INSTITUTII DE DREPT PROCESUAL PENAL

PARTEA GENERALA

MULTIPLE CHOICE

1. Principiul teritorialităţii normelor de drept procesual penal înseamnă:

a. activitatea procesual penală se desfăşoară conform normelor de drept procesual român
dacă s-a săvârşit o faptă penală pe teritoriul României;
b. activitatea procesual penală se desfăşoară pe teritoriul României conform normelor de
drept procesual penal român;
c. activitatea procesual penală se desfăşoară pe teritoriul României conform normelor de
drept procesual român dacă făptuitorul este cetăţean român sau apatrid cu domiciliul în
România;
d. nici una din variantele de mai sus

ANS: B

2. Sunt derogări de la principiul teritorialităţii:

a. imunitatea de jurisdicţie şi comisia rogatorie;
b. comisia rogatorie şi delegarea;
c. imunitatea de jurisdicţie şi cazul infracţiunilor săvârşite în marea teritorială;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

3. În ceea ce priveşte aplicarea în timp, normele procesual penale:

a. de regulă retroactivează dacă sunt mai favorabile;
b. de regulă sunt ultraactive;
c. de regulă se aplică imediat;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

4. Interpretarea normelor juridice procesual penale făcută de organele de urmărire penală:

a. are forţă obligatorie;
b. reprezintă întotdeauna o formă de interpretare sistematică;
c. reprezintă o formă de interpretare istorică raportat la cauză;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: D

5. Sunt trăsături ale unui proces echitabil:

a. accesul liber la un tribunal imparţial şi independent în ceea ce priveşte judecarea şi
soluţionarea conflictului de drept penal, cât şi luarea oricărei măsuri de constrângere
asupra unor drepturi şi libertăţi fundamentale; dreptul de a recurge la un tribunal superior;
interdicţia torturii sau a oricărei violenţe în activitatea de cercetare şi judecare a cauzelor
penale; existenţa unor garanţii procesuale;
b. accesul liber la un tribunal pentru soluţionarea conflictului de drept; garantarea
posibilităţii de a ataca cu apel orice hotărâre judecătorească; interdicţia torturii sau a
oricărei violenţe în activitatea de cercetare şi judecare a cauzelor penale; existenţa unor
garanţii procesuale;
c. accesul liber la un tribunal imparţial şi independent în ceea ce priveşte judecarea şi
soluţionarea conflictului de drept penal, cât şi luarea oricărei măsuri de constrângere
asupra unor drepturi şi libertăţi fundamentale; dreptul de a recurge la un tribunal superior;
interdicţia torturii sau a oricărei violenţe în activitatea de cercetare a cauzelor penale;
existenţa unor garanţii procesuale;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

6. Principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice presupune:

a. urmărirea penală şi judecata se efectuează de aceleaşi organe de urmărire penală şi de
aceleaşi instanţe de judecată, au loc după aceleaşi reguli procesuale, iar părţile dintr-o
cauză penală se bucură de aceleaşi drepturi procesuale în faţa autorităţilor judiciare, fără
nicio discriminare
b. părţile se bucură de aceleaşi drepturi procesuale în faţa autorităţilor judiciare, fără nicio
discriminare
c. urmărirea şi judecata au loc pentru toate persoanele după aceleaşi reguli procesuale, cu
excepţia situaţiilor în care există reguli speciale pentru persoanele care ocupă anumite
funcţii

ANS: A

7. Oficialitatea procesului penal priveşte:

a. numai faza urmăririi penale;
b. numai faza urmăririi penale şi faza judecăţii;
c. numai faza judecăţii;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: D

8. Actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc:

a. numai din oficiu;
b. din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel;
c. la cererea părţilor;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

9. Conform principiului prezumţiei de nevinovăţie, în cursul urmăririi penale, făptuitorul

va fi considerat nevinovat până la:
a. sesizarea organelor de urmărire penală;
b. începerea urmăririi penale;
c. punerea în mişcare a acţiunii penale;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: D

10. Prezumţia de nevinovăţie:

a. este consacrată expres de Codul de procedură penală;
b. nu este consacrată expres de Constituţia României;
c. este o prezumţie absolută care nu poate fi răsturnată decât printr-o hotărâre penală
definitivă;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

11. Dreptul la apărare este garantat învinuitului sau inculpatului:

a. după punerea în mişcare a acţiunii penale;
b. în timpul prezentării materialului de urmărire penală;
c. pe tot parcursul procesului penal;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

12. Pentru garantarea dreptului la apărare:

a. organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a
învinuitului sau inculpatului în toate procesele penale;
b. organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a
părţii vătămate în toate procesele penale;
c. organele judiciare au obligaţia să încunoştinţeze, de îndată şi mai înainte de a-l audia,
pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a
acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C
13. În cursul procesului penal:
a. orice parte are dreptul de a fi asistată de apărător;
b. orice parte trebuie asistată de apărător;
c. învinuitul sau inculpatul trebuie asistat de apărător;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

14. Desfăşurarea procesului penal în limba română:

a. exclude posibilitatea ca judecata să aibă loc fără interpret, chiar dacă judecătorul,
procurorul, apărătorii şi părţile cunosc aceeaşi limbă maternă;
b. presupune că părţii i se numeşte un interpret, din oficiu şi în mod obligatoriu, ori de
câte ori limba sa maternă este alta decât limba română;
c. presupune că părţii i se desemnează în mod gratuit un interpret dacă nu îşi poate apăra
interesele decât în limba sa maternă;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

15. În procesul penal:

a. procedura judiciară se desfăşoară în limba română, cu excepţiile prevăzute de lege;
b. procedura judiciară se desfăşoară în limba maternă pe care părţile o înţeleg, cu ajutorul
interpreţilor;
c. părţile şi alte persoane în proces pot folosi limba maternă, dar actele procedurale se
întocmesc în limba română;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

