Jeanna Sava - Bunicii Mele Respect - Vol II

1
Jeanna Sava
BUNICII MELE, RESPECT

Volumul II
EXTRASE DIN „REVISTA POŞTELOR. TELEGRAFELOR ŞI

TELEFOANELOR” (1926-1929)
PARTEA NEPROFESIONALǍ
(Literatură, Medicină, Igienă, Educaţie, Morală, Hazuri, etc.)
Prin grija şi cu completări istorice şi adnotări ale
d-lui dr. Alexandru Lindner
Editura Sfântul Ierarh Nicolae

2015
2
ISBN 978-606-30-0174-1
Editura Sfântul Ierarh Nicolae
2015
3
CUPRINS
NOTE BIOGRAFICE 9
Anul I, Ianuarie ― Decembrie 1926 11
DE TOATE ŞI DE PRETUTINDENI 11
MAXIME ŞI CUGETĂRI 12
CURIOZITĂŢI , 13
NOTE VESELE 13
REŢETE PRACTICE 14
SĂRUTAREA 15
IN ADÂNCIMEA MARILOR 17
CELE ZECE PORUNCI ALE HIGIENEI AFIŞATE IN ŞCOLILE DIN SUEDIA 19
NOTE VESELE 19
CURIOZITĂŢI 21
REŢETE PRACTICE 23
NOTE VESELE 25
MAXIME ŞI CUGETĂRI, 26
REŢETE FOLOSITOARE 26
CURIOZITĂŢI 27
CREZUL SAU SIMBOLUL CREDINŢEI TELEGRAFIS—TULUI 28
DE ALE TELEFONULUI 29
POVESTE VECHE 30
NOTE VESELE 32
CURIOZITĂŢI 1926, 36
UN FILOSOF, 38
DIN ALE MEDICINII ― AERUL ŞI LUMINA 40
NOTE VESELE 43
CURIOZITĂŢI 44
DE TOATE ŞI DE PRETUTINDENI RPTT 46
4
CURIOZITĂŢI 47
NOTE VESELE 47
MAXIME 48
NOTE VESELE. 48
CURIOZITĂŢI 50
NOTE VESELE 51
DREPTATE! 54
SFATURI IGIENICE 56
DESPRE PRIETENIE 57
O MAMĂ BĂIATULUI SĂU 59
NOTE VESELE 61
NOTE VESELE, 64
LECTURI IGIENICE 67
NOTE VESELE 69
Anul II, Ianuarie ― Decembrie 1927 72
VOIŢI SĂ AJUNGEŢI CENTENARI ? 72
MAXIME 74
NOTE VESELE 77
NOTE VESELE 81
MAXIME ŞI CUGETARI 83
MAXIME 84
NOTE VESELE 84
NOTE VESELE 89
DIVERSE 90
5
NOTE VESELE 93
CURIOZITĂŢI 94
MAXIME şi CUGETĂRI 94
NOTE VESELE, 97
MAXIME Şl CUGETARI 98
PROVERBE 98
CUM SE POATE DEVENI MILIARDAR 99
SFATURI MEDICALE 100
NOTE VESELE 101
CURIOZITĂŢI 102
O POVESTE ARABĂ 104
NOTE VESELE 104
NOTE VESELE 106
DE TOATE ŞI DE PRETUTINDENI, 107
REŢETE FOLOSITOARE, 109
NOTE VESELE 110
NOTE VESELE 111
MAXIME şi CUGETARI 113
MOZAICURI 113
NOTE VESELE 114
NOTE VESELE, 116
CURIOZITĂŢI 118
MOZAICURI 119
NOTE VESELE 121
Anul III, Ianuarie ― Decembrie 1928 125
DIN LUNĂ ÎN LUNĂ 125
DE LA NOI 128
MOZAICURI 128
FEL DE FEL DE ÎNSĂILĂRI 129
6
NOTE VESELE 131

CURIOZITĂŢI 137
MAXIME, 138
NOTE VESELE 139
REŢETE Şl SFATURI FOLOSITOARE 141
MAXIME 141
NOTE VESELE 142
MAXIME Şl CUGETĂRI 143
MAXIME 145
MAXIME, 145
CURIOZITĂŢI 146
NOTE VESELE 147
REŢETE ŞI SFATURI FOLOSITOARE 151
MAXIME 151
MAXIME 152
MAXIME 152
MAXIME 152
FAPTE, OAMENI Şl IDEI 152
DE TOATE şi DE PRETUTINDENI 154
NOTE VESELE 155
MAXIME 157
NOTE VESELE 161
CURIOZITĂŢI 162
MAXIME 163
ŞTIINŢA UNCHIASULUI ÎNŢELEPT RICHARD SAU DRUMUL SPRE BUNĂ STARE
164
PRIMA CĂSĂTORIE A LUI EDISON 169
7
FAPTE, OAMENI ŞI IDEI 170

NOTE VESELE, 172
CURIOZITĂŢI 174
MAXIME 175
MAXIME 175
O „LIGĂ A BUNĂTĂŢII‖ 175
CUGETĂRI 177
NOTE VESELE 181
MAXIME Şl CUGETĂRI, 185
TELEGRAMA 185
NOTE VESELE 187
CUGETĂRI 189
MAXIME 189
FAPTE OAMENI ŞI IDE 189
NOTE VESELE 191
MAXIME 192
MAXIME 192
MAXIME 193
MAXIME 193
Anul IV, Ianuarie ― Decembrie 1929 193
VIAŢA IN GLUMĂ 196
PAGINA HUMORULUI 199
SCRISORI CĂTRE O TÂNĂRĂ FATĂ 202
INTĂIA SCRISOARE 202
A DOUA SCRISOARE 204
A TREIA SCRISOARE 206
A PATRA SCRISOARE 208
8
A CINCEA SCRISOARE 209

A ŞASEA SCRISOARE 211
A ŞAPTEA SCRISOARE 212
A OPTA SCRISOARE 214
A NOUA SCRISOARE 216
POSTFAŢĂ 219
NECROLOG VASILE SAVA 220
BIBLIOGRAFIE 221
9
NOTE BIOGRAFICE
''Ioana Sava născută Gheorghe-Mără—
cine'' a fost o jurnalistă care a publicat articole în
domeniul educaţiei, moralei şi a condiţiei femeii în
societate. S-a născut pe 4 iunie 1871 în Bucureşti ca
una din cele patru fiice a lui Ion Gheorghe-Mărăcine
(n.1826) de profesie comerciant şi a doamnei
Floarea Gheorghe (n. 1838). Ca jurnalistă a publicat
sub numele de „Jeanna Sava‖.
S-a căsătorit pe 2 iulie 1894 cu Vasile Sava.
Din căsătorie au rezultat trei copii: dr. med. Valentin
Sava, dr. jur. Aurel Sava, Silvia Stela Sava. A
decedat pe 20 septembrie 1953 la Bucureşti, după ce
casa i-a fost naţionalizată în 1950 în dispreţul legilor
în vigoare şi ea evacuată forţat la vârsta de 79 de ani.
Cu toată activitatea publicistică foarte
intensă, Jeanna Sava nu şi-a neglijat familia. Pe
lângă sprijinul profesional permanent acordat soţului
în cadrul revistei, a reuşit să-şi ridice şi copii la un
nivel intelectual deosebit.
Cunoştea foarte bine limba franceză. A
vizitat Franţa de multe ori şi în timpul Expoziţiei
Mondiale din anul 1900. A studiat şi pictura. La Paris a pictat printre altele peisaje pe malul Senei.
Până la căsătorie a fost de profesie telegrafistă. După căsătorie, din cauza obligaţiilor creşterii
şi educaţiei celor trei copii nu a mai putut lucra cu angajament, însă pe toată durata editării „Revistei
Telegrafice, Telefonice şi Poştale‖ (1907-1916) şi apoi în cadrul „Revistei Poştelor, Telegrafelor şi
Telefoanelor‖ (1926-1930) – reviste administrate şi conduse de soţul său Vasile Sava – s-a ocupat
exclusiv ca jurnalistă de „Partea neprofesională‖ a revistelor. În acest cadru a publicat în fiecare număr
între 1907 şi 1930 sute de articole referitoare la educaţie, morală, higienă, sfaturi medicale, pagini
vesele, etc.
Revista Telegrafică, Telefonică şi Poştală era un organ de cultură profesională şi generală a
funcţionarilor serviciilor poştale, de telegrafie şi telefonie din România. din Comitetul de redacţie
făceau parte în afara d-lui Vasile Sava, d-nii Becescu Florian, Bolintineanu Chr., Marinescu Dim.,
Craioveanu E., Antoneanu G. Crăciunescu N., Matei H., Jeanna Sava, Andreescu Toma, Stoicovici Al.,
Marini A., Apostolescu Gh., Tibacu Gh., dr. Petru I. Nicolescu alţii.
Revista a fost editată între anii 1907 şi 1916, când din cauza ocupaţiei germane publicarea nu
a mai fost posibilă, administraţia română fiind mutată în Moldova şi Basarabia. Familia Sava a fost
obligată să se refugieze în Basarabia la Cahul.
După război revista a reapărut în 1926 sub numele schimbat de „Revista Poştelor,
Telegrafelor şi Telefoanelor‖.
Cunoscând foarte bine literatura franceză, Jeanna Sava a transmis cititorilor revistei informaţii
foarte actuale privind omul în societate, prin traducerea unor löucrări de vârf ca «Pour faire son
chemin dans la vie» (Pentru a reuşi în viaţă) de Sylvain ROUDIN şi «Comment Réussir Dans la Vie»
10
de Jules FIAUX. Prima carte a fost publicată în traducere, pe capitole, în mod succesiv în numerele
revistei din anul 1910-1911. Cartea lui J. Fiaux a urmat în anii 1915-1916.
S-a ocupat de asemenea de situaţia femeii într-o societate, care la timpul respectiv încă nu
acorda dreptul de vot femeilor. în cadrul acestor teme a căutat şi tradus multe articole sau fragmente
din texte străine, publicând şi multe articole proprii.
Alături de dânsa au publicat în secţiunea „Partea neprofesională‖ Florian I. Becescu, dr. P.I.
Nicolescu din Ploieşti şi alţii.
Preluarea şi transcrierea articolelor a fost făcută de dr. Alexandru Lindner, nepotul d-nei Ioana
Sava, în semn de omagiu pentru munca neobosită şi puţin cunoscută depusă de bunicii săi pentru
educaţia profesională şi socială a cetăţeanului în perioada de modernizare a României.
Dr. Alexandru Lindner

11
ANUL I, IANUARIE ― DECEMBRIE 1926

Din cauza unei rochii scurte.
Astă-vară, în comuna Bughiş, jud. Satu-Mare, s-a petrecut un incident în biserică.
Învăţătoarea Tămaş s-a dus într-o Duminică la biserică. Preotul Pop Demeter a observat-o că
are o rochie scurtă, prea scurtă şi decoltată. În plină biserică, preotul a bruscat-o şi a dat-o afară.
Învăţătoarea pentru acest fapt, a dat în judecată pe preot.
Chestiunea a venit în faţa judecătoriei de ocol din Satu-Mare, care după lungi dezbateri, d.
judecător a adus următoarea sentinţă:
„Întrucât, în toată lumea s-a pornit o viguroasă campanie contra modei, care face ca cea mai
mare parte a corpului să fie descoperită, autorităţile bisericilor creştine din Europa şi America, au
ordonat preoţilor, prin diferite circulari, să atragă atenţiunea credincioşilor asupra acestui fapt.
Episcopia din Chişinău, ca şi cea din Oradea au dat asemenea circulari, iar preotul din Boghiş
de aproape un an şi jumătate luptă în mica eparhie contra modei considerată ca imorală. Pe cele căzute
în greşeală, de mai multe ori le-a avertizat, atât personal cât şi prin curatori, să nu vină la biserică
îmbrăcate cu decolteuri. Poate că sentimentele morale l-a făcut să se servească de mijloace mai
drastice, dar în fond a fost numai un „Excessus mandati―, ceea ce însemnează că a depăşit graniţele
atribuţiunilor sale, însă având în vedere faptul, circumstanţele atenuante îi asigură nepedepsirea „.
Deci, preotul Demeter Pop a fost achitat.
Învăţătoarea însă a făcut apel.
Contra cârciumarilor
La Copenhaga 2 ca şi la Amsterdam, poliţia este mai puţin severă pentru pungaşi, de cât este
pentru cârciumari.
Când un agent poliţienesc întâlneşte un om care se sprijină de felinare, garduri, ziduri, etc., ca
să nu cadă, acest agent opreşte o trăsură şi-l duce la cea mai apropiată secţie poliţienească. Acolo un
doctor îi examinează şi dacă starea lui nu e gravă, agentul conduce pe pacient la domiciliul său.
A doua zi nota doctorului şi nota de plată a birjarului, sunt trimise cârciumarului care a servit
ultimul pahar de băutură.
Inaugurarea monumentului lui Iuda Iscariotul.

La Kiev 3 s-a dezvelit, cu mare pompă, monumentul ridicat lui Iuda Iscariotul de către
membrii societăţii bolşevice „Fără Dumnezeu―. Monumentul reprezintă pe Iuda în mărime naturală,
rupând crucea cu mâinile, iar în picioare, calcă Evanghelia.
Monumentul a costat 50.000 ruble aur, care a fost adunate prin liste de subscripţii obligatorii
de la muncitorii din Kiev.
1
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR‖, Anul I, 1926, p. 53
2
Copenhaga este capitala Danemarcei. Amsterdam: oraş, port în Olanda.
3
Kiev este capitala Ucrainei
12
Cu ocazia dezvelirii acestui monument, s-au produs grave dezordini întrucât o mulţime de
ţărani buni creştini au venit la Kiev şi au atacat pe membrii societăţii „Fără Dumnezeu―, ce asistau la
dezvelirea statuii lui Iuda. A intervenit armata, care cu mare greutate a reuşit să izgonească pe ţărani
din Kiev.
Autorităţile şi armata au fost de partea ruşilor „Fără Dumnezeu―
 Cine nu se bucură de norocul prietenilor, cine nu varsă lacrimi pentru lacrimile prietenului, nu
merită a purta numele de prieten.
 Dacă ţii să te îneci, cazi măcar în apă curată.
 Prostia şi raritatea sunt două surori care nu prea se părăsesc.
 A vorbi de rău, fără scop, e prostie; a vorbi de rău, cu scop, e răutate. Deci cei ce vorbesc de rău,
sunt sau răi sau proşti.
 Satisfacţia ce ai într-o răzbunare, nu durează decât un moment, dar aceia ce ai iertând, e eternă.
(Henri IV 5)
 A se răzbuna de o ofensă, e a se pune la acelaşi nivel cu inamicul său ; a-i ierta, e a se ridică cu
mult d-asupra lui. (La Rochefoucauld 6)
 Răzbunarea cea mai nobilă şi cea mai delicioasă, este iertarea. (Mabire 7)
 Ziua în care n-ai făcut o acţiune bună, nu trebuie socotită la zilele vieţii, întocmai ca şi zilele în
care n-ai învăţat nimic. (Maximă orientală)
 A se încrede în toată lumea şi a nu se încrede în nimeni, sunt două excese. (Seneca 8)
4
5 Henri de Bourbon (în franceză Henri IV), denumit şi Henric cel Mare (Henri le Grand) n. pe 13 dec.1553 în Gasconia şu
d. pe 14 mai 1610, a fost rege al Navarei (1572-1610) şi rege al Franţei (1589-1610), primul rege din familia de Bourbon.
Unul dintre meritele lui ste dezvoltarea economică a Franţei, după un război religios ce a dezbinat ţara. Prin Edictul din
Nantes asigură libertatea religiei protestante hughenote în Franţa. (Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Henric_al_IV-
lea_al_Frantei)
6 François de la Rochefoucauld (n. 15 sep. 1613, Paris - d. 16 martie 1680) a fost filozof şi moralist francez, fin observator
al moravurilor şi caracterelor, autor a 504 „Maxime―. (Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Francois_de_la_Rochefoucauld)
7 Părintele P. H. Mabire este traducătorul în franceză a unor „Eseuri despre filozofia scoţiană― (Vol. 1: „Eseuri despre
facultăţile intelectuale ale omului― Paris .. fraţii Perisse 1844; Vol. 2 Eseuri asupra facultăţilor active umane, Paris J.
Lecoffre , 1846). Originalul în engleză este scris de Thomas Reid, (1710-1796) sub titlurile: „ Essays on the Intellectual
Powers― şi „Essays on Active Powers―.
8 Lucius Annaeus Seneca (sau pe scurt Seneca sau Seneca cel Tânăr, n. ca. 4 î.Hr. – d. 65) a fost un filosof stoic roman,
preceptor al împăratului Nero. Seneca a ocupat şi funcţii în administraţia Imperiului.
13
CURIOZITĂŢI , 9
DIN MANIILE OAMENILOR MARI
Lavoisier, atât îi plăcea cerneala, că îşi făcuse un vas în formă de călimară, pentru a bea apă.
Crebillon, nu putea compune o tragedie, dacă n-avea broaşte pe masă.
Ibsen, nu putea serie dacă n-avea 5—6 mici animale de bronz sau de lemn pe birou.
Cujas (jurist), redacta „Comentariile asupra dreptului roman― culcat pe pământ.
Ampere, nu putea vorbi elevilor săi, decât privind un nasture de la haina lui sau de la unul din
elevi.
Catherina de Medicis, care a făcut să se verse atâta sânge, aproape leşina de mirosul
trandafirilor.
Henri II, nu putea să stea singur într-o cameră, în care era o pisică.
Ducele d’Epernon, leşina la vedere unui epure.
Cancelarul Bacon, cădea în nesimţiri în timpul eclipselor de lună.
Bayle, avea convulsiuni la auzul căderii apei dintr-un robinet.
Haydn, nu compunea decât după ce bea câteva pahare de vin bun.
*
Iarna anului 766 a început la 1 Octombrie şi să întări treptat în fiecare zi până în Februarie.
Gerul fu aşa de mare încât Bosforul şi Marea Neagră au îngheţat până la 30 picioare adâncime, aşa că
se trecea cu piciorul din Asia în Europa.
*
Weber şi Kohlrausch au calculat că cantitatea de electricitate ce însoţeşte un miligram de
hidrogen într-un element voltaic, dacă ar fi răspândită într-un nor la 1000 metri d-asupra pământului, ar
exercita asupra unei cantităţi egale de electricitate contrarie răspândită pe suprafaţa pământului, o forţă
atractivă de 2.268.000 kilograme.
NOTE VESELE 10
ANECDOTE ISTORICE
Imperatorul Augustus 11 lăsase prin testament 300 dinari fiecărui cetăţean roman. El rugase pe
succesorul său Tiberiu 12, să îndeplinească această dorinţă. Cum Tiberiu însă cam căuta să o dea uitării,
9
10
11 Augustus Octavian Caesar (n. 23 sep. 63 î.Hr., Roma — d. 19 aug. 14 d.Hr., Nola), cunoscut anterior drept Octavian, a
fost primul Împărat Roman. Deşi a păstrat înfăţişarea Republicii Romane, a condus ca un dictator pentru mai mult de 40
de ani. A încheiat un secol de războaie civile şi a adus o eră de pace, prosperitate şi măreţie imperială. Este cunoscut de
istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a luat în 27 î.Hr.. (Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Octavian_Augustus)
14
un mucalit recurse la o şiretenie ce îl costă scump. Văzând trecând pe piaţa publică un convoi mortuar,
el se apropie de mort şi îi vorbi la ureche. Întrebat ce a vorbit mortului, el răspunse: „L-am însărcinat
să comunice lui August că poporul n-a primit încă ce i-a lăsat prin testament. Tiberiu nu putu să
mistuie această glumă, chemă imediat pe cel ce o făcuse, îi numără cei 300 de dinari şi îl trimise
imediat la spânzurătoare. „Du-te, îi zise, asigură tu însuţi pe August, că ai primit moştenirea―.
*
13
Regele Victor Emanuel trecând pe lângă un han, ceru ceva de băut. El plăti cu o piesă de
argint. Femeia se uită când la piesă, când la el şi zice: — Da bine semeni cu regele―! — „Mi-au mai
spus-o şi alţii―, zise regele, râzând.—―Cu toate acestea, regele e de 10 ori mai distins ca D-ta―
*
14
Ludovic al XV-lea ducându-se la Ministerul de război, îşi propuse să viziteze câteva
birouri. Intr-unul din ele, văzu pe o masă nişte ochelari dintr-o fabrică nouă. „Să vedem, zise el, dacă
sunt mai buni ca ai mei―. El găsi o hârtie care părea a fi din întâmplare la îndemână, dar care era pusă
acolo intenţionat. Ea conţinea o mulţime de laude la adresa lui. El citi tot, apoi aruncă şi hârtia şi
ochelarii, zicând: „ai mei sunt mai buni; aceştia măresc prea mult obiectele―.
REŢETE PRACTICE 15
Gumarea etichetelor.
Când se dizolvă guma în apă, spre a guma etichete, hârtii diferite, etc., e bine a se adăuga
puţină glicerină. Această din urmă substanţă, înlătură neajunsul ca guma uscându-se, să crape. Ea
previne încă tendinţa ce au etichetele gumate să se îndoaie când scriem pe ele.
Fabricarea cernelii violete.

Se ia 125 grame lemn de campêche şi un litru de apă. Facem să fiarbă până scade la jumătate
de litru, adăogăm atunci 25 grame gumă arabică şi 40 grame alun în praf.
Mijloc de preveni pleznirea sticlelor de lampă.

E foarte simplu. Trageţi cu vârful unui diamant (de care se servesc geamgii) în partea de jos a
sticlelor de lampă şi în semnul lungimii, o linie de 16—20 mm.
12 Tiberius Caesar Augustus, născut Tiberius Claudius Nero (16 noiembrie 42 î.Hr. – 16 martie 37), a fost al doilea împărat
roman şi a domnit de la moartea lui Augustus în anul 14 până la moartea sa în 37. (Sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tiberius)
13 Presupun că este vorba de Victor Emmanuel al III-lea (Napoli, 11 noiembrie 1869 – Alexandria, Egipt, 28 dec. 1947) a
fost membru al Casei de Savoia şi rege al Italiei (1900-1946). În plus, el a pretins coroanele Etiopiei şi Albaniei şi titlurile
de împărat al Etiopiei (1936-43) şi rege al Albaniei (1939-43) care au fost recunoscute de marile puteri în 1937 şi 1939. În
timpul lungii sale domnii, Victor Emanuel al III-lea a văzut două războaie mondiale şi naşterea, creşterea şi căderea
fascismului în regatul Italiei.
14 Ludovic al XV-lea (15 feb. 1710 – 10 mai 1774), denumit „Cel Mult Iubit― (fr.: „le Bien-Aimé―), a fost rege al Franţei şi
Navarei din 1715 până în 1774. (Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ludovic_al_XV-lea_al_Franţei)
15
15
Curăţirea geamurilor.
Se curăţă bine, dacă se freacă cu o ceapă tăiată în două. Apa amestecată cu spirt, sau cu
scrobeală albastră, dă aceleaşi rezultate. În urmă se şterg cu două cârpe uscate şi moi.
Curăţirea covoarelor.
Foile de ceai întrebuinţate, în loc să s-arunce se presară pe covor, aşa umede cum ies din
ceainic, cu câteva minute înainte de a mătura. Frecăm uşor cu ele, apoi le măturăm. Înviorează culorile
şi iau praful cu ele, la măturat.
SĂRUTAREA 16
(din franţuzeşte de Jeanna Sava)
Dar ca istorisire de dragoste, doctore, adaugă gazda, care se muncea să pară poetică şi
sentimentală, să te vedem ce ai să ne spui?
Doamnă, răspunse doctorul Sombreuil, istorisirile de dragoste sunt de două feluri: false sau
adevărate. Din acestea se povestesc numai cele false; cele adevărate, le păstrezi pentru tine, fiind
comori prea scumpe pentru a le împărtăşi şi altora. Vă voi povesti, cu toate acestea, o istorisire scurtă
şi simplă, care, cel puţin pentru mine, nu este o poveste de dragoste, dar ea mi-a lăsat o amintire şi
plăcută şi dureroasă în acelaşi timp, suvenirul figurii palide şi triste a unei fete tinere, pe care vremea şi
ocupaţiile unei vieţi întregi, nu 1-a putut şterge.
Eram intern la spitalul Laennec, puţin după război, într-o epocă destul de penibilă a vieţii
mele morale. Pe lângă surmenarea ce-mi pricinuise prepararea concursului de intern de spital, se mai
adăugaseră şi alte necazuri familiare; tocmai pierdusem pe tata şi pe lângă toate acestea, sufeream şi de
alte dureri mai intime, care mi-au zdrobit inima pentru multă vreme. Îmi dădeam bine seamă că mă
aflu la o răspântie a vieţii; nervii îmi erau atât de zdruncinaţi, încât vibrau la orişice atingere. Cea mai
mică decepţie, mă rănea adânc şi adeseori lucruri neînsemnate, îmi pricinuiau, fără nici un motiv,
adevărate crize de deznădejde, care mă chinuiau într-un mod îngrozitor. Această stare bolnăvicioasă
era consecinţa unei serii de zdruncinări nervoase care mă aduseră în această stare de abatere morală,
din care nu-mi revenii decât după mult timp.
Într-o zi, la spital, în secţia mea, fu adusă o fată tânără, ce nu cred să fi avut mai mult de
douăzeci de ani. De la prima examinare, fără cea mai mică umbră de îndoială, constatai că era în a treia
fază a tuberculozei şi că a o salva, nu mai era cu putinţă. Ştiinţa nu putea decât să-i prelungească şi să-i
îndulcească ultimele-i zile.
Era una din acele lucrătoare modeste, care respiră aerul viţiat al atelierelor, muncind mult
pentru a nu câştiga mai nimic şi negăsind în familie, decât mizeria care le mână adeseori la o moarte
naturală timpurie, dacă nu la sinucidere.
Anemiată de lipsuri, pentru ftizie 17 fusese o pradă uşoară şi sărmanul său corp, era atât de
subţiat că părea gata să se frângă. Blândă şi sfioasă, dânsa ne privea, în special pe mine, cu o privire
atât de adâncă şi plângătoare, încât trebuia să fii înăsprit în faţa durerii, cum suntem noi doctorii,
pentru a nu fi mişcat, simţind ochii săi înfriguraţi aţintiţi spre tine. Adesea o surprindeam vărsând
16
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR‖, Anul 1926, p. 110
17
Ftizie = Tuberculoză
16
lacrimi mari, care alunecau încet pe obrajii ei palizi; nu-şi plângea însă starea, decât în momentele
crizelor de sufocaţie.
Mama sa venea uneori s-o vadă, dar se simţea că nu există o dragoste prea mare între dânsa şi
fiica sa. Bolnava, arătă mai mult respect şi poate frică decât dragoste fiască, iar mamă-sa, mai mult
plictiseală, decât durere. Parcă sărmana copilă aştepta pe un altul care nu venea, căci deseori dânsa
privea spre uşă, cu deznădejde.
Boala, pe de altă parte, făcea progrese repezi şi ravagiile sale întrecuseră chiar prevederile
noastre, de altfel destul de pesimiste. În puţine zile biata fată, fu cu un pictor în groapă.
Într-o seară, pe când treceam pe lângă patul său, mă oprii şi o priveam cu un fel de milă
afectuoasă, crezând că doarme. Ea mă chemă încetişor cu o voce sfioasă şi şovăitoare. Mă apropiai
atunci mai mult şi o întrebai dacă-i e rău sau dacă are nevoie de ceva.
Ea dădu din cap negativ şi îmi zise încet:
— Aşi vrea să vă rog ceva, ceva foarte particular, vă veţi mira şi poate veţi râde de mine...
— Te asigur că nu, îi răspunsei, cu foarte multă sinceritate
...Sau, continuă dânsa, veţi avea o părere rea despre mine, ...este atât de curios, ceea ce vă voi
spune...
O asigurai din nou, cu blândeţe, nu fără să fiu oarecum încurcat de această introducere. Dânsa
continuă, iute de astă dată.
D-voastră semănaţi foarte mult cu logodnicul meu, pe care nu l-am mai văzut de mult timp şi
m-am gândit să vă cer să mă faceţi un moment să cred că el este aici, să mă lăsaţi să vă îmbrăţişez, cum
l-aşi fi îmbrăţişat pe el.
După ce spuse aceste cuvinte, se roşi atât cât îi mai permiteau obrajii săi ofiliţi şi cu o mişcare
naivă şi înduioşătoare de jenă, îşi ascunse capul în pernă.
Mie însă mi se părea atât de grav acest moment şi-mi era atât de milă de biată fată, încât nu-
mi venea nici să surâd.
Cu toate acestea, întâmplarea mi se părea ridiculă, încât instinctiv îmi aruncai privirile
împrejur, pentru a vedea dacă ceilalţi bolnavi sau vreun infirmier, nu observase această scenă. Toate
capetele aveau însă pleoapele închise. Mă simţii foarte mişcat, gândindu-mă la deznădejdea acestei
inimi de logodnice, pe care moartea avea s-o răpească în curând, înainte de a-şi vedea pentru ultima
oară, pe cel ce ea iubise.
Sărmana mă privea cu ochii ei cei mari, rugători şi plini de groază; plecându-mă atunci, ca
pentru a o examina mai de aproape, cu o mişcare care ar fi fost delicioasă dacă dânsa n-ar fi fost atât de
tristă, îmi trecu braţele împrejurul gâtului şi lipindu-şi buzele de ale mele, mă strânse convulsiv şi căzu
brusc pe pernă.
Mă temui de a nu fi ucis-o. Chemai iute infirmierele care o aduseră iute în fire, căci fusese
numai leşinată.
Toată noaptea aceia nu putui dormi, nu că mă temeam de molipsire, ci din cauză că
obsesiunea acestei sărutări pasionate ce nu-mi era destinată mie, nu mă părăsea o singură clipă,
chinuindu-mă într-un mod îngrozitor. Era, ca un foc care se cobora spre inimă şi îmi curgea în sânge, şi
aşi fi dat în acele momente jumătate din viaţă, ca să fiu iubit aşa, fie chiar de o muribundă.
Amintirea necazurilor din trecut, îmi reveneau în memorie cu o amărăciune crescândă şi eram
convins că din toate lucrurile de pe pământ, numai amorul singur merită să trăim pentru el, atât de mult
conţine în el, frumuseţea, sublimul şi demnitatea cea mai adâncă. Inima îmi sângera şi toată fiinţa mea
simţea nevoia de a iubi.
17
În revărsatul zorilor, fui chemat pentru o bolnavă care se simţea foarte rău. Era ea, intrată în
agonie. Nu luptă însă mult şi adormi în veşnicie, cu un fel de disperare resemnată.
Vegheai ca ultimele-i dorinţe să-i fie îndeplinite cu cea mai pioasă solicitudine şi în momentul
în care micul coşciug dispăru la cotitura străzii, mă dusei în odaia mea şi plânsei mult timp ca şi când
într-adevăr aşi fi iubit-o.
Totdeauna voi simţi pe buze, arsura acelei sărutări şi în suflet, amintirea vie a acestei iubiri
dureroase.
(Traducere din franceză de Jeanna Sava)
IN ADÂNCIMEA MARILOR 18
Noi ceştilalţi, locuitori ai paşnicului pământ uscat, credem ca imensa masa lichida a oceanelor
care acoperă aproape trei parţi de pe glob, e aproape nepopulata relativ cu continentele, cu excepţia
unui strat subţire de la suprafaţa sa, care adăposteşte câteva specii de peşti gustoşi, creaţi anume pentru
a ne satisface pofta şi lăcomia noastră d-a mânca, precum şi câţiva monştri răzbunători ai fiinţelor
acvatice, care la rândul lor devorează pe semenii noştri, când li se prezintă o buna ocazie, făcând din
nenorociţii înecaţi, un regesc ospăţ.
Adevărul e cu totul altul. Imensitatea oceanica e populata până la cele mai mari adâncimi ale
ei şi vietatea misterioasă ce ea tăinuieşte, e nu numai tot aşa de numeroasa ca acea de la suprafaţa
terestră, dar o întrece considerabil în număr şi într-o proporţie colosala cu aceia ce ne închipuim.
Astfel e revelaţia senzaţională, ce ne-o face captivanta lucrare a dr. L. Joubin, intitulată „Vie
dans les océans―.
Nu sunt patruzeci de ani, de când se susţinea ca nici o fiinţă din lume n-ar fi în stare să reziste
formidabilei presiuni a straturilor adânci ale mării şi ca aceste regiuni submarine, trebuie sa fie lipsite
de orice manifestaţie vieţuitoare.
Or, iată că acum se sondează aceste vaste abisuri : sondele coboară până la aproape 10.000
metri (exact 9.750 metri) în oceanul Pacific, până la 8.520 metri în Atlantic, etc. iar aparatul de
capturat ce coboară în fondul oceanului, aduce în aerul liber, d-asupra imensei ape, ochilor miraţi ai
observatorilor, forme acvatice foarte curioase, obicinuite a avea d-asupra lor munţi lichizi de două ori
mai înalţi ca munţii Alpi. Şi toate adâncimile în care exploratorul undelor saline îşi aruncă capcana, el
găseşte mulţime de fiinţe vieţuitoare, care de care mai stranii. Întâlneşte d-asemenea vaste păduri de
arbori liliputani, livezi împestriţate, dar numai până la 200 metri dedesubtul nivelului mării, adică până
la distanţa unde lumina solară ne mai străbătând îndeajuns pentru a alimenta lumea vegetală, toate
plantele dispar. Cu ele odată încetează de asemenea şi peştii, crustaceele, etc., erbivore, pe când acei ce
nu au trebuinţă de iarba, de salata, de legume pentru a trai, se înfundă la toate adâncimile oceanului
până în fundul lui : acestea sunt carnivore, care se mănâncă între ele când firimiturile necesare
subzistenţei lor nu cad din cerul lor lichid. Vă închipuiţi aceşti bandiţi ai mării alergând, atacând pe
vecinii lor, sau pândind prada ce vine din sus? Ce scene de orgie se desfăşoară în aceste adâncimi, când
încet, încet, sărmanele rămăşiţe ale naufragiaţilor se lasă spre fund !
Nu, în realitate, nu ne putem face nici o idee de viaţa intensă, fecundă, din sânul oceanului,
nici să ne reprezentăm clar, condiţiunile în care ea se desfăşoară.
18
„REVISTA POŞTE'OR, TELEGRAFELOR „ŞI TELEFOANELOR‖, Anul I, 1926, p.113-115
18
Cu toate acestea, există documente precise, autentice, care ne permit sa ridicam un colţ al
translucidului voal lichid.
Mai întâi, marea, în ceea ce priveşte ca lăcaş, e foarte eterogenă: densitatea sa, sărătura sa,
adâncimea, temperatura, variază simţitor de la o regiune la alta. Cineva şi-ar putea închipui că e mai
cald la 3000, 4000, 5000 de metri şi mai mult, decât la suprafaţă, fiindcă scoborând se apropie de
centrul pământului. Or, nu e de loc aşa. Pe când temperatura Atlanticului variază în jurul a 16° vara şi
10° iarna la suprafaţă, temperatura lui e aproape 2 grade la 4000 de metri adâncime. În zona
ecuatorială, apa de la suprafaţă are 30°, pe când cea din fund, zero grade. Rezultă că în aceste regiuni
toride, e d-ajuns d-a se cufundă puţin în acest abis lichid, pentru a întâlni o temperatură polară, şi de
sigur prin aceste straturi trebuie să treacă unele animale, care nu pot să trăiască decât la o temperatură
glacială, căci emigrează din arctic în antarctic sau invers.
In lumea acvatică, mai mult decât în lumea terestră sau aeriană, natura ne apare în prodigioasa
ei varietate. Nu numai că populează apele cu vietăţi supraabundente, dar modifică şi formele lor la
infinit, arătându-ne creaturi bizare, precum peştii şi crustaceele fosforescente care luminează
adâncimile marine, fie prin fosforescenţa lor, fie prin organe speciale. Se ştie că e foarte întunerec în
apele adânci, prin care lumina nu poate străbate. Razele roşii se sting întâiile pe la 30 metri, radiaţiile
albastre persistă până la 500 metri aproape, şi cele ultra-violete până la 1000 metri. Dar acolo unde
lumina zilei nu mai străbate, apa e luminată de oarecari animale ce radiază lumină în jurul lor. Cele
mai cunoscute dintre toate sunt acele minuscule numite „noctiluce― care lasă lumină ca focul pe mare,
în nopţile frumoase de vară şi o face fosforescentă.
Mai sunt apoi, acele mici fiinţe precum: „siphonophorele― care formează ghirlande plutitoare,
admirabile prin graţia polipilor lor, în formă de flori cu diferite culori şi care las d-asemenea o lumina
foarte vie. Altele ca „penatulele― sunt lipite de solul submarin.
„Închipuiţi-vă, zice Joubin, o pană de struţ înfiptă în nisip şi a căror firişoare sunt prevăzute
toate cu mulţime de mici polipi transparenţi. Acest minunat animal emană raze de lumină verde
plecând de la bază pentru a se radia în tot lungul firişoarelor.
Şi mai extraordinare încă, sunt fiinţele acvatice prevăzute cu adevărate mici lămpi, combinate
cu un aparat de optică foarte perfecţionat, sau dacă voiţi cu un ochi care funcţionează invers şi care în
loc să primească impresiunile luminoase exterioare, primeşte lumina retinei sale. Un oarecare număr
de peşti, cefalopode şi de crustacee sunt foarte remarcabile în această privinţă; ele proiectează în jurul
lor, cu micul lor far natural, o dulce lumină crepusculară prin ajutorul căreia, văd inamicul apropiindu-
se sau pot să-şi urmărească prada lor.
Şi toţi aceşti locuitori ai mărilor mici ori mari, nu rămân inactivi; ei lucrează neîncetat la
metamorfoza structurii pământului şi cele mai slabe, nu sunt acele care joacă roluri mai puţin
importante ; din contra, aceste fiinţe de care nici gândim, în general, s-ar putea supranumi meşteşugarii
lumii acvatice. Aci ei sapă fără încetare piatra stâncii pentru a mări treptat cu creşterea lor, gaura pe
care o locuiesc acolo miliarde de protozoare văzute şi nevăzute, a căror uşoare carapace sunt înlănţuite
unele de altele, construiesc cu propriul lor corp, un adăpost pe stânci, contra năvălirii valurilor. După
moartea lor, ele servesc încă, căci rămăşiţele lor calcare, tapetează fundul mării ca un fel de macadam
şi eşafodează blocuri lunecoase. Încet, pe tăcute, această populaţie a oceanelor nivelează terenurile. In
alte părţi ele construiesc insule, continente viitoare, prin materialul acumulat.
Astfel în imensitatea lichidă, în valurile de turcoaze şi smaralde ca şi în pădurile întunecoase,
ca şi în azurul atmosferei şi în infinitul spaţiilor stelare, vedem mereu natura lucrând, îndeplinind fără
încetare eterna-i sarcină―.
(recenzie de Jeanna Sava după L. Joubin 19 )
19
Recenzie după lucrarea în limba franceză « La vie dans les Océans » de dr. L. Joubin, ed. Ernest Flammarion, Bibliothèque
de Philosophie scientifique, 334 file, Paris, 1912
19
CELE ZECE PORUNCI ALE HIGIENEI AFIŞATE IN

