Zilnic vorbim sau auzim că se vorbește despre 

alimentație, despre ce este sănătos și ce

nu este sănătos. Auzim păreri și opinii, dar unde este adevărul despre alimentație și ce avem noi
cu adevarat de făcut pentru a ne alimenta potrivit?
Alimentația este combustibilul corpului, este resursa de nutrienți, enzime, vitamine,
minerale, necesare pentru o funcționare armonioasă a organismului. Sau, din contra, alimentația
este cauza deficitelor, a carențelor și a bolilor.

În antichitate, egiptenii consumau peşti care erau săraţi și conservați, această îndeletnicire
revenind doar preoților din temple.
Rețeta de pește sărat a fost descoperită în China antică. Primele mine de sare din China au o
vechime de peste 90 de mii de ani. Importanța peștelui sărat în lumea antică a fost ca aliment
conservat, făcând posibile expedițiile lungi pe mare, cum ar fi cele ale fenicienilor în căutare
de staniu pe care l-au descoperit în urma unei expediții în Britania.

În antichitate, peștele era foarte apreciat de către romani, care consumau cu plăcere și
raci, crabi și moluștele. Cei bogați obișnuiau să mai mănânce și sturion și calcan, sola și barbun.

Pentru greci, peștele era și el o hrană importantă pentru săraci, care îl consumau fie sărat,
fie afumat. Aceștia mai mâncau ciorbă, legume crude (mai ales ceapă, usturoi) sau fierte,
garnisite cu ulei, sare și oțet.

Spre deosebire de majoritatea peștelui sărat sau uscat, peștele proaspăt ar putea avea
„valoare socială”, conferind statut celor care l-au consumat sau l-au dat cadou pentru a-i
impresiona pe ceilalți. Totuși, acest lucru nu se aplica tuturor tipurilor de pește proaspăt; existau
tipuri care erau căutate și care aduceau prețuri ridicate pe piață și altele pe care un spectru mai
larg al populației și le putea permite. Nu a existat o singură regulă generală în ceea ce privește
consumul și dorința de pește proaspăt, întrucât în mod evident locația geografică a fost un factor
determinant: cei care locuiau în zonele de coastă aveau acces mai ușor la pește și fructe de mare
proaspete.
Pentru perioada romană, dovezile arheologice pentru producția de produse conservate din
pește (în mare parte sărate), sunt abundente.
Multe ateliere romane de sărare a peștelui - unele mari, altele mici - sunt cunoscute de-a
lungul coastelor Mediteranei și Mării Negre.
În Grecia Antică, peştele mărunt, mai ales cel sărat, nu proaspăt, era ieftin, şi deci
dispreţuit ca fiind mâncarea săracului;peştele mare, proaspăt, era în schimb scump, şi privit cu
mare neîncredere, mai mult ca un capriciu decât ca o hrană adevărată.

Astăzi, pescuitul, întâlnit adesea sub denumirea de pescuit sportiv, pentru a fi diferențiat
de pescuitul comercial, este, în ciuda creșterii orașelor și a poluarii tot mai mari, un mod de
relaxare și pentru multe țări unul dintre cele mai populare sporturi. Însă problemele pescarului
modern rămân în eseță aceleași cu ale stramoșului său: unde poate găsi peștele, cum să se
apropie de el și ce fel de momeală să folosească pentru a-l prinde.
 xCantitati de peste-revolutie***
xStatistica consum de peste***
xIstorie daci romani***
xPescuitul la marea neagra, delta dunarii
Cultura fructe de mare
Calitatea apei
Fructe de mare la marea neagra**
xFrabici de peste—

Studiu de caz
Conform ISO 9000:2005 trasabilitatea este capacitatea de a regăsi istoricul, realizarea și
amplasarea (locația) a ceea ce face obiectul unei examinări. Dacă ne referim la produse atunci
această definiție presupune posibilitatea de a regăsi, dupa caz, originea materialelor,
componentelor și produselor încorporate în produsul finit, istoricul realizării produsului și/sau
amplasarea acestuia după livrare. Ca urmare, un sistem de trasabilitate înregistrează şi urmărește
parcursul de producție, începând cu preluarea de la furnizori a produselor, pieselor şi
materialelor, trecând prin prelucrareaacestora şi distribuirea lor ca produse finite.

