Tema 1.

Esența și caracteristica
pieței de capital

Unitatea de curs: Piața hârtiilor de valoare

Titular: Postolache Victoria, dr., conf. univ.
 Plan:
1.1. Piaţa de capital - componentă a
pieţei financiare.
1.2. Participanții pieţei de capital.
1.3. Instrumentele pieţei de capital.
1.4. Funcţiile pieţei de capital.
1.5. Cadrul legislativ al pieţei de capital din
Republica Moldova.
1.6. Organe de control şi reglementare pe
piaţa de capital
Obiective
- familiarizarea cu piața de capital prin
prisma componentelor sale principale
(piață primară și piață secundară)
- înțelegerea modului în care diverși
participanți își derulează activitatea pe
piața de capital
- înțelegerea fenomenelor de cerere și
ofertă de capital
Termeni cheie
Valori mobiliare
Piața de capital
Valori mobiliare primare
Valori mobiliare derivate
Emitenţii de titluri pe piaţa de
capital
valori mobiliare sintetice
Acțiuni
Obligațiuni
Participanți pe piața de capital
Intermediari financiari
valori mobiliare cu venituri fixe
Clasa de valori mobiliare
 1. 1. Piaţa de capital - componentă a
pieţei financiare

 Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor

şi mecanismelor prin care se realizează
transferul fondurilor de la cei care au un
surplus de capital (investitorii) către cei care
au nevoie de capital, cu ajutorul unor
instrumente specifice (valorile mobiliare
emise) şi prin intermediul unor operatori
specifici (societăţile de servicii de investiţii
financiare).
 Abordarea europeană
 se bazează pe sistemul bancar, şi în care băncile în
calitate de operatori specifici sunt prezente pe ambele
tipuri de pieţe.
piaţa • pentru capitaluri atrase pe
monetară termen scurt şi mediu;

piaţa • pentru capitaluri atrase în

special pentru construirea
ipotecară de locuinţe;

piaţa • pentru emisiunea, plasarea şi

tranzacţionarea titlurilor de
financiară capital pe termen lung.
Abordarea anglo-saxonă
 este bazată pe manifestarea liberă a cererii şi ofertei
pe fiecare tip de piaţă în parte şi care prezintă
instrumente, operatori şi instituţii de reglementare şi
supraveghere specifice şi în care piaţa financiară
cuprinde:

piaţa de • pentru capitaluri pe termen

mediu şi lung;
capital

piaţa
• pentru capitaluri atrase şi
monetară plasate pe termen scurt.
Piaţa valorilorilor mobiliare,
 numita de obicei, bursa de valori, este
piata pe care are loc vinzarea-cumpararea
titlurilor de proprietate si de credit:
a) a actiunilor si obligatiunilor emise de
societatile comerciale, adica de marile
întreprinderi,
b) a obligatiunilor de stat.
 Formarea pieţei valorilor mobiliare are ca efect
crearea mecanizmului de piaţă în locul celuide stat,
care presupune transferarea liberă şi totodată
organizată a capitalului dintr-o ramură înalta prin
acumularea mijloacelor băneşti disponibile ale
populaţiei, persoanelor juridice şistatului pentru
investirea în sfera productivă şi neproductivă în
mărimea determinată de cererea pieţei.
 Piaţa valorilor mobiliare este partea componentă a
circulaţiei atît a pieţei monetare, cît şi a pieţei
capitalurilor.Instituţiile fundamentale ce contribue la
circularea capitalului şi la organizarea
sistemului pieţelor financiare sunt: bursa de valori
mobiliare, fondurile investiţionale, instituţiile
bancare ţialte instituţii financiare.
Caracteristicile valorilor
mobiliare
 Negociabile - acestea pot fi transmise de la o
persoana la alta la un pret care va fi stabilit
in functie de raportul cerere-oferta
 Materizalizate sau evidentiate in cont -
reprezinta forma in care acestea pot fi emise
si tranzactionate
 Drepturile asupra emitentului - patrimoniale,
de vot pentru actiuni si de a fi remunerat in
cazul obligatiunilor.
 Piaţa de capital prezintă
următoarele trăsături:
Este o piaţa deschisa in sensul
ca plasamentul este efectuat in
marea masa a investitorilor, iar
tranzacţiile cu valori mobiliare
au caracter public;
trăsături
Valorile mobiliare, ca produse ale pieţei
se caracterizează prin negociabilitate si
transferabilitate. Ele pot fi transferate de
la un posesor la altul oferind
investitorului posibilitatea de a vinde
oricând produsul respectiv la un pret
specific condiţiilor pieţei, sau care
rezulta din negociere la un moment dat;
Produsele pieţei sunt instrumente pe
termen mediu si lung. Pe piaţa de
capital banii sunt investiţi pe o
perioada mai mare de un an, in timp ce
pe piaţa monetara, resursele sunt
utilizate pentru finanţări pe termen
scurt;
Tranzacţionarea valorilor mobiliare
nu este directa, ci intermediara.
Intermediarii au un rol important,
chiar determinant in ceea ce priveşte
punerea in contact a emitenţilor cu
investitorii, sau a investitorilor ce
deţin valori mobiliare in portofoliu
cu cei care doresc sa le cumpere;
 Avantajele finanţării economiei
cu ajutorul pieţelor de capital
bancile beneficiaza de o sursa
permanenta de fonduri, fara a se
solicita plati fixe sau dobânzi.
Finanţarea cu ajutorul acţiunilor
poate permite acumularea acelor
fonduri mari de plata care sunt
necesare pentru rambursarea
obligatiilor

