Sunteți pe pagina 1din 14

Reforma administraţiei publice centrale

a Republicii Moldova în serviciul


procesului de integrare

Druţă Natalia,
magistru în drept

Funcţionarea unei administraţii publice moderne, flexibile şi eficiente constituie o


condiţie esenţială a transformării structurale a societăţii moldoveneşti, a realizarii unei
reforme profunde în toate domeniile vieţii social-economice, a creşterii rolului
cetăţeanului în luarea deciziilor1.
O administraţie publică profesionistă, competentă, eficientă, orientată la necesităţile
cetăţenilor va asigura realizarea obiectivelor de creştere economică şi de sporire a
bunăstării populaţiei. De aceea, reforma administraţiei publice centrale, lansată recent, îşi
propune să edifice o administraţie publică modernă şi eficientă.2
Modernizarea administraţiei publice centrale contribuie la accelerarea implementării
standardelor europene în Moldova.3
Compartimentul dat al strategiei de integrare europeană apare din necesitatea
continuării procesului de reformă legislativă şi instituţională în administraţia publică,
pentru a facilita şi accelera procesul de adoptare a legislaţiei comunitare. Ca urmare a
implementării strategiei, Republica Moldova işi propune obiectivul de a avea un sistem
administrativ şi instituţii ale administraţiei publice capabile să transpună, să
implementeze şi să traducă în viaţă acquis-ul comunitar şi să se apropie de îndeplinirea
criteriilor necesare pentru atribuirea calităţii de membru al UE, adoptate de Consiliile
Europene la Copenhaga, Madrid şi Luxemburg.
Schimbarea administraţiei publice este necesară pe patru niveluri:
1) strategic, redefinirea prestaţiilor statului;
2) legal, asigurarea clarităţii legislative;
3) organizaţional;
4) cultural.

1
http://modernizare.mai.gov.ro/
2
http://www.rapc.gov.md/ 21.06.2007, 14.59
3
Acţiunile de modernizare a administraţiei publice centrale întreprinse în contextul implementării în Moldova a
standardelor de bună guvernare au fost discutate în cadrul şedinţei comisiei guvernamentale pentru reforma A.P.C.,
prezidate de prim-ministrul Vasile Tarlev, care s-a desfăşurat pe data de 19 mai 2007.
Stabilirea unui sistem de administraţie publică funcţional şi eficient, capabil să
îndeplinească standardele UE şi să implementeze acquis-ul comunitar într-un mod
eficient, va avea în vedere respectarea şi aplicarea următoarelor principii adoptate de
Comisia Europeană şi bazate pe criteriile politice de aderare:
• separarea funcţiilor politice de cele administrative;
• consolidarea unui corp al funcţionarilor publici de carieră, profesional şi neutru
politic;
• subsidiaritatea;
• claritate privind rolul, responsabilităţile şi relaţiile dintre instituţii;
• cooperare interguvernamentală şi administrativă cu statele membre şi candidate ale
UE;
• transparenţa actului de guvernare şi administrativ;
• simplificarea procedurilor administrative;
• implicarea cetăţenilor în luarea deciziilor;
• coerenţa actului administrativ;
• perfecţionarea managementului în administraţia publică.
Scopul reformei constă în instituirea unui sistem modern şi eficient al administraţiei
publice centrale, în conformitate cu principiile de bună guvernare din ţările-membre ale
UE şi CE. Aceasta presupune atingerea cu cheltuieli optime a unor asemenea performanţe
în administraţia publică centrală, care ar permite să se ţină cont de interesele şi drepturile
cetăţenilor. Administraţia publică centrală trebuie să fie inovativă, flexibilă şi eficientă,
operaţiunile din cadrul ei să fie publice şi transparente, iar mecanismul de
responsabilitate să permită obţinerea imaginii pozitive a acesteia.
Întru atingerea scopului menţionat şi luînd în considerare rezultatele analizei
funcţionale a administraţiei publice centrale, reforma prevede realizarea următoarelor
obiective:
• extinderea capacităţii instituţionale şi funcţionale a administraţiei publice centrale;
• consolidarea şi perfecţionarea cadrului legal în domeniul administraţiei publice;
• optimizarea procesului decizional prin reconfigurarea fluxului informaţional,
sincronizarea interacţiunii autorităţilor administraţiei publice centrale (A.A.P.C.),
îmbunătăţirea calităţii deciziilor adoptate, estimarea impactului acestora;
• îmbunătăţirea managementului resurselor umane în sectorul public, crearea unui
corp profesionist, compact şi motivat de funcţionari publici;
• asigurarea interacţiunii între procesul de elaborare a politicilor sectoriale şi
procesul bugetar.