Avantajele trasabilității

Securitatea preventivă: concomitent cu produsul se “rulează” datele

justificative ale fiabilităţii pentru a sprijinii aspectele încrederii disribuitorilor şi consumatorilor
în produsele şi procesele firmei.

Delimitarea responsabilităţilor. În cazul în care sursa este cunoscută se pot urma paşii de
distribuţie, iar în cazul în care apare o problemă, responsabilitatea o poartă cei care puteau să
prevină şi nu au făcut-o din diferite motive.

3. Clasificarea peştelui:

A. După starea peştelui:

• peşte viu
• peşte proaspăt
• peşte conservat

Diferenţa dintre peştele viu şi peştele proaspăt este următoarea: peştele viu se livrează în
stare vie în bazine sau cisterne în care apa, aflată la temperatura de 18 – 20 °C este schimbată cât
mai des pentru a înlătura mucusul, mâlul şi pentru a asigura oxigenul necesar supravieţuirii
peştelui. Peştele proaspăt, după pescuit, se aşează în lăzi de lemn, cutii de aluminiu sau carton în
straturi alternative cu straturi de gheaţă. Chiar şi în aceste condiţii desfacerea peştelui trebuie să
se facă repede deoarece este un aliment perisabil.
 B. După conţinutul de grăsimi:
• peşte gras – cu un conţinut de grăsimi de 8 – 26 % (scrumbia, macroul, crapul de
crescătorie, nisetrul, ş.a.)
• peşte semigras – cu un conţinut de grăsimi de 4 – 8 % (morunul, plătica, stavridul,
păstrăvul)
• peşte slab – cu un conţinut de grăsimi de 0,4 – 4 % (ştiuca, şalăul, bibanul, calcanul,
roşioara, codul, merlucius)

C. După provenienţă:
• peşte de apă sărată (oceanic)
• peşte de apă dulce
• peşte de crescătorie care poate fi atât de apă sărată cât şi de apă dulce

D. După starea de prospeţime:

• peşte proaspăt
• peşte relativ proaspăt
• peşte alterat
Conservele de peşte

Conservele de peşte sunt produse obţinute din peşte proaspăt, cu sau fără adaos de ulei,
legume, condimente, ambalate în recipiente de tablă cositorită şi vernisată, închise ermetic şi
sterilizate.

Valoarea alimentară a conservei de peşte.

Calitatea conservelor de peşte nu trebuie apreciată numai după gustul şi aspectul lor, ci şi
după valoarea lor alimentară şi în special după conţinutul lor de proteine, grăsimi şi vitamine.
În timpul sterilizării conservelor, o parte din proteine se descompun şi deci cantitatea de
azot neproteic se măreşte; astfel, în carnea proaspătă de peşte azotul proteinic reprezintă 82% din
azotul total, pe când în conserve, după sterilizare, conţinutul se micşorează aproximativ la 72%.
Ţinând seama de aceste calităţi ale conservelor de peşte sterilizate şi de faptul că ele pot fi
păstrate timp îndelungat, fără a se altera, putând fi transportate cu uşurinţă la distanţe mari, se
poate spune că aceste conserve sunt produse de valoare alimentară sigură şi importantă pentru
hrana celor ce muncesc.

Materii prime utilizate. Aprovizionarea cu materii prime şi recepţia de la furnizori

Pentru ţara noastră prezintă importanţă mai mare peştii care trăiesc în apele
noastre interioare, râuri, lacuri, inclusiv Delta Dunării, în Marea Neagră sau cei oceanici, în
măsura în care se mai pescuiesc cu nave proprii sau intră în circuitul comercial prin import sau
export.

Peştele viu
Se comercializează, în special, peştii de apă dulce cum ar fi: crapul, somnul, ştiuca,
şalăul, carasul. înainte de transport, peştele viu se menţine 24 ore în aşa-numita parcare fără
alimentare pentru golirea conţinutului stomacal. Transportul se face în rezervoare cu apă la o
temperatură care să oscileze cu maximum 6°C faţă de apa din eleşteu. Raportul peşte apă la
transport este de 1:1,5 sau 1:2 pentru distanţe mici şi 1:3 şi chiar 1:4 pentru distanţe mari. în
magazinele de desfacere, peştele viu se păstreză în acvarii în condiţii de temperatură şi de oxigen
normale (începând cu lunile răcoroase). La livrare se socoteşte peşte viu numai acela ce se mişcă
normal (este vorba de mişcarea corpului, a operculelor şi a maxilarelor) şi înoată cu spinarea în
sus.

