Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Menestrel trist, mai aburit Cu eunucul lui bătrân, La soare, roata se măreşte;
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă, Veni s-o-mbie, cu dulceaţă: La umbră, numai carnea creşte
De cuscrul mare dăruit Şi somn e carnea, se dezumflă,
Cu pungi, panglici, beteli cu - Enigel, Enigel, Dar vânt şi umbră iar o umflă...
funtă, Ţi-am adus dulceaţă, iacă.
Uite fragi, ţie dragi, Frumos vorbi şi subţirel
Mult îndărătnic menestrel, Ia-i şi toarnă-i în puiacă. Lapona dreaptă, Enigel,
Un cântec larg tot mai încearcă, Dar timpul, vezi, nu adăsta,
Zi-mi de lapona Enigel - Rigă spân, de la sân, Iar soarele acuma sta
Şi Crypto, regele-ciupearcă! Mulţumesc Dumitale. Svârlit în sus, ca un inel.
Eu mă duc să culeg
- Nuntaş fruntaş! Fragii fragezi, mai la vale. - Plângi, preacuminte Enigel!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o, Lui Crypto, regele-ciupearcă.
Dar, cântecul, tot zice-l-aş, -Enigel, Enigel, Lumina iute cum să-i placă?
Cu Enigel şi riga Crypto. Scade noaptea, ies lumine, El se desface uşurel
Dacă pleci să culegi, De Enigel,
- Zi-l menestrel! Începi, rogu-te, cu mine. De partea umbrei moi, să treacă...
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Azi zi-mi-l strâns, încetinel, -Te-aş culege, rigă blând... Dar soarele, aprins inel,
La spartul nunţii, în cămară. Zorile încep să joace Se oglindi adânc în el;
Şi eşti umed şi plăpând: De zece ori, fără sfială,
* Teamă mi-e, te frângi curând, Se oglindi în pielea-i cheală.
Lasă. - Aşteaptă de te coace.
Des cercetat de pădureţi Şi sucul dulce înăcreşte!
În pat de râu şi-n humă unsă, -Să mă coc, Enigel, Ascunsa-i inimă plesneşte,
Împărăţea peste bureţi Mult aş vrea, dar vezi, de soare, Spre zece vii peceţi de semn,
Crai Crypto, inimă ascunsă, Visuri sute, de măcel, Venin şi roşu untdelemn
Mă despart. E roşu, mare, Mustesc din funduri de blestem;
La vecinic tron, de rouă parcă! Pete are fel de fel;
Dar printre ei bârfeau bureţii Lasă-l, uită-l, Enigel, Că-i greu mult soare să îndure
De-o vrăjitoare mânătarcă, În somn fraged şi răcoare. Ciupearcă crudă de pădure,
De la fântâna tinereţii. Că sufletul nu e fântână
- Rigă Crypto, rigă Crypto, Decât la om, fiară bătrână,
Şi răi ghioci şi toporaşi Ca o lamă de blestem Iar la făptură mai firavă
Din gropi ieşeau să-l ocărască, Vorba-n inimă-ai înfipt-o! Pahar e gândul, cu otravă,
Sterp îl făceau şi nărăvaş, Eu de umbră mult mă tem,
Că nu voia să înflorească. Ca la nebunul rigă Crypto,
Că dacă-n iarnă sunt făcută, Ce focul inima i-a fript-o,
În ţări de gheaţă urgisită, Şi ursul alb mi-e vărul drept, De a rămas să rătăcească
Pe-acelaşi timp trăia cu el, Din umbra deasă, desfăcută, Cu altă faţă, mai crăiască:
Laponă mică, liniştită, Mă-nchin la soarele-nţelept.
Cu piei, pre nume Enigel. Cu Laurul-Balaurul,
La lămpi de gheaţă, supt zăpezi, Să toarne-n lume aurul,
De la iernat, la păşunat, Tot polul meu un vis visează. Să-l toace, gol la drum să iasă,
În noul an, să-şi ducă renii, Greu taler scump cu margini Cu măsălariţa-mireasă,
Prin aer ud, tot mai la sud, verzi Să-i ţie de împărăteasă.
Ea poposi pe muşchiul crud De aur, visu-i cercetează.
La Crypto, mirele poienii.
