CUPRINS:

Introducere..........................................................................................2

Noţiunea de preţ....................................................................................3

Teorii cu privire la preţ ........................................................................4

Funcţiile preţului..................................................................................6

Factorii de influenţă şi procesul formării preţului...............................8

Tipurile preţurilor şi clasificarea lor....................................................9

Politica de preţ....................................................................................11

Încheiere............................................................................................13

Bibliografie........................................................................................14

1
 Introducere

Din antichitate, preţul a ocupat întotdeauna un loc deosebit în teoria

economică, unii specialişti considerându-1 chiar conceptul cel mai important al
ştiinţei economice. Căutarea unui preţ „corect” sau „just” s-a aflat în centrul
preocupărilor lui Aristotel şi ale scolasticilor medievali, ale lui Smith şi Walras, ale
revoluţionarilor şi reformatorilor, ale diferitelor şcoli şi curente contemporane.

Oricum, preţul a fost considerat dintotdeauna o mărime relativă, adică ceva

cu care se măsoară altceva. În această ordine de idei, noţiunea de „preţ" este
simplă.

În condiţiile economiei de piaţă succesul oricărei afaceri, entităţi economice

competitivitatea produselor şi a serviciilor în mare parte depinde de cât de corect
au fost stabilite preţurile la produsele şi serviciile oferite pe piaţă.

Acest lucru însă nu este atât de simplu, după cum pare la prima vedere,
deoarece preţurile se află sub influenţa permanentă a unei game variate de factori
de natură economică, politică, socială, psihologică etc. De aici rezultă că în
procesul de stabilire a preţurilor, întreprinzătorul, managerul trebuie să ia în
considerare toţi factorii, care pot influenţa nivelul preţului pentru un produs sau
serviciu concret şi să stabilească un asemenea preţ, care să-i asigure realizarea
obiectivelor strategice şi tactice.

Spre regret, o mare parte din întreprinzători nu dispun de cunoştinţele

necesare teoretice şi abilităţi practice în domeniul stabilirii preţurilor. Drept
consecinţă, se comit greşeli, care condiţionează pierderi nejustificate, incapacitate
de plată, uneori aceasta este principala cauză a falimentului entităţii.

2
 Noţiunea de preţ
Preţul exprimă cantitatea de bani pe care cumpărătorul trebuie s-o plătească
pentru a obţine un bun oarecare.

Preţul se defineşte ca valoarea de schimb a bunurilor şi a serviciilor pe piaţă

(Dictionaire d’économie – C.D. Echaudemaison). În accepţiunea generală a
cuvântului, preţul se referă la suma de bani pe care o plateşte sau o primeşte cineva
pentru a intra în posesia, respectiv pentru a ceda posesia unui bun. Dacă ne referim
la servicii, similarul preţului este tariful: el reprezintă suma plătită sau încasată
pentru a beneficia sau pentru a oferi un serviciu. Preţul este expresia bănească a
valorii bunurilor sau serviciilor, iar în ceea ce priveşte  categoria economică,
aceasta a aparut odată cu introducerea banilor ca element de mijloc a schimburilor
şi de tezaurizare a valorilor.

Deci, noţiunea de „preţ” se referă nu numai la bunuri şi la tarifele serviciilor, ci

şi la preţurile factorilor de producţie, care sunt:

- pentru forţa de muncă – salariul;

- pentru capital – dobânda şi cursul hârtiilor de valoare;
- pentru folosirea temporară a pământului – renta.

3
 Teorii cu privire la preţ
Dacă noţiunea de „preţ” este simplă, teoria preţului ramîne a fi pînă în prezent
una dintre cele mai complicate în ştiinţa economică. Pe parcursul secolelor au fost
formulate o sumedenie de teorii cu privire la esenţa preţului, la „substanţa” pe care
acesta o măsoară, la factorii care determină dinamica lui.