Subiectele vizate de reforma administraţiei publice centrale sînt ministerele, alte
autorităţi administrative centrale, inclusiv organe şi instituţii administrative autonome,
precum şi serviciile publice desconcentrate ale acestora.4
Pentru o mai bună înşelegere a reorganizării (reformei) ce urmează să se efectueze
considerăm că este binevenită o analiză a situaţiei actuale a autorităţilor administraţiei
publice centrale şi problemele cu care se confruntă acest sistem, şi doar apoi să se facă
anumite propuneri de rezolvare a acestor probleme.
Analiza funcţională (etapa întîi) a celor 28 de organe centrale de specialitate ale
administraţiei publice a demonstrat că acestea se ocupă de elaborarea politicilor
sectoriale, de promovarea şi coordonarea acestora, precum şi de prestarea unor servicii în
domeniul vizat.
Sînt frecvente cazurile cînd A.A.P.C. efectuează inspecţii şi controale, în timp ce
instituţiile sau uneori întreprinderile de stat (de sub autoritatea ministerelor) participă la
elaborarea politicilor în anumite domenii.
Drept rezultat al reorganizării unor ministere, anumite funcţii au fost transmise altor
A.A.P.C. fără careva schimbări ale proceselor şi sistemului din interior.
Funcţionarii publici sînt sustraşi de la îndeplinirea funcţiilor de bază prin perfectarea
răspunsurilor la un număr enorm de petiţii, care deseori nu corespund domeniilor de
competenţă ale A.A.P.C. în care aceştia activează.
A.A.P.C. sînt antrenate în activitatea de coordonare a activităţii întreprinderilor de
stat, aflate sub autoritatea lor, ceea ce conduce la sustragerea acestora de la atare funcţii
de bază cum sînt elaborarea politicilor, coordonarea implementării lor şi planificarea
strategică în domeniu.
Analiza sistemului existent al administraţiei publice centrale demonstrează existenţa
unor deficienţe ce reduc funcţionalitatea acestuia:
• atribuirea unor funcţii administraţiei publice centrale a avut, într-o anumită
măsură, un caracter arbitrar;
• în cadrul A.A.P.C. unele funcţii se dublează;
4
http://www.rapc.gov.md/md/refcomp/1190/
• funcţiile exercitate sînt deseori improprii organului central de specialitate.
Preocupările A.A.P.C. într-o mare măsură nu sînt axate pe elaborarea politicilor, ci pe
executarea chestiunilor ad-hoc;
• A.A.P.C. sînt responsabile atît de elaborarea politicilor în domeniu, cît şi de
realizarea acestora, ceea ce, deseori, provoacă conflicte de interese;
• în structura actuală a Executivului central nu există un organ, o subdiviziune care
s-ar ocupa de administraţia publică, de elaborarea şi promovarea politicii de cadre în
serviciul public;
• lipsa coordonării activităţilor între serviciile publice desconcentrate din unităţile
administrativ-teritoriale (sistem dezintegrat);
• cadrul legal existent în domeniu este imperfect. Nu există o definire clară a
tipurilor de autorităţi ale administraţiei publice centrale, a modului lor de formare, a
responsabilităţilor respective şi a raporturilor juridice dintre acestea.
În perioada de tranziţie, reformele macroeconomice şi structurale în sectorul de
producţie şi în cel social s-au efectuat cu un ritm mai rapid decît reforma în domeniul
administraţiei publice. Cea din urmă constă, în principal, în reducerea numărului de
funcţionari publici. Această reducere a fost impusă de necesitatea minimizării deficitului
bugetar şi de constrîngerile ce existau la achitarea salariilor şi pensiilor funcţionarilor
publici.5
În general, reforma şi restructurarea administraţiei publice au fost realizate în funcţie
de schimbările de ordin politic şi nu în baza unui plan coerent şi consecvent pe termen
lung. În ultimul timp, numărul structurilor în cadrul autorităţilor administraţiei publice
centrale s-a mărit, constituind 16 ministere, 14 departamente, cu buget şi contabilitate
separate, şi peste 20 de agenţii, servicii, centre şi inspectorate extradepartamentale.
