese poate fi
diminuată de efectele ciclurilor nule. Mecanisme mai complicate au fost descoperite, care conduc
la distrugerea stratului de ozon și din stratosfera inferioară.

11
 Un singur atom de clor ar continua distrugerea ozonului (deci un catalizator) timp de până la
doi ani (scala de timp pentru transportul înapoi la troposferă) dacă nu ar exista reacțiile care le
elimină din acest ciclu prin formarea de specii rezervor, cum ar fi acidul clorhidric (HCl) și
azotat de clor (ClONO2). Pe o bază per atom, bromul este chiar mai eficient decât clorul la
distrugerea stratului de ozon, dar este mult mai puțin brom în atmosferă în prezent. Ca urmare,
atât clorul cât și bromul contribuie semnificativ la epuizarea totală a ozonului. Studiile de
laborator au arătat că atomii de fluor și iod participă la cicluri catalitice similare. Cu toate
acestea, în stratosfera Pământului, atomii de fluor reacționează rapid cu apa și metanul, pentru a
forma HF puternic legat, în timp ce moleculele organice care conțin iod reacționează atât de
rapid în atmosfera inferioară, încât nu ajung în stratosferă în cantități semnificative.
In medie, un singur atom de clor este capabil să reacționeze cu 100.000 molecule de ozon
înainte de a fi scos din ciclul catalitic. La acest fapt se adaugă cantitatea de clor eliberată în
atmosferă în fiecare an de clorofluorocarburi (CFC și hidroclorofluorocarburi (HCFC)
demonstrând că CFC și HCFC sunt periculoase sunt pentru mediul înconjurător.

Efectul CFC asupra ozonului

Capitolul V
CFC și compușii înrudiți din atmosferă

12
 Clorofluorocarburile (CFC), precum și alte substanțe halogenate care distrug ozonul (SDO)
sunt principalii responsabili pentru degradarea antropică a stratului de ozon. Cantitatea totală de
halogeni efectivi (clor și brom) din stratosferă poate fi calculată și este cunoscută ca echivalentul
de clor efectiv din stratosferă (ECES).
CFC au fost inventate de Thomas Midgley Jr., în anii 1920. Acestea au fost utilizate în
unități de aer condiționat și de răcire, ca propulsoare pentr spray-uri înainte de anii 1970, și în
procesele de curățare a echipamentelor electronice delicate. De asemenea, ei apar ca produse
secundare ale unor procese chimice. Surse naturale semnificative nu au fost niciodată identificate
pentru acești compuși - prezența lor în atmosferă se datorează aproape în totalitate omului. Așa
cum am menționat mai sus, atunci când astfel de substanțe chimice care epuizează stratul de
ozon ajung în stratosferă, ele sunt disociate de lumina ultravioletă pentru a elibera atomi de clor.
Atomii de clor acționează ca un catalizator, și fiecare poate descompune zeci de mii de molecule
de ozon înainte de a fi eliminați din stratosferă. Având în vedere longevitatea moleculei de CFC,
perioadele de recuperare sunt măsurate în zeci de ani. Se calculează că o moleculă de CFC are
nevoie în medie de aproximativ cinci până la șapte ani pentru a ajunge de la nivelul solului până
la atmosfera superioară, și că poate rămâne acolo timp de aproximativ un secol, distrugând până
la o sută de mii de molecule de ozon în acest timp.
•• _, ••• -- reglementate
•••• ____ .-. --------- ••Productie
Substante Import Export
Tetraclorura de carbon 4817 Sub 0,5 4906
Tricloretanul 0 Sub 0,5 0
Bromura de metil 68 Sub 0,5 0
Diclordifluormetanul (CFC-12) 0 289 11
Triclorfluormetan (CFe 11) 0 6 Sub 0,5

Tabel: Producţia, importul şi exportul de substanţe care epuizează stratul de ozon (în tone)
în anul 2000 în România (INS, 2001)

1,1,1-triclor-2,2,2-trifluoretanul, de asemenea cunoscut sub numele CFC-113a, este una

dintre cele patru produse chimice sintetice sau artificiale nou descoperite în atmosferă de către o
echipă de la Universitatea din Anglia de Est. CFC-113a este singurul CFC a cărei abundență în
atmosferă este în continuă creștere. Sursa sa rămâne un mister, dar fabricarea ilegală este
suspectat de unii. CFC-113a pare să se fi acumulat nestingherit din anul 1960. Între 2010 și
2012, emisiile acestui gaz au crescut cu 45 de procente.

