https://www.rfi.

ro/special-paris-92948-ce-trebuie-facut-cind-o-putere-avind-legitimitate-politica-isi-pierde

Ce trebuie făcut cînd o putere avînd legitimitate politică îşi pierde

legitimitatea morală?

Există o similitudine între situaţia din Statele Unite şi cea din România întrucît în ambele ţări sute
de mii de oameni se mobilizează împotriva unor puteri care vor erodarea contra-puterilor din stat.
Este concluzia editorialistului francez Bernard Guetta, care se exprimă în fiecare diminaţă la ora 8
şi 15 minute, oră de mare audienţă, pe postul de radio France Inter. Cotidanul Libération acordă
în ediţia sa de astăzi două pagini României şi citează abundent din ceea ce spun manifestanţii de
diverse vîrste, profesii şi condiţii sociale. Matei Vişniec continuă să scruteze de la Paris interesul
pe care îl arată mediile de informare franceze faţă de mobilizarea românilor în favoarea
independenţei justiţiei şi a statului de drept.
Ceea ce eu n-aş fi îndrăznit să compar, ca să nu dau impresia că exagerez, iată că o face un foarte
cunoscut şi respectat editorialist francez, Bernard Guetta, care cunoaşte bine şi estul şi vestul, iar în
Europa de răsărit a călătorit de multe ori. Această mare ţară care este America, prima putere
economică şi militară mondială, un fel de far al democraţiei în lumea occidentală şi în general pe
mapamond, pare să aibe în prezent o problemă similară cu cea a românilor. Societatea civilă
americană s-a mobilizat cu o vigoare fără precedent de la războiul din Vietnam încoace împotriva
unui preşedinte aflat în conflict vizibil cu justiţia şi cu presa, principale forme de contra-putere. O
situaţie identică poate fi constatată şi în România, unde societatea civilă reacţionează în faţa unei
puteri, aleasă de altfel în mod democratic în decembrie anul trecut, dar pe care o  “deranjează”
independenţa justiţiei.
In ambele cazuri se ridică o problemă delicată: cum trebuie judecată o putere care are legitimitate
politică dar nu mai are legitimitate morală? Mai poate avea încredere cetăţeanul într-un lider sau
într-un guvern sau într-un partid a cărui primă preocupare, după ce obţine în mod democratic
puterea, este aceea de a eroda treptat chiar pilonii vieţii democratice, altfel spus formele de contra-
putere?
Întrebarea are ecouri politice, civice, filozofice, iar răspunsul nu este simplu de dat. Forţa şi
îndîrjirea cu care s-au mobilizat românii în favorea statului de drept merită însă salutată, ceea ce
presa internaţională o face, cu atît mai mult cu cît în ultimii zece ani democraţia a pierdut în mod
vertiginos teren în două ţări cu care Europa trebuie să coabiteze: Rusia şi Turcia.
Două ţări care au pierdut direcţia în materie de practică democratică şi au devenit, sub impulsul lui
Vladimir Putin şi al lui Recep Tayyip Erdogan, “demockraturi”. Acest ultim termen, în care se
topesc conceptul de democraţie şi cel de dictatură, este des utilizat de comentatori, şi pune în lumină
capacitatea unor lideri şi ale unor forţe de a goli democraţia de conţinut, uneori cu o abilitate
stupefiantă care hipnotizează populaţia şi o paralizează.
Nu este însă cazul cu societatea românească, ieşită în prezent din hipnoză şi care pare să ceară
scrierea unei noi pagini de istorie în România, cu toleranţă ZERO pentru corupţie.

1
Cotidianul Libération, care şi-a trimis reporterii la Bucureşti, îşi deschide pur şi simplu paginile
pentru doleanţele românilor, o modalitate de a înţelege ceea ce se întîmplă în sufletul oamenilor.
“Guvernul nu mai are legitimitate morală pentru a ne reprezenta, nici în ţară şi nici în străinătate. Ar
fi bine să demisioneze. Altfel intrăm într-un război de uzură". Este o declaraţie a unui jurist în vîrstă
de 39 de ani, citat deci de Libération. Cotidianul cu simpatii de stînga îl citează însă şi pe ministrul
afacerilor, al comerţului şi al intreprinderilor, Florin Jianu, care a demsionat motivîndu-şi decizia în
felul următor: "Cum aş fi putut altfel să-mi privesc copilul în ochi? Să-i fi spus că tatăl său a fost un
laş pentru că a sprijinit acţiuni în care nu credea?" 
Reporterii cotidianului Libération resimt în mod vizibil o anumită simpatie pentru manifestanţii
care, spun ei, au creat parcă pe străzile Bucureştiului un "festival în aer liber", ieşind chiar cu proprii
lor copii ca să-şi exprime nemulţumirile şi frustrările adunate de ani de zile. Cotidianul explică pe
larg pentru publicul francez de ce românii nu mai suportă o societate în care "dacă nu furi eşti
considerat idiot" (după cum spune o pensionară).
Personal cred că exasperarea românilor în faţa corupţiei are o anumită rezonanţă şi în Franţa, unde
candidatul dreptei la alegerile prezidenţiale este confruntat în prezent cu un scandal de nepotism.
Culmea este că François Fillon şi-a pierdut brusc popularitatea după ce au apărut revelaţii legate de
modul în care a profitat (legal de altfel) de unele avantaje financiare deţinute de senatori. Iată poate
un semn bun pentru Europa: opinia publică începe să considere moralitatea drept criteriu principal al
vieţii politice. Poate că toate democraţiile, fie ele mai vechi sau mai noi, au acum nevoie de o
reînnoire morală, dacă nu cumva de un tsunami popular care să le spele de cei care nu merită sa le
reprezinte.