CURS 1

Definiție

Cunoastem că ramura de drept este ansamblul normelor juridice care reglementează relațiile
sociale dintr-un anumit domeniu al vieții sociale, în baza unei metode specifice de
reglementare și a unor principii comune. Astfel, dreptul protecției consumatorului se poate
defini ca fiind un ansamblu de norme juridice determinate de legislaţia specifică, prin care
statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori,
asigurând cadrul necesar:
- accesului neîngrădit la produse şi servicii,
- informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora,
- apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor
practici incorecte,
- participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de
consumatori.

Obiectul dreptului protecției consumatorului

Obiectul dreptului protecției consumatorului îl constituie relaţiile sociale care se stabilesc

între subiecţii acestei ramuri de drept în momentul comercializarii:
- produselor noi, folosite sau recondiţionate şi
- serviciilor destinate consumatorilor,
cu excepţia:
- produselor care se comercializează ca antichităţi şi a
- produselor necesar fi reparate sau recondiţionate pentru a fi utilizate,
cu condiţia ca operatorul economic să informeze cumpărătorul despre aceasta.

Asa cum arată:

- OG 21 din 1992 la art. 1, se asigură “cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi
servicii, informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi
asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici
incorecte, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în
calitate de consumatori.”
- Legea 296 din 2004 (Codul consumului) la art. 1, că obiectul acesteia este ”reglementarea
raporturilor juridice create între operatorii economici şi consumatori, cu privire la
achiziţionarea de produse şi servicii, inclusiv a serviciilor financiare, asigurând cadrul
necesar accesului la produse şi servicii, informării lor complete şi corecte despre
caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime
ale consumatorilor împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea şi
luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.” Art.2. precizează că legea ”se
aplică comercializării produselor noi, folosite sau recondiţionate, şi a serviciilor, inclusiv a
serviciilor financiare, destinate consumatorilor, contractelor încheiate cu consumatorii,
regulilor privind publicitatea produselor şi serviciilor, cu excepţia produselor şi serviciilor care
sunt reglementate prin legi speciale, a produselor care se comercializează ca antichităţi şi a
produselor necesar a fi reparate sau recondiţionate pentru a fi utilizate, cu condiţia ca
operatorul economic să informeze consumatorul despre aceasta.”
Trăsăturile dreptul protecției consumatorului

Principalele trăsături ale dreptului protectiei consumatorului pot fi reunite în următoarele

afirmații:
1 - aparține dreptul privat
2 - are ca și caracteristică poziția de egalitate a subiectelor
3 - vizează protecția consumatorilor împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li
se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să
le afecteze drepturile şi interesele legitime
4 - răspunderea poate fi contravențională, penală sau civilă.

Izvoarele dreptului protecției consumatorului

Tipuri de izvoare – materiale și formale

Este necesar a ne reaminti distincția între izvoarele materiale și izvoarele formale ale
dreptului.

Izvoarele materiale, denumite și reale, sunt reprezentate de realitatea exterioară, care

determină acțiunea legiuitorului. În consecință, prin izvor de drept, în sens material,
înțelegem viața socială, economică și culturală în complexitatea ei, progresul social care
determină nașterea unor reguli de drept și instituții. Izvoarele materiale ale dreptului protecției
consumatorului sunt acele împrejurări sau condiții de fapt care au determinat apariția
normelor privind protecția consumatorului.

Din punct de vedere juridic, ne interesează în special izvoarele formale sau formele de
exprimare a normelor de drept. Sensul juridic al noțiunii de "izvor formal al dreptului"
surprinde o multitudine de aspecte și modalități prin care conținutul normei de drept devine
normă de conduită și se impune ca model de urmat în relațiile sociale. Deci, izvorul formal al
dreptului îl reprezintă regula de conduită prescrisă și exteriorizată, cuprinsă într-o anumită
haină juridică. Izvoarele formale ale dreptului protectiei consumatorului sunt actele normative
care cuprind norme de drept specifice domeniului ce se regăsesc, la nivel național, în: lege,
ordonanță, hotărâre a Guvernului sau, după caz, ordine de ministru. În dreptul national, este
exclus rolul cutumei, aici funcționând principiul legalității: NULLA POENE SINE LEGE/
NULLA CRIMEN SINE LEGE - ceea ce presupune întodeauna că izvor formal al dreptului
poate fi doar legea scrisă.

Izvoare formale naționale ale dreptului protecției consumatorului

Actele normative cu caracter general, la nivel național, în domeniul protecției consumatorului

sunt:
OG 21 din 1992 privind protecția consumatorilor
Legea 296 din 2004 - Codul consumului.

Pornind de la prevederile art. 88 din Codul consumului, care arată că ”Reglementările legale
în vigoare privind protecţia consumatorului care nu sunt cuprinse în prezenta lege se vor
prelua ca anexe ale acesteia.” și că ”în termen de 18 luni de la data publicării prezentei legi în
Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va prezenta Parlamentului, spre adoptare,
proiectul de lege cu privire la anexele prevăzute la alin. (1).”, ar fi trebuit să existe o coerență
între prevederile legale în domeniu, centrate în jurul acestui cod.
Realitatea arată însă altfel ”cadrul legal al protecției consumatorului este extrem de stufos și
destul de incoerent, fiind împrăștiat într-un număr foarte mare de acte normative, cu un
conținut foarte divers.” Această realitate juridică este aferentă nu numai cadrului general, ci și
subdomeniilor de reglementare, anume protecția consumatorilor în raporturile generate de
încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, în raporturile cu profesioniștii din domeniul
financiar, ș.a.

Actele normative cu caracter special sunt numeroase și pot fi clasificate pe diferite criterii.
Dintre acestea aducem aminte:
Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă
Legea nr. 148 din 2000 privind publicitatea;
Legea nr. 449 din 2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora;
Legea nr. 240 din 2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de
produsele cu defecte;
Legea nr. 245 din 2004 privind securitatea generală a produselor;
Legea nr. 457 din 2004 privind publicitatea şi sponsorizarea pentru produsele din tutun;
Lege nr. 363 din 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu
consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia
consumatorilor;
Legea nr. 158 din 2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă.

Izvoare formale unionale ale dreptului protecției consumatorului

Articolul 4 alineatul (2) litera (f) şi articolele 12, 114 şi 169 din Tratatul privind funcţionarea
Uniunii Europene (TFUE) şi articolul 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene, reprezintă temeiul juridic al reglementărilor la nivelul UE în domeniul protecției
consumatorului.

”Articolul 4 (TFUE)
(1) Competenţa Uniunii este partajată cu statele membre în cazul în care tratatele îi atribuie o
competenţă care nu se referă la domeniile menţionate la articolele 3 şi 6.
(2) Competenţele partajate între Uniune şi statele membre se aplică în următoarele domenii
principale:
(a) piaţa internă;
(b) politica socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat;
(c) coeziunea economică, socială şi teritorială;
(d) agricultura şi pescuitul, cu excepţia conservării resurselor biologice ale mării;
(e) mediul;
(f) protecţia consumatorului;
(g) transporturile;
(h) reţelele transeuropene;
(i) energia;
(j) spaţiul de libertate, securitate şi justiţie;
(k) obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică, pentru aspectele definite
în prezentul tratat.”
Conform articolul 2 (TFUE) alin. (2) ”În cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competenţă
partajată cu statele membre într-un domeniu determinat, Uniunea şi statele membre pot
legifera şi adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu. Statele
membre îşi exercită competenţa în măsura în care Uniunea nu şi-a exercitat competenţa.
Statele membre îşi exercită din nou competenţa în măsura în care Uniunea a hotărât să
înceteze să şi-o mai exercite.”

Articolul 114 din TFUE constituie temeiul juridic pentru măsurile de armonizare din cadrul
pieţei interne. Acesta subliniază obiectivul de a asigura un nivel ridicat de protecţie, inclusiv
în ceea ce priveşte măsurile de protecţie a consumatorilor, ţinând seama în special de orice
noi evoluţii întemeiate pe fapte ştiinţifice.
Articolul 169 din TFUE a introdus un temei juridic pentru o gamă completă de acţiuni la nivel
european. Acest articol prevede că „pentru a promova interesele consumatorilor şi pentru a
asigura un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, Uniunea contribuie la protecţia
sănătăţii, a siguranţei şi a intereselor economice ale consumatorilor, precum şi la
promovarea dreptului acestora la informare, educare şi organizare în vederea apărării
intereselor lor.” De asemenea, articolul prevede acordarea unei atenţii sporite intereselor
consumatorilor în cadrul celorlalte politici ale UE. În acest sens, articolul 169 din TFUE
consolidează articolul 114 şi îi lărgeşte domeniul de acţiune dincolo de piaţa unică, astfel
încât să includă accesul la bunuri şi servicii, accesul la instanţe, calitatea serviciilor publice,
precum şi anumite aspecte privind nutriţia, alimentele, locuinţele şi politica privind sănătatea.
Acesta precizează, de asemenea, că acţiunile UE nu pot împiedica un stat membru să
menţină sau să introducă măsuri mai stricte, atât timp cât acestea sunt compatibile cu
tratatele.
În conformitate cu articolul 12 din TFUE, cerinţele din domeniul protecţiei consumatorilor se
iau în considerare în definirea şi punerea în aplicare a celorlalte politici şi acţiuni ale Uniunii.
Articolul 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene consolidează protecţia
consumatorilor prevăzând obligaţia ca politicile Uniunii să asigure un nivel ridicat de protecţie
a consumatorilor.

