CUPRINS:

Introducere..........................................................................................2

Sistemul bancar ....................................................................................3

Creditul.................................................................................................7

Funcţiile creditului ..............................................................................9

Formele creditului………………………………...............................10

Încheiere............................................................................................12

Bibliografie........................................................................................13

1
 Introducere

Sistemul bancar care are ca obiect instrumentele şi tehnicile de plată

reprezintă un domeniu important în desfăşurarea operaţiunilor economice şi
financiare în economia de piaţă. Evoluţiile în domeniu, care au fost determinate
atât de creşterea considerabila a dimensiunilor fluxului de plăţi şi respectiv de
eforturi organizatorice de a opera cu maximă eficienţă, dar şi cu tehnologii noi
angajate în domeniu au condus la constituirea unui segment independent de
abordare ştiinţifică a sistemului bancar.
Sistemul bancar ca o parte specifica a relaţiilor monetare privind
instrumentele şi tehnicile de plată s-a dezvoltat puternic susţinută de tehnologia
modernă, de progresele intense ale informaticii şi telecomunicaţiilor.
În ţările dezvoltate, în ultimii 10-15 ani au reprezentat o etapă de ample
transformări în domeniul bancar care au solicitat acţiuni ample de organizare şi
reorganizare a reţelelor de plăţi şi compensare, echipări şi reechipări tehnologice.
Un asemenea proces continuă cu efervescenţă, promovat fiind de cerinţele creşterii
eficienţei activităţii bancare.
Extinderea relaţiilor noastre cu ţările din Uniunea Europeană şi toate
eforturile noastre de a ne alinia şi integra cât mai repede în spaţiul economic-
european necesită cunoaşterea normelor, mecanismelor şi tehnicii utilizate în
aceste ţări, în cele mai fierbinţi fluxuri ale inter-relaţiilor economice.
       Este evident că pentru Republica Moldova aceste norme, tehnici şi tehnologii
noi au cu necesitate o eminentă pregnanţă, fie ca elemente componente ale
reformei sistemului bancar de la noi de către forurile internaţionale, monetare şi
bancare sau pur şi simplu ca o aliniere la normele şi tehnicile utilizate în ţările
dezvoltate din Europa şi, pe plan mondial.

2
 SISTEMUL BANCAR

Sistemul bancar este un ansamblu coerent de instituții bancare, ce funcționează

într-o țară, răspunzând necesităților unei etape de dezvoltare social-economică,
acesta este un domeniu în plină ascensiune şi implică în dezvoltarea sa întreaga
economie.
Sistemul bancar a apărut ca o necesitate a societătii. În procesul tranziției de la
un sistem administrativ de comandă spre unul bazat pe principiile economiei de
piață, Republica Moldova a inițiat reformarea sistemului financiar-bancar,
obiectivul de bază al căreia constă în determinarea ratelor de schimb și a dobînzilor
de către piață, administrarea lichidității sistemului bancar prin intermediul
operațiunilor de piață, precum și asigurarea instituțională necesară în scopul
elaborării și implementării stabilității macroeconomice și a programelor de reforme
structurale.
Sistemul bancar moldovenesc a fost creat la începutul anilor ‘90, odată cu
stabilirea Republicii Moldova ca stat independent. Constituirea si consolidarea
sistemului bancar a parcurs mai multe etape de dezvoltare:
- privatizarea băncilor;
- reînnoirea şi perfecţionarea bazei legislative;
- schimbarea conjuncturii pieţei;
- dezvoltarea şi diversificarea reţelei bancare;
- evoluţia serviciilor bancare şi consolidarea stabilităţii financiare a băncilor;
- aderarea Republicii Moldova la diverse organisme financiare internaţionale.
Etapele evoluţiei au fost determinate în mare măsură de condiţiile
economice interne şi de relaţiile economice ale Republicii Moldova cu ţările
vecine, precum şi cu partenerii săi comerciali. Totodată aceste etape au provocat o
mulțime de schimbări importante în sistemul bancar, cele mai relevante fiind:
1. creşterea concurenţei din partea instituţiilor financiare creditare non-bancare
(companii de asigurare, de investiţii, fondul de pensii);

