Psihoterapii de familie Tatiana Turchină

Departament Psihologie, USM

Subiectul 5. TERAPIA STRATEGICĂ DE FAMILIE

Obiective Conţinuturi
După parcurgerea conținutului studentul va fi capabil: 1. Formulări teoretice.
▪ să explice dezvoltarea familiei normale din 2. Dezvoltarea tulburărilor de comportament.
perspectiva terapiei strategice; 3. Procesul terapeutic.
▪ să explice dezvoltarea tulburărilor de comportament 4. Tehnicile terapiei strategice
din perspectiva terapiei strategice;
▪ să exemplifice rolul simptomului în funcţionarea Concepte-cheie:
familiei; Pattern comportamental, sistem de reguli,
▪ să elaboreze ipoteze de lucru şi plan de intervenţie; comunicare digitală, comunicare analogică,
▪ să aplice tehnici strategice de intervenţie. simptom.

Resurse bibliografice

1. Mitrofan I., Vasile D. Terapii de familie, Bucureşti, SPER, 2001; p. 141-168

2. Nichols M., Schwartz R. Terapia de familie: concepte şi metode, Boston, Pearson, 2005; p. 170-
198

1. Formulări teoretice.
Terapia strategică a crescut din teoria comunicării dezvoltată din proiectul privind schizofrenia
(Bateson), care a evoluat în trei modele distincte:
• Modelul MRI – Institutul de Cercetări Mintale;
• Terapia Strategică a lui J.Haley;
• Modelul sistemic de la Milano.
Terapia Strategică de Familie evidenţiază nevoia dezvoltării unor strategii de către terapeuţii de
familie pentru a intervenii la nivelul disfuncţionalităţilor sistemului familial. Teoriile strategice
la fel ca cele psihodinamice sunt abordări centrate pe depăşirea rezistenţelor de la nivelul
sistemului familial.
Premise conceptuale:
Oamenii comunică întotdeauna - Din moment în care orice comportament este comunicare şi din
moment ce nu pot să mă comport, atunci înseamnă că nu pot comunica.
Orice familie reprezintă un sistem bine organizat şi structurat - Organizarea se reflectă în pattern-
uri comportamentale caracteristice cu un înalt grad de predictibilitate; Orice familie dispune de o
organizare pe verticală (ierarhie ce se referă la influenţa pe care o exercită un membru asupra
altuia)
În orice familie există un sistem de reguli care o guvernează - Regulile se stabilesc în urma unor
dispute privind controlul, puterea; Regulile interacţiunii familiei operează pentru păstrarea
homeostaziei; Regulile nespuse guvernează tot felul de comportamente.
Simptomul este văzut ca un mod de comunicare şi adaptare în cadrul relaţiilor perturbate - Orice
simptom are o funcţie homeostatică; Întrebare terapeutică: “Ce funcţie are acest simptom în
Psihoterapii de familie Tatiana Turchină
Departament Psihologie, USM

sistemul familial?” Homeostazia sistemului este menţinută prin mecanisme de feedback negativ.
Orice simptom are o funcţie homeostatică. Nu orice homeostazie este una benefică sau funcţională
pentru sistem. Simptomul conţine întotdeauna un mesaj digital şi unul analogic
Şcoala strategică de familie dă terapeutului responsabilitatea realizării unei strategii pentru
depăşirea problemei. Terapeutul fixează scopurile precise, care conţin mereu soluţia la simptomul
prezent. Intervenţia este menită să ajute clientul să depăşească criza şi să treacă în etapa următoare
a vieţii familiale
Au fost construite astfel metode inovative de intervenţie menite să determine schimbări la nivelul
structurii familiei.
Un exemplu de astfel de metodă este intervenţia paradoxală. Intervenţia de tip strategic se bazează
pe identificarea “regulilor” sau a patternurilor metacomunicaţionale care sunt responsabile de
simptomele comportamentale. Intervenţia este una de tip directiv şi cu frecvente prescripţii
comportamentale între sesiuni. Aceste teme de casă pot fi logice sau paradoxale. Abordarea
strategică dezvoltată de Haley (1973) şi Madanes (1981) subliniază importanţa alianţei dintre
părinţi pentru a reduce simptomatologia sau a schimba comportamentul nepotrivit al copilului.
Focusul procesului de intervenţie este “întărirea” relaţiilor dintre membrii familiei. Abordarea
strategică a dat naştere la numeroase alte abordări terapeutice după anii 90. Cele mai semnificative
modele sunt cele axate pe o relaţie de colaborarea între terapeut şi familie: Terapia Centrată pe
Soluţii şi Terapia Narativă.

