“Viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine - singurul Dumnezeu adevărat - şi pe Isus
Hristos, pe care L-ai trimis Tu!” Ioan 17, 3
Mai 2009
În 1904 Ellen White
a scris: "Să nu fiţi
amăgiţi; mulţi se vor
depărta de la credinţă,
dând atenţie spiritelor
seducătoare şi doctrinelor
diavolilor. Avem acum
înaintea noastră alfa
acestui pericol. Omega va
fi de o natură mult mai surprinzătoare." 1SM 199
În mare măsura ştim ce a fost alfa, dar ştim ce este
omega? Din momentul când sora White a scris aceste
cuvinte au aparut diferite idei despre omega, dar care
este cea adevărata? Profetul a spus ca omega va fi de “o
natură mult mai surprinzătoare” decât alfa şi a “tremurat
pentru poporul nostru” (1 SM 197.203). Aceasta
înseamna că ea a văzut o criza majora cu care se va
confrunta mişcarea adventa, rezultând o mare apostazie:
„Un lucru va fi cu siguranţă înţeles curând, -
marea apostazie, care se dezvoltă şi creşte şi întareşte,
şi va continua astfel până când Domnul va veni din cer
cu un strigăt.” (E.G. White, SpT Ser.B, nr. 7, pag. 57).
În perioada ereziei alfa Dumnezeu a arătat sorei
White care este planul lui Satana împotriva bisericii lui
Dumnezeu:
„Duşmanul sufletelor s-a gândit să sugereze că o
Nr. 1
mare reformă trebuie să aibă loc printre adventiştii de
ziua a şaptea, şi că această reformă va consta în a
renunţa la doctrinele care au stat ca stâlpi ai credinţei
noastre, şi să ne angajăm într-un proces de reorganizare.
Dacă această reformă ar avea loc, care ar fi rezultatul?
Principiile adevărului pe care Dumnezeu, în
înţelepciunea Sa, le-a dat rămăşiţei bisericii, vor fi
lepădate. Religia noastră va fi schimbată. Principiile
fundamentale care au susţinut lucrarea în ultimii
cincizeci de ani, vor fi privite ca erori. O nouă
organizaţie ar fi stabilită. Vor fi scrise cărţi ai unei noi
ordini. Va fi introdus un sistem al filozofiei intelectuale.
Fondatorii acestui sistem vor merge în oraşe şi vor face
o lucrare minunată. Sabatul, bineînţeles, va fi privit în
mod uşuratic, şi tot astfel şi Dumnezeul care l-a creat.
CUPRINS:
De ce suntem aici...................................................3
Felurite închipuiri...................................................6
Nedoritul Isus........................................................11
Întrebări şi răspunsuri...........................................14
Citate controversate..............................................16
Pionerii AZŞ şi trinitatea......................................18
Nimic nu va fi îngăduit să stea în faţa noii mişcări.
Conducătorii vor învăţa că virtutea este mai bună decât
viciul, dar Dumnezeu fiind dat la o parte, ei vor instaura
dependenţa de puterea omenească, care, fără Dumnezeu
este cea mai rea. Temelia lor va fi clădită pe nisip, iar
furtuna şi vijelia vor spulbera clădirea.
Cine are autoritatea de a începe o astfel de
mişcare? Noi avem Bibliile noastre. Noi avem
experienţa noastră, atestată de lucrarea minunată a
Spiritului Sfânt. Noi avem un adevăr care nu suportă
nici un compromis. Să nu respingem noi tot ceea ce nu
este în armonie cu acest adevăr?” 1SM 204
Să facem un sumăr la rezultatele principale ale
“reformei” dorite de vrajmaşul nostru:
1. Principiile adevărului vor fi lepădate
2. Credinţa pioneriilor va fi socotita ca eroare.
3. Religia noastră va fi schimbată.
4. Va fi formată o noua organizaţie.
5. Vor fi scrise cărţi care conţin doctrine noi.
6. Va fi introdus un sistem al filozofiei
intelectuale.
7. Sabatul va fi privit în mod uşuratic.
8. Dumnezeu va fi dat la o parte.
9. Nimic nu va putea opri această mişcare afară de
Dumnezeu care o va spulbera la sfârşit.
Nu e de mirare ca sora White a “tremurat pentru
poporul nostru”.
Întrebarea principala în acest moment este: sa
realizat o scimbare în principiile fundamntale de
credinţa care au susţinut biserică în timpul pionerilor? A
avut loc aceasta “reformă” în biserică ramaşiţei?
Să lasăm să ne raspundă William Johnson,
editorul revistei “Review and Herald”:
„Unii adventişti de astăzi cred că punctele
credinţei noastre au rămas neschimbate de-a lungul
anilor, sau caută să întoarcă ceasul la un anumit punct
când totul era drept. Dar toate încercările de a recupera
un asemenea ‚adventism istoric’ eşuează în faţa
dovezilor moştenirii noastre.
Adventiştii s-au schimbat de-a lungul anilor sub
impactul‚ adevărului prezent.’ Cel mai surprinzătoare
este învăţătura referitoare la Isus Hristos, Mântuitorul şi
Domnul nostru. Mulţi dintre pionieri, inclusiv James
White, J. N. Andrews, Uriah Smith şi J. N. Waggoner,
au avut un punct de vedere arian sau semi arian – care
2
spune că Fiul, la un anumit timp înainte de creaţie lumii
a fost născut de Tatăl.
În acelaşi fel, modul de înţelegere trinitarian al lui
Dumnezeu, care acum face parte din crezul nostru
fundamental, nu a fost în mod general susţinut de primii
adventişti. Chiar şi astăzi, câţiva nu subscriu la el.”
(„Adventist Review,” 6 ianuarie 1994, pag. 10,11)
Da fraţi mei, sa făcut o schimbare. Poporul
advent şi-a schimbat temelia. Observaţi cum William
Johnson numeşte această schimbare. El o numeşte „cea
mai surprinzătoare”. Va amintiţi ce a spus sora White în
citatul cu care am început acest articol? Ea a zis ca
“Omega va fi de o natură mult mai surprinzătoare”.
Uimitor! Este în aceasta afirmaţie, mâna lui Dumnezeu,
încercând sa-i arăte celor care au ochi să vadă, ceea ce a
avut loc?
Citiţi mai departe ce a scris Ellen White referitor
la principiile fundamentale care au susţinut lucrarea
timp de mai mult de cinzeci de ani:
„Ca popor, noi trebuie să stăm tari pe platforma
adevărului veşnic care a rezistat testului şi încercării.
Trebuie să îmbrăţişăm stâlpii siguri ai credinţei noastre.
Principiile adevărului pe care Dumnezeu ni le-a
descoperit, constituie singura noastră temelie adevărată.
Ele ne-au făcut ceea ce suntem. Trecerea timpului nu le-
a micşorat valoarea” 1 SM 201
„Domnul a declarat că istoria trecutului trebuie
repetată pe măsură ce ne apropiem de finalul lucrării.
Fiecare adevăr pe care El l-a dat pentru aceste zile din
urmă trebuie proclamat lumii. Fiecare stâlp pe care El l-
a stabilit trebuie să fie consolidat. Nu putem acum să ne
depărtăm de pe temelia pe care Dumnezeu a stabilit-o.
Nu putem intra în vreo nouă organizaţie; căci aceasta ar
însemna apostazie de la adevăr.” (Manuscris 129, 1905;
2 SM, pag. 390)
Dragi fraţi, sora White a spus clar ca a „ne
îndepărta de temelia pe care Dumnezeu a stabilit-o” este
echivalent cu a intra într-o „nouă organizaţie.” Aceasta
este definit ca fiind „apostazie de la adevăr.” Din
pacate, acest lucru sa realizat. Poporul advent s-a
îndepartat de temelia şi a intrat într-o noua organizaţie.
Numai acei care rămân pe platforma adevărului pe care
l-a stabilit Dumnezeu, rămân în adevărata organizaţie
pe care a stabilit-o Dumnezeu.
Pe care platformă vom stă astăzi? Una este
Cuvântul lui Dumnezeu, cealalta este nisip. Decizia ne
aparţine.
****
 E.J. Waggoner
„De aceea trebuia El să fie
făcut asemenea fraţilor Săi în toate,
ca să devină un Mare Preot milos şi
credincios în cele privitoare la
Dumnezeu, ca să facă ispăşire
pentru păcatele poporului. Căci, în
ceea ce a suferit El Însuşi, când a
fost ispitit, poate să ajute celor ce
sunt ispitiţi” (Evrei 2:17,18).1
Despre suferinţele lui Hristos citim: „Hristos, de
asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel
neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la
Dumnezeu.” Atât de mulţi cred că Hristos a suferit doar
câteva momente când atârna pe cruce, când mâinile şi
picioarele I-au fost străpunse sau când a fost batjocorit
de soldaţii romani! El a suferit „când a fost ispitit.” Isus
Hristos n-a suferit mai puţin când a fost ispitit de
Diavol în pustie timp de patruzeci de zile şi patruzeci de
nopţi decât atunci când a fost ispitit în Ghetsemani.
Unde a suferit? În 1 Petru 4:1 se spune: „Întrucât
Hristos a suferit pentru noi în carne, înarmaţi-vă şi voi
cu aceeaşi” - carne? - „înarmaţi-vă şi voi cu aceeaşi
minte, pentru că acela care a suferit în carne a sfârşit-o
cu păcatul, ca el să nu mai trăiască restul timpului său
în carne după poftele oamenilor, ci după voia lui
Dumnezeu” (King James Version).
Hristos a fost ispitit în trup, a suferit în trup,
dar a avut o minte care n-a consimţit niciodată la
păcat
Înarmaţi-vă şi voi cu aceeaşi minte, mintea lui
Dumnezeu şi permiteţi ca această minte să aibă
stăpânire asupra trupului şi veţi experimenta în voi
înşivă puterea pe care Isus Hristos o are asupra tuturor -
puterea prin care Dumnezeu Însuşi Şi-a demonstrat
neprihănirea Sa desăvârşită în cele mai rele condiţii pe
care Diavolul le putea plănui. Este puterea pe care El a
manifestat-o astfel asupra Diavolului.
Sângele taurilor şi al ţapilor nu poate îndepărta
păcatul. Sângele omului nu poate îndepărta păcatul.
3
Vechiul Testament este plin cu declaraţii care arată că
jertfele n-au nici o putere să şteargă păcatul. „Doamne,
... dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus, dar Ţie nu-Ţi plac
arderile de tot” (Psalmul 51:16). „De aceea, când intră
în lume, El zice: ,Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci
Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici
jertfe pentru păcat.’ Atunci am zis: ,Iată-Mă..., vin să
fac voia Ta, Dumnezeule!’” (Evrei 10:5-7).
În ce scop a fost pregătit acest trup pentru Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, „începutul zidirii lui Dumnezeu,”
pentru Acela care la început era cu Dumnezeu, care era
Dumnezeu şi prin care au fost făcute toate lucrurile şi în
care toate îşi au fiinţa? Vedem că trupul lui Hristos a
fost pregătit ca jertfă. Hristos declară că I-a fost pregătit
un trup pentru ca El să poată face voia lui Dumnezeu în
trup.
Prin urmare există două motive pentru care a fost
pregătit un trup pentru Hristos, două motive pentru care
a luat El un chip de rob, făcându-Se asemenea
oamenilor, două motive pentru care a fost făcut în toate
lucrurile asemenea fraţilor Săi. Mai întâi, ca El să-I
poată aduce lui Dumnezeu o jertfă plăcută şi
desăvârşită. Al doilea este ca, în acel trup, El să facă
voia lui Dumnezeu. Hristos a întronat voia lui
Dumnezeu în firea omenească şi a stabilit adevărul că
voia lui Dumnezeu poate fi împlinită în firea
omenească, în firea căzută, păcătoasă, a oricărui om. El
a făcut lucruri plăcute Tatălui. El a întronat în propriul
Său trup voia desăvârşită a lui Dumnezeu.
Însă, dacă ne-am rezuma doar la atât, la urma
urmei, n-am avea nici un câştig personal din aceste
lucruri. Deci să mergem mai departe în studiul nostru.
„Atunci am zis: ,Vin să fac voia Ta, Dumnezeule.’” „Tu
Mi-ai pregătit un trup.” În ce scop a fost pregătit un
trup? Ca Hristos să facă voia lui Dumnezeu în el. Ce fel
de trup în care să facă voia lui Dumnezeu, a fost
pregătit pentru Hristos? Trupul oricărui om, trupul meu
şi trupul tău este pregătit de Dumnezeu ca Hristos să
poată face voia lui Dumnezeu în el.
 Cu ce scop ne-am născut în această lume? De
ce suntem aici? Ca să facem voia lui Dumnezeu!
Deci, speranţa noastră, singura noastră speranţă
este aceea că acest trup a fost pregătit pentru a fi locuit
doar de Domnul Isus Hristos, care prin Duhul cel veşnic
se oferă pe Sine fără pată lui Dumnezeu şi acest fapt
este îndeajuns. Este binecuvântata noastră speranţă. În
Galateni 5:17 se spune: „Firea păcătoasă pofteşte
împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii păcătoase; şi
acestea sunt opuse unul altuia.”
Şi faptele firii sunt cunoscute. Care sunt ele?
„Preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea
la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile,
neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele,
uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri
asemănătoare cu acestea” (Galateni 5:19-21). Aceste
lucruri sunt în fire, împotrivindu-se tot timpul Duhului
lui Dumnezeu. Aşa că acolo există un conflict. Acesta
este motivul pentru care avem noi dificultăţi în a-L sluji
pe Domnul. Noi avem o minte dublă. Noi dorim să-I
slujim Domnului şi, într-o oarecare măsură, ne predăm
Lui, dar nu pe deplin, astfel că avem mintea Duhului şi
mintea firii înfruntându-se pe marele câmp de luptă.
Acesta este motivul pentru care auziţi de oameni care
au o viaţă de „credinţă” cu „urcuşuri şi coborâşuri.” Ei
sunt trântiţi la pământ de vrăjmaş, apoi se ridică şi cad
din nou. Ei au două minţi şi un om cu două minţi „este
nestatornic în toate căile sale.” Acest fel de experienţă
creştină este foarte nesatisfăcătoare, nu-i aşa? Slavă
Domnului că nu aceasta este adevărata experienţă
creştină. Domnul nu ne cheamă la o asemenea viaţă de
cârpeală. El ne prezintă exemplul desăvârşit al lui
Hristos, ca să putem fi în această lume la fel cum a fost
El.
„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,
în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia,
după domnul puterii văzduhului, a duhului care
lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi
toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre
pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale
gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi
ceilalţi” (Efeseni 2:1-3). Iată firea cu poftele ei pe care
le împlineşte omul şi aceste pofte ale firii sunt pur şi
simplu lucrarea prinţului puterii văzduhului. El este
duhul care lucrează în fiii neascultării. Poftele firii sunt
lucrarea lui Satana. Dacă vreunul dintre voi a avut o
idee greşită, lăsaţi ca, pentru binele vostru, ideea aceea
greşită să fie ştearsă din gândul vostru, ca să scăpaţi nu
doar de o eroare teoretică, ci de păcat. Gândiţi-vă că
ideea unei firi omeneşti fără păcat este de fapt zeificarea
4
Diavolului; natura fără păcat aparţine numai lui
Dumnezeu, iar păcatul aparţine Diavolului.
Numai unul singur este bun - Dumnezeu, iar
Hristos este manifestarea lui Dumnezeu
Hristos S-a arătat să ia păcatul nostru şi în El nu
este păcat. Dar firea şi Diavolul sunt uniţi inseparabil.
Îndemnurile firii sunt lucrarea Diavolului. Lipsa de
păcat este atributul dumnezeirii. De aceea, dacă ar
exista o fire lipsită de păcat, ar însemna că duhul care
lucrează în copiii neascultării, în poftele firii, este
Duhul lui Dumnezeu. Dar nu este aşa. Firea este supusă
putrezirii. Firea este păcătoasă şi nu poate moşteni
împărăţia lui Dumnezeu. Firea se va împotrivi Duhului
lui Dumnezeu atât timp cât o vom avea, dar va veni
timpul când „trupul acesta supus putrezirii, se va
îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va
îmbrăca în nemurire” şi atunci conflictul se va sfârşi.
Atunci nu va mai fi nevoie să ne împotrivim firii, şi
viaţa aceea lipsită de păcat de care ne-am prins prin
credinţă şi care s-a manifestat aici în trupurile noastre
păcătoase, va continua prin credinţă de-a lungul
veşniciei într-un trup lipsit de păcat.2
Când Dumnezeu va da lumii această mărturie a
puterii Lui de a mântui în chip desăvârşit, de a salva
fiinţele păcătoase şi de a trăi o viaţă desăvârşită într-o
fire păcătoasă, atunci El va îndepărta neputinţele şi ne
va da circumstanţe mai bune în care să trăim. Dar
înainte de toate, această minune trebuie să aibă loc în
omul păcătos, nu numai în persoana lui Isus Hristos ci
în Isus Hristos reprodus şi multiplicat în nenumăraţii
Săi urmaşi. Astfel viaţa desăvârşită a lui Hristos se va
manifesta înaintea lumii, nu doar în câteva cazuri
izolate, ci în întregul trup al bisericii. Aceasta va fi
lucrarea culminantă, care sau va mântui sau va
condamna oamenii; o mărturie mai mare ca aceasta nu
este şi nici nu poate fi, pentru că nu este nimeni mai
mare ca Dumnezeu. Când Dumnezeu se va manifesta în
mijlocul oamenilor, nu pur şi simplu ca Dumnezeu
înafara omului ci ca Dumnezeu în om, suferind tot ceea
ce suferă omul, supus la tot ceea ce este supus omul, ce
putere mai mare decât aceasta s-ar putea descoperi în
univers?
Acest lucru lasă pe oricine fără scuză şi oferă o
temelie veşnică pe care să putem clădi: stânca Isus
Hristos. „Tu Mi-ai pregătit un trup.” Cine este trupul
Lui?
Biserica este trupul Său şi noi suntem
mădulare ale trupului Său
 O, dacă tu şi cu mine ne-am da seama că biserica
este trupul Lui atunci ce schimbări s-ar produce! Noi
ne-am ridica capetele şi ne-am bucura pentru că
împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de noi şi că în
Numele Lui a venit mântuirea şi tăria şi împărăţia
Dumnezeului nostru şi puterea Hristosului Său. De
asemenea ne-am da seama de sfinţenia trupului, oricât
de păcătos ar fi, deoarece este trupul lui Hristos şi
aceasta ar avea ca urmare faptul că niciodată n-am mai
vorbi uşuratic despre cineva. De ce? Pentru că atunci
când am privi la cel căzut, L-am vedea pe Isus.
Înţelegând că acesta este trupul lui Hristos, am şti că
trebuie supus Lui, ca El să folosească acest trup exact
aşa cum a folosit acel trup născut din Maria; va fi o
bucurie să ne dăm seama de faptul că El face acest lucru
pentru fiecare dintre noi.
Indiferent de naşterea noastră, de arborele
genealogic, mediul în care am crescut, educaţia pe care
am primit-o, condiţiile de viaţă sau slăbiciunile pe care
le-am moştenit sau dobândit, Isus Hristos este capabil
să ne mântuiască din toate.
E aşa de nefiresc faptul că ne ia atât de mult să
înţelegem ABC-ul Evangheliei. Dar nu vă îngrijoraţi şi
nu vă descurajaţi, prieteni, pentru că Isus Hristos, care
este începutul, este de asemenea şi sfârşitul. Şi atunci
când înţelegem, oricât de mult ne-ar fi luat aceasta,
ABC-ul Evangheliei, - căci El este alfa, beta - ajungem
şi la sfârşit, căci El este sfârşitul, El este omega. El este
autorul şi desăvârşitorul credinţei noastre, aşa că atunci
când ajungem la început, iată, am ajuns la sfârşit. Astăzi
în lume se vesteşte Evanghelia lui Isus Hristos pentru a
aduce oamenii înapoi la începuturi şi când Evanghelia
îşi va sfârşi lucrarea şi fiecare suflet susceptibil
influenţei Duhului lui Dumnezeu se va preda influenţei
Lui, atunci va veni sfârşitul şi cerul nou şi pământul cel
nou vor fi aici la fel ca la început; şi începutul va curge
întotdeauna spre sfârşit şi nu va mai fi nici un sfârşit,
pentru că sfârşitul va fi un nou început. Pământul va fi
mereu proaspăt, mereu nou, iar trupurile vor fi mereu
noi.
Puterea prin care Isus Hristos Îşi supune toate
lucrurile, puterea prin care vor fi reînoite cerul şi
pământul, este puterea prin care El ia firea noastră
blestemată şi lucrează voia Sa în ea şi, în cele din urmă,
puterea prin care ne va schimba trupurile şi le va face
nemuritoare.
Cu ce scop este pregătit acest trup? Ca Hristos
să locuiască în el - pentru jertfă
„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui
Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie,
5
sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea
voastră o slujbă duhovnicească. (Într-adevăr, acest trup
este pregătit ca Hristos să locuiască în el, ca El să-l
poată oferi lui Dumnezeu ca o jertfă vie.) Să nu vă
potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi,
prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine
voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită”
(Romani 12:1-2).
Acest trup este pregătit pentru Isus ca jertfă
permanentă, ca voia lui Dumnezeu să poată fi împlinită
în el, ca voia firii să fie luată de la noi şi voia lui
Dumnezeu să poată fi întronată în trup, în fire. Aceasta
înseamnă că noi trebuie să fim pur şi simplu
manifestarea vie, întruchiparea Duhului lui Dumnezeu.
Credeţi acest lucru? Aşa este? Să nu spunem că
acest lucru este prea profund ca să-l putem înţelege.
Nu-l putem explica, dar putem crede faptul că noi
suntem făcuţi doar pentru El, şi că, prin Duhul care
însufleţeşte toate lucrurile, Domnul poate gândi în noi.
Nu-i aşa? „Să se lase cel rău de calea lui şi omul
nelegiuit să se lase de gândurile lui” (Isaia 55:7). Va
înseamna aceasta că el nu va mai gândi niciodată? Dacă
omul se va lăsa de gândurile lui, dacă îşi va pune
gândurile deoparte şi va renunţa la propria-i gândire,
care va fi rezultatul? Va avea el o minte goală? Nu. Va
avea gândurile lui Dumnezeu. „Căci gândurile Mele nu
sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile
Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de
pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre
şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” (Isaia 55:8-
9).
Când Duhul va fi primit astfel încât să fie Cel care
însufleţeşte gândirea noastră, când mintea va fi socotită
doar un agent şi un mijloc al gândului lui Dumnezeu, ca
Duhul să gândească prin acea minte, atunci nu vom mai
avea gândirea noastră, ci gândirea lui Dumnezeu. Ce
orizont de gândire vom avea atunci! Vom avea gânduri
curate. Toate comorile ascunse ale înţelepciunii şi
cunoştinţei, toate înălţimile şi profunzimile ştiinţei, sunt
deschise omului care face lucrul acesta.
Acest trup nu este deloc trupul nostru, ci
trupul lui Hristos, iar noi trebuie să-l predăm
conducerii Sale
Tu ai puterea minţii pentru a controla trupul.
Aceasta este lecţia pe care trebuie s-o învăţăm în lumea
aceasta, dacă vrem să fim printre cei care vor fi înălţaţi
la cer fără să vadă moartea, care stau ca minuni ale lui
Dumnezeu în faţa universului, ca semn desăvârşit al
venirii Sale - adică sunt manifestarea Lui aici în fire, în
trup. Tu şi eu trebuie să învăţăm supunerea desăvârşită
faţă de Dumnezeu, predarea desăvârşită a trupului,
recunoaşterea desăvârşită a faptului că acest trup nu
este deloc trupul nostru, ci trupul lui Hristos şi că noi
trebuie să-I încredinţăm Lui toate drepturile şi toată
autoritatea asupra lui şi să-l predăm conducerii Lui,
pentru ca voia firii să fie nimicită. Atunci când firea va
pofti şi va jindui după lucrurile neîngăduite, vom avea o
putere care poate spune „Nu,” acelor lucruri.
Ştiu că unul dintre motivele principale pentru care
mai înainte, timp de atâţia ani, nu mi-am dat seama de
puterea lui Dumnezeu de a mă salva de propria mea
dispoziţie păcătoasă, a fost pur şi simplu lipsa mea de
dorinţă de a fi scăpat de ea. De ce? Omul îndrăgeşte ce
este al său. Noi eram uniţi cu firea şi acele lucruri în
care găseam plăcere păcătoasă erau într-o asemenea
măsură parte a firii noastre încât, fără ele, nici nu ne
puteam imagina fericirea, fie chiar şi în rai. Nu-i aşa că
aceasta este experienţa pe care aţi avut-o mereu? Nici
nu vă puteaţi imagina fericirea fără acel lucru păcătos.
Eram dispuşi să renunţăm la orice altceva, dar nu la
păcatul nostru îndrăgit. Ce bucurie am mai avea în viaţă
dacă ni s-ar lua acel lucru? Când îi vorbesc cuiva despre
bucuria unei vieţi sănătoase şi îi arăt anumite lucruri
care duc la senzualitate, pasiune, poftă şi boală, el se
apără spunând: „Ce rost ar mai avea să trăim dacă nu
putem avea nici unul din aceste lucruri?” Nu i-aţi auzit
niciodată pe oameni vorbind aşa? „N-am mai avea nici
o bucurie dacă ni s-ar lua acest lucru.”
Nu vă daţi seama că aceasta înseamnă doar
continuarea păcatului Evei? La început, fiecare pom din
grădină, tot ce era plăcut de privit şi bun de mâncat, i-a
fost dat Evei şi Domnul i-a spus: „Poţi să mănânci după
plăcere din tot ce doreşti.” Dar diavolul i-a fixat mintea
asupra singurului pom neîngăduit şi a rodului lui, şi
toate celelalte au fost pierdute din vedere. Eva simţea că
dacă nu va avea acel singur lucru, nu va mai avea nimic
altceva cu care să se hrănească. Cum va mai trăi ea de-
acum înainte? Ce rost avea să mai trăiască dacă nu
putea avea acel lucru? Acest gând le-a înăbuşit pe toate
celelalte.
Diavolul a perpetuat această orbire în firea
omenească şi a făcut ca păcatul să ne apară aşa de
atractiv încât am întrebat: „Va trebui oare să fiu eliberat
de acest lucru?” Ba nu, nu ne-am gândit aşa, ci am spus:
„Va trebui să mă lipsesc de acest lucru?” Noi nu am
văzut în aceasta un câştig, ci o pierdere: „Va trebui să
mă despart de acest lucru? Va trebui să renunţ la el?”