16. Părţilor care nu se pot exprima:

a. li se asigură posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, dreptul de a vorbi,
precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţă prin interpret, ales sau numit, contra
cost, de instanţă;
b. li se asigură posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, dreptul de a vorbi,
precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţă prin interpret, ales sau numit, gratuit, de
instanţă;
c. li se asigură posibilitatea ca interpretul ales să studieze dosarul;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B
17. Sunt trăsături ale acţiunii penale:
a. acţiunea penală aparţine statului, este obligatorie, este indisponibilă, este individuală şi
indivizibilă;
b. acţiunea penală este obligatorie, indisponibilă şi indivizibilă;
c. acţiunea penală este obligatorie, este indisponibilă, individuală şi indivizibilă numai
dacă este pornită de autorităţile statului;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

18. Acţiunea penală:

a. ste suficientă existenţa unor informaţii privind săvârşirea unei infracţiuni pentru
punerea în mişcare a acţiunii penale;
b. nu poate fi pusă în mişcare decât in personam;
c. implică dobândirea de către făptuitor a calităţii de învinuit;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

19. Soluţiile care pot duce la stingerea acţiunii penale în urma judecării unei cauze:
a. condamnarea sau achitarea;
b. clasarea sau încetarea procesului penal;
c. încetarea urmăririi penale sau încetarea procesului penal;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

20. Obiectul acţiunii penale îl constituie:

a. întocmirea actului de inculpare;
b. întocmirea rechizitoriului;
c. tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

21. Acţiunea penală nu mai poate fi exercitată când:

a. procurorul a dispus înlocuirea răspunderii penale;
b. instanţa a dispus înlocuirea răspunderii penale;
c. procurorul a dispus, referitor la aceeaşi cauză, într-un alt dosar penal, scoaterea de sub
urmărire penală;
d. nici una din variantele de mai sus.
ANS: B

22. Poate fi necesară autorizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie pentru:
a. punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un cetăţean român cu domiciliul în
străinătate, care a săvârşit o infracţiune în afara teritoriului ţării;
b. punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un cetăţean străin fără domiciliu în
România, care a săvârşit o infracţiune în străinătate;
c. punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un apatrid cu domiciliul în România care a
săvârşit o infracţiune în străinătate;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

23. Exprimarea dorinţei guvernului străin este:

a. un mod special de sesizare;
b. o condiţie imediat prealabilă trimiterii în judecată;
c. o condiţie care, dacă este îndeplinită, duce la încetarea procesului penal;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

24. Se va dispune scoaterea de sub urmărire penală în următoarele ipoteze:

a. fapta nu există, lipseşte plângerea prealabilă, fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de
inculpat;
b. fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fapta nu a fost săvârşită de
învinuit sau de inculpat, fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii;
c. persoana vătămată şi-a retras plângerea prealabilă, a intervenit decesul făptuitorului, a
intervenit prescripţia răspunderii penale;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

25. Dacă nu există învinuit sau inculpat în cauză şi s-a împlinit termenul de prescripţie a
răspunderii penale, se va dispune:
a. încetarea urmăririi penale;
b. scoaterea de sub urmărire penală;
c. clasarea;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C
26. Dacă inculpatul şi partea vătămată se împacă în cursul cercetării judecătoreşti:
a. instanţa va înceta procesul penal;
b. procurorul va dispune încetarea procesului penal;
c. cauza se clasează;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

27. Dacă instanţa constată existenţa unei cauze de nepedepsire, va dispune:

a. achitarea;
b. încetarea procesului penal;
c. clasarea;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

28. Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal:

a. nu este scutită de taxa de timbru;
b. poate fi pornită oricând;
c. se stinge întotdeauna prin pronunţarea unei hotărâri de achitare;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: D

29. Acţiunea civilă se exercită în procesul penal împotriva:

a. inculpatului, moştenitorilor inculpatului şi părţii responsabile civilmente;
b. părţii civile;
c. părţii responsabile civilmente, dacă inculpatul se sustrage de la judecată;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

30. Repararea pagubei în cazul în care acţiunea civilă a fost exercitată în procesul penal:
a. se face numai în natură;
b. se face numai prin echivalent, cu excepţia situaţiei în care bunul a fost găsit la inculpat;
c. se face în natură sau prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în
natură nu este posibilă;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C
31. Partea civilă solicită repararea prejudiciului moral prin acţiunea civilă exercitată în
cadrul procesului penal:
a. instanţa trebuie să oblige inculpatul la plata daunelor morale;
b. instanţa poate obliga inculpatul să repare prejudiciul moral;
c. acţiunea civilă este inadmisibilă în această situaţie;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

32. Instanţa rezolvă din oficiu acţiunea civilă numai atunci când aceasta are ca obiect:
a. restituirea lucrurilor;
b. restabilirea situaţiei anterioare;
c. desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: D

33. Constituirea ca parte civilă are ca efect:

a. punerea în mişcare a acţiunii penale;
b. punerea în mişcare a acţiunii civile;
c. obligarea inculpatului condamnat la plata despăgubirilor solicitate de partea civilă;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

34. Persoana vătămată prin infracţiune, constituită parte vătămată, poate participa în
aceeaşi cauză:
a. numai în calitate de parte vătămată;
b. numai în calitate de parte civilă, dacă solicită această calitate prin constituirea ca parte
civilă;
c. în calitate de parte civilă, dacă solicită această calitate prin constituirea ca parte civilă;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

35. Partea responsabilă civilmente:

a. poate fi introdusă în cauză oricând în cursul procesului penal;
b. poate interveni în procesul penal numai până la citirea actului de sesizare;
c. poate interveni în procesul penal numai până la terminarea cercetării judecătoreşti;
d. nici una din variantele de mai sus.
ANS: C

36. Introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente:

a. nu se poate face în cursul urmăririi penale;
b. se poate face la cererea părţii civile;
c. se poate face la cererea părţii vătămate sau a părţii civile;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

37. Procurorul:
a. este obligat să susţină acţiunea civilă pornită de partea civilă înainte de citirea actului
de sesizare;
b. poate să susţină acţiunea civilă, dacă partea civilă este lipsită de capacitate de exerciţiu;
c. este obligat să susţină interesele persoanei vătămate prin infracţiune, dacă aceasta este
lipsită de capacitate de exerciţiu sau are o capacitate de exerciţiu restrânsă;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

38. Persoana vătămată prin infracţiune se poate adresa instanţei civile:

a. oricând, chiar dacă s-a constituit parte civilă în procesul penal;
b. în caz de suspendare a procesului penal, dacă s-a constituit parte civilă în procesul
penal;
c. oricând, chiar dacă instanţa penală a rezolvat acţiunea civilă;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

39. Partea vătămată este:

a. persoana fizică, dacă a suferit o vătămare fizică, morală sau materială prin săvârşirea
infracţiunii;
b. subiectul pasiv al infracţiunii;
c. persoana fizică, dacă a suferit o vătămare fizică, morală sau materială prin săvârşirea
infracţiunii şi dacă participă în procesul penal;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

40. Inculpatul:
a. este numai persoana fizică împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală;
b. trebuie să fie o persoană, fizică sau juridică, determinată;
c. poate fi o persoană căreia legea îi recunoaşte imunitatea penală;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

41. Partea vătămată participă în procesul penal:

a. în ceea ce priveşte latura penală;
b. în ceea ce priveşte latura civilă;
c. în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, concomitent, dar numai dacă s-a
constituit parte civilă;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

42. Persoana care a suferit un prejudiciu ca urmare a săvârşirii infracţiunii, în raportul de

drept substanţial se numeşte:
a. numit;
b. persoana vătămată;
c. parte vătămată;
d. nici una din variantele de mai sus

ANS: B

43. Persoana vătămată:

a. dobândeşte în mod automat calitatea de parte vătămată dacă a sesizat săvârşirea
infracţiunii;
b. dobândeşte în mod automat calitatea de parte civilă dacă a indicat cuantumul
prejudiciului pe care l-a suferit;
c. trebuie chemată de organele judiciare pentru a fi întrebată dacă se constituie parte
vătămată sau parte civilă, după caz;
d. nici una din variantele de mai sus

ANS: C

44. Este parte în faza de judecată a procesului penal:

a. partea responsabilă civilmente;
b. învinuitul;
c. procurorul;
d. nici una din variantele de mai sus.
ANS: A

45. Are calitatea de inculpat:

a. numai persoana faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală;
b. numai persoana citată în această calitate de instanţa penală;
c. persoana faţă de care s-a dispus începerea urmăririi penale;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

46. Parte vătămată în procesul penal poate fi:

a. numai victima infracţiunii;
b. numai o persoană fizică;
c. o persoană fizică sau o persoană juridică;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

47. Competenţa după materie este determinată de:

a. natura şi gravitatea infracţiunii supuse judecăţii;
b. sfera de cauze date în mod obişnuit în căderea instanţelor judecătoreşti de drept
comun;
c. infracţiune sau calitatea făptuitorului;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

48. Secţii maritime şi fluviale funcţionează:

a. numai la tribunale şi curţi de apel;
b. nu numai la judecătorii, tribunale, curţi de apel, ci şi la Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie;
c. la unele judecătorii, tribunale şi curţi de apel;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

49. Secţii maritime şi fluviale funcţionează pe lângă instanţele din:

a. Galaţi;
b. Brăila;
c. Călăraşi;
d. nici una din variantele de mai sus.
ANS: A

50. Judecata în apel se realizează de către un complet format din:

a. trei judecători la tribunal şi la curtea de apel;
b. trei judecători la curtea de apel şi Completul de 9 judecători la Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie;
c. doi judecători la tribunal şi la curtea de apel;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

51. Sunt considerate forme subsidiare ale competenţei în materie penală:

a. competenţa după calitatea persoanei, competenţa materială, competenţa teritorială;
b. competenţa specială şi competenţa personală;
c. competenţa funcţională şi competenţa materială;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

52. Infracţiunea săvârşită de un expert poate fi judecată în primă instanţă de:

a. curtea de apel;
b. tribunal;
c. judecătorie, dacă expertul nu a săvârşit o infracţiune dată în competenţa altei instanţe;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

53. Corect. Instanţele militare judecă:

a. numai infracţiunile săvârşite de militari;
b. numai infracţiunile săvârşite de militari, dacă au legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de
serviciu;
c. numai anumite infracţiuni prevăzute de Codul penal şi de legi speciale şi numai
infracţiunile săvârşite de militari, dacă au legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

54. Recursurile soluţionate de curţile de apel pot fi declarate:

a. împotriva deciziilor tribunalului prin care se soluţionează cererile privind măsurile
preventive;
b. împotriva deciziilor tribunalului pronunţate în apel;
c. împotriva deciziilor pronunţate de tribunal în primă instanţă;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

55. Infracţiunea de omor săvârşită de un magistrat de la tribunal va fi judecată de:

a. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
b. curtea de apel;
c. tribunal;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

56. Dacă un militar cu gradul de colonel săvârşeşte o infracţiune de luare de mită, cauza
va fi judecată de:
a. tribunalul militar;
b. Tribunalul Militar Teritorial;
c. tribunalul competent teritorial, deoarece fapta nu este dată în competenţa instanţelor
militare;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

