Tema 2.

Acţiunile şi obligaţiunile:
esenţă, conţinut, tipologie.
2.1. Definirea şi trăsăturile caracteristice ale
acţiunilor.
2.2. Tipologia acţiunilor.
2.3. Drepturile de subscriere şi de atribuire.
2.4. Definirea obligaţiunilor.
2.5. Criterii de clasificare a obligaţiunilor.
2.6. Randamentul obligaţiunilor.
Obiective
- definirea instrumentelor financiare
primare (acțiuni și obligațiuni)
- analiza majorărilor de capital prin
emisiune de noi acțiuni în schimbul
numerarului sau prin încorporarea
unei părți din rezerve
- evaluarea fundamentală și tehnică a
acțiunilor – elemente în decizia de
investire pe piața de capital
Termeni cheie
Acţiunea ordinară
acţiuni neemise
acţiuni aflate în piaţă
Acţiune de tezaur
Acțiuni preferențiale
Obligațiuni nominative
randamentul până la scadență
Valoarea nominală
acţiuni puse în vânzare
acţiuni autorizate
Valoare de piață
Acțiuni nominative
Obligațiuni la purtător
randamentul curent
 2.1. Definirea şi trăsăturile
caracteristice ale acţiunilor.
Acţiunile reprezintă fracţiuni ale capitalului social şi
desemnează raportul juridic dintre deţinătorul de
acţiuni şi societatea emitentă.
Acţiunea este un document care atestă dreptul
proprietarului lui (acţionarului) de a participa la
conducerea societăţii, de a primi dividende, precum şi o
parte din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia.
 Caracteristicile fundamentale ale
acţiunilor
acţiunile sunt fracţiuni egale ale
acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului
capitalului social. Totodată, acţiunile conferă
social care au o anumită valoare nominală.
drepturi egale posesorilor lor. Excepţia de la
Pentru a se evita o fracţionare excesivă a
această regulă este aceea că se pot emite,
capitalului social, legea impune o limită
totuşi, în condiţiile actului constitutiv,
minimă a valorii nominale a unei acţiuni,
categorii de acţiuni ce conferă titularilor
respectiv 1leu;
drepturi diferite