Capitolul VI

Gaura din stratul de ozon

13
 Gaura din stratul de ozon este o zonă a stratosferei din Antarctica, în care nivelurile recente
de ozon au scăzut cu 33% față de valorile de dinainte de 1975. Gaura din stratul de ozon are loc
în timpul primăverii antarctice, din septembrie până la începutul lunii Decembrie, de îndată ce
vânturile puternice din vest încep să circule în jurul continentului și să creeze un container
atmosferic. În cadrul acestui vortex polar, peste 50% din ozonul stratosferic inferior este distrus
în timpul primăverii în Antarctica.

6.1 Cauze
Așa cum am explicat mai sus, cauza principală a distrugerii stratului de ozon este prezența
gazelor cu conținut de clor (în primul rând CFC și hidrocarburile halogenate aferente). Epuizarea
CI-catalizată a stratului de ozon poate avea loc în fază de gaz, dar este îmbunătățită în prezența
norilor stratosferici polari (NSP).
Acești nori stratosferici polari (NSP) se formează în timpul iernii, în frigul extrem. Iernile
polare sunt întunecate, constând în 3 luni fără radiația solară (lumina soarelui). Lipsa luminii
solare contribuie la o scădere a temperaturii și a vortexurilor polare și răcește aerul.
Temperaturile oscilează în jurul valorii sau sub -80 ° C. Aceste temperaturi scăzute determină
formarea particulelor de nori. Există trei tipuri de NSP - nori de acid azotic trihidratat, nori de
apă-gheață cu răcire lentă și nori de apă-gheață cu răcire rapidă - care oferă suprafețe pentru
reacțiile chimice ale căror produși vor duce la distrugerea ozonului pe timpul primăverii.
Procesele fotochimice implicate sunt complexe, dar bine intelese. Observația esențială este
aceea că, de obicei, cea mai mare parte a clorului din stratosferă constă în compuși "rezervor", în
primul rând, pe bază de azotat de clor (ClONO2), precum și produse finale stabile, cum ar fi HCI.
Formarea produselor finite elimină în mod esențial Cl din procesul de distrugere a ozonului.
Fosta sechestrare a CI, care poate fi ulterior pusă la dispoziție prin absorbția de lumină la lungimi
de undă mai scurte de 400 nm. Cu toate acestea, în timpul iernii și a primăverii antarctice,
reacțiile de pe suprafața particulelor stratosferice de nori polari convertesc acești compuși
"rezervor" în radicali liberi reactivi (Cl și ClO). Procesul prin care norii îndepărtează NO2 din
stratosferă prin conversia la acid azotic în particulele de NSP, care apoi sunt pierdute prin
sedimentare se numește denitrificare. Acest lucru previne CIO nou format să fie convertit înapoi
în ClONO2.
Rolul luminii solare în epuizarea stratului de ozon este motivul pentru epuizarea stratului de
ozon din Antarctica este cea mai mare în perioada de primăvară. În timpul iernii, chiar dacă NSP
sunt cei mai abundenți, nu există nici o lumină asupra polului care să conducă reacții chimice. În
timpul primăverii, cu toate acestea, soarele iese, oferind energie pentru a conduce reacțiile
fotochimice și pentru a topi norii stratosferici polari, eliberând cantități de CIO considerabile,
care acționează asupra mecanismului gaură din stratul de ozon. Încălzirea în continuare la
temperaturi aproape de sfârșitul primăverii rupe vortexul la jumătatea lunii decembrie. Datorită
acestei călduri, aerul bogat în ozon și NO2 se ridică de la latitudini mai joase, NSP sunt distruși,
procesul îmbunătățit de degradare a stratului de ozon se oprește, iar gaura din stratul de ozon se
închide.
Cea mai mare parte a ozonului care este distrus este în stratosfera inferioară, în contrast cu
degradarea mult mai mică a stratului de ozon prin reacții în fază gazoasă omogenă, care au loc în
principal în stratosfera superioară.

