UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

Munții Apuseni

PROFESOR COORDONATOR
CONF. UNIV. DR. ING. POPESCU VALENTIN

STUDENT
ILIE-PAUL

2020
 CUPRINS

1. CARACTERISTICI GENERALE.......................................................................................4
1.1 Localizare si relief...........................................................................................................4
1.2 Clima................................................................................................................................5
1.3 Hidrografie......................................................................................................................5
1.4 Vegetatia si fauna............................................................................................................6
1.5 Solurile.............................................................................................................................6
1.6 Demografie si asezari umane.........................................................................................7
1.7 Cai de comunicatie..........................................................................................................7
2. CADRUL GEOLOGIC ŞI STRUCTURAL AL MUNŢILOR APUSENI........................8
2.1 Apusenii Nordici..............................................................................................................8
2.2 Apusenii Sudici................................................................................................................9
2.3 Ariile de dezvoltare ale depozitelor carbonatice din Munţii Apuseni......................10
3. HARTA HIDROGEOLOGICĂ A MUNŢILOR APUSENI............................................12
3.1 Scurt istoric al cercetarii hidrografiei Carstului din Muntii Apuseni.....................12
3.2 Hidrogeologia Castrului din Muntii Apuseni.............................................................14
4. POTENTIALUL TURISTIC...............................................................................................17
4.1 Cadrul natural...............................................................................................................17
4.2 Rezervatiile naturale.....................................................................................................19
5. CONCLUZII.........................................................................................................................22
6. BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................23
 INTRODUCERE

Munţii Apuseni sunt situaţi în interiorul arcului format de Carpaţii Orientali şi Carpaţii
Meridionali, constituind o punte de legătură între aceştia, o barieră care închide spre vest Bazinul
Transilvaniei. Cu o suprafaţă de cca. 10.750 km2 şi o înălţime medie de 700 m, ei reprezintă
unitatea cea mai mică a Carpaţilor româneşti. În contextul general al carstului din România,
Munţii Apuseni se individualizează atât prin densitatea ridicată a zonelor carstice cât şi prin
relieful de o diversitate şi frumuseţe deosebită. Depozitele carbonatice aflorează pe o suprafaţă
de 1132 km2 , sunt răspândite neuniform pe întregul areal al munţilor şi formează suprafeţe
compacte în munţii Pădurea Craiului, Bihor, Vlădeasa, Codru Moma, Trascău, Platou Poieni şi
Insula cristalină Rapolt . Pentru reţeaua hidrografică a Munţilor Apuseni, regiunile carstice
reprezintă zonele de obârşie ale celor mai importante râuri: Crişurile, Someşu Cald şi Arieşul.
 1. CARACTERISTICI GENERALE

1.1 Localizare si relief

Cuprinsi intre dealurile domoale ale Depresiunii Transilvaniei si Campia Tisei, Muntii
Apuseniformeaza veriga ce inchide spre vest arcul carpatic romanesc. Ocupand o suprafata de
circa 20.000km patrati, ei apar ca o insula muntoasa de forma aproape rotunda.

Niciunde in Carpatii Romaniei alcatuirea geologica nu se face mai resimtita in relief ca si in

Muntii Apuseni unde subsolul este un mosaic de formatiuni geologice de toate tipurile si de
toatevarstele. Aici de intalnesc sisturi cristaline, calcare si conglomerate, gresii, argile, si toata
gama deroci eruptive, de-a lungul intregii scari a tipului geologic, de la Proteozoic la Cuaternar.
Acesteimari diversitati de constructie a solului ii corespunde o tot atat de mare varietate a
reliefului. InMuntii Apuseni se alatura plaiurile domoale, platourile alpine, conurile vulcanice,
crestele zimtuitesi peretii verticali. Ele vor determina atat o diversitate de ordin peiagistic, cat
mai ales conditiinuantate sub raportul ppularii si al modului de utilizare Agricola a terenurilor.
Accesibilitatea ridicata va face posibila popularea intense ceea ce le va atrage atributul de “ce
mai umanizata unitate carpatica”.

Desi se considera ca cele doua grupe ale Apusenilor (Nordici si Sudici) au evoluat diferit, relieful
lor seaman sub numeroase aspect. Astfel, partea central, ce mai inalta si masiva, estealcatuita din
Muntii Bihor (1849m in Varful Cucurbata) veritabil nod orografic, constituit din rocicristaline
paleozoice intens metamorfozate pe care a fost sculptat un relief de culmi semete,masive. Lor li
se asociaza formatiuni sedimentare mezozoice, in special calcare, roci solubile incare au fost
modelate veritabile carstoplene (Padis, Scarisoara-Ocoale) cu cel mai spectaculos reliefcarstic
din Romania. Aici sunt localizate complexul carstic Cetatile Ponorului, o multime de
pesterideosebite prin speleotemele pe care le adapostesc, ghetari fosili cum este Ghetarul de la
Scarisoaracu o varsta de peste 3000 de ani, chei spectaculoase (Galbenei, Orandusei, Somesului
Cald,Sighistelului, etc.), cascade (Saritoarea Iedutului, Valul Miresei, Iadolina, Moara dracului,
Varciog,Rachitele etc.), avene
(Cetatea Radesei, Bortigul,
Gemanata, Din Sesuri, Hoanca mare
dinGrumazul Batranei). In extensia
estica a Muntilor Bihor se inalta
masivul Gaina (1467m), iar lanord-
est Masivul Gilaul Mare (1821m).

1.2 Clima
Climatul general este cel specific montan, cu manifestarea etajarii elementelor climatic,
temperaturi medii anuale de 2-6 grade C, si precipitatii abundente de 800-1000 mm anual.
Versantulvestic, aflat sub directa influenta a maselor de aer vestice este mai umed (peste 1500
mm precipitatiiannual la Stana de Vale). In opozitie pe latura sud-estica a Muntilor Apuseni
masele de aer sunt foehnizate, ducand la cresterea usuara a temperaturii medii anuale si la
scaderea cantitatiilor deprecipitatii in culoarul depresionar Alba Iulia-Turda (500-700 mm).
Depresiunile (Brad, Gurahont, Huedin, Vad-Borod) au un climat specific, cu frecvente fenomene
de inversiune termica, nebulozitate ridicata, ceata.