57. Conflictele de competenţă între tribunalele militare:

a. se soluţionează de Curtea Militară de Apel;
b. pot interveni numai cu privire la cauzele în care se judecă infracţiuni contra ordinii şi
disciplinei militare;
c. sunt date în competenţa tribunalului militar teritorial;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

58. Curtea Militară de Apel:

a. judecă numai în primă instanţă şi în recurs;
b. judecă în fond, în apel şi în recurs;
c. judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de judecătorii militari şi de procurorii
militari;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B
59. În situaţia în care curtea de apel, judecând un recurs, suspendă, prin încheiere,
judecarea cauzei potrivit art. 303 C. proc. pen.:
a. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează cazul de întrerupere a cursului justiţiei;
b. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursul împotriva încheierii;
c. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, judecă apelul împotriva
încheierii;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

60. Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă:

a. apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de Secţia penală;
b. recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de Secţia
penală;
c. recursurile în interesul legii;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

61. Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

a. sesizează Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor
înainte de promulgarea acestora;
b. judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în prima instanţă de Secţia
penală;
c. judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de
Completul de 9 judecători;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

62. Sunt calităţi şi funcţii care atrag competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie ca instanţă de fond:
a. judecătorii de la tribunale şi cei de la curţile de apel;
b. membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
c. controlorii financiari de la Curtea de Conturi;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

63. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu judecă:

a. în fond;
b. în apel;
c. în recurs;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

64. Infracţiunea săvârşită de un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. se judecă în primă

instanţă de:
a. curtea de apel;
b. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
c. instanţa corespunzătoare din punct de vedere teritorial după calitatea persoanei;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

65. În situaţia în care, după săvârşirea unei infracţiuni, o persoană dobândeşte calitatea de
magistrat la curtea de apel, cauza va fi judecată:
a. de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
b. de curtea de apel;
c. de instanţa competentă material;
d. nici una din variantele de mai sus

ANS: C

66. În situaţia în care, după săvârşirea unei infracţiuni, o persoană dobândeşte calitatea de
senator, cauza va fi judecată:
a. de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
b. de curtea de apel;
c. de instanţa competentă material;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

67. În situaţia în care un amiral săvârşeşte o infracţiune, iar ulterior nu mai deţine această
calitate:
a. cauza va fi judecată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în orice situaţie;
b. cauza va fi judecată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dacă s-a dat o hotărâre în
primă instanţă;
c. cauza va fi judecată de instanţa competentă material;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B
68. Dobândirea unei anumite calităţi de către inculpat după săvârşirea faptei:
a. nu determină niciodată schimbarea competenţei;
b. determină întotdeauna schimbarea competenţei;
c. determină schimbarea competenţei numai dacă inculpatul a dobândit, de exemplu,
calitatea de membru al Înaltului Cler cu rang de arhiereu;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

69. În situaţia declinării de competenţă determinate de competenţa teritorială:

a. actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin;
b. actele îndeplinite ori măsurile dispuse pot fi menţinute;
c. actele îndeplinite ori măsurile dispuse nu pot fi menţinute;
d. nici una din variantele de mai sus

ANS: A

70. Conflictele de competenţă sunt soluţionate:

a. de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru toate conflictele de competenţă;
b. de curtea de apel pentru conflictele de competenţă ivite între instanţele inferioare,
indiferent de gradul acestora, situate în circumscripţia sa;
c. de tribunal pentru conflictele de competenţă ivite între judecătorii, chiar dacă una
dintre acestea se află în circumscripţia altui tribunal;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

71. Conflictul de competenţă între o instanţă militară şi o instanţă civilă este soluţionat
de:
a. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători;
b. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală;
c. instanţa civilă ierarhic superioară;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

72. Conflictul de competenţă între două organe de cercetare penală:

a. trebuie soluţionat de procurorul care supraveghează activitatea de cercetare penală
efectuată de aceste organe;
b. va fi soluţionat de conducătorul parchetului căruia i-ar reveni competenţa să
instrumenteze dosarul;
c. se rezolvă de către şeful ierarhic superior din punct de vedere administrativ al celor
două organe de cercetare penală;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

73. Judecătorul nu este incompatibil să judece o cauză în apel dacă:

a. într-o discuţie între prieteni a afirmat că apelul declarat de un inculpat în cauza
respectivă va fi admis;
b. a schimbat încadrarea juridică prin încheiere, înainte de soluţionarea cauzei;
c. a participat la judecarea unui recurs împotriva unei încheieri privind o măsură
preventivă, pronunţându-se asupra vinovăţiei inculpatului;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

74. Judecătorul este incompatibil să judece o cauză numai dacă:

a. este soţ, rudă sau afin până la gradul 3 inclusiv cu una din părţi;
b. este soţ, rudă sau afin până la gradul 3 inclusiv cu unul dintre ceilalţi judecători care
face parte din complet;
c. este soţ, rudă sau afin până la gradul 3 inclusiv cu procurorul;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: D

75. Judecătorul este incompatibil să judece o cauză dacă:

a. este soţ, rudă sau afin până la gradul 4 inclusiv cu procurorul care a dispus reţinerea
învinuitului;
b. este soţ, rudă sau afin până la gradul 4 inclusiv cu procurorul general adjunct al
parchetului care a întocmit rechizitoriul;
c. este soţ, rudă sau afin până la gradul 4 inclusiv cu un grefier care a întocmit citaţiile în
dosarul de urmărire penală;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

76. Se reţine existenţa unui caz de incompatibilitate în următoarea situaţie:

a. judecătorul a fost reprezentant sau apărător al interpretului;
b. judecătorul este soţ, rudă sau afin cu unul din avocaţi;
c. judecătorul a primit liberalităţi de la mandatarul unei părţi;
d. nici una din variantele de mai sus.
ANS: C