14
Evoluția găurii din stratul de ozon Nori sratosferici polari

Capitolul VII

Consecințe ale degradării stratului de ozon

15
 Având în vedere că stratul de ozon absoarbe lumina ultravioletă UVB a soarelui, epuizarea
stratului de ozon crește niveluri de UVB de la asuprafață , care ar putea duce la distrugeri,
inclusiv creșterea cazurilor de cancer de piele. Acesta a fost motivul pentru Protocolul de la
Montreal. Deși scăderea cantității ozonului stratosferic este strâns legată de cantitatea de CFC și
de cresterea cantității de UVB de la suprafață, nu există nici o dovadă de observatie directa care
leaga degradarea stratului de ozon de incidență mai mare a cancerului de piele și a leziunilor
oculare la om. Aceasta se datorează parțial faptului că radiațiile UVA, care au fost, de asemenea,
implicate in unele forme de cancer de piele, nu sunt absorbite de ozon, și pentru că este aproape
imposibil să controlezi statisticile pentru modificarile stilului de viata al populația.

7.1 Radiații UV crescute

Ozonul, deși este un constituent minoritar în atmosfera Pământului, este responsabil pentru
cea mai mare parte din absorbția radiației UVB. Cantitatea de radiație UVB care pătrunde prin
stratul de ozon scade exponențial cu grosimea și densitatea stratului. Atunci cand nivelurile de
ozon stratosferic scad, niveluri mai ridicate de UVB ating suprafața Pământului. Formarea
fenolică determinată-UV din inele de copac a datat începutul degradării stratului de ozon la
latitudinile nordice de la sfârșitul anilor 1700.
În octombrie 2008, Agenția Spațială a Ecuadorului a publicat un raport intitulat HIPERION,
un studiu al datelor din ultimii 28 de ani de la 10 de sateliți și zeci de instrumente de sol din
întreaga lume, printre ele proprii, și a constatat că radiația UV care ajunge la latitudini
ecuatoriale a fost mult mai mare decât era de așteptat, cu un index UV care urca până la 24 în
unele orașe foarte populate; OMS consideră 11 ca un index extrem și un mare risc pentru
sănătate. Raportul a concluzionat că nivelurile de ozon epuizate în jurul latitudinilor medii ale
planetei pun deja în pericol populații mari în aceste zone. Mai târziu, CONIDA, Agenția Spațială
Peruviană, a publicat un studiu propriu, care a adus aproape aceleași constatări ca și studiul
ecuadorian.

7.2 Efecte biologice

Principala preocupare publică cu privire la gaura din stratul de ozon a fost efectele creșterii
radiațiilor UV de suprafață asupra sănătății umane. Până în prezent, deteriorarea stratului de
ozon, în cele mai multe locații a fost în mod tipic câteva procente și, așa cum s-a arătat mai sus,
nici o dovadă directă a efectelor negative asupra sănătății nu este disponibilă pentru majoritatea
latitudinilor. În cazul în care nivelurile ridicate de deteriorare vazute in gaura din stratul de ozon
ar fi fost să fie comune pe tot globul, efectele ar putea fi mult mai dramatice. Deoarece gaura de
ozon de deasupra Antarcticii a crescut în unele cazuri atât de mare încât să afecteze părți din
Australia, Noua Zeelandă, Chile, Argentina și Africa de Sud, ecologiștii au devenit îngrijorați de
faptul că creșterea UV de suprafață ar putea fi semnificativă. Deteriorarea stratului de ozon ar
mări toate efectele UV asupra sănătății umane, atât pozitive (inclusiv producerea de vitamina
D) , cât și negative (inclusiv arsuri solare, cancer de piele, si cataracta). In plus, cantitatea
ridicată de radiații UV de suprafață conduce la creșterea ozonului troposferic, care este un risc
pentru sănătatea oamenilor.

7.3 Carcinom de celule bazale și scuamoase

16
 Cele mai frecvente forme de cancer de piele la om, carcinoame de celule bazale și
scuamoase, au fost puternic legate de expunerea la UVB. Mecanismul prin care UVB induce
aceste cancere este bine înțeles - absorbția radiației UVB determină bazele pirimidinice din
molecula de ADN să formeze dimeri, rezultând erori de transcriere la replicarea ADN-ului.
Aceste tipuri de cancer sunt relativ ușoare și rareori fatale, deși tratamentul carcinomului cu
celule scuamoase, uneori, necesită chirurgie reconstructivă extinsă. Prin combinarea datelor
epidemiologice cu rezultatele studiilor pe animale, oamenii de știință au estimat că fiecare
scădere de 1% a ozonului stratosferic pe termen lung ar crește incidența acestor tipuri de cancer,
cu 2%.

