Nogailîc Iulia, profesoară de limba şi literatura română, grad didactic II,

Liceul Teoretic „Gheorghe Palade” Puhoi, Ialoveni

GRAIURILE TERITORIALE –
PARTE DIN VOCABULARUL UNEI LIMBI

Poporul care trăieşte în inima propriului său grai, generaţie după generaţie, rămâne
misterul unui gând nedescifrat până la capăt.
Papa Ioan Paul al II-lea

Fiecare lecţie are scopul să-l ajute pe elev să se cunoască mai bine şi să înveţe lucruri la
care, probabil, nu s-a gândit niciodată. Indiferent de disciplina predată, profesorii pot atesta cu
uşurinţă faptul cum elevii folosesc graiul teritorial în pauze sau, uneori, se întâmplă chiar şi în
cadrul orei. Fiind influenţaţi considerabil de limba literară, discipolii ştiu să mânuiască cuvântul,
dar este foarte important să li se explice că şi graiurile fac parte din tezaurul limbii române.
Actualitatea temei rezidă nu numai prin importanţa cercetării graiurilor pentru istoria
limbii, ca bază a limbii literare, ca sursă de exprimare artistică, ci şi datorită unor condiţii
culturale, în care vorbitorii tind să însuşească normele limbii literare, abandonând elementele
regionale pe care le-au folosit din moşi-strămoşi.
Astfel, unul dintre marii iluştri ai neamului nostru – Dimitrie Cantemir – în lucrarea sa
Descrierea Moldovei, capitolul al IV-lea Despre limba moldovenilor scrie referitor la
diferenţierile dialectale: „Asemenea femeile din Moldova au cu totul altă rostire decât bărbaţii,
căci ele schimbă silabele bi şi vi în ghi: bine-ghine, pi în chi: pisma-chisma, piatră-kiatră; silaba
începătoare în în ng, pe care n-o poate lesne rosti altcineva.” – ceea ce dovedeşte că tema
respectivă a trezit interes încă din timpuri îndepărtate.
În procesul cercetării istoriei limbii române se simte lipsa unor monumente scrise înainte
de secolul al XVI-lea care ar pune la dispoziţia cercetărilor fapte de limbă suficiente pentru a
elucida starea limbii noastre la o fază veche a evoluţiei. Totodată s-a observat că graiurile
teritoriale conţin importante mărturii despre limba română în diferite etape istorice. Deosebit de
interesante în acest sens sunt graiurile periferice şi cele izolate. De exemplu, graiurile şi
dialectele sud-dunărene au conservat variantele fonetice apropiate de formele originale:
 Păstrarea lui l din latină: lat. linum > lin (=in); leporeum > l’epure/l’epur
(=iepure); mulierum > mul’ere (=muiere); galina > gălină, gălire (=găină).
 Păstrarea lui n din latină: lat. calcaneum > călcănium (=călcâi); antaneum >
întăniu > întăi (=întâi).
  Păstrarea lui ea din latinescul e: feta > feata (= fată); mesa > measă (=masă);
terra > ţera > ţeară (=ţară) etc.
Astfel formele de plural ale substantivelor cal, căţel, ochi, tată, mumă etc. în dialectele
sud-dunărene fac respectiv, pluralul cali, căţeli, ocli, tatâni, mămâni etc. Sunt numeroase şi
regionalismele morfologice şi în subdialectele nord-dunărene. Astfel formele iotacizate ale
verbelor de conjugarea a III-a, a căror rădăcină se termină în t, n, r, caracterizând limba textelor
din secolele al XVI-lea – al XVII-lea, au dispărut din limba literară, păstrându-se în unele graiuri
teritoriale moldoveneşti: eu poci (=eu pot); eu spuu/spuiu (=eu spun); eu taiu/tau (=eu tai).
Dialectismele constituie o sursă importantă de a studia relaţiile dintre limbi ca rezultat al
contactului dintre acestea. Ne referim în special la graiurile periferice unde acest contact este mai
intens. Spre exemplu în regiunea Transcarpatică aria grupului de graiuri este diferită de graiurile
centrale, caracterizându-se printr-un număr mare de diferenţieri dialectale.
După cum se ştie, un cuvânt dialectal se deosebeşte de cel literar printr-o arie limitată în
cadrul masivului lingvistic şi nu este recomandat de normele literare. Asta însă nu neagă faptul
că este folosit pe larg în familie, în public şi în alte situaţii nonformale. Un cuvânt dialectal, ca
element lexical, mai poate fi confundat cu variantele fonetice şi gramaticale.
Cercetarea graiurilor teritoriale române ar fi sursa cea mai importantă în cercetarea
diacronică a vocabularului limbii române.
O lecţie acordată istoriei limbii române le va explica elevilor diferenţa sigură dintre limba
literară şi cea teritorială; îi va ajuta să se debaraseze de dubiile referitoare la necesitatea
cunoaşterii ambelor variante lingvistice şi vor înțelege că graiul teritorial reprezintă o
componentă importantă a limbii, care oferă culoare și splendoare acesteia.