Tema 5.

Rolul bursei de valori în

realizarea tranzacţiilor cu valori
mobiliare.
5.1. Conceptul de bursă de valori mobiliare.
5.2. Regimul juridic al funcţionării burselor de
valori.
5.3. Managementul bursei de valori.
5.4. Agenţii bursei de valori.
5.5. Sistemele de tranzacţii
la bursa de valori
5.6. Sistemul bursier versus
sistemul bancar
Termeni cheie
Bursa de valori adunarea generala
Bursa oficială Asociația bursei
Bursa secundară Specialişti operativi
Specialiştii neoperativi brokeri
funcţionarii bursieri dealeri
Analiști bursieri Asistenţi de vînzări
5.1. Conceptul de bursă de valori
mobiliare.
 Bursa este piata pe care se vand si cumpara valori
mobiliare, conform unei proceduri specifice. Este
organizata de un grup fondator si este
supravegheata de autoritatea publica desemnata.
Bursa reuneste intr-o locatie proprie si in mod
permanent pe vanzatorii si cumparatorii de titluri
de valoare, fixeaza preturile tranzactiilor, stabileste
modalitati de tranzactionare. Bursa poate avea
următoarele forme:
 oficială;
 secundară;
 terţiară.
 Particularități
 Bursa oficială - este cu reglare la termen sau piaţa în numerar, este piaţa
principală, aici se tranzacţionează cele mai importante valori mobiliare. Pentru
a fi cotată pe această piaţă societatea comercială trebuie să prezinte un set de
documente şi informaţii:
 cererea;
 documentele asupra societăţilor (statutul, informaţiile asupra activităţilor
economico - financiare, componenţa consiliului de administraţie, lista
acţionarilor, care deţin mai mult de 5 % din capital, ultimile 3 bilanţuri
contabile, raportul asupra situaţiei financiare);
 publicarea în permanenţă a informaţiilor despre activitatea economico –
financiară;
 Situaţiile financiare trebuie să arate că întreprinderea a obţinut profit, iar ultimii
2 ani a obţinut dividente semnificative.
 capitalul social al societăţilor este semnificativ;
 societatea este de acord să ofere public cel puţin 25% din capitalul social sub
formă de acţiuni.
 Particularități
 Bursa secundară - este o piaţă tranzitorie pentru societăţile care vor să fie
cotate pe piaţa oficială, sau poate fi piaţă permanentă pentru societăţile care
nu pot fi cotate pe pieţele oficiale.
 Pe această piaţă se cotează întreprinderile mici şi mijlocii, în curs de
dezvoltare, dar care nu îndeplinesc toate condiţiile pentru a fi cotate pe piaţa
oficială sau nu îşi doresc acest lucru.
 Pentru a fi admise pe piaţa secundară societăţile trebuie sa aibă o cotă
minimă din capitalul social expus la vînzare (minim 10%).
Pe piaţa secundară pot fi cotate:
 societăţile familiare care îndeplinesc condiţiile de cotare pe piaţa oficială,
însă nu doresc sa expună public 25% din capitalul social pentru ca să obţină
controlul asupra societăţii;
 societăţile în curs de dezvoltare pentru care piaţa terţiară nu este
convenabilă, şi încă nu au mărimea necesară pentru a fi admise la piaţa
oficială.
 Piaţa terţiară sau piaţa de rangul III. Nu există o delimitare clară a acestei
pieţe. Unii specialişti consideră că această piaţă de rangul III este generată
de tranzacţiile încheiate cu valorile mobiliare cotate pe pieţele de rangul I,
de către intermediarii unor mari firme de brokerage care operează în
principal pe pieţe de tip OTC şi care nu sunt membri ai pieţelor de rangul
I.
 Alţi autori consideră că piaţa de rangul III este generată de tranzacţiile care
au loc între dealeri, în special cei care acţionează pe piaţa OTC, atît cu
valorile mobiliare cotate pe piaţa OTC, cît şi cu valorile mobiliare cotate
pe pieţele de rangul I. La acestea se mai adaugă tranzacţiile de mari
dimensiuni pe care dealerii le intermediază pentru investitorii
instiutuţionali. Se poate observa că deşi, în mod cert piaţa de rangul III
există, ea nu este bine conturată.
 Piaţa quaternară sau piaţa de rangul IV. Această piaţă este generată de
tranzacţiile încheiate direct între investitori, fără intervenţia societăţilor de
brokerage. Tranzacţiile se pot derula atît pentru valorile mobiliare cotate
pe pieţele de rangul I şi II , cît şi pentru valorile mobiliare necotate pe
aceste pieţe. Operarea pe această piaţă este "asigurată" de investitorii de
mari dimensiuni, de obicei investitori instituţionali, care evită astfel plata
comisioanelor de tranzacţionare şi care acţionînd în acest mod reuşesc,
uneori, să nu dezechilibreze preţurile afişate pe pieţele de rangul I şi II,
avînd în vedere că ei încheie tranzacţii pentru zeci sau sute de mii de
acţiuni sau obligaţiuni.
 Funcțiile bursei de valori mobiliare

sunt generate de interesul vanzatorilor si al

cumparatorilor de valori mobiliare:
 concentreza cererea si oferta de valori
mobiliare;
 efectueaza tranzacții cu titluri de valoare;
 reflectă conjunctura economica si valutara la
un moment dat;
 inregistreaza si face publicitate cursului de
schimb.
 Este important faptul că bursa de valori este o parte componentă a infrastructurii
pieţei valorilor mobiliare. Premisă pentru funcţionarea bursei de valori o prezintă
experienţa privind atragerea capitalului suplimentar, în calitate de emitent pe piaţa
valorilor mobiliare a societăţilor pe acţiuni fondate în procesul privatizării, a
numărului necesar de companii specializate de brokeri, elaborarea legislaţiei privind
reglementarea activităţii pe piaţa valorilor mobiliare.
În linii generale, bursa de valori se caracterizează prin faptul că:
 este, mai întâi de toate, locui unde se găsesc reciproc vânzătorii şi
cumpărătorul valorilor mobiliare, unde preţurile la aceste valori sunt determinate
de cerere şi ofertă. Astfel, bursa asigură concentrarea cererii şi ofertei, însă ea fizic
nu este în stare să-i înglobeze pe toţi acei care ar dori sa cumpere, să vândă aceste
valori. Această funcţie şi-o asumă intermediarii, care acţionează atât la bursă, cât şi
în afara ei, întrucât nu toate valorile mobiliare se cotează la bursă. Deci, totodată,
tranzacţiile bursiere se efectuează şi prin firme specializate te tip brokeri/dealeri, şi
prin intermediul unui personal specializat în acest sens (agenţii de bursă), care
asigură stabilirea contactului între cererea şi oferta ce se manifestă pe piaţă;
 este o piaţă organizată, în sensul că tranzacţiile se realizează conform unor
principii, norme şi reguli cunoscute şi acceptate de toţi participanţii, ceea ce nu
înseamnă o administrare a pieţei, ci o reglementare a acesteia în scopul creării sau
rezervării condiţiilor pentru desfăşurarea concurenţei libere. Organizarea pieţei
bursiere se realizează atât prin cadrul legal stabilit, cât şi prin regulamentele
bursiere;
În linii generale, bursa de valori se
caracterizează prin faptul că:
 este o piaţă reprezentativă, având drept reper pentru toate tranzacţiile care se
efectuează acele valori pentru care se constituie piaţa organizată. Cercul de valori
mobiliare cu care se efectuează tranzacţiile este limitat. Pentru a nimeri în numărul
companiilor, ale căror valori au fost admise la comerţul de bursă (adică, pentru a fi
primite spre cotare), compania (firma) trebuie să satisfacă cerinţele înaintate de
regulamentul bursei în privinţa volumului de vânzări, mărimilor profitului obţinut,
numărului de acţionari, costului de piaţă al acţiunilor etc. Regulile de efectuare a
operaţiunilor la bursă sunt stabilite de membrii bursei şi organul de stat. Bursa de
valori îşi desfăşoară activitatea în temeiul următoarelor principii: încrederea
personală între brokeri şi clienţi; publicitatea; reglementarea strictă de către
administraţia bursei a activităţii firmelor de dealeri prin stabilirea regulilor
comerţului şi evidenţei;
 constituie un mecanism eficient şi puţin costisitor de transferare a dreptului de
proprietate asupra valorilor mobiliare, precum şi de stabilire a unui preţ corect al lor.
 Rolul şi importanţa bursei de valori au crescut în
ultimul timp, datorită unui complex de factori, precum:

 bursele oferă posibilitatea transformării imediate a valorilor

mobiliare în lichidităţi;
 fondurile de investiţii şi capitalurile sunt orientate de către burse
spre domeniile cu un grad înalt de eficienţă;
 tranzacţiile din cadrul burselor sunt încheiate pe baza unor
reglementări specifice şi a unor reguli bine cunoscute, ceea ce
duce la creşterea încrederii între vânzători şi cumpărători;
 alţi factori.
În general, trăsăturile definitorii ale bursei sunt următoarele:
 existenţa unei pieţe a valorilor mobiliare;
 localizarea tranzacţiilor într-un loc special amenajat pentru
operarea lor şi dotarea cu mijloace tehnice necesare;
 operarea tranzacţiilor pe principii concurenţiale şi asigurarea
accesului tuturor celor interesaţi în informaţiile de la Bursă etc.
Între bursele de valori din diferite
ţări sunt asemănări şi deosebiri.
 Bursele pot fi organizate ca instituţii publice
sau private.
 Bursele private se înfiinţează prin asocierea
persoanelor fizice şi juridice.
 Bursele trebuie să aibă statut şi regulament,
statutul bursei conţine informaţii generale
despre bursă: denumirea instituţiei, sediul,
obiectul activităţii, drepturile şi obligaţiile
membrilor bursei, informaţii privind
desfăşurarea activităţii bursei, etc.
 5.2. Regimul juridic al
funcţionării burselor de valori.
 Din punct de vedere al regimului juridic, bursa poate fi organizata, in
principiu, ca o institutie publica sau ca o entitate privata.
 Cele mai multe din pietele bursiere contemporane au adoptat principiul
autoreglementarii, institutia bursei avand dreptul de a-si stabili, in limitele
legii, modul de organizare si functionare, prin elaborarea si adoptarea
statutului si regulamentului.
 Statutul este actul constitutiv al institutiei bursei si stabileste in principal,
drepturile si indatoririle membrilor bursei, managementul si organizare
interna a institutiei, principiile functionarii bursei, precum si solutionarea
litigiilor care pot sa apara intre participanti pe piata.
 Regulamentul prezinta in detaliu modul de realizare a activitatii bursei,
respectiv cerintele si modalitatile de desfasurare a tranzactiilor cu titluri
financiare.
 Cum rolul bursei in economie depinde in mare masura de credibilitatea
acestei institutii, atat prin lege, cat si prin statutul si regulamentul bursei, se
urmareste impunerea unor conditii menite sa garanteze profesionalismul si
corectitudinea tranzactiilor bursiere, in general o imagine favorabila a bursei
in randul masei mari de investitori.
 Infiintarea si functionarea unei burse presupune
indeplinirea catorva conditii:
 existenta pe scara larga a marilor firme, organizate ca societati pe
actiuni; acestea au nevoie de capitaluri uriase pentru a-si desfasura
activitatea, de unde necesitatea impartirii lor in actiunii si obligatiuni
 dispersarea actiunilor si obligatiunilor la un numar suficient de mare
de posesori; daca acestea ar fi detinute doar de guvern si de cateva
persoane bogate, schimbul de efecte s-ar face prin negociere directa
si nu ar mai fi necesara existenta unui loc de comercializare a lor.
 reglementarea stricta a activitatii tranzactionale prin limitarea
numarului de participanti, stabilirea unui cod de conduita pentru
intermediari, precizarea modului de desfasurare a sedintelor de
bursa (pentru evitarea speculatiilor).
Regulamentul bursei
 conţine informaţii despre cotarea titlurilor,
mecanismul de efectuare a tranzacţiilor, de negociere,
de formare şi afişare a cursurilor bursei, activitatea
agenţilor de bursă.
 Bursa de stat, organizata si reglementata prin legi
speciale, se regaseste, cu predilectie, in tarile cu
drept latin, agentii de bursa fiind considerati ca
functionari publici, detinand monopolul tranzactiilor.
 Bursele private sunt asociatii ale persoanelor fizice
si juridice, create in conditiile legii, care
reglementeaza constituirea, exploatarea si
dezvoltarea unei piete secundare de capital.
Membrii bursei
 pot efectua tranzacţii direct pe piaţa
bursieră.
 pot participa la întroducerea modificărilor
în statut şi regulament,
 pentru a deveni membru a bursei,
persoanele trebuie sa deţină un capital
stabilit, să cumpere un anumit tip de
acţiuni, şi să respecte regulamentul bursei.
 Calitatea de membru a bursei poate
fi dobîndită şi pe următoarele căi:
◦ membri cu chirie - care şi-au închiriat un loc de
membru;
◦ membri parţiali - sunt firmele care pot încheia
tranzacţii în sala de negocieri, dar nu pot lucra ca
specialişti de bursă;
◦ membri aliaţi - sunt acţionarii principali care nu mai
pot încheia tranzacţii în sala de negocieri;
◦ membri acceptaţi - contribuie cu capital, dar nu au
acces la conducerea bursei;
◦ membri corespondenţi - participă la tranzacţii şi
gestionează conturile clientului.
 5.3. Managementul bursei de
valori.
 Potrivit practicii pe plan international, organizarea
si conducerea burselor de valori - managementul
bursei - se realizeaza diferit de la tara la tara si chiar
de la bursa la bursa. Indiferent de caracteristicile
particulare, se poate defini un model general al
managementului bursier, care include patru mari
categorii de organisme:
1) de decizie;
2) de executie;
3) de consultanta;
4) de control.
Organismele de decizie
 Functia de decizie este asigurata prin forumul suprem al
bursei, care poate fi :
  adunarea generala(in cazul burselor constituite ca
societati pe actiuni);
  asociatia bursei (in cazul asociatiilor fara scop
lucrativ);
 Asociatia bursei este formata din totalitatea
membrilor acesteia. Ea este condusa prin organul
suprem, Adunarea Generala. Adunarile Generale se tin
ori de cate ori este nevoie, dar cel putin de doua ori
pe an, de regula in martie si octombrie.
 Adunarea Generala poate fi intrunita la cererea a cel
putin ¼ din totalul membrilor sai, sau a Comitetului
Bursei.
 Adunarea Generala a bursei are
urmatoarele atributii:
 elaborarea si modificarea statutului bursei;
 aprobarea regulamentului de functionare;
 desemnarea organelor de conducere permanenta a
comitetelor bursei;
 numirea, aprobarea si avizarea conducatorilor
bursei;
 supravegherea si controlul general al activitatii
bursei;
 adoptarea oricaror decizii ce-i sunt conferite in
exclusivitate prin statut;
 alegerea presedintelui si vicepresedintilor;
 alegerea secretariatului bursei si a secretarului
acesteia;
Comitetul bursei este format dintr-un anumit numar
de membri plini, in functie de marimea si
importanta bursei respective. Printre atributiile
Comitetului se pot mentiona:
 elaborarea si urmarirea respectarii statutului si
regulamentului;
 aprobarea structurii organizatorice a institutiei
bursiere;
 angajarea cadrelor de conducere, respectiv a
functionarilor superiori din aparatul executiv;
 coordonarea si supravegherea modului de
functionare a bursei;
 convocarea Adunarilor Generale ordinare si
extraordinare;
 admiterea cererilor de aderare a noilor membri
afiliati si a membrilor afiliati straini.
 Organismele executive
 Desfasurarea curenta a activitatilor bursei se realizeaza de catre un aparat
executiv, format din:
- angajati cu functii de conducere
- lucratori operativi
 Conducatorul acestui aparat, si reprezentantul de drept al institutiei este
presedintele bursei ( la unele burse Directorul general) ales, de regula, de
Consiliu (comitet) si aprobat de adunarea generala.
 Presedintele nu este membru al bursei, ci un functionar angajat prin contract
de management, pentru indeplinirea deciziilor luate de Adunarea Generala si
Comitetul bursei.
 Aparatul executiv poate fi completat cu unul sau mai multi vicepresedinti sau
directori executivi, cu atributii strict delimitate prin regulamentul de
organizare si functionare.
 Aparatul executiv al bursei transpune in practica, prin activitatea sa curenta,
hotararile si deciziile Adunarii Generale si ale Comitetului bursei. Acesta este
organizat pe departamente si servicii, cu roluri diferite, in functie de
segmentul de activitate pe care se grefeaza.
 Principalele departamente operative in
cadrul unei burse de valori sunt:
1) departamentul pentru cotatii, cu rol in admiterea
titlurilor mobiliare pe piata, informarea asupra
acestora etc.
2) departamentul de supraveghere a pietei, cu rol in
controlul asupra tranzactiilor;
3) departamentul de cliring, cu rol in executarea
contractelor bursiere;
4) departamentul informatic, cu rol in prelucrarea
automata a informatiilor bursiere;
5) departamentul de analiza si cercetare-dezvoltare,
cu rol in elaborarea strategiei bursei respective;
6) departamentul de relatii cu publicul si relatii
internationale.
 Organismele consultative
 Organismele consultative ale unei burse de valori au rolul de a asista si a
consilia, prin consultanti de specialitate si experti, organele de conducere ale
institutiei. In practica marilor burse se intalnesc urmatoarele organisme:
1) comitetul de supraveghere, cu rol de a veghea la respectarea normelor si
procedurilor legale si regulamentare privind incheierea si derularea
tranzactiilor pe piata bursiera;
2) comitetul pentru membri, care controleaza modul de respectare a criteriilor si
normelor stabilite pentru dobandirea pastrarea si pierderea calitatii de membru
asociat, afiliat sau afiliat strain;
3) comitetul pentru disciplina, care raspunde de respectarea normelor de etica si
deontologie profesionala a celor care desfasoara activitati in cadrul bursei, la
cererea Comitetului sau Adunarii Generale;
4) comitetul pentru introducerea pe piata a noi titluri de valoare, a unor noi
operatiuni bursiere, precum si a unor inovatii financiare;
5) comisia de arbitraj, formata din arbitri desemnati de Adunarea Generala, care
au rol in solutionarea litigiilor aferente activitatii din cadrul bursei.
Organismele de control
Controlul asupra activitatilor desfasurate intr-o
bursa este asigurat de organisme specializate,
formate din personal calificat, experti, cenzori,
revizori contabili. Organele de control lucreaza in
stransa colaborare cu Comitetul de supraveghere
si Comitetul de disciplina si raspund de activitatea
lor in fata Adunarii Generale.
 Personalul de control este format, fie din
membri ai bursei, fie din membri ai organismelor
si institutiilor financiare centrale, ca reprezentanti
din partea statului
 Trăsăturile comune a sistemului mondial de organizare
şi conducere bursieră sunt:

 conducerea generală – Adunarea Generală a

Acţionarilor sau Asociaţia Bursei, atribuţiile,
elaborarea strategiilor, a statutului şi
regulamentului.
 conducerea permanentă - din care fac parte unii
membri ai bursei, investitori importanţi,
reprezentanţi a unor firme cotate a statului.
 conducerea executivă - este realizată de
personalul de conducere şi preşedinte, mai multi
vicepreşedinţi aleşi de conducerea permanentă.
 Organul consultativ, au ca scop furnizarea de
informaţii clienţilor.
 5.4. Agenţii bursei de valori.
 Pe piaţa bursieră sunt specialiştii care ajută la funcţionarea
mecanismelor bursieri. Există 2 mari categorii de profesionişti:
 Specialişti operativi – se ocupă de iniţierea, încheierea, executarea
şi controlul tranzacţiilor bursiere. Aceştia includ intermediarii de
bursă numiţi brokeri, şi comercianţii de bursă numiţi dealeri. Agenţii
de bursă sunt persoane fizice care au un anumit statut socio-
profesional, studii, vîrstă şi experienţă practică. Agenţii de bursă pot
activa şi în afara Bursei de Valori şi în cadrul Societăţii de Bursă, ca
liberi profesionişti sau în calitate de intermediari.
 Specialiştii neoperativi – se ocupă de analiza şi facilitarea
tranzacţiilor bursiere. Analiştii bursieri sunt cei care evaluează piaţa
şi furnizează informaţii clienţilor şi consultanţă în plasamente sau
gestionarea afacerilor cu titluri. Ei pot lucra în cadrul societăţii
bursiere sau îşi pot constitui firme proprii precum Societăţi de analiză
şi Consulting financiar.
Specialişti operativi
• Brokerii de titluri (responsabili cu contul) –
singura persoană autorizată să primească ordine
Brokerii în afara de la clienţi. Asigură clienţilor o gamă largă de
informaţii privind piaţa titlurilor, posibilităţi de
bursei au ca plasament, aspecte financiare despre investiţii şi
consultaţie referitoare la tranzacţie. Aceştia se
specialişti de bază: mai numesc şi stok-brokeri.
• Asistenţi de vînzări – aceştia se ocupă de
primirea mesajelor şi de alte formalităţi,
deservind 2-3 brokeri de titluri.

Brokerii din incinta • Să fie membru al bursei

• Să fie angajat sau reprezentant al
bursei trebuie să fie unui agent de bursă
în una din • Să fie desemnat în mod oficial ca
următoarele situaţii: agent de bursă
Specialişti operativi

• combină activitatea brokerului cu cea a

dealerului şi ocupă o poziţie fixă în incinta
bursei specializîndu-se pe anumite titluri.
Ca brokeri, specialiştii execută ordine
pentru public care sunt transmise de alţi

Specialiştii
agenţi ca dealeri şi au obligaţia de a face
piaţa asigurînd un preţ corect şi ordonat
pentru titlurile cu care lucrează, adică au

de bursă
obligaţia de a contribui la stabilizarea
pieţei atunci cînd apar fluctuaţii
nejustificate. Ei fac ca fiecare tranzacţie să
difere de cea precedentă printr-o diferenţă
de preţ rezonabilă. Specialistul stabileşte
în fiecare zi preţul de deschidere pentru
titlurile sale luînd în consideraţie ordinile
de vînzare-cumpărare care au fost
transmise.
Din categoria specialiştilor
neoperativi fac parte
 funcţionarii bursieri care trebuie să verifice
modul în care sunt efectuate tranzacţiile
în incinta bursei. Aici pot fi şi angajaţii care
se ocupă de transmiterea informaţiei şi
întocmirea documentelor referitoare la
tranzacţii. Unii specialişti neoperativi fac
parte din Organele de supraveghere a
pieţei, lucrători din serviciile de relaţii cu
publicul sau secretariat.
 La Tokio Stock Exchange, membrii bursei sunt doar
persoanele juridice care sunt reprezentaţi în incinta bursei
de angajaţii lor, agenţi de bursă de tip broker.
Agenţii bursieri pot acţiona prin una din următoarele modalităţi:
prin utilizarea unor specialişti numiţi saitorie;
prin negocierea directă cu un agent de tranzacţii din bursă.
Firmele saitorie sunt reprezentate în incinta bursei de agenţii de
intermediere care asigură încheierea operaţiunilor bursiere. Fiecare firmă
are mai mulţi angajaţi de acest tip, aceştia fiind specializaţi în anumite
titluri. Agenţii firmelor saitorie nu pot încheia tranzacţii în contul
firmelor pe care le reprezintă.
Un agent de intermediere, angajat al firmei saitorie are următoarele
responsabilităţi:
◦Să anunţe preţurile de vînzare-cumpărare pentru titlurile cu care
lucrează, trebuie să anunţe cursurile cu voce tare, astfel ca cei interesaţi
să audă.
◦Să înregistreze toate tranzacţiile efectuate întocmind un raport de
tranzacţii.
◦Să achite penalităţi dacă sunt.
Să-şi desfăşoare întreaga activitate după principiul unui lucrător bun.
 5.5. Sistemele de tranzacţii la bursa de
valori
Tranzacțiile bursiere pot fi definite:
 în sens larg toate tranzacțiile de
vânzare/cumpărare de titluri și active
financiare, încheiate pe o piață secundară
organizată (bursă sau piețe interdealeri)
 în sens restrâns operațiunile derulate în incinta
burselor de valori prin intermediul agenților
specializați, în vederea determinării unui curs de
echilibru între cerere și ofertă, conform
reglementărilor pieței bursiere
 Tranzacțiile bursiere se pot clasifica având în
vedere mai multe criterii.
1. după caracteristicile piețelor pe care sunt inițiate:

d) cu lichidare la emisiune se utilizează în

cazul titlurilor autorizate a fi emise, dar a) cu lichidare imediată executarea
neemise încă, cu obligația specificării de către (predarea/plata titlurilor) are loc chiar în ziua
emitent a datei ferme a emisiunii, care va fi în încheierii contractului
același timp și dată de lichidare

tranzacții de tip
american

c) cu lichidare pe bază de aranjament special

finalizarea operațiunii are loc într-un interval
b) cu lichidare normală din momentul
mai mare decât lichidarea normală, prin
încheierii contractului, finalizarea are loc într-
înțelegere între părți (ex. la NewYork Stock
un anumit număr de zile bursiere (între 3 – 7
Exchange lichidarea prelungită poate fi
zile) potrivit reglementărilor fiecărei piețe
realizată la opțiunea vânzătorului, dar nu mai
bursiere (ex. 5 zile la NYSE, 3 zile la TSE, 3
târziu de 60 zile, la Tokyo Stock Exchange
zile la BVB etc.)
livrarea titlurilor poate fi realizată în 19 zile de
la contractare etc.)
 1. după caracteristicile piețelor
pe care sunt inițiate:
tranzacții de la vedere se execută la cursul zilei, urmând ca livrarea
tip european titlurilor/plata prețului să aibă loc imediat sau într-o
(după perioadă de câteva zile (3, 5, 7 zile) stabilită de autoritatea
modelul fiecărei piețe bursiere
pieței
franceze) pe piața cu reglementare lunară se inițiază la un moment
dat, urmând a fi executate la o dată fixă (zi de lichidare),
în cursul aceleiași luni sau a unei luni calendaristice
viitoare, dar nu mai târziu de sfârșitul anului

la termen ferm se prestabilesc elementele contractuale cu

privire la cantitate, preț, momentul decontării, finalizarea
tranzacției având loc la o dată viitoare (contracte forward)

condiționate se execută la termen și dau posibilitatea

operatorului să aleagă între executarea contractului sau
abandonarea sa prin plata unui cost al operațiunii
 2. după scopul efectuării
tranzacțiilor:
 operațiuni simple de investire / modificare a structurii portofoliului sunt generate de
dorința participanților de a tranzacționa capitalurile disponibile, de a schimba structura
investițiilor sau de a obține lichidități
 operațiuni speculative urmăresc obținerea unui câștig din diferența de cursuri între
momentul încheierii și momentul finalizării operațiunii, cu asumarea riscului
corespunzator în cazul unei evoluții diferite a cursului față de cea anticipată (principiul
este: cumpără ieftin și vinde scump)
 operațiuni de arbitraj presupun obținerea unui câștig din diferența de curs bursier pe
piețe diferite, fără asumarea riscului de preț. O formă specifică este spreading-ul: se
cumpără titluri pentru scadența t1 și se face concomitent o vânzare pentru scadența t2,
operatorul bazându-se pe diferența favorabilă dintre cele două cursuri
 operațiuni de acoperire (hedging) operatorul dorește să se acopere împotriva riscului de
variație nefavorabilă a prețului, urmărind conservarea valorii titlurilor din portofoliu în
condițiile unei piețe instabile
 operațiuni cu caracter tehnic sunt efectuate de agenții de bursă (cu rol de market-makers)
pentru menținerea echilibrului și stabilității pieței, aceștia dispunând de portofoliu
propriu de titluri (pe care le vând în cazul unei cereri excedentare), dar și de numerar (pe
care îl folosesc pentru cumpărarea ofertei suplimentare)
3. după natura contului deschis de client
la intermediar:

tranzacții cash (”pe bani tranzacții în marjă se derulează

gheață”) se derulează pe baza pe baza împrumuturilor (în
disponibilului din contul în numerar / în titluri) obținute
numerar deținut de client la de client de la broker-ul cu
firma broker care lucrează
 5.6. Sistemul bursier versus
sistemul bancar
 Preocupările pentru reforma economică au vizat, între altele, constituirea cadrului
instituţional specific economiei de piaţă, din care, poate cea mai reprezentativă şi cu mare
impact macroeconomic, o reprezintă bursa de valori. În principiu, ea reprezintă cea mai
serioasă concurenţă pentru sistemul bancar. Iată de ce considerăm că o analiză comparativă
este sugestivă pentru relevarea performanţelor celor două sisteme.
 Subliniem, încă de la început, faptul că realizările înregistrate de firmele central şi est-
europene vor fi puternic influenţate de dezvoltarea băncilor şi a pieţei de capital.
Experienţa ţărilor dezvoltate relevă faptul că economia se poate consolida atât prin
dezvoltarea sistemului bancar – exemplul Europei Continentale (Germania), cât şi prin
dezvoltarea burselor şi a fondurilor de investiţii, ca în cazul ţărilor anglo-saxone.
 De regulă, se constată o legătură între modalitatea de guvernare şi dezvoltare a pieţelor
bancare sau a celor de valori mobiliare. Astfel, sistemul bancar este asociat guvernanţei
prin intervenţie (sau finanţării controlate), iar piaţa titlurilor de valoare şi a fondurilor de
investiţii este asociată guvernanţei prin obiective (finanţarea de la distanţă). În acest context
apar divergenţe de opinii ale specialiştilor în ceea ce priveşte primordialitatea acordată
băncilor sau pieţei de capital, în susţinerea activităţii agenţilor economici, aşa cum se arată
în continuare.
 Compararea naturii bursei de valori, inima pieţei de capital, cu cea a sistemului bancar
poate convinge asupra convergenţei economico-financiare teleologice a celor două entităţi
 Argumente legate de avantajele bursei de valori,
respectiv ale sistemului bancar:
Bursa de valori:
În dezvoltarea autentică a economiei, apelul la bursa de
valori reprezintă un avantaj mare prin lipsa costurilor
atragerii resurselor investiţionale;
Atragerea resurselor investiţionale de la populaţie este
mai mare şi mai rapidă;
Într-un timp scurt ar putea fi puse să funcţioneze instituţii
esenţiale ale unei economii de piaţă consolidate;
Privatizarea se accelerează şi mediul economic ar fi mai
favorabil investitorilor străini, condiţie esenţială pentru
relansarea economiei naţionale;
Monitorizarea firmelor ar fi mai uşoară şi s-ar favoriza
creşterea productivităţii factorilor de producţie;
Eficienţa, competitivitatea şi solvabilitatea sectorului
financiar ar spori;
Eficienţa de alocare a investiţiilor ar fi mai mare;
Solvabilitatea sectorului societăţilor comerciale ar fi mai
mare;
Este favorizată descentralizarea proprietăţii şi distribuirea
avuţiei.
S-ar înlesni accesul societăţilor noi şi în formare la
finanţarea prin acţiuni.
Sistemul bancar:
Reforma sistemului bancar a avansat
foarte rapid datorită numărului mare de
bănci înfiinţate. Astfel, în Republica
Moldova perioadei 1990-2000 sistemul
bancar a cunoscut o dezvoltare fără
precedent, ajungând, în prezent, la
existenţa şi funcţionarea unui număr de
11 bănci, acestea având filiale şi
sucursale în toată ţara;
Băncile, prin natura activităţii lor,
cunosc foarte bine situaţia financiară a
agenţilor economici pe care-i creditează,
putând astfel influenţa deciziile acestora
asupra anumitor oportunităţi de faceri;
Este cunoscut faptul că una dintre căile
de reducere a blocajului financiar o
constituie transformarea creditelor
restante în acţiuni deţinute de bănci la
firmele debitoare.
 Tabelul 1. Misiunea şi funcţiile pieţei de capital şi a
sistemului bancar
Piaţa de capital
MISIUNEA
Alocarea resurselor financiare latente, ca un
vehicul,pentru mobilizarea populaţiei şi a capitalului
pentru dezvoltare, prin care ea este un semnal al
performanţelor şi un barometru al stării economiei.
FUNCŢIILE
Funcţiile tehnice:– emisiunea şi vânzarea pentru prima
dată de titluri financiare ale emitenţilor sau debitorilor
către posesorii de capitaluri financiare care doresc să
cumpere valori mobiliare;
– negocierea de valori mobiliare, cu condiţia ca acestea
să fie vândute şi transformate în lichidităţi de primii lor
posesori şi mai înainte de scadenţă.
Funcţiile economice:– concentrarea ofertei şi cererii
companiilor listate;
– transferarea riscului inclus în investiţiile companiilor;
– realizarea protecţiei acţionarilor;
– realocarea eficientă a resurselor financiare disponibile
către sectoarele productive ale economiei.
Sistemul bancar
Depozitar al unei părţi importante din masa monetară,creează bani
prin depozitele pe care le primesc, acţionează ca intermediar la
conversia depozitelor în investiţii, creează informaţie superioară şi
cumulează principalele instituţii prin care este pusă în practică
politica monetară.
Funcţiile Băncii Centrale:– asigurarea stabilităţii
preţurilor şi a monedei naţionale;
– supravegherea preventivă a sistemului bancar;
– reglementarea sistemului bancar prin stabilirea
unuicadru general care permit desfăşurarea
activităţilor financiar-bancare pe principiile concurenţei
şi menţinereacontrolului asupra mişcărilor de bani în
economie.
Funcţiile băncilor comerciale:
– asigurarea informaţiilor financiare necesare pentru
facilitarea acordării creditelor de către deţinătorii unui
surplus de resurse către cei care resimt lipsa acestora;
– reprezintă un important sistem circulator al banilor în
economie pe calea unui transfer care creează „rute
ocolitoare”, „bucle” în cadrul fluxurilor monetare.
 Tabelul 2. Compararea caracteristicilor bursei de valori cu cele ale
Caracteristici
Instituţia centralizatoare
Originea investiţiilor
Costul investiţiilor
Garantarea resurselor
investiţionale atrase
Tipul de finanţare
Viteza atragerii resurselor
investiţionale
Riscurile specifice
Dimensiunea riscului
Gradul de incertitudine
Calculul performanţelor
Coeficientul speculativ
Capacitatea de manipulare
Echilibrul
Ţinta echilibrului
Influenţa asupra sectorului
sistemului bancar
Bursa de valori Sistemul bancar
Comitetul Indicelui Banca Centrală
economiile creditele
zero rata dobânzii
nu este cazul se cere
direct indirect
lentă mare
1) riscul inflaţional; 1) riscul de nerambursare;
2) riscul afacerii; 2) riscul de lichiditate;
3) riscul opţional; 3) riscul de imobilizare;
4) riscul pieţei; 4) riscul de rată a dobânzii;
5) riscul creditului; 5) riscul de selectivitate a creditului;
6) riscul solvabilităţii;
7) riscul lichidităţii (vandabilităţii);
8) riscul schimbării cadrului legislativ;
mare moderată
mare moderat
1) valoarea titlurilor mobiliare pe 1) rata rentabilităţii financiare;
piaţă; 2) rata rentabilităţii economice;
2) dividendele;
mare moderat
foarte mare redusă
echilibrul bursier este permanent echilibrul monetar este un deziderat
creşterea indicilor bursieri egalitatea dintre cererea şi oferta de
monedă
mică direct şi mare indirect foarte mare şi directă
 Diferenţele arătate între caracteristicile celor două entităţi îşi găsesc expresia
cea mai concludentă în indicatorii prin care se măsoară performanţele
economico-financiare
Tabelul 3. Evaluarea performanţelor bursei de valori şi ale sistemului bancar
Bursa de valori Sistemul bancar

Total piaţă: Indicatori de rentabilitate:

– valoarea tranzacţionată totală (acţiuni – rentabilitatea capitalului propriu ROE
listate şi nelistate, obligaţiuni) – mil. USD (return on equity);
(mil. MDL); – rentabilitatea activelor ROA (return of
Societăţi listate: assets);
– număr societăţi; – marja dobânzii;
– capitalizarea bursieră – mil. USD (mil. – ponderea pierderilor din credite în total
MDL); credite;
– valoarea tranzacţionată – mil. USD (mil. – rata solvabilităţii patrimoniale.
MDL); Indicatori de risc:
– rata valorii tranzacţionate; – riscul de credit;
– PER piaţă; – riscul de lichiditate;
– preţ piaţă/valoarea nominală; – riscul ratei dobânzii;
– randamentul dividendului – riscul insolvabilităţii.
 Misiunea şi funcţiile pieţei de capital şi ale sistemului bancar îşi regăsesc
convergenţa în conţinutul specific al managementului celor două entităţi economice
care, din acest motiv, apar ca veritabile alternative de finanţare a economiei
naţionale.
Tabelul 4. Managementul pieţei de capital comparativ cu managementul
bancar
Piaţa de capital Sistemul bancar

Urmărind scopul capitalizării societăţilor Urmărind scopul de a satisface

comerciale, utilizând emisiunea de titluri de diversele dorinţe, atât ale celor care
valoare prin ofertă publică sau plasamente împrumută, cât şi ale celor care dau
private, piaţa de capital sprijină interesele împrumuturi în economie, sistemul
economice ale operatorilor: –băncile bancar realizează transferuri de fonduri
beneficiază de o sursă permanentă de fonduri de la unităţile cu surplus către unităţile
fără a se solicita plăţi fixe sau dobânzi. cu deficit direct prin împrumuturi sau
Finanţarea cu ajutorul acţiunilor poate contracte de capital în calitate de
permite acumularea acelor fonduri mari de intermediary financiar. Satisfacerea
plată care sunt necesare pentru rambursarea acestor dorinţe menţionate se referă la
obligaţiilor; mărimea, maturitatea, lichiditatea,
– întreprinzătorii beneficiază de scăderea rambursabilitatea şi riscul creditului
riscului şi de capitalul necesar începerii şi solicitat.
derulării unor afaceri.
Atragerea resurselor investiţionale
se poate face:
– prin sistemul bancar concretizat în
existenţa a 11 bănci, din care marea lor
majoritate sunt cu capital privat;
– prin intermediul pieţei de capital cu
segmentele: Bursa de Valori Chișinău pe
care se tranzacţionează titlurile
societăţilor comerciale.
 Sistemul bancar pune la dispoziţia clienţilor săi o paletă largă de instrumente
financiare care vizează, în primul rând, consolidarea unei strategii bancare, cât şi
atragerea majorităţii posesorilor de fonduri financiare. Deşi, în prezent, sistemul
bancar deţine o supremaţie de necontestat în privinţa atragerii şi valorificării
fondurilor financiare, băncile se adaptează rapid la cererea de investiţii, devansând
astfel încercările timide de plasare a surselor disponibile prin intermediul
sistemului bursier. În această competiţie inegală, băncile româneşti se aliniază
tendinţelor internaţionale în privinţa strategiilor de organizare şi dezvoltare
bancară.
 Piaţa de capital, în condiţiile funcţionării într-un mediu economic echilibrat,
poate oferi condiţii mai avantajoase solicitanţilor de fonduri financiare decât
sistemul bancar. Întreprinderile care au nevoie de fonduri pentru finanţarea unor
proiecte pe termen lung, emit acţiuni purtătoare de dividende, conducând la
majorarea capitalului propriu sau obligaţiuni purtătoare de dobânzi fixe. Finanţarea
prin intermediul pieţei primare de capital prezintă un avantaj cert faţă de finanţarea
prin intermediul împrumuturilor bancare deoarece se scurtează drumul între
economiile disponibile şi finanţarea efectivă şi, totodată, nu presupune nici un
cost.