Se consideră că structura Guvernului pentru o ţară de talia Moldovei este inertă şi
supradimensionată. Asistăm la un cumul de funcţii a Guvernului în majoritatea
domeniilor sectorului public, iar uneori şi a celui privat, în loc ca acesta să-şi rezerve
exclusiv funcţia de elaborare de politici de reglementare generală şi de control, ca şi pe
cea de delegare a funcţiilor de supraveghere, certificare şi licenţiere către organisme terţe
autonome cu care ar urma să interacţioneze în mod obiectiv. Specialiştii consideră

5
http://www.europa.md/rom/sbmen/30, 21.06.2007, ora 14.20
raţională reducerea numărului de ministere prin comasare. La fel, sarcinile pe care le are
instituţia prezidenţială, nu justifică intreţinerea unui aparat prezidenţial numeros.
Pe parcursul anilor, odată cu schimbarea guvernelor, urmează schimbări de ordin
structural şi organizatoric, numărul ministerelor, departamentelor şi altor autorităţi ale
administraţiei publice centrale de specialitate fluctuînd continuu. Desigur că orice
structură guvernamentală are la originea apariţiei existenţa problemei şi recunoaşterea
necesităţii rezolvării ei, exemplul cel mai recent fiind constituirea Ministerului
Reintegrării (succesorul ministrului reintegrării), pentru coordonarea procesului de
soluţionare a conflictului transnistrean, dar schimbarea frecventă a structurilor şi
denumirilor diminuează calitatea realizarii politicii de stat în domeniile vizate de
restructurări. Deoarece precizarea atribuţiilor şi funcţiilor autorităţilor administrative
centrale, serviciilor şi birourilor este, de regulă, decalată faţă de momentul înfiinţării unei
instituţii noi, apar conflicte de competenţă.
Aparatul Guvernului nu s-a impus încă ca o unitate de planificare strategică, dovadă
fiind faptul ca executivului central adesea îi sunt înaintate proiecte fără variante de
alternativă. Uneori acestea nu iau în calcul suportul financiar necesar şi/sau nu sunt
rezultatul unei consultări şi al consensului dintre toate ministerele interesate. Proiectele
sunt focalizate, deseori, pe măsuri pe termen scurt.
Cu toate că la 10 februarie 2000 este adoptată Legea contenciosului administrativ
obiect al acţiunii căruia îl constituie actele administrative cu caracter normativ şi
individual, prin care este vătămat un drept recunoscut de lege al unei persoane, emise de
autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora, controlul constitutionalităţii
hotărîrilor şi ordonanţelor de Guvern continua să fie exercitat de Curtea Constituţionala,
impiedicînd astfel solicitarea directă de către cetăţeni a respectării drepturilor vătămate
printr-o hotărîre sau ordonanţă guvernamentală. În acelaşi context lipseşte cadrul
legislativ pentru asigurarea responsabilităţii ministeriale pentru calitatea guvernării.
Practic lipseşte mecanismul de reparare a prejudiciului cauzat de înalţi demnitari de stat
şi funcţionari publici.
Deşi Curtea de Conturi efectueaza controale ale modului de utilizare a finanţelor
publice de către autorităţile publice centrale, adesea hotărîrile privind rezultatele
controalelor nu sunt publicate în Monitorul Oficial timp de 10 zile de la data intrării lor în
vigoare, aşa cum prevede Legea privind Curtea de Conturi nr. 312-XIII din 8.12.1994.
Astfel publicul nu este informat asupra legalităţii şi eficienţei cheltuielilor, precum şi
asupra modului de gestionare a patrimoniului public.
Sunt frecvente, de asemenea, solicitările privind reducerea reglementărilor şi
simplificarea procedurilor administrative, mai ales în legătura cu accesul publicului şi al
presei la informaţie, abandonarea procedurilor care nu sunt necesare şi adoptarea unor noi
proceduri, adaptate unui sistem politic modern şi unei economii de piaţă funcţionale.