Mă-nchin la soarele-nţelept,
Pe trei covoare de răcoare Că sufletu-i fântână-n piept,
Lin adormi, torcând verdeaţă: Şi roata albă mi-e stăpână,
Când lângă sân, un rigă spân, Ce zace-n sufletul-fântână.
Leoaică tânară, iubirea – Nichita Stănescu
Dar ochii mari și minunați Și se tot duce... S-a tot dus. Când fața mea se pleacă-n jos,
Lucesc adânc himeric, De dragu-unei copile, În sus rămâi cu fața,
Ca două patimi fără saț S-a rupt din locul lui de sus, Să ne privim nesățios
Și pline de-ntuneric. Pierind mai multe zile. Și dulce toată viața;
*
– „Din sfera mea venii cu greu În vremea asta Cătălin, Și ca să-ți fie pe deplin
Ca să te-ascult ș-acuma, Viclean copil de casă, Iubirea cunoscută,
Și soarele e tatăl meu, Ce împle cupele cu vin Când sărutându-te mă-nclin,
Iar noaptea-mi este muma; Mesenilor la masă, Tu iarăși mă sărută."
O, vin', odorul meu nespus, Un paj ce poartă pas cu pas Ea-l asculta pe copilaș
Și lumea ta o lasă; A-mpărătesii rochii, Uimită și distrasă,
Eu sunt luceafărul de sus, Băiat din flori și de pripas, Și rușinos și drăgălaș,
Iar tu să-mi fii mireasă. Dar îndrăzneț cu ochii, Mai nu vrea, mai se lasă.
O, vin', în părul tău bălai Cu obrăjei ca doi bujori Și-i zise-ncet: - "Încă de mic
S-anin cununi de stele, De rumeni, bată-i vina, Te cunoșteam pe tine,
Pe-a mele ceruri să răsai Se furișează pânditor Și guraliv și de nimic,
Mai mândră decât ele." Privind la Cătălina. Te-ai potrivi cu mine...
– „O, ești frumos cum numa-n Dar ce frumoasă se făcu Dar un luceafăr, răsărit
vis Și mândră, arz-o focul; Din liniștea uitării,
Un demon se arată, Ei Cătălin, acu-i acu Dă orizon nemărginit
Dară pe calea ce-ai deschis Ca să-ți încerci norocul. Singurătății mării;
N-oi merge niciodată!
Și-n treacăt o cuprinse lin Și tainic genele le plec,
Mă dor de crudul tău amor Într-un ungher degrabă. Căci mi le împle plânsul
A pieptului meu coarde, – „Da' ce vrei, mări Cătălin? Când ale apei valuri trec
Și ochii mari și grei mă dor, Ia du-t' de-ți vezi de treabă." Călătorind spre dânsul;
Privirea ta mă arde."
– „Ce voi? Aș vrea să nu mai Lucește c-un amor nespus
– „Dar cum ai vrea să mă stai Durerea să-mi alunge,
cobor? Pe gânduri totdeuna, Dar se înalță tot mai sus,
Au nu-nțelegi tu oare, Să râzi mai bine și să-mi dai Ca să nu-l pot ajunge.
Cum că eu sunt nemuritor, O gură, numai una."
Și tu ești muritoare?" Pătrunde trist cu raze reci
– „Nu caut vorbe pe ales, – „Dar nici nu știu măcar ce-mi Din lumea ce-l desparte...
Nici știu cum aș începe - ceri, În veci îl voi iubi și-n veci
Deși vorbești pe înțeles, Dă-mi pace, fugi departe - Va rămânea departe...
Eu nu te pot pricepe; O, de luceafărul din cer
M-a prins un dor de moarte." De-aceea zilele îmi sunt
Dar dacă vrei cu crezământ Pustii ca niște stepe,
Să te-ndrăgesc pe tine, – „Dacă nu știi, ți-aș arăta Dar nopțile-s de-un farmec
Tu te coboară pe pământ, Din bob în bob amorul, sfânt
Fii muritor ca mine." Ci numai nu te mânia, Ce nu-l mai pot pricepe."
Ci stai cu binișorul.
