Sunteți pe pagina 1din 4

Obiectivele tratamentului de recuperare in coxartroza

Obiectivele recuperatorii sunt :

1. Lupta contra redarii articulare- consecinta uzurii cartilajului si a incongruentei articulare. Kinetoterapia
tenteaza prin tehnicile intrebuintate, sa stimuleze nutritia cartilajului articular, mai mult sa favorizeze
cicatrizarea si regenerarea celui uzat sau cel putin sa intirzie evolutia procesului distructiv artrozic.
2. Lupta contra disarmoniei musculare- pentru restabilirea echilibruliu functional al grupei musculare
perioarticulare antagoniste.
3. Lupta impotriva atitudinilor vicioase, instalate drept consecinta a contracturii antalgice a unor grupe
musculare, cit si a incongruentei articulare.
4. Recuperarea mobilitatii articulare se obtine prin miscari, la inceput pasive, apoi activo-pasive usoare,
blande asistate apoi contrariate de catre kinetoterapeut, prin scripetoterapie sau pedalare pe bicicleta cu sa
reglabila; sedintele de asuclizare vor fi intrerupte de masaj decontracturant.

Recuperarea mobilitatii articulare coxofemurale va fi completa printr-o munca de asuprizare a rahisului, in


special a sarnierei lombosacrate de care depinde in mare masura statica si locomotia.

1. Recuperarea musculara componenta esentiala a recuperarii- actioneaza impotriva amiotrofiei, cauza


dezechilibrului dinamic muscular si a instabilitatii articulare in statica si locomotie. In coxartroza, in primul
rand se urmareste retonifierea fesierului mijlociu, din grupul abductor al coapsei. Acasta se face prin
contractura antagonistilor extensiei, a proasiliacului, a croitorului, a tensorului, fasciei lata, a fasciculelor
anterioare ale micului fesier si a quadri-cepsului a carei amiotrofie antreneaza o tulburare statico-dinamica a
genunchiului.

In schimb alti muschi nu trebuie solicitati intrucat ei sunt predominanti prin contractura precum abductorii,
rotatori externi si rotatori scurti.
Exercitiile de recuperare musculara trebuie facute progresiv, cu deosebita grija, pentru a evita contracturile
reflexe de aparare, tinand tot deuna seama ca retonifierea sa se faca armonios, simetric si echilibrat. Ele nu se
vor limita, dupa cum am mai spus, la articulatia coxofemurala, si vor cuprinde grupele musculare ale
trunchiului. Pentru echilibrarea acestuia, cat si cu caracter general se face reducerea musculara globala.
Tehnica propriu- zisa de refacere a masei musculare cuprinde exercitii, contractii izometrice si voluntare, contra
rezistentei manuale prudente si dozate. Ea va fi efectuata de un cadru cu experienta, in baza unui program
analitic de recuperare, intrerupt de masaje decontracturante, eventual in bazin, unde se suprima incarcarea
ponderala. Recuperarea functionala, in aceste cazuri extinsa, are eficienta limitata, avand mai mult valoare
preventiva decat curativa. Totusi acele atitudini vicioase, consecinta mai ales a contracturii sunt susceptibile de
corectie.
Recuperarea, care incepe din prima si post operatorie, urmareste prevenirea complicatiilor pulmonare si
tromboembolitice. In acest ses se recomanda bolnavului exercitii active, de respiratie si de expiratie contra
rezistenta care dureaza in medie 5 zile.
Concomitent se indica bolnavului sa faca miscari activo-pasive ale degetelor si gleznei de la piciorul operat,
contractii izometrice ale cvadricepsului.
Perioada recuperarii active, a mobilitatii fara sprijin, incepe dupa 4-5 saptamani de la operatie cand progresiv se
institue o recuperare ampla musculara si a mobilitatii articulare. Sprijinul este interzis.
Aceasta perioada debuteaza printr- o prima etapa de 2-3 saptamani, cand bolnavul este mutat intr- un pat cu
cadru de recuperare, dotat cu scripeti pentru a asista la inceput miscarile active. Deci se incepe cu:

 miscari activo-pasive, flexie-extensie a genunchiului indirect si numai partial la sold, deoarece ele se fac
la planul patului.
 Retonifierea activa a cvadricepsului, prin extensie activa a genunchiului. Dupa flexarea genunchiului cu
ajutorul hamacului din aceasta pozitie, se extinde activ gamba.
 Se plaseaza hamacul la nivelul gleznei si se flecteaza din sold, membrul pelvin la 20 grade, apoi se
relaxeaza coada hamacului si se tenteaza de a mentine membrul pelvin in pozitia astfel obtinuta.