Carcinom de celule bazale Carcinom de celule scuamoase

7.4 Melanom malign

O altă formă de cancer de piele, melanomul malign, este mult mai puțin frecvent, dar mult
mai periculos, fiind letal la aproximativ 15-20% din cazurile diagnosticate. Relația dintre
melanomul malign și expunerea la radiațiile ultraviolete nu este încă pe deplin înțeleasă, dar se
pare că UVB și UVA sunt implicate. Din cauza acestei incertitudini, este dificil să se estimeze
impactul degradării stratului de ozon privind incidenta melanomului. Un studiu a arătat că o
creștere de 10% a radiațiilor UVB a fost asociată cu o creștere de 19% a melanoamelor pentru
bărbați și 16% la femei. Un studiu de persoane din Punta Arenas, la capătul de sud al statului
Chile, a arătat o creștere cu 56% a melanomului și o creștere de 46% a cancerului de piele
nonmelanomar pe o perioadă de șapte ani, împreună cu scăderea cantității de ozon și creșterea
nivelului UVB.

17
 Melanom malign

7.5 Cataractă corticală

Studiile epidemiologice sugerează o asociere între cataracta corticala oculară si expunerea la

UVB, folosind aproximări brute de expunere și diferite tehnici de evaluare a cataractei. O
evaluare detaliată a expunerii oculare la UVB a fost realizată într-un studiu în Chesapeake Bay
Watermen, unde creșterea medie anuală a expunerii oculare a fost asociată cu creșterea riscului
de opacitate corticală. In acest grup extrem de expus de masculi predominant de culoare alba,
probele legate de opacitatea corticală la expunerea la soare au fost cele mai puternice până în
prezent. Pe baza acestor rezultate, se presupune că degradarea stratului de ozon va provoca sute
de mii de bolnavi de cataractă în plus până în 2050.

Ochi cu cataractă (dreapta) și ochi normal (stânga)

7.6 Cantitate ridicată de ozon troposferic

18
 O cantitate crescută de UV de suprafață duce la creșterea ozonului troposferic. Ozonul de la
nivelul solului este, în general recunoscut ca fiind un risc pentru sănătate, deoarece ozonul este
toxic datorită proprietăților sale oxidante puternice. Riscurile sunt deosebit de ridicate pentru
copii mici, persoanele în vârstă, și cei cu astm sau alte dificultăți respiratorii. În acest moment,
ozonul de la nivelul solului este produs în principal prin acțiunea radiațiilor UV cu privire la
gazele de ardere provenite din eșapamentul autovehiculelor.

Formarea ozonului troposferic

7.7 Producție ridicată de vitamina D

Vitamina D este produsă in piele de către lumina ultravioletă. Astfel, expunerea mai mare la
UVB ridică cantitatea de vitamina D a persoanelor cu deficit. Cercetări recente (în primul rând
de la Protocolul de la Montreal) arată că mulți oameni au mai puțin de un nivel optim de
vitamina D. În special, in populatia SUA, țară cu cel mai mic grad al vitaminei D (<17,8 ng / ml)
au fost prinși folosind informații de la Studiul de Examinare Națională a Sănătății și Nutriției
pentru a fi asociate cu o creștere a mortalitatii de toate cauzele în populația generală. În timp ce
nivelul sanguin al vitaminei D în exces de 100 ng / ml pare să crească cantitatea calciului în
sânge în mod excesiv și să fie asociate cu o mortalitate mai mare, organismul are mecanisme
care să oprească lumina soarelui de la producerea vitaminei D în exces față de cerințele
organismului.