ŞCOLILE DIN SUEDIA 20
1. Aerul proaspăt, ziua şi noaptea, condiţie necesară sănătăţii, este cel mai bun prezervativ
contra bolilor de plămâni.,
2. Mişcarea este viaţa. A face în fiecare, zi exerciţiu în aer liber, lucrând sau plimbându-se,
este contrabalansarea muncii sedentare.
3. A bea şi a manca cu cumpătare şi simplu. Acela care preferă alcoolului apa, laptele şi
fructele, întăreşte sănătatea, măreşte puterea de muncă şi fericirea.
4. îngrijirile inteligente ale pielii. A ne apăra contra frigului prin spălaturi de apă rece în
fiecare zi şi a lua odată pe săptămână câte o baie caldă în orice anotimp, astfel se poate întreţine
sănătatea şi preveni răcelile.
5. Vestmintele nu trebuiesc să fie nici prea calde, nici prea strâmte.
6. Locuinţa să fie expusă la soare, uscată, încăpătoare, curată, luminoasă, plăcută şi cât mai
confortabilă.
7. O curăţenie desăvârşită în toate lucrurile; aerul, hrana, apa, pâinea, rufăria, hainele, casa,
totul trebuie să fie curat, de asemenea şi moralul: acestea sunt cele mai bune măsuri contra holerei,
febrei tifoide şi tuturor bolilor contagioase..
8. Munca regulată şi intensivă este cel mai bun prezervativ contra bolilor spiritului şi ale
corpului, este consolarea în nenorocire şi fericirea vieţii.
9. Omul nu găseşte repausul şi distracţia în petrecerile zgomotoase. Nopţile sunt făcute pentru
a dormi. Orele de odihnă trebuiesc destinate familiei şi plăcerilor intelectuale.
10. Prima condiţiune a sănătăţii este o viaţă bogată în lucru şi înnobilată de fapte bune şi de
plăceri sănătoase. Dorinţa de a fi un bun membru al familiei, un bun lucrător în cariera sa, un bun
cetăţean al patriei, dă vieţii sale o valoare nepreţuită.
NOTE VESELE 21
Anecdote istorice
Victor de Bled, istoric de seamă din secolul trecut, în opera sa „Istoria monarhiei‖,
întreţinându-se de adunările legislative, relatează următorul episod: „Sub Restauraţie, contele de
Marcellus propuse într-o şedinţă a Camerei Deputaţilor, ca să se aşeze d-asupra tribunei, imaginea lui
Isus Hristos, ca semn de respect şi de credinţă. Contele de Beugnot ia cuvântul: „Mă asociez, zise el, la
propunerea mult piosului şi onoratului meu coleg, dar să-mi permiteţi ca să propun un amendament.
Rog onorata Cameră să aprobe ca la picioarele lui Hristos să se scrie în litere de aur, cuvintele pe care
însuşi Isus murind, le adresă lui Dumnezeu ; Iartă-le lor Doamne, căci nu ştiu nici ce zic, nici ce fac!-?
Când generalul Bonaparte, după una din cele mai victorioase campanii în Italia, sosi într-un
oraş italian, i se recomandară de către epitropii unei biserici, relicvele lor.
20
21
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR .Şl TELEFOANELOR‖, Anul I, 1926, p. 118
20
Generale, spuse unul, luaţi sub paza Dv. pe cei 12 apostoli ai noştri.
Sunt apostolii Dv. de lemn ?
Nu, d-le general, de argint, de argint masiv.
De argint masiv ? Nu numai că-i iau sub paza mea, dar îi voi ajută să-şi îndeplinească
misiunea lor. Isus le-a spus lor: „mergeţi în toată lumea‖, — aşa că-i vor trimete în toata lumea şi
Bonaparte trimese cei 12 apostoli de argint, la Monetăria din Paris.
Hazurile Telefonului
Pe timpul când Waldeck-Rousseau eră preşedinte de consiliu, funcţionarii ataşaţi cabinetului
său, găsiseră un mijloc ingenios să se distreze.
Ştiind că prin mijlocul centralei telefonice de la preşedinţia consiliului, se pot pune în
comunicaţie administraţiunile legate la acea centrală, profitau de acest prilej pentru a-şi goni urâtul
duminicilor de după prânz, când se găseau în permanenţă la minister, şi aşteptau evenimente grave,
care, fie zis în treacăt nu aveau loc vreodată.
Ei chemau şi puneau în comunicaţie unul cu altul două personaje de seamă, de ex.: ministrul
de justiţie d. Monis, cu prefectul de poliţie d. Lepine, apoi cu receptoarele la urechi, făceau haz de
vorbele schimbate, fără timp şi fără rost.
Allo! domnule ministru... sunt la dispoziţia d-voastră, aveţi cumva ceva ştiri relative la
complot?
—Ah ! D-voastră domnule prefect ?... Nu, nimic nou... Dar aveţi ceva să-mi comunicaţi?—
Nimic, domnule ministru, m-aţi chemat D-v...
Eu ? de loc...
Totuşi am fost chemat... vă rog să credeţi...
Trebuie să conveniţi că e destul de supărător a fi deranjat fără motiv întemeiat....
Şi d. Ministru pune telefonul pe cârlig, nu puţin supărat pe d. prefect.
Mânia celor mistificaţi astfel ajungea câte odată gradele superlative, când veselii ataşaţi n-ar fi
dat telefonul din mână, pentru nimic în lume.
Intr-o duminecă, tocmai când îşi petreceau vremea în acest chip amuzant, uşa se deschise şi o
voce rece, autoritară, îi întreabă.
Ce faceţi, vă rog, acolo ?
Ei se reîntoarseră şi în faţa lor, văzură pe însuşi Waldeck-Rousseau care venise, în treacăt, pe
la minister.
Tinerii funcţionarii ştiau că preşedintele consiliului nu-i din cei cărora le displac glumele. Ei
mărturisiră farsele la care se dădeau, iar dânsul nu se putu reţine de a nu zâmbi.
A! ce e şi cu tinereţea asta, zise el, şi plecă, fără să le facă cea mai mică observaţie.
După alte câteva duminici, ataşaţii cabinetului nu veniră la minister decât după prânz, căci
sâmbătă seara asistaseră la un banchet. Cum sosiră se şi plănuiau cum să joace o festă ministrului
Monis; dar când pătrunseră în camera centralei telefonice, găsiră locul lor deja ocupat: un om ascultă
foarte atent şi râdea cu lacrimi.
Cel ce se amuza atât de bine, era însuşi recele şi autoritarul preşedinte al consiliului Waldeck-
Rousseau, care dase în comunicaţie doi dintre miniştrii săi cei mai nervoşi şi cu receptoarele la ureche,
făcea haz nebun de conversaţiunea zgomotoasă ce se angajase între ei.
21
Între doi ţărani

Cum se duc veştile aşa iute ?
Foarte simplu, se atinge un capăt al sârmei şi toc! cellalt capăt scrie ca un condei.
Nu înţeleg bine.
Eu o să te desluşesc, ai un câine ? Da.
Cum e ?
De mărime mijlocie.
Când o să-1 calci pe coadă, ce face el ?
Ei asta! latră.
Ei bine, presupune atunci că câinele tău, în loc să fie de mărime mijlocie, ar fi de o lungime d-
aci până în Capitală.
Da.
Fireşte că dacă tu îl vei călca aci pe coadă, el va urla la Bucureşti.
La ce mijloc a recurs un fotograf pentru ca Beţivănescu să ia în sfârşit înaintea obiectivului, o poză surâzătoare.
CURIOZITĂŢI 22
Origina cornurilor.
Era în 1529. Turcii lui Soliman Magnificul împresuraseră Viena. Ne putând să o ia cu asalt, se
puseră să sape sub ziduri, pentru a o arunca în aer. In acel timp, cuptoarele brutăriilor se găseau aşezate
sub fortificaţiile oraşului; în momentul când gropile pentru dinamită erau terminate, zgomotul
loviturilor de sapă fură auzite de ucenicii brutăriilor care dădură alarma şi salvară Viena.
Pentru a celebra acest eveniment, brutarii dădură franzeluţelor forma emblemei naţionale
turce. Şi aceasta este origina delicioaselor cornuri ale brutarilor.
22
22
Distanţa astrelor.
Un aviator care face aproximativ 28 metri pe secundă, ar atinge luna după un zbor neîntrerupt
de 5 luni, pe când i-ar trebui să călătorească 58 ani ca să ajungă la Venus, care este în realitate o
planetă mai apropiată de Soare ca noi.
Dacă ar voi să viziteze Soarele, nu i-ar trebui mai puţin de 176 ani pe când unei raze de
lumină (a cărei viteză e de 300.000 kilom., pe secundă) face această distanţă în 8 1/2 minute. Unui
obuz tras de pe pământ, i-ar trebui 5 ani ca să ajungă până la Soare, iar în 4 1/2 zile ar atinge luna,
vecina noastră cea mai apropiată.
Aviatorul care ar pune 170 ani până să ajungă la Soare, n-ar atinge steaua fixă cea mai-vecină
cu noi în imensitatea cerească, decât după 45 milioane de ani. Lumina însăşi pune mai mult de 4 1/2
ani pentru a ajunge la noi plecând de la această stea, care este Alpha din constelaţia Centaurului.
Cum se verifică o înmulţire ?

Se fac sumele cifrelor celor două numere de înmulţit unul cu altul. Dacă produsul e un număr
de mai mult de două cifre, se procedează la fel. Cele două numere simple, astfel obţinute sunt apoi
înmulţite unul cu altul, iar rezultatul e redus la rândul său la o cifră simplă în acelaşi chip. Dacă această
din urmă cifră este egală cu cea ce se va obţine operând în acelaşi chip asupra produsului
multiplicaţiei, e că aceasta e exactă.
356 → 3+5+6 = 14 → 1+4 = 5
X → 5 x 2 = 10 → 1+0=1
227 → 2+2+7=11 → 1+1=2
80812 → 8+0+8+1+2=19 → 1 + 9 = 10 → 1+0=1
Cât timp trebuieşte pentru ca un pom să fie prefăcut in jurnale.

O curioasă experienţă eu care s-a îndeletnicit acum câtva timp un fabricant de hârtie german,
a consistat în a şti cât timp este necesar ca un arbore din pădure să poată fi transformat în jurnale, gata
a fi puse în vânzare. În acest scop, ducându-se la pădure, copacul a fost tăiat şi transportat la uzină.
Făcut bucăţi, blocurile de lemn fură, prefăcute în fibre de către maşini speciale: Pasta de lemn fu
trecută apoi pe sub rulouri şi în fine în hârtie sub presa de imprimat Toate aceste operaţiuni n-au durat
decât trei ore şi 25 minute.
Cugetări asupra prieteniei.
 Cel mai frumos cadou care a fost făcut oamenilor după înţelepciune, e prietenia . (La
Rochefoucauld)
 Singura roză fără spini în lume, e prietenia. (M-elle de Scudéry)
 Prietenia este frica egalităţii. (Prud’hon)
23
23
 Prietenia e cel mai perfect sentiment al omului pentru că este ce mai liber. (Lacordaire)
 Copleşiţi oamenii cu bunuri, bogăţii şi onoruri, şi privaţii de dulceaţa prieteniei, toate plăcerile
vieţii se spulberă. (M-me de Lambert)
 Amicul tuturor, nu-i amicul nimănui. (Bourdaloue)
 Când amicii mei sunt orbi, îi privesc din profil. (Joubert)
 Dute încet la banchetul prietenilor tăi; dar iute la nenorocirea lor.
 Cineva nu poate merge departe în prietenie, dacă nu este dispus să ierte unii altora micile
cusururi. (La Bruyère)
 A face plăcere prietenului său, e a-şi face lui însuşi. (Plaute)
 Amiciţia dispare unde egalitatea încetează. (Aubert)
 Prieteniile reînnoite cer mai multă atenţiune decât cele ce n-au fost vreodată întrerupte. (La
Rochefoucauld)
 Prietenii sunt ca vinurile vechi; în vechimea lor constă calitatea lor. (Ecclésiaste)
 Când sunt cu prietenul meu, nu sunt singur şi nu suntem doi. (Barthélemy)
 In fericire şi în nenorocire, singura prezenţă a prietenilor e o bucurie. (Ménandre)
REŢETE PRACTICE 24
Curăţirea ştampilelor.
Să se-ncălzească binişor ştampila cu flacăra unei lumânări de spermanţetă, apoi să se stingă
lumânarea fi cu cellalt capăt, să se frece bine părţile gravate.
Imediat toată îmbâcseala .se va scurge odată cu spermanţetă topită, aşa că ştampila va rămâne
mai curată de cum ar fi fost, dacă o ţineam în gaz.
întreţinerea periilor.
Periile pentru păr se întreţin curate, spălându-se din când în când cu apă călduţă şi cu borax,
bine înţeles numai părul, nu şi lemnul perii. Se limpezeşte şi se usucă la un loc ferit de soare sau foc,
căci atunci perii se fac prea aspri.
Pentru ca obiectele de aramă să lucească ca aurul.

Amestecaţi bine opt părţi praf de cretă (tibişir) cu o parte floare de pucioasă; apoi cu o flanelă
muiată în apă, luăm din amestecul de mai sus şi frecăm bine obiectele de aramă. Obiectul pare în urmă
ca şi cum ar fi de aur
24
24
Spre a lua rugina de pe nichel.

Se unge cu grăsime şi după câteva zile se freacă cu un tifon îmbibat cu amoniac. Dacă rugina
nu dispare complet, se pune puţin acid clorhidric amestecat cu apă, se şterge imediat şi se spală cu apă
multă. Când obiectul e uscat, se dă cu tripoli şi se freacă cu piele de căprioară.
Curăţirea cuţitelor.
Cuţitele se curăţă de minune, frecându-le pe un cartof crud tăiat în două şi muiat în puţin
carbonat de sodă.
SPICUIRI DIN ZIARE:
Ciudăţenii turceşti
De când şi-au lepădat fesul, Turcii parcă s-au decis să devină poporul cel mai straniu din
Coasta Europei.
Ziarul „Hachovar―, organ al federaţiei sioniste din Bulgaria, publică amănunte despre
mişcarea puternică dintre evreii-turci, pentru înlăturarea prim-rabinatului şi înlăturarea caracterului
religios şi atribuirea de caracter laic comunităţilor evreieşti. Epitropii şi notabilii comunităţii evreieşti
din Constantinopol, prin glasul d-rului Marcus, şeful comunităţii Aşkenaze, au declarat că doresc să ia
parte la .renaşterea poporului turc, că vor să fie numai cetăţeni turci şi nu doresc sa alcătuiască o
minoritate naţională. Doresc să aibă ca limbă naţională introdusă în şcoli, limba turcă. Doresc să
reformeze comunităţile lor în sensul democratic.
Evadarea din Rusia a unui român condamnat la moarte.

Autorităţile au fost informate că un român Samuel Bardă condamnat la moarte de bolşevicii
ruşi, ar fi reuşit să se refugieze la Iaşi.
Un moş al său Constantin Matei din com. Japca, Jud. Soroca, a declarat că nepotul său a stat
în închisoarea rusească opt ani, reuşind să evadeze cu puţin înainte de a fi executat de bolşevici.
Înfruntând multe greutăţi, Bardă a reuşit să se refugieze în România.
Autorităţile cercetează.
Locuitorii unui sat se deşteaptă fără păr!

Intr-una din dimineţile trecute, peste 300 de locuitori din Kittamirg lângă Boston, s-au sculat
din somn fără păr. Cei care avuseseră mult, tot mai păstrau ceva, dar cei cu păr puţin, erau ca-n palmă.
Examenul microscopic a descoperit un microb fantastic, care îşi aşezase ouăle pe capetele
masculine din Kitamirg.
25
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOQNELOR―, Anul I, 1926, p.177
25
Regele Bulgariei contra dansurilor moderne

Regele Boris şi Principesa Eudoxia au pornit o campanie împotriva dansurilor moderne, fiind
sprijiniţi de bisericile din Bulgaria. La Curtea din Sofia sunt admise numai valsurile şi dansurile
naţionale bulgare.
O aventura neplăcută a d-lui Renaudel:

— Deputatul socialist Renaudel a ţinut astăzi o întrunire publică spre a da seama alegătorilor
arondismentului de activitatea sa parlamentară de până acuma. Alegătorii i-au reproşat că multe din
promisiunile pe care Ie-a formulat în timpul alegerii, nu au fost împlinite şi câţiva alegători s-au
năpustit asupra lui ca să-l lovească.
Renaudel, a fost salvat de poliţie care l-a arestat, spre a-l scăpa de injuriile mulţimii înfuriate.
NOTE VESELE 26
Când femeile sunt perfecte.
Iată, încă din timpurile trecute, un mic curs de morală pentru soţiile care doresc să atingă
perfecţiunea. El are meritul de a fi foarte complet în conciziunea lui şi merită a fi apreciat, cum a fost şi
de bunii noştri strămoşi.
Sunt trei lucruri cu care o femeie trebuie şi nu trebuie să se asemene.
Ea trebuie să semene cu melcul, care nu părăseşte niciodată casa sa; dar ea nu trebuie, ca
melcul, să pună pe ea tot ceia ce are....
Ea trebuie să semene cu ecoul, care nu vorbeşte decât când e întrebat; dar ea nu trebuie, ca
ecoul, să caute st aibă cuvântai din urmă...
Ea trebuie să fie ca ceasul oraşului, de o regularitate perfectă; dar ea nu trebuie, ca ceasul, să
caute să fie auzită de întreg oraşul...
*
Medicul: Nu te înţeleg de fel. Vrei să te faci sănătos şi nu urmezi sfaturile mele. Ţi-
am zis, să te fereşti de băuturile iritante; să bei mai bine apă.
Bolnavul: Păi să vezi, domnule doctor, pe mine apa mă irită mai rău.
*
La un negustor de arme.
Clientul. — Am auzit că prietenul d-tale, s-a sinucis.
Negustorul. — Ce prieten, domnule ? Prieten va să zică să cumpere revolverul de la
concurentul meu, în loc să-1 cumpere de la mine ?
*
26
„REVISTA POŞTE'OR, TELEGRAFELOR „ŞI TELEFOANELOR‖, Anul I, 1926, p. 178
26
SLUGĂRNICIE
Şeful. — Domnule Mitache, ai suferit d-ta de reumatism ?
Copistul. — Regret, n-am suferit domnule şef, dar dacă doriţi D-v....
MAXIME ŞI CUGETĂRI, 27
O bună mamă către fiul său:
 Munceşte, fii tare, fii mândru, fii independent, dispreţuieşte micile vexaţii atribuite vârstei tale.
Păstrează-ţi puterea de rezistenţă pentru acte şi contra faptelor ce merită această atenţie. Aceste
timpuri vor veni. Dacă nu voi mai fi, gândeşte-te la mine care am suferit atât şi am muncit
mereu cu tragere de inimă. Noi ne asemănăm ca figuri şi ca suflet. Mă tem de tine că vei avea
dureri profunde, sper pentru tine că vei avea şi multe bucurii curate. Păstrează în tine comoara
bunătăţii. Să ştii a dă fără codire, să pierzi fără părere de rău, să câştigi fără laşitate, caută să
porţi în inima ta fericirea celor ce îi iubeşti în locul celor ce-ţi vor lipsi.
 Păstrează speranţe unei alte vieţi, acolo mamele îşi regăsesc copii. Iubeşte toate făpturile lui
Dumnezeu; iartă celor ce sunt în dizgraţie, rezistă celor ce sunt răzbunători, devotează-te celor
ce sunt mari prin virtute.
 Drumul virtuţii, ori cât de penibil, ori cât de greu ţi s-ar părea, este singurul care conduce la
fericire. (Benj. Delessert).
 Să înlături din înlănţuirea succesivă a gândurilor tale, tot ce este dezordonat, tot ce e fără scop;
cu mai mult cuvânt încă, tot ce este nefolositor şi imoral. Să te obişnuieşti a nu gândi decât la
astfel de lucruri, încât dacă cineva te-ar întreba deodată: „La ce te gândeşti ?― tu să poţi să-i
răspunzi imediat în toată sinceritatea. „Iată la ce eu mă gândesc―. (Marc-Aureliu)
Curăţirea gulerelor de la haine.

Pentru aceasta sa îmbibă bine gulerul cu amoniac amestecat cu apă şi apoi cu alcool şi după
aceasta se freacă bine cu o flanelă.
Curăţirea panglicilor colorate se face cu esenţă minerală.

Se pun panglicile în esenţă spre a fi înmuiate, apoi se freacă cu o flanelă şi în urmă se calcă.
27
28
27
CONTRA CARIILORDE LEMN

Pentru a scăpa mobilele de carii ce se introduc în lemn şi-l sfredelesc, introduceţi cu o
pompiţă de uns, petrol în găurile făcute de aceşti paraziţi. Astupaţi apoi aceste ginii cu ipsos de la
geamgii Bateţi mobila cu un ciocan, în fiecare zi câte 5 minute, după ce mai întâi aţi izolat acea mobilă
de ciocan, cu o ştofă groasă. Anumite persoane întrebuinţează şi sulfura de carbon pe care o introduc în
aceste găuri.
Pentru a opri încolţirea cartofilor.

Se presară praf de cărbuni atât pe fundul vasului unde se aşează, cât şi printre, ei. Prin acest
mijloc simplu, cartofii nu mai încolţesc.
CURIOZITĂŢI 29
Un paşaport pentru paradis.
La British Museum din Londra există un document excesiv de curios şi care e prea puţin
cunoscut. Este vorba de un fel de certificat-paşaport, dat unui mort ca să-i asigure intrarea în Paradis.
Iată textul integral:
„Macarius, prin gratia lui Dumnezeu, arhiepiscop de Kiev, de Haliez şi al tuturor Ruşilor,
Domnului şi amicului nostru Petru, portar al lui Dumnezeu, atotputernic: Noi atestăm că azi a murit o
oarecare „slugă a lui Dumnezeu, care se cheamă prinţul Teodor Vladimirski; Noi ţi-l recomandăm de
a-l introduce direct fără nici o piedică sau întârziere în împărăţia lui Dumnezeu! L-am iertat de toate
păcatele lui şi i-am dat binecuvântarea noastră.
Aşa dar, nimic nu se opune ca să-l laşi să treacă, şi pentru că aşa să fie, i-am liberat aceste
scrisori de iertare.
În mănăstirea noastră din Kiev, ziua a 30-a din Iulie 1341.―
Semnat: umilul Macarius
Arhiepiscop de Kiev, de Haliez şi al tuturor Ruşilor
O scrisoare slavă asigură că astfel de paşapoarte au fost deseori emise în Rusia până în secolul
XVIII. Ele serveau mai cu seamă bunilor creştini de familii bogate, căci aceste certificate nu se dau, ci
se vindeau.
Ordin de serviciu.
Cum trebuie să se poarte amploiaţii poştali, prescrie ordinul poştal danez din 25 Decembrie
1694, al cărui art. 12 zice:
„Toţi care depun s-au ridică scrisori de la poştă, trebuie să se adreseze, şefului sau
amploiaţilor de serviciu, cu politeţa care li se cuvine, dacă nu voiesc să sufere pedeapsa, după cum
merită‖.
„Nu trebuie să îndrăznească absolut nimeni să facă gălăgie în localul poştei, să pronunţe
cuvinte injurioase şi să fie neastâmpăraţi: întru aceasta, şefii de poştă au autoritatea ca pe astfel de
persoane, să le aresteze şi ca exemplu pentru alţii, să fie pedepsiţi după gravitatea cazului‖.
29
28
„Pentru aceasta şi şefii de poştă, trebuie să ia seama ca fie căruia, să i se dea măsura de
politeţă la care are drept şi acelaşi lucru, să impună şi amploiaţilor‖.
Jocuri de societate.
Puneţi 6 chibrituri în formă de spiţele unei roţi în un vas plin apă. Dacă veţi apropria de centru
o bucată de săpun, chibriturile vor fugi imediat, iar apropiind o bucată de zahăr, chibriturile se vor
aduna în jurul acestei bucăţi.
CREZUL SAU SIMBOLUL CREDINŢEI TELEGRAFIS—