– „Tu-mi ceri chiar nemurirea – „Tu ești copilă, asta e...
mea Cum vânătoru-ntinde-n crâng Hai ș-om fugi în lume,
În schimb pe-o sărutare, La păsărele lațul, Doar ni s-or pierde urmele
Dar voi să știi asemenea Când ți-oi întinde brațul stâng Și nu ne-or ști de nume,
Cât te iubesc de tare; Să mă cuprinzi cu brațul;
Căci amândoi vom fi cuminți, – „Hyperion, ce din genuni *
Vom fi voioși și teferi, Răsai c-o-ntreagă lume, În locul lui menit din cer
Vei pierde dorul de părinți Nu cere semne și minuni Hyperion se-ntoarse
Și visul de luceferi." Care n-au chip și nume; Și, ca și-n ziua cea de ieri,
Lumina și-o revarsă.
* Tu vrei un om să te socoți,
Porni luceafărul. Creșteau Cu ei să te asameni? Căci este sara-n asfințit
În cer a lui aripe, Dar piară oamenii cu toți, Și noaptea o să-nceapă;
Și căi de mii de ani treceau S-ar naște iarăși oameni. Răsare luna liniștit
În tot atâtea clipe. Și tremurând din apă.
Ei numai doar durează-n vânt
Un cer de stele dedesubt, Deșerte idealuri - Și împle cu-ale ei scântei
Deasupra-i cer de stele - Când valuri află un mormânt, Cărările din crânguri.
Părea un fulger nentrerupt Răsar în urmă valuri; Sub șirul lung de mândri tei
Rătăcitor prin ele. Ședeau doi tineri singuri
Ei doar au stele cu noroc
Și din a chaosului văi, Și prigoniri de soarte, – „O, lasă-mi capul meu pe sân,
Jur împrejur de sine, Noi nu avem nici timp, nici loc, Iubito, să se culce
Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi, Și nu cunoaștem moarte. Sub raza ochiului senin
Cum izvorau lumine; Și negrăit de dulce;
Din sânul vecinicului ieri
Cum izvorând îl înconjor Trăiește azi ce moare, Cu farmecul luminii reci
Ca niște mări, de-a-notul... Un soare de s-ar stinge-n cer Gândirile străbate-mi,
El zboară, gând purtat de dor, S-aprinde iarăși soare; Revarsă liniște de veci
Pân' piere totul, totul; Pe noaptea mea de patimi.
Părând pe veci a răsări,
Căci unde-ajunge nu-i hotar, Din urmă moartea-l paște, Și de asupra mea rămâi
Nici ochi spre a cunoaște, Căci toți se nasc spre a muri Durerea mea de-o curmă,
Și vremea-ncearcă în zadar Și mor spre a se naște. Căci ești iubirea mea de-ntâi
Din goluri a se naște. Și visul meu din urmă."
Iar tu, Hyperion, rămâi
Nu e nimic și totuși e Oriunde ai apune... Hyperion vedea de sus
O sete care-l soarbe, Cere-mi cuvântul meu de-ntâi - Uimirea-n a lor față;
E un adânc asemene Să-ți dau înțelepciune? Abia un braț pe gât i-a pus
Uitării celei oarbe. Și ea l-a prins în brațe...
Vrei să dau glas acelei guri,
– „De greul negrei vecinicii, Ca dup-a ei cântare Miroase florile-argintii
Părinte, mă dezleagă Să se ia munții cu păduri Și cad, o dulce ploaie,
Și lăudat pe veci să fii Și insulele-n mare? Pe creștetele-a doi copii
Pe-a lumii scară-ntreagă; Cu plete lungi, bălaie.
Vrei poate-n faptă să arăți
O, cere-mi, Doamne, orice preț, Dreptate și tărie? Ea, îmbătată de amor,
Dar dă-mi o altă soarte, Ți-aș da pământul în bucăți Ridică ochii. Vede
Căci tu izvor ești de vieți Să-l faci împărăție. Luceafărul. Și-ncetișor
Și dătător de moarte; Dorințele-i încrede
Îți dau catarg lângă catarg, – „Cobori în jos, luceafăr blând,
Reia-mi al nemuririi nimb Oștiri spre a străbate Alunecând pe-o rază,
Și focul din privire, Pământu-n lung și marea-n larg, Pătrunde-n codru și în gând,
Și pentru toate dă-mi în schimb Dar moartea nu se poate... Norocu-mi luminează!"
