Edentația parțială redusă

NOȚIUNI GENERALE
- absenţa unităţilor odonto-parodontale de pe arcaEdentaţiadă.
EDENTAŢIA PARŢIALĂ REDUSĂ este o maladie infirmizantă, ce se instalează, în perioada de vârstă activă, iar
tratamentul prin aparate conjuncte, pe care îl impune, este unul invaziv, de ablaţie de ţesut sănătos, urmat de
substituirea artificială a elementelor odonto-parodontale absente.
Varante de edentație parțială
edentaţie totală – lipsa tuturor dinţilor
edentaţia subtotală –pe arcadă mai sunt cel mult 3 dinţi
edentaţia parţială – lipsesc pâna la 12 dinţi:
- ed. parţiala redusă – 3 dinţi consecutiv
-ed parţială întinsă- mai mult de 3 dinţi
- ed. extinsă – lipseşte şi caninul

In funcţie de poziţionarea dinţilor restanţi:

Etiologia edentaţiei parţiale

Factori congenitali
Factori aparenţi
Factori dobânditi
I.1. CAUZE CONGENITALE (EREDITARE)
Ca forme clinice ale reducerii numărului de unităţi dento-parodontale, se citează:
►anodonţia = lipsa în totalitate a unităţilor dento-parodontale (formă foarte rară);
►hipodonţia = lipsa a cel mult cinci unităţi dento-parodontale;
►oligodonţia = lipsa a mai mult de cinci unităţi dento-parodontale.
Alţi autori grupează toate reducerile numerice ale formulei dentare de cauză ereditară în
categoria anodonţiilor, acestea putând fi:
♦parţiale,
♦extinse,
♦subtotale (când pe arcadă există 1-3 dinţi) sau
♦totale.
I.2. CAUZE APARENTE
DINTE INCLUS - dintele absent de pe arcadă, cu morfologie desăvârşită şi sac pericoronar integru,
existent în profunzimea osului maxilar sau submucos, după epuizarea perioadei normale de erupţie.
Cauze:-
- forma mugurelui dentar (ex. mugure deformat)
o poziţie prea profundă.
- lipsa de spaţiu pe arcadă
I.3. CAUZE DOBANDITE
Această categorie reuneşte totalitatea afecţiunilor sistemului stomatognat care, prin evoluţia lor sau
prin eşecul terapeutic (inclusiv iatrogeniile), conduc la extracţia dentara
1. Boala carioasa si complicatiile ei
2. Boala parodontala
3. Boala de focar
4. Osteomielite maxilare
5. Tumori benigne si maligne
6. Traumatisme
7. Nevralgii
8. Tratamente ortodontice – extractii in scop ortodontic
9. Conditii socio-economice
10. Conditii biologice
11. Iatrogenia
1. BOALA CARIOASA SI COMPLICATIILE EI
Caria dentară - afecţiune distructivă, ireversibilă a ţesuturilor dure dentare, cu etiologie
plurifactorială în care predomină elementul infecţios, ce conduce la edentaţie prin indicaţia de
extracţia care apare în pierderile masive de substanţă amelo-dentinară, ce anulează valoarea
masticatorie şi prin complicaţiile pe care le generează (ex. afecţiuni periapicale) sau le
întreţine/amplifică (ex. afecţiunile parodonţiului marginal).
Caria dentară - afecţiune distructivă, ireversibilă a ţesuturilor dure dentare, cu etiologie
plurifactorială în care predomină elementul infecţios, ce conduce la edentaţie prin indicaţia de
extracţia care apare în pierderile masive de substanţă amelo-dentinară, ce anulează valoarea
masticatorie şi prin complicaţiile pe care le generează (ex. afecţiuni periapicale) sau le
întreţine/amplifică (ex. afecţiunile parodonţiului marginal).
Afecţiunile periapicale, complicaţii ale bolii carioase, apar în urma constituirii la nivel periapical
sau lateroradicular (în cazul canalelor accesorii) a unui focar inflamator cronic. Eşecul eliminării
acestuia, prin terapie endodontică convenţională, asociată sau nu cu chirurgie periapicală, impune
indicaţia de extracţie cu apariţia consecutivă a edentaţiei. Trebuie menţionat că o mare parte din
eşecurile terapiei conservative endodontice sunt de cauză operativă (iatrogenică).