TULUI 30
1. Cred într-unul Morse, tatăl telegrafului, făcătorul manipulatoarelor şi releelor şi al tuturor
punctelor şi liniilor, văzute şi nevăzute.
2. Şi într-unul domn Graham telefonistul, fiul lui Bell, unul născut care în Scoţia s-a născut
mai înainte ca telefonul să fi fost făcut, drăcie din drăcie, inventator adevărat, cel de o fiinţă cu Morse,
prin care telegraful s-a întemeiat.
3. Care pentru noi telegrafiştii şi pentru a omenirii înlesnire, s-au pomenit de odată electricieni
şi din M-me Morse şi M-me Bell, s-au făcut oameni cu scaun la cap.
4. Şi amândoi şi-au bătut capul să ne facă nouă rost şi îndată ce ne-a scos calfe, au murit şi s-
au îngropat şi astăzi noi luăm leafă după urma lor.
5. Dar Morse auzind că Marconi a făcut o altă drăcie mai cu schepsis, s-a supărat foc.
6. Şi s-a urcat în aer, a luat de acolo electricitatea atmosferică şi a băgat-o toată în morsă.
7. Şi iarăşi va să vie pe la noi să se răfuiască cu Marconi, atunci tata Morse va judeca pe cei
oare îşi bat joc de meşteşugul lui.
8. Şi într-unul bun domn Director, ocrotitor al nostru, care stă în cabinetul D-sale şi iscăleşte
mandatele de lefuri, cele ce împreuna cu D-l Sub-director General şi şcu d-nii şefi de servicii conduc
Direcţia Generală, şi sunt prea măriţi şi respectaţi de noi, căci aşa grăieşte i disciplina.
9. Şi într-o sfânta telegraficească şi apostolească Casa de Credit care ne da împrumuturi şi
avansuri.
10. Mărturisesc un concurs de oficiant.
11. Aştept avansarea şi sporirea lefurilor
12. şi ieşirea la pensie cu leafa întreaga ce va sa fie.
Amin.
30
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR― Anul I, 1926, p. 234
29
DE ALE TELEFONULUI 31
Mirosul la distanţă.
Alecu Vasilescu, concetăţeanul nostru, convorbea la telefon deunăzi cu prietenul său,
Anastase Popescu.
In cursul convorbirii, ajunse ia urechea lui Vasilescu şi vocea d-nei Popescu, care spunea
bucătăresei:
— Mariţo, închide uşa bucătăriei, că a ajuns pân-aici mirosul de varză. Vasilescu auzi, dar nu
crâcni. Insă în momentul când îşi luă ziua bună de la amicul său, îi zise:
— Nu cumva Alecule, la tine se găteşte varză cu carne ?
— Aşa este. Dar de unde ştii ?
— Păi se simte tocmai de aici mirosul.
— Ce spui...!! ?
Comunicaţia s-a întrerupt. Stimabilul Popescu a rămas înmărmurit faţă de minunatele
rezultate obţinute de Edison!!
Alecu Vasilescu era însă, din fire, cam poznaş.
După ce a terminat convorbirea cu Popescu, chemă la telefon toţi prietenii din Craiova,
Piteşti, Ploieşti, etc. şi tuturor le spuse acelaşi lucru.
— Alo!
— Tu eşti Alecule ?
— Eu. Salve. Ce mai faci ? Nu cumva cunoşti pe Popescu ?
— Pe Alecu Poppescu din Mizil ? Cum de nu!
— Vrei să-i jucăm o farsă ?
— Cum să nu, bucuros!
— Atunci cheamă-l la telefon sub un motiv oarecare şi spune-i că ţi-a făcut poftă de mâncare,
mirosul de varză cu carne din bucătăria lui.
— Am înţeles. La revedere.
Şi iată cum în acea zi, înainte ca faimoasa varză cu carne să fie servită la masă, Popescu fu
chemat de peste douăzeci şi cinci de ori la telefon ca să audă:
— Popescule, dacă nu mă înşel la tine să găteşte varză cu carne!... Popescu e entuziasmat şi e
de părere să adreseze Societăţii de ştiinţe un raport amănunţit asupra acestei noii aplicaţii a invenţiei lui
Edison: „mirosul la distanţă!―
Telefonul.
Într-o comună din partea Olteniei, se făcea inaugurarea unui telefon.
Un consilier se învârtea împrejurul aparatului, fără să îndrăznească să se apropie prea mult.
Constructorul judeţului apropiindu-se de consilier, îi zise:
31
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR― , Anul I, 1926, p.237
30
— Încearcă şi d-ta, d-le consilier; o să vezi ce minunat e! ..Cunoşti îndată vocea aceluia cu
care vorbeşti.
Consilierul, făcându-şi curaj, luă receptoarele şi ca un prost, întrebă strigând:
— Poţi să-mi spui cine sunt ? O voce îi răspunse:
— Eşti un mare dobitoc!
Consilierul o sfecli; dar, recăpătându-şi îndată prezenţa de spirit, zise constructorului râzând:
— M-a recunoscut!
POVESTE VECHE 32
Era odată ca niciodată, pe când telegrafiştii aveau cu ce-şi plăti chiria, iar cu doi lei te hrăneai
o zi întreagă. Era într-un oraş oarecare, un oficiu telegrafo-poştal situat deasupra unei cârciumi. Sus,
biroul telegrafului, iar dedesubt „salonul― cârciumii, mobilat, cu diferite sticle şi c-un grătar de mititei.
Nopţi mari se făceau negreşit şi pe atunci; dar cădeau mai rar şi parcă erau mai atracţioase,
luându-ne după întâmplarea ce voi povesti, întâmplare cunoscută mai de toţi ai noştri! Oficiul în care s-
a petrecut fapta, variază după fantezia ori intenţia povestitorilor. Eu o schiţez numai ca să rămână pe
hârtie.
„Nopţile― pe atunci le făceau oficianţii, oameni tabietului şi cu dichis.
Printre „noptaşii― oficiului cu pricina, trăia pe atunci d. oficiant Cinzeacă, cunoscut mai mult
după această elocventă poreclă.
Înalt, slab, cam curbat de greutatea nevoilor, cu doi barbeţi cam rar pieptănaţi, Cinzeacă se
cam „electriza― mai ales în lungile nopţi de iarnă, când plecat cu urechea spre releu, bătea şi primea
telegramele, plictisit în singurătatea biroului ori înfrigurat de gerul care nu mai părăsea localul
oficiului.
Şi dacă frigul iernii era o scuză pentru „electrizare―, apoi pe căldura frumoaselor nopţi de
vară, când pe fruntea d-lui oficiant Cinzeacă, curgeau sudori telegrafo-poştale, un şpriţ rece, cu spumă
şi des repetat, îl însufleţea mai mult ca o „avansare―, cuvânt pe care el îl găsea de prisos în limba
română, din cauza calităţii ce are de a fi „irealizabil―.
Chipul de a-şi satisface nevinovata plăcere, a fost pentru el obiectul unor îndelungate reflecţii
şi experienţe.
Mai întâi venea cu sticluţa în buzunar. Dar vinul se încălzea în cursul timpului, în răstimpul
dintre o înghiţitură şi alta.
Într-o noapte pe la ora 11, după ce primise circularele, iar aparatele ― se mai liniştiră,
Cinzeacă îşi puse deodată degetul în frunte, exclamând : stai.
După ochii scăpărători şi triumfători, puteai crede că e pe urma descoperirii telegrafiei fără fir
(pe vremea aceia Marconi era un simplu aspirant fără leafă).
Atitudinea-i şi exclamaţia treziră din toropeală pe Drojdiescu, factorul care aproape moţăia la
„protocol―!
32
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR.ŞI TELEFOANELOR‖, Anul I, 1926, p. 241
31
— Drojdiescule!
— Por-ciţi!
— O idee!
— Şi două, D-le oficiant! (Drojdiescu credea că e vorba de vre-o măsură de capacitate).
Şi Cinzeacă explică lui Drojdiescu descoperirea sa, chipul graţie căruia, s-ar fi putut servi la
timp setea D-sale.
Chemară pe stăpânul cârciumii dedesubt şi înţelegerea avu loc pe placul tuturor, mai ales al
factorului Drojdiescu care în acest fel era scutit de repetatele descinderi şi urcări pe scară, pentru a
îndeplini comenzile:
Cum între biroul telegrafului şi cârciuma de jos numai o subţire podeală ţinea loc de paravan,
orice bătaie de sus se auzea jos cu multă precizie. Hotărâră deci: o bătaie din picior, o litră; două, o
jumătate ; patru, un kil!.
Cum între biroul telegrafului şi cârciuma de jos numai o subţire podeală ţinea loc de paravan,
orice bătaie de sus se auzea jos cu multă preciziune. Hotărâră deci: o bătaie din picior, o litră; două, o
jumătate ; patru, un kil!.
Şi în noaptea aceia repetară des exerciţiile preliminare, de pe urma cărora experimentatorii
traseră imediat foloase, căci întru târziu adormiseră, sforăind pe mese.
Invenţia strălucită a domnului oficiant Cinzeacă, se popularizează în curând, dovedindu-se de
utilitate publică. Vara, iarna, acest telefon cu limbaj convenţional, nu dă niciodată greş, spre marea
satisfacţie a inventatorului care avu cu toate acestea, modestia de a nu o breveta.
Într-o noapte, prin Octomvrie, când sfârâie mustul, iar pastrama se asociază de minune cu
acest lichid în stomacul muritorilor, găsim pe d. Cinzeacă, în biroul său, aşezat la masă şi plescăind din
limbă. Ghiţă Apănvin, cârciumarul de jos, adusese nişte turburel de Odobeşti, care, te făcea să mai
trăieşti, vorba d-sale. Pe masă, un kil aproape pe fund şi un taler cu pastramă. Era pe la ora 12 când d-
sa obişnuia să supeze. Ce crezi ? O noapte întreagă, trebuie să pui cărbuni la maşină! Se anexă şi
nelipsitul Drojdiescu, care nu s-ar fi lăsat nici mort de mai marele său, cu care se împogodea 33
straşnic.
Cinzeacă, sub efervescenţa vinului, se simţea ca niciodată fericit, vioi, mai abitir ca acum
douăzeci de ani în urmă, când primise decretul. Şi începu să fredoneze încet un cântec favorit:
„Drag mi-e să trăiesc pe lume,
Frica mi-e că mor ca mâine;
Drag mi-e să trăiesc mai mult,
Frică mi-e că mor curând!
A fost vis, nebunie sau arătare ! „
Uşa se deschise brusc şi cu zgomot :
— Aşa faci D-ta slujbă, onorabile! ? tună vocea unui personaj înalt, bărbos şi furios, care
năvăli pe uşă.
33
„împogodi vb. IV. 1.- refl. recipr. (pop.) A cădea de acord asupra unei acţiuni; 2.- refl. recipr. (pop.). A se sfătui. 3.- intr.
(reg.). A complota. 4.- refl. recipr. (reg.) A se înţelege bine. 5.- tr. (reg.). A angaja. prez.ind. -esc. /în + pogodi‖. (Sursa:
http://www.dexx.ro).
Vezi şi http://www.mi.bxb.ro/Articol/MI_29_6.pdf: „Verbul a se împogodi este folosit exclusiv în Muntenia de nord, cu
precădere în zona Argeşului. Deşi în varianta literară este sinonim (parţial) cu a se înţelege, în realitate, este la fel de greu de
sensuri ca şi substantivul dor.....‖
32
— Inspectorul Diurnescu! Numele D-tale Domnule. Am să te învăţ, eu minte. Unde e d.

diriginte?
Cinzeacă se ridică trăsnit ca de curentul tuturor pilelor din Univers, încearcă să bâiguie ceva,
să ascundă chilul şi talerul, dar o mişcare greşită, azvârli pastrama în nasul inspectorului.
— Aşa ! Aşa! Am să te suspend imediat!
Şi d. inspector începu să bată cu piciorul furios de mai multe ori în podeala „criminală‖.
Să aşeză apoi la masă să noteze ceva şi după puţin se întoarse spre Cinzeacă, privindu-1
săgetător.
Când deodată un râs prietenos şi zgomotos, se auzi afară. Uşa se deschise lovită cu piciorul şi
băiatul lui Ghiţă intră în oficiu cu 3 kilograme, spumegânde şi o porţie de „amestecătură‖ pe o tavă
mare. Însuşi Ghiţă mirat de subita sete a clientului său de deasupra, întovărăşea pe băiatul cu comanda
:
— Ha! ha! Dar aci e chef în regulă, gâlgâi nea Ghiţă. Inspectorul devenise verde. Cinzeacă stă
trăsnit în colţ. Drojdiescu spălase putina. Se auziră voci, strigăte şi apostrofe.
— Aăă! Şi îi căzu tava băiatului din mâini, iar vinul se vărsă pe podeală, udând bucăţile de
pastramă care mai sfârâiau încă... Un miros parfumat şi înţepător se răspândi în aceiaşi clipă în
atmosfera încărcată a biroului...
Ce-a mai urmat nu spune legenda. Unii cred că graţie intervenţiei d-lui diriginte, d. inspector,
om de inimă, a iertat pe bietul Cinzeacă.
S-a căutat a se atribui această neobişnuită veselie a oficiantului faptului că-i murise soacră-sa.
De altfel, e an slujbaş foarte serios şi cinstit. Despre „cinste‖ chiar Ghiţă ar fi putut să depună
„favorabil‖.
NOTE VESELE 34
Poşta de altă dată.
Louis XI, regele Franţei, înfiinţa pentru prima oară poşta cu cai în 1470.
Ea plecă totdeauna, dar numai când putea şi cu mari întârzieri. Ea provocă astfel râsetele unui
faimos predicator al epocii Olivier Maillard 35, căreia nu-i fu teamă să ironizeze aceste vehicule, în
una din predicile lui.
Louis XI se făcu foc. Chemă înaintea lui pe predicator, şi-1 ameninţă că îl aruncă în apă.
Această ameninţare nu-1 nelinişti, căci răspunse: „Majestatea Voastră poate să dispună de
viaţa mea; dar dacă voi fi aruncat în râu, eu voi sosi în Paradis mai iute pe apă, decât Majestatea
Voastră cu poşta sa cu cai.
34
35 Olivier Maillard, născut în 1430 în Bretania (probabil Yvignac-la-Tour, la Bois du cordelier) şi a murit 13 iunie 1502 în
apropierea Toulouse, este un călugăr franciscan din Bretania, doctor în teologie al Universităţii din Paris, faimos
predicator pentru predicile sale, la sfârşitul secolului al XV-lea‖. Susa: http://fr.wikipedia.org/wiki/Olivier_Maillard
33
Paradoxal, dar adevărat.

Un literat rugă într-o zi pe un electrician să-i facă definiţiunea unei pile uscate. Electricianul îi
răspunde „Pila uscată, este astfel numită, pentru ca e în totdeauna umedă în interior, lucru care o
deosebeşte de pilele umede, pe care foarte adesea le găsim cu totul uscate‖.
Sin gazetele noastre.

Mi-amintesc de o zi fatală în care nu puteam căpăta cu nici un chip comunicaţia. Rugăminţile,
ameninţările, toate erau zadarnice. După ce am sunat mai bine de o oră, o domnişoară care trecea din
întâmplare pe la capătul firului, mi-a auzit glasul. Şi mi-a răspuns cu o bunătate pe care n-am s-o uit
niciodată ; „Ei domnule, e tristă viaţa... e tristă... tristă―... Şi apoi a dispărut, cel puţin de la urechea
mea. Am chemat din nou, am gemut, am fluierat, am cântat, am plâns cu deznădejde... Degeaba : se
sfârşise. Am scos atunci din cutia biroului revolverul şi am urlat în faţa aparatului: „Domnişoară, dacă
nu-mi dai imediat numărul 25/35 mă împuşc‖. Şi am tras în vânt trei focuri de revolver... Atunci am
obţinut comunicaţia însă cu... Morga.
Tratament medico-literar
Medicul (către un critic literar). Ţi-am adus un teanc de cărţi şi de gazete. Vei citi întâi ziarele
pe care le-am însemnat cu creion albastru. Ele sunt scrise cu atâta venin, autorii articolelor atât de
perverşi, atât de necinstiţi, în cât te vei înfuria şi vei năduşi. Apoi vei citi romanele şi nuvelele
însemnate cu creion roşu: acele scrieri sunt atât de greţoase, încât vei vărsa şi te vei simţi mai uşurat. În
sfârşit, vei citi aceste două romane ; ele sunt atât de plicticoase, încât vei adormi. După ce te vei
deşteptă din somn, te vei simţi cu mult mai bine.
Sănătos tun.
— Domnule doctor, capul mă doare de nu mai pot, picioarele nu mă ţin, nu pot dormi
noaptea, la inimă am un junghi care mă ţine de vreo lună, stomacul mi-e prăpădit... altminteri sunt
sănătos...
Un pompier scăpând pe un copil din flăcări, e felicitat de Căpitan.
— Bravo, Stane, aşa îmi placi. Acum spune-mi ce vrei; ori să-ţi dau o decoraţie, or să pun la
Casa de Economie un libret de o mie de lei pe numele tău ?
— Trăiţi, don căpitan, răspunde Stan, ştiţi ce aş vrea? Să-mi daţi mie mia de lei, iar decoraţia
să o puneţi la Casa de Economie.
Gluma 1
— Dragă Mitică, cum am auzit că ţi-a murit soacră-ta, am venit fuga la tine...
— Ştiu, că la bucurie vin toţi prietenii, dar să te fi văzut, când mi s-ar fi întâmplat o
nenorocire... mai veneai aşa curând ?!...
Gluma 2
Sergentul (ridicând pe un trecător care a fost călcat de un automobil şi i s-a rupt o mână şi un
picior):
—Ia, nu mai ţipa atâta, zi bogdaproste, că ai scăpat numai cu un picior şi cu o mână ruptă.
Puteai să o păţeşti mai rău.
Gluma 3
Doctorul. — Nu înţeleg cum un om poate bea 10 ţuici deodată.
34
Beţivul. — Adu aici, dom-le doftor, zece ţuici şi o să-ţi arăt cum le beau.
Pentru cine vrea să râdă şi fără ...NOTE VESELE

Un savant a găsit o reţetă pentru a râde cu lacrimi. Într-un sfert de pahar cu apă zaharată, se
amestecă o lingură de tinctură de secară cornută (ergot de seigle) şi o lingură de o soluţie de fosfat de
sodă (1/10).
Înghiţi deodată pe nemâncate, şi să te ţii!
Dacă în timp de câteva minute, nu izbucneşti în râs, desigur că ai un suflet plin de ipohondrie!
Iată deci un procedeu la îndemâna tuturor ; cu 10 lei poţi să-ţi procuri mijlocul de a te înveseli
timp de o oră, acum de sărbători mai ales.
Această reţetă cu totul inofensivă, reuşeşte la toată lumea şi în special la femei.
Particularul: E ceva nemaipomenit., aştept de o oră şi nu mai înaintez.

Amploiatul: D-ta aştepţi de o oră şi ai pierdut răbdarea. Eu aştept de zece ani să înaintez şi totuşi n-am pierdut-o încă.
Alte glume
Telefonul se aseamănă cu femeia: spune tot ce a auzit, dar se deosebeşte întru cât nu
reproduce, decât ceea ce a auzit.
Telefonul se aseamănă cu indiferentul: ceea ce-i intră pe o ureche, îi iese pe cealaltă.
Telefonul e un aparat mijlocitor, cu care poţi minţi, fără să roşeşti.
35
300 ani de la înfiinţarea oraşului New York
Anul acesta se împlinesc 300 ani de la fondarea oraşului New-York; evenimentul, fireşte, va fi
sărbătorit in mod deosebit de către cei şase milioane locuitori ai săi.
Începuturile au fost foarte modeste. În anul 1626, câţi-va Olandezi au cumpărat de la Indienii
din Manhattan 37, pentru suma de 24 dolari, terenul pe care aveau să se construiască primele case,
nucleu al giganticului oraş american.
În locul colibelor indiene, făcute din crengi de nuc şi acoperite cu frunziş, s-au construit
primele case de zid, în stil olandez, grupate în jurul unei fortăreţe centrale, destinată a le proteja contra
atacurilor Indienilor.
În amintirea ţării lor natale, coloniştii dădură localităţii numele de Noul Amsterdam.
Pe atunci Englezii erau solid stabiliţi prin Pensylvania, Connecticut şi Noua Engliteră. Peste
38 ani de la fondare, Noul Amsterdam fu atacat de Englezi, sub comanda ducelui de York, care, după
cucerire primi numele de Noul York (New-York), după numele cuceritorului.
În 1696 New-York număra 4300 locuitori; în 1756, 10381 ; în 1786 adică peste 30 ani, avea
25611 locuitori, iar peste 14 ani, adică în 1800, număra 60489 ; în 1830, 202589 ; în 1850, 515394 ; iar
în 1864 populaţia oraşului trecea de un milion, pentru a atinge astăzi 6 milioane ; adică în ultimii 62
ani populaţia acestui oraş a crescut cu aproape 5 milioane locuitori. O creştere atât de rapidă şi în
proporţii atât de mari, n-a atins-o până în prezent nici un alt oraş din lume.
In 1835 un incendiu a distrus întreg cartierul Manhattan, scăpându-l astfel de vechile
construcţii; dar în anul următor, total a fost reconstruit, în stil american. De atunci, cartierul a progresat
necontenit. Construcţii gigantice „zgârie-nori‖ au răsărit în fiecare an, în acest cartier cât şi în cartierul
vecin, Brooklyn, care singure adăpostesc peste 4/5 din populaţia totală a oraşului, ce ocupă în prezent o
suprafaţă de 70.800 hectare.
A murit cel mai bătrân om din Bucureşti.

A murit în ziua de 13 Martie, la locuinţa sa din str. Matei Voievod, Ion DÎncă Surugiul, în
etate de 127 ani.
Acest centenar, care, desigur, la un moment dat a fost cel mai bătrân om din Bucureşti, are o
poveste din cele mai interesante.
El a slujit ca tânăr surugiu la curtea Domnitorului Barbu Ştirbei, mai pe urmă a slujit pe
Domnitorul Principatelor Unite, Cuza şi în fine, a fost şi în slujba Regelui Carol.
Până mai acum doi ani, Ion DÎncă Surugiul era încă văzut pe străzile Capitalei, mişcându-se
cu destulă greutate, sprijinit într-o cârje şi un baston.
În amintirea unor vremuri care îi fuseseră, desigur, scumpe, DÎncă purta un vechi costum de
surugiu domnesc şi nu se dezlipea de un harapnic pe care-1 ţinea legat la cingătoare.
*
Citim în „Cuvântul―: Grijile administrative covârşesc pretutindeni interesul obştesc. Aşa şi la
telefon. Inteligenţa unor şefi de servicii ori excepţionala bunăvoinţă a unor telefoniste, nu pot îndrepta
36
37
„Manhattan se referă la Insula Manhattan, care cuprinde cea mai mare parte a cartierului Manhattan (conform, [the]
Borough of Manhattan), unul din cele cinci diviziuni (cartiere, engl. boroughs) ale oraşului New York‖.
Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Manhattan).
36
lucrurile. Forţa lucrurilor stă deasupra, neînvinsă. Telefonul nu-i un aparat de transmis vorbe, ci un
aparat de venituri bugetare, o unealtă de impozit. Abonatul nu-i un client care trebuieşte bine servit, ci
un vulgar contribuabil, un om de corvoadă.
Pastorala unui episcop împotriva imoralităţii.

Episcopul austriac din Viena a dat o pastorală, în care se ridică cu multă asprime împotriva
lipsei de morală a societăţii moderne.
El interzice băile şi sporturile la care iau parte reprezentanţi de ambele sexe şi mai ales
sporturile practicate de tinerele fete in public.
Ordonă pentru băile la mare, separaţie absolută între sexe şi portul de costume cuviincioase.
Interzice excursiile la care iau parte fete şi băieţi împreună.
Interzice de asemenea dansurile moderne şi îmbrăcămintea femeiască indecentă. Şi termină
cerând părinţilor să-şi impună toată autoritatea pe lângă fii şi fiice, oricât de mari ar fi de vârstă.
CURIOZITĂŢI 381926,
Populaţia oraşelor României.
După datele statistice cele mai noi, oraşele mai mari ale României au următorul număr de
locuitori:
Bucureşti 800.000, Chişinău 190.000, Iaşi 185.000. Galaţi 180.000, Cernăuţi 115.000,
Timişoara 100.000, Brăila 100.000, Ploieşti 98.000, Cluj 95.000, Oradea Mare 90.000, Arad 79.000,
Craiova 70.000, Constanţa 65.000, Satu-Mare 59.000, Braşov 53.000, Cetatea-Albă 50.000, Ismail
50.000, Tighina 50.000, Bălţi 45.000, Buzău 43.000, Hotin 40.000, Sibiu 40.000, Botoşani 36.000,
Soroca 36.000, Bazargic 35.000, Turnu-Severin 35.000, Târgul-Mureş 34.000, Sighetul-Mare 30.000,
Bârlad 30.000, Bacău 28.000, Focşani 26.000, Piatra Neamţ 25.000, Bolgrad 25.000, Orhei 25.000,
Roman 25.000, Lugoj 24.000, Giurgiu 23.000, Tulcea 23.000, Piteşti 22.000, Călăraşi 22.000 Tecuci
21.000, Târgu-Jiu 20.000, Caracal 20.000.
Alcoolul şi rezistenţa la mers.

Din 24 abstinenţi care au luat parte în Anglia la un concurs de drum pe jos de 100 de
kilometri, doi numai, fie 8,3% s-au oprit din drum. În schimb, din 56 concurenţi, care nu erau
abstinenţi, 32 fie 54%, n-au putut satisface programul. Alcoolul micşorează deci puterea corporală.
Influenţa razelor solare asupra coloraţiunii plantelor şi animalelor.

Ducându-ne pe ţărmul mării, ne putem da bine seama de influenţa luminii solare asupra
coloraţiunii plantelor şi fiinţelor vii. Aproape de ţărm găsim plante acvatice de cele mai frumoase
culori, mai ales pe stânci, de unde apa retrăgându-se, le lasă afară din apă. Se poate de asemenea
remarca bogatele coloraţiuni ale actiniilor şi anemonelor de mare, care locuiesc în apele adânci. Peştii
care înoată în aceste ape, au culorile curcubeului. Cu cât ne depărtăm însă de ţărm, vedem că locuitorii
adâncimilor mari au o culoare cenuşie din ce în ce mai închisă şi în adâncimile unde lumina nu mai
poate străbate, peştii nu mai au nici o culoare.
38
37
O telegrama de 2.680.000 lei

E just valoarea unei telegrame acreditate, dată de Prefectura de Poliţie a Capitalei, prin care se
cerea urmărirea pe tot cuprinsul ţârei a unor răufăcători, care au furat săptămâna trecută o căruţă cu doi
cai.
 Economia, izvorul bogăţiei. Lumea se împarte în două clase: acei ce au economisit şi cei ce au
cheltuit. Toate operele mari care au făcut civilizaţia şi fericirea umanităţii, sunt opera celor ce au
economisit, când cei ce au risipit au fost sclavii lor. (Cobden 40)..
 A economisi pentru a aduna ban lângă ban, e un lucru nebunesc; a economisi pentru a-ţi păstra
independenţa, e un lucru înţelept. (John Lubbock 41).
 Economia este izvorul independenţei şi a libertăţii. (M-me Geoffrin 42).
 Regulile Economiei. Pentru a avea totdeauna bani în pungă, ajunge să se respecte două reguli
simple: 1-a, cinstea şi munca să-ţi fie tovarăşi nedespărţiţi; 2-a, să cheltuieşti zilnic un zece bani
mai puţin de cât beneficiul tău net. În acest chip, punga ta la început turtită, va începe să se
umfle şi nu te vei teme de urmărirea cămătarilor şi a mizeriei. (B. Franklin 43).
 Să ai un carnet de cheltuieli şi să treci regulat în el. Nu e nevoie să treci cele mai neînsemnate
cheltuieli, dar să ştii totdeauna pe ce cheltuieşti banii, câţi ai şi cât te-a costat fiecare lucru. Cel
ce ştie totdeauna ce are în pungă şi preţul lucrurilor ce cumpără, nu va face nici odată cheltuieli
fără rost. (John Lubbock).
 Reaminteşte-ţi, când eşti tentat să stai mai mult în aşternut, că în natura ta proprie e să te achiţi
de o datorie socială, pe când dormind, te apropii de animale. (Marc-Aureliu44 )
 Mulţi caută fericirea — deşi o au — întocmai ca şi acela care caută ochelarii, cu toate că îi are
pe nas. (Gustav Droz 45 )
39
40 Richard Cobden: (n 3 iunie 1804 la Dunford, în Sussex - 2 avril 1865 la Londra) Întreprinzător si om de stat radical si
liberal britanic. Reprezentant al mişcării comerţului liber. Sursa: http://www.wikidata.org/wiki/Q333072 şi
http://fr.wikipedia.org/wiki/Richard_Cobden
41 John Lubbock, primul Baron Avebury, (n. la Londra pe 30 aprilie 1834 şi d. 28 mai 1913), a fost savant specializat în
preistorie, naturalist, precum şi bancher şi politician britanic. Sursa: http://fr.wikipedia.org/wiki/John_Lubbock.
42 Marie-Thérèse Rodet Geoffrin, (n. la Paris pe 26 iunie 1699, d. la Paris pe 6 oct. 1777, a fost o organizatoare franceză de
saloane literare. (Sursa: http://fr.wikipedia.org/wiki/Marie-Thérèse _Rodet_Geoffrin)
43 Benjamin Franklin (n. 17 ianuarie 1706, Boston - d. 17 aprilie 1790) este una dintre cele mai cunoscute personalităţi din
istoria Statelor Unite, unul din Founding Fathers,diplomat, om de ştiinţă, inventator, filozof, profesor şi om politic. Sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Benjamin_Franklin
44 Marc Aureliu, în latină Marcus Aurelius (n. 26 aprilie 121, Roma, d. 17 martie 180, probabil la Vindobona, azi Viena) a
fost un împărat roman din dinastia Antoninilor, între anii 161 şi 180 d.Hr., şi filosof stoic. Născut ca Marcus Annius Verus
sau Marcus Catilius Severus, a luat mai târziu, după ce a fost adoptat de împăratul Antoninus Pius, numele de Marcus
Aelius Aurelius Verus. Ca împărat s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus. Sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Marc_Aureliu
45 Antoine Gustave Droz, născut 09 iunie 1832 la Paris, unde a murit 22 octombrie 1895, a fost pictor şi scriitor francez,
autor al „Monsieur, madame et bébé‖ (domnul, doamna şi copilul) operă care a avut un succes fenomenal în Europa şi
Statele Unite în anii 1870. Numai în Franţa s-au editat 121 ediţii între 1866 şi 1884. Deasemenea şi în limba engleză.
(Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Antoine_Gustave_Droz). Pe 5 Octombrie 2006 a apărut chiar şi o ediţie electronică
[EBook #3926] revizuită pe 1 Nov. 2012. (Sursa: http://www.gutenberg.org/files/3926/3926-h/3926-h.htm).
38
 Progres! O vorbă goală; cei buni rămân aceiaşi, cei răi aceleaşi bestii. (François Coppée 46).
 Ia pildă de nenorocirile altora, pentru ca să nu ia alţii pildă de la ale tale.
 Să suferi cu răbdare toate asuprelile celora ce te pizmuiesc, că-i vei surpa pe toţi cu răbdarea,
pentru că aşa se mistuie şi focul, când nu găseşte nimica să strice.
 Nu scurta nopţile cele lungi cu somnul şi nu lungi ziua, care este scurtă, cu păcatele tale. In
relaţiunile sociale, evită de a-ţi preface prietenii tăi în duşmani; sileşte-te din contra, să-i faci din
duşmani, prietenii tăi. (Pitagora 47)
 Omul rău se pierde prin partea sa bună, omul bun prin partea sa cea rea.
 Fereşte-te de a da sfaturi. Problema e prea grea şi răspunderea mare. Tu dai sfatul după natura
ta. Aceasta însă rareori se potriveşte cu natura celui ce te întreabă. Altfel spui tu, altfel înţelege
el. Sfătuind prudenţă, produce slăbiciune şi unde cereai tărie, se aplică violenţă. Un element
străin s-a introdus în sufletul celuilalt şi el şi-a pierdut măsura.
 Păzeşte-te a doua zi după un succes.
UN FILOSOF, 48
(Fantezie umoristică)
Gras, bine făcut, niţel cam trecut de căldura... vremii, d. Turtică, asistent de a I-a, chemat la
concursul de oficiant inferior, porni din urbea-i provincială, la Bucureşti, cu capul plin de
electrotehnică, exploatare, telefonie şi celelalte.
Sosit în Capitală, trase la Hotel Nemţoaica, hotel către care îl atrăgea amintirea unei idile din
tinereţe. E în redingotă de ginere: guler răsfrânt, vestă fantezie ce-i rotunjeşte abdomenul, ghete cu
lustru şi pălărie tare. E toaletă de gală cu care ţine adesea-n frâu clevetirile concetăţenilor din
Dămblăgeşti, orăşel de mâna 4-a, cu pretenţii de capitală de judeţ.
Turtică e băiat de viaţă şi bun la inimă. Are un cusur însă... doarme când se culcă şi când e
treaz, n-ar mai dormi. Se aprinde repede şi natural, caută să se şi... stingă; uneori i se poate zice c-a
turtit-o, ori c-a turtit fesul, de aci unii trag şi origina poreclei de Turtică, Dar gura lumii, n-o umple nici
pământul ? !
O vizită tăcută „pe sus― pe la Direcţie, pentru informaţiile trebuitoare concursului de a doua
zi, l-a făcut să întâlnească o sumă de prieteni, de colegi, sosiţi în Bucureşti de prin toate unghiurile
ţării.
— Ei, uite şi amicul Turtică, pe unde mai eşti frate ?
46 François Edouard Joachim Coppée (n. 26 ianuarie 1842 Paris - d. 23 mai 1908 Paris) a fost un poet, prozator şi
dramaturg francez.
47 Pitagora sau Pythagoras (n. circa. 580 î.Hr. - d. circa. 495 î.Hr.) a fost un filosof şi matematician grec, originar din insula
Samos, întemeietorul pitagorismului, care punea la baza întregii realităţi teoria numerelor şi a armoniei. A fost şi
conducătorul partidului aristocratic din Crotone (sudul Italiei). Scrierile sale nu s-au păstrat. Tradiţia îi atribuie
descoperirea teoremei geometrice şi a tablei de înmulţire, care îi poartă numele. Ideile şi descoperirile lui nu pot fi
deosebite cu certitudine de cele ale discipolilor apropiaţi.
(Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Pitagora.)
48
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR―, Anul I, 1926, p. 336
39
— Tot în Dămblăgeşti!
— Ei, ce zici, ieşim anul ăsta ?
— Sunt tare, domnule. De o lună citesc pe capete. Nu mai mănânc, nu mai beau...
— Mai ales..; beau! făcu Ionescu cu ochiu, lui Popescu.
— Da, d-le, cum mă vezi şi te văz. Dar, apropo, pe unde găsim un vin mai bun pe aci prin
Bucureşti ?
— Şi „unde stai―, „unde mănânci― etc., se reîmprieteniră straşnic, încălziţi de amintirile din
alte vremuri.
Pe afară, cald şi dătător de sete, de poftă de a trăi, de a mânca, de a bea, chiar când n-ai parale.
— Hai să luăm câte un şpriţ. Şi fiindcă e aproape masa de seară, să mergem direct la masă.
Propun restaurantul hotelului Nemţoaica. Ştii, e acolo o nemţoaică ce găteşte de te lingi pe buze. Şi
apoi are un vin! De, să ne cinstim în vederea examenului de mâine!
— Mai bine ar fi să mai citim ceva la noapte! întrerupe unul din ceata candidaţilor.
— O să citim, citim al dracului! exclamă Turtică, sugestionat de propriile-i recomandaţii. „Nu
se-ngraşe porcul, în ziua de Crăciun, onorabile! Mai las-o Popescule!― şi ceata convinsă, porni cu paşi
repezi―
E o seară plăcută de primăvară, caracteristică Bucureştilor care în acest sezon, prezintă un
pitoresc şi unic aspect. Lumea forfoteşte pe străzile neregulate, înveselită, iuţită parcă, de fluidul
invizibil care dă viaţă pământului, aşează flori şi frunze pe crengile scorojite ale arborilor, colorează
grădinile cu fâşii verzi rupte parcă din mantia uriaşă a primăverii...
Într-o cabină a restaurantului „Nemţoaica―, Turtică şi încă vre-o 5—6, sunt pe la mijlocul
mesei. Farfurii pline, sticle când pline, când goale, stau deasupra, înveselind pe consumatori. Căldura
vinului a cuprins inimile.
— Mă, eu sunt sigur că reuşesc! exclamă Turtică. Sunt şi preparat bine... dar avem şi o
comisie de examinare, să ne trăiască! Tot oameni pe sprânceană şi cu dor de noi ăştia mai mici! Dar
director, ce om !
— Vivat băieţi!
Se ciocniră paharele.
— Ce crezi d-ta: 4000 lei pe lună... cu noile sporuri ! O adevărată comoară. Parcă mă văd
oficiant prin Damblăgeşti, să fac pe unii să damblagească de necaz! Vivat! !
— Mă Turtică, hai s-o isprăvim; toate bune, dar ştii, să mai citim câte ceva, că mâine... Mai
aruncăm ochii pe electroscoape, pe legături, pe baterii...
— Pe baterii ! ripostă Turtică cu entuziasm, dar... mai practică ce facem noi aci! Uite
bateriile, dar hâm! le văd cam... polarizate şi s-a isprăvit soluţia, hâm ! Băiete: o baterie! (Bateria
soseşte grabnic). Uite şi un solenoid dacă poftiţi şi Turtică înfige tirbuşonul în dopul sticlei. Ştiţi că,
solenoidul are proprietăţile unui magnet; uite-1: abia l-am apropiat, şi-a şi atras dopul... şi Turtică se
porni pe un râs zgomotos.
— Dar busola, când nu-ţi mai găseşti busola, vream să zic că numai deviază acul!― întrerupse
Popescu, ironic.
— Aia înseamnă un deranjament... adică te-ai cam deranjat la vorbă amice! Popescule,
fereşte-te de atracţia electricităţilor de sens contrariu, că produc scânteie, hâm...― hâm..! şi pacea se
restabili. Bateriile se repetară.
— Tare eşti bre într-ale bateriilor! afirmă unul.
40
— Colege, vezi să nu te taxez, ceva mai ieftin ca un „Muster ohne Wert 49„.
Hazul ajunsese la culme. Turtică era în vervă. Scăpărau spiritele
— Măi, noi ne-am putea consideră acum drept nişte electroscoape, condensatoare ?
— Mai natural, nişte butelii de Leyda!
— Tot butelii! ? Băiete să vie trei butelii, plătesc eu ! Ado şi soleno.. adică vream să zic,
tirbuşonul.
— Aşează-le în serie ; ei aşa! Acum să ridicăm potenţialul! Vivat băieţi! Putem să ne zicem:
la mai mare! Mâine-i prăpădim!
Într-una din camerele hotelului Nemţoaica, Turtică doarme dus în pat cu somieră. Sforăie şi
pufăie ritmic, dar fără melodie... Ce fericit e fostul asistent de a I-a, Turtică! A reuşit al treilea la
oficiant şi acum se plimbă în redingotă, pe uliţa centrală a Dămblăgeştiior. E mândru şi satisfăcut.
Şeful l-a privit duşmănos şi asta mai ales din cauza şefulesei care — se spune — c-ar fi zis la un
faivocloc al D-nei Stanca Buturugă, nevasta fostului primar:
Ajunse şi Turtoaia nevastă de oficiant, breee!
— O să crape ai dracului― îşi zice Turtică-n buze.
Don Tănase Falitovici „negustor de toate― îi felicită, bucuros c-o să i se urce deverul. De,
oficiant: 4000 de lei... cu noile sporuri. Se gândeşte să-şi comande cărţi de vizită. Îl doare capul
grozav, dar îşi, explică: emoţiile examenului, bucuria reuşitei, el.... nervos .
Din colţul uliţei parcă l-a strigat cineva tare: — D le Turtică !.
Şi s-a trezit brusc. Buimac deschide ochii. Nu-şi dă seama de ce-i cu el, într-atât realitatea e
contrarie visului încă nerisipit din creier. În odaia izolată a hotelului, întuneric şi ziua. Îl doare capul
mereu, îi pocnesc urechile vâjâind. Îşi explică ironic: asta e deranjament telefonic, inducţie ori atingere
după cartea lui Niculescu!
Se uita apoi la ceas: 10, şi concursul începea de la 8 dimineaţa, Acum abia pricepe, într-o
clipi, toată grozăvia situaţiei.
— Frumoase mai sunt unele vise! îşi zise el duios, întorcându-se imediat pe partea cealaltă.
Peste câteva minute, acelaşi sforăit şi pufnit ritmic neliniştesc odaia în oare d. asistent de gr. I
Turtică, doarme dus, în pat cu somieră.
DIN ALE MEDICINII ― AERUL ŞI LUMINA 50