2. Dezvoltarea tulburărilor de comportament.

Familiile simptomatice sunt considerate a fi captive în pattern-urile comunicării disfuncţionale.
Aceste familii aderă la modalităţile rigide şi răspund semnelor schimbării ca feedback negativ.
Schimbarea este tratată nu ca o oportunitate de creştere, ci ca o teamă.
Interdicţiile paradoxale – să pretinzi un comportament care prin însăşi natura lui poate fi numai
spontan: “Spune-mi că mă iubeşti”, “Fii spontan!”, “Trebuia să ai mai multă autoîncredere”
Expunerea continuă a comunicării paradoxale este ca dilema unui visător prins într-un coşmar.
Nimic din ce încearcă să facă visătorul în vis nu merge. Unica soluţie este să ieşi din context prin
trezire.
Modelul strategic oferă trei explicaţii pentru modul în care se dezvoltă problemele:
- prima este cibernetică: dificultăţile sunt transformate în probleme cronice de persistenţă a
soluţiilor dirijate greşit;
- a doua structurală: problemele sunt rezultatul unor ierarhii ingongruente
- a treia funcţională: problemele rezultă atunci cînd oamenii incearcă sa se protejeze sau să
se controleze indirect unul pe altul, în aşa fel încît simptomele lor servesc unei funcţii
pentru sistem.
Problemele sunt menţinute de pattern-urle de autoapărare ale comportamentului. Pattern-urile sunt
înrădăcinate în organizarea familiei disfuncţionale. Problema este menţinută de o ierarhie greşită
în cadrul familiei. Simptomele se dezvoltă adesea cînd familia devine blocată la o tranziţie din
ciclul vieţii.
Psihoterapii de familie Tatiana Turchină
Departament Psihologie, USM

Tipuri de soluții care întăresc problema:

− încercarea de a fi spontan în mod deliberat;
− căutarea unei căi fără riscuri, atunci când a-ţi asuma oarecare risc este inevitabil;
− încercarea de a obţine acordul interpersonal prin opoziţie;
− confirmarea suspiciunilor acuzatorului apărându-te;
− creşterea anxietăţii prin evitarea stimulului fobogen.

