Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Biologie si Pedologie

Departamentul Biologie si Ecologie

Arbori si arbusti ornamentali

utilizati in crearea spatiilor verzi a
aleielor pietonale

CHIȘINĂU 20
Arbori și arbuști ornamentali utilizați în crearea
aleielor pietonale
De regulă , pentru aleile pietonale cît și pentru cele stradale se utilizează arborii de
aliniament, care în conformitate cu cerințele pentru speciile decorative de arbori utilizați
pentru aleile stradale și pietonale trebuie să aibă un diametru al coroanei de minimum 4 metri,
iar spațiul dintre coroane nu trebuie să depășescă 5 metri.
Arborii de aliniament reprezintă speciile de arbori plantate într-o formă liniară bine
stabilită, la distanțe egale unul de celălalt, care posedă caracteristici asemănătoarea și sunt
plantați în diferite locuuri, mai ales pe aleile stradale și pietonale.Pe aleile pietonale, arborii
de aliniament sunt plantați cu scopul de a :
 asigura protecția pietonilor împotriva insolației;
 reduc viteza vântului;
 măresc umiditatea relativă a aerului;
 Îmbogțesc aerul cu oxigen
 reduc dioxidul de carbon din atmosferă;
 emană fitoncide care ucid microbii;
 diminuează zgomotul;
 conferă un aspect ordonat străzilor
 sunt rezistenți la insolație, fum, praf, secetă
 contribuie la crearea unui aspect estetic plăcut, valoros

În mare parte ca arbori de aliniament în zonele temperate cel mai frecvent sunt utilizate
speciile de :
 Platanul
 Castanul
 Teiul
 Ulmul
În zonele cu climat mai cald cel mai frecvent se întîlnesc :
 Palmierul
 Bananierul
 Delonix regea (Delonix)

Platanii
Aceștia sunt reprezentți prin genul Platanus, care are în componența sa 7 specii de arbori
originari din America de Nord, Europa de Sud și Asia, iar în Republica Moldova în cultură se
află doar 3 specii, una dintre care este hibridă.Astfel , dintre speciile de platan cel mai
frecvent utilizate mai ales în Republica Moldova , menționăm:
Platanus orientalisL. - Platanul oriental. Acesta este un arbore de 30 m, originar din
sudul Europei şi din vestul Asiei, care are coronamentul larg şi trunchiul scurt, acoperit de
ritidom care se exfoliază în plăci. Frunzele sunt lat cuneate, sau trunchiate la bază, palmat
lobate, cu 5-7 lobi, mai lungi decât laţi, cu sinusuri adânci până la jumătatea laminei.
Capitulele fructifere (2-6) atârnă de pedunculi lungi.
Platanus occidentalis L. - Platanul american.Acest arbore ajunge la înălţimi mai
mari decât specia precedentă (până la 40 m). Este originar din America de Nord. Are trunchiul
acoperit cu ritidom care se exfoliază în plăci mici. Frunzele mari (10-20 cm) cu 3(5) lobi mai
laţi decât lungi cu sinusurile dintre lobi, largi, puţin adânci. Capitulele fructifere globuloase
sunt solitare (mai rar câte două) şi atârnă de un peduncul lung (7,5-15 cm), glabru.
Platanus hybridaBrott. (sin. P. hispanicaM. et M., P. acerifoliaAit. Willd.)(P.
orientalis x P. occidentalis)-Platanul hibrid, Platanul englezesc. Ajunge la 35 m înălţime.
Are coroana largă, trunchiul puternic, acoperit de o scoarţă subţire, ce se exfoliază în plăci
mari. Frunzele sunt palmat-lobate, cu 3-5 lobi dinţaţi, cu sinusuri care pătrund până la 1/3 din
lungimea frunzei. Peţiolul este lung de 4-10 cm, dens păros. Capitulele fructifere sunt sferice
şi atârnă câte 1-2 (3) pe un peduncul comun.
Sunt specii care preferă solurile profunde, revene. Exemplarele mature sunt rezistente
la ger, la perioade de secetă, la fum. Sunt vătămate de vânt, care le rupe uneori ramurile.
Înmulţire. Se înmulţesc prin seminţe care se seamănă primăvara de timpuriu la
suprafaţa solului (2-3 mm), în rigole distanţate la 30 cm, şi care se udă zilnic. După 2 ani se
repică. Platanus orientalis se înmulţeşte bine prin marcotaj, iar Platanus hybrida, prin
butăşire (butaşi cu cârlig, recoltaţi de la puieţii tineri obţinuţi prin sămânţă). Altoirea se
practică mai rar, primăvara, în ochi, în despicătură şi placaj sau în iunie, prin apropiere, pe
portaltoi de Platanus hybrida.
Folosire. În cuprinsul spaţiilor verzi platanul este mult întrebuinţat izolat sau în
grupuri, şi în special ca arbore de alei. Poate fi folosit la executarea zidurilor verzi, deoarece
suportă bine tunderea. Platanus hybrida poate fi folosit pe alei, unde realizează efecte foarte
interesante, deoarece culoarea trunchiului său imită marmura.Deci , de aici și reiese
importanța acestor arbori în formarea aleielor pietonale.

