Algebra liniară este ramura matematicii care studiază vectorii, spațiile vectoriale

(numite și spații liniare), transformările liniare și sistemele de ecuații liniare.

Spațiile vectoriale sunt o temă centrală în matematica modernă; astfel, algebra
liniară este utilizată pe scară largă atât în algebra abstractă cât și în analiza
funcțională. Algebra liniară are de asemenea o reprezentare concretă în geometria
analitică. Are aplicații numeroase în științele naturale și științele sociale,
întrucât sistemele și fenomenele neliniare pot fi adesea aproximate printr-un model
liniar.
Istoria algebrei liniare moderne începe în anii 1843 și 1844. În 1843, William
Rowan Hamilton (care a introdus termenul de vector) a descoperit cuaternionii. În
1844, Hermann Grassmann și-a publicat cartea Die lineare Ausdehnungslehre. Ceva mai
tîrziu, în 1857, Arthur Cayley a introdus noțiunea de matrice, de o importanță
fundamentală in algebra liniară.
Algebra liniară își are începuturile în studiul vectorilor în spațiul bidimensional
și tridimensional cartezian. În acestea un vector este un segment de dreaptă
direcționat, caracterizat atât prin lungime, sau mărime, și direcție. Vectorii pot
fi folosiți pentru reprezentarea anumitor mărimi fizice, cum ar fi forțele, și pot
fi adunați și înmulțiți cu scalari, ceea ce este un prim exemplu de spațiu
vectorial real.

Algebra liniară modernă s-a extins, luând în considerare spații de dimensiune

arbitrară sau infinită. Cele mai multe rezultate utile din spațiile bi- și tri-
dimensionale pot fi generalizate și pentru aceste spații n-dimensionale. Deși mulți
nu pot vizualiza ușor vectori în n dimensiuni, acești vectori, sau n-tuple sunt
utili în reprezentarea datelor. Întrucât n-tuplele sunt liste ordonate de n
componente, datele pot fi rezumate și manipulate mai eficient cu această tehnică.

De exemplu, în economie, putem crea și folosi vectori 8-dimensionali, sau 8-tuple,

reprezentând produsul intern brut a 8 țări. Putem decide să notăm PIB-ul a 8 țări
într-un anumit an -- fiind specificată dinainte ordinea țărilor, de exemplu,
Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania, Spania, India, Japonia, Australia
-- printr-un vector (v1, v2, v3, v4, v5, v6, v7, v8), cu PIB-ul fiecărei țări pe
poziția respectivă.

Un spațiu vectorial (sau spațiu liniar), este definit peste un corp, cum ar fi
corpul numerelor reale sau corpul numerelor complexe.

Operatorii liniari transformă elemente dintr-un spațiu liniar în altul (sau în el

însuși), de o manieră compatibilă cu operațiile de adunare și de înmulțire cu
scalari definită pe respectivele spații. Mulțimea tuturor acestor transformări este
ea însăși un spațiu vectorial. Dacă spațiul vectorial are fixată o bază, fiecare
transformare liniară poate fi reprezentată printr-o tabelă de numere denumită
matrice. Studiul detaliat al proprietăților matricelor și al algoritmilor ce
lucrează pe matrice, cum ar fi determinanții sau vectorii proprii, se consideră a
fi parte a algebrei liniare.

Se poate spune, pe scurt, că pentru problemele matematice liniare - cele care

manifestă liniaritate - probabilitatea de găsire a unei soluții este cea mai mare.
De exemplu, calculul diferențial este de mare ajutor în cazul funcțiilor dacă
acestea sunt aproximate liniar. În practică, diferența între problemele liniare și
neliniare este foarte importantă.

Metoda generală de a găsi un mod de abordare liniar pentru o problemă, de a exprima

această abordare în termenii algebrei liniare, și apoi de a o rezolva dacă e nevoie
prin calcul matriceal, este una dintre metodele cele mai general valabile din
matematică.