77. Cererea de recuzare:

a. trebuie să indice motivele de incompatibilitate pentru fiecare judecător;
b. poate fi formulată faţă de toţi judecătorii unei instanţe, chiar şi faţă de cei de la alte
secţii, dacă se arată cazul concret de incompatibilitate pentru fiecare;
c. poate fi formulată imediat ce partea a aflat cazul de recuzare;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

78. Cererea de recuzare:

a. este inadmisibilă dacă este formulată împotriva judecătorului chemat să se pronunţe
asupra cererii de recuzare formulate faţă de un coleg al său;
b. este admisibilă dacă este formulată în mod repetat faţă de acelaşi judecător, invocându-
se cauze diferite de incompatibilitate;
c. poate fi respinsă printr-o încheiere care se poate ataca separat cu recurs în termen de 3
zile;
d. nici una din variantele de mai sus

ANS: B

79. Recuzarea aceluiaşi judecător, pentru acelaşi caz de incompatibilitate şi pentru

temeiuri de fapt cunoscute la data formulării unei cereri anterioare de recuzare:
a. este admisibilă;
b. este inadmisibilă, dar cererea de recuzare va fi judecată de un alt complet, fără
participarea judecătorului recuzat;
c. este admisibilă, cererea urmând fi judecată de un alt complet din care nu face parte
judecătorul recuzat;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: D

80. Cererea de recuzare poate fi formulată:

a. numai de către părţi;
b. de către părţi sau de procuror;
c. de orice persoană interesată şi de procuror;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A
81. Când pentru soluţionarea cererii de recuzare nu se poate alcătui un complet de
judecată la instanţa la care a fost înregistrată cererea de recuzare:
a. recuzarea se soluţionează de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
b. recuzarea se soluţionează de instanţa ierarhic superioară;
c. cererea de recuzare va fi respinsă ca inadmisibilă;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

82. Constituie motiv de recuzare:

a. participarea expertului de mai multe ori în aceeaşi cauză;
b. audierea martorului de mai multe ori în aceeaşi cauză;
c. judecătorul a fost expert sau martor în cauză;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

83. Strămutarea judecării unei cauze penale poate fi cerută:

a. de secretarul Consiliului Superior al Magistraturii;
b. numai de Ministrul Justiţiei;
c. de preşedintele instanţei superioare în grad celei la care se află cauza;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: D

84. Poate fi solicitată strămutarea judecării unei cauze penale dacă:

a. imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită din cauza duşmăniilor locale;
b. nu a fost citit actul de sesizare;
c. a fost terminată cercetarea judecătorească;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

85. Strămutarea unei cauze se poate cere:

a. numai când aceasta se află pe rolul instanţei de fond;
b. numai când aceasta se află pe rolul unei instanţe;
c. numai dacă aceasta nu se află în apel;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B
86. Cererea de strămutare:
a. se adresează instanţei care a primit cauza spre judecare;
b. se adresează instanţei ierarhic superioare celei care a primit cauza spre judecare;
c. se adresează Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

87. Cererea de informaţii în cazul strămutării:

a. este obligatorie în toate cazurile;
b. este facultativă în toate cazurile;
c. este facultativă în situaţia în care se formulează o nouă cerere de strămutare în aceeaşi
cauză;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

88. Părţile sunt anunţate despre formularea cererii de strămutare de către:

a. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin citare;
b. instanţa în faţa căreia se află cauza pe rol, prin comunicarea cererii;
c. instanţa superioară celei la care se află cauza pe rol;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

89. Strămutarea poate fi cerută din nou:

a. oricând;
b. după trecerea unui termen de la respingerea cererii anterioare;
c. numai dacă noua cerere se întemeiază pe împrejurări noi, necunoscute Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie la data soluţionării cererii anterioare, sau dacă noua cerere se
întemeiază pe împrejurări noi, ivite după respingerea cererii anterioare;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

90. Probele indirecte:

a. sunt întotdeauna obţinute din altă sursă decât cea originală;
b. dovedesc în mod direct fapta;
c. sunt întotdeauna obţinute din sursa originală;
d. nici una din variantele de mai sus.
ANS: C

91. Sarcina administrării probelor în procesul penal aparţine:

a. organelor judiciare;
b. poliţiei judiciare şi procurorului;
c. părţilor, poliţiei judiciare, procurorului şi instanţei;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

92. Dreptul la tăcere:

a. poate fi folosit de învinuit sau inculpat cu privire la datele sale de identitate;
b. reprezintă posibilitatea învinuitului sau inculpatului de a refuza să răspundă la orice
întrebare care i se pune de către organele judiciare;
c. reprezintă posibilitatea învinuitului sau inculpatului de a refuza să răspundă la orice
întrebare care i se pune de către organele judiciare cu privire la învinuirea care i se aduce;
d. nici una din variantele de mai sus

ANS: C

93. Probele în procesul penal:

a. nu pot fi administrate decât în faza cercetării judecătoreşti;
b. pot fi propuse numai până la începerea dezbaterilor;
c. trebuie să fie admisibile, pertinente, concludente şi utile;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

94. Declaraţia învinuitului sau inculpatului:

a. are o valoare probatorie absolută;
b. are o valoare probatorie relativă;
c. este indivizibilă;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

95. În cursul procesului penal, instanţa de judecată:

a. admite proba, chiar dacă aceasta nu este concludentă, dar este utilă şi a fost solicitată
de inculpat;
b. respinge motivat proba, dacă nu este utilă;
c. nu poate admite şi alte probe decât cele existente în dosarul cauzei supus judecării sau
probele deja discutate la termenul de probe;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