1.3 Hidrografie
Muntii Apuseni sunt un adevarat “castel de ape”. Reteaua de drenaj este foartedensa datorita
precipitatiilor abundente. Versantu vatic este drenat de cele trei Crisuri (Alb, Nrgru siRepede) si
de Barcau, spre est de Somesul Mic, Aries si Ampoi. Potentialul hidroenergetic bogat este
valorificat prin lacurile de acumulare, realizate pe Somesul Cald (Tarnita, Fantanele-Belis),Iada
(Lesu), Valea Draganului (Floroiu). Apele subterane cuprind panze freatice lipsite de
continuitate, arealele carstice determinandmari acumulari dreanate prin izbucuri (Galbenei, Tauz,
Cotetui Dobrestilor, Bratcani, Izbandis). Inregiunea de contact cu Dealurile si Campia de Vest, in
lungul faliilor carpatice marginale apar apeletermale mineralizate (Vata, Moneasa sau Geoagiu-
Bai), de o mare importanta balneara.
 1.4 Vegetatia si fauna
Vegetatia naturala dominanta este cea de padure, cu etajul fagului si al coniferelor. O mareparte
din economia traditional a populatiei autohtone, in deosebi cea din Tara Motilor, se bazeaza
peexploatarea si prelucrarea lemnului. Din cauza popularii continue vegetatia forestiera a fost
exploatata, reducandu-se considerabil suprafetele ocupate cu paduri. Pajistile alpine din
Biharia,Vladeasa sau Muntele Mare, au fost si ele afectate de sistemul de crestere a animalelor.
Fauna padurilor montane cuprinde animale de interes cinegetic cum sunt ursul, cerbul si,
laaltitudini mai joase, veverita, caprioara, mistretul si numeroase pasari (mierla,
ciocanitoarea,cinteza). Fauna acvatica este reprezentata de cea specifica apelor de munte, cu
pastrav si lostrita.

1.5 Solurile
Solurile sunt correlate cu conditiile petrografice, climatic si biogeografice. Astfel apar
insuccesiune cambisolurile favorizate de climatul umed si racoros si de vegetatia forestiera de
foioase.La altitudini mai mari dominante sunt spodisolurile (prepodzoluri si podzoluri) sarace in
humus. Indepresiunile golf intalnim faeziomuri, sluri din clasa luvisoluri, si aluviosoluri, iar
arealelecalcaroase sunt prezente rendzinele. Dintre resursele subsolului de mare importanta sunt
minereurile nemetalifere. Exploatarileauro-argentifere de pe valea Crisului Alb si din bazinul
superior al Ariesului dateaza inca dinperioada daco-romana. In present exploatarile sunt
concentrate mai ales in Muntii Metaliferi laZlatna, Rosia Montana, Rosia Poieni, Cristior-Brad.
In Muntii Padurea Craiului exista zacaminte debauxite, iar in masivul Gilaul-Muntele Mare
zacaminte de fier cu continut redus in metal.Diversitatea petrografica se remarca si in
multitudinea de roci de constructive exploatate: granit, basalt, andezit, calcare, marmura,
travertine,pietris si nisip. Activitatile industrial sunt legate inprincipal de resursele diponibile
(lemn, minereuri, roci de contructie).
 1.6 Demografie si asezari umane
Conditiile natural relative favorabile pentru o zona Montana (numarul mare al depresiunilor
sivailor, altitudini moderate, prezenta resurselor solului) au permis umanizarea accentuate a
acesteiragiuni. Ca habitat uman, Munţii Apuseni prezintă unele deosebiri evidente faţă de
celelalte compartimentemajore ale Carpaţilor Româneşti. Aici se grupează peste 1266 de
localităţi (dintre care 16 cu caracter urban),însumând o populaţie de circa 674600 locuitori (în
2000, faţă de 700000 de locuitori la recensământul din 21966), cu o densitate medie de 60
loc/km , ceea ce constituie o valoare demnă de relevat (fiind vorba de ozonă muntoasă).
Populatia este repartizata inegal in teritoriu, arii de concentrare inregistrandu-se in
depresiunilegolf (Beius, Nucet, Stei; Alesd; Sebis, Ineu, Gurahont), in culoarele marginale sau in
zonele miniere(Brad, Abrud, Campeni, Zlatna) in vreme ce suprafete intens impadurite (Padis-
Lumea Pierduta)sunt nepopulate. Asezarile rurale sunt “crangurile” care sunt sate mici (sub 500
locuitori) cu structura risipita.Din punt de vedere al functiei economice satele se incadreaza in
categorii dintre cele mai diverse:miniere, forestiere, pastorale sau mixte. Asezarile urbane sunt
vechi targuri sau centre miniere si in general, incadrabile in categoriaoraselor mici. Principalul
centru urban din spatial Muntilor Apuseni este orasul Campeni, al caruirol este determinat de
pozitia relative central in cadrul regiunii, de potentialul de comunicatie, cat side rolul istoric.

1.7 Cai de comunicatie

Caile de comunicatii sunt dense pentru o regiune Montana si sunt axate pe principalele
vai.Muntii Puseni sunt traversati de un sector al magistralelor feroviare M3 (Boliga-Ciucea-
Alesd) pevalea Crisului Repede si pasul Ciucea. Cateva cai ferate secundare patrund pe Crisul
Alb (Ineu-Bradsi de aici la Deva) sau pe Crisul Negru (Beius-Vascau), existand si perspective
abilitarii si celeiinguste (“mocanita”), pe valea Ariesului (de la Turda la Campeni si Abrud).
Reteaua de drumuri sesuprapune celei de cale ferata. Pe valea Crisului Repede, dinspre Oradea
spre Cluj-Napoca estepozitionat drumul national de importanta europeana E60. Prin sudul
Muntilor Apuseni, pe valeaMuresului este prezenta o alta artera de importanta europeana E68
(Arad-Deva-Sebes spreBucuresti). Din aceste artere importante si desprind sosele pe toate vaile
importante (Aries, Ampoi,Crisul Negru, Crisul Alb).

2. CADRUL GEOLOGIC ŞI STRUCTURAL AL MUNŢILOR APUSENI

Munţii Apuseni sunt rezultatul unei evoluţii îndelungate, realizată în mai multe cicluri tectonice,
configuraţia structurală actuală (fig. 1.1) fiind în cea mai mare măsură rezultatul evoluţiilor din
ciclul alpin. Formaţiunile ciclurilor tectonice anterioare
sunt metamorfozate şi formează soclul cristalin al
cuverturii sedimentare alpine (V. IANOVICI et al., 1976,
M. BLEAHU et al. 1981). Depozitele sedimentare din
Munţii Apuseni s-au depus în două bazine de
sedimentare cu evoluţii diferite, fapt ce conduce la
individualizarea în acest areal a două unităţi tectonice
distincte ca derulare a proceselor de sedimentare şi
tectogenetice, Apusenii Nordici şi Apusenii Sudici
(Munţii Metaliferi), unităţi înglobate în două dintre
unităţile majore ale Carpaţilor, Dacidele interne şi
Transilvanidele.