întreprinzatorii beneficiaza
de scaderea riscului si de
capitalul necesar începerii si
derularii unor afaceri
 contributii importante pe care pietele de capital le
pot avea la dezvoltarea economica:

eficienta,
mobilizarea
competitivitatea si eficienta de alocare
economiilor
solvabilitatea a investitiilor
financiare
sectorului financiar

solvabilitatea accesul societatilor

descentralizarea
sectorului noi si în formare la
proprietatii si
societatilor finantarea prin
distribuirea avutiei
comerciale actiuni
 Conform Organizaţiei Internaţionale a
Standardelor in ISO 10962, valorile mobiliare sunt
grupate pe doua nivele:
 nivelul 1, in funcţie de natura relaţiilor
juridice de drepturi si obligaţiuni numite
categorii;
 nivelul 2, categoriile după drepturi şi
obligaţii specifice numite grupe.
 La nivelul 1, clasificate pe categorii in ISO 10962,
valorile mobiliare se prezinta in acest mod:
Categorii Definiţii

Instrumente de Instrumente financiare care reprezinta atat relatia, cat si interesul de

proprietate proprietate intr-o unitate economica sau fond comun de active.

Instrumente de Instrumente financiare prin care se evidentiaza banii datorati de

datorie emitent detinatorului, in conditii specificate.

Drepturi Instrumente financiare ce ofera detinatorului privilegiul de a subscrie

sau de a primi active specifice in conditii specificate.

Opţiuni Contracte care garanteaza detinatorului dreptul de a cumpara sau a

vinde active specifice la un pret determinat la sau pana la un moment
fixat in viitor.
Futures Contracte care il obliga pe cumparator sa plateasca si pe vanzator sa
livreze active specifice la un pret prestabilit si o data fixa in viitor.

Altele Instrumente financiare care nu intra in categoriile definite anterior.

 Piaţa de capital poate fi clasificată având în
vedere mai multe criterii:
• piaţa de licitatie (preţul se formează ca
după modul de punct de echilibru între cererea şi
formare a oferta concentrată pe piaţă)
• piaţa de negocieri (tranzacţiile se
preţului valorilor derulează pe baza unui nivel negociat
al preţului)
mobiliare