3
 2. diversificarea metodelor non-bancare de atragere a mijloacelor băneşti
(emisiunea valorilor mobiliare);
3. utilizarea activă a unor noi tipuri de hîrtii de valoare (obligaţiuni de stat,
cambii financiare ale unor întreprinderi);
4. apariţia elementelor de concurenţă din partea instituţiilor non-bancare
străine.
În prezent sistemul bancar se află într-o continuă interacțiune cu mediul
economic, din care preia intrări sub diferite forme (resurse umane, resurse
financiare, informații) pe care le prelucrează în vederea obținerii ieșirilor (produse
și servicii bancare, informații financiar-bancare). Altfel spus, sistemul bancar este
un sistem deschis. Ceea ce este specific sistemelor deschise este faptul că își
reglează activitatea prin conexiunea inversă (feedback), deci sunt capabile de
autoreglare.
În general, sistemul bancar cuprinde:
• Cadrul instituțional - format din banca centrală (cu rol de coordonare și
supraveghere), bănci comerciale și alte instituții financiare asimilate acestora.
• Cadrul juridic - format din ansamblul reglementărilor care guvernează activitatea
bancară.
Banca centrală (de emisiune) este o instituție de supraveghere, control și
susținere a sistemului bancar în ansamblul său. Sarcina principală a băncii de
emisiune o reprezintă influențarea comportamentului celorlalte bănci în conexiune
cu obiectivele politicii economice, atât prin utilizarea unor instrumente specifice
(vânzări-cumpărări de titluri și devize), cât și prin măsuri de control selectiv al
creditelor. Prin aceste instrumente, banca centrală supraveghează lichiditatea
economiei și acționează ca un creditor, în ultima instanță, pentru celelalte verigi ale
sistemului bancar. În conformitate cu legea Republicii Moldova, cadrul
instituțional al sistemului bancar include: Banca Națională a Moldovei și băncile
comerciale.
Astfel, în prezent în Republica Moldova după analogia altor țări ca SUA,
Marea Britanie, Germania, Austria este creat un sistem bancar de două niveluri.
4
Primul nivel îl constituie Banca Națională a Moldovei. Ea este instituția
guvernamentală, care asigură funcționarea și supravegherea sistemului bancar la
nivel național, prin puterile și responsabilitățile dobândite din momentul înființării
sale. Banca Centrală se află în fruntea aparatului bancar, cu rol de supraveghere și
organizare a relațiilor monetar-financiare ale statului atât pe plan intern, cât și în
relațiile cu alte sisteme monetare. Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a
Moldovei este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. BNM își prezintă
dările de seamă numai în fața Parlamentului Republicii Moldova, fiind
independentă, în acțiunile sale, de organele executive. Banca centrală își
înfăptuiește activitatea sa în conformitate cu Legea nr.548-XIII din 21 iulie 1995
"Cu privire la Banca Națională a Moldovei" din care rezultă funcțiile ei principale:

 determinarea politicii financiar-creditare;

 reglarea circulaţiei banilor în numerar şi a masei totale de bani;
 determinarea politicii valutare a statului, de asemenea admiterea şi
efectuarea controlului asupra activităţii persoanelor juridice abilitate cu
dreptul de a efectua operaţii valutare;
 eliberarea autorizaţiilor pentru băncile comerciale referitoare la efectuarea
activităţii bancare şi controlul regulat al acestei activităţi;
 determinarea nivelului rezervelor minime pentru băncile comerciale;
 fixarea cotelor procentuale şi a cursului valutar;
 dirijarea rezervelor valutare ale statului;
 controlul valutar.
Banca Centrală efectuează supravegherea de consolidare a fiecărei bănci
comerciale, reieşind din standardele, stabilite de către Comitetul din Bazel. În
timpul de faţă ea refinanţează băncile comerciale prin intermediul licitaţiilor de
credite. Banca Naţională participă la licitaţiile publice de la Bursa valutară pentru a
menţine cursul stabil al valutei naţionale în dependenţă de situaţia economică.
Băncile comerciale (de depozit) se caracterizează prin aceea că efectuează
toate tipurile de operațiuni, având o activitate diversificată. Operațiunile de bază