2.1 Apusenii Nordici

Apusenii Nordici cuprind o suită sedimentară permo-mezozoică aproape complectă, în care
permianul este detritic şi are caracter de molasă, triasicul şi jurasicul îmbracă, cu mici excepţii,
faciesuri carbonatice şi detritice, iar cretacicul preponderent carbonatic în partea inferioară,
devine pelitic şi apoi detritic la partea superioară. Ei prezintă o structură în pânze, definită prin
serii cristaline şi secvenţe sedimentare proprii. Edificiul lor structural s-a format în timpul
orogenezei cretacice, mişcările tectonice ulterioare conducând la formarea unor bazine post-
tectonice, reprezentând golfuri ale Depresiunii Panonice. Aceste mişcări au fost însoţite de o
activitate magmatică intensă laramică, cu produse intrusive şi vulcanice. În structura Apusenilor
Nordici se individualizează trei zone cu evoluţii paleogeografice şi tectonice distincte, dispuse de
la nord la sud: zona Bihor, cu o sedimentare realizată în ape puţin adânci şi întreruptă de
numeroase exondări, zona Codru, cu depozite depuse în bazine marine adânci, divizată în mai
multe unităţi tectonice (Sistemul Pânzelor de Codru) şi zona Biharia, reprezentând o relictă a
vechilor structuri hercinice (formaţiuni metamorfice cambriene şi paleozoice), înglobate în
structurile alpine. Unităţile tectonice sunt aranjate de la nord la sud, cu Unitatea de Bihor în bază,
având rolul de autohton pentru celelalte şi cu Unitatea de Biharia la partea superioară. Depozitele
atribuite Autohtonului de Bihor sunt larg dezvoltate în Munţii Pădurea Craiului, Bihor şi Gilău.
Munţii Codru Moma sunt constituiţi în totalitate din depozite atribuite Sistemului Pânzelor de
Codru, depozite care formează de asemenea o centură ce înconjoară la vest, sud şi est blocul
format de munţii Pădurea Craiului, Vlădeasa, Bihor şi Gilău, centură cu o lăţime maximă de 5
km. La exterior această centură este încălecată de unităţile atribuite Sistemului Pânzelor de
Biharia.
Formaţiuni post-tectonice

Cuvertura cretacic superioară. După punerea în loc a pânzelor, Apusenii Nordici au fost
afectaţi de o tectonică rupturală care a dus la formarea unor bazine restrânse de sedimentare,
„bazine post-tectonice”, în care s-au acumulat depozite neocretacice (post-pânză) şi care au
funcţionat apoi şi în timpul neozoicului ca golfuri ale Depresiunii Pannonice (V. IANOVICI et
al., 1976). În Munţii Apuseni de Nord, depozitele senoniene acoperă contactul dintre Autohton şi
pânze. Ele sunt dezvoltate în faciesul de Gosau, cu diferenţe litostratigrafice de la o depresiune la
alta şi sunt bine reprezentate în grabenul Remeţi, în bazinul Roşia şi în zonele înalte ale
Masivului Vlădeasa, unde au fost menajate de erozione. În depresiunea Roşia aceste formaţiuni
au o grosime de cca. 1500 m, fiind reprezentate prin gresii, conglomerate şi argile. Suita
depozitelor din cuvertuă se continuă cu alternanţe de calcare, gresii şi marne (Santonian),
nisipuri marnoase cu intercalaţii de tufuri (Campanian) şi depozite predominant terigene cu
formaţiunea vulcano-sedimentară la partea superioară (Maastrichtian).

Magmatite/Banatite (Senonian superiorPaleogen). Produsele magmatismului subsecvent alpin

sunt larg dezvoltate în Apusenii Nordici, areal în care apar sub formă de corpuri intrusive,
curgeri de lave, ignimbrite, cinerite şi dykuri. Ele aflorează pe suprafeţe mari în zonele Pietroasa,
Budureasa, Valea Seacă din bazinul p. Galbena şi în Masivul Vlădeasa, fiind reprezentate prin
masive intrusive formate din granodiorite, diorite şi diorite porfirice şi corpuri efuzive de riolite,
străbătute de dykuri cu diferite constituţii petrografice.

Cuvertura neogenă. Începând din Neogen, de la începutul Badenianului, mişcările verticale

negative au făcut posibilă invadarea zonelor mai coborâte din Munţii Apuseni de către mările
limitrofe, generînd depresiuni intramontane colmatate cu formaţiuni sedimentare reprezentate
prin succesiuni complete de roci detritice, asociate ocazional cu tufuri, calcare şi cărbuni.

2.2 Apusenii Sudici

Munţii Apusenii de Sud s-au format într-un bazin de sedimentare cu caracter de eugeosinclinal,
cu o evoluţie rapidă, limitată la intervalul JurasicCretacic. Sunt constituiţi din corpuri mari de
roci intrusive şi complexe sedimentare cu caracter de geosinclinal, cu o predominanţă a
formaţiunilor de fliş, wildfliş şi molasă şi rare secvenţe carbonatice. Instabilitatea tectonică din
timpul sedimentării depozitelor care formează Apusenii Sudici este marcată de prezenţa
formaţiunilor cu olistolite la mai multe nivele, mişcările tectonice neocretacice generând o
structură în pânze de şariaj, cu constituţii litologice şi evoluţii tectonice proprii.

Formaţiuni post-tectonice
Magmatite Senonian superior-Paleogene (Banatite). Aceste roci sunt constituite dintr-o
varietate de tipuri plecând de la granodiorite, diorite şi până la roci efuzive ca andezite şi
riolite. Molasa intramontană neogenă şi magmatite asociate. Depozitele neogene din această
arie s-au depus în câteva depresiuni orientate NV-SE, începând din sud-estul regiunii. Ele
sunt reprezentate prin gresii şi conglomerate cu intercalaţii de marne cu tufuri andezitice
(Badenian inferior), nisipuri argiloase şi depozite vulcano-sedimentare (Badenian superior),
urmate de depozitele argiloase ale regresiunii sarmaţiene. Panonianul este reprezentat prin
pietrişuri, nisipuri şi argile. Pe lângă magmatismul laramic, comun şi Apusenilor Nordici, în
Apusenii Sudici se manifestă şi un magmatism neogen puternic, însoţit de o metalogeneză
intensă, fapt care a condus la denumirea lor de Munţii Metaliferi (M. BLEAHU et al., 1981)