În consecinţă, protecţia consumatorilor constituie în prezent o parte integrantă a obiectivului

strategic al Uniunii de ameliorare a calităţii vieţii pentru toţi cetăţenii săi. În afară de acţiunile
directe destinate protejării drepturilor acestora, Uniunea se asigură că interesele
consumatorilor sunt incluse în legislaţia UE din toate domeniile relevante.
 CURS 2

Drepturile consumatorilor și

principiile care stau la baza apărării acestor drepturi

1. Noțiunea de consumator
Noțiunea de consumator este identică în ambele acte normative, acestea arătând că
prin consumator de înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice
constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale,
industriale sau de producție, artizanale ori liberale.​1

2. Extinderea noțiunii de consumator (resurse url):

1) HOTĂRÂREA CJUE 9 iulie 2015 - „Trimitere preliminară – Protecția
consumatorilor – Directiva 87/102/CEE – Articolul 1 alineatul (2) litera (a) –
Credit de consum – Noțiunea «consumator» – Directiva 93/13/CEE – Articolul
2 litera (b), articolele 3-5 și articolul 6 alineatul (1) – Clauze abuzive –
Examinare din oficiu de către instanța națională – Clauze «redactate într-un
limbaj clar și inteligibil» – Informații care trebuie furnizate de creditor

2) Noțiunea de consumator în aplicarea Legii 77 din 2006

3) Cerere de decizie preliminară formulată de Judecătoria Oradea (România)-

Contract de credit încheiat de o persoană fizică ce exercită profesia de avocat

1
Legea 294/2004, pc.13 al Anexei și OG 21/1992, art. 2, pc. 2
 3. Drepturile generale ale consumatorilor

Principalele drepturi ............. VS ............... Următoarele drepturi

OG 21 din 1992 – art 3 Legea 294 din 2004 – art.27 și 28

de a fi protejați împotriva riscului de a de a fi protejaţi împotriva riscului de a
achiziționa un produs sau de a li se achiziţiona un produs sau de a li se
presta un serviciu care ar putea să le presta un serviciu care ar putea să le
prejudicieze viața, sănătatea sau
prejudicieze viaţa, sănătatea sau
securitatea ori ​să le afecteze drepturile și
securitatea ori ​să le aducă atingere
interesele legitime; drepturilor şi intereselor legitime;
de a fi informați complet, corect și precis
de a fi informaţi complet, corect şi precis,
asupra caracteristicilor esențiale ale asupra caracteristicilor esenţiale ale
produselor și serviciilor, astfel încât produselor şi serviciilor, astfel încât
decizia pe care o adoptă în legătură cu decizia pe care o adoptă în legătură cu
acestea să corespundă cât mai bine acestea să corespundă cât mai bine
nevoilor lor, precum și de a fi educați înnevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în
calitatea lor de consumatori; calitatea lor de consumatori;
de a avea acces la piețe care le asigură ode a avea acces la pieţe care le asigură o
gamă variată de produse și servicii de gamă variată de produse şi servicii de
calitate; calitate;
de a fi despăgubiți pentru pagubele de a fi despăgubiţi ​în mod real şi
generate de calitatea necorespunzătoare corespunzător pentru pagubele generate
a produselor și serviciilor, folosind în de calitatea necorespunzătoare a
acest scop mijloace prevăzute de lege; produselor şi serviciilor, folosind în acest
scop mijloace prevăzute de lege;
de a se organiza în asociații de de a se organiza în asociaţii ale
consumatori, în scopul apărării consumatorilor, în scopul apărării
intereselor lor drepturilor​ şi intereselor lor
------------------------ de a refuza încheierea contractelor care
cuprind clauze abuzive, conform
prevederilor legale în vigoare
------------------------- de a nu li se interzice de către un
operator economic să obţină un beneficiu
prevăzut în mod expres de lege
------------------------- Se interzice refuzul vânzării unui produs
sau prestării unui serviciu către un
consumator fără un motiv justificat
conform prevederilor legale în vigoare.
3. Principiile de bază ale protecţiei consumatorilor sunt:
a) contradictorialitatea - presupune asigurarea posibilităţii persoanelor aflate pe
poziţii divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu
posibila încălcare a dispoziţiilor privind protecţia consumatorilor;

b) celeritatea procedurii de cercetare - presupune obligaţia autorităţii competente în

domeniul protecţiei consumatorilor de a proceda, fără întârziere, la cercetarea
sesizării consumatorilor, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate şi a
regulilor prevăzute de lege; (​procedurile de soluționare alternativă – SAL - și
platformele de soluționare on line a sesizărilor - SOL​)

c) proporţionalitatea - conform căreia trebuie respectat un raport corect între

gravitatea sau consecinţele faptei constatate, circumstanţele săvârşirii acesteia şi
măsura sancţionatorie aplicată;

d) legalitatea măsurilor propuse/dispuse - presupune că autorităţile competente nu

pot propune/dispune decât măsurile prevăzute de lege;

e) confidenţialitatea - obligaţia personalului din cadrul autorităţilor competente de a

păstra confidenţialitatea datelor, actelor, informaţiilor de orice natură, prin a căror
divulgare se pot aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice, care sunt sau pot fi
menţionate în aceste informaţii;

f) recunoaşterea reciprocă - orice produs legal fabricat sau comercializat într-un stat
membru al Uniunii Europene sau în Turcia ori fabricat în mod legal într-un alt stat
aparţinând Spaţiului Economic European este admis pe teritoriul României, dacă
oferă un grad echivalent de protecţie cu cel impus de normele române.

CURS 4 - PARTEA I

Protecția vieţii, sănătăţii sau securităţii consumatorilor – partea 1

Având ca obiectiv principal protectia vietii, sanatatii si securitatii consumatorilor, OG

21 din 1998 interzice comercializarea de produse sau prestarea de servicii care,
utilizate în condiţii normale, pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea
consumatorilor.

De asemenea se interzic producerea, importul şi comercializarea produselor

falsificate sau contrafăcute.

Produsele se comercializează numai în cadrul termenului de valabilitate/datei de

minimă durabilitate pentru produsele nealimentare sau al datei-limită de consum
pentru produsele alimentare/datei durabilităţii minimale stabilite de producător.
Se interzice modificarea termenului de valabilitate/datei de minimă durabilitate sau a
datei-limită de consum/datei durabilităţii minimale înscrise pe produs, pe etichetă, pe
ambalaj sau, după caz, în documentele însoţitoare.

Guvernul, prin organismele sale specializate, stabileşte norme şi reglementări

specifice sau le îmbunătăţeşte pe cele existente, când se impune protecţia vieţii,
sănătăţii sau securităţii consumatorilor, în următoarele cazuri:

a) fabricarea, importul, conservarea, ambalarea, etichetarea, manipularea,

transportul, depozitarea, pregătirea pentru vânzare şi vânzarea produselor;

b) furnizarea şi utilizarea produselor, precum şi prestarea serviciilor.

Normele şi reglementările se referă la grupe de produse şi servicii care, anual, sunt

nominalizate şi actualizate de către Guvern, dacă acest lucru se impune.

Operatorii economici sunt obligaţi:

a) producătorii:

- să pună pe piaţă numai produse sigure şi, dacă actele normative în vigoare prevăd,
acestea să fie testate şi/sau certificate;

- să pună pe piaţă numai produse care respectă condiţiile prescrise sau declarate;

- să oprească livrările, respectiv să retragă de pe piaţă şi/sau de la consumatori

produsele la care organele abilitate ori specialiştii proprii au constatat neîndeplinirea
caracteristicilor prescrise, declarate sau care ar putea afecta viaţa, sănătatea,
securitatea ori interesul economic al consumatorilor, dacă această măsură constituie
singurul mijloc prin care se pot elimina neconformităţile respective;

- să asigure, atât pe durata de fabricaţie, cât şi după scoaterea din programul de

fabricaţie, pentru perioada cel puţin egală cu durata medie de utilizare, calculată de
la data vânzării ultimelor produse, direct sau prin terţi abilitaţi, piesele de schimb
aferente şi serviceul necesar produselor de folosinţă îndelungată;

- să folosească în activitatea de producţie şi depozitare spaţii corespunzătoare.

b) distribuitorii:

- să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt sigure şi respectă

condiţiile prescrise sau declarate;

- să nu comercializeze produse despre care deţin informaţii sau consideră că pot fi

periculoase;

- să anunţe, imediat, autorităţile publice competente, precum şi producătorul despre

existenţa pe piaţă a oricărui produs de care au cunoştinţă că este periculos;
- să retragă de la comercializare produsele la care organele abilitate de lege au
constatat că nu îndeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate, dacă aceasta
constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformităţile respective;

- să asigure condiţiile tehnice stabilite de producător pe timpul transportului,

manipulării, depozitării şi desfacerii produselor;

c) prestatorii de servicii:

- să folosească, în cadrul serviciilor prestate, numai produse şi proceduri sigure şi,

după caz, dacă actele normative în vigoare prevăd, acestea să fie testate şi/sau
certificate, şi să anunţe imediat existenţa pe piaţă a oricărui produs despre care au
cunoştinţă că este periculos;

- să presteze numai servicii care nu afectează viaţa, sănătatea sau securitatea

consumatorilor ori interesele economice ale acestora;

- să respecte condiţiile prescrise sau declarate, precum şi clauzele prevăzute în

contracte;

- să asigure, la prestarea serviciilor nealimentare, condiţii igienice, condiţiile stabilite

de producător, de actele normative în vigoare, precum şi cele specifice desfăşurării
activităţii.

CURS 5

RĂSPUNDEREA PRODUCĂTORILOR PENTRU PAGUBELE

GENERATE DE PRODUSELE CU DEFECTE

1. Principii generale:
- suntem în prezența răspunderii civile care conform art. 1349 din NCCiv
”Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabilește prin
lege specială”,
- actul normativ aplicabil: Legea 240 din 2004, care arată că ”producătorul răspunde
pentru prejudiciul actual şi pentru cel viitor, cauzate de defectul produsului său”.
Conform art. 1385 din NCCiv ”Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se
prevede altfel. Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă
producerea lui este neîndoielnică.”
- răspunderea producătorului ​nu este limitată ​în situația în care paguba este
determinată, cumulativ, de defectul produsului ​şi de acțiunea sau omisiunea unei
terțe persoane. Această dispoziție nu aduce atingere dreptului producătorului de a
promova acțiuni în justiție împotriva terțului, în condițiile legii. (acțiunea în regres- art.
1384 NCCiv)
- dacă mai multe persoane sunt răspunzătoare pentru pagubă, ele răspund solidar
(răspunderea solidară – art. 1382 NCCiv).
- pentru angajarea răspunderii civile a producătorului, persoana prejudiciată trebuie să
facă dovada pagubei, a defectului şi a raportului de cauzalitate dintre defect şi
pagubă.
 2. Producător:
a.​ fabricantul produsului finit al unei materii prime sau părți componente ale produsului;
b. orice persoană care se prezintă ca producător, prin faptul că îşi înscrie pe produs numele,
marca sau alt semn distinctiv;
c. orice altă persoană, care importă un produs în România în vederea vânzării, închirierii,
cumpărării sau altei forme de înstrăinare în cadrul activității proprii de comercializare în
cadrul societății, este considerată producător al acestuia şi răspunde în aceeaşi măsură ca şi
producătorul;
d. orice altă persoană, care importă un produs din Uniunea Europeană în vederea vânzării,
închirierii, cumpărării sau altei forme de înstrăinare în cadrul activității proprii de
comercializare în cadrul societății, este considerată producător al acestuia şi răspunde în
aceeaşi măsură ca şi producătorul;
e. dacă producătorul unui produs nu poate fi identificat, fiecare furnizor al produsului
respectiv va fi tratat drept producător, dacă el nu comunică consumatorului prejudiciat,
într-un interval de timp rezonabil, datele de identificare a producătorului sau a persoanei care
i-a furnizat produsul; această dispoziție este valabilă şi pentru un produs importat, în cazul în
care produsul nu indică identitatea importatorului prevăzut la pct. c) ori d), chiar dacă este
precizat numele producătorului;

3. Exonerarea de răspundere

Exonerarea de răspundere a producătorului intervine dacă acesta dovedeşte că:

a) nu el este cel care a pus produsul în circulație;
b) defectul care a generat paguba nu a existat la data la care produsul a fost pus în
circulație sau a apărut ulterior punerii în circulație a produsului, din cauze
neimputabile lui;
c) produsul nu a fost fabricat pentru a fi comercializat sau pentru orice altă formă de
distribuție în scop economic al producătorului şi nu a fost fabricat sau distribuit în
cadrul activității sale profesionale;
d) defectul se datorează respectării unor condiții obligatorii, impuse prin reglementările
emise de autoritățile competente;
e) nivelul cunoştințelor ştiințifice şi tehnice existent la momentul punerii în circulație a
produsului nu i-a permis depistarea defectului în cauză;
f) defectul se datorează nerespectării de către consumator a instrucțiunilor de utilizare
furnizate în documentele tehnice care însoțesc produsul, demonstrate în baza
expertizei tehnice de specialitate.