Deşi legislaţia privind organizarea şi funcţionarea administraţiei publice centrale are
efect juridic pe întreg teritoriul republicii, acţiunile şi actele normative ale administraţiei
publice centrale au efect deplin doar pentru 88% din teritoriul naţional, deoarece celelalte
12% sunt controlate de autorităţile autoproclamate din stînga Nistrului. Aceasta reduce
din calitatea procesului administrativ şi scade eficienţa măsurilor luate fiindcă majoritatea
deciziilor sunt afectate de consecinţele conflictului transnistrean, ceea ce solicită timp,
resurse umane şi financiare suplimentare.
Una din ramurile de vîrf ale administraţiei publice centrale, care în primul rînd
necesită o restructurare, este administraţia sectorială (potrivit Constituţiei - administraţia
publică centrală de specialitate) care se compune din ministere, alte autorităţi
administrative centrale (servicii, birouri, agentii ş.a.).
Integrarea europeană reprezentînd unul din obiectivele-cheie ale ţării noastre toate
ministerele vor fi implicate în procesul de integrare europeană. Grupul de ministere cu
caracter economic, financiar şi de dezvoltare a infrastructurii (Economiei şi Comerţului,
Finanţelor, Agriculturii şi Industriei Alimentare, Industriei şi Infrastructurii,
Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, Ecologiei şi Resurselor Naturale) devine
implicat direct în coordonarea politicilor de integrare europeană, în special la elaborarea
politicilor necesare bunei funcţionări a pieţei interne.
Un rol important îl are Ministerul Justiţiei ca consecinţă a unei priorităţi acordate
armonizarii legislaţiei, extrem de esenţială în procesul de preaderare.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrarii Europene va continua să deţina un rol
central în elaborarea şi implementarea politicilor de integrare europeană, deoarece este
perceput ca avînd o poziţie neutră în conflictele interministeriale care, de regulă, apar în
procesul de aderare.
În domeniul său de activitate, fiecare minister este responsabil pentru elaborarea
propriei strategii de reformă, pentru rezultatele generale cît şi pentru operaţiunile pur
administrative. Odata cu constituirea Departamentului pentru Integrare Europeana din
cadrul M.A.E. a fost dispusă instituirea unităţilor specializate de integrare europeană în
cadrul ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale. Urmează ca acestea să fie
standardizate şi sa fie stabilit planul de lucru şi graficul întîlnirilor dintre reprezentanţii
acestor subdiviziuni, fapt care va contribui la impulsionarea capacităţii de coordonare
interministerială. O alta forma de coordonare sunt grupurile de lucru interministeriale cu
caracter permanent sau nepermanent, în dependenţă de problemele luate în dezbatere de
acestea. Important este să fie clar care este autoritatea publică responsabilă pentru
constituirea acestor grupuri de lucru. Constituirea şi coordonarea grupurilor de lucru de
către Departamentul Integrare Europeană va imprima acestor structuri uniformitate şi va
determina ca politicile guvernamentale de integrare europeană să figureze pe agenda
dezbaterilor grupurilor de lucru.
O problemă aparte ce ţine de restructurarea internă a ministerelor este delimitarea
activităţilor politice de cele administrative. Pentru accentuarea funcţiilor administrative
ale funcţionarilor publici ministeriali, în cadrul proiectului de asistenţă al UE
„Perfecţionarea cadrelor şi modernizarea funcţionării administraţiei publice în
Republica Moldova”, a fost propusă instituirea funcţiei de Secretar de Stat în ministere
care se bucură de stabilitate în funcţie, iar activitatea acestuia, ca şi a celorlalţi funcţionari
publici, nu este afectată de procedura de investitură a Guvernului. Pe lîngă alte
responsabilităţi Secretarul de Stat va prelua atribuţiile de management al resurselor
umane de la ministru, acestuia revenindu-i preponderent activităţile politice. Printre
avantajele instituirii acestei funcţii se numără continuitatea în activitatea personalului şi,
implicit, reducerea costurilor pentru instruirea funcţionarilor publici; imparţialitatea
angajaţilor; obiective clare pentru administratori; o mai bună aplicare a programului de
activitate a Guvernului.
Se impune ca necesară adaptarea structurală şi funcţională a fiecarui minister,
deoarece o parte din atribuţiile acestora au fost delegate autorităţilor publice locale,
extensiunilor teritoriale desconcentrate, sectorului privat, iar unele pur şi simplu au
dispărut ca fiind depăşite de timp. Adesea sunt adoptate noi acte normative care
reglementează diverse aspecte ale activităţii instituţiilor administraţiei publice centrale de
specialitate, fără abrogarea celor vechi. Există ministere care au cîteva regulamente de
activitate.
