Pasiune-Vis-Sau - Giannijollys

giannijollyts
JOAN MATTHEUS
Pasiune, vis sau

nebunie
Traducerea [i adaptarea \n limba român` de
CECILIA IONESCU
ALCRIS
giannijollys
Capitolul 1
Alan Branson fu fascinat pe loc de femeia a[ezat` pe

canapeaua din piele alb`.
Focul din lemne care trosnea \n [emineu, \nc`lzea [i mai mult
atmosfera intim` [i vesel` care domnea \n salonul mare, \n care
invita]ii discutau cu \nfl`c`rare.
Femeia nu-l remarcase \nc` pe Alan, care nu-[i putea
desprinde privirea de formele armonioase ale trupului ideal,
feminin.
M`sura probabil aproximativ un metru [aptezeci. |n ciuda
fine]ei taliei, a bra]elor [i a picioarelor lungi, emana din toat`
fiin]a sa un farmec ciudat de voluptuos. Era a[ezat` lâng` foc.
Lumina schimb`toare a fl`c`rilor ilumina chipul frumos, cu
tr`s`turi regulate [i \n p`rul negru jucau reflexe ro[cate.
|mbr`cat` cu o jup` neagr` [i o bluz` alb`, nemi[cat` [i t`cut`,
sem`na cu o creatur` venit` din alt` parte... un fel de apari]ie magic`.
6 JOAN MATTHEUS
Brusc, \n timp ce privirea lui Alan aluneca \nc` peste trupul

femeii, acesta \i v`zu pieptul ridicându-se sub satinul alb, ca sub
efectul unei imperceptibile emo]ii. Ridicând \n acea clip` capul,
femeia \ntoarse fa]a spre Alan.
|nc` \n picioare \n antreul care d`dea \n salon, acesta \ntoarse
ochii [i puse pe o mas` mai mic` din lemn de culoare deschis`
sticla de vin de Burgundia pe care o adusese \n dar gazdei. Apoi,
sco]ându-[i bluzonul din piele de c`prioar` de culoare albastru
\nchis, \l \nmân` menajerei care-l ag`]` pe un portmantou.
Cum f`cu un pas \n salon, o z`ri pe Jessica. Aceasta p`r`si un
grup de invita]i pentru a se \ndrepta spre femeia pe care Alan
tocmai o devorase cu privirea. Fu surprins de asem`narea
incredibil` a celor dou` femei.
Erau dou` surori? Alan le cercet`. Jessica era aplecat` asupra
necunoscutei. Totul era asem`n`tor la ele: talia, culoarea \nchis`
a p`rului, forma fe]ei, delicate]ea tr`s`turilor, tenul str`lucitor...
Totu[i existau nu pu]ine diferen]e teribile.
Jessica, frumoas`, adorabil`, \[i purta cei nou`sprezece ani ca
pe un dar al vie]ii. Frumoasa necunoscut`, de[i comparabil`, era
de o alt` natur`: mai sofisticat`, marcat` de o anumit` maturitate,
de o aur` singular`.
Erau de-abia câteva luni de când Alan o angajase pe Jessica
Seaton ca secretar` \n \ntreprinderea pe care o conducea. Se
simpatizaser` imediat. Acum \[i amintea c` Jessica \i vorbise
despre sora sa mai mare, c`s`torit` [i mama unui bebelu[ de
[apte luni.
PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 7
Femeia aceea minunat` instalat` pe canapeaua alb`, care

tocmai \i f`cuse o atât de extraordinar` impresie, era oare sora
Jessicì?
Alan sim]i brusc un nod \n gât: creatura magic` \l privea cu un
zâmbet curios [i impersonal. Trebuia s` fie, cu siguran]`, sora
st`pânei casei...
Iat` c` se ridic` brusc [i escortat` de Jessica, se \ndrept` spre
Alan cu pas lent [i gra]ios. |n picioare, elegan]a mersului, a
gesturilor, a expresiei sale, ap`reau cu [i mai mult` str`lucire.
Aruncând o privire \n jur, Alan z`ri o femeie de aproximativ
[aizeci de ani a[ezat` \ntr-un fotoliu Voltaire, acoperit cu catifea
stacojie. Asem`narea acestei b`trâne doamne – evident mama lor
– cu cele dou` femei tinere care veneau spre el, \l frap` \nc` o
dat` ca un tr`snet, dându-i un sentiment ciudat de irealitate.
Alan nu \ncercase un entuziasm nebun la ideea de a veni s`
cineze la familia Seaton. Dar neavând nici un plan pentru
duminica de Pa[te, acceptase invita]ia Jessicì de a veni s`-[i
petreac` seara \n casa de la periferia Philadelphiei. Bine\n]eles,
nu se a[teptase la o ambian]` atât de modern` [i de rafinat`.
|[i imaginase una din acele mese tradi]ionale de s`rb`toare,
\ntr-o familie onest` din mica burghezie american`: de la ou`le de
Pa[te din ciocolat` având deasupra noduri \ngrozitoare din
materiale colorate, pân` la pulpa enorm` de miel pentru acea
ocazie [i la uria[a tart` cu mere f`cut` \n cas`. Totul pe fondul
unei conversa]ii conven]ionale, \ntrerupt` ne\ncetat de vacarmul
emisiunilor televizate. {i iat` c` de la sosirea sa, mergea din
8 JOAN MATTHEUS
surpriz` \n surpriz`. Primirea nea[teptat` a menajerei, cu

amabilitate stilat`, cadrul somptuos, elegan]a rafinat` a
invita]ilor... Ideea de mas` familial` tipic` p`rea s` fie
abandonat`, deoarece \n col]ul salonului era instalat un bufet.
Doi servitori tineri, \n livrea alb`, dup` toate aparen]ele nu
amatori, se ocupau de serviciu.
Oare cum altfel ar fi putut Alan s` se a[tepte la atâta lux [i
elegan]` [i mai ales, la acea apari]ie nea[teptat`, la acea femeie a
c`rei simpl` vedere \l aruncase \nc` din prima clip` \ntr-o
tulburare atât de profund`? O senza]ie stranie \i cuprinse tot
trupul [i sufletul [i \mpotriva ei nu putea face absolut nimic. Cum
se apropia de el, Alan se gândi foarte repede c` avea probabil
aproximativ treizeci [i cinci de ani.
Jessica \i \ntindea deja o mân`, pe care b`rbatul o strânse.
– Pa[te fericit! spuse aceasta cu amabilitate. Sunt \ncântat` c`
ai acceptat s` vii!
Zâmbi [i, \ntorcându-se spre necunoscut`, \n picioare al`turi,
adùg`:
– Mam`... ]i-l prezint pe Alan Branson, patronul meu. Alan...
iat-o pe mama, Laura Seaton.
– Fi]i binevenit, domnule Branson... [i Pa[te fericit! spuse
doamna Seaton zâmbind.
|[i strânser` mâinile cu polite]e [i se angajar` \ntr-o discu]ie de
o banalitate descurajant`. Alan r`spunde automat, \nc` prea
emo]ionat de apropierea Laurei Seaton pentru a \ncerca s` fie
str`lucitor.
Tulburat de asemenea de ceea ce tocmai aflase: Laura Seaton

era mama Jessicì...
La \ntoarcerea \n apartamentul sù, mult prea mare pentru un
b`rbat singur, Alan nu \ncet` s` se gândeasc` la seara pe care o
petrecuse la familia Seaton. Obsedat, trecea neobosit \n revist`
toate detaliile.
Primele cuvinte. Fermec`toarea simplitate cu care Laura
insistase s`-i spun` pe nume, \n timp ce foarte firesc el devenise
"Alan", \ndat` ce \ncepuser` s` vorbeasc` \mpreun`. De
asemenea, zâmbetul cu care acceptase sticla de vin de Burgundia,
una dintre cele mai bune podgorii fran]uze[ti. Atinsese de mai
multe ori degetele tinerei femei [i tremura \nc` la amintirea
acelui contact trec`tor. Tot a[a cum \i r`sunau \nc` \n urechi
inflexiunile calde ale vocii feminine când \l prezentase celorlal]i
invita]i [i, evident, surorii Jessicì. Asem`narea dintre cele trei
femei era cu adev`rat uluitoare.
Nu-[i putu st`pâni un zâmbet rev`zând scena \n care Laura \l
condusese spre bunica pe care o luase mai \nainte drept mama
Jessicì – [i care era de fapt mama Laurei. S`rutase respectuos
mâna b`trânei doamne a[ezat` \n fotoliul de catifea ro[ie.
Alan Branson se culc` [i stinse lumina. Cu ochii deschi[i \n
\ntuneric, se abandon` f`r` re]inere imaginilor care-l obsedau.
Da, fusese o sear` minunat`... un moment unic.
{i de ce, dac` nu cauza acelei \ntâlniri? Din cauza acelei femei?
Laura. Un nume plin de magie, Laura... Era ca aurora, ca aurul,
ca zorii, ca via]a, ca fericirea, ca tot ce era mai pre]ios pe p`mânt,
10 JOAN MATTHEUS
\n inimile oamenilor, \n mintea unui b`rbat... ca lumina, ca

soarele, c`ldura, ca "aura f`r` aur`", acel amestec de \ndoial`, de
team` [i de ner`bdare care se afla \n orice dorin]`... Alan nu-[i
amintea de nici o conversa]ie cu ceilal]i invita]i, dar fiecare vorb`
pe care i-o adresase Laura \i r`m`sese \ntip`rit` \n minte.
Totu[i, nu petrecuser` prea mult timp \mpreun`. {i cu toate
acestea, fiecare din acele clipe \l tulbura \nc` \n adâncul fiin]ei
sale.
– V` mul]umesc c` m-a]i invitat, declarase Alan. Nu fac parte
din cercul dumneavoastr` de prieteni [i mesele de s`rb`toare
sunt \n general rezervate familiei [i celor apropia]i... Sunt
\ntr-adev`r foarte impresionat.
– |ntr-o zi ca aceasta, nimeni n-ar trebui s` r`mân` singur, \i
r`spunsese tân`ra femeie.
Rostise aceste cuvinte cu un zâmbet ciudat de trist. {i aceea fu
cu exactitate clipa \n care privirile lor se \ntâlniser` [i când o
complicitate mut` se instalase \ntre ei. Dar Alan [tiuse atunci cu
certitudine c` amândoi cuno[teau foarte bine sensul cuvântului
singur`tate. O emo]ie neclar` \l cuprinse [i inima \i b`tu brusc cu
mai mult` putere.
Oare ce voise s` spun` exact? Ce exprimase de fapt acel u[or
zâmbet trist? Compasiune?
Simpatie? Absolut nimic...?
Totu[i, \ncepând din acea clip`, privirile lor nu se mai
p`r`siser`, contrazicând chiar \n mod ciudat ceea ce conversa]ia
politicoas` putea avea conven]ional..
|n timp ce, astfel \ntins, perfect nemi[cat \n \ntunericul

camerei, Alan revedea trecându-i prin fa]a ochilor diferitele
momente ale serii, o \ntrebare nelini[titoare \i ap`ru curând \n
minte. Aceea de a afla dac` \n aceast` sear`, asemenea lui, Laura
Seaton avusese [i ea impresia secret` c` o singur` fiin]` \ntâlnit`
brusc poate s` dea lumea peste cap.
Era totu[i profund descump`nit de reac]ia sa ciudat` fa]` de
Laura Seaton. De ce oare, imediat ce o z`rise, chiar \nainte s` se
\ntoarc` spre el, f`r` s` fi avut timp s` rosteasc` cel mai mic
cuvânt, se sim]ea \ntru totul apropiat de acea femeie
necunoscut`?
|i revedea fa]a cu tr`s`turi regulate, gura senzual`, p`rul negru
strâns \ntr-un coc greu pe ceaf`, nasul drept, curba perfect` a
spâncenelor...
Nu sim]ise niciodat` o atrac]ie atât de puternic` pentru o
femeie. Via]a sa nu dusese totu[i lips` de aventuri amoroase... A[a
\ncât cùta cu disperare o explica]ie ra]ional` a ceea ce tocmai se
\ntâmplase \ntre el [i Laura Seaton.
Sentiment? Atrac]ie fizic`? La amândoi \n acela[i timp?
Fatalitate?... Ceea ce i se \ntâmpla era inexplicabil. Desigur, era
frumoas` de s`-]i taie r`suflarea. |i revedea trupul suplu, sub]ire,
gesturile gra]ioase, rotunjimea sânilor sub sutienul imaculat, talia
fin`, [oldurile unduitoare, picioarele lungi, perfecte... {i apoi,
micile [uvi]e de p`r rebele pe ceafa alb`, ochii c`prui cu puncte
aurii, privirea vie, plin` de mister, rând pe rând vesel` [i grav`,
mâinile fine, gura emo]ionant`...
12 JOAN MATTHEUS
Trebuia neap`rat s` \nceteze s` se gândeasc` la aceast` femeie.

Alan \[i d`du brusc seama c` era lac de transpira]ie [i ritmul inimii
i se accelerase puternic.
Nu sim]ise niciodat` o dorin]` atât de nebuneasc` pentru nici
o femeie... Se calm` lent [i \[i jur` s` o posede \ntr-o zi pe Laura
Seaton. Oricum, [tia c` nu va putea s` trìasc` f`r` s-o vad`, s`-i
vorbeasc`, s-o ating`...
Ce [tia exact despre ea? Foarte pu]ine lucruri. |ntr-o zi, Jessica
f`cuse observa]ia c` arhitectura – Alan era arhitect – nu era f`r`
leg`tur` cu meseria mamei sale, decoratoare de interioare. Acum
Alan v`zuse cu ce rafinament fusese amenajat` casa Laurei [i nu
se \ndoia de talentele sale excep]ionale \n aceast` profesie.
Brusc, i se p`ru extrem de important s` amenajeze cât mai
repede casa martor a complexului imobiliar ale c`rui lucr`ri le
supraveghea \n prezent. Pentru a atrage [i a convinge clien]ii [i a
vinde rapid toate locuin]ele din lot, se impunea o decorare
inteligent` a casei martor... Trebuia a[adar s` aib` rapid o
\ntâlnire cu o anumit` decoratoare de interioare.
Alan zâmbi \n \ntuneric, foarte fericit c` avusese o idee atât de
bun`.
|[i aminti brusc o informa]ie pe care i-o d`duse Jessica: aceasta
abia \[i amintea de tat`l sù disp`rut. Murise când avea trei ani,
l`sând dou` feti]e [i o v`duv` de dou`zeci [i trei de ani. Cum
Jessica era acum \n vârst` de nou`sprezece ani, Laura avea a[adar,
treizeci [i nou` de ani... Cu trei ani mai mult decât el.
|n zori, epuizat, Alan Branson adormi profund.
***
– Ce sear` reu[it`!
Jessica se pr`bu[i pe canapeaua confortabil` din salon.
– Este adev`rat... Invita]ii chiar nu mai doreau s` plece!
Margareth, sora Jessicì, \[i servi o cup` cu [ampanie.
– Vrei? propuse ea.
– Nu, mul]umesc... Am bùt destul pentru ast`zi!
Margareth se \ndrept` spre canapea [i se a[ez` al`turi de sora
sa.
– Mama a jucat un mare rol! Ai observat? Când se hot`r`[te s`
fie seduc`toare, este de temut! observ` Margareth râzând.
Exact \n acea clip`, Laura Seaton intr` \n salon.
– De temut?... repet` aceasta cu un u[or zâmbet obosit.
– Da... |n seara asta ai fost mai frumoas` ca niciodat`, o
compliment` Margareth. Toat` lumea nu avea ochi decât pentru
tine, nu vorbea decât despre tine...
"Toat` lumea?" se \ntreb` Laura. Asta includea [i o anumit`
persoan`?...
Obsedat` \mpotriva voin]ei sale de acel Alan Branson, \ncerc`
s` se amestece \n discu]ia vesel` a fiicelor sale.
Totu[i, \n ciuda eforturilor sale, nu \nceta s` vad` fa]a acelui
b`rbat.
14 JOAN MATTHEUS
|n zadar \ncercase s` lupte \mpotriva acestei imagini, \i

revenea cu \nc`p`]ânare \n memorie.
Laura se aplec` spre buchetul de violete care se afla pe masa
joas`, \n fa]a ei. Aranj` florile delicate cu o grij` excesiv`.
Continuând s` vorbeasc` despre succesul seratei, Margareth [i
Jessica se ridicar` [i se \ndreptar` spre bufet unde mai r`m`seser`
câteva pr`jiturele [i ni[te sticle \n care mai era bùtur`.
Râsetele tinerelor femei o distraser` pân` la urm` pe Laura de
la tulbur`toarea sa visare.
– V` g`sesc foarte vesele dup` toat` aceast` oboseal`. Sper c`
n-a]i bùt prea mult! exclam` cu amabilitate \ntorcându-se spre ele.
– Noi? Oh! Mam`... Imposibil! o asigur` Jessica. Suntem vesele
pentru c` petrecerea a fost splendid` [i pentru c` suntem fericite,
atâta tot!.
{i, clipind cu mali]iozitate, tân`ra fat` bù o ultim` \ngh]itur`
de [ampanie.
– O fi r`mas din \ntâmplare, o mic` pic`tur` [i pentru mine?
\ntreb` Laura zâmbind.
Jessica umplu o cup` [i i-o aduse mamei.
– Vorbind despre alcool, n-am gustat niciodat` ceva atât de
aextraordinar ca vinul adus de patronul tù, \i spuse Margareth
Jessicì.
– Oh, este un cunosc`tor, un b`rbat foarte rafinat, afirm`
Jessic` a[ezându-se din nou pe canapea. Pentru c` este de
bun-gust \n toate lucrurile, dac` ar trebui s`-l notez, i-a[ da zece
peste tot, sau mai degrab`... unsprezece!
– De ce nu dou`zeci [i cinci! exclam` Margareth râzând. Ceea

ce este sigur, este c` Alan Branson este b`rbatul cel mai seduc`tor
pe care l-am \ntâlnit vreodat`.
"Alan Branson..." Auzind acel nume, Laura \[i sim]i inima
b`tând mai puternic. |[i duse gr`bit` cupa de [ampanie la buze.
Oare ce i se \ntâmplase?
N-ar fi [tiut s` defineasc`, dar era ceva acolo \n adâncul fiin]ei
sale [i nu putea face nimic. O c`ldur` subit`, un u[or tremur, o
tulburare de ne\n]eles o cuprindea \ntru totul. |[i aminti vocea
cald` a b`rbatului [i se \nfior` f`r` s` vrea.
Oare ce-i spusese?
Uitase. |[i amintea doar de modul \n care \i rostise numele, cu
un fel de senzualitate \n voce, o blânde]e extraordinar`. Pentru
a-[i ascunde emo]ia, bù o \nghi]itur` de [ampanie.
– Nu are decât un singur defect, remarc` Margareth. Alan
Branson nu este prea vorb`re]... Este \ntotdeauna la fel de calm?
Laura \[i sim]i mâinile tremurând. Se surprinse a[teptând cu
ner`bdare r`spunsul Jessicì.
– |n cea mai mare parte a timpului, r`spunse \n sfâr[it tân`ra
fat`, nu spune mare lucru, dar privirea sa \nlocuie[te orice
discurs... Ochii spun de mii de ori mai mult decât cuvintele. Este
de ajuns o singur` privire pentru ca oricine s` se simt` cea mai
stupid` creatur` din lume...
Laura accept` judecata Jessicì f`r` [ovìre, amintindu-[i ochii
alba[tri, splendizi ai b`rbatului.
Da, Alan Branson avea un magnetism cu totul special.
16 JOAN MATTHEUS
|n acea sear` fusese singurul care nu fusese \mbr`cat de

ocazie. F`r` costum, nici cravat`, ci \mbr`cat simplu \n pantaloni
bleumarin [i un pulover alb din ca[mir, Alan p`ruse totu[i cel mai
elegant de la serat`. Laura remarcase c` m`sura probabil
aproximativ un metru optzeci. Fusese impresionat` de gra]ia [i
suple]ea suprinz`toare a trupului cu musculatur` puternic`.
P`rul [aten, pu]in prea lung [i ciufulit de vânt \i displ`cuse mai
\ntâi Laurei.
Dar gândindu-se mai bine, g`sea c` acest detaliu adùga mai
mult la farmecul sù. |n schimb, \ndat` ce-l v`zuse, fusese frapat`
de regularitatea perfect` a tras`turilor fe]ei. {i de albastrul ochilor
– un albastru ireal, care o obseda.
|nfiorându-se, \ncerc` s` \nl`ture imaginea st`ruitoare a acelui
b`rbat [i s` participe la conversa]ie.
– M-a fascinat complet, m`rturisi Margareth. Sunt sigur` c` era
atent la tot, \n ciuda aerului sù distrat.
Laura se resemn` s` le asculte vorbind despre acela c`ruia ar
fi vrut s`-i uite pân` [i numele.
– Margareth! E[ti femeie c`s`torit`, exclam` Jessica. Nu
trebuie s`-]i vezi decât so]ul [i nici m`car s` nu te ui]i la al]i
b`rba]i!
– Poate sunt c`s`torit`, dar nu oarb`, r`spunse tân`ra femeie.
Orice femeie ar vedea c` patronul tù este incredibil de
seduc`tor.
– Da, Alan este \ntr-adev`r formidabil, oft` Jessica. Cred chiar
c` m-am \ndr`gostit de el...
Mai mult decât de acord cu prima afirma]ie a Jessicì, Laura

nu se putu st`pâni s` se \nfioare auzindu-[i fiica m`rturisindu-[i
sentimentele \ntr-un mod atât de spontan.
– Iar! exclam` Margareth. {i studentul acela dup` care erai
\nnebunit` de Cr`ciun?
Desigur... era fermec`t`tor \n ciuda câtorva co[uri pe care le
avea pe frunte, gândi Laura.
– Oh... nu era decât un copil replic` Jessica oftând. Alan este
genul meu de b`rbat. Matur, seduc`tor, sigur pe el, responsabil...
– Te rog, Jessica! Fii pu]in realist`! declar` Margareth.
Laura lu` \n tain` acest sfat \n]elept pentru ea \ns`[i.
– B`rbatul acesta ar putea s`-]i fie tat`, insist` Margareth, s` ne
fie tat`!
Oh, dar era purul adev`r. Chipul Laurei se destinse pu]in la
acest gând.
– Draga mea sor`, [tiu foarte bine c` Alan are treizeci [i [ase
de ani.
Laura sim]i interesul sù pentru Alan Branson crescând \n
mod periculos, aflând c` nu avea decât cu trei ani mai pu]in decât
ea.
– {i dac` socotesc bine avea cincisprezece ani când te-ai
n`scut tu... ceea ce ar \nsemna un tat` pu]in cam precoce, nu?
observ` Jessica, ironic.
– Are totu[i cu [aptesprezece ani mai mult decât tine, Jessica,
r`spunse sora mai mare.
Ar fi putut s`-]i fie tat`...
18 JOAN MATTHEUS
Jessica nu r`spunse [i-[i a]inti privirea, melancolic`, asupra

buchetului de violete. Cunoscându-[i fiica, Laura [tia c` tocmai
cùta argumentul care \i va putea \nchide gura Margarethei.
– Oricum, vârsta nu are absolut nici o importan]` când dou`
persoane se iubesc, afirm` \n sfâr[it Jessica.
– Mam`! exclam` Margareth.
Laura se a[teptase la asta. De când erau mici, Jessica [i
Margareth f`cuser` apel la mama lor pentru a le arbitra disputele
sau simplele diferende. Pentru fiicele sale, nu reprezenta un
judec`tor, ci mai degrab` o valoare sigur` \n care puteau avea
\ncredere. Laura fusese mereu flatat` de asta.
Totu[i, \n aceast` sear` ar fi preferat s` nu trebuiasc` s`
intervin` \n discu]ie. Ascunzându-[i stânjeneala, zâmbi.
– Haide, calmeaz`-te, \i spuse cât de senin` putu fiicei sale mai mari.
– Iart`-m`, spuse Margareth oftând, dar fiica ta este chiar mai
capricioas` decât bebelu[ul meu.
De obicei, Laura [tia exact ce s` le spun` fiicelor sale pentru a
aranja lucrurile. Dar \n seara aceasta era peste puterile sale s`
vorbeasc` despre Alan Branson. Mai ales dup` m`rturisirea
sincer` a Jessicì. Ceea ce sim]ea pentru acest necunoscut era
prea nou pentru a lua partea cuiva. Avea nevoie s` se gândeasc`,
s` vad` mai limpede \n sinea sa, s` se odihneasc`...
Brusc \n]elese c` fiicele sale nu puteau s` [tie cât este de
tulburat` [i de implicat` \n acest subiect.
– Ei bine, care este adev`ratul motiv al disputei voastre?
\ntreb` cu o lini[te pref`cut`.
F`r` s` r`spund`, cele dou` surori se privir` curioase cu coada

ochiului.
– {i dac` am relua aceast` discu]ie mâine? propuse Laura.
Margareth, nu crezi c` ar trebui s` te duci s` vezi dac` fiica ta nu
are nevoie de nimic.
Laura \ncerc` s` schimbe subiectul.
– Inutil, am fost acolo acum o clip`. Flora doarme ca un...
Se \ntrerupse [i zâmbi.
– ... ca un bebelu[, \ncheie.
– {i Jeremy? Vreau s` spun... nu te a[teapt`? \ntreb` Laura.
– {i el doarme ca un bebelu[... r`spunse Margareth. Mam`,
Jessica se crede \ndr`gostit` de un b`rbat care are treizeci [i [ase
de ani [i mi se pare c`...
|ntrerupând-o, Laura se \ntoarse spre Jessica.
– Jessica, este adev`rat?
– Da, cu excep]ia unui am`nunt, corect` Jessica privindu-[i
sora. Nu cred c` sunt \ndr`gostit`. Sunt \ndr`gostit` de el.
Mâinile Laurei \ncepur` s` tremure atât de puternic, \ncât \[i
\ncruci[` bra]ele pentru a-[i ascunde tulburarea. Oare
sentimentul sù pentru Alan Branson era atât de violent?...
Tân`ra femeie p`li. Ce s` fac`?
Trebuia neap`rat s`-l domine. Ar putea fi vreodat` rivala fiicei
sale? Pentru nimic \n lume! Se \ndrept`, \[i a]inti privirea asupra
Jessicì [i \ncepu cu o voce foarte blând`:
– Draga mea, e[ti \nc` foarte tân`r` [i...
20 JOAN MATTHEUS
– Am exact vârsta pe care o avea Margareth când s-a c`s`torit

cu Jeremy! exclam` Jessica.
– Dar Jeremy nu are decât cu patru ani mai mult decât sora
ta... |n timp ce domnul Branson este...
– {tiu! {tiu! exclam` Jessica. Margareth a f`cut deja aceste
calcule stupide.
– Vezi cât este de capricioas`? insist` Margareth privindu-[i
mama. Este imposibil`! Nu vrea s` asculte nimic. Mam`, el are
treizeci [i [ase de ani!
– Margareth, \mi dau seama de diferen]a de vârst` dintre ei...
r`spunse calm Laura. {i de altfel, sunt sigur` c` [i Jessica...
– Poate n-am decât nou`sprezece ani, dar nu mai sunt un
copil. {tiu c` are treizeci [i [ase de ani. {tiu c` \ntre noi este o
diferen]` de [aptesprezece ani. {tiu toate acestea...
– {i el... te iube[te? \ntreb` Laura, cu inima palpitând,
temându-se de r`spuns.
Jessica r`mase o clip` t`cut` [i plec` privirea.
– Nu [tiu, admise \n cele din urm`, \n [oapt`.
Laura nu se putu st`pâni s` fie mi[cat` de m`rturisirea fiicei
sale, care p`rea realmente disperat`.
– M` trateaz` ca [i când a[ fi cineva, dar... \ncepu Jessica
\nainte de a ofta cu triste]e.
– E[ti cineva, afirm` Laura cu blânde]e.
– Nu pot s` [tiu ce gânde[te cu adev`rat despre mine. Nu am
fost niciodat` singur` cu el...
Margareth zâmbi ironic.
Laura sim]i mil` sincer` pentru Jessica.

– Dar asta nu \nseamn` c` nu se intereseaz` de mine! relu`
Jessica. Nu-i a[a, mam`?
– Nu, r`spunse cu sinceritate Laura.
Lini[tindu-[i fiica, nu voia nici s`-i dea false speran]e.
{i apoi... [i pentru ea sentimentele lui Alan Branson
constituiau un mister foarte tulbur`tor.
Ca de obicei, Laura fusese ultima care se dusese la culcare.
Camera sa, decorat` foarte simplu, unde domina albstrul, nu era
luminat` decât de veioz`. |n casa mare domnea lini[tea.
Laura se culc` [i stinse lumina. Cu ochii \nchi[i \l rev`zu pe
Alan cu o precizie tulbur`toare. |[i amintea mai ales de privirea
ochilor atât de alba[tri – \n mod ciudat complice – a]intit` asupra
sa. Un frison \i str`b`tu tot trupul fin [i delicat.
Da. Era absolut sigur`: [i el cuno[tea singur`tatea.
Dar p`rea atât de senzual [i de tandru...
Laura se r`suci \n pat. Nu mai voia s` se gândeasc` la el. Dar
se str`dui \n zadar s` [i-l alunge din minte.
Oare Alan obosise s` fie singur? Cùta dragostea?
Se r`suci din nou \n pat. Dar nu... punea problema gre[it,
deoarece r`spunzând la toate aceste \ntreb`ri afirmativ, \[i descria
propria situa]ie.
Ea era cea pe care singur`tatea o ap`sa teribil.
Ea avea nevoie de dragoste.
{i Jessica? Gândindu-se la fiica sa pe care o adora, fu cople[it`
de o insuportabil` vinov`]ie.
22 JOAN MATTHEUS
N-avea dreptul s` se gândeasc` la acel b`rbat, pur [i simplu

pentru c` Jessica \l iubea.
Dar, \n acela[i timp, Laurei \i era greu s` suporte gândul c`
Alan Branson se putea interesa de Jessica... Epuizat` de atâtea
emo]ii, \[i sim]i pleoapele \nchizându-se.
|nainte de a adormi, lu` hot`rârea s` nu se mai gândeasc` la
Alan Branson – cel pu]in \n acest mod ambiguu.
De fapt, hot`râse mai ales s` nu se mai gândeasc` la el. S`-[i
uite sentimentele pe care i le inspira b`rbatul acela cu ochi
alba[tri.
Ni[te ochi alba[tri ca cerul de var`. Puri ca fericirea reg`sit`.
Dar primejdio[i ca... speran]a.
Capitolul 2
Laura deschise ochii [i arunc` o privire de[tept`torului a[ezat

pe noptier`. De-abia era nou`...
Ast`zi nu lucra. Nereu[ind s` adorm` decât \n zori, \ncerc` \n
zadar s` mai doarm`. |n cele din urm`, se ridic` [i d`du draperiile
la o parte.
Poaia se scurgea pe geamuri. |n spatele firi[oarelor de ap` se
\ntrez`rea un cer jos, \nc`rcat de nori grei. O vreme cenu[ie care
reflecta perfect dispozi]ia sa din acea luni de Pa[te. Laura se
sim]ea teribil de deprimat`.
|mbr`c` un halat de baie albastru ca lev`n]ica, se sp`l` pe din]i,
\[i ridic` rapid p`rul pe care-l aranj` pe ceaf` cu ajutorul unui
pieptene din sidef [i se \ndrept` spre buc`t`rie. |n oboseala sa, avea
penibila impresie c` toata casa fusese acoperit` de o cea]` deas`.
– Bun` ziua mam`! exclamar` \n cor Jessica [i Margareth
ridicându-se petru a o s`ruta \ndat` ce ap`ru.
24 JOAN MATTHEUS
– Bun` ziua Laura, relu` Jeremy.