Peştele refrigerat
Imediat după pescuire, peştele trebuie refrigerat (refrigerare în apă răcită sau cu gheaţă).
La refrigerare se utilizează gheaţă naturală sau artificială măruntă (bucăţi de 4 cm) în proporţie
de 75% faţă de masa peştelui. Primul strat este de gheaţă (25% din total), urmând straturi
alternative de peşte şi gheaţă. Ultimul strat este de gheaţă (40% din total gheaţă). Transportul se
face cu mijloace izoterme, refrigerente sau frigorifice.

Condiţiile de calitate pentru peştele proaspăt.

Peştele proaspăt, refrigerat, care se sortează după lungime şi greutate trebuie să
corespundă anumitor proprietăţi senzoriale ca aspect şi consistentă, care-l deosebesc de
cel alterat.Examinarea peştelui refrigerat se face după aceleaşi criterii de apreciere. În ceea ce
priveşte peştele congelat, examinarea se face atât înainte cât şi după decongelare. Peştele bine
congelat dă un sunet clar la ciocănire, ceea ce înseamnă că îngheţarea este uniformă şi cuprinde
toată masa.

Peştele congelat
Peştele se poate supune congelării sub formă de peşte întreg, fileuri, batoane.
a) Peştele întreg poate fi congelat ca atare, eviscerat, eviscerat şi decapitat. Peştele
mare morun, nisetru, somn) se congelează separat (suspendat sau pe grătare) iar cel mai mic în
lăzi sau în brichete (blocuri) de -12 kg.
b) Fileul reprezintă porţiunile musculare prelevate paralel cu coloana vertebrală şi
congelate fie în pachete mici (-400 g), fie în brichete (blocuri) de -12 kg. Ambalarea are loc
înainte de congelare pentru fileul în ambalaje mici şi după congelare în cazul brichetelor.
Metodele de congelare aplicate la peşte pot fi: congelare în aer la t aer = -30...- 40°C

3.4 Etapele principale ale procesului tehnologic

a) Recepţia peştelui. Recepţia se face din punct de vedere cantitativ şi calitativ,
admiţându-se la prelucrare numai peşte proaspăt (refrigerat sau congelat).
b) Decongelarea peştelui. Se face în aer la 20 gr C, timp de 24-36 ore, în apă la 15-20 gr
C, timp de 1,5-2 ore sau în saramură de 3-4%, la 20-25 gr C, timp de 1-4 ore.
c) Desolzirea, decapitarea, eviscerarea şi îndepărtarea aripioarelor. Sunt operaţii care
se aplică la toate speciile de peşte. Desolzirea se face în maşini speciale, iar celelalte operaţii se
execută mecanizat şi manual.
d) Spălarea peştelui. Se face manual sau mecanizat şi are drept scop îndepărtarea
mucusului, sângelui, resturilor de viscere şi a altor impurităţi precum şi reducerea gradului de
infectare cu microorganisme. Bucăţile de peşte, inclusiv fileurile, trebuie spălate rapid (2-3 min)
pentru a evita umflarea ţesutului muscular şi pentru a limita pierderile de substanţe solubile.
Pierderile în greutate la spălarea trunchiurilor de peşte sunt de 1-3,2%, în funcţie de specie.
 e) Porţionarea peştelui. Se poate face manual sau mecanic, la dimensiuni care să poată
intra în recipientul utilizat.
f) Sărarea peştelui. Se face într-o soluţie concentrată de 20% NaCl, timp de 2-15 min, în
funcţie de mărimea bucăţilor, astfel încât în produsul finit conţinutul de NaCl să fie 1,5-2,5%.
Sărarea se face în scopul de a da conservelor gust, pentru o deshidratare parţială ş i pentru a
îmbunătăţi consistenţa cărnii de peşte.
g) Înfăinarea peştelui. Se realizează numai pentru peştele ce urmează a fi prăjit ş i are
drept scop: protejarea cărnii de peşte împotriva închiderii la culoare şi apariţiei gustului amar în
timpul prajirii; protejarea suprafeţei peştelui faţă de o deshidratare excesivă; formarea gustului şi
a mirosului la prăjire prin caramelizarea hidraţilor de carbon din făină.
h) Prelucrarea termică iniţială. Această operaţie poate consta în: prăjire, aburire, fierbere
(în ulei, saramură), afumare, în funcţie de tipul de conservă ce se fabrică
Prăjirea se face în ulei de floarea-soarelui, la temperatura de 130...140°C, timp de 3-8
min, la peştele destinat conservelor în sos tomat.
i) Aburirea se realizează, de regulă, la 95...115°C, timp de 5-25 min, în funcţie de specie
şi de mărimea bucăţilor. Aburirea excesivă duce la fărâmiţarea bucăţilor de peşte. Pierderile prin
aburire sunt de 8-12% faţă de masa iniţială, iar pierderile în azotat reprezintă 4-5% din azotul
total.
„Fierberea" în saramură se realizează la 80...85 gr C, timp de 10-15 min, pentru peştele
slab şi semigras destinat semiconservelor la 90°C, timp de 5-10 min, pentru cel gras.
Afumarea se face la peştele pentru conservele în ulei (crap, sprot etc). Se face o afumare
uşoară. Se poate folosi şi lichid de afumare sau ulei aromatizat cu fum, caz în care nu se mai face
afumarea peştelui.
Umplerea recipientelor se poate face manual sau mecanic (cu dozatoare), în principal
pentru partea lichidă. Pentru a elimina aerul, sosul sau uleiul se toarnă în stare fierbinte sau, la
operaţia următoare, închiderea se face cu ajutorul maşinilor de închis sub vid.

