Toamna pe o bancă din parcul ,,Mihai Eminescu” din Soroca

Toamna - un anotimp frumos ce-mi definește sufletul. Ieșind la o plimbare în parcul central
al Sorocii, e imposibil să nu observi dansul frunzelor colorate care cad la o adiere de vânt.
Deasupra fântânii renovate acum 3 luni, un soare palid încearcă să-și strecoare razele. Aerul
răcoros și proaspăt mă face să mă bucur că respir, iar cerul sumbru, îmi oferă o stare de
somnolență și mă lasă să meditez asupra mirosului din aer de după ploaie. Prietena mea, Maria,
m-a adus înapoi la realitate, cu o ceașcă de ciocolata caldă de la ghereta COFFEEIN, aceasta îmi
oferă o stare de relaxare și nostalgie.

Păsările formează stoluri imense, se pregătesc de zbor, iar cerul plange după ele cu stropi
mici și reci de ploaie. Cuiburile de păsări au devenit tot mai pustii, și-au facut aparența pe firele
electrice, ciorile năzdrăvane.

Am decis să-mi pun căștile în urechi și să pășesc cu pași mici și siguri prin parc, găsind cu
ușurință chipul unei bătrâne care stă încremenită de vântul rece ce adie ușor. Am simțit în
privirea ei un strigăt, o chemare, voia să-mi spună ceva. M-am apropiat ușor de ea și mi-a șoptit
cu o voce răgușită: ,,Am fost și eu cândva tânără și frumoasă! Nu toată viața m-am târât pe jos, ci
am trăit mereu, căutând speranța!”. Cuvintele ei m-au pus pe gânduri, eram confuză, nu știam ce
să-i răspund, eu, o fată

Covorul moale de frunze era străbătut de un cățel jucăuș cu ochii mari, negri și strălucitori.
Mi s-a făcut milă de el și am decis să-i dau o bucată de tartină. Afară s-a întunecat, nourii
plumburii coborau deasupra orașului tot mai mult. Cățelul a început să latre și să fugă disperat în
toate direcțiile. Picăturile de ploaie încep să stropească pământul.

M-am adăpostit sub un acoperiș imens din apropierea fântânii arteziene, care săgeta ace de
gheață, în ansamblu cu ploaia rece. Arborii aproape goi, dârdâiau de frig, fiindcă frunzele lor
cădeau disperate, aninându-se de ramuri, cerând ajutor.

Ploaia brusc încetinește, ceea ce îmi permite să-mi continui drumul spre porțile grele ale
parcului. În interior simțeam o melancolie, o stare de tristețe, pentru că las în urma mea această
expoziție fermecată a cărui pictor este: anotimpul toamna!