Castanii
Reprezintă o altă specie de arbori ornamentali utilizați cu precădere pentru înfrumusețarea
spațiilor verzi, servind deasemenea și ca specie decorativă pentru aleiele pietonale.
Astfel, există o serie de specii de castani decorativi careau rolul de a ornamentă aleile
pietonale și nu numai.
Cuprinde cca. 12 specii răspândite în regiunile temperate ale emisferei nordice, dintre
care 3 specii sunt introduse şi al noi.
Castanea sativaMill.( sin. C. vescaGaerth., C. vulgaris Lam.) -Castanul bun
Este un arbore de 25-30 m, cu tulpină groasă şi ramificaţii joase şi un ritidom adânc
crăpat, brun închis. Lemnul este de calitate superioară, cu duramen brun-închis, mijlociu de
greu, elastic şi foarte trainic. Lujerii sunt muchiaţi, brun-roşcaţi, cu lenticele albicioase,
proeminente, la început tomentoşi, apoi glabri. Frunzele au 12-22 cm lungime, oblong-
lanceolate cu marginile spinos-dinţate şi nervaţiunea proeminentă, pe dos la început păroase
iar mai târziu glabre. Florile mascule sunt dispuse în amenţi cilindrici erecţi, la baza cărora
sunt dispuse florile femele, câte 3 într-un involucru spinos. Fructele sunt achene numite
castane, globuloase sau brusc acuminate, de culoare brună-castanie şi stau 1-3 închise într-o
cupă ghimpoasă, care la coacere se deschide în 4 valve. Fructifică pentru prima dată pe la 20
de ani, un arbore putând produce în jur de 60-65 kg de castane. Longevitatea este estimată le
peste 1000 de ani.
Este un arbore ornamental prin aspectul frunzişului şi care poate fi condus cu trunchi.
Are pretenţii mai ridicate faţă de căldură şi nu suportă solurile calcaroase. Lăstăreşte bine şi
drajonează. Creşte încet în tinereţe şi cere un climat cald şi umed, cu soluri revene şi fertile.
Suportă semiumbra dar nu tolerează solurile calcaroase.
Castanea dentata (Marsh.)Borkh. (sin. C. americana Raf.) – Castanul bun american
Arbore de cca. 30 m înălţime, cu trunchiul foarte gros şi coroana îngustă, scoarţa
negricioasă, crăpată în plăci mari ; ramurile sunt glabre, frunzele oblong-lanceolate, de 12-24
cm lungime, pubescente pe partea inferioară în tinereţe, apoi glabre, cu vârful acuminat, pe
margini puternic serate. Această specie este ceva mai rezistentă la geruri decât specia
precedentă.
Castanea pumila (L.) Mill. - Castanul pitic
Arbust sau arbore de până la 15 m înălţime, cu lujerii bruni-roşcaţi, tomentoşi,
frunzele sunt îngust-eliptice până la lanceolate, de 12-24 cm lungime, cu baza îngust cuneată,
grosier dinţate, pe faţă galbene verzui, pe dos mai deschise, glabre. Achenele au cca. 2,5 cm
lăţime şi stau câte 2-3 într-o cupă.
Înmulţire. Se poate realiza uşor prin seminţe, semănate toamna sau primăvara, după
stratificare.
Folosire. În condiţii staţionare corespunzătoare se poate folosi ca arbore solitar sau
pentru aliniamente, fiind decorativ atât prin habitus, cât şi prin frunze, flori (în special cele
mascule) şi fructe. Fructele sunt folosite în alimentaţie (prăjite, fierte sau coapte, întregi sau
sub formă măcinată), având o valoare energetică de 220 kcal/100 g. Are numeroase utilizări în
medicină iar lemnul este considerat de calitatea celui al stejarului şi gorunului, fiind tare,
elastic, foarte trainic şi potrivit de greu. Este şi plantă meliferă, cu o pondere apicolă mare
(50-120 kg/ha).

