Romanul 

„La sud de graniță, la vest de soare” are ca temă relația a

doi îndrăgostiți născuți sub o stea potrivnică, doi oameni pe care destinul îi
unește și dezbină de mai multe ori pe parcursul vieții. Hajime este primește
o a doua șansă pentru a-și împlini iubirea din adolescență. Poate fi împărțit
în două: în prima jumătate a romanului se urmărește viața aparent banală
dusă de Hajime până la varsta de treizeci și șase de ani, în timp ce în cea de-
a doua avem parte de mai multă acțiune odată cu apariția
misterioasei Shimamoto. Se confruntă cu niște probleme de natură psihică
(eu am presupus că ar fi vorba de depresie) care îl împiedică să își vadă
viața împlinită. La început se plânge de faptul că e singur la părinți într-un
oraș în care toți copiii au frați și surori, apoi se plânge de iubita din liceu, de
job, de lipsa provocărilor vieții, de propria nefericire, dar nu face nicio
schimbare pentru a ieși din situația sa. După ce norocul îi surâde și ajunge
să trăiască viața la care visează mulți, după ce pare că s-a împăcat cu sine la
36 de ani,atunci apare fata de care era îndrăgostit în copilărie și Hajime
simte că poate să o ia de la capăt. Mi-a fost extrem de dificil să empatizez cu
protagonistul nostru pentru că își creează singur nefericirea și apoi o
împarte generos cu toți cei din jur. În liceu își înșela iubita, dar nu se simțea
vinovat pentru că nu avea sentimente reale pentru amantă; mai târziu
folosește aceeași scuză când își înșeală nevasta. Descrie toate femeile din
viața lui ca persoane după care „nu întoarce lumea capul pe stradă”, toate în
afară de Shimamoto în jurul căreia sunt concentrate toate calitățile. Pentru
mai mult timp își împarte viața între cele două cluburi de jazz pe care le
deține și lasă familia pe locul 3. Până la urmă el este o victimă a universului
și nu e vina lui că persoanele care îl iubesc suferă. Poate că îl judec prea dur
pentru un personaj de ficțiune, dar nu este un personaj oarecare, ci eroul
povestirii, de la care așteptam o altfel de energie.

  „Reușesc să-i supăr și să-i jignesc pe cei din jurul meu fără vreun motiv
anume și în felul acesta îmi fac și mie rău.” 
 Pe Shimamoto autorul nu ne-a permis să o descifrăm cu totul – este femeia
pentru care Hajime ar renunța la soția și la cele două fete ale sale, dar ea
apare și dispare de atâtea ori din viața lui încât bărbatul se întreabă dacă nu
cumva totul se petrece doar în imaginația sa. Shimamoto a salvat
oarecum lectura și mi-a oferit un motiv să citesc în continuare, pentru a afla
ce se petrece în viața ei. Unde dispare mereu? Este oare prizoniera
cuiva? Dacă spune că are atâta timp liber la dispoziție de ce pleacă mai
repede decât Cenușereasa la bal? Mi-am format tot felul de ipoteze, i-am
pus faptele în balanță și cu toată alura ei enigmatică tot nu am găsit ceva
concret de care să mă leg în recenzie. Este un personaj care nu este nici
pozitiv, nici negativ, este ceva ce englezii ar numi „chaotic neutral” și
recunosc că am un fel de fascinație în jurul acestui tip de
personaje. Shimamoto compensează pentru caracterul lui Hajime. „La sud
de graniță, la vest de soare” pune accentul pe psihologia personajelor și de
aceea acțiunea este relativ simplă. Ai impresia că ești în auditoriu la
conferința unui om care a ajuns departe și acum își exprimă drumul
parcurs,greutățile pe care a trebuit să le înfrunte, incertitudinile și regretele.
Titlul reunește un element din începutul povestirii cu unul din final,
formându-se astfet un fel de circularitate a universului creat de Murakami.
Romanul împrumută numele unei melodii de jazz „South of the Border”,
fiind una dintre cele 5 cărți „murakamiene” ale căror titluri sunt referințe
directe la melodii (regăsite pe parcursul cărților). Îmi place ideea și când o
să lansez la rândul meu o carte puteți fi siguri că  va conține câteva din
melodiile mele preferate. În orice caz, s-a observat că după ce o melodie
apare într-unul dintre romanele lui Murakami, ea își găsește curând un loc
și în topurile japoneze (o melodie clasică folosită în ultimul său roman a
vândut într-o săptămână de la apariția volumului mai mult decât reușise în
ultimii cinci ani).

„Pretend you’re happy when you’re blue,

It isn’t very hard to do.”

În concluzie, este un roman bine scris,care deși nu atinge complexitatea

temelor abordate în alte volume de Murakami, capătă un renume pe cont
propriu.Dacă vă așteptați la o lectură ușoară și intrigantă, s-ar putea chiar
să vă placă mai mult decât sperați. Și da, finalul nu a fost cel la care speram,
dar a jucat un rol important în acordarea celor 4 stele. Mă gândeam că o să
obțin mai multe informații, dar Murakami a ținut să păstreze aerul acela de
mister prezent în tot romanul. Nu știu când voi reveni la acest autor, dacă
va fi peste o lună sau peste un an, dar sunt sigur că voi reveni la cărțile sale
și sper să îmi iau revanșa cu următoarea recenzie. Până atunci puteți
achiziționa cartea online din categoria cărți beletristică.