7.8 Efectul asupra animalelor

Un raport din noiembrie 2010 făcut de către cercetătorii de la Institutul de Zoologie din
Londra a constatat că balenele din largul coastei Californiei au arătat o creștere bruscă în arsurile
solare, iar acești oamenii de știință "se temă că subțierea stratului de ozon este de vină". Studiul a
fotografiat și a luat biopsii de piele de la peste 150 de balene în Golful Californiei si a constatat
"numeroase dovezi de afectare epidermică frecvent asociate cu arsuri solare acute si severe",
având celule care se formează atunci cand ADN-ul este deteriorat de radiațiile UV. Rezultatele
sugerează "creșterea nivelului UV, ca urmare a diminuării stratului de ozon este de vina pentru
deteriorarea pielii observate, în același mod în care ratele de cancer de piele la om au fost în
creștere în ultimele decenii."

19
 Balenă arsă de radiațiile UV solare

7.9 Efectul asupra culturilor

O creștere a radiațiilor UV ar putea afecta culturile. Un număr de specii importante din punct
de vedere economic de plante, cum ar fi orezul, depind de cianobacterii care locuiesc pe
rădăcinile lor pentru păstrarea azotului. Cianobacteriile sunt sensibile la radiații UV și ar fi
afectate de creșterea acestora. "În ciuda mecanismelor de reducere sau reparare, efectele
radiațiilor ultraviolete au crescut, plantele au o capacitate limitată de a se adapta la un nivel
crescut de UVB, prin urmare, creșterea plantelor poate fi direct afectată de radiațiile UVB.”

Diferența dintre plantele crescute la un nivel

scăzut de UVB (A) și cele crescute la un nivel ridicat de UVB (B)

7.10 Deteriorarea stratului de ozon și încălzirea globală

Printre altele, Robert Watson a avut un rol în evaluarea științei și în eforturile de

reglementare a deteriorării stratului de ozon și a încălzirii globale. Înainte de anii 1980, UE,
NASA, NAS, UNEP, OMM și Guvernul Britanic au separat rapoarte științifice și Watson a jucat
un rol crucial în procesul evaluărilor unificate. Pe baza experienței cu cazul ozonului, IPCC a
început să lucreze la o raportare unitară și de evaluare a științei pentru a ajunge la un consens
pentru a oferi Rezumatul IPCC pentru Factorii de Decizie Politică.
Există diverse domenii de legătură între degradarea stratului de ozon și știința încălzirii
globale:

20
 Aceeași forță radiativă a CO2-ului care produce încălzirea globală este de așteptat să
răcească stratosfera. Această răcire, la rândul său, este de așteptat să producă o creștere
relativă a deteriorării stratului de ozon (O3) în zona polară și frecvența găurilor de ozon.
 Pe de altă parte, deteriorarea stratului de ozon reprezintă o constrângere radiativă a
sistemului climatic. Există două efecte opuse: ozonul redus provoacă stratosfera să absoarbă
mai puțin radiația solară, răcind astfel stratosfera în timp ce troposfera se încălzește;
stratosfera mai rece rezultată emite mai puține radiații de undă lungă, răcind astfel
troposferă. În general, răcirea domină; IPCC a concluzionat că "pierderile stratosferice de
O3 observate în ultimele două decenii au cauzat o constrângere negativă a sistemului de la
suprafața troposferei", de aproximativ -0.15 ± 0,10 wați pe metru pătrat (W / m2).
 Unul dintre cele mai puternice preziceri despre efectul de seră este că stratosfera se va răci.
Deși s-a observat această răcire, nu este trivial să se separe efectele modificărilor în
concentrația de gaze cu efect de seră și distrugerea stratului de ozon, deoarece ambele vor
duce la răcire. Cu toate acestea, acest lucru poate fi realizat prin modelare stratosferică
numerică. Rezultatele Laboratorului de Dinamică Geofizică a Fluidelor din cadrul
Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice arată că la peste 20 km, gazele cu efect de
seră domină răcirea.
 După cum sa menționat în secțiunea "Politici Publice", substanțele chimice care distrug
stratul de ozon, sunt de asemenea de multe ori gaze cu efect de seră. Creșterile în
concentrații ale acestor substanțe chimice au produs 0,34 ± 0,03 W / m2 de constrângere
radiativă, corespunzând la aproximativ 14% din totalul constrângerii radiative rezultată din
creșterile concentrațiilor de gaze cu efect de seră bine amestecate.
 Modelarea pe termen lung a procesului, măsurarea acestuia, studiul, proiectarea de teorii și
testarea durează zeci de ani pentru a documenta, a obtine acceptarea largă, precum și în cele
din urmă să devină paradigma dominantă. Mai multe teorii despre distrugerea stratului de
ozon au fost emise sub formă de ipoteze în 1980, publicate la sfârșitul anilor 1990, și sunt în
prezent în curs de investigare. Dr. Drew Shindell și Dr. Paul Newman, de la NASA
Goddard, au propus o teorie la sfârșitul anilor 1990, utilizând metode de modelare a
calculelor pentru a modela distrugerea ozonului, care a reprezentat 78% din ozonul distrus.
Rafinarea modelului respectiv care a urmat a reprezentat 89% din ozonul distrus, dar a
împins înapoi recuperarea estimată a găurii de ozon de la 75 de ani la 150 de ani. (O parte
importantă a acelui model este lipsa de zbor stratosferic, datorită epuizării combustibililor
fosili.)