Ulmul
Speciile fac parte din genul Ulmus, care cuprinde cca 18 specii de interes ornamental
si forestier, originare din Africa, Asia, America şi Europa.Cele mai reprezentative specii sunt-
Ulmus minorMill.(sin.U. foliaceaGilib., U. carpinifolia Gleditsch., U. campestris L.)
-Ulm de câmp. Este un arbore care ajunge până la 30 m înălţime. Are lujerii anuali subţiri,
mugurii ovoizi, frunzele eliptice, ovate sau obovate, la bază asimetrice, dublu-serate, cu circa
12 perechi de nervuri laterale, pe faţă verzi-închis, iar pe dos verzi-deschis, cu smocuri de peri
în axilele nervurilor. Florile sunt hermafrodite, sesile şi apar în martie-aprilie, înaintea
înfrunzirii. Fructele sunt samare, obovate, de 1,5-2 cm, cu nucula aşezată în partea superioară
a aripii. Dintre varietăţi cităm: var. Dampieri (care are coroana îngust piramidală), var.
Umbraculifera (cu coronamentul rotund, des), var. Pendula (cu coronamentul pletos)var.
Wredei-aurea (cu frunze gălbui) ş.a.
Este o specie ce vegetează bine pe soluri bogate, afânate, revene. Este rezistentă la
uscăciune si la inundaţii scurte, suportă praful şi fumul, este însă atacată în masă de grafioză.
Ulmus glabraHuds.(sin.U. montanaStokes, U. scabra Mill.) - Ulm de munte. Este un
arbore de 35 m cu scoarţa trunchiului netedă, cu frunzele lat eliptice, mari, de 8-16 cm, la vârf
brusc acuminate, la bază asimetrice, pe margine acut dublu-serate, cu flori în fascicule dese şi
fructul samară, lat eliptică. În parcuri se cultivă mai multe varietăţi: var. Grandifolia (cu
frunze mari, indicat pentru bulevarde); var. Pendula (cu port pendent) ; f. Fastigiata (cu
coroana piramidală). Este mai puţin exigent faţă de căldură şi mai rezistent la grafioză.
La noi în ţară mai este cultivată specia: Ulmus laevisPall.( sin. U. effusa Willd., U.
racemosa Bork.) -Velnişul. Arbore de până la 30 m, drajonant, cu ramuri nutante şi lujerii
tineri pubescenţi, frunzele sunt obovate până la eliptice, de 6-17 cm lungime, acuminate, la
bază evident asimetrice, pe margini ascuţit-dublu-serate, pe faţa superioară glabre, lucioase,
pe dos pubescente ; florile lung pedunculate iar samarele ciliate pe margini şi cu sămânţa
aşezată central.
Ulmul de câmp şi velnişul pretind un climat mai călduros, fiind mai puţin rezistenţi la
ger. Faţă de apă cel mai pretenţios este velnişul, care în mod normal creşte lângă ape şi chiar
pe teren inundabil. În general, ulmii necesită soluri bogate, revene, calcaroase. Ulmul de
Turkestan tolerează condiţii variate de sol şi are o rezistenţă deosebită la secetă suportând
chiar sărăturarea moderată. Ulmii sunt specii de semiumbră şi chiar de lumină.
Înmulţire. Puieţii de ulm se obţin din sămânţă, marcote, butaşi, iar formele
ornamentale şi prin altoire. Semănăturile se fac la sfârşitul lunii mai. Se preferă seminţele
dezaripate, manual sau mecanizat, distribuite apoi în rigole adânci de 1-2 cm, apoi se acoperă
cu un strat subţire de pământ mărunţit sau compost. Se tasează uşor şi se udă abundent,
deoarece udate bine seminţele răsar în aproximativ o săptămână. Dacă nu au umiditate
suficientă, răsărirea poate fi întârziată chiar şi cu un an. Până toamna puieţii ating 10-20 cm şi
se pot planta în sole de formare, unde rămân 3-5 ani (pentru dirijare cu tijă dreaptă şi altoire)
sau 1 an (pentru folosire în masive şi amestecuri). Marcotajul se poate aplica prin muşuroire,
dar el se foloseşte destul de rar, ca şi butăşirea. Pentru butăşire se întrebuinţează butaşi de
rădăcină. Altoirea se practică în august, în oculaţie, pe portaltoi de Ulmus montana sau Ulmus
minor. Altoirea în coroană se face în despicătură sau triangulaţie, primăvara.
Folosire. Ulmii se pot folosi ca arbori de masiv, grupări sau chiar izolaţi ; unele specii
se pretează şi pentru aliniamente ( ulmul de munte şi cel de Turkestan).

Dintre speciile decorative din zonele mai calde cel mai frecvent utilizat este palmierul,care se
bucură de un aspect ornamental extraordinar.
Palmierul este un arbore din familia Arecaceae, care crește de obicei în zonele tropicale.Este
foarte frecvent utilizat pentru aleile pietonale în foarte multe țări cu climat tropical care este
prielnic creșterii și dezvoltării acestuia.