BOTANICA

FARMACEUTICA
CURS NR 1
Cadre didactice:
Coordonator activitate didactică – Conf. dr. Bianca Ivănescu
Șef lucrări dr. Cristina Lungu
Asistent univ. dr. Adina Grădinaru

Laborant Lăcrămioara Gheorghiu

 Locație:
 Clădirea Farmacie, etaj 3, tronson B
 Sala LP = 308B, sala cercetare = 309B, birouri 305B, 306B
Descrierea cursului
Semestrul I –Botanică generală : citologie,
histologie, organografie - 7 credite

Semestrul II – Botanică sistematică: clasificarea

plantelor superioare și descrierea celor mai
importante plante medicinale și a familiilor lor - 6
credite
Metoda de evaluare
 Examen scris (subiecte scrise + teste grilă) 50% (sesiune)
 Examen practic 40% (săptămâna 14 a semestrului)
 Evaluare pe parcursul semestrului 10%

 Prezența la laborator este obligatorie

 În cazul absențelor motivate (maxim 5), se vor reface
laboratoarele respective
 Studenții cu mai mult de 2 absențe nu vor putea susține
examenul
 Botanică – generalități
Botanica = studiul plantelor (βοτάνη = iarbă, pășune)
- include studiul fungilor și algelor
- o împărțire ce se mai păstreaza și azi din motive didactice
→ botanică generală (citologie, histologie, organografia și funcțiile
fiziologice ale plantelor)
→ botanică sistematică sau taxonomia (aranjarea plantelor într-
un sistem natural de clasificare)
 Botanică – generalități
- Definiție: ● disciplina biologică care studiază plantele din toate punctele
de vedere, începând de la primele forme ale materiei vii vegetale și până
la cele mai evoluate forme de diferențiere ale ei (plantele superioare)
● un complex de discipline, de fapt
- studiul celulei și a materiei vii vegetale;
- studiul asocierii celulelor în țesuturi;
- studiul asocierii țesuturilor în organe;
- studiul asocierii organelor in alcatuirea
organismelor vegetale.
 Niveluri de
organizare ale
lumii vii

Organite
celulare

Celula
Țesut
Niveluri de organizare ale lumii vii
 CITOLOGIA
 CELULELE = unități morfo-functionale de organizare a lumii
vii; cu studiul lor se ocupa o disciplină bine conturata =
CITOLOGIA
 Primele observații referitoare la prezența celulelor au fost făcute odată
cu apariția microscopului optic
 Antonie van Leeuwenhoek (”părintele microbiologiei”) a inventat
microscopul optic și a descris primele organisme microscopice vii pe
care le-a numit ”animalcule” (lat. animalculum= animal mic)
 Robert Hooke a observat, descris și denumit primele celule
(celule moarte din scoarța de soc) folosind un microscop
creat de el
 Hooke (1665) - “cella“ (mici cămăruțe) – celula = unitate de
bază stucturală și funcțională a tuturor organismelor vii,
animale și vegetale
Procariote și eucariote
 Două grupe fundamental diferite de organisme: procariotele (”înainte
de nucleu”) și eucariotele (”cu nucleu adevărat”)
 Celulele procariote nu au nucleu și nici organite delimitate de
membrane. ADN-ul nu este învelit de o membrană nucleară (liber în
citoplasmă), apare sub forma unei macromolecule circulare, de care
sunt legate o serie de proteine
Procariote și eucariote
 În celulele eucariote cromozomii sunt înconjurați de o membrană
nucleară
 ADN-ul este liniar și legat strâns de proteine speciale, numite
histone
 Materia vie este unica, nesesizându-se deosebiri
esențiale între materia vie vegetală și cea animală
↓
aceasta mai ales dacă ne referim la infrastructurile
asemănătoare → ideea de citologie generală sub forma
de biologie celulară, comună atât pentru plante cât și
pentru animale
 Importanța plantelor