Sterilizarea (inclusiv răcirea) se realizează după bareme de sterilizare.

Ambalarea produselor alimentare din categoria conservelor de peşte. Prezentarea
ambalajelor de transport Odată cu dezvoltarea şi diversificarea producţiei de bunuri, concomitent
cu dezvoltarea comerţului, are loc şi diversificarea şi dezvoltarea activităţilor de ambalare şi
implicit a producţiei de ambalaje. La nivelul întregii planete, se consideră că aproximativ 99%
din producţia de mărfuri se tranzacţionează în stare ambalată.

3.5 Ambalajul de transport – foloseşte la transportul produselor ambalate (ex. unităţi

de transport paletizat şi sau prin intermediul containerelor).

Cartonul pentru ambalaje poate fi:

1. carton duplex – este format din două straturi diferite de material fibros, unite în stare
umedă prin presare.
2. cartonul triplex – este format din minim trei straturi diferite de material fibros, unite în
stare umedă prin presare
3. cartonul ondulat – este format din unul până la patru straturi netede şi unul sau trei
straturi ondulate din hârtie inferioară sau superioară de ambalaj, unite între ele printr-un adeziv
 Etichetele alimentelor trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:
a) denumirea sub care este vândut alimentul;
b) lista cuprinzând ingredientele;
c) cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente;
d) cantitatea netă pentru alimentele preambalate
e) data durabilităţii minimale sau, în cazul alimentelor care din punct de
vedere microbiologic au un grad înalt de perisabilitate, data limită de consum;
f) condiţiile de depozitare sau de folosire, atunci când acestea necesită indicaţii speciale;
g) denumirea comercială şi sediul producătorului, al ambalatorului sau al distribuitorului;
în cazul produselor din import se înscriu numele şi sediul importorului sau ale distribuitorului
înregistrat în România;
h) locul de origine sau de provenienţă a alimentului, dacă omiterea acestuia ar fi de natură
să creeze confuzii în gândirea consumatorilor cu privire la originea sau provenienţa reală a
alimentului
i) instrucţiuni de utilizare, atunci când lipsa acestora poate determina o
utilizare necorespunzătoare a alimentelor;
j) o menţiune care să permită identificarea lotului

3.6 Transportul şi modul de depozitare a produselor alimentare din categoria conservelor

de peşte.
Ambalarea conservelor se face în lăzi de lemn, lăzi de carton sau folie termocontractabilă.
Paletizarea conservelor în vederea livrării se efectuează izolat sau pachetizat.

3.7 Depozitarea
Depozitarea conservelor de peşte sterilizate se face în spaţii închise (magazii) curate,
uscate, bine aerisite, ferite de îngheţ, la temperaturi de maxim +18 gr C şi umiditate relativă a
aerului de maxim 80%.
Condiţii igienico-sanitare la fabricarea conservelor din peşte
La recepţia calitativă se vor îndepărta peştii care prezintă leziuni produse de boli infecţioase,
micoze sau boli parazitare.