O oră de iubire...
Și pentru cine vrei să mori? El tremură ca alte dăți
Din chaos, Doamne,-am apărut Întoarce-te, te-ndreaptă În codri și pe dealuri,
Și m-aș întoarce-n chaos... Spre-acel pământ rătăcitor Călăuzind singurătăți
Și din repaos m-am născut. Și vezi ce te așteaptă." De mișcătoare valuri;
Mi-e sete de repaos."
Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul
– „Ce-ți pasă ție, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Ti-am auzit cuvantul, zicand ca nu se poate. Nici rugaciunea, poate, nu mi-e rugaciune,
Nici omul meu nu-i, poate, omenesc.
Ard catre tine-ncet, ca un taciune,
PSALM 2 Te caut mut, te-nchipui, te gandesc.
Tare sunt singur, Doamne, si piezis!
Copac pribeag uitat in campie, Ochiul mi-e viu, puterea mi-e intreaga
Cu fruct amar si cu frunzis Si te scrutez prin albul tau vesmant
Tepos si aspru-n indarjire vie. Pentru ca mintea mea sa poata sa-nteleaga
Tanjesc ca pasarea ciripitoare Nengenunchiata firii pe pamant.
Sa se opreasca-n drum,
Sageata noptii zilnic varfu-si rupe Cand magii au purces dupa o stea,
Si zilnic se-ntregeste cu metal. Tu le vorbeai – si se putea.
Sufletul meu, deschis ca sapte cupe,
Asteapta o ivire din cristal, Cand fu sa plece si Iosif,
Pe un stergar cu braie de lumina. Scris l-ai gasit in catastif
Si i-ai trimis un inger de povata –
Spune tu, Noapte, martor de smarald, Si ingerul statu cu el de fata.
In care-anume floare si tulpina Ingerii tai grijeau pe vremea ceea
Dospeste sucul fructului Sau cald? Si pruncul si barbatul si femeea.
PSALM 5 PSALM 7
(Nu-ti cer un lucru prea cu neputinta) Vecinul meu a strans cu nendurare
Gradini, livezi, cirezi, hambare.
Nu-ti cer un lucru prea cu neputinta Si stapanirea lui se-ntinde-acum
In recea mea-ncruntata suferinta. Pan la hotarele de fum.
Daca-ncepui de-aproape sa-ti dau ghes, Soarele-apune zilnic si rasare
Vreau sa vorbesti cu robul tau mai des. Intr-ale sale patru buzunare.
Vazduhu-i face parte din avut
De cand s-a intocmit Sfanta Scriptura Cu-al zalelor de stele asternut.
Tu n-ai mai pus picioru-n batatura Luand si lumina-n tarcul lui de zestre,
Si anii mor si veacurile pier O potcovi si-o puse in capestre.
Aci sub tine, dedesubt, sub cer. Din cer ia fulgeri, din pamant grasimi,
Adancuri inmultind cu inaltimi,
Si fostul meu vecin de tarm se tine
Vecin de-o vreme, Doamne, si cu tine.
Urechea lui inchisa pentru graiuri
Cu seama s-a umplut, de mucegaiuri.
Gingia moale, intarcata, suge,
Ochiul porneste bland sa se usuce,
In pantec spini, urzici si aguride
Dau stiri de belsugul ce-l ucide.
Crestetul gol poti sa-l incerci
Puhav subt pipait, ca pe ciuperci.
Si-i subred ca o funie-nnodata,
Cu capataiu-n barca inodata.
Doame, asa obicinuit esti, biet,
Sa risipesti faptura ta incet.
Prefaci in pulbere marunta
Puterea darza si vointa crunta.
Faci dintr-un imparat
Nici praf cat intr-un presarat.
Cocolosesti o-mparatie mare
Ca o foita de tigare.
Dintr-o stapanire semeata
Ai facut putina ceata.
Zidind, schele-nalte si repezi ridici,
Incaleci pe livezi cat muntii melci mici.
Paretele-i veacul patrat
Si treapta e veacul in lat
Si scara e toata vecia.
Si cand le darami, trimiti clipa
Sa-si bata aripa
Dedesubt.