Principalele teorii cu privire la „substanţa unică a preţului" sunt:

a) teoria valoare-muncă;
b) teoria valoare-utilitate;
c) teoria „preţului fără valoare", numită teoria lui Marshall
d) teoria contemporană a preţurilor.
Teoria valoare-muncă, fundamentată ştiinţific de către A. Smith, presupune că
la temelia „substanţei unice a preţului" se află valoarea a cărei mărime este
determinată de cantitatea de muncă vie materializată, încorporată în fiecare din
bunurile ce sunt schimbate. Deşi logică şi justă, teoria valoare-muncă nu poate
explica toate cazurile de formare a preţului, rămânând o teorie incompletă, care nu
este capabilă să lămurească cum se formează preţul la bunurile incorporale,
precum şi la bunurile rare, care au un preţ mare, deşi în ele a fost cristalizată o
cantitate minimă de muncă.

Teoria valoare-utilitate susţine că valoarea (şi preţul) nu are o temelie obiectivă

(munca), ci una subiectivă, mărimea preţului fiind determinată de utilitatea şi de
raritatea produsului respectiv. Potrivit acestei teorii, valoarea nu este o proprietate
a bunurilor care există în sine; ea este o judecată subiectivă a agenţilor economici
cu privire la importanţa pe care o au pentru ei bunurile, în funcţie de utilitatea
acestora.

Teoria „preţului fără valoare". Ţinând cont de părţile forte, precum şi de

neajunsurile celor două teorii examinate mai sus, economistul englez A. Marshall
elaborează propria sa teorie, care nu-i altceva decât o sinteză reuşită a avantajelor

4
acestora, precum şi a raportului dintre cerere şi ofertă. Potrivit acestei teorii, preţul
este determinat de acţiunea a trei factori, care sunt:

a) costul de producţie;

b) utilitatea marginală;

c) cererea şi oferta.

Marshall susţine că nici unul din aceşti trei factori nu este determinant, în acest
context, el scrie: „Valoarea este fundamentată pe utilitatea finală şi pe cheltuielile
de producţie. Ea se menţine în echilibru între aceste două forţe opuse precum cheia
de boltă a unui turn. Nesfârşite au fost controversele asupra problemei de a se şti
dacă utilitatea sau costul de producţie guvernează valoarea. Discuţia se duce tot
cam în felul în care s-a dus pentru a se afla care din lamele unui foarfece – cea de
jos sau cea de sus – taie coala de hârtie”. Deşi preţul se formează în urma
confruntării dintre utilitate şi cost, unul din aceşti factori poate fi determinant în
funcţie de factorul „timp”. Astfel, pe termen scurt, rolul decisiv îi revine cererii,
deci utilităţii. Pe termen lung însă, rolul determinant în fixarea preţului îi aparţine
costului, deoarece producătorul nu-şi poate vinde un timp îndelungat mărfurile la
un preţ mai mic decît cheltuielile, adică decât costul.

Potrivit teoriei contemporane, mărimea şi dinamica preţului sunt condiţionate de

un şir de factori, cum ar fi:

a) cantitatea de muncă materializată în bunul dat;

b) utilitatea şi raritatea acestui bun;
c) cererea şi oferta;
d) moda;
e) situaţia politică din ţară şi din lume;
f) calamităţile naturale;
g) puterea de cumpărare a monedei etc.

5
 În acest fel, putem conchide că în economiile mixte preţurile se stabilesc sub
influenţa nu doar a unuia, ci a unui număr important de factori, atât interni, cât şi
externi, care pot fi clasificaţi în felul următor:

1. Raportul cererii şi ofertei;

2. Utilitatea şi raritatea;

3. Mărimea şi dinamica costurilor;

4. Puterea de cumpărare a monedei;

5. Politica marilor firme;

6. Intervenţia directă sau indirectă a statului în mecanismul de formare a

preţurilor.

Ultimul factor atestă faptul ca în economiile contemporane preţul a devenit un

instrument important de politică economică, folosit pentru atingerea anumitor
obiective.

Funcţiile preţului

Indiferent de piaţa pe care se manifestă, preţul îndeplineşte mai multe funcţii.

1.     Funcţia de evaluare a cheltuielilor şi rezultatelor se referă la capacitatea

preţurilor de exprimare monetară a cheltuielilor şi veniturilor agenţilor
economici. Ca urmare, preţul este utilizat ca element de fundamentare a
numeroase decizii şi sprijină analizele cantitative şi structural-calitative ale
diverselor activitaţi economice.

