Manuscrisele de la Marea Moartă

Sulurile de la Qumran au fost descoperite în anul 1947, în grotele aflate pe tărmul pustiu al
Mării Moarte. Descoperirea a făcut senzaţie, indeosebi printre cercetători, deoarece, dacă
aceste suluri se dovedeau a fi autentice, însemna că au fost găsite cele mai vechi texte ale
Bibliei şi, totodată, se confirma că au existat esenienii. Să vedem care este adevărul.

Istoria acestor suluri începe cu o povestire despre doi beduini, Muhammed şi Omar, care
păşteau caprele şi au descoperit întâmplător, într-o peşteră, nişte urcioare de lut. Ei au luat
un urcior, i-au scos dopul şi au văzut în interior un sul neobişnuit. Era o piele îngălbenită,
pe care erau scrise nişte semne. Un timp indelungat, sulurile s-au aflat în cortul păstorilor,
şi, într-un sfârşit, beduinii le-au vândut la un preţ de nimic, atunci când au făcut o călătorie
la Betleem. De fapt, navigatorii au găsit şi mai înainte manuscrise ale comunităţii Qumran.

În secolul al III-lea, teologul creştin Origene a găsit asemenea suluri în preajma oraşului

Ierihon. Prin anul 800, un vânător arab a ajuns până la o peşteră din Qumran, unde a găsit
nişte suluri ciudate, pe care le-a transmis evreilor din Ierusalim. Şi la sfârşitul secolului al
XIX-lea, un document din Qumran a fost descoperit într-o veche sinagogă din Cairo.
Atunci aceste descoperiri nu au trezit interesul savanţilor şi sulurile au mai zăcut jumătate
de veac în uitare.

Primul care şi-a exprimat dorinţa de a cumpăra câteva suluri a fost Athanasius Yeshua
Samuel, mitropolitul Bisericii Ortodoxe Siriene, cu sediul în Ierusalim; el a plătit pentru
suluri 24 pfunzi lire (250 dolari). Alt sul, l-a cumpărat americanul Miles Copeland. Al
treilea cumpărător a devenit profesorul-arheolog, Eliezer Sukenik, de la Universitatea
Evreiască. În anul 1948, a fost recunoscută, în cele din urmă, autenticitatea şi vechimea
manuscriselor din Qumran. Sukenik a stabilit imediat vârsta manuscriselor — secolul I
i.Hr. — şi rădăcinile lor eseniene şi a început descifrarea acestora. Ulterior, aceste trei
manuscrise au fost publicate.

Altă soartă au avut sulurile ajunse în mitropolitului Atanasie. Un timp îndelungat, el a

încercat, fără succes, să determine vârsta si importanţa manuscriselor; limba în care au
fost scrise îi era necunoscută. După un şir de încercări nereuşite de a le descifra, în ianuarie
1948, mitropolitul a decis să apeleze la ajutorul lui Sukenik. Savantul a constatat că pe unul
dintre suluri era scris un text din cartea prorocului Isaia.

Dintre celelalte două suluri, unul conţinea statutul unei necunoscute, iar pe altul erau
inşirate nişte comentarii referitoare la cartea profetului Habacuc (Avacum). Sukenik l-a
convins pe Atanasie vândă manuscrisele, dar a început războiul ei nu s-au întâlnit, iar
sulurilor le-a fost sortit să fie transportate, în secret, din Iordania în S.U.A., unde stareţul
le-a pus la păstrare într-un seif. Yul lui Isaia a fost estimat la un milion de dolari. In anul
1954, toate textele au fost cumpărate de Universitatea din Ierusalim, pentru a se continua
studierea lor.

Până în anul 1956, au fost descoperite, în total, unsprezece peşteri, în care se aflau sute de
manuscrise, păstrate total sau parţial, ele alcătuind Cărţile Vechiului Testament, în afară
de Cartea Esterei. Cel mai vechi manuscris biblic s-a dovedit a fi Cărţile lui Samuil (Cărţile
Împărăţiilor).

Toate metodele de datare a documentelor arheologice, aplicate în scopul studierii

manuscriselor jin Qumran, au arătat clar că aceste documente fost scrise în secolele i.Hr.
Savanţii presupun că unele dintre fragmentele cărţilor biblice sunt mult mai vechi.

Mult timp, nu s-a putut stabili cine au fost locuitorii Qumranului. Conform uneia dintre
ipoteze, sulurile din Qumran aparţineau unei secte de esenieni. Nemulţumiţi de faptul că
iudaismul oficial se adaptează la moda elenistică, esenienii şi-au ascuns, în peşteri, sulurile
cu cărţile sfinte. Nu departe de peşteri, arheologii au descoperit relicve ale aşezărilor
omeneşti. Monedele găsite acolo aparţin aceleiaşi perioade ca şi sulurile cu înscrisuri. Nu se
ştie de ce în manuscrise au fost depistate sute de tipuri de scriere şi rămâne de neînţeles cu
ce scop s-ar fi putut organiza un scriptoriu atât de mare, într-o localitate atât de mică.
Rezultă că sulurile au fost  aduse din altă parte, peşterile servind ca ascunzătoare.