2.BOALA PARADONTALA
Boala parodontală, indiferent de forma clinică pe care o îmbracă, recunoaşte o etiologie
multiplă, sumă a acţiunii factorilor locali şi generali (incluzând şi o componentă imună) care, fără un
tratament corespunzător, conduce inevitabil la pierderea unităţilor odontale şi la apariţia
edentaţiei.
4. OSTEOMIELITA MAXILARELOR
Osteomielita - inflamaţie care interesează osul în totalitatea sa, atât structurile dure cât şi ţesutul
medular, producând procese de necroză şi sechestrare. Etiologia osteomielitei este variată, cel mai
frecvent contaminarea realizându-se prin contiguitate (infecţii periapicale sau parodontale),
existând şi posibilitatea diseminării hematogene a infecţiei
5. TUMORI BENIGNE SI MALIGNE
Prin dezvoltarea şi extinderea lor din şi în diferite componente ale sistemului stomatognat,
impun, ca o componentă în cadrul tratamentului chirurgical şi radioterapic, îndepărtarea dinţilor
implantaţi în tumoră sau în vecinătatea acesteia.
De asemenea, tumora prin evoluţia sa (în special formele maligne agresive) pot determina
expulzia dinţilor de pe arcadă.
 6. TRAUMATISME
Consecinţă a unui accident sau a unei agresiuni, traumatismele intervin în apariţia edentaţiei fie
direct (avulsia dintelui) fie indirect (extracţia dinţilor din focarele de fractură sau a celor cu fracturi
corono-radiculare/radiculare nerecuperabile).
7. Conditii socio- economice
Distanţa faţă de cabinetul stomatologic,
Timp necesar tratamentului – singura variantă de a calma suferinţa pacientului
8. Iatrogenia
Iatros =medic, vindecător
gennan = a produce
Iatrogenie – o stare patologică determinată de un medicament sau de o manevră efectuată de
personal medical.
1. TRATAMENTUL AFECŢIUNILOR CORONARE ODONTALE
Tratamentul afecţiunilor coronare odontale - realizat frecvent incorect şi/sau incomplet cu abdicări de
la metodologia corespunzătoare (ex. lipsa îndepărtării în totalitate a dentinei alterate, extensia
preventivă insuficientă, etc.).
Totodată sunt neglijate principiile moderne în tratamentul bolii carioase, în special în ce priveşte
protecţia organului pulpo-dentinar, , ceea ce conduce la recidiva de carie, carii secundare, afectare
pulpo-periapicală care, nerezolvate sau tratate incorect, conduc în final la extracţia dintelui.
Închiderea marginală deficitară la nivelul marginilor cavităţii are ca efect grefarea microbiană şi apoi
continuarea cu un nou puseu al bolii carioase.
2. TRATAMENTUL AFECŢIUNILOR PULPO-PERIAPICALE
Tratamentul afecţiunilor pulpo-periapicale este adeseori inadecvat atât prin alegerea unei variante
eronate de tratament cât şi prin o tehnică deficitară (ex. extirparea incompletă a ţesutului pulpar,
obturaţii radiculare incomplete sau supraobturaţii etc.).
Iatrogenia endodontică de cauză operativă, prin compromiterea ireversibilă a dintelui, (fracturilor
instrumentelor în canale, perforaţii, căi false, modificări de arhitectură apicală, etc.) impune frecvent
extracţia
3. TRATAMENTUL AFECŢIUNILOR PARODONTALE
Tratamentul bolii parodontale este adeseori insuficient aplicat comparativ cu frecvenţa maladiei,
neaplicându-se nici măcar metodologia simplă de protecţie a parodonţiului marginal: detratrajul şi
tratamentul antiinflamator. În unele situaţii clinice de boală parodontală, se indică extracţia fără a se
ţine seama de posibilităţile de tratament conservator.
4. TRATAMENTUL ANOMALIILOR DENTO-MAXILARE
Tratamentul anomaliilor dento-maxilare se realizează de multe ori incorect şi incomplet,
nerespectându-se tendinţele de creştere şi dezvoltare, fără a se lua în considerare echilibrul biologic
stabilit. Recurgerea nejudicioasă la extracţie în scopul realizării de spaţiu pentru alinierea dinţilor
reprezintă cea mai frecventă iatrogenie ortodontică cauzală a edentaţiei
5. TRATAMENTELE PROTETICE
Tratamentele protetice - constituie una dintre cauzele principale ale iatrogeniei stomatologice,
aceasta intervenind fie în etapa conceptuală, fie în cea de execuţie, fie în ambele etape
• ERORI DE DIAGNOSTIC
• ERORI IN ELABORAREA SI EXECUTAREA PLANULUI DE TRATAMENT