2.3 Ariile de dezvoltare ale depozitelor carbonatice din Munţii Apuseni

În Munţii Apuseni depozitele carbonatice, reprezentate prin calcare şi dolomite, sedimentare
şi cristaline, aflorează pe suprafeţe cu extinderi diferite, dispuse neuniform la scara
ansamblului muntos (fig. 1.1). Depozitele carbonatice sedimentare au o dezvoltare maximă în
Munţii Pădurea Craiului şi în Munţii Bihor, majoritatea acestor depozite fiind atribuite
Unităţii de Bihor. În succesiunea formaţiunilor sedimentare ale Autohtonului de Bihor se
individualizează trei mari serii carbonatice cu importanţă hidrogeologică deosebită: • seria
carbonatică triasică, groasă de până la 1500m, constituită din calcare şi dolomite anisiene şi
calcare ladiniene şi având în bază seria detritică permo-werfeniană. Formaţiunea de Werfen,
triasic inferioară, are o grosime de 150-200 m şi este formată din conglomerate cuarţitice,
gresii cuarţitice şi şisturi argiloase cu intercalaţii de dolomite la partea superioară; • seria
carbonatică jurasic-apţian inferioară, cu o grosime medie de 200-550 m, formată dintr-o
succesiune de calcare atribuite jurasicului mediu (8-75m) şi superior (120-150m) şi
barremian-apţianului inferior (calcarul cu pahiodonte inferior, 50-350m). Seria are în bază
depozite predominant detritice jurasic inferioare cu o grosime maximă de 70m, constituite
din argile şi gresii cuarţitice (Formaţiunea de Gresten), depozite care o separată de seria
carbonatică triasică. După depunerea calcarelor jurasic superioare, domeniul de Bihor a fost
exondat, suprafaţa acestor calcare fiind marcată de prezenţa unui paleocarst larg dezvoltat şi
de depunerea lentilelor de bauxită, urmate de calcarele cu characee (0,5-1 m) şi calcarele cu
gasteropode (2-4 m), toate de vârstă neocomiană şi de calcarul cu pahiodonte inferior, apţian
inferior (300 m). La partea superioară seria carbonatică este acoperită de o succesiune
monotonă de marne cenuşii groasă de 100-700 m (Stratele de Ecleja). • seria carbonatică
apţian superioară, formată din calcarul cu pachiodonte mediu, cu o grosime de 60-350 m.
Peste aceste calcare urmează complexul gresiilor glauconitice şi al calcarului superior cu
pachiodonte (apţian-albian superior, 700 m grosime). Calcarele din acest complex au o
dezvoltare lentiliform.

Depozitele carbonatice ale Autohtonului de Bihor aflorează în Munţii Pădurea Craiului pe o

suprafaţă de 304 km2 , din care 29 km2 se dezvoltă în grabenul Remeţi. Succesiunile
carbonatice din unităţile tectonice ale Sistemului pânzelor de Codru se dezvoltă cu precădere
în Munţii Codru Moma, ocupând o suprafaţă de 165 km2 . În platoul Vaşcău ele formează o
placă unitară cu o suprafaţă de 90 km2 . Unităţile tectonice ale acestui sistem situate pe
flancul apusean al Masivului Vlădeasa şi Munţilor Bihor, au deasemenea în constituţia lor
litologică secvenţe carbonatice cu dezvoltare semnificativă. În Apusenii Sudici, depozitele
carbonatice se dezvoltă cu precădere în Munţii Trascău, în pânzele de Fundoaia, Bedeleu şi
Râmetea. Fundamentul cristalin al Pânzei de Fundoaia este format din şisturi cuarţitice şi
calcare devonian superior-carbonifer inferioare. În Pânza de Bedeleu succesiunea litologică
are în bază formaţiunea keratofirică cu intercalaţii de calcare micritice (oxfordian-tithonic
inferior), urmată de calcare cu cherturi (oxfordian-tithonic inferior), calcare masive (tithonic
superior-berriasian), şi calcare micritice roşii şi verzi (valanginian-hauterivian). În Pânza de
Râmetea, secvenţa carbonatică este formată din calcare masive (tithonic superior-berriasian),
cu roci andezitice şi keratofire în bază şi depozite detritice flişoide discordante la partea
superioară (I. BALINTONI, VIORICA IANCU, 1986). La sud de râul Arieşu Mic, între
Câmpeni şi Avram Iancu, se dezvoltă platou carstic Poieni, cu o suprafaţă de 88 km2 ,
modelat preponderent în calcarele cristaline ale Pânzei de Muncel-Lupşa (45,5 km2 ).
Calcare şi dolomite cristaline aflorează de asemenea în extremitatea sud-estică a Munţilor
Gilău, în bazinele râurilor Poşaga şi Ocoliş. Aici, ele formează benzi înguste de 1-3 km, bine
marcate în relief şi tăiate transversal pe reţeaua hidrografică principală. Cele mai sudice
apariţii de depozite carbonatice din Munţii Apuseni se găsesc în zona Rapolt, la nord de
Mureş. Ele apar în constituţia geologică a Insulei cristaline de Rapolt, sunt reprezentate prin
calcare şi dolomite cristaline şi aparţin structural de Pânza Getică.

3. HARTA HIDROGEOLOGICĂ A MUNŢILOR APUSENI

Munţii Apuseni prezintă o mare diversitate litologică şi complexitate structural-tectonică, fapte
ce se reflectă în moduri diferite de alimentare, circulaţie şi descărcare a apelor subterane.
Constituţia litologică a depozitelor a fost considerată ca fiind factorul principal în caracterizarea
hidrogeologică a formaţiunilor geologice. Acestei caracterizări, în lipsa unor parametrii
hidrogeologici determinaţi cantitativ in situ, sau laborator, autorul a adăugat observaţii detaliate
efectuate pe teren. Formaţiunile geologice care participă la constituţia geologică a Munţilor
Apuseni au fost repartizate următoarelor entităţi hidrogeologice.

• Serii carbonatice mesozoice (a- calcare şi dolomite sedimentare) şi paleozoice (b-calcare şi

dolomite cristaline) intens fracturate şi carstificate, caracterizate printr-o infiltraţie eficace
ridicată şi o curgere intensă a apelor subterane efectuată predominant pe goluri de disoluţie.
Sisteme carstice numeroase cu mărimi variabile, în majoritate de tip binar. Resurse de apă
importante în sistemele carstice mari;

• Depozite preponderent de molasă (gresii, conglomerate, subordonat şisturi argiloase) cu

porozitate dublă. Curgerea apelor subterane se face frecvent pe fisuri şi feţe de stratificaţie şi mai
puţin prin pori. La grosimi mari acţionează ca bariere impermeabile pentru apele din acviferele
carstice şi frecvent formează culcuşul sau acoperişul acestora;

• Granite şi riolite paleozoice, ofiolite mesozoice, magmatite intrusive şi vulcanite laramice,

vulcanite neogene şi metamorfite, cu o reţea extinsă de fisuri şi zone de alterare dezvoltate care
asigură o alimentare continuă şi importantă a cursurilor superficiale şi a sistemelor carstice
binare;

• Marne, nisipuri, şisturi argiloase şi pietrişuri pannoniene şi nisipuri, pietrişuri şi argile

pleistocene şi holocene, cu acumulări acvifere discontinui localizate în termenii mai permeabili;

• Depozite marnoase şi argiloase, lipsite de o curgere a apelor subterane şi serii flişoide formate
din complexe de roci cu permeabilitate variabilă (marine, şisturi argiloase, gresii, calcare),
găzduind ocazional acumulări acvifere discontinui în termenii mai permeabili.