Producătorul de componente este exonerat de răspundere dacă dovedeşte că defectul

este imputabil proiectării greşite a ansamblului în care acesta a fost montat sau instrucțiunilor
date de producătorul produsului destinat consumatorului.

Din această enumerare rezultă că răspunderea distribuitorilor şi importatorilor este

subsidiară, în sensul că va fi angajată doar dacă producătorul nu poate fi identificat; pe cale
de consecinţă, cel care răspunde în primul rând este producătorul care a pus bunul în
circulaţie; răspunderea verigilor intermediare care comercializează produsele intervine numai
în subsidiar, atunci când producătorul nu poate fi identificat.
 
 

4. Limitarea sau înlăturarea răspunderii

Răspunderea producătorului poate fi limitată sau înlăturată de instanța competentă, în

cazul în care paguba este cauzată atât de defectul produsului, cât şi de culpa persoanei
vătămate ori prejudiciate sau a altei persoane pentru care aceasta este ținută să răspundă.
 Orice clauze contractuale de limitare sau exonerare de răspundere a producătorului sunt
lovite de nulitate absolută.

5. Beneficiarul dreptului de reparație

Beneficiază de dreptul la reparație consumatorii. Prin consumatori se înțeleg persoanele

care au dobândit produsul cu defecte printr-un contract - de cumpărare, închiriere sau alte
cale legală de dobândire - încheiat cu producătorul, precum şi orice altă persoană care a
suferit un prejudiciu cauzat de produsul cu defecte, nefiind parte în acel contract.
În cazul prejudiciilor corporale răspunderea se angajează în beneficiul oricărei victime,
fără vreo altă condiționare. Când prejudiciul constă în deteriorarea sau distrugerea unui bun
al victimei, altul decât produsul cu defecte, răspunderea se va angaja numai dacă bunul
respectiv este în mod normal destinat folosinței ori consumului privat şi să fi fost folosit de
persoana prejudiciată pentru uz sau consum personal [art. 2 lit. c), pct. 2 şi 3 din Legea nr.
240/2004].
 

6. Termene

Dreptul la acțiune pentru repararea pagubelor, ce decurge din prevederile prezentei legi,
se prescrie:
- în termen de 3 ani, care curge de la data la care reclamantul a avut sau ar fi trebuit să
aibă cunoştință de existența pagubei, a defectului şi a identității producătorului, iar
- acțiunea pentru repararea pagubei nu poate fi introdusă după împlinirea a 10 ani de la
data la care producătorul a pus produsul respectiv în circulație.

CURS 6

Protecţia intereselor economice ale consumatorilor prin serviciile de

intermediere imobiliară

În cazul serviciilor de intermediere imobiliară, consumatorul va fi informat în

scris, corect, complet şi precis, încă din faza precontractuală, cu privire la:

a) preţurile practicate în piaţă pentru tipul de imobil ce urmează a face obiectul

intermedierii imobiliare, conform informaţiilor existente în baza de date a
agenţiei imobiliare;

b) deficienţe şi alte inconveniente cunoscute de agenţia imobiliară sau pe care în

mod rezonabil putea să le cunoască, incluzând surse de zgomot, umezeală,
poluare, miros, pericol de inundaţii sau surpări, organizarea în apropiere a unor
manifestări populare periodice, istoricul terenului sau al clădirii, posibile
dezavantaje ale vecinătăţilor;

c) nivelul comisionului practicat de agenţia imobiliară;

d) situaţia juridică a imobilului;

e) nivelul estimativ al costurilor ce urmează să fie suportate de consumator,
pentru obţinerea documentelor şi întocmirea actelor necesare încheierii
contractului.

Contractul de intermediere imobiliară va cuprinde ​cel puţin următoarele

elemente:

a) datele de identificare a părţilor;

b) obiectul contractului/natura serviciului prestat;

c) preţul solicitat de proprietar/pe care este dispus să îl plătească cumpărătorul;

d) termenul de valabilitate al contractului;

e) condiţiile în care contractul poate fi denunţat unilateral;

f) condiţiile în care contractul poate fi reziliat;

g) nivelul maxim al comisionului datorat de consumator agenţiei imobiliare

pentru contractul ce urmează să se încheie;

h) clauza de exclusivitate, în cazul în care aceasta a fost acceptată de părţi;

i) precizarea situaţiilor în care consumatorul datorează comision agenţiei

imobiliare;

j) drepturile şi obligaţiile părţilor;

k) situaţiile de forţă majoră;

l) data încheierii contractului.

Contractele de intermediere imobiliară în care ​consumatorul are calitatea de

potenţial cumpărător vor conţine, în plus faţă de cele prevăzute anterior,
următoarele elemente:

1. caracteristicile generale ale imobilului, care pot influenţa decizia de

cumpărare, incluzând nivelul de finisare, dimensiuni, vechime şi poziţionarea
faţă de punctele cardinale;

2. tarifele pentru serviciile prestate.

O tranzacţie imobiliară se consideră încheiată în momentul în care vânzătorul şi

cumpărătorul au semnat actul de vânzare-cumpărăre.
Contractul de intermediere imobiliară sau alte eventuale contracte accesorii
încheiate între consumator şi agenţia imobiliară nu pot conţine clauze penale
care să oblige consumatorul care nu îşi îndeplineşte angajamentele contractuale
la plata unei sume mai mari decât onorariul pe care l-ar fi plătit în cazul
încheierii tranzacţiei.

Agenţia imobiliară ​nu poate solicita din partea consumatorului plata

comisionului​ în oricare dintre următoarele situaţii:

a) când între consumator şi agenţia imobiliară nu este încheiat un contract de

intermediere;

b) când contractul de vânzare-cumpărare/închiriere nu s-a încheiat;

c) când contractul nu are stipulată clauza de exclusivitate, iar tranzacţia s-a

realizat fără participarea agenţiei imobiliare.

Nu se permite plata în avans a comisionului​, parţială sau totală, decât cu

acordul scris al consumatorului şi cu precizarea situaţiilor în care agenţia
imobiliară este obligată să înapoieze consumatorului sumele primite în avans.

În baza contractului de intermediere imobiliară dintre agenţia imobiliară şi

cumpărător, agenţia trebuie să asigure vizionarea imobilelor ce corespund
preferinţelor consumatorului, înainte de încheierea contractului de
vânzare-cumpărare.

CURS 7

PROTECŢIA INTERESELOR ECONOMICE ALE CONSUMATORILOR LA

INCHEIEREA CONTRACTELOR

1. Prevederile generale ale OG 21 din 1992

Drepturile consumatorilor, la încheierea contractelor, sunt:

a) ​libertatea de a lua decizii la achiziţionarea de produse şi servicii, fără a li se impune în

contracte ​clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor ​practici comerciale incorecte
în vânzare, de natură a influenţa opţiunea acestora;
b) de a beneficia de o ​redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a
preţurilor şi tarifelor şi, după caz, a condiţiilor de garanţie;

c) de a fi ​exoneraţi de plata produselor şi serviciilor care nu au fost solicitate, precum şi de

achitarea preţurilor, tarifelor, taxelor, comisioanelor, dobânzilor şi penalităţilor care nu au fost
stipulate iniţial în contracte sau în alte documente aferente contractelor;

d) de ​a fi despăgubiţi pentru daunele provocate de produsele sau serviciile care nu

corespund clauzelor contractuale;

e) de a li se ​asigura service-ul necesar şi piese de schimb pe toată ​durata medie de utilizare

a produsului, stabilită în documentele tehnice normative sau declarată de către producător ori
convenită de părţi;

f) ​de a plăti​, pentru produsele sau serviciile de care beneficiază, ​sume stabilite cu exactitate,
în prealabil​; ​majorarea preţului, tarifului, taxelor, comisioanelor, dobânzilor, penalităţilor şi a
altor eventuale costuri stabilite iniţial este posibilă ​numai cu acordul scris al consumatorului;

g) ​de a sesiza asociaţiile de consumatori şi organele administraţiei publice asupra încălcării

drepturilor şi intereselor lor legitime, în calitate de consumatori, şi de a face propuneri
referitoare la îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor;

h) de ​a fi notificaţi în scris cu privire la orice modificare ca urmare a prevederilor

contractuale referitoare la ​valoarea dobânzilor, comisioanelor, penalităţilor sau oricăror
altor costuri​, cu ​cel puţin 30 de zile înainte de aplicarea noilor valori​;

i) de ​a fi notificaţi cu 30 de zile înainte de data la care contractul se prelungeşte în mod

automat pentru o perioadă de timp determinată sau nedeterminată, ​în vederea formulării în
scris de către consumator a unei opţiuni de prelungire a valabilităţii acestuia​.