Enigma Qumranului constă în faptul că aici nu au fost găsite decât texte religioase:
qumraniţii nu au lăsat nicio inscripţie cu conţinut laic, niciun fel de documente ce conţin
informaţii despre viaţa unei comunităţi. Din acest motiv, tot felul de ipoteze apar şi azi.
Astfel, în anul 1998, un cercetător a emis ipoteza că aşezarea Qumran n-ar fi fost capitala
comunităţii de esenieni, ci un loc temporar de refugiu pentru radicalii care s-au detaşat de
aceasta. În anul 2004, câţiva arheologi şi-au exprimat opinia că, în Qumran ar fi existat o
fabrică de olărit, iar sulurile, găsite în peşteri, au fost lăsate de refugiaţii din Ierusalimul
distrus de romani.

altă enigmă a acestor peşteri este faptul că acolo nu au fost găsite oseminte umane. Se ştie
că majoritatea peşterilor din pustiul iudaic au servit drept loc de refugiu pentru cei care se
salvau de macedoneni, iar mai târziu de romani.

În ianuarie 1956, s-au încheiat săpăturile în peşterile respective. In total, lângă Marea
Moartă, s-au descoperit vreo 40 de peşteri, însă doar în 11 dintre ele au fost găsite
manuscrise. Numărul sulurilor găsite a ajuns la 25 000, dintre acestea doar 10 s-au dovedit
a fi intacte, celelalte fiind fragmentate în bucăţi, care nu depâşesc mărimea unui timbru
poştal. Unele suluri au fost rupte de beduini, care le vindeau turiştilor la preţul de 1 dinar
iordanian pentru un centimetru pătrat.

altă descoperire senzaţională în Qumran au fost două suluri mari confecţionate din cupru
pur, care, cu timpul, s-a oxidat puternic. Ele au fost găsite în anul 1953, la intrarea în a
treia peşteră. Pe suprafaţa internă a foliilor de metal era gravat un text în ebraica veche,
însă acesta a fost imposibil să fie citit: nu s-au putut desfăşura sulurile, pentru că se
fărâmiţau.

Atunci, savanţii au cerut permisiunea să le transporte în Manchester; aici, după ce le-au

tăiat atent în fâşii, le-au putut citi. Pe unul dintre suluri scria că exista 60 de locuri in
Palestina unde sunt îngropate comori uriaşe, care conţin, în total, de la 138 până la 200
tone de metale preţioase. Textul putea fi cam acesta: „In cetatea aflată în Valea Acor,
patruzeci de coţi sub treptele care duc spre est, un sipet cu bani, conţinutul său are
greutatea de şaptesprezece talanţi”. Sau acesta: “Sub piatra mormântului lui Assalonne, în
partea vestică, sunt îngropaţi, la adâncimea de doisprezece coţi, 80 de talanţi”.

Dar este de neînţeles, de unde puteau să aibă asemenea bogătii membrii săracei comunităţi
a qumraniţilor. Savanţii au presupus că preoţii templului din Ierusalim, în ajunul începerii
asediului de către romani, din anul 70, au ascuns comorile templelor în tainiţe, iar cheia de
la comori au ascuns-o în peşteri. În anul 1959, în grabă, până nu au reuşit căutătorii de
comori să le găsească, arheologii au organizat o expediţie, care urma indicaţiile sulului de
cupru. În zadar! Nu se ştie: acel autor necunoscut a încercat încurce pe potenţialii hoţi sau
comorile au fost luate cu douăzeci şi ceva de secole în urmă, sau poate că acele comori nu
sunt reale, ci mitice.

In sulurile din Qumran este exprimată accentuat speranţa de transformare a lumii.

Esenienii zrăiau cu aspiraţii mesianice, aşteptând cu incordare lupta de la urmă, decisivă,
dintre Bine şi Rău. Statutul comunitătii chema fie întotdeauna gata de sosirea epocii lui
Mesia: „Este timpul de a pregăti calea în pustiu şi a-i învăţa pe ei totul ce va necesar să facă
în acest timp” (Statut 9:19-20). “Ei” sunt aleşii, cei care i-au fost fideli invăţătorului
Dreptăţii.

Un loc important printre manuscrise îl au cele eu textele apocaliptice, care se află în

legătură strânsă cu textele apocrife. Unul dintre suluri, numit „Războiul fiilor luminii cu
fiii intunericului”, este dedicat descrierii detaliate a ultimei lupte din Univers dintre Bine şi
Rău, enumerându-se acţiunile unităţilor militare, organizarea acestor unitaţi, legile
militare şi tipurile de arme. Rezultatele războiului sunt predeterminate: de trei ori vor
învinge „fiii luminii” (esenienii), de trei ori vor obţine victoria „fiii şi doar in a şaptea luptă,
primii vor obţine biruinţa definitivă.

Alt text apocaliptic, „Cartea Enigmelor”, relateaza despre nedreptatea cardinală a întregii
istorii mondiale şi exprimă speranţa că ea se va schimba radical: „Si iată semnul că aceasta
se va produce: când pântecul care naşte fărădelegea va fi ferecat, viciile se vor depărta din
faţa dreptăţii, precum întunericul cedează în faţa luminii; şi precum se imprăştie fumul şi
dispare fără urmă, astfel vor dispărea pe veci viciile, iar dreptatea, care se va deschide ca
soarele, va fi ordinea instalată în lume; şi nu vor mai exista taine care ţin de vicii. Atunci
cunoştinţele vor umple lumea şi atunci nu va mai exista în lume nesăbuinţa. Cuvântului îi
este destinat să se realizeze, şi este adevărată prorocirea; deci, trebuie să cunoaşteţi că ea
este inevitabilă”.

Sulurile din Qumran au devenit o enigmă dezlegată a istoriei şi au confirmat vechimea

textelor biblice chiar şi pentru cei care aveau indoieli. De fapt, descoperirea este o relatare
despre faptul cum s-a format Biblia de la iudei şi până la creştini, de aceea importanţa ei
este de nepreţuit.