Majoritatea acestor acte normative nu conţin prevederi în legătură cu obligaţia
instituţiei de a furniza, celor care solicită, informaţii de interes public, toate însă conţin
prevederea potrivit căreia ministrul asigură păstrarea secretului de stat în aparatul
Ministerului şi în organizaţiile subordonate. Realizarea dreptului cetăţenilor de a avea
acces la informaţie în cadrul ministerelor şi a altor autorităţi publice centrale de
specialitate se reduce la faptul că birourile de presă sau relaţii cu publicul işi limitează
rolul la desfăşurarea unor conferinţe de presă sau informarea la propria discreţie a
publicului, iar în unele ministere asemenea structuri nici nu există.
Societatea se confruntă cu probleme care nu pot fi încadrate în domeniul de activitate
al unui singur minister, însă adesea aceste structuri nu sunt interesate în parteneriate cu
societatea civilă, pe cînd politicile dintr-o ţară democratică nu sunt rezultatul activităţii
unui singur actor, ci rezultă din deciziile luate de diferite organizaţii, la diferite niveluri.
Actele normative ale administraţiei publice centrale de specialitate nu se aplică în
localităţile din stinga Nistrului. De aceea la elaborarea politicilor de stat şi la introducerea
rectificărilor în politicile macroeconomice şi fiscale, proiectele investiţionale, ministerele
sunt nevoite să scoată din calcul această regiune. Aceasta duce la accentuarea diferenţelor
în toate domeniile sectorului public şi privat, şi la majorarea discrepanţelor în dezvoltare
dintre localităţile din stînga Nistrului şi restul ţării. Structurile administrative care există
în regiunea transnistreana, au fost înfiintate în mod abuziv, ocolind legislaţia internă şi
internaţională. Acestea activează în condiţii de autoizolare şi şi-au asumat exercitarea în
localităţile din stînga Nistrului a atribuţiilor administraţiei publice centrale de specialitate.
Tocmai din considerentele menţionate mai sus este inevitabilă formularea unor
obiective aparte care ar veni să soluţioneze situaţia creată:
1. principalul obiectiv este instituirea unui sistem modern şi eficient al administrării
publice, care va consolida procesele democratice şi economia de piaţă, va fi imparţial şi
depolitizat, ale carui principii de funcţionare vor corespunde celor mai avansate practici
europene;
2. sistemul administraţiei publice centrale va fi subordonat rolului nou al statului în
calitate de promotor al democraţiei şi economiei de piaţă. În acest context, noţiunea de
administraţie publică centrală cuprinde totalitatea de organizaţii, regulamente, sisteme de
management şi principii de funcţionare a autorităţilor administraţiei publice centrale;
3. cadrul strategic al reformei administratiei publice centrale trebuie să fie corelat cu
obiectivele şi principiile de dezvoltare de care statul se conduce în activitatea sa;
4. Strategia reformării administraţiei publice centrale va fi orientată spre:
∗ eficientizarea administratiei publice la nivel central;
∗ perfecţionarea procesului de luare a deciziilor utilizînd abordările strategice;
∗ creşterea eficienţei pe calea dezvoltării sistemului instituţional şi a resurselor
umane; ameliorarea interacţiunii dintre autorităţile administraţiei publice şi societatea
civilă.
5. delimitarea funcţiilor de elaborare a politicilor de cele de implementare a acestora,
inclusiv prin transmiterea funcţiilor executorii structurilor subordonate ministerelor;
6. focusarea organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice asupra
elaborării şi coordonării strategice a politicilor sectoriale.