OUG 34 din 2014​ privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu

profesioniștii
Se aplică​ oricărui contract încheiat între
un profesionist și un consumator,
inclusiv
-contractelor de furnizare a unor
servicii de comunicații electronice
destinate publicului sau
- a unor servicii de acces și conectare la
rețele publice de comunicații
electronice, precum și
- de livrare a unor echipamente
terminale care au legătură cu furnizarea
serviciului.
- contractelor de furnizare a apei,
gazelor naturale, energiei electrice sau
profesionist - orice persoană fizică sau juridică, publică
sau privată, care acționează în cadrul activității sale
comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori
liberale în legătură cu contractele care intră sub incidența
prezentei ordonanțe de urgență, precum și orice persoană
care acționează în același scop, în numele sau pe seama
acesteia;
produs - orice bun corporal mobil, cu excepția bunurilor
vândute prin executare silită sau valorificate ca urmare a
aplicării prevederilor legale; apa, gazele naturale, energia
electrică și energia termică sunt considerate "produse"
atunci ​când acestea sunt puse în vânzare în volum limitat
sau în cantitate fixă​;
energiei termice, inclusiv de către
furnizorii publici, în măsura în care
aceste utilități sunt furnizate ​pe bază
contractuală.
NU SE APLICĂ URMĂTOARELOR
CONTRACTE
NU se aplică în cazul ​contractelor în
afara spațiilor comerciale în care
plata ​ce trebuie efectuată de către
consumator​ este mai mică decât
echivalentul în lei a 10 euro la cursul
de zi al ​BNR, cu numite excepții​*​. În
cazul contractelor de prestări servicii
valoarea contractului este stabilită prin
înmulțirea valorii lunare a serviciului cu
durata contractului.
*​Dreptul de retragere
Livrare
Transferul riscului
Comunicarea prin telefon
Plăți suplimentare
Vânzare nesolicitată
produse realizate conform specificațiilor clientului - orice
produse care nu sunt prefabricate, realizate pe baza
opțiunilor individuale sau a deciziei clientului;
de prestare a unor servicii sociale
având ca obiect serviciile de sănătate furnizate pacienților
de către cadrele medicale pentru evaluarea, menținerea sau
refacerea stării lor de sănătate, inclusiv prescrierea,
eliberarea și furnizarea de medicamente și dispozitive
medicale, indiferent dacă acestea sunt sau nu furnizate în
cadrul unor unități medicale
având ca obiect jocurile de noroc
referitoare la servicii financiare
pentru crearea, dobândirea sau transferul unui bun imobil
sau al unor drepturi asupra unui bun imobil
vând ca obiect construirea unor clădiri noi, transformarea
substanțială a unor clădiri existente și închirierea de
locuințe în scopuri rezidențiale
având ca obiect pachetele de servicii de călătorie și
serviciile de călătorie asociate OG 2/2018
care intră sub incidența OG 14/2011 ​-​ încheierea și
executarea contractelor privind dobândirea dreptului de
folosință pe o perioadă determinată a unuia sau a mai
multor spații de cazare, a contractelor pe termen lung
privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de
vacanță, a contractelor de revânzare, precum și a
contractelor de schimb
de prestare a unor servicii de transport de pasageri, cu
excepția ​art. 8 alin. (2)​ și a a​ rt. 22
încheiate prin intermediul automatelor sau incintelor
comerciale automatizate;
încheiate cu furnizorii de servicii de comunicații electronice
prin telefoane publice cu plată, pentru utilizarea acestora,
sau încheiate pentru utilizarea unei conexiuni unice, care
presupune executarea unei singure prestații, realizată
simultan încheierii contractului și nemijlocit prin
intermediul telefonului, internetului sau faxului, ca urmare
a solicitării consumatorului.
spațiu comercial​ - orice unitate care îndeplinește una
dintre următoarele condiții:
a) ​unitate imobilă​ de vânzare cu amănuntul, în care
profesionistul își desfășoară activitatea ​în permanență;
b) ​unitate mobilă​ de vânzare cu amănuntul, în care
profesionistul își desfășoară activitatea ​în mod obișnuit;
contract în afara spațiilor comerciale ​- orice contract
dintre un profesionist și un consumator, într-una din
următoarele situații:
a) încheiat în prezența fizică simultană a profesionistului și
a consumatorului, ​într-un loc care nu este spațiul comercial
al profesionistului​;
Termene b) încheiat ca urmare a unei oferte din partea
consumatorului în aceleași circumstanțe ca cele menționate
la lit. a);
c) încheiat în spațiile comerciale ale profesionistului sau
prin orice mijloace de comunicare la distanță, ​imediat după
ce consumatorul a fost abordat în mod personal și
individual, într-un loc care nu este spațiul comercial al
profesionistului, în prezența fizică simultană a acestuia și a
consumatorului​;
d) încheiat în ​cursul unei deplasări organizate de
profesionist cu scopul sau efectul de a promova și a vinde
consumatorului produse sau servicii​;

2. OBLIGAȚIA DE INFORMARE

Sarcina probei în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor în materie de informare revine

profesionistului.

A. Obligația de informare (exc.:contract la distanță sau un contract în afara spațiilor

comerciale)
- în limba română într-o formă accesibilă, astfel încât acestea să fie înțelese cu ușurință
de consumator, fără a exclude prezentarea acestora și în alte limbi.
- Anterioară
o se aplică și contractelor de furnizare a apei, gazelor naturale sau energiei electrice,
atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un volum limitat sau cantitate fixă, a
energiei termice sau a conținuturilor digitale care nu sunt livrate pe un suport material.
o NU se aplică contractelor care implică tranzacții care se efectuează cu regularitate
zilnic și care sunt puse în execuție imediat, în momentul în care sunt încheiate.
- Vizează
o principalele caracteristici ale produselor sau serviciilor, având în vedere mediul de
comunicare
o identitatea profesionistului (și identitatea profesionistului în numele căruia acționează)
o prețul total; modalitatea de calcul al prețului; toate costurile suplimentare;
o modalitățile de plată, livrare și executare
o politica profesionistului de soluționare a reclamațiilor
o mențiune a existenței unei garanții legale de conformitate pentru produse; existența și
condițiile privind serviciile postvânzare și garanțiile comerciale
o durata de valabilitate a contractului, modalitatea de prelungire (în mod automat),
condițiile de încetare a contractului și penalitățile aplicabile, dacă este cazul
o despăgubirile aplicabile și procedura de acordare a acestora în cazul nerespectării
nivelurilor de calitate convenite și a celorlalte clauze contractuale
o opțiunea consumatorului de a se include sau de a nu se include datele sale cu caracter
personal în baze de date în vederea furnizării de servicii de informații și GDPR
B. Obligația de informare – contractele la distanță
o principalele caracteristici ale produselor sau serviciilor, având în vedere mediul de
comunicare
 o identitatea profesionistului, cum ar fi denumirea sa comercială, adresa poștală la care
profesionistul este stabilit ..... adresa de poștă electronică ale acestuia la care poate fi
efectiv contactat.... adresa poștală a locului în care profesionistul își desfășoară
activitatea
o prețul total al produselor și serviciilor cu toate taxele incluse .... menționat
contravaloarea planului tarifar, cu precizarea numărului de minute, a creditului sau a
traficului de date inclus, precum și a condițiilor de utilizare a acestora, dacă este cazul,
extraopțiunile disponibile și contravaloarea acestora, tarifele pentru apeluri și pentru
minutele ori traficul de date suplimentar, după caz, tariful de conectare sau instalare
o costul de utilizare a mijloacelor de comunicare la distanță în vederea încheierii
contractului
o modalitățile de plată, livrare, executare, data până la care profesionistul se angajează
să livreze produsele sau să presteze serviciile și, după caz, procedura profesionistului
de soluționare a reclamațiilor
o o mențiune referitoare la existența unei garanții legale privind conformitatea
produselor
o existența și condițiile de asistență după vânzare acordată consumatorului, serviciile
prestate după vânzare și garanțiile comerciale;
o durata contractului .................
o durata minimă de valabilitate a obligațiilor care îi revin consumatorului conform
contractului
o existența și condițiile aferente avansurilor sau altor garanții financiare care trebuie
plătite sau oferite de consumator la cererea profesionistului
o posibilitatea și modalitatea de a recurge la un mecanism extrajudiciar de depunere și
soluționare a reclamațiilor căruia i se supune profesionistul

3. Dreptul de retragere ​din contractele la distanță și cele în afara spațiilor comerciale

o în cazul în care dreptul de retragere nu este prevăzut în conformitate cu art. 16,
informația conform căreia consumatorul nu va beneficia de un drept de retragere sau,
după caz, circumstanțele în care consumatorul își pierde dreptul de retragere
o în cazul în care există un drept de retragere, condițiile, termenele și procedurile de
exercitare a dreptului respectiv, precum și formularul tipizat de retragere
o informația potrivit căreia consumatorul va trebui să suporte costul aferent returnării
produselor în caz de retragere și, pentru contractele la distanță, dacă produsele, prin
însăși natura lor, nu pot fi, în mod normal, returnate prin poștă, costul aferent
returnării produselor
o informația potrivit căreia consumatorul este obligat să achite profesionistului costuri
rezonabile

A. Termenul

Consumatorul beneficiază de o perioadă ​de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la

distanță sau dintr-un contract în afara spațiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia
de retragere și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute în mod normal.
Omisiunea informațiilor privind dreptul de retragere - perioada de retragere expiră ​la 12 luni
de la sfârșitul perioadei inițiale de retragere de 14 zile​. Dacă profesionistul a transmis
consumatorului informațiile privind dreptul de retragere, în termen de 12 luni de la data
menționată la art. 9 alin. (2), perioada de retragere expiră în 14 zile de la data la care
consumatorul primește informațiile respective.

Termenul​ curge de la:

a) ​data încheierii contractului​, în cazul contractelor de ​prestări de servicii​;

b) ziua în care consumatorul sau o parte terță, alta decât transportatorul și care este indicată de
consumator, ​intră în posesia fizică a produselor​, în cazul ​contractelor de vânzare​, sau:

(i) în cazul în care consumatorul comandă printr-o singură comandă ​produse multiple
care vor fi ​livrate separat​, ziua în care consumatorul sau o parte terță, alta decât
transportatorul și care este indicată de consumator, ​intră în posesia fizică a ultimului produs​;

(ii) în cazul livrării unui produs care constă din ​mai multe loturi sau piese​, ziua în care
consumatorul sau o parte terță, alta decât transportatorul și care este indicată de consumator,
intră ​în posesia fizică a ultimului produs sau a ultimei piese​;

(iii) în cazul contractelor pentru ​livrarea periodică de produse pe o perioadă de timp

determinată​, ziua în care consumatorul sau o parte terță, alta decât transportatorul și care este
indicată de consumator, intră în ​posesia fizică a primului produs​;

c) în cazul contractelor pentru ​furnizarea de apă, gaze naturale, energie electrică​, atunci
când acestea nu prevăd vânzarea într-un volum limitat sau cantitate stabilită, de energie
termică sau de conținuturi digitale care nu sunt livrate pe un suport material, ​data încheierii
contractului.

Termenele se interpretează drept termene exprimate ​în zile calendaristice​. Dacă un termen
exprimat în zile se calculează din momentul în care intervine un eveniment sau se realizează
un act, ziua în cursul căreia a avut loc acest eveniment sau se realizează acest act nu se ia în
seamă la calculul termenului, cu excepția cazului în care actul normativ prevede altfel. În
cazul în care ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, profesionistul prelungește termenul
în mod corespunzător.

Părțile contractante își îndeplinesc obligațiile contractuale pe parcursul perioadei de

retragere.

B. Exercitarea dreptului de retragere

Consumatorul trebuie să informeze profesionistul, sarcina probei privind exercitarea dreptului

de retragere în conformitate cu dispozițiile din prezentul articol revine consumatorului.

C. Efectele retragerii

pune capăt obligațiilor părților contractuale, după caz:

a) de a executa contractul la distanță sau contractul în afara spațiului comercial;

b) de a încheia un contract la distanță sau în afara spațiului comercial, în cazul în care

consumatorul a efectuat o comandă.

CURS 9

PROTECTIA CONSUMATORULUI IMPOTRIVA PRACTICILOR INCORECTE ALE

COMERCIANTILOR

Introducere

Prin practici comerciale incorecte se intelege orice acţiune, omisiune, comportament,

demers sau prezentare comercială, inclusiv publicitate şi comercializare, efectuate de
un comerciant, în strânsă legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui
produs consumatorilor.

Practicile comerciale susceptibile să deformeze în mod esenţial comportamentul

economic numai al unui grup de consumatori clar identificabil, cu precădere
vulnerabil la respectiva practică sau la produsul la care aceasta se referă, din motive
de infirmitate mentală sau fizică, de vârstă sau de credulitate, într-un mod în care
comerciantul ar putea, în mod rezonabil, să îl prevadă, trebuie evaluate din
perspectiva membrului mediu al acestui grup. Această prevedere nu aduce atingere
practicilor publicitare obişnuite şi legitime ce constau în declaraţii exagerate sau
declaraţii ce nu sunt destinate a fi luate ca atare.

Practicile comerciale incorecte sunt în special cele: (i) înşelătoare; (ii) agresive.