21
 Capitolul VIII

Metode de salvare a stratului de ozon

Pentru a proteja stratul de ozon comunitatea internațională a stabilit Protocolul de la
Montreal privind substanțele care distrug stratul de ozon, în 1987. Uniunea Europeană și statele
membre ale acesteia sunt în prima linie de protecție a stratului de ozon, cu o politică care
depășește adesea cerințele Protocolului de la Montreal .
Deja până în 2010, UE a redus în mod semnificativ consumul său a principalelor substanțe
care distrug stratul de ozon, cu 10 ani înainte de obligația în conformitate cu Protocolul de la
Montreal. Mai mult, UE a pus controale cu privire la utilizările de substanțe care diminuează
stratul de ozon care nu sunt considerate ca un consum în conformitate cu Protocolul de la
Montreal, cum ar fi utilizarea de SDO ca materie primă în industria chimică. UE a trecut, de
asemenea, dincolo de cerințele Protocolului cu privire la interzicerea utilizării de bromură de
metil (substanță chimică toxică) pentru orice tip de fumigație.
Legislația UE a fost nu numai foarte eficientă în controlul substanțelor care distrug stratul de
ozon, dar, de asemenea, a acționat ca un stimulent pentru dezvoltarea de tehnologii inovatoare.
Acestea includ alternative la bromura de metil, noi agenți de expandare pentru spuma de izolare,
inhalatori fara CFC cu doze măsurate pentru tratamentul astmului, precum și crearea de sisteme
inovatoare de stingere a incendiilor fără halogeni, de exemplu, pe nave și avioane.
Consumul global de SDO a fost redus cu aproximativ 98% de când țările au început luarea
de măsuri în conformitate cu Protocolul de la Montreal. Ca urmare, concentrația atmosferică a
celor mai agresive SDO este în scădere, iar stratul de ozon arată primele semne de redresare. Cu
toate acestea, nu este de așteptat să se recupereze în totalitate înainte de a doua jumătate a acestui
secol. Mai sunt multe de făcut pentru a asigura recuperarea în continuare a stratului de ozon și
pentru a reduce impactul SDO asupra schimbărilor climatice. Acțiunile necesare sunt:
 Asigurarea că restricțiile existente cu privire la SDO sunt puse în aplicare în mod
corespunzător și utilizarea la nivel mondial de SDO continuă să fie redusă;
 Asigurarea că SDO sunt înlocuite cu alternative ecologice;
 Recuperarea SDO din echipamente și clădiri existente;
 Prevenirea traficului ilegal cu SDO;
 Reducerea consumului de SDO în aplicații care nu sunt considerate ca un consum sub
Protocolul de la Montreal.
Comisia Europeană sprijină proiectele de cercetare în domeniul protecției stratului de ozon.
Exemple de proiecte:
 Proiectul RECONSILE care are ca scop îmbunătățirea reprezentării model a proceselor cheie
ce domina chimia, microfizica și dinamica pierderii arctice de ozon stratosferic.
 SHIVA are ca scop reducerea incertitudinilor cu privire la încărcările din prezent și viitor a
halogenilor stratosferici și la distrugerea stratului de ozon care rezultă din reacțiile de climă
între emisii și transportul de substanțe care diminuează stratul de ozon (SDO).
 ICEPURE a investigat impactul factorilor climatici și de mediu asupra expunerii personale
la radiații ultraviolete și a sănătății umane.
Substanțe care distrug stratul de ozon sunt încă prezente în mai multe tipuri de echipamente
și aparate mai vechi, astfel gradul de conștientizare a modului de a ne confrunta cu acestea este