2.     Funcţia de corelare a cererii cu oferta se explică prin tendinţa preţului de a se

forma în jurul nivelului său de echilibru, la care cererea coincide cu oferta, iar
cantitatea cerută egalează cantitatea oferită. De aceea, dacă preţul este la un
moment dat superior acestui nivel, piaţa se caracterizează prin exces de ofertă,
iar cantitatea oferită se va diminua, ceea ce antrenează o scădere a preţului

6
 până la nivelul său de echilibru. De asemenea, dacă preţul este inferior
acestuia din urmă, pe piaţă există un surplus de cerere şi o cantitate oferită
peste cantitatea solicitată, ceea ce antrenează creşterea producţiei şi a
cantităţii oferite, preţul majorându-se până la nivelul preţului de echilibru.
Astfel, jocul preţului face să diminueze decalajele între cerere şi ofertă.

3.      Funcţia de informare a participanţilor la viaţa economică este demonstrată

de nivelul, dinamica şi caracteristicile preţului. Astfel, el transmite informaţii
privind situaţia pieţei, respectiv raportul cerere-ofertă şi presiunile care există
pe piaţă, activitaţile cele mai profitabile şi abundenţa sau raritatea factorilor
de producţie.

4.     Funcţia de motivare a producătorilor se reflectă în practică prin stimularea

agenţilor economici atunci când preţul este ridicat şi prin distribuirea
veniturilor acestora în funcţie de nivelul costurilor. Ca urmare, preţul asigură
orientarea producătorilor către producerea unui anumit bun sau restrângerea
ariei de producţie în funcţie de nivelul preţului la care acesta se poate
comercializa. De asemenea, această funcţie reflectă capacitatea preţului de a
genera venituri mai ridicate acelor agenţi economici care dispun de condiţii de
producţie mai bune, adică îşi desfăşoară activitatea cu costuri scăzute, şi
invers.

În prezent asistăm la o creştere a importanţei deciziilor de preţ care amplifică

manifestarea funcţiilor sale. Aceasta se explică prin impactul unor factori asupra
preţurilor practicate de agenţii economici:

- accelerarea progresului tehnologic;

- proliferarea noilor produse;
- creşterea cererii pentru servicii;
- accentuarea concurenţei externe;
- persistenţa fenomenului inflaţionist.

7
Influenţa acestor factori asupra preţurilor îngreunează formarea lor care devine un
proces complex şi de mare importanţă pentru succesul unei firme. Formarea unor
preţuri flexibile, generatoare de profit se realizează prin adoptarea unor strategii de
preţ corespunzătoare pieţei pe care se adresează produsele.

Factorii de influenţă şi procesul formării preţurilor

Preţurile bunurilor sunt influenţate de o serie de factori: economici, tehnici,

naturali etc. Generalizând, putem scoate în evidenţă 5 factori de bază:

a) Cererea;
b) Oferta;
c) Concurenţa;
d) Reglementarea de stat
e) Costuri de productie

Factorii ce determină reducerea preţurilor sunt:

 Majorarea volumului de producţie (efectul economiei de scară);

 Reducerea cererii în paralel cu creşterea ofertei;
 Sporirea productivităţii muncii;
 Progresul tehnico-ştiinţific;
 Existenţa concurenţilor;
 Cote reduse ale impozitelor pe consum;
 Reducerea costurilor de realizare prin crearea reţelelor proprii de
comercializare;
 Rata scăzută a inflaţiei;
 Stabilitatea valutei naţionale etc.

Factorii ce determină creşterea preţurilor:  

 Reducerea volumului de producţie şi a productivităţii muncii;
 Oferta deficitară;
 Existenţa monopolurilor sau ale cartelurilor de preţuri;
8
  Creşterea costurilor resurselor utilizate;
 Cote înalte ale impozitelor pe consum;
 Instabilitatea economică;
 Implicarea intermediarilor;
 Rata înaltă a inflaţiei;
 Perfecţionarea parametrilor produselor, sporirea calităţii etc.