Obiectivele menţionate se cer a fi realizate prin implementarea mai multor acţiuni,
inclusiv:
∗ atribuirea clară a responsabilităţilor şi competenţelor, evitînd ambiguitatea,
dublarea şi suprapunerea acestora;
∗ efectuarea etapei a II-a a analizei funcţionale a autorităţilor administraţiei publice
la nivel central (pe orizontală), precum şi a serviciilor publice desconcentrate (pe
verticală);
∗ instituirea unei funcţii publice care ar asigura funcţionarea mecanismului de
delimitare a funcţiilor politice de funcţiile administrative o dată cu modificarea cadrului
legislativ în domeniul administraţiei publice centrale;
∗ delegarea (transmiterea) funcţiilor improprii A.A.P.C. altor entităţi juridice;
∗ desemnarea în cadrul Aparatului Guvernului a unităţii de analiză şi coordonare a
politicilor sectoriale, iar în ministere şi alte organe administrative centrale - a unităţii de
analiză şi planificare strategică;
∗ elaborarea propunerilor de creare a unităţii cu atribuţii în serviciul public la nivel
central;
∗ elaborarea propunerilor de creare a instituţiei de reprezentant al Guvernului în
teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale6;

6
http://www.rapc.gov.md/md/refcomp/1206/
∗ optimizarea numărului de angajaţi din structurile administraţiei publice centrale şi
redirectionarea unităţilor de personal către alte autorităţi publice centrale sau locale,
conform necesităţilor reale ale acestora;
∗ transformarea Aparatului Guvernului într-o unitate de planificare strategică, cu
funcţii administrative şi de secretariat. Transferarea funcţiilor politice pe care le
îndeplineşte în prezent Aparatul Guvernului în responsabilitatea unei structuri separate
cum ar fi, de exemplu, Oficiul Prim-ministrului;
∗ mărirea transparenţei activităţii administraţiei publice, încurajarea dreptului
cetăţenilor de a participa la procesul de luare a deciziilor publice prin adoptarea Legii
privind transparenţa decizională în administraţia publică;
∗ finalizarea programelor finanţate de donatori pentru susţinerea reformei în
administraţia publică.
În cadrul administraţiei sectoriale se cer a fi realizate următoarele acţiuni:
∗ întarirea coordonării şi cooperării dintre instituţiile guvernamentale şi atragerea
cetăţenilor în planificarea şi controlul activităţilor din sectorul public;
∗ delimitarea funcţiilor ministerului de cele ale agenţiilor subordonate,
îmbunătăţindu-se capacitatea decizională a ministerelor - ministerul trebuie să fie
instituţia principală pentru formularea, analizarea şi susţinerea politicilor din domeniul
său de activitate; mărirea capacităţii decizionale a ministerelor;
∗ elaborarea unor strategii de modernizare a administraţiei publice proprii fiecărei
instituţii;
∗ armonizarea structurilor administrative din administraţia publică centrală de
specialitate cu standardele din statele membre ale UE.
În rezultatul analizei problemelor existente în domeniul respectiv şi realizării
propunerilor de soluţionare ale acestora vom examina realizările de ultimă oră în cadrul
desfăşurării reformei administraţiei publice centrale (I jumătate a anului 2007). În cadrul
Planului detaliat de implementare a Strategiei de reformă a A.P.C.7 se constată că
majoritatea acţiunilor prevăzute în acest plan pentru ianuarie-martie 2007 şi, respectiv, în
planurile de activitate ale autorităţilor administraţiei publice centrale se realizează, în
fond, conform termenelor stabilite. A fost depistată realizarea cu întîrziere a unor acţiuni
din compartimentul „Reorganizarea administraţiei publice centrale” – elaborarea
7
www.gov.md, “Raport cu privire la mersul realizării reformei administraţiei publice centrale în Republica
Moldova”, ianuarie-martie 2007.
planurilor de reorganizare a autorităţilor administraţiei publice centrale, delegarea
atribuţiilor în serviciul public Grupului de experţi din cadrul Aparatului Guvernului
(Unitatea de coordonare a reformei administraţiei publice), crearea unităţii de analiză şi
coordonare a politicilor în cadrul Aparatului Guvernului, precum şi realizarea în volum
parţial a instruirii personalului din unităţile de analiză, monitorizare şi evaluare a
politicilor din cadrul ministerelor.