• - piaţa primară este cea în cadrul căreia se

după modul emit valori mobiliare şi se realizează
distribuirea iniţială (prima lor vânzare).
achiziţionării • piaţa secundară este cea pe care se
valorilor derulează tranzacţii cu valori mobiliare deja
emise deţinute de persoane fizice sau
mobiliare: juridice ce apar în calitate de investitori.
 Piaţa de capital poate fi clasificată
având în vedere mai multe criterii:
• piaţa acţiunilor
• piaţa obligaţiunilor
după tipul • piaţa instrumentelor derivate
valorilor mobiliare • piaţa contractelor futures
negociate: • piaţa optiunilor etc.

după intervalul • piaţă la vedere - pe care o tranzacţie

iniţiată în prezent va fi finalizată într-un
dintre momentul interval ce poate varia de la o zi la o
săptămână (în funcţie de reglementările
iniţierii tranzacţiei specifice fiecărei pieţe)
si momentul • piaţă la termen - cu finalizare la scadenţe
diferite, în funcţie de tipul tranzacţiei
finalizării acesteia
 2. Participanții pieței de capital
• în calitate de debitor net (cererea de fonduri
Firmele este mai mare decât oferta de fonduri din
partea firmelor);

• în calitate de creditor net (cererea de

Populaţia fonduri este mai mică decât oferta de
fonduri provenită din partea menajelor);

care poate fi atât debitor net cât şi creditor

Guvernul net în funcţie de relaţia între veniturile şi
cheltuielile bugetare.

Intermediarii • Corporaţiile şi guvernul pun în vânzare

instrumentele financiare emise prin intermediul unor
financiari instituţii specializate, precum bănci, fonduri
mutuale, fonduri de pensii, societăţi de asigurări.
Emitenţii de titluri pe piaţa de
capital
 societăţile comerciale,
 statul,
 colectivităţile locale care solicită resurse
financiare cu caracter definitiv sau
temporar în vederea constituirii sau
majorării capitalului social sau pentru alte
scopuri.
 Legătura dintre deţinătorii de fonduri
(investitorii) şi utilizatorii acestora
(emitenţii de titluri) se realizează prin
intermediul unor instituţii financiare
specializate care se angajează în distribuţia
primară şi secundară a titlurilor,
tranzacţionarea acestor titluri (în nume şi
pe cont propriu sau în activităţi de
intermediere, în contul unor terţi).
 intermediarii
 sunt reprezentaţi de societăţile de servicii de investiţii
financiare la care emitenţii de titluri şi investitorii apar
în calitate de clienţi. Intermediarii sunt persoane
juridice autorizate să desfăşoare activitate pe piaţa de
capital prin intermediul agenţilor de valori mobiliare, de
tipul :
 brokeri – efectuează tranzacţii numai în numele şi pe
contul clientului;
 dealeri – efectuează tranzacţii pentru clienţi, dar şi în
numele şi în contul SSIF în cadrul cărora îşi desfăşoară
activitatea;
 traderi – tranzacţionează atât pe piaţa bursieră, cât şi
pe cea extrabursieră.
Necesitatea existenţei intermediarilor
financiari :
• Realizarea unei tranzacţii directe între un investitor de talie
mică ce doreşte achiziţionarea unor instrumente financiare şi o
corporaţie cu nevoi suplimentare de finanţare este foarte dificil
1 de încheiat.

• Investitorii de talie mică ar fi expuşi unor

tranzacţii foarte riscante dacă nu au realizat
2 diversificarea riscului în investiţia realizată.

• Investitorii de talie mică nu au informaţiile necesare referitoare

la riscul de credit asociat participanţilor pe pieţele financiare, în
3 special a debitorilor.
 Investitorii pe piaţa de capital pot fi
individuali şi instituţionali.
• realizează tranzacţii de dimensiuni reduse; ei
achiziţionează titluri pentru a obţine un câştig de
capital pe termen lung din deţinerea acestor titluri
Investitorii individuali în portofoliu (având astfel o atitudine pasivă pe
piaţa de capital) sau urmăresc obţinerea unui profit
(persoane fizice şi din diferenţa de curs bursier (manifestând o
juridice) atitudine activă pe piaţa de capital). Investitorii
individuali nu au o influenţă semnificativă asupra
volumului tranzacţiilor şi cursului titlurilor
financiare.

