CURSUL 3

PUTEREA POLITICĂ

3.1. Puterea socială

3.2. Puterea politică. Forme de manifestare

3.3. Autoritatea politică

3.4. Legitimitatea politică

3.5. Forţa politică şi influenţa politică

 Sistemul social global (SSG) are capacitatea de a se oglindi pe sine şi întregul univers, de a se
dezvolta şi perfecţiona continuu.
 Mijlocul prin care SSG se reglează şi autoreglează şi care asigură desfăşurarea activităţilor
umane este puterea socială (PS).
 DEFINIŢIE: Puterea socială este capacitatea pe care o are sau o dobândeşte un om sau un grup
de oameni de a-şi impune voinţa altora, în vederea efectuării unor activităţi cu finalitate. Ea
contribuie la dirijarea societăţii spre anumite scopuri.
 Puterea socială izvorăşte din capacitatea omului de a gândi, reflecta (lumea) şi a acţiona
pentru transformarea acesteia conform voinţei sale.
 Puterea socială apare sub forma unor relaţii între oameni sau grupuri de oameni. Aceste relaţii
sunt de subordonare de la conducători la conduşi. Se realizează conlucrare între centre ale
puterii în vederea realizării de interese comune.
 Puterea socială se manifestă sub diverse forme – în funcţie de domeniul de activitate
(economic, politic, spiritual):
o specificul comunităţii umane (familie, grup, naţiune, internaţionale)
o valoarea unor indivizi de a-şi exercita puterea
o scopuri şi mijloace folosite.
 Ca element de reglare şi organizare a vieţii sociale, puterea socială stabileşte:
o scopurile activităţii umane;
o mijloacele pentru realizarea lor;
o gândirea după care se acţionează.
 Puterea socială impune o ordine socială.
 Trăsături ale puterii sociale:
a) element esenţial şi permanent al relaţiilor sociale prin care se asigură funcţionarea societăţii;
b) se prezintă sub forma unor centre ale puterii ierarhizate în raport de resurse şi domenii;
c) reprezintă unitatea organică a doi factori: conducători şi conduşi. Între aceştia se formează
raporturi pe bază de convingeri sau constrângeri.
 PS – suferă anumite fluctuaţii sau schimbări. Ea apare sub formă de relaţii de dominaţie şi
subordonare.
 Îmbracă o diversitate de forme în funcţie de:
 natura domeniului vieţii sociale;
 specificul activităţilor umane;
 specificul sistemului social concret.

1
  Exemple: putere familială, economică, politică, civilă, la nivel naţional/internaţional.

3.2. Puterea politică (PP)

Puterea politică (PP) constituie un subsistem al puterii sociale (PS). Are rol determinant în
reglarea şi funcţionarea vieţii sociale.

DEFINIŢIE: PP = capacitatea unor grupuri de oameni de a-şi impune voinţa în organizarea şi

conducerea de ansamblu a societăţii.

 Puterea politică are anumite trăsături:

a) se manifestă la nivelul cel mai general;
b) deţine capacitatea de a coordona celelalte forme ale puterii
c) se exercită pe baza unei legislaţii asigurate prin Constituţie şi alte legi
d) se manifestă în mod organizat prin intermediul unor instituţii politice.

În sfera puterii politice intră:

1) puterea suverană a statului prin capacitatea sa de a organiza şi conduce societatea în interesul

comunităţii umane;
2) partidele şi alte organizaţii politice prin elaborarea unor opţiuni de organizare şi conducere a
societăţii;
3) mijloacele de informare – prin capacitatea lor de influnţare au rol în adoptarea unor atitudini.
 Funcţiile puterii politice:
I. Funcţia organizatorică – capacitatea de a mobiliza grupuri sociale pentru a acţiona în
conformitate cu programul adoptat.
II. Funcţia ideologică – de educare a oamenilor în spiritul valorilor ce decurg din
programul stabilit şi prin care se încearcă obţinerea adeziunii indivizilor la decizia
adoptată.
III. Funcţia coercitivă – de constrângere prin diferite mijloace pentru:
 a-i determina pe oameni să acţioneze în conformitate cu cele adoptate;
 a reprima pe cei care se opun.
IV. Funcţia de control – urmărirea modului în care este respectată linia stabilită sau
stabilirea de măsuri în conformitate cu legea.
V. Pregătirea de specialişti pentru:
 organizarea vieţii sociale în conformitate cu voinţa puterii politice;
 exercitarea guvernării.

Puterea se exercită prin instituţii, organizaţii. Astfel că funcţiile puterii sunt exercitate într-un
mod specific.
PP se exercită prin diferite mijloace: politice, economice, ideologice, juridice, militare etc. În
corelaţie cu PP se află puterea civilă (PC).

Puterea civilă: capacitatea acestuia ca prin mijloace de care dispune (organizaţii, mijl. de
informare, opinia publică) să impună puterii politice îndeplinirea misiunii ce i-a fost încredinţată.

 Prin modul cum acţionează în societate puterea politică se prezintă sub formă:
o democratică;
o dictatorială.

2
  Puterea democratică: rezultat al consultării şi consimţământului cetăţenilor.
 Puterea dictatorială (alienată) – apare ca o forţă ostilă care nu ţine cont de opţiunile politice
ale cetăţenilor. Această putere foloseşte mijloace de represiune. Voinţa membrilor societăţii
este ignorată şi anihilată prin mijloace coercitive.

3.3. Autoritatea politică (AP)

În exercitarea rolului său în cadrul societăţii puterea politică utilizează o serie de mijloace:
economice, sociale, politice, ideologice folosind metoda convingerii sau metoda de constângere,
pentru a-şi impune propria voinţă.