Recepţia materiilor auxiliare va urmări în special condimentele, cărora li se vor face

periodic examen microbiologic. Pe parcursul etapelor tehnologice de procesare se va acorda o
atenţie deosebită respectării regulilor de igienă. Spălarea se va face numai cu apă potabilă.
Sterilizarea se va face cu respectarea temperaturii prescrise şi numai în instalaţii dotate cu
aparatură de înregistrare a regimului de sterilizare.
După sterilizare cutiile se spală, se şterg bine şi se depozitează în spaţii igienizate şi bine
aerate. Termostatarea se face conform normativelor legal admise.

Alegerea peştelui

Peştele proaspăt
Când cumpăraţi peştele, uitaţi-vă cu atenţie la caracteristicile acestuia. Dacă e proaspăt,
ar trebui:
  să aibă ochii clari, limpezi, uşor bombaţi; dacă sunt tulburi sau înfundaţi este un
semn că peştele a fost pescuit cu mai mult timp în urmă);
 mirosul să fie uşor şi proaspăt (nu acru, de amoniac sau de peşte!); mirosul „de
peşte” apare în timp, dar nu ar trebui să fie puternic şi de nesuportat;
 branhiile să fie intacte, de culoare roşu deschis (nu maronii, gri sau albicioase, un
alt posibil semn al alterării) şi fără mucozităţi;
 pielea este lucioasă, nu uscată;
 carnea este fermă şi elastică, fie că e vorba de un peşte întreg sau de fileuri - dacă
apăsaţi cu un deget, carnea revine la loc; dacă în loc rămâne o adâncitură, peştele nu este
proaspăt;
 fileurile nu prezintă porţiuni cu culoarea modificată (mai închise sau mai deschise
la culoare) sau cu zone uscate.
În cazul peştelui sau fileurilor proaspete, asiguraţi-vă că acestea stau în frigider sau pe un
pat gros de gheaţă, care nu se topeşte.

Peştele congelat
 Asiguraţi-vă că ambajalul nu este rupt sau deschis.
 Nu cumpăraţi produsele care prezintă gheaţă în interiorul ambalajului, pentru că
arată că au fost congelate mult timp sau decongelate şi recongelate.
 Unele produse congelate au menţionată pe ambalaj temperatura la care ar trebui
ţinute. În acest caz puteţi verifica dacă această temperatură a fost respectată

Legislaţiea naţionala şi europena privind siguranţa alimentelor

Politica UE protejează sănătatea de-a lungul întregului lanț alimentar – adică în fiecare
etapă a procesului de producție, de la fermă la consumator – prevenind contaminarea alimentelor
și promovând igiena alimentară, informarea cu privire la alimente și sănătatea și bunăstarea
animalelor și a plantelor.

Politica alimentară a UE își propune:

• să garanteze că alimentele și furajele pentru animale sunt sigure și hrănitoare;

• să asigure un nivel ridicat de sănătate și bunăstare a animalelor și de protecție a

plantelor;

• să garanteze o informare adecvată și transparentă cu privire la originea, conținutul,

etichetarea și utilizarea alimentelor.

Principii de bază Legislația UE în domeniul alimentar se bazează pe următoarele principii

comune, asupra cărora au convenit toate statele membre ale UE:
 — protecția sănătății publice, a sănătății plantelor și a sănătății și a bunăstării animalelor;
— analiza riscurilor și consultanță științifică independentă;
— precauția;
— posibilitatea de a asigura trasabilitatea produselor, până la originea acestora;
— furnizarea de informații transparente, clare și lipsite de ambiguitate cu privire la alimente
și furaje;
— definirea clară a responsabilităților tuturor actorilor din cadrul lanțului agroalimentar,
care au datoria de a scoate pe piață alimente sigure;
— efectuarea de controale stricte și verificări periodice;
— educație și formare.

În fiecare an, în Europa se pierd peste 100 de milioane de tone de alimente. Pierderile din
agricultură și capturile de pește aruncate înapoi în apă nu intră în aceste estimări. Această risipă
se întâlnește în toate etapele lanțului alimentar: producție primară, procesare, vânzare cu
amănuntul/cu ridicata, servicii de catering, consum. Impactul ecologic, economic și social este
foarte important. UE dorește ca, până în 2020, să reducă la jumătate cantitatea de deșeuri
alimentare. Acest obiectiv face parte din strategia sa privind folosirea eficientă a resurselor.