acţiunile sunt indivizibile. Ca şi stabilirea

unei limite minime a valorii nominale a
acţiunilor, această prevedere are drept scop
evitarea divizării excesive a capitalului
social. În ipoteza în care acţiunea devine
proprietatea mai multor persoane, acestea
trebuie să desemneze un reprezentant unic
pentru exercitarea drepturilor încorporate în
acţiune;
acţiunile sunt instrumente negociabile, ele
putând fi transmise altor persoane în virtutea
legii cererii şi a ofertei şi cu respectarea
prevederilor legislaţiei în materie şi ale
actelor constitutive.
Aspecte normative ale acțiunilor
 Acţiunile plasate se înregistrează în mod obligatoriu în Registrul de stat al
valorilor mobiliare, ţinut de Comisia Naţională a Pieţei Financiare.
 Sînt considerate plasate acţiunile achitate în întregime de primii lor achizitori
(subscriitori), înregistrate în Registrul de stat al valorilor mobiliare şi în
registrul acţionarilor societăţii.
 Acţiunile societăţii pot avea valoare nominală care trebuie să se împartă la
un leu.
 Toate acţiunile ordinare ale societăţii vor avea valoare nominală egală.
 Valoarea nominală a acţiunii se aprobă de adunarea constitutivă sau de
adunarea generală a acţionarilor şi se indică în documentele de constituire
ale societăţii şi în alte documente prevăzute de lege şi de legislaţia privind
piaţa de capital.
 În cazul plasării acţiunilor a căror valoare nominală nu este determinată,
adunarea generală a acţionarilor este în drept să fixeze valoarea acţiunii în
decizia de emitere a acestora.Valoarea fixată a acţiunii nu se indică în
documentele de constituire ale societăţii şi se foloseşte la determinarea
mărimii capitalului social.
 Valoarea nominală (fixată) a acţiunii reflectă partea de capital social al
societăţii ce revine unei acţiuni plasate.
 Aspecte normative ale acțiunilor
 Acţiune aflată în circulaţie este acţiunea plasată ce aparţine acţionarului
societăţii.
 Acţiune de tezaur este acţiunea plasată a societăţii, achiziţionată sau
răscumpărată de ea de la acţionarul societăţii.
 Acţiunile de tezaur sînt excluse din circulaţie şi constituie capital retras al
societăţii.
 Acţiunile de tezaur nu constituie capital propriu al societăţii, nu dau dreptul la
vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul la primirea dividendelor şi a
unei părţi din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia şi nu pot constitui
aport la capitalul social al unei societăţi comerciale.
 Acţiunile de tezaur achiziţionate sau răscumpărate în scop de a reduce capitalul
social al societăţii urmează a fi anulate după înregistrarea modificărilor
respective în Registrul de stat al valorilor mobiliare şi în statutul societăţii.
 Valoarea nominală (fixată) a acţiunilor de tezaur de o singură clasă sau de mai
multe clase nu poate depăşi 10% din capitalul social al societăţii.
 În caz de încălcare a cerinţei alin.(6), societatea va înstrăina acţiunile de tezaur
în cel mult un an de la data încălcării cerinţei menţionate. Acţiunile care nu au
fost înstrăinate în acest termen vor fi anulate, societatea fiind obligată să reducă
corespunzător capitalul său social.
Clasa de acţiuni
 constituie totalitatea acţiunilor de acelaşi tip ale
unui emitent, care asigură proprietarilor lor
drepturi egale şi care au aceleaşi caracteristici
distinctive. Toate acţiunile unei clase, indiferent de
emisiune, au unul şi acelaşi număr al înregistrării
de stat.
 Societatea este în drept să plaseze acţiuni
preferenţiale cu dividende fixate sau nefixate.
Dividendele fixate se stabilesc într-o sumă fixată
pe o acţiune sau în procent fixat faţă de valoarea
nominală a acţiunii.
 Acţiunile preferenţiale cu dividende fixate pot fi
cumulative, parţial cumulative sau necumulative.
2.2. Tipologia acţiunilor.
După modul de identificare:
 nominative
 la purtător
Acţiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport
de hârtie, sau în formă dematerializată, prin înscrieri în cont.
Acţiunile dematerializate presupun existenţa unei înregistrări
electronice, respectiv pe suport magnetic. Atestarea calităţii de
acţionar se face printr-un extras de cont.
Acţiunile dematerializate pot fi numai acţiuni nominative.
În cazul acţiunilor la purtător nu se specifică numele
deţinătorului, iar acestea se materializează în formă fizică. Ele
se pot transmite fără nici o formalitate, cel care le deţine fiind
recunoscut ca acţionar.
Acţiunile nominative pot fi convertite în acţiuni la purtător şi
invers, prin hotărârea adunării generale extraordinare a
acţionarilor.
După drepturile pe care le generează, acţiunile se
grupează în acţiuni ordinare şi acţiuni
preferenţiale.
Acţiunile ordinare reprezintă fracţiuni egale ale capitalului
social şi conferă drepturi egale deţinătorilor lor. Acestea
reprezintă dovada participării la societate.
Principalele drepturi pe care le conferă acţiunile
ordinare sunt dreptul la vot şi dreptul la dividend.
Emisiunea de acţiuni ordinare este modalitatea cea mai
simplă de atragere a capitalului, deoarece nu
presupune o plată la scadenţă (spre deosebire de orice
împrumut).
Orice investiţie are ca scop fructificarea capitalului
investit.
Investitorii în acţiuni ordinare pot obţine următoarele
categorii de venituri: dividendul, câştigul din capitalizare
(dacă societatea are un potenţial ridicat) sau câştigul din
speculaţie (diferenţa dintre preţul de vânzare şi cel de
cumpărare).
 Acţiunile preferenţiale
conferă posesorului lor calitatea de coproprietar şi asigură o
rentabilitate minimă pe baza unui dividend prioritar, care, de
regulă, se plăteşte înaintea dividendelor la acţiunile ordinare.
Deţinătorii acţiunilor preferenţiale nu beneficiază de dreptul la vot
(în afara cazului în care a fost dispus altfel prin contractul
preferenţial).
Decizia de a emite acţiuni preferenţiale aparţine exclusiv
acţionarilor ordinari, şi o dată luată această decizie, trebuie
respectate două condiţii, şi anume:
 acţiunile preferenţiale să aibă aceeaşi valoare nominală ca şi
acţiunile ordinare;
 acţiunile preferenţiale să nu depăşească o pătrime din capitalul
social.