Acesta este felul în care a fost predicată
Evanghelia. A fost predicată ca o Evanghelie a
renunţării. Dar ea este o Evanghelie a dăruirii. Domnul
6
Isus Hristos este Cel care a renunţat la tot, iar noi cei
care am primit totul.
Când ajungem la subiectul vieţuirii sănătoase,
problema nu este aceea de a renunţa la cutare sau cutare
lucru, de a renunţa la bucuria de a trăi, ci de a avea
ochii îndreptaţi şi fixaţi asupra Domnului Isus Hristos,
de a avea privirea fixată asupra a ceea ce este spiritual
şi adevărat şi care oferă bucurie, de a înţelege că lucrul
pe care ni-l oferă El este mult, mult mai înalt decât
părerile noastre cele mai înalte despre plăcere. Aşa că,
atunci când le primim în felul acesta, după voia lui
Dumnezeu, ne întrebăm apoi cum am putut vreodată să
ne mulţumim cu ele şi să trăim stăpâniţi de poftele firii.
Când înţelegem aceasta, avem viaţă sănătoasă în
trup muritor, viaţă fără păcat în fire păcătoasă şi atunci
ne lăudăm mult mai bucuroşi cu slăbiciunile noastre,
pentru că puterea lui Hristos rămâne în noi. Vom simţi
plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri,
în strâmtorări, pentru Hristos, vom avea plăcere chiar şi
în ispite şi slăbiciuni, pentru că puterea lui Dumnezeu
este în noi. O, nu-mi pot imagina şi nu pot înţelege ce
bucurii vom avea în lumea viitoare, dar ştiu că pot fi
deplin mulţumit, necunoscând nici o altă bucurie mai
înaltă decât aceasta pe care ne-o oferă Isus şi anume
experienţa puterii lui Hristos în firea păcătoasă -
experienţa de a îngenunchea şi a supune voii Lui
această fire păcătoasă. Când se realizează acest lucru
avem bucuria biruinţei.
Aceasta nu este o simplă teorie, este un lucru
foarte practic. Înseamnă a fi posedaţi de Duhul lui
Dumnezeu. Ştiţi ce înseamnă a fi posedaţi şi stăpâniţi
de Diavol. Aţi auzit expresia „posedat de Diavol,” nu-i
aşa? Este atât de trist că vieţuirea cea bună şi dreaptă
este atât de puţin cunoscută încât trebuie s-o ilustrăm
printr-un exemplu negativ! Noi, ca popor, suntem
proprietatea personală a lui Dumnezeu. Nu suntem doar
poporul despre care se spune că este al Său şi pe care îl
pretinde ca proprietate a Sa, ci suntem poporul pe care
îl posedă şi-l stăpâneşte El, suntem poporul posedat de
Dumnezeu.
Tu şi eu nu putem face nimic pentru a aduce
Duhul lui Dumnezeu în noi. Noi nu avem nici o putere
asupra Duhului lui Dumnezeu. El merge unde voieşte şi
nimic din ceea ce am putea face sau spune noi, nici un
fel de slujire pe care I-am putea-o aduce, nici o
tăgăduire de sine pe care am putea-o exercita, nu ne
poate umple cu Duhul lui Dumnezeu. Chiar dacă ne-am
biciui trupurile, ne-am îmbrăca în saci, ne-am zgâria cu
spini, am umbla cu cuie în pantofi, am face pelerinaje
pe genunchi, ne-am lega cu lanţuri - şi oamenii fac toate
acestea deplin încredinţaţi, pentru a fi eliberaţi de păcat
şi umpluţi cu Duhul Sfânt, - totuşi n-am putea aduce
Duhul lui Dumnezeu în noi.
Adevărul este că nu putem aduce Duhul lui
Dumnezeu în noi; din contră putem face o mulţime de
lucruri să-L ţinem afară. Uneori, când vorbesc cuiva
despre reforma sanitară şi despre viaţa sănătoasă,
despre predarea completă a trupului lui Dumnezeu, ca
voia Sa să se manifeste în trup, mi se răspunde: „Nu
suntem mântuiţi prin fapte.” Aşa este. Dar noi putem
pierde mântuirea, prin fapte. Dacă vom continua să
facem acele fapte care-L resping pe Dumnezeu, vom
izgoni Duhul lui Dumnezeu şi vom fi pierduţi. De aceea
partea noastră este pur şi simplu de a ne preda şi de a
cere ca orice lucru păcătos să fie luat de la noi. Curăţiţi-
vă de necurăţia cărnii şi duhului, în teamă de Domnul.
Scopul pentru care ne este prezentată reforma sanitară
este să vedem manifestarea vieţii lui Dumnezeu, să
privim faptele şi lucrările lui Dumnezeu şi să vedem
viaţa Lui în toate manifestările ei slăvite, în lumina
strălucitoare a soarelui, în apa scânteietoare, în aerul
proaspăt, în toate felurile în care Dumnezeu ne dă viaţa
Sa spirituală. Şi, pe măsură ce ne predăm acestei vieţi, o
viaţă mai abundentă decât cea care se manifestă în
vreun lucru vizibil, va veni şi ne va umple.
Fiecare suflare de aer, fiecare respiraţie, este
plănuită de Domnul să ne aducă aminte că noi trăim
doar prin El
De ce ne-a creat Domnul cu nevoia de a ne hrăni?
De ce a plănuit El ca trupurile noastre să fie hrănite cu
mâncare şi băutură? Domnul ne-ar putea ţine în viaţă şi
fără a fi nevoie să ne hrănim, nu-i aşa? De ce trebuie să
mâncăm? Ca să trăim, desigur. El ne-a făcut astfel încât
să găsim plăcere în lucrul acesta, căci există o plăcere
desăvârşită în orice ţine de slujirea lui Dumnezeu. Dar
El nu ne-a făcut să mâncăm pur şi simplu de plăcere.
Nu. El ne-a făcut să ne placă să mâncăm ca să putem
trăi. Să presupunem că Domnul ne-ar fi făcut să putem
trăi şi fără să mâncăm. Ce ar spune omul atunci? „Eu
am viaţă în mine însumi, nu depind de nimeni, în mine
este principiul vieţii, trăiesc prin propria mea putere, nu
iau nimic din afara mea, am viaţa chiar aici, în mine.”
Omul ar spune acest lucru în ciuda a tot ceea ce ar face
Dumnezeu. Dacă n-am avea nici un mijloc vizibil de
susţinere a vieţii, L-am uita pe Dumnezeu şi ne-am
crede noi înşine dumnezei. Aşa că Domnul a făcut ca
noi să ne obţinem viaţa doar din afara noastră, s-o luăm
şi s-o primim prin mâncare, apă, soare, aer proaspăt şi
să recunoaştem că vine de la Dumnezeu. Astfel, fiecare
suflare, fiecare respiraţie a fost plănuită de Domnul să
7
ne aducă aminte de prezenţa Sa, să ne amintească că
trăim prin El. Şi aceasta ca să ne predăm pe noi înşine
Lui şi vieţii pe care ne-o dă El prin aceste daruri.
Să presupunem că nu ne gândim deloc la aceste
lucruri, că nici nu ne pasă şi că mâncăm lucruri pe care
Hristos le dezaprobă - că ne luăm hrana la mâna a doua
şi nu proaspătă din mâna lui Dumnezeu. Când facem
aceasta, în ciuda darurilor binecuvântate ale lui
Dumnezeu şi respingem darurile Lui preţioase, spunem
de fapt că putem trăi foarte bine şi doar cu o parte
limitată din viaţa Lui. Înseamnă că ne mulţumim cu o
viaţă coruptă de Satana.
Indiferent care ar fi moştenirea noastră din fire,
Duhul lui Dumnezeu are o asemenea putere asupra firii
încât poate inversa complet această situaţie, pentru a ne
face părtaşi naturii divine, eliberându-ne de stricăciunea
care este în lume prin poftă. Astfel, Dumnezeu Îşi
manifestă puterea Sa prin noi. Dar lupta trebuie
continuată zi de zi. Nu putem niciodată să încetăm a
veghea. Văzând manifestarea lui Hristos în trupul
nostru, văzând manifestarea vieţii creştine şi
descoperind că El vindecă toate slăbiciunile şi ne iartă
toate păcatele noastre, să nu credem vreodată, nici
măcar pentru o clipă, că suntem puternici prin noi
înşine şi că putem face ce ne place. Doar prin
recunoaşterea permanentă a faptului că toată viaţa şi
toată puterea vin de la El şi că ne sunt date toate
îndurările Sale, putem păstra noi viaţa Sa. Nu trebuie să
ne îngâmfăm. Nu vom avea niciodată atât de mult din
viaţa lui Dumnezeu încât să ne putem lipsi de ea şi să
trăim doar prin noi înşine.
Acum şi în veşnicie, trăim doar prin credinţa în
Fiul lui Dumnezeu
Fie ca Dumnezeu să ne ajute să vedem
perspectivele slăvite ale Evangheliei! Fie ca El să ne
facă în stare, pe fiecare dintre noi, să ne dăm seama ce
binecuvântare este să-L cunoaştem pe Domnul Isus
Hristos - viaţa veşnică - şi bucuria mântuirii. Fie ca,
supunându-ne Lui zi de zi, să putem exclama: „Vreau
să fac voia Ta, Dumnezeule şi Legea Ta este în fundul
inimii mele, descoperind puterea Ta chiar în trupul meu
muritor şi păcătos, spre lauda veşnică a slavei harului
Tău!”
“Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte,
pentrucă sămânţa Lui rămâne în el, şi nu poate păcătui,
fiindcă este născut din Dumnezeu” 1 Ioan 3, 9
 Erwin Zoor
Există numai un singur Dumnezeu. Biblia învaţa
acest lucru foarte clar (compară Deut. 6,4; Marcu
12,29-34). Ai ştiut însa ca printre creştini exista mai
multe închipuiri despre Dumnezeu? Mai bine zis există
diferiţi Dumnezei adoraţi de creştinatate, dintre care
doar unul este adevăratul Dumnezeu. Este posibil ca
mulţi dintre noi sa se închine unui Dumnezeu fals,
fiindca imaginea noastră despre Dumnezeu este falsă.
Carui Dumnezeu te închini tu? Adevăratului Dumnezeu
al Bibliei sau unui chip fals al lui Dumnezeu? Ţine
seama că Isus în Ioan 4, 24 spune, ca aceeia care se
închina lui Dumnezeu, trebuie sa I se închine în spirit şi
în adevăr.
1. Prima credinţa este, ca Dumnezeu ar fi o
trinitate (sfânta treime). Majoritatea “creştinilor” cred
acest lucru. Aceasta învaţatura spune ca Dumnezeu
consta din trei părţi. O parte este numita Tată, o parte
este Fiu şi o parte Duh Sfânt. Aceste trei părţi sunt o
singura fiinţa. Aceasta fiinţa este atotputernica,
atotştiutoare şi exista din totdeauna cu cele trei părţi sau
personaje ale sale.
2. Există şi o a doua
credinţa, ca Dumnezeu ar fi
numai o persoana, care se
descopera însa în felurite
chipuri în funcţie de timp şi
loc. De exemplu în Vechiul
Testament este Tatăl. Când a
fost pe pamânt a luat înfaţişarea
"Fiului", devenind Isus Hristos,
însa fiind mereu aceeaşi persoana. Iar acum se afla la
noi într-o a "treia forma" ca Duh Sfânt. Aceasta
credinţa este cunoscuta în general ca "Teoria - Isus
singur".
3. A treia este învaţatura, care spune ca exista trei
fiinţe atotputernice, care deţin aceeiaşi autoritate şi
putere, toate trei existând din veşnicii. Toate trei sunt
numite dumnezei. Dar pentru ca în tot ceea ce fac sunt
într-o perfecta unitate, sunt "un Dumnezeu" şi nu trei.
După aceasta credinţa, cele trei fiinţe (Dumnezei) au
hotarât, cu mult, mult timp înainte, sa "joace" trei roluri
diferite. Una va fi Tată, alta Fiu si cea de-a treia Duhul
Sfânt.
4. A patra credinţa este, ca Dumnezeu ar fi numai
o persoana. Aceasta persoana este Tatăl singur. Se
spune ca Dumnezeu, cu mult, mult timp înainte, L-a
creat pe Isus Hristos si l-a înalţat peste toate celelalte
creaturi. Duhul Sfânt ar fi o energie sau o putere activa
a lui Dumnezeu. Aceasta este credinţa Mărtorilor lui
Iehova.
Pot fi toate aceste închipuiri corecte? Sigur ca nu!
Este clar ca toţi aceşti oameni se închina unor
Dumnezei diferiţi! Este însa acest lucru aşa de
important? Pot aceste diferenţe sa influenţeze credinţa
noastră, atâta timp cât noi vorbim despre "Dumnezeu"
şi încercam sa facem voia Sa? Sigur ca da! Există o
credinţa la moda astazi, care spune ca nu este important
ce crede o persoana, atâta timp cât persoana respectiva
cheama numele lui Dumnezeu. Aceasta este o
închipuire falsă şi periculoasa. Biblia ne invata, ca
aceeia care nu iubesc adevarul, vor fi inselaţi şi vor
crede o minciuna. Pentru ca vor crede aceasta minciuna,
ei se vor pierde (vezi 2 Tes. 2,10-12). Isus însuşi
spunea: "Aceasta este viaţa veşnica: sa Te cunoasca pe
Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Cel pe care L-
ai trimis Tu, Isus Hristos" (Ioan, 17,3). Cum putem sa
credem ca Il cunoastem pe Dumnezeu, când nu ştim
nici macar cui ne adresam, atunci când chemam
Numele Sau? Ne adresam la:
A. Trei persoane, care sunt o singura fiinţa?
B. O persoana, care se manifesta în trei feluri?
 C. Trei persoane atotputernice, care joaca trei
roluri diferite?