Aceasta perioada incheiata cu bine se permite ridicarea la marginea patului.


Dupa inca 10-14 zile bolnavul este apt de a se deplasa la fotoliu, apoi sa mearga propriu-zis fara incarcare, la
inceput pe cadru, apoi in carje. Din acest moment se intensifica, recuperarea, atat in ceia ce priveste
musculatura, cat si mobilitatea articulara, printr-un travaliu dinamic.
La pat in decubit dorsal se fac exercitii pentru:

1. TONIFIEREA FLEXORILOR
o flexii alternative ale coapsei pe bazin si ale gambei pe coapsa, iar mai tarziu pot fi recomandate
flexii simultane.
o Flexia pe bazin a membrului pelvin operat, cu genunchiul in extensie, membrul centrolateral
fiind cu genunchiul in semiflexie ca picior de sprijin, se va urmarii ca rotula sa fie la zenit sau activ, sa
se tinda catre aceasta.
2. TONIFIEREA ROTATORILOR INTERNI
o rotatia interna a membrului pelvin operat, la inceput miscarea activa simpla apoi controlata de
asistent.

La pat in decubit lateral pe partea stanga se fac exercitii pentru:

1. TONIFIEREA FESIERULUI MIJLOCIU

– membrul sanatos in semiflexie, fixand bazinul la nivelul patului, co0apsa operata in usoara extensie evitand
lordoza din aceasta pozitie se comanda abductia membrului operat, care se face impotriva gravitatiei.

1. b) TONIFIEREA FESIERULUI MARE

– ambele membre inferioare cu semiflexia gambei pe coapse, aceasta din urma in usoara extensie, piciorul la 90
grade pe gamba, asistentul aplica o rezistenta pe planta piciorului, ceea ce are ca efect intensificarea extensiei.
Recuperarea mersului
Reeducarea mersului are mai multe faze si anume:

 faza statica- culcat, fara sprijin, cu sprijin partial, cu sprijin total unipodal si bipodal
 faza dinamica- ce constitue recuperarea propriu-zisa a mersului pe teren plan, inclinat, urcarea si
coboratul scarilor.

In toate exercitiile se adauga pe parcurs, rezistenta manuala la ramforsare.


Presupune reeducarea propriu-zisa a mersului, cand asistentul va controla si corija analitic fazele acestuia.
Se incepe cu mersul in sprijin unipodal pe partea sanatoasa si doua carje, apoi, la indicatia medicului, sprijin
bipodal, cu doua carje. In principiu, de la permisiunea reluarii incarcarii pe partea operata, in circa 3-4
saptamani se ajunge la baston, care poate fi mentinut un timp variabil in functie de particularitatile cazului.
Elementul de baza este recuperarea prin exercitii active: contractii izometrice la inceput, apoi exercitii dinamice
activo-pasive, facilitate, apoi contragravitate si in final contrarezistenta.

Tratament kinetoterapeutic
Pentru kinetoterapeut orientarea programului se face in functie de statul chimico- anatomo- functional al bolii.
Se deosebesc trei stadii:
– stadiul initial (SI) dureri in artrostatism si la mers prelungit, oboseala musculoarticulara locala, reducerea
amplitedinilor maximale ale soldului.
– stadiul evoluat (SE) dureri si in repaus, redoare articulara in zona amplitudinilor de utilizare curenta, atitudini
vicioase corectabile pasiv sau chiar activ.
– stadiul final (SF) dureri interne, limitare marcata a mobilitatii pana la anchiloza, atitudini vicioase
inreductibile. Aprecierea functiei soldului se face pe baza testelor musculare si articulare ca si a celor globale.
O cotatiei functionala complexa a fost alcatuita de Mesle si Aubigne 1970. Desigur ca analiza stadiului clinico-
functional o face medicul specialist recuperator si tot el alcatueste pe aceasta baza programul de recuperare
medicala din care face parte ca element principal Kinetoterapia. In general acest program urmareste patru
obiective principale:
– scaderea durerilor
– cresterea stabilitatii soldului
– cresterea gradului de coordonare si echilibru in mers
Suprimarea durerii este realizata prin:

 tratament medicamentos; antialergic, antiinflamator, decontracturant


 termoterapie bazata pe efectul antialergic si decontracturant al caldurii, parafina, hidroterapie
 masoterapie blanda, decontracturanta
 electroterapie preferentiala pentru undele scurte ce actioneaza profund pe musculatura dar se mai pot
folosi curenti galvanici si curenti diadinamici
 posturi