In categoria consumatorilor, predispusi la atacul practicilor comerciale incorecte se

afla consumatori vulnerabili. Vulnerabilitatea este determinată de anumite
caracteristici fizice sau psihice, cum ar fi vârsta, infirmitatea fizică sau mintală,
credulitatea, ori caracteristici socioprofesionale – şomaj, analfabetism etc. Din aceste
motive, consumatorii vulnerabili au dificultăţi în a obţine şi a asimila informaţia
necesară luării unor decizii privind achiziţionarea unor bunuri sau servicii. Grupurile
de consumatori vulnerabili sunt considerate: persoanele în vârstă, copii, persoanele
cu boli care le limitează capacitatea de interacţiune sau boli incurabile, şomerii,
persoanele cu un nivel de educaţie scăzut etc.

O alta categorie de consumator este consumatorul mediu. Legea privind practicile

comerciale incorecte prevede că în evaluarea caracterului incorect al unei practici se
va avea în vedere efectul acesteia asupra consumatorului mediu. Potrivit CEJ,
consumatorul mediu este o persoană cu „un nivel de informare rezonabil, care este
rezonabil de atentă şi circumspectă”, luându-se în considerare factorii sociali,
culturali şi lingvistici.

Temeiul juridic​ ​http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/88290

Baza legală în acest domeniu este ​Legea 363 din 2007 privind combaterea practicilor
incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor
cu legislația europeană privind protecția consumatorilor. Această lege are drept scop
o mai bună functionare a pieței și asigurarea unui nivel înalt de protecție a
consumatorilor, prin reglementarea practicilor comerciale ce pot aduce atingere
intereselor economice ale consumatorilor. Legea se aplică practicilor incorecte ale
comercianților în relația cu consumatorii, astfel cum sunt definite la art. 4, înainte, în
timpul și după o tranzacție comercială referitoare la un produs.

Nu intră în domeniul de aplicare al legii situațiile în care își găsesc aplicare:

a) dispozitiile legale ce reglementează contractele si, in special, prevederilor

referitoare la validitatea, intocmirea sau efectele contractelor;

b) dispozitiile comunitare sau nationale privind aspectele de sanatate si securitate a

produselor;

c) dispozitiile legale ce stabilesc competenta instantelor de judecata;

d) conditiile legale, specific prevăzute pentru intrarea intr-o profesie sau de obtinere
a autorizatiei pentru desfasurarea acesteia, codurile deontologice sau altor dispozitii
legale specifice ce guverneaza profesiunile, in scopul mentinerii unui inalt nivel de
probitate al acestora;

e) dispozitiile referitoare la serviciile financiare, astfel cum sunt definite in ​OUG 34 din
..........., si dispozitiile referitoare la bunurile imobile, in cazul in care aceste dispozitii
sunt mai restrictive sau mai riguroase decat cele din Legea 363 din 2007.

Legea nu se aplică, de asemenea, dispozitiilor ce reglementeaza certificarea si

indicarea marcilor titlurilor in cazul metalelor pretioase.

Termenii si expresiile utilizați în cuprinsul legii sunt definiți la art. ​2 . O importanță

deosebită o au următorii termeni:

a)consumator mediu – consumatorul considerat ca fiind rezonabil informat, atent si

precaut, tinand seama de factorii sociali, culturali si lingvistici.

b) comerciant – orice persoana fizica sau juridica care, in practicile comerciale ce fac
obiectul prezentei legi, actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale, industriale sau
de productie, artizanale ori liberale, precum si orice persoana care actioneaza in
acelasi scop, in numele sau pe seama acesteia;
c) produs – orice bunuri sau servicii, inclusiv bunuri imobile, drepturi si obligatii;

d) practici ale comerciantilor in relatia cu consumatorii, denumite in continuare

practici comerciale – orice actiune, ​omisiune​, comportament, demers sau
prezentare comerciala, inclusiv publicitate si comercializare, efectuate de un
comerciant, in stransa legatura cu promovarea, vanzarea sau furnizarea unui produs
consumatorilor;

e) deformarea substantiala a comportamentului economic al consumatorilor –

folosirea unei practici comerciale ce afecteaza considerabil capacitatea
consumatorilor de a lua o decizie in cunostinta de cauza, decizie pe care altfel nu ar
fi luat-o;

f) cod de conduita – acordul sau ansamblul de reguli care nu este impus prin
legislatie sau dispozitii administrative si care defineste comportamentul
comerciantilor care se angajeaza sa il respecte cu privire la una sau mai multe
practici comerciale ori la unul sau mai multe sectoare de activitate;

g) diligenta profesionala – competenta si grija asteptate, in mod rezonabil, de un

consumator din partea comerciantilor, in conformitate cu practicile corecte de piata
si/sau cu principiul general al bunei-credinte, in domeniul de activitate al acestora;

h) invitatie de a cumpara – prezentarea comerciala prin care se mentioneaza

caracteristicile si pretul produsului intr-un mod corespunzator mijloacelor utilizate
pentru aceasta si care, prin urmare, permite consumatorului achizitionarea de
produse;

i) influenta nejustificata – folosirea unei pozitii de forta fata de consumator, de

maniera sa exercite presiune asupra acestuia, chiar fara a recurge sau a ameninta
cu recurgerea la forta fizica, intr-un mod care limiteaza semnificativ capacitatea
consumatorului de a lua o decizie in cunostinta de cauza;

j) decizie de tranzactionare – orice decizie luata de un consumator privind

oportunitatea, modalitatile si conditiile de achizitionare a produsului, modalitatea de
plata – integrala sau partiala -, pastrarea ori renuntarea la produs sau exercitarea
unui drept contractual, aceasta putand conduce ori la actiunea consumatorului ori la
abtinerea de a actiona;

Definirea practicii comerciale incorecte

O practica comerciala este incorecta daca:

a) este contrara cerintelor diligentei profesionale;

b) deformeaza sau este susceptibila sa deformeze in mod esential comportamentul

economic al consumatorului mediu la care ajunge sau caruia i se adreseaza ori al
membrului mediu al unui grup, atunci cand o practica comerciala este adresata unui
anumit grup de consumatori.

Practicile comerciale susceptibile sa deformeze in mod esential comportamentul

economic al unui anumit grup vulnerabil de consumatori, clar identificabil, trebuie
evaluate din perspectiva membrului mediu al grupului.

Grupul de consumatori este cu precadere vulnerabil la respectiva practica sau la

produsul la care aceasta se refera, din motive de infirmitate mentala sau fizica, de
varsta sau de credulitate, comportamentul economic al acestuia putand fi in mod
rezonabil prevazut de comerciant.

Practicile comerciale incorecte trebuie delimitate și nu se confundă cu practicilor

publicitare obisnuite si legitime ce constau in declaratii exagerate sau declaratii ce nu
sunt destinate a fi luate ca atare.

Practicile comerciale incorecte sunt, in special, cele: (i) inselatoare, (ii) agresive.

Practicile comerciale înșelătoare

Practicile comerciale înșelătoare pot fi ​acțiuni înșelătoare​ sau ​omisiuni înșelătoare.​

I. Practicile comerciale înșelătoare sub forma acțiunilor

O practică comercială este considerată ca fiind ​acțiune înșelătoare​ ​dacă aceasta​:

- conține informații false sau,

- în orice situație, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este

susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu,

astfel încât,

- fie îl determină,

- fie este susceptibilă a-l determina

pe consumator ​să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o​,

chiar dacă informațiile sunt, în fapt, corecte ​în raport cu unul sau mai multe dintre
următoarele elemente:

a) existența sau natura produsului;

b) principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: disponibilitatea, avantajele,

riscurile, fabricarea, compoziția, accesoriile, asistența acordată după vânzare și
instrumentarea reclamațiilor, modul și data fabricației sau prestării, livrarea,
capacitatea de a corespunde scopului, utilizarea, cantitatea, specificațiile, originea
geografică sau comercială, rezultatele care se pot obține din utilizarea sa, rezultatele
și caracteristicile esențiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra produsului;

c) perioada pentru care comerciantul se angajează, motivele utilizării practicii

comerciale și natura desfășurării vânzării, precum și toate declarațiile sau toate
simbolurile care ar induce o legătură între produs sau comerciant și o sponsorizare
sau o aprobare, direct ori indirect;

d) prețul sau modul de calcul al prețului ori existența unui avantaj specific al prețului;

e) necesitatea service-ului, a unei piese separate, a înlocuirii sau a reparării;

f) natura, competențele și drepturile comerciantului sau ale reprezentantului său, cum

ar fi: identitatea și patrimoniul, calificările sale, statutul, autorizarea, afilierea sau
legăturile sale, drepturile de proprietate industrială, de autor sau comercială ori
recompense și distincții primite;

g) drepturile consumatorului, inclusiv dreptul de a beneficia de reparare, de înlocuire

sau de restituire a contravalorii ca urmare a rezoluțiunii contractului, astfel cum sunt
prevăzute de ​Legea nr. 449/2003​ privind vânzarea produselor și garanțiile asociate
acestora, sau riscurile pe care consumatorul le poate întâmpina.

O practică comercială este, de asemenea, considerată ca fiind acțiune înșelătoare

dacă, ​în contextul prezentării situației de fapt​, ținând cont de toate caracteristicile
și circumstanțele, determină sau este susceptibilă să determine consumatorul mediu
să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o. În acest caz, acțiunea
înșelătoare este determinată de:

a) orice activitate de comercializare privind produsul, inclusiv publicitatea

comparativă, creând o confuzie cu alt produs, marca, numele sau cu alte semne
distinctive ale unui concurent;

b) nerespectarea de către comerciant a obligațiilor prevăzute în codul de conduită pe

care s-a angajat să îl respecte, dacă:

(i) angajamentul său nu este o aspirație, ci este ferm și poate fi verificat;

(ii) acesta indică, în cadrul unei practici comerciale, că s-a angajat să respecte
codul.

II. ​Practicile comerciale înșelătoare sub forma omisiunilor

O practică comercială este considerată ca fiind ​omisiune înșelătoare dacă​, în

contextul prezentării situației de fapt, ținând cont de toate caracteristicile și
circumstanțele acesteia, precum și de limitele mijloacelor de comunicare utilizate
pentru transmiterea informației omite o ​informație esențială necesară consumatorului
mediu, ținând cont de context, pentru luarea unei decizii de tranzacționare în
cunoștință de cauză și, prin urmare, determină sau este susceptibilă să determine
luarea de către consumator a unei decizii de tranzacționare pe care altfel nu ar fi
luat-o.

O practică comercială este, de asemenea, considerată ca fiind ​omisiune înșelătoare

atunci când, ținând cont de aspectele anterioare, un comerciant ascunde sau oferă
într-un mod neclar, neinteligibil, ambiguu ori în contratimp o informație esențială sau
nu indică intenția comercială a practicii, în cazul în care aceasta nu rezultă deja din
context, și când, în oricare dintre cazuri, consumatorul mediu este determinat sau
este susceptibil a fi determinat să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi
luat-o.

În cazul în care mijloacele de comunicare utilizate pentru transmiterea practicilor

comerciale impun limite în spațiu sau în timp, în momentul determinării practicii ca
fiind sau nu omisiune înșelătoare, se va ține cont de aceste limite, precum și de orice
măsuri luate de către comerciant în vederea punerii informației la dispoziția
consumatorului prin alte mijloace.