D. O persoana şi un fiu creat?
Am descris patru închipuiri îndragite, din care
fiecare este altfel şi totuşi nici una nu corespunde
învaţaturii biblice despre Dumnezeu.
Adevaratul Dumnezeu
Ce înseamna cuvântul "Dumnezeu"? In general
cuvântul ne indica o fiintă, care are cea mai înalta
poziţie şi careia i se datoreaza închinare. Biblia învaţa,
ca exista numai un singur Dumnezeu, şi ca acest
Dumnezeu este cea mai puternica fiinţa din tot
universul. Toate lucrurile vin de la El, toata puterea Ii
aparţine Lui şi El este stapânul peste toţi şi toate. Cine
este aceasta persoana? Biblia spune, ca aceasta
persoana este numai Dumnezeu-Tatal.
"Este un singur Dumnezeu si Tată al tuturor, care
este mai presus de toţi". (Efes. 4,6)
"Totuşi pentru noi nu este decât un singur
Dumnezeu: Tatăl, dela care vin toate lucrurile". (1 Cor.
8,6)
"Dumnezeu, Domnul, Cel Atotputernic" a avut un
Fiu. Cu mult înainte de timpul nostru, înaintea
veşniciilor (vezi E.G.White, Patriarhi şi profeti, cap.1,
pag.2), acest Dumnezeu a născut din propria Sa
substanţa un Fiu. Acest Fiu nu a fost creat, el a fost
născut. A crea înseamna în acest caz a face ceva dintr-o
substanţa aflata în exterior sau a face ceva din nimic. Pe
când a naşte înseamna în acest caz "a iesi din propria
substanţa a Tatalui".
Fiul lui Dumnezeu
Fiul lui Dumnezeu este exact ca Tatăl Sau. El este
imaginea în oglinda a Tatălui, având acelaşi caracter
sfânt (vezi Evrei 1,3). Dumnezeu a dat toata puterea şi
autoritatea Sa, Fiului Sau, creând tot Universul prin El
(compara Efes. 3,9; Evrei 1,2; E.G.White, Istoria
mintuirii, pag. 7). Isus însuşi ne marturiseşte în
Proverbe 8, 22-30 despre naşterea Sa şi despre viaţa Sa
împreuna cu Tatăl înainte de facerea Lumii. El spune:
“Domnul ma avea la începutul căilor Sale,
înaintea lucrărilor Sale de demult. Din veşnicie am fost
unsă, de la început, înainte de a fi pamântul. Când nu
erau adâncuri am fost născută… înainte de a fi
întemeiaţi munţii, înaintea dealurilor, am fost născută…
Când El pregatea cerurile, eu eram acolo…când punea
9
temeliile pamântului eu eram copilaşul dragostei Lui şi
zilnic eram desfatarea Sa, jucându-ma întotdeauna
înaintea Lui, jucându-ma în partea locuita a pamântului
Sau; şi desfatarile mele erau în fiii oamenilor."
(Proverbe, 8, 22-25. 27.29-31) Biblia 2001 - traducere
literala noua. E.G.White scrie ca aceste versete se refera
la Hristos: Patriarhi si profeţi, cap.1, pag.34)
Isus însuşi ne spune, ca El este singurul Fiu al lui
Dumnezeu. In Ioan 3,16 El ne spune foarte clar:
"Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că
a dat pe singurul Lui Fiu."
Pe acest Fiu (Isus Hristos), L-a trimis Dumnezeu
în lume, ca sa moară pentru rascumpararea oamenilor.
Fiul avea chipul lui Dumnezeu (vezi Filipeni 2,6), totuşi
El a lasat la o parte slava pe care o avea la Tatăl Sau şi
S-a smerit singur, devenind o fiinţa omeneasca saraca si
umila. El le-a permis oamenilor pe care i-a creat, sa-L
respinga, sa-L loveasca, sa-L batjocoreasca, sa-L
scuipe, şi in cele din urmă sa-L pironeasca în mod
brutal pe o cruce. Cea mai mare durere însa, i-a
provocat-o desparţirea de iubitul Sau Tata. El a suferit
cumplit, pentru ca noi, pacatoşii, sa avem din nou
dreptul la viaţa veşnica. Cel care şi-a dat viaţa este Fiul
viului Dumnezeu. Pentru ca este nascut din Dumnezeu,
El are natura lui Dumnezeu, fara sa fie însa nicidecum
Tatăl insusi. Ce lucru minunat este sa înţelegi, ca
Atotputernicul Dumnezeu a îngaduit, ca Fiul Sau iubit,
care o data a stat în poala Sa (Ioan 1,18), sa moara
înaintea ochilor Sai, pentru ca noi sa putem trai veşnic.
Doua adevaruri vii
Planul de mântuire cuprinde doua adevăruri
minunate. Aceste adevăruri trebuie sa le credem, daca
vrem sa fim salvaţi.
1. Primul mare adevăr este iubirea minunata a lui
Dumnezeu pentru omenirea cazuta. Aceasta iubire este
aşa de mare, ca Dumnezeu a acceptat întruparea în
carne pacatoasa a singurului Sau Fiu (Ioan 1,14) şi
moartea Lui pentru noi.
2. Al doilea mare adevar este ca Isus a acceptat
moartea de bunavoie, pentru a plati preţul pentru
pacatele noastre. El nu s-a prefacut ca moare, ci a mers
cu adevarat la moarte şi a murit într-adevar.
Creştinismul spune însa, ca Isus nu este cu
adevarat Fiul lui Dumnezeu. Mulţi spun, ca El nu este
nascut din Dumnezeu, ci ca El insusi ar fi veşnicul
Dumnezeu. Alţii spun, ca El ar fi fost creat de
Dumnezeu. Aceste închipuiri false contrazic cele doua
adevăruri menţionate mai sus.
Dovadă dragostei lui Dumnezeu
Pentru ca Dumnezeu ne iubeşte cu o iubire fară
margini, a dat El pe Fiul Sau sa fie chinuit şi sa moara.
L-a durut inima sa vadă pe Fiul Sau suferind şi murind.
El a dat pentru noi, tot ce avea mai de preţ. Pe singurul
Sau Fiu! Numai ca noi sa avem viaţa. Numai aşa a putut
Dumnezeu sa demonstreze, ca El ne iubeste mai mult
decât propria Să viată.
De ce învaţa majoritatea creştinilor, ca Isus nu a
fost născut cu adevarat de Dumnezeu, ci ca El a fost
dintotdeauna o parte a aşa numitei "Trinitaţi", în care
toate cele trei fiinţe sunt egale în putere şi autoritate?
Minte oare Biblia când spune ca Dumnezeu a trimis în
lume pe singurul Sau Fiu (1Ioan 4,9)?
Pe de alta parte, Mărtorii lui Iehova spun, ca
Dumnezeu l-a creat pe Isus, şi a lasat ca oamenii sa-L
rastigneasca. Poate aceasta sa fie o dovadă de dragoste
din partea lui Dumnezeu? Aceasta închipuire satanica il
prezinta pe Dumnezeu, ca pe o fiinţa tiranica şi egoista,
care sacrifica o creatura, însa El însuşi nu face nici un
sacrificiu. Numai atunci când înţelegem, ca Isus este
într-adevar unicul Fiu născut al lui Dumnezeu, Fiul
preţios şi iubit mai presus de orice în tot Universul,
numai atunci vom putea aprecia la justa valoare iubirea
pe care Tatăl a aratat-o faţa de noi oamenii. Noi ne
plecăm smeriţi în faţa dragostei Sale, numai pentru ca
El a fost în stare sa aduca un sacrificiu atit de mare. El a
suferit cumplit împreuna cu Fiul Sau, atunci când acesta
în chinuri trupeşti şi sufleteşti a murit de o moarte
îngrozitoare. El a făcut acest sacrificiu, pentru ca noi,
oameni pacatoşi şi pierduţi, sa avem din nou şansa unei
vieţi fericite.
Adversarul lui Dumnezeu, Satana, s-a straduit şi a
reuşit în buna măsura să distruga acest adevăr minunat
despre mareţia dragostei lui Dumnezeu pentru omenirea
pierduta. Satana a înşelat bisericile creştine. Cei care ar
fi trebuit sa pazeasca adevărul, au ajuns sa-l distrugă.
Aşa ca astazi creştinii învaţa, ca Isus este Fiul lui
Dumnezeu numai cu numele, El nefiind cu adevărat
Fiul lui Dumnezeu născut din veşnicii.
Biblia învaţa ca Dumnezeu nu poate muri (vezi 1
Tim. 6,16). Atunci este numai logic, ca dacă Isus este
însuşi Dumnezeu, El n-ar fi putut sa moară pentru
pacătele noastre.
Cum a început totul?
Acum aproape o mie şaptesute de ani, în anul 325
d.C., marii teologi ai creştinataţii s-au întâlnit într-o
localitate numita Niceea, ca sa stabilească, dacă Isus
este Fiul lui Dumnezeu, sau nu. O partida condusa de
un barbat cu numele de Arius, a hotarât ca Isus nu era
cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, ci ca a fost creat, înca
înainte ca Dumnezeu sa fi creat ceva. Astazi, Martorii
lui Iehova au aceasta credinţa a lui Arius. O alta partida,
condusa de un barbat cu numele de Athanasius, a
hotarât deasemenea ca Isus nu este Fiul de trup al lui
Dumnezeu, totuşi ca El ar fi o parte din Dumnezeu.
Athanasius credea, ca Dumnezeu este o fiinţa, formata
din trei compartimente, şi acestea sunt Tatăl, Fiul si
Duhul Sfânt. Şi astazi majoritatea creştinilor au aceasta
credinţa. Prin aceasta ei resping adevărul biblic, ca Isus
este într-adevar singurul Fiu născut al lui Dumnezeu!
La consiliul de la Niceea s-au pus bazele unor concepţii
false, care în urmatorii 1600 de ani s-au încetaţenit în
gândirea creştina populara.
Crezi tu ca Isus este Fiul lui Dumnezeu?
Tu ai citit aceste rânduri, fiindcă Dumnezeu vrea,
ca tu să ştii, ce simte El pentru tine. El vrea, ca tu să ştii
ce iubire mare are El pentru tine, atât de mare, ca "n-a
cruţat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi
toţi…" (Rom.8,32).
Întelegând aceasta, dragostea lui Dumnezeu
schimba deja viaţă ta. Tu vei avea în curând o relaţie
mai strânsa faţa de adevăratul Dumnezeu şi Fiul Său (1
Ioan 1,3) şi astfel locul tău în împaratia lui Dumnezeu
va fi în siguranţa!
“Cine este cel ce a
biruit lumea, dacă nu
celce crede că Isus
este Fiul lui
Dumnezeu?”
1 Ioan 5, 5

10
 Nedoritul Isus
Sorin Nicola
TC: „Pilat le-a zis: ‚Dar ce să fac cu Isus, care
se numeşte Hristos?’ ‚Să fie răstignit’ i-au răspuns cu
toţii.” Matei 27:22
Este Isus, cu adevărat persoana pe care o dorim
să fie cu noi? E adevărat că bisericile vorbesc şi
predică despre Isus, şi îi preamăresc Numele în
cântec şi poezie. „În numele Lui” se fac toate
slujbele şi ceremoniile religioase. Dar Îl dorim cu
adevărat? Câte biserici L-ar primi pe Isus măcar
ca un simplu membru? Cât timp am „suporta” pe
Isus în mijlocul nostru?
Neprihănirea lui Isus este apăsătoare
Ioan 7: 45-48 „Aprozii s-au întors, deci, la preoţii
cei mai de seamă şi la Farisei. Şi aceştia le-au zis: „De
ce nu L-aţi adus?” Aprozii au răspuns: „Niciodată n-a
vorbit vreun om ca omul acesta.” Fariseii le-au răspuns:
„Doar n-aţi fi fost duşi şi voi în rătăcire? A crezut în El
vreunul din mai marii noştri sau din Farisei?”
Marcu 1:22 „Oamenii erau uimiţi de învăţătura
Lui; căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi
învăţau cărturarii.”
Ò „Conducătorii iudei nu iubeau pe
Dumnezeu; de aceea, ei s-au îndepărtat de El, şi au
respins toate eforturile oferite Lui pentru o rezolvare
dreaptă a problemei. Domnul Hristos, Fiul cel iubit al
lui Dumnezeu, a venit ca să revendice cele ce se
cuveneau de drept Stăpânului viei; dar vierii L-au tratat
cu un vădit dispreţ, spunând: "Nu vrem ca acest om să
domnească peste noi." Ei invidiau frumuseţea de
caracter a Domnului Hristos. Felul Său de a învăţa era
cu mult superior celui al lor, şi se temeau de succesul
Lui. El i-a mustrat şi le-a demascat ipocrizia, arătându-
le care va fi rezultatul sigur al căii lor. Faptul acesta i-a
făcut furioşi. Ei sufereau mustrările pe care nu le puteau
aduce la tăcere. Ei urau nivelul înalt al neprihănirii pe
care Domnul Hristos o prezenta mereu. Ei şi-au dat
seama că învăţăturile Sale îi plasa acolo unde egoismul
lor era demascat şi s-au hotărât să-L omoare. Ei urau
11
exemplul Lui de credincioşie, sfinţenia şi înalta Lui
spiritualitate manifestate în tot ceea ce El făcea.