96. Reprezintă probe concludente în procedura penală:

a. probele care au legătură cu faptele sau împrejurările ce fac obiectul probaţiunii;
b. probele care contribuie la aflarea adevărului în cauza penală;
c. probele care sunt necesare pentru soluţionarea cauzei;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

97. Declaraţiile învinuitului sau inculpatului:

a. se consemnează în scris sau se înregistrează cu mijloace audio-video;
b. se consemnează în scris;
c. se consemnează în scris de către învinuit sau inculpat ori de către avocatul acestuia;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

98. Declaraţiile părţii vătămate pot servi la aflarea adevărului:

a. necondiţionat;
b. numai dacă se coroborează cu alte probe;
c. numai dacă se coroborează cu alte fapte sau împrejurări care rezultă din ansamblul
probelor administrate în cauză;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

99. Ascultarea învinuitului sau inculpatului:

a. se face numai la sediul parchetului sau poliţiei;
b. se face numai la sediul organului judiciar;
c. se poate face oriunde acesta se găseşte, dacă se află în imposibilitate de deplasare;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

100. Partea civilă:

a. poate fi reprezentată în procesul penal, dar numai dacă este lipsită total de capacitate de
exerciţiu;
b. este introdusă din oficiu în procesul penal;
c. poate declara că participă în procesul penal în această calitate numai până la citirea
actului de sesizare;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

101. Persoana obligată să păstreze secretul profesional:

a. nu este obligată să declare ca martor;
b. nu poate fi ascultată ca martor cu privire la faptele şi împrejurările de care a luat
cunoştinţă în exerciţiul profesiei, fără încuviinţarea persoanei sau a unităţii faţă de care
este obligată să păstreze secretul;
c. nu poate să fie ascultată ca martor în nicio cauză;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

102. În situaţia în care soţia inculpatului este audiată în calitate de martor:

a. poate săvârşi infracţiunea de mărturie mincinoasă dacă declară necorespunzător
adevărului;
b. poate săvârşi infracţiunea de mărturie mincinoasă numai dacă este audiată în legătură
cu fapte de corupţie, iar mărturia e mincinoasă;
c. poate săvârşi infracţiunea de favorizare a infractorului, dacă mărturia e mincinoasă;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

103. Ascultarea ca martor a persoanelor care prezintă infirmităţi fizice:

a. este interzisă, deoarece persoana respectivă nu poate să redea conştient cunoştinţele pe
care le are;
b. nu este interzisă dacă ascultarea se face cu privire la fapte pe care le-a perceput cu
simţurile sănătoase;
c. este permisă în orice condiţii şi cu privire la faptele percepute în orice mod;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

104. Soţul şi rudele apropiate ale învinuitului:

a. nu pot fi audiate ca martori;
b. nu sunt obligate să declare ca martori;
c. nu pot săvârşi infracţiunea de mărturie mincinoasă dacă au fost audiate;
d. nici una din variantele de mai sus.
ANS: B

105. Minorul care nu a împlinit 14 ani:

a. nu poate fi audiat ca martor în procesul penal;
b. poate fi audiat numai în şedinţă secretă;
c. poate fi audiat, dar numai în prezenţa unuia dintre părinţi sau a persoanei căreia îi este
încredinţat spre creştere şi educare;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

106. Minorul:
a. nu poate fi ascultat ca martor în procesul penal;
b. nu este obligat să declare ca martor în procesul penal;
c. poate fi ascultat ca martor;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

107. Nu pot dobândi calitatea de martor în procesul penal:

a. rudele inculpatului şi rudele părţii vătămate;
b. părţile civile;
c. minorii;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

108. Persoana vătămată:

a. nu poate fi ascultată ca martor în procesul penal;
b. poate fi obligată să declare ca martor;
c. poate fi ascultată ca martor dacă nu s-a constituit parte civilă sau nu participă în proces
ca parte vătămată;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

109. Nu depune jurământ:

a. preotul;
b. ateul;
c. minorul care nu a împlinit 14 ani;
d. nici una din variantele de mai sus.
ANS: C

110. Declaraţiile martorului pot servi la aflarea adevărului:

a. necondiţionat, pentru toţi martorii;
b. numai dacă se coroborează cu alte probe;
c. numai dacă se coroborează cu alte fapte sau împrejurări care rezultă din ansamblul
probelor administrate în cauză, în cazul martorilor cu identitate protejată;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

111. Pot fi audiaţi ca martori cu identitate protejată:

a. procurorul care a supravegheat urmărirea penală;
b. investigatorii sub acoperire;
c. minorii, în cazul infracţiunilor privind violenţa în familie;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

112. Confruntarea poate fi efectuată:

a. numai între martorii ale căror declaraţii sunt contradictorii;
b. numai între învinuit sau inculpat şi martori;
c. între persoanele ascultate în aceeaşi cauză, dacă între declaraţiile acestora există
contradicţii;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

113. Una din părţi prezintă o înregistrare video în procesul penal ca probă:
a. înregistrarea video efectuată de parte este inadmisibilă ca mijloc de probă, dacă a fost
făcută fără autorizarea instanţei;
b. înregistrarea video poate servi ca mijloc de probă, chiar dacă a fost efectuată de parte,
cu condiţia ca infracţiunea să fie cercetată la plângere prealabilă;
c. înregistrarea poate servi ca mijloc de probă dacă nu este interzisă de lege sau dacă
priveşte înregistrări ale propriilor convorbiri sau comunicări ale părţii purtate cu terţi;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

114. Convorbirile şi comunicările părţii vătămate pot fi interceptate:

a. la cererea motivată a acesteia, cu autorizarea judecătorului, indiferent de natura
infracţiunii;
b. indiferent de natura infracţiunii, dar numai cu autorizarea judecătorului;
c. la cererea motivată a acesteia, cu autorizarea procurorului, indiferent de natura
infracţiunii, dar nu mai mult de 30 de zile;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

115. Înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi inculpat:

a. poate fi folosită ca mijloc de probă dacă din cuprinsul acesteia rezultă, de exemplu, că
avocatul pregăteşte sau a săvârşit infracţiunea de trafic de stupefiante;
b. poate fi folosită ca mijloc de probă, dar numai împotriva avocatului;
c. poate fi folosită ca mijloc de probă, dar numai împotriva inculpatului;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

116. Nu pot fi martori asistenţi:

a. vecinii persoanei al cărei domiciliu este percheziţionat;
b. persoanele care au asistat la săvârşirea faptei;
c. persoanele interesate în cauză;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

117. Reţinerea şi predarea corespondenţei şi a obiectelor:

a. se dispune numai de către instanţă;
b. se dispune de procuror în cursul urmăririi penale şi de instanţă în cursul judecăţii;
c. se dispune numai de procuror în cursul urmăririi penale;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: D

118. Ridicarea de obiecte sau înscrisuri se dispune:

a. numai de către instanţă;
b. numai de către procuror;
c. de către executorul judecătoresc;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: D
119. Percheziţia poate fi:
a. numai domiciliară;
b. corporală sau domiciliară;
c. numai corporală;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

120. Jurământul expertului:

a. se depune la termenul la care expertul este chemat pentru a lua cunoştinţă de
obiectivele expertizei;
b. se depune după desemnarea expertului, în camera de consiliu, fără citarea părţilor;
c. se depune dacă expertul este chemat de instanţă pentru a da explicaţii cu privire la
raportul de expertiză;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

121. Comisia rogatorie se poate adresa:

a. parchetului ierarhic superior;
b. parchetului ierarhic inferior;
c. instanţei egale în grad;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

122. Sunt măsuri preventive:

a. reţinerea;
b. obligarea la tratament medical;
c. sechestrul;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

123. Măsurile preventive pot înceta de drept:

a. la data soluţionării plângerii împotriva măsurii preventive luate de procuror;
b. când s-au schimbat temeiurile care au dus la luarea măsurii preventive;
c. la data pronunţării hotărârii de achitare;
d. nici una din variantele de mai sus.
ANS: C

124. Măsura reţinerii unui parlamentar:

a. poate fi revocată de Camera din care face parte;
b. nu poate fi revocată decât de judecător;
c. nu poate fi luată decât de judecător;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

125. Reţinerea poate fi dispusă de:

a. judecător;
b. comandantul navei sau aeronavei pentru infracţiunile săvârşite la bordul navelor sau
aeronavelor;
c. agenţii poliţiei de frontieră în ipoteza constatării unor infracţiuni la regimul frontierei
de stat;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: D

126. Măsurile preventive pot fi dispuse prin:

a. ezoluţia organului de cercetare penală;
b. rezoluţia procurorului;
c. ordonanţa procurorului;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

127. Copia actului prin care s-a dispus obligarea de a nu părăsi localitatea se comunică:
a. poliţiei de frontieră;
b. administraţiei financiare în a cărei circumscripţie locuieşte învinuitul sau inculpatul;
c. părţii vătămate;
d. nici una din variantele de mai sus

ANS: A

128. Este competentă să dispună arestarea preventivă:

a. numai instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond;
b. numai instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond sau instanţa în a
cărei circumscripţie se află locul de detenţie;
c. numai instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond sau instanţa în a
cărei circumscripţie se află sediul parchetului;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: D

129. Arestarea preventivă se dispune prin:

a. ordonanţa procurorului;
b. încheierea judecătorului;
c. mandatul de arestare emis de judecător;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

130. Arestarea preventivă a învinuitului:

a. se poate dispune de către procuror, în cursul urmăririi penale, şi de către instanţa de
judecată, în cursul judecăţii;
b. nu se poate dispune decât în cursul urmăririi penale;
c. presupune punerea în mişcare a acţiunii penale;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: D

131. Arestarea preventivă a inculpatului:

a. se poate dispune înainte de începerea urmăririi penale în cazul infracţiunilor flagrante;
b. nu se poate dispune decât în cursul urmăririi penale;
c. presupune punerea în mişcare a acţiunii penale;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

132. În cazul în care instanţa admite propunerea de arestare preventivă:

a. mandatul de arestare preventivă este emis de judecător;
b. mandatul de arestare preventivă este emis de procuror;
c. mandatul de arestare preventivă este emis de grefier;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

133. Arestarea inculpatului major:

a. nu poate depăşi 180 de zile decât dacă s-a pronunţat o hotărâre de primă instanţă;
b. nu poate depăşi 180 de zile în cursul urmăririi penale;
c. nu poate depăşi 180 de zile în fiecare fază a procesului penal;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

134. Cererea de liberare provizorie pe cauţiune poate fi făcută:

a. în cursul urmăririi penale;
b. numai de către învinuitul sau inculpatul aflat în stare de arest preventiv;
c. pe tot parcursul procesului penal;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

135. Măsurile de ocrotire în procesul penal:

a. vizează protejarea bunurilor importante care ar putea fi pierdute ca urmare a săvârşirii
infracţiunii;
b. se pot dispune faţă de persoanele prejudiciate prin săvârşirea infracţiunii;
c. se pot dispune faţă de minorii aflaţi în ocrotirea unui învinuit arestat preventiv;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

136. Sunt măsuri procesuale reale:

a. liberarea provizorie pe cauţiune şi restituirea lucrurilor;
b. măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor;
c. liberarea provizorie pe cauţiune şi măsurile asigurătorii;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