Hrană
 PLANTA VERDE este unicul factor fotosintetizator în
lumea vie, deci capabil să producă substanțe organice
din substanțe anorganice folosind energia luminoasă →
regnul vegetal are o importanță deosebită

Dioxid de carbon + Apă + Energie luminoasă → Glucoză + Oxigen

Importanța plantelor
 DEOSEBIRI ÎNTRE
CELULA VEGETALĂ
ȘI CEA ANIMALĂ

 Diferențe structurale
- Peretele celular, prezent la celulele vegetale este rigid, deosebindu-se
din punct de vedere al compoziției chimice de protoplasmă – el este
de natură celulozică
- Prezența vacuolelor – rezultă din creșterea în lungime a celulelor
vegetale; pe baza lor are loc o diferențiere a proceselor osmotice și
o generalizare a curenților citoplasmatici
- Prezenta plastidelor și în special a cloroplastelor → conferă capacitate
de sinteză proprie – captează energia solară înmagazinând-o sub
formă de energie potențială → aceasta face din celula vegetală o
adevarată “uzina a biosferei”, un microcosmos necesar pentru
menținerea vieții pe pământ
 DEOSEBIRI ÎNTRE CELULA VEGETALĂ ȘI
ANIMALĂ
 Diferențe morfologice – mărimea celulelor vegetale depășește cu
mult pe cea a celor animale, dar gradul de diferențiere este mai mic
la cele vegetale, adică există mai putine tipuri morfologice;

Tipuri de celule animale Tipuri de celule vegetale

 DEOSEBIRI INTRE CELULA VEGETALA SI ANIMALA

 Diferențe chimice – substanțe proprii celulei vegetale → ex:

celuloza (constituent al peretelui celular) și amidonul
(substrat energetic fundamental); ambele sunt glucide și pot
fi sintetizate numai de către celula vegetală

 Diferențe biochimice – transformarea energiei fotochimice

acumulate în energie activă, ocolind energia calorica;

 Diferențe fiziologice – se referă la potența de creștere și un

oarecare grad de independență pe care celula vegetală îl
pastreaza chiar in tesuturi.
 Morfologia celulei (forma și mărimea)

a) forma depinde de mediu, poziția în țesut și funcția îndeplinită.

La celulele libere forma depinde de prezența sau absența peretelui
celular
● celule fără perete (gimnoplaste) – nu au formă stabilă, aceasta
se schimbă de la un moment la altul
● celulele cu perete (dermatoplaste) au forma de obicei sferică,
stabilă, sau una apropiată, derivată din forma sferică
 La celulele asociate în țesuturi → forma
depinde de poziția pe care o ocupă în țesut,
ca și de raportul dintre axa logitudinala și cea
transversală:

 celulele izodiametrice (parenchimatice) au

axele egale
Ex: ovale, poligonale, stelate, semilunare,
lenticulare etc.

 celulele anizodiametrice (prozenchimatice) au

axele inegale
Ex: fusiforme, prismatice, cilindrice, spiralate,
în formă de bastonaș
b) mărime:
- De regulă - dimensiuni microscopice: între 10-100 microni
- Exceptii sau variații: bacterii cu celula < 10 microni sau celule din
pulpa fructului de portocal = 2 cm, fibre textile (in, cânepă) = 6 -7 cm
 Știați că:
 Microbiomul uman este definit ca întreaga
colecție de micro-organisme care se găsește
în întregul corp. Conține mai mult de 100 de
trilioane (1012) de celule bacteriene, fungice,
și virale, depășind cu un factor de 10 până la
100 numărul estimate de celule ale corpului
unui adult.
 Microbiomul intestinal sintetizează vitamina
K, esențială pentru coagularea sângelui, și
împiedică dezvoltarea bacteriilor
dăunătoare, contribuind la reglarea digestiei
 Microbiomul pielii protejează pielea de
organismele neprietenoase, produce
substanțe nutritive pentru piele și ajută la
echilibrarea pH-ului pielii, menținând bariera
de protecție a pielii
 Apendicele joacă rolul de „casă sigură”
pentru bacteriile comensale („bune”). Este
un rezervor de floră intestinală care servește
la repopularea sistemului digestiv după
distrugerea microbiotei intestinale
(dizenterie, holera).
 STRUCTURA CELULARA

