Sunteți pe pagina 1din 6

aglutichi

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Departamentul Lingvistică Română și Știință Literară

Lucrare practică

La disciplina: Tipologie lingvistică

Glosar de termeni

A elaborat: Cornea Ecaterina

A evaluat: dr. în filologie Sobol Aliona


1. Alomorfism – presupune deosebiri de ordin structural în diferite limbi.
2. Categoriile tipologice reprezintă concepte generalizate, caracteristice sistemelor din
limbile comparate, ce cuprind formele tipologice şi semnificaţiile tipologice.
3. Clasă de limbi - totalitatea de limbi ce constituie tipul respective.la caracterizarea acestora se
operează cu noțiunea „model” ce denotă o anumită funcție categorială.
4. Diacronie - evoluție în timp a fenomenelor lingvistice sau considerarea acestor fenomene
în evoluția lor istorică.
5. Echivalent fals - cuvânt care coincide total sau aproape total, ca aspect sonor, cu lexemul din
limba sursă, dar care alt sens decât acesta.
6. Echivalența pragmatică (comunicativă) - presupune o anumită orientare spre receptor.
7. Echivalență conotativă (stilistică) - transmiterea conotaţiilor textului pe calea selectării
unor mijloace sinonimice de limbă (în traductologie, de obicei, se referă la);
8. Echivalență denotativă - păstrarea conţinutului textului (în literatura despre traducere
este numită invariant al conţinutului sau invariant al planului conţinutului.
9. Expresie idiomatică - expresie cu structură complexă, specifică unui anumit idiom
(limbă, dialect sau grai), care amintește prin întindere, de cele mai multe ori, de aspectul
unei propoziții sau al unei fraze foarte sudate și care, datorită înțelesului figurat al întregii
structuri, nu poate fi tradusă cuvânt cu cuvânt în alte limbi decât prin perifraze
aproximative; sinonim: expresie frazeologică.
10. Flexiune - totalitate a schimbărilor pe care le suferă forma unui cuvânt pentru a exprima
anumite raporturi gramaticale.
11. Formele tipologice - unităţi interlingvistice de la variate niveluri ce servesc pentru a reda
semnificaţiile tipologice.
12. Geografie lingvistică - metodă care înregistrează pe hărți varietățile dialectale ale unei
limbi și le interpretează în perspectivă geografică.
13. Izomorfism – o relaţie, corespondenţă între două obiecte, fenomene etc., care au aceeaşi
structură; identitate de structură; coincidenţe de ordin structural în diferite limbi.
14. Limba–etalon - în lingvistica contrastive, este un metalimbaj sau invariantă ce rezultă
din compararea paricularităţilor a două sau mai multe limbi.
15. Limba–ţintă - considerată în procesul traducerii limba în care se traduce, iar în procesul
predării, limba străină studiată.
16. Limbă moartă - o limbă care nu mai are vorbitori nativi sau nenativi, respectiv este o
limbă care nu mai este vorbită de nimeni ca limbă maternă.
17. Limbă standard - este o varietate a unei limbi elaborată prin activități conștiente de
normare, cu scopul de a servi drept mijloc de comunicare comun utilizatorilor acelei
limbi, care folosesc eventual și alte varietăți ale acesteia.
18. Limbi artificiale - limbi a căror fonologie, gramatică și vocabular au fost inventate de
către un om sau un grup mic de oameni.
19. Lingvistica contrastivă - reprezintă o descriere a câtorva idiomuri, atât înrudite cât și
neînrudite, din perspectiva asemănărilor și deosebirilor de ordin structural.
20. Lingvistica tipologică - formulează universaliile lingvistice, prin care se subînțeleg
fenomenele de ordin general proprii tuturor limbilor(universalii absolute) sau majorității
limbilor (universalii relative).