3.1 Scurt istoric al cercetarii hidrografiei Carstului din Muntii Apuseni

Cercetarea arealelor carstice necesită o abordare multidisciplinară, motiv pentru care în aceste
zone cercetările geomorfologilor, speologilor, geologilor, hidrologilor şi hidrogeologilor se
întrepătrund, neputându-se spune cu precizie unde încep unele şi se termină altele. Este şi cazul
cercetărilor efectuate in zonele carstice ale Munţilor Apuseni, unde primele informaţii referitoare
la izvoarele carstice şi la circulaţia apelor subterane, au fost aduse de geografi, geologi şi
speologi. Cercetările asupra carstului din Munţii Apuseni debutează în anul 1863, odată cu
publicarea la Viena de către geograful austriac A. SCHMIDL a lucrării „Das Bihar Gebirge an
der Grenze von Ungarn und Siebenburgen”, primul studiu geografic amplu de carstologie şi
speologie asupra unei zone de pe teritoriul ţării noastre. Lucrarea cuprinde rezultatele geografice
ale unei expediţii ştiinţifice geologico-geografice desfăşurată în Munţii Codru Moma, Bihor şi
Metaliferi, în perioada 1858-1862. Autorul descrie amănunţit o serie de peşteri, inclusiv Gheţarul
de la Scărişoara, şi prezintă un tabel în care repartizează peşterile cercetate la două categorii,
peşteri de „spargere” (peşteri insurgente) şi peşteri de „erupţie” (peşteri resurgente), clasificare
care probează o bună cunoaşterea a mişcării apelor în masivele carstice. La introducerea
capitolului de hidrografie, A. SCHMIDL face o sugestivă caracterizare a Munţilor Bihor: „Rocile
cristaline eruptive ale lanţului principal sunt acelea din care ţâşneşte mulţimea considerabilă de
izvoare, chiar dacă ele sunt slabe. Apa izbucneşte în afară, în parte de sub piatră, nu rareori din
însăşi stâncile cu fisuri, de pe creasta muntelui, adeseori nemijlocit de sub pajişte, din albiile
netede ale crestei, de sub mlaştini mici, precum şi din alte părţi. Dimpotrivă, suprafeţele
superioare ale regiunii calcaroase sunt caracterizate prin lipsa de apă, acolo izvoarele sunt rare şi
slabe, însă la picioarele formaţiunilor de calcar izbucnesc izvoare viguroase, depăşindu-le mult
pe cele din rocile eruptive, adeseori formînd pâraie care ar putea pune în mişcare şi mori” (pag.
34). În acest capitol autorul prezintă două tabele cu sursele de ape reci şi termale din arealul
montan al Crişurilor, Someşului Cald şi Arieşului, indicînd pentru fiecare dintre acestea,
substratul geologic din care apare, temperatura, data şi autorul observaţiilor. În anul 1901 este
efectuată prima marcare cu trasori a unui curs subteran din România. Ea a fost realizată de către
geologul român S. MIHUŢIA, care prin marcarea cu praf de cărbune a apei pârâului Ţarina, din
platoul Vaşcău, a stabilit relaţia hidrologică dintre peştera Câmpeneasca şi izbucul Boiu de la
Vaşcău (fig. 1.7). Cercetătorii Institutului de Speologie din Cluj-Napoca, D. COMAN, M.
ŞERBAN şi I. VIEHMANN, împreună cu M. BLEAHU, în perioada 1946-1956, echipă careia
ulterior i s-a adăugat T. RUSU şi GH. RACOVIŢĂ, întreprind explorări care duc la descoperirea
marilor cavităţi carstice din Munţii Bihor, peştera Pojarul Poliţei de lângă Gheţarul de la
Scărişoara, avenul din Şesuri, Peştera Neagră de la Barsa, peştera Căput, reţelele subterane din
Lumea Pierdută şi Cetăţile Ponorului. În anul 1957, M. ŞERBAN D. COMAN şi I.
VIEHMANN, printr-o marcare cu fluoresceină stabilesc relaţia hidrologică dintre cursul subteran
din avenul din Şesuri şi izbucul Poliţa, iar în anul 1970, T. RUSU, GH. RACOVIŢĂ şi D.
COMAN, într-o lucrare dedicată Complexului carstic Scărişoara, menţionează o marcare
efectuată de autori în anul 1964, prin care aceştia au pus în evidenţă drenarea apelor pârâului
Ocoale de către izbucul de la Coteţul Dobreştilor (Fig. 1.8). În perioada 1960-1988, carstul din
Munţii Pădurea Craiului face obiectul unor cercetări detaliate de morfologie şi hidrologie carstică
întreprinse de T. RUSU, cercetătorul efectuând numeroase marcări cu fluoresceină prin care a
stabilit direcţiile principale ale drenajului carstic. Rezultatele acestor cercetări sunt publicate
integral în anul 1988. În perioada 1970-2001 hidrogeologii Întreprinderii de prospecţiuni
geologice şi geofizice, actuala S.C. Prospecţiuni s.a., efectuează o cercetare sistematică şi
continuă a tuturor masivelor carstice din Munţii Apuseni: Pădurea Craiului, Bihor Vlădeasa,
Codru Moma, Platoul Poieni, Trascău şi zona Rapolt. Cercetările întreprinse au avut ca obiectiv
evaluarea rezervelor de ape subterane, studiul apelor termale, stabilitea condiţiilor
hidrogeologice ale zăcămintelor de bauxită din Munţii Pădurea Craiului şi de minereuri
complexe din zona Băiţa Bihor, evaluarea potenţialului de ape termale şi plate. Cercetările au
fost executate pe întreag acest inteval de către I. ORĂŞEANU şi NICOLLE ORĂŞEANU,
cărora li s-a alăturat E. ANGHEL în anul 1974, la cercetarea ivirilor de ape termale din Munţii
Apuseni şi A. IURKIEWICZ şi H. MITROFAN, în perioada 1981-1982, la cercetarea condiţiilor
hidrogeologice ale zăcămintelor de bauxită din Munţii Pădurea Craiului. În cadrul lucrărilor de
evaluare a rezervelor de ape subterane au fost instituite reţele temporare de colectare a datelor
hidro-meteorologice. Construcţia acestor reţele, efectuarea observaţiilor şi măsurătorilor
specifice şi prelucrarea datelor obţinute, a fost efectuată în colaborare cu GH. şi PARASCHIVA
HOŢOLEANU şi LUMINIŢA TIBACU de la INMH, actualul INHGA, pentru munţii Pădurea
Craiului (anii hidrologici 1981- 1982 şi 1982-1983), Bihor Vlădeasa (anii hidrologici 1983-1985)
şi zona Rapolt (anul hidrologic 1995-1996) şi cu I. POVARĂ, TH. RUSU, C. MARIN, MARIA
ALB, G. DIACONU, I. VIEHMANN, V. CRĂCIUN şi P. COCEAN de la Institutul de
Speologie E. Racoviţă, pentru Munţii Pădurea Craiului (anii hidrologici 1981- 1982 şi 1982-
1983).