Tipurile preţurilor şi clasificarea lor

Gruparea preţurilor în categorii omogene distincte se poate face în funcţie de
mai multe criterii:

 după modul de formare:

a) preţuri libere, care se formează în condiţiile concurenţei perfecte, in
care nici unul dintre agenţii pieţei nu poate influenţa unilateral nivelul
şi dinamica acestora. Ele se manifestă ca expresie a raportului dintre
cerere şi ofertă şi corespund cu satisfacerea intereselor tuturor
participanţilor la schimb;
b) preţuri administrate (reglementate), care se formează sub influenţa
acţiunilor fie ale agenţilor economici cu poziţie dominantă pe piaţă,
fie ale statului. Astfel, preţurile administrate se manifestă în condiţii
de concurenţă imperfectă, recunoscându-se dupa tipul acesteia:
- preţuri de monopol;
- preţuri de oligopol;
- preţuri de monopson, etc.

Dacă statul este cel care determină nivelul şi dinamica preţurilor unor
mărfuri, atunci acestea se supun unui proces de reglementare, apărând preţul limita
maximă şi preţul limita minimă.

 după domeniul de aplicare sunt:

a) preţuri fundamentale, care se divizeză în:

9
  Preţuri ale producătorului:
- de achiziţie a materiilor prime;
- cu ridicata în cadrul comerţului cu ridicata.

 Preţuri ale comerciantului:

- en gross (cu ridicata);
- en detail (cu amănuntul).
 Preţuri de transfer stabilite pentru un produs intermediar care face
obiectul comerţului intern în cadrul unei firme.
b) preţuri funcţionale, care se împart în: 
 Preţuri de ofertă:
- de catalog;
- de listă;
- de cotaţii;
- de deviz.
 Preţuri de evidenţă:
- medii;
- de prognoză.
 Preţuri de import-export
 Preţuri mondiale;
 Preţuri efective:
- de contract,
- de bursă,
- de licitaţie,
- de consum.
 după modul în care reacţionează la variaţia anumitor factori:
a) variabile – se schimbă cu uşurinţă în funcţie de influenţa factorilor;

10
 b) fixe – îşi păstrează (prin deciziile celor care au abilitate) acelaşi nivel
un timp mai îndelungat;
c)  semivariabile – sunt fixate limitele pâna la care, sau de la care ele se
pot ridica ori coborî.

 după aria geografică şi intervalul de timp :

a) unice - valabile pentru toată ţara şi pentru tot timpul anului;
b) diferenţiate – sunt stabilite la nivele diferite de la o zonă la alta sau de la un
sezon la altul.

 după modul de luare în consideraţie a TVA:

a) preţuri cu TVA;
b) preţuri fără TVA.

Politica de preţ
Politica de preţ cuprinde un ansamblu corelat de principii, norme, măsuri şi
metode concrete, prin care o firmă îşi defineşte poziţia faţă de preţul produselor
sale, în vederea îndeplinirii unor obiective specifice anumitor perioade.

Politica de preţ reprezintă cea mai mobilă componentă a mixului de

marketing. Manevrarea preţului este mult mai frecventă şi vizibilă în cazul unor
mutaţii de proporţii în viaţa societăţii. Prin flexibilitatea sa, în cadrul pieţelor unde
acţionează jocul cererii şi ofertei, preţul tinde să ocupe, în astfel de perioade, un loc
prioritar în arsenalul strategic şi tactic al întreprinderii. Chiar dacă nu reprezintă o
variabilă în totalitate controlabilă, preţul poate totuşi să fie obiectul unei
orientări strategice. Politica de preţ se află într-o strânsă legătură cu strategia de
piaţă şi cu celelalte componente ale mixului de marketing:

 politica de produs;
 politica de distribuţie;
 politica de promovare.
11
 Politica de produs reprezintă principala componentă a mixului de
marketing a întreprinderii. Fără a avea produse competitive, adaptate cerinţelor
pieţei-ţintă, nimeni nu are nici o şansă în competiţia pentru atragerea unui cât mai
mare număr de clienţi. Politica de produs are în vedere conduita pe care o adoptă o
întreprindere referitor la dimensiunile, structura şi evoluţia gamei de bunuri
materiale şi servicii ce fac obiectul propriei activităţi.

