Teoria imigraţionistă despre formarea poporului român.

Argumente pro şi contra

În secolul al XVIII-lea, istoricul austriac Franz Schulzer a elaborat o teorie greşită despre formarea
poporului român, numită teoria imigraţionistă (în lucrarea Istoria Daciei transalpine din 1781). El
susţinea că românii s-au format ca popor la sudul Dunării de unde au emigrat la nordul Dunării în
secolul XIII. El afirma că dacii au fost exterminaţi total de către romani în anul 106, iar împăratul
Aurelian a retras toată populaţia din Dacia, în secolul III, lăsând aici un teritoriu gol. Pe acest
teritoriu s-au aşezat maghiarii în secolul X. Tot el mai spunea că poporul român este de origine
slavă.

Teoria imigraţionistă a fost elaborată în contextul în care, în Transilvania, stăpânită de austrieci şi

condusă politic de nobilimea maghiară, românii îşi cereau egalitatea în drepturi politice cu
celelalte naţionalităţi. Românii îşi cereau drepturi pornind de la argumentele istorice că sunt cei
mai vechi locuitori ai Transilvaniei, urmaşi ai ilustrului popor roman şi că drepturile lor le-au fost
uzurpate abuziv în evul mediu de către nobilimea maghiară, care a cucerit Transilvania în secolele
XI-XIII.

Reprezentanţii Şcolii Ardelene, Gheorghe Şincai, Samuil Micu şi Petru Maior, au adus argumente
lingvistice şi istorice care să combată teoria imigraţionistă. Ei au demonstrat ştiinţific originea
romană a poporului român şi păstrarea tradiţiei culturale romane în civilizaţia românească. Totuşi,
ei au susţinut, în mod exagerat, că influenţele dace şi slave în cultura română sunt
nesemnificative, demonstrând originea pur romană a poporului român. Argumentele lor au fost
sintetizate într-un document numit Supplex Libellus Valachorum, scris în 1791 de intelectualii
români din Transilvania şi trimis Curţii imperiale la Viena pentru apărarea românilor şi drepturilor
lor.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după formarea Austro-Ungariei (1867), când românii au
protestat faţă de desfiinţarea autonomiei Transilvaniei, istoricii austrieci şi maghiari au reluat
teoria imigraţionistă. Istoricul austriac Robert Roesler a argumentat ştiinţific teoria imigraţionistă
în lucrarea Studii româneşti din 1871, de aceea teoria imigraţionistă se mai numeşte şi teoria lui
Roesler. El a susţinut, pe baza scrierilor unor istorici latini târzii şi nesiguri, exterminarea totală a
dacilor în războaiele cu romanii, imposibilitatea romanizării într-un timp de mai puţin de 200 de
ani, retragerea completă a populaţiei din Dacia la sudul Dunării în secolul III. Aşezarea maghiarilor
în Transilvania s-ar fi făcut pe un teritoriu pustiu, iar românii ar fi venit aici abia în secolul XIV.
Românii vorbesc o limbă slavă, considera el, o dovadă importantă fiind aceea că prima oară au
scris cu litere chirilice. El considera că nu există ştiri care să ateste prezenţa românilor la nordul
Dunării în mileniul I.
Istoricii români au adus argumente arheologice şi lingvistice arătând că teoria lui Roesler este
falsă. Unul dintre cei mai cunoscuţi este Alexandru D. Xenopol. Principalele argumente ştiinţifice
ale istoricilor români sunt:

Toponimele (numele de locuri) şi hidronimele (numele de râuri) de origine daco-romană existente

până azi în limba română nu ar fi putut fi păstrate fără o continuitate neîntreruptă de locuire din
antichitate până în evul mediu.

Pentru perioada secolelor IV-VIII, când au loc marile migraţii pe teritoriul României, au fost
descoperite unelte utilizate în muncile agricole. Cum migratorii nu se ocupau cu agricultura, este
foarte clar că singura populaţie sedentară de aici nu putea fi decât cea daco-romană.

Pentru aceeaşi perioadă de început a evului mediu pe teritoriul României s-au descoperit obiecte
de cult creştine. Cum migratorii erau păgâni, aceasta este o altă dovadă arheologică a continuităţii
daco-romanilor.

Romanizarea se putea realiza în 170 de ani, aşa cum s-a întâmplat şi în alte teritorii cucerite de
romani.

Mărturiile lui Anonymus şi ale altor cronicari medievali maghiari sau bizantini arată că poporul
român a existat la nordul Dunării la venirea maghiarilor aici (în 896).

Chiar dacă românii au scris iniţial cu litere chirilice (până la jumătatea secolului XIX), caracterul
latin al limbii române nu a fost cu nimic afectat.