Acţiunile preferenţiale pot fi oricând transformate în acţiuni

ordinare prin hotărârea adunării generale extraordinare a
acţionarilor.
Administratorii, directorii şi cenzorii societăţii nu pot fi titulari de
acţiuni cu dividend prioritar fără drept de vot.
Din punctul de vedere al emitentului şi în funcţie de treapta atinsă în
îndeplinirea rolului lor în cadrul autofinanţării, acţiunile cunosc
următoarele stadii:

 acţiuni autorizate
 acţiuni neemise
 acţiuni puse în vânzare
 acţiuni aflate în piaţă
 acţiuni de trezorerie.
Acţiunile de trezorerie nu sunt purtătoare de
dividende, iar dreptul de vot este suspendat pe
perioada în care acestea se află în patrimoniul
societăţii. În cazul în care acţiunile sunt incluse în
activul bilanţului, în pasivul bilanţului se prevede o
rezervă de valoare egală, care nu poate fi distribuită.
În opoziţie cu acţiunile de trezorerie, acţiunile
deţinute de acţionari se numesc acţiuni în circulaţie.
Compararea acțiunilor ordinare și
preferențiale
 2.3. Drepturile de subscriere şi de atribuire.
În literatura de specialitate, dreptul, ca și valoare mobiliară, este definit prin
intermediul unor clauze și specificații:
cantitativ, emisiunea drepturilor valoarea teoretică a dreptului
este determinată de mărimea
dreptul nu are preț de este egală cu numărul acțiunilor
raportului dintre numărul
emisiune, fiind atribuit comune existente pe piață, adică acțiunilor, deja, existente pe
gratuit acționarilor aflate în proprietatea investitorilor. piață, deținute de investitori, și
posesori de acțiuni La emisiunea drepturilor, acțiunile numărul acțiunilor nou-emise,
comune, la o anumită, comune proprii tezaurizate de către precum și de diferențele dintre
dată de referință, printr-o emitent nu intră în calcul prețul pieței, prețul de emisiune
și cel de subscriere
operațiune de registru

dreptul nu are valoare

nominală, deoarece nu
capitalizează nici o sumă la
capitalul social. El asigură
un mod corect de participare
a acționarilor existenți la o
majorare de capital, realizată
printr-o emisiune de acțiuni
comune, dar nu și în cazul
emisiunii acțiunilor
preferențiale sau al
obligațiunilor;
emisiunea drepturilor are loc
numai sub formă contabilă,
dematerializată. O emisiune
fizică a drepturilor ar
presupune costuri suportate
de emitent, ceea ce ar reduce
eficiența operațiunii de
majorare a capitalului. Fiind
gratuite, costurile emisiunii
de drepturi sunt minime
valabilitatea dreptului este limitată,
acesta fiind de o unică emisiune de
acțiuni ordinare. Durata de viață, a
dreptului se extinde de la emisiunea sa
pînă în momentul de încheiere a
plasamentului ultimei acțiuni din
emisiunea acoperită de acele drepturi.
După încheierea emisiunii, drepturile
rămase neexercitate își pierd valoarea
Persoana, care cumpără acțiuni ale societății, dobîndește drepturi și
obligații ca asociat, caracterizate prin:

- răspundere limitată: răspunderea acționarilor va fi limitată la valoarea investiției lor în cazul în care
societatea va falimenta;
- transferul acțiunilor: acționarii au dreptul de a vinde sau transfera acțiunile;
- declararea dividendelor: acționarii au dreptul la dividend, în cazul în care Consiliul director sau
AGA declară dividendul;
- accesul la rapoartele anuale: acționarul are dreptul să fie informat cu privire la situația anuală a
societății (bilanțul exercițiului precedent, însoțit de contul de profit și pierderi);
- repartizarea activului: acționarii au dreptul la repartizarea profitului rămas după acoperirea pasivului
exigibil, dacă societatea urmează a fi dizolvată sau falimentează;
- numărul de voturi, care depinde de numărul de acțiuni deținute. Dreptul de vot poate fi transmis
unor terti, în condițiile prevăzule de statutul societății.
- participarea la majorarea capitalului social al societății respective prin subscrierea la noi acțiuni.
 Dreptul de preferinţă
este valoare mobiliară negociabilă, care încorporează dreptul
titularului său de a subscrie cu prioritate acţiuni în cadrul
unei majorări a capitalului social, proporţional cu numărul de
drepturi deţinute la data subscrierii, într-o perioadă de timp
determinată.
Dacă deţinătorii acţiunilor ordinare nu doresc să cumpere
acţiuni din noua emisiune, ei pot obţine totuşi un venit prin
vânzarea drepturilor de preferinţă dobândite pe piaţa
secundară pe care se tranzacţionează şi acţiunile cărora le
sunt ataşate.
Drepturile de preferinţă sunt achiziţionate de către investitorii
care doresc să achiziţioneze acţiuni din noua emisiune.
Aşadar, aceste drepturi de preferinţă au valoare în sine, de
vreme ce-i îndreptăţesc pe posesorii lor să cumpere acţiuni la
un preţ mai mic decât preţul de piaţă, precum şi o valoare de
piaţă.
Dreptul de subscriere
 Constituie privilegiul acordat de către
societatea emitentă acţionarilor săi de a
achiziţiona cu precădere noile acţiuni la
preţul de emisiune şi proporţional cu
ponderea participării la capitalul societăţii.
Formule de calcul
 Dreptul de subscriere:
DS = C – PE/N/n+1
sau
DSt = (Ct0 – PE)/ ( s+1)

unde C – preţul de piaţă, PE – preţul de

emisiune; N – numărul de acţiuni vechi; n
– numărul de acţiuni noi; N/n – s – raport
de subscriere
Dreptul de atribuire

constă în participarea tuturor posesorilor de acţiuni

ordinare la majorarea capitalului social prin
încorporarea de rezerve. Acesta intervine direct în
situaţia distribuirii dividendului sub formă de
acţiuni. Practic, majorarea de capital social
generează o distribuire gratuită de acţiuni. Ca şi în
cazul dreptului de subscriere, acesta poate fi
calificat drept valoare mobiliară şi vândut pe piaţă
dacă acţionarul urmăreşte să încaseze un flux de
numerar imediat.
Atât dreptul de subscriere, cât şi dreptul de
atribuire sunt negociabile, comportându-se pe piaţă
ca orice valoare mobiliară.
Formule de calcul
Dreptul de atribuire (DA)
DA = C – (C x n) /N + n
unde C – cursul acţiunilor vechi; N –
numărul de acţiuni vechi; n – numărul
acţiunilor noi
Dreptul de alocare
este valoarea mobiliară negociabilă, emisă pe termen scurt, care
certifică dreptul deţinătorului acestuia de a primi o acţiune care
îi va fi atribuită la momentul înregistrării majorării capitalului
social la depozitarul central.
Numărul drepturilor de alocare este egal cu numărul de acţiuni
nou emise iar raportul de alocare va fi de 1 acţiune la 1 drept de
alocare.
Drepturile de alocare se emit ataşat acţiunilor şi se
înregistrează la depozitarul central.
Valoarea nominală a dreptului de alocare este zero, acesta având
numai valoare intrinsecă dată de acţiunea ataşată.
După închiderea perioadei de derulare a ofertei publice primare de
vânzare, persoanele care au subscris şi plătit integral acţiuni ca
urmare a exercitării dreptului de referinţă sau a subscrierii în
cadrul ofertei publice primare de vânzare, vor primi drepturi de
alocare.
Practic, dreptul de alocare certifică faptul că posesorul acestuia
deţine o acţiune, care îi va fi atribuită ulterior.
 2.4. Definirea obligaţiunilor.
 Obligaţiunile sunt instrumente financiare de
credit pe termen scurt, mediu sau lung emise
de către societăţi comerciale, organele
administraţiei publice locale sau centrale,
guverne.
 Ele sunt valori mobiliare care atestă existenţa
unei creanţe a deţinătorului asupra emitentului,
adică este un împrumut efectuat de emitent
pentru care acesta se obligă sa plătească o
anumită dobândă şi sa răscumpere titlul la o
dată anumită
Principalele caracteristici ale
obligaţiunii:
este un instrument financiar
negociabil

