Sunteți pe pagina 1din 7

Rădulescu Marian Costin

Istorie, II, grupa 326

Tehnici în cercetarea arheologică

Arheologia este studiul activităților umane în trecut și se aplică prin recuperarea și


analiza culturii materiale și datelor de mediu pe care le-au lăsat în urmă, care
includ artefacte, arhitectura și peisajele culturale.
Din punct de vedere etimologic, noțiunea de arheologie provine din limba greacă:
archaios – vechi și logos – studiu, cuvânt, știință. Cercetarea arheologică a contribuit prin
metodele ei specifice și la imbogățirea numărului surselor istorice scrise, aducând la
lumină numeroase monumente epigrafice, numismatice, etc.
A. Obiective
În vederea realizării unor corelații, pentru precizarea locului și rolului pe care o
comunitate îl joacă în timp și spațiu este necesară cunoașterea și studierea în timp și
spațiu a mediului geografic. Orice comunitate trăiește într-un mediu cu care există strânse
corelații și interdependențe.
În acest sistem au trait comunitățile anterioare și trăiește comunitatea studiată,
formând, la rândul ei, un subsistem, definit prin cultura materială, viața economică, cu un
sistem sau sisteme străine.
B. Tehnici tradiționale (clasice) de cercetare.
Cercetătorul, pentru stabilirea datei unui obiect sau situații arheologice, analizează
și studiază, în primul rând, contextul și condițiile stratigrafice, depunerile și acumulările
din depozite comparându-le cu alte situații (stratigrafia și stratigrafia comparată). Urmează
apoi studiul tehnicii de fabricație (factura, textura, structura, finisare etc.) pentru stabilirea
unei evoluții și a unei cronologii relative și absolute. Cronologia absolută se poate obține
prin diferite metode fizico-chimice, geo-cronologice, izvoare scrise s.a. cum sunt: studiul
varvelor glaciare și asocierea cu date cunoscute, carbon 14, potasiu - argon,
dendrocronologie, termoluminiscenta s.a. Cronologia relativă este foarte variată, diferind
de la o epocă istorică la alta.
Studiul unei comunități trebuie făcut în contextul din care face parte. Acest sistem
este definit prin termeni ca "mediul geografic", ambientul, environmentul. Acest ambient
este format dintr-o structură corelată, formată din mediul geografic, geologic, faunistic și
floral, reconstituit după polen.
a. Metoda stratigrafică. Această metodă face parte din metodele bazate pe
observația logică a cercetărilor arheologice de teren. Aceasta indică, în special, succesiunea

1
25.01.2021
Rădulescu Marian Costin
Istorie, II, grupa 326
și nu durata, care depinde de intensitatea de locuire și dinamismul de construcție,
depuneri, activități eoliene s.a.
Stratigrafia verticală.  Metoda stratigrafică a fost aplicată multor civilizații și a fost
folosită vreme îndelungată la stabilirea cronologiei relative a neoliticului. Pentru neoliticul
timpuriu din Transilvania exista observații stratigrafice importante cum sunt cele la Gura
Baciului, Ocna Sibiului și Let. Pentru neoliticul dezvoltat, din Banat și Serbia, deosebit de
caracteristica este stratigrafia de la Vinča (straturi groase de 10,4 m împartite în peste 10
nivele, straturi, faze). Pentru eneolitic, în mod special, sunt de amintit observațiile din
culturile Ariusad-Cucuteni (din cele două stațiuni eponime).
Stratigrafia orizontală. Alături de metoda de stratigrafie verticală se folosește
metoda stratigrafiei orizontale, când se înregistrează și urmarește succesiunea cronologică
a fenomenelor pe orizontală. Aceasta a fost aplicată în cimitire iar mai recent, prin
intermediul calculatorului, și între complexe (borderie, gropi, locuințe), nivele, stațiuni sau
alte zone.
b. Metoda tipologica. Cu ajutorul metodei tipologice se elaborează o schema
care stabilește succesiunea cronologica a produselor umane. Acestea parcurg o anumită
dezvoltare, în general de la forme primitive la tipuri mai perfectioniste, mai cuprinzătoare.
Evoluția este determinată, în principal, de relația tip – funcționalitate. În principal, pentru
fiecare tip se stabilesc serii tipologice urmărindu-se, cu precădere, etapele succesive ale
transformării structurii lor.
c. Metoda comparativă sta la baza multor metode și discipline, în ramuri
convergente arheologiei, în cercetările interdisciplinare și în alte știinte sau domenii.
Aceasta stă la baza metodei tipologice, stratigrafice, a stratigrafiei comparate s.a. Metoda
se aplică tuturor fenomenelor unui sistem (ambient: geologie, geografie, floră, faună) sau,
subsistem (cultura materială, viața economică, socială sau spirituală și psihologia
comunității). Această metodă are la baza ideea că lucrurile asemănătoare sau identice pot
să fie și contemporane. Metoda are limitele sale deoarece pot apărea fenomene de
convergență, determinate de fenomene similare, (de istorie structurală), de fenomene
economice, sociale s.a. Pentru veridicitatea și acceptarea acestei metode se impune
verificarea rezultatelor și prin alte căi sau mijloace (datări de cronologie absolută sau
relativă).
d. Metoda chorologica. Metoda cartografica sau chorologica (chora=spațiu,
regiune în grecește) se bazează pe răspândirea anumitor fenomene în spatiu și pe
înregistrarea lor pe hărți geografice. Această metodă constă din asocierea metodei