În cazul unei invitații de a cumpăra, următoarele i​nformații sunt considerate ​esențiale​,

dacă nu rezultă deja din context:

a) caracteristicile principale ale produsului, ținând cont de mijlocul de comunicare

utilizat și de produs;

b) sediul și celelalte date de identificare ale comerciantului și, în cazul în care

acționează pe seama altui comerciant, sediul și celelalte date de identificare ale
acestuia;

c) prețul cu toate taxele incluse sau, dacă prețul nu poate fi în mod rezonabil calculat
în avans, ținând cont de natura produsului, modalitatea de calcul al acestuia. De
asemenea, unde este cazul, toate costurile adiționale pentru transport, livrare sau
taxele poștale ori, în cazul în care aceste cheltuieli nu pot fi, în mod rezonabil,
calculate în avans, precizarea că pot exista costuri adiționale ce trebuie suportate de
consumator;

d) modalitățile de plată, livrare, executare și cercetare a reclamațiilor, dacă acestea

diferă de condițiile cerute de diligența profesională;

e) pentru produsele și tranzacțiile ce implică un drept de renunțare sau de reziliere,

menționarea acestui drept.
Informațiile prevăzute în legislație, care se referă la prezentările comerciale, inclusiv
la publicitate sau comercializare, sunt esențiale. Lista nelimitativă a acestora este
cuprinsă în anexa nr. 2 la lege.

Exemple de practici comerciale înșelătoare

1. Afirmarea de către comerciant că este parte semnatară a unui cod de conduită, în

cazul în care nu este.

2. Afișarea unui certificat, a unei mărci de calitate sau a unui echivalent fără a fi
obținut autorizația necesară.

3. Afirmarea că un cod de conduită a primit aprobarea unui organism public sau a

unui alt organism, în cazul în care aceasta nu a fost primită.

4. Afirmarea că un comerciant, inclusiv practicile sale comerciale, sau că un produs a

fost agreat, aprobat ori autorizat de un organism public sau privat, în cazul în care nu
este adevărat, ori afirmarea că a fost agreat, aprobat sau autorizat fără a respecta
condițiile de agreare, aprobare sau autorizare.

5. Lansarea unei invitații de a cumpăra produse la un anumit preț, în cazul în care

comerciantul nu dezvăluie existența unor motive rezonabile în baza cărora ar aprecia
că nu va putea să furnizeze, el însuși sau prin intermediul altui comerciant, acele
produse sau produse similare la același preț, pentru o perioadă și într-o cantitate
rezonabile, avându-se în vedere produsul, amploarea reclamei și prețul oferit.

6. Lansarea unei invitații de a cumpăra produse la un anumit preț, pentru ca apoi, în

scopul promovării unui produs diferit, comerciantul să recurgă la una dintre
următoarele fapte:

a) refuzul prezentării articolului care a făcut obiectul publicității;

b) refuzul luării comenzii privind respectivul articol sau al livrării în cadrul unui termen
rezonabil;c prezentarea unui eșantion cu defecte.

7. Afirmarea falsă că un produs nu va fi disponibil decât pentru o perioadă foarte

limitată de timp sau că nu va fi disponibil decât în anumite condiții, pentru o perioadă
foarte limitată, în scopul obținerii unei decizii imediate și al lipsirii consumatorilor de
alte posibilități sau de un termen suficient pentru a putea face o alegere în cunoștință
de cauză.

8. Angajamentul comerciantului de a furniza un serviciu postvânzare către

consumatori, atunci când comerciantul a comunicat cu aceștia, înaintea încheierii
tranzacției, într-o limbă ce nu este limba oficială a statului membru în care acesta
este stabilit și, ulterior, a furnizat respectivul serviciu numai în altă limbă, fără însă a
informa în mod clar consumatorii cu privire la aceasta, înainte de angajarea în
tranzacție.

9. Afirmarea sau crearea impresiei că un produs poate fi în mod legal vândut, în

situația în care acest lucru nu este posibil.

10. Prezentarea drepturilor oferite consumatorilor prin lege ca o caracteristică

distinctă a ofertei comerciantului.

11. Utilizarea unui context editorial în mass-media, în vederea promovării unui

produs pentru a cărui reclamă comerciantul a plătit, fără însă ca aceasta să se
precizeze clar fie în cuprins, fie prin imagini sau sunete ușor de identificat de către
consumator (publicitate mascată). Această dispoziție nu aduce atingere
prevederilor ​Legii audiovizualului nr. 504/2002​, cu modificările și completările
ulterioare.

12. Lansarea de afirmații inexacte cu privire la natura și amploarea riscului pentru

securitatea personală a consumatorului sau a familiei acestuia, în situația în care
consumatorul nu achiziționează produsul.

13. Promovarea, cu intenția de a induce în eroare consumatorul, a unui produs care

se aseamănă cu un alt produs fabricat de un anumit producător, astfel încât
consumatorul să creadă că produsul este fabricat de acest producător.

14. Crearea, operarea sau promovarea unui sistem promoțional piramidal, în care
consumatorul oferă o contraprestație, inclusiv în produse, servicii sau bani, în
schimbul posibilității de a primi compensație, ce provine în special ca urmare a
introducerii unui alt consumator în sistem decât ca urmare a vânzării sau consumului
produselor.

15. Afirmarea de către un comerciant că își încetează activitatea sau se stabilește în

altă parte, atunci când acest lucru nu este adevărat.

16. Afirmarea că un produs poate facilita câștiguri la jocurile de noroc.

17. Falsa afirmație că produsul poate vindeca boli, disfuncții sau malformații.

18. Transmiterea de informații inexacte cu privire la condițiile oferite de piață sau la

posibilitatea achiziționării produsului, cu intenția de a determina consumatorul să
cumpere produsul în condiții mai puțin favorabile decât în condițiile normale ale
pieței.

19. Afirmarea, în cadrul unei practici comerciale, că se va organiza un concurs sau

se va oferi un premiu în scopuri promoționale, fără însă a acorda premiul promis sau
un echivalent rezonabil.

20. Descrierea unui produs ca fiind "gratis", "fără costuri" sau într-un mod similar, în
cazul în care consumatorul trebuie să suporte alte costuri, în afară de costurile
inevitabile ce rezultă din răspunsul la practica comercială și din plata pentru livrarea
sau ridicarea produsului.

21. Includerea în materialele publicitare a unei facturi sau a unui document similar
referitor la plată, prin care se dă consumatorului impresia că acesta a comandat deja
produsul promovat, când, de fapt, acesta nu l-a comandat.

22. Afirmarea falsă sau crearea impresiei că acțiunile comerciantului nu sunt legate
de activitățile sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, sau
falsa prezentare a calității sale de consumator.

23. Crearea impresiei false că service-ul postvânzare cu privire la un produs este

disponibil într-un stat membru, altul decât cel în care produsul este vândut.

Practici comerciale agresive

O practica comerciala este ​considerata agresivă daca​, in contextul prezentarii

situatiei de fapt si tinand cont de toate caracteristicile si circumstantele, limiteaza sau
este susceptibila sa limiteze in mod semnificativ libertatea de alegere sau
comportamentul consumatorului mediu cu privire la produs, prin hartuire,
constrangere, inclusiv prin utilizarea fortei fizice sau prin influenta nejustificata si, prin
urmare, determina sau este susceptibila sa determine consumatorul sa ia o decizie
de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o.

Pentru a determina daca o practica comerciala recurge la hartuire, constrangere,

inclusiv la forta fizica sau la influenta nejustificata, ​se iau in considerare
urmatoarele elemente:

a) momentul, locul desfasurarii, natura si/sau durata acesteia;

b) recurgerea la amenintare, la un limbaj sau la un comportament abuziv;

c) exploatarea de catre comerciant a unei situatii nefericite sau a unei circumstante

speciale, de o asemenea gravitate incat afecteaza rationamentul consumatorului
mediu si de care comerciantul este constient, in scopul influentarii deciziei
consumatorului cu privire la produs;

d) orice obstacol oneros sau disproportionat, neprevazut in contract, impus de

comerciant, atunci cand consumatorul doreste sa isi exercite drepturile contractuale,
inclusiv dreptul de a inceta contractul sau de a schimba produsul ori de a se adresa
unui alt comerciant;

e) orice amenintare cu masuri, in situatia in care acestea nu pot fi luate in mod legal.

Exemple de practici comerciale agresive

1. Crearea impresiei consumatorului ca nu poate parasi sediul comerciantului pana
cand nu se intocmeste un contract.

2. Efectuarea personala de vizite la locuinta consumatorului, ignorand solicitarea

acestuia de a pleca sau de a nu se intoarce, cu exceptia situatiilor legitime si in
masura justificata, conform legislatiei nationale, pentru punerea in aplicare a unei
obligatii contractuale.

3. Solicitarea persistenta si nedorita, prin intermediul telefonului, faxului, e-mailului

sau prin alte mijloace de comunicare la distanta, cu exceptia situatiilor legitime si in
masura justificata, conform legislatiei nationale, pentru punerea in aplicare a unei
obligatii contractuale.

4. Solicitarea de la un consumator care doreste sa execute o polita de asigurare de a

aduce documente care nu pot fi considerate in mod rezonabil relevante, pentru a
stabili daca pretentia este valida, sau lipsa sistematica a raspunsului la
corespondenta pertinenta, cu scopul de a determina un consumator sa renunte la
exercitarea drepturilor sale contractuale.

5. Includerea intr-o reclama a unui indemn direct adresat copiilor sa cumpere

produsele promovate sau sa isi convinga parintii ori alti adulti sa cumpere produsele
promovate.

6. Solicitarea unei plati imediate sau ulterioare pentru returnarea ori pastrarea in
conditii sigure a produsului furnizat de comerciant, dar nesolicitat de consumator, cu
exceptia cazului in care produsul este un inlocuitor furnizat in conformitate cu
prevederile art. 11 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 130/2000, aprobata cu
modificari si completari prin Legea nr. 51/2003.

7. Informarea explicita a consumatorului ca, in cazul in care acesta nu cumpara

produsul sau serviciul, comerciantul risca sa isi piarda serviciul ori mijloacele de trai.

8. Crearea falsei impresii consumatorului ca a castigat deja, va castiga sau ca, daca
va face un anumit lucru, va castiga un premiu sau un alt beneficiu echivalent, cand,
in realitate, este valabila una dintre urmatoarele situatii:

a) nu exista niciun premiu sau un alt beneficiu echivalent;

b) intrarea in posesia premiului sau a altui beneficiu echivalent este conditionata de

plata unei sume de bani ori de suportarea unui cost de catre consumator

Sesizare, competență și control

Sesizare și competență

In vederea stoparii si combaterii practicilor comerciale incorecte, persoanele sau

organizatiile care, potrivit legii, au un interes legitim pot fie sa sesizeze Autoritatea
Nationala pentru Protectia Consumatorilor in legatura cu practicile comerciale
incorecte pentru ca aceasta sa decida asupra reclamatiilor, fie sa initieze actiuni in
justitie impotriva comerciantilor care au savarsit sau sunt susceptibili sa savarseasca
practici comerciale incorecte.