 CELULA = un tot unitar din punct de vedere structural și funcțional

 Totuși pentru o mai bună cunoaștere vom proceda la descrierea
separată a constituenților, a organitelor celulare; unele organite se
pot observa cu microscopul optic, iar altele doar cu cel electronic
Peroxizom
Constituenții celulari – clasificare:
Componentul biologic activ = protoplasma sau protoplastul – cuprinde:
citoplasma, membrana plasmatica, nucleul, plastidele, mitocondrii, reticul
endoplasmatic, ribozomi, aparatul Golgi.
Componentul inert = paraplasma cuprinde:
 incluziuni ergastice lichide (sucul vacuolar și picături de ulei)
 incluziuni ergastice solide (amidon, aleuronă, cristale de oxalat de calciu)
 peretele celular

Diverse forme de cristalizare a oxalatului de Granule de amidon (mov) în

calciu in plante tuberculul de cartof
Structura celulei vegetale
 Perete celular

plasmalemă / membrană celulară

 Protoplast nucleu
citoplasmă (cu organite celulare)

 Vacuole
Citoplasma include:
Hialoplasma (citosolul) = masa fundamentală a citoplasmei, matricea
în care toate celelalte entități sunt suspendate
Sisteme membranare interne, foarte dezvoltate, asemănătoare chimic și
structural cu plasmalema: reticul endoplasmatic și aparatul Golgi
Organite cu membrană dublă: plastide, mitocondrii
Entități non-membranare: ribozomi, filamente de actină, microtubuli
Citoplasma = citosol + organitele suspendate în el
 Citoplasma
 Componentul de bază în care se cuprind celelalte elemente
structurale care alcătuiesc celula (organitele)
 Este un sistem instabil și sensibil la toti factorii care influențează
raportul apă/macromolecule
 Gradul de complexitate și dezvoltare al citoplasmei variază în funcție
de creșterea și dezvoltarea celulelor și dacă celula are sau nu un
nucleu figurat
 Citoplasma = sistem biologic instabil cu o evoluție structurală de
la organismele inferioare la cele superioare
 Citosolul (hialoplasma)
 reprezinta mediul intern al celulei, capabil de a desfășura toate funcțiile
ei fiziologice
 este sediul de desfășurare a metabolismului
 rol de legare a tuturor organitelor din edificiul celulei (matrice)
 coordoneaza și reglează toate formele de activitate pe care le
presteaza celula (hialoplasma)
 imprimă caracterele fizice și chimice ale citoplasmei
 Caracterele fizice ale hialoplasmei
 Este optic vidă (la examinarea cu microscopul optic)
 La examinarea cu microscopul electronic – abundență de
granulații = ribozomi,
 se disting microformațiuni de natură proteică:
- filamentele de actină
- filamente intermediare (doar la regnul animal)
- microtubulii = formatiuni alungite
orientate în direcția de creștere în
lungime a celulei;
Microtubuli + filamente =
Citoschelet (scheletul
celulei)

Acesta conferă celulei formă proprie și

susținere.
Are rol în locomoția celulară, în
transportul intracelular și în schimbul
de substanțe cu mediul extern si cu
alte celule.
Rolul microtubulilor:
 geneza membranelor plasmatice in vecinatatea carora sunt dispusi

 mișcarea citoplasmatica
 geneza fusului de diviziune (numarul lor creste foarte mult in timpul
diviziunii celulare)
 Caracterele chimice ale hialoplasmei
 apa (85%)
 proteine (constituenti de baza): structurale
 funcționale (enzime)
 acizi nucleici (10-20% din ARN)
 glucide
 aminoacizi
 nucleozide