Investitorii instituţionali • prin activitatea lor, au un

(bănci, societăţi de impact crescut asupra
asigurări, societăţi de preţului titlurilor financiare
investiţii, societăţi ce deoarece tranzacţionează un
administrează volum semnificativ de titluri
fonduri de pensii), financiare.
3. Instrumentele pieţei de capital
 Spre deosebire de pieţele monetare, unde instrumentele se
negociază pe termen scurt, piaţa de capital se caracterizează
prin tranzacţii pe termen mediu şi lung cu valori mobiliare
specifice: acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur şi derivate pe
baza acestora – contracte options, futures.
 Instrumentele pe piaţa de capital sunt:
a) valori mobiliare cu venituri fixe: titluri de stat
(guvernamentale, municipale); obligaţiuni ale societăţilor
comerciale;
b) valori mobiliare cu venituri variabile: acţiuni comune şi
preferenţiale;
c) valori mobiliare derivate: forwards; standardizate (futures,
options);
d) valori mobiliare sintetice (contracte pe indici bursieri).
 Pincipalele instrumente ale
pietei titlurilor mobiliare sunt:
 1) Actiunile – titluri de proprietate care
atesta faptul ca posesorul ei detine o
parte din capitalul unei societati pe
actiuni, este coproprietarul ei.
 2) Obligatiunile – titluri de credit emise
de întreprindere sau de autoritati publice
atunci cind acestea au nevoie, pe un
termen oarecare, de anumite sume de
bani.
 Organizarea unei pieţe de valori mobiliare depinde de
satisfacerea unor condiţii obligatorii:
 a) existenţa cererii de capital din partea societăţilor publice sau
private, guverne, instituţii financiar-bancare, societăţi de asigurare.
Cererea este exprimată prin emisiunea de valori mobiliare, care
urmează a fi schimbate pe lichidităţi pentru satisfacerea nevoii de
resurse. Cererea poate fi:
 structurală – pentru finanţarea de investiţii productive de bunuri şi
servicii, de creare de noi societăţi, de dezvoltare a celor existente,
de achiziţionare de bunuri şi servicii de către persoane fizice sau
juridice;
 conjuncturală – pentru necesităţi tranzitorii: limitări la plafonul
de credite, deficite bugetare şi ale balanţelor de plăţi.
b) existenţa ofertei de capital pe baza disponibilităţilor acumulate
prin care se vor achiziţiona titlurile de pe piaţă;
c) tranzacţii cât mai rapide;
d) posibilitatea de întâlnire a cererii cu oferta pe o piaţă
reglementată;
e) nivelul preţului de tranzacţionare trebuie să fie public.
 Cel mai uzual termen utilizat în cadrul pieţei de
capital îl reprezintă termenul de valori mobiliare.
Valorile mobiliare reprezintă instrumente financiare
negociabile transmisibile, care conferă drepturi egale pe
categorie, dând deţinătorilor dreptul la o fracţiune din capitalul
social al emitentului sau un drept de creanţă asupra
patrimoniului emitentului.
Valorile mobiliare sunt caracterizate de trei aspecte esenţiale:
 Valorile mobiliare conferă deţinătorilor acestora drepturi
patrimoniale şi nepatrimoniale faţă de emitent;
 valorile mobiliare sunt instrumente negociabile ceea ce
presupune transferarea acestora între persoane pe baza cererii
şi a ofertei - mecanism specific sistemului de economie de
piaţă liberă;
 valorile mobiliare pot fi emise în forma materializată sau
evidenţiate prin înscriere în cont.

 • acţiuni emise de societăţi comerciale şi alte valori mobiliare
Valori echivalente ale acestora, negociate pe piaţa de capital;
• obligaţiuni şi alte titluri de creanţă, inclusiv titlurile de stat
cu scadenţă mai mare de 12 luni, negociabile pe piaţa de
mobiliare capital;
• orice alte titluri negociate în mod obişnuit, care dau dreptul
de a achiziţiona respectivele valori mobiliare prin subscriere
sunt: sau schimb, dând loc la o decontare în bani, cu excepţia
instrumentelor de plată.