2
25.01.2021
Rădulescu Marian Costin
Istorie, II, grupa 326
comparative și tipologice prin clasificarea fenomenelor cartografiate pe hărți. Din acestea
se trag interesante concluzii, dacă se ține seama de metoda stratigrafică și de elementele de
cronologie absolută sau relativă. Cu ajutorul ei pot fi definite procese de migrație,
difuziune sau asociate.
C. Prospectările
1. Prospectări de suprafață. Prospectarile de suprafata au menirea de a
identifica activități umane trecute, într-un spatiu sau într-o zona data. Scopul acestora este
precizarea numarului siturilor arheologice, localizarea și natura lor. Acestea îi sunt
necesare arheologului pentru a justifica un program științific de cercetare pentru lucrări
viitoare. Cercetările de salvare nu necesită asemenea justificări, dar ele trebuie executate,
cercetarea amanuntită de teren având aici o mai mare importanță.
a. Periegheza. Este una din metodele cele mai des folosite de arheolog
și cea mai economicoasă. Aceasta presupune o anume experiență de teren privind
orientarea, sistemul de cercetare, sistemul de notare, cunoasterea materialului și
asocierile de materiale. Acestea sunt favorizate de existența sau realizarea unei
documentații anterioare asupra zonei, de existența unor hărți și aerofotograme, o
bibliografie a zonei (repertorii). Anomaliile de relief, vegetație (pete de culoare sau
creșteri diferite ale vegetației) și prezența urmelor materiale (ceramica, obiecte,
resturi de materiale de construcții), sunt indicii pe care arheologul și echipa de
prospectare le rețin și constituie mărturii de identificare. Datele sunt cartate pe
planuri obținându-se hărți privind dispunerea obiectelor pe categorii de obiecte, pe
epoci, pe functionalități.
b. Prospecțiunea aeriană. Aerofotogramele permit sesizarea nuanțelor
de culoare ale vegetației în condiții date de secetă sau umiditate. Bogăția în fosfați,
azotați, carbonați ori umiditatea din gropi, cu șanțuri și rambleuri favorizează
creșterea vegetației sau determină nuanțe mai închise ale ei. Pentru reținerea și
prelucrarea imaginii se folosesc: fotografierea, filmarea și luarea imaginilor video
din avion sau elicopter. Odată cu dezvoltarea tehnicii de prelucrare a imaginilor
video pe computere s-au îmbunătățit posibilitățile de prelucrare a imaginilor și
combinarea lor cu prospectările prin alte metode. Fotografiile aeriene presupun
anumite conditii de fotografiere: sub un anume unghi, sub unghi de lumină,
filmarea de la diferite altitudini, executarea fotografiilor stereoscopice s.a. Tehnica
fotografiei aeriene trebuie adaptată la publicarea sau prelucrarea imaginii pentru