21. Lingvistică aplicată - menită a soluționa obiective practice: elaborarea sistemelor grafice,
perfecționarea scrisului, comentariul filologic al textelor, alcătuirea dicționarelor, întocmirea
manualelor și a materialelor didactice pentru studierea limbilor străine, variate probleme ale
culturii vorbirii, etc.
22. Lingvistică computațională - disciplină de frontieră, interesată, printre altele, de
dezvoltarea unor aplicaţii computerizate de procesare a limbajului uman articulat.
23. Metalimbaj - orice sistem lingvistic cu ajutorul căruia este posibil să se analizeze
simbolurile și structurile unei limbi naturale; metalimbă.
24. Metoda confruntativ-contrastivă – folosită pentru a compara în plan sincronic din punct de
vedere structural două sau mai multe limbi; pune în evidență similitudinile și deosebirile în
utilizarea mijloacelor de limbă, sunt elaborate recomandări spre a înlesni însușirea limbilor
străine, sunt evaluate trăsăturile ale idiomurilor comparate.
25. Metoda tipologică (sau contrastiv-tipologică)- metodă utilizată cu scopul de a determina
similitudinile atât în structura limbilor înrudite, cât şi a celor neînrudite şi de a realiza
clasificarea tipologică a limbilor lumii.
26. Psiholingvistica - disciplina care studiază mecanismele mentale implicate în exersarea
facultăţii limbajului articulat: vorbire, ascultare, citire, scriere, dar în sfera de cuprindere
a disciplinei sunt incluse şi fenomene precum achiziţia limbajului, tulburările de limbaj,
expresia lingvistică a stărilor afective ş.a.
27. Receptor - cel care primește mesajul, cel care ascultă.
28. Semn lingvistic - un element bilateral reprezentat de reuniunea celor două laturi:
semnificatul și semnificantul, între care există o asimetrie, semnificantul fiind liniar, iar
semnificatul – neliniar.
29. Semnificaţiile tipologice - sensurile interlingvistice abstractizate, exprimate prin forme
tipologice de la diverse niveluri, întrebuinţate drept bază a confruntării.
30. Sicronie - desemnează o anumită etapă în evoluția limbii, aspectul unei limbi la un moment
dat.
31. Sociolingvistica - o ramură a lingvisticii care studiază influența societății asupra limbii.
32. Tipologia de anchetă - cercetarea dispune de o listă a trăsăturilor, desemnate drept
marcate (+) şi nemarcate ( - ).
33. Tipologia de etalon – presupune că se construieşte limba-etalon care se aplică asupra
limbilor concrete, şi invers.
34. Tipologia sincronică – sistematizează şi inventariezează faptele de limbă, ţinând cont de
trăsăturile structurale.
35. Tipul activ. – tipul în care se atestă opoziţia dintre verbele de acţiune (dinamice) şi
verbele stării (statice). Substantivele se împart în active şi neactive, iar adjectivele şi
verbele copulative, de obicei, lipsesc. În cadrul propoziţiei se face distincţia dintre subiect
şi obiect, dintre verbele tranzitive şi cele intranzitive, dintre cazurile nominativ şi
acuzativ ale substantivelor.
36. Tipul aglutinant - este reprezentat de limbile turcice – turca, uzbeka, tătara, azera,
găgăuza, turkmena, kazaha, kirghiza, iakuta ş.a. şi de cele fino-ugrice – finlandeza,
estoniana, udmurta, komi, saami, maghiara, hantî, mansi etc. Se caracterizează prin
alipirea morfemelor extraradicale la rădăcina cuvintelor. În limbile aglutinante, spre
deosebire de cele izolante, sensurile gramaticale sunt exprimate cu ajutorul sufixelor
strict monosemantice.
37. Tipul ergativ. - tipul în care se atestă următoarele: absolutivul corespunde subiectului
verbelor intransitive şi obiectului verbelor tranzitive şi i se opune ergativului, care se