Legislaţie siguranţa alimentelor şi sănătate publica

Principii generale pentru siguranta alimnetelor

Legea nr. 150 din 14 mai 2004 (*republicată*) privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru
animale*)

Prezenta lege reprezintă baza pentru asigurarea unui nivel înalt de protecţie a sănătăţii
publice şi a intereselor consumatorilor în ceea ce priveşte alimentele, ţinând cont de diversitatea
surselor de alimente, asigurând funcţionarea eficientă a pieţei naţionale.(2) Prezenta lege
stabileşte principii şi responsabilităţi comune, mijloacele de a asigura o bază ştiinţifică solidă,
cerinţe şi proceduri organizatorice eficiente pentru a susţine luarea celor mai potrivite decizii în
domeniul siguranţei alimentelor şi al hranei pentru animale.

ORDIN nr. 24 din 3 martie 2017 privind aprobarea Normei pentru siguranţa alimentelor

cu privire la procedura de autorizare pentru siguranţa alimentelor a unităţilor producătoare de
seminţe germinate.
Legea nr. 150/2004 privind siguranța alimentelor
 Prezenta lege reprezintă baza pentru asigurarea unui nivel înalt de protecție a sănătății oamenilor
și a intereselor consumatorilor în ceea ce privește alimentele, ținând cont de diversitatea ofertei
alimentare, incluzând și produsele tradiționale, precum și funcționarea eficientă a pieței interne.
Prezenta lege stabilește principii și responsabilități comune, mijloacele de a asigura o bază
științifică solidă, cerințe și proceduri organizatorice eficiente pentru a susține luarea celor mai
potrivite decizii în domeniul siguranței alimentelor și al hranei pentru animale.

Principalele organizaţii naţionale implicate în asigurarea siguranţei

 alimentelor sunt:

- Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care se ocupă cu

standardele şi siguranţa alimentelor, etichetarea şi tehnologia
produselor alimentare
- Ministerul Sănătăţii, care se ocupă cu aspectele privind igiena
alimentară, controlul microbian şi problemele de nutriţie
- Ministerul Mediului, care se ocupă în general de siguranţa apei
- Autoritatea de Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor ANSVSA
- Agenţia Română pentru Siguranţa Alimentelor ARSA
- Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ANPC

Din punctual meu de vedere, peştele ar trebui să facă parte din alimentaţia noastră
datorită conţinutului ridicat de proteine, acizi graşi Omega 3, vitamine şi minerale.
Pentru siguranţa alimentară şi evitarea contactării unor bacterii periculoase, alegerea, depozitarea
şi prepararea peştelui trebuie să se facă cu atenţie. În acest fel putem evita riscul unor intoxicaţii
alimentare.
Protejarea sănătății oamenilor, a animalelor și a plantelor, în fiecare etapă a procesului de
producție, este o prioritate-cheie . UE dorește să se asigure că cetățenii săi acces la alimente
sigure și hrănitoare, obținute din plante și animale sănătoase. În același timp, își propune să
garanteze buna funcționare a industriei alimentare .
Am început să consum mai mult pește de când am citit un articol referitor la un studiu,
publicat în American Journal of Preventive Medicine: consumul de pește preparat prin coacere
sau frigere, indiferent de sortiment și de cantitatea de Omega-3 conținută, are numeroase
beneficii pentru creier.

Peștele copt sau fript are un nivel mai ridicat de Omega-3 decât cel prăjit deoarece
respectivii acizi grași sunt distruși la temperaturi extrem de ridicate.
Parerea mea referitoare la legislația privind siguranța alimentelor, punând accent pe
produsele din pește, este important să se țină cont de fiecare lege, regulament. Acestea se pun în
aplicare, se fac controale și se dau sancțiuni. Un exemplu: Inspectorii sanitari veterinari al
D.S.V.S.A. Bacău au identificat abateri de la legislatia privind siguranța alimentelor, fiind luate
măsuri de confiscare a 83 kg de produse alimentare și aplicate sancțiuni contravenționale în
valoare totală de 9200 lei.
Așadar, pentru a preveni apariția unor situații nedorite, atât operatorii din domeniul
alimentar şi nu în ultimul rând consumatorii, trebuie să țină cont de normelor de igienă şi de
funcţionare a unităţilor, condiţiilor de depozitare şi a temperaturilor optime de păstrare a
materiilor prime şi a produselor finite, operaţiunile de ambalare şi regulile de etichetare a
produselor alimentare etc.