      Posturile
– coxartroza are tendinta de a instala pozitii vicioase ale soldului si in special, flexumul si rotatia externa care
agraveaza disfunctia.
Posturile au caracter preventiv in stadiul initial, sunt corectoase in stadiul evolutiv si devin in stadiul final caci
nu mai pot fi eficiente.
Posturile libere se folosesc pentru evitarea (corectarea) flexumului se pastreaza 10’- 30’ si se repeta de 3- 4 ori
pe zi, si pentru evitarea rotatiei externe cand se mentin 50*- 1’ se repeta de mai multe ori pe zi.
Posturile fixe se utilizeaza pentru noapte, obligand membrul inferior sa ramana in pozitia anatermica si se
realizeaza prin atele redizate din fasa gipsata sau materiale termoplastice.
   Tonifierea musculaturii
Deosebit de importanta este tonifierea musculaturii deductoare a soldului care este repernabila pentru statiunea
unipodala, pentru mersul echilibrat fara- latero- flectari, hermolaterale ale trunchiului. Fesierul mijlociu si mic,
tonsorul fasciei lata, reprezinta musculatura principala abductoare si laterostabilizatoare. La coxartic, pe baza
bilantului muscular de obicei este nevoie si de tonifierea muschilor rotdor (mai ales intern) extensori ai soldului
si extensori ai genunchiului, apoi flexorii si rotdori ai soldului.
    Refacerea mobilitatii articulare
– desi realizarea stabilitatii soldului (prin tonifiere musculara) este mai important in coxartroza decat
mobilitatea, totusi nu se neglijiaza nici mobilizarile articulare.
In stadiul initial incercam sa prevenim aparitia redarii articulare, iar in celelalte doua stadii urmarim recuperarea
gradelor de miscare pierdute. Din punct de vedere functional ne intereseaza mai des miscarea de flexie-
extensie apoi abductia si rotatia interna.
Refacerea mobilitatii articulare trebue sa se faca fara durere si se realizeaza prin:
– mobilizarii pasive- in hipotonii musculare foarte mari cand nu mobilizeaza articulatia.
– mobilizari anto- pasive executate de bolnavi, mana sau membru inferior sanatos.
– mobilizari activo- pasive – din suspendat in chinga cu tractiune la scripete.
– mobilizari activo libere pe planseta talcata sau incaltat cu sosete cu akotting- uri pentru flexie si abductie.
Un element deosebit de important pentru mobilizare articulara un coxatic este pedalarea pe bicicleta, pentru ca
realizeaza evitarea incarcarii articulatiei soldului. Cu bicicleta termometrica sau simpla se realizeaza si cresterea
fortei si rezistentei musculare. Precizand ca este bine soldul, sa se lucreze numai cu descarcare de greutate, pe
masa de kinetoterapie, prin scripetoterapie, sau si mai bine prin hidroterapie in bazin cu apa calda.
Avantajele hidrokinetoterapiei consta in asocierea suplurii de greutate in apa, cu efectul decontracturant si
antialgic al apei calde si cu realizarea unei bune tonifieri musculare.
    Refacerea stabilitatii:
– se realizeaza prin exercitii analitice de tonifiere musculara. Aceste exercitii se adreseaza in deosebi si
pelvitro- hanteriorilor.
    Recastigarea controlului muscular dinamic pentru mers.
– se face fie la nivel fiziologic (in SI si SE) fie la nivel patologic dar cu o compensare cat mai buna in (SF)
evitand mersul schiopatat.
Cresterea pozitiei bazinului, mentinerea unei functionalitati cat mai perfecte a coloanei lombare (suplete, forta
musculara, abdominala si paravertebrala) a genunchiului homolareral mobilitate, stabilitate activa, si a
intregului membru inferior heterolateral (mobilitate si stabilitate pentru sold si genunchi).
  Tehnica ocupationala

 in coxartroza se utilizeaza doar acele forme care se efectueaza eventual din decubit, bazate pe pedalaj,
alunecari pe planseta cu rotile giroplane etc.

Dintre sporturi: ciclism, natatie, schi, calarie.