referă la subiectul verbului tranzitiv; opoziţia dintre agentiv (agentul acţiunii) şi factitiv
(purtătorul acţiunii); în propoziţia cu complementul direct, subiectul stă la cazul ergativ,
iar complementul direct – la cazul absolutiv. În propoziţia fără obiectul direct, subiectul
stă la absolutiv; subiectul raportat la verbele intransitive coincide formal (absolutiv) cu
obiectul verbelor transitive; substantivul la ergativ desemnează atât subiectul verbelor
tranzitive, cât şi complementul indirect.
38. Tipul flectiv - limbile indo-europene (romanice, germanice, slave, celtice, baltice etc.) şi
cele semito-hamitice (araba, ivrit, amhara etc.). Limbile de tip flectiv se divizează în
subtipul sintetic şi cel analitic. În idiomurile vizate sensurile gramaticale sunt
exteriorizate prin intermediul flexiunii interne şi externe: în limbile indo-europene
predomină flexiunea externă, iar în cele semito-hamitice prevalează flexiunea internă.
39. Tipul incorporant – idiomurile amerindiene (hopi, cinuk, nutka, nawajo etc.) şi cele
paleoasiatice (ciukota, nivha, sivha ş.a.). În limbile vizate se atestă încorporarea:
inserarea determinanţilor subiectului şi ai obiectului în radicalul cuvântului determinat;
astfel, determinanţii verbului predicat (obiectele direct, indirect şi circumstanţialele) sunt
încorporate în radicalul acestuia. Drept consecinţă, o serie de elemente formează o
integritate structural-funcţională (o propoziţie sau o frază).
40. Tipul izolant - cuprinde idiomurile chino-tibetane (chineza, vietnameza, laoţiana ş.a.) şi
malaio-polineziene (malaeza, indoneziana, maori ş.a). Se caracterizează prin numărul
redus de morfeme extraradicale: prefixe, sufixe etc. şi rolul deosebit al cuvintelor
auxiliare. Uneori, pentru a reda sensurile gramaticale se folosesc sufixoizi.
41. Tipul lingvistic - un ansamblu de trăsături structural-funcţionale caracteristice unui grup
de limbi. un număr relative redus de trăsături structurale comune limbilor ce pot aparţine
unor familii de limbi diferite, pe când fiecare limbă concretă posedă numeroase
particularităţi ce o deosebesc de alte idiomuri
42. Tipul nominativ. tipul în care se atestă următoarele: verbul predicat tranzitiv /
intranzitiv este însoţit de subiectul la nominativ; acesta i se opune obiectului verbelor
tranzitive. În unele limbi indo-europene (engl.) şi semitice, diferenţa dintre nominativ /
acuzativ este pierdută, cu excepţia pronumelor.
43. Tipul romanic - determinări materiale interne, paradigmatice, pentru funcţiuni interne,
nerelaţionale; determinări sintagmatice (perifrastice) pentru funcţiuni relaţionale.
44. Traductologie - știință care studiază procesele cognitive și lingvistice asociate actului de
traducere.
45. Uniune lingvistică - cuprinde idiomuri neînrudite sau îndepărtat înrudite, învecinate
geografic, care comport trăsături structurale comune,
46. Universaliile absolute – se găsesc în toate limbile și corespund fomulei: în toate limbile
se atestă….
47. Universaliile disjunctive – corespunde formulei: dacă într-o limbă există fenomenul A,
atunci nu apare fenomenul B.
48. Universaliile implicative - ilustrează formula: atunci când în limba dată se atestă
fenomenul A, atunci apare şi fenomenul B.
49. Universaliile lingvistice – legile tipologice ale limbii, sunt demarcate în baza
următoarelor două principii: limba constituie o structură integră; limbile aparte sunt
interpretate în calitate de variante ale unei invariante structurale. Cuprinde toate limbile.
50. Universaliile relative – se găsesc într-un număr mare de limbi și corespund formulei: În
majoritatea limbilor se atestă....

S-ar putea să vă placă și