exprimă existenţa unei creanţe a

deţinătorului asupra patrimoniului
emitentului;

emitentul devine debitor fata de

deţinătorul obligaţiunii
În conformitate cu Legea privind SA
în Republica Moldova,
 numai SA au dreptul de a emite obligaţiuni,
care reprezintă creanţe a emitentului faţă de
titularul obligaţiunii şi conferă titularului
dreptul la rambursarea valorii ei nominale de
către societatea emitent şi la venit în valoare
şi termenii stabiliţi la emisia obligaţiilor.
 Valoarea nominală a obligaţiunii urmează a fi
divizibilă la 100 lei.
 Obligaţia nu poate fi emisă pe o perioadă mai
mică de un an.
 Caracteristicile generale ale
obligatiunilor:

detinatorul are nu confera drept

reprezinta o
calitatea de de vot în adunarile
fractiune dintr-un
creditor (în raport generale ale
împrumut;
cu emitentul); emitentului;

durata de viata
asigura un venit fix,
este limitata (pâna
sub forma de
la scadenta
cupon;
obligatiunii).
 obligatiunea este un titlu de credit
cu venit fix
 care îndeplineste functia de mobilizare de capitaluri pe
termen lung pentru sprijinirea realizarii unor obiective
precizate ale statului sau ale unor particulari;
 el este deci un împrumut, purtator al unei dobânzi platibile
periodic, realizat prin intermediul unor hârtii de valoare în
favoarea statului sau a unei societati care se obliga la o
prestatie oarecare, de obicei în bani, la un termen specificat.
Împrumutul se poate realiza în moneda nationala, caz în
care este vorba despre un împrumut intern, sau într-o
moneda straina, caz în care este vorba despre un împrumut
extern. Cel care cumpara obligatiunile este tocmai
beneficiarul prestatiei si joaca rolul de creditor.
Specificări
 Societatea este în drept să plaseze obligaţiuni de clase
diferite, inclusiv convertibile, care dau deţinătorilor de
obligaţiuni dreptul de a schimba obligaţiunile pe acţiuni
ale societăţii.
 Emisiunea obligaţiunilor convertibile se decide prin
hotărîrea adunării generale a acţionarilor, iar a altor
obligaţiuni poate fi decisă şi de consiliul societăţii.
 Societatea este în drept să plaseze obligaţiuni, cu
acoperire sau fără acoperire, în modul şi în condiţiile
stabilite de Legea privind piaţa de capital.
 Obligaţiunile se plătesc numai cu mijloace băneşti.
 Obligaţiunile nu pot fi plasate în scopul de a constitui,
întregi sau majora capitalul social al societăţii.
 Pentru ca acest împrumut sa poata avea loc trebuie
îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

• este un instrument financiar negociabil;