3.2 Hidrogeologia Castrului din Muntii Apuseni

Depozitele carbonatice din Munţii Apuseni aflorează pe o suprafaţă de 1132 km2 , reprezentând
cca 10,5 % din suprafaţa totală a acestor munţi. Ele se dezvoltă în munţii Pădurea Craiului,
Codru Moma, Bihor, Trascău, Masivul Vlădeasa, platoul Poieni şi Insula cristalină Rapolt, zone
în care formează suprafeţe compacte. Ele sunt reprezentate în principal prin calcare şi dolomite
sedimentare, corespondentele metamorfice ale acestora, nedepăşind 10% din suprafaţa totală de
aflorare. Depozitele carbonatice sunt antrenate în structuri complicate, şariate şi intens
tectonizate, fapt ce a condus la un grad avansat de fracturare al tuturor formaţiunilor, inclusiv a
rocilor carbonatice. Aceste depozite se dezvoltă cu precădere pe terenurile atribuite tectonic
Unităţii de Bihor şi Sistemului Pânzelor de Codru din Apusenii Nordici şi pânzelor de Bedeleu,
Fundoaia şi Râmetea din Apusenii Sudici; În succesiunea formaţiunilor sedimentare ale
Autohtonului de Bihor se individualizează trei mari serii carbonatice cu importanţă
hidrogeologică deosebită: - seria carbonatică triasică, groasă de până la 1500 m, constituită din
calcare şi dolomite anisiene şi calcare ladiniene şi având în bază seria detritică permo-
werfeniană; - seria carbonatică jurasic-apţian inferioară, cu o grosime medie de 200-550 m. Seria
are în bază depozite predominant detritice jurasic inferioare cu o grosime maximă de 70 m,
constituite din argile şi gresii cuarţitice (Formaţiunea de Gresten), depozite care o separată de
seria carbonatică triasică. După depunerea calcarelor jurasic superioare, domeniul de Bihor a fost
exondat, suprafaţa lor fiind marcată de prezenţa unui paleocarst larg dezvoltat şi de depunerea
lentilelor de bauxită, urmate de calcarul cu pahiodonte inferior, apţian inferior (300 m). La partea
superioară seria carbonatică este acoperită de o succesiune monotonă de marne cenuşii groasă de
100-700 m (stratele de Ecleja). - seria carbonatică apţiană, formată din calcarul cu pachiodonte
mediu, cu o grosime de 60- 350 m şi dezvoltare lentiliformă. Depozitele carbonatice ale
Autohtonului de Bihor aflorează în Munţii Pădurea Craiului pe o suprafaţă de 304 km2 , din care
29 km2 se dezvoltă în grabenul Remeţi. Succesiunile carbonatice din unităţile tectonice ale
Sistemului Pânzelor de Codru se dezvoltă cu precădere în Munţii Codru Moma şi pe flancurile
apusene ale Masivului Vlădeasa şi Munţilor Bihor. La sud de râul Arieşu Mic, între Câmpeni şi
Avram Iancu, se dezvoltă pe o suprafaţă de 90 km2 platou carstic Poieni, modelat în calcarele
cristaline ale Pânzei de Muncel-Lupşa. Cele mai sudice apariţii de depozite carbonatice din
Munţii Apuseni se găsesc în zona Rapolt, la nord de Mureş. Ele apar în constituţia geologică a
Insulei cristaline de Rapolt, sunt reprezentate prin calcare şi dolomite cristaline şi aparţin
structural de Pânza Getică. Elementele tectonice controlează direcţiile de dezvoltare a
carstificării şi circulaţiei apelor subterane, atât la scară locală cît şi regională. Falia Galbena,
dezvoltată din zona Avram Iancu, până la Băile Felix-1 Mai, funcţionează ca un dren major
pentu apele din zonele carstice din vestul Munţilor Bihor şi sud-vestul Munţilor Pădurea
Craiului, antrenându-le într-o curgere rapidă spre nord-vest. În contextul general al carstului din
România, Munţii Apuseni se individualizează atât prin densitatea ridicată a zonelor carstice cât şi
prin relieful de o diversitate şi frumuseţe deosebită. Precipitaţiile au o distribuţie areală
neuniformă, cu o valoare maximă pe aliniamentul VlădeasaStâna de Vale-Padiş-Biharia, valoare
care scade accentuat spre est. Scurgerea superficială reflectă atât regimul pluviometric variat al
Munţilor Apuseni, cât şi constituţia lor geologică complexă, bazine hidrografice situate la
altitudini medii similare, prezentând valori foarte diferite ale scurgerii specifice medii
multianuale. Astfel, scurgerea specifică scaCONCLUZII 278 de de la 31,4 l/s/km2 , pentru râul
Drăgan, situat în vestul munţilor, la numai 16,5 l/s/km2 , pentru Someşu Rece, situat în partea lor
estică. Studiile hidrogeologice efectuate de S.C. Prospecţiuni S.A. pentru cunoaşterea
potenţialului de ape subterane al depozitelor carbonatice din Munţii Apuseni, s-au desfăşurat în
perioada 1981-1996. Cercetarea hidrogeologică a depozitelor carbonatice din Munţii Apuseni în
vederea evaluării potenţialului de ape subterane, a fost abordată sistematic, fiecare masiv muntos
fiind investigat timp de 2 ani (3 ani pentru Munţii Pădurea Craiului), primul an fiind consacrat
cartărilor hidrogeologice, iar următorul observaţiilor şi măsurătorilor hidro-meteorologice
efectuate într-o reţea temporară instituită de hidrogeologii de la S.C. Prospecţiuni S.A., singuri
sau în colaborare cu cercetătorii de la Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie şi
Institutul de Speologie „Emil Racoviţă”. Pe toată perioada cercetărilor au fost efectuate marcări
cu trasori, multe dintre acestea fiind realizate în colaborare cu Colectivul de trasori al Institutului
de Fizică Atomică, condus de Emilian Gaşpar. În tabelele care sintetizează rezultatele acestor
marcări sunt menţionate persoanele care au participat la efectuarea lor. Cercetările au fost
efectuate pe baza conceptelor moderne privind evoluţia şi structura hidrogeologică a terenurilor
carbonatice, elementul de bază al acestora fiind sistemul carstic. Echivalente ale bazinulor
versante superficiale, dar avînd şi o dezvoltare pe verticală, sistemele carstice au o structură şi un
mod de funcţionare care poate fi determinat numai prin metode indirecte. Seriile temporale de
debite şi precipitaţii, obţinute din exploatarea reţelelor hidro-meteorologice temporare, sau a
celor permanente din reţeaua INMH, au fost prelucrate prin metode specifice, acestea incluzând
analiza curbelor de recesiune, studiu debitelor clasate şi analize corelatorii şi spectrale. În
prelucrarea acestor date am folosit programul Stochastos, realizat la Moulis, Franţa, de către D.
D. Hulst, pe baza conceptelor elaborate de A. Mangin. În descifrarea modului de funcţionare al
sistemelor carstice s-au utilizat deasemenea şi informaţiile furnizate de calitatea apelor, definită
prin indicatorii naturali proprii (compoziţie chimică, temperatură, conductibilitate electrică,
izotopi de mediu). Măsurarea sistematică a conductivităţii electrice a apelor unor surse carstice a
indicat variaţii mari ale acestui parametru pe parcursul unui an hidrologic, în medie cu 50%,
subliniind fluctuaţia ridicată a mineralizaţiei apelor carstice. Pentru fiecare zonă cercetată a fost
întomită harta hidrogeologică, având, în general, ca bază geologică hărţile geologice ale
României, scara 1:50.000, editate de Institutul Geologic Român. În lucrare sunt incluse 186
figuri (28 color), 45 de tabele şi 71 de fotografii. Fiecare capitol este însoţit de o listă
bibliografică extinsă, lucrările folosite de autor fiind citate în text.
 4.  POTENTIALUL TURISTIC