3
25.01.2021
Rădulescu Marian Costin
Istorie, II, grupa 326
nespecialisti. Fotografia aeriană reprezintă una dintre cele mai utilizate, dar în
același timp și una dintre cele mai eficiente metode de prospectare în arheologie.
2. Prospectări de adâncime. Metodele folosite sunt fie cu colectare de
eșantioane (pedologice), fie fără colectare, folosind posibilități de sondare, de detecție sau
teledetecție.
a. Prospecții cu colectare de eșantioane. Prospectarea prin luarea de
eșantioane este o metodă folosită de diferite discipline din cadrul cercetărilor
interdisciplinare. Dintre acestea le amintim pe cele mai des folosite: prospectările
pedologice, culegerea de probe litice, ceramice și osteologice, palinologice.
b. Prospectările pedologice. Prin luarea de analize de sol se urmărește
pe de o parte, delimitarea întinderii zonei arheologice, pe de altă parte, precizarea
unei stratigrafii mai fine sau dispunerea straturilor și precizarea aspectului (natural
sau artificial), calitățile de sol din stațiune și din zona arheologică. Elementele
indicatoare sunt: humusul, P2O5, K2O și Ph-ul, ale căror valori variază în funcție de
adâncime și de activitățile antropice. Prospectările pedologice constau din luarea
unor carote cu ajutorul sondei pedologice.
c. Prospectii fara colectare de esantioane. Asemenea prospectii sunt
foarte variate din punctul de vedere al metodelor și al aparaturii folosite. Acestea s-
au dezvoltat masiv în ultima jumatate de veac. Unele au fost doar precizate, altele
au aplicații în diferite domenii, în special în geofizică și au fost preluate de la
geologi de către arheologi.
3. Prospecții și detecții geofizice
a. Seismice. Detectare prin propagarea undelor. Este o metodă preluată
din cercetările de geofizică. Este folosită la identificarea obiectivelor de mari
dimensiuni, cu o masă mare (ziduri masive, morminte subterane cu pietre, mine,
goluri subterane). Metoda are la bază emiterea unei unde de șoc ce se propagă în
sol prin vibrații elastice ce sunt apoi înregistrate de un seismograf sensibil care
primește răspunsul.
b. Georadarul. Este o metodă care folosește instrumente specializate de
detecție. Acesta se realizeaza cu un aparat bazat pe principiul emiterii unor unde în
sol care sunt reflectate și recepționate de către un receptor. Existența unor anomalii
în sol - determinate de densitatea diferita a solului, de existența unor aglomerări de
materiale de construcții (aglomerări de pietre, darâmături), construcții, ziduri,
grupări de chirpici (pamânt ars de la colibe sau locuințe) sau aglomerări de

4
25.01.2021
Rădulescu Marian Costin
Istorie, II, grupa 326
materiale - sunt detectate și înregistrate numeric, sau pe un ecran digitalizat. Datele
obținute sunt prelucrate matematic (prin diagrame sau modelări pe calculator)
obținându-se hărți ale solului.
c. Prospectarile electrice  se realizează cu o punte de măsurare a
rezistivității solului. Aceasta are la baza principiul măsurării rezistivității solului.
Metoda constă în aplicarea, prin intermediul a 2 electrozi, A, D la o distanță de cca.
4 m unul de altul a unei tensiuni de curent alternativ. În sol circulă un curent ce
poate fi măsurat cu ajutorul a doi electrozi introduși în pamânt între cei doi cu un
voltmetru sensibil la căderea de tensiune provocată de rezistivitatea solului.
Comportamentul diferit al unor obiective arheologice, cu rezistență mare (la ziduri,
darâmaturi, blocuri de piatră, aglomerări de piatră) sau cu conductibilitate (gropi
sau straturi, aglomerari, șanturi cu apă, cenusă, cărbune) este sesizat realizându-se
profile sau măsuratori în rețea, ce pot fi prelucrate manual sau pe computer,
obținându-se hărți cu anomalii ale rezistivității ce sunt apoi interpretate de
arheolog.
d. Prospecțiunile magnetice. Detectarea direcției liniilor de forță a
câmpului magnetic terestru actual sau a celui trecut se poate face prin măsurarea cu
ajutorul unei busole a unor obiective. Acestea, prin ardere, au dus la remanența
câmpului magnetic din momentul arderii și a orientarii spre Nord a particulelor cu
conținut feromegnetic. Pentru aceasta se folosește o busolă specială cu cadru
paralelipipedic de aluminiu. De obicei se masoară câmpul magnetic actual
(Nm=nordul magnetic), iar de pe hărți se citește declinația magnetică (d) a zonei
față de nordul geografic. Pe obiectiv apoi se măsoară declinația (D) ce reprezintă
unghiul față de nordul magnetic.
e. Prospecțiunile electromagnetice. Magnetometria s-a dezvoltat pe
baza particularităților magnetice ale elementelor din sol (argile arse, pirotit,
magnetit s.a). Există magnetometrie cu: protoni, cesiu și rubidium (este în spațiu
experimental) și magnetometru diferențial. Măsurătorile se realizează în linie, pe
trasee, sau în suprafață, în sistem rețea.
i. Magnetometria cu protoni. Magnetometrul cu protoni are la bază
principiul comportării protonului ce se orientează după liniile de forță ale câmpului
magnetic local.
ii. Magnetometrul diferential. Acesta este compus din două butelii
detectoare fixate la 1,5 m distanță pe un stâlp vertical. Cele două detectoare sunt