– Bun` ziua, doamn`, spuse la rândul sù menajera cu vocea
sa groas` [i lini[titoare.
– Bun` ziua copii, bun` ziua Ruth, bun` ziua..., bâigui Laura.
{i se a[ez` la mas`, la locul sù obi[nuit.
– Iat` aurora cu degete de trandafiri! exclam` cu amabilitate
Jessica.
Diminea]a, la trezire, Laura era cel mai ades vesel` [i \ntr-o
excelent` dispozi]ie. Ast`zi, nu. Margareth [i Jessica recunoscur`
de la prima privire c` mama lor era mai mult \nclinat` spre
triste]e decât spre euforie. |ntr-o diminea]` ca aceasta o numise
Jessica pe Laura "aurora cu degete de trandafiri", dup` ce citise
"Odiseea". De atunci, expresia devenise o glum` familial`.
Râser` to]i din toat` inima, chiar [i mica Flora, care scoase un
gângurit vesel. Laura schi]` un zâmbet [i \ncepu s`-[i preg`teasc`
o cea[c` de cafea.
– Laura Seaton \[i ia linguri]a, spuse Jeremy pe un ton de
comentator sportiv, [i pune dou` linguri]e de cafea solubil` \n
cea[c`. Este extraordinar. dragi ascult`tori! Acum ia ceainicul pe
care i-l \ntinde Ruth, care-i serve[te ca intermediar, [i toarn` \ncet
ap` \n cea[c`. A[tepta]i... a[tepta]i... este greu de crezut, da! \[i
duce cea[ca la buze. Efortul este impresionant...
Cele dou` surori râdeau. Laura \[i puse cea[ca pe mas` [i
zâmbi din nou, dar cu mai mult` convingere.
– Da, asta este, dragi auditori, po]iunea magic` [i-a f`cut
efectul. Super Laura [i-a revenit! \ncheie Jeremy.
De data aceasta, Laura izbucni \n râs. |i pl`cuse \ntotdeauna

umorul ginerelui sù. Fusese sedus` de ve[nica sa bun` dispozi]ie
\nc` din clipa \n care Margareth i-l prezentase pe Jeremy.
– Ce vre]i s` mânca]i, doamn`? \ntreb` Ruth apropiindu-se de
mas` pentru a lua ce[tile [i farfuriile goale.
Laura o privi pe b`trâna femeie care o \nconjura cu grija sa
matern` de cincisprezece ani, \nc`p`]ânându-se s` o numeasc`
"doamn`". Purtând ve[nica sa rochie neagr` din bumbac, Ruth \i
zâmbea cu amabilitate.
– Nu-mi este foarte foame, Ruth... nu voi lua nimic...
– Ar trebui s` m`nânci, mam`, o sf`tui Jessica. Trebuie tot
atâtea proteine cât [i cofein` pentru a te trezi...
– N-ar trebui s` fii mai degrab` la munc`, \n loc s`-mi faci
moral`? \ntreb` Laura.
– Mam`, [tii foarte bine c` sunt \n vacan]` pân` miercuri.
– Uitasem...
– Jessica are dreptate, relu` Margareth, ar trebui s` m`nânci pu]in.
– N-ave]i altceva de f`cut decât s`-mi da]i sfaturi? exclam`
Laura.
– |]i recomand cu ardoare aceast` pâine pr`jit`... Este
delicioas`! exclam` Jeremy.
– Mil`... Cred c` sunt destul de mare pentru a [ti dac` mi-e
foame [i nu...
O privir` to]i patru, cu pref`cut` seriozitate.
– De acord... Voi lua un ou fiert moale, capitul` Laura.
|mb`trânind, devin atât de influen]abil`...
26 JOAN MATTHEUS
– |mb`trânind?
– Tu?
Cele dou` fete protestaser` \n acela[i timp.
Laura le zâmbi cu tandre]e. Ruth se \ndrept` spre masa de
lucru, duse vesela \n chiuvet` [i puse ap` la \nc`lzit pentru a
prepara oul.
Ca \ntotdeauna când se aflau \n buc`t`rie \mpreun`, cuvintele
[i râsetele duceau la mare zgomot.
Ruth puse \n fa]a Laurei un ou fiert moale [i buc`]ele de pâine
unse cu mult unt. Laura \i mul]umi cu un zâmbet.
– Ce inten]iona]i s` faci ast`zi? \[i \ntreb` copiii, sp`rgând
coaja oului.
– P`rin]ii lui Jeremy vin disear` s` cineze la noi [i ne-am decis
s` le oferim un veritabil festin, explic` Margareth luând mâna
so]ului sù.
Bebelu[ul \ncepu brusc s` plâng` cu putere.
– De altfel, cred c` Flora \[i dore[te s` se \ntoarc` acas`,
continu` tân`ra femeie.
– Bun, voi \ncepe deja s` fac bagajele propuse Jeremy
ridicându-se.
Margareth o lu` pe Flora \n bra]e, ceea ce o calm` imediat.
– Oh! exclam` Jessica privindu-[i ceasul.
Este timpul s` plec! Am \ntâlnire cu ni[te prietene... pentru a
c`sca ochii la vitrine...
– Ocupa]ie vital`! coment` Jeremy.
– Evident! replic` Jessica ridicându-se la rândul sù.
Jeremy ie[i din buc`t`rie râzând, urmat de Margareth care o

ducea pe Flora \n bra]e.
– N-ai nevoie de bani? o \ntreb` Laura pe Jessica.
– Am \ntotdeauna nevoie de bani! replic` Jessica râzând. Dar
este \n regul`, am destui, mam`... Altfel voi cump`ra tot ce-mi voi
dori. {i ce voi face sâmb`ta viitoare? {i apoi, am decis s` nu-mi
dep`[esc bugetul. Ceea ce nu este greu, v`zând salariul generos
pe care mi-l d` Alan.
"Alan"...
Laura \[i sim]i inima b`tnd nebune[te la evocarea acelui
nume. Se str`dui s`-[i alunge imaginile care \i ap`rur` \n
memorie. Nu trebuia s` se gândeasc` la el. Nu acum. Mintea \i era
\ntr-o teribil` confuzie. Avea nevoie s` se afle singur` pentru a-[i
l`muri ideile \n leg`tur` cu acest b`rbat. Cum \[i d`duse seama
noaptea trecut`, \i era imposibil s`-l uite pe Alan.
Jessica ie[i din buc`t`rie [i se \ntoarse \mbr`cat` \n lungul sù
mantou negru.
– Te vei \ntoarce la cin`?
– Nu [tiu... Poate vom merge s` vedem un film, apoi... De ce?
Ai prev`zut ceva special pentru disear`.
– Nu, deloc...
– Voi da un telefon pentru a-]i spune dac` m` voi \ntoarce la
cin`...
– Foarte bine.
– Pe disear`! exclam` Jessica.
Dup` un s`rut sonor pe obrazul mamei sale, ie[i din buc`t`rie.
28 JOAN MATTHEUS
U[a de la intrare se trânti cu putere. Laura [i Ruth se privir`

zâmbind.
– Jessica va cre[te cu adev`rat \n ziua \n care va \nchide u[a
f`r` s` fac` s` tremure toat` casa, f`cu remarca Ruth.
– Sper c` asta nu se va \ntâmpla prea curând, r`spunse Laura.
– V` regreta]i bebelu[ii? \ntreb` Ruth cu blânde]e.
– Nu... \n sfâr[it, da... pu]in. Mi se pare c` au crescut atât de
repede!
– Mult prea repede, \nt`ri menajera. Am impresia c` ieri \nc`
le d`deam biberonul. Din fericire acum exist` Flora.
Laura o privi pe b`trâna femeie zâmbind.
– Socotind bine, nu sunt trist` c` Jessica a crescut, declar` Ruth.
– De ce?
– Pentru c` se va c`s`tori... va avea copii. Sunt ner`bd`toare
s` m` ocup de un bebelu[...
– Da, ai dreptate, Ruth... Dar dac` am vorbi despre altceva?
Toate astea nu ne \ntineresc!
De fapt, dac` Laura se temea s` vorbeasc` despre eventuala
c`s`torie a Jessicì era pentru c` acest proiect, de[i \nc` vag, \l
implica \n mod prea evident pe Alan Branson. Laura \[i privea cu
triste]e oul fiert moale, pe care nu reu[ise s`-l termine.
– P`re]i trist`, remarc` Ruth. V-a]i surmenat cu toate
preg`tirile ieri... Asta nu este vacan]`. De ce nu v-a]i duce s` v`
odihni]i dup` plecarea Margarethei?
– Nu... Te voi ajuta s` aranjezi casa, declar` Laura, ridicând
ochii spre menajer`.
Fa]a lui Ruth exprim` limpede c` nu era dispus` s` accepte

propunerea Laurei.
– Pot foarte bine s` m` ocup singur` de asta, replic`.
– Nu, vreau s` te ajut. {i tu te-ai obosit foarte mult ieri.
Cu un brusc elan de afec]iune pentru Ruth, Laura \i lu` mâna.
– Ruth... Nu voi [ti niciodat` cum s`-]i spun cât \]i sunt de
recunosc`toare pentru tot ce faci pentru mine...
– Doamn`, eu sunt cea care...
– Nu...
– Ba da, nu pute]i \n]elege... Aveam patruzeci [i cinci de ani
când m-a]i angajat. Eram singur` [i nefericit`. Mi-a]i oferit un
acoperi[ [i o familie, declar` Ruth, cu lacrimi \n ochi. {ti]i c` a[
face orice pentru dumneavoastr`.
– {tiu, murmur` Laura emo]ionat`. Chiar, Ruth, mi-ar pl`cea
s` faci ceva pentru mine.
– Spune]i...
– Mi-ar pl`cea s`-mi spui Laura [i s` ne tutuim.
– Dar...
– Te rog, Ruth. Oare nu suntem prietene?
– Ba da, desigur... Laura... suntem prietene. Dar de aici pân`
la a v` tutui...
– Insist, Ruth. {i eu m` simt uneori atât de singur`! {i acest
pronume de reveren]` este atât de rece, atât de distant.
– Voi \ncerca, Laura. Promit. Dar, pân` atunci, a]i putea...
vreau s` spun... ai putea s`-mi faci o favoare? |ntre prietene...
– Fire[te. Despre ce e vorba?
30 JOAN MATTHEUS
Ruth zâmbi.
– |ndat` ce Margareth va pleca, vreau s` v`... s` te duci s` te
odihne[ti.
Laura nu se putut st`pâni s` râd` \n fa]a perseveren]ei pe care
o ar`ta Ruth s` o fac` s`-i simt` afec]iunea.
– |]i promit s` m` culc imediat ce vor pleca.
O jum`tate de or` mai târziu, Laura reg`sea lini[tea camerei
sale [i se \ntinse cu u[urare. Nu m`rturisise nim`nui, dar Ruth nu
se \n[elase. Da, `sta era adev`rul, era obosit`. Chiar epuizat`.
Lucra din greu de mai multe luni, f`r` s` se opreasc` m`car o zi,
r`spunzând f`r` odihn` numeroaselor comenzi de decor`ri care
soseau \n num`r mare la biroul sù.
|nchise ochii \n speran]a s` adoarm`. Imposibil. Mintea \i era
obsedat` de un chip. De un nume.
Oare ce va face \n leg`tur` cu Alan Branson?
Imediat, \[i d`du seama c` aceast` \ntrebare nu avea nici un
sens. De fapt, ce putea face?
Cuib`rit` \n a[ternuturi, \nfiorat`, se sim]i brusc foarte trist`.
|nchis` parc` \ntr-o singur`tate f`r` ie[ire. P`r`sit`.
Alan Branson... Nu, mai ales nu trebuia s` se mai gândeasc` la
el. |n nici un caz.
Nu voia s` se mai gândeasc` deloc, ci s` doarm`, s` uite.
Dar, orice f`cu pentru a se gândi la altceva, \n mod
iremediabil, sub pleoapele \nchise, ap`reau chipul frumos [i ochii
lui atât de alba[tri. Nu putea face nimic. Era acolo, pretutindeni.
O obseda.
Se \ntoarse, se \ntinse pe burt` [i-[i afund` fa]a \n pern`. Ochii

alba[tri ai lui Alan Branson continuau s-o priveasc`. Zâmbetul sù
ciudat o urm`rea nemilos. Brusc, \[i aminti prima clip` \n care \l
v`zuse. |l surprinsese privind-o cu aten]ie, \n picioare, \n u[a
salonului. |n via]a sa nu-i va uita fa]a b`rb`teasc` \n acea clip`,
zâmbetul acela tainic, ochii alba[tri ferici]i, lumino[i, radiind o
complicitate care o atr`sese inexplicabil. Da, exact asta se
\ntâmplase atunci: avusese certitudinea c`-l recunoa[te pe Alan
Branson. Ca [i când \l a[teptase dintotdeauna. Ca [i când, \n
sfâr[it, \l g`sise, \l recunoscuse.
Erau ani, sau mai degrab` o ve[nicie de când Laura fusese
urm`rit` de acel zâmbet, de acei ochi alba[tri, unici.
"Alan"...
O senza]ie necunoscut`, sau poate uitat`, o f`cu s` tremure
din tot trupul. {tiu c`-l dorea. La nebunie. Dumnezeule! Oare
cum putuse ajunge aici?
Nu fusese niciodat` mai senzual` decât alte femei, nici extrem
de pasional`, chiar dac` avusese mereu nevoie de c`ldura unui
b`rbat. {i iat` c` acum se surprindea dorindu-l cu \nfl`c`rare pe
acest necunoscut pe care totu[i nu-l v`zuse decât câteva clipe.
Oare ce i se \ntâmplase?
Pasiunea amoroas` o mistuia \ntr-un mod de necontrolat.
Un chin de ne\n]eles, un fel de tortur` care o cuprindea \n
\ntregime [i al c`rei centru era indiscutabil Alan Branson.
|i era foarte cald, avea broboane de transpira]ie pe frunte,
mâinile \i erau umede, inima \i b`tea gata s` i se fac` rù. {i, ca [i
32 JOAN MATTHEUS
când toate aceste simptome dureroase [i \ncânt`toare nu erau de

ajuns, avu impresia absurd` c` Alan era acolo, foarte aproape –
impresia clar` c` era toat` a lui.
Uimit` de violen]a acestui sentiment, f`cu apel la calit`]ile sale
de femeie matur` [i rezonabil`, pentru a \ncerca s` se calmeze.
Cum oare o femeie de vârsta sa, cu un extraordinar bun-sim], se
putea l`sa cople[it` de o pasiune atât de arz`toare pentru un
b`rbat pe care ieri nici m`car nu-l cuno[tea?
Singur`tatea?
Nu, imposibil. Dac` singur`tatea ar fi avut un asemenea efect
asupra sa, Laura [i-ar fi dat seama de mult timp deja. Erau atâ]ia
ani de când era singur`.
Trebuia s` aib` curajul de a privi adev`rul \n fa]`. Singura
cauz` a tulbur`rii sale era Alan Branson. Toat` via]a sa, nu fusese
mistuit` niciodat` de un foc interior atât de \ngrozitor. Niciodat`.
Era ca o boal`, ca o epidemie nea[teptat`. Dar cu atât mai
pu]in de \n]eles. Oare ce avea acest b`rbat atât de special pentru
a exercita asupra sa o asemenea atrac]ie? Alan Branson nu era un
b`rbat ca oricare? Bine\n]eles c` da! Totu[i, dup` o clip` de
gândire, trebui s`-[i revizuiasc` aceast` judecat` pripit`.
Nu, nu era ca ceilal]i.
Dar de ce [i prin ce se deosebea?
Renun]ând la orice dorin]` de a dormi, se concentr` asupra
acestei probleme dificile [i \ncerc` s` precizeze ce-l deosebea de
al]i b`rba]i.
|ncepu prin \nf`]i[are.
Fa]a cu tr`s`turi regulate era fin conturat` [i exprima un

amestec de blânde]e, fermitate [i bucurie de a trì. Trupul atletic
se mi[ca, având o gra]ie de felin`. Totul, de la suple]ea mersului
[i u[urin]a gesturilor, la promptitudinea reflexelor, demonstrând
controlul permanent pe care \l exercita asupra mu[chilor [i
nervilor sì. Un amestec uimitor de non[alan]` [i de putere, care
d`dea senza]ia imediat` c` ar putea fi primejdios. P`rul pu]in
prea lung indica dispre]ul fa]` de convenien]e, gustul pentru
libertate [i perfecta st`pânire de sine care-l caracteriza.
Evident, Alan Branson era mult deosebit de b`rba]ii pe care-i
\ntâlnise Laura pân` atunci [i pentru care \ncercase uneori s` aib`
o anumit` sl`biciune.
Dar cine era cu adev`rat Alan Branson? Ce for]` s`l`[luia \n el?
Oare ce gândea exact despre via]`, despre lume, despre femei...?
|n fa]a acestor \ntreb`ri, Laura nu se putea \ncrede decât \n
informa]iile date de fiica sa. Angajând-o pe Jessica – [i pe al]i
tineri de aceea[i vârst` – Branson nu dovedise deja c` nu ezita s`
le dea o [ans` tinerilor f`r` experien]`? {i asta era \n ochii Laurei
tot \n avantajul sù. Astfel de atitudine dovedea generozitate,
bun`tate, ca [i indulgen]` [i \n]elegere, prea rare ast`zi pentru a
nu fi remarcate [i admirate.
Jessica nu-[i ascunsese entuziasmul descriind \ndelung mamei
sale munca \n serviciile companiei Branson, colegii [i atmosfera
care domnea acolo. Gândindu-se acum la asta, Laura \[i d`dea
seama c` fiica sa \i vorbise mai ales despre patronul sù [i \n cei
mai elogio[i termeni. Aceia[i termeni ca diminea]`, pe care
34 JOAN MATTHEUS
\ncerca s` [i-i aminteasc`, \n cùtarea a tot ce putea s-o ajute s`

descopere personalitatea acelui b`rbat fascinant.
Laura \[i amintea foarte bine c` pentru tân`ra sa fiic`, \nc` din
prima zi, Alan Branson fusese \nzestrat cu toate calit`]ile
imaginabile. Exista totu[i un am`nunt pe care Laura \l considera
foarte important fa]` de altele: fiica sa i-l descrisese pe Alan
Branson ca pe un celibatar \nrìt...
Pe moment, acest fapt de-abia \i re]inuse aten]ia. Dar acum lua
propor]ii considerabile \n mintea Laurei. Brusc, extrem de
u[urat` se sim]i ridicat` de un val de ner`bdare, o dorin]` de a
râde, de a alerga prin vânt [i ploaie... |[i reveni pe loc, jenat`. {i
chiar pu]in ru[inat`.
Oare nu se hot`râse s`-l alunge pe Alan Branson din memorie,
din minte, din trup [i din via]a sa? {i dac` trebuia neap`rat, cu
durerea de a se gr`bi spre cele mai rele deziluzii [i spre nefericire.
Acum trebuia s` se odihneasc`. S` doarm`.
B`rbatul acela nu avea nici o importan]` pentru ea. Avea doar
o criz` trec`toare de romantism – la urma urmei, erau lucruri
care se puteau \ntâmpla oricui [i indiferent de vârst`, mai ales
când te a[tep]i mai pu]in. Febra inimii, foarte contagioas` pentru
corp, o cuprinsese surprinz`tor, ca orice virus. Dar acest gen de
boal` disp`rea \ntotdeauna a[a cum venea. Brusc. Asemenea unei
ploi de var`. O clip` mai târziu nici nu se va mai gândi la asta. Va
fi deja \ncheiat`, uitat` ca [i când nu existase niciodat`. |]i
aminte[ti oare de o u[oar` r`ceal` de prim`var` care \]i stric` –
pu]in, doar foarte pu]in – câteva ore din via]`. Bine\n]eles c` nu.
De altfel, nu trebuia s` uite c` Jessica era \ndr`gostit` de

patronul sù.
Laura râse brusc, u[or jenat`, \n a[ternuturi. Jenat`, foarte
ru[inat` [i de asemenea impresionat`. Avea impresia c` era o
adolescent` care viseaz` la profesorul sù de pian. |ntr-adev`r,
toate acestea erau de un ridicol des`vâr[it.
Dar aceast` febr` u[oar` era trec`toare, vindecabil`. Oricum,
avea oare timp s` trìasc` o poveste de dragoste? Cu siguran]`,
nu. Era \ntru totul dep`[it` de munca sa. Ceea ce n-o \mpiedica
s` viseze pu]in când era liber`. {i, de altfel, nu-]i alegi visele. |]i
trec prin minte [i prin inim` f`r` s` te previn`, se instaleaz` acolo
o clip` [i-[i continu` cursa \n alt` parte. Spre alte inimi. Poate mai
pu]in cumin]i ca a Laurei. Dar asta nu era treaba ei.
Deocamdat`, nu avea nevoie decât de odihn`. Eliberat` de
imaginea lui Alan Branson [i a ochilor sì atât de alba[tri \ncât, o
clip` mai \nainte, o plonjaser` \n delir, \ncepu s` se gândeasc`
intens la socotelile societ`]ii sale. N-ar fi putut g`si un somnifer
mai eficace.
A doua zi diminea]`, \mbr`cat` cu o jup` larg`, o vest` scurt`
din stof` fin` de lân` alb` [i un impermeabil aruncat pe umeri,
Laura, \n form` deplin`, se \ndrepta spre birou \n pas energic.
|n ajun dormise un somn greu [i profund [i nu se trezise decât
pentru cin`. Ruth venise s-o scoat` din toropeal` [i o anun]` c`
Jessica nu cina acas`.
Laura r`mase treaz` pân` la \ntoarcerea fiicei sale, apoi se
culcase din nou [i dormise ca un \nger pân` diminea]a.
36 JOAN MATTHEUS
Dup` cum prev`zuse, odihna \i alungase din minte imaginea

tulbur`toare a lui Alan Branson. Laura deduse din asta c` scurta
[i necugetata sa atrac]ie pentru acel b`rbat, de acum uitat, fusese
rodul oboselii [i al imagina]iei sale dereglate de febr`.
Intr` \n birou, unde asistenta sa lucra deja a[ezat` la masa ei
acoperit` de hârtii, de blocnotesuri [i de ce[ti de cafea goale.
– Bun` ziua, Olivia! exclam` Laura cu un zâmbet larg. Ai
petrecut bine de s`rb`tori?
Olivia Devlon \n`l]` capul [i r`spunse zâmbetului prietenesc
al Laurei.
– Excelent! r`spunse cu vocea sa cald` [i energic`.
– Ai fost \n vizit` la familia ta?
– Da, am fost to]i s`-i vedem pe p`rin]ii mei: fra]ii, surorile,
so]iile [i so]ii lor, prietenii, copiii... Erau nebuni de bucurie.
Numeroasa familie a Oliviei avusese ocazia s` se \ntâlneasc`
din nou. Laura râse. Olivia avea trei fra]i [i dou` surori. To]i erau
foarte diferi]i [i totu[i un aer de familie \i apropia. Un nu-[tiu-ce
de energie, vioiciune [i neastâmp`r.
|n mod ciudat, p`rin]ii Oliviei nu aveau acea lic`rire de
inteligen]` vie prezent` la copiii lor, dar erau de o amabilitate pe
deplin dovedit` [i de o modestie uimitoare.
– Dar tu? Cum ai petrecut? \ntreb` Olivia.
Laura \[i pierdu o clip` zâmbetul deoarece imaginea lui Alan \i
reveni \n memorie la fel de brusc, pe cât de puternic.
– Ca de obicei, o asigur`.
Bufetul a fost perfect...
– Cum s`-mi imaginez c` n-a fost perfect [i cel mai mic detaliu
când organizezi tu o petrecere!
– Am f`cut cum am putut mai bine, replic` Laura cu
sinceritate.
– Ca \ntotdeauna... Prive[te to]i ace[ti clien]i!
Puse mâna pe un impozant vraf de dosare.
– Ei bine, afacerile merg? Este perfect!
– Vrei s` spui c` alearg`! exclam` Olivia. N-am avut niciodat`
atât de mult de munc`. Sunt zile \n care sunt epuizat` \nainte de
a sosi, doar gândindu-m` la astea!
– Haide, \]i place acest lucru la fel de mult ca mie... poate chiar
mai mult, o tachin` Laura a[ezându-se la masa sa de lucru, perfect
aranjat`.
– O cafea? propuse Olivia.
– Cu pl`cere.
Tân`ra femeie se ridic` [i se \ndrept` spre cafetiera electric`.
De la birou, Laura admir` costumul ro[u al asistentei sale, care-i
punea pl`cut \n valoare culoarea ro[cat` a p`rului. O
compliment` pentru elegan]a sa [i-i mul]umi pentru cea[ca de
ceafea. Apoi Laura \ncepu s` lucreze: decorarea unui apartament.
Complet concentrat` asupra muncii sale mig`loase, nici m`car nu
auzea r`spunsurile Oliviei la numeroasele apeluri telefonice.
Dou` ore mai târziu, \nc` aplecat` deasupra planurilor
arhitectului, f`r` s` asculte cuvintele asistentei sale care vorbea la
telefon, Laura sim]i totu[i o u[oar` urm` de exasperare
neobi[nuit` \n vocea tinerei femei.
38 JOAN MATTHEUS
– Laura? spuse \n acea clip` Olivia. Iart`-m` c` te \ntrerup, dar

este un anume Branson... Insist` s`-]i vorbeasc`.
Laura ridic` ochii: "Branson... Alan Branson...". La acest nume,
inima \ncepu s`-i bat` mai repede.
Oare de ce o sunase?
– Insist` chiar atât de mult?
– Da, da, vrea s`-]i vorbeasc` [i nim`nui altcuiva. I-am spus c`
e[ti ocupat`... dar mi-a r`spuns c` [i el. N-are prea mult timp.
Oricum, are o voce foarte...
Jessica vorbise destul despre tenacitatea patronului sù. Laura
\[i imagin` f`r` greutate ner`bdarea de care putuse da dovad` cu
Olivia.
– Accep]i s`-i vorbe[ti? \ntreb` asistenta.
St`pânindu-[i un u[or tremur al mâinilor, Laura r`spunse la
telefonul a[ezat pe masa sa.
– Alo! Domnul Branson? Ce pot face pentru dumneavoastr`?
– Pute]i \ncepe prin a-mi spune Alan...
Capitolul 3
– Ce pot face pentru dumneata, Alan? relu` Laura pe un ton

tìos, \ncercând cu disperare s`-[i ascund` tulburarea care o
cuprindea.
– Ei bine, iat`... Te-am sunat pentru un contract.
– Ah, da? {i... ce fel de contract?
– Sper c` e[ti decoratoare.
– Desigur! Ai nevoie oare de serviciile mele? exclam` Laura, \n
culmea uimirii.
– Chiar asta este, r`spunse Alan, aparent amuzat. M` ocup \n
prezent de un complex imobiliar din nordul Philadelphiei [i
m-am gândit la dumneata pentru a decora casa martor care
trebuie prezentat` publicului. Ai fi interesat`?
Dac` era interesat`? Oh! da... [i nu numai pentru motive
profesionale.
40 JOAN MATTHEUS
Hot`r\ totu[i s`-i spun` c` era prea ocupat`, prea obosit`,

prea... oricum. Dar \n loc de asta, se auzi r`spunzând \n acela[i
timp, \mpins` de o for]` necontrolat`.
– Da, m-ar interesa foarte mult.
– Bine! Numai c` iat`, este o problem`... Nu avem decât foarte
pu]in timp, explic` Alan. Inten]ion`m s` deschidem casa
publicului la sfâr[itul lunii. Crezi c` ar fi posibil?
– Nu, \l asigur` Laura f`r` s` ezite, tulburat` de vocea grav` [i
voalat` de senzualitate a lui Alan Branson.
– Ai putea s`-mi dai o idee de timpul care ]i-ar trebui?
– Nu \nainte de a estima importan]a lucr`rilor de efectuat.
– Foarte bine. Am putea vedea rapid asta \mpreun`?
– Excelent` idee...
– Ai o clip` liber` mâine?
Mâine! Laura fu cuprins` de panic`. S`-l \ntâlneasc` pe Alan
mâine?
– Nu \nchide, voi vedea asta cu asistenta mea, r`spunse
str`duindu-se s`-[i p`streze calmul.
Punând palma peste receptor pentru ca Alan s` nu aud`, se
\ntoarse spre asistent`.
– Olivia? Ai stabilit \ntâlniri importante pentru mine, mâine?
Tân`ra femeie g`si imediat agenda \mbr`cat` \n piele neagr`
sub un vraf de dosare [i de hârtii – cum se descurca oare \n
talme[-balme[ul care-i \nc`rca biroul? Era un mister pentru Laura.
O deschise [i o consult`.
Observând-o pe Olivia, Laura fu cuprins` de \ndoial`.
Ieri luase hot`rârea s` nu-l mai vad` niciodat` pe Alan