În ianuarie-martie 2007, gradul de realizare a acţiunilor preconizate în Planul
detaliat de implementare a Strategiei de reformă a A.P.C. a constituit în total 90%,
inclusiv pe compartimente:
I. Reorganizarea administraţiei publice centrale – 63%;
II. Procesul decizional – 100%;
III. Managementul resurselor umane – 100%;
IV. Managementul finanţelor publice – 100%;
V. Participare şi comunicare – 100%;
VI. Monitorizarea implementării – 100%.
Concomitent, au fost identificate problemele în realizarea Planului detaliat de
implementare a Strategiei A.P.C. în anul 2007 şi formulate unele recomandări întru
eficientizarea reformei A.P.C.8:
1. Reorganizarea şi modernizarea administraţiei publice centrale se efectuează cu
ritmuri lente; funcţiile şi atribuţiile ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale
nu întotdeauna sînt clar definite, uneori se suprapun, unele atribuţii ale aparatelor centrale
urmează să fie transmise în competenţa instituţiilor din subordine sau a serviciilor
desconcentrate; persistă problema conlucrării între autorităţile administraţiei publice
centrale, inclusiv între ministerele coordonatoare şi celelalte autorităţi administrative
centrale; continuă situaţia cînd funcţionarii publici din ministere alocă o parte
substanţială de timp la soluţionarea problemelor ad-hoc.
2. Sistemul de raportare în administraţia publică centrală a devenit ineficient, greoi şi
consumă o parte substanţială din timpul funcţionarilor publici. Numărul mare de rapoarte
şi raportarea frecventă (lunară, trimestrială, semianuală şi anuală, precum şi la solicitare),
prezentarea uneia şi aceeaşi informaţii în adresa a mai multor instituţii diferite afectează
activitatea ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale. Totodată, e redusă
8
www.gov.md, “Raport cu privire la mersul realizării reformei administraţiei publice centrale în Republica
Moldova”, ianuarie-martie 2007.
calitatea rapoartelor/informaţiei prezentate pe diferite strategii, programe naţionale şi
sectoriale. Cauzele sînt lipsa standardelor faţă de rapoarte şi a „filtrului de calitate”;
schimbarea frecventă a responsabililor de raportare în ministere şi alte autorităţi
administrative centrale; includerea în rapoarte în majoritate a uneia şi aceeaşi informaţie
referitor la activitatea de bază a autorităţilor administraţiei publice centrale.
3. Demarează cu paşi lenţi activităţile privind atribuirea competenţelor în serviciul

public Unităţii Reformei Administraţiei Publice şi instituirea unităţii de analiză şi


coordonare a politicilor din cadrul Aparatului Guvernului, precum şi consolidarea
capacităţilor unităţilor de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor din cadrul
ministerelor.
4. Sistemul informaţional care se aplică în A.A.P.C. este nedezvoltat. Fluxul mare de
documente în multe din autorităţi se procesează în mod manual, pe registre, ceea ce
îngreunează controlul asupra executării actelor normative, în rezultat, unele indicaţii ale
Guvernului rămîn neexecutate.
5. Fluxul de documente în cadrul administraţiei publice centrale este excesiv. O
cauză care contribuie la excesul de documente este faptul că unul şi acelaşi document (se
referă la documentele primite de la autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv de la
primăria mun. Chişinău; petiţiile de la cetăţeni şi altele) este trimis de la Preşedinţie,
Parlament şi Guvern în adresa ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale. În
aceste situaţii, ministerul sau altă autoritate administrativă centrală examinează
documentul şi scrie trei note, iar în cazul cînd documentul se transmite la diferite direcţii
din cadrul ministerului, se examinează de fiecare dată. La nivel central nu se duce o
evidenţă cuvenită a documentelor (de exemplu, o bază de date). O altă cauză care
majorează fluxul de documente în administraţia publică centrală este faptul că Guvernul
şi ministerele coordonatoare solicită prin indicaţie sau dispoziţie informaţia de la
autorităţile administraţiei publice centrale chiar şi în cazul cînd acestea sînt obligate să
transmită această informaţie conform actelor normative în vigoare.
6. Consolidarea capacităţii funcţionarilor publici se efectuează foarte lent. Se
tergiversează instruirea în masă a funcţionarilor publici din cauza că programele,
cursurile şi materialele de instruire se elaborează cu întîrziere. Cursurile de instruire
prestate cu asistenţa donatorilor în cadrul unor proiecte care acordă suport autorităţilor
administraţiei publice centrale (de exemplu, Serviciului Vamal) nu se planifică anual,
creînd pe parcursul anului probleme în activitate din cauza că angajaţii sînt delegaţi la
instruire în mod urgent, apar şi cheltuieli neplanificate care necesită recuperare. În unele
perioade se creează exces de cursuri de instruire. Calitatea unor cursuri de instruire este
nesatisfăcătoare, datorită nivelului modest de profesionalism al instructorilor. Totodată,
instruirea efectuată din asistenţa tehnică nu acoperă integral necesităţile. Instruirea
internă se aplică insuficient din cauza că nu se fac investiţii suficiente în resursele umane.