5
25.01.2021
Rădulescu Marian Costin
Istorie, II, grupa 326
cuplate în serie ele măsurând diferența de intensitate magnetică. Aparatul este
folosit de către arheologii din școala de la Institutul Politehnic din Milano.
iii. Detectoarele de mine sau metale. Aceste aparate au fost inventate în
al doilea război mondial. Ele au la bază principiul schimbării câmpului magnetic
dintr-o bobină în formă de potcoavă. Acestea detectează toate obiectele de metal
(schimbă magnetismul bobinei).
iv. Magnetometrul cu radiații gama. Metoda are la bază principiul
măsurării densității solului. Magnetometrul este format dintr-o sursă de radiații
gama, folosind o sursă radioactivăde Cobalt+60 și un receptor care măsoara
reflecția radiațiilor.
4. Metode pasive: magnetice și gravimetrice. Acestea au la bază măsurarea
variațiilor intensității în sol a câmpurilor gravitaționale a unor obiecte arheologice
subterane. Aceste metode au fost folosite și se refolosesc în prezent, dar numărul
specialiștilor care le aplică este restrâns. Anumite obiective arheologice mari au un câmp
gravitațional care provoacă microcurenți în sol între diferite asemenea piese mari.
D. Tehnici moderne de datare.
Aceste metode sunt folosite împreună pentru calibrări și recalibrări, pentru
corectarea și verificarea datelor. Primele metode sunt folosite, mai ales, pentru epoca
paleolitică.
Metodele moderne de datare absolută au fost determinate de rezultatele
experiențelor cu unul din izotopii carbonului radioactiv (C14) făcute de Willard Libby și
Aristide V. Grosse. Acestea au stimulat dezvoltarea datărilor absolute ale materialelor
preistorice. Ulterior ele s-au aplicat și la materiale din perioade istorice pentru plusul de
exactitate pe care îl dau, uneori, datărilor.

E. Concluzii
Având în vedere noile posibilități, arheologia deja a încorporat în domeniul ei
anumite tehnologii ce au capabilitatea de a cartografia, analiza și cataloga un sit inainte ca
acesta sa ajunga la stadiul sapaturii propriu zise. Una din cele mai folosite metode de
analiză și documentare este tehnologia LiDAR (Light Detection and Ranging) ce este o
tehnică utilizată pentru studiul de înaltă rezoluție a peisajelor. Tehnologia se bazează pe
utilizarea unui scaner laser montat pe o aeronavă ce emite impulsuri de lumină laser la o
rată de sute de impulsuri pe secundă, și masoară timpul necesar pentru reflectarea pulsului

6
25.01.2021
Rădulescu Marian Costin
Istorie, II, grupa 326
înapoi la instrument. Alte tehnici moderne din cadrul cercetării arheologice sunt:
fotogrammetria, scanarea cu laser și simularea bazată pe agenți.
În concluzie putem aprecia că arheologia nu este o anexă a istoriei, ci este o
disciplină care și-a creat o metodă de cercetare specifică, utilizând, în special din a doua
jumatate a secolului al XX-lea, mijloace moderne de prospecțiune și excavație, o aparatură
și metodologie complexă de studiu, de conservare și restaurare a materialului arheologic
descoperit.
O subdisciplină a arheologiei care a luat avânt în ultimii ani este arheologia
virtuală. Arheologia virtuală reprezintă o cale de restaurare a patrimoniului cultural al
fiecărei țări fără a modifica sau distruge patrimoniul cultural fizic, și își câștigă relevanța în
domeniu în principal din aceasta nevoie, prezentand anumite avantaje ce nu pot fi ignorate.
În locul cunoașterii descriptive sau prescriptive găsită în alte medii, arheologia
virtuala poate folosi noi medii pentru a implica publicul la un nivel nemaintalnit. Aceste
spații ale posibilităților sunt zona unde orice interpretare și orice stimul vizual duce catre
noi perspective, ce altfel ar fi cerut multa creativitate în gandire. "Gamificarea" arheologiei
prin uneltele virtuale, de la mediile digitale până la realitatea virtuală, ar putea fi salvatorul
comercial pentru mulți creatori de progame și jocuri educaționale, deși există multi critici
împotriva acestei noi direcții de dezvoltare.

Biblio grafie

1. Grec, Marius, Arheologia, între știință și pasiune, “Vasile Goldiș”


University Press, arad, 2009;
2. Panoschi, George, Arheologia virtuală – o nouă frontieră, Cluj-Napoca,
2017;
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Arheologie;
4. http://gg.unibuc.ro/wp-content/uploads/2018/05/STEFAN-Calin-Dan.pdf;
5. http://arheoinvest.uaic.ro/research/prospect/downloads/PROSPECT_RS-
2016_RO.pdf;

7
25.01.2021