Sunteți pe pagina 1din 6

Glucidele

Zaharidele (cunoscute și sub denumirea de: zaháruri, glucide, carbohidrați sau hidrați de
carbon) sunt compuși organici cu funcțiune mixtă, ce au în compoziția lor atât grupări
carbonilice (aldehidă sau cetonă), cât și grupări hidroxilice (hidroxil). În majoritatea
cazurilor, raportul dintre numărul atomilor de hidrogen și de oxigen este de 2:1 (ca al
apei); cu alte cuvinte, au formula empirică Cm(H2O)n (unde m poate fi diferit de n).
Există și unele excepții; de exemplu, deoxiriboza, o zaharidă componentă a ADN-ului,
are formula brută C5H10O4. De aceea, zaharidele mai sunt numite și carbohidrați sau
hidrați de carbon, dar din punct de vedere structural este corect să fie privite mai
degrabă ca polihidroxialdehide sau ca polihidroxicetone.

Glucidele constituie o componentă majoră a alimentației (macronutrienți) alături de


proteine și lipide, exemple: glucoza, fructoza, zaharoza, lactoza.

Clasa zaharidelor este împărțită în trei grupe: monozaharide, oligozaharide (pot fi


dizaharide, trizaharide, etc) și polizaharide. Deși nomenclatura zaharidelor este
complexă, numele monozaharidelor și dizaharidelor se termină de cele mai multe ori cu
sufixul -oză. De exemplu, glucida din struguri este glucoza, zahărul este zaharoza, iar
glucida din lapte este lactoza.

Glucidele joacă diverse roluri în organismele vii, atât la animale, cât și la plante. Unele
polizaharidele sunt substanțe de rezervă sau de depozit al energiei (cum este de
exemplu amidonul și glicogenul), iar altele sunt componente structurale (cum este
celuloza la plante și chitina la artropode). Monozaharida riboză este un component
important al unor compuși biochimici, precum adenozintrifosfatul sau acidul ribonucleic
(la fel cum este și dezoxiriboza componentă a acidului dezoxiribonucleic). Zaharidele și
derivații lor reprezintă biomolecule care joacă roluri importante în sistemul imunitar,
fecundare, previn evoluția bolilor, în coagularea sângelui și în dezvoltare. Sub aspect
biochimic și fiziologic, glucidele constituie o materie primă pentru sinteza celorlalți
compuși biochimici: proteine, lipide, cetoacizi, acizi organici.

In chimie zaharului i se spune zaharoza. In natura zaharul se gaseste in :sfecla de zahar,


in morcovi, in coceanul de porumb, in trestia de zahar.

Zaharul este sub forma starii solide, cristelizata si are culoare alba; are un gust dulce,
este solubil in apa, dar insolubil in alcool, iar prin incalzire se topeste.
Structură
În trecut, în chimie era folosit termenul de „carbohidrat” pentru orice compus cu
formula:

Cm(H2O)n
Conform acestei definiții, unii chimiști au considerat formaldehida (CH2O) ca fiind cea
mai simplă zaharidă, în timp ce alții au considerat glicolaldehida ca fiind cea mai simplă.
Astăzi, termenul este în general folosit în contextul biochimic, excluzându-se compușii
cu unul sau doi atomi de carbon.

Zaharidele naturale sunt în general constituite din carbohidrați simpli numiți


monozaharide, cu formula generală (CH2O)n unde n este 3 sau mai mult.

O monozaharidă tipică are structura H–(CHOH)x(C=O)–(CHOH)y–H, fiind cu alte cuvinte o


aldehidă sau cetonă cu un anumit număr de grupe hidroxil legate de catenă, de obicei
de fiecare atom de carbon care nu face parte din grupa carbonilică.

Printre exemplele de monozaharide se numără următoarele: glucoză, fructoză,


arabinoza, etc. Totuși, există unii compuși cunoscuți ca monozaharide care nu respectă
formula (de exemplu acidul glucuronic, un tip de acid uronic, și dezoxizaharidele), și de
asemenea există și compuși care respectă formula dar nu sunt considerate a fi
monozaharide (precum formaldehida, CH2O și inozitolul (CH2O)6).