O muncă îndelungată v-a obosit, o veghere v-a slăbit inteligenţa.
Ei bine ! părăsiţi camera, respiraţi aerul d-afară şi imediat inima va bate mai liber, capul vi-l
veţi simţi altfel, chiar şi membrele obosite, se simt mai sprintene. Dacă de la oraş vă duceţi la ţară, nu e
numai o slăbiciune trecătoare pe oare acest aer o risipeşte, e fiinţa întreagă ce schimbă.
49
Mostră fără valoare
50
41
Mâncarea vă întremează mai bine poate, dar ea vă îngreuiază, întremându-vă. Vinul vă

reînsufleţeşte, dar vă şi ameţeşte. Aerul, din contra, e în acelaşi timp şi dulce şi întăritor; el calmează şi
fortifică, are influenţă chiar asupra sufletului. Da, când respirăm mai cu putere, simţim inima bătând
mai liber, e mai dispusă a se deschide sentimentelor afectuoase, părem ca detaşaţi de pământ, încântaţi
de aceasta viaţă nouă ce circulă în noi.
Oricare ar fi casa în care locuiţi, mică ori. mare, modestă ori bogată, trebuie să aibă ferestre
mari şi largi, ca lumina, veselul soare, aerul curat, să intre cât mai mult. Aceste ferestre largi trebuiesc
deschise des. Lumina, aerul, e singurul lux ce se poate da şi celor mai umile locuinţe, dar acest lux
preţuieşte mai mult decât multe altele, pentru că el întreţine sănătatea şi viaţa.
Unde nu intră lumina, intră doctorul . Florile, iarba câmpului plantele de tot soiul, nu cresc la
umbră; le trebuie soarele, pentru a creşte şi înflori, Ei bine! planta umană şi ea are trebuinţă de soare, la
umbră se întristează, se veştejeşte şi moare.
Călătoria la Polul Nord.
Doi îndrăzneţi exploratori polari, căpitanul american aviatorul Byrd 52 şi celebrul Amundsen
53
, au atins fiecare separat polul Nord, ocolindu-l şi lăsând drapele şi cutii cu documente asupra
călătoriei făcute.
De multă vreme exploratorii din ţările nordice au încercat ani dearândul să atingă polul Nord,
dar mai toate expediţiunile organizate n-au izbutit şi mulţi au pierdut parte din echipaj.
Primul, care a atins propriu zis regiunea polului Nord, a fost exploratorul Peary 54 care în 1909
a străbătut imensele întinderi de gheaţă ce acoperă acea regiune, cu câteva sănii trase de câini siberieni.
Anul acesta (1926) polul Nord a fost atins de două expediţii deosebite.
Mijloacele cu care aceşti exploratori au străbătut spaţiul ce-i despărţea de pol, sunt din cele
mai moderne , avionul şi dirijabilul.
Căpitanul american, aviatorul Byrd, ajutat materialiceşte de Ford-junior 55, a pregătit un
monoplan Foker cu 3 motoare şi în ziua de 9 Mai luând zborul din punctul „Baia Regelui―(Spitzberg
51
52 Contraamiralul Richard Evelyn Byrd, Jr., USN (n. 25 octombrie 1888 – d. 11 martie 1957) a fost un ofiţer american de
marină, specializat în explorări. A fost un pionier al aviaţiei americane, explorator polar şi organizator de logistică pentru
expediţii polare. Zborurile aviatice în care a servit drept navigator şi lider de expediţie, au traversat Oceanul Atlantic, un
segment din Oceanul Arctic, şi o parte din Antarctica. Byrd a susţinut că expediţiile sale au fost primele care au ajuns la
Polul Nord şi la Polul Sud pe calea aerului. Afirmaţia privind Polul Sud este în general susţinută de un consens al celor
care au analizat probele. Byrd a primit Medalia de Onoare, cea mai înaltă distincţie pentru eroism acordată de Statele
Unite. (Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Byrd)
53 Roald Engelbregt Gravning Amundsen (n. 16 iulie 1872 - d. 18 iunie 1928) a fost un explorator norvegian al zonelor
polare. A fost primul om care a ajuns la Polul Sud (în 1911). De asemenea, a fost primul navigator care a reuşit să
traverseze Pasajul de nord-vest. A dispărut în iunie 1928, în timp ce lua parte la o misiune de salvare. (Sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Amundsen)
54 Robert Edwin Peary (n. 6 mai 1856 Cresson Springs, Pennsylvania, d. 20 februarie 1920,Washington) a fost navigator şi
explorator polar american.
55 Edsel Bryant Ford (n. 6 noiembrie 1893 în Detroit, d. 26 mai 1943 Grosse Pointe Shores, Wayne County), fiul lui Henry
Ford, tatăl lui Henry Ford al II-lea, a fost un preşedinte al Ford Motor Company. (Sursa:
http://de.wikipedia.org/wiki/Edsel_Ford)
42
56
), a ajuns în regiunea polului Nord, pe care spune că a înconjurat-o, lăsând, în punctul unde busola nu
mai avea nici o orientare (la pol), drapele americane şi o cutie cu documente asupra călătoriei.
Amundsen, care din copilărie visa să descopere polul Nord, după încercările nereuşite făcute
cu nava Maud, cu săniile trase de reni, apoi de câini şi apoi cu avionul, a încercat anul acesta cu
dirijabilul.
Ajutat de milionarul american Ellsworth 57 şi de Mussolini 58, Amundsen pleacă din insula
Spitzbergen cu dirijabilul „Norge―59 . În ziua de 11 Mai, ora 10 dim. şi noaptea, la ora 1, a telegrafiat
că se află deasupra Polului.
Dirijabilul era prevăzut pentru un zbor de 4800 km. cu viteză de 65 km. pe oră. Pentru acest
drum „Norge― avea pe bord 9000 litri benzină. Planul lui Amundsen a fost să treacă În linie dreaptă
deasupra „polului― până la Alaska, la Nome, unde erau făcute pregătiri pentru „amararea― dirijabilului.
De la „Baia Regelui― în linie dreaptă până la Nome sunt 4000 km. Acest spaţiu l-a străbătut în
70 ore de zbor.
Enciclică episcopală contra rochiilor scurte.

Episcopul din Haarlem 60 a dat o enciclică prin care interzice femeilor de a mai intra În
biserică cu rochi scurte, fără mâneci şi cu gâtul gol.
El mai interzice ciorapii de culoarea pielii şi corsajele care ar avea în partea de sus a bustului,
material din aceeaşi culoare.
Episcopul are însă grija să-şi exprime regretul că e nevoit să recurgă la asemenea mijloace,
spre a sili pe femei să se îmbrace decent.
Desfinţarea mănăstirilor în Republica Moldovenească.

Ştiri sosite de peste Nistru anunţă că autorităţile sovietice din pretinsa Republică
Moldovenească au dispus desfiinţarea mănăstirilor, silind pe toţi călugării la muncile câmpului sau prin
ateliere.
Această decizie a provocat mare agitaţie în lumea credincioşilor.
*
Priveşte ca prieten, pe omul sincer oare te face atent asupra greşelilor tale, nu pe cel ce aprobă
tot ceea ce faci.
56
Greşeală: este vorba de insula Spitzbergen aflată sub administraţia Norvegiei.
57 Lincoln Ellsworth (născut la 12 mai 1880 în Chicago, Illinois, Statele Unite ale Americii, d. 26 mai 1951 în New York
City) a fost un explorator polar american şi aviator. (Sursa: http://de.wikipedia.org/wiki/Lincoln_Ellsworth)
58 Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie, 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28 aprilie, 1945 Giulino di Mezzegra
lângă Como) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 şi 1943. A pus la dispoziţie expediţiei polare dirijabilul
„Norge―. (Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Benito_Mussolini)
59 Norge, iniţial N1, a fost un dirijabil semi-rigid, care a fost construit în 1923-1924, sub pionier dirijabil Umberto Nobile, în
italiană de stat şantier naval „Stabilimento di Costruzioni Aeronautiche‖ (SCA). A devenit cunoscut prin călătoria sa spre
a explora regiunea polară de nord între Europa şi America în 1926 - a ajuns la Polul Nord se aici la 12 mai 1926. (Sursa:
http://de.wikipedia.org/wiki/Norge_(Luftschiff))
60 Haarlem este u n oraş în Olanda, reşedinţa provinciei Olanda de Nord. Oraşul este aşezat pe râul Spaarne, aproximativ 20
km vest de Amsterdam şi în apropiere de dunele de coastă. Acesta a fost centrul istoric - de secole - al districtul
crescătorilor de lalele şi poartă pentru acest motiv porecla „Bloemenstad― (oraşul florilor). (Sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Haarlem)
43
NOTE VESELE 61
Pe timpul războiului, un soldat italian din Roma şi un soldat evreu din Ierusalim, stăteau de
taină.
— Tu spui că strămoşii tăi au făcut minuni. Ei bine, ascultă. Ştii tu ce s-a găsit de curând
săpându-se În împrejurimile Romei ?
— Nu ştiu, spune-mi tu,
— Fire de fer.
— Ei şi?
— Cum: ei şi?! Tu nu înţelegi că Romanii inventaseră telegraful ?
Tăcere din partea evreului, dar apoi zice:
— Ei taci! Dar ştii tu ce s-a găsit de curând în pământul Ierusalimului?
— Nu; ce s-a găsit ?
— Nimic.
— Cum „nimic― ?
— Cum nimic ?! Nu înţelegi că strămoşii mei inventaseră telegrafia fără fir?
Pregătiri pentru operaţie.
Pregătiri pentru
operaţie.
UN CROITOR INGENIOS
Un ziar britanic reaminteşte istoria celor patru croitori care acum 25 de ani se stabiliseră pe
rând în Piccadilly, principala stradă din Londra.
Primul se-ntitulă „Cel mai bun croitor din oraş; cel de al doilea „Cel mai bun croitor al
Angliei―, cel de al treilea făcu să se graveze pe vitrina sa un glob pământesc în jurul căruia se putea
ceti „Cel mai bun croitor de pe pământ―.
61
44
Al patrulea croitor se găsea în mare încurcătură. Confraţii lui nu-i lăsaseră decât Cerul şi
stelele. După matură chibzuinţă, preferă să se arate mai modest şi se mulţumi să înscrie pe firma
prăvăliei lui: „John Smith, cel mai bun croitor din această stradă―:
Concurenţii lui să moară de necaz..
(Le Journal 62)
***
În timpul unei partide de pocher în 5, unul din parteneri moare subit.
— Ce-i de făcut acum ? întrebă dezolat unul din ei.
— Scoate pe 6, i se răspunse.
CURIOZITĂŢI 63
Distanţa şi lumina plantelor.
Soarele împrejurul căruia se învârteşte pământul şi celelalte planete este de 1.280.000 mai
mare decât planeta pe care o locuim.
Iată cum plutesc dânsele în jurul astrului rege. Mercur se găseşte la 58 milioane kilometri
departe de soare şi se-nvârteşte în jurul lui în 88 zile. Venus la 108 mii. km, în 224 zile. Pământul la
149 mil. km., în 365 zile. Marte la 227 mii. km., în 686 zile. Jupiter la 775 mil. km., în 11 ani şi 315
zile. Saturn la 1421 km. în 26 ani şi 167 zile. Uranus la 2858 mil. km., în 84 ani. Neptun la 4478 mii.,
km. în 164 ani şi 280 zile.
Sunt stele de la care primim lumina la mii de ani.
Eminescu a caracterizat bine acest fenomen astronomic: „poate de mult s-a stins pe drum în
depărtări albastre, iar raza ei, abia acum, luci vederii noastre. Icoana stelei ce-a murit încet pe cer se
suie; era, pe când nu s-a zărit, azi o vedem, şi nu e―.
O statistică interesantă.
Un statistician american — numai ei sunt în stare să se ocupe de astfel de statistici— a
constatat că un om la vârstă de 50 ani, în termen mediu, a dormit 6000 de zile, a muncit 6500 zile, a
mers 800 zile, a sacrificat lenei şi plăcerilor 4000 zile, a mâncat 1500 zile şi a fost bolnav 500 zile.
Timpul considerat de 24 ore. Meniul său a fost: 7700 kg. carne, 2120 kgr. zarzavat, fructe, ouă, peşte şi
a băut 318 hectolitri (apă, cafea, ceai, bere, vin etc.).
Valoarea a 5 Bani după 1908 Ani

Iată la cât se urcă valoarea â 5 bani daţi cu dobândă compusă, 3%, de la anul 1 al erei noastre
până la 31 Decembrie 1908,
1.343.242.546.583.850.981.676.708.074.534.161.490.683 lei.
62
„LE JOURNAL― a fost un ziar francez care a apărut între 1892 şi 1944, a cărui sediu a fost în 100, rue de Richelieu din
Paris. (Sursa: http://fr.wikipedia.org/wiki/Le_Journal)
63
45
Ar trebui 191 miliarde de globi de aur mari, fiecare cât pământul, pentru ca să se reprezinte
această sumă ; dacă ar cădea câte unul pe secundă, căderea lor ar dura mai mult de 6000 ani.
Dar până în 1926 ?
Cum dispar petele de cerneală.
Cerneala proaspătă sau cel mult după 3 ore de când ea a căzut pe o stofă de lână, dispare
imediat şi complet, dacă pata se freacă uşor cu o cârpă moale muiata în lapte fierbinte sau călduţ. Se
spală apoi stofa în punctul unde a fost pata, cu apă săpunată pentru a se îndepărta grăsimea laptelui
care a rămas. În acest chip, cerneala dispare cu desăvârşire şi nu mai revine vreodată.
Cum se curăţă cărţile de joc.

Ne servim de o pastă compusă din: „cire vierge râpée‖ 65 10 gr.; toluen 6 gr.; benzină 6 gr.;
acetonă 4 gr. Se ia puţin din această pastă pe o cârpă, cu care se freacă pe faţă şi pe dosul cărţilor, până
ce dispare toată murdăria. Le frecăm în urmă cu o cârpă curată fină şi perfect uscată şi apoi le trecem
prin talc de Venise.
 Pasiunea face adeseori un nebun din cel mai cuminte şi un iscusit din cel mai prost.
 Gelozia este, putem zice, dreaptă şi înţeleaptă întrucât ea nu tinde decât a apăra un bun care ne
aparţine sau care credem că ne aparţine, pe când dimpotrivă, invidia e o patimă, care râvneşte la
bunul altuia.
 Răul ce facem cuiva, nu ne atrage atâtea persecuţii şi ură, cum ne atrag calităţile noastre bune.
 Mândria este deopotrivă la toţi oamenii; nu e deosebire decât în mijloacele şi felul de a o arăta.
 Acei care depun prea mare stăruinţă pentru lucrurile mici, devin de obicei incapabili pentru cele
mari.
 Noi n-avem atâta putere, pentru a urma judecata noastră.
 Sinceritatea este o deosebire a inimii. Nu o găsim decât la foarte puţini oameni: de obicei, nu
este decât o fină prefăcătorie, pentru a atrage încrederea altora.
 Amorul este ca şi focul: nu poate domni, fără o mişcare continuă şi încetează de a mai trăi, de
îndată ce încetează speranţa şi credinţa.
64
65
ceară de albine răzuită
66
46
 Este uşor a ne înşela pe noi înşine, fără a observa; dar este greu, a înşela pe alţii, fără a nu
observa.
 Omul nu este nici odată atât de fericit sau nenorocit, cât îşi închipuie.
 Cel mai uşor mijloc prin care poţi fi înşelat, este de a te crede mai şiret decât alţii.
 Adevărata elocvenţă constă în a spune tot ce trebuie şi a nu spune nimic ce nu trebuie.
 Cei mai mulţi oameni au ca plantele virtuţi ascunse, pe care întâmplarea le scoate la iveală.
 Absenţa micşorează pasiunile mici şi face să crească cele mari, după cum vântul aprinde şi
atinge lumânarea.
 Frumuseţea omului nu stă în fizionomie, ci în faptele sale bune; căci frumuseţea fără bunătate se
aseamănă lunii, care străluceşte, dar nu încălzeşte.
DE TOATE ŞI DE PRETUTINDENI 67 RPTT

Condiţionarea căsătoriei de starea sănătăţii
Guvernul mexican a hotărât ca de acum înainte să nu acorde permisiuni de căsătorie de cât in
urma unui consult medical, care să stabilească starea sănătăţii viitorilor soţi.
Aceasta din pricină că în ultimii ani, mortalitatea copiilor crescuse în mod simţitor din cauză
că părinţii fuseseră bolnavi.
Scene de brutalitate masculină la catastrofa din Berlin

Ziarele germane publică amănunte înfiorătoare asupra catastrofei cauzate de ruperea de nori,
şi trăsnet la Wolkersdorf lângă Berlin, unde si-au găsit moartea 14 persoane şi unde multe altele au fost
grav rănite. Dar amănuntul cel mai grozav, nu l-a furnizat furia elementelor oarbe, ci acela al
instinctului de conservare feroce al bărbaţilor, care, în momentul când s-a prăbuşit zidul localului de
popice, unde mulţimea căutase adăpost contra furtunii, şi-au făcut drum prin mulţime cu ultima
brutalitate, împingând înapoi femeile şi copiii şi trecând chiar peste corpurile lor, fără a tine seamă de
strigătele de disperare a celor îngropaţi sub mormanele de dărâmături.
De fapt, victimele sunt exclusiv numai femei şi copii; nici un bărbat nu se află printre morţi şi
răniţi. S-a repetat acum la Berlin, ceea ce s-a întâmplat acum 25 de ani la incendiul Bazarului din Paris,
unde ducesa de Alencon şi-a găsit moartea în flăcări şi unde de asemenea bărbaţii an izbutit să se
salveze graţie brutalităţii cu care au trecut peste femeile mai slabe, făcându-şi drum spre ieşire.
67
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR― Anul I, 1926, p. 398
47
CURIOZITĂŢI 68
Înmormântarea veselă.
La Castella 69, o văduvă în vârstă de 80 ani, rău bolnavă, simţindu-şi sfârşitul apropiat,
cheamă pe tinerii din sat şi-i roagă să-i urmeze cortegiul în chipul cel mai vesel posibil. Ea angaja o
muzică, dansatori şi cântăreţi cu castagnete. Totul se petrecu cam văduva o dorise. Ea muri ieri, iar
înmormântarea se făcu în sunetul muzicii. Un bal fu organizat în cimitir. La terminare, tinerii se duseră
la casa răposatei, care avu grijă să puie la dispoziţia lor, tot vinul din pivniţă.
Peştele arcaş
Pentru a-şi procura hrana, peştii întrebuinţează uneori trucuri şi stratageme curioase. Astfel e
toxotul, un peşte ce trăieşte în apele din Malaezia, căruia i se mai zice acolo şi peştele arcaş.
Când toxotul zăreşte, pe numeroasele plante de pe malul râurilor, o insectă, el se apropie cu
băgare de seamă, îşi umple gura cu apă, închizându-şi organele respiratorii şi trimite insectei o
împroşcătură de apă, un adevărat duş care, căzând înapoi, târăşte insecta în râu, unde nu întârzie să fie
înghiţită. Partea curioasă a acestui fapt este precizia tirului acestui peşte, căci foarte rar se întâmplă să
nu nimerească ţinta. La Java şi în ţinuturile învecinate, toxotul e ţinut în acvarii unde, ca amuzament, i
se aşază, la oarecare distanţă, insecte pe care le vânează în chipul arătat spre marea uimire a
spectatorilor.
NOTE VESELE 70
Levy de puţină vreme e la creştinism. El întâlneşte pe Blum, achizitor de asigurări, care îi
reproşează conversiunea în termeni violenţi.
— Blum, prietene, nu te mai enerva atât.
— Eu mă simt fericit de a fi devenit creştin şi de a-mi fi recunoscut greşeala.
— Ah ! şi cui datorezi minunea convertirii tale?
— Preotului parohiei. Sunt sigur că dacă tu ai vorbi cu el numai zece minute, te vei face şi tu
catolic.
— Ei bine. Du-mă la preot şi vom vedea. Ei se duseră la preot. Odată prezentările făcute şi
obiectul vizitei lămurit, creştinul Levy, lăsa pe amicul său Blum cu preotul.
— Te aştept la cafeneaua din colţ. O oră mai târziu soseşte Blum.
— Ei bine ? — zise Levy.
— A mers de minune, dragul meu. L-am asigurat !
*
68
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR― 1926, p. 398
69
Castella este o comună în sud-vestul Franţei, situat în departamentul Lot-et-Garonne (regiunea Aquitaine).
(Sursa: http://fr.wikipedia.org/wiki/Castella)
70
48
Un literat sărac se însură cu o bătrână doamnă care l-a îmbogăţit. ― Ei Doamne, zise un
confrate, când nu te ridici prin merite, te ridici prin vechime !
— Ah ! eşti avocatul din civilitate ! . — Ah! doctore, cât sufăr! cât sufăr! Omoară-
— Apoi dragul meu, după cum mături, îmi mă, te rog !
închipui cât de curat trebuie să fie tribunalul — N-am nevoie de faturile d-tale, dragă
vostru! domnule, eu îmi cunosc meseria !
MAXIME 71
 Omul trebuie să păstreze în inima sa un colţ de verdeaţă şi de tinereţe, un colţ unde n-ai recoltat
nimic, unde poţi întotdeauna semăna vre-o plantă nouă... Să rămâi tânăr mult timp, să rămâi
copil chiar, prin spontaneitatea şi afectuozitatea inimii, să păstrezi în sinea ta ceva vesel şi
înaripat, este cel mai bun mijloc de a stăpâni voinţa; căci ce forţă este mai mare ca tinereţea ?
(Guyau 72)
NOTE VESELE. 73
Un tânăr, de curând logodit cu o cochetă incorigibilă, scapă de la moarte pe tatăl acesteia!.
Socrul, cu lacrimi în ochi, sărută pe salvator şi-i spune cu o voce tremurândă:
— Fără tine, desigur, că aşi fi fost mort. Ca dovadă a marii, a eternei mele recunoştinţe, nu-ţi
mai dau pe fata mea de soţie. Las-o mai bine altuia!
71
72 Jean-Marie Guyau (n. 28 octombrie 1854, Laval, Mayenne, d. 31 martie 1888, Menton) a fost un filosof şi poet francez.
A fost inspirat de filosofia lui Epicur, Epictet, Platon, Kant, Herbert Spencer şi Alfred Fouillée, şi de poezia lui Pierre
Corneille, Victor Hugo şi Alfred de Musset. (Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Jean-Marie_Guyau)
73
„REVISTA. POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR‖, Anul I, 1926, p. 446
49
Nu ai sunt domnişoare în Danemarca.
Feministele daneze au adresat guvernului o cerere ca în interesul egalizării femeii cu bărbatul,
să se suprime din vorbire, cuvântul „domnişoară―,
Bărbaţii, fie că sunt însuraţi, fie că nu sunt, poarta numele de „domni―. Bărbaţii neînsuraţi
nepurtând alt nume, de ce femeile să fie altfel tratate?
Guvernul socialist danez a socotit că cererea este întemeiată, de aceea a decretat ca pe viitor,
toate domnişoarele să fie numite „doamne―.
Economie cu orice preţ.

O circulară a d-lui Mussolini dispune ca să se suspende pe timp de un an orice conferire de
decoraţii. În tot acest răstimp, miniştrii nu vor mai face regelui nici o propunere de decorare, nici chiar
în cazuri excepţionale.
Această dispoziţie face parte din măsurile de economie ale guvernului.
Puterea jertfii pentru ţară!

Pe câmpia Mărăşeştilor se strângeau acum doi ani (1924) osemintele eroilor pentru a fi
aşezate cu toată cinstea în criptele „Bisericii Neamului―. Începând de la Nateşul lui Haret spre Panciu
până în albia Şuşiţei şi din Siret pornind de la Ionăşeşti şi Cosmeşti spre Vânători, se adunaseră
osemintele a peste cincisprezece mii de eroi.
Dintr-o astfel de groapă, fuseseră scoase osemintele a vre-o patrusprezece eroi, când lucrătorii
văzură ceva ciudat. Dintre oseminte ieşea la iveală o mână ridicată şi cu totul neputrezită, o mână de
culoare închisă cum sunt moaştele sfinţilor şi în care strălucea crucea.
Ca şi celelalte trupuri de ostaşi cu care fusese îngropat, trupul acesta era putrezit în întregime,
afara de mâna care ţinea strâns sfânta cruce. Era braţul preotului militar Petre Cazacu din reg. 3 Olt,
care căzuse în tâmpul atacului. îmbărbătând ostaşii la luptă. Nici umezeala, nici viermii pământului nu
putuseră face nimic împotriva braţului său care purtase cu vrednicie semnul mântuitor înaintea
ostaşilor ce piereau pentru o cauză sfântă şi mare. Dumnezeu ţinuse să arate astfel celor necredincioşi,
cum binecuvântarea dată de bisericii şi de preoţii noştri, ostaşilor căzuţi pentru apărarea ţării, este şi
rămâne atotputernică. Aşa cum a recunoscut şi Sanctitatea Sa Patriarhul, dispunând ca trupul preotului
erou să fie cinstit după cuviinţă şi aşezat alături de ceilalţi eroi ai neamului, nu era la mijloc o simplă
întâmplare. După război s-au găsit sute de eroi îngropaţi cu arma în mână. Braţul lor era însă putrezit.
Braţul preotului Petru Cazacu era întreg ca o ramura verde pe un trunchi uscat. Pe oasele preotului era
crucea militară, prinsă printr-un lănţişor, cu numele său. Mii de săteni au venit din satele învecinate şi
mai îndepărtate, să vadă minunea. Ei plecau pe deplin încredinţaţi că braţul preotului care s-a jertfit cu
toată însufleţirea pentru biruinţa fraţilor săi ostaşi în credinţa naţionala şi întru Domnul, Dumnezeu
arătase celor dornici de mântuire calea către biserică şi dragostea pentru preot. Şi miile de pelerini se
înapoiau acasă cu sufletul întărit de această minunată arătare dumnezeiască.
Avenue FERDINAND
Consiliul municipal al Parisului a hotărât să schimbe numele străzii „Avenue Trocadéro― în
„Avenue Ferdinand I―.
Parisul îşi manifestă astfel stima şi dragostea către M. Sa Regele Ferdinand şi prietenie pentru
România.
74
50
CURIOZITĂŢI 75
Putină servind de oficiu poştal.
În îndepărtata strâmtoare a lui Magellan, situată la extremitatea de miazăzi a Americii de Sud,
departe de regiunile locuite de oameni, se află o putină fixată de un stâlp înalt de piatră, unde vapoarele
care trec, vin să-şi depună scrisorile lor şi să le ridice pe acelea care sunt adresate ţărilor către care
plutesc. Nici o navă nu neglijează să facă marinarilor şi familiilor lor acest preţios serviciu. .
Şi astfel în vasta imensitate a mărilor, solidaritatea omenească a putut face să funcţioneze cu
conştiinciozitate, un.... oficiu poştal.
Record poştal de încetineală.

Acest record a fost bătut de o carte poştală trimisă din Milano la Mantua. Pusă la posta din
Milano la 25 Aprilie 1924, această carte poştală n-a sosit decât la 15 Mai 1926 în mâinile destinatarului
ei, la Mantua.
I-a trebuit doi ani şi douăzeci de zile pentru a străbate 150 km., cât e drumul de la Mantua la
Milano.
Şi destinatarul a trebuit să plătească o suprataxă; timbrarea din timpul expediţiei, nu mai
corespundea cu cea din epoca la care a fost înmânată.
Telefonul ― Barometru
Emil Gautier 76 descoperi mijlocul de a se servi de telefon ca de un barometru, extrem de
sensibil şi sigur. Trebuie pentru aceasta să avem la dispoziţie o grădină sau curte. Luaţi două vergele
de fier ascuţite la extremitatea lor inferioară, înfigeţi-le în pământ la distanţa de 5—6 metri una de alta,
apoi legaţi fiecare din cele două vergele, cu cele două fire conducătoare ale telefonului celui mai
apropiat. Vă va fi de ajuns de a uda picioarele vergelelor la fiecare 8 sau 10 zile cu o slabă soluţie de
clorhidrat de amoniac, pentru a obţine mijlocul de a fi preveniţi 12 sau 15 zile mai înainte, de
perturbaţiile atmosferice apropiate.
Când timpul va fi pus pe furtună, veţi auzi nişte pocnituri ca zgomotul grindinii pe un acoperiş
de zinc, care va spori in intensitate pe măsură ce furtuna se va apropia. Cât pentru schimbările de
temperatură, ele se caracterizează printr-un murmur înăbuşit, cum ar fi ciripitul depărtat al unui cârd de
păsărele.
Judecător care se condamnă singur.

De curând, judecătorul Courtraight din statul Winnipeg (Canada), bău peste măsură. L-au
adunat de pe stradă, beat mort şi l-au dus acasă.
A doua zi era la postul său. Sala de audienţe era plină de oameni care voiau să vadă ce
atitudine va lua magistratul. Ei auziră pe judecător, exprimându-se astfel:
— „Courtraight! Eşti prezent?—Bine— Eşti judecător în Winnipeg?— Da. — Pentru prima
oară în viaţa ta te-ai îmbătat. Legea este egală pentru toţi. Te condamn la 500 franci amendă. Dar să nu
mai faci altădată!
După care, judecătorul trecu la afacerea următoare.
75
„ REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR‖, Anul I, 1926, p. 446
76 Étienne Alfred Émile Gautier (n. la 18 apr. 1822 în Geneva, d. 24 feb. 1891) a fost un astronom şi militar elveţian.
A studiat astronomia la Geneva şi la Paris cu François Arago şi Urbain Le Verrier. Sub conducerea lui Le Verrier a fost
implicat în calculele de descoperire a planetei Uranus. In 1847 a obţinut titlul de Dr.es.sc la Geneva.
(Sursa: http://de.wikipedia.org/wiki/Emile_Gautier)
51
Cea mai înaltă clădire din lume.

In oraşul Detroit se construieşte acum cea mai mare clădire din lume. Noua clădire va avea o
înălţime de 266 metri şi se va numi „Tour Book (Book-Tower)―. Această construcţie gigantică va avea
81 etaje 77.
Probabil „Woolworth-Building78„ cea mai înaltă clădire din New-York, cu 57 etaje, rămâne
deci mult în urmă.
NOTE VESELE 79
E miezul nopţii... La Herăstrău, la uşa unui restaurant „Băiatul‖ după ce-a îngrămădit într-un
taxi patru indivizi beţi-morţi, spune şoferului:
— Du pe cel ce e în colţul din stânga, în strada X... No..; pe cel din dreapta în strada Y...
No...; pe cei doi fraţi care sunt pe bancheta dinainte, în strada Z... No....
Şoferul se-ntoarce după 10 minute.
— M-am întors, pentru că… Închipuieşte-ţi, clienţii mei au căzut unii peste alţii la timpul
cursei, iar eu nu-i cunosc deloc. Te rog pune-i din nou în ordine.
*
— Băiete, acest biftec e curată talpă, iar cuţitul nu taie!
— Trage-l atunci pe biftec.
*
— Voiţi să luaţi pe una din fiicele mele?
— Da, domnule, aceasta e dorinţa mea cea mai arzătoare.
— Dau 500.000 lei ca zestre celei mai mici, 1.000.000 celei de a doua şi 1.500.000 celei
dintâi.
— N-aveţi din întâmplare una mai în vârstă?
*
Diogene fiind întrebat de cineva când e bine ca omul să se căsătorească, răspunse:
— În tinereţe e prea de vreme, la bătrâneţe e prea târziu !
*
Un gascon istoriseşte că in urma unei discuţiuni, a primit o palmă.
77
Dimensiunile realizate ale construcţiei sunt mult mai reduse. „Book Tower“ are o înălţime de 475 picioare/ 139 m şi numai
28 de etaje şi a fost finalizat în anul 1926. Nici o clădire din Detroit nu are dimensiunile prevăzute de 266 m. Cea mai înaltă
clădire actuală este „Detroit Mariott, care atinge 222 m, având 73 etaje, fiind terminată în anul 1977.
(Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_tallest_buildings_in_Detroit)
78
„Woolworth Building“ are o înălţime de 246 m, 57 etaje, fiind terminată în 1913. Cea mai înaltă clădire din New York şi a
4-a din lume este „One World Trade Center― cu 541,3 m şi 104 de etaje, terminată în 2014
(Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_tallest_buildings_in_New_York_City)
79
52
— Presupun, i se zise, că ai înapoiat-o !