137. Organele competente să dispună luarea măsurilor asigurătorii sunt:

a. instanţa de judecată, în cursul cercetării judecătoreşti şi în cursul urmăririi penale;
b. în faza de urmărire penală, procurorul sau organul de cercetare penală, prin ordonanţă;
c. în faza de urmărire penală, procurorul;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

138. Sunt acte procesuale:

a. introducerea plângerii prealabile de către persoana vătămată, trimiterea în judecată,
punerea în mişcare a acţiunii penale;
b. înmânarea citaţiei, efectuarea unei percheziţii, ascultarea unui martor;
c. împăcarea părţilor, cercetarea la faţa locului, înmânarea citaţiei;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

139. Dacă locul săvârşirii faptei este multiplu, nu se cunoaşte adresa unde locuieşte
învinuitul şi nici locul său de muncă, acesta va fi citat:
a. la sediul organului de urmărire penală;
b. la consiliul local în a cărui rază teritorială se află organul care efectuează urmărirea
penală;
c. la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

140. În ipoteza în care termenul de apel de 10 zile curge de la data pronunţării hotărârii:
a. nu se iau în considerare zilele nelucrătoare;
b. ziua pronunţării hotărârii intră în durata termenului;
c. ziua în care termenul începe să curgă şi ziua în care acesta se împlineşte nu se socotesc
în durata termenului;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

141. Cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate:

a. de către inculpat, în cazul retragerii plângerii prealabile;
b. de către inculpatul achitat, dacă a fost obligat la plata despăgubirilor civile;
c. de către partea civilă căreia i s-a respins acţiunea civilă;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

142. Nerespectarea dispoziţiilor privind incompatibilitatea procurorilor este sancţionată

cu:
a. nulitatea relativă;
b. nulitatea absolută;
c. nulitatea relativă, care poate fi invocată oricând;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A
143. Sancţiunea nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa după calitatea
persoanei este:
a. nulitatea relativă, care poate fi invocată până la citirea actului de sesizare;
b. nulitatea relativă, care poate fi invocată până la pronunţarea hotărârii în primă instanţă;
c. nulitatea absolută care poate fi invocată oricând;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

144. Sunt cazuri de asistenţă juridică obligatorie:

a. partea vătămată este un minor internat într-un centru de reeducare;
b. inculpatul este militar sau elev al unei şcoli militare;
c. inculpatul este elev al unei instituţii speciale de învăţământ;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: D

145. Dacă organele de cercetare ale poliţiei judiciare apreciază că inculpatul nu îşi poate
face singur apărarea:
a. asistenţa juridică este obligatorie;
b. asistenţa juridică nu este obligatorie, cu excepţia situaţiilor prevăzute de art. 171 C.
proc. pen. în care se află inculpatul;
c. nu există o prevedere legală referitoare la această situaţie;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: A

146. Amenda judiciară se aplică:

a. numai de către procuror;
b. numai de către instanţa de judecată;
c. de organul de urmărire penală;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

147. Interzicerea luării de contact a inculpatului arestat cu apărătorul său:

a. se poate dispune numai de instanţa de judecată care a luat măsura preventivă;
b. se poate dispune numai de instanţa care a hotărât condamnarea inculpatului după
rămânerea definitivă a hotărârii;
c. se poate dispune de procuror, pe o perioadă limitată;
d. nici una din variantele de mai sus.
ANS: D

148. Sunt faze ale procesului penal:

a. urmărirea penală, procesul penal şi punerea în executare a hotărârilor penale rămase
definitive;
b. urmărirea penală, judecata şi punerea în executare a hotărârilor penale definitive;
c. urmărirea penală şi judecata;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

149. Sunt limite ale fazei de judecată:

a. trimiterea în judecată şi pronunţarea hotărârii;
b. trimiterea în judecată şi rămânerea definitivă a hotărârii;
c. prezentarea materialului de urmărire penală şi pronunţarea hotărârii;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

150. Sunt autorităţi publice care au dreptul de a pune în mişcare acţiunea penală:
a. Camera Deputaţilor şi Senatul în şedinţă comună, judecătorul desemnat să judece
plângerea împotriva rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală;
b. Camera Deputaţilor şi Senatul în şedinţă comună, instanţa de judecată în situaţia
cauzelor la judecarea cărora procurorul nu participă, judecătorul desemnat să rezolve
plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de neurmărire;
c. instanţa de judecată în situaţia cauzelor la judecarea cărora procurorul nu participă,
judecătorul desemnat să rezolve plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de
neurmărire;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

151. Constituirea completului de judecată are în vedere:

a. judecătorii, procurorul şi apărătorii;
b. judecătorul/judecătorii, grefierul şi procurorul;
c. judecătorul/judecătorii, grefierul, procurorul şi apărătorii;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: B

152. Sunt corpuri delicte:

a. obiectele care conţin o urmă a faptei săvârşite;
b. obiectele care poartă o urmă a faptei săvârşite;
c. obiectele care au fost folosite sau au fost destinate să servească la săvârşirea unei
infracţiuni, precum şi obiectele care sunt produsul infracţiunii;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

153. În timpul efectuării expertizei:

a. expertul nu poate lua legătura cu părţile;
b. expertul trebuie să menţină o legătură permanentă cu părţile;
c. expertul poate solicita explicaţii necesare de la părţi, cu încuviinţarea organelor
judiciare;
d. nici una din variantele de mai sus.

ANS: C

154. Participarea procurorului la judecarea propunerii de arestare preventivă:

a. este obligatorie, indiferent de infracţiune;
b. este obligatorie, dar numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea
săvârşită este de 4 ani sau mai mare;
c. este obligatorie, dar numai dacă inculpatul este minor ori infracţiunea săvârşită este
pedepsită cu o pedeapsă mai mare de 4 ani;
d. nici una din variantele de mai sus

ANS: A