Principalele componente ale politicii de produs sunt:

 Cercetarea produsului, care are în vedere atât analiza situaţiei produselor,

întreprinderii, prezente pe piaţă cât şi a celor noi, ce urmează a fi lansate
într-un anumit moment pe piaţă. Fără această componentă politica de
produs nu poate corespunde aşteptărilor.
 Proiectarea şi realizarea produselor noi, presupune realizarea noilor
produse, în concordanţă cu nevoile consumatorilor, pentru a pute fi testate
(testare tehnică şi de acceptabilitate) în vederea lansării lor pe piaţă.
 Asigurarea legală a produsului, în vederea protejării acestuia împotriva
concurenţei neloiale căruia i-ar putea cădea victimă acesta.
 Analiza portofoliului produselor, pe care întreprinderea le are deja
prezente pe piaţă.

Politica de distribuţie are în vedere, în primul rând, “itinerarul” pe care îl

parcurg mărfurile pe piaţă, de la producător către consumatorul final (producători,
intermediarii şi consumatori). Deci, cu alte cuvinte scopul strategic este identificarea
variantelor optime atât pentru circuitul fizic cât şi pentru cel economic al mărfurilor.
Modul în care mărfurile parcurg un traseu economic pentru a ajunge la consumatorii
finali, prezintă importanţă nu numai pentru buna funcţionare a mecanismului
economic în general, ci şi pentru poziţia întreprinderii pe piaţă la un anumit moment.

Politica de promovare are o importanta mare în ceea ce priveşte sistemul de

comunicare al firmei. Alături de politica de produs, preţ şi distribuţie politica de
promovare asigură desfaşurarea unei activităţi de marketing moderne. Pentru o
12
comunicare eficientă adesea se apelează la agenţii de publicitate, la specialiştii în
promovarea vânzărilor, precum şi la firmele specializate în relaţii publice care ajută
la formarea unei anumite imagini.

Încheiere

Utilizarea preţului ca instrument de marketing este legată în mod vital de

consumatori. Producătorii utilizează pentru proiectarea gamelor de preţuri diverse
ecuaţii şi supoziţii care se bazează, în principiu, pe costuri şi profit. Ei trebuie să
aiba, însa, permanent în vedere concurenţa şi consumatorii. Problema cea mai
importantă a proiectanţilor de preţuri, în relaţiile cu consumatorii, este aceea a
marjei de profit. Dacă aceasta nu este corelată cu posibilitaţile cumpărătorilor,
atunci există riscul de nerealizare a mărfurilor în procesul schimbului, respectiv
riscul nu numai de a nu obţine profit, ci şi acela de a nu recupera cheltuielile
efectuate pentru producerea şi aducerea serviciului pe piaţă. Din această cauză se
impune  analiza amănunţită a reacţiilor consumatorilor, a raţionamentelor şi
atitudinilor lor cu privire la preţul mărfurilor pe care decid să le cumpere.

În această perspectivă, raţionamentele şi atitudinile consumatorilor cu privire

la preţ, sunt dictate de interese proprii, care de regulă, sunt divergente faţă de
interesele ofertanţilor. Consumatorii sunt însă suverani în alegerea produselor şi a
mărcilor, inclusiv prin prisma preţurilor pe care sunt dispuşi să le accepte. În
procesul alegerii consumatorii au în vedere şi raportul preţ / calitate, respectiv
preţul plătit / satisfacţia în consum sau utilizare. Datorită, pe deoparte, a existenţei
pe piaţă a unor produse concurente sau substitutive, şi, pe de altă parte, din cauza
veniturilor limitate, consumatorii nu vor alege întotdeauna produsele cu preţuri
ridicate, preţul riscând să nu îşi mai îndeplinească principala funcţie de realizare a
produsului în procesul schimbului.

13
 Bibliografie

1. Preţuri şi tarife, Note de curs, Ulian Galina, Cojocaru Maria, Castraveţ

Lucia, CEP USM, 2013
2. Microeconomie, Suport de curs pentru învăţământ la distanţă, M.Stanciu
3. Preţuri şi tarife, curs universitar, Eugenia Buşmachiu, Ana Gumovschi,
Editura ASEM, Chişinău, 2005
4. Culegere de lucrări aplicative şi studii de caz la disciplina „Preţuri
şi concurenţă”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2007
5. P r e ţ u r i ş i   t a r i f e , T . G h e r a s i m ,   M . C ă r ă u ş ,   E d i t u r a T i p o g r a f i a
C e n t r a l ă , Chişinău, 1998.
6. Preţuri şi concurenţă, Manual pentru învăţămînt la distanţă, Bucureşti,
Editura Universitară, 2006

14