7. În ministere şi alte autorităţi administrative centrale persistă o fluctuaţie înaltă a
personalului, se eliberează în special persoanele tinere, sînt posturi vacante de
conducători a subdiviziunilor (şef şi şef-adjunct de direcţie, şef de secţie). Ministerele şi
alte autorităţi administrative centrale duc lipsa funcţionarilor publici care posedă limba
engleză, fapt ce împiedică realizarea obiectivelor ce ţin de armonizarea legislaţiei
naţionale cu aquis-ul comunitar; duc lipsa de specialişti în domeniul auditului şi
planificării strategice.
Fluctuaţia relativ înaltă a personalului din A.A.P.C. se datorează lipsei sistemului de
selectare, promovare şi motivare a cadrelor în administraţia publică centrală, lipsei
rezervei de cadre pentru suplinirea posturilor vacante, precum şi a salariului mic pentru
specialişti, inclusiv tinerii specialişti. În rezultat, persoanele mai dotate se eliberează,
după obţinerea unei experienţe de lucru.
8. În majoritatea instituţiilor nu există careva criterii de evaluare a performanţelor
funcţionarilor publici, care să fie aplicate la premierea angajaţilor; lipseşte sistemul de
evaluare a performanţelor instituţiilor. Angajarea personalului în A.A.P.C. continuă să se
efectueze prin transfer de la alte autorităţi publice centrale, prin cunoscuţi şi mai puţin
prin concurs deschis, angajarea prin competiţie deschisă ocupă o pondere neînsemnată în
numărul total de angajări.
9. Există probleme în sporirea capacităţilor funcţionarilor publici din cadrul
autorităţilor publice centrale cu un număr mic de angajaţi, deoarece nu are cine să
execute atribuţiile personalului care urmează să participe la instruire în perioada
cursurilor respective. În cazul cînd funcţionarii publici participă la cursurile de
perfecţionare din cadrul Academiei de Administrare Publică pe lîngă Preşedintele
Republicii Moldova sau alte cursuri de instruire externă, ei sînt frecvent rechemaţi la
serviciu. Există probleme în organizarea instruirilor interne în autorităţile în care
persoana responsabilă de resurse umane mai cumulează şi alte funcţii (de exemplu, în
Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale o singură persoană este responsabilă de
domeniul juridic şi de personal) şi nu are capacitatea, şi nici timp pentru a organiza
programe de instruire.
10. Funcţionarii publici din A.A.P.C., instruiţi în cadrul cursurilor de perfecţionare
de la Academia de Administrare Publică pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, în
majoritate obţin cunoştinţe teoretice; e nevoie de a reorganiza activitatea de instruire în
vederea creării abilităţilor practice în serviciul public.
11. Persistă problema transparenţei referitor la activitatea autorităţilor administraţiei
publice centrale. Pînă în prezent, nu toate autorităţile posedă pagina web (de exemplu,
Serviciul Standardizare şi Metrologie), în unele din ele pagina web este încă în proces de
elaborare (Ministerul Industriei şi Infrastructurii, Agenţia Sportului), în unele instituţii nu
toţi funcţionarii publici au acces la Internet, unele pagini web nu se actualizează (de
exemplu, Biroul Relaţii Interetnice).
Odată menţionate putem conchide că reuşita reformei în administraţia publică nu este
posibilă decât prin stabilirea unei relaţii între individ şi stat, bazată pe responsabilitate.
Statul oferă cetăţeanului şanse şi cere, în schimb, responsabilitate.
Cetăţenii, din ce în ce mai exigenţi, sunt adesea foarte sensibili la măsurile destinate
să facă administraţia şi serviciile prestate de stat mai puţin procedurale şi mai axate pe
satisfacerea nevoilor cetăţeneşti. Asteptările lor cu privire la serviciile publice sunt din ce
în ce mai dificil de satisfăcut, în timp ce noile tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor
oferă posibilităţi reale de apropiere între administraţie şi utilizatori.
Obiectivul nostru comun de a moderniza administraţia, la nivel central va permite
imbunătăţirea calităţii serviciilor prestate către cetăţeni.9

9
http://modernizare.mai.gov.ro/