3. Procesul terapeutic
Scopul terapieiîn funcție de școala strategică:
Grupul MRI – viziune minimalistă, focusul este pus pe pattern-uri observabili de interacţiune:
− Imediat ce problema prezentată este rezolvată, terapia este terminată.
− Dacă familia nu cere ajutor pentru alte probleme, ele nu devin ţintă.
− Familiile sunt “blocate” şi nu “bolnave” – a ajuta să se mişte din nou.
− A ajuta familia să-şi definească scopuri clare şi accesibile.
Abordarea lui Haley – comportamentală, minimalizează importanţa intuiţiei:
− reorganizarea structurală a familiei, în special a ierarhiei acesteia şi a graniţelor
generaţionale, scopul fiind conectat direct cu prezentarea problemei.
− „Un scop al terapiei este să aducă armonie şi echilibru în vieţile oamenilor. A iubi şi a fi
iubit, î găsi împlinire în muncă, a te juca şi a te bucura: toate sunt parte a unui echilibru
necesar (C.Madanes)”.
Grupul Milan – mai puţin comportamentală.
− focusarea pe căutarea modalităţilor de a întrerupe jocurile familiei;
− tehnicile sunt concepute să reformuleze motivele pentru comportamentul straniu;
− mai multă concentrare asupra problemei şi mai mult interes pentru schimbarea conştiinţei
sau convingerilor familiei;
Modelul strategic se distinge prin pragmatism, durată scurtă şi directivitatea procesului terapeutic.
Obiectivul terapeutic – întreruperea secvenţelor comportamentale habituale ce au provocat şi
menţinut problema familiei.
Etica terapeutului strategic:
- responsabilitatea pentru schimbare revine terapeutului. Terapeuţii strategici nu trebuie să
critice eşecurile tratamentului privind lipsa de motivaţie a clienţilor lor, în schimb trebuie
să găsească modalităţi să-i motiveze
- responsabilitatea de a dezvolta tehnici specializate pentru toate felurile de probleme, paşi
şi etape ale terapiei.
Perspectiva schimbării:
- schimbare de ordinul II – schimbare în reguli care guvernează modul de interacţiune
- a spune oamenilor ceea ce fac ei greşit va mobiliza numai rezistenţă
- schimbările în comportament alterează percepţiile mai degrabă decît altceva;
Psihoterapii de familie Tatiana Turchină
Departament Psihologie, USM

- dacă o problemă poate fi rezolvată fără ca familia să ştie cum sau de ce, acest lucru este
satisfăcător,
- schimbarea se va produce atunci cînt terapeutul va interveni activ pentru a altera pattern-
urile interacţionale tipice.
Reguli de comunicare:
- oamemii trebuie să vorbească totdeauna la persoana întîi singular cîndspun ceea ce gîndesc
sau simt,
- opiniile şi judecăţile de valoare trebuie conţtientizate aşa cum sunt, nu reflectate ca fapte
sau principii generale. Perspectivele personale sunt o etapă necesară pentru a le discuta
într-un mod care să permită diferenţe legitimate de opinie
- oamenii trebuie să-şi vorbească direct unul altuia, nu despre unul sau altul
Interviul iniţial (etape):
1. etapa socială:
stabilirea relaţiei terapeutice – terapeutul ajută clienţii să se relaxeze, el face un moment din a-
l cunoaşte pe fiecare membru al familieişi încearcă să se asigure că se simte bine
2. etapa problemei:
fiecare persoană prezintă perspectiva lui/ ei asupra problemei; cu atenţie se ascultă modul în
care fiecare membru al familieidescrieproblema şi implicarea sa în aceasta, se observă
legăturile cu triunghiurile şi ierarhia
3. etapa interacţională
membrii familiei sunt încurajaţi să discute punctele lor de vedere între ei înşişi; terapeutul este
observator; sunt căutate coaliţiile dintre membrii familiei împotriva celorlalţi
4. etapa stabilirii scopului

4. Tehnicile terapiei strategice

Tehnicile constau în instrucţiuni care iniţiază sau menţin schimbarea.
1. Instrucţiuni directe/ directive - un mesaj dat unei alte persoane pentru a face ceva anume.
Scopul directivelor:
▪ modificarea interacţiunilor din cadrul sistemului familial;
▪ implicarea în activitate a membrilor dezangajaţi ai familiei;
▪ stabilirea unor acorduri şi sentimente mai bune;
▪ încurajarea interacţiunilor pozitive, a circulaţiei informaţiei;
▪ sprijinirea familiei să adopte un mod mai eficient de stabilire a regulilor, a comunicării
între generaţii
Exemple de directive sau sarcini pentru acasa :
a) Intr-o situatie in care bunica si nepoate sunt in coalitie impotriva mamei, terapeutul ii cere
fetitei (10 ani) sa faca cateva lucruri minore care sa o irite pe bunica, in timp ce mama ii ia
Psihoterapii de familie Tatiana Turchină
Departament Psihologie, USM