4.1 Cadrul natural

Muntii Apuseni ofera resurse turistice naturale prin componentele sale legate de: relief, conditii
climatice, rauri, lacuri, ape subterane, vegetatie si fauna, etc. Teritoriul acestor munti dispune de
un fond bogat si foarte variat de resurse naturale, componente ale peisajului sau geografic cu
importante atribute definite de numar si densitate relativmare si de valente estetice, stiintifice,
recreative si educative superioare. Aceste valente au facut cazestrea naturala a teritoriului,
valorile sale originare, sa reprezinte si principalele elemente deatragere si retinere a turistilor.
Principalul element atractiv il constituie relieful, valoarea sa turistica fiind amplificata si
departicularitatile celorlalti factori geografici, clima, retea hidrografica, vegetatie, fauna. Sub
acest aspect, cea mai interesanta este zona carstica a Muntilor Bihor care, prezinta cea mai
spectaculoasa, interesanta si originala zona carstica din tara noastra, similara sau superioara
unorzone carstice consacrate din Europa. Ea intruneste cele mai reprezentative formatiuni
carstice de suprafata (doline, vai carstice,izbucuri, ponoare, sorburi etc.) si de adancime (pesteri,
avene), unele din ele comparabile cuformatiuni similare din alte parti ale lumii, multe dintre
aceste formatiuni reprezentand de altfel,obiectivele turistice majore ale Muntilor Apuseni, printre
ele evidentiindu-se:

- chei pitoresti si impresionante, precum sunt cele de pe Valea Garda Seaca (cheile
GardaSeaca, Cerbului; Tauzului, Brusturului, Sohodolului, Gardisoara), de la Coiba
Mica, pe valeaOrdancusa, valea Ariesului Mare (cheile Mandrutului), Albacului, sau de
la Zugai si Valea Stearpa;
 -
pesteri
de

marimi diferite, cu formatiuni spectaculoase sau elemente de interes stiintific printre care:
pesterile Ghetarul Scarisoara si Vartop, pesterile de pe Valea Garda Seaca sau
dinapropierea ei, Coiba Mare, Coliba Ghitului, Sura, Pestera cu Apa de la Fata Balacenii,
izbucul SuraApei, pe Valea Ordancusa (pe Zgurasti) Pestera lui Ionele, Pestera Ursilor
etc;

- izbucuri pe valea Garda Seaca (izbucul Tauzului, Coliba Ghiobului, Gura Apei); -
cascade si praguri pitoresti, pe valea Gardisoara si Ariesul Mic (cascada Varciog); -
ponoare, doline, lapezuriin depresiunea inchisa, ocoale, in imprejurimile catunelor Muntii
Trascau sunt prezenti in teritoriu cu formatiunile calcaroase din versantul sudic
almasivului Bedeleu, pesterile Huda lui Papara si Zmeilor, cheile Morilor, Ponorului,
Bulzului sicascadele de pe vaile Poienii.
 4.2 Rezervatiile naturale 
Rezervatiile naturale reprezinta un interes major atat pentru stiinta cat si pentru alte domenii.Prin
ele se incearca pastrarea nealterata a monumentelor naturii si a speciilor periclitate.
MuntiiApuseni se constituie ca o rezervatie naturala unitara si prezinta un potential turistic
extraordinarprin elementele de unicitate pe care le detine in rezervatii.

Ocrotite si declarate monumente ale naturii sunt plante ca: floarea de colt, intalnita pe
stancilecalcaroase din Muntii Bihor, Muntele Gaina, Muntele Mare si Muntii Trascau. strugurele
ursului de la Scarite-Belioara (Muntele Mare); pinul de pe stanca din albia Ariesului de la
Salciua; "Fagul imparatului" de la Baia de Aries; frasinul de la Aiton, avand varsta de circa 300
de ani sicircumferinta de 7 m. In cadrul faunei sunt declarate" monumente ale naturii" acvilele,
corbii, pasarile insectivore.