1

• exprimă existenţa unei creanţe a deţinătorului

asupra patrimoniului emitentului;
2

• exprimă calitatea de debitor a emitentului faţă

de deţinătorul obligaţiunii, care a pus la
dispoziţia respectivului emitent resursele sale
3 financiare disponibile.
Efectuând o comparaţie a asemănărilor şi deosebirilor dintre acţiuni ordinare
şi obligaţiuni se pot identifica următoarele trăsături distinctive
Din punctul Acţiuni ordinare
de vedere
al:
1) modului de reprezintă fracţiuni egale
definire ale capitalului social
2) raporturilor conferă calitatea de
dintre deţinător coproprietar al afacerii;
şi emitent acţiunile conferă drept de vot
în A.G.A.
3) veniturilor fructifică prin dividend, care
obţinute este direct dependent de
existenţa şi valoarea profitului
emitentului
4) duratei de viaţă este practic nelimitată,
până la dispariţia
emitentului
5) riscurilor riscurile sunt mai ridicate,
asumate de posesori datorită calităţii de
coproprietar al unei afaceri
Obligaţiuni
reprezintă fracţiuni egale
dintr-un împrumut
conferă calitatea de creditor
asupra emitentului şi nu conferă
nici un drept în luare de decizii
fructifică prin dobândă, care nu
este influenţată de existenţa sau
nivelul profitului emitentului
este limitată până la scadenţă
riscurile sunt mai reduse, fiind
specific doar riscul de neplată
(care este eliminat la
obligaţiunile garantate)
 2.5. Criterii de clasificare a
obligaţiunilor.
Criteriile după care pot fi clasificate obligaţiunile
sunt:
 din punct de vedere al formei în care sunt emise;
 din punct de vedere al înscrierii numelui
deţinătorului pe titlul respectiv;
 din punct de vedere al posibilităţilor de
preschimbare a obligaţiunilor cu acţiuni;
 după modul în care se calculează dobânda care
urmează să fie plătită creditorilor;
 după modul de rambursare a împrumutului
obligatar;
 din punct de vedere al garantării obligaţiunilor;
 după locul de contractare şi condiţiile de emisiune.
 Din punctul de vedere al formei în
care sunt emise, obligaţiunile sunt:
 obligaţiuni nominative, sunt cele care au
înscris pe faţă numele deţinătorului lor,
iar transferul lor nu se poate realiza prin
liberă tradiţie.
 obligaţiunile la purtător care se pot
transfera liber.
 după modul în care se calculează
dobânda sunt:
 obligaţiuni cu dobândă fixă (procentul de
dobândă nominală fiind stabilit la începutul
emisiunii şi nu se mai schimbă pe parcursul
duratei de viaţă a obligaţiunii)
 obligaţiuni cu dobândă indexată (variabilă)
 obligaţiuni participative (sunt obligaţiuni care în
plus faţă de dobânda fixă sunt retribuite şi cu o
dobândă suplimentară)
 obligaţiuni cu cupon zero. Aceste obligaţiuni,
pentru a compensa această „lipsă” sunt puse
în circulaţie la un preţ subparitate, de regulă la
1/3 din valoarea nominală, iar la scadenţă se
rambursează valoarea nominală.
După tipul de venit Conform emitentului
obligaţiunile pot fi: obligaţiunile pot fi:

obligaţiuni cu discount, mai sunt

numite cu cupon 0. Sunt pe termen
obligaţiuni de stat - sunt
scurt, emise la un preţ mai mic decât
emise pentrut finanţarea
VN. Profitul investitorului constituie
bugetului de stat;
diferenţa dintre VN şi preţul achitat
de investitor.

municipale - emise de
administraţia publică
obligaţiuni cu dobândă - emise
locală pentru a finanţa
pe termen mediu sau lung
anumite obiective de
interes public;

corporative - pentru a
acoperi nevoile de finanţare.
 După perioada
pentru care sunt
emise obligaţiunile
sunt:

pe termen scurt - perpetuie, infinite:

pe termen mediu - pe termen lung -
sunt tranzacţionate 30-60 ani, emise
emise de emise de stat şi
pe piaţa monetară, de către stat şi sunt
întreprinderi; municipalităţi;
mai puţin de 1 an; vîndute în alt stat,
sunt destul de rare
şi sunt folosite de
diverse state.
 După piaţa pe care sunt
După modul de garantare:
emise:

• obligaţiuni naţionale; • obligaţiuni garantate de

• obligaţiuni străine; un bun material;
• euroobligaţiuni. • obligaţiuni imobiliare;
• obligaţiuni garantate de
capital fix sau material
rulant;
• obligaţiuni garantate
financiar;
• obligaţiuni emise pe baza
onoarei şi a încrederii.
 Dintre tipurile celor mai recente
obligaţiuni:
 cu dobânda variabilă - se calculează periodic în dependenţă de un anumit reper
financiar stabilit;
 convertibile - obligaţiunile pot fi convertite în acţiuni simple a emitentului la o
rată prestabilită;
 indexate - se actualizează valoarea în funcţie de o anumită variabilă (cursul de
schimb, indicele preţurilor, indicele de inflaţie);
 de participaţie - emise iniţial cu o rată a dobânzii mai scăzută dar care va fi
direct dependentă de rezultatele financiare obţinute de emitent;
 cu bonuri de subscriere, warrant - presupun emisiunea simultană a unei
obligaţiuni simple şi a unui bon de subscriere care dă posibilitatea investitorului
să achiziţioneze mai apoi la un pret prestabilit un anumit număr de acţiuni
simple a emitentului;
 amortizate în serie - pot fi retrase în serie de pe piaţă prin tragerea la sorţi;
 de venit - sunt specifice întreprinderilor care au o situaţie financiară
nerentabilă şi dobânzile se plătesc doar dacă venitul este suficient;
 retractabile - dau posibilitatea deţinătorului sa vîndă obligaţiuni către emitent
înaintea perioadei de scadenţă la data stabilită în contract.
 extensibile - emise pe termen scurt dar pot fi schimbate în obligaţiuni pe
termen lung.
 Euroobligatiunile
sunt titluri de creanta care se emit de catre sindicate bancare
internationale pe alte piete decât piata tarii împrumutatoare.
Euroobligatiunile se deosebesc de obligatiunile emise pe piata
obligatara nationala prin:
 necesitatea unor sindicate de emisiune internationale, prin a
caror mijlocire se asigura distribuirea optimala a titlurilor de
acest gen pe mapamond;
 adoptarea unui statut fiscal preferential. Euroobligatiunile sunt
scutite de impozitul pe surse de venit de catre tarile emitente.
Emisiunile de euroobligatiuni au urmatoarele caracteristici:
 sunt emise într-o moneda terta si aduc intermediarilor venituri
din operatiunea de comision efectuata;
 sunt emise în tari care nu aplica impunerea veniturilor obtinute la
sursa (criteriul originii veniturilor);
 sunt cotate pe diferite piete, piata financiara secundara fiind
mentinuta de intermediarii financiari.
 Tipurile de euroobligatiuni sunt:
 euroobligatiuni ordinare sau clasice: sunt titluri de creanta la
purtator, negociabile, care atesta detinatorului dreptul de creanta
asupra emitentului;
 euroobligatiunile convertibile: sunt titluri de creanta care pot fi
convertite în orice moment în actiuni ale societatii emitente sau ale
societatii-mama, prin decizia acestora;
 euroobligatiuni cu warant: sunt euroobligatiuni ordinare sau
clasice însotite de unul sau mai multe drepturi de optiune
(warrants) care permit cumpararea sau subscrierea într- o perioada
si proportie determinate, la un pret fixat în momentul emisiunii,
de/la actiuni la societatea emitenta, la o filiala sau la societatea-
mama. Societatile japoneze au emis euroobligatiuni warant cu
dreptul de optiune în raport cu care se poate realiza schimbul.
Optiunea poate fi detasabila si obiect al unei tranzactii separate pe
piata financiara secundara sau poate fi nedetasabila de titlul
obligatar. Optiunea se poate exercita la data fixa sau la alte date
potrivit contractului de emisiune.
 2.6. Randamentul obligaţiunilor.
Caracteristicile esenţiale ale unei obligaţiuni clasice sunt:
 Valoarea nominala – reprezintă valoarea titlului obligatar, suma ce va fi
rambursata de către societate, la scadenta împrumutului detinatorului de
obligaţiuni.
Pe baza valorii nominale si a ratei dobânzii din contractul de emisiune se
calculează dobânda anuala sau cuponul ce recompensează detinatorul
obligaţiunii, care constituie venitul anual adus de titlu.
Venitul anual (Va) este : Va = Vn x D ,