De cele mai multe ori, forma alifatică (cu catenă deschisă) a unei monozaharide coexistă
cu forma ciclică, în care grupa carbonilică de aldehidă sau cetonă (C=O) și una dintre
grupele hidroxil (-OH) reacționează pentru a forma un hemiacetal (o punte eterică de
forma C-O-C).

Mai multe monozaharide se pot uni pentru a forma oligozaharide și polizaharide, într-o
mare varietate. Mulți carbohidrați conțin una sau mai multe unități de monozaharidă
care au avut unele grupe adăugate sau eliminate.

De exemplu, dezoxiriboza, componentă a ADN-ului, este versiunea modificată a ribozei;


chitina este alcătuită din unități repetitive de N-acetil glucozamină, o formă a glucozei ce
conține azot.
Nomenclatura
Cel care încearcă prima dată să denumească glucidele este C.Schmidt în anul 1844,care
le denumește hidrați de carbon,datorită raportului observat între atomii de hidrogen și
oxigen de 2:1.Se propune formula generală de Cn(H2O)n. Formula propusă are 2
inconveniente:

 Hidrogenul și oxigenul nu sunt legați sub forma de molecule de apă de atomul de


carbon
 sunt substanțe de tipul aldehidei formice CH2O, acid lactic C3(H2O)3, care nu sunt
glucide.

Nomenclatura actuală de glucide provine de la grecescul glikis=dulce. Nici această


denumire nu este riguros științifică deoarece glucide cu masă mare(celuloză, amidon) nu
au gust dulce.

Clasificare
In functie de comportarea la hidroliza, glucidele se impart in trei clase: oze, oligoglucide
si poliglucide.

1. Ozele reprezinta cele mai simple glucide, continand un numar relativ mic de
atomi de carbon care, prin hidroliza, nu mai pot scindate in molecule cu
proprietati de glucide.
2. Oligoglucidele rezulta prin condesarea unui numar mic de oze (2-10), identice sau
diferite.
3. Poliglucidele reprezinta macromolecule formate prin condensarea unui numar
foarte mare (sute, chiar mii) de oze.

OZELE

Structura chimica:
Ozele sunt cele mai simple glucide. Ele contin in molecula un numar mic de atomi de
carbon. Mai importante sunt ozele cu trei pana la sapte atomi de carbon: trioze, tetroze,
pentoze, hexoze, etc.

Ozele pot fi definite ca hidroxialdehide care contin in molecula o grupare functionala


aldehida sau ca hidroxicetone care contin in molecula o grupare functionala cetona.
Ozele care contin gruparea aldehida se numesc aldoze, iar cele care contin gruparea
cetona se numesc cetoze.

Modul de aranjare a atomilor si a gruparilor de atomi in molecula ozelor poate fi


exprimat prin formule aciclice (lineare) sau ciclice (in plan sau spatiu).

a) Formulele lineare aciclice redau structura ozelor presupunand ca toti atomii din
molecula se gasesc in acelasi plan. S-a convenit ca atomul de carbon din gruparea
aldehida a ozei sa fie notat cu cifra 1 iar cel din gruparea cetona cu cifra 2.
Formulele lineare aciclice nu explica anumite reactii in care gruparea carbonil
apare mascata si ozele se comporta ca pseudoaldehide sau pseudocetone.
b) Formulele lineare ciclice in plan (formule de proiectie Fischer) presupun un
proces de ciclizare intramoleculara bazat pe reactia de formare a acetalilor,
respectiv a cetalilor. Ca urmare a acestor reactii apare un atom de carbon
asimetric pe care se gaseste grefata o grupare hidroxil numita hidroxil
semiacetalic sau semicetalic. De asemenea, gruparea carbonil este mascata.