Operatorii ​economici concurenti pot informa Autoritatea Nationala pentru Protectia

Consumatorilor in legatura cu practicile comerciale incorecte​. Comerciantii trebuie sa
furnizeze dovezi privind exactitatea afirmatiilor in legatura cu practica comerciala
intreprinsa si sunt obligati, la solicitarea Autoritatii Nationale pentru Protectia
Consumatorilor sau a instantelor judecatoresti, sa le puna acestora la dispozitie
documente care sa probeze cele afirmate. In cazul in care documentele nu sunt
furnizate in termenul stabilit de solicitanti sau daca sunt considerate insuficiente,
afirmatiile in cauza se considera inexacte.

Legea nu exclude controlul pe care responsabilii codurilor de conduita il pot efectua,

in conformitate cu prevederile din codurile de conduita pe care comerciantii s-au
angajat sa le respecte. Efectuarea acestui control nu exclude si nu limiteaza dreptul
consumatorilor, al asociatiilor sau al concurentilor de a sesiza responsabilul de cod si
nici dreptul consumatorilor sau al asociatiilor de a se adresa Autoritatii Nationale
pentru Protectia Consumatorilor ori instantei judecatoresti competente.

Raspunderi si sanctiuni

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor poate dispune masuri ​prin

ordin emis de conducatorul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor sau
prin decizie emisa de conducatorii unitatilor cu personalitate juridica din subordinea
Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor.

Ordinul sau decizia emise se motiveaza.

Acestea pot fi atacate la instanta de contencios administrativ, in conditiile Legii

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
Contestarea in instanta nu suspenda de drept executarea masurilor dispuse.

In masura in care se considera necesar, tinand cont de toate interesele implicate si,
in special, de interesul public, instantele judecatoresti competente sau Autoritatea
Nationala pentru Protectia Consumatorilor vor dispune, in procedura de urgenta,
chiar fara a exista o dovada a unei pierderi sau a unui prejudiciu efectiv ori a intentiei
sau a neglijentei comerciantului​, una dintre urmatoarele masuri:

a) incetarea sau instituirea procedurilor legale corespunzatoare pentru incetarea

practicilor comerciale incorecte;
b) interzicerea sau instituirea procedurilor legale corespunzatoare pentru incetarea
practicilor comerciale incorecte, chiar daca acestea nu au fost inca puse in practica,
dar acest lucru este iminent;

c) transmiterea de catre Consiliul National al Audiovizualului, in termen de 5 zile

lucratoare de la primirea solicitarii, a datelor de identificare a persoanelor fizice sau
juridice implicate in realizarea publicitatii audiovizuale, considerata a fi o practica
comerciala incorecta, precum si o copie a materialului publicitar difuzat.

In cazul in care, in vederea eliminarii efectelor practicilor comerciale incorecte, s-a

dispus incetarea, respectiv interzicerea acestora, iar hotararea judecatoreasca prin
care s-a dispus aceasta masura a ramas definitiva si irevocabila ori ordinul, respectiv
decizia emisa nu a fost atacata, instanta care a emis hotararea definitiva si
irevocabila, respectiv Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, poate
solicita:

a) publicarea acesteia, integral sau partial, in forma pe care o considera adecvata;

b) publicarea unui comunicat rectificator.

Comunicatul rectificator trebuie sa cuprinda sediul si celelalte date de identificare ale

comerciantului, practica incorecta savarsita, data la care a fost savarsita, precum si
masurile dispuse. Publicarea se va face, in toate cazurile, intr-un ziar de larga
circulatie, pe cheltuiala comerciantului.

Utilizarea de catre comercianti a unor practici comerciale incorecte, astfel cum au

fost definite, este interzisa, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de
la 3.000 de lei la 30.000 de lei.

Nerespectarea masurilor dispuse prin ordinul sau prin decizia prevazute de lege se
sanctioneaza cu amenda de la 6.000 de lei la 60.000 de lei.

Contraventiile prevazute de prezenta lege se constata la sesizarea consumatorilor, a

asociatiilor care, potrivit legii, au un interes legitim ori din oficiu, de catre
reprezentantii imputerniciti ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor.

Odata cu aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale, agentul constatator poate

propune ca sanctiune complementara suspendarea activitatii pana la incetarea
practicii comerciale incorecte. Sanctiunea complementara propusa pentru a fi
aplicata se dispune prin ordin emis de conducatorul Autoritatii Nationale pentru
Protectia Consumatorilor sau prin decizie emisa de conducatorii unitatilor cu
personalitate juridica din subordinea Autoritatii Nationale pentru Protectia
Consumatorilor.

Contraventiilor prevazute de lege le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si
completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
 CURS 10

Centrul European al Consumatorilor

INTRODUCERE

În prezent în Uniunea Europeană există un cadru instituţional bine structurat şi destul de

complex în domeniul protecţiei consumatorilor. Acest cadru s-a dezvoltat şi diversificat în
timp şi cuprinde un număr relativ mare de actori instituţionali dar şi actori privaţi, sau
grupuri de interese care îndeplinesc diferite roluri: executiv, legislativ, juridic, de promovare
sau reprezentare.

European Consumer Centres Network (ECC-Net – Rețeaua Centrelor Europene ale

Consumatorilor) reprezintă o rețea constituită la nivelul UE în scopul întăririi încrederii
consumatorilor, oferind consultanță cetățenilor europeni cu privire la drepturile
consumatorului și facilitând soluționarea problemelor întâmpinate, în special în cazurile în
care au făcut achiziții într-un alt stat european (transfrontalier).

Scopul Centrelor Europene ale Consumatorilor este să ofere ​gratuit ​consumatorilor o gamă
variată de servicii, de la informarea asupra drepturilor lor, la oferirea de consultanță și sprijin
în rezolvarea problemelor pe care le întâmpină pe piața europeană.

ECC ROMANIA: APARITIE, ATRIBUTII, LIMITE, FINANTARE

Infiintare

La 1 ianuarie 2008, Centrul European al Consumatorilor - ECC Romania s-a alăturat rețelei
ECC-Net pentru a-i sprijini pe cetățenii UE în domeniul ​achizițiilor transfrontaliere​. Rolul
EEC-România este de a oferi consultanță juridică gratuită în probleme de comerț
transfrontalier și de a încerca o rezolvare pe cale amiabilă a sesizărilor primite de la
consumatorii români, dar și din alte state membre.

Atributii

Informare: poate oferi sfaturi consumatorilor cu privire la drepturile lor sau informații
practice atunci când se deplasează prin UE cum ar fi: închirierea unei mașini, rezervarea unui
pachet de vacanță sau a unui zbor, la comanda unor produse online.

Sprijin în soluționarea unei plângeri:​ atunci când consumatorii au o reclamație ​împotriva

unui comerciant dintr-un alt stat membru​, ECC Romania poate coopera cu alte Centre din
ECC-Net pentru a găsi o soluție amiabilă la problemele întâmpinate.

Consultanță​: dacă o soluționare pe cale amiabilă nu este posibilă, ECC Romania poate oferi
sfaturi cu privire la posibila calea de urmat: mediere, procedura europeană privind cererile
cu valoare redusă (sub 2.000 de euro), procedura europeană privind somația de plată sau un
alt organism.

Plângerile consumatorilor împotriva unor companii din UE pot fi preluate numai dacă aceștia
sunt rezidenți sau cetățeni ai unui stat membru al UE (plus Norvegia și Islanda) și dacă
legislația comunitară este aplicabilă.

Toate serviciile oferite de Centrele Europene ale Consumatorilor sunt gratuite.

Limite

EEC-România

- nu poate obliga comerciantul să acționeze, acestă entitate doar încearcă să-l

convingă cu privire la soluționarea sesizării, pe cale amiabilă.
- nu poate reprezenta în mod legal consumatorii (de exemplu, în instanță)
- nu poate prelua plângerea dacă sediul comerciantului se află în statul de rezidență al
consumatorului
- nu poate interveni dacă sediul comerciantului se află în afara UE (de exemplu în
Canada sau SUA).

Niciunul din Centrele din Rețea nu are posibilitatea de a face verificări și de a aplica sancțiuni.

Niciunul din Centrele din Rețea nu poate face o evaluare a unor eventuale compensații
datorate consumatorilor, această evaluare aparţinând, de regulă, instanţelor de judecată.
Însă, Centrele din Reţea pot informa consumatorul asupra cuantumului compensaţiilor
atunci când acestea sunt prevăzute de prevederile legale europene sau pot solicita
consumatorilor să indice suma solicitată drept compensaţie/despăgubire de la operatorul
economic reclamat în funcţie de prejudiciul suferit, evaluarea acesteia aparţinând
consumatorului.

Alte activități ale ECC Romania

Când este nevoie, ECC Romania oferă acces la servicii de traducere.

ECC Romania cooperează cu celelate rețele constituite la nivelul UE care oferă informații
esențiale asupra Uniunii Europene, legislațiilor naționale și a practicii judiciare:

- European Judicial Network (Rețeaua Europeană Judiciară) urmărește îmbunătățirea

implementării legislației civile și comerciale,
- SOLVIT se ocupă de problemele care apar ca urmare a aplicării greșite a regulilor
privind Piața Internă, iar
- FIN-NET reprezintă o rețea extrajudiciară pentru serviciile financiare. Oferind
informații directe privind subiectele de interes pentru consumatori.
ECC Romania furnizează Comisiei Europene o reacție privind politica de protecție a
consumatorilor.

ECC Romania realizeaza, împreună cu celelalte Centre din ECC-Net, comparații

transfrontaliere care vizează probleme de interes pentru consumatori, precum prețurile,
legislația etc.

Finanțarea ECC Romania

ECC Romania este cofinanțat de Comisia Europeană si de Guvernul României, prin

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

ECC Romania este sprijinit logistic de Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România
(APC România).

COMPETENȚA ECC ROMANIA, TIPUL RECLAMAȚIILOR, CONDIȚII

Competenţă

ECC România, ca parte a Rețelei Centrelor Europene ale Consumatorilor, are competenţă
numai în soluționarea pe cale amiabilă a litigiilor transfrontaliere de consum​, respectiv
acele litigii ivite ca urmare a achiziţionării de către un consumator rezident în România a
unor produse/servicii defectuoase de la un operator economic cu sediul într-un stat membru
al UE, altul decât România, precum şi acele litigii ivite ca urmare a achiziţionării de către un
consumator rezident într-un alt stat membru al UE a unor produse/servicii defectuoase de la
un operator economic cu sediul în România.

Tipul reclamaţiilor

ECC Romania se poate implica în soluționarea pe cale amiabilă numai a litigiilor

transfrontaliere dintre consumatori şi operatori economici nu şi a litigiilor transfrontaliere
dintre doi consumatori - persoane fizice - sau dintre doi operatori economici.

Consumator este, potrivit legislației din România și din UE, acea persoană fizică care
achiziționează produse și servicii pentru uzul propriu sau al familiei sale.

Orice caz care nu îndeplinește condițiile de admitere va fi respins (de ex. consumatorul
reclamă un operator economic din afara UE sau un consumator român reclamă un operator
economic din România), iar persoana care a înaintat reclamația va fi informată asupra
acestui fapt și asupra mijloacelor aflate la dispoziția sa, dacă este cazul, în termenele stabilite
prin prezenta procedură.

