Gheorghiţă Lipan, personaj principal al romanului, este reprezentant al celui care se

iniţiazăîn viaţă. Aflându-se la vârsta adolescenţei, acesta are trăiri contradictorii.

Călătoria parcursă detânăr are un caracter iniţiatic, schimbându-i acestuia atitudinea şi
marcând simbolic despărţirea decopilărie. Personajul este caracterizat prin mijloace
directe ş i indirecte, prin relaţia cu alte personaje,evindenţiindu-se câteva trăsături
specifice : interiorizare, sensibilitate, credinţă, agerime şiinteligenţă, respect faţă
de deciziile Vitoriei, modestie. Portretul fizic îi evidenţiază vârsta, ilustrând trăsături
fizice specifice adolescenţei: “era un flăcău sprâncenat(…)întorcea un zâmbet frumos ca
de fată şi abia începea să-i înfiereze mustăcioara”. Trăsăturile morale ale lui Gheorghiţă
reies din fapte şi gânduri, el săvârşind în final, cu mult curaj,actul justiţiar. Nefiind încă
desprins de lumea basmelor şi a copilăriei, Gheorghiţă îi judecă pe cei din jur cafăcând
parte dintr-o lume fantastică, distinctă de a lui. De aceea, văzând că mama îi
intuieştegândurile, băiatul rămâne confuz şi uimit : “ Mama asta trebuie să fie
fermecătoare; cunoaşte gândulomului“. Învăţând permanent din reacţiile mamei:
“femeile îs mai viclene şi mai iscusite la vorbe,iar bărbaţii îs mai proşti, dar mai tari în
virtute”, băiatul depăşeşte treptat obstacolele necesare înmaturizare.Ca instrument
magic, Gheorghiţă primeşte de la mama sa baltagul nepătat de sânge, aflîndu-se
înipostaza mitică a lui Horus. Desigur, acest traseu al iniţierii, al confruntării cu
realitatea, presupune de asemenea şi o probă grea, şi anume înfruntarea morţii.
Descoperirea rămăşiţelor tatălui îl marchează profund,trezindu-i băiatului o groază
cumplită. Momentul semnificativ din roman în acest sens îl reprezintă privegherea
osemintelor lui Lipan. Supunerea lui Gheorghiţă este redată astfel prin acest
lucru,coborârea în râpă şi veghea solitară simbolizând coborârea în Infern, învingerea
morţii şirevenirea la lumină odată cu renaşterea naturii: “singurătăţile muntelui pulsau
de apele primăverii,viaţa tainică îşi întindea iar punţile”. Teama în faţa morţii este
redată de reacţia băiatului, rămas singur: “Dar de când trăia pe lume nu-ifusese dată o
asemenea cumplită vedere”. Acolo, în acel moment, Lipan reînvie spiritual în fiinţa fiului
său, odată cu venirea primăverii ce aduce reînvierea naturii şi restabilirea ordinii
cosmice:“Sângele şi carnea lui Lipan se întorceau asupra lui în paşi, în zboruri şi în
chemări”.Văzându-şi mama, luând iniţiativă şi demascându-i pe ucigaşi, Gheorghiţă este
cuprins de o răbufnire energică, nemaiavută până atunci: ”feciorul mortului simţi în el
crescând o putere mai mare şi mai dreaptă decât a ucigaşului”. Acesta săvârşeşte actul
de justiţie, şi cu mişcări sigure ale baltagului, răzbunându-şi tatăl şi în acelaşi timp
restabilind dreptatea. Astfel, Gheorghiţă este mâna care loveşte, o mână a destinului.
Legătura strânsă dintre tânăr şi Nechifor este evidenţiată şi de numele
comun, nuîntâmplător, el purtând numele de Gheorghiţă, pe care tatăl său l-a primit în
biserică. Însă, în ciudatinereţii, asemenea Vitoriei, Gheorghiţă este un adevărat
învingător. De aceea, pornind din lumea liniştii pe un drum presărat cu greutăţi, fiind
nevoit să se maturizeze şi să înfrunte cruda realitate, întrecându-şi limitele şi învăţând
din greşeli, trecând proba cea mai grea a confruntării cu moartea, Gheorghiţă Lipan
devine un personaj demn de urmat.