— La ce bun să i-o înapoiez ? Dacă aşi fi înapoiat-o, aşi fi primit o alta, pe care ar fi trebuit să
o înapoiez imediat... aşa că această afacere n-ar mai fi avut sfârşit.
*
Un autor dramatic mort înainte de război fiind decorat, veni acasă cu o frumoasă panglică
roşie la butonieră; nevasta sa care mult îl iubea, îi zise;
— Ah! dragul meu... cât sunt de fericită.
— Aşa de mulţumită eşti ?
— Ah ! da. Iţi şede aşa de bine... şi apoi, vor fi şi soldaţi la înmormântare ta.
*
Anii pe care o femeie îi scade din vârsta sa, nu sunt pierduţi: ei sunt adăugaţi la vârsta
celorlalte femei.
*
— Când luam o nouă servitoare, zicea un venerat preot de ţară, ea începea zicând: „Găinile
sfinţiei sale―. După câteva săptămâni, ea zicea: „Găinile noastre―; iar după încă puţin, zicea: „Găinile
mele―.
*
— Eu pariez Ioane că fumezi una din ţigările mele.
— Domnul să mă ierte, dar eu nu pariez niciodată.
*
Un lucrător vine la lucru beat criţă şi întâlneşte pe stăpân.
— Păi ! Stăpâne, vara... e aşa cald... şi trebuie să te răcoreşti.
— Atunci, iarna nu bei ?
— Oh! ba da, stăpâne... trebuie să te şi încălzeşti.
 Un suflet, fără idei, trebuie să se ruineze în curând, întocmai ca o clădire fără locuitori.
 Există o politeţe superioară aceleia ce o dă uzajul lumii: este politeţea sufletului.
 Nu e nimic mai primejdios, decât a întemeia o formă statornică pe simţiri trecătoare.
 Înţelepciunea porunceşte să ne păzim de impresiuni.
 Cel ce e sănătos, e bogat fără să o ştie. (Proverb Italian)
 Sănătatea şi buna dispoziţie, preţuieşte mai mult decât tot aurul din lume. (Solomon 81)
80
53
 Trebuie întreţinută sănătatea corpului, pentru a conserva pe aceia a spiritului. (Vauvenargues82)

 A se culca de vreme şi a se scula de dimineaţă, sunt cele mai bune mijloace pentru a-şi păstra
sănătatea, bogăţia şi judecata. (Franklin)
 Cine e prietenul tuturor, nu e al nimănui.
 În fiecare scară, înainte de a da ochii în gene, fă examenul conştiinţei tale, mustrează-te pentru
greşeli şi căieşte-te; bucură-te de binele ce vei fi făcut. (Pitagora 83)
 Gluma este ca sarea; trebuie s-o întrebuinţezi cu cumpătare. (Pitagora)
Ce putem face din pălării vechi de fetru ?
Putem face tălpi pentru pantofi, ghete sau papuci. Tăiaţi ştofa pălăriei in forma tălpii. Aceste
tălpi ţin foarte cald.
Cum se şterg obiectele de aluminiu ?

Se dă un luciu acestor obiecte, frecându-le cu o perie moale muiată în o soluţie slabă (1—2 la
sută) de carbonat de sodă.
Cum se şterg obiectele de nichel ?

Le muiem vre-o 10—16 secunde într-un amestec compus din 50 părţi alcool rectificat şi o
parte acid sulfuric. Le clătim apoi cu apă, muiem iar în alcool pur şi ştergem apoi cu o cârpă curată,
81 Solomon (n. ca. 1000 î.Hr, d. 931 î.Hr.), a fost fiu al lui David şi al Batşebei, aşa zis rege al Israelului timp de 40 de ani (971-
931 î.Hr.), a avut o domnie faimoasă, prosperă si tihnită (unii afirmă că dimensiunile regatului său au fost mai reduse şi că
nu a fost un rege, ci un mic lider tribal; constructorul Templului din Ierusalim; a rămas proverbială înţelepciunea sa.
(Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Solomon)
82 Luc de Clapiers, marchiz de Vauvenargues (n. 6 aug. 1715 în Aix-en-Provence, d. 28 mai 1747 la Paris) a fost un
filozof, moralist şi scriitor francez.
83 Pitagora sau Pythagoras (n. circa. 580 î.Hr. - d. circa. 495 î.Hr.) a fost un filosof şi matematician grec, originar din insula
Samos, întemeietorul pitagorismului, care punea la baza întregii realităţi teoria numerelor şi a armoniei.
(Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Pitagora)
84
„revista. poştelor, telegrafelor ŞI TELEFOANELOR‖, Anul I, 1926, p. 448
54
DREPTATE! 85
(Traducere după JEAN DES TOURELLES 86)
„MINISTRUL POŞTELOR ŞI TELEGRAFELOR

DIRECŢIUNEA DEPARTAMENTULUI DIN COTENTIN 87
Domnişoara manipulantă din Ixe-sur-Zède e rugată să se prezinte cât mai neîntârziat, la

această Direcţiune, pentru afaceri privitoare la serviciu.
Director,
(Semnătură ilizibilă)
Când d-ra Martin, manipulanta în chestiune, citi acest ordin, murmură cu un gest de milă:
— Mă cheamă pentru Lichavy... nenorocitul !.., în sfârşit !, el a căutat-o.
Ixe-sur-Zède era o localitate ideală pentru d-ra Martin... Ascunsă în un colţ delicios al
Normandiei, departe de oraşe mari şi de oraşe pline de praf şi zgomot, acest sătuc oferea manipulantei
un trai plin de farmec. Se simţea fericită când după închiderea biroului, se ducea să se aşeze cu o carte
în mână, pe malul Zedei, — pârâiaş capricios oare curgea alene printre livezile pline de soare—, la
umbra bătrânilor sălcii, nemişcate şi aplicate pe apă, visătoare. Ea petrecea acolo ore întregi, care
treceau iute, urmărind mişcarea pescarilor şi zborul fantastic şi sclipitor al insectelor de baltă.
Ixe-sur-Zède nu avea pentru d-ra Martin, numai această atracţiune poetică. Ea găsi acolo,
mulţumită amabilităţii sale surâzătoare şi felului grăbit cu care îşi servea clientela, simpatii aproape
unanime. Toţi o iubeau.
Stimă generală, afecţionată de toţii linişte absolută, serviciu uşor, Ixe-sur-Zède ar fi fost un rai
pentru d-ra Martin dacă n-ar fi fost un dacă... şi acest dacă, era Lichavy.
D-ra Martin, puteau unii să zică, să nu se mai ocupe de Lichavy,.... N-avea decât să-l lase în
pace... De ce să-şi facă sânge rău, din cauza lui.
Lichavy n-avea decât să se îmbete aiurea..
Acest Lichavy însă era unul din factori) din Ixe-sur-Zède. In fiecare zi şi chiar de mai multe
ori pe zi, d-ra Martin era nevoită să-l dojenească.
În toate dimineţile, timp de atâtea luni, ea îi tot repeta, când pe ton blând, când sever:
85
„REVISTA TELEGRAFELOR, TELEFOANELOR ŞI POŞTELOR, 1910-11, p. 324; articol reeditat şi în !REVISTA
POŞTELOR, TELEGRAFELOR Şl TELEFOANELOR!, 1926, p. 486
86 Jean Des Tourelles. Scriitor francez popular în presa catolică. A publicat în ziare cotidiene, săptămânale religioase, şi
multe cărṭi între anii cca. 1904 şi 1940. El a reprodus noutăţile observate de el cu mare fineţe, le-a descris cu originalitate
şi totdeauna moralizant. (Sursa: http://www.geneanet.org/archives/ouvrages/...)
Între cărţile sale au apărut: „Envolez-vous, histoires du temps présent‖ Paris (1901) ; „Sous l'Orage. Histoire du temps
présent―, par Jean des Tourelles (Sursa: „La Semaine religieuse du diocèse de Quimper et de Léon―, nr. 30, p. 496,
22.07.1904.; http://www.geneanet.org/archives/livres/18120/257); „Le 8-e péché capital ou les Coulisses de la vie
moderne‖. (1935); „Pour comprendre... : Petites scènes suggestives prises sur le vif, révélant la raison de nos...‖ (1941)
87
Cotentin este o peninsulă franceză pe Canalul Mânecii. Aceasta este situată în departamentul „de Manche― în regiunea
„Basse-Normandie―.
55
― Cel puţin, Lichavy, astăzi... stăpâneşte-te.

Lichavy, cu zâmbetul pe buze, trecea peste umăr cureaua genţii sale şi pleca fără să zică o
vorbă... şi regulat se întorcea beat!... dar beat !., că nu nimerea în străzile din Ixe-sur-Zède care de
altfel nu avea decât una!...
Patima lui ţinea de mult... Însă atinse culmea în ultimele alegeri când Lichavy dusese o
campanie disperată în favoarea deputatului local.
De când succesul încoronase propaganda sa electorală, nu intra la fraţii şi prietenii săi risipiţi
în lungul cursei lui, fără să ia, ici un pahar de cidru, colo un pahar de calvados.
O ducea cum o ducea, cei dintâi doi kilometri dar pe urmă. ideile se încurcau, ochii se
împăinjeneau, picioarele muindu-se descriau în drum arabescuri în zigzag şi în urmă omul nostru,
cădea pe malul unei râpe, unde dormea un somn dus, visând cum îngeri cu şepci de uniformă de-ale
administraţiei P.T.T. îi luau scrisorile lui împrăştiate în noroi şi îl reamplasau în cursă !!
Reclamaţiile curgeau! În fiecare zi, ploaie de reproşuri, unele furioase, altele mai domoale.
— Domnişoară, se căina o femeie, băiatul nu ne a scris nici astăzi?
— Domnişoară, tună un căpitan în rezervă, nu am primit nici astăzi gazeta! Ce fel de serviciu
faceţi?
— Domnişoară, reclamă cu timiditate un copilaş, n-am primit nici mandatul de la naşu-meu.
Iar dânsa ce putea să facă, decât să spună lui Lichavy.
— N-ai ruşine!.― tată de copii. Mă sileşti ca să te raportez!~ ai să fii destituit !...
Lichavy, însă cu veşnicul său zâmbet pe buze, reîncepea mereu.
Aşa că manipulanta, într-o bună dimineaţă, pierzând orice răbdare şi temându-se să nu fie ea
însăşi pedepsită din cauza incorigibilului său subaltern, fu silită să-i spună:
— Lichavy, s-a isprăvit cu tine!... n-ai voit în ruptul capului să mă asculţi... Raportul a plecat!
Se aştepta ca factorul să rămână ca trăsnit, dar dânsul plecă surâzând.
Pe legea mea, îşi zise d-ra Martin, e un tâmpit! sau nu înţelege nimic, sau îşi râde de mine...
In orice caz, va fi meritat destituirea.
Ordinul şefului său ierarhic îi părea o uşurare. Visurile rele aveau să sfârşească.. Fără să
piardă vremea plecă.
Intrând in cabinetul directorului, prima sa vorbă fu :
— Mă chemaţi pentru Lichavv, nu-i aşa ?
— Da.
— Şi?
— Veţi părăsi Ixe-sur-Zède.
— Eu?!!
Era în acest cuvânt atâta surprindere, durere şi indignare, încât directorul, lăsând să-i cadă
mâinile în semn de neputinţă, nu putu să-i răspundă decât:
— Ce vrei, copila mea ? E un alegător!
56
SFATURI IGIENICE 88
Tuberculoza şi telefonul.
Una din pricinile care favorizează răspândirea tuberculozei şi altor boli molipsitoare, este şi
telefonul. Mulţi cred că spre a putea fi auzit la telefon, trebui sa lipească buzele de microfon. Şi de
oarece sunt şi oameni bolnavi de piept sau de sifilis care se servesc de acest minunat aparat de
comunicare a vorbei, urmează de aci că depunând bacili or virusul pe microfon, îl infectează şi
contribuie astfel la răspândirea diferitelor boli.
La centralele telefonice, în deosebi, la cabine, unde se adună atâta lume, dezinfectarea
microfoanelor ar trebui să se facă chiar după fiecare persoană. Dacă particularii ar avea calmul necesar,
să vorbească liniştit la o distanţă convenabilă de microfon, pericolul nu ar fi aşa mare.
Răul e că starea nervoasă a multora, fie necazul ce le produce corespondentul, îi exasperează,
dânşii se apropie cât mai mult de aparat şi chiar lipesc buzele de cauciucul microfonului, în contact
deci cu cultura de microbi!
Or pentru aceştia mai cu seamă ar trebui ca telefonul să fie dezinfectat de câteva ori pe zi.
Mânuitorii de bani publici, amploiaţii de bancă şi în special funcţionarii serviciilor publice ca
poşta, căile ferate, vama, administraţiile financiare, sunt în deosebi, supuşi unui alt neajuns, nu cu mai
puţine consecinţe asupra sănătăţii lor.
Toţi aceştia numără biletele de bancă cu ajutorul scuipatului; încă un mijloc şi încă din cele
mai eficace ca să se răspândească tuberculoza şi sifilisul.
Ar trebui să se găsească totdeauna la îndemâna fiecăruia un burete ud în care să se umezească
degetele, ori de câte ori e nevoie să numărăm hârtia monetă. Or, aceşti bureţi lipsesc cu desăvârşire la
instituţiile Statului.
Nimic nu e mai primejdios apoi de cât a uda mărcile, timbrele şi plicurile cu limba. Căci cine
ştie ce infecţii cuprinde guma cu care sunt gumate mărcile, timbrele, etichetele, etc. Oare zgârietura ce
o face pe limbă un plic, nu poate da naştere la cancerul limbii ?! Este bine în orice caz să ne ferim de
asemenea proceduri care pot fi vătămătoare sănătăţii.
În birourile poştale, şi în toate localurile publice ar trebui afişate poveţe de asemenea natură,
pe lângă cele obişnuite pân-acum:
„Nu lipiţi buzele de telefon―. „Nu număraţi bancnotele, udându-le cu scuipat― „Nu udaţi
mărcile, plicurile, etc. cu limba―. Astfel se va evita, cred, o parte din pricinile care contribuie la
răspândirea tuberculozei şi a altor boli molipsitoare.
Durata vieţii.
Câţi dintre noi nu ar voi să pătrundă acest secret !
Profesorul Metchinoff spune „Viaţa preţuieşte atât cât preţuiesc arterele noastre―.
Doctorul Arnold, din Karlsbad susţine o altă teză: „Durata vieţii depinde de starea unor
glande: glandele tiroide, de ficat, de rinichi. Degenerescenta glandelor, produce bătrâneţea, senilitatea,
slăbiciunea forţelor. Această slăbiciune e datorită mai multor cauze: alcoolismul, abuzul de tutun,
surmenajul fără exerciţiu reparator. Uzăm în mod inconştient puterea noastră de rezistenţă cu care
suntem dotaţi, supunând organele noastre la deprinderi şi oboseli ruinătoare, emoţii fizice şi mintale,
griji, dureri, frică, nelinişte. Arteroscleroza, diabetul, guta, obezitatea sosesc la 50 ani şi mai de vreme,
la cei ce şi-au risipit tinereţea. „Jeder ist seines Glückes Schmied―, conchide Arnold „fiecare este
88
57
făuritorul fericirii sale―. Trebuie de vegheat cu atenţie asupra rinichilor, ficatului, şi glandelor tiroide,
mai serios decât asupra casei de bani.
Cât trebuie să dormim !

Nu s-ar putea da reguli precise pentru timpul de consacrat somnului.
Totul depinde de persoană şi de temperamental său. Se zice că intelectualii şi nervoşii au
trebuinţă de mai mult somn decât cel-alţi şi cu toate aceste, câţi din cei mai mari gânditori ai lumii, nu
dormeau decât 4—5 ore pe zi, şi aceasta fără să aibă aerul a le face rău. În regulă generală, cineva
trebuie să doarmă până se deşteaptă odihnit şi dispus, ori care ar fi durata somnului.
Nu puneţi să vă deştepte, de e posibil. Această regulă, mai ales pentru copii, e foarte
importantă. Unii părinţi au obiceiul de a-i scula de dimineaţă foarte hotărâţi de a-i corija, de
deprinderile lenevoase, fără însă a avea în vedere sistemul lor nervos.
Chiar de ar trebui să începeţi lucrul din vreme, nu vă deprindeţi a conta pe o sculare de
dimineaţă, căci deşteptările iuţi, forţate, produc totdeauna un efect vătămător asupra sistemului nervos.
Duceţi-vă la culcare, bine hotărâţi d-a vă deşteptă la o anumită oră şi e rar ca să nu deschideţi ochii, la
ora precisă ce v-aţi fixat Dar, dacă e bine să dormiţi până vă simţiţi odihniţi, nu e bine, d-a vă deprinde
să vă întoarceţi şi să vă suciţi în pat, pentru a mai putea dormi puţin dimineaţa. Sculaţi-vă imediat ce v-
aţi deşteptat, şi vă veţi simţi bine.
Nn ziceţi ca unele persoane : „Eu nu dorm niciodată ziua―. De ţineţi să fiţi sănătoşi şi să aveţi
mină bună, repauzaţi-vă puţin în fiecare zi, chiar fără a dormi. Veţi vedea cum vă fură somnul şi veţi fi
bine toată după amiază,
Aduceţi-vă aminte că nimic ca somnul, nu fortifică sistemul nervos.
DESPRE PRIETENIE 89
E oare fiinţă pe pământ care să nu fi rostit cuvântul de prietenie, şi la rostirea lui să nu se
simtă mişcată, înduioşată ?
E aşa de dulce prietenia şi atât de necesară sufletului omenesc, că fie în durere, fie în fericire,
simţi necesitatea de-a avea lângă tine, fiinţele dragi, fiinţele scumpe sufletului tău. Prietenia e balsamul
durerilor, prisma prin care îţi vezi fericirea mărită, înfrumuseţată !
Lipsindu-ţi, durerea e cu mult mai mare; iar fericirea, incompletă, lipsită de farmec.
Suferi cu mult mai puţin când te simţi iubit, apreciat, când mângâierile îţi vin de la o inimă ce
te înţelege.
Durerile împărtăşite îţi par cu mult mai mici şi fericit e omul chiar în durere, când are lângă el
un prieten adevărat, acesta fiind o comoară de duioşie, de mângâiere, de iubire. Nici odată omul nu e
mai nenorocit de cât atunci când se simte singur, izolat şi neiubit de nimeni; omul ca şi copilul, vecinic
simţind trebuinţă de mângâiere, de iubire, de încurajare.
Şi vre-o mulţumire de avem, cui simţim nevoia de-a o comunica, dacă nu tot celor ce se vor
bucura cu noi împreună.
Dar oare fiinţele acestea, aşa de scumpe nouă, de la care aşteptăm fericirea de-a ne înţelege şi
a ne iubi, sunt ele aşa de răspândite după cum se crede ? Cine nu se laudă că are cel puţin 5—6
prieteni, când în realitate, D-zeu ştie, dacă unul la sută avem noroc de asemenea comoară !
De ce? Fiindcă „suflet nu capeţi, dacă tu însuţi nu dai din sufletul tău―.
89
58
S-a zis că prietenia e singurul trandafir fără spini. Da, dar ca să-l cultivi, trebuie multă
răbdare, multă abnegaţie, multă iubire şi cât mai mult altruism. Un egoist, un invidios poate oare fi vre-
o dată bun prieten? Prietenia cere multe sacrificii, ori un egoist e el capabil d-aşa ceva ? Iar un
invidios, cum va privi el fericirea prietenului lui ?
Ca să ai prieteni buni, trebuie tu însuţi, să fii un bun prieten. Fii bun în toate împrejurările şi
cu ori şi cine, cei buni te vor aprecia: de răi, invidioşi, de proşti şi de laşi, ce-ţi pasă ?
Întreabă-te cum ai dori să-ţi fie prietenii, şi apoi caută a fi tu însuţi astfel. De vei da peste
oameni de caracter, de inimă, te vor aprecia, şi-ţi vor fi prieteni.
De vei fi fost bun, iubitor, cu un laş, nu e nimic, n-ai ce regreta.
El a pierdut mult, tu n-ai pierdut nimic. Tu, ti-ai fi dat viaţa poate ca să îi faci o plăcere sau să
îi eviţi vre-o durere; el, te părăseşte tocmai atunci când ai avea trebuinţă de un sfat, de mai multă
mângâiere.
Trebuie multă atenţie în alegerea prietenilor. Prietenia, aşa cum se vede pe toate cărările, e
apropierea aceia de simpatie, de idei, de tendinţe, dar toţi aproape caută ca aceste simpatii să nu
meargă prea departe, până a-şi turbură liniştea, a avea şi părţi neplăcute, ci caută să se mărginească
numai la foloasele sau plăcerile ce i-ar aduce cutare ori cutare prietenie. D-aceia, de la început chiar,
sunt hotărâţi a nu se băga, a nu se amesteca; de la aceşti pretinşi prieteni, nu te poţi aştepta la o povaţă
sau dojana, când împrejurările ar impune-o unui adevărat prieten ; ei te lasă în pace, fie că faci bine, fie
că faci râu. X a apucat o cale greşită ? Foarte regretabil... dar nu tocmai eu o să mă găsesc să îi spun...
ce zor să mă amestec ?
Cu astfel de pretexte, ori cu altele tot aşa de banale, se pun la adăpost, spre a nu pierde
prietenia lui X, chiar când acesta merge spre prăpastie.
Aceasta nu e prietenie—aceasta e pur şi simplu indiferenţă, egoism. Tac, fiindcă plăcându-le
liniştea, nu vor să-şi o piardă cu revoltele ori vaietele prietenului.
Şi le e uşor, ei neştiind a iubi prieteneşte.
Pentru acest cuvânt, nici invidia, să nu ne mire în aceşti falşi prieteni. Ei vor fi geloşi de
calităţile şi de succese noastre.
Cum o să se bucure ei de fericirea noastră, de calităţile ori succesele noastre, când sufletul le e
plin de veninul invidiei.
Prietenul adevărat îţi reliefează calităţile, ori cât de mici ar fi, şi caută să le spună tuturor; cel
falş, nu ţi le vede, ori cât de mari ar fi ele, sau chiar de le vede, nu ştie cum să le ascundă mai bine ca
nu cumva să le eclipseze pe ale lui!
Să mai vorbim de discreţie la aceşti pretinşi prieteni ? Dar după cum caută să-ţi ascundă
calităţile, cu atât mai mult va căuta să-ţi dea în vileag defectele sau secretele ce ai imprudenţa să îi
confiezi. Cum putem cere discreţie unor asemenea fiinţe conduse numai de interes, vanitate, răutate. Ei
ne vor înşela fără scrupule, după cum tot astfel ne lasă a face rele, necăutând a ne abate, după cum ar
face un bun prieten. La ei simpatia e de formă, de paradă, nu izvorâtă din dragoste.
Cine doreşte a avea adevăraţi prieteni, trebuie să reflecteze bine asupra datoriilor sfinte ce
acest sentiment impune. În loc să ne lăsăm seduşi cu uşurinţă de o nouă simpatie, de a merge fără
judecata spre ea, să cumpănim bine aceste consideraţiuni, să ne studiem pe noi înşine, să studiem
prietenia ce ni se oferă şi să vedem de e posibil sa se stabilească între noi şi acele fiinţe, legături
durabile, acea nobilă emulaţiune pentru fapte bune, frumoase, cu acea generoasă dezinteresare, acea
discreţie absolută.
E posibil, ca la început să ni se pare uşor ; dar să nu ne încredem nici odată primei impresii,
căci aparenţele înşeală. Să fim cu mare băgare de seamă, de voim să nu ne amărâm viaţa cu deziluzii
pe care mai toţi am avut ocazie să constatăm.
59
Să nu ne grăbim a numi prieten pe oricare prim venit, cu care nu ne am găsit în împrejurări ca

să-l putem cunoaşte,şi să nu cerem de la nimeni mai mult de cât poate da.
Cu cât prietenia e mai veche cu atât e mai de valoare şi cu atât mai mult să căutăm a o cultiva
şi a o păstra, ca pe cea mai scumpă comoară, expunându-ne liniştea şi chiar şi viaţa dacă împrejurările
ar cere-o. Numai astfel avem drept la dulcele şi nepreţuitul nume de prieten.
De putem avea 2—3 prieteni sinceri, care să ne iubească pentru calităţile noastre sufleteşti şi
morale, să ne mulţumim cu ei. Celorlalţi să nu le dăm decât acea simpatie obişnuită, acea bunăvoinţă
zâmbitoare care face farmecul relaţiunilor, dar în care inima nu e amestecată şi deci să ne punem la
adăpost de crude decepţii.
(Jeanna Sava)
O MAMĂ BĂIATULUI SĂU 90

Munceşte, fii tare, fii mândru, fii independent, dispreţuieşte micile vexaţii atribuite vârstei
tale. Păstrează-ţi puterea de rezistenţă pentru acte şi contra faptelor ce merită această atenţie. Aceste
timpuri vor veni.
Dacă nu voi mai fi, gândeşte-te la mine, care am suferit atât şi am muncit mereu cu tragere de
inimă. Noi ne asemănăm ca figură şi ca suflet. Mă tem de tine că vei avea dureri profunde, sper pentru
tine că vei avea şi multe bucurii curate. Păstrează în tine comoara bunătăţii. Să ştii a da fără codire, să
pierzi fără părere de rău, să câştigi fără laşitate, caută să porţi în inima ta fericirea celor pe care îi
iubeşti, în locul celor ce-ţi vor lipsi.
Păstrează speranţa unei alte vieţi, acolo mamele îşi găsesc copiii. Iubeşte toate făpturile lui
Dumnezeu, iartă celor ce sunt în dizgraţie, rezistă celor ce sunt răzbunători, devotează-te celor ce sunt
mari prin virtute.
(Jeanna Sava)
Piatra logodnicilor
Piatra celibatarilor, care s-ar putea numi şi mai bine, face parte din obiceiurile Indienilor din
Rio Negro, din Venezuela.
Când unui indian îi place o tânără indiană şi mai este şi agreat de către părinţii ei, primeşte de
la aceştia o piatră de cvarţ brut, ales din cel mai tare şi mai transparent; el trebuie să-1 lucreze singur,
sa-l şlefuiască, să îi dea forma unui cilindru de 0,15 m. lungime, pe un diametru de 0,03 sau 0,04 m. şi
să-i facă o gaură strâmtă către unul din capete, pentru ca să treacă prin ea un cordon garnisit cu pene de
papagal. Apoi îl oferă tinerei fete şi îl atârnă de gât, în semn că s-au logodit. Prepararea acestei pietre
se face cu multă greutate şi cere timp şi răbdare îndelungată.
90
91
60
Întinderea şi populaţia globului.

Continent Km² Locuitori Locuit. pe km.²
Europa 9.897.150 443 520.000 45
Asia 44.163.670 955.478.000 22
Africa 30.057.500 138;215.000. 5
America 39.000.650 174.844.000 4
Oceania 8.954.420 7.467.000 0.8
Regiuni polare 12.699.500 13.000 -
Bucluc pricinuit de rochia scurtă.

Am scris la vreme despre incidentul întâmplat acum câteva luni în biserica comunei Boghiş
92. Iată în rezumat faptele:
Învăţătoarea Tămaş a fost la biserică, însă cu rochie scurtă şi decoltată.
Preotului Pop, părându-i-se aceasta imoral, a bruscat-o şi a dat-o afară din biserică. D-ra
Tămaş, simţindu-se nedreptăţită, deschizând acţiune, judecătoria a achitat pe preot, dar reclamanta a
făcut apel la tribunal.
Tribunalul, ascultând ambele părţi, a adus o sentinţă, condamnând pe preotul Demeter Pop la
3000 lei amendă principală, 500, lei amendă secundară, 2000 lei despăgubiri civile şi 300 lei cheltuieli
de judecată. Nici procurorul, nici preotul n-au făcut apel, mulţumindu-se cu această sentinţă.
Nici cu fuste scurte, nici cu părul tuns.

Prin ordonanţă publicată de Ministerul Instrucţiunii, se interzice elevelor şcolilor secundare
din Budapesta să poarte fuste scurte şi rochi decoltate, să întrebuinţeze farduri şi să poarte părul tuns
băieţeşte.
Preţul schilodirii sub regele Hamurabi.

Regele asirian Hamurabi, care a trăit cu 300 de ani înainte de Hristos, autorul celui mai vechi
cod penal cunoscut, fixase un tarif amănunţit pentru răscumpărarea schilodirilor comise, fără
intenţiune, de către cineva. Pentru o mână ruptă, vinovatul plătea doi boi şi trei măgari ; capul spart,
preţuia numai un bou şi doi măgari.
92
Comuna Boghiş este în judeţul Sălaj. Acolo se găseşte staţiunea cu apă termală „Băile Boghiş‖ situată pe Drumul Judeţean
DJ 191D. (Sursa: http://monose.ro/grupuri/turism/forum/baile-bochis-statiune-cu-apa-termala)
61
NOTE VESELE 93
94
Louis Philippe în timpul unei călătorii în Normandia, oferi o ţigară primarului unui orăşel,
unde i se făcuse o primire călduroasă.
Această ţigară, Sire, spuse primarul pătruns de recunoştinţă,..această ţigară, o voi fuma-o toată
viaţa mea !
*
Un sfânt părinte citea în amvon un capitol din evanghelie. Pagina se termina cu cuvintele: „Şi
Domnul dădu lui Adam o femeie―. El întoarse apoi două sau trei foi în loc de una, şi continuă: „Ea era
gudronată pe dinăuntru şi pe din afară―. Era vorba de corabia lui Noe.
*
La o gară americană, un om lăsă într-o zi umbrela pe o bancă cu această mică notiţă: „Omul
căruia aparţine această umbrelă, are un pumn care cântăreşte 3 kilograme―. Un hoţ ia umbrela sub braţ,
dar lăsă în locu-i o altă mică notiţă, astfel concepută: „Omul care a luat umbrela, are picioare care-i
permit să facă 20 kilometri pe oră...―
*
Un catolic, un protestant şi un evreu se regăsesc după însurătoarea unui amic comun.

— N-am putut să mă duc la nunta prietenului nostru, zise catolicul. Dar am trimis un serviciu
de cafea pentru 12 persoane.
— Nici eu, zise protestantul, dar am trimis un serviciu de ceai pentru 24 persoane.
Atunci, evreul:
— Eu, eram în voiaj. Dar am trimis un cleşte de servit zahăr pentru 200 persoane.
*
Pe o linie din... , hai să zicem Crasna-Huşi, trenul se opreşte. Călătorii se ivesc la geamuri:
— Ce s-a întâmplat ?
— Nimic, răspunse şeful de tren; ia o vacă care a oprit trenul.
— O jumătate oră mai târziu, o nouă oprire...
— Ce-o mai fi acum ? întreabă călătorii pe şeful de tren.
— Trenul a ajuns din urmă vaca !
*
Un preot şi un rabin călătoresc în acelaşi compartiment şi vorbesc prieteneşte.

În cursul călătoriei, preotului fiindu-i foame, scoase din valiza sa un jambon şi pâine.
― Voiţi o felie ? oferă dânsul maliţios, rabinului.
93
94 Ludovic-Filip de Orléans (n. 6 octombrie 1773, Paris - d. 26 august 1850 în exil la Surrey, Anglia) a fost ultimul rege al
francezilor, în perioada Monarhiei din Iulie între 1830 şi 1848. Face parte din dinastia Bourbon-Orléans.
(Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ludovic-Filip_al_Franṭei)
62
― Imposibil, răspunse acesta. Religia mea mă opreşte.

― Păcat, ce mai lucru bun!
Sosiţi la capătul drumului, preotul ia rămas bun de la tovarăşul său de drum, iar acesta din
urmă, strângându-i mâna, îi zise :
― La revedere, părinte, încântat de conversaţiunea mea cu d-ta şi omagiile mele doamnei,
soţia d-tale.
― Dar n-am nevastă, protestă indignat preotul, religia mea mă opreşte să am femeie.
― Păcat, răspunse la rându-i rabinul, ce mai lucru bun!
*
La funeraliile unui om bogat oarecare, un sărac rufos urma convoiul amestecat în mulţime şi
plângând cu lacrimi. Cineva, mişcat de aceasta durere, îl întrebă:
— Sunteţi rudă cu răposatul ?
— Ah ! nu! şi de aceia plâng !
*
D-ra Nini e dusă la un bijutier pentru a-i găuri urechile, dar ea nu pare încântată.
— Haide, îi zice mama sa, n-ai frică, pentru că bunul Dumnezeu e cel ce vrea ca să se pună
cercei la fetiţele mici.
— Oh ! zise Nini, eu socotesc că dacă bunul Dumnezeu ar fi voit ca să se pună aceşti cercei în
urechi, el însuşi ar fi făcut gaura.
*
Marii muzicanţi sunt deseori muşcători. Se citează multe exemple. Iată unul mai recent, care
pune în scenă pe Paderewski, genialul pianist polonez.
Paderewski primeşte într-o zi — trimişi de un amic intim — o mamă cu fiica sa. Aceasta,
părea că promite să devină o virtuoasă pianistă.
Familia dorea să aibă şi avizul maestrului.
Maestrul, foarte amabil, cu toate că foarte intrigat, că trebuia sa dea un consiliu care poate nu
ar plăcea, spuse d-şoarei sa se aşeze la pian şi punându-i sub ochi o sonată de a lui Schubert, o rugă să
o interpreteze.
— Vă atrag atenţiunea, zise el, că compunând această sonată, Schubert se gândea la logodnica
sa. E un adevărat cântec de dragoste ce-i adresează.
― Da, da! spuse tânăra cu un gest de înţelegere.
Şi începu să cânte... dar în un chip aşa de banal şi aşa de iritant, încât Paderewski, după ce îşi
stăpâni răbdarea câteva minute, nu mai putu să se-n frâneze şi repezindu-se către executantă:
― Domnişoară! ţipă el, această sonată, sub degetele d-tale, nu se adresează unei logodnice.
― Ah!
― Nu, credeţi-mă! Ea se adresează unei soacre!
*
63
Micul Bebe, de şase ani — pare gânditor. Tatăl sau îl întreabă de ce.
― Uite, papa,... mi-ai zis că m-am născut la Piteşti.
― E perfect exact.
― Dar unde e născută mama ?
― La Constanţa.
― Iar tu, papa, unde eşti născut ?
― La Botoşani.
Bebe reflectează o clipă, apoi, ridicând capul:
― În tot cazul, e lucru extraordinar, cum de ne-am întâlnit toţi trei!
*
Ai aerul bine dispus, domnule chiriaş !

