Sunteți pe pagina 1din 4

Inima 

sau cordul este organul reprezentativ al aparatului cardiovascular, ea fiind situată în cutia


toracică, în mediastin (spațiul dintre plămâni). Are un rol vital în circulația sângelui și implicit în
menținerea vieții.

Cuprins

 1Evoluția inimii
o 1.1Nevertebrate
o 1.2Vertebrate
 2Structură
o 2.1Configurație externă
o 2.2Configurația internă
o 2.3Blocuri electrice parțiale
 3Inima omului
o 3.1Parametrii generali
 4Afecțiuni ale inimii
 5Boli ale vaselor de sânge
 6Legături externe

Evoluția inimii[modificare | modificare sursă]


Nevertebrate[modificare | modificare sursă]
Râma nu are de fapt „inimă”. La această specie apar cinci arce aortice care deservesc acest rol.
Multe nevertebrate, precum bivalvele (scoicile), au un sistem circulator deschis, unde sângele
circulă liber prin cavitatea corporală. La aceste animale sângele este de obicei colectat într-o serie
de cavități specializate, de unde este îndreptat către inimă și reeliberat în organism.

Vertebrate[modificare | modificare sursă]
Inimile peștilor sunt bicamerale: un atriu și un ventricul. La pești, sistemul este format dintr-un singur
circuit. Sângele trece prin branhii, apoi în organism, iar apoi ajunge la inimă. Inima este unicul
mușchi care se contractă ritmic, pe tot parcursul vieții.
Amfibienii și reptilele (exceptând crocodilii) au inimă tricamerală, în care sângele oxigenat de
la plămâni și cel neoxigenat din organism intră prin atrii separate, și este trimis prin valva spirală
către vasul de sânge corespunzător - aorta pentru cel oxigenat și artera pulmonară pentru cel
neoxigenat. Valva spirală este esențială pentru a reduce gradul de amestecare a celor două tipuri de
sânge, permițând astfel animalului o rată metabolică mai înaltă, o activitate mai intensă decât altfel.
Crocodilii, păsările și mamiferele dețin inimi cu patru camere complet separate. Există astfel două
„pompe”, una pentru atrii și una pentru ventricule. Se consideră că inima tetracamerală a păsărilor a
evoluat independent de cea a mamiferelor.

Structură[modificare | modificare sursă]
Inima este localizată la nivelul toracelui,în mediastinul mijlociu, o treime din aceasta fiind localizată la
dreapta față de linia mediană și două treimi fiind localizate la stânga liniei mediene. Inima omului, de
altfel ca și inima tuturor mamiferelor, are patru camere: atriu drept și stâng, și ventricul
drept și stâng.
Bătăile inimii, privit la tomografie prin rezonanță magnetică

Configurație externă[modificare | modificare sursă]


Are forma unei piramide triunghiulare, cu vârful orientat spre spațiul 5 intercostal, spre înainte și la
stânga, dimensiunea ei fiind aproximativ egală cu pumnul individului. Prezintă:

 trei fețe: o față în raport cu scheletul toracic, o față în raport cu diafragmul și o față în raport
cu plămânii;
 trei margini: o margine dreaptă, o margine spre anterior și o margine spre posterior;
 o bază;
 un vârf.
Fața sternocostală intră în raport cu sternul și coastele, iar la acest nivel se pot identifica atriile (în
porțiunea superioară) și ventriculii (în porțiunea inferioară). Ventriculii sunt reprezentați mai bine de
ventriculul drept la nivelul acestei fețe, cei doi ventriculi, stâng și drept, fiind despărțiți de șanțul
interventricular anterior. La nivelul acestui șanț se pot identifica marea venă a inimii și artera
descendentă anterioară. Superior, ventriculul drept prezintă o prelungire ce poartă denumirea de
conul arterei pulmonare. Conul arterei pulmonare se continuă cu trunchiul arterei pulmonare.
Ventriculii sunt separați de atrii prin intermediul șanțului coronar. Porțiunea atrială a feței
sternocostale este acoperită în cea mai mare parte de artera pulmonară și aortă. Șanțul coronar
este străbătut în porțiunea dreaptă de către artera coronară dreaptă și mica venă a cordului, iar în
porțiunea stângă de artera circumflexă alături de sinusul coronar. La nivelul bazei cordului se pot
observa, pe această față, două prelungiri ce poartă denumirea de auriculi sau urechiușe, stâng,
respectiv drept.
Fața diafragmatică sau inferioară este aproape orizontală și este reprezentată preponderent de către
ventriculul stâng, ventriculul drept reprezentând doar o porțiune foarte mică. Cei doi ventriculi sunt
despărțiți prin intermediul șanțului interventricular posterior la nivelul căruia se identifică artera
interventriculară posterioară, ram din artera coronară dreaptă și vena coronară medie. La nivelul
feței diafragmatice se poate identifica crux cordis ce este reprezentată de intersecția dintre șanțul
coronar și șanțul interventricular.
Fața pulmonară este orientată spre posterior și la stânga și este reprezentată preponderent de o
porțiune din ventriculul stâng. Prezintă șanțul coronar stâng la nivelul căruia putem identifica artera
atrioventriculară stângă și marea venă coronară. Acesta din urmă ȋmparte fața pulmonară într-o
porțiune atrială ce corespunde atriului stâng, și o porțiune ventriculară ce corespunde ventriculului
stâng.
Marginea dreaptă este în raport direct cu pleura și cu fața medială a plămânului drept. Marginile
anterioară și posterioară nu sunt bine evidențiate. Vârful inimii este reprezentat de vârful ventriculului
stâng și este orientat în jos, înainte și la stânga și poate fi identificat la nivelul spațiului V intercostal
stâng, pe linia medioclaviculară.
Baza are o poziție în sus, înapoi și spre dreapta, iar la nivelul ei se poate identifica șanțul interatrial
ce o ȋmparte în două porțiuni și anume:

1. O porțiune stângă reprezentată de atriul stâng, împreună cu orificiile celor 4 vene


pulmonare;
2. O porțiune dreaptă reprezentată de atriul drept, împreună cu cele două orificii ale venelor
cave superioară, respectiv inferioară.

Inima umană: 1. Atriu drept; 2. Atriu stâng; 3. Vena cavă superioară; 4.Aorta; 5. Arteră pulmonară; 6. Venă
pulmonară; 7. Valva mitrală; 8. Valva aortică; 9. Ventricul stâng; 10. Ventricul drept; 11. Vena cavă inferioară;
12. Valva tricuspidă; 13. Valva pulmonară

Configurația internă[modificare | modificare sursă]


Inima este alcătuită din patru cavități și anume: 2 atrii și 2 ventriculi. Structura atriilor este ușor
diferită de cea a ventriculilor, prezentând anumite caracteristici generale:

 sunt alcătuite dintr-un perete mult mai subțire și mai neted decât al ventriculilor;
 dimensiunile sunt mai reduse decât dimensiunile ventriculilor;
 la nivelul lor sângele ajunge prin intermediul venelor;
 fiecare prezintă câte un auricul stâng, respectiv drept;
 comunică cu ventriculii prin intermediul orificiilor atrioventriculare.
Structura ventriculilor prezintă de asemenea câteva caracteristici generale proprii și anume:
dimensiunile lor sunt semnificativ mai mari decât dimensiunile atriilor; pereții sunt groși, neregulați,
prezintă trabecule și cordaje tendinoase.
Inima este un organ musculos ai cărui pereți au trei părți:

1. miocardul,
2. endocardul,
3. epicardul.
Conform ultimelor studii făcute de Karolinska-Institute din Stockholm, inima se regenerează în
proporție de cca. 50% pe parcursul vieții. La 25 de ani inima se regenerează în proporție de cca.1%
ajungând la 75 de ani la un ritm de regenerare de 0,45%.

Poziția inimii în corp.

Blocuri electrice parțiale[modificare | modificare sursă]


Există 3 tipuri majore de blocuri electrice parțiale :
conducere încetinită
conducere intermitentă
conducere unidirecțională
În conducerea încetinită, toate impulsurile sunt conduse, dar mai încet decât în mod
normal. Blocul atrioventricular de gradul I reflectă o încetinire a conducerii prin nodulul
atrioventricular (NAV). Pe ECG, Blocul AV de tip I apare ca un interval PR prelungit.
Al doilea exemplu de bloc electric parțial este conducerea intermitentă. În acest caz,
numai unele dintre impulsuri sunt conduse de către țesut, însă nu toate. Acest tip de
bloc determină la nivelul NAV blocul AV de tip II, care este de două tipuri. Ambele tipuri
ale conducerii intermitente reflecta o cuplare incompleta intre atrii si ventricule. Cele
două tipuri poartă numele de bloc Mobitz tip I(sau bloc Weckenbach) și bloc Mobitz tip
II. Într-un bloc Mobitz tip I, intervalul PR se lungește constant, de la un ciclu la altul,
până în momentul în care NAV devine nefuncțional, iar depolarizarea ventriculară
aferentă este omisă. În blocul Moritz de tip I, la fiecare 3 sau 4 contracții atriale poate fi
observată incapacitatea conducerii acestora spre ventriculi. În blocul Moritz de tip II,
lungimea intervalului PR este constantă, însă se observă lipsa unei depolarizări
ventriculare la n batăi. O altă formă de conducere intermitentă este cunoscută sub
numele de bloc dependent de frecvență. Acest bloc reflectă o afecțiune a ramurilor His-
Purkinje. Atunci când frecvența cardiacă depașește un nivel critic, sistemul de
conducere ventriculară devine compromis, posibil din cauză că o parte a sistemului de
conducere ventricular nu are timp să se repolarizeze. Din cauza compromiterii
intermitente a rețelei His-Pukinje, impulsul este condus lent și ineficient prin ventricului,
fiind condus de la un miocit la celălalt. Acest tip de insuficiență, fie el intermitent sau
continuu, se numește bloc de ram, iar în ECG are aspectul de complex QRS larg.