Ozele care au ciclurile formate din 5 atomi de carbon si un atom de oxigen sunt de tipul
piranoza asemanator cu heterociclul piran, iar cele care au cicluri formate din 4 atomi de
carbon si un atom de oxigen sunt de tipul furanoza prin analogie cu heterociclul furan.

Prin ciclizarea ozelor se formeaza o grupare -OH grefata la atomul de carbon carbonilic
care poarta denumirea de hidroxil glicozidic (semiacetalic sau cetalic) si prezinta o
reactivitate chimica deosebita.

Toate ozele care prezinta configuratia la carbonul preterminal similara aldehidei D-


glicerice apartin seriei D; ozele care prezinta o configuratie a carbonului preterminal
similara aldehidei L-glicerice apartin seriei L. Ozele care se intalnesc in organismul
animal apartin in marea majoritate seriei D. Apartenenta ozelor la seriile D sau L indica
anumite relatii spatiale stabilite conventional si nu are nici o legatura cu activitatea lor
optica care depinde de intreaga structura a molecule.
Proprietati fizice si chimice ale ozelor:

 Proprietati fizice:

Cea mai importanta proprietate fizica a ozelor este activitatea lor optica. Datorita
existentei in molecula a atomilor de carbon asimetrici si asimetrici moleculari, ozele in
solutie au proprietatea de a roti planul luminii polarizate la dreapta (dextrogire) sau la
stanga (levogire).

Observarea acestui fenomen se face cu aparate speciale, numite polarimetre.

 Proprietati chimice:

Proprietatile chimice ale glucidelor pot fi illustrate printr-o serie de reactii specifice,
dintre care se mentioneaza cele mai bine cunoscute:

1. Molisch: Ozele dau cu o solutie de alfa-naftol si acid sulfuric concentrat o


coloratie rosie-violet intensa.
2. Selivanoff: Este o reactie de diferentiere intre aldoze si cetoze. Cetozele prin
fierbere cu reactiv Selivanoff, in mediul de acid clorhidric, dau o coloratie rosie.
Aldozele nu dau aceasta coloratie.
3. Fehling: Ozele, prin fierbere cu solutie Fehling, dau un precipitat rosu-caramiziu
de oxid cupros. Solutia Fehling se obtine din volume egale de solutie Fehling I si
Fehling II. Solutia Fehling II contine, pe langa NaOH, tartrat dublu de sodiu si
potasiu sau sare Seignette, cu scopul de a dizolva hidroxidul cupric ce se
formeaza cand se adauga solutie Fehling II peste Fehling I. Reactiile care au loc
sunt urmatoarele:
CuSO4+2NaOH=Cu(OH)2+Na2SO4
4. Tollens:
5. Fischer (reactia osazonelor)
6. Schiff

Ozele mai importante din punct de vedere biologic sunt pentozele (arabinoza, riboza,
xiloza etc.) si hexozele (glucozp, fructoza, galactoza).

Pentru a pune in evidenta principalele proprietati chimice ale ozelor se vor executa
reactiile cu solutii de glucoza si fructoza.
Rolul zaharidelor
Deoarece zaharidele pot fi extrase din diferite organe ale plantelor cum ar fi: glucoza,
celuloza, zaharul, amidonul ele constituie o baza a materiei vii care are rol energetic in
metabolism.

Zaharidele se gasesc atat in corpul animalelor cat si al omului, iar in fructe este
cunoscuta sub numele de glucoza. Glucoza este o substanta solida, de culoare alba,
cristalizata, de doua ori si jumatate mai putin dulce decat zaharul, si este solubila in
apa.Prin fermentatie alcoolica, glucoza, in prezenta drojdiei de bere, se transforma in
alcool etilic si dioxid de carbon, in acest mod se poate obtin vinul dun struguri.

Atunci cand in organism are loc oxidarea glucozei se elibereaza o cantitate mare de
energie, necesara activitatii organismelor. De obicei medicii pentru a intarii organismele
slabite ale oamenilor bolnavi administreaza injectii cu glucoza.

S-ar putea să vă placă și