Branson [i iat` c` acceptase o \ntâlnire cu el f`r` cea mai mic`
ezitare... Oare \[i uitase bunele inten]ii?
Chiar nu avea nevoie s`-[i complice via]a cu o poveste de
dragoste imaginar`, mai ales cu b`rbatul pe care-l iubea propria
fiic`... Hot`rât lucru, \[i pierduse capul...
– Mâine ai \ntâlnire cu Jennie Hobbins la ora zece [i jum`tate,
r`spunse Olivia ridicând capul spre Laura. Vrei s` m` ocup eu de
ea \n locul tù?
– Da, te rog, spuse Laura f`r` s` se gândeasc`.
Eliber` receptorul [i i se adres` lui Alan.
– Alo! Alan...? Iart`-m` c` te-am f`cut s` a[tep]i. Mâine la ora
zece [i jum`tate. |]i convine?
– A[ fi preferat la ora unsprezece [i jum`tate.
– Unsprezece [i jum`tate? repet` Laura aruncând o privire
\ntreb`toare Oliviei, care d`du afirmativ din cap. Ei bine... r`mâne
stabilit.
Alan \i d`du adresa locului de \ntâlnire, pe care [i-o not` cu o
mân` febril`, apoi se salutar` scurt. {i Laura \nchise prima, cu
impresia c`-[i salveaz` onoarea.
Satisfac]ia Laurei de a reu[i s` ob]in` un contract p`strând
totu[i distan]a fa]` de Alan Branson, fu de scurt` durat`.
Dup`-amiaza trecu la fel de \ncet ca seara. La \ntoarcerea acas`
se sim]i teribil de descump`nit`. Se culc` dup` o mas` frugal`.
Se gândi la socotelile sale, ceea ce-i permise s` adoarm` destul
de repede. Cu toate acestea, toat` noaptea vis` un [antier imens
42 JOAN MATTHEUS
unde se str`duia din toate puterile s` urmeze un b`rbat \nalt, cu

umeri largi [i p`rul [aten prea lung [i ciufulit de vânt. Un b`rbat
cu ochii de un albastru clar – albastrul acelor lagune ale m`rilor
din sud, care te fac s` te gânde[ti la paradis. Se afla \nc` adâncit`
\n acea fericire ireal` când deschise ochii asupra unei \ntinderi
albastre – dar era vorba de pere]ii camerei sale.
Visul o tulbur` atât de mult, \ncât lu` hot`rârea ferm` de a
evita cu orice pre] s`-l vad` pe Alan. Se gândea \ngrijorat` la asta
când intr` \n birou.
|mbr`cat` cu un pulover ro[u pe gât [i cu o jup` alb`, Olivia
era str`lucitoare. V`zând elegan]a foarte simpl` a asistentei, Laura
fu obligat` c` constate c` ea nu d`duse dovad` de foarte mult`
originalitate alegând acest taior gri foarte \nchis, luminat doar de
o bluz` alb`.
|[i \nchipui impresia pe care planturoasa sa asistent` ar fi
avut-o asupra lui Alan. |i va fi suficient s` le compare pe cele dou`
femei pentru ca preferin]a sa s` se \ndrepte \n mod fatal spre
Olivia. {i era mult mai bine a[a, chiar dac` sim]ea o u[oar` triste]e
amestecat` cu pu]in` am`r`ciune.
Laura \ncepu s` lucreze cu entuziasm. Nu se putea st`pâni s`
se gândeasc` la Alan. Orele treceau cu o \ncetineal` exasperant`.
Sim]i parfumul Oliviei [i \[i spuse c` Branson va fi inevitabil
sensibil la el...
Dar de ce oare se chinuia a[a? La urma urmei, ce voia exact?
S`-i plac` acelui b`rbat, sau s`-l evite?
***
Alan se instal` la volanul puternicului sù Porsche negru când

sun` telefonul.
R`spunse [i privi ceasul de pe tabloul de bord. Era exact ora
unsprezece [i dou`zeci [i trei de minute.
– Alan, este aici o femeie care tocmai a sosit pe [antier. Se pare
c` are \ntâlnire cu tine, \i explic` [eful de echip` de la cel`lalt
cap`t al firului. A[teapt` \n casa martor.
Alan porni Porcheul.
– Foarte bine, Spune-i c` sosesc [i ofer`-i o cea[c` de cafea,
ordon` \nainte de a \nchide.
Primul lucru pe care \l remarc` intrând \n paviolion fu jupa
alb` a femeii [i ro[ul ca focul al p`rului pe ro[ul ca cirea[a al
puloverului.
Auzind zgomotul unor pa[i de b`rbat pe parchet, aceasta se
\ntoarse [i-i zâmbi.
– Domnul Branson? \ntreb` \ntinzându-i mâna.
Alan i-o strânse aruncându-i o privire ucig`toare. Desigur, era
foarte frumoas`, dar nu ei \i d`duse \ntâlnire. Se sim]i cuprins de
o mânie surd`.
– Doamna...?
44 JOAN MATTHEUS
– Domni[oara Devlon, r`spunse tân`ra femeie, impresionat`

de expresia de duritate a fe]ei b`rbatului. Olivia Devlon... Sunt
asistenta doamnei Seaton.
– |n]eleg...
O privea \n t`cere. Avea forme de net`g`duit. Gesturile, vocea
\i erau \nc`rcate de o senzualitate indiscutabil`. O adev`rat`
femeie de afaceri. Sau mai degrab`, femeia ideal`, cea la care
viseaz` to]i b`rba]ii. To]i b`rba]ii \n afara lui. Nu-l interesa. {i
gata.
– O a[tept`m pe doamna Seaton, declar` cu o asprime
involuntar`.
– Doamna Seaton are mult de lucru acum, explic` Olivia [i
s-a gândit c` a[ putea evalua \n locul sù importan]a primelor
lucr`ri...
– Ei bine, s-a \n[elat... Ierta]i-m`, domni[oar` Devlon. {i eu
sunt foarte ocupat.
{i luând-o de bra] o conduse spre ie[ire.
– Am o \ntâlnire foarte urgent`, pretext` Alan.
– Dar... domnule Branson... [i...
F`r` s` r`spund`, intr` gr`bit [i \n ma[in` [i demar` \n tromb`.
Porscheul ie[i rapid din [antier [i disp`ru.
Alan era nebun de furie. {i furia i se amplific` [i mai mult când
\[i aminti de bucuria pe care o sim]ise la gândul de a o revedea
pe Laura.
Obsedat de ea – de fa]a delicat`, trupul \ncânt`tor, vocea
melodioas` [i privirea p`trunz`toare – nu dormise noaptea. Nu
se gândise decât la ea. O dorea ca pe nici o alt` femeie \n toat`

via]a sa. Voia s-o ]in` \n bra]e, s-o s`rute...
{i \n timp ce s-ar fi mul]umit – deocamdat` – s-o vad` [i s`-i
vorbeasc`, ea nici m`car nu catadicsise s` vin` la \ntâlnire!
Se sim]ea profund umilit.
De ce naiba \[i trimitea asistenta?
Alan conducea prea repede, cu mâinile crispate pe volanul
acoperit cu piele neagr`.
|n ciuda celor treizeci [i nou` de ani ai sì, aparent Laura
Seaton nu cuno[tea mare lucru despre b`rba]i... Era timpul s` se
ocupe de educa]ia sa.
Ideea \l f`cu s` se r`zgândeasc` brusc. |n fond, situa]ia nu era
atât de nepl`cut`...
***
Laura lucra la biroul sù când sun` telefonul. Ridic`

receptorul distrat`.
– Noul design, bun` ziua, spuse automat.
– Laura, m-am izbit de... de un zid!
N-am putut face nimic pentru... \ncepu Olivia de la cel`lalt
cap`t al firului.
Laura se \nfior` de groaz` imaginându-[i accidentul de ma[in`
al c`rei victim` fusese asistenta sa.
46 JOAN MATTHEUS
– Cum?... Un zid! Oh! Dumnezeule! exclam` Laura brusc

alarmat`, imaginându-[i accidentul de ma[in` [i pe asistent` care
nu era \n apele sale. Unde e[ti? Cum te sim]i?... E[ti r`nit`?
– Oh... nu, mai degrab` ego-ul meu este [ocat! replic` Olivia
pe un ton ciudat de lini[tit.
"Ego-ul sù?". Laura nu mai \n]elegea. Tân`ra femeie primise
o lovitur` la cap?
– Olivia... Unde e[ti? Ce se \ntâmpl`? relu` Laura, mai calm`.
– Pe [antier, r`spunse Olivia. Iar zidul despre care vorbesc
este... Alan Branson.
– Alan?
– El \nsu[i.
Laura auzi u[a deschizându-se \n spatele ei. Se \ntoarse.
Alan...
Laura r`mase nemi[cat`, stupefiat` s`-l vad` acolo, foarte
aproape, rezemat cu non[alan]` de canatul u[ii. |mbr`cat \n
costum de flanel` de culoare \nchis`, o privea cu aten]ie, aproape
cu severitate.
Mut`, incapabil` s` se mi[te, Laura se gândea doar c` era
absolut splendid. Da, cel mai frumos b`rbat pe care-l \ntâlnise
vreodat`...
– Spune-i la revedere domni[oarei Devlon, o sf`tui pe un ton
impersonal.
Tulburarea Laurei era atât de mare, \ncât uitase de asistenta sa.
– Olivia... sunt dezolat`, dar... bâigui.
– Ce se \ntâmpl`? Mi s-a p`rut c` aud pe cineva... Laura?
Este \n ordine?
– Da... hm... Acum nu pot s` vorbesc... |n sfâr[it... Domnul
Branson este aici. |]i voi explica mai târziu.
– Alan Branson este \n birou cu tine? exclam` Olivia, stupefiat`.
– Da, eu...
– Spune-i pur [i simplu la revedere, insist` Alan lini[tit.
– Trebuie s` \nchid, declar` Laura pe un ton mai ferm. Pe curând...
Laur` l`s` \ncet receptorul [i, f`când s` se \nvârteasc` fotoliul
pivotant, se afl` cu fa]a la vizitatorul sù.
– Ce se \ntâmpl`, domnule Branson? \ntreb` cu cel mai
profesional ton posibil.
– Ne \n]elesesem pentru o \ntâlnire, replic` acesta. Cum ai
uitat, am venit s` te iau.
Laura \[i st`pâni brusc un acces de mânie.
Drept cine o lua? Drept o [col`ri]` c`reia \i dai o lec]ie pentru
c` a fost neascult`toare? Era de preferat s`-[i p`streze calmul [i s`
r`mân` demn`.
– Voiai p`rerea unei decoratoare de interioare, nu-i a[a? }i-am
trimis-o pe cea mai bun` pe care o cunosc, r`spunse calm.
– Pe dumneata voiam s` te v`d... pe dumneata [i pe nimeni
altcineva.
Laura r`mase nemi[cat`, hipnotizat` parc` de gravitatea cald`
[i foarte pl`cut` a acelei voci de b`rbat. O cuprinse un elan de
dorin]`. |[i imagin` distinct trupurile lor goale, strânse unul lâng`
cel`lalt. Ru[inat` de acele gânduri care o str`b`teau \mpotriva
voin]ei sale, plec` ochii [i ro[i u[or.
48 JOAN MATTHEUS
Nùcit` de puterea cu care-l dorea, nu reu[ea s` mai

vorbeasc`. |n`l]` capul [i \l privi \n t`cere, fascinat`.
Când Alan se apropie, sim]i un nod \n gât. Privirea \nfl`c`rat`
a b`rbatului o sperie. Cuprins` de panic`, nu [tia ce s` fac`. Alan
\i lu` mâinile [i o oblig` s` se ridice. Apoi o conduse spre ie[ire.
|nainte ca Laura s`-[i dea seama ce se \ntâmpl`, \i luase mantoul,
apoi po[eta [i deschise u[a.
– Unde...? Dar... Alan!
O scoase cu fermitate pe palier.
– Te duc la \ntâlnirea dumitale, spuse \n sfâr[it Alan cu un
zâmbet u[or.
|[i privi ceasul.
-Ai \ntârziat deja o jum`tate de or`, f`cu observa]ia.
Puse mâna pe clan]a u[ii.
– Nu \ncui cu cheia? o \ntreb`.
– Nu! R`mân aici! izbucni Laura. Totu[i, nu m` vei for]a s` te
urmez...
– Serios?
|i adres` un zâmbet ironic. |n ochii alba[tri se aprinsese o
flac`r` \ngrijor`toare. O flac`r` de sfidare.
Laura [tiu c` nu va câ[tiga niciodat` acel joc. Alan era mai
puternic.
Nu avea decât dou` posibilit`]i. S` continue s` se certe cu el
[i s` stârneasc` locatarii imobilului sau s`-l urmeze... cu un
zâmbet.
Alese s`-l urmeze, dar f`r` zâmbet.
O clip` mai târziu, Alan \i deschidea portiera Porscheului

negru.
– Nu voi urca \n ma[ina dumitale, \l asigur` Laura.
– Ei bine... n-am nici o obiec]ie s-o lu`m pe a dumitale,
propuse b`rbatul.
– Nu... dac` urci cu mine, vei fi obligat s` te \ntorci s`-]i iei
Porscheul. Prefer s` te urmez cu ma[ina mea.
Alan p`ru c` ezit`.
– Oare \]i pot acorda \ncredere? Pot s` fiu sigur c` m` vei
urma?
"Pân` la cap`tul lumii...", gândi tân`ra femeie.
Acest gând o arunc` \ntr-o confuzie insuportabil`. Oare ce
trebuia s` cread` despre el, despre ea, despre sentimentele
violente, mai puternice decât orice, realmente devastatoare pe
care i le inspira acest b`rbat? |n ce uragan o dusese? Cum se
numea ce sim]ea, ce ac]iona f`r` voin]a ei? Era oare dragoste?
Dragoste nebun`, pasiune sau... nebunie?
– Laura?
– Da...? Oh... Bine\n]eles... desigur... Nu te nelin[ti, te voi
urma.
– E[ti sigur`? o \ntreb`, dup` toate aparen]ele pu]in convins.
– Desigur, Alan. Am spus c` te voi urma [i o voi face.
– Bun. Unde e ma[ina dumitale?
– Exact \n spatele celei a dumitale, r`spunse Laura ar`tând cu
degetul Buickul sù maro.
– Foarte bine. Mergem?
50 JOAN MATTHEUS
– Da, cu o condi]ie.
– Care? \ntreb` \ngrijorat.
S`-mi dai \napoi po[eta [i mantoul... Doar dac` nu vrei s` le
p`strezi z`log.
Alan râse [i-i \ntinse lucrurile.
– Sper s` nu dispari din onglinda mea retrovizoare, \i declar`
cu o seriozitate nelini[titoare, a[ezându-se \n ma[ina sa.
Laura se a[teptase la un lot clasic: case toate asem`n`toare,
aliniate monoton. Fu pl`cut surprins` de acele locuin]e frumoase
foarte diferite [i de maniera inteligent` \n care fuseser` construite
[i a[ezate.
De[i ansamblul era \nc` \n [antier, \]i puteai da deja deama cât
de bine va fi s` locuie[ti acolo. O cas` simpl`, cu linii sobre, unde
lumina intra \n valuri prin numeroasele ferestre [i u[i-fereastr`.
Dispunerea \nc`perilor dovedea o preocupare pentru confort,
intimitate [i frumuse]e. Laurei \i pl`cuser` case ca aceasta. La etaj
se ajungea pe o scar` din lemn de culoare deschis`, cu balustrada
frumos sculptat` cu frunze [i flori. Camerele erau spa]ioase [i
fiecare era dotat` cu o baie al`turat`.
Se \ntoarser` pe palier. Laura se preg`tea s` coboare scara,
când o \ntrebare a lui Alan o opri:
– Ei bine? Ce crezi? Accep]i s` te ocupi de aceast` treab`?
– Va fi o adev`rat` pl`cere s` decorez acest interior, afirm`
tân`ra femeie cu sinceritate.
– Când po]i s` \ncepi? o \ntreb` Alan zâmbind.
Laura uitase farmecul captivant al zâmbetului sù.
T`cu o clip`, descump`nit` de senzualitatea aparte a gurii lui

când avea acel aer fericit.
– Dar am \nceput deja! exclam` râzând.
Cu o mân` pe balustrad`, era gata s` porneasc` pe scar`, dar
Alan se a[ez` \n fa]a sa, \mpiedicând-o s` \nainteze. Se afla foarte
aproape de el.
– {i dac` m` la[i s` trec, m` voi putea instala imediat, spuse
cu voce joas`.
Inima Laurei b`tea dureros.
– Trebuie s` te las s` treci? murmur` Alan.
– Cum?
– Dore[ti \ntr-adev`r s` te las s` treci?
– De ce-mi pui aceast` \ntrebare? [opti Laura.
– Pentru c` eu nu doresc s` m` mi[c, \i m`rturisi
apropiindu-se [i mai mult.
– De ce?
– |mi place s` te simt lâng` mine...
Puse o mân` pe talia Laurei. Aceasta nu se mi[c`, \ncremenit`
parc` de un fel de groaz`.
– Pot s` te s`rut? o \ntreb` \n [oapt`.
– Este... indispensabil? murmur` Laura, aproape f`r` s`-[i dea
seama.
– Cred c` da.
– Ah...
Puse mâinile pe umerii lui Alan. Acesta nu-i l`s` timp s` ridice
ochii spre el. O strângea deja cu toat` puterea lâng` el.
52 JOAN MATTHEUS
– Accep]i?
Laura r`spunse apropiindu-[i fa]a de a sa. Buzele li se
\ntâlnir`.
|n casa aceea pustie, tân`ra femeie fu s`rutat` ca niciodat`
\nainte. Alan era blând [i hot`rât, tandru [i pasionat. Alunec`
mâinile spre ceafa lui [i-[i \ncurc` degetele \n p`rul castaniu. Era pe
punctul s` le[ine sim]ind acel trup \nalt [i musculos lâng` al sù.
O senza]ie extraordinar` de fericire [i de c`ldur` \i cuprinse
toat` fiin]a: \l dorea pe acel b`rbat cu o \nfl`c`rare incontrolabil`.
Când buzele se desp`r]ir`, mai r`maser` o clip` strân[i unul
lâng` cel`lalt, tremurând.
– Cred c` tocmai a avut loc un cutremur. Casa se va pr`bu[i,
lumea se surp`... spuse \n cele din urm` Alan cu o voce foarte
tandr`.
Laura \n]elegea perfect ce spusese. {i ea avea impresia c` tot
ce trìse pân` atunci, c`dea \n praf. Cuprins` de un fel de be]ie,
vedea decorul \nvârtindu-se \n jurul lor. Inima lui Alan b`tea cu
putere lâng` a sa.
– Alan... Ce se \ntâmpl` cu noi? [opti Laura.
– Dac` a[ [ti...
Râse [i o strânse mai puternic lâng` el.
Apoi se \ndep`rt` u[or [i \[i a]inti asupra sa ochii alba[tri.
– Mi-ar pl`cea s`-]i spun tot ce am \n minte, \i murmur`, dar
mi-e team` s` nu te... \nspìmânt.
Pentru prima dat` de la dou`zeci de ani poate, Laura \[i sim]i
obrajii \nro[indu-se.
– Alan... eu...
– {tiu, o \ntrerupse acesta cu un zâmbet u[or, ciudat,
\ndatoritor [i ironic.
|i d`du drumul, cobor\ dou` trepte [i se rezem` de balustrad`
pentru a sta din nou cu fa]a la ea.
– S-a \ntâmplat pu]in prea curând pentru tine, nu-i a[a? o
\ntreb`.
– Da, recunoscu Laura cu sinceritate, nici m`car nu ne
cunoa[tem...
– Este adev`rat, accept` Alan. Exist` totu[i un lucru pe care \l
cunoa[tem foarte bine amândoi, nu-i a[a?
Tulburat` de sentimentele pasionate care o cuprindeau, Laura
era r`spunsul limpede la \ntrebarea lui Alan.
– Care sunt acestea? \ntreb` totu[i.
– C` vom putea cu greu s` lupt`m \mpotriva a ceea ce ni se
\ntâmpl`, \i explic` el.
Se \ntoarse [i cobor\ scara. Laura \l urm`.
Se sim]ea brusc ne\ndemânatic`, stângace [i \ncurcat`. Prea
mul]i ani trecuser` \nainte ca Alan s` trezeasc` \n ea o pasiune
atât de formidabil`. Ne[tiind ce s`-i r`spund`, r`mase t`cut`... [i
\mbujorat`.
– Trebuie \ntr-adev`r s` m` apuc de treab`, r`spunse simplu,
cu o voce care-i ascundea cu greu emo]ia.
– Foarte bine, spuse Alan.
|l urm` pân` \n holul de la intrare. Acolo, Alan se \ndrepr` u[`,
o deschise [i se \ntoarse spre ea, adresându-i un zâmbet larg.
54 JOAN MATTHEUS
– M` voi \ntoarce, declar` \nainte de a ie[i.

Disp`ruse.
R`mas` singur`, Laurei \i veni s` plâng`. Trebuia s` renun]e la
acel b`rbat, la aceast` dragoste...
Apoi se \ncord` brusc. La ce bun s` lupte? De acum, nu mai
avea decât o singur` dorin]` pe lume: s` nu-l mai p`r`seasc`.
Niciodat`.
{i zâmbi printre lacrimi.
Capitolul 4
Nemi[cat` \n holul de la intrare, cu ochii râzând [i lacrimi pe

obraz, Laura nu mai [tia deloc ce era cu ea.
Pentru a \ncerca s`-[i uite fr`mânt`rile, \ncepu imediat s`
lucreze. |ntotdeauna rezolvase astfel toate problemele.
Era timpul s`-[i revin`. Chiar nu era \n starea sa normal`...
Oare cum i se putur` \ntâmpla toate astea atât de brusc?
|ncerc` s` alunge acea \ntrebare prea delicat`, prin alta mai
simpl`: s-ar potrivi oare un palmier pentru a decora holul de la
intrare? Nu. Un palmier era, prin defini]ie, exotic.
{i Alan nu avea nimic exotic. Nu era un vis, nici o iluzie, nici
o n`luc`. Alan era un b`rbat cu ambele picioare pe p`mânt [i cu
sim]ul [i gustul lucrurilor concrete.
Se gândi brusc la modul \n care n`v`lise \n biroul sù,
diminea]`. |i dezv`luise o fa]et` important` a personalit`]ii sale,
aducând-o aici cu for]a.
56 JOAN MATTHEUS
Un cactus!
Desigur! Era exact ceea ce-i trebuia \n acest antreu – un cactus
frumos. Se \ndrept` spre salonul mare [i r`mase atent` la emo]ii,
sursa de inspira]ie.
Oare ce i se \ntâmplase exact pe scar`? Nu g`sea decât un
singur r`spuns. Totul venea de la extraordinara seduc]ie pe care
o avea indubitabil asupra ei acel b`rbat cu zâmbet atât de
seduc`tor, cu fa]a regulat` [i farmec tulbur`tor...
{i de la adev`rul pe care-l pusese brusc \n lumin` s`rutul pe
care i-l d`duse, s`rutul pe care-l \mp`rt`[iser`. Alan o dorea.
Ce putea face \mpotriva acestei eviden]e?
Laura se sim]i \n acela[i timp speriat` [i \ngrijorat`. Speriat` de
dorin]a violent`, f`r` \nconjur pe care o exprimase Alan,
\ngrijorat` de propria reac]ie. Deoarece [i ea \l dorea cu pasiune.
Brusc se gândi la Jessica.
S`-[i imagineze fiica \ntr-o situa]ie intim` cu Alan \i producea
o tulburare greu de definit. Alan era prea \n vârst`, prea matur
pentru Jessica. Alan era b`rbat [i Jessica o fat` tân`r`, aproape o
copil` \nc`...
Laura trebui s` recunoasc` de asemenea, nu f`r` oarecare
am`r`ciune, c` de acum era pu]in capabil` s` evalueze situa]ia. |l
dorea pe Alan [i-l voia doar pentru ea. Geloas`? Da, cu siguran]`.
Pe propria sa fiic`? Ei bine, da... Era un adev`r, mai mult decât
tulbur`tor, \nspìmânt`tor, dar asta era.
Nemi[cat` \n \nc`perea mare [i goal`, p`rea c` studiaz` spa]iul
cu aten]ie.
De fapt, \[i examina mai mult gândurile care-i fr`mântau

mintea.
Incredibil, totu[i... Nu mai sim]ise nici cel mai mic interes
pentru un b`rbat de ani de zile. Ultima dat`...
Laura nu-[i dorea deloc s`-[i aminteasc` acea poveste atât de
scurt`. Dar acea aventur` \i veni \n memorie.
Cinci ani mai \nainte, trecuse printr-un moment dificil.
Copilele devenind tinere fete, Laura trebuise s` \nfrunte
probleme noi, care se adùgaser` la dificult`]ile financiare ale
societ`]ii sale de decora]iuni. Trebui s` fac` fa]` singur`.
|ntr-o zi, dup` ce ezitase \ndelung, sfâr[ise prin a accepta s`-[i
\nso]easc` prietenii \ntr-un bar elegant din ora[. Laura nu [tia c`,
\n realitate, acel loc era unul de \ntâlnire pentru celibatari. La un
sfert de or` dup` sosirea lor, spre ea veni un b`rbat, se prezentase
cu elegan]` [i \ntrebase dac` se putea al`tura grupului.
Laura \l apreciase pe necunoscut ca amuzant, politicos [i
seduc`tor [i aflase c` era divor]at [i mai \n vârst` decât ea. A doua
zi \i telefonase pentru a o invita la cin`. Acceptase cu o oarecare
reticen]`.
{i \nc` de la a doua lor \ntâlnire, Laura descoperise c` b`rbatul
credea c` totul se putea cump`ra. Fusese o sear` lamentabil`...
Cinaser` \ntr-un restaurant cunoscut, apoi b`rbatul avuse un
acces de furie pentru c` Laura refuzase s`-i "mul]umeasc`"
urmându-l \ntr-o camer`. Tân`ra femeie nu-i uitase vocea r`gu[it`
[i explica]iile de prost gust. |n acea clip`, \[i scosese carnetul ce
cecuri [i pl`tise nota, \nainte de a ie[i f`r` s` spun` un cuvânt.
58 JOAN MATTHEUS
Dumnezeu [tia c` Alan nu avea nimic din acel monstru. Alan

[i-o apropiase cu delicate]e [i sinceritate. {i-i oferise un s`rut
pasionat, tandre]ea cuvintelor [i c`ldura trupului splendid.
{i apoi, [tiuse s` trezeasc` \n ea dorin]a cum nici un b`rbat nu
[tiuse s-o fac`. Cu cât se gândea mai mult, cu atât avea
certitudinea \nspìmânt`toare c`, oricum, va accepta orice venea
din partea lui... \ncepând cu o cin` la restaurant.
Ciudat cum i se schimbase brusc comportamentul obi[nuit
fa]` de b`rba]i... Evident, nu era \n starea sa normal`. Nu se mai
recuno[tea. Caracterul sù calm, ponderat, rezonabil, se
transformase ca prin farmec. Descoperea \n ea resurse noi:
entuziasm, vivacitate, dorin]`, hot`râre [i... pasiune.
|[i reg`sise tinere]ea ca prin minune, o minune care nu avea
de-a face cu un pact cu diavolul.
Con[tient` de aceast` rena[tere, Laura zâmbi, privi \nc`perea
goal` din jurul sù [i schi]` un pas de dans. Fu cuprins` brusc de
o stare de bine \n tot corpul.
{tia instinctiv c` numai Alan putuse concepe aceast` cas` –
mare, deschis`, luminoas`, c`lduroas` [i de asemenea pu]in
auster`. Pentru c` totul amintea de el aici. |n mintea sa, viitoarea
decorare [i creatorul acestor pere]i se confundau. Electrizat` de
aceast` convingere uimitoare, se \ndrept` spre po[et`, o lu` [i
intr` \n buc`t`rie, unde se afla o mas` [i un scaun. Se a[ez`,
scoase un blocnotes, un creion, [i \ncepu s` lucreze.
Nu uitase c` fusese angajat` din motive comerciale. Dând
casei o atmosfer` pl`cut`, u[ura probabil vânz`rile. Totu[i, era
convins` c` reu[ita proiectului depindea \n \ntregime de

capacitatea pe care o avea de a realiza ceea ce-i dicta intui]ia.
Imposibil s` faci un lucru bun f`r` pasiune.
|[i d`du seama c` trebuia s` elaboreze decora]ia destinându-i
fiecare mobil`, fiecare culoare, fiecare bibelou lui Alan [i numai
lui.
Lucra de câteva ore, când Alan ap`ru pe nea[teptate \n
buc`t`rie. Concentrat` asupra schi]elor, nu-l auzise intrând.
– Ai reu[it ceva? o \ntreb`.
– Oare când vei \nceta s` faci asta? exclam` pu]in enervat`.
– S` fac ce? o \ntreb` Alan amuzat.
– {tii foarte bine! S` \ncetezi s` m` mai surprinzi astfel... Este
a doua oar` ast`zi când m` sperii!
– Eu? Te sperii? Imposibil! |mi interzice religia mea.
– Care este aceast` religie? \ntreb` tân`ra femeie zâmbind.
Biserica s`lbaticilor reforma]i?
– Este un secret! afirm` Alan, pref`cându-se serios.
– {i \n afar` de asta? Aveai un motiv exact pentru a m` deranja?
\l \ntreb` punând capacul la stilou. Sau \]i st` \n obicei s`-i
perturbi pe cei care muncesc?
Alan râse. Laurei \i pl`cea acest aer tineresc [i vesel.
– Nu... Aveam s` te \ntreb ceva foarte important, declar`.
– Da?
– Ai cinat?
Cinat? Chipul Laurei se posomor\.
– Nu. De ce?
60 JOAN MATTHEUS
– Pentru c` este ora s` ne a[ez`m la mas`! De altfel, am o

foame de lup. Tu nu?
Privindu-[i ceasul [i v`zând ora, tân`ra femeie realiz` c` nu-[i
d`duse seama cum trecuse timpul.
– Acum c` m-ai f`cut s` m` gândesc la asta, r`spunse zâmbind,
cred c` [i mie \mi este foame.
– |n acest caz... cina este servit` \n salonul mare, doamn`
Seaton.
F`cu un gest larg cu bra]ul, pentru a o invita s` ias` din
buc`t`rie.
– Dup` dumneavoastr`.
– |n salon?
– Evident.
Laura se ridic`, trecu prin fa]a lui [i se \ndrept` spre \nc`perea
mare, luminat` de o mul]ime de lumân`ri.
Pe o fa]` de mas` pus` \n mijlocul \nc`perii, chiar pe jos, erau
a[ezate dou` pungi mari din hârtie.
– Un picnic? \ntreb` tân`ra femeie.
Se a[ez` pe fa]a de mas`.
– Puteam mânca a[a, sau pe masa de lucru din buc`t`rie,
explic` Alan, a[ezându-se [i el. Sper c`-]i place acest gen de mas`.
– |mi place enorm, afirm` Laura.
– Se afl` aici cartofi pr`ji]i, sandvi[uri cu crudit`]i, brânz`,
jambon, enumer` b`rbatul sco]ând fiecare mâncare din pung`,
pentru a o a[eza pe fa]a de mas`. Nu-]i cuno[team gusturile, a[a c`
am luat din fiecare. Avem de asemenea, lapte, suc de portocale...
– F`r` bùturi adev`rate?

– Bine\n]eles c` da! Pentru o mas` fin` ca aceasta m-am gândit
c` s-ar potrivi un cabernet simplu. Un cabernet de California...
– Desigur, exclam` Laura râzând. Vorbeai de un sandvi[ cu
crudit`]i?
– Da, iat`-l, spuse Alan \ntinzându-i-l. |mi pare rù, dar nu
avem pahare de vin, va trebui s` ne mul]umim cu aceste modeste
pahare f`r` picior...
– Este o dram` cumplit`... dar cred c` vom trece peste ea.
Laura savur` sandvi[ul [i paharul cu vin. Mâncar` amândoi,
glumind vesel.
Apoi Alan \ntreb`:
– Ei bine, vei putea face ceva din co[melia asta?
– Co[melie? exclam` tân`ra femeie. Alan, casa aceasta este
absolut splendid`. {i sunt nebun` de bucurie la ideea de a o
decora!
– Sunt fericit c`-]i place, r`spunse acesta zâmbind.
Se culc` pe o parte [i se rezem` \ntr-un cot.
– Eu am conceput-o, explic`.
Laura zâmbi, dând din cap.
– A[a credeam [i eu. Casa asta \]i seam`n`.
– Cum asta?
– Vrei s`-]i explic?
– Insist.
– Ei bine... ezit` Laura. |]i seam`n` din mai multe motive. Este
mare [i solid`. Liniile sunt clare [i distincte. Spa]iul este elaborat
62 JOAN MATTHEUS
\ntr-un mod \n acela[i timp primitor [i c`lduros, dar [i cu mult`

pudoare. Este o cas` care inspir`... \ncredere.
Alan r`mase nemi[cat [i t`cut. Tr`s`turile fe]ei exprimau un
viu interes pentru ceea ce tocmai \i spusese Laura, pe care n-o
sc`pa din ochi.
– Crezi \ntr-adev`r c` mi se poate acorda \ncredere? o \ntreb`
\n cele din urm`.
– Da. A[a am impresia...
Se l`s` t`cerea. {i brusc, Alan izbucni \n râs. Laura \l privi,
surprins`.
– Pentru c`-mi acorzi \ncredere, declar` Alan, poate \]i voi
putea dezvlùi planurile pe care le am pentru noi doi?
Laura \[i sim]i inima b`tând cu putere. Era dezarmat`. Oare ce
putea avea \n minte?
– Planuri... pentru noi doi? Ce planuri? bâigui.
Alan o privi cu aten]ie, zâmbind. Apoi \ntinse bra]ul [i tân`ra
femeie se \nfior` când \i atinse gâtul cu degetele.
– Nu-]i fie team`, nu-]i voi face nici un rù, murmur` b`rbatul.
Ai \ntr-adev`r \ncredere \n mine?
– Da... dar...
Mâna lui Alan cobor\ lent spre pieptul Laurei.
– Alan... nu...
– Te voi s`ruta, o anun]` acesta apropiindu-se.
Putea s`-i simt` parfumul atât de deosebit al pielii. Alan
Branson – un miros de mosc [i de vegeta]ie de p`dure, proasp`t
[i misterios \n acela[i timp. |[i pierdea capul.
– {i ce vei face dac` refuz? [opti Laura.