Cum să nu fiu, când ştiu că o să turbezi încă 5 ani.
La 7 ani, copil de căpitan !

Eu, la vârsta lui, eram de abia copil de plutonier-major.
64
NOTE VESELE, 95
Durand 96 în proces cu Dupont, e nevoit să plece în voiaj, în chiar ziua când urma să se dea
sentinţa. El cere avocatului său, să-i telegrafieze acea sentinţă.
Abia ajuns la hotel şi i se remite o telegramă astfel redactată:
„Cauza dreptăţii a triumfat!―
De îndată, aleargă la telegraf şi răspunse:
„Fă imediat apel !―.
*
Fiul unui om bogat telegrafiază tatălui său: „Logodit, zece mii, dă-mi binecuvântarea―. Tatăl
răspunde: „Lire sau mărci?―
Fiul trimite o a doua telegramă astfel scrisă: „Lire―.
Tatăl său îi răspunde foarte urgent: „Felicitări, binecuvântări―.
*
—Bărbatul meu şi cu mine nu ne certăm niciodată în faţa copiilor. Când se iscă vreo
neînţelegere, îi trimitem să se joace.
―Aa ! de aia îi văd eu mereu pe stradă!
*
În timpul zilelor tulburi din 1830, un student revoluţionar voi să arate părinţilor săi
provinciali, că era din cei ce se bat pe baricade.
El le scria: „Scumpi părinţi, vă scriu cu un revolver într-o mână şi cu o sabia în cealaltă―.
*
Icsulescu voieşte să consulte pe doctorul Z. El se informează de preţul vizitelor.

I se spune că prima vizită e 300 lei, iar următoarele, numai 200. Se prezintă doctorului şi cu o
atitudine de vechi client, spune:
― Doctore, uite venii din nou.
Doctorul îl ascultă, îl ciocăneşte, ia cei 200 lei ce-i dă Icsulescu, apoi cu un zâmbet prietenos:
― Nimic nou, dragă domnule. Vei repeta reţeta ce ţi-am prescris rândul trecut.
*
Un preot întâlneşte în drumul său trei băieţi micuţi.

— Bună ziua, băieţilor.
― Bună ziua, prea sfinte.
― Ce faceţi voi pe drum ?
― Prindem fluturaşi.
95
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR Sl TELEFOANELOR‖, 1926, p.590
96
„Durant― respectiv „Dupont― sunt nume de familie franţuzeşti extrem de răspândite, gen „Ionescu― – „Popescu― în România.
65
― Ce căldură ! Uite 50 centime cu oare voi cumpăra bomboane şi le voi da aceluia care-mi va
da cel mai bun răspuns. Uite, tu, blondule, pe cine iubeşti tu mai mult pe lume?
― Pe mama, părinte. Frumos, frumos... dar tu, şatenule.
― Pe tata, prea sfinte.
― Bravo ţie... dar tu, ţigănuşule ?
― Eu, prea sfinte, pe domnul nostru Isus Cristos.
― Ah... ai răspuns într-adevăr cu totul frumos. Ţine, micule, iată cele 50 centime, pe care cu
bună dreptate le-ai meritat. Cum te cheamă ?
― Iţic Solomon, părinte
*
Un cerşetor se prezentă într-o zi unui bancher şi solicită să fie primit. El trimite cartea sa de
vizită.
„PETRICĂ POPOVICI
CUMNAT CU DUMNEZEU ”
Bancherul rămâne încremenit.

― Cum, cumnat cu Dumnezeu ?
― O să vă lămuresc, domnule. Socrul meu Ionescu avea două fete: pe cea mai mare, Maria,
am luat-o eu — pe cea mai mică Rodica a luat-o bunul Dumnezeu. Vedeţi dar că ne înrudim.
*
E iarnă. Tândală intră într-un restaurant, dar lasă uşa deschisă.

― Închide uşa ţărane. E frig afară.
― Şi crezi, spune Tândală, că dacă închid uşa, o să fie mai cald ?
*
― Ei, cum îţi place cafeaua noastră ?

― De!... tot lucrul are şi partea lui bună şi partea cea rea.
― Sunt curioasă să ştiu...
― Partea bună a cafelei d-v. este... că nu are cicoare; iar cea rea este,… că nu are nici cafea.
*
― Aflu că fratele tău a legat o tinichea de coada pisicii. E o faptă de tot urâtă. Tu ai face o
asemenea faptă?
― Eu, oh, niciodată!
― Dar pentru ce atunci n-ai împiedicat pe fratele tău, de a o face?
― Nu puteam, căci trebuia să ţin pisica!
*
66
O ţărancă voia să dea divorţ de bărbatul său. Ea se văită judecătorului că acesta o bătea
necontenit.
― Şi ce motiv are să te bată ? o întrebă preşedintele.
― Să mă ierţi, săru-mâna, răspunse ţăranca, nu mă bate cu motivu, că n-are decât ciomag!
*
La curtea din Brandenburg în 1624 .

„Să te prezinţi cu haină curată, cu ghetele făcute şi să nu fii beat când saluţi pe Majestatea Sa―
„Să nu te legeni pe scaun, când eşti la masă; să nu-ţi întinzi picioarele cum fac vânătorii după
un drum lung―
„Să nu bei după fiecare îmbucătură, căci prea repede te umpli. După fiecare fel, goleşte numai
jumătate de pahar. Înainte de a-l duce la gură, ştergeţi bine mustăţile şi barba―
„Să nu-ţi lingi degetele, nici să scuipi în farfurie, nici să-ţi ştergi nasul cu faţa de masă―
„Să nu fii lacom la băutură, ca vitele, ca să ajungi să cazi sub masă―.
Aceste recomandări sunt luate dintr-o ordonanţă datată 1624, care indica regulile ce trebuiesc
păzite la curtea din Brandenburg de către seniorii germani de distincţie (înalta nobleţă), când urmau să
ia masa cu prinţul.
(Petit Journal Illustré 97)
 Vrei să ajutorezi ? La vreme să te arăţi, că în urma vremii, în zadar ajutorezi. (Iordache
Golescu99)
 Adevărul într-un cuvânt, iar minciuna în sute şi mii. (Iordache Golescu)
 Spre a nu trăi o viaţă nemernică, nu uita că trebuie să-ţi împodobeşti sufletul cu trei virtuţi, pe
care să le foloseşti pentru ajutorarea făpturilor din jurul tău: Bunătatea..... bunătatea şi...
bunătatea. (Nestor Urechia 100)
97
Le Petit Journal a fost un cotidian republican şi conservator din Paris, fondat de către Moise Millaud Polidoro, care a apărut
între 1863 şi 1944, unul din cele mai mari patru cotidiane franceze alături de „Le Petit Parisien―, „Le Matin― şi „Le
Journal―. În anul 1890, în plină criză, avea un tiraj de un milion de exemplare. Scopul era de a atrage maximum de cititori
pentru a câştiga din publicitate, strategia dominantă fiind de a vinde la cel mai mic preţ posibil. „Petit Journal Illustré‖ era
un supliment al cotidianului „Le Petit Journal‖.
(Surse: fr.wikipedia.org/wiki/Le_Petit_Journal_(quotidien) ; http://cent.ans.free.fr/historique.htm)
98
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR Sl TELEFOANELOR‖, 1926, p. 592.
99 Gheorghe Golescu, cunoscut şi ca Iordache Golescu (1768-1848) a fost un boier, cărturar şi om de stat român, fiul marelui
ban Radu Golescu, fratele mai mare a lui Dinicu Golescu şi al Mărioarei, soţia sa. Iordache a fost unul din cei mai activi
cărturari şi oameni de stat ai Țării Românești în prima jumătate a secolului al XIX-lea. (Sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Iordache_Golescu_(boier))
100 Nestor Ureche a fost un boier instruit deţinând funcţii politice importante la sfârşitul veacului al XVI-lea, în repetate
rânduri purtător de solii la Poarta Otomană, mare vornic al Țării de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movilă şi tatăl
cunoscutului cronicar Grigore Ureche. Mănăstirea Secu a fost construită în anul 1602 cu sprijinul lui Nestor Ureche, pe
67
 Nu este sărac cel ce n-are tată, ci cel ce n-are învăţătură. (Mitropolitul Antim Ivireanul 101)
 Învăţătura la om e comoară, iar munca, cheia ei. Păzeşte bine cheia, ca să nu pierzi comoara.
(Iordache Golescu)
 Economia te satură, risipa te flămânzeşte. (Iordache Golescu)
 Cel care dă puţin şi mângâie, face mai mult decât cel care dă mult şi reproşează. (Proverb
persan)
 De grabă să asculţi, târziu să grăieşti şi la mânie în totul să zăboveşti. (Iordache Golescu)
 Omul fără minte se cunoaşte după şase semne: se supără din senin, vorbeşte degeaba, se încrede
oricui, are fire mereu schimbătoare, se amestecă în cele ce nu-1 privesc şi nu ştie să deosebească
un prieten de un duşman. (Proverb oriental)
 Printre doisprezece exageraţi, găseşti un nebun, un prost şi zece ipocriţi. (Malesherbes 102)
LECTURI IGIENICE 103

Reumatismul
Ce este reumatismul ? Nu se ştie exact. Doctorii se mulţumesc să ne spună, că reprezintă o
serie de manifestări morbide afectând articulaţiunile şi care impietează asupra stării generale. Mai mult
nu ni se spune. Ereditatea (sunt familii reumatice), frigul umed, lucrând asupra unui individ surmenat,
sunt cauzele cele mai de seamă.
Şi dacă ne-am alege cu câteva dureri şi cu 15 zile la pat, tot ar mai merge ! Dar reumatismul
lasă după el, urme şi aci e răul! Atinge inima. Inima, este pericolul pentru reumatic. Fiecare criză
provoacă o leziune a valvulelor şi această leziune rămâne.
Dacă spun asta, e întâi pentru că noi intrăm acuma în sezonul reumatismului şi apoi, pentru a
linişti pe toţi, arătându-le că e un remediu care înlătură toate complicaţiunile. Acest remediu este
salicilatul de sodă. Medicament suveran şi neînlocuibil până azi. Are însă două cusururi: produce
durere de cap şi durere de stomac. Cu atât mai rău ! Trebuie luat! Trebuie! Insist, căci am văzut aţâţi
bolnavi refuzându-l din cauza acestor mici inconveniente şi lăsând astfel să se mărească leziunea
cardiacă (a inimii) pe care ar fi putut să o oprească.
Dar e un anume chip în care să se ia salicilatul de sodă ca el să lucreze. Mai întâi, să nu se ia
în buline ! E cel mai rău mijloc. Să se ia în soluţie, înghiţind fiecare linguriţă din medicament diluat
locul unei mici sihăstrii numită „Schitul lui Zosim‖, fondat la 1564. (Sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Mănăstirea_Secu); http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Ureche)
101 Antim Ivireanul (n. circa 1650, Iviria-Georgia— d. 1716, asasinat în Rumelia) a fost un autor, tipograf, gravor, teolog,
episcop şi mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de București, autor al unor celebre „Didahii„, ce reprezintă o
colecţie de predici folosite la Marile Sărbători de peste an, Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a
literaturii române vechi. A înfiinţat prima bibliotecă publică din Bucureşti în secolul XVIII. (Sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Antim_Ivireanul).
102 Chrétien-Guillaume de Lamoignon de Malesherbes, născut 06 decembrie 1721 la Paris, unde a fost apoi ghilotinat la 22
aprilie 1794, a fost un magistrat, botanist şi om de stat francez, cunoscut pentru sprijinul pe care l-a adus în calitate de șef
al cenzurii regale la publicarea Enciclopediei lui Diderot şi d'Alembert. El a fost unul dintre apărătorii lui Ludovic al XVI-
lea, la procesul acestuia.
103
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR‖ Anul I, 1926, p. 649
68
într-o infuzie de tei. Şi încă nu e de ajuns: luaţi întâi un purgativ şi apoi păziţi104 un regim lactat şi de
tisane105. Evitaţi cu totul alimentele solide.
in tratarea reumatismului, restul e de puţină însemnătate. Deci mă rezum : două mari cauze a
reumatismului: frigul şi surmenajul. Un pericol: inima. Un medicament: salicilatul de sodă.
Ca să ajungi la 100 de ani.

Dacă voiţi să trăiţi 100 ani, ascultaţi sfaturile d-lui Thomas Edison, celebrul inventator
american:
Sunt în stare să gândesc şi să lucrez de două ori cât oricare individ, declară Edison. Am
obţinut acest rezultat numai prin felul meu de a trăi, care se bazează pe trei principii : cum trebuie să
mănânci, cum să dormi şi cum să te îmbraci.
Cei mai mulţi inşi mănâncă prea mult şi fac prea puţină mişcare. Ei încălzesc generatorul lor
cu prea mult cărbune. În ceea ce mă priveşte, mănânc exact cât îmi trebuie şi e foarte puţin. Urmează
de aici, că după 60 secunde de când pun capul pe pernă, am şi adormit. Dorm 6 ceasuri şi n-am visat în
viaţa mea. Am 70 ani şi totuşi nu m-am simţit niciodată aşa apt să gândesc şi să muncesc.
Datorez această rezistenţă fizică în parte şi chipului meu de a mă îmbrăca. Priveşte ghetele
mele; ele sunt de două ori mai mari ca picioarele mele. Tot aşa cămaşa şi pantalonii. Dau în acest chip
venelor şi arterelor mele libertatea de mişcare necesară pentru îndeplinirea lesnicioasă a funcţionarei
lor―.
Cum să dormim
Dacă în lipsă de loc, patul trebuie aşezat la perete, să se lase atunci un spaţiu de câteva
centimetri între pat şi perete, pentru ca aerul să poată circula şi ca cel ce doarme să nu respire acelaşi
aer pe care l-a întrebuinţat deja.
Patul aşezat lipit de perete, provoacă răceli şi reumatisme ; în tot cazul un mic spaţiu între
perete şi pat, e de absolută trebuinţă.

Poşta în vechime.
Istoricul bizantin Chaleondylas, care a trăit în secolul al XV-lea, povesteşte despre curierii
turci, cărora le oboseau caii, că aveau dreptul să descalece pe cel dintâi călăreţ pe care îl întâlneau şi
să-i ia calul, serviciul poştal al Inălţimii Sale Padişahul trebuind să treacă înaintea oricui. Curierii însă,
adaogă el, n-au întârziat să prefacă dreptul acesta puţin precis, în abuzurile cele mai odioase şi anume
au început să Ie ia calatorilor, nu numai caii, dar şi chiar bijuterii, vestminte etc... El afirmă de asemeni
că odobaşi sau şeful pajilor sultanului, era însărcinat sa educe şi să hrănească pentru serviciul poştal al
seraiului, curieri cărora, printr-o operaţie chirurgicală, li se scosese splina, ca să devină mai uşori şi
mai sprinteni.
104
Păziţi : aici în sens de „urmaţi cu stricteţe“
105
„tisane = infuzii de ceaiuri‖
106
69
Impozitul pe burlăcie.
Cu începere de la 1 Ianuarie 1927, va funcţiona în Italia. E propus de însuşi Mussolini.
În urma acestei propuneri, Consiliul de miniştri a hotărât instituirea unui impozit progresiv
asupra tuturor bărbaţilor necăsătoriţi de la 23 ani până la 55 ani. Produsul acestui impozit este destinat
întreţinerii institutului de Stat pentru ocrotirea maternităţii şi îngrijirea orfanilor, institut care ajută
anual 30 mii de mame.
A murit tovarăşul KRASIN.

Presa engleză a anunţat că fostul ambasador al Rusiei sovietice de la Londra, Krasin, a lăsat
după moartea sa o avere impunătoare, evaluata de experţi la 400 milioane franci francezi !
(aproximativ 2´ miliarde lei). Cochetă sumă !
Nu se poate pretinde că foştii şi actualii apostoli ai Iui Karl Marx, Engels şi Lenin, ar fi fost,
sau ar fi, adversarii hotărâţi şi înverşunaţi ai „infamului capitalist―. In tot cazul, „proletarul― Krasin a
dovedit un pronunţat spirit „burghez―. El n-a înţeles ca o revoluţie făcută în numele proletariatului, sa
fie în dezavantajul acelora care au organizat-o...
Capitalul este „infam― atâta timp cât el e în mâna altora, dar din momentul când comunismul
dictează, acest capital e un bun foarte respectabil şi preţios pentru acei care guvernează în numele
proletariatului !
Cum se telefonează aiurea.

Deşi telefonul este pretutindeni la fel construit, totuşi obiceiurile relative la întrebuinţarea sa
sunt diferite, după ţări şi după popoare.
Aşa de exemplu în Abisinia nu se pot telefona direct. Toate ştirile trebuiesc date în scris direct
telefonistei, care le transmite apoi cu glas puternic prin telefon. In Japonia se spune telefonistelor de la
centrală „Moşi Moşi―. Acestea sunt de obicei fete de 14 ani, care Trebuie să poarte, mânecile
chimonoului mai scurte şi mai înguste decât celelalte. In Turcia, unde timp de veacuri femeia a trăit cu
totul departe de viaţă, se găsesc la centrale foarte puţine telefoniste turcoaice. Cele mai multe sunt
grecoaice, evreice sau armence. De oarece supuşii acestor neamuri sărbătoresc ziua de odihnă, fiecare
în altă zi a săptămânii, Vineri, Sâmbăta şi Duminica, numărul convorbirilor telefonice este redus.
In Rusia este oprit sub pedeapsă de a numi pe funcţionarii centralei altfel decât „tovarăşe― sau
„cetăţene―.
NOTE VESELE 107

Se prezintă un client la consultaţie.
— Doctore, observ oarecare turburări care mă neliniştesc. Daţi-mi voie să vi le explic întâi, iar
apoi mă veţi examina cu de amănuntul. rog însă să-mi spuneţi în urmă adevărul fără să-mi ascunde-ţi
ceva. E de prisos să întrebuinţaţi, cu mine, termeni ştiinţifici ! După mine orice boală ar trebui să fie
spusă cu cuvintele obişnuite, inteligibile.
— Foarte bine.
Bolnavul fiind serios examinat, doctorul îi spune:
107
70
— Nu-i nici o gravitate, dar Trebuie să te îngrijeşti. Vrei să-ti spun în cuvinte obişnuite. Uite :
eşti alcoolic.
— Eu.. vă mulţumesc, doctore. Acum ştiu ce Trebuie să fac. Va-si ruga însă să mi spuneţi
termenul ştiinţific al bolii mele, ca să-l pot repeta nevestei mele.
*
— Băiete, acest pui e aşa de tare, cum n-am întâlnit altul vreodată
— Pentru că domnul n-a cercetat biftecul nostru.
*
Muzica lui Ludovic XIV executa „Miserere― de „Lully―. Regele era în genunchi şi ţinea în
această atitudine jenantă pe toti nobilii de la curte. La sfârşitul psalmului, regele întrebă pe contele de
Grammont.
— Cum găseşti muzica?
— Foarte dulce la urechi, sire, dar prea aspră la genunchi.
*
Un tânăr se prezentă celebrului poet Piron (1689—1773), ca să-i citească două sonete ale sale
şi pentru a afla de la el care din doua îi place mai mult. Tânărul ceti cel dintâi sonet.
— Îmi place mai mult cellalt — zise Piron şi nu voi să mai asculte nimic.
*
Un alt tânăr, veni sa-i citească lui Piron o tragedie, în care se găseau însă din belşug versuri
furate din operele altora. La fiecare pasaj furat, Piron îşi scotea tichia ce purta pe cap, şi aceasta o făcea
nu de puţine ori. Autorul piesei remarcând acest gest, îi ceru să-i explice pricina.
— Este foarte simplu, răspunse Piron. Eu am obicei să-mi salut cunoştinţele.
*
Abatele Leblanc stătea peste drum de un potcovar. Cineva care nu-i cunoştea adresa, îl întrebă
pe Piron.
— Adresa abatelui — răspunse acesta — este în strada cutare, exact peste drum de cizmarul
său !
*
O scrisoare ajunge într-o zi la Paris cu această destinaţie: Domnului fiu al meu la Paris. Ea e
clasată la rebuturi. Câteva zile mai târziu, un tânăr se prezintă la birou şi întreabă : „N-aţi primit o
scrisoare de la papa, pentru mine ? — Da, răspunde un amploiat, care fără să ezite îi înmânează
scrisoarea cu pricina: ştiu despre ce e vorba; numai un astfel de tată, poate avea un fiu ca D-ta―.
*
In timpul războiului, doi soldaţi întâlnindu-se pe front, vorbesc împreună.

— Camarade, ce cauţi aci ?
— Fiind flăcău şi plăcându-mi războiul, mă angajai ca voluntar, dar tu?
71
— Eu, dragă, fiind însurat, dar plăcându-mi pacea, am cerut să fiu trimis pe front.
(Journal des postes)
*
— Este, doamna mea, cea mai inteligentă — Aveţi ceva să ne daţi? — Ce tot să uită galeş la mine javra asta?
dintre păsările mele, dar face mare gălăgie, — Nu mai am de cât un singur cotlet. — Aşa să uită de când am tăiat urechile
daca nu i se dă la timp să mănânce ! Unul singur ? ! Dar atunci ce o să unui client şi ea a mâncat-o.
— O iau !. o iau ! căci o să-mi reamintească pe mănânce soţia mea?!
răposatul soţul meu.

 Orice lucru faci, fă-l când trebuie, fă-l cu exactitate deplină şi niciodată superficial. Adânceşte,
pătrunde. Tot ceea ce se face sau se cunoaşte pe jumătate, nu e nici făcut, nici cunoscut. Ba se
întâmplă mai rău : o uşoară cunoştinţă ne duce în eroare. (Lord Chesterfield)
 Nu te descuraja dacă, căutând să te instruieşti, cazi în vre-o greşeală dacă recunoşti că ai urmat o
direcţie falşă ; aceasta se întâmplă tuturor: oamenilor în studiile lor. Ai profitat dacă ai băgat de
seamă că ai făcut o greşeală. (Carlyle)
 Fii credincios, ca un adevărat soldat, postului ce ţi s-a dat. Îndură în tăcere necazurile ce te vor
năpădi. Cu toţii suntem expuşi la grele încercări în deosebitele condiţii ale existenţei noastre; dar
să fim cu bărbăţie hotărâţi să nu părăsim însărcinarea noastră, oricare ar fi, pană n-am dus-o la
bun sfârşit. (Carlyle).
 Mai bine să piară satul, decât vechile lui obiceiuri. — Plugarul are mâinile negre, dar pâinea lui
e albă. — Cine nu-şi repară îmbrăcămintea veche, nu va purta niciodată nouă. — Unde nu e
soţie, nu e casă. (Proverbe sârbeşti)
 Nu te grăbi să te mâhneşti; aşteaptă ca ceea ce pare atât de rău să se desfăşoare. (Fontenelle)
 Una din regulile ce trebuie să avem mai mult în vedere, este să facem cu voie bună, tot ceea ce
suntem obligaţi să facem. (Nicole)
108
72
ANUL II, IANUARIE ― DECEMBRIE 1927
VOIŢI SĂ AJUNGEŢI CENTENARI ? 109

(Opinia medicală de azi)
Cred că e mult mai uşor să se poată găsi piatra filozofală, decât să se stabilească o teorie
precisă a longevităţii. Cu toate acestea, omul ar trebui să trăiască o sută de ani, căci fiziologic el e
construit să poată dura un secol. Dacă el nu atinge decât rar acest număr de ani, e mai mult din greşeala
sa.
Toată lumea vrea să ajungă o sută de ani. Dar cine are această grijă ? Cine îndrumă existenţa
sa în vederea acestui scop ? Care fiinţă omenească, în primăvara vieţii sale, se gândeşte la ultimele zile
ale toamnei ? Trebuie dar să admitem că centenarii au atins această vârstă lungă, fără să se gândească.
Ei s-au lăsat duşi de curentul vremii, urmând firul zilelor. Ei au străbătut fără grijă popasurile vârstei şi
într-o bună dimineaţă s-au deşteptat în sărbătorirea aniversării sutei lor.
Dar aceşti bătrâni cuminţi, sunt excepţii omeneşti ! Şi cu toate acestea, e cert că mulţi din cei
pe care moartea i-a cosit înaintea limitelor extreme, ar fi putut să cunoască bucuria de a ajunge
centenari.
Aceştia sunt cei fără judecată, imprudenţii, care s-au jucat cu sănătatea lor. Ei au fost propriile
lor unelte în scurtarea vieţii, iar când au băgat de seamă de greşelii săvârşite, era prea târziu.
Poate deci cineva să se prepare din timp ca să devină centenar ? Fără îndoială că da! Şi este
evident că şansele sale de longevitate vor creşte, când va păzi oarecari reguli igienice. E o profilaxie a
bătrâneţii care trebuie cunoscută.
Ceea ce vreau să arăt, în cele ce urmează, nu se aplică de cât la un individ normal, —
înţelegând prin aceasta pe cel care nu e bănuit de nici o racilă moştenită.
Voi considera deci un individ adult, sănătos la corp şi la minte, înzestrat cu o constituţie
robustă. Acesta e stăpânul sănătăţii sale şi poate să nădăjduiască să ajungă centenar. Este o chestie de
voinţă. Totuşi e nevoie ca el să ştie de ce anume să se păzească. Mai întâi de toate, ori care ar fi vârsta,
primul lucru ce trebuie să aibă în vedere, este înlăturarea intoxicaţiei. Intoxicaţia e prima cauză a
artero-sclerozei, această rugină a vieţii care pândeşte omul în maturitatea sa; cu alte cuvinte, să nu
devie arterioscleros, adică să păstreze arterele suple, ca să nu ceară inimii decât minimum de sforţări,
pentru a face ca sângele să circule. Ori cine îşi dă scama, în adevăr, că o maşină, care trebuie să
funcţioneze o sută de ani, ca inima, are nevoie să fie menajată.
Metchnikov, marele învăţat de la Institutul Pasteur, a fost cel dintâi , care a lămurit această
chestiune obscură a raporturilor dintre intoxicaţie şi bătrâneţea timpurie. El a demonstrat că scleroza
arterelor şi a diverselor organe: ficat, rinichi, creier, etc., este rezultatul resorbţiei în intestinul gros, a
produselor toxice, rezultat al putrefacţiei azotate. El a remarcat că această putrefacţie nu se manifestă
în intestinul gros, decât într-un mediu alcalin şi conchide de aici, că ar ajunge poate de a acidula
această porţiune a tubului digestiv, ca ea să poată lupta contra acestui fenomen. De aci origina
tratamentului prin fermenţi lactici care a avut un succes oarecare, dând bune rezultate. Dar în afară de
câteva rezultate favorabile, s-au înregistrat şi eşecuri destule, aşa că formula nu fu găsită.
109
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR―, Anul II, 1927, p. 46
73
Neputându-se deci neutraliza otrăvurile, atunci, trebuie micşorate aporturile toxice. În acest
chip, ajungem la chestiunea alimentaţiei. Ea e capitală. Omul este omnivor, căci mănâncă şi carne şi
legume. De aici rezultă pentru el o variaţie în meniurile lui, care complică chestiunea igienei
alimentare. El poate să mănânce de toate, fără îndoială, dar e vorba să nu absoarbă substanţe toxice.
Evident, că, în timpul tinereţii, poate cineva, din când în când, să consume o carne fezandată, dar, când
ajunge la vârsta matură, când survine pe nesimţite această micşorare a vitalităţii, micşorare pe care
individul nici n-o observă, această carne fezandată devine o adevărată primejdie. Mai ales în
alimentaţia zilnică, trebuie să avem o deosebită grijă. Orice aliment trebuie să fie ales cu o mare
atenţiune. Un ou, e bun ? Da, dacă e proaspăt! Un peşte, ne convine ? Da, dacă e de curând pescuit. Un
antricot, e sănătos ? Da, dacă nu s-a învineţit stând pe scaunul măcelarului ! şi acelaşi raţionament se
aplică tuturor.
Acum câtva timp, un medic vizita un cimitir de ţară. Citind inscripţiile de pe pietre, remarcă
vârstele: 70 ani, 80 ani, 85 ani, 90 ani. Proporţia bătrânilor era formidabilă. Această longevitate a
ţăranilor, nu se datorează ea oare calităţii excelente a alimentelor proaspete de la ţară ?
De capitolul alimentelor se leagă o chestiune care pare de un interes secundar, dar care, după
părerea mea, este cu totul principală: dantura. Pentru a trăi bătrân, îngrijiţi-vă dinţii. Dantura joacă un
rol considerabil în păstrarea sănătăţii. Cineva nu trăieşte din ce mănâncă, ci din ce digeră şi pentru a
digera, trebuie mestecate bine alimentele.
Mestecarea este primul act digestiv. Dacă este incompletă înghiţitura alimentară, inegal
supusă acţiunii fermenţilor, devine în intestinul gros o cauză a acestei autointoxicaţii de care vorbesc
mai sus. De altfel, orice funcţionare imperfectă a tubului digestiv, provoacă o intoxicare de origină
alimentară.
Alimentul solid nu e singurul care e reclamat de organismul omenesc; lui îi trebuie şi
alimentul lichid. Omul bea, însă alegerea băuturii nu ne este indiferentă. Apa curată, pare, evident,
băutura perfectă. Dar, nu trebuie să mergem până la exagerare, să depăşim limitele prudenţei. Nu
trebuie să se dispreţuiască vinul şi berea. Aceste băuturi sunt compatibile cu sănătatea. Nu e decât
chestiune de măsură. Alcoolul este o otravă, e adevărat, iar abţinerea faţă de el, e condiţiunea formală a
longevităţii. Dar de acolo ca să nu bei un păhărel de vin bun, e departe! În mod absolut, sunt contra
regimurilor de absolută restricţie; niciodată n-au dat rezultate bune.
Odată omul hrănit, trebuie ca el să elimine, căci, oricât ar fi de prudent, el nu izbuteşte
niciodată să suprime elementele toxice din organismul său. A elimina, e să lupţi contra răului. Aci,
duşmanul cel mare e sedentarismul (nemişcarea). Romanticii din occidentul îndepărtat, mari
mâncăcioşi şi mari băutori, dispreţuiau exerciţiile fizice. De aici au rezultat generaţii în care artritismul
s-a dezvoltat. Rasa înţelese pericolul şi pentru a-1 înlătura, se dădu la practicarea sporturilor. Era şi
timpul ! În adevăr, pentru a ajunge bătrân, sunt necesare exerciţiile fizice. Pentru a ajunge bătrân, o
viaţă activă şi în plin aer e obligatorie. Prin exerciţiile fizice se elimină prin piele, prin suprafaţa
pulmonară, prin contracţiunea muşchiulară, otrăvurile care sunt adunate ; în acest chip se uşurează
munca rinichilor şi a ficatului nostru.
Folosul sporturilor e deci incontestabil. Toată lumea trebuie să facă sport. A face sport, e a
neutraliza efectele fatalei intoxicaţiuni, având ca o consecinţă prelungirea tinereţii. Sportul e şcoala
centenarului. Ori care ar fi condiţiunile vieţii voastre, aveţi cu toţii la îndemâna voastră sportul ideal,
sportul cel mai bogat în rezultate binefăcătoare: voiesc să vorbesc de mersul pe jos.
Cu toate acestea, în materie de sport, este o barieră şi această barieră, este oboseala. Oboseala
este tot atât de rea în efectele sale, ca şi un aliment toxic, căci ea nu e altceva decât o auto-intoxicaţie a
organismului. Fiecare individ are o limită de rezistenţă care îi e proprie şi dacă el depăşeşte această
limită, el se intoxică. Când un organism a lucrat, el are nevoie de repaus, Celula sa nervoasă reclamă
somnul. Somnul, trebuie privit ca centrul problemei vieţii. Pentru a ajunge o sută de ani, trebuie să
dormi, să dormi multe ceasuri. Patul, a zis un doctor mare, e unealta unei vieţi lungi. Ori de câte ori
luaţi din somnul vostru, vă săpaţi singuri groapa. In timpul când dormiţi, munca celulelor voastre este
74
redusă la minimum, şi vă reparaţi. Precum unii mănâncă prea mult, aşa alţii nu dorm de ajuns, mai ales
la oraşe, unde viaţa continuă şi în cursul nopţii. Opt ore de somn, nu mai puţin, ba chiar şi mai multe
dacă vă este posibil ! Aci, excesul e o calitate.
Cheorcul, un savant chimist, la epoca când număra între 98 şi 99 ani, fu întrebat într-o zi, dacă
a urmat o igienă specială: „Am dormit, răspunse el, am dormit mult !‖ În rezumat, vegheaţi asupra
somnului vostru cu o grijă neîntreruptă. Dacă aţi fost nevoiţi să vegheaţi o seară, recuperaţi-vă a doua
zi cu orele pierdute. Stabiliţi o mijlocie de odihnă în pat, fără care veţi pierde orice nădejde de a ajunge
o suta de ani.
Principiile pe care le-am anunţat până aci, se aplică mai ales vârstei adulte. Dar e o igienă
specială pentru toate vârstele. Omul care a urmat o metodă sănătoasă de igienă, care a practicat
economia vitală, ajunge încă tânăr la cincizeci ani. Aci, e punctul periculos! Intre 50 şi 70 ani drumul o
semănat cu cioturi şi va trebui să le evităm. Ori cât de viguroşi am fi, forţa celulară a scăzut totuşi şi în
această perioadă, autointoxicaţia e mai de temut. Pentru a lupta contra ei, s-a găsit de curând un mijloc
oare pare să dea rezultate remarcabile. Acest mijloc este: ziua de post cu fructe. Iată cum ea este
indicată.
Plecând de la 50 ani, veţi alege o zi din săptămână, Vinerea, de ex. ca să postiţi numai cu
fructe. Vineri dimineaţa veţi lua un purgativ uşor. E absolut necesar, căci fără purgativ, tot ce veţi face
va fi inutil. Apoi, în timpul zilei, nu veţi mânca decât fructe şi nu veţi bea decât apă. Nu veţi întrerupe
deloc ocupaţia voastră. Sâmbăta dimineaţa, veţi lua alimentaţia normală. Vedeţi că nu e deloc greu.
Această zi va fi ziua dezintoxicării. Organismul se odihneşte şi să eliberează de otrăvurile sale. Folosul
acestui post săptămânal, o necontestat.
Urmând aceste mici sfaturi, veţi ajunge centenari ? De ce nu, dacă îndepliniţi toate
condiţiunile arătate. Şi apoi, în definitiv, nu-i nici o greutate; e vorba să nu abuzezi de nimic şi de a uza
de totul moderat. Când eram student, făceam serviciul de intern la un spital de bătrâni. Mulţi dintre ei
apropiau suta de ani. Întrebându-i, fui surprins când aflai că aproape toţi au fost de o „natură‖ delicată.
Poate că acestei delicate constituţiuni, ei datorează vârsta lor înaintată, căci i-a ferit de excese. Mereu
preocupaţi de sănătatea lor, ei au cumpănit exerciţiul activităţii lor. Ei au limitat munca lor cât şi
plăcerile lor, şi în acest fel, fără să o ştie, practicând o igienă riguroasă, ei s-au îndrumat către aceşti 90
ani ce-i purtau cu uşurinţă.
Rămâne de ştiut acum dacă este bine să trăieşti 100 ani. Aceasta merită discuţie. Romanii în
timpul Cezarilor, aveau obiceiul de a ura inamicilor lor să trăiască până la cea mai extremă bătrâneţe.
Ei voiau prin aceasta să spună că centenarul vede murind pe toţi ai săi, pe toţi câţi el i-a iubit, pe toţi
cei ce l-au iubit şi fiind prea bătrâni, au timp să cunoască cu prisos toate amărăciunile şi toate durerile
vieţii.
MAXIME 110
Iubirea pentru ţară
Românul îşi iubeşte ca un rai, pământul unde s-a născut şi din care nici asupririle cele mai
crude nu sunt in stare a-l goni. Câte năvăliri de barbari au trecut peste biata ţară! Câte palme
dumnezeieşti au căzut pe bietul Român!..şi cu toate acestea poporul, rămas neclintit pe locul său
păstrându-şi naţionalitatea în mijlocul aprigilor nevoi şi zicând spre mângâiere: apa trece, pietrele
rămân. (V. Alecsandri)
110
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR― Anul II, 1927, p. 54
75
Răzbunarea e adesea tot aşa de funestă pentru cel ce o exersează, ca şi pentru cel ce o încearcă
; e un fier ascuţit la ambele capete pe care-1 înfige unul în inima celui ce se răzbună şi celălalt în inima
celui ce suferă răzbunarea.