Întreaga Lui viaţă era un reproş faţă de egoismul lor şi
când timpul probei finale a venit, proba care de fapt
însemna ascultare şi viaţă veşnică, sau neascultare şi
moarte veşnică, ei au respins pe Sfântul lui Israel. Când
li s-a cerut să aleagă între Hristos şi Baraba ei au
strigat: "Slobozeşte-ne pe Baraba." Luca 23,18.”
E.White – Parabolele Domnului, p.294
Isus curăţă Templu
Matei 21:12-14 „Isus a intrat în Templul lui
Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi
cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor
de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei, şi le-a
zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de
rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de
tâlhari.” Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu,
şi El i-a vindecat.”
Se pare că Isus scade valoarea Legii
Ioan 7:19. 20 „Oare nu v-a dat Moise Legea?
Totuşi nimeni din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să
Mă omorâţi?” Norodul I-a răspuns: „Ai drac. Cine
caută să Te omoare?”
Matei 5:17 „Să nu credeţi că am venit să stric
Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să
împlinesc.”
Ò Dar Israel n-a pătruns natura spirituală a
Legii şi, deseori, pretinsa lor ascultare nu era decât o
înşiruire de forme şi ceremonii, şi nu o predare a inimii
în braţele iubirii suverane. Când Isus, prin caracterul şi
lucrarea Sa, le înfăţişa oamenilor însuşirile sfinte, pline
de bunătate şi părinteşti ale lui Dumnezeu şi prezenta
deşertăciunea unei ascultări ceremoniale, conducătorii
iudei nici n-au primit, nici n-au înţeles cuvintele Sale.
Ei îşi închipuiau că El tratează prea uşor cererile Legii;
iar când El le-a înfăţişat însăşi adevărurile care erau
sufletul slujbei date lor de Dumnezeu, privind numai la
cele de afară, ei, L-au acuzat că vrea s-o strice.
…Rabinii au văzut că, prin învăţătura Lui, toată
învăţătura pe care o dăduseră ei norodului era făcută de
nimic. El dărâma zidul de despărţire care fusese aşa de
măgulitor pentru mândria şi separatismul lor şi ei se
temeau că, dacă are să fie lăsat aşa, are să ducă norodul
departe de ei. Din cauza aceasta, ei L-au urmărit cu o
ură neîmpăcată, nădăjduind să găsească vreun prilej
oarecare pentru a-L face să cadă în dizgraţia mulţimilor
şi, în felul acesta, să dea putinţă Sinedriului să se
asigure de osândirea şi uciderea Lui…. Pe Munte, Isus
era pândit de aproape de iscoade şi, când explica
principiile neprihănirii, fariseii au început să şoptească
încoace şi încolo că învăţătura Sa era în opoziţie cu
preceptele pe care le dăduse Dumnezeu pe Sinai.”
E.White – Cugetări de pe munte, p.47,48
Este un păcătos, nu ţine Sabatul!
Ioan 9:16,24,25 Atunci unii din Farisei au început
să zică: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru
că nu ţine Sabatul.” Alţii ziceau: „Cum poate un om
păcătos să facă asemenea semne?” Şi era dezbinare
între ei. Fariseii au chemat a doua oară pe omul care
fusese orb, şi i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu: noi
ştim că omul acesta este un păcătos.” El a răspuns:
„Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb,
şi acum văd.”
Ioan 5:18 Tocmai de aceea
căutau şi mai mult Iudeii să-L
omoare, nu numai fiindcă
dezlega ziua Sabatului, dar şi
pentru că zicea că Dumnezeu
este Tatăl Său, şi Se făcea astfel
deopotrivă cu Dumnezeu.
Isus dărâmă zidurile
exclusivismului; distruge pre-
tenţia că noi suntem singura
biserică
Ioan 10:16.19-21 Mai am
şi alte oi, care nu sunt din staulul
acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de
glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor... Din pricina
acestor cuvinte, iarăşi s-a făcut dezbinare între Iudei.
Mulţi dintre ei ziceau: „Are drac, este nebun; de ce-L
ascultaţi?” Alţii ziceau „Cuvintele acestea nu sunt
cuvinte de îndrăcit; poate un drac să deschidă ochii
orbilor.”
Isus produce tulburare şi agitaţie; unitatea
bisericii este în pericol
Ioan 7:43. 44 S-a făcut, deci, dezbinare în norod
din pricina Lui. Unii din ei voiau să-L prindă; dar ni-
meni n-a pus mâna pe El.
Marcu 12:24 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare
nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici
Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
Ò „Faptul că nu există nici o controversă sau
agitaţie în poporul lui Dumnezeu nu trebuie privit ca
dovadă concludentă că ei stau tare la doctrina
sănătoasă. Este motivul să ne temem că ei nu fac
deosebire clară între adevăr şi eroare. Când nu se ridică
noi întrebări prin investigarea Scripturii, când nu există
diferenţe de opinii care să îi facă să cerceteze Biblia
pentru ei înşişi, ca să fie siguri că au adevărul, vor fi
mulţi astăzi, ca şi în trecut, care se vor prinde de tradiţie
şi nu vor şti la ce se închină... Fraţii noştri ar trebui să
fie dispuşi să cerceteze cu sinceritate fiecare punct în
discuţie... Sub nici o formă nu va trebui să permitem să
se manifeste spiritul care i-a ridicat pe preoţi şi pe
cărturari împotriva Răscumpărătorului lumii. Ei se
plângeau că Isus tulbură poporul, şi doreau ca El să-i
lase în pace; căci El producea încurcătură şi dezbinare.”
E.White – Slujitorii Evangheliei, p. 298-302
Isus desfiinţează toate tradiţiile şi nu dă nici o
atenţie datinilor bătrâneşti
Matei 15:2-8 „Pentru ce
calcă ucenicii Tăi datina
bătrânilor? Căci nu-şi spală
mâinile când mănâncă.” Drept
răspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce
călcaţi porunca lui Dumnezeu în
folosul datinii voastre? Făţarnici-
lor, bine a proorocit Isaia despre
voi, când a zis: „Norodul acesta se
apropie de Mine cu gura şi mă
cinsteşte cu buzele, dar inima lui
este departe de Mine. Degeaba Mă
cinstesc ei, învăţând ca învăţături
nişte porunci omeneşti.”
Marcu 7:13 Şi aşa, aţi
desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră.
Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!”
Isus distruge autoritatea conducătorilor
Matei 15:14 Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi
când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi
în groapă.”
Ioan 12:19 Fariseii au zis, deci, între ei: „Vedeţi
că nu câştigaţi nimic: iată că lumea se duce după El!”
Ultimul consiliu – „patrioţii care căutau
salvarea naţiunii”

12
 Ioan 11:47-53 Atunci preoţii cei mai de seamă şi Luca 19:14 Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimis
Fariseii au adunat Soborul, şi au zis: „Ce vom face? după el o solie să-i spună: „Nu vrem ca omul acesta să
Omul acesta face multe minuni. Dacă-L lăsăm aşa, toţi împărăţească peste noi.”
vor crede în El, şi vor veni Romanii şi ne vor nimici şi
- Anii 1843
locul nostru şi neamul.” Unul din ei, Caiafa, care era
mare preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu ştiţi nimic; Ò „Mulţi privesc cu oroare la calea urmată
oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un de iudei când L-au respins şi L-au răstignit pe Hristos;
singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?” Din iar când citesc istorisirea ruşinoasei Lui maltratări, ei
ziua aceea, au hotărât să-L omoare. cred că Îl iubesc şi nu L-ar fi tăgăduit ca Petru sau
răstignit ca iudeii. Dar Dumnezeu, care citeşte inimile
Ò „La consiliul acesta, vrăjmaşii lui Hristos tuturor, a pus la probă acea iubire pe care ei mărturiseau
fuseseră adânc convinşi. Duhul Sfânt le impresionase că o simt faţă de Isus. Tot cerul a privit cu cel mai
mintea. Dar Satana se lupta să pună stăpânire pe ei. El adânc interes primirea primei solii îngereşti. Dar mulţi
le-a adus aminte de greutăţile pe care le suportaseră din care au mărturisit că-L iubesc pe Isus şi care au vărsat
cauza lui Hristos. Cât de puţin onorase Hristos lacrimi când au citit povestea crucii, au luat în râs
neprihănirea lor! El prezenta o altă neprihănire, pe care vestea cea bună a venirii Sale. În loc să primească solia
trebuia să o aibă toţi cei ce voiau să fie copii ai lui cu bucurie, au declarat că este o amăgire. I-au urât pe
Dumnezeu. Neluând în seamă formele şi ceremoniile cei care iubeau venirea Sa şi i-au dat afară din biserici.”
lor, El îi încurajase pe păcătoşi să meargă direct la E.White – Experienţe şi viziuni, p.261
Dumnezeu, ca la un Tată milostiv, şi să-I spună ce
nevoi au. Astfel, după părerea lor, El dăduse la o parte - Minneapolis 1888
preoţia. El refuzase să recunoască teologia şcolilor Ò „Tot universul a fost martor la tratamentul
rabinice. El demascase practicile rele ale preoţilor şi le ruşinos la care a fost supus Isus Hristos, reprezentat de
compromisese în mod irevocabil influenţa. Stricase Duhul Sfânt. Dacă Hristos ar fi fost în mijlocul lor, ei
efectul principiilor şi tradiţiilor lor, spunând că, în timp L-ar fi tratat la fel cum L-au tratat şi iudeii.” E.White –
ce impuneau cu stricteţe legea ceremonială, ei Mărturii speciale, p.620
desfiinţau Legea lui Dumnezeu. Satana le amintea acum
toate aceste lucruri. Isus este afară, neprimit de nici o biserică
Satana le-a şoptit că, pentru a-şi menţine Apocalipsa 3:20 Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă
autoritatea, trebuie să-L omoare pe Isus. Ei urmau sfatul aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el,
acesta. Faptul că puteau să-şi piardă puterea era, voi cina cu el, şi el cu Mine.
credeau ei, un motiv destul de puternic pentru a-i duce
la o anumită hotărâre. Cu excepţia câtorva, care nu
îndrăzneau să-şi spună părerea, Sinedriul a primit
cuvintele lui Caiafa ca fiind cuvintele lui Dumnezeu.
Consiliul s-a simţit uşurat; discordia a încetat. Ei s-au
hotărât să-L omoare pe Hristos la prima ocazie
favorabilă. Lepădând dovada dumnezeirii lui Isus,
preoţii şi conducătorii aceştia se închiseseră singuri
într-un întuneric de nepătruns. Ei ajunseseră cu totul
sub influenţa lui Satana, care urma să-i împingă cu
grabă dincolo de pragul ruinei veşnice. Dar înşelăciunea
era de aşa natură, încât erau mulţumiţi de ei înşişi. Se
socoteau nişte patrioţi care căutau salvarea naţiunii.”
E.White – Hristos lumina lumii, p.541,542
Nu avem nevoie de El, îl urâm, să fie răstignit!
Matei 27:22,23 Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu
Isus, care se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit” i-au
răspuns cu toţii. Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?”
Ei au început să strige şi mai tare: „Să fie răstignit!”

13
 ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
În aceasta secţiune vom răspunde la unele
întrebări pe care oameni le pun deseori în legatura cu
doctrina despre Dumnezeu.
Întrebare:
Poate Isus sa fie Dumnezeu (divin) dacă are un
început?
Răspuns:
Biblia este clară, există un singur Dumnezeu şi
acesta este Dumnezeu Tatăl (Deut. 6, 4; Marcu 12:32;
Ioan 17, 3; 1 Corinthians 8:6; Gal. 3:20; Ef. 4, 6 etc.)
Tatăl este o Fiinţă divină din veşnicie în veşnicie,
fară început şi fară sfârşit (Ps. 90, 2). El este sursa
existenţei din care vin toate lucrurile (1 Cor. 8, 6).
Biblia este la fel de clară cu privire la Isus. El este
singurul Fiu născut al lui Dumnezeu Tatăl (Prov. 8, 22-
31; 30, 4; Ioan 1, 14.18; 3, 16; 10, 36; 1 Ioan 4, 9 etc).
El este Dumnezeu (divin) prin moştenire (Evr. 1, 4;
Col. 1, 19). Fiind născut din Dumnezeu a moştenit toate
lucrurile de la Tatăl Său, natura, caracterul, numele,
Spiritul, viaţa etc. (Evr. 1, 1-5; Ioan 5, 18. 26; 17, 7).
Spiritul Profetic confirmă acest adevăr:
“Cine este Hristos? – El este singurul Fiu născut
al Dumnezeului celui viu. El este faţă de Tatăl
asemenea unui cuvânt care exprimă gândul, asemenea
gândului făcut auzit.” Instructorul tineretului 28 iunie
1894.
“Scripturile arată în mod lămurit legătura dintre
Dumnezeu şi Hristos şi înfăţişează cât se poate de
limpede personalitatea şi individualitatea fiecăruia.