– M`rturisesc c`... voi insista.
|[i apropie fa]a de cea a Laurei [i puse delicat st`pânire pe
buzele ei. Tân`ra femeie sim]i o c`ldur` ciudat` cuprinzându-i
trupul. Lumea disp`ruse. Timpul [i spa]iul deveniser` idei
confuze. |[i trecu cu \nfl`c`rare bra]ele \n jurul bustului puternic,
r`spunzând cu pasiune s`rutului sù. Alan o culc` \ncet pe
podea.
S`rutul aprinse \n Laura o dorin]` nebun`.
Acultându-[i impulsurile de necontrolat, mângâie spatele
musculos al lui Alan, r`spunse cu ardoare \mbr`]i[`rii sale, cu o
sete pe m`sura atâtor ani de dorin]` nepotolit`.
Mâna lui Alan alunec` pe pieptul Laurei [i aceasta scoase un
geam`t slab. |[i sim]ea toate prejudec`]ile [i inhibi]iile
pref`cându-se \n cenu[` la atingerea acesui b`rbat.
El \ncepu s` descheie bluza alb` a Laurei. Atingerea degetelor
calde pe abdomenul sù declan[` o reac]ie instinctiv` de ap`rare.
|[i desprinse buzele de ale lui Alan [i puse mâna fin` peste a sa.
– Nu... murmur` Laura.
Alan o privi surprins.
|n privire \i ardea dorin]a.
– Laura...
– Alan... eu... nu pot...
V`zu dezam`girea \ntunecând chipul lui Alan.
– Doresc, a[ vrea... dar nu pot... repet`.
B`rbatul de \ndrept` pu]in [i o privi cu intensitate.
64 JOAN MATTHEUS
– Vrei sau te supui? o \ntreb`.

Stupefiat` de triste]ea cu care spusese asta, Laura ridic` bra]ul
[i-i mângâie foarte blând obrazul.
– Trupul m` tr`deaz`, \i explic`. Nu pot s` neg.
Incapabil` s` reziste privirilor sale, tân`ra femeie mângâie
gura senzual` a lui Alan. Acesta s`rut` degetele delicate.
– Alan...
Murmurându-i numele, exprima toate emo]iile [i toate
sentimentele contradictorii care o r`v`[eau.
– {tiu, spuse acesta \n [oapt`.
Dintr-o mi[care energic`, se deplas` [i se \ntinse lâng` ea. |[i
a]intir` amândoi privirile pe albul tavanului, colorat de lumina
mi[c`toare a lumân`rilor.
– Laura... te doresc atât de mult... Ceea ce simt pentru tine nu
mi s-a mai \ntâmplat niciodat`, m`rturisi Alan.
Ochii c`prui ai Laurei se luminar`.
– {i eu, Alan, recunoscu aceasta. Este prima dat` când... Am
fost sincer` cu tine [i...
– {tiu, spuse b`rbatul \ntorcând \ncet capul spre ea. {tiu s`
recunosc acele femei...
Bra]ul lui Alan \l atingea pe al Laurei de la um`r pân` la mân`.
Aceasta sim]i mu[chii puternici ai b`rbatului \ncordându-se. Ezit`
o clip`, apoi \[i puse mâna peste a lui Alan.
– Ce vrei s` spui? \l \ntreb`, temându-se s` nu par` indiscret`.
Alan râse, dar era un râs trist [i amar.
– Acum câ]iva ani era gata s` m` c`s`toresc, \i m`rturisi.
Dar cel mai bun prieten al meu m-a salvat de la dezastru cu o

s`pt`mân` \nainte de nunt`.
Aceast` destìnuire o stânjeni pe Laura. Dar nu se putu
\mpiedica s` vrea s` afle mai mult.
– Prietenul tù a aflat anumite lucruri care te-au convins s`
n-o iei de so]ie pe logodnica ta?
– |ntr-un fel! Dar a f`cut mult mai mult. Deoarece nu m-a
\n[tiin]at de nimic \n sensul \n care \n]elegi tu. Nu... cel mai bun
prieten al meu, b`rbatul pe care toat` lumea \l considera cel mai
distins dintre tipii distin[i, s-a culcat cu ea \nainte s`-mi vorbeasc`
despre asta.
– Oh... Alan, \mi pare rù c` am r`scolit amintiri atât de
penibile...
Laura era sincer \ndurerat` pentru el. |n]elegea cât suferise.
Alan \ntoarse mâna [i degetele lor se \nl`n]uir`.
– S` nu-]i par` rù. Mi-a f`cut un serviciu... Dac` n-ar fi plecat
cu ea \n California, a[ fi f`cut o munc` mai pu]in interesant` [i
n-a[ fi aici cu tine, declar` privind-o.
Laura era flatat` [i jenat` \n acela[i timp.
– De ce n-ai fi f`cut aceast` munc`?
– Ea voia s` pun` pe picioare o \ntreprindere de produse de
frumuse]e, cu mine, \n California.
– {i ai fi acceptat.
Alan zâmbi cu triste]e [i \[i a]inti din nou privirea \n tavan.
– Era cât pe ce. M` \mbrobodise atât de bine... {i eram atât de
sigur c` eram \ndr`gostit de ea...
66 JOAN MATTHEUS
Laura r`mase t`cut` o clip`. Ardea s`-i pun` o alt` \ntrebare. |i

era team` s` fie nu indiscret`, dar trebuia s` [tie...
– De unde [tii c` nu \ncerc s` te \mbrobodesc [i eu?
Alan izbucni \ntr-un râs sincer.
– Tu? Oh, nu, tu nu e[ti a[a! O [tiu [i atâta tot.
– Cum po]i s` [tii?
– Ochii tì...
– Ochii mei? Explic`-te...
Alan se \ntoarse spre ea [i zâmbi.
– Laura... Oare nu [tii c` ochii tì reflect` fiecare emo]ie?
– Adev`rat? spuse aceasta, mirat`.
– Da, te asigur. Vrei s` [tii ce v`d \n aceste dou` mici lacuri
maro?
– Maro [i verde...
– Vrei s` [tii?
– Da, Alan, r`spunse cu inima palpitând, \ntorcându-[i
privirea de la ochii alba[tri care o priveau cu intensitate.
– V`d acolo o emo]ie confuz`, provocat` de intensitatea
pasiunii tale... V`d de asemenea uimirea c` te afli \ntins` lâng` un
b`rbat pe care, ieri \nc`, nu-l cuno[teai.
Vedea exact. Tocmai descrisese cu precizie sentimentele care
o cople[eau pe Laura \n acea clip`...
– Nu credeam c` sunt atât de transparent`, m`rturisi cu
sinceritate.
Era mai degrab` speriat` s` fie atât de vulnerabil`. Nu-i va
putea ascunde niciodat` nimic...
– Nu transparent`, ci onest`. Cu temeinicie onest`, cu tine

\nsu]i [i cu ceilal]i, o corect` Alan. Nu-]i po]i imagina pl`cerea pe
care am avut-o când ne-am \ntâlnit. Pentru prima dat` de foarte
mult timp, m` aflam \n fa]a unei femei care nu cùta s` seduc`
doar pentru a seduce...
– Alan Branson... Exist` foarte multe femei oneste pe acest
p`mânt, afirm` Laura \ntr-un elan de solidaritate cu cauza
feminin`.
{i apoi, nu-i pl`cea prea mult ca el s-o descrie ca pe un ideal.
Prefera s-o considere femeie, f`cut` din carne [i sânge... chiar
dac` asta nu ridica unele dificult`]i pentru ea.
– Serios? o \ntreb` Alan, ne\ncrez`tor. Cuno[ti multe? D`-mi
dou` nume... doar dou`!
– Ei bine, f`r` s` merg prea departe, pot s`-]i citez deja pe
asistenta mea, Olivia, [i pe fiicele mele...
T`cu \ngrozit`. Fiicele sale...
"Jessica!".
– Ce s-a \ntâmplat? o \ntreb` Alan, remarcându-i brusca
tulburare.
– Jessica, murmur` Laura.
– Jessica? Ce-i cu ea?
– Crede c` este \ndr`gostit` de tine, m`rturisi tân`ra femeie
f`r` alt preambul.
– Cum? exclam` Alan \ndreptându-se.
Se a[ez` [i-[i a]inti privirea \ntr-un punct \n fa]a lui.
– E[ti sigur`? relu` privind-o.
68 JOAN MATTHEUS
– Da, murmur` Laura cu o voce f`r` inflexiuni.

Se ridic` [i ea [i-[i trecu bra]ele \n jurul genunchilor. Situa]ia
o jena atât de mult \ncât nu \ndr`znea s`-l priveasc`. Cu atât mai
mult cu cât sim]ea o anumit` u[urare \n fa]a ignoran]ei lui Alan
fa]` de sentimentele Jessicì. Acesta puse mâna pe um`rul delicat
al Laurei. Tân`ra femeie tot nu reu[i s`-l priveasc`.
– Laura, r`spunde-mi, relu` Alan grav. De unde [tii c` Jessica
este \ndr`gostit` de mine?
– Ea mi-a spus.
– Când?
Laura oft`, cu jale. Oh! Cum ar fi vrut s` vorbeasc` despre
altceva! De ce nu continua s`-i descrie cele dou` mici lacuri maro?
– |n acea noapte, dup` serat`...
– Vorbea]i despre mine?
– Nu, r`spunse imediat Laura, privindu-l.
|[i \ntoarse ochii [i \[i puse b`rbia pe genunchi.
– |n sfâr[it... nu chiar, se r`zgândi. Margareth [i Jessica
discutau despre serat`. Au ajuns s` vorbeasc` despre tine...
Nu voia s` continue.
– Au ajuns s` vorbeasc` despre mine [i Jessica a pretins c` este
\ndr`gostit` de mine? o \ntreb` Alan f`r` s`-i vin` s` cread`.
Laura \nghi]i \n sec.
– |n mare, da. A[a s-a \ntâmplat...
Alan \i lu` bra]ul [i Laura se \ntoarse spre el.
– |mi pare rù, Laura. Sper c` nu crezi c` am putut \ncuraja
sentimentele Jessicì...
– Eu...
|ntoarse ochii pentru ca b`rbatul s` nu-i poat` citi gândurile.
Câteva clipe domni t`cerea.
– Laura, \]i jur c` Jessica a fost \ntotdeauna pentru mine doar
o tân`r` fat` foarte simpatic`. Dar atâta tot.
|i trecu tandru o mân` peste ceaf`.
– Dar pân` la urm`, a[ putea s`-i fiu tat`! izbucni. Laura,
\ntr-adev`r, \]i jur c`...
– Te cred, Alan, \l \ntrerupse aceasta.
– Nu exist` nici o \ndoial` \n mintea ta? insist` el.
– Nu, nici una.
Alan oft` u[urat. Apoi fa]a i se \ntunec` [i se ridic`.
– Ce vom face oare? o \ntreb` preocupat.
– |n leg`tur` cu ce? replic` Laura ridincând ochii spre el. Cu
Jessica?
– Cu Jessica, desigur!.
|i \ntinse mâna pentru a o ajuta s` se ridice. Tân`ra femeie se
\ndrept`.
– Nu putem face nimic, Alan. Din fericire, probabil Jessica nu
este cu adev`rat \ndr`gostit`. |n sfâr[it, a[a cred... |i place foarte
mult un b`rbat \n preajma c`ruia se afl` \n fiecare zi.
Cu mâinile \n buzunarele pantalonilor, Alan \ncepu s`
m`soare \ncet \nc`perea, \n t`cere.
– Este tân`r`. |[i va reveni, suger` Laura.
– Sunt sigur de asta, r`spunse Alan oprindu-se \n fa]a ei.
|i puse mâinile pe umeri [i o privi atent.
70 JOAN MATTHEUS
Privirea sa exprima o vag` nelini[te.

– Ceea ce voiam s` spun...
T`cu [i-i mângâie cu tandre]e obrazul.
– Noi ce vom face? Putem continua s` ne vedem? continu`.
Un sentiment de team` [i de nelini[te o cuprinse pe Laura.
Voia s`-l cread` [i s`-l revad`, s` fie cu el, s`-i vorbeasc`...
{i, \n acela[i timp, \i era team` s` se afle din nou singur` cu el.
|n ea nu avea \ncredere. Va [ti oare s` reziste mult timp
farmecului sù extraordinar?
Pentru c` voia s`-l aud` spunându-i-o, puse \ntrebarea:
– Ai vrea s` m` vezi... pentru alte motive decât profesionale?
– Laura, te rog, nu \ncepe s` faci pe cocheta, declar` Alan cu
un zâmbet fin pe buze. Nu vreau s`-i fac rù Jessicì, dar vreau s`
te v`d... pentru toate motivele posibile [i imposibile...
O s`rut` u[or pe buze.
– Pentru c` nu pot veni la tine, vei vrea s` vii mâine sear` la
mine?
– Nu... pot.
– |n acest caz, unde? {i dac` am merge s` cin`m la restaurant?
\i propuse.
{i s-o duc` \ntr-o camer` dup` cin`? |i fu ru[ine pentru acel
gând meschin. |[i d`dea bine seama c` nu era decât o ap`rare
\mpotriva seduc]iei incredibile a acelui trup, a acelui chip...
– Trebuie s` m` \ntorc aici mâine, r`spunse Laura. Po]i s`
a[tep]i r`spunsul pân` atunci?
– Am de ales? o \ntreb` zâmbind \n]eleg`tor.
Laura avea impresia c` Alan \i putea citi fiecare gând. Pentru a

doua oar` \n acea zi, ro[i.
– Nu, m`rturisi zâmbind [i ea.
– A[adar, voi a[tepta pân` mâine...
Cât ar fi vrut s`-i dea tot ceea ce-[i dorea! Cum ar fi vrut s` i se
d`ruiasc`...
|[i privi ceasul.
– Dumnezeule! exclam`. Este foarte târziu. Trebuie neap`rat
s` plec.
Se desprinse de el [i se \ndrept` spre buc`t`rie pentru a-[i lua
po[eta [i mantoul.
Când se \ntoarse, Alan o a[tepta \n fa]a u[ii de la intrare. Laura
puse mâna pe clan]`. B`rbatul \i acoperi degetele fine cu palma
lui mare. Tân`ra femeie se \nfior`.
– Ai uitat ceva, remarc` Alan.
|l privi \nspìmântat`.
– Ai uitat de s`rutul de la revedere, continu` Alan.
– Alan, serios, trebuie...
F`r` s` rosteasc` vreo vorb`, acesta se apropie [i o strânse cu
putere lâng` el. Mânat` de o for]` incontrolabil`, Laura s`rut`
buzele gurii senzuale a lui Alan.
Se s`rutar` cu pasiune. Un vârtej de dorin]e ciudate o
cuprinse pe Laura. Se desprinse imediat de el, deschise u[a [i ie[i
\n grab`.
Capitolul 5
Alan privea buimac norul de praf ridicat de ma[in`. Singura

urm` care r`m`sese dup` Laura disp`rea \n aerul rece al
\nceputului de sear`.
Laura...
Sim]ea un nod \n gât doar gândindu-se la acel nume cu
sonorit`]i atât de pl`cute. Se \ntoarse [i se \ndrept` cu pas lent
spre salon. Privi cu emo]ie fa]a de mas` pe care Laura [i cu el
st`tuser` \ntin[i \mpreun`.
|mpreun`...
Imaginea acelei clipe de intimitate petrecut` cu ea \i reveni \n
memorie, \nte]indu-i dorin]a. Strânse pumnii gândindu-se la
pielea catifelat` pe care o atinsese. Nu se putea gândi la nimic
altceva decât la Laura, mereu Laura, din nou Laura.
Privi \n jurul sù. Câteva lumân`ri continuau s`-[i \mpr`[tie
lumina mi[c`toare. Laura plecase [i, totu[i, \i sim]ea prezen]a \n
giannijollys
\nc`pere. P`rea de necrezut, dar avea impresia c` \ntre ace[ti

pere]i goi l`sase o pat` din ea \ns`[i.
Inspir` profund, \n c`tarea parfumului sù. Prim`v`ratic,
ame]itor, proasp`t...
Ritmul inimii i se acceler`.
N-o v`zuse mult timp, dar avea ciudata certitudine c` o
cuno[tea dintotdeauna. Pe ea o a[teptase de-a lungul acestor ani
de singur`tate.
Sentimentul pe care-l avea pentru ea era mai puternic decât o
simpl` atrac]ie. Nu trìse niciodat` ceva asem`n`tor.
Plecase [i totu[i o putea vedea, auzi, sim]i atingerea minunat`
a trupului... O lumânare se stinse [i Alan reveni la realitate. Nu
f`r` triste]e.
Se aplec` [i lu` fa]a de mas` pe care o \mp`turi. O duse \n
buc`t`rie [i o a[ez` \ntr-unul din dulapurile goale.
Brusc \[i d`du seama c` afar` muncitorii \ncetaser` s` lucreze.
Nu sim]ise cum trecuse timpul.
Se \ntoarse \n salon [i stinse lumân`rile, una dup` alta. Nu se
putea st`pâni s` se gândeasc` f`r` \ncetare la Laura.
|i spusese c` aceast` cas` era imaginea personalit`]ii sale, dar
acum Alan considera c` aceast` cas` o reprezenta pe Laura.
Lumân`rile fiind stinse, lu` pungile de hârtie [i ie[i. Arunc`
resturile \ntr-o pubel` \n fa]a casei.
|ndreptându-se spre ma[in`, se gândi c` probabil \nnebunise.
Nu se sim]ise niciodat` atât de \ndr`gostit de o femeie. Nu putea
denumi for]a care-l atr`gea spre Laura.
74 JOAN MATTHEUS
La drept vorbind, nu mai \n]elegea deloc ce i se \ntâmpla.

"Ai grij`, altfel te vei afla \ntr-o poveste din care s-ar putea s`
nu ie[i nev`t`mat", \[i spuse.
Deschise portiera Porscheului [i se instal` la volan. Nu demar`
imediat. Privea drept \n fa]a sa, pierdut \n gânduri.
{tia c` de acum \i va fi greu s` vad` aceast` cas` martor. Va
suporta cu greutate ca ni[te strìni care ar intra \ntr-o zi \n posesia
ei, s`-[i instaleze o canapea [i un televizor chiar \n locul \n care
f`cuser` acest picnic \mpreun`.
Casa apar]inea Laurei [i lui.
Puse cheia \n contact, aprinse farurile [i f`cu s` demareze
automobilul puternic.
Ajunse acas` epuizat. Avea nevoie de un du[, de un biftec [i de
o noapte de somn. {i \n ordinea aceasta.
Privi robotul telefonic [i observând semnalul ro[u aprins
indicând c` avea un mesaj, ap`s` butonul "pornire".
– Bun` ziua, Alan, sunt Luke. M` \ntorc \n ora[. |n principiu
pentru a r`mâne. Sper c` m` vei putea g`zdui pân` când voi g`si
un apartament. Voi fi acolo sâmb`t`. La revedere.
Doar Luke l`sa un asemenea mesaj. Clar, concis, precis.
Relaxat dup` du[, \mbr`c` un halat de baie [i se duse \n
buc`t`rie s`-[i prepare un biftec.
Luke se \ntorcea dup` opt ani de absen]`. Alan era fericit s`-[i
revad` fratele. Avea nevoie de el, mai ales \n aceast` clip`.
Cinicul [i lucidul Luke.
Alan \[i iubea foarte mult fratele. Chiar \l adora.
Pentru el, Luke era unul dintre cei mai buni arhitec]i din ]ar`.
|i d`duse un ajutor pre]ios lui Alan când acesta \[i f`cuse propria
afacere. Ce fericire s`-l vad` dup` o absen]` atât de lung`. Da, va
fi cu siguran]` formidabil.
Doar dac`...
Doar dac` Luke nu se schimbase cu totul. Oare era la fel de
dur [i de deziluzionat de femei?
Alan oft` [i scoase o farfurie din dulap. Puse biftecul pe ea [i
se a[ez` la mas` s` m`nânce.
Chipul Laurei \i obseda mintea. Mâine o va g`si iar la cas`. |i
va da un r`spuns.
|[i termin` rapid bucata de carne de vac`, puse farfuria \n
chiuvet` [i se ridic`.
Mâine...
Nelini[tit [i fericit la ideea de a o revedea pe Laura, intr` \n
camera sa. Se culc` [i adormi imediat. Visurile \i fur` bântuite de
un chip de femeie...
Dou` mici lacuri de culoarea alunei, punctate cu aur...
***
– Era gata s` sun la poli]ie s` fac` cercet`ri, declar` Olivia

zâmbind când Laura intr` \n birou. |ncepusem s` cred c` ]i-a f`cut
vreun rù. P`rea atât de violent...
76 JOAN MATTHEUS
Laura se \ntreb` dac`-i f`cuse vreun rù. |ntr-un fel, da... dar
un rù atât de \ncânt`tor.
– Ei bine... dup` cum po]i observa, nu mi-a f`cut nimic,
r`spunse sco]ându-[i mantoul [i a[ezându-l pe un scaun. M` simt
foarte bine!
– A[adar... cum s-a \ntâmplat? \ntreb` asistenta.
– Casa este splendid`... va fi o adev`rat` pl`cere s-o decorez,
replic` Laura entuziasmat`, a[ezându-se la birou.
– {i b`rbatul? Nici el nu este rù, nu?
B`rbatul!
Laura se \nfior`.
– Alan Branson al tù este foarte seduc`tor, relu` Olivia cu un
zâmbet u[or mali]ios.
– Nu este Alan Branson al meu! exclam` Laura pu]in enervat`
de acest val de \ntreb`ri.
– Poate... dar dat fiind insisten]a sa de a te vedea, pe tine [i pe
nimeni altcineva, am crezut c` \n]eleg c`...
Laura scutur` din cap.
– Nu, o \ntrerupse, Alan nu caut` ceea ce crezi tu...
– {i tu?
– Olivia... te rog! r`spunse Laura tremurând [i \nro[indu-se.
– N-are de ce s`-]i fie ru[ine. De altfel, nu este de-ajuns s`
cau]i pentru a g`si. Uneori, când te a[tep]i mai pu]in \]i pic` din
cer, pe nepreg`tite, observ` tân`ra femeie, cu un aer gânditor.
– Poate... dar nu mi-a c`zut niciodat` din cer.
Laura \[i repro[a pudoarea.
De ce s` nu-i povesteasc` totul complicei sale de fiecare zi?

– Serios? {i cu so]ul tù?
– Bine\n]eles! replic` Laura. Dar cu el a fost altceva... {tii ce
vreau s` spun.
– Da, \n sfâr[it... nu chiar...
Olivia \[i privi ceasul [i se ridic`.
– Este timpul s` plec...
Luându-[i mantoul a[ezat pe sp`tarul scaunului se \ndrept`
spre u[`.
– |ntre noi, continu` \ntorcându-se, cred c` nu-]i va face rù
dac` s-ar \ntâmpla.
– De ce?
– Pentru c` este prea mult timp de când te-ai baricadat \n via]a
ta u[oar` [i confortabil`...
Laura fu prea surprins` pentru a r`spunde. De altfel, Olivia
plecase deja.
Oare via]a sa nu era nimic altceva decât o via]` u[oar` [i
confortabil`? Ce a vrut s` spun` Olivia?
Prima reac]ie fu s` resping` \n totalitate observa]iile asistentei
sale. Le g`sea absolut ridicole.
Alesese [i \[i construise propriul mod de via]`, desigur
confortabil. Ea [i nimeni altcineva alesese modul de a-[i trì via]a.
Copilele \i erau inteligente [i s`n`toase. Munca o interesa mai
mult decât orice. Era bogat`, f`r` s` fie foarte bogat`. Ce s` cear`
mai mult?
78 JOAN MATTHEUS
R`mase a[ezat`, privind cu aten]ie zgârie-norii din spatele

geamurilor de la fereastr`. |n ciuda a toate, ceea ce-i destìnuise
Olivia o tulbura...
Se ridic` enervat`, \[i puse mantoul [i \[i lu` po[eta. |ncuie u[a
biroului cu cheia, ie[i din imobil [i se \ndrept` spre ma[in`.
Da, trìa \ntr-o lume confortabil` [i avea tot ce o femeie are
dreptul s` aib`. Via]a sa o mul]umea pe deplin.
Nu pricepea ce voise s-o fac` s` \n]eleag` Olivia.
Era oare o aluzie la via]a sa sentimental`?
|n acea clip`, Laura \[i d`du seama clar c` remarca asistentei
sale avea o urm` de adev`r. Mai ales dup` ceea ce trìse \n aceast`
dup`-amiaz`... Oare nu descoperise ce-i lipsea cu adev`rat?
|[i z`ri ma[ina parcat` pe o str`du]` pustie [i se a[ez` la volan.
Era incapabil` s` se mi[te, tulburat` de acel sentiment pe care-l
sim]ea. Da, via]a ei nu era decât un cuibu[or confortabil, care
sem`na mult cu un castel fortificat. Cât despre modul sù de
via]`, o proteja, [i ce era cu asta?
Ce greu era de \nfruntat adev`rul!
Se hot`r\ s` \nceteze s`-[i fr`mânte mintea. Trebuia s`-[i
controleze via]a. Cum o f`cuse mereu. {i s` continue s`-[i domine
emo]iile. |[i aminti de \ntâlnirea cu so]ul sù. |ntotdeauna fusese
rezonabil`. |l iubise pe acel b`rbat din toat` inima, f`r` s` existe
pasiune \ntre ei.
Dar acum, totul se schimbase. Evenimentele \i sc`paser` de
sub control. Nu mai domina nimic. Emo]iile ie[iser` la suprafa]`,
aprinzându-i sim]urile. Trecuse prea mult timp f`r` s` simt`
\mbr`]i[area lini[titoare a unui b`rbat seduc`tor, contactul unui

trup b`rb`tesc cu al sù, tandrele mângâieri ale unui mâini
puternice...
|l dorea pe Alan Branson...
Mâinile i se crispar` pe volan [i \[i puse fruntea pe cercul din
lemn. Dorea s` plâng` [i s` râd`.
Ce va face oare?
|nainte de orice, s` se \ntoarc` acas`. Demar` [i ma[ina
p`trunse \n circula]ia fluid`. Str`zile erau pu]in aglomerate [i
ajunse repede acas`.
|ncuie portiera [i se \ndrept` lent spre cas`... cuibu[orul sù
confortabil.
Nu va putea s` continue s`-l evite pe Alan.. Nu numai pentru
c` acceptase s` decoreze casa, dar se \ntinsese al`turi de el. |i
r`spunsese la s`rut`ri, la mângâieri, la pasiune... {i ceruse chiar
mai mult.
Recunoscu c` voia mult mai mult de la el. |n schimb, ea voia
s`-i apar]in` trup [i suflet...
Un val de c`ldur` de ne\n]eles \i cuprinse corpul. |[i d`du
seama c` lumea pe care [i-o construise era pe cale s` se
pr`bu[easc` pu]in câte pu]in.
Nu avea nici o idee ce atitudine s` adopte fa]` de aceast`
catastrof`... atât de pl`cut`.
Vâr\ cheia \n brosc` [i intr` \n cas`. Era ora nou`. Jessica se
\ntorsese probabil. Respir` adânc, \ncercând s`-[i calmeze b`tìle
inimii. Nu trebuia s` arate c` este nervoas`.
80 JOAN MATTHEUS
|ncuie u[a, \[i puse po[eta pe m`su]a de la intrare [i-[i aranj`

mantoul \n dulapul de haine.
Când intr` \n buc`t`rie, Jessica, a[ezat` la mas`, preg`tea
con[tiincioas` o vinegret`. Ridic` ochii spre Laura [i zâmbi.
– Bun` seara, mam`. Te-ai \ntors târziu! remarc`, oprindu-se
din lucru, pentru a-i servi mamei o cea[c` de cafea.
Devenise un ritual. Laura avea nevoie de o cea[c` de cafea
\ndat` ce se \ntoarcea acas`.
– Mul]umesc, r`spunse mama, luând cea[ca [i a[ezându-se la
mas`. Unde este Ruth?
|n buc`t`rie, Laura sim]i un apetisant miros de pui fript.
– Calc` rufele, explic` Jessica. Pari obosit`... O zi grea?
O serie de imagini se \mbulzir` \n memoria Laurei. Olivia,
frumoas` de pica, plecând la \ntâlnire... Alan sosind \n biroul
sù... Casa martor, care sem`na atât de mult cu locuin]a pe care
o visase mereu... Picnicul improvizat \n salon...
– Nu, a fost o zi bun`... Chiar foarte interesant`, r`punse
Laura.
– Ah, da? Cum asta?
Laura bù o \nghi]itur` de cafea. Oare ce-i va putea povesti
fiicei sale?
Jessica lucra \n \ntreprinderea lui Alan. A[a c`, mai curând sau
mai târziu, va fi la curent cu noua sa lucrare. Era mai bine s-o
\n[tiin]eze imediat, altfel se va \ntreba de ce \i ascunsese Laura
asta. |[i puse cea[ca de cafea pe mas`.
– Am ob]inut ast`zi un contract foarte interesant pentru

societatea mea, spuse.
– Formidabil! exclam` Jessica. Dar credeam c` afacerile \]i
merg bine.
– {tii c` \n afaceri nu merge niciodat` destul de bine.
– Pentru cine lucrezi?
– Pentru compania Branson...
Jessica se \ncrunt`.
– Ia te uit`! De când face Alan apel la decoratori de interioare?
Oare de ce era Jessica atât de surpins`? Erau totu[i opt luni de
când lucra cu Alan... Oare acesta nu angajase niciodat`
decoratori?
– Este pentru casa martor din noul complex imobiliar, explic`
Laura.
– Este de necrezut! Te asigur c` este pentru prima dat` când
Alan se intereseaz` de decorarea unei case martor!
Informa]ia o f`cu pe Laura s` se \nfioare. Alan avea \ntr-adev`r
nevoie de o decoratoare sau...?
– Bun` seara, Laura, spuse Ruth intrând \n buc`t`rie, Jessica a
preg`tit cafeaua?
– Da, mul]umesc Ruth, r`spunse tân`ra femeie ar`tând cea[ca.
Puiul miroase foarte bine...
– Curând este gata, r`spunse Ruth. Ai timp doar s` faci un du[.
– Excelent` idee. M` \ntorc imediat!
Fericit` de ocazia pe care i-o d`dea Ruth s` \ntrerup` cel pu]in
pentru moment confruntarea cu Jessica, Laura se ridic` [i ie[i.
82 JOAN MATTHEUS
Apa cald` care [iroia pe trupul fin [i delicat o lini[ti. Laura se

gândea la ce-i adusese la cuno[tin]`, cu inocen]`, Jessica. Oare
care puteau fi motivele care-l \ndemnaser` pe Alan s-o angajeze
ca decoratoare de interioare?
Din spusele Jessicì, Alan nu se preocupase niciodat` de
decorarea unei case martor. Totu[i, \i ceruse Laurei s` realizeze
aceast` lucrare. De ce?
Laura \nchise u[a [i ie[i de sub du[. Lu` un prosop mare, ro[u,
[i \[i [terse trupul \nfiorat.
Alan se gândise \n mod serios s` angajeze o decoratoare
pentru a spori valoarea lotului de case, sau voise pur [i simplu...
|[i privi cu aten]ie corpul suplu \n oglinda mare.
"Asta doar \l intereseaz` pe Alan Branson?", se \ntreb`
examinându-[i formele armonioase.
Laura nu considera c` avea de ce s` se bucure. Vedea imaginea
unei femei care va \mplini curând patruzeci de ani. O femeie
normal`, f`r` nimic excep]ional.
Un metru [aptezeci. Fapt lipsit de importan]`.
Fa]a nu ar`ta prea rù, dar atât de comun`... Sânii o
dezam`giser` \ntotdeauna. Erau prea mici. Pentru \n`l]imea [i
greutatea sa, era bine propor]ionat`... Poate pu]in prea delicat`...
Dar forma [oldurilor era acceptabil`. Evident, Laura nu era
entuziasmat` de ceea ce-i dezv`luia oglinda.
Tentat` s` se \nf`[oare \n prosop pentru a \nceta acest supliciu,
voia totu[i s` \ncerce s` \n]eleag` ce-l putea atrage pe Alan
Branson. Da, voia s` cunoasc` adev`rul. Chiar dac` era penibil.
Laura trebui s` admit`, cu toat` sinceritatea, c` avea picioare

