Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Gândirea reflectă apartenenţa sau neapartenenţa unei însuşiri la un obiect, sub forma unor
propoziţii. Dacă notăm cu p o propoziţie care enunţă că un obiect posedă o anume însuşire, de
exemplu, propoziţia “avocaţii sunt jurişti”, atunci vom nota cu -p (non-p) propoziţia care enunţă
că aceluiaşi obiect îi aparţine tocmai o însuşire aflată în relaţie de incompatibilitate cu prima, de
pildă, propoziţia „avocaţii nu sunt jurişti”.
Imposibilitatea coexistenţei însuşirilor incompatibile la acelaşi obiect exprimă, la
nivel mintal, principiul noncontradicţiei conform căruia două propoziţii contrare, adică una
de formă p iar cealaltă de formă -p (non-p), nu pot fi adevărate, dar pot fi ambele false (în
acelaşi timp şi sub acelaşi raport).
„nu este adevărat p şi -p sau “nu e adevărat p şi non-p”.
Aspectul ontologic al principiului noncontradicţiei a fost formulat de Aristotel astfel: „…
este peste putinţă ca unuia şi aceluiaşi subiect să i se potrivească şi totodată să nu i se potrivească
sub acelaşi raport unul şi acelaşi predicat… Acest principiu e cel mai sigur din toate, căci el
cuprinde în sine caracteristicile arătate mai sus. Într-adevăr, e peste putinţă ca un om să-şi poată
închipui că unul şi acelaşi lucru este şi totodată nu este”
Aspectul logic al principiului noncontradicţiei este exprimat în următoarele fragmente:
„…principiului potrivit căruia două judecăţi contradictoriu opuse nu pot fi adevărate este cel mai
sigur din toate…; …este inadmisibil că două enunţări contradictorii pot fi totodată adevărate
despre acelaşi obiect…; …este peste putinţă ca într-o enunţare adevărată să afirmăm şi să negăm
acelaşi lucru…” (Idem, p. 155,156). Leibniz considera că cerinţa noncontradicţiei este forma
negativă a identităţii, deoarece o propoziţie nu poate fi adevărată şi falsă în acelaşi timp .
În formularea principiului noncontradicţiei apar două restricţii.
Prima din ele, în acelaşi timp, marchează faptul că anumite însuşiri incompatibile pot,
totuşi, fi atribuite aceluiaşi obiect, dar în perioade de timp diferite.
De pildă, unul şi acelaşi om este tânăr la o anumită vârstă şi bătrân la o altă; acelaşi
bărbat, în diferite perioade ale vieţii lui, poate avea stări civile contrare: celibatar, căsătorit,
divorţat, vădan.
Cea de a doua – sub acelaşi raport, este o restricţie a principiului identităţii referitoare la
cuvintele care exprimă însuşirile: ele trebuie înţelese univoc, altfel incompatibilitatea lor poate fi
doar aparentă (de pildă, în acelaşi timp, acelaşi om poate fi tânăr ca vârstă şi bătrân ca
înfăţişare, acelaşi student poate fi bine pregătit la o disciplină şi slab pregătit la alta etc.).
În cazul nerespectării acestui principiu apare o contradicţie logică şi, drept urmare, se
pierde orice posibilitate de a mai deosebi adevărul de fals (să acceptăm, de exemplu, că un fapt
juridic este, în acelaşi timp şi sub acelaşi raport, infracţiune şi non-infracţiune. Dacă am admis
existenţa infracţiunii-non-infracţiunii, nu mai putem respinge nici un fel de afirmare despre
infracţiunile-non-infracţiuni, oricât de absurdă ne-ar părea). Iată de ce respectarea acestui
principiu are o importanţă deosebită. Dacă într-o teorie (sistem de propoziţii ce tind să explice
unul sau mai multe fenomene) sau într-o demonstraţie se constată o contradicţie logică, teoria
sau demonstraţia în cauză trebuie înlăturată ca logic-incorectă, deoarece ea devine o sursă de
erori. Acestea sunt generate de imposibilitatea de a mai distinge în interiorul acestei teorii sau
demonstraţii adevărul de fals.
Principiul noncontradicţiei are o importanţă deosebită în analiza validităţii inferenţelor:
dacă o inferenţă produce o contradicţie logică, ea este sigur nevalidă. Respectarea strictă a
principiului noncontradicţiei conferă gândirii coerenţă, consistenţă. Totodată, trebuie să
subliniem că realitatea obiectivă conţine anumite obiecte şi fenomene de natură „duală”, cu
caracter contradictoriu. De exemplu, lumina este, în acelaşi timp, sub acelaşi raport
spaţial ondulatorie şi corpusculară. Acest fapt reflectă caracterul esenţial şi obiectiv al
proceselor subatomice care sunt cercetate cu ajutorul metodei complementarităţii, propuse de N.