(Evrei 1, 1.5 citat). Dumnezeu este Tatăl lui Hristos;
Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Lui Hristos I s-a dat o
poziţie proslăvită. El a fost făcut egal cu Tatăl. Toate
gândurile lui Dumnezeu sunt descoperite Fiului Său”
(Măr. Vol. 8, 268.269)
“O jertfă desăvârşită a fost făcută; pentru că‚ atât
de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe
singurul Său Fiu născut’ – nu un fiu prin creaţie, aşa
cum au fost îngerii, nici un fiu prin adopţie, aşa cum
este păcătosul iertat, ci un Fiu născut după chipul
persoanei Tatălui, şi în toată strălucirea maiestăţii şi
slavei Sale, unul egal cu Dumnezeu în autoritate,
demnitate şi desăvârşire divină. În El locuia trupeşte
toată plinătatea Dumnezeirii.” („Semnele timpului”, 30
mai 1895)
“Domnul Hristos a primit toate lucrurile de la
Dumnezeu, însă El a primit ca să dea. Tot aşa
procedează El şi în curţile cereşti, în slujirea Sa pentru
toate fiinţele create: prin Fiul iubit, viaţa Tatălui se
revarsă peste toţi şi tot prin Fiul revine, printr-o slujire
voioasă şi de proslăvire, în valuri de iubire la Marele
Izvor al tuturor. Şi astfel, prin Hristos, circuitul
binefacerilor este complet, reprezentând caracterul
Marelui Dătător, legea vieţii.” (Hristos Lumina Lumii
21.22)
“Marele Creator a convocat întreaga oştire
cerească pentru ca, în prezenţa tuturor îngerilor, să-I
acorde onoare deosebită Fiului Său. Fiul a fost aşezat pe
tron cu Tatăl şi mulţimea cerească a îngerilor sfinţi era
adunată în jurul Lor. Tatăl a făcut cunoscut faptul că El
Însuşi a rânduit ca Hristos, Fiul Său, să fie egal cu El
aşa încât, oriunde era prezenţa Fiului, să fie ca propria
Lui prezenţă. Cuvântul Fiului trebuia să fie ascultat la
fel ca şi cuvântul Tatălui. El L-a investit pe Fiul Său cu
autoritate să conducă oastea cerească. În mod deosebit
Fiul trebuia să lucreze în unire cu Tatăl în planul de
creaţiune a pământului şi a fiecărei vieţuitoare care avea
să existe pe pământ. Fiul avea să îndeplinească voia şi
planurile Tatălui, dar fără a face nimic de unul singur.
Voia Tatălui avea să fie împlinită în El.” (Istoria
mântuirii 14)
Ideea că Isus nu are început nu-l face cu nimic
mai divin, pentru că divinitatea Sa nu depinde de timp
sau de “vârsta” Lui, ci de faptul ca este născut din
singurul Dumnezeu adevărat. Acest fapt Îi da dreptul la
moştenirea pe care a primit-o, şi în care este inclusa şi
divinitatea Sa. A stărui că Isus nu are început (ca nu
este Fiul adevărat al lui Dumnezeu) nu adaugă nici o
iota la demnitatea sau statutul Lui. Isus este Cel ce este,
nu pentru ca nu are început ci pentru ca a fost născut
din Dumnezeu.
Pionerii AZŞ au facut unele comentarii
semnificative în aceasta privinţa:
“Fiecare membru al familiei umane, cu excepţia
lui Adam, a avut părinţi, şi fiecare a avut un început al
zilelor; şi într-adevăr, cu două excepţii, fiecare a avut
un sfârşit al vieţii. Chiar şi îngerii lui Dumnezeu, toţi au
avut un început al zilelor, ceea ce-i face să fie excluşi
din această descriere ca şi membrii familiei omeneşti. Şi
în ceea ce-L priveşte pe Fiul lui Dumnezeu, şi El ar fi
exclus de asemenea, căci Îl are pe Dumnezeu ca Tată, şi
are, într-un anumit punct din veşnicia trecută, un
început al zilelor.” (J. N. Andrews, Review & Herald,
September 7, 1869)
“Numai Dumnezeu este fără de început. În cea
mai timpurie epocă când a putut exista un început, - o
perioadă atât de îndepărtată încât pentru minţile finite
este practic veşnică, - a apărut Cuvântul. „La început a
fost Cuvântul, şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu, şi
Cuvântul era Dumnezeu.” Ioan 1:1. Acest Cuvânt
necreat a fost Fiinţa care, la împlinirea vremii S-a făcut
trup şi a locuit printre noi. Începutul Său nu a fost
asemenea nici unei alte fiinţe din Univers. Este
descoperită în expresiile pline de mister: „singurul Său
(al lui Dumnezeu) Fiu născut” (Ioan 3:16; 1 Ioan 4:9),
„singurul născut din Tatăl” (Ioan 1:14), şi, „Eu am ieşit
şi vin de la Dumnezeu.” Ioan 8:42. Se pare astfel că,
printr-un proces sau impuls divin, nu prin creaţie,
cunoscut numai de Omniscienţă, şi posibil numai pentru
Omnipotenţă, Fiul lui Dumnezeu a apărut.” (Uriah
Smith, 1898, Privind la Isus, pag. 10)
“În multe locuri din Biblie, Hristos este numit
Dumnezeu... Acest nume nu a fost dat ca o consecinţă a
unei mari realizări, ci este al Lui prin drept de
moştenire... Un fiu este totdeauna îndreptăţit să poarte
numele tatălui; şi Hristos, ca “singurul Fiu născut din
Dumnezeu,” este la fel de îndreptăţit să poarte acelaşi
nume cu Tatăl. Un fiu, de asemenea, este într-o măsură
mai mică sau mai mare o copie a tatălui; el are, într-un
anumit grad, trăsăturile fizice şi caracteristicile
personale ale tatălui său, dar nu în mod desăvârşit,
pentru că nu există o copie fidelă în întreaga omenire.
Nu există nici o imperfecţiune în Dumnezeu sau în vreo
15
lucrare de-a Sa; şi astfel, Hristos este “reprezentarea
exactă” a Fiinţei lui Dumnezeu (Evrei 1,3). Ca Fiu al lui
Dumnezeu, existent prin Sine Însuşi, El are în mod
natural toate atributele Divinităţii... Astfel, adevărul
este că Hristos este un Fiu născut şi nu creat. El a
moştenit un Nume mult mai minunat decât al îngerilor.
El este “Fiu peste casa Lui” (Evrei 1,4; 3,6). Şi, de
vreme ce este singurul Fiu născut din Dumnezeu, El
este chiar esenţa şi natura lui Dumnezeu şi posedă prin
naştere toate atributele divine, pentru că Tatălui I-a
făcut plăcere ca Fiul Său să fie “reprezentarea exactă a
Fiinţei Lui, strălucirea slavei Sale” (Evrei 1,3) şi să fie
umplut cu plinătatea Dumnezeirii (Coloseni 2,9).
Astfel, El are “viaţa în Sine Însuşi.” El posedă
nemurirea în dreptul Său şi o poate oferi şi altora. Viaţa
există în El, astfel că nu-I poate fi luată... Hristos “este
în sânul Tatălui;” fiind în mod natural de origine divină
şi având viaţa în El Însuşi, El este potrivit numit Iehova,
Cel ce există prin Sine Însuşi şi este astfel denumit în
Ieremia 23, 5-16, unde se spune că vlăstarul drept, care
va face dreptate şi judecată pe pământ, va fi cunoscut
sub numele de IEHOVAH TSIDEKENU - Domnul
neprihănirea noastră.” (E.J. Waggoner Hristos şi
neprihănirea Sa, pag. 11-24)
“În dezbaterea referitoare la egalitatea perfectă
dintre Tatăl şi Fiul şi faptul că Hristos este chiar în
natură Dumnezeu, nu dorim să fie înţeles că învăţăm că
Tatăl nu a fost înainte de Fiul. Nu ar fi necesar să
veghem asupra acestui punct dacă nu ar exista unii care
ar crede că Fiul a existat la fel de timpuriu ca şi Tatăl;
alţii merg în extrema care nu adaugă nimic demnităţii
lui Hristos, ci Îi scad din onoarea ce I se cuvine, având
în vedere că mulţi mai degrabă aruncă totul decât să
accepte o teorie ce este atât de evident în armonie cu
limbajul Scripturii, că Isus este singurul Fiul născut al
lui Dumnezeu. El a fost născut, nu creat. El este din
substanţa Tatălui, aşadar chiar în natura Sa El este
Dumnezeu, şi de aceea “I-a plăcut Tatălui ca în El să
locuiască toată plinătatea.” Coloseni 1:19... În timp ce
amândoi sunt de aceeaşi natură, Tatăl este primul în
timp. De asemenea, El este mai mare prin faptul că nu
are început, în timp ce personalitatea lui Hristos are un
început” (E. J. Waggoner, Signs of the Times, April 8,
1889)
Aşa cum putem vedea, există o armonie perfectă
între Biblie, Spiritul Profetic şi pionerii AZŞ referitor la
persoana Domnului nostru Isus Hristos. Toţi învaţă ca
El este pe deplin divin nu pentru ca nu are început ci
datorita moştenirii Sale, fiind singurul Fiu născut al lui
Dumnezeu.
 CITATE
CONTROVERSATE
Stimaţi cititori, în numerele revistei noastre vom
încerca să abordăm unele citate din Spiritul Profetic cu
scopul de a aduce o lămurire mai clară a felului în care
sora White a folosit aceste citate.
“În Hristos este viaţa originară, neîmprumuta-
tă, nederivată” HLL 530
Mulţi cred că prin acest citat Ellen White a
afirmat ca Isus nu a primit viaţa de la nimeni şi ca a
schimbat mersul bisericii publicându-l în cărtea
“Hristos Lumina Lumii”. Totuşi Biblia spune categoric
“că aşa cum Tatăl are viaţa în Sine Însuşi, la fel I-a dat
şi Fiului să aibă viaţa în Sine Însuşi” Ioan 5, 26. Ce a
vrut să spună Ellen White declarând că în Isus a fost
“viaţa originară, neîmprumutată, nederivată”? Ca sa
răspundem la aceasta întrebare vom folosi cheia pentru
înţelegerea scrierilor ei:
“Mărturiile însuşi vor fi cheia care va explica
soliile care ne sunt date, aşa cum un verset este explicat
printr-un alt verset” (1 SM 42)
Sa ne uitam acum la contextul acestui citat aşa
cum a apărut în original:
“‘În El era viaţa, iar viaţa era lumina oamenilor’
Ceea ce este specificat aici nu este viaţa fizică, ci
nemurirea, viaţa care este în exclusivitate proprietatea
lui Dumnezeu. Cuvântul care era cu Dumnezeu şi care
era Dumnezeu avea această viaţă. Viaţa fizică este cea
pe care o primeşte fiecare individ. Aceasta nu este
veşnică sau nemuritoare, deoarece Dumnezeu,
Dătătorul vieţii o ia înapoi. Omul nu are nici un control
asupra vieţii lui. Dar viaţa lui Isus era neîmprumutată.
Nimeni nu-I poate lua aceasta viaţa. “Eu Însumi o dau”,
a spus El. În El este viaţa originară, neîmprumutată,
nederivată. Această viaţa nu se află în oameni în mod
16
inerent. Omul este posesorul ei numai prin Hristos. El
nu poate să o câştige; îi este dată ca un dar dacă crede în
Hristos ca Mântuitorul său personal” ST April 8, 1897
(În româna citatul se poate gasi în cartea “Maranata”
pag. 300)
Ce putem învăţa din acest citat?
1) “viaţa originară, neîmprumutată, nederivată”
este în exclusivitate proprietatea lui Dumnezeu.
2) Isus Hristos are aceasta viaţă.
3) Omul nu are “viaţa originară, neîmprumutată,
nederivată” în mod inerent ci este posesorul ei numai
prin Hristos ca un dar dacă crede în El.
Din contextul putem vedea că viaţa “originară,
neîmprumutată, nederivată” poate fi primită. Când omul
o primeşte putem spune despre acest om că în el este
“viaţa originară, neîmprumutată, nederivată”, dar va
însemna aceasta ca el nu are început? Cu siguranţa ca
nu. Este clar ca Ellen White în citatul respectiv face o
comparaţie între două vieţii diferite, una nemuritoare şi
cealalta muritoare. Cel care are o viaţa nemuritoare,
adica “viaţa originară, neîmprumutată, nederivată” nu
înseamnă ca este fară început, ci că în el este o viaţa
divina care este nemuritoare, adică nu are sfârşit.
Din citatul putem sa vedem şi că, spre deosebire
de om, Isus are aceasta viaţa în mod inerent. El i-a
primit-o prin moştenire. Aceasta este de acord cu Ioan
5, 26 unde Domnul Isus Însuşi a confirmat că a primit
viaţa de la Tatăl Său. Ce viaţa a putut primi El de la
Tatăl Său? Evident, viaţa divina, nemuritoare,
“originară, neîmprumutată, nederivată.” Ellen White:
“Domnul Hristos a primit toate lucrurile de la
Dumnezeu, însă El a primit ca să dea. Tot aşa
procedează El şi în curţile cereşti, în slujirea Sa pentru
toate fiinţele create: prin Fiul iubit, viaţa Tatălui se
revarsă peste toţi şi tot prin Fiul revine, printr-o slujire
voioasă şi de proslăvire, în valuri de iubire la Marele
Izvor al tuturor. Şi astfel, prin Hristos, circuitul
binefacerilor este complet, reprezentând caracterul
Marelui Dătător, legea vieţii.” (Hristos lumina lumii 21)
Aici vedem că Tatăl este sursa vieţii. Prin Fiul
Său, viaţa Sa se revarsă peste toate fiinţele create. E clar
ca Isus a primit (moştenit) viaţa Tatălui Său ca să o
reverse mai departe peste toata creaţiunea.
„I-ai dat autoritate peste toţi oamenii, ca să le dea
viaţă veşnică tuturor celor pe care I i-ai dat.” Ioan 17, 2
“Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” – a declarat
Isus; “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Hristos
este investit cu puterea de a da viaţa tuturor creaturilor.”
(RH 5 Aprilie, 1906).

________________________________________________

PROTESTANŢII NU SUNT CĂLĂUZIŢI

DE SCRIPTURĂ

Întrebare: Mai aveţi şi alte dovezi că ei nu sunt călăuziţi de Scripturi?

Răspuns: Da; sunt atât de multe încât nu putem introduce mai mult de un exemplu în această lucrare mică. Ei
resping multe din cele care sunt în mod clar conţinute de Scriptură, şi susţin multe care nu pot fi găsite nicăieri în
acea Carte Divină.
Întrebare: Ne daţi exemple din ambele cazuri?
Răspuns: Dacă Scriptura ar fi fost singura lor unitate de măsură, ei ar fi trebuit să-şi spele picioarele unii
altora, după porunca lui Hristos din capitolul 13 al evangheliei după Ioan; - ei ar fi trebuit să serbeze, nu Duminica,
ci Sâmbăta, după porunca „Aminteşte-ţi să păstrezi sfânta zi de Sabat;” căci această poruncă nu a fost schimbată sau
anulată în Scriptură.
Întrebare: Mai aveţi şi altă cale pentru a demonstra că Biserica [Catolică – n.t.] a avut puterea de a
institui ca principii, sărbători?
Răspuns: Dacă nu ar fi avut o astfel de putere, nu ar fi făcut lucrurile în privinţa cărora religioniştii moderni au
căzut de acord cu ea; - nu ar fi înlocuit serbarea Duminicii, prima zi a săptămânii, pentru serbarea Sâmbetei, cea de-
a şaptea zi, o schimbare pentru care nu există nici o autoritate Scripturistică.
Întrebare: Mai remarcaţi şi alte adevăruri pe care Biserica le învaţă ca fiind necesare, dar care nu sunt
clar scrise în Scriptură?
Răspuns: Doctrina Trinităţii, o doctrină a cărei cunoaştere este necesară pentru mântuire, nu este într-un mod
explicit şi evident scrisă în Scriptură, în accepţiunea protestantă a interpretării personale. (24 februarie 1859, R&H,
vol.13, pag.107, par.11-14)

„Erorile poate că au încărunţit de bătrâneţe, dar bătrâneţea nu face din

eroare adevăr şi nici din adevăr eroare.” 6T 142

17
 Un răspuns la două afirmaţii făcute de către doi
membri marcanţi ai conducerii Conferinţei Muntenia cu
privire la pionerii fondatori ai bisericii AZŞ.
1. Prima este a fratelui Petre Teofil care în studiul
său numit “Doctrina despre Trinitate” la pagina 13
spune:
“Din grupul de pastori adventişti format după
dezamăgire, 38 erau trinitarieni şi 5 erau semiarieni,
între care erau James White, Joseph Bates şi Uriah
Smith.”
O afirmaţie interesantă şi probabil pentru mulţi
corectă (e facuta de fostul preşedinte al Conferinţei
Muntenia, deci un frate de încredere). Este interesant că
fratele Teofil nu ne dă nici un nume din cei 38 pioneri
trinitarieni. Într-o ocazie am rugat un alt reprezentant
înalt al bisericii sa-mi dea măcar un singur nume de
pioner trinitarian. Dânsul în mod sincer mi-a spus că nu
ştie.
Ei bine, să vedem care este adevărul. Fratele
Teofil ne da trei din cei cinci pioneri care nu credeau în
trinitate şi anume James White, Joseph Bates şi Uriah
Smith. Să vedem daca au fost cinci sau mai mulţi.
J. N. Loughborough :
„Întrebări pentru fratele Loughborough
Întrebarea 1: Ce obiecţii serioase se ridică faţă de
doctrina Trinităţii?
Răspuns: Există multe obiecţii pe care le putem
impune, însă datorită spaţiului nostru limitat, le vom
mărgini la următoarele trei: 1. Este contrară raţiunii. 2.
Este contrară Scripturii. 3. Originea sa este Păgână şi
mistică.” (RH septembrie 13, 1898)
J.N. Andrews:
“Doctrina Trinităţii a fost admisă în biserică de
conciliul de la Niceea din anul 325. Această doctrină
distruge personalitatea lui Dumnezeu şi a Fiului Său
Isus Hristos, Domnul nostru. Dezonoarea, măsurile prin
care a fost introdusă cu forţa în biserică, şi care apar pe
paginile istoriei eclesiastice, pot cu uşurinţă să-l facă pe
cel ce o crede să roşească. (RH, 6 martie 1885).
18
Din aceste citate este clar că Loughborough şi
Andrews au fost antitrinitarieni. Cu cei trei amintiţi de
fratele Teofil avem deja cinci. Fratele Teofil ne spune
ca au fost numai cinci. Să vedem dacă este aşa!
J.H. Waggoner:
“Dificultatea lor constă în următoarele: ei
consideră negarea trinităţii ca fiind negarea divinităţii
lui Hristos. Dacă ar fi aşa, ar trebui să ne agăţăm de
doctrina trinităţii cu toate puterile; dar nu este cazul.
Cei care au citit comentariile noastre asupra morţii
Fiului lui Dumnezeu, ştiu că noi credem hotărât în
divinitatea lui Hristos; dar nu putem accepta ideea
trinităţii după cum este susţinută de trinitarieni, fără a
renunţa la ideea noastră asupra măreţiei sacrificiului
făcut pentru răscumpărarea noastră....
Aşa cum am remarcat înainte, marea greşeală a
trinitarienilor în argumentaţia asupra acestui subiect
este următoarea: ei nu fac nici o deosebire între negarea
trinităţii şi negarea divinităţii lui Hristos. Ei văd numai
cele două extreme între care este adevărul; iar ei
consideră fiecare referinţă la pre-existenţa lui Hristos ca
o dovadă în sprijinul trinităţii. Scriptura mărturiseşte în
mod lămurit despre pre-existenţa lui Hristos şi despre
divinitatea Sa; însă păstrează o desăvârşită tăcere în
ceea ce priveşte trinitatea.” (Ispăşirea în Lumina Naturii
şi a Descoperirii, pag. 164, 165)
R.F. Cottrell
“Dar a îmbrăţişa doctrina trinităţii nu este atât o
dovadă a unei intenţii rele, cât una a intoxicării cu acel
vin din care toate naţiunile au băut.” (RH 6 iulie, 1869)
“Motivele pentru care nu o adopt şi nu o apăr
sunt: 1. Numele ei este nescripturistic; trinitatea, sau
Dumnezeul triunic este necunoscut Bibliei; eu am
adoptat ideea că doctrinele care necesită cuvinte
născocite de mintea omenească pentru a le exprima,
sunt doctrine născocite. 2. Nu m-am simţit niciodată
chemat să adopt sau să explic ceea ce este contrar
tuturor simţurilor şi raţiunii pe care Dumnezeu mi le-a
dat. Toate încercările mele de a explica un subiect ca
acesta, nu l-ar clarifica prietenilor mei.” ( RH, 1 iunie
1869)
Cu Waggoner şi Cottrell avem deja şapte pioneri
antitrinitarieni. E clar că au fost mai mulţi decât cinci
cea ce ne arată că fratele Teofil greşeşte. Adevărul este
că toţi au fost antitrinitarieni. Acest lucru este afirmat
într-un studiu al lui Russell Holt, un profesor AZŞ
trinitarian:
„...fără nici o exepţie ei (pioneri) au respins
trinitatea dar în egală unanimitate au înălţat divinitatea
lui Hristos” (Doctrina trinităţii în denominaţiunea AZŞ:
respingerea şi acceptarea ei, pag. 6).
Fratele Teofil pe aceiaşi pagina continuă: „Cu
toate că marea majoritate a adventiştilor erau
trinitarieni...”. El susţine din nou acelaşi lucru, că
majoritatea pionerilor erau trinitarieni. Este interesant
că în cartea „Trinitatea în lumina revelaţiei” tiparita de
casa de editură „Viaţa şi sanatate” se afirmă altceva. De
exemplu:
„Este adevărat ca la început majoritatea pionerilor
îşi exprimau înţelegerea cu privire la Dumnezeire în
termeni antitrinitarieni” (Gerhard Pfandi, pag. 133).
Aici avem un exemplu clasic, unde doi teologi
AZŞ se contrazic între ei (şi nu este singurul caz).
2. A doua afirmaţie vine din partea lui Lucian
Floricel, noul secretar al conferinţei Muntenia. În luna
martie 2007 în comunitatea din care fac parte a afirmat
că pionerii AZŞ nu au respins orice concepţie a trinitaţii
ci doar concepţia metodista din secolul XIX. După el,
pionerii nu au respins concepţia trinitariana pe care o
susţine biserica AZŞ astăzi. În cartea „Trinitatea în
lumina revelaţiei” la pagina 374 el spune acelaşi lucru:
„Prezentăm, mai jos, şi o fotocopie după
„Doctrines and Discipline of the Metodist Episcopal
Church”, din 1856, pag. 15. La punctul 3 apare
concepţia metodistă despre Trinitate, cea pe care au
respins-o James White şi ceilalţi pioneri adventişti:
„Există un singur Dumnezeu viu şi adevărat, veşnic,
fară trup sau mădulare”.
La întălnirea din comunitatea mea el a citit un
paragraf de James White ca o susţinere a poziţiei sale şi
anume:
„Modul în care spiritiştii au determinat sau au
tăgăduit pe singurul Domn Dumnezeu şi pe Domnul
nostru Isus Hristos, a fost prin cea dintâi folosire a
vechiului crez nescriptural Trinitarian”.
Pentru oaspeţii prezenţi la aceasta întalnire
cuvintele fratelui Floricel au fost suficiente, dar cea ce
ei nu ştiau este că fratele Floricel nu a terminat
paragraful în întregime. Iata citatul complet:
„Modul în care spiritiştii au determinat sau au
19
tăgăduit pe singurul Domn Dumnezeu şi pe Domnul
nostru Isus Hristos, a fost prin cea dintâi folosire a
vechiului crez nescriptural Trinitarian, şi anume, că Isus
Hristos este veşnicul Dumnezeu, cu toate că nu au nici
măcar un singur pasaj pentru a-l sprijini, în timp ce noi
avem o abundenţă de mărturii lămurite ale Scripturii că
El este Fiul veşnicului Dumnezeu.” (James White, 24
ianuarie 1846, „The Day Star”).
Vedem că James White a respins doctrina trinitaţii
pentru că ea susţine că Isus Hristos nu este Fiul lui
Dumnezeu ci Dumnezeu Însuşi (sunt de acord cu fratele
Floricel ca el a respins şi crezul metodist ca Dumnezeu
este fară trup sau madulare, dar nu numai atât). El
numeşte pe cei ce susţin aceasta doctrina spiritişti.
Acum, să citim un citat de sora White unde ea ne
descoperă care este una din învăţaturile de baza ale
spiritiştilor:
“Aici, apostolul a scos în evidenţă una dintre
caracteristicile de seamă ale învăţătorilor spiritişti. Ei
refuză să Îl recunoască pe Domnul Hristos ca Fiu al lui
Dumnezeu.” (Patriarhi şi Profeţi, 686)
O întrebare, refuză crezul trinitarian al biserici
AZŞ de astazi să Îl recunoască pe Domnul Hristos ca
Fiu al lui Dumnezeu? Răspunsul ne este dat chiar de
teologi bisericii AZŞ:
“La botezul lui Isus, Tatăl L-a numit “Fiul Meu
preaiubit”. Totuşi, Isus este Fiu nu din punct de vedere
ontologic, ci funcţional. În planul de mântuire, fiecare
membru al Trinităţii a acceptat un anumit rol.”
(Trinitatea în lumina revelaţiei, 156)
"Studiul nostru a clarificat asemenea cristalului
faptul că Isus a existat dintotdeauna. Evident, El nu a
fost întotdeauna Fiul lui Dumnezeu. El nu putea să fie
literalmente Fiul lui Dumnezeu, pentru că El este
Dumnezeu. El nu putea fi Fiul lui Yahweh (Iehova)
pentru că El este Yahweh (Iehova). Ellen White spune,
“Iehova este numele dat lui Hristos.” Calitatea lui de
Fiu poate fi doar în sens figurat. Tot la fel, Tatăl nu a
fost întotdeauna “Tatăl”. Aceştia trebuie că au adoptat
titluri corespunzatoare părţilor pe care le-au jucat în
planul de mântuire. În acest fel au fost cei doi prezentaţi
lumii nou testamentale. Tatăl a fost membrul senior
care controla, iar Isus a fost Fiul ascultător care a
împlinit voia Tatălui. Acesta trebuie să fie primul
răspuns la întrebarea “Ce înseamnă a-L numi pe Isus
“Fiul lui Dumnezeu?”” (Max Hatton, The Trinity
Doctrine, page 18)
“Relaţia Tată-Fiu în Dumnezeire trebuie înţeleasă
într-un sens metaforic şi nu într-un sens literal” (Max
Hatton, Understanding the Trinity, p. 97)
Sa ne întoarcem la afirmaţia fratelui Floricel care
spunea ca pionerii au respins numai doctrina trinitariana
metodista care susţine ca Dumnezeu nu are “trup sau
mădulare” şi nu cea adventista care susţine ca exista trei
fiinţe divine. Sa vedem dacă este aşa.