• Etapa de pregătire preprotetică
• Etapa proprotetică
• Etapa protetică propriu-zisă
• Etapa de dispensarizare
• Eroare de diagnostic – un exemplu de caz clinic in care s-a preferat extractia in loc de
tratament conservativ, motivatia fiind aceea de implantare imediata
 ERORI IN ELABORAREA SI EXECUTAREA PLANULUI DE TRATAMENT
• Etapa de pregătire preprotetică
Tot în această etapă preprotetică, din cauza erorilor de diagnostic, se apreciază greşit condiţiile
locale şi loco-regionale de aplicare a tratamentului, întocmindu-se planuri de tratament care
suprasolicită rezistenţa mecanică şi biologică a câmpului protetic.
Indiferent de tipul de protezare (conjunctă, adjunctă, mixtă sau compozită) alegerea incorectă şi
insuficientă a dinţilor stâlpi printr-o evaluare necorespunzătoare a coeficienţilor de rezistenţă
biomecanică a acestora duce la depăşirea capacităţii de compensare parodontală astfel încât
forţele anterior fiziologice vor deveni nocive determinând în final mobilizarea dinţilor stâlpi şi
facilitarea invaziei microbiene într-un parodonţiu inflamat.
• Etapa de protetică propriu-zisa - Nerespectarea principiilor de tratament (profilactic, biologic,
biomecanic, curativ)
O amprentare intempestivă poate traumatiza chimic, termic sau mecanic substructura organică,
structurile odonto-parodontale şi ţesuturile moi din vecinătate.
Înregistrarea relaţiilor mandibulo-craniene, utilizând metode rudimentare, antrenează o
adaptare necorespunzătoare a aparatelor protetice.
Execuţia tehnologică greşită a elementelor protetice de către tehnician şi acceptarea cu prea
mare uşurinţă de către medicul stomatolog,- un modelaj incorect al suprafeţelor laterale ale
dinţilor, a corpului de punte, a croşetelor protezelor mobilizabile, etc.
 Execuţia tehnologică greşită a elementelor protetice de către tehnician şi acceptarea cu prea
mare uşurinţă de către medicul stomatolog,- un modelaj incorect al suprafeţelor laterale ale
dinţilor, a corpului de punte, a croşetelor protezelor mobilizabile, etc.
 nerespectarea indicaţiilor oferite de medic cu privire la elementele de agregare şi corpul de
punte-
cele mai frecvente greşeli se realizează la joncţiunea dento-protetică unde modelajul incorect al
marginilor microprotezei şi insuficienta lor adaptare în etapa clinică provoacă iritarea şi ulterior
inflamaţia componentelor parodontale, nerealizarea spaţiului pentru papila interdentară;
 modelajul ocluzal incorect cu abateri grosiere de la morfologia individuală a dinţilor, ceea ce
duce la dificultăţi, modificarea sau chiar imposibilitatea stabilirii unor relaţii ocluzale
corespunzătoare.
 nerespectarea unui regim corect de turnare, determinând apariţia unor defecte intrinseci ale
scheletului metalic sau extrinseci, detectabile defectoscopic, care pot influenţa rezistenţa piesei
protetice.
Etapa de dispensarizare
Ambele suportă modificări în proporţii diferite, datorate, pe de o parte, deteriorării materialelor din
care este confecţionat substitutul artificial, pe de altă parte, involuţiei ţesuturilor biologice, involuţie
ce poate fi fiziologică (senilă) sau patologică (traumatică, prin agresiune microbiană etc.). Aceste
modificări ce se petrec concomitent, dar în rate diferite, duc la apariţia unei neconcordanţe între
lucrarea protetică şi suportul biologic, întreţinând şi accelerând involuţia patologică a acestor
ţesuturi, impunând urmărirea în timp a bolnavului şi chiar reintervenţia.
Insuficienta pregătire metodologică şi, în mod deosebit, de instruire medicală se reflectă în
nedispensarizarea bolnavului şi neefectuarea controlului periodic.
Forme clinice ale edentatiei partiale
 Criteriul functional – Friedman- funcţia pe care o indeplineste in masticaţie
segmentul edentat
Clasa I = afectarea inciziei
Clasa II = afectarea triturarii (IIA, IIB)
Clasa III = afectarea inciziei si triturarii
 Criteriul terapeutic – Osborne
Clasa I=proteze cu sprijin dento-parodontal
Clasa II = proteze cu sprijin muco-osos
Clasa III = proteze cu spriji mixt
 Clasificarea Kennedy – criteriul topografic

Clasificarea Kennedy (Applegate)

 Criteriul topografic - Costa

 EDENTATIE FRONTALA
 EDENTATIE LATERALA
 EDENTATIE TERMINALA
 EDENTATIE MIXTA
A) Evolutia locala
I. COMPENSARE la nivel local:
1.DINTII RESTANTI 
- suprasolicitare
-abrazie, gradul I, II
-ingrosarea stratului de cement
-cresterea nr.de fibre desmodontale
-ingrosarea laminei dura
2. GINGIE  ingrosare
3. OS  reorganizarea trabeculatiei
PRIN PROTEZARE PROGNOSTIC BUN
II. EDENTATII INTINSE+STARE GENERALĂ AFECTATA
 DECOMPENSARE IREVERSIBILA
1-Alterarea tesuturilor de sustinere:
*cresterea mobilitatii dentare
*congestia mansonului epitelial
*largirea spatiului periodontal,
*pungi parodontale
*disparitia laminei dura
*dezorganizarea trabeculatiei
2-Atrofie şi resorbtie osoasa lenta
3-Atrofie mucoasa
B) Evolutia loco-regionala
I.COMPENSARE la nivel loco-regional
 ATM
- îngroşarea capsulei şi a ligamentelor articulare
- uzura pantelor articulare
 MUŞCHI
 - hipertrofie
- tonicitate normală
 STRUCTURI OSOASE
- îngroşare a suprafeţelor externe
- trabeculaţii paralele cu liniile de forţă
II. DECOMPENSARE la nivel loco-regional
 ATM
- fisurarea capsulei
- perforarea meniscului
- cracmente,crepitaţii
- blocaj articular
- luxaţii, subluxaţii
- durere
 MUŞCHI
- oboseală
- spasme
- hiper / hipotonie
- accentuarea hipertrofiei
- durere
• STRUCTURI OSOASE
- trabecule subţiate, întrerupte dezorganizate

COMPLICATIILE EDENTATIEI PARTIALE

Complicaţiile edentaţiei parţiale
 Complicaţii locale
 Complicaţii loco-regionale
 Complicaţii generale
A. Complicatii locale
 Abrazia dintilor restanti
 Deschiderea in evantai a grupului frontal
 Migrari dentare
 Parodontopatia de solicitare
 Mobilitate
 Resorbtie si atrofie osoasa
 si a fibromucoasei
 Complicatii ocluzale – şi consecutiv destabilizarea relatiilor mandibulo-craniene
B. Complicatii loco-regionale
Instalarea sindromului disfunctional al sistemului stomatognat
C. Complicatii generale
Complicatii psihice – nevroze, psihoze
Complicatii digestive – gastrite, ulcer gastro-duodenal, tulburări de peristaltism intestinal etc