Tipul de • cuprinde valorile mobiliare care conferă aceleaşi

categorii de drepturi asupra emitentului sau drepturi
valori de a achiziţiona respectivele valori mobiliare prin
subscriere sau schimb (cum ar fi acţiuni, obligaţiuni,
mobiliare warante, drepturi de preferinţă, drepturi de alocare).

• cuprinde valorile mobiliare de acelaşi tip, care au

Clasa de aceleaşi clauze şi caracteristici (valoare nominală,
drept de vot, drept de plată a dividendelor şi drepturi
valori de preferinţă - pentru acţiuni şi valoare nominală,
dobândă, durată/scadenţă, condiţii de răscumpărare,
mobiliare plan de rambursare, drepturi de conversie - pentru
obligaţiuni).
 La nivelul cererii şi ofertei de capital se poate manifesta riscul -
determinat de o multitudine de factori. Acest risc poate fi perceput ca
fiind:
 riscul determinat de reglementările juridice sau fiscale aferente
pieţei de capital (în special) şi pieţei financiare (în general) – risc
legislativ
 riscul legat de încălcarea obligaţiilor prevăzute în contract
(întârzierea plăţii dobânzilor sau nerecuperarea capitalului
investit) – risc contractual
 riscul aferent tranzacţionării titlurilor deţinute şi obţinerii de
fonduri lichide, operaţiuni care în perioade caracterizate de
tensiuni conjuncturale, devin dificile şi costisitoare – risc de
lichiditate
 riscul legat de variaţia condiţiilor de pe pieţele financiare care
afectează negativ investiţia în titlurile financiare – risc de piaţă
 riscul determinat de decizia adoptată în ceea ce priveşte
plasarea capitalurilor disponibile în active monetare, active reale
sau active specifice pieţei de capital - riscul decizional
 1.4. Funcţiile pieţei de capital.
 Functii principale
◦ Atragerea economiilor populatiei – piata de capital este cea care mobilizeaza
excesul de venituri ale populatiei si il directioneaza catre agentii economici
care au nevoie de resurse suplimentare. Conditia esentiala a mobilizarii o
constituie atractivitatea (randamentele oferite)
◦ Stimuleaza participarea persoanelor fizice si juridice la formarea sau
majorarea capitalului social al societatii comerciale.
◦ Faciliteaza intalnirea dintre cererea si oferta de capital atat pe piata de
capital primara cat si pe piata de capital secundara.
◦ Reorienteaza si restructureaza sectoarele economiei nationale in sensul ca va
valida acele activitati profitabile si ii va determina pe investitori sa isi
mobilizeze disponibilitatile catre aceste sectoare.
◦ Este un barometru al economiei nationale si mondiale. Bursa sesizeaza orice
modificare in sens pozitiv sau negativ a trendului economiei.
 Functii auxiliare:
◦ Faciliteaza investitiile – aceasta functie deriva din functia principala de
restructurare a sectoarelor
◦ Reduce riscul investirii in titluri financiare
◦ Permite obtinerea unor castiguri la intervale mai mari sau mai mici de timp.
 Principalele functii ale pieţelor
de capital sunt:

emisiunea si vânzarea pentru

negocierea de valori
prima data de titluri
mobiliare, cu conditia ca
financiare ale emitentilor sau
acestea sa fie vândute si
debitorilor catre posesorii de
transformate în lichiditati de
capitaluri financiare care
primii lor posesori si mai
doresc sa cumpere valori
înainte de scadenta.
mobiliare;
 Îndeplinirea corespunzătoare a funcţiilor pieţei de
capital presupune existenta unor condiţii precum:
 asigurarea unei lichidităţi corespunzătoare pieţei şi a
titlurilor.
 eficienta sporita a operaţiunilor – în sensul existentei
unor costuri scăzute legate de emisiunea si
tranzacţionarea titlurilor.
 transparenta pieţei – presupune obţinerea si existenta
unor informaţii care sa asigure o informare corecta a
tuturor participanţilor.
 adaptabilitatea – presupune ca piaţa, reglementările si
instrumentele sale să se adopte rapid şi eficient la
condiţiile economico-financiare noi.
 corectitudinea operaţilor – presupune o reglementare
viguroasa a operaţiunilor derulate pe piaţa.
1.5. Cadrul legislativ al pieţei de
capital din Republica Moldova.
 Functionarea corespunzatoare a pietei de capital
presupune existenta si ingemanarea a 3 componente:
 componenta legislativa – reprezentata de legi,
regulamente si instructiuni care reglementeaza modul
de desfasurare a activitatii pe piata de capital.
 componenta institutionala – reprezentata de cadrul
institutional specific pietei de capital; ex: comisii de val
mobiliare, burse de valori, fonduri de investitii, soc de
investitii si servicii financiare.
 instrumentele pietei de capital – fac obiectul pietei de
capital. Sunt reprezentate de valorile mobiliare; ex:
actiuni, obligatiuni etc.
Pentru a putea realiza toate funcţiile pe care le au, organismele
implicate în reglementarea şi supravegherea pieţei de capital se bucură
de următoarele puteri:
puteri judiciare, ţinând cont de
posibilităţile de a proceda la
puteri de anchete în cazul constatării
reglementare, având încălcării legilor în domeniu sau a
în vedere posibilitatea reglementărilor proprii, putând
de a promova trimite cazurile spre judecată
regulamente, tribunalelor sau sancţiona financiar
instrucţiuni, direct – prin amenzi sau măsuri
recomandări, avize administrative asupra societăţilor
etc. de valori mobiliare.