„Erau unii foarte de timpuriu care au transformat
doctrina trinităţii într-un triteism şi în loc de trei
persoane divine având structura Tatăl, Fiul şi Duhul
Sfânt, au prezentat trei fiinţe colaterale, egale si având
originea în sine, făcându-le trei principii independente
şi absolute, fără nici o relaţie de Tată – Fiu, ceea ce este
cea mai potrivită noţiune pentru trei dumnezei.” (J.H.
Waggoner, Thoughts on Baptism, 1878)
Este interesant ca pionerii nu sunt singuri care
numesc doctrina prezenta al bisericii „triteism”. Citiţi
va rog urmatoarele afirmaţii facute de Max Hatton, un
pastor AZŞ din Australia:
“Unii adventişti de ziua a şaptea acceptă
divinitatea deplină a Tatălui, a Fiului şi a Spiritului
Sfânt, dar nu accept că ei toţi există într-o singură
substanţă. Ei Îi văd pe fiecare dintre Ei existând în
acelaşi soi de substanţă, dar oricât ar încerca, în felul
acesta ei nu pot evita provocarea Triteismului. Aceasta
nu este adevărata doctrină a Trinităţii. Poate de aceea
aud uneori că nu ar trebui să folosim cuvântul Trinitate
ci mai degrabă să ne referim la Cele Trei Persoane ale
Dumnezeirii. Puteţi să o numiţi cum vreţi, dar nu este
adevărata învăţătură a Scripturii să avem Trei Fiinţe
separate combinate într-o unitate a caracterului,
dragostei şi scopului (şi aceasta şi aceea) ca fiind
adevăratul Dumnezeu. Nu pot scăpa de concluzia că trei
fiinţe separate de substanţă separată nu sunt mai puţin
decât trei dumnezei separaţi – Triteism.
Dacă dorim să fim în armonie cu Scriptura trebuie
să acceptăm că există Trei Persoane care ocupă aceeaşi
Substanţă (uneori descrisă ca Esenţă). După părerea
mea Triteismul este o formă de politeism şi nu pot să îl
accept.
Am observat că de-a lungul anilor mulţi adventişti
care mi-au spus ceva referitor la Trinitate erau de fapt
triteişti. Aceşti oameni nu au studiat niciodată în
adevăratul sens subiectul, doar vin cu Scriptura ştiind că
Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt sunt toţi Dumnezeu şi totuşi
este un singur Dumnezeu adevărat. Au acceptat idea că
sunt uniţi în dragoste şi scopuri, iar ei concluzionează
că aceasta Îi face o Trinitate. Au citit afirmaţii similare
în unele părţi din literatură noastră. Cu părere de rău
trebuie să spun că se înşală. Acest concept nu este
20
doctrina biblică a Trinităţii. Membrii Bisericii noastre
trebuie să fie mai bine educaţi la acest subiect vital.
Acest lucru mi-a devenit foarte clar când am discutat cu
câţiva dintre ei despre Congresul Trinităţii la care
tocmai participasem. Când am afirmat că am discutat ce
spune Biblia despre Trinitate în jur de 25 de ore erau
foarte uimiţi şi au întrebat ce am putut discuta atât de
mult?
Jerry Moon, The Quest for a Biblical Trinity,
Journal of the Adventist Theological Society, Vol. 17,
Number 1, Spring 2006, scrie despre Cei Trei din cer
dintr-un studiu de scrierile Ellen White, paginile 143.
144:
“Conceptul de Dumnezeu care este explicat în
scrierile ei târzii înfăţişează pe Tatăl, Fiul şi Spiritul
Sfânt ca fiind trei Persoane eterne cu intelec, voinţă şi
emoţii ce sunt unite în character, scop şi dragoste. Nu
este nici un conflict între Ei, nu lucrează în scopuri care
se întretaie, nu există competiţie, nu există dezacord.
Astfel nu sunt trei dumnezei (ca în politeism sau
triteism), ci Unul. Mai mult, unitatea lor nu este un
paradox mathematic, ci o unitate relaţională, similară cu
unitatea văzută într-o bună căsătorie, în care soţul şi
soţia sunt uniţi într-o unitate mereu crescândă, dar fără
să le fie negată individualitatea.”
Am o dificultate enormă în a vedea posibilitatea
de a raţiona în felul acesta şi de a adopta acest tip de
credinţă. Eu nu îl pot numi doctrina biblică a Trinităţii.
Doctrina biblică a Trinităţii presupune o unire fizică, nu
numai o unire relaţională. Este destul de dificil să crezi
într-o Fiinţă supremă care a existat dintotdeauna; mulţi
care au o capacitate intelectuală considerabilă găsesc că
acest lucru trece dincolo de abilitatea lor de a accepta.
A spune că există o singură Fiinţă divină este incredibil
de suficient, dar a spune că sunt trei astfel de Fiinţe care
sunt la fel din punct de vedere mental în toate lucrurile
şi care au decis să coopereze în orice fel posibil, face
abuz de credibilitatea unei asemenea afirmaţii aproape
dincolo de limitele acceptabile. Vă rog opriţi-vă şi
gândiţi-vă la ceea ce s-a spus, găsesc că nu este o
raţionare biblică sănătoasă să faci o astfel de afirmaţie.”
(How many Gods in the Godhead?).
Aici vedem confuzia în care se gasesc teologi
bisericii AZŞ în privinţa doctrinei despre Dumnezeu. Şi
nu sunt singuri. Citiţi urmatoarul exemplu de confuzie
printre adventişti:
"Recent, am avut o discuţie biblică cu un grup de
adventişti şi neadventişti, în care a fost ridicata
urmatoarea întrebare: Ce cred adventişti despre
Trinitate? Imediat un pazitor al duminicii a zis că
cuvântul trinitate nu se poate găsi în Biblie. Toţi
adventişti au recunoscut acest lucru. Unul dintre
adventişti a răspuns că există un Dumnezeu, o fiinţa cu
trei personalităţii, în sensul ca Dumnezeu Tatăl are un
fel de personalitate multiplă (split personallity).
Un alt adventist a răspuns că Dumnezeu Tatăl,
Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt sunt cu toţi
egali în putere şi gând. Al treilea a spus că de abia când
vom ajunge în cer le vom vedea pe Dumnezeu Tatăl şi
Isus Hristos, dar Duhul Sfânt nu va fi vizibil pentru că
nu mai va fi nevoie de el. Al patrulea a zis că toţi trei
Dumnezei există, dar Dumnezeu Tatăl este cel mai
puternic, Isus este mai puţin puternic şi Duhul Sfânt
este cel mai slab. În sfârşit al cincilea adventist a zis ca
Tatăl este Dumnezeu, dar Isus nu este.
Normal, prieteni mei neadventişti au fost confuzi.
“Cum e posibil cinci oameni din aceiaşi biserică sa aivă
aşa de diferite păreri despre Dumnezeu?”- au întrebat.
Un prieten Evreu a observat: “ Aceasta înseamna că
totdeauna când adventişti se roaga, unii se roaga unui
Dumnezeu şi alţii se roaga la mai mulţi Dumnezei.”.
“Biserica voastra suna ca o confuzie” a spus un
Musulman.
Acest incident ma tulburat întreaga saptamâna.
Dintotdeauna am crezut în trinitate aşa cum scrie în cele
27 de principii fundamentale AZŞ, aşa că niciodata nu
m-am gândit ca unii adventişti cred altfel.
"Urmatorul Sabat m-am dus la biserică şi am
întrebat diferiţi membri despre credinţa lor în trinitatea.
Uimitor, am primit radical diferite opinii. A fost clar ca
noi nu ştim ce credem” (Mornie Sinclair Knight, S.D.A
Collegiate Quarterly, March 26, 1999, p. 113)
În sfârşit cred că afirmaţia fratelui Floricel nu este
rezultat al studiului său personal ci este numai preluata
de la White Estate şi transmisă mai departe fară sa
verifice dacă este adevărata sau nu. Fac aceasta
afirmaţie deoarece am văzut citatul lui James White pe
siteul de la White Estate ciopîrţit în acelaşi fel în care
fratele Floricel ni la prezentat noua. Il puteţi citi aici:
http://whiteestate.org/books/egww/EGWWc05.html
****

“În Cuvântul Său, Dumnezeu a încredinţat oamenilor cunoştinţa necesară pentru mântuire. Sfintele Scripturi
trebuie să fie primite ca o descoperire autoritară, infailibilă a voinţei Sale. Ele sunt măsura caracterului,
descoperitorul doctrinelor şi dovada experienţei.” Tragedia Veacurilor, 7
“Dar Dumnezeu va avea un popor pe pământ care să susţină Biblia şi numai Biblia, ca măsură a tuturor
învăţăturilor şi ca temelie a tuturor reformelor... Înainte de a primi orice învăţăturã sau precept, trebuie să
cerem un clar "Aşa zice Domnul" în sprijinul ei.” Tragedia Veacurilor, 595
„În instrucţiunea dată apostolilor Săi, Hristos nu numai că a schiţat lucrarea, dar le-a şi dat solia. ‚Învăţaţi pe
toţi oamenii’, a spus El, ‚să păzească toate lucrurile pe care vi le-am poruncit’. Apostolii trebuiau să predice
ceea ce Hristos i-a învăţat. Aici este inclus nu numai ceea ce a vorbit atunci când a fost prezent în Persoană,
dar şi ceea ce a oferit prin toţi profeţii şi învăţătorii Vechiului Testament. Învăţătura omenească este
îndepărtată. Nu există nici un loc pentru tradiţie, pentru teoriile şi concluziile oamenilor sau pentru legislaţie
bisericească. Nici un set de legi decretate de autoritatea eclesiastică nu este inclus în această instrucţiune.
Nimic din toate acestea nu trebuie predicate de servii lui Hristos. ‚Legea şi profeţii’, alături de înregistrarea
propriilor Sale cuvinte şi fapte, constituie măsura încredinţată apostolilor pentru a fi dată lumii. Numele lui
Hristos este cuvântul test pentru ei, simbolul lor, legătura dintre ei, autoritatea acţiunilor lor şi sursa succesului
lor. Nimic din ceea ce nu poartă atestarea Sa nu trebuie recunoscut în împărăţia Sa.” Hristos Lumina Lumii
826

21
 LIBERTATE DIN CAPTIVITATE
E.J. Waggoner
Hristos a devenit părtaş sângelui şi
cărnii pentru ca, prin moartea Sa, să
distrugă pe cel care are puterea morţii, şi
anume, pe diavolul „şi să-i elibereze pe
cei care prin frica morţii erau supuşi
robiei toată viaţa lor”. „El Şi-a examinat
şi Şi-a răscumpărat poporul.” Libertatea
din robie este deja a lor. Să ne amintim
că, atunci când Isus a văzut femeia din
sinagogă care fusese legată de Satana cu
un spirit de infirmitate de optsprezece
ani şi care nu se putea ridica în nici un
fel, El i-a spus: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”.
Luca 13:12. Ea fusese dezlegată şi când era aplecată,
Isus doar i-a vestit că era liberă să se ridice dacă alege;
şi ea aşa a făcut. Tot aşa, Isus vine să vestească
libertatea captivilor. Nu este nici o legătură peste nici
un om de pe pământ care să nu fie clătinată imediat
dacă individul doar ar şti şi ar crede că Dumnezeu i-a
dat libertatea. Fiicei roabe a Sionului i se spune să-şi
Solia Adevărului Advent aste o publicaţie dedicata proclamarii şi restituirii
principiilor adevărului pe care le-a dat Dumnezeu pionerilor mişcării advente.
Editor: Andov Dejan
Contact: tel. 0740 327 689
E-mail: dejan1888@gmail.com
Web: http://adevaruladvent.googlepages.com
22
dezlege legăturile de la gât. Legăturile
sunt distruse; ea nu are decât să le
arunce. Aceasta este solia pe care fiecare
slujitor al Evangheliei şi fiecare
persoană care a fost făcută una cu
Hristos este însărcinată să o vestească
lumii păcătoşilor – pentru ca tot ce au de
făcut să fie numai revendicarea libertăţii
lor în numele lui Isus, şi o au! Hristos a
distrus legăturile, rămâne numai ca ei să
îşi arate dorinţa de a fi eliberaţi,
aruncându-le. Cu siguranţă, tot ce se
putea face, a fost făcut. Să fie vestit cu glas tare până la
marginile pământului că nu este nici un suflet legat de
vreun păcat, decât dacă aceasta este voia lui. El este
liber dacă doreşte să îşi exercite această libertate.
Oricine este în robie faţă de vreun obicei rău, este în
robie pentru că iubeşte să fie astfel sau nu a învăţat încă
vestirea libertăţii. Atunci să răsune vestea peste tot,
pentru ca toţi cei care iubesc libertatea să o aibă.
23