5
sunt reprezentate de constituirea de depozite și utilizarea lor în scopul acordării de
credite agenților economici, facilitând formarea capitalului disponibil în economie.
Principalele funcții îndeplinite de bănci sunt:

 constituirea de resurse financiare prin atragerea acestor resurse temporar

disponibile  ale  agenților economici,  ale persoanelor fizice  sau ale
statului, care doresc să obțină venituri din dobandă;
 acordarea de credite agenților economici sau persoanelor fizice, pe
diferite termene;
 emiterea   de   titluri   negociabile,   în   vederea   mobilizării   activelor
monetare disponibile în economie;
 efectuarea de plăți prin viramente din contul clienților sau în numerar;
 funcția  de  creație  monetară,  constând  în  emiterea  și  punerea în
circulație atât  a monedelor  de  hârtie  și  monede  divizionare  (băncile
centrale), cât și de monede de cont (băncile comerciale);
 deținerea de informații și ținerea de evidențe certe asupra mișcărilor de
fonduri și valute.

Băncile comerciale efectuează trei categorii principale de operațiuni:

•      operațiuni active, concretizate în acordarea de credite;
•      operațiuni pasive, care constau în primirea de depozite;
•      prestarea de servicii financiare.
Pentru creditele acordate, băncile încasează dobânda, iar pentru depozitele
constituite, băncile plătesc dobânda. Diferența dintre dobânda încasată și dobânda
plătită reprezintă câștigul brut al băncii: Cb = Di – Dp.
Dacă din câștigul băncii se scad cheltuielile necesare funcționării acesteia se
obține profitul bancar: Pb = Cb – Chb.
Gradul de rentabilitate al băncii se determină cu ajutorul ratei profitului bancar 
unde:  C propriu    =  capitalul propriu al băncii.

6
 Băncile specializate includ o sferă largă de instituții de credit, cărora le-a fost
încredințată o misiune de interes public: creditarea pe termen mediu și lung a unor
ramuri (de exemplu agricultura), sprijinirea acțiunilor de credit imobiliar,
creditarea colectivităților locale etc.
CREDITUL
Etimologic, creditul își are originea în cuvantul latin ,,creditum-credereˮ care
înseamnă – a crede, a se încrede sau a se avea încredere. Această origine a noțiunii
de credit scoate în evidență un element psihologic absolut necesar existenței unei
operațiuni de împrumut, încrederea. Creditul este un schimb de monedă,
condiționat și despărțit de un interval de timp. A acorda cuiva un credit, înseamnă
a-i pune la dispoziție o suma de bani cu condiția de a o rambursa în viitor, la o
anumită dată.
În orice operațiune de credit, intervin cel puțin două subiecte:
- cel care acordă creditul – creditor;
- cel care primește creditul – debitor.
Elementele constitutive ale oricărei operațiuni de credit sunt:
- schimb separat în timp;
- folosirea banilor;
- plata unei dobânzi.
Alte elemente ale creditului sunt:

 scadența sau momentul stabilit pentru rambursarea creditului;

 ratele parțiale care se rambursează eșalonat conform înțelegerii stipulate
în contractul de credit;
 termenul de grație, adică perioada dintre momentul angajării creditului și
începerea rambursării lui;
 gajul sau garantarea creditului, adica bunuri care se constituie la
dispoziția creditorului sau a unei terțe, pentru asigurarea îndeplinirii de
către debitor a obligației.

7
 Orice operațiune de credit comportă în sine, prin natura sa, luarea în calcul a
unui risc cert și anume riscul insolvabilității clientului, care poate duce la pierderea
sumei împrumutate și riscul imobilizării, când clientul nu respectă angajamentul
achitării la scadență a sumei cuvenite. Riscul care rezultă din insolvabilitatea
debitorului poate fi prevenit prin constituirea de garanții în favoarea băncii și
anume:

 garanții personale – care țin de persoana debitorului;

 garanții reale – constituite în funcție de consistența bunurilor debitorului
și care asigură creditorului un drept real asupra unor elemente
determinate din patrimoniul debitorului sau al persoanei girante.

În stabilirea oportunității fiecărei operațiuni de credit, banca estimează

posibilitatea recuperării la scadență a acestuia. Astfel bancherul evalueaza:

 capacitatea de a produce venituri a potențialului client;

 originile și angajamentele legale ale întreprinzătorului;
 raportul acestuia cu clienții și furnizorii;
 situația economică generală a sectorului unde acționează întreprinzatorul;
 motivul solicitării împrumutului și destinația sa imediată.

