Sunteți pe pagina 1din 3

Referendumul pentru justiție 2019.

Totul despre referendum


În data de 26 mai 2019, în această duminică, românii se prezintă la urne, alături de cetățeni
din toate statele Uniunii Europene, pentru a vota în cadrul alegerilor europarlamentare 2019.
Odată cu  alegerea membrilor pentru viitorul Parlament European, în România va fi
organizată și o consultare populară, un referendum pe justiție, convocat la inițiativa
președintelui Klaus Iohannis, ca urmare a numeroaselor modificări aduse legislației penale.
Aceste modificări legislative au fost criticate, și nu o dată, dur de opoziție, președintele
României și societatea civilă. Acestora li s-au alăturat voci puternice din cadrul UE. Ultimul
capitol din această saga a declarațiilor a fost scris la începutul lunii mai, atunci când Comisia
Europeană, prin vocea prim-vicepreședintelui Frans Timmermans, a amenințat România cu
„opțiunea nucleară”.

Președintele Klaus Iohannis vorbea despre posibilitatea organizării unui referendum pe


teme de justiție încă din 2017. Tema a revenit în discuție în 19 martie 2019, atunci
când Iohannis declara că este „aproape hotărât” să convoace o consultate populară,
organizată în aceeași zi cu alegerile europarlamentare.
„Discuţia a revenit şi nu a revenit întâmplător. Am primit acum nu multe săptămâni o
lege spre promulgare care clarifica anumite aspecte juridice şi de europarlamentare,
şi de alte alegeri, în care pesediştii introduseseră un paragraf - 'împreună cu alegerile
europarlamentare nu se poate organiza nimic altceva', nici alegeri, nici referendum.
Mi s-a părut foarte suspect încât am contestat la CCR având ceva în minte pentru ce
ar putea urma. CCR mi-a dat dreptate. Acea prevedere este neconstituţională şi, ca
atare, am început să analizez împreună cu echipa mea de la Cotroceni cum ar fi dacă
aş convoca un referendum fix pentru data alegerilor europarlamentare”, explica, în
martie, Klaus Iohannis.
Au urmat, pe rând, consultări la Palatul Cotroceni cu reprezentați ai societății civile,
reprezentanți din rândul magistraților și partidele politice. La aceste consultări,
formațiunile PSD și ALDE au refuzat să participe, anunțul fiind făcut de Călin
Popescu Tăriceanu.

Referendumul pentru justiție are loc în data de 26 mai


După finalizarea consultărilor de la Palatul Cotroceni, Iohannis anunța, în 28 martie
2019, decizia finală de a organiza un referendum pe justiție în data de 26 mai, odată cu
alegerile europarlamentare.
1
„Este cert. Voi convoca un referendum pentru data de 26 mai, fiindcă aşa nu se mai
poate. PSD continuă asaltul la adresa justiţiei”, declarat președintele României în
cadul unei conferințe de presă.

Ce înseamnă referendumul pentru justiție


Referendumul pentru justiție este o consultate populară a românilor convocată de
președintele Klaus Iohannis. Un barometru, dacă vreți, al voinței populare, organizat
după numeroasele proteste din ultimii doi ani, în care românii au strigat în stradă că
vor o țară europeană și renunțarea la schimbările din justiție criticate de Comisia de la
Veneția și mai toți marii actori politici din Europa.
Într-o scrisoare trimisă conducerii Parlamentului României, Klaus Iohannis explica la
rândul lui necesitatea organizării referendumului pe justiție, cerut, de altfel, și de
românii care au ieșit la cele mai ample mișcări de stradă de la Revoluție încoace: „În
temeiul dispoziţiilor art. 90 din Constituţie, precum şi ale art. 2 şi art. 11 din Legea
nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, intenţionez să cer
poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarele
probleme de interes naţional: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de
corupţie; interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în
domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul
altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la
ordonanţe. Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu
privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problemele sus-
menţionate”.

Care sunt întrebările la care trebuie să răspunzi la referendum


La decizia președintelui Klaus Iohannis, pe cele două buletine de vot pe care le vor
primii românii duminică la urne vor fi tipărite două întrebări, la care cetățenii trebuie
să răspundă simplu, prin „da” sau „nu”.
Cele două întrebări din cadrul referendumului pentru justiție sunt:
1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”
2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă
în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului
de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”

2
Atenție, însă! La intrarea în secția de votare, românii vor primi trei buletine de vot,
care vor fi introduse în trei urne diferite: două pentru referendum și unul pentru
alegerile europarlamentare. Introducerea unui buletin de vot în altă urnă decât cea
destinată, nu atrage nulitatea acesteia, a precizat Biroul Electoral Central. Aici puteți
vedea modelul buletinului de vot pentru alegerile europarlamentare 2019.

Ce buget a fost alocat pentru referendumul pentru justiție 2019


Bugetul consumat pentru organizarea referendumului pentru justiție 2019 a fost de
350.000 de euro. Această sumă a fost folosită pentru printarea celor două buletine de
vot pe care le vor primi, duminică, românii în secțiile de votare.
De ce această sumă? Restul infrastructurii de vot, și includem aici de la organizarea
secțiilor de votare, la onorariul celor care vor asigura desfășurarea în condiții normale
a acestui proces democratic, a fost oricum creată pentru a servi alegerilor
europarlamentare pe care România are obligația să le organizeze în 2019, ca stat
membru al Uniunii Europene.

Sondaj referendum pentru justiție: cum ar putea vota românii


duminică
Potrivit unui sondaj INSCOP publicat de euractiv.ro la data de 13 mai 2019, 39,2%
dintre românii intervievați au declarat că vor merge la urne. Pragul pentru ca
referendumul să fie validat este de 30% dintre românii cu drept la vot.
Comparativ, într-un alt sondaj dat publicității în luna martie 2019 doar 26,9% dintre
românii întrebați și-au anunțat prezența la vot în mod clar. Atunci, însă, organizarea
unui referendum pe justiție odată cu alegerile europarlamentare nu fusese decisă încă.
Într-un sondaj făcut pe pagina oficială de Facebook a Digi24 și la care au răspuns în
jur de 46.700 de oameni, 94% dintre aceștia au votat „da”, în timp ce doar 4% au
răspuns „nu”.

S-ar putea să vă placă și