Bohr. Dacă afirmăm că lumina e corpusculară şi ondulatorie, nu intervine nici o contradicţie
logică. Aceasta e o judecată care reflectă un fapt real unitar, stabilit experimental. Contradicţia
logică s-ar produce dacă, de rând cu prima afirmare, am face şi a doua care neagă: nu e adevărat
că lumina e corpusculară şi ondulatorie. Gândirea corectă trebuie să evite contradicţiile
subiective, adică acele enunţuri care nu reflectă caracterul „dual” al unor fenomene obiective
(privite concomitent sub acelaşi unghi de vedere), ci reprezintă pur şi simplu o deficienţă a
gândirii.
Constatăm numeroase aplicaţii ale principiului noncontradicţiei în diverse domenii ale
dreptului, cum ar fi: alcătuirea sistemelor de drept, structura actelor juridice, raţionamente care se
formulează de părţi cu prilejul procedurilor judiciare şi prin care se fixează drepturile şi
obligaţiile contestate ş. a..
Principiul noncontradicţiei se manifestă ca mijloc raţional indispensabil şi eficient
în practica judiciară. El stă la baza alibiului (învinuitul în momentul comiterii infracţiunii
nu este prezent la locul infracţiunii, ceea ce exclude implicarea lui în crimă). Conform
acestui principiu sunt depăşite contradicţiile în depoziţiile participanţilor (martorilor,
învinuitului, pătimaşului) în cadrul anchetei, a dezbaterilor judiciare. Inadmisibile sunt
contradicţiile în textele sentinţelor, hotărârilor judecătoreşti, actele juridice procesuale.
Admiterea contradicţiilor în deciziile judiciare şi actele juridice au drept consecinţă
denaturarea stării de fapt ce nu corespunde principiilor dreptăţii, echităţii etc. De asemenea, nu se
admit contradicţii logice în procesele de calificare (de către reprezentanţii organelor de anchetă şi
judiciare) a faptelor ilicite, comise de către persoanele fizice sau juridice. De pildă, este
inadmisibil ca acelaşi fapt juridic să fie calificat, concomitent, în acelaşi sistem de drept pozitiv,
ca legal şi ilegal, deoarece una şi aceeaşi conduită nu poate să fie încadrată, simultan, ca
obligatorie şi interzisă. Această cerinţă fundamentală a oricărui sistem de drept este o expresie a
principiului justiţiei, deoarece legalitatea înseamnă respectarea obligaţiilor şi interdicţiilor.
Conduita legală (respectiv, ilegală) reprezintă o aplicare a principiului
noncontradicţiei în materie juridică. Ea poate fi definită astfel: o conduită p este legală, dacă şi
numai dacă, atunci când p este obligatoriu acţiunea p este executată şi atunci când p este interzis
acţiunea p nu este executată (respectiv, o conduită este ilegală, dacă şi numai dacă p este
obligatoriu şi p nu este executat sau p este interzis şi p este executat).
APLICAȚII
Folosind principiul identității, indicați eroarea strecurată în următorul raționament
formulat de juristul X:
Pârâtul va fi obligat de instanță să plătească reclamantului 50.000,00 lei, pentru că
această sumă a fost înscrisă în contractual încheiat de către părți, iar pârâtul l-a prejudiciat pe
reclamant cu 50.000,00 lei, atunci când l-a defăimat printr-un articol de presă prin care detalia
acest contract.
Argumentați dacă mențiunea instanța reține că pârâtul este vinovat și apreciază că
acțiunea este întemeiată, respectă sau nu principiul identică indiferent de locul în care este
inserată în hotărârea judecătorească.
Pentru soluționarea speței veți folosi:
Art.425 din Codul de Procedură Civilă
Argumentați care sunt principiile logice applicate prin art.430 – art.432 din Codu de
Procedură Civilă.
Pentru soluționarea speței veți folosi interpretarea art.430 – art.432 din Codu de
Procedură Civilă:
Dacă instanța, omițând a cerceta dacă s-a depus la dosarul cauzei dovada
cheltuielilor de judecată, îl obligă pe pârât să plătească 5.000,00 lei cheltuieli de judecată cu
motivarea că pârâtul a pierdut procesul, apreciați că a încălcat vreun principiu logic? Dacă
răspunsul formula teste unul afirmativ, indicați care este, în aprecierea dumneavoastră,
soluția corectă. Enunțați această soluție.
Pentru soluționarea speței veți folosi interpretarea art.451, art.452, art.453 din
Codu de Procedură Civilă.