DEFINIŢIE: Capacitatea puterii de a-şi impune voinţa sa în societate printr-o diversitate de

mijloace, pentru a-i asigura stabilitatea şi funcţionalitatea.

AP = modalitatea concretă de manifestare a puterii.

 AUTORITATE = Auctoritas = forţa de convingere.

 CONVINGERE = Capacitatea unor persoane, grupuri sau institiţii de a obţine, în virtutea unor
calităţi sau împuterniciri, respect şi ascultare faţă de acţiunile promovate.
 Autoritatea politică are o mare influenţă asupra oamenilor şi un mare rol în oragnizarea
societăţii. În acelaşi timp pe lângă puterea de convingere autoritatea politică are şi putere de
constrângere împotriva actelor antisociale şi antinaţionale.
 Autoritatea politică se schimbă dacă ea intră în conflict cu voinţa majorităţii. AP apare ca
voinţă a grupurilor sociale aflate la conducere. Această voinţă se extinde la nivel de SSG, fiind
prezentată ca voinţă a tuturor, deci legitimă.

3.4. Legitimitatea politică (LP)

LP = “Legitimus” (conform cu legea)

DEFINIŢIE: LP – capacitatea puterii de a se revendica de la ceva, de la un anumit fapt care s-o

justifice.

 Un sistem de guvernământ, puterea politică se exercită pe baza unui drept conferit de

guvernanţi pe baza unor înţelegeri (legislative) legiferate.
 LP – constituind o înţelegere între conducători şi conduşi are un caracter istoric. Din acest
p.d.v. istoria înregistrează două forme de manifestare a LP:
A. Legitimitate divină;
B. Legitimitate civilă.
A. Încă din antichitate, Puterea monarhului era divină. Situaţia se menţine şi în feudalism –
monarhia absolutistă. Apoi în perioada monarhiilor constituţionale. PP – se legitima prin
natura divină a monarhului fără consultarea maselor. Era un nivel limitat al cunoaşterii.
B. Formă superioară de legitimitate. Are la bază acordul şi voinţa cetăţenilor, legat de exercitarea
puterii. Legitimitatea civilă presupune două condiţii:
 formularea unor obiective în dezvoltarea societăţii (în concordanţă cu progresul
istoric);
 obţinerea acordului cetăţenilor în exercitarea puterii în realizarea scopurilor propuse.

3
 Legitimitatea civilă a puterii se realizează prin vot cu caracter universal, direct şi secret, prin
referendum, sondaj de opinie, altele.
 Între legitimitatea puterii (LP) şi cetăţeni există un consens.

DEFINIŢIE – CONSENS (consimţământ general):

 o anumită problemă importantă;

 întregul ansamblu privind organizarea şi conducerea societăţii.
 Consimţământul PP – unanimitate de opinii în probleme fundamentale (ce-i uneşte pe
oameni). Se stabileşte între mai multe organisme politice cu privire la probleme fundamentale
ale vieţii politice.
 Consensul politic devine o probă de:
 maturitate politică;
 cultură politică;
 responsabilitate politică.

El rezultă prin decizii bazate pe probleme care-i uneşte în exprimarea opiniilor.

3.5. Forţă politică (FP) şi influenţă politică (IP)

 DEFINIŢIE: FP = capacitatea puterii de a folosi în mod corespunzător şi la momentul potrivit

mijloacele de care dispune.
 Experienţa istorică arată că diferite puteri politice (deşi dispuneau de mijloacele adecvate) nu
au avut capacitatea de a le folosi sau de a le folosi în mod corespunzător (exemplu: USL,
Convenţia Democratică, PSD+ALDE etc).
 Forţa = puterea în acţiune.
 Unii politologi consideră o similaritate între PP şi FP. Forţa o ipostază, o componentă a puterii.
 FP – dispune de o serie de mijloace: politice, economice, militare, diplomatice, culturale etc.,
accentul căzând pe mijloacele de convingere.
 DEFINIŢIE (IP) – “influere” = a curge, a se strecura în… = o acţiune pe care o persoană, un grup
sau instituţie o exercită asupra alteia, modificându-i starea sau comportarea faţă de cea
anterioară.

Acţiune

S0 S1

 Influenţa politică (IP) – mijloc de a extinde, argumenta sau a obţine consimţământul faţă de
puterea existentă.
(IP) este însoţitorul (PP)
 IP se manifestă în complexul unor interese şi relaţii de grup pentru putere (PP).
 IP = un mecanism generalizat de convingere. Ea se exercită prin intermediul PP – reprezentând
un complex de relaţii şi interese politice ce sunt angajate în lupta pentru PP.
 Avem un patrulater de conexiuni:
putere prestigiu
politică politic

autoritate legitimitate
politică politică

4
 DEFINŢIE – Prestigiu politic – o apreciere pozitivă de care se bucură o persoană, un grup, un
organism politic în virtutea valorilor şi acţiunilor promovate.

 Prestigiul politic desemnează şi o apreciere pozitivă a PP în raport cu sistemul de valori

promovat de aceasta.
 Exisă o conexiună directă:

putere politică prestigiu politic

 Prestigiul politic nu se confundă cu: - puterea politică

- autoritatea politică.

 Prestigiul este un însoţitor firesc al puterii.

 Unele grupuri puternice acţionează pentru a deveni prestigioase, iar altele pentru a
deveni mai puternice.
 PP ∈ SP – Ea asigură:
 ordinea
 progresul social
 bunăstarea cetăţenilor.

Ea depinde de caracterul democratic al elementelor cu care operează.