Din punct de vedere fiziologic, hialoplasma este mediul în care sunt

dispuse toate celelalte organite; acestea găsesc aici componentele
necesare pentru construirea lor și tot aici își deversează produșii.
De aceea se consideră că hialoplasma este sediul tutoror reacțiilor
biochimice - biosinteze cu încorporare de energie
- reacții de degradare care eliberează energia acumulată
 MEMBRANELE PLASMATICE
 Sunt structuri citoplasmatice de grosimi foarte mici (75 Å)
fiind vizibile numai la microscopul electronic
 Sunt dispuse la suprafața sau în interiorul citoplasmei
 Prezintă 2 fețe → una vine în contact cu citozolul
→ cealalta vine in contact fie cu mediul
inconjurator (celula animala)/peretele celular (la plante),
fie cu un alt mediu intern
 MEMBRANELE PLASMATICE
 Se consideră că au o structura trilamelară:
- 2 straturi proteice marginale
- la mijloc un strat dublu de fosfolipide cu părțile hidrofile spre proteine
și cele hidrofobe față în față
 Aceste membrane se constituie în sisteme de membrane care
divizează citoplasma în zone funcționale (plasmalema, aparatul Golgi,
reticulul endoplasmatic)
 PLASMALEMA (membrana celulară, membrana
plasmatică, pelicula ectoplasmatica)
 Există atât la gimno- cât și la dermatoplaste
 Ultrastructura plasmalemei – are structura caracteristică
membranelor plasmatice
- un strat dublu de fosfolipide cu părțile hidrofile spre extremități și cele
hidrofobe față în față
- proteine care pătrund parțial sau străbat integral stratul lipidic
Singer și Nicolson (1972) – fosfolipide dispuse într-un strat
bimolecular discontinuu, ca un lichid vâscos în care se dispun
proteine globulare = MODELUL MOZAICULUI FLUID – bine studiat
la celula animala și la cea vegetala
MODELUL MOZAICULUI FLUID
 MODELUL MOZAICULUI FLUID
 exista posibilitatea de miscare a fosfolipidelor, lateral, ca
si a proteinelor
 proteinele globulare pot patrunde partial in dublul strat
lipidic (proteine periferice) sau pot strabate integral acest
strat (proteine transmembranare)
 întreaga structura → fluidă, proteinele plutind pe o “mare”
lipidică

 La suprafața membranei celulei animale se află proteine

periferice și glucide sub formă de glicoproteine și
glicolipide = glicocalix (exterior), specific pentru fiecare
celulă, necesar pt. recunoaștere, comunicare și adeziune
celulară
 Cu ajutorul său, organismul poate să distingă propriile
celule sănătoase de celulele bolnave, transplantate sau
de microorganismele invadante
 Proprietățile fiziologice ale plasmalemei
 Transportul de substanțe
- semipermeabilitate / permeabilitate selectiva – plasmalema permite doar
trecerea anumitor molecule și ioni prin ea, prin fenomene de difuzie, difuzie
facilitată, transport activ
- energia necesara pentru transportul activ este furnizată de ATP
 Difuziune simplă

Difuziune facilitata (cu ajutorul proteinelor transmembranare, canale proteice sau proteine cărăuș)
 Proprietățile fiziologice ale plasmalemei

 Osmoza (difuziunea solventului printr-o membrană

semipermeabilă)

 Protejarea spațiului celular

 Participă la procesele metabolice celulare
 Comunicarea bidirecțională între celule și mediul extern
 Procesul de endocitoză
(internalizarea de către celule
a unor molecule sau
particule): pinocitoza
(înglobare de picaturi de
lichid) și fagocitoză (ingestia
unor substanțe solide) și
exocitoză (transportul
proteinelor și lipidelor nou-
sintetizate către membrana
celulară și eliminarea lor
înafara celulei)
 Aceste procese se desfășoară
cu consum de energie
 Plasmalema asigură și comunicația de la o celulă la alta
prin intermediul plasmodesmelor → filamente fine
citoplasmatice care străbat porii fini din pereții celulelor
învecinate, asigurând o continuitate a citoplasmei de la o
celulă la alta.
TONOPLASTUL
 este o membrană lipoproteică
care înconjoară vacuola
(vacuolele)