aparare fetitei. Se urmareste stimularea colaborarii mama-fiica si detasarea emotionala a

fetitei de bunica.
b) Se cere sotului sa faca sotiei 2 surprize placute, total noi, iar sotia sa le primeasca foarte
bland. Se urmareste stoparea monotoniei relatiei, incurajarea sotului in initiativele placute
si chiar stimularea momentelor cand sotul se ganseste la sotie.
c) Cand o mama nu face diferente intre copiii ei de varste diferite, i se cere sa faca un program
diferit de culcare pentru fiecare, chiar daca diferenta orara este de numai 15 min. Aceasta
sarcina o forteaza pe mama sa faca diferentieri in functie de varsta.
d) Cand un tata coalizeaza cu fiica impotriva mamei, i se cere acestuia sa spele copilul de
fiecare data cand aceasta face in pat, cat si asternuturile. Astfel, apare o detasare a tatalui
de fetita sau va fi stimulat tatal sa ia masuri pentru rezolvarea enurezisului fetitei.
e) In cabinetul terapeutic se pot schimba regulile de comunicare. De exemplu, parintii sunt
rugati sa discute, fara a o mai introduce pe fiica in discutie, sau mama si fiul vor discuta
fara ca tatal sa-i mai intrerupa. Un fiu poate fi chemat alaturi de terapeut pentru a observa
amandoi cum femeile din familie iau decizii. Cand o familie se intrerupe constant, se
introduce o regula de comunicare : doar cel care are in mana stiloul poate vorbi ; daca
cineva vrea sa intervina trebuie sa astepte obiectul care-i permite acest lucru.
2. Instrucţiuni paradoxale – sarcini în care succesul se bazează pe faptul că familia nu respectă
instrucţiunile sau le urmează pînă la un punct extrem şi, în final dă înapoi, fapt ce produce
schimbarea. La bază este ideea că multe familii vin la terapie pentru a se modifica dar sunt
rezistente la schimbare. Fiind provocaţi la rezistenţă, se va produce schimbarea.
3. Recadrarea terapeutul oferă o perspectivă diferită asupra problemei prezente. Permite
membrilor familiei să se comporte diferit în cadrul noului context.
Ex. anorexie – încăpăţînare / dorinţa de independenţă
4. Prescrierea simptomului – îndrumarea clientului de a manifesta comportamentul simptomatic.
Exemple:
Schimbarea organizării simptomului în timp
Un pacient avea obiceiul să mănînce dulciuri cu frenezie, în timpul unor accese de bulimie. I s-a
cerut să mănînce bomboane, în mod deliberat, într-un ritm lent şi în afara crizelor de bulimie.
Schimbarea duratei simptomului
Unui pacient care-şi spăla mîinile într-un mod compulsiv i se poate cere să spele mîna stîngă timp
de cel puţin cinci minute şi mîna dreaptă nu mai mult de 30 de sec., la fiecare spălare de mâini.
Introducerea unui element nou în schema de desfăşurare a simptomului
Unei paciente care avea accese de bulimie i s-a cerut să-şi pună pantofii preferaţi înainte de a
începe să se îndoape cu mîncare. Acest lucru a fost suficient pentru a întrerupe schema de
comportament şi pentru a face să înceteze crizele de bulimie.
5.Tehnica prefacerii – intervenţie paradoxală în care clienţii sunt îndrumaţi să se prefacă că
manifestă simptomul.
Psihoterapii de familie Tatiana Turchină
Departament Psihologie, USM

6. Reţinerea schimbării – descurajarea familiei de a se mişca prea repede în direcţia schimbării

comportamentelor sau negarea schimbării.

Sarcini pentru seminar:

1. Explicați funcționarea familiei din perspectiva terapiei strategice.
2. Explicați dezvoltarea tulburărilor de comportament din perspectiva terapiei strategice.
3. Demonstrați prin exemple rolul simptomului în funcţionarea familiei.
4. Elaborați exemple de intervenții paradoxale.