puteri
executive,
referitoare la
activităţile de
avizare a
ofertelor
publice, de
supraveghere a
pieţei
Legea privind piața de capital
 reglementează activitatea societăţilor de
investiţii, a organismelor de plasament
colectiv şi a Fondului de compensare a
investitorilor, ofertele publice, ofertele de
preluare, infrastructura pieţei de capital,
inclusiv pieţele reglementate, defineşte
abuzul pe piaţa de capital şi stabileşte cerinţe
privind dezvăluirea informaţiei în scopul
menţinerii standardelor înalte de activitate
pe piaţa de capital, precum şi crearea de
condiţii optime pentru investiţiile financiare.
Legea privind piața de capital
 se consideră valori mobiliare următoarele
instrumente financiare:
 a) acţiunile şi alte valori mobiliare echivalente
acţiunilor, inclusiv recipisele depozitare asupra
acestor valori mobiliare;
 b) obligaţiunile şi alte tipuri de valori mobiliare de
creanţă, inclusiv recipisele depozitare asupra
acestor valori mobiliare;
 c) orice alte instrumente financiare care pot fi
convertite sau care oferă dreptul de a cumpăra
sau de a vinde valorile mobiliare specificate la
lit.a) şi b).
Legea privind piața de capital
 stabileşte modul de înfiinţare, dizolvare
(lichidare) şi statutul juridic al societăţilor
pe acţiuni, drepturile şi obligaţiile
acţionarilor, ale membrilor organelor de
conducere şi ale altor persoane cu funcţii
de răspundere ale societăţii, asigură
apărarea drepturilor şi intereselor legale
ale creditorilor şi acţionarilor acestor
societăţi.
1.6. Organe de control şi
reglementare pe piaţa de capital
 Comisia Națională a Pieței Financiare
 Depozitarul Național de Valori Mobiliare
 În domeniul pieţei de capital, obiectivele de reglementare
ale Comisiei Naţionale sînt:
a) menţinerea şi promovarea echităţii, eficienţei,
transparenţei şi ordinii pe piaţa de capital;
b) protejarea drepturilor şi intereselor persoanelor care
investesc în instrumente financiare în cadrul ofertelor
publice şi/sau care apelează la servicii de investiţii;
c) prevenirea cazurilor de încălcare a legislaţiei în
domeniul pieţei de capital;
d) reducerea riscurilor sistemice pe piaţa de capital;
e) menţinerea stabilităţii financiare a Republicii Moldova
prin luarea de măsuri adecvate în ceea ce priveşte piaţa
de capital;
f) instruirea publicului larg privind piaţa de capital,
instrumentele financiare, serviciile şi activităţile de
investiţii.
 Comisia Naţională
este în drept să exercite atribuţiile sale de reglementare, de supraveghere şi
control în raport cu orice participant la piaţa de capital, inclusiv cu persoanele
licenţiate sau autorizate conform prevederilor prezentei legi, cu emitenţii ale
căror valori mobiliare au făcut obiectul unei oferte publice şi cu deţinătorii de
instrumente financiare, în cazul în care Comisia Naţională consideră că:
a) exercitarea atribuţiilor este necesară pentru protecţia investitorilor;
b) participantul nu este apt să desfăşoare activităţi de investiţii de un anumit tip;
c) sînt încălcate prevederile prezentei legi sau ale actelor normative ale Comisiei
Naţionale.
2) În vederea protejării deţinătorilor de instrumente financiare, Comisia Naţională
aprobă, prin decizie, mărimea comisioanelor:
a) pentru operaţiunile de depozitare percepute de depozitarul central;
b) pentru transferul şi grevarea drepturilor asupra instrumentelor financiare
percepute de depozitarul central.
3) Orice decizie a Comisiei Naţionale poate fi contestată în instanţa de judecată
conform Legii contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000.
 Comisia Naţională este în drept să efectueze
supravegherea şi controlul privind:
a) activitatea persoanelor licenţiate sau
autorizate, activităţile şi serviciile acestora,
sistemele electronice utilizate şi operaţiunile cu
instrumente financiare efectuate de către
acestea;
b) ofertanţii, ofertele publice şi ofertele de
preluare, inclusiv cazurile în care o persoană
este obligată, conform prevederilor prezentei
legi, să efectueze astfel de oferte;
c) abuzul pe piaţa de capital;
d) dezvăluirea informaţiei
 La realizarea atribuţiilor sale de supraveghere şi
control, Comisia Naţională este în drept:
a) să interzică persoanelor licenţiate şi ofertanţilor să dispună sau să efectueze
tranzacţii în privinţa unui anumit activ, inclusiv în privinţa unui activ ce se află
în afara Republicii Moldova;
b) să oblige persoanele licenţiate şi ofertanţii ca activele proprii ale acestora sau
activele deţinute în numele clienţilor să fie transmise spre păstrare şi/sau
administrare unei alte persoane;
c) să convoace şi să audieze orice persoană pentru a obţine informaţii;
d) să ceară înregistrările telefonice şi traficul de date existente;
e) să ceară punerea sub sechestru sau blocarea activelor;
f) să suspende sau să interzică tranzacţionarea unui instrument financiar;
g) să solicite furnizarea de informaţii şi documente din partea auditorilor,
emitenţilor, deţinătorilor de acţiuni sau de alte instrumente financiare, precum