unde : Va = venitul anual (valoarea dobânzii anuale ) adus de cupon, Vn =
valoarea nominala,D = rata dobânzii din contractul de emisiune
 Preţul de emisiune (Pe) reprezintă preţul de vânzare al obligaţiunilor la
momentul emisiunii. Aceasta valoare poate fi egala cu valoarea nominala sau
mai mica decât valoarea nominala (obligaţiuni cu cupon zero sau cu discount).
 Valoarea de piaţa reprezintă valoarea la care obligaţiunea este
tranzacţionata curent pe o piaţa organizata.Valoarea de piaţa e reglata
automat prin preturile oferite atât la vânzare cat si la cumpărare de
profesioniştii pieţei.
 Sunt trei factori principali care determina
revanzarea obligaţiunilor pe piaţa secundara:
 modificările ratei dobânzii pe piaţa
bancara;
 modificările legate de calitatea creditului
obligatar ( rata dobânzii, deprecierea sau
aprecierea garanţiilor care stau in spatele
obligaţiunilor, performantele societatii,
etc.);
 cererea si oferta respectivelor obligaţiuni.
 Tipuri de randament
 Investitorii trebuie sa fie foarte atenţi când cumpara sau vând
obligaţiuni de pe piaţa secundara deoarece obligaţiunile cunosc mai
multe tipuri de randament. Cele mai utilizate sunt următoarele trei :
a) randamentul cuponului – exprimat in procente, este randamentul
sau dobânda plătita de emitentul obligaţiunii de la emisiune pana la
scadenta; acest randament nu se schimba niciodată si este anunţat de
emitent la momentul emisiunii;
b) randamentul curent – este exprimat procentual si ia in
considerare schimbările in valoarea de piaţa a obligaţiunii;este egal cu
valoarea cuponului de dobânda raportat la valoarea de piaţa a
obligaţiunii;
c) randamentul până la scadență– daca obligaţiunea este cumpărata
la un moment dat de pe piaţa secundara la un preţ care este mai mic
sau mai mare decât valoarea nominala si daca investitorul tine
obligaţiunea pana la scadenta, atunci el va înregistra un profit /
pierdere in plus fata de dobânda obţinuta, calculat ca diferenţa dintre
preţul de achiziţie si valoarea nominala.
 Există şi alţi indicatori de apreciere a
randamentului plasamentului în obligaţiuni care
ţin cont de numărul de ani în care se recuperează
investiţia prin fluxurile de rambursare sau raportul
invers proporţional dintre rata dobânzii pe piaţa
monetară şi cursul obligaţiunii (sensibilitatea
obligaţiunii).
 Evaluarea obligaţiunilor, dincolo de calculul
indicatorilor amintiţi anterior se poate face cu
ajutorul unor modele special create pentru aceste
valori mobiliare sau cu ajutorul unor modele
generale de evaluare a valorilor mobiliare. În
oricare din situaţii trebuie ţinut însă cont de
diversitatea tipologiei obligaţiunilor care
influenţează rezultatul final al evaluării în funcţie de
particularităţile prezentate de fiecare tip de
obligaţiune în parte.
 Obligaţiunile clasice sau cu dobândă fixă pot fi evaluate cu ajutorul
a două metode: metoda clasică sau actuarială şi metoda stochastică.
 Evaluarea stochastică a obligaţiunilor cu dobândă fixă se poate
realiza cu ajutorul a două categorii de modele:
 prima ia în considerare o singură variabilă (ratele dobânzii
instantanee sau pe termen scurt),
 iar cea de a doua ia în calcul două variabile (rata dobânzii pe
termen scurt şi rata dobânzii pe termen lung).
 Fiecare din aceste modele sunt însă greu de utilizat deoarece
pentru a avea utilitate şi relevanţă trebuie luate în considerare
mai mulţi parametri ce pot fi dificil de estimat.
 Modelele de evaluare utilizate în cazul obligaţiunilor cu dobândă
fixă trebuie adaptate în situaţia în care sunt utilizate pentru
obligaţiuni care nu mai păstrează condiţia de constanţă a ratei
cuponului - obligaţiuni cu dobândă variabilă, obligaţiuni indexate, sau
pentru obligaţiuni care apar ca titluri hibrid înglobând drepturi de
conversie sau de subscriere a căror valoare influenţează separat
valoarea titlului iniţial (obligaţiuni convertibile în acţiuni sau
obligaţiuni cu bonuri de subscriere) şi care presupun luarea în
considerare şi a altor parametrii.