22
crucial. Aici sunt unele lucruri practice pe care indivizii le pot face pentru a ajuta la protejarea
stratului de ozon:
 Asigurați-vă că frigiderele vechi și aparatele de aer condiționat sunt eliminate în condiții de
siguranță, oferindu-le la o curte de reciclare. Aveți grijă să nu deteriorați circuitul de răcire,
care conține tijele;
 Asigurați-vă că tehnicienii care vă repară frigiderul sau aparatul de aer conditionat
recuperează și reciclează vechile SDO, astfel încât acestea să nu fie eliberate în atmosferă;
 Când vă renovați casa, asigurați-vă că spumele izolante vechi care conțin SDO sunt
eliminate ca deșeuri periculoase pentru mediu;
 Informează-te despre deteriorarea stratului de ozon prin lecturi suplimentare și sugerează
activități în școli pentru a crește gradul de conștientizare a problemei și pentru a iniția acțiuni
locale.

23
 Concluzii

Ozonul este un compus aparent toxic pentru organismele vii, și totuși este compusul datorită
căruia razele UVC, periculoase pentru viețuitoarele Pământului, nu ajung pe suprafața acestuia,
deci este un protector al planetei.
Omul nu realizează importanța stratului de ozon, deci, prin activitățile sale zilnice, produce
compuși care determină distrugerea moleculei de ozon, deci distrugerea scutului protector al
planetei. Această distrugerea a ajung în așa fel încât deasupra Antarcticii există o zonă în care
grosimea stratului de ozon este de trei ori mai mică decît ar trebui să fie. Această zonă se
numește gaura din stratul de ozon.
Această deteriorare a stratului de ozon este extrem de periculoasă pentru toate viețuitoarele.
La om determină diverse boli de piele sau oculare, la animale determină arsuri, iar la plante
determină o creștere insuficientă.
Măsuri naționale pentru reducerea poluării cu substanțe care distrug stratul de ozon au fost și
o să mai fie luate. Însă eu cred că fiecare dintre noi ar trebui să acționăm pentru a salva ce a mai
rămas din stratul de ozon.

24
 BIBLIOGRAFIE
1. Ciplea, Li., Ciplea, Al., -”Poluarea mediului ambiant”
Editura Tehnică, Bucureşti- 1978

2. Giugiuman L., - ”Efectele biologice ale poluării mediului”

Editura Academiei R.S.R., Bucureşti – 1973

3. Ionescu Al., -”Efectele biologice ale poluării mediului”

Editura Academiei R.S.R., Bucuresti – 1973

4. Mănescu S., -”Poluarea mediului şi sănătatea”

Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică, Bucureşti – 1978

5. Mănescu S., Dumitache S. , - ”Igiena mediului”

Editura Tehnica , Bucureşti – 1981

6. Neculescu N. , - ”Protecţia mediului înconjurător”

Editura Tehnică , Burureşti – 1995

7. Răuţa C., CârsteaS., -”Poluarea şi protecţia mediului înconjurător”

Editura Ştiinţa pentru toţi , Bucureşti – 1959

8. Ursu P. , Frosin D . , - ”Protejarea aerului atmosferic”

Editura Tehnică , Bucureşti – 1978

9. Zamfir Gh . , - ”Efectele unor poluări şi prevenirea lor”

Editura Academiei R.S.R. , Bucureşti – 1979

10. Zamfir Gh. , - ”Poluarea mediului ambient”

Editura Unirea , Iaşi - 1974
https://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare
https://en.wikipedia.org/wiki/Ozone_layer
http://ec.europa.eu/clima/policies/ozone/faq_en.htm
http://ec.europa.eu/clima/policies/ozone/index_en.htm
https://en.wikipedia.org/wiki/Ozone_depletion
https://www.google.ro/imghp?hl=en&tab=wi&ei=DfrIVuqdB6H-
6ATNzKzwDA&ved=0EKouCBEoAQ

25