 are o structura analoagă cu a

reticulului endoplasmatic și a
plasmalemei

 se aseamana cu plasmalema in
privinta compozitiei chimice si
prin caracterul de
semipermeabilitate

 din punct de vedere al originii –

se crede că provine din reticulul
endoplasmatic
 RETICULUL ENDOPLASMATIC
(sistem vacuolar citoplasmatic, sistem vacuolar
endoplasmatic)
 este un sistem membranar ce formeaza o textura foarte heterogena:
→ cavitati delimitate de membrane fine, diferite ca forma si marime
→ spatii drepte si alungite - microtubuli si canalicule
 membranele pot conflua intre ele sau pot trece una in alta => “curent de
membrane” => structura dinamica
 RETICULUL ENDOPLASMATIC
(sistem vacuolar citoplasmatic, sistem vacuolar
endoplasmatic)
 pe baza acestei structuri se explica posibilitatea ca reticulul
endoplasmatic sa dea nastere la formatiuni cu aspectul de saculeti
aplatizati suprapusi ca si la formatiuni de aspect microtubular (cu
diametrul de 200-300Å) =>prezinta polimorfism
 RETICULUL ENDOPLASMATIC
Dupa aspect, membranele reticulului endoplasmatic sunt:
1. membrane netede (beta-citomembrane)
2. membrane rugoase (alfa-citomembrane, membrane
granulare)

Compozitia chimica a membranelor reticulului endoplasmatic:

fosfolipide, proteine structurale si enzime (fosfataza) =>
natura lipoproteica
- se indica si prezenta ARN-ului care intra in structura
acestor membrane, pe langa ARN-ul care intra in
componenta ribozomilor
 Rolurile reticulului endoplasmatic
 Dată fiind asemanarea cu membranele plasmatice superficiale, și
membranele reticulului endoplasmatic vor prezenta
semipermeabilitate, reglând funcțiile osmotice din celulă
 Funcții legate de metabolismul celular:
 participarea la biosinteza de substante si vehicularea lor in
masa citoplasmei
 colectarea si depozitarea lor
 eliminarea de produsi de excretie (“sistem circulator”)
Raporturile reticulului endoplasmatic cu alte elemente
structurale ale citoplasmei

- există contingențe la nivelul membranei plasmatice

superficiale (plasmalema)
- și la nivelul membranei perinucleare
Raporturi directe cu - sistemul vacuolar al celulei
- aparatul Golgi

Importanță biologică:
- determină structura și ultrastructura citoplasmei
- asigură formarea și transportul substanțelor în celulă
Reticulul endoplasmatic

1 Nucleu
2 Pori nucleari
3 Reticul endoplasmatic
rugos
4 Reticul endoplasmatic
neted
5 Ribosomi si reticul
endoplasmatic rugos
6 Proteine transportate
7 Vezicule de transport
8 Aparatul Golgi
9 Fata cis a aparatului Golgi
10 Fata trans a aparatului
Golgi
11 Cisterne ale aparatului
Golgi
 RIBOZOMII (granulele lui Palade)
 cele mai mici organite celulare atașate de reticulul
endoplasmatic, dar pot fi si dispersate = component
granular al citoplasmei. Sunt entități non-membranare.
 numarul lor e mai mare in celulele tinere si se reduce pe
masura imbatranirii
 cei liberi se pot asocia in grupe, rozete, catene sau
formatiuni helicoidale => poliribozomi (polizomi)
 Din punct de vedere chimic:
-ribonucleoproteide
cuprinzând cca.
50-60% ARN
din celulă
-fosfolipide
 Importanta ribozomilor
 la nivelul lor are loc biosinteza majoritatii proteinelor celulare
 sunt “lectorii” (cititorii) ARN-ului mesager asambland aminoacizii in
catene polipeptidice
 sunt dispersati in hialoplasma → inactivi
 se activeaza numai sub forma de poliribozomi
 cand polizomii sunt
- liberi = proteinele sintetizate
raman in hialoplasmă
- atasati de reticulul endoplasmatic
proteinele se acumuleaza in
cavitatile acestuia
Ultrastructura ribozomilor:
- sunt formati din 2 subunitati
hemisferice lipite una de cealalta, iar
in polizomi, ribozomii constituenti sunt
legati prin filamente cu diametrul de
15Å → in aceasta stare ribozomii se
ataseaza de o molecula de ARN
mesager, citind in lungul acesteia
codul de succesiune a aminoacizilor
în sinteza moleculei polipeptidice ce
se obține
Sinteza proteica la nivelul ribozomilor
 Aparatul reticular al lui Golgi (aparat reticular intern,
aparat Golgi, sistem Golgi, dictiozomi, gangliozomi)