Faptul care determină, întreține și stimulează creditul este beneficiul

creditorului – dobânda, cât și beneficiul debitorului – suma împrumutată. Dobânda
este prețul plătit de debitor creditorului sau pentru împrumutul acordat pentru un
termen determinat. Este necesar ca dobânzile acordate pentru depozite să fie
superioare sau cel puțin egale cu rata inflației, pentru că în caz contrar banii depuși
își pierd puterea de cumpărare, ceea ce va avea ca efect achiziționarea de către
populație a produselor stocabile și a valutei. Consecințele unei asemenea orientări
sunt penuria anumitor produse și creșterea prețului la acele produse ca și la valută,
ducând la accentuarea inflației.
Condițiile creditului sunt:

8
  existența unui sistem juridic prin care să se reglementeze cadrul general al
operațiunilor de credit;
 existența unui sistem instituțional cu o vastă rețea dispusă în teritoriu, dar și
cu relații corespondente cu instituții similare din străinătate;
 existența unui cadru economic favorabil legat de situația de ansamblu a
economiei naționale și de conjunctură economică externă;
 existența cadrului general de ordine și consens social-politic, stabilitate și
continuitate a operațiunilor generale referitoare la deciziile macroeconomice,
atitudinea regimului politic față de economie, față de piață și libera
inițiativă;
 factori de natură psihologică și de tradiție care se referă la elementul
definitoriu al creditului – încrederea, cât și comportamentul agenților
economici și al populației în ansamblu.

Funcțiile creditului
Avantajele creditului sunt evidențiate de funcțiile sale:
1) Funcția distributivă: mobilizarea surselor bănești la un moment dat în
economie și redistribuirea lor prin acordare de împrumuturi spre anumite ramuri,
sectoare de activitate care au nevoie de finanțe. Disponibilitățile bănești se referă la
surplusurile de capital de circulație aflate temporar sub formă inactivă în conturile
bancare ale societăților comerciale, la rezervele de casă ale firmelor păstrate în
conturi bancare, economiile populaţiei depuse la casele de economii ori la băncile
comerciale. Creditul participă la dirijarea capitalului spre acţiuni de mare
anvergură, profitabile întregii societaţi.
2) Funcţia de transformare a economiilor în investiţtii prin care se
realizează echilibrul macroeconomic, conform ecuaţiei: E=I
unde: E = economii; I= investiţii.
Economisirea neurmată de investire constituie tezaurizare şi reprezintă un
factor de dezechilibru pentru viaţa economică (constituie potenţial inflaţionist).