Alte condiții

Consumatorul este rugat să ​ia legătura cu operatorul economic reclamat înainte de a

transmite o reclamație către ECC România​. În cazul în care acest contact prealabil nu există,
cazul va fi acceptat numai după ce consumatorul probează că a transmis o sesizare
comerciantului și nu a primit un răspuns sau răspunsul primit nu este unul satisfăcător.
Consumatorul trebuie să atașeze la cazul transmis toate documentele doveditoare care
susțin afirmațiile sale: contract, comandă, rezervare, factură, bilete, dovada plății (extras
bancar), reclamaţia transmisă către operatorul economic reclamat şi corespondența purtată
cu acesta, după caz etc. În cazul în care consumatorul nu a ataşat reclamaţiei sale aceste
documente, va primi o înștiințare din partea ECC Romania în acest sens, litigiul urmând să fie
analizat și supus procedurii de soluţionare pe cale amiabilă numai în cazul în care
documentele relevante sunt transmise.

PROCEDURA PROPRIU ZISĂ

Activitatea Rețelei Centrelor Europene ale Consumatorilor presupune facilitarea obținerii

unei soluții pe cale amiabilă cu operatorul economic reclamat.

Activitatea Rețelei Centrelor Europene ale Consumatorilor presupune colaborarea între cel
puțin două Centre – Centrul Consumatorului (Centrul din statul unde se află rezidența
consumatorului) și Centrul Comerciantului (Centrul din statul în care se află sediul
operatorului economic reclamat).

În principiu, Centrul Consumatorului preia cazul, îl analizează și, dacă toate condițiile sunt
îndeplinite, îl transmite prin intermediul unei baze de date online către Centrul
Comerciantului care va încerca să ajungă la o soluție pe cale amiabilă cu operatorul
economic reclamat.

Orice contact și orice informare a consumatorului se va face numai prin Centrul

Consumatorului, conform termenelor stabilite prin procedura specifică.

Consumatorii nu trebuie să contacteze Centrul Comerciantului pe durata desfășurării

procedurii, pentru a evita înregistrarea cazului de două ori sau tratarea cazului de doi
consultanţi diferiţi din cadrul aceluiaşi centru.

TERMENE

Confirmarea primirii

Consumatorul va fi informat asupra primirii reclamației sale în termen de maxim 5 zile

lucrătoare de la momentul ajungerii acesteia la ECC Romania.

Evaluarea preliminară

În termen de ​maxim 7 zile lucrătoare de la momentul primirii, consumatorul va fi informat

asupra ​rezultatului evaluării preliminare​ a cazului.

Evaluarea preliminară poate duce la una din următoarele soluții:

 - acceptarea cazului și introducerea acestuia în baza de date,
- respingerea motivată a cazului sau
- solicitarea de informații/documente suplimentare.

În cazul acceptării cazului consumatorul va fi informat asupra numărului de înregistrare,

asupra drepturilor sale legale, precum și asupra procedurii propriu-zise de soluţionare a
litigiului.

În cazul solicitării de informații/documente suplimentare, cazul va fi prelucrat numai după

primirea acestora, în termen de maxim 7 zile lucrătoare. Dacă în termen de 30 de zile
calendaristice de la solicitare consumatorul nu transmite informațiile/documentele
solicitate, cazul va fi clasat, urmând a fi redeschis numai atunci când dosarul cazului va fi
complet.

Termenul de soluționare

După introducerea în baza de date a sesizării, Centrul Comerciantului are la dispoziție un

termen de 7 zile lucrătoare pentru a-l accepta. De la momentul acceptării sunt necesare
maxim 10 săptămâni pentru a se încerca găsirea unei soluții​, acest termen fiind ​unul
​ e către Comisia Europeană.
recomandat d

În situații justificate, acest termen poate fi prelungit - de ex. atunci când Centrul
Comerciantului consideră, ca urmare a discuțiilor cu operatorul economic, că poate obține o
soluție deși termenul de 10 săptămâni a expirat.

Informări periodice

Consumatorul va fi informat asupra evoluției cazului său ori de câte ori vor apărea informații
noi și, indiferent de situație, o dată la două săptămâni.

POSIBILE SOLUȚII

După evaluarea cazului, acceptarea acestuia de către Centrul Comerciantului și, dacă este
cazul, contactarea operatorului economic, Centrul Comerciantului se poate ajunge la una din
următoarele situații:

- soluționarea prin ajungerea la o înțelegere cu operatorul economic.

- nesoluționarea cazului ca urmare a lipsei unui răspuns de la comerciant sau a
refuzului său de a accepta soluționarea pe cale amiabilă.
- nesoluționarea cazului ca urmare a lipsei bazei legale a cererii consumatorului.
- transmiterea cazului către un organism de mediere, dacă acesta există în statul
Centrului Comerciantului
- transmiterea cazului, dacă se impune, către o altă instituție abilitată să ia măsuri,
acolo unde există.
În cazul respingerii cazului, consumatorul va fi informat asupra posibilelor mijloace aflate la
dispoziția sa pentru soluționarea litigiului, incluzând procedura europeană privind cererile cu
valoare redusă și procedura europeană privind somația de plată.

Consumatorul va fi informat asupra soluției propuse în termen de maxim 5 zile lucrătoare.

CURS 11

SCURTE CONCLUZII

CE ÎNSEAMNĂ SOLUȚIONAREA ALTERNATIVĂ A LITIGIILOR (SAL)?

SAL reprezintă un mecanism alternativ sistemului judiciar, prin care consumatorilor li se

oferă posibilitatea de soluţionare a litigiilor pe care le pot avea cu comercianţii, atunci când
se confruntă cu o problemă legată de achiziționarea unui produs sau serviciu.
Astfel, reclamațiile împotriva comercianților sunt prezentate ​voluntar​ de către consumatori,
urmând a fi soluționate într-un mod independent, imparțial, transparent, rapid și echitabil.

II. CARE SUNT TIPURILE DE LITIGII CE POT FI SOLUȚIONATE DE CĂTRE ENTITATEA SAL DIN
CADRUL ANPC?

Direcția de soluționare alternativă a litigiilor are competența să soluționeze alternativ litigii

naționale și transfrontaliere izvorâte din contractele de vânzări sau din contractele de
prestări servicii încheiate cu un comerciant care desfășoară activități în România, în
sectoarele de activitate în care ANPC este competentă.

III. CARE SUNT CONDIȚIILE ÎN CARE SE POATE ACCESA PROCEDURA SAL?

1. diferendul nu a putut fi soluționat în mod direct cu comerciantul;

2. reclamația nu a mai fost analizată anterior de către o altă entitate SAL sau de către o
instanță de judecată, și nici înaintată unei alte autorități publice;

3. reclamația este formulată în termen de 1 an de la data la care aceasta a fost prezentată

comerciantului sau de la data săvârșirii faptei care a dat naștere litigiului;

4. instrumentarea litigiului nu afectează în mod grav funcționarea eficientă a entității SAL;

5. litigiul nu este promovat cu rea credință și nu este ofensator;

6. litigiul este de competența entității SAL sesizate.

În cazul în care Direcția SAL nu poate analiza o reclamație care i-a fost înaintată, va transmite
ambelor părți o explicație privind motivele neanalizării litigiului în termen de 21 de zile
calendaristice de la primirea dosarului de reclamație.

IV. CARE SUNT MODALITĂȚILE PRIN CARE POATE FI SOLUȚIONAT LITIGIUL?

În vederea soluționării litigiului, Direcția SAL derulează mecanismul de propunere a unei

soluții părților, mecanism conform căruia, în cazul în care doar una dintre părți acceptă
soluția propusă, rezultatul procedurii nu este obligatoriu. În cazul în care comerciantul nu
acceptă soluția propusă, Direcția SAL informează consumatorul, prin încheiere, despre căile
de atac administrative, respectiv judiciare la care poate recurge pentru soluționarea litigiului.

V. CARE SUNT AVANTAJELE/BENEFICIILE ACCESĂRII UNUI ASTFEL DE MECANISM DE

SOLUȚIONARE A LITIGIULUI?

1. un termen foarte scurt de soluționare​, de maximum 90 zile calendaristice, comparativ cu

procedura în instanță care poate dura și ani;

2. procedură gratuită pentru consumator;

3. caracterul privat al litigiului​ - numai persoanele invitate pot fi prezente la o sesiune SAL,
spre deosebire de instanță, unde procesele sunt în general publice.

În cazul soluționării prin prodecura SAL, entitatea comunică părților soluția propusă de
aceasta.

În termen de 15 zile calendaristice de la primirea notei de soluţionare a litigiului, părţile

comunică în scris decizia lor de acceptare sau de respingere a soluţiei propuse.

În cazul în care părţile acceptă soluţia propusă​, Direcția SAL emite o hotărâre motivată.

Hotărârea se comunică părţilor prin poștă, cu confirmare de primire, în termen de 15 zile

calendaristice de la adoptare.

Hotărârea produce efecte de la data comunicării.

Hotărârea poate fi atacată la instanța de judecată competentă.

Hotărârile care nu sunt atacate în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării,

constituie de drept titlu executoriu.

În cazul în care părţile nu acceptă soluţia propusă​, Direcția SAL emite o încheiere care
cuprinde: descrierea faptelor, soluţia propusă şi decizia părţilor.

Încheierea se comunică părţilor prin poștă, cu confirmare de primire, în termen de 15 zile

calendaristice de la adoptare.

Încheierea produce efecte de la data comunicării.

Încheierea poate fi atacată la instanța de judecată competentă.

În cazul în care comerciantul nu acceptă soluţia propusă, Direcția SAL informează

consumatorul, prin încheiere, despre căile de atac administrative, respectiv judiciare la care
poate recurge pentru soluţionarea litigiului.

REGLEMENTAREA LA NIVEL NAȚIONAL

OG 38 din 2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți,

act normativ care creează cadrul legal, astfel încât reclamațiile împotriva comercianților să
poată fi prezentate voluntar de către consumatori entităților care aplică proceduri de
soluționare alternativă a litigiilor într-un mod independent, imparțial, transparent, eficace,
rapid și echitabil, în scopul asigurării unui nivel înalt de protecție a consumatorilor și a bunei
funcționări a pieței.

CENTRUL DE SOLUȚIONARE ALTERNATIVĂ A LITIGIILOR ÎN DOMENIUL BANCAR

Pentru domeniul bancar se înființează Centrul de soluționare alternativă a litigiilor din

sistemul bancar, denumit în continuare Centrul SAL, ca entitate juridică autonomă,
neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică,
în scopul asigurării accesului consumatorilor din domeniul bancar la soluționarea, prin
proceduri SAL, a litigiilor dintre aceștia și comercianții a căror activitate este reglementată,
autorizată și supravegheată/monitorizată de Banca Națională a României, precum și
sucursalelor comercianților străini ce desfășoară activități pe teritoriul României, în domeniul
bancar.
Sediul Centrului SAL este în municipiul București.

Litigiile din domeniul bancar sunt soluționate exclusiv prin proceduri SAL de Centrul SAL.