Telefonul în Statele Unite
Oraşul San-Francisco deţine recordul lumii în ce priveşte telefonul. După ultima statistică
făcută, există în acest oraş 30 telefoane la fiecare 100 locuitori ; Ohama 112 are 28,5; Washington are
25,3 ; Chicago are 25 ; Minneapolis are 24,9 ; New-York are 22; iar în Europa, oraşul Stokholm are
24,8 telefoane la fiecare 100 locuitori.
Câte tone se apă cad pe pământ ?

Învăţaţii Lupan şi Fritsche au socotit cantitatea mijlocie de apă ce cade în timp de un an, care
se ridică la cifra de 464.174.620 milioane tone!
E uşor de aflat că în timp de o zi cantitatea de apă căzută este de 1.271.711 milioane tone,
într-o oră 53.000 milioane tone, iar într-o secundă cade cantitatea enormă de 15 milioane tone !
Deschiderea serviciului telefonic Londra — New-York

Pe ziua de 7 Ianuarie s-a deschis oficial serviciul radiofonic Londra New-York prin
telefonarea sunetelor clopotelor bisericii Sf. Paul din Londra. După aceia, secretarul poştei Centrale a
strigat „Alo! New-York!― Sumele plătite în ziua aceia pentru convorbiri, au atins suma globală de 1200
lire sterline. Convorbirile cele mai multe le-au avut comercianţii din City. A mai avut loc o convorbire
între proprietarul cinematografului Capitol din Londra şi compania de filme Fox din New-York,
încheindu-se un contract pentru un sfert de milion lire sterline. Londra va vorbi în curând şi cu oraşul
Mexico.
Un loc de cinste oentru D. Titulescu113

114
Academia diplomatică din Paris, sub prezidenţia d-lui Gabriel Hanotaux , a ales, în ultima
ei sesiune, ca vice-preşedinte, pe d. Titulescu, ministrul României la Londra.
Un copil cu inima afară din trup.

La spitalul obstetrical din Praga, s-a născut un copil de sex masculin, având inima aşezată
deasupra pieptului.
111
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR‖, Anul II, 1927, p. 60
112
Greşeală de tipar: Omaha în loc de Ohama
113 Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882,´Craiova – d.17 martie 1941,Cannes) a fost un diplomat, jurist, profesor și om politic
român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotenţiar, fost președinte al Ligii Naţiunilor. A fost
membru titular (din 1935) al Academiei Române (Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Titulescu)
114 Gabriel Albert Auguste Hanotaux (n. la Beaurevoir (Aisne) pe 19 nov. 1853 şi d. la Paris pe 11 aprilie 1944) a fost un
diplomat, istoric şi om politic francez. A fost de mai multe ori Ministrul Afacerilor Externe al Franţei, apoi de patru ori
reprezentantul Franţei la Societatea Naţiunilor, unde a militat contra introducerii limbii „Esperanto― ca limbă de lucru.
(Sursa: http://fr.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Hanotaux)
76
S-a constatat că inima întrece mărimea normală. Ea a ieşit din torace printr-o ruptură care
tinde a se strânge complet.
Copilul bea şi mănâncă, dar după părerea autorităţilor medicale el nu va putea trăi mult, de
oarece inima este prea supusă influenţelor dinafară. Operaţiune chirurgicală nu se poate face din
pricina lipsei vasului pericardial. De altfel nici înlăuntrul toracelui nu este loc disponibil.
Premiu pentru fecunditate.

Miliardarul din Canada, von Müller, a promis că va da 2 milioane dolari acelei femei din
regiunea Ontario care va naşte mai mulţi copii până la 31 Octombrie 1935.
Execuţii capitale în Rusia.

Se anunţă din Irkutsk că treizeci funcţionari sovietici au fost judecaţi la Irkutsk pentru
delapidări în averea publică. Şase dintre ei au fost condamnaţi la moarte în ziua de 11 Ianuarie şi
executaţi în noaptea următoare.
Mic dicţionar.
Ac: O sârmuliţă mică şi ascuţită de oţel, aramă sau alamă, cu care ne scobim în dinţi, după
masă.
Broască: Un soi de gaură ce se găseşte la orice uşă, care îngăduie să se vadă ce se petrece în
camera vecină.
Cuvertură de pat: Bucată de stofă de mărimea unui turist, pe care acesta când pleacă cu un
tren în revărsatul zilei şi uitând să-şi dea în ajun ghetele la curăţit, o întrebuinţează ca să-şi frece
ghetele.
Fire telegrafice: O ingenioasă dispoziţiune de fire metalice întinse între vârfurile a doi stâlpi
— pentru a permite pasărilor obosite de o lungă hoinăreală peste câmp, să se poată odihni câteva
minute în pace.
Lingură: Un instrument de metal de forma ce o are un călcâi, destinat să înlesnească
introducerea unui picior prea mare, în o încălţăminte prea îngusta.
Water-closet: O mică cameră pătrată, prevăzută cu o uşă şi broască, în care tinerii care nu
îndrăznesc să fumeze în faţa părinţilor, vin să fumeze în ascuns.

 Să înveţi pentru tine, dar să ştii pentru toţi.
 O singură fântână la drumul cel mare al săracilor, e o mai bună pomenire decât zece statui de
priveală în praful străzilor.
 Când oamenii vor sări să te bată cu pietre, să ştii că au văzut ceva bun la tine.
 Lăudând pe cel ce te laudă, te lauzi tot pe tine.
 Soarele răsare nu ca să apună, ci ca să lumineze până când apune.
 Întunericul nu se luptă cu lumina, el piere din calea ei.
115
REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR, Anul II, 1927, p. 62
77
 Din minciună, mincinosul trei daruri dobândeşte: ruşine îndestulă, necinstea cea mai mare şi
necrezământ 116 la toate.
 Ploaia înceată face grâul înalt.
 Drumul lung începe de unde ai obosit.
 Ca să nu vezi săracul, goneşte sărăcia.
 Cel mai desăvârşit cavaler e acela care luptă şi împotriva nedreptăţii pe care s-a întâmplat a o
săvârşi el.
 Viţiile 117 sunt călăii care te omoară încet ca o sabie neascuţită.
 Când ai marfă în căruţă, atunci te năvălesc hoţii.
 Sau văzut vulturi murind de foame, dar nici unul căutându-şi hrana în poiata găinilor.
 Nu pe râul dulce între pajişti, ci pe ape singuratice şi amare, locuite de furtuni, se află măreţia.
 Deşi crud, cu toate acestea pare necesar ca, pe cei dragi, să-i părăseşti din când în când.
Depărtându-te de ei, reuşeşti adesea ori, să ţi-i apropii şi mai mult...
 Omul nehotărât, nu poate lua o hotărâre, pentru că ia deodată mai multe... şi când se zbuciumă
între mai multe, atunci se hotărăşte şi... nu mai ia nici una!
 Cât de ciudată ne este firea! Preferăm indiferenţa celor ce ne sunt dragi, de cât dragostea celor
ce ne sunt indiferenţi...
 La vârsta de 20 de ani, iubirea este a inimilor; la 30 de ani, inima şi judecata împreună; la 40 de
ani, „les affaires sont les affaires―, iar la 50 de ani, ne întoarcem cu 30 de ani în urmă.
 Dacă ar fi să ne luăm după durerile ce fiecare din noi le încearcă, n-am avea atâta lacrimi, câte
ne-ar trebui să plângem.
 Adevăratul erou, suportă cu tărie loviturile sorţii şi trece drept înţelept acela care, din însăşi
necazurile vieţii, ştie să scoată râsul.
 Literatura bună dă cu adevărat sănătate celor care o citesc, dar, în schimb, o ia pe a celor care o
scriu !
 Omul fără caracter e un copil mare care primeşte impresiunile sale de la tot ce-1 înconjoară şi
care n-are nici forţa, nici voinţa d-a fi om !
 Cel ce crede că nu are nevoie de altă lume, se înşeală grozav; dar cel ce crede că lumea nu poate
să se lipsească de el, se înşeală şi mai mult.
 Priveşte ca prieten, pe omul sincer care te face atent asupra greşelilor tale, nu pe cel ce aprobă
tot ceia ce faci.
 Săracului îi lipsesc multe lucruri, zgârcitului îi lipseşte totul.
NOTE VESELE 118

Gheorghe Danielopol 119 a fost pe vremuri cea mai originală figură a baroului bucureştean. De
la el au rămas multe vorbe de spirit, care au făcut deliciul bucureştenilor.
116
„necrezământ‖ este un arhaism, în prezent „neîncredere“
117
„viţiu“ este un arhaism, în prezent „viciu“
118
78
Iată una din ele:

Într-un proces avea de adversar pe un tânăr avocat care luase licenţa numai câteva luni mai
înainte. Se întâmplase chiar ca Danielopol a fost preşedintele juriului examinator.
Tânărul avocat vorbi după magistru şi prezumţios fiind, îşi permise chiar să-i dea şi lecţiuni de
drept. Atât i-a trebuit lui Conu Guţă. Şi în replică începu astfel căutându-şi ironia:
― Domnilor judecători, ascultând pledoaria tânărului meu adversar mi-am adus aminte de o
anecdotă.
Se spune că odată un turc s-a dus să se scalde în mare ş-acolo fu apucat de o neputinţă. Peste
un minut un val i se aruncă până deasupra capului iar în vârful valului văzu mirat... obiectul uşurării
sale. Şi atunci turcul exclamă:
― Bre, bre, ce mare ruşine: d-abia l-am făcut şi mi s-a şi urcat în cap.‖
Bine înţeles câteva minute şi după aceea câteva ore în şir sălile şi toate pretoriile Palanului de
Justiţie erau zguduite de râsetele obşteşti.
*
Într-o seară, la una din acele femei literate, care se numeau pe atunci „les précieuses
ridicules―, Victor Hugo 120 era invitat cu încă câţiva colegi de la Senat. Ora la care aveau obiceiul de a
se aşeza la masă, trecuse de mult, şi cu toate acestea, nu se pronunţase încă sacramentalul : „Doamna e
servită―.
Unul dintre invitaţi, vice-preşedintele Senatului, se apropie de gazdă, care părea preocupată.
― Pardon, Doamnă, îi zise râzând, nu cumva m-am înşelat? Credeam că ne-aţi invitat la
masă!
Doamna îi şopti la ureche.
― Taci! s-a întâmplat un accident. Trebuia să fim la masă patrusprezece, dar în ultimul
moment D. Le Royer s-a scuzat, aşa că am trimis să caute pe al patrusprezecelea. Unul dintre meseni,
nu s-ar aşeza niciodată la masă, dacă am fi treisprezece.
Un moment, pe urmă, vice-preşedintele Senatului vorbea cu Victor Hugo.
― Ştii de ce nu mâncăm ? zise el poetului. Pentru că este aci un imbecil, care nu vrea să stea
la masă dacă sunt treisprezece.
Victor Hugo, răspunse pe un ton solemn :
― Imbecilul, Domnule, sunt eu.
*
119 Familia Danielopol a fost o familie de intelectuali extrem de cunoscută la inceputul secolului al XX-lea. Gheorghe
Danielopol a fost un cunoscut specialist in Drept roman, fiul său profesorul Daniel Danielopol era considerat cel mai bun
chirurg ortoped din Romania interbelică, iar nepotul său profesorul Alexandru Danielopol , jurist specializat în drept
international, în mod special în cel naval si aeronautic, era prieten încă din tinereṭe cu Nicolae Titulescu. El a salvat de la
deportarea în URSS (a se citi în Siberia) 300.000 de basarabeni refugiaţi in Romania mică, ciuntită prin pactul dintre
nazistul Ribbentrop şi bolşevicul Molotov.
(Sursa/Detalii: http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2005-10-07/bareta-domnului-danielopol.html#ixzz3AM01ewM6)
120 Victor Hugo (n. 26 feb. 1802 - d. 22 mai 1885) a fost un poet, dramaturg și romancier francez. Scriitor romantic, a fost
„pair― al Franţei din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze din 1841. Printre operele sale cele mai
cunoscute se numără „Mizerabilii― și „Notre-Dame de Paris―. (Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Hugo
79
Un om de paie.
Prefectul departamentului Rhone-et-Loire fu chemat de ministrul de interne şi întrebat
imediat:
― Cum domnule, de n-ai suspendat până acum pe primarul din Saint Delphin sur Loire ?
― Ce i se reproşează ?
― Este acuzat de a fi omul de paie al deputatului opoziţiei.
― Ah, domnule ministru, dacă ar fi un om de paie, l-ar fi mâncat de mult consilierii comunali.
*
Profesorul. Ce asemănare există între poştă şi regie.

Elevul. Ambele sunt de geniul feminin!
*
Tatăl. Cum îţi place postavul acesta ?

Fiul. Foarte frumos.
Tatăl. Dar bine prostule, tu te uiţi la dosul lui ?
Fiul. Apoi, tăticule, mă uit la dos, căci eu o să port haina după ce o vei fi întors-o pe dos!
*
Un copil are de vânzare linguri de lemn şi stă în piaţă cu un coş de linguri.

Un alt copil trece pe lângă dânsul şi-1 întreabă:
― Cum îţi mai merge cu negoţul ?.
Primul îi răspunde:
— Cum să meargă!.... ca şi unui bolnav, la fiecare două ore o lingură de masă.
*
Model de raport:
Domnule Director, respectuos înaintez un geamantan uzat, în schimbul căruia s-a primit una
geantă galbenă de piele de conductor poştal şi s-a trecut în inventar pe trimestrul III, etc. etc.
*
În virtutea unui vechi adagiu, în Franţa, partea care pierdea un proces avea douăzeci şi patru
de ore ca să-şi poată descărca focul pe judecători, vorbindu-i de rău.
Un individ care pierduse un proces, strigă ieşind din sala de şedinţă că unul din judecătorii săi
este un nebun şi că celălalt este un încornorat.
Unul din judecători, ofensat, fu de părere să-l dea în judecată ; celălalt, mai răbdător, spuse că
o asemenea injurie este demnă de dispreţ. Ambii se luară la ceartă, primul se supără şi-l făcu pe celălalt
nebun.
„Sunt încântat, răspunse acesta, că ai dezlegat enigma ; căci dacă eu sunt nebunul, este evident
că d-ta eşti încornoratul―.
80
— Toate complimentele mele, doamnă! aţi fost divină !

— Oh! nu, domnule: pentru ca să ai succes, trebuie să fii tânără şi frumoasă!...
— D-voastră aţi dovedit contrariul!!
Balzac 121, cunoscut romancier francez, stând noaptea în pat şi neputând adormi, se gândea de
ce moarte să omoare pe eroul noului său roman. În acest timp, simte zgomot în odaie şi la slaba lumină
a unei candele, zăreşte un hoţ, cum se încerca cu o cheie falşă să deschidă un saltar în care el ţinea
banii. Balzac izbucneşte într-un râs nebun, pe care nu şi-l poate stăpâni de loc. Hoţul se sperie şi se
opri de la lucru; dar zărind pe Balzac cum râde mereu cu hohot şi că nici nu se mânie, nici nu-1 ceartă,
îl întrebă :
― De ce râzi domnule ?
―Cum să nu râd ? răspunse Balzac; Râd, privindu-te, cum te munceşti. Ai venit noaptea, te-ai
strecurat în odaie tremurând, plin de frică, ai cheie falşă şi totuşi voieşti să găseşti parale în sertarul
meu, când eu la miezul zilei şi cu cheie adevărată, nu-s în stare să găsesc.
*
Lusitania fiind torpilată, se scufunda. Doi olteni sunt pe punte, iar unul plânge. Atunci cellalt
spune:
— Mărine, fii rezonabil şi nu mai plânge, că doar nu e al tău.
121 Honoré de Balzac (n. 20 mai 1799, Tours, Franţa – d. 18 august 1850, Paris, Franţa) a fost un romancier, critic literar,
eseist, jurnalist și scriitor francez. El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului
realist, romanului psihologic și a romanului fantastic. (Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Balzac)
81
Viaţa japonezilor.
Japonezii na suferă nici de gută, nici de artritism. Medicii europeni care au călătorit prin
Extremul Orient, explică aceasta cu excesul d.| băutură, de apă bine înţeles!
Beau şi ceai fără lapte şi fără zahăr, dar în timpul zilei, între mese-a tot japonezul absoarbe în
mijlociu 4—5 litrii de apă pe zi! Acea enormă cantitate de apă le evită multiplele cauze ce provoc guta
şi artritismul, care ea servă a spăla rinichii şi ţesuturile, luând organismului tot ce îi e de prisos sau
vătămător.
Unde mai pui că japonezul face 2—3 băi pe zi şi se nutreşte cu un pumn de orez şi cu câţiva
peştişori afumaţi.
Trebuie să recunoaştem ca pe bună dreptate sunt daţi ca model de sobrietate şi curăţenie, nu
numai gutoşilor, dar tuturor europenilor.
O plantă care tuşeşte.

Se cunosc plante carnivore care mănâncă chiar şi şoareci; se cunosc flori care râd, flori care
plâng; dar nici-o dată nu s-a auzit de o plantă care tuşeşte!
Cu toate acestea există una care creşte în ţările tropicale şi a cărei fruct se aseamănă cu bobul
nostru. E o maniacă, se supără repede şi ce e mai bizar are oroare de praf.
Imediat ce se depune puţin praf pe foile ei, stomatele sau camerele cu aer ce îi tapisează feţele
şi care sunt organe respiratoare, se umplu cu un gaz, se umflă şi sfârşeşte prin a goni praful cu o uşoară
explozie şi cu un sunet care a fi tuşea copiilor mici răciţi.
Ea servă ca plantă de ornament.
NOTE VESELE 123

Umor englez.
Un englez, intră într-un restaurant şi ceru să i se servească un hering.
După câtva timp, vecinii de masă, observară cu uimire că englezul vorbeşte singur, cu ochii în
farfurie şi chiar plânge...
Intrigat, unul din comeseni, trimite pe chelner, să vadă ce s-a întâmplat.
Umil, chelnerul se prezintă la masa englezului şi între ei se angajează următorul dialog:
― Mă iertaţi domnule, dar, de ce plângeţi ?
― Vorbeam şi eu cu... heringul şi îmi spunea ceva care m-a impresionat.
― Cum heringul d-v. vorbeşte ? întrebă uimit chelnerul, şi ce vă spunea ?
122
123
82
― Să vezi. Acum doi ani am pierdut pe fratele meu care s-a înecat într-un naufragiu pe mare
şi-1 întrebam pe hering, dacă, cumva l-a văzut în fundul mării...
― Şi heringul ce va răspuns ?
― Heringul, mi-a răspuns aşa: Cum vrei domnule să-1 fi văzut pe fratele d-tale, înecat acum 2
ani, când eu de 7 ani stau în butoi la ăştia !...
Măgarul
Paul de Lamanon, un învăţat din veacul trecut, avea obiceiul de-a merge pe drum, citind. Şi
atât de absorbit era de lectura lui, încât niciodată nu ridică ochii de pe carte, iar când simţea trecând
cineva pe lângă el, îşi înclină capul, salutând.
Într-o zi, cum se plimbă pe marginea unei şosele, întâlni un măgar. După obiceiul său,
Lamanon cu ochii fixaţi pe cartea, sa, salută înclinându-şi capul.
Sora lui, care era alături de el, râzând, îi zise:
— Dragă frate, ştii tu pe cine ai salutat acum ?
— Nu, draga mea !
— Un măgar .-
— Ah! Asta mi s-a mai întâmplat şi-n alte daţi.
Consolare
Un ovrei .se botezase. I se întâmplă însă de se îmbolnăveşte greu şi înspăimântat, chemă pe
rabin să i se destăinuiască.
— Mor rabine, îi zice bolnavul, asta ca pedeapsă că m-am lepădat de credinţa mea. Vreau să
trec iarăşi la ai mei…
— Taci Iosuf, îl mângâie rabinul. Lasă aşa. Mai bine să moară un creştin, decât un ovrei!
D-ale înbogăţiţilor
Enache, marele bogătaş de după război, întors de curând din voiajul făcut prin străinătăţi, a
prins pe lângă un flair occidental şi multe franţuzisme.
Povestindu-şi impresiile de voiaj vecinului său, la urmă, ca să-i facă praf, încheie cu o
expresie convingătoare :
― Ce să-ţi mai spun, măi Nae. Pe unde am fost, am văzut mă, şi am mâncat . . „tout á
l’égout‖!
Potrivire de caracter.
Un ţigan şi cu ţiganca sa, se înfăţişează pentru divorţ, înaintea tribunalului.
întrebat de judecător, de ce îşi laşă nevasta, ţiganul îi .răspunde:
— Apoi de, domnule judecător, pentru potrivire de haractir.
— Cum mă ? se miră judecătorul, poate vrei să zici nepotrivire.
— Nu zău, insistă ţiganul, aşa cum am spus, pentru potrivire dă haractir.
Speţa era bună. Curios judecătorul, îi lăsă să se explice şi ţiganul, dădu drumul guri:
― Păi să vezi domnule judecător: Eu sunt hărţăgos, ea e hărţăgoasă. Eu hoţ, ea hoaţă. Eu o
bat, ea mă bate... Zău, că numai merge. Prea e potriveală!
83

125
Ayez toujours quelque maxime qui, au besoin, ranime votre ration et fortifie vos principes
126
(M-me de Lambert )
Ce este viaţa.
 O sală de spectacole: intri, priveşti şi ieşi (n-a precizat însă dacă e vorba de varieteu, de dramă,
de comedie ? (Pitagora 127 )
 Viaţa e o floare spinoasă, frumoasă în revărsatul zilei, uscată la sfârşitul ei. (Desportes 128 )
 Viaţa e un copil pe care trebuie să-l legeni, până adoarme. (Voltaire 129 )
 Viaţa e un fir pe care Dumnezeu îl ţine de ambele capete, dar pe care dracul face noduri.
(Dancourt 130 )
 Viaţa e o simfonie compusă de un mare artist, dar executată de surzi. (Stern )
 Viaţa e un bal mascat. (A Houssaye 131 )
*
 Dacă tu ai timp de pierdut, nu uita că pentru alţii poate să fie foarte preţios timpul ce-l pierde cu
tine.
 Proşti ştiu totdeauna destul; înţelepţii niciodată.
 Înainte de a pleca, să ştii unde te duci, şi nici pe drum să nu uiţi !
 Norii pot ascunde o stea. dar norii trec, pe când steaua rămâne. (Vauvernargues 132 )
 Munca îndepărtează de noi trei mari rele: plictiseala, viţiul şi nevoia. (Voltaire )
124
„Revista Telegrafică - Telefonică şi Poştală‖, Anul 1927, p. 128
125
În româneşte: „Să aveţi întotdeauna câteva maxime, care la nevoie vă reanimă raiunea şi vă consolidează principiile.‖
126 Anne Teresa de Courcelles Marguenat, prin căsătorie Lambert, Marchiză de Saint-Bris, denumită în general Marchiza
de Lambert, (n. la Paris în 1647, d. la Paris 12 iulie 1733) a fost o femeie de litere şi organizatoare franceză de saloane
literare..
127 Pitagora sau Pythagoras (n. circa. 580 î. Hr. - d. circa. 495 î. Hr.)[ a fost un filosof şi matematician grec, originar din
insula Samos, întemeietorul pitagorismului, care punea la baza întregii realităţi teoria numerelor şi a armoniei. A fost şi
conducătorul partidului aristocratic din Crotone(sudul Italiei). Scrierile sale nu s-au păstrat. Tradiţia îi atribuie
descoperirea teoremei geometrice şi a tablei de înmulţire, care îi poartă numele.
128 Philippe Desportes, născut la Chartres în 1546, decedat la mănăstirea Maicii Domnului din Bonport 05 octombrie 1606,
este un poet baroc francez. Poreclit „Tibulul francez―, pentru moliciunea si usurinţa versurilor sale, el a fost stareţ al
mănăstirii Tiron, lector al Camerei regale şi Consilier de Stat. Sursa: http://fr.wikipedia.org/wiki/Philippe_Desportes
129 Voltaire, pe numele său adevărat François Marie Arouet, (n. 21 noiembrie 1694 la Paris - d. 30 mai 1778 la Paris), a fost
un scriitor şi filozof al Iluminismului francez. Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Voltaire
130 Louis Heurteaux (sau Heurtaux) zis Dancourt a fost un actor şi dramaturg francez, născut la Paris în 1725 şi decedat în
acel oraş la 29 iulie 1801. Este numit Arlechinul Berlinului. Sursa:
http://fr.wikipedia.org/wiki/Louis_Heurteaux_dit_Dancourt
131 Arsène Houssaye, al cărui nume real era Arsène Housset, (n. 28 martie 1814 la Bruyères (Aisne), d. 26 februarie 1896 la
Paris), a fost un om de litere francez. Este de asemenea cunoscut sub pseudonimul de Alfred Moss.
132 Luc de Clapiers, marchiz de Vauvenargues (n. Aix-en-Provence, 5 august 1715 – d. Paris, 28 mai 1747) a fost un
scriitor, aforist şi moralist francez.
84
 Vorbind semeni, ascultând culegi. (Confucius 133 )

 Lucrul început e ca şi făcut pe jumătate.(Horaţiu 134 )
 Decât să invidiezi succesul altora, caută să reuşeşti tu însuţi.
MAXIME 135
 Injuriile sunt argumentele celor ce nu au dreptate. (J. J. Rousseau)
 Nu trebuie să arăţi defectele altuia, cu un deget murdar. (Proverb italian)
 O nedreptate făcută unuia, e o ameninţare făcută tuturor. (Montesquieu)
 Poartă-te totdeauna aşa, cum ai face ştiindu-te privit din 10 părţi. (Confucius)
 Să fii domol în deliberare, dar iute în decizie. (Napoléon)
 Destăinuirea unui secret e greşeala celui ce 1-a încredinţat. (La Bruyère)
 Răutăciosul e ca şi cărbunele : dacă nu te arde, te-negreşte.
NOTE VESELE 136

Satisfacţia invalidului pensionar oficiant superior Polobutchin
Pac !Pac !
Cele două picioare de lemn pocnesc uscat în gheaţa trotuarului, acompaniate în surdină de
glasul trudit al cârjelor cu capete de cauciuc.
Pac !Pac !
Deasupra beţelor strunguite 137, cărora le-a fost scris să fie şi picioare de om, trupul îmbrăcat
gros se leagănă în ritmul umerilor îmbrăţişaţi de cătuşele cârjelor, iar capul bătrân, palid, cu trăsături
amărâte, ţinteşte cu mare luare aminte prin sticlele ochelarilor, legând punctele pe care trebuie să se
fixeze o clipă capetele picioarelor de lemn.
133 Confucius (Kong Fu Zi), n. 550 î. Hr.; d. 470 î. Hr.) a fost un filozof chinez, născut în regiunea Lu, filozof care a
influenţat decisiv gândirea asiatică.
134 Quintus Horatius Flaccus, în limba română Horaţiu, (n. 8 decembrie 65 î. Hr., Venosa; d. 27 noiembrie 8 î. Hr., Roma) a
fost unul din cei mai importanţi poeţi romani din „perioada de aur― a literaturii romane („Secolul lui Augustus―) sau
„epoca augustană―, cuprinsă între 43 î. Hr. (moartea lui Cicero) şi 14 d. Hr. (moartea împăratului Augustus).
135
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR―, Anul II, 1927, p.n 144
136
137
„strunguit― este un arhaism, în prezent „strunjit―, „luat/ prelucrat la strung―
85
Pac! Pac! '

Nu priveşte nici în dreapta , nici în stânga. Nu vede podoabele iernii pe crengile grădinii, nici
jocul fulgilor zburdalnici, nici înfăţişarea străzii.
Nu vede decât picioare, Mari, mici, încălţate cu şoşoni, cu pantofi sau cu ghete sărace.
Înaintează spre el, trec prin cercul vederii sale, şi se pierd în urmă; ori îl ajung din urmă şi îl
întrec.
Pac! Pac!
Priveşte picioarele altora şi reflectează:
E cald când ai şoşoni… Ba chiar când n-ai, mergi repede şi te încălzeşti… Da! Dar trebuie să
ai picioare…
Pac! Pac!
Când ai picioare poţi să şi alergi…şi să patinezi... câte nu poţi!...
Pac! Pac!
Trunchiul ciuntit se sprijină mai greu pe braţele cârjelor, capul amărât care ţinteşte picioarele
de lemn, se pleacă în jos, şi trăsăturile palide se adâncesc mai mult în obrazul bătrân…
Pac! Pac!...
În cercul privirilor lui, venind din faţă, intră două ghete scorojite de ger, cu mişcări trudite şi
băgătoare de seamă, cu gurile căscate tare, cu dinţii de lemn, rotunzi şi tociţi, rânjind dureros. Se văd
degete degerate, şi colţuri de piele roşie, vânătă...
Trunchiul gârbovit se înalţă iar pe braţele cârjelor, iar picioarele de lemn, pocnesc mai energic
pe trotuarul îngheţat...
Pac! Pac!
Iar prin ochii şterşi, o mică, o foarte mică lumină de satisfacţie, trece :
Nu e chiar atâta de rău cu picioare de lemn !...
Duşmănii
Cu mare părere de rău, trebuie să mărturisesc, că liniştea cu care se lăudau atâta vecinele
mele, s-a turburat adânc, de la o vreme încoace.
Şi tot boclucul, ca toate marile catastrofe, are ca pricină, un lucru de nimic.
În cazul de faţă, pricina se reduce la o gâscă şi un căţel.
Iată faptele, în toată goliciunea lor:
Gâsca vecinei mele din stânga, de câteva zile, poartă după ea, cu o legitimă mândrie, zece
bobocei de toată drăgălăşia.
Lucrul ar fi rămas banal, şi aproape neobservat, dacă gânsacul respectiv, nu ar fi fost apucat,
din cauza aceasta, de un acces subit de fudulie: merge ţanţos, ţine capul sus, se repede la toate găinile,
punându-le pe fugă, bate apoi din aripi şi râde de să-1 audă toată mahalaua, ba nu pregetă de loc, când
în loc de găini, are de speriat copii.
Mai dăună-zi, l-am văzut chiar escortând cârdul de bobocei, sărind legănat în pas de tangou,
de-ai fi crezut că toată tinereţea şi-a petrecut-o numai în dancinguri.
86
Căţelul vecinei mele din dreapta, observând şi el aceste fapte nefireşti, s-a dus să se
încredinţeze şi el la faţa locului, asupra pricinilor exaltării gânsacului, cu care, de altfel, el trăia în bună
prietenie.
A mirosit un bobocel, apoi pe altul, a zâmbit din coadă la gâscă, în chip de felicitări, şi era
gata să plece, când gânsacul, 1-a lovit mişeleşte cu ciocul pe la spate, de mai să-i rupă spinarea. A
plâns bietul căţel, de-mi era mai mare mila.
Drept a fost dar, să se răzbune, trântind din fugă, un bobocel în ţărână, şi mai aplicându-i şi
câteva labe părinteşti...
― Să-ţi ţii javra acasă! începu a ţipa peste gard vecina din stânga.
― Ba să-ţi ţii tu gânsacul, vedea-l-aşi friptură! …răcni vecina din dreapta.
― Să ştii că ţi-l otrăvesc cu sticlă pisată!
― D-apoi că nu-s moartă! Nu mai mănâncă gâşte neam de neamul tău!
― Să-ţi legi javra!
― Să-ţi legi gura ! -
― Aşa ? `
― Aşa!
Gardurile fură sărite, mâinile suflecate s-au înfipt in plete, picioarele băteau ca berbecii, şi...
afacerea asta se dezbate acum la poliţie, pe când bietul căţel îşi mai scarpină încă spinarea lovită, iar
gânsacul vinovat, face pe grozavul, răcnind la găini...
Vinul regal
Ludovic XV când se ducea la vânătoare, suita sa aducea 40 sticle de vin, din care de multe ori
nici nu gusta. Într-o zi regele având sete, ceru un pahar cu vin.
― Sire n-a mai rămas de loc.
― Cum, nu mai este nimic? Ce nu se mai aduc cele patruzeci de sticle ?
― Da, Sire, dar toate s-au băut.
― De-aci înainte s-aduceţi patruzeci şi una, ca să mai rămână şi pentru mine una.
Iertarea
Se zice că tot omul are doi îngeri, unul pe umărul drept şi altul pe cel stâng. Când face ceva
bun, îngerul de pe umărul drept. notează în cartea vieţii şi pune ştampila, pentru că ce este odată bun,
este pentru totdeauna.
Când însă face rău, îngerul de pe umărul stâng, înseamnă în cartea vieţii, dar fără a ştampila.
El aşteaptă până la miezul nopţii şi dacă înainte de acest timp, purtătorul face mătănii şi spune: Stăpâne
Alah, am păcătuit, iartă-mă, îngerul şterge tot; dar dacă nu cere iertare, la miezul nopţii, pune sigiliul,
pe când îngerul de pe umărul drept, suspină.
87