9
Creditul pune la dispoziţia întreprinzătorului capitalul necesar, astfel încat el
devine un factor important al creşterii economice.
3) Funcţia de emisiune monetară. Odată cu moneda fiduciară, bazată pe
încredere sau hârtia-monedă, au apărut o multitudine de alte instrumente şi tehnici
de plată, ca: viramentul, cecul, compensaţia, cambia etc.
4) Funcţia de asigurare a stabilităţii preţurilor, se realizează prin reglarea
dimensiunilor cererii şi ofertei de mărfuri şi servicii. Prin finanţarea producţiei şi
consumului precum şi prin crearea unor instrumente şi tehnici deosebit de flexibile,
creditul a devenit o prezenţă indispensabilă în viaţa socială şi economică în orice
ţară civilizată. Creditul devine primejdios atunci când nu este utilizat conform
cerinţelor echilibrului economico-financiar. Folosirea abuzivă, determinată de
ideea că prin sine însuşi creditul reprezintă avuţie, va determina tentaţia pentru
debitor de a folosi sumele provenite din împrumuturi, fără discernământ, iar
creditorul se va vedea sărăcit, în imposibilitatea de a-şi recupera banii. Un pericol
îl reprezintă supracreditarea, care duce la dezechilibre economice, financiare şi
monetare, determinând inflaţia. De asemenea, finanţarea unor activităţi economice
ineficient fundamentate, poate dezechilibra structural economia. O folosire
arbitrară a creditului poate stimula operaţiunile speculative. Nu trebuie omisă nici
problema riscurilor bancare rezultate din utilizarea creditului, riscuri care dacă nu
sunt luate în considerare pot provoca prăbuşirea în lanţ a sistemului bancar, cu
consecinţe dureroase pe plan economic, social, politic.
Formele creditului
Formele principale sub care se manifestă creditul în economia de piaţă sunt:
1) Creditul comercial. Este o formă de împrumut practicată între vânzător şi
cumpărător, atunci când vânzarea mărfurilor este făcută pe credit, adică predarea ei
este separată în timp de plata preţului. Astfel, creditul contribuie la accelerarea
circulaţiei de mărfuri şi deci la dezvoltarea economiei naţionale. În economia de
piaţă, creditul comercial constituie baza sistemului de credit.
2) Creditul bancar. Este creditul care se acordă agenţilor economici sub forma
bănească de către instituţii specializate, numite instituţii bancare, în aşa-numitul
10
,,comerţ cu bani”. Creditul bancar este principala sursă pentru asigurarea fondurilor
băneşti necesare diferitelor sectoare de activitate ale economiei naţionale.
Acordarea creditelor constituie fundamentul activităţii unei bănci.
Dupa destinaţie, creditul poate fi:
1) Credit de producţie – destinat activităţilor productive;
2) Credit de consum – destinat consumului social.
În funcţie de subiectul de drept care angajează creditul, acesta poate fi:
1) Credit public. Este contractat de către stat pentru completarea resurselor
sale, în cazul în care veniturile ordinare nu sunt suficiente. Acest credit poate fi
productiv, când este destinat înfiinţării unor întreprinderi cu capital de stat sau
modernizării celor existente, şi neproductiv, când este destinat unor sarcini de
apărare, educaţie, sănătate etc.
2) Credit privat este contractat de o persoană fizică sau firmă privată.
După modul de garantare:
1) Credit real – acoperit cu garanţii reale.
2) Credit personal – acoperit cu garanţii personale; acesta se acordă în baza
încrederii, a prestigiului celui împrumutat.
În funcţie de perioada pentru care se acordă creditul:
1) Credit pe termen scurt – până la un an;
2) Credit pe termen mediu – între 1 şi 5 ani;
3) Credit pe termen lung – peste 5 ani.
După locul de desfăşurare a operaţiunilor de credit:

- Credit intern – în ţară;

- Credit extern – în străinătate.

În funcţie de posibilitatea creditorului de a cere debitorului rambursarea

anticipată a sumei împrumutate:

 Credit denunţabil – când creditorul are dreptul de a cere rambursarea

creditului înainte de expirarea termenelor de scadenţă. Debitorul este
notificat printr-un aviz prealabil.
11
  Credit nedenunţabil – creditorul nu are dreptul de a cere plata
anticipată.

Încheiere

Sistemul bancar şi creditul este o temă mult prea ampla pentru a cuprinde
toate informaţiile, nuanţele, dar ea formeaza un nucleu al mecanismului de bază
bancar.  Astfel s-a abordat unul din instrumentele principale al activităţii bancare,
creditul, în general, în economia de piaţă. Banca este instituţia care dirijează acest
instrument şi în dependenţă de cât de adecvat este dirijat acest instrument, depinde
starea economică şi bunăstarea acestei ţări. Nu în zadar, falimentarea unei bănci
aduce după sine un dezastru în economie şi populaţiei ţări.
În concluzie, rezultă ca sistemul bancar se poate manifesta pe deplin doar
într-o economie liberă, într-o economie de piaţă.  Ca dovadă a acestui lucru este
creşterea vertiginoasă a numărului băncilor, odata cu încercarea de trecere a
Republicii Moldova spre o economie liberă, economie de piaţă.

12
 Bibliografie:

1) Teorie economică. Macroeconomia: Maria Hamuraru, Victoria Tarus,

Valeriu Capsizu, Chişinău, USM, 2010.
2) Teorie economică, v.II, Macroeconomia, A.Tomşa, ASEM, 2013.
3) Monedă şi credit, support de curs, Lupu Constantin, Mantaluţă Aliona,
USEM, Chişinău, 2015.
4) Managementul activităţii de creditare în cadrul băncilor comerciale, Gîrlea
Mihail, Perciun Rodica, IEFS al AŞM, Chişinău, 2012.
5) Monedă şi credit, Ghid metodic, Gîrlea Mihail, Perciun Rodica, USM,
Chişinău, 2013.
6) Acte normative bancare. Legea nr.548-XIII din 21 iulie 1995 "Cu privire la
Banca Națională a Moldovei"
7) www.bnm.md

13