Economia cunoașterii (sau economia bazată pe cunoaștere) este un sistem economic în care

producția de bunuri și servicii se bazează în principal pe activități intensive în cunoaștere, care

contribuie la un ritm rapid de avansare în inovația tehnică și științifică, precum și la o învechire
accelerată.

Cunoașterea este privită ca o contribuție suplimentară la muncă și capital. În principiu, principalul

capital individual al persoanei este cunoașterea împreună cu capacitatea de a performa astfel încât
să creeze valoare economică.

Într-o economie a cunoașterii, locurile de muncă cu înaltă calificare necesită abilități tehnice
excelente și abilități relaționale, cum ar fi rezolvarea problemelor, flexibilitatea de a interacționa cu
mai multe domenii de disciplină, precum și capacitatea de a se adapta la schimbări, spre deosebire
de mișcarea sau confecționarea obiectelor fizice în economii convenționale bazate pe producție.

O economie a cunoașterii subliniază importanța competențelor într-o economie de servicii, o

economie a informației, care subliniază importanța informației ca capital non-fizic și de o economie
digitală, care subliniază gradul în care tehnologia informației facilitează comerțul. Pentru companii,
proprietatea intelectuală precum secretele comerciale, materialele protejate prin drepturi de autor și
procesele brevetate devin mai valoroase într-o economie a cunoașterii decât în epocile anterioare.