şi din partea persoanelor care îi verifică sau care sînt verificate de aceştia;
h) să efectueze inspecţii la faţa locului în teritoriu, în scopul de a verifica
respectarea prevederilor prezentei legi şi ale actelor normative ale Comisiei
Naţionale;
i) să transmită informaţiile relevante organelor de drept în vederea iniţierii
urmăririi penale.
 Depozitarul central
 este persoană juridică care desfăşoară activităţile de bază şi auxiliare
descrise în alin.(2) şi (3). În sensul prezentei legi, funcţia de Depozitar
central, cu forma de organizare juridică stabilită de Guvern, este
deţinută de Banca Naţională a Moldovei pentru entităţile de interes
public care sînt instituţii financiare, şi de către Ministerul Justiţiei
pentru entităţile de interes public, altele decît instituţiile financiare.
2) În limitele teritoriului Republicii Moldova un Depozitar central este în
drept să desfăşoare următoarele activităţi de bază, în conformitate cu
regulile sale şi cu actele normative ale Comisiei Naţionale:
a) operaţiuni de depozitare a instrumentelor financiare;
b) ţinerea registrului deţinătorilor de valori mobiliare ale entităţilor de
interes public;
c) operaţiuni de clearing şi de decontare a instrumentelor financiare
admise spre tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi/sau un MTF;
d) alte activităţi stabilite de Comisia Naţională.
 Depozitarul central elaborează şi aplică regulile depozitarului central,
care stabilesc norme transparente, nediscriminatorii şi nediscreţionare
privind:
a) modul de efectuare a operaţiunilor de depozitare;
b) condiţiile şi cerinţele de admitere a instrumentelor financiare şi a
membrilor săi;
c) modul de efectuare a operaţiunilor de clearing şi decontare, inclusiv
privind finalitatea decontărilor şi transferul dreptului de proprietate;
d) tipurile de tranzacţii şi de instrumente financiare tranzacţionate pentru
care efectuează operaţiuni de clearing şi decontare şi cerinţele faţă de
acestea;
e) modul de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare;
f) prezentarea rapoartelor către clienţi, emitenţi şi deţinătorii de valori
mobiliare şi alte norme de dezvăluire a informaţiilor;
g) modul de desfăşurare a altor activităţi conexe care solicită a fi indicate
în licenţă;
h) regimul de activitate;
i) modul de aprobare şi de modificare a regulilor depozitarului central;
j) condiţiile creării şi utilizării fondului de garanţie.
Înființarea
 În anul 1998 a fost înfiinţat Depozitarul
Naţional de Valori Mobiliare (în continuare
DNVM) - societare pe acţiuni ne comercială
de tip închis. În calitate de fondator a fost
Bursa de Valori a Moldovei, care la momentul
înfiinţării era unicul deţinător al acţiuilor
emise de DNVM. Pe parcursul cîtorva ani
acţiunile DNVM au fost cumpărate de
participanţii profesionişti pe piaţa valorilor
mobiliare - companiile Brokeri/ delaeri şi
depozitarii fondurilor de investiţii.
 La ora actuală DNVM practică în bază de licenţă eliberată
de Comisia Naţională a Pieţei Financiare următoarele tipuri
de activităţi profesioniste:
 Depozitarul Naţional al Valorilor Mobiliare (DNVM) - este participantul profesionist al pieţei
valorilor mobiliare, care prestează servicii de evidenţă a drepturilor deponenţilor asupra
valorilor mobiliare, de efectuare a clearingului şi decontărilor tranzacţiilor efectuate la Bursa
de Valori.
- activitate de consulting – activitate de prestare de către participantul profesionist la piaţa
valorilor mobiliare a serviciilor auxiliare de consultanţă a clienţilor în domeniul activităţii
licenţiate.
- activitate depozitară – activitate de prestare a serviciilor de păstrare a valorilor mobiliare
şi/sau de evidenţă a drepturilor deponenţilor asupra valorilor mobiliare.
- activitate de decontare. Decontările – reprezintă activitatea ce ţine de schimbul valorilor
mobiliare pe bani, adică efectuarea decontărilor la tranzacţiile cu valorile mobiliare prin
intermediul transferării mijloacelor băneşti şi livrării valorilor mobiliare participanţilor pieţei.
- activitate de clearing şi decontare – este activitatea de determinare a obligaţiunilor
reciproce, adică efectuarea operaţiunilor de colectare, verificare şi corectare a informaţiei
vizînd tranzacţiile de vînzare-cumpărare a valorilor mobiliare şi pregătire a documentelor
pentru executarea tranzacţiilor, precum şi activitatea de trecere la cont a obligaţiunilor
reciproce pentru decontarea valorilor mobiliare şi efectuarea decontărilor menţionate prin
intermediul transferării mijloacelor băneşti şi livrării valorilor mobiliare participanţilor pieţei.
- activitate de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare nominative – activitate
de colectare, înregistrare, prelucrare, păstrare şi prezentare a datelor în vederea constituirii
sistemului de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare nominative ale unui
emitent, precum şi de furnizare a datelor din registrul deţinătorilor de valori mobiliare
nominative.