frumoase.
Continuându-[i examenul necru]`tor, se apropie de oglinda
crud`, pentru a-[i cerceta fa]a.
Nu v`zu decât ceva foarte obi[nuit. Tr`s`turile erau fine, dar
f`r` nimic admirabil. Ochii c`prui nu aveau nici cel mai mic reflex
verde. |nc` se \ntreba de ce-i f`cuse aceast` precizare lui Alan.
Când era fat` tân`r`, ar fi vrut s` fie negri [i profunzi. Dar nu.
C`prui \nsemna maro. {i ce se putea spune despre p`rul ei, \n
afar` c1 era negru [i lung? Desigur, era moale [i m`t`sos, dar era
negru, punct. Nici [aten-ro[cat, nici colorat de reflexe ro[cate sau
blonde. Brunet. |n plus, brunet obi[nuit.
Dac` era mândr` de ceva, era pielea sa. Ah, da! Avea o piele
frumoas`. Laura \[i d`dea bine seama c` numeroase femei de
vârsta sa nu aveau o piele atât de delicat`, de neted`. {i asta f`r`
lifting, nici silicon! Da, pielea \i era superb`. Nu toat` lumea
putea spune la fel. Nimic comun \n aceast` fine]e [i aceast`
str`lucire. Genele erau lungi [i nu avea nevoie de rimel pentru a
p`rea negre [i dese.
Frumoas` treab`...
Cu acest ultim gând, [i convins` c` avea totu[i un fizic
obi[nuit, Laura se \ntoarse de la oglind`. Nu, \ntr-adev`r, nimic
asem`n`tor cu Olivia Devlon.
{i totu[i, Alan o preferase pe ea, pe Laura, asistentei sale...
Ce s` cread` despre aceast` alegere?
Laura \mbr`c` ni[te blugi [i un pulover alb.
84 JOAN MATTHEUS
De ce o alesese pe ea? Aparent, seducea femeile de orice

vârst`. |n acest caz, de ce ea? V`duv`, mam` a doi copii [i aproape
de patruzeci de ani...
Prin comportamentul de ast`zi, nu ar`tase c` se interesa de ea
mai mult personal decât profesional?
{i Jessica confirmase c` nu f`cuse niciodat` apel la un
decorator de interioare...
Era posibil oare ca Alan s` se fi folosit de aceast` poveste cu
casa martor pentru a o \ntâlni?
Voia \ntr-adev`r s` fie amenajat` casa sau acesta nu era decât
un pretext?
– Mam`! Cina este gata! strig` Jessica, \ntrerupând-o pe Laura
din gânduri.
– Sosesc! r`spunse aceasta ie[ind din baie.
Nu va ajunge nicìeri speculând, interpretând ni[te semne pe
care crezuse c` le percepuse. Tot ce i se \ntâmplase nu se
petrecuse decât \n mintea sa. La ce bun s`-[i fac` griji pentru ni[te
himere.
Amintindu-[i brusc de cererea lui Alan, se hot`r\ s`-i spun` lui
Ruth s` nu ia \n considerare prezen]a sa la cin` a doua zi seara.
|i spusese lui Alan c`-i va da r`spunsul. Dorea totu[i atât de
mult s` petreac` seara cu el. Dar mai \nainte, trebuia s`-l \ntrebe
de ce f`cuse apel la ea.
Intr` \n buc`t`rie preg`tit` pentru a doua cin`.
***
Imediat dup` micul dejun, Laura a[tepta cu team` clipa \n care

va trebui s`-l \nfrunte din nou pe misteriosul Alan Branson. Bù
foarte mult` cafea.
Diminea]a la birou se desf`[ur` f`r` probleme, dar \i fu
\ngrozitor de greu s` se concentreze asupra diferitelor planuri. |[i
petrecu timpul st`pânindu-[i dorin]a de a privi ceasul din cinci \n
cinci minute. Timpul trecea cu o \ncentineal` exasperant`. {i asta
cu atât mai mult cu cât avea de suportat privirile uimite [i
insistente ale asistentei sale.
Pe la ora trei, Laura o inform` pe Olivia c` se ducea la o
\ntâlnire [i c` nu se va \ntoarce dup`-amiaz`. Nu f`r` dificultate,
se str`dui s` par` la fel de calm` [i de lini[tit` ca de obicei.
Ajunse la lot destul de repede [i opri Buickul maro \n fa]a
casei martor. Hot`rât lucru, complexul imobiliar nu sem`na cu
cele pe care le vizitase pân` acum. Nu atrac]ia câ[tigului motivase
construc]ia acestor case
Fiecare, diferit` de celalalte, era \nconjurat` de o gr`din`
imens`. Aici, totul era conceput pentru fericirea locuitorilor.
Laura nu se \ndoi nici o clip` de succesul acestui complex.
Cobor\ din ma[in` [i se \ndrept` cu pas hot`rât spre u[a de
intrare. Brusc, fu cuprins` de team`. {i dac` u[a era z`vorât` ?
Alan nu-i d`duse chei. Puse mâna pe clant`, ap`s` [i u[a se
deschise.
Avea impresia c` parc` intra la ea acas`. Tocurile \nalte ale
pantofilor pocneau cu un zgomot familiar de parchet.
Dar aceast` impresie \ncet` când p`trunse \n salon.
86 JOAN MATTHEUS
Privi cu un nod \n gât mijlocul \nc`perii. Se revedea, \ntins` pe

fa]a de mas` lâng` Alan, dup` picnicul improvizat.
O cople[i un val de senza]ii. C`ldura buzelor lui Alan peste ale
sale. Contactul cu trupul b`rb`tesc. Mâinile sale pe piept.
Stânse cu putere mânerul po[etei. |nainte de a sosi se gândise
s` se ocupe de salon, dar \[i schimb` p`rerea. Va \ncepe cu
camerele.
Urc` scara. Alan nu \i spusese dac` vroia s` decoreze toate
\nc`perile din cas`.
Cu atât mai rù, Laura va ac]iona cum voia ea.
|ncepând s` lucreze, pierdu orice no]iune a timpului. Ideile \i
veneau \n minte, \n num`r mare [i cu rapiditate. Not` cu
febrilitate mobilele, culorile, materialele...
Putea s` vad` exact cum va ar`ta fiecare \nc`pere, fiecare
culoare. Se va ocupa de camera mare la urm`... pe scurt, ca
desert.
|n realitate, aceast` camer` era un adev`rat apartament cu o
\nc`pere pentru pat, o camer` vast` pentru \mbr`cat [i o sal` de
baie mare, dotat` cu cel mai modern echipament.
Laura nu se putu st`pâni s` mobileze aceasta camer`
gândindu-se la un b`rbat. La un b`rbat anume. |n mintea sa,
\nc`perea \i apar]ine lui Alan Branson.
Nu-[i putea imagina acolo pe nimeni altcineva decât pe Alan.
|l vedea ie[ind din baie, \mbr`când un smoching, \ntinzându-se,
dormind, trezindu-se...
– Acolo trebuie cel pu]in un pat mare.
Surprins`, Laura se \ntoarse [i-l v`zu pe Alan rezemat de

canatul u[ii. Iar nu-l auzise venind. Observ` c` st`tea \n aceea[i
pozi]ie ca \n ziua vizitei nea[teptate \n biroul sù.
Dar ast`zi, expresia fe]ei era diferit`. Mai blând`, mai
binevoitoare.
Era \mbr`cat \ntr-un costum bej foarte elegant, care \i punea
\n eviden]` l`]imea umerilor [i sub]irimea trupului. Purta o
cravat` albastr` pe o c`ma[` alb`.
– Curând este ora [apte [i jumatate, o anun]` zâmbind.
Laura nu-[i d`duse seama de timpul pe care \l petrecuse
lucrând. Privi pe fereastr`. Soarele care apunea colora cerul
\ntunecat cu nuan]e roz.
– {i cred c` este vremea s` mergem s1 bem ceva \nainte de
cin`, nu ? continu` Alan.
– Un pahar ? |nainte de cin` ?
B`rbatul d`du afimativ din cap, zâmbind.
– Cin`m \mpreun` ?
– Exact. Dac` e[ti de acord, bine\n]eles.
Ar fi vrut cu pl`cere s` accepte invita]ia...
– Alan. }i-am explicat ce se \ntâmpl` cu Jessica [i...
– {tiu, r`spunse acesta calm. Dar lini[te[te-te, acolo unde
mergem, nu ne va putea vedea nimeni \mpreun`.
– Cum asta ? Unde mergem ? \l \ntreb`, b`nuind deja r`spunsul.
Un r`spuns pe care-l a[tepta [i de care se temea \n acela[i
timp.
– La mine.
Capitolul 6
Laura fu extrem de dezam`git` de apartamentul lui Alan. Nu

se a[tepta la nimic special, dar cu siguran]` nici la aceast` auster`
serie de camere mobilate la \ntâmplare.
Veniser` \mpreun` \n ma[ina lui Alan. Laura fu u[urat`
deoarece, v`zând cât de urât era acel apartament, ar fi plecat
imediat dac` s-ar fi putut folosi de Buickul sù.
De fapt, acolo erau foarte pu]ine mobile. Laura nu regret`
asta, pentru c` totul era de un gust mai mult decât \ndoielnic.
Nu se putu \mpiedica s` se \ncrunte examinând camera de zi.
Nu i se potrivea deloc lui Alan. Totul era echivoc, prost plasat.
Albastrul deschis al pere]ilor era de o triste]e lipsit` de sens. {i
draperiile de la ferestre... Laura prefer` s` nu se mai gândeasc`...
– Este deprimant, nu ? observ` Alan ie[ind din buc`tarie, cu
câte un pahar cu vin \n fiecare mân`.
|i \ntinse unul Laurei, care-i mul]umi.
– Sunt sigur` c` nu tu e[ti cel care ... \ncepu aceasta.

– Sunt fericit s` te aud spunând asta, o \ntrerupse b`rbatul.
|mi imaginez c` poate pl`cea... dar chiar m` \ntreb cui. Laura râse
[i-[i duse paharul la buze. Cel pu]in vinul era excelent.
– Am \nchiriat apartamentul mobilat, explic` Alan.
– Ar trebui s` o faci mai des.
– Ce ? S` \nchiriez un apartament mobilat ?
– Nu, s` râzi ca acum. A fost foarte frumos...
Chipul Laurei deveni brusc stacojiu. Numai el o putea face s`
ro[easc` \n acest fel.
– Alan... Chiar nu [tiu ce s` spun.
– Nu spune nimic, replic` acesta ridicând paharul \n direc]ia
sa. |n s`n`tatea ta... [i pentru casa pe care o decorezi pentru
mine.
Bù o \nghi]itur` de vin.
– Miroase a ars, observ` Alan, repezindu-se brusc spre
buc`t`rie. Sosesc imediat. Instaleaz`-te... Baia este \n spatele
culoarului, dac` vrei s` te re\mprosp`tezi \n timp ce servesc cina.
Alan era \n acela[i timp fericit [i trist de atitudinea Laurei. Era
[i mai nervoas` decât el, ceea ce nu-i pl`cea. Dar acceptase s` vin`
aici, ceea ce-i facea inima s` bat` mai repede.
Deschise u[a cuptorului [i cu ajutorul unui cu]it [i a unei
furculi]e vru s` \ncerce dac` se fripsese carnea curcanului.
Tremurul mâinilor \l mir`. Laura nu era singura care-[i exprima
astfel nervozitatea...
Era surprins de propriul sù comportament.
90 JOAN MATTHEUS
De ani de zile nu sim]ise o asemenea tulburare [i o asemenea

febrilitate din cauza unei femei. De fapt, de când logodnica sa
plecase cu cel mai bun prieten al sù, nici o femeie nu-l tulburase
cu adev`rat.
Carnea nu era \nc` destul de fript`. |nchizând u[a cuptorului,
se arse la deget [i scoase un geam`t u[or de durere. Hot`rât
lucru, nu era \nzestrat pentru acest gen de activitate.
Se ridic` [i Laura intr` in buc`tarie.
– Sper s`-]i plac` curcanul ars la exterior [i nu destul de fript
la interior, spune Alan zâmbind.
Sim]i c` i se \nmoaie picioarele când Laura \i zâmbi. Deschise
dulapul [i scoase o pâine mic` de ]ar`, pe care o puse pe masa
din mijlocul buc`t`riei.
– |mi place la nebunie... {i apoi, oricum ai un vin absolut
excelent, r`spunse Laura, amuzat` de febrilitatea sa, cu paharul
de vin \n mân`. Vrei s` te ajut ?
Alan \ncepu s` taie pâinea. Tremur` chiar \ndeplinind aceast`
sarcin` atât de simpl`. O bucat` de pâine \i c`zu pe jos. Las`
cu]itul care c`zu [i el. Se aplec` si adun` pâinea [i cu]itul.
Ridicându-se, v`zu chipul amuzat al Laurei \n fa]a ne\ndemân`rii
sale. Sim]i nervozitatea nemilos. Avea impresia c` toate
elementele din buc`t`rie \i opuneau rezinsten]`. Bunica sa \i
vorbise \ntr-o zi de rùtatea obiectelor. Atunci nu \n]elesese
foarte bine despre ce era vorba. Acum, \n]elegea... [i chiar foarte
bine.
– Po]i s` iei fa]a de mas` din dulap ? o \ntreb` \n sfâr[it.
***
Cu un gest plin de o \ncânt`toare delicate]e, Laura \[i [terse

buzele [i puse [erve]elul, asortat cu fa]a de mas` albastr` ca cerul,
al`turi de farfurie.
– A fost delicios, \l compliment` pe Alan, zâmbind.
– Ars [i \n acela[i timp nu destul de fript. O curiozitate
culinar`... r`spunse aceasta zâmbind la rândul sù.
– Nu, nu... cu adev`rat perfect.
– Vrei o cafea ?
– Nu mul]umesc, Alan. Nu mi-am terminat paharul cu vin.
– Totu[i trebuie s` o termin`m, remarc` Alan, ar`tând spre
sticla pe jum`tate plin`.
– |ncerci oare s` m` \mbe]i ? \l \ntreab` Laura râzând.
Reac]ia b`rbatului fu la fel de rapid` pe cât de nea[teptat`. Se
ridic` [i privind-o pe Laura cu intensitate, o prinse de umeri. O
team` brusc` puse st`pânire pe ea. Privirea \i era atât de
arz`toare...
– Alan ! exclam` Laura, tulburat`. Nu te acuzam. Era o glum`.
– Eu nu râd, r`spunse b`rbatul. Te vreau \n seara asta, Laura.
Pe tine [i nu o femeie incon[tient`...
O puternic` dezn`dejde o cuprinse pe Laura. |ncerc` s` [i-o
ascund`.
92 JOAN MATTHEUS
– Am sperat atât de mult c` e[ti mai deosebit, declar` ea trist`

[i dezam`git`. De ce trebuie ca b`rba]ii s` cear` \ntotdeauna ceva
in schimb ? Ca [i când este imposibil s` fac` ceva din pur`
generozitate.
– Ce ? Dar ce spui ? exclam` Alan, stupefiat.
– Nu este oare modul \n care se fac lucrurile de obicei ?
– Crezi c` vreau ceva \n schimbul curcanului ars ? M`rturise[te
c` este o crud` lips` de ambi]ie !
T`cur` o clip`. Privirile li se \nfruntar`.
Brusc, Alan \[i apropie fa]a de a Laurei [i o s`rut` pe tâmpl`.
Aceasta \ncepu s` tremure din tot corpul. Era surprins` de
tandre]ea pe care o exprima prin acest simplu contact. Alan \[i
trecu bra]ele \n jurul sù.
– Nu vreau s`-]i fac rù, Laura, \i murmur` la ureche. Laura,
draga mea, jur c` nu-]i voi face niciodat` rù...
– M-ai speriat... [opti aceasta
– Iart`-m`... |mi pare rù.
– Am crezut c` ai s` m` ba]i, m`rturisi Laura, \nc` tremurând.
– S` te bat ? o \ntreb` Alan sl`bind pu]in \mbr`]i[area, ca s-o
poat` privi. Ai mai fost b`tut` ?
Laura \[i sim]i sângele \nghe]ând \n vine. Remarc` gravitatea
cu care \i pusese aceast` \ntrebare.
– Odat`... Dar a fost doar o palm`, o mic` palm`... \i explic`,
\ncercând s` minimalizeze importan]a evenimentului.
– Numele lui, \i ceru, cu autoritate.
– Alan, este imposibil, el ...
– Vreau s`-i cunosc numele, insit` Alan.

– De ce ?
– De ce crezi ?
Laura sim]i c` p`le[te.
– Alan... nu... nu po]i... bâigui.
– Nu-i voi face prea mult rù, o asigur` amenin]`tor. Vreau
doar s`-l fac s`-i treac` dorin]a de a mai repeta asta.
– Nu! strig` Laura \ncercând s` se elibereze.
– Te-a b`tut, Laura, persist` el, re]inând-o. Nu pot s` suport
asta. Spune-mi numele.
– Nu mai are importan]`, Alan. S-a \ntâmplat acum mult
timp...
– De cât timp ?
– Alan, este ridicol...
– De cât timp ? repet` b`rbatul, hot`rât.
– Mai mult de zece ani, vezi ? Nu are importan]`... Uitasem
pân` când tu...
– L-ai mai v`zut dup` aceea ?
– Nu... Nici pe el, nici pe nimeni dup` el...
– Cum ? Iart`-m` dac` sunt indiscret, dar ... n-ai mai... \ntâlnit
b`rba]i de... ? \ncepu Alan, mai calm, dar vizibil stupefiat.
– De zece ani, \l \ntrerupse pe un ton tìos. E bine ? Esti
mul]umit ?
– Este adev`rat ? insist` Alan, nùcit.
Profund descump`nit`, \i adres` b`rbatului o privire care-i
r`spundea la uimire.
94 JOAN MATTHEUS
– Da... Sunt sigur c` este adev`rat, murmur` Alan, gânditor, ca

[i când \[i vorbea lui \ns`[i.
Laura fu cuprins` de o furtun` de sentimente, multe mai
contradictorii de cât altele [i nu se putu ab]ine sa cad` nervos.
Trist, Alan o privi cu aten]ie.
– La ce te gânde[ti? \l \ntreab` femeia.
– C` trebuie s` fiu foarte atent s` nu-]i fac rù, replic`,
punându-i mâna pe obraz.
– S`-mi faci rù? |n ce fel?
– {tii prea bine ce vreau s` spun, r`spunse Alan, l`sându-[i
mâna s` alunece peste buzele Laurei.
Aceasta \[i apropie spontan fa]a de cea a lui Alan. |[i sim]ea
inima b`tând mai repede.
– Laura...
Buzele lor se atinser` u[or.
Laura avu impresia c` se scufund` \ntr-un abis de senzualitate,
de dorin]e...
Dar ra]iunea \nvinse brusc. |[i \ndep`rt` fa]a [i se ridic`
gr`bit`.
– Alan, te rog, [opti, \n cea mai cumplit` confuzie.
Acesta o privi, surprins.
– Trebuie s` plec. Este târziu.
– E[ti adult`, Laura, nu mai e[ti o copil`...
|n acea clip`, \n mod ciudat, Laura se sim]ea mai mult o tân`r`
fat` decât o persoan` matur`. {i o tân`r` fat` lipsit` de
experien]`...
– {tiu, r`spunse. Dar se vor \ngrijora...

– Cine?
– Jessica [i menajera, Ruth.
– Trebuie s` dai socoteal` menajerei?
– Bine\n]eles c` nu! Dar...
– {i Jessicì? o \ntrerupse ridicându-se [i rezemându-se de
marginea mesei.
– Da, Jessica...
– Dup` câte [tiu, Jessica nu este mama ta, sau \n acest caz
mi-ai ascuns foarte bine lucrurile, o ironiz` Alan.
– Te rog, Alan, nu fi ridicol.
– {i eu sunt cel ridicol! Laura, ai treizeci [i nou` de ani [i-mi
spui c` trebuie s` te \ntorci acas` la ...
|[i privi ceasul
– ... la ora zece [i jum`tate, continu` f`r` s` se poat` st`pâni
s` nu zâmbeasc`.
– {tiu, dar ]i-am explicat ieri ce s-a \ntâmplat cu Jessica.
– {tii bine c` nu...
– Din acest motiv am cinat aici, nu la restaurant... Jessica [tie
c` e[ti cu mine \n seara asta?
– {tii bine c` nu...
Alan se apropie [i o lu` \n bra]e. Sim]ea o compasiune sincer`
pentru suferin]a Laurei.
– Ei bine? De ce nu r`mâi? o \ntreab`.
– Mi-e team`, Alan, r`spunse Laura punându-[i capul pe
um`rul larg, lini[titor.
96 JOAN MATTHEUS
B`rbatul puse mâna pe p`rul m`t`sos [i-l mângâie u[or.

– Te cred... dar...
Nu continu`, prea cople[it` de ceea ce i se \ntâmpla.
– Dar? o \ntreb` Alan.
|l privi rapid, apoi \[i a[ez` din nou capul lâng` el.
– Este atât de mult timp...
– Ei [i? o \ntreab`, \n]eleg`tor. Asta este tot?
Laura nu r`spunse nimic. B`rbatul alunec` mâinile pe talia
Laurei, care se sim]i cuprins` de un val de dorin]`.
– S` \ncerc`m s` g`sim un loc \n care \]i vei putea reg`si
bunele obiceuri, propuse Alan râzând u[or.
G`sir` locul bun: patul mare din camera lui Alan. Acesta o
culc` delicat pe cuvertur` [i se \ntinse lâng` ea.
|nfiorat`, tremurând, cu inima b`tând tare, Laura ced`.
Alan se rezem` \ntr-un cot [i-i mângâie fa]a. Laura sim]i
rigiditatea care-i paralizase pân` atunci corpul disp`rând, l`sând
loc unei c`lduri formidabile. B`rbatul \i s`rut` blând gâtul delicat,
apoi gura urc` pân` la buzele \nfierbântate ale Laurei. Când se
s`rutar`, Laura scoase un geam`t u[or [i-[i trecu bra]ele \n jurul
corpului puternic al lui Alan, \n timp ce acesta se \ntindea asupra
ei. Atingerea piepturilor lor aprinse \n Laura o dorin]` \nfl`c`rat`.
Se s`rutar` cu blânde]e [i voluptate. Alan \n`l]` capul [i o
privi.
– |]i place? murmur`.
Laura zâmbi; \n loc de r`spuns, \i lu` ceafa \n mâini [i-[i
aproprie fa]a de a lui. Buzele se \ntâlnir` din nou. C`ldura care o
cuprinse pe Laura o f`cea s`-[i piard` capul. |l sim]ea pe Alan

devenind mai \ndr`zne]. Avea brusc dorin]a s` plece, dar o for]`
incontrolabil` o ]intuia pe pat... [i \n bra]ele acestui b`rbat. Nu
mai [tia dac` teama sau dorin]a \i f`ceau inima s` bat`.
|[i trecu degetele prin p`rul des al lui Alan. Acesta l`s` mâna
s` alunece pe pieptul Laurei [i \ncepu s`-i descheie bluza alb`.
Mistuit` de o dorin]` arz`toare, Laura nu-[i mai d`dea seama
ce f`cea. Nu mai [tia decât un singur lucru. S`-[i ]in` trupul gol
lâng` a lui Alan. Visul i se realiz` mai repede decât ar fi crezut,
aprinzând \n ea o pasiune extraordinar`.
O lu` de umeri. Laura se \nfior` când mâinile mari [i foarte
blânde \i mângâiar` sânii.
– E[ti splendid`, spuse Alan privind-o.
Laura ro[i [i-i acoperi buzele cu ale sale, \mbr`]i[ându-l cu
pasiune.
Pielea b`rbatului era catifelat` [i cald` sub degetele sale fine [i
delicate. Buzele se desp`r]ir`. Sim]i gura lui Alan alunecând \ncet
pe gât, pe piept, pe abdomen, spre sursa feminit`]ii ei.
Laura scoase un strig`t \n`bu[it [i puse, \nfl`c`rat`, mâinile pe
umerii lui largi pentru a-i aduce fa]a spre ea. Buzele se \ntâlnir`
pentru noi senza]ii voluptuase. Mângâie cu blânde]e spatele [i
bustul musculos al lui Alan.
Laura [tia c` \i apar]inea complet.
Atingerea p`rului negru de pe piept [i a coapselor musculoase
de a le sale o f`cu s` se \nfioare. |n via]a sa nu sim]ise o asemenea
dorin]`.
98 JOAN MATTHEUS
Trupurile se unir` \ntr-un val extraordinar de senza]ii toride.

Se mi[cau \mpreun` \n ritmul alert al dragostei, al dorin]ei [i al
volupt`]ii.
Atinser` \ncet culmile ame]itoare ale pl`cerii.
Laura \[i sim]i trupul luând foc. Scoase un strig`t.
Fu cuprins` de o simfonie de senza]ii minunate, pân` când
patima fabuloas` \i \nfl`c`r` fiecare parte a trupului.
Apoi senza]ia de pl`cere se diminu`... [i adormi \n bra]ele
tandre ale lui Alan.
O trezi o mângâiere tandr` pe fa]a lini[tit`. Deschise ochii [i fu
cuprins` de panic`. Dumnezeule! Oare ce or` este?
Alan o privea zâmbind.
– Este foarte târziu? \ntreab` ea speriat`.
B`rbatul arunc` o privire rapid` spre micul de[tept`tor
electronic pus pe noptier`.
– Este ora unu... ora s` mergi in pat, r`spunse.
Lini[tit`, Laura \i zâmbi.
– Dar sunt \n pat, \i replic` revoltat`.
Alan râse.
– Vroiam s` spun \n patul tù, se corect` b`rbatul. Doar dac`
nu vrei s`-]i petreci noaptea cu mine?
Laura fu emo]ionat` de speran]a care o percepea \n vocea sa
cald`.
– {tii c` este imposibil.
– Nu [tiu absolul nimic, spuse Alan, ridicând pu]in tonul.
Laura, e[ti femeie matur` acum.
Ai dreptul s`-]i petreci noaptea cu cine g`se[ti de cuviin]`!

Stânjenit`, Laura \[i sim]i inima strângându-se.
Remu[c`ri? Vinov`]ie?
Nu [tia. Poate pu]in din amândou`. Oricum, \n aceast` clip`
era prea obosit` pentru a-[i analiza sentimentele. |[i puse mâinile
pe bustul musculos al lui Alan [i se \nfior` când atinse p`rul
negru de pe piept.
B`rbatul \i lu` fa]a \n mâini [i o aduse la el.
Se s`rutar` cu tandre]e.
– Trebuie s` plec, murmur` ea, \n sfâr[it.
R`maser` \ndelung \mbr`]i[a]i, t`cu]i.
|n cele din urm`, Laura avu for]a s` se desprind` din
\mbr`]i[are [i s` se ridice. Intr` \n baie [i \n timp ce f`cea du[,
Alan preg`tea cafeaua.
Laura \l g`si \n buc`t`rie, unde o a[tepta \mbr`cat \n blugi.
Bù o cea[c` de cafea. R`maser` amândoi t`cu]i, parc` nùci]i
de ceea ce tocmai se \ntâmplase.
Laura se sim]ea bine \n prezen]a lui. Avea impresia c`-l
cuno[tea dintotdeauna [i asta o tulbura. Se gândea \nc` la rela]ia
pe care o legaser` amândoi când Alan o conduse pân` la Buickul
pe care-l l`sase \n fa]a casei martor.
Oare de ce g`sea firesc s` fie cu Alan? Crezuse c` va fi jenat` [i
stânjenit` dup` ce va face dragoste cu el. Era uimit` s` constate
c`, dimpotriv`, era vesel`, fericit` [i f`r` complexe.
Ciudat...
– La ce te gânde[ti? \ntreb` Alan.
100 JOAN MATTHEUS
– La nimic...
– Regre]i ce s-a \ntâmplat?
– Nu, Alan, nu regret nimic.
Acesta r`mase t`cut o clip`, privind drumul din fa]a lui.
– Este de preferat, declar` \n cele din urm`. Pentru c` s-ar
putea s` se repete... Ce faci mâine sear`?
– Trebuie oare s`-mi aduc periu]a de din]i? \l \ntreb` râzând.
– Desigur... Chiar mai multe, dac` vrei! r`spunse Alan
bucuros.
Laura continu` s` râd`.
– Oh! Uitasem... Mâine trebuie s` soseasc` fratele meu... Nu
cred c` ]i-ar pl`cea s` ne surprind`...
– |ntr-adev`r...
– Eram sigur. Te voi vedea mâine la casa martor?
– Da.
– Vei g`si o scuz` pentru menajer`? o \ntreb` zâmbind.
– Dar, Alan, credeam...
– Nu trebuie s` crezi niciodat` nimic. Pân` mâine se pot
\ntâmpla \nc` multe lucruri.
giannijollys
Capitolul 7
A doua zi, la sfâr[itul dup`-amiezii, la volanul Buickului maro,

Laura se oprea \n fa]a casei martor. Spre deosebire de zilele
precedente, nu se opri pentru a contempla totul [i a vedea
progresul lucr`rilor. Ploua toren]ial.
Ie[i din ma[in`, deschise umbrela [i se \ndrept` repede spre
u[a casei, sperând c` nu era \ncuiat`. Nu. Intr`, l`sându-[i
umbrela afar`, lâng` u[` [i \[i scoase impermeabilul bej pe care \l
puse pe balustrada sc`rii.
Ast`zi voia s` \nceap` cu camera mare. Urc` repede scara [i
intr` \n \nc`pere.
Se opri brusc \n u[`, descoperind un pat mare \n mijlocul
camerei. Dar fu mai pu]in mirat` de prezen]a miraculoas` a
acestei mobile splendide \n \nc`pere decât de patul \n sine.
|ntr-adev`r, \n aceea[i diminea]`, \ntr-un magazin din
Philadelphia, v`zuse unul la fel, care i se p`ruse c` se potrive[te
perfect casei... [i lui Alan.
102 JOAN MATTHEUS
De[i pre]ul patului era foarte ridicat, se hot`râse v`zându-l

s`-i vorbeasc` despre el lui Alan.
Incredibil!
|ntrebându-se unde [i cum g`sise Alan replica exact` a patului
pe care-l v`zuse, intr` \n \nc`pere. Nu-[i putea lua ochii de la
forma armonioas` a mobilei din lemn l`cuit. Se apropie [i nu
mic` \i fu surpriza remarcând c` avea cear[afuri din m`tase ivoar,
perne [i o \nvelitoare din blan` alb` sub cuvertura de ca[mir
negru cu albastru.
Nu se putu \mpiedica s` zâmbeasc` dându-[i seama de
imaginile erotice care-i venir` \n minte la vederea acelui pat
sugestiv.
– |]i place?
Laura tres`ri [i se \ntoarse. Rezemat de canatul u[ii, Alan \i
zâmbea.
R`spunse dând din cap, obi[nuit` acum cu apari]iile lui
nea[teptate.
Alan se apropie de ea.
– Unde l-ai g`sit? \l \ntreb` Laura.
Fu uimit` când \i spuse c`-l cump`rase din magazinul prin
care trecuse ea \n aceea[i diminea]`.
– N-am putut rezista, adùg` Alan. L-am v`zut \n camera
aceasta...
– {i eu! exclam` Laura zâmbind. Trebuia s` fie aici!
V`zându-l, m-am gândit imediat la tine... dar parc` \mi amintesc
c` era acoperit cu o cuvertur` din bumbac matlasat...
– Mi-am spus c` vei prefera s` m` iube[ti \n ca[mir [i m`tase,

\i explic` Alan.
– Alan! exclam` Laura, surprins` [i pu]in [ocat`.
Doar pu]in, pentru c` [i ea era dornic` s` \ncerce acest faimos
pat \n bra]ele lui Alan.
– Vrei s`-l \ncerc`m? o \ntreb` acesta cu un zâmbet complice.
Laura \l privea, stupefiat`; cum f`cea de-i ghicea toate
gândurile?
– Dar... este \nc` ziu`...
– Ai ceva \mpotriva luminii? o \ntreb` b`rbatul luând-o de talie
[i strângând-o lâng` el. {tii, m-am gândit toat` ziua la tine. Te
vedeam ca \n vis... trupul gol pe aceste cear[afuri... la lumina zilei.
|n vis era soare, dar ne putem lipsi de el...
|[i apropie fa]a de cea a Laurei [i o s`rut`. Aceasta se \nfior`
[i-i r`spunse timid, apoi cu pasiune, la s`rut.
|[i trecu bra]ele \n jurul bustului puternic [i se pierdu \ntr-un
ocean de senza]ii minunate.
Buzele se desp`r]ir`, dar privirile r`maser` a]intite una \n alta.
– Oh... Laura... te doresc cum n-am dorit niciodat` o femeie.
{i ea \l dorea ca pe nimeni altul \n via]a sa. Lupta din ce \n ce
mai slab \mpotriva acestei atrac]ii fatale.
– Alan, cred c` \ntr-adev`r ar trebui s` a[tept`m pân`...
\ncepu.
– S` a[tept`m? Dar a[tept clipa asta de ani de zile, Laura.
Aceast` m`rturisire \nfrânse orice ap`rare a Laurei. Venise s`
lucreze. Cu atât mai rù!
104 JOAN MATTHEUS
Hainele lui Alan – ni[te blugi [i un bluzon din piele de

c`prioar` de culoare albastr` – erau acoperite cu un praf fin ro[u.
{i el era aici pentru a lucra. Probabil era a[teptat pe [antier.
Dar Laura uit` totul. Nu se mai gândea decât s` reg`seasc`
trupul puternic al lui Alan lâng` al sù, be]ia acelor clipe sublime
pe care le \mp`rt`[iser` noaptea trecut`.
B`rbatul o conduse spre pat, o f`cu s` se a[eze [i se desprinse
de ea.
– Nu, spuse Laura re]inându-l cu mâna pe ceaf`. Nu pleca.
– Nu plec, o asigur` Alan, f`când \nconjurul patului.
Femeia se \ntoarse cu fa]a spre el.
-Alan?
– Nu te mi[ca, r`spunse acesta, luându-i capul \n mâini,
pentru a o aduce la pozi]ia ini]ial`.
De ce voia s` stea cu spatele?
– Trebuie s` m` ier]i, dar vreau s` te v`d iar cu p`rul desf`cut,
\i explic` sco]ând pieptenele de baga care-i men]inea p`rul
ridicat.
Sim]indu-[i p`rul negru c`zând \n cascad` pe umeri, Laura se
\nfior`. Noaptea trecut`, \n bra]ele lui Alan, cocul i se desf`cuse
[i p`rul se \mpr`[tiase liber \n jurul fe]ei. Ciudat, pentru ea, faptul
de a-[i desface p`rul era sinonim cu cea mai mare intimitate.
– A[a este mai bine, murmur` Alan, mângâind u[or p`rul lung.
Laura se \ntoarse [i patima senzual` pe care o citi \n privirea
sa o f`cu s` se \nfioare.
– De fapt este mult mai bine, continu` Alan. E[ti splendid`...
|[i trecu mâna cu delicate]e peste [uvi]ele care-i c`deau

armonios pe umerii delica]i.
– Am dorit s`-]i ating p`rul din clipa \n care te-am \ntâlnit,
m`rturisi Alan.
Laura \naint` spre el [i-i puse mâinile pe piept. Cu o mân`
tremur`toare \i descheie primul nasture de la c`ma[a din pânz`
verde.
– {i tu vrei s` m` vezi la lumina zilei? o \ntreb` \ncepând s`
descheie bluza albastr` a Laurei.
R`maser` t`cu]i, concentra]i fiecare asupra nasturilor
respectivi. Când atinse p`rul de pe pieptul lui Alan, Laura sim]i c`
respira]ia \i devine neregulat`. B`rbatul f`cu s` alunece bluza pe
umerii [i pe bra]ele Laurei, l`sând s`-i apar` pieptul. O \mbr`]i[`
pentru a desface sutienul, care c`zu [i el pe pat.
– {i dac` intr` cineva \n cas`? se sperie brusc Laura.
Alan \i mângâie \ncet sânii.
– Imposibil... murmur`, s`rutând-o pe gât.
– Hei! Domnule Branson! Sunte]i acolo? f`cu o voce groas`,
distrugând atmosfera electrizant` de dorin]` care se instalase
\ntre ei.
Alan se ridic`.
– Pe `sta \l voi concedia... [opti deschizând fereastra \nainte
de a vorbi tare. Da? Dave, ce s-a \ntâmplat?
Farmecul dintre ei fusese rupt definitiv.
Laura \ncepu s`-[i \mbrace sutienul [i bluza \nainte ca b`rbatul
s` r`spund`.
106 JOAN MATTHEUS
– Este o tân`r` pereche care ar vrea s` v` vad` pentru a

cump`ra ceva, anun]` Dave.
Laura \l sim]i pe Alan ezitând. |n acea t`cere percepu aceea[i
team` pe care o sim]ea ea \ns`[i.
Laurei \i era team`. Nu trebuia... Nimeni altcineva \n afara lor
nu putea locui \n aceast` cas`, casa lor.
– De acord! exclam` Alan. Spune-le c` sosesc \ntr-un minut.
R`spunsul lui Alan o dezam`gi \ngrozitor pe Laura. Inima i se
frânse [i o cuprinse o triste]e nesfâr[it`. |ncercând s` r`mân`
calm` [i s` nu izbucneasc` \n plâns, \nfrunt` f`r` s` clipeasc`
privirea lui Alan.
– Ei bine... Cred c` nu-]i voi mai fi de foarte mare folos,
declar` pe un ton calm, care ascundea o mare dezam`gire
interioar`.
Ala se \ndrept` spre u[` \ncheindu-[i c`ma[a f`r` s`
reac]ioneze la ceea ce spune. Se opri \n prag [i o privi cu aten]ie.
– Ce spuneai? o \ntreb` \ncruntându-se.
– Dac` se hot`r`sc s` cumpere casa, \i explic` Laura. Evident,
nu vei mai avea nevoie de o decoratoare...
– Nu vor cump`ra niciodat` casa, afirm` Alan.
– De unde [tii?
– Pentru c` nu pot cump`ra o cas` deja ocupat`. {i casa
aceasta nu este de vânzare.
– Oh... De ce nu este de vânzare ?
– De ce? repet` Alan, aparent surprins privind-o pe Laura,
apoi patul, apoi din nou pe Laura.
Pentru c` aceast` cas` este a mea, a noastr`... [i a nim`nui

altcuiva.
R`spunsul lumin` inima Laurei ca soarele dup` o ploaie
scurt`. |[i exprim` emo]ia, bucuria, zâmbindu-i. Alan \naint` spre
ea, dar \l opri cu un gest al mâinii.
– Te a[teapt`... Ar fi mai bine s` pleci...
Ezitarea lui Alan fu cel mai frumos compliment pe care-l
primise vreodata.
|[i a]inti o clip` asupra ei ochii alba[tri.
– Bun... m` duc, oft`, f`r` entuziasm.
Se \ntoarse, deschise u[a [i disp`ru. Laura termin` s`-[i
\ncheie bluza. Alan se \ntoarse câteva clipe mai târziu. Nu v`zu
chipul lui Alan trecând dincolo de u[a \ntredeschis`.
– Chiar \mi place foarte mult când ai p`rul desf`cut, \i declar`
zâmbind \nainte de a disp`re.
Laura zâmbi [i \[i trecu o mân` prin p`rul negru. Privind patul,
lu` pieptenul din baga [i se \ndrept` spre baie.
Era fericit`. De prea mult timp nu mai sim]ise aceast` euforie
\ncânt`toare. Era oare dorin]a? Sau pur [i simplu fericirea legat`
de schimbarea pe care o reprezenta Alan \n via]a sa?
S` p`streze p`rul liber pentru Alan era un lcuru. Dar s`
lucreze astfel, ciufulit`, era altceva.
Intr` \n baie [i se opri \n u[`, cum f`cuse \nainte s` intre \n
camer`. |nc`perea p`rea acum locuit`. Alan f`cuse câteva
amenaj`ri. Prosoape albastre [i negre \mp`turite cu grij`, atârnau
pe barele cromate prinse \n perete. Un covor mare, albastru [i el,
108 JOAN MATTHEUS
era pe jos. Cele necesare toaletei – aparat de ras, periu]e de din]i,

erau a[ezate pe o etajer` stilat`, fixat` \n perete sub oglinda de
deasupra chiuvetei.
Ceea ce o surprinse mai mult pe Laura fu s` vad` dou` halate
de baie, unul albastru [i unul negru – ce preocupare pentru
am`nunte, se gândi – atârnate \n suporturi lâng` u[`.
Laura intr` \n \nc`pere [i \nchise u[a. |ncepea s` se simt` ca
acas` \n aceast` cas`.
|n fa]a oglinzii ovale, aranjându-[i cocul, \i fu greu s`
recunoasc` femeia pe care o vedea acolo.
Privi cu aten]ie acel chip nou. P`rea mai pu]in tensionat decât
\nainte, chiar mai tân`r.
O noapte cu Alan – mai exact, o jum`tate de noapte – putuse
provoca \n ea o asemenea schimbare, sau era rodul imagina]iei
sale ?
|ntrebarea era pu]in absurd`. Se schimbase enorm interior. Ar
fi fost de mirare ca fizicul s` nu urmeze sufletul.
Dup` ceea ce se \ntâmplase, ar fi trebuit s` se simt` stânjenit`
[i agitat`. |n schimb, se sim]ea ren`scut`, trezit` din nou la via]`.
Avea impresia c` este mai vibrant`, mai sensibil`...
Din fericire, de diminea]`, Jessica fusese prea gr`bit` [i Ruth
prea ocupat` pentru a pune \ntreb`ri când Laura le anun]` calm
c` probabil va lipsi \n seara aceasta din motive profesionale.
– Un nou client? \ntreb` distrat` Jessica \nainte de a mu[ca
dintr-o felie de pâine pr`jit`.
– Da, r`spunse Laura, fericit` c` nu min]ise prea mult.
Alan era \ntr-adev`r un client nou, chiar dac` nu-l vedea doar
din motive profesionale.
Laura fusese complet u[urat` când Jessica schimbase
subiectul.
– Vrei s`-i sun pe Margareth [i pe Jeremy pentru a le spune c`
nu vei juca bridge mâine sear`? o \ntreb` tân`ra fat`.
– Nu, nu, n-are rost. Mâine sear` voi fi acolo...
– Foarte bine, spuse Jessica ridicându-se deja. Pe mâine.
|[i s`rutase mama [i ie[ise. Nu ]i se \ntâmpl` prea des s`
lucrezi seara, remarcase Ruth, turnându-i o alt` cea[c` de cafea.
– Da, da, r`spunse Laura evaziv.
Ruth avea dreptate. Nu i se \ntâmplase deseori...
|n fa]a oglinzii ovale din baie, gândindu-se la aceast` discu]ie,
Laura nu se putu st`pâni s` zâmbeasc`.
Bine\n]eles, nu-i povestise absolut nimic Oliviei, dar b`nuia c`
aceasta ghicise ceva. Ba nu! |[i f`cea idei...
Privindu-[i cu aten]ie chipul \n oglind`, \n]elese brusc de ce o
privise Olivia \n mod atât de insistent.
Da, \ntr-adev`r, se schimbase. O vedea [i o [tia. Laura adres`
o strâmb`tur` imaginii din oglind`, pe care aceasta i-o \napoie.
Era altfel, dar pe cine vedea oare \n oglind`? Pe adev`rata Laura
Seaton, sau o alt` femeie, o necunoscut`?
Imaginea pe care o cerceta \i d`du r`spunsul. Era pur [i
simplu o femeie \ncântat` [i fericit`.
Se \ntoarse la oglind`. Nu-[i d`duse niciodat` seama c` pân`
atunci trìse ursuz` [i trist`.
110 JOAN MATTHEUS
"Dumnezeule, de cât de pu]ine lucruri ]ine fericirea...", se

gândi, uluit` de acest adev`r extrem de simplu.
Ie[i din baie, hot`rât` s` lucreze, dar preocupat` de
transformarea sa. Oare se observa atât de mult?
***
Alan r`mase nemi[cat [i gânditor, privind locul f`r` s`-l vad`,

dup` plecarea cuplului aparent dezam`git c` nu putuse
achizi]iona casa martor.
Prea obsedat de gândurile sale, nu remarc` ploaia care-i uda
hainele. Se gândea la ac]iunile sale ilogice. Comparativ cu riscul
pe care [i-l asumase \n aceast` clip`, ploaia avea pu]in`
importan]`.
Nu-l preocupa brusca sa decizie \n leg`tur` cu casa.
De când o v`zuse pe Laura \n cas`, [tiuse c` va fi incapabil s`
vând` acest cuib de dragoste..
Trecuser` dou` zile de la picnicul lor din salon.
Ce repede trecea timpul... Doar dou` zile [i deja nu-[i imagina
via]a f`r` Laura lâng` el. Oare nu mersese pu]in prea repede?
Lui Alan nu-i pl`cea sentimentul care-l cople[ea. Brusc, \i
lipsea \ncrederea \n sine. Va putea dura rela]ia lor?
Totu[i, nu regreta nimic [i nu voia s-o ia mai lent cu Laura. Nu.
|n nici un caz.
|n timp ce logica ar fi vrut s` p`streze pu]in` distan]` fa]` de

Laura, sentimentul pasionat pentru ea \l for]a s` se apropie iar [i
iar. Dar la ideea de a o pierde pentru c` s-a \ndep`rtat prea mult
de ea, se \nfior` de groaz`.
{i totu[i se sim]ea prins \n capcan`. Avea impresia pe care o
detesta – c` totul \i sc`pa.
Nu dorea deloc o rela]ie durabil`. |n sfâr[it, asta voise s`
cread`. Dar acum, cunoscând-o pe Laura, nu mai [tia ce s` cread`.
Cinci zile...
Nu se putea construi o cas` \n cinci zile. Dar o rela]ie se putea
construi \n cinci zile?
Oare cât timp trebuie s` trìasc` un b`rbat \nainte de cunoa[te
pasiunea? Nu se considera el un b`rbat rezonabil [i inteligent?
Femeia aceasta \l dirijase spre adâncul fiin]ei sale [i aceast`
vizit` \l aruncase \n cea mai crunt` descump`nire.
Suferise deja pentru o femeie. {i fratele sù la fel. Oare
b`rba]ii erau mereu condamna]i s` sufere din cauza femeilor?
Totu[i, \[i jurase lui \nsu[i s` nu se mai ata[eze niciodat` de o
femeie, s` nu mai simt` emo]ii prea puternice, s`-[i \n`bu[e orice
sentiment prea trainic. {tia din experien]` c` suferin]a era
propor]ional` cu intensitatea primelor sentimente. {i nu voia s`
sufere.
Alan [tia bine ce ar fi trebuit s` fac`. S`-[i ia lucrurile, s`-[i
schimbe adresa, num`rul de telefon [i s` dispar` \n natur`,
\nainte de a se trezi, \ntr-o zi, r`nit de s`geata crunt` a decep]iei
\n dragoste.
112 JOAN MATTHEUS
Dar Laura \l obseda, \l hipnotiza. Datorit` ei, Alan z`rise \n

sfâr[it por]ile paradisului. |i era team` de paradis.
Lu` o hot`râre, ferm` [i irevocabil`. Nu va fugi. N-o va p`r`si.
Nu va face nimic pentru a evita inevitabilul.
O voia pe femeia aceasta, o adora. Voia s` fie lâng` el, s` râd`
cu ea, s-o iubeasc`.
Era con[tient de riscurile pe care [i le asuma, dar nu regreta.
Prefera s` sufere pentru ea, decât din vina lui.
Se \ntoarse [i privi casa martor sub ploaia fin`. |ncerc` s` [i-o
imagineze pe Laura \n interior. Apoi, un zâmbet \i lumin`
expresia sever`. Luase o alt` hot`râre. O va duce pe Laura s`
danseze. Dar \nainte de orice, trebuia s`-[i schimbe hainele. Se
\ndrept` spre Porsche, urc` \n interior [i demar`. Ma[ina ie[i
repede din lotul de locuin]e.
***
Dar unde oare putea fi Alan? Laura \l a[tepta de câteva ore. |i

pândise pa[ii pe nisip, f`r` s` dea prea mult` aten]ie acestui
lucru. Apoi se oprise din lucru, prea concentrat` la ma[inile care
veneau [i plecau, la voci, la zgomotul de pa[i.
|ncepuse s` se nelini[teasc`.
Oare Alan \[i schimbase p`rerea?
Se hot`râse s` vând` casa?
Pentru a \nceta aceste specula]ii inutile, \[i relu` lucrul cu [i

mai mult` \ndârjire. |n ciuda \ntreb`rilor [i a \ndoielilor care \i
fr`mântau mintea, umpluse vreo dou`zeci de pagini cu note,
sugestii [i schi]e. Se gândise la fiecare mobil`, la fiecare plant`
verde.
Obosit` de munca enorm`, se sim]i brusc chinuit` de foame.
Dar unde era Alan?
|[i puse notele \n po[et` [i se ridic` mânioas`.
Cobora scara când Alan intr` \n cas`. Laura se opri.
– De ce te-ai schimbat? \l \ntreb` v`zându-i superbul costum
albastru ca peruzeaua.
Alan intr` \n antreu, \nchise u[a, apoi se \ntoarse spre ea.
– Pentru c` hainele mele erau murdare [i ude, \i r`spunse
zâmbind.
Dar mai ales pentru c` m-am hot`rât s` te duc la restaurant.
Apoi, vom putea merge s` dans`m.
– S` dans`m? Dar n-am mai dansat de ani!
– Ei bine... Este timpul s` \ncepi din nou...
– Dar, Alan... este imposibil. Nu putem s` ie[im \mpreun` [i
[tii bine de ce.
Str`lucirea din privirea lui Alan disp`ru pentru a face loc unei
expresii de descurajare.
– Jessica... oft` el.
– Da, Jessica... |mi pare rù, r`spunse Laura luându-i mâna.
F`r` s` adauge o vorb`, Alan \i l`s` mâna [i deschise u[a.
– Unde te duci? \ntreb` Laura.
114 JOAN MATTHEUS
– S` aduc ceva... \i explic` b`rbatul oprindu-se [i

\ntorcându-se spre ea. Numai c` de data aceasta picnicul va avea
loc \n pat. Obiec]ii, |n`l]imea Voastr`?
Laura \i v`zu privirea luminându-se de bucuria reg`sit`. |i
zâmbi [i Laura fu cuprins` de un puternic acces de tandre]e
pentru acest b`rbat.
– Nici una, monseniore, dar s` nu ui]i nimic..., exclam`
râzând.
– Bine, |n`l]imea Voastr`!
Ie[i [i \nchise u[a dup` el.
A[tept` o clip`, \[i puse po[eta pe trepte [i ie[i la rândul sù.
Lu` din Buickul maro geanta pe care o adusese cu ea pentru cazul
\n care nu-[i va petrece noaptea acas`.
Se \ntoarse \n cas` [i urc` direct \n baie. Acolo f`cu rapid un
du[ [i \[i puse un neglijeu albastru \nchis, oarecum transparent.
|l cump`rase chiar \n acea zi, la ora prânzului.
|[i reduse machiajul la minimum necesar, \[i perie p`rul negru
pân` când c`p`t` volum \n jurul fe]ei.
Oare nu f`cea prea mult? se \ntreb` brusc nelini[tit`,
privindu-se \n oglind`. Dar decise c` era mai bine s` fac` prea
mult decât nu suficient. Cum spunea na[a sa, cine nu risc` nu
câ[tig`.
Auzi u[a de intrare deschizându-se [i \[i vaporiz` pe piept
pu]in` ap` de toalet`. Ie[ind din baie, auzi pa[ii b`rbatului pe
treptele din lemn. L`s` u[a \ntredeschis`, o lumin` filtrat`
trecând astfel \n \nc`pere.
Cu inima palpitând, a[teptând p`rerea lui Alan cu un fel de

groaz`, se a[ez` pe pat.
Când acesta intr` cu dou` pungi mari din hârtie \n bra]e, fa]a
\i exprim` o real` uimire.
– Laura... murmur` admirativ.
Aceasta fu imediat lini[tit` de tonul vocii [i de str`lucirea pe
care o c`p`taser` ochii alba[tri.
F`r` s` o scape din ochi puse pungile jos [i \[i scoase haina pe
care o l`s` s`-i cad` la picioare.
– Mai e[ti sup`rat` c` nu mergem s` dans`m? \l \ntreb`
provocatoare... cu inocen]`.
Alan se apropie zâmbind [i devorând-o din priviri.
– Nu, nu sunt deloc sup`rat, \i [opti a[ezându-se pe pat.
Dimpotriv`...
Laura \[i sim]i inima b`tând cu putere când o lu` de talie [i \[i
apropie fa]a de a sa.
– Cina se va r`ci... spuse Laura \n [oapt`.
– Va fi mai reu[it`, glumi \nainte de a o s`ruta pe gât.
Buzele lui Alan urcar` din nou pân` la gura Laurei. Se s`rutar`
\ndelung, cu pasiune. Se devorar` unul pe cel`lalt.
Laura se sim]i purtat` \ntr-o spiral` nesfâr[it` de senza]ii
minunate.
Nu mai gândea. Nu mai era decât un trup mistuit de dorin]`.
Alan \[i puse mâinile pe umerii delica]i [i f`cu s` alunece
neglijeul. Apoi mângâie \i umerii, abdomenul catifelat [i Laura
scoase un geam`t u[or, \mbr`]i[ându-l.
116 JOAN MATTHEUS
Nu mai sim]ea nici o jen` s`-[i exprime pasiunea care o

mistuia. Alan o contempl` cu dragoste.
– Cred c` unul dintre noi doi este mult prea \mbr`cat,
murmur` Laura.
Alan râse \ncet, \n timp ce aceasta \ncepu s`-i descheie c`ma[a.
– Dac` vei continua a[a, \i [opti Alan, nu vom cina decât mâine
diminea]`.
Mâine diminea]`!
|[i a]inti privirea asupra lui, cuprins` de panic`.
– Alan, mâine diminea]` [antierul este deschis?
– Desigur... Dar nu te nelini[ti... Muncitorii nu sosesc decât la
nou` [i am interzis oricui s` intre \n casa martor.
– Nu \n]elegi... Mi-am l`sat ma[ina parcat` \n fa]a casei. Poate
fi recunoscut`... Ar fi groaznic...
– Lini[te[te-te! M-am gândit [i eu la asta. |ntorcându-m` de la
fast-food, am dus-o \n garaj...
– Cum ai f`cut asta f`r` chei?
– Chiar te intereseaz`? r`spunse Alan zâmbind.
O strânse lâng` el [i o s`rut` cu pasiune. Laura \i r`spunse la
s`rut, uitând de toate.
Alan fu curând gol, culcat peste trupul \ncânt`tor al Laurei.
Buzele lor exprimau cu \nfl`c`rare toat` pasiunea care-i unea \n
acea clip` magic`.
Laura nu mai voia s` [tie nimic, s` cunoasc` nimic... cu
excep]ia frisonului extrem de pl`cut care o f`cea s` se r`storne \n
bra]ele lui Alan Branson.
Capitolul 8
Doar spre miezul nop]ii, Laura \nfometat` descoperi

savoarea puiului rece cu maionez`.
Alan o contempla \ntins confortabil pe pat, cu capul pe o
pern` [i trupul \nf`[urat \n cear[aful de m`tase.
– |ncep s` m` simt singur, declar` el, pref`cându-se extrem
de nefericit.
Cu neglijeul aruncat cu indiferen]` pe umeri, Laura mânc` o
ultim` bucat` [i alerg` spre el.
Se cuib`ri cu voluptate lâng` trupul musculos, bucurându-se
de o stare de bine necunoscut` pân` atunci. Alan \i mângâie
curba \ncânt`toare a [oldurilor [i Laura se \nfior` de pl`cere.
– Oh... Alan, murmur` \n]elegând unde voia s` ajung`. E[ti
nes`tul...
– Este vina ta, Laura... \i r`spunse strângând-o lâng` el.
Aceasta râse [i-i s`rut` buzele, \nfiorându-se.
118 JOAN MATTHEUS
Neglijeul \i alunec` [i când pielea sa goal` se atinse de cea a

lui Alan, un fior de bucurie o electriz` pe Laura din cap pân`-n
picioare, f`când-o s`-[i piard` ra]iunea.
Din nou, nu mai era decât dorin]`.
Trupurile lor se r`sucir`, aprinse de pasiune. |mp`rt`[eau
acela[i sentiment \n ritmul dragostei \ntr-un vârtej de senza]ii
\nfl`c`rate [i minunate.
Laura scoase un strig`t. Fiecare particul` a trupului parc`
exploda pentru a o dispersa mai lini[tit la suprafa]a unui ocean
de fericire, de bucurie [i voluptate.
|nchise ochii, savurând contactul trupului musculos [i cald
cu al ei.
E[ti extraordinar`, murmur` Alan.
– Tu nu e[ti extraordinar, e[ti splendid, minunat, perfect...
Alan o \ntrerupse cu o ploaie de s`rut`ri pasionate.
***
– Este ora s` te treze[ti, auzi Laura prin somn. |n picioare,

draga mea...
Deschise cu greu ochii, orbit` de lumin`. Alan era a[ezat pe
pat.
– Cât este ceasul? exclam`, cuprins` de panic`.
– Este prânzul.
– Imposibil!
– Ba da, este posibil. M`car o dat` pe zi se \ntâmpl`...
Aplecându-se asupra ei, \i s`rut` gura cu pasiune. |n mod
ciudat, Laura uit` ora [i faptul c` tocmai \[i petrecuse noaptea
\n bra]ele lui Alan f`r` s` le anun]e m`car pe Ruth [i pe Jessica.
– Prânzul... repet`, dându-[i brusc seama de groz`via
situa]iei. Trebuia s` m` treze[ti mai devreme...
– De ce?
– Pentru c` n-am dormit niciodat` pân` la prânz!
Alan râse, ceea ce atenu` pu]in nelini[tea Laurei.
– Dac` r`mâi cuminte, a[ezat` pe pat, ]i-o voi da pe prima,
declar` Alan.
Laura nu \n]elegea. Prima?
Se \ndrept` \n pat, aranjând o pern` \ntre spate [i perete. |l
privi mirat`. Ce voia s` spun`?
– Ei bine? O vrei? continu` Alan, \nc` la fel de enigmatic.
– Prima ce?
– Prima ta cea[c` de cafea, \n pat \n aceast` cas`, \i r`spunse
cu emfaz`.
Se aplec` [i-i \ntinse un pahar plin cu cafea fierbinte.
– {i trebuie s` m`rturisesc c` aceast` cafea preparat` de
mine \nsumi este excelent`...
|ntr-adev`r excelent`! Chiar dac` cea[ca seam`n` mai mult
cu un pahar de unic` folosin]`...
– Vei continua s` te mai joci mult timp \nainte de a m` l`sa
s` beau acest prim pahar cu cafea? \l \ntreb` vesel.
120 JOAN MATTHEUS
– Oh... lini[te[te-te, ]i-l voi da... dar nu voi \nceta jocurile, o

amenin]` \ndatoritor, \ntinzându-i paharul.
Laura \l lu` [i bù o \nghi]itur` de cafea, realmente
excelent`.
|nainte de a-l cunoa[te pe Alan, Laura nu se angajase
niciodat` \ntr-o rela]ie \n care dragostea fizic` s` ocupe un loc
atât de important. Se c`s`torise foarte tân`r`. {i acum \[i d`dea
seama, fusese lipsit` de experien]` [i timorat`. Dup` moartea
so]ului, fusese incapabil` s` aib` rela]ii cu b`rba]ii pe care
\ntâmplarea \i scoseser` \n calea sa.
Alan \i deschisese por]ile unei lumi noi, \n care primea tot
atâta pl`cere cât` d`dea. Departe de a se ar`ta rebel` la
ini]iativele sale, venea \naintea fiec`rei cereri a lui Alan. Se
sim]ea \n sfâr[it liber`, liber` s` iubeasc` [i s` se d`ruiasc`,
liber` s` fie pe deplin femeie. {i adora asta...
Examin` trupul atletic al lui Alan la lumina zilei. |mbr`cat
doar \n pantaloni, era cu adev`rat splendid. O raz` de soare \i
lumina frumoasa musculatur` a umerilor. Laura nu se putu
\mpiedica s` simt` o deplin` admira]ie pentru acest corp
superb.
Mai bù o \nghi]itur` de cafea.
– {tii, Laura, n-am mai sim]it niciodat` ce simt cu tine,
m`rturisi Alan privind-o. Nu \n]eleg nimic.
– {i eu simt acela[i lucru, Alan, \i r`spunse. N-am fost
niciodat` cu nimeni cum sunt cu tine... Nici chiar cu so]ul meu.
L`s` s` cad` pe jos paharul gol [i se cuib`ri lâng` Alan.
– De când ne cunoa[tem, am impresia c` am devenit o alt`

femeie.
– O preferi pe aceast` femeie celeilalte?
– Da [i de departe...
Se privir` [i \[i zâmbir` complice.
– M` simt atât de bine lâng` tine, relu` Laura. A[ vrea s`
r`mânem mereu astfel.
|l s`rut` tandru pe obraz.
– Dar, din nefericire, trebuie s` plec, Alan. Am multe lucruri
de f`cut. |n plus, disear` am \ntâlnire.
– Cu cine? o \ntreb` inchizitor, \ncruntat.
– Cu familia. Este o lun` de când a prev`zut Margareth un
bridge \n aceast` sear` la ea acas`.
Fa]a lui Alan se destinse. S`ri \n picioare. Laura \i admir`
suple]ea corpului atletic.
– Jessica te-a \ntrebat unde ai fost noaptea trecut`? o \ntreb`
\mbr`cându-[i c`ma[a [i \ncheind-o.
– Nu chiar... M-a \ntrebat doar dac` am un nou client...
– {i, desigur i-ai r`spuns c` da.
Laura \l privi cu aten]ie. |[i d`dea seama c` voia s-o aduc` pe
un drum pe care ea nu voia s-o ia.
– Da, \ncuviin]`, temându-se de continuarea discu]iei.
– {i ce-i vei spune data viitoare? {i mai apoi?
Sim]indu-se vulnerabil`, Laura \[i ridic` cear[aful peste piept
ca pentru a se ap`ra.
– Nu [tiu, r`punse. Nu [tiu.
122 JOAN MATTHEUS
Alan nu r`spunse imediat [i-[i a]inti asupra sa privirea

p`trunz`toare.
– {i ce vei face când va descoperi secretul?
– Nu [tiu, Alan. Dar nu vreau s-o r`nesc.
– Dar nici eu nu vreau s`-i facem rù, o asigur` b`rbatul. Dar
dac` nu-i spunem nimic, când va afla ce se \ntâmpl`, va fi
realmente nefericit`. Trebuie s`-i spui totul... acum.
Avea dreptate. Laura [tia c` avea perfect` dreptate. Dar cum
oare \i poate anun]a o mam` fiicei sale c` este \ndr`gostit` de
b`rbatul pe care aceasta credea c`-l iube[te?
– Este imposibil! exclam` Laura, ridicând vocea.
– Ei bine... o voi face eu.
Laura \[i sim]i sângele \nghe]ând \n vine.
– Nu, Alan... nu po]i... este prea crud. Jessica te iube[te...
– Nu este nimic crud \n a-i spune adev`rul. Este onestitate,
atâta tot. Este chiar mult mai onest decât s` ne \ntâlnim pe
ascuns, ca [i când ne-ar fi ru[ine de ceea ce facem.
T`cu o clip`. Laura \i vedea pieptul ridicându-se \n ritmul
respira]iei.
– |n cazul \n care ai uitat, \n aceast` poveste Jessica este
copilul [i tu adultul, continu`. Nu cred c` Jessica este
\ndr`gostit` de mine. Nu m` cunoa[te. Laura, trebuie neap`rat
ca unul din noi s`-i spun` adev`rul \nainte s`-l afle de la
altcineva. Nu exist` alt` solu]ie.
Prins` \n capcana de a alege \ntre fiic` [i amant, Laura avu o
idee:
– Mai exist` o posibilitate. S` nu ne mai vedem...

Alan se apropie repede de pat, o lu` pe Laura de umeri [i o
privi cu aten]ie. De[i \i era team` de acea privire, aceasta
\n]elese tot ce exprima.
– |ndr`zne[te s`-mi spui acum c` te po]i gândi la un
asemenea lucru, o dojeni aproape amenin]`tor.
Laura \l sfida cu privirea. Dar trebui s`-[i m`rturiseasc` ei
\n[`[i c` niciodat`, niciodat`, nu va putea trì f`r` acest b`rbat,
f`r` s` simt` lâng` ea contactul acelui trup, f`r` fiorul minunat
pe care-l trezea \n ea.
|nchise ochii \nvins` de fl`c`rile arz`toare pe care le aruncau
ochii alba[tri ai lui Alan.
– Nu, nu pot, murmur`.
|l s`rut` tandru pe frunte [i \[i [terse o larim` care-i curgea
pe obraz.
– |]i \n]eleg sentimentele, murmur` Alan cu blânde]e. Dar
trebuie s`-i povestim totul Jessicì.
– O voi face, \l asigur` Laura slab. Dar te rog, las`-m` s-o fac
cum vreau [i când vreau. Trebuie s` g`sesc timpul [i ocazia.
– {i pân` atunci, dac` vrem s` ne vedem, va trebui \nc` s` ne
ascundem?
– Da.
Alan oft`.
– Foarte bine, f` cum crezi. Dar sper c` vei g`si rapid aceast`
ocazie, deoarece nu-mi plac tainele.
124 JOAN MATTHEUS
***
– Mam`! Este rândul tù s` vorbe[ti...

Laura \ntoarse capul spre Margareth.
– Cum? \ntreb`, distrat`.
Margareth \i privi pe Jeremy [i pe Jessica, a[eza]i \n jurul
mesei de joc [i râser` to]i trei.
– Dormi? }i-am spus c` este rândul tù s` vorbe[ti... repet`
Margareth zâmbind.
Laura evit` privirile juc`torilor [i se concentr` asupra
c`r]ilor.
– |ntr-adev`r, cred c` mama doarme deja, spuse Jessica
privindu-[i sora [i cumnatul.
De fapt... [ti]i c` mama n-a dormit acas`? Mi-a spus ieri c`
avea \ntâlnire cu un nou client [i...
– Jessica! o \ntrerupse prompt Laura.
Se sim]ea \ngrozitor de nervoas`.
– Haide, mam`... ne po]i spune foarte bine dac` a intrat un
b`rbat \n via]a ta, spuse Margareth.
Prins` \n curs` [i vinovat`, Laura cùta un r`spuns.
– V` rog, l`sa]i-o pe mama voastr` \n pace, exclam` Jeremy
privindu-le cu severitate. Dac` exist` un b`rbat \n via]a Laurei,
nu este treaba voastr`...
Laura \i mul]umi \n tain` lui Jeremy c` o salvase dintr-o

situa]ie atât de delicat`.
– |]i cer iertare domnule Tobias, dar nu sunt de acord,
r`spunse Margareth, indignat`.
– Laura este mama noastr` [i avem dreptul s` [tim, adùg`
Jessica.
– Ave]i dreptul s` v` ocupa]i de treburile voastre, insist`
Jeremy. Mama voastr` nu trebuie s` v` dea socoteal`...
Laura era impresionat` de comportamentul lui Jeremy. Dar
era mai ales frânt` de oboseal`. Ignorând protestele violente ale
fiicelor sale, \[i \mpinse scaunul \napoi, puse c`r]ile pe mas` [i
se ridic`.
– Ierta]i-m`... dar m` duc acas`, declar`.
– De ce?
– Este imposibil... N-am terminat...
Laura le zâmbi fetelor.
– Am spus c` m` duc acas`. Este posibil, [i vom relua partida
alt` dat`, insist`, \ndreptându-se spre u[`.
– Dar, mam`... exclamar` \n acela[i timp Jessica [i
Margareth.
– Am plecat deja, strig` Laura imitând expresia preferat` a
Jessicì.
|nainte de a \nchide u[a, \l auzi pe Jeremy izbucnind \n râs.
Intrând \n Buickul maro, \[i aminti c` Jessica era f`r` ma[in`.
Oft`, demar` [i se \ntoarse spre casa Margarethei pentru a
merge s-o ia pe Jessica.
126 JOAN MATTHEUS
Opri ma[ina \n fa]a pavilionului. Jeremy a[tepta afar`. Veni

\n fa]a sa pentru a o \mpiedica s` coboare.
– Nu-]i face griji pentru Jessica, o voi aduce eu, \i propuse
zâmbind.
– Mul]umesc, r`spunse Laura.
Demar` [i-l v`zu \n oglinda retrovizoare pe Jeremy intrând \n
cas`. Nu se putu \mpiedica s` zâmbeasc` gândindu-se c`,
\ntr-adev`r, familia sa o cuno[tea bine.
|n timpul drumului, Laura se gândi la ce trebuia s`-i spun`
Jessicì. Realmente doar acum \[i d`dea seama \n ce m`sur` era
necesar s`-i m`rturiseasc` totul. Fetele sale tocmai vorbeau
despre absen]a ei din noaptea trecut`. {tia c` nu va putea
continua s`-l vad` pe Alan \n tain`. Trebuia neap`rat s`
vorbeasc`.
Laura se \nfior` gândindu-se la dezv`luirile pe care i le va
face Jessicì. Nu [tia cum s` abordeze subiectul. Tân`ra fat` era
sigur` c` era \ndr`gostit`. Cu siguran]` va suferi aflând de
rela]ia mamei sale cu b`rbatul pe care credea c`-l iube[te.
"Oare cum m-am putut vâr\ \ntr-o poveste atât de \ncurcat`?"
se gândi parcându-[i Buickul \n fa]a casei sale.
Crezuse c` f`cea bine invitându-l pe patronul fiicei sale
pentru cina de Pa[te. Cine s-ar fi putut gândi c`, o s`pt`mân`
dup` aceea, se va afla \ntr-o situa]ie atât de complicat`? Cine ar
fi putut crede c` va fi atât de repede prizonier` \n plasa
dragostei?
Opri motorul [i r`mase nemi[cat` \n ma[in`.
"Dragoste?". Cum \i putuse veni \n gând aceast` idee? Nu

putea fi \ndr`gostit`. Nu. Nu voia asta.
Oricum, era imposibil s` te \ndr`goste[ti \ntr-o s`pt`mân`! {i
apoi, nu avea timp s` fie \ndr`gostit`!
Ceea ce sim]ea nu era dragoste, ci iluzia de dragoste. O iluzie
creat` de de[teptarea senzualit`]ii sale. Nu era \ndr`gostit` de
Alan. Dragostea le era rezervat` oamenilor tineri \nc` plini de
speran]`, ca Margareth, Jeremy [i Jessica. Dar o v`duv` de
treizeci [i nou` de ani...
"Dragostea?". Laura nu se putu st`pâni s` râd`. Apoi s`
plâng`.
M`car dac` ar fi putut s` nu-l \ntâlneasc` niciodat` pe acest
b`rbat
Nu voia s` fie \ndr`gostit`, [i totu[i... Cum s` numeasc` altfel
acel sentiment intens [i sfâ[ietor pe care-l sim]ea \ndat` ce se
gândea la Alan?
***
– Toate sunt la fel! exclam` Alan punând halba de bere goal`

pe masa din buc`t`rie..
– Bem pentru infern [i pentru femei! r`spunse Luke, a[ezat
\n fa]a lui, pe unul din cele patru scaune cromate, ridicându-[i
paharul de bere \n direc]ia fratelui sù.
128 JOAN MATTHEUS
Ca s` se pr`jeasc` toate la foc mic \n cuptorul marelui

Satan...
– Chiar [i fiica ta? \l \ntrerupse Alan.
Luke zâmbi \ncruntându-[i sprâncelene, ceea ce-i d`dea fe]ei
o expresie de am`r`ciune.
– Vezi, pentru mine, Line nu este femeie. Nu...
|ncet` s` vorbeasc` pentru a bea o \nghi]itur` de bere. Apoi
puse paharul pe mas` cu un zgomot \n`bu[it [i amenin]`tor.
Chipul sù exprima mai mult decât triste]e: disperare.
– Alan... Am pierdut-o. Mi-am pierdut bebelu[ul.
Alan sim]i o mil` profund` pentru fratele mai mic. Nu-l
l`sase decât s` \ntrez`reasc` durerea pe care o putea sim]i c`
fusese desp`r]it de copil. Dar ceea ce descoperea era prea
dureros, prea \ngrozitor. Luke fusese profund r`nit, o sim]ea. {i
se bizuia, evident, pe el, pentru a-l ajuta s` r`mân` cu picioarele
pe p`mânt.
Luke \i povesti demersurile sale infructuoase pentru a ob]ine
de la fosta so]ie custodia fiicei. Când termin`, lipsindu-i
realmente cuvintele \ncurajatoare, Alan se ridic` [i-[i lu` fratele
\n bra]e.
Un zâmbet trist se contur` pe buzele lui Alan când \[i aminti
de neatâmp`rata care \l sâcâise f`r` \ncetare cu zburd`lniciile
sale, \n copil`rie. Luke devenise b`rbat.
|n vârst` de treizeci [i trei de ani, m`sura cu aproxima]ie cu
zece centimentri mai mult decât Alan. Totu[i, \n acea clip`,
r`mânea fratele sù mai mic.
Alan \l strânse lâng` el ca pe un copil nefericit. {i, asemenea

unui copil, Luke \ncepu s` plâng`... dup` copilul sù pierdut...
|n acea clip`, Alan sim]ea [i el o ur` s`lbatic` \mpotriva
femeilor. Deoarece o femeie era cea care-i adusese fratele \n
asemenea stare de nefericire [i de disperare. O femeie avid` s`
posede bunurile materiale pe care i le putea da un alt b`rbat. {i
aceast` femeie pe care Luke o adorase mai mult decât via]a sa –
\ncercase s` se sinucid` – nu-l tr`dase doar. |i luase [i pe feti]a lor.
|ncurajându-[i \n t`cere fratele, Alan fu cuprins de o furie
cumplit` \mpotriva so]iei lui Luke, care preferase s` plece cu un
francez, un neserios care nu se gândea decât la chefuri. Dar
resentimentele sale aveau de asemenea drept ]int` [i pe acea
femeie pe care o iubise odinioar`... acea femeie care plecase cu
cel mai bun prieten al sù.
Le blestema pe toate.
{i Laura?
Gândindu-se la acest nume, \n mintea lui Alan ap`ru
imaginea \ncânt`toare a tinerei femei. Oare [i ea era \n stare de
tr`dare?
Nu. Nu Laura, se gândi. {i aceast` cetitudine \i domoli
mânia.
Laura era prea sincer`, prea loial`, prea... Totu[i, trebuise s`
insiste s` accepte s`-i dezv`luie rela]ia lor fiicei sale!
Lui Alan nu-i pl`cea suspiciunea care \ncepuse s`-i cuprind`
sufletul [i fu u[urat când Luke \i \ntrerupse gândurile,
\ndep`rtându-se de el.
130 JOAN MATTHEUS
– |mi pare rù, Alan, murmur` Luke, [tergându-[i cu dosul

mâinii lacrimile care-i udaser` obrajii. Nu se va mai \ntâmpla.
Nici o femeie nu m` va mai putea izgoni \n mod necinstit. Pe
viitor, dac` cineva trebuie s` sufere, \]i jur c` nu eu voi fi acela...
Luke zâmbi cu triste]e. O hot`râre de neclintit i se citea \n
priviri. Alan \l \n]elegea. Totu[i nu se putu \mpiedica s` nu simt`
o mare mil` pentru femeia sau femeile care vor avea nefericirea
s`-l \ntâlneasc` pe Luke. {i vor exista, deoarece era frumos ca un
zeu... sau, \n aceast` clip`, mai degrab` ca un diavol.
A[a c` se hot`r\ s` nu i-l prezinte pe Luke, Laurei. Nu voia ca
ea s` aib` de suportat remarcele ironice ale fratelui sù mai mic.
Laura era prea feminin`, prea blând`.
{i, luând \n considerare ceea ce tocmai exprimase Luke, Alan
[tiu c` fratele sù nu o va cru]a, ci se va n`pusti asupra ei ca
nenorocirea asupra lumii. {i era cel mai mic lucru care se putea
spune.
Alan fu surprins de acest gând. Totu[i, nu exagera pu]in \n
genul melodramatic? Via]a nu era mai simpl`? |i arunc` repede
o privire lui Luke [i el pierdut \n gândurile sale. Expresia
ne\ndur`toare nu-i pierise din privire.
Nu, gândurile sale nu erau a[a de grote[ti cum p`reau. Va
trebui s` lupte \mpotriva propriului frate pentru a o proteja pe
Laura.
Laura, singura sa iubire...
Aceast` afirma]ie spontan` \l surprinse pe Alan.
Iubire?
Sim]ea realmente acest sentiment atât de rar pentru Laura?

Sau, ca Jessica, \[i f`cea doar iluzii, credea c` o iube[te?
F`cuser` dragoste, de aici pân` la a vorbi despre iubire era
un pas pe care Alan nu era preg`tit s`-l fac`.
Fusese deja \ndr`gostit odinioar`. {tia c` dragostea f`cea un
b`rbat slab. {i refuza – se temea – s` lase garda jos.
Nu reprezenta oare Laura exemplul perfect de descurajarea
provocat` de dragoste?
– Ce ai spune de o pizza, Alan? propuse brusc Luke Acest gen
de... surmenaj emo]ional mi-a f`cut foame. Nu te superi prea
tare s` dai o fug` pân` la pizzeria de al`turi pentru a a duce ceva
de mâncare?
– Alerg! replic` Alan cu amabilitate.
Ie[i imediat din buc`t`rie, \[i \mbr`c` bluzonul din piele de
c`prioar` [i plec`.
Pe strad`, Alan \[i aminti de mesele improvizate \n casa
martor... Dragoste? Hot`r\ s` resping` imediat [i pentru
totdeauna un sentiment atât de primejdios.
Dragoste? Era \ntru totul bun` pentru pu[ti, pentru naivi [i
pentru imbecili.
Dar dac` ceea ce sim]ea pentru Laura era \ntr-adev`r
dragoste?
Aceast` \ntrebare \l fr`mânt` toat1 seara [i-l urm`ri pân` \n
pat.
Desigur, se ata[ase de ea, cum n-ar fi putut-o face cu nici o
alt` femeie. Doar c` iat`... Laura nu era orice femeie.
132 JOAN MATTHEUS
Laura era...
|ncerc` s` defineasc` ce reprezenta Laura pentru el. Era o
parte din el \nsu[i, din carnea, din sângele, din sufletul sù...
Se agit` \n pat, se r`suci de sute de ori, framântând perna.
Nu va mai iubi niciodat` vreo femeie... cu dragoste...
Niciodat`!
Capitolul 9
Dragostea o transformase profund pe Laura. Dar de când

reu[ise s` dea un nume sentimentului pe care-l avea pentru
Alan, avea ciudata impresie c` devenise o alta, o femeie nou`.
|n acest sfâr[it de dup`-amiaz` posomorât, lucra cu
\nver[unare \n sufragerie, când Alan intr` \n \nc`pere. Observ`
c` se schimbase.
Nu era rece, dar rezervat. Nu chiar brutal, dar avea o
oarecare ner`bdare \n atitudine, un fel de r`ceal`
imperceptibil` \n voce.
Uimit` de expresia auster` a fe]ei sale, \i adres` un zâmbet
timid. |n zadar. Expresia sever` a lui Alan nu se schimb` deloc.
– Ai vorbit cu Jessica? o \ntreb` direct.
La tonul vocii, la schimbarea subtil` a manierelor fa]` de ea,
Laura se sim]i imediat \n defensiv`.
Oare cine se credea? Regele Suediei? La acest gând, Laura se
suspect` pe loc de o posibil` calomnie fa]` de o persoan` care
134 JOAN MATTHEUS
nu-i fusese niciodat` prezentat`. Nici un rege, fie al Suediei sau

din alt` parte, nici un b`rbat \n mod normal politicos nu putea
s` fie mai rigid, mai stupid ceremonios [i mai dezagreabil ca
Alan \n acea clip`.
|ncerc` s`-i zâmbeasc` din nou, dar nu reu[i decât un ciudat
rictus stângaci.
– Bun` ziua, totu[i! exclam`.
– I-ai vorbit? insist` Alan.
– Nu.
– Nu? se mir` b`rbatul \naintând spre ea. De ce? Mi-ai promis
s-o faci!
|n acea clip`, Laura se gândi la cele dou` nop]i lungi de
nelini[te [i de \ntreb`ri dureroase pe care tocmai le trìse. |[i
pierdu r`bdarea.
Cum oare se putuse \ndr`gosti de acest necioplit? Cum
\ndr`znea s` o trateze \n acest mod? Cine se credea?
– Ascult`, Alan, nu ]i-am promis nimic. }i-am spus doar c`
voi cùta ocazia, clipa propice pentru a-i vorbi, \i r`spunse
fulgerându-l cu privirea.
– {i \n tot timpul weekendului n-ai g`sit m`car o clip`
pentru asta?
– Tot weekend-ul? izbucni Laura. N-am v`zut-o pe Jessica
decât sâmb`t` seara [i ieri! {i \]i amintesc c` sâmb`t` seara
Jessica [i cu mine am fost invitate la Margareth.
Prefera s` nu aminteasc` plecarea gr`bit` de la fiica sa mai
mare.
– {i ieri am v`zut-o pe Jessica \n total dou` ore, continu` pe

acela[i ton. O or` la micul dejun \nainte s`-[i \ntâlneasc`
prietenii [i o or` la cin`, când s-a \ntors. Nu este ceea ce numesc
eu o ocazie propice pentru dezv`luiri dificile!
– A[adar, pân` când se va ivi ocazia, vom continua s` juc`m
rolurile pe dos, o ironiz` Alan. Spune-mi dac` gre[esc dar, de
obicei, \n acest gen de situa]ii tinerii sunt cei care se \ntâlnesc
\n secret, nu p`rin]ii. Nu?
Laura se sim]i cuprins` de o mânie surd` – poate pentru c`
avea dreptate.
– Alan, te rog, pune-te o clip` \n locul meu, exclam` prompt.
Cuno[ti contextul [i...
– {tiu numai c` toat` aceast` poveste este lipsit` de sens!
replic` acesta. Am treizeci [i [ase de ani. Tu, treizeci [i nou`. {i
suntem obliga]i s` ne ascundem, s` min]im ca [i când am fi
vinova]i! {i toate astea pentru c` o pu[toiac` de nou`sprezece
ani crede c` este \ndr`gostit`! Este o nebunie total`!
– Pu[toiaca asta de nou`sprezece ani este fiica mea, replic`
tìos Laura.
Tonul vocii sun` ca o alarm`. Alan \n]elese c` \n aer plutea
furtuna. F`cuse s` vibreze o coard` sensibil`, cea matern`..
Rezemat de [emineul mare, o privi cu aten]ie pe Laura.
– De acord... accept s` mai joc pu]in aceast` comedie, ced`
Alan. Dar f`-mi un serviciu, vrei?
– Dac` este posibil... r`spunse Laura cu pruden]`, u[urat` c`
disputa lor p`rea s` se domoleasc`.
136 JOAN MATTHEUS
– Ai putea s` accelerezi lucrul? Dac` trebuie s` ne ascundem,

s` fie cel pu]in confortabil...
|n sfâr[it un slab – foarte slab – zâmbet ap`ru pe buzele lui
Alan.
– Voi vedea ce voi putea face, promise Laura.
Dup` terminarea definitiv` a schi]elor, Laura se apuc` de
decorarea propriu-zis`. Fu mul]umit` de rezultatul ob]inut la
sfâr[itul s`pt`mânii. Acum, casa sem`na \ntru totul
personalit`]ii lui Alan. Uneori, trebui s` \nlocuiasc` obiectele
sau mobilele prev`zute la \nceput prin altele care aveau
avantajul de a fi disponibile imediat \n magazine. Dar chiar \n
acest schimb`ri p`strase mereu \n minte imaginea lui Alan.
Efectuând aceast` munc`, dragostea pentru el se amplificase,
devenind mai puternic`, inatacabil`. Dar nu sim]ea nici bucurie,
nici fericire. Dimpotriv`, fr`mântat` de \ndoial`, nu \ncet` s`-[i
pun` \ntreb`ri \ngrijor`toare.
Ac\]ona oare cu inteligen]` \ndr`gostindu-se de un b`rbat \n
acest moment al vie]ii sale?
Era principala \ntrebare la care veneau s` se adauge altele,
care o chinuiau zi [i noapte.
Era prea bine instalat` \n via]a sa de mam` [i de decoratoare
pentru a-[i schimba modul de via]`? Nu dep`[ise vârsta
pasiunilor amoroase? {i ce va face dac` aceast` rela]ie,
deocamdat` pasionat` [i \nfl`c`rat`, se va r`ci?
|ndoielile \l priveau mai ales pe Alan.
Oare ce sim]ea? Ce credea realmente despre ea.
|i repetase deseori c` era frumoas`, dar f`r` s` aminteasc` un

angajament, o via]` comun`.
Devenise rezervat [i uneori chiar sever. Oare
comportamentul sù era un semn de dezinteres fa]` de ea?
Aceste \ntreb`ri o \nso]eau \n fiecare zi, o [ubrezeau [i o
tulburau. Devenise [i mai rezervat`, mai pu]in pasionat` când
era cu el.
Tot nu vorbise cu Jessica [i, de fiecare dat` când se gândea
la aceast` discu]ie, un fel de panic` o \mpiedica s` treac` la
ac]iune. Deduse din asta c` nu era timpul s`-[i informeze fiica
despre rela]ia sa cu Alan.
Astfel, trecur` s`pt`mânile. Laura [i Alan se \ntâlneau deseori
\n casa devenit` intim` [i primitoare. F`ceau dragoste cu
pasiune, dau cu trecerea zilelor, rela]ia lor p`rea din ce \n ce
mai fragil`. Ajunseser` s` secerte pentru fleacuri, pe subiecte
cum ar fi mâncarea [i hainele.
|n prima s`pt`mân` a lunii mai, Laura se sim]i descump`nit`,
vulnerabil` [i aproape de o desp`r]ire care, \n mod sigur, o va
face s` sufere teribil.
Un conflict interior \l chinuia pe Alan. |n timp ce o parte din
el ardea s`-i declare dragostea Laurei, alta \l \ndemna la rezerv`.
Prezen]a lui Luke la el \i amintea de duplicitatea femeilor,
pericolul de a iubi prea mult [i suferin]a care se putea na[te
dintr-un ata[ament prea mare. Asta nu-l ajuta prea mult.
Disperarea sincer` a lui Luke sporise ne\ncrederea lui Alan
fa]` de femei, o ne\ncredere perseverent`, pe care [i-o exprima
138 JOAN MATTHEUS
deseori fa]` de Laura. Aceast` furie le mina nemilos rela]ia din

interior. Alan o [tia, dar nu putea face nimic.
Situa]ia nu putea s` dureze. Dup` mai multe s`pt`mâni de
tensiune \nabu[it`, o izbucnire – pe care Alan o spera salvatoare
– era inevitabil`.
Era dup`-amiaza târziu când Laura ajunse \n acea zi la cas`,
care nu mai era un martor decât al dragostei lor zbuciumate.
Vremea se schimbase brusc. Pentru prima dat` de luni de zile
era \n sfâr[it cald. Laura era \mbr`cat` \n consecin]`, cu o bluz`
alb` f`r` mâneci [i cu o fust` larg` albastr`, cu sandale f`r` toc,
care l`sau s` se vad` picioarele frumoase cu unghii sidefii.
Se \mbr`case diminea]` cu dorin]a de a-l seduce pe Alan.
Ajunsese mai devreme decât de obicei pentru a preg`ti o cin`
festiv`. S`tul` de mesele la botul calului, spera c` un mic festin
adev`rat, urmat de o conversa]ie tandr` [i lini[tit` pe subiecte
lipsite de gravitate va ajuta rela]ia lor s` treac` din nou peste
dificult`]i.
Intr`, travers` salonul [i se opri \n u[a sufrageriei, stupefiat`.
Geamurile de la ferestre erau sparte. Covorul mare, persan,
era acoperit cu cioburi din sticl`. Oglinda vene]ian` de
deasupra [emineului era cr`pat` vertical [i o vaz` alb` din
por]elan care, \n mod normal, ar fi trebuit s` se afle \n gr`din`,
z`cea spart` \n fa]a c`minului.
Laura \[i duse mâna la gur`.
Cine?
De ce?
Se \ntoarse [i ie[i repede din cas`. Trebuia s`-l g`seasc`

neap`rat pe Alan.
{tia c` acum lucra la [arpanta complex` a unui acoperi[
pentru o cas` situat` \n nordul lotului. Merse cu pas hot`rât [i
repede pân` când \l z`ri \n sfâr[it. Aproximativ zece muncitori
lucrau pe acoperi[. Alan vorbea cu un b`rbat. Când Laura se
apropie de cas` o \ntâmpin` un concert de fluier`turi
admirative.
Alan se \ntoarse [i o v`zu.
– Ce-i cu vacarmul `sta? url` furios la cei ce fluierau, care se
oprir`, nu f`r` câteva rânjete.
Se \ndrept` spre Laura care, prea preocupat` de ceea ce se
\ntâmplase, nu remarc` imediat expresia mânioas` care crispa
tr`s`turile lui Alan.
– Ce s-a \ntâmplat, Laura? o \ntreb` cu o blânde]e care-i
ascundea cu greu enervarea.
– Alan... a fost jefuit` casa, \l anun]` cu o voce pe care
nervozitatea o f`cea pu]in strident`.
– Nu! exclam` Alan, stupefiat.
R`maser` o clip` t`cu]i, apoi, luând-o pe Laura de bra],
b`rbatul o conduse spre Porsche.
– Ce s-a \ntâmplat? o \ntreb` pornind motorul.
Ma[ina se \ndrepta deja spre casa lor.
– Urciorul din gr`din`... a fost aruncat \n cas`... este sticl`
peste tot... \i explic` tremurând.
140 JOAN MATTHEUS
– Lipse[te ceva? Sunt [i alte stric`ciuni? o \ntreb` oprind

ma[ina \n fa]a u[ii.
– Nu [tiu. |ndat` ce am v`zut asta, am venit s` te anun].
Coborâr` din ma[in` [i alergar` spre cas`.
|n salon, Alan examin` perplex \nc`perea devastat`.
– Care este idiotul care a putut face asta? R`mâi aici, \i
ordon` Laurei, m` duc s` v`d celelalte camere.
Se \ndrept` spre antreu, deschise un dulap [i scoase de acolo
o m`tur` [i un f`ra[ [i se \ntoarse \n sufragerie, unde \ncepu s`
strâng` cioburile de sticl`.
– Ce faci? o \ntreb` Alan tìos, apropiindu-se.
– Cur`] pu]in, r`spunse Laura, mirat` de acel ton nepotrivit.
– Las`, voi cere cuiva s` se ocupe de asta mâine diminea]`.
{i smulgându-i m`tura din mân` o arunc` \n \nc`pere.
Laura r`mase pe loc, complet derutat`, tremurând de
disperare [i de spaim`.
– {i apoi... ce \ncerci s` dovede[ti plimbându-te \n fa]a
oamenilor pe [antier? exclam` cu voce r`gu[it`, luând-o cu
fermitate de umeri.
– Cum? exclam` Laura uluit`.
– Aveai nevoie s` dovede[ti c` e[ti seduc`toare? relu` Alan
amenin]`tor. |]i voi da toate dovezile pe care le cau]i...
{i luând-o de bra] cu o mân` de o]el, o \mpinse pe scar`
pân` \n camer`.
– Alan! strig` femeia. M` doare! Te rog!
|ncerc` s` reziste.
Dar era mai puternic decât ea [i mânia \i sporea energia.

Oare ce f`cuse s` declan[eze o asemenea furie? Tulburat`,
\ngrozit`, Laura \nainta cu mintea \n deplin` confuzie. Cine era
b`rbatul acesta care o brusca? De ce \[i permisese aceea remarc`
insult`toare [i grosolan`? |ncercase vreodat` s` seduc` alt
b`rbat \n afara lui...?
|n cele din urm`, mai mult uluit` decât \ngrozit`, \ncet` s`
reziste. {i apoi, \n ciuda furiei inexplicabile, Laura persista s`-l
considere incredibil de seduc`tor...
|ndat` ce fur` \n camer`, Alan o s`rut` cu adev`rat`
\nver[unare. |n ciuda acelei \nfl`c`r`ri \nspìmânt`toare, femeia
se \nfior`. {i puternica dorin]` pentru Alan o f`cu s`-[i piard`
capul. Se dezbr`c` f`r` a vorbi, cu o ner`bdare furtunoas`, ca [i
când participau la un ritual magic ce-i dep`[ea.
O culc` pe pat. Buzele se \ntâlnir` din nou [i un val de
senza]ii nemai\ntâlnite o cople[i pe Laura. Nu sim]ise niciodat`
o dorin]` atât de puternic`, atât de violent` pentru el.
Alan \[i \ndrept` pu]in fa]a \nfierbântat` [i \[i adânci privirea
ochilor atât de alba[tri \n cei ai Laurei.
– M` mai dore[ti ? o \ntreab` \ncruntat.
– Da, Alan, murmur` aceasta
|n mod ciudat, nu mai era speriat` deloc de acel aspect al
personalit`]i sale pe care tocmai i-l dezv`luise \n aceste clipe
pasionate. Dar r`m`sese impresionat` de rapiditatea de ac]iune
[i de cauzele comportamentului \nc` de ne\n]eles pentru ea.
Alan o privea \n t`cere, la fel de agitat.
142 JOAN MATTHEUS
– Alan, nu \n]eleg ce...

– Spune-o!
– Te doresc, Alan, repet` Laura f`r` s` se oblige, deoarece
era purul adev`r.
– |mi apar]ii, Laura. S` nu ui]i...
Tonul nelini[titor al vocii contrasta puternic cu blânde]ea cu
care mâinile mângâiau trupul Laurei.
Intr` \n ea cu mai mult` vigoare [i putere ca de obicei. {i
Laura \n]elese c` o lua realmente \n posesie... apoi uit` de orice,
cedând pl`cerii nesfâr[ite pe care i-o d`dea.
***
Laura asculta respira]ia regulat` a lui Alan. Acesta se \ntoarse

spre ea.
– Te-am r`nit? o \ntreb`, aparent \ngrijorat.
Era de un calm ciudat. Laura fu puternic impresionat` de
privirea ochilor alba[tri a c`ror lini[te aparent` p`rea c`
ascunde o team` excesiv`.
– Nu, Alan, nu m-ai r`nit, murmur` zâmbind.
Expresia fe]ei lui Alan nu se schimb`.
– Te-am speriat? mai spuse acesta.
Laura se ridic` intr-un cot pentru a sta cu fa]a la el.
– Nu, Alan, nu m-ai r`nit [i nu m-ai speriat, \l asigur`. De ce?
Asta era inten]ia ta?

– Nu, \i r`spunse. Vroiam doar s` [tiu...
Min]ea. Laura [tia c` min]ea, cum [tia ca vrusese s` s-o
pedepseasc`. Asta o \ntrista [i o f`cea s` sufere. Alan vruse s-o
r`neasc` [i s-o sperie. Min]ise.
|l privi \n timp ce se ridic` [i-[i adun` hainele, \nainte de a
disp`rea \n baie.
Intui]ia pe care o avea de câteva s`pt`mâni se confirma. Nu
mai era acela[i b`rbat. Nu mai era cel cu care f`cuse picnicul. Se
\ntreb` ce putuse face din acel amant fericit un strìn care voia
s-o sperie pentru a o face s` admint` c` \l dorea.
Laura chiar nu [tia ce se putuse \ntâmpla pentru a-l schimba
\n mod atât de evident. Avea o singur` certitudine: aceast`
transformare o s` le pun` rela]ia \n pericol.
Brusc, toate \ntreb`rile [i \ndoielile disp`rur` ca prin farmec.
Desigur, \l iubea pe Alan cum nu iubise niciodat` pe nimeni.
Dar nu sim]ea destul` putere s` continue o situa]ie atât de
\ncordat` [i de dificil`.
Se ridic`, \[i lu` hainele [i ie[i f`r` zgomot din camer`,
pentru a merge s` se \mbrace \n cealalt` baie.
***
Sub du[, Alan se \nvinuia f`cându-se cu ou [i cu o]et.

144 JOAN MATTHEUS
|nchise robinetele [i ie[i din cabin`.

Oare ce f`cea Laura? Plângea?
Nu reu[ea s`-[i desprind` gândurile de acea femeie care se
afla \n camer`. Dac` plângea, era singurul r`spunz`tor pentru
lacrimile sale. Lu` un prosop [i \ncepu s`-[i [tearg` corpul
atletic.
Laura...
Sim]i un nod \n gât. Dar de ce fusese oare atât de brutal? O
r`nise pe femeia care-i d`duse atât de mult` pl`cere cum nu
crezuse c` era posibil \nainte de a o cunoa[te. Iar el, ca un
imbecil ce era, f`cuse pe masculul agresiv, rù. |n mod
inten]ionat.
|[i termin` de [ters spatele [i arunc` furios prosopul pe jos.
Desigur, avusese motive s` ac]ioneze astfel.
Era mai bine s` nu se mai gândeasc`! Erau frumoase toate
acele motive care-l \ndemnaser` s` fac` pe de[teptul \n mod atât
de grosolan!
Oft` [i se \mbr`c`. |nainte de a intra \n camer`, \[i preg`ti
discursul de scuze.
Deschise u[a.
Laura plecase.
Patul era f`cut. Totul \n camer` era \n ordine, aranjat. {i
Laura plecase...
O intui]ie dureroas` \i [opti c` nu p`r`sise doar camera, ci [i
casa [i lotul.
{i pe el.
Nu se duse nici m`car la fereastr` pentru a vedea dac`

Buickul maro se mai afla acolo. {tia c` nu mai era. Se pr`bu[i pe
pat. |ntins pe burt`, privi mult timp cu disperare parchetul.
Oare cum reu[ise s` se pun` \ntr-o situa]ie atât de \ncurcat`?
{i când te gânde[ti c` era singurul responsabil de aceast`
confuzie.
Mânia. Da, mânia aceea de necontrolat era cea care \l
pierduse. O mânie care sporea \n el de ani. Mânie \ndreptat`
\mpotriva unei femei. Cea care \l f`cuse s` sufere ca niciodat`.
|mpotriva celeilalte, care \i tr`dase de asemenea fratele [i-l
f`cuse s` sufere. {i \n cele din urm`, [i mai ales, mânia
\mpotriva propriei sale temeri. Teama de a fi tr`dat, umilit,
\n[elat de femeia pe care o iubea cel mai mult pe lume.
Sporit` de gelozie, aceast` team` [i aceast` furie ie[iser` \n
mod brutal la suprafa]` când b`rba]ii o fluieraser` pe Laura [i
când o v`zuse \n mijlocul lor, atât de frumoas`, atât de dorit`,
atât de... femeie.
|n acea clip`, o dorise pe Laura mai mult ca niciodat`, dar \i
fusese team` de acea dorin]`. Cel`lalt b`rbat care era \n el
sim]ise nevoia s` o pedepseasc` pe Laura pentru dorin]a pe care
o sim]ea.
Ce groz`vie!
{i pentru c` \i fusese team` s` o piard`, o obligase s`
recunoasc` faptul c` nu-l dorea decât pe el.
Ce nebunie!
Ce ob]inuse cu aceast` demonstra]ie de mascul cuceritor?
146 JOAN MATTHEUS
Se ridic` [i se \ndrept` \ncet spre u[`. Puse mâna pe clan]` [i

se \ntoarse cu inima strâns`.
Nu mai era acolo decât o camer` superb decorat`. {i trist`.
Cu un mare pat gol.
Laura plecase.
Capitolul 10
A[ezat` la birou, Laura privea cu un aer posomorât gr`mada

de dosare de examinat. Era cald. Aerul era umed. Nu-l mai
v`zuse pe Alan de mai multe s`pt`mâni.
Era \ns`rcinat`.
C`ldura \nabu[itoare n-o deranja pe Laura.
|n schimb, a[tepta un bebelu[... Erau dou`zeci de ani de
când nu i se mai \ntâmplase...
– Te sim]i bine? \ntreb` Olivia.
Laura ridic` ochii [i-i zâmbi asistentei sale.
– Da... este \n ordine, r`spunse, ascunzându-[i indispozi]ia
profund` pe care o avea.
– Totu[i, nu pari \n apele tale, insist` Olivia. Pari epuizat`.
– Oh! este surmenajul din ultimul timp...
– Vorbe[te \n numele tù... De o lun` munce[ti cât patru...
– Cât timp este de lucru, trebuie profitat.
148 JOAN MATTHEUS
Olivia nu p`ru s` adere \ntru totul la explica]ia Lurei, dar nu

mai sufl` o vorb`.
– De fapt, ce s-a \ntâmplat cu acel b`rbat care voia neap`rat
s` decorezi personal casa martor?
Laura \[i sim]i inima b`tând mai repede, ca \ntotdeauna când
se amintea de Alan Branson \n fa]a ei. |ncerca s`-l uite, dar nu
era u[or \n fiecare zi.
– Ei bine... a trimis un cec, explic`. {i gata.
Laura nu-i povestise \n am`nunt rela]ia lor, nici c` Alan
trimisese un cec drept bonus, pe care i-l \napoiase.
– Ciudat... murmur` Olivia.
– C` a trimis un cec? \ntreb` Laura zâmbind.
– Nu, c` n-a dat nici un semn de via]` de când te-a angajat.
A[ fi jurat c` era interesat de tine... \n sfâr[it, personal, dac`
\n]elegi ce vreau s` spun.
– Nu este nimic ciudat, r`spunse Laura str`duindu-se s`
r`mân` calm` [i fireasc`. Mi se pare c` Alan Branson a trìt o
iubire dificil` acum câ]iva ani. De atunci, comportamentul sù
fa]` de femei nu este simplu...
"{i pentru asta am fost pedepsit` eu, se gândi pentru a mia
dat`. Pentru o alt` femeie...".
Conversa]ia \ncepuse s` o dezguste. S` hot`r\ s` o scurteze.
– Cred c` toate acestea vor putea a[tepta s`pt`mâna viitoare,
spuse ridicându-se.
– Excelent` sugestie, r`spunse asistenta ridicându-se la
rândul sù. Cum de nu m-am gândit la asta mai curând?
Câteva clipe mai târziu, Laura \ncuia u[a biroului cu cheia.

– Mâine vino când vrei, spuse Laura.
Olivia \[i petrecea de obicei weekendul cu familia sa. Dar
p`rin]ii mutându-se la Phoenix, \n Arizona, nu mai era timp
s`-i vad` atât de u[or. Când Laura aflase c` va fi singur` \n
weekend, o invitase. Olivia acceptase cu pl`cere.
– La micul dejun? \ntreb` Olivia.
– Când vrei, r`spunse Laura \ndreptându-se spre ma[in`.
Se instal` la volanul Buickului.
– Vrei s`-]i aduc ceva? propuse Olivia.
– Doar zâmbetul tù.
Laura \i spuse la revedere cu un semn prietenesc din mân`.
Demar` [i zâmbetul \i disp`ru \ndat` ce Olivia nu se mai
v`zu. Se sim]ea atât de obosit`. Ar fi vrut s` cread` c` epuizarea
sa era unul din primele simptome ale sarcinii. Dar [tia c`
adev`rata cauz` era cu totul alta.
|i lipsea Alan. |i venir` lacrimi \n ochi \n timp ce revedea
chipul frumos, cu tr`s`turi regulate ale b`rbatului adorat. Cele
trei s`pt`mâni petrecute departe de el, de la plecarea sa discret`
din camer`, fuseser` cele mai lungi [i mai greu de suportat din
via]a sa.
Alan sunase chiar \n seara plec`rii sale. |i auzea \nc` vocea.
Cprpins de remu[c`ri, \i ceruse s`-l ierte. Insistase s` vin` a
doua zi la casa martor.
|i r`spunsese c`-i accept` scuzele, dar c` totul se sfâr[ise
\ntre ei, se terminase.
150 JOAN MATTHEUS
Pe moment, crezu c` face bine alegând aceast` solu]ie,

aparent singura viabil`. De atunci regretase de mai multe ori...
Când b`nuise c` era \ns`rcinat`, fusese nebun` de bucurie.
|ns`rcinat`! Oare nu era minunat? Va avea un copil de la Alan.
Incapabil` s` a[tepte, \[i f`cuse imediat analizele. Pentru a [ti
cât mai repede. O furtun` de gânduri [i sentimente de bucurie
\i cuprinse sufletul când \nchisese dup` telefonul medicului.
Un copil! Avea treizeci [i nou` de ani [i va avea un copil! Nu,
nu un copil. Copilul lui Alan.
Fericit`, voise s`-l sune imediat pe Alan.
Nu fusese c`s`torit niciodat` [i nu avusese vreodat` copii.
Cu siguran]`, va fi nebun de bucurie. Va fi...
Dar elanul i se frânse. Fericirea i se transform` \ntr-un gând
dureros. Cuno[tea dinainte reac]ia lui Alan. Ar fi fost foarte sigur
c` fusese iar \n[elat de o femeie. Ar fi insistat s` se c`s`toreasc`.
Laura \[i [terse lacrimile care \i curgeau pe obraji.
Conducând pe str`zile aglomerate, reflect` iar [i iar la acele
gânduri care o f`ceau s` sufere.
Realizând c` Alan o va cere cu siguran]` de so]ie, hot`r\ s`
nu-l sune. Copilul era \n trupul ei.
Cine avea nevoie de Alan?
Ea, desigur, dar nu asta era problema.
Alan avea dreptul s` [tie, dar asta nu va avea nici o influen]`
asupra viitorului copilului.
Laura nu voia s` fie so]ia lui Alan.
|n sfâr[it, nu era chiar adev`rul.
S-ar fi c`s`torit cu el, dar nu \n aceste condi]ii. Refuza rolul

de femeie care cere repara]ii.
Nu era nimic de reparat. Putea foarte bine s`-[i creasc`
singur` copilul. Avea treizeci [i nou` de ani, o meserie
interesant` [i profitabil`. De ce s-ar fi c`s`torit?
Dar Alan avea dreptul s` [tie. {i numai Laura \l putea pune la
curent.
|[i parc` Buickul la vreo dou`zeci de metri de cas`.
{ergându-[i lacrimile, cobor\ din ma[in` \ncercând s` par`
natural`. Jessica era probabil acas` [i observa totul. Laura
trebuia s` fie foarte atent`...
|n orice caz, desp`r]irea de Alan avea un aspect pozitiv: nu
mai avea nimic s`-i m`rturiseasc` Jessicì.
– Nu merit` osteneala.
Alan \[i privi fratele \ntins confortabil pe canapeaua din
salon.
– Despre ce vorbe[ti? \l \ntreb` \ncruntându-se.
– Persoana la care te gânde[ti de o lun`. Nu merit`
osteneala, repet` Luke cu un zâmbet cinic.
Nu, nu o lun`, gândi Alan, ci exact trei s`pt`mâni. O [tia
pentru c` num`rase zilele de când fusese atât de lipsit de tact...
Laura.
Desprinzându-[i privirea de pe chipul fratelui, privi planta
verde pe care aceasta o pusese \n salon.
Suferea gândindu-se la ea, [i totu[i \[i p`r`sise apartamentul
[i se instalase \n casa martor – casa lor. Un mod de a se apropia
152 JOAN MATTHEUS
de Laura. Aici \i sim]ea prezen]a. Amintiri de ne\nlocuit \l legau

de acest loc...
Lui Alan nu-i era sete, dar bù o \nghi]itur` de bere pentru
a-[i face de lucru. De când plecase ea, i se p`rea c` cel mai mic
gest nu avea ca scop decât s`-i dea o ocupa]ie. Nu f`cea decât s`
fug` de prezent...
Zilele fuseser` prea lungi, iar nop]ile [i mai lungi.
– Nu dore[ti s` vorbe[ti? \ntreb` Luke.
– Cu tine?
– Evident. {i dac` \]i propun asta, este tocmai pentru c` nu
sunt prea indulgent când este vorba despre femei.
– |ntr-adev`r, aprob` Alan.
– V`d c` ai r`mas cu gura c`scat`, remarc` Luke, vorbind pe
[leau ca de obicei, dar câteva clipe de tandre]e nu merit` aceast`
suferin]`.
Alan petrecuse trei s`pt`mâni gândindu-se la teoria fratelui
sù. {i ajunsese la propriile sale concluzii.
– Pentru c` \i este fric` de fl`c`ri, un om poate sfâr[i murind
de frig, declar`.
Luke \l privi \ndelung \n t`cere, apoi oft` dezn`d`jduit.
– Ai fi gata s-o \nso]e[ti \n infern, nu-i a[a?
– O iubesc, m`rturisi Alan.
Era prima dat` când rostea aceste cuvinte cu voce tare.
– O iubesc, repet` ca [i când se elibera de un secret prea
greu de p`strat.
– {i ea? Te iube[te?
– Cred... \n sfâr[it, credeam... bâigui Alan. A fost o

ne\n]elegere \ntre noi [i de atunci...
T`cu [i oft`.
– Ce inten]ionezi s` faci? \ntreb` Luke.
Alan se gândise deja foarte mult la asta. Nu putea s`-i
telefoneze Laurei. |ncercase deja [i nu ob]inuse nici un rezultat.
Totu[i trebuia s-o vad`, s`-i vorbeasc`.
Bine\n]eles, avea o idee. Dar era riscant`.
Se hot`r\ totu[i s-o pun` \n practic`.
– Ce voi face? r`spunse.
Cred c` voi avea o discu]ie cu o tân`r` fat` de nou`sprezece
ani.
Cu aceast` rochie alb`, Laura p`rea s` aib` treizeci de ani.
Zâmbind numero[ilor invita]i, nu mai p`rea fr`mântat` de
sarcin`.
Erau oameni peste tot, \n gr`din`, \n cas`. Mai ales \n
gr`din`, unde instalase bufetul.
Venea de la buc`t`rie când Jessica o lu` de bra].
– Mam`, sper c` nu te vei sup`ra foarte tare...? Am invitat
dou` persoane \n plus.
– Dou` \n plus sau dou` \n minus, n-are nici o importan]`...
– Mul]umesc, mam`, r`spunse tân`ra fat` \ndreptându-se
spre bufet. Nu vei regreta.
S` regret? {i de ce oare? Ce idee! Nici m`car nu-i va remarca
pe cei doi nou-veni]i...
Se al`tur` Oliviei [i lui Ruth care se ocupau vesele de bufet.
154 JOAN MATTHEUS
– Va fi destul...? o \ntreb` Olivia pe Ruth, v`zând fursecurile

[i sandvi[urile disp`rând rapid.
– Se vede c` nu e[ti de-a casei, replic` Ruth. Aici este
\ntotdeauna prea mult [i crede-m`, n-ai v`zut \nc` nimic...
Laura le asculta [i le ajuta când Margareth se apropie de ea.
– Nu mi-ai spus c` l-ai invitat pe Alan Branson, remarc`
tân`ra femeie.
Alan?
Timp de o secund`, Laura \[i sim]i trupul transformându-se
\n ghea]`.
Jessica! |n]elese brusc c` era unul dintre invita]ii surpriz` ai
fiicei sale mai mici.
– Oh! nu l-am invitat eu, o asigur` pe Margareth. Cu
siguran]`, sora ta a f`cut-o.
"{i o voi trage de urechi", se gândi.
– {i b`rbatul acela care este cu domnul Branson? Cine este?
\ntreb` Olivia. Este pu]in prea slab, dar are un farmec... diabolic!
Laura privi tulburat` \n direc]ia celor doi b`rba]i. Nici m`car
nu-l v`zu pe cel`lalt b`rbat, atât era de hipnotizat` de chipul lui
Alan. |i arunc` o privire rapid` necunoscutului, dar nu se putu
st`pâni s` revin` la Alan. P`rea obosit, dar era totu[i de o
frumuse]e extraordinar`.
Ar fi vrut s`-l urasc`, dar era peste puterile ei.
Alan se apropie [i strânse mâinile lui Ruth, Margareth, Oliviei
[i... Laurei.
La atingerea mâinii sale, aceasta \[i sim]i inima palpitând \n piept.
– Mul]umesc c` ne-a]i invitat, spuse Alan. Laura, permite-mi

s` ]i-l prezint pe fratele meu, Luke Branson. Luke, ]i-o prezint
pe Laura Seaton...
|[i strânser` mâinile, dar Laura, prea tulburat` de prezen]a
lui Alan, nu reu[ea s`-[i \ndrepte aten]ia asupra lui Luke.
Luke [i celelalte femei \ncepur` o discu]ie foarte interesant`
despre consecin]ele schimb`rilor anotimpurilor. |n acest timp,
mut`, Laura \ncerca s` nu-l priveasc` pe Alan.
– Am putea vorbi \ntre patru ochi? o \ntreb` acesta brusc.
Este \n leg`tur` cu munca ta...
Laura \[i sim]i fa]a \mbujorându-se.
– S` vorbim \ntre patru ochi? se mir` pe tonul cel mai firesc. Aici?
– Nu, spuse Alan zâmbind. Pu]in mai la o parte... Ceea ce vreau
s`-]i explic este complicat, [i cred c` vom avea nevoie de calm.
– Dar... trebuie s-o ajut pe Ruth...
– |n nici un caz! exclam` Ruth. M` pot descurc` foarte bine singur`.
– Oricum, r`mân eu cu Ruth, propuse Margareth.
Odihne[te-te pu]in... Ai nevoie.
– {i eu voi fi \ncântat` s`-l prezint pe domnul Branson
celorlal]i invita]i, exclam` Olivia zâmbindu-i lui Luke.
– Ei bine, te urmez, domnule Branson, declar` Laura.
|[i croir` drum prin mul]imea de invita]i. Alan mergea \n fa]`
[i Laura \l urma. F`r` s-o priveasc` \ntinse mâna spre ea, \n
spate. Fu peste puterile ei; \[i puse mâna \n cea a b`rbatului.
Ie[ir` [i se instalar` \n Porscheul lui Alan, parcat la vreo zece
metri de cas`, pe o strad` pu]in circulat`.
156 JOAN MATTHEUS
– Jessica ]i-a vorbit? o \ntreb` dintr-o dat` Alan.

– Despre ce?
– Despre noi.
– Nu. De ce?
– Este de acord.
– Dar... de unde a aflat?
– I-am spus totul.
– N-ai fost prea brutal? N-a suferit prea mult.
– A p`rut c` sufer` \n aceste zile?
– Nu, dar...
– Nici un dar, Laura. A fost foarte mirat` aflând c` o credeam
\ndr`gostit` de mine, \i explic` zâmbind. Mi-a spus c` am
dezam`git-o dându-i un ordin acum o lun`...
Alan nu se putu st`pâni [i izbucni \n râs.
Laura de asemenea. Cum de nu ghicise?
Jessica ie[ise mult seara [i \[i aminti c` \n conversa]iile cu fiica
sa revenea deseori numele tân`r, pe care Laura \l uitase. Jason?
Justin? Nu avea importan]`, era oricum binevenit \n familie!
Alan o privea \n t`cere. Laura nu putea rosti nici o vorb`.
Se gândea numai la orbirea a c`rei victim` fusese. Nici m`car nu
remarcase c` Jessica nu se mai gândea la Alan. Da, Alan o orbise.
Nu crezuse decât c` nu d`dea suficieint` aten]ie familiei sale.
Se sim]ea pu]in vinovat`. Da, la urma urmei, fetele sale erau
adulte care nu mai aveau nevoie s` fie conduse de mama lor.
Acum avea dreptul s` se gândeasc` pu]in la ea.
Cu ce fusese de acord Jessica? Iat` ce se \ntreba Laura.
Cu faptul c` Alan o iubea pe mama sa? Dar oare o iubea?

Brusc, totul p`rea s-o fac` s` cread` asta. Nu venise oare?
Un optimism f`r` margini umplu inima Laurei. Da, o iubea [i
el, cum \l iubea ea. Avea nevoie de ea, cum avea ea nevoie de el.
F`r` s` adauge o vorb`, Alan porni ma[ina.
– Unde mergem? \ntreb` Laura, mirat`.
– Acas`.
– Alan... am ceva s`-]i spun...
Porscheul se \nscrise \n circula]ie.
– Vom vorbi când vom fi la noi acas`, o \ntrerupse b`rbatul.
Laura t`cu [i-i arunc` o privire rapid`. R`maser` t`cu]i.
Laura \[i sim]i inima b`tând nebune[te când opri. Adorase
\ntotdeauna aceast` cas`. Când [antierul va fi complet terminat, va
fi splendid`. Intrar`. Nimic nu se schimbase de când ea plecase.
Alan nu mutase o mobil`.
– Laura, scult`-m`, spuse acesta luând-o \n bra]e. Trebuie
s`-]i explic ce s-a \ntâmplat \n ziua \n care...
– M-ai min]it, \l \ntrerupse tân`ra femeie. Voiai s` m` r`ne[ti
[i s` m` sperii.
– Da, te-am min]it. Da, voiam s` te r`nesc [i s` te sperii.
– Dar de ce? Ce-mi repro[ai?
– |]i repro[am ceea ce o femeie poate s`-i fac` mai rù unui
b`rbat, r`spunse Alan: s`-i inspire o asemenea pasiune \ncât s`
nu mai trìasc` decât pentru ea. {i te doream ca un nebun.
Aveam impresia c` sunt prin \n capcan`. Am rezistat. {i apoi,
când am auzit fluier`turile muncitorilor, nu [tiu ce s-a
158 JOAN MATTHEUS
\ntâmplat. Am v`zut ro[u. Ceva a explodat \n mine... acel ceva

era gelozia, Laura. {i de asemenea teama...
Se opri [i o privi cu aten]ie.
– Am fost gelos pe to]i b`rba]ii care te priveau, te admirau...
{i mi-a fost atât de team` s` te pierd \ntr-o zi, \ncât...
"|mi apar]ii, Laura. S` nu ui]i..."
Laura \[i aminti cuvintele sale.
– Oh... Alan... murmur`, punându-[i capul pe um`rul sù.
|i era ru[ine de lacrimile care-i curgeau pe obraji.
– Dragostea mea... N-avea rost s` m` r`ne[ti [i s` m` sperii.
Sunt a ta... numai a ta. Oare n-ai \n]eles?
– Te iubesc, Laura, spuse Alan cu vocea sa cald`.. Credeam
c` nu voi mai spune niciodat` aceste cuvinte unei femei. Dar
acum vreau s` ]i le repet pân` la sfâr[itul zilelor mele. Accep]i
s` te c`s`tore[ti cu mine? M` mai vrei?
– Cum s` refuz ceea ce-mi doresc cel mai mult pe lume? Te
iubesc, Alan.
– Oh... Laura... mai spune-o.
Laura o repet` iar [i iar, l`sând lacrimile s` curg`.
Lacrimi de bucurie.
|ntin[i unul lâng` cel`lalt \n pat se priveau \n t`cere, \nc`
tulbura]i de pl`cerea sublim` pe care o reg`siser` unul \n
bra]ele celuilalt.
– Fratele tù locuie[te aici, cu tine?
– Da, r`spunse Alan.
– Va continua s` locuiasc` \mpreun` cu noi când vom fi

c`s`tori]i?
Alan puse mâna pe pântecul tinerei femei, care se \nfior`.
– Numai un timp. Trebuie s` plece curând. Pân` la urm`, nu
se mai stabile[te \n ora[. Te sup`r` c` r`mâne cu noi?
Mâna \i alunec` pe pieptul Laurei.
– Nu. Dar m` gândeam c` strig`tele unui bebelu[ l-ar putea
deranja.
Alan \ncremeni.
– Un bebelu[! exclam` brusc. Laura! E[ti \ns`rcinat`!
– Te-am anun]at c` aveam s`-]i spun ceva...
– Un bebelu[... murmur` Alan vis`tor. Un bebelu[ adev`rat?
– Un bebelu[ adev`rat, \l asigur` Laura râzând.
Alan o \mbr`]i[` cu \nfl`c`rare [i o s`rut` cu pasiune.
– Te iubesc, Laura, murmur`.
{i ea \l iubea. Cât \[i vor adora mai târziu copilul care va veni
ca o \ncununare a iubirii lor! Copilul... [i poate [i al]ii. Nimic nu
era imposibil.
Por]ile paradisului tocmai se deschideau \n fa]a lor.
SFÂR{IT
giannijollys

Limbă

Bine ați venit la Scribd!

Pasiune-Vis-Sau - Giannijollys

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Pasiune-Vis-Sau - Giannijollys

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Titluri conexe

giannijollyts

Pasiune, vis sau

Alan Branson fu fascinat pe loc de femeia a[ezat` pe

Brusc, \n timp ce privirea lui Alan aluneca \nc` peste trupul

Femeia aceea minunat` instalat` pe canapeaua alb`, care

surpriz` \n surpriz`. Primirea nea[teptat` a menajerei, cu

Tulburat de asemenea de ceea ce tocmai aflase: Laura Seaton

\n inimile oamenilor, \n mintea unui b`rbat... ca lumina, ca

|n timp ce, astfel \ntins, perfect nemi[cat \n \ntunericul

Trebuia neap`rat s` \nceteze s` se gândeasc` la aceast` femeie.

|n zadar \ncercase s` lupte \mpotriva acestei imagini, \i

– De ce nu dou`zeci [i cinci! exclam` Margareth râzând. Ceea

|n acea sear` fusese singurul care nu fusese \mbr`cat de

Mai mult decât de acord cu prima afirma]ie a Jessic`i, Laura

Jessica nu r`spunse [i-[i a]inti privirea, melancolic`, asupra

F`r` s` r`spund`, cele dou` surori se privir` curioase cu coada

– Am exact vârsta pe care o avea Margareth când s-a c`s`torit

Laura sim]i mil` sincer` pentru Jessica.

N-avea dreptul s` se gândeasc` la acel b`rbat, pur [i simplu

Laura deschise ochii [i arunc` o privire de[tept`torului a[ezat

– Bun` ziua Laura, relu` Jeremy.

De data aceasta, Laura izbucni \n râs. |i pl`cuse \ntotdeauna

Jeremy ie[i din buc`t`rie râzând, urmat de Margareth care o

U[a de la intrare se trânti cu putere. Laura [i Ruth se privir`

Fa]a lui Ruth exprim` limpede c` nu era dispus` s` accepte

Se \ntoarse, se \ntinse pe burt` [i-[i afund` fa]a \n pern`. Ochii

când toate aceste simptome dureroase [i \ncânt`toare nu erau de

Fa]a cu tr`s`turi regulate era fin conturat` [i exprima un

\ncerca s` [i-i aminteasc`, \n c`utarea a tot ce putea s-o ajute s`

De altfel, nu trebuia s` uite c` Jessica era \ndr`gostit` de

Dup` cum prev`zuse, odihna \i alungase din minte imaginea

– Laura? spuse \n acea clip` Olivia. Iart`-m` c` te \ntrerup, dar

– Ce pot face pentru dumneata, Alan? relu` Laura pe un ton

Hot`r\ totu[i s`-i spun` c` era prea ocupat`, prea obosit`,

Ieri luase hot`rârea s` nu-l mai vad` niciodat` pe Alan

unde se str`duia din toate puterile s` urmeze un b`rbat \nalt, cu

Alan se instal` la volanul puternicului s`u Porsche negru când

– Domni[oara Devlon, r`spunse tân`ra femeie, impresionat`

se gândise decât la ea. O dorea ca pe nici o alt` femeie \n toat`

Laura lucra la biroul s`u când sun` telefonul. Ridic`

– Cum?... Un zid! Oh! Dumnezeule! exclam` Laura brusc

N`ucit` de puterea cu care-l dorea, nu reu[ea s` mai

O clip` mai târziu, Alan \i deschidea portiera Porscheului

T`cu o clip`, descump`nit` de senzualitatea aparte a gurii lui

– M` voi \ntoarce, declar` \nainte de a ie[i.

Nemi[cat` \n holul de la intrare, cu ochii râzând [i lacrimi pe

De fapt, \[i examina mai mult gândurile care-i fr`mântau

Dumnezeu [tia c` Alan nu avea nimic din acel monstru. Alan

convins` c` reu[ita proiectului depindea \n \ntregime de

– Pentru c` este ora s` ne a[ez`m la mas`! De altfel, am o

– F`r` b`uturi adev`rate?

\ntr-un mod \n acela[i timp primitor [i c`lduros, dar [i cu mult`

– {i ce vei face dac` refuz? [opti Laura.

– Vrei sau te supui? o \ntreb`.

Dar cel mai bun prieten al meu m-a salvat de la dezastru cu o

Laura r`mase t`cut` o clip`. Ardea s`-i pun` o alt` \ntrebare. |i

– Nu transparent`, ci onest`. Cu temeinicie onest`, cu tine

– Da, murmur` Laura cu o voce f`r` inflexiuni.

Privirea sa exprima o vag` nelini[te.

Laura avea impresia c` Alan \i putea citi fiecare gând. Pentru a