 Poziția și forma acestuia variază de la caz la caz în

celule, funcție de:
a) Starea de maturitate (lipsește în cele tinere și bătrâne)
b) Starea fiziologică a celulei (dezvoltat la celule secretoare)
c) Lipseste la celulele anucleate (bacterii, alge albastre)

Ultrastructura aparatului Golgi :

 membrane cu contur dublu, alcătuiesc pachete de cisterne
 Formațiuni cu aspect de vezicule sau vacuole → situate
marginal și dau impresia că se desprind de pe marginile
aparatului Golgi
 De fapt membranele suprapuse din aparatul Golgi se aseamana cu structura
membranelor RE, cu deosebirea ca in aparatul Golgi grosimea membranei e mai
mica (60-80Å), iar la RE = 150Å

 Functional Aparatul Golgi este format din trei regiuni distincte: -compartimentul cis
(în care proteinele nou sintetizate sunt transferate din reticulul endoplasmatic în
Aparatul Golgi) -compartimentul median (în care se face moodificarea proteinelor
și lipidelor) -compartimentul trans (care exportă produsele procesate și sortate,
destinate fucțiilor bine determinate în interiorul sau exteriorul celulei).
 Compoziția chimică a aparatului Golgi
 Heterogena si greu de definit din punct de vedere chimic
 contine lipoproteide și fosfatide
 un complex enzimatic a cărui componență se află sub
controlul activitatii hormonale

Rolul aparatului Golgi

 cercetările lui Cajal (1914) și Bowen (1929) au stabilit

rolul aparatului Golgi în funcțiunea celulelor secretoare
 Prelucrarea și stocarea proteinelor, lipidelor și glucidelor
cu diverse destinații
 Sinteza plasmalemei
 Formarea peretelui celular
 Relația dintre aparatul Golgi și geneza peretelui
celular
 Pe marginea aparatului Golgi înmuguresc vacuole cu conținut dens care
migrează spre membrana plasmatica superficială prin care își varsă
conținutul în afara celulei; acest conținut de natura polizaharidică = pectine,
se adaugă la constituenții celulozici ai peretelui celular, contribuind la
îngroșarea sa.

 Datorită conținutului în fosfataza acida – ar avea relații si cu lizozomii = sediul

digestiilor celulare în celula animală
 În citoplasmă se găsesc și formațiuni de dimensiuni mici
(microcorpuri) care îi dau aspectul granulat: peroxizomi
și glioxizomi – structuri delimitate de o membrană ce
conțin enzime necesare în metabolismul celular
 Alte organite celulare, lizozomii, conțin enzime ce digeră
macromolecule, organite celulare sau celule întregi. Se
găsesc doar în celula animală.
 Care este diferența dintre o celulă
procariotă și una eucariotă?
 Care sunt diferențele structurale dintre o
celulă animală și una vegetală?
 Ce este modelul mozaicului fluid și la ce
structuri celulare se referă?
 Ce sunt plasmodesmele?
 Cum funcționează ribozomii?
 Ce este reticulul endoplasmatic și ce rol are?
 Ce este aparatul Golgi și ce rol are? În ce tipuri de celule îl găsim?