De asemenea, in zona Muntilor Apuseni se individualizeaza o serie de rezervatii naturale demare

interes cu regim special de vizitare, dar cu mare atractivitate pentru turisti:

a) Rezervatiile geologice:

- Dealul cu melci (1 ha) se afla in vestul comunei Vidra, reprezentand un celebru

recifsenovian prin intinderea apreciabila, variatia speciilor de animale si marea diversitate
aorganismelor. Forma dominanta o reprezinta melcul Acteonella cu speciile Gigantea si
 LamavkiCenura, care, asa dupa cum apreciaza specialistii, se afla intr-un numar foarte
mare, respectiv sutede mii de exemplare, acumulate pe un spatiu relativ restrans in marea
senoviana (Cretacic superior),cu peste 70 milioane de ani in urma;

- Detunata Goala si Detunata Flocoasa (24 ha) se constituie intr-o faimoasa rezervatie,
remarcabila prin prezenta coloanelor de bazalt, de forma prismatic hexagonala. Aflate in
nesfarsita"mare" de culmi ale Muntilor Metaliferi, aceste varfuri deja modeste ca
altitudine, reprezinta punctede puternica atractie pentru iubitorii naturii. In timp ce
Detunata Flocoasa (1258 m), care isidatoreaza numele padurii de molid, nu ofera din
cauza acesteia, posibilitatea examinarii structuriigeologice Detunata Goala (1158 m) fiind
lipsita partial
de padure,
dezvaluie

spectaculoasa"anatomie" magmatica;
 - Complexul carstic Scarisoara (200 ha) este format dintr-un sistem exo-carstic cu o vale
oarbace are puncte de pierdere regresive si un sistem etajat de pesteri, rezultat in urma
adancirii reteleihidrografice. Accesul in aceasta pestera se face printr-un aven care da
intr-un sistem de galeriietajate insumand 2500 m lungime si o denivelare de 220 m.
Unele galerii sunt active, apa disparandintr-un mic sifon, pentru a iesi la zi prin izbucul
ce formeaza Paraul Politii, un afluent raului Garda. Un al doilea sistem de drenaj,
complet fosil, se gaseste deasupra precedentului, fiind constituitdin renumitele pesteri
Scarisoara si Pojarul Politei. Intrarea in aceste pesteri se face prin avene, ambele avand
decoratiuni de calcit extrem de bogate si de spectaculoase. Pestera Pojarul Politei
sedistinge prin formatiuni perlate (coralite) si cristalictite - un adevarat muzeu
cristalografic, fiind socotita astfel pe buna dreptate una din cele mai frumoase pesteri din
tara.

b) Rezervatii botanice: 

- Rezervatia naturala de la Scarisoara - Belioara este situata la o altitudine de 1350 m in

nordulmasivului calcaros cu acelasi nume din estul Muntelui Mare. Desi are caracter
botanic, nu este lipsit de interes nici relieful carstic, in general relieful calcaros, ce se
remarca prin peisaje de o marespectaculozitate. Zona ocrotita este situata in partea
superioara a masivului, avand aspectul unuiplatou. Aici cresc smocurile de ierbi tepoase,
insotite de plante saxofile. In aceasta subasociatieregionala se remarca si argintica,
precum si strugurii ursului, sau dupa numele dat de localnicisarbazele. Reprezentand
specia caracteristica a rezervatiei, strugurii ursului se remarca printr-oinsemnatate
deosebita pentru procesele migrationale ale florei din Romania. De mare interes este
sipadurea de pe versantul nordic al masivului calcaros, unica in felul ei, alcatuita din
molid, pin, ienupar si bradu-ciumei, cetena de negi si larice. Cu alte cuvinte, rezervatia
Scarisoara - Belioara impresioneaza atat prin exceptionalaimportanta stiintifica, cat si
prin frumusetea peisajului, dat in special de prezenta reliefului carstic
 - Rezervatia Capatana se afla pe culmile largi dintre Balomireasa si Muntele Mare, unde
segasesc cele mai inalte tinoave din tara, numite de moti "molhasuri". Situata la peste
1600 m,rezervatia este formata din muschii Sphagnum si Holytrichum, cu mai multe
specii de Vaccinum sielemente arctice foarte rare, palcuri de Pinus mugho s.a.
Molhasurile de la Capatana cuprind deasemenea numeroase alge, in varietati si forme
noi;
- Rezervatia Negrileasa este formata din poienile de narcise care apar in masiv.

c) Rezervatii forestiere:

- Paduricea de larice de la Vildom este situata pe stancile calcaroase ale Muntilor Trascau,
lasud de Aries. Laricele apare mai ales in locurile luminate, in palcuri sau arborete
destramate. In timp ce in alte zone ale Carpatilor laricele creste la altitudini mai mari,
corespunzatoare limiteisuperioare a etajului boreal, respectiv a coniferelor, in Muntii
Trascau el se intalneste in cadruletajului nemoral (al fagului). Este vorba de prezinta unei
formatiuni relicte, ramasa aici din epoca glaciara; 
 5. CONCLUZII

Grupa montană aflată încă în studiu este situată în partea central-vestică a țării, constituind
sectorul nordic al Carpatiilor Occidentali.

Evoluția paleogeografică a acestui sector montan este strâns legată de evoluția Carpaților
Occidentali și , în general , de evoluția întregului lanț carpatic

Munții Apuseni sunt munți tineri, de încrețire, formați în orogeneza alpino-carpato-himalayana.

Sunt compuși în general dintr-un mozaic de roci, predominant calcare, de aceea se explică
numărul foarte mare de peșteri existente în zonă.

Relieful este unul carstic, bine dezvoltat, alcătuit din peșteri (Peștera Urșilor, Peștera Meziad),
chei (Cheile Turzii), defilee (Defileul Mureșului). Altitudinile nu depășesc 2.000 m, cu maxime
de 1.849 m, la Vârful Bihor, 1.836 m Vârful Vlădeasa, respectiv 1.826 Muntele Mare. În medie
altitudinile oscilează în jurul a 1.000 de metri. Masivele muntoase pornesc radiar, din centru și
intră în contact direct cu Câmpia de Vest, prin depresiunile "golf": Zarand, Beiuș, Vad Borod,
bine populate, așezările urcând până la 1600 m. Principalele căi de traversare a Apusenilor sunt
Pasul Vălișoara Vântului, Pasul Vârtop și Pasul vanturilor.
 6. BIBLIOGRAFIE

https://www.slideshare.net/gaby4jesus88/muntii-apuseni

https://www.arieseni.pro/9-arieseni-obiective-turistice/81-ghetarul-varop

https://biblioteca.regielive.ro/referate/geografie/muntii-apuseni-prezentare-fizico-geografica-
183437.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mun%C8%9Bii_Apuseni

http://pangeea.uab.ro/upload/26_14%20Oprea%20-%20Pitorescul%20Apusenilor.pdf