Vârsta pământului
Geologul american Alfred Churchane a formulat o nouă teorie pentru calcularea vârstei
pământului.
Plecând de la recentele descoperiri ştiinţifice, că toate corpurile radio-active sunt rezultatul
unui proces de transformare, savantul american calculează vârsta pământului după timpul necesar
transformării uraniului în plumb. Acest proces de transformare a putut fi reconstituit şi calculat şi a dat
o cifră de aproximativ un miliard de ani drept vârstă a pământului.
Ingeniozitatea americanului
Americanii, când vor să întemeieze un sat sau un oraş, încep întâi cu mijloacele de acces, cu
căile de comunicaţie : şoselele sau căile ferate ; apoi aduc apa, lumina, după aceea clădesc şcoala,
biserica şi în urmă casele de locuit. Ei pleacă de la ideea că noii veniţi, cu greu se hotărăsc să se aşeze
în altă localitate, dacă nu ştiu sigur că vor găsi acolo şcoli pentru copii lor, casă de rugăciune, apă şi
lumină, necesare unei vieţi normale.
Linie telegrafică directă între America şi Germania

În ziua de 4 Martie (1927) s-a inaugurat la Washington un nou serviciu telegrafic direct între
Statele Unite şt Germania.
Numărul funcţionarilor din Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia şi România

Numărul total al funcţionarilor cehoslovaci este evaluat la 78.000, ceea ce la o populaţie de 14
milioane suflete, reprezintă o mijlocie de 6 funcţionari la 1.000 locuitori. Polonia cu o populaţie de 28
milioane, întreţine 465 mii funcţionari, ceea ce înseamnă un raport de 17 funcţionari la 1.000 locuitori,
iar Iugoslavia cu 12 milioane suflete, numără 150.000 funcţionari, adică 12 la mie.
România, cu o populaţie de aproape 18 milioane, are circa 300.000 funcţionari, ceea ce dă o
medie de 16 funcţionari la 1.000 de locuitori.
După cum se vede, cei mai mulţi funcţionari din ţările menţionate are Polonia, apoi urmează :
România, Iugoslavia şi Cehoslovacia.
Îndemânarea scrisului
O persoană cât de puţin obişnuită ar fi cu mânuirea condeiului, s-a constatat că poate scrie în
termen mediu 30 cuvinte pe minută, ceia ce reprezintă — adăugând curbele inflexiunilor — o lungime
de 5 metri sau 300 metri pe oră, 3 kilometrii într-o zi de lucru socotită la 10 ore sau 1095 kilometrii pe
an.
În 2 minute răspuns de la Capetown la Londra

Compania telegrafică „Eastern Telegraph Company― a realizat o importantă dezvoltare în
sistemul de cablograme, de care se serveşte. Astfel mulţumită noii invenţiuni a putut schimba mesaje
între Londra şi Capetown pe o distanţa de peste 850 de mile. Efectul accelerării, mulţumită noii
invenţiuni a putut fi constatat, când numai după două minute de la transmisiunea din Londra, s-a putut
primi răspunsul de la Capetown.
138
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR‖, 1927, p. 187
88
Succesul nostru la Geneva

Ştirile ce ne vin din Geneva, demonstrează dreptatea României în chestiunea optanţilor unguri
şi strălucita expunere a reprezentantului nostru la Liga Naţiunilor.
Ziarele străine găsesc că argumentele d-lui Titulescu sunt de o consistenţă zdrobitoare ; că
înalta adunare „a fost ţinută două ore sub farmecul elocinţei sale―.
Încă odată România are prilejul să se mândrească cu ministrul de la Londra, care a servit cu
atâta competenţă ţara, în frământata epocă de la război încoace.
Om de stat de rasă, european, în contact permanent cu marile figuri politice de pe continent;
orator dintre cei mai străluciţi ai timpului, ministrul de la Londra poartă cu sine pretutindeni o fericită
sinteză a însuşirii poporului nostru.
Când d. Titulescu a debutat la Cameră printr-o magistrală expunere asupra necesităţii
reformelor constituţionale, Take Ionescu 1-a numit in „La Roumaine― : „Briand al nostru―.
Când mai târziu, în preajma campaniei din 1913, a examinat, tot în parlament, situaţia externă,
Titu Maiorescu i-a adus un elogiu memorabil.
Când în timpul războiului, a vorbit la societatea oamenilor de litere din Paris despre
suferinţele, drepturile şi aspiraţiile României, prezidentul, poetul şi academicianul Leconte, a răspuns,
exprimându-şi regretul că nu l-a ascultat Franţa întreagă.
Guvernele ţării au avut, au, şi să sperăm că vor avea încă mult timp, un puternic mijloc de
apărare ale intereselor româneşti, în inteligenţa ageră şi în talentul sclipitor al aceluia care reprezintă
România acolo unde e nevoie mai mare.
„Tribune de Genève― califică de „strălucită―, apărarea făcută de d. Titulescu, publicând un
rezumat al discursului şi biografia delegatului României.
Presa franceză, de asemenea, se ocupă cu multă atenţie de această chestiune. Corespondentul
unui ziar scrie următoarele : „Am asistat astăzi în şedinţa consiliului, la un remarcabil duel oratoric,
care a pus faţă în faţă timp de patru ore, pe d. Titulescu, ministrul României la Londra şi pe d.
Gayzago, reprezentantul guvernului ungar. Reprezentantul României, care a dovedit calităţi strălucite
de orator şi care în orice altă incintă ar fi fost constant aplaudat, a avut tot timpul superioritate hotărâtă
asupra adversarului său―.
„Le Journal― rezumă teza românească, spunând că d. Titulescu a ţinut un discurs de o
impetuoasă elocinţă. La fel declară şi ziarul „Avenir―.
„Le Petit Journal― declară că succesul primei zile a sesiunii Consiliului Ligii Naţiunilor a
revenit d-lui Titulescu, şeful delegaţiei române,, care a pronunţat o lungă apărare pentru bunul drept al
României, contestat de unguri. „S-ar fi spus — adaugă ziarul — că sala consiliului s-a transformat într-
un pretoriu, şi că patrusprezece judecători ascultau „un mare maestru al cuvântului―.
„Excelsior― arată că amatorii de discursuri frumoase, au asistat la o adevărată sărbătoare,
ascultând pe d. Titulescu apărând teza României, în chestiunea aplicării reformei agrare în
Transilvania.
De asemenea ziarele „Figaro―, „Echo de Paris―, „Quotidien, „Oeuvre―, „Gaulois―,
„Populaire―, „Humanité― şi „Volonté― consacră articole favorabile României. (ziarele)
*
 Viaţa e un lucru admirabil şi e absurdă, veselă ori dureroasă, niciodată plictisitoare, şi care
împacă la fiecare minut aceste două sentimente contradictorii: regretul zilei trecute cu speranţa
zilei de mâine. (De Flers)
89
NOTE VESELE 139

Bomboane cu vişine
La o bragagerie, unde pe lângă bragă se găseau de vânzare şi cofeturi, rahaturi, etc., intră
patru copilaşi, ţinându-se de mână, şi se înşirară în faţa tejghelei.
Stăpânul bragagerii, un bulgar, care fuma tacticos în dosul tejghelei, întreabă pe primul copil :
„Ce vrei tu bre ?―.
Copilul răspunde: „daţi-mi de 4 lei bomboane cu vişine―.
Bulgarul, care avea borcanul cu bomboane cu vişine pe ultimul raft de sus, deschide uşa
bragageriei din dos, ia o scară care era rezemată de peretele din curte, vine in bragagerie, o reazemă de
rafturi, se urcă sus, ia borcanul cu bomboane cu vişine, se dă jos, cântăreşte, dă copilului bomboanele,
încasează 1 leu, apoi se urcă sus, pune borcanul la loc, se dă jos, duce scara afară, se întoarce în
bragagerie, dar... cum copii stăteau încă, întreabă pa al doilea : „Tu ce vrei, bre ?― Copilul răspunde :
„de 4 lei bomboane cu vişine―. Bulgarul, tacticos, iese afară, aduce scara, se urcă sus, ia borcanul,
cântăreşte, ia banii, se urcă iar sus, duce scara afară, şi revenind în bragagerie, întreabă pe al treilea
copil : „tu ce vrei, bre ?― Copilul răspunde: „de 4 lei bomboane cu vişine―. Bulgarul face aceiaşi
operaţiune, ia scara, se urcă, dar când era sus pe ultima treaptă, întreabă de acolo pe al patrulea copil:
„Tu tot de 4 lei bomboane cu vişine vrei ?― Copilul răspunde: „Nu―.
Bulgarul se dă jos, cântăreşte, dă bomboanele, ia 4 lei, duce scara afară, şi întorcându-se în
bragagerie, întreabă pe al patrulea copil: „Tu ce vrei, bre?―
Copilul răspunde: „de 2 lei bomboane ou vişine―.
Botez
La templul israelit, un ovrei plângea şi se lamenta de-ţi făcea milă.
Un alt ovrei, văzând starea disperată în care se află coreligionarul său, voind să-l consoleze, îl
întrebă cărei nenorociri datorează starea disperată în care se găseşte.
Răspunsul a fost că este omul cel mai nenorocit, căci având un singur băiat, şi acela s-a
botezat.
Surprins, interlocutorul îl întreabă : „de ce nu s-a adresat rabinului, care ar fi putut împiedeca
această nenorocire―.
— M-am adresat rabinului, zise el, dar şi dânsul a început să plângă, spunând că a avut şi el
un singur băiat, care de asemenea s-a botezat.
La acest răspuns, interlocutorul rămâne profund mirat! Cum, rabinului, care vorbeşte în
fiecare seară cu Dumnezeu, i s-a întâmplat o asemenea nenorocire! De ce nu s-a plâns lui Dumnezeu ?
— S-a plâns, fu răspunsul, dar Dumnezeu a început să plângă şi mai tare, spunând că şi el a
avut un singur băiat, şi acela s-a botezat!
Testamentul cârciumarului.
Pe patul de moarte, un cârciumar renumit în produsele sale indigene şi străine, chemă pe fiul
său, şi după ce îi recomandă să-i urmeze meseria, care se bucură de stima publicului, îi dezvălui şi
această taină:
139
90
— Ascultă fiule, tu n-ai avut de unde să afli toate secretele meseriei. Să ştii însă de la mine, că
vinul se mai face şi din... struguri...
Moşul.
Într-o zi Tolstoi se afla în gara Tula.
La sosirea unui expres, un domn coborî repede dintr-un vagon de cl. I-a şi alergă la bufet.
O clipă în urmă, o tânără doamnă se arătă pe platformă şi începu să strige: „George! George
!―.. Dar George dispăruse.
— Ei moşule, du-te repede şi cheamă pe domnul care intră acum în bufet — zise doamna
neliniştita lui Tolstoi, îmbrăcat ţărăneşte.
Tolstoi se supuse şi drept mulţumire primi cinci copeici. În acest timp, se auzea din toate
părţile: „Uite, Tolstoi―.
— Unde ? Unde ? — întrebă doamna.
Arătându-i-se, ea rămase înmărmurită, căci în cel arătat, recunoscu pe cel ce o servi. Coborî
scara vagonului şi se duse la marele scriitor.
— Iertaţi-mă, vă rog, domnule Conte !.. Mor de ruşine... şi doamna îl rugă să-i dea cele cinci
copeici.
— Nu, nu, vreau să-i păstrez, — zise vesel Tolstoi, — căci i-am câştigat muncind.
La spânzurătoare.
Un ovrei, comiţând o crimă, fu condamnat la spânzurătoare. În ajunul execuţiunii, el ceru să
se boteze.
Rabinul auzind, vine la închisoare şi caută să-l convingă, că după ce a fost un ticălos, şi a
comis crime, cel puţin acum, în ultimul moment al vieţii, să nu sfârşească prin o asemenea nelegiuire.
Cel condamnat însă îi răspunde: „Rabine, lasă-mă să mă botez; de ce după execuţie, toate
gazetele să spună că un evreu a fost spânzurat, pe când, dacă mă botez, vor spune că a fost executat un
creştin― .
DIVERSE 140
Mărul lui Newton.
Este o aluzie la întâmplarea care a pus pe marele astronom, pe urma legilor atracţiei
universale.
De mult timp Newton, studia teoria lui Kepler, asupra legilor care prezidează mişcările
planetelor. Intr-o zi pe când dedat gândurilor sale, sta sub un măr, căzu un fruct din acest pom la
picioarele sale. Această mică întâmplare îl cufundă în adânci reflexiuni asupra naturii acestei ciudate
puteri, care atrage corpurile câtre centrul pământului şi le mână cu o viteză accelerată. Îndată un fulger
lumină spiritul său. „Pentru ce — se întrebă el, — această putere de atracţiune nu se întindea până la
140
91
Lună „ Şi atunci, care este puterea care reţine aceasta cădere în orbita sa, împrejurul pământului ? Apoi
întinse această întrebare până la planetele care se mişcă în jurul Soarelui.
Newton era acum pe drumul marii descoperiri, pe care calculele sale, urma, în curând, să le
determine cu rigurozitate.
Galileo şi candelabrul.
Galileo, era încă elev al universităţii din Pisa, când la vârsta de 19 ani, în 1583, realiză una din
frumoasele sale descoperiri în fizică.
Într-o zi aflându-se în catedrală, ochii săi visători se îndreptară asupra unui candelabru fixat
de boltă şi pe care îngrijitorul bisericii aprinzându-l, îl deplasă, imprimându-i o mişcare oscilatorie.
Galileo observă că oscilaţiile păstrau aceiaşi durată, cu toate ca amplitudinea se micşora din ce în ce.
Această observaţie îi inspiră ideea de a aplică pendulul la măsurătoarea timpului, idee asupra
căreia, el revine de mai multe ori în urmă, dar care n-a fost realizată decât după el.
Originea balonului.
Dacă putem crede legenda care s-a ţesut în jurul stabilirii principiului baloanelor, atunci fraţii
Montgolfier, care au construit cel dintâi balon, datorează următoarei întâmplări, marea lor descoperire.
Soţia unuia dintre Montgolfieri, voind să-şi usuce mai repede malacoful, pe care îl spălase, l-a
suspendat de o frânghie, iar dedesubt, a pus o oală cu mangal aprins. Gazul degajat din arderea
cărbunilor ridicându-se în sus, a făcut ca la un moment dat, malacoful să se umfle şi apoi să se mişte,
în dreapta şi în stânga. Montgolfier, care a observat aceasta, a furat secretul acestei operaţiuni şi, în
locul malacofului s-a înălţat el, mai târziu, cu primul balon care îi poartă numele...
Broasca lui Galvani.

Galvani, se ştie, a fost un medic şi totodată un fizician celebru. Întâmplarea îl puse pe urma
uneia din cele mai frumoase descoperiri ale fizicei moderne.
Într-o zi, unul din ajutoarele sale, observând o contracţiune violentă la o broască de curând
tăiată, acest fenomen a fost atribuit influenţei unei maşini electrice, care funcţiona în apropiere.
Urmărind cercetările în această direcţiune şi atârnând broaştele jupuite de un balcon de fier, prin
cârlige de cupru, trecute prin nervii lombari. Galvani, văzu corpul acestor broaşte agitat de contracţiuni
convulsive, ori de câte ori picioarele atingeau fierul. Galvani, dădu acestui fapt o interpretare —
dovedită mai târziu greşită — pe care o întemeia pe ipoteza unei electricităţi animale: muşchii şi nervii,
jucând rolul celor două armături ale condensatorului.
Volta, reluând experienţele lui Galvani, ajunse să formuleze ipoteza electricităţii produse prin
contactul metalelor, ipoteză pe care apoi a confirmat-o prin realizarea pilei voltaice, primul element
producător de energie electrică.
92

Originea unor cuvinte.
Puţini sunt aceia care ştiu, că acum patru secole a trăit un oarecare Jean Nicot, diplomat
francez, născut în oraşul Nîmes, în 1530. Totuşi numele lui a servit ca origină unei întregi familii de
cuvinte şi din limba franceză şi ca urmare şi din limba română... Intr-adevăr acesta importând tutunul
în Franţa, a devenit fără voia lui naşul buruienii blestemate. Tutunul s-a numit în Franţa nicotinia şi de
la acest cuvânt au derivat nicotină, numele puternicei otrave, cu care de bunăvoie, oamenii se otrăvesc
şi nicotinismul ― totalitatea fenomenelor morbide care produce otrăvirea prin întrebuinţarea excesivă
a tutunului...
Cine s-ar gândi că batista, cuvântul atât de obişnuit, îşi trage numele de la Baptiste Chambray,
care în secolul al XIII-lea a inventat pânza de in foarte fină şi foarte deasă, numită „batiste―. Bietul om!
Dacă uitarea i-a învăluit completamente existenţa, nu este mai puţin adevărat că numele său este mult
mai adesea pomenit, decât acela a marilor genii ale omenirii.
De asemenea cuvintele şovin, şovinism vin de la Nicolas Chauvin un soldat de un patriotism
fără margini, care a trăit sub republica franceză şi sub Napoleon.
Nebunia charlestonului.
După cum anunţă o telegramă din Paris, într-un hotel din Nancy, a fost o adevărată nebunie de
dans. La o petrecere care a început seara la 10, s-a jucat cu atâta patimă şi sălbăticie charlestonul, de
către toată lumea prezentă, de la oaspeţi şi muzicanţi până la chelnerii care serveau publicul, în postură
de charlestonişti, încât sala a luat aspectul unui adevărat balamuc. Dansul a ţinut sălbatic, frenetic, de
Duminică de la 10 până Luni după amiază, când a trebuit să intervină poliţia ca să-i oprească. Multe
femei cu haine sfâşiate şi cu tălpile picioarelor sângerânde, au trebuit să fie transportate de serviciul de
salvare.
O exigenţă macabră
Un englez bogat, Ieremia Bentham, a donat cu ani înainte averea sa Universităţii din Londra.
Condiţia originală a donatorului este că a cerut ca după moartea sa, să fie mumificat şi
împăiat, şi în această stare să participe la conferinţele mai importante ale profesorilor.
Universitatea a primit această îndatorire penibilă, astfel că, ori de câte ori colegiul profesoral
se adună pentru vreo chestiune mai importantă, d. Bentham — echipat complet şi cu o mască artistică
ce-i slujeşte drept faţă, — participă şi el.
Nu de mult, Universitatea fiind vizitată de regina Angliei, a fost adus şi popândăul şi
„recomandat― Majestăţii Sale.
Comunicatul asupra acestei vizite, menţionează că ochii reginei au privit cu deosebit interes şi
cu nespusă uimire mutra sinistră a donatorului Bentham.
Câteva culmi.
 A zgârceniei: să iei un vomitiv şi să-l păstrezi. A unei gospodine: să cârpească o
palmă.
 A imparţialităţii : să refuzi o scrisoare pentru că e... recomandată.
 Culmea parfumului : să-ţi miroasă gura prin telefon.
 Culmea fricii: să te sperii de un căţel de... usturoi.
141
93
NOTE VESELE 142

La un concurs de oficiant.
Preşedintele comisiei către un concurent. — Ia spune-mi,. ce ştii despre Legea lui Ohm.
Concurentul.— N-am nici idee despre o astfel de lege; în program nu se prevede decât legea
suporturilor, legea contabilităţii, legea timbrului, legea organică, etc.
Preşedintele, întrerupând. — Cum se poate, domnule; aceasta este principala lege după care
se conduc curenţii electrici.
Concurentul. — În tot cazul se vede că nu a fost promulgată. Eu citesc zilnic Monitorul
Oficial; n-am văzut publicat asemenea lege şi pentru acest motiv nu o puteam cunoaşte şi mai ales
interpreta.
Preşedintele. — Domnule, dar aceasta e o lege inflexibilă, are o singură interpretare şi nu o
putem învârti aşa ori cum...
Concurentul. — Vedeţi, asta nu se poate, domnule preşedinte ; din moment ce e lege, trebuie
să sufere interpretări. Constituţia că e constituţie şi tot se supune acestor operaţiuni..
Preşedintele. — Bine, dar atunci ar trebui să se dărâme întreaga temelie a ştiinţei de până
acum ?!! Pe legea mea, nu te mai înţeleg! Ce studii ai d-ta ?
Concurentul. — Sunt licenţiat în drept.
Preşedintele. — D-aia nu mai isprăveam eu cu d-ta. Te pomeneşti că acum vrei să ceri
amânarea concursului până la promulgarea legii lui Ohm!!
*
Un avocat care nu pledase o viaţă întreagă decât procese, nedrepte, îşi luă rămas bun de la
viaţa pământească şi se îndreptă către rai.
Ştia el bine că nu avea drept să pătrundă aci, dar în meseria lui câştigase multe procese
nedrepte şi de aceia cu geanta la subţioară se prezentă la poarta raiului.
Sf. Petru, când îl văzu că se repede să intre, dădu să-l întrebe :
— „Ce crezi d-ta că în rai e loc pentru avocaţi? Doar de procese nu ne arde nouă!...―
— „Mă rog, mă rog―, zise avocatul, mai întâi în ce calitate vorbeşti dumneata, ia să văd dacă
putem sta de vorbă amândoi.―
— „Eu sunt sfântul Petru, şi sunt portarul raiului―.
— „Nu te pot crede pe cuvânt. Dacă n-ai procură autentică, dă-te la o parte―.
Şi profitând de zăpăceala bietului sfânt, dete buzna în rai. Aci se întâlni cu domnul Isus
Cristos care cerându-i iarăşi socoteală ce caută în rai, avocatul o luă repede înainte:
— „Mă rog, mă rog, ca să vorbeşti cu mine, scoate mai întâi actul de naştere―.
Fecioara Maria care tocmai trecea pe acolo, auzind discuţia se apropie şi intră în vorbă, luând
apărarea fiului său. Avocatul îi spuse numai decât:
— „Nu stau de vorbă nici cu dumneata, până nu-mi arăţi actul de căsătorie―.
Se făcu vâlvă mare în rai.
142 „REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR‖, 1927, p. 254

94
Bunul Dumnezeu chemă atunci la sine pe Fiul, pe fecioară şi pe Sf. Petru şi le spuse:
— Lăsaţi-l în pace, pe nebunul de avocat, că e în stare să-mi ceară şi mie bilet de identitate.
CURIOZITĂŢI 143
Un industriaş elveţian a avut idee originală de a oferi gratuit o maşină de scris, invenţiunea sa,
la cele 10 persoane care îi vor trimite rezultatul calculului următor: să ridice la a 9-a putere, adică să
efectueze operaţiunea următoare:
9x9x9x9x9x9x9x9x9 =... apoi rezultatul obţinut, de nouă ori prin el însăşi.
Acest mic calcul nu pare aşa grozav, dar cere peste 350 milioane de operaţiuni.
Matematicienii spun că numărul din urmă va fi compus din mai mult de 800 milioane de cifre.
Ar trebui mai multe vieţi pentru a isprăvi această muncă.
Cum acest calcul iese din răbdarea noastră de a socoti, punem amatorilor de cifre o alta mai
uşoară: la ce chirie revine anual pentru o cameră de mărime obişnuita, fie de 4 m x 4 m x 3 m dacă
pentru o căsuţă poştală de 0,15 m x 0.15 m x 0,25 m, se plăteşte o chirie de 2000 lei ?!
MAXIME şi CUGETĂRI 144

Ayez toujours quelque maxime qui, au besoin, ranime votre raison et fortifie vos principes
(M-me de Lambert)
Maxime orientale asupra vorbei

Toată lumea cunoaşte adagiul celebru al Arabilor: „Vorba e de argint, tăcerea e de aur‖. Dar
orientalii au despre vorbă şi despre tăcere o mulţime de alte proverbe mult mai puţin cunoscute şi care
nu sunt de loc mai pe jos nici ca originalitate, nici ca exactitate, faţă de cel citat mai sus.
Iată, de pildă, o pagină dintr-un celebru autor turc, Ali-Şîr, care mânuieşte limba persană, tot
aşa de bine ca a sa proprie. Împrumutăm traducerile dintr-o lucrare foarte interesantă, publicată de d.
Belin în „Journal Asiatique―, sub titlul: „Moralişti orientali―.
Această pagină oferă aproape toate proverbele întrebuinţate de către cele trei popoare
musulmane: arabii, persanii şi turcii pentru a pildui despre vorbă şi despre tăcere. Iată-le:
„Limba a primit cinstea nemăsurată de a fi instrumentul vorbirii, vorba, ea însăşi; astfel, dacă
ea se îndreaptă către rău, este cauza celor mai mari rele; pe deoparte, cuvântul este fântâna din care
ţâşneşte izvorul fericirii, iar pe de alta, este punctul zării de unde se ridică astrul nefast al păcatului―.
143
144
95
Ne vom opri o clipă aci, spre a observa cât de mult se aseamănă această maximă cu aceia pe
care Esop o formula cu mai multă simplitate : „Limba este în acelaşi timp cel mai mare bun şi cel mai
mare rău―.
Să continuăm lectura preceptelor lui Ali― Şîr...
„Limba este broasca tezaurului inimii, cuvântul îi este cheia. Aceasta dezvăluie, într-adevăr,
ce se află în inimă; ea face să se vadă dacă înăuntru sunt, numai perle fine sau numai sfărâmături de
scoici.‖
„Nu destăinui nimănui secretul tău, nici ţie însu-ţi de se poate; dacă te apasă sarcina secretului
tău, ar fi absurd s-o dai altora s-o poarte. Dacă deschizi tu însuţi tezaurul tău ca să-i risipeşti perlele,
gândeşte-te ce milă pot să aibă ceilalţi de averea sufletului tău.‖
„Palavragiului ruşine şi batjocură.‖
„Vorbitorul de fleacuri se aseamănă câinelui, care latră până dimineaţă.‖
„Fii stăpânul limbii tale şi nu vorbi decât cu prudenţă.‖
„Cine vorbeşte fără să gândească, are motiv să se căiască.‖
„Prostul, pe care-l trec năduşelile ţinând discursuri în van, şi măgarul, care zbiară fără motiv,
se aseamănă unul cu altul―
„Limba rea răneşte pe alţii, dar îşi face rău sie-şi.‖
„Cine îşi preface vorba în minciună, vinde o piatră preţioasă drept lucru de nimic.‖
„Creier sănătos, vorbire limpede.‖
„Vorba adevărată n-are nevoie de înflorituri; vorba adevărată nu poartă găteli; ea nu se teme
de simplicitatea ei; cei pasă trandafirului de descusăturile hainii sale, cei pasă perlei de arătarea urâtă a
scoicii ?‖
„Înţeleptul nu spune decât adevărul, dar nu e bine să spună adevărul oricui şi întotdeauna‖.
*
Injuriile sunt argumentele celor ce n-au dreptate. (T. T. Ronsseau)

Salon pentru igiena şi coafatul căţeilor
Amicii noştri, câinii, sunt adesea mai răsfăţaţi decât cea mai mare parte a muritorilor. Un tânăr
specialist a deschis o prăvălie, nu departe de piaţa Sf. Augustin din Paris, pentru a da îngrijiri, a face
baie, a coafa şi pomăda câinii de lux.
Şi e interesant de văzut cum în sala de aşteptare a coaforului, îşi aşteaptă rândul căţeii,
reprezentanţi ai tuturor raselor. Şi tot acest popor canin se gudură, latră, cochetează, aşteptându-şi
rândul „ca la... frizer―.
„Domnul care vine la rând― ar putea să spună îngrijitorul stabilimentului.
Nu poate oricine să fie căţelul favorit al vreunei doamne din lumea mare, sau al unei artiste cu
renume !
145
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFETLOR ŞI TELEFOANELOR, Anul II, 1927, p. 318
96
O taină a războiului naval

Amiralitatea britanică a dezvăluit unul din misterele marelui război. Este vorba de doua
turnuri plutitoare fortificate şi lansate pe apele Oceanului în 1918. Ele trebuiau să servească, împreună
cu un anumit număr de turnuri asemănătoare, la închiderea pasului de Calais. Aşezate la puţina distanţă
unele de altele şi legate prin cabluri de oţel extrem de solide, ar fi constituit un baraj de nestrăbătut.
Fiecare din aceste turnuri era prevăzut cu o garnizoană de 100 de marinari.
Încheindu-se pacea, englezii n-au mai construit alte turnuri. Unul din ele a fost demontat.
Celălalt serveşte şi astăzi ca far plutitor la Spithead, ca să arate corăbiilor drumul, noaptea.
Radio-ambulant
Pe căruciorul vechii flaşnete care suspina atât de dureros şi... scârţâitor, un cerşetor din Berlin
a instalat un post ambulant radiofonic un aparat cu lămpi şi cu cadru prevăzut cu haut-parleur146. Şi
gospodinele burgheze din Berlin, îşi deschid ferestrele ca să audă nu valsul trandafirilor sau cine ştie ce
romanţă învechită ca altădată, ci o operetă, un fox-trot, coruri religioase, un concert de orgă sau o
reprezentaţie a operei din Berlin. Şi dacă vrea muzicantul, el va putea face să pătrundă în casele
modeste ecoul vocilor din Franţa, Anglia sau Spania.
Mincinos ca luna
Această zicătoare ne-a rămas de la Romani. Ei spuneau că luna e mincinoasă, pentru că atunci
când e în creştere, ia forma lui D, cea dintâi literă a cuvântului Decresco (descresc); în vreme ce când
scade, are forma lui C, întâia literă a lui Cresco (cresc). Deci luna minte, căci veşnic ne spune contrariu
de ceea ce face... ca şi unii oameni.
*
Dacă soarele s-ar stinge brusc, pământul ar intra în întuneric după 8 minute, soarele fiind la 37
milioane leghe de pământ, iar lumina parcurgând în spaţiu 77.000 leghe 147 pe secundă. S-ar vedea
soarele în timpul unui număr egal cu 37.000.000 : 77.000 adică în timp cam de 480 secunde sau 8
minute.
*
Soarele pare roşu pe vreme de ceaţă, pentru că singure razele roşii au atâta putere pentru a
străbate ceaţa şi a rămâne vizibile prin grosimea ei.
*
În Islanda, în ultimii 1000 ani, nu s-au înregistrat decât două hoţii. Acolo nu e nici o
închisoare.
146
Haut-parleur = difuzor
147
O leghe este o unitate de măsură a lungimii sau a suprafeţei. Ea a fost folosită în trecut în Europa şi America latină, dar, în
prezent nu mai este o unitate oficială în nici o ţară. În cele mai multe cazuri, o leghe reprezintă distanţa pe care o persoană o
poate parcurge, mergând sau călare, într-o oră. Ea are diferite valori în funcţie de ţară, variind între 3 şi 6 km, cea mai
folosită fiind valoarea britanică de 5,55955 km.. (Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Leghe (unitate). Calculând pentru
viteza luminii de 300.000 km/s, rezultatul ar fi de 1 leghe = 3,896 km
97
NOTE VESELE, 148

La primărie.
Primarul: Nu pot să vă cunun, nu vedeţi că mirele e beat turtă ?
Mireasa (rugându-se): Vă rog, d-le primar, cununaţi-ne, pentru că mirele meu când e treaz, nu
mai vrea.
Relativ la o piesă de Rochefort.

Henri Rochefort a fost câte puţin de toate: om de spirit mai întâi, apoi birocrat, politician,
puşcăriaş, colecţionar, vodevilist şi chiar copist la primărie, El reuşise să i se primească şi să i se joace
la Vaudeville o piesă, în care rolul principal era interpretat de frumoasa artistă Francine Celie, amică
intimă cu baronul Haussman, atunci prefect al Senei.
Şeful sau de birou, care în zadar îşi aştepta copistul, căci lipsea într-una, hotărî să se scape de
acest funcţionar, prea fantezist.
Intr-o bună dimineaţa, el se înfăţişă prefectului:
— Domnule Prefect, vin să vă cer un act de absolută necesitate autorităţii.
— Anume ? răspunse sever, prefectul.
— Este vorba de a suprima un copist nefolositor în birourile mele, pe care nu-l văd niciodată,
şi care îşi petrece timpul, mâzgălind hârtii cu piese de teatru şi articole de jurnale.
— Cum îl cheamă pe acest „zgârie-hârtie ?―
— Rochefort, Henri Rochefort... Baronul tresari.
— Aşteaptă.... eu cunosc pe băiatul ăsta. Are o piesă Ia Vaudeville „Bătrâneţea lui Brididi― şi
pe cinste, îţi mărturisesc, m-a distrat foarte bine. Lasă-l în pace pe bietul băiat şi nu te mai gândi la el―.
Baronul se gândea la protejata sa şi ţinea şi la autor. Şeful do birou se indignă:
— Cum, un amploiat care nu vine niciodată la serviciu ?
— Spui, replică baronul care era şi om de spirit, că nu vine deloc pe la birou ?
— Nu-i calcă niciodată piciorul.
— Atunci, încheia prefectul glumeţ, cum vrei să dau afară pe un om care nu e niciodată aci!
Nu poţi da afară din casă, pe unul care nu e înlăuntru.
Şi, câteva luni mai târziu, Rochefort fu avansat redactor.
*
Cât de distrat era Ampère, se istoriseşte următoarea întâmplare: Într-o zi. ei plecând în oraş,
scrie cu creta pe uşă „nu sunt acasă―.
După câteva ceasuri, el reintră, dar înainte de a deschide, observând scrisul, îl citeşte.... se-
ntoarce şi coboară scara.
*
148
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFETLOR ŞI TELEFOANELOR, Anul II, 1927, p. 31)
98
Intr-o piaţă era legat de un stâlp, un om care avea atârnată de gât o tablă. Un ţăran care trecea
pe acolo, întreabă ce scrie pe tablă. Cineva îi spuse:
― Scrie că este un falsificator şi că de aceia a fost pedepsit.
― