Mierea de albine este un produs natural complex, cu o valoare nutritivă

ridicată (valoare energetică 315 – 325 kcal/g) şi cu reale însuşiri dietetice şi

terapeutice, utilizabilă în alimentaţia tuturor contingentelor de consumatori.
Rezultă prin prelucrarea de către albine a nectarului florilor, îmbogăţindu-l cu
substanţe proprii. Albinele produc frecvent şi miere de mană, care provine din
diverse lichide dulci din plantă, dar nu din floare.
Mierea posedă o serie de caracteristici specifice: aspect (fără spumă, fără
corpuri străine vizibile), culoare (de la slb incolor până la galben – portocaliu,
galben – inchis, rubiniu, galben – brun, brun - închis), miros şi gust (specific
mierii, cu aromă mai puţin sau mai mult pronunţată, gust dulce), consistenţă
(omogenă, fluidă, vâscoasă, cristalizată).
Caracteristicile ce confera calitatea fizico – chimică a mierii sunt prezentate
in tabelul de mai jos:

Indicatorul Miere
monofloră polifloră de pădure
fizico - chimic
Conţinutul de apă, % 20 20 20
Densitate la 20° C, 1,417 1,417 1,417
min.
Cenusă, % min. 0,5 0,5 1,0
Aciditate, grade max. 4,0 4,0 5,0
Zahăr direct 70-78 70-78 60-70
reducător. %
Zaharoză 5-6 5-6 6
Substanţe 1,5-4 1,5-5 4-12
nezaharoase, %
Indice diastazic, min. 6,5 10,9 10,9
Granule de polen Da Da -
prezentate
Sursa: S.R.
 După provenienţă, mierea de albine se clasifică în: miere monofloră, miere
polifloră şi miere de pădure.
 Mierea monofloră – provine integral sau în cea mai mare parte din nectarul
unei specii de plante (mierea de salcâm, tei, floarea soarelui, rapiţă, izmă,
zmeură).
 mierea de salcâm - are un gust plăcut, dulce, este perfect fluidă,
vâscoasă. Conţine în medie de 41, 73% fructoză, 34,8% glucoză şi
10% zaharoză şi maltoză. Are pH = 4,0 şi nu se cristalizează decât
după 1,5 – 2 ani şi niciodata total.
 mierea de tei – este una dintre cele mai bune si mai appreciate sorturi
de miere, bogată în vitamine, mai ales vitamina B1 (thiamina) şi
aminoacizi. culoarea mierii de tei este deschisă, bătând uşor în galben
câteodată chiar cu reflexe verzui. Are calităţi liniştitoare fiind indicată
în afecţiunile sistemului nervos şi în insomnii.
 mierea de floare soarelui - Energizantă şi foarte sănătoasă, cu un
conţinut mare de glucoză, ceea ce face ca, cristalizarea să se
declanşeze mult mai repede faţă de celelalte sorturi de miere. 

 Mierea polifloră – provine dintr-un amestec natural de nectar de pe flori de
diferite specii sau dintr-un amestec de miere monofloră (fâneaţă de deal, de
şes, de baltă, pomi fructiferi, salcâm – tei, tei – floarea soarelui etc.).
 Mierea de pădure – provine în cea mai mare parte din sucurile dulci de pe
alte părţi ale plantei decât florile, inclusiv din mana secretată de anumite
insecte, dar şi din nectarul florilor de pădure.

În funcţie de modul de prelucrare, mierea de albine se clasifică în:

  miere de fagure;
 miere obţinută prin scurgere liberă;
 mierea obţinută prin centrifugare.

În funcţie de calitate se clasifică astfel:

 miere superioară în care se încadrează mierea polifloră, monofloră şi de
pădure cu însuşiri superioare, recoltată de albine din florile de salcâm, tei,
zmeură, izmă, fâneaţă de deal, mană de conifere sau alte surse de zahăr.
 miere de calitate I în care se încadrează mierea polifloră şi de mană cu
însuşiri inferioare.

Pe piaţa internaţională mierea de albine se comercializează pe sorturi şi

categorii calitative cu indicarea provenienţei geografice, a speciilor de flori şi a
combinaţiilor poliflore.
Mierea de albine conţine 75-85% substanţă uscată care este formată din: zahăr
invertit 60-80%, zaharoză 10-15%, substanţe minerale (0,35% miere de flori şi
0,8% mierea de pădure) formate în special din Fe, P, K, Mg, acizi, enzime
(invertază, catalază şi amilază), vitamine (B1, B2, B6, C, provitamina A şi K, acid
pantotenic şi acid folic).
Mierea de pădure are o compoziţie mai complexă decât mierea de flori; conţine,
alături de substanţele prezentate, pentozani, substanţe minerale şi melecitoză (un
trizaharid format din 2 molecule de glucoză şi una de fructoză).
Diferitele sortimente de miere de albine prezintă caracteristici organo – leptice
care le individualizează. Impotanţă mai mare în aprecierea calităţii o au culoarea,
mirosul, gustul şi consistenţa.
 Culoarea variază în funcţie de provenienţă într-o măsură care aproape permite
indentificarea naturii mierei. Diferitele sortimente de miere se diferenţiază după
culoare astfel: mierea de tei este galben-portocaliu-roşcat, mierea de salcâm
galben-deschisă, galben-aurie, mierea de zmeură roşcat-galben-verzuie, mierea de
conifere brună, mierea de floarea soarelui galben-aurie sau galben-portocalie,
mierea polifloră galbenă cu diferite nuanţe.
Mirosul şi gustul prezintă particularităţile în funcţie de provenienţă şi trebuie să
fie bine pronunţate şi individualizate.
Ca defecte de consistenţă putem întâlni, la miere, o fluiditate prea mare sau
cistalizarea totală sau parţială. Mierea cristalizată poate căpăta fluiditatea specifică
prin încălzire la temperature de circa 50-60° în apă. În acest mod cristalele de zahăr
se solubilizează din nou.
Mierea, deşi are un conţinut mare de substanţă solubilă, care îi poate asigura o
stabilitate îndelungată, poate suferi procese fermentative sub acţiunea drojdiilor
osmofile, datorită cristlizării. Cristlizarea determină concentrarea zahărului în
cristalele ce se formează şi diluarea fracţiunii lichide rămase, creându-se astfel
condiţii pentru desfăşurarea proceselor fermentative (alcoolice sau acide).
Creşterea randamentului în miere, în perioade în care condiţiile climatice sunt
improprii, se poate, se poate face prin hrănirea albinelor de zahăr, sfeclă sau alte
surse de glucide. Mierea provenită în astfel de condiţii prezintă culoare deschisă,
aciditate redusă, aromă slabă şi un conţinut de substanţe nutritive redus.
Sortimentul este cunoscut sub denumirea de miere de zahăr.
Mierea artificială se obţine din zahăr invertit, acidulare cu acizi citric sau
tartaric, aromatizare cu arome naturale sau de sinteză şi colorare. Comparative cu
mierea naturală, aroma este mai slabă şi unilaterală, nu conţine enzime, vitamine şi
polen. Identificarea mierii artificiale se poate face prin examen organoleptic, prin
determinarea diastezei şi a polenului.
 Identificarea falsificării mierii naturale prin adaugare de miere de zahăr sau
artificială se poate face numai de specialişti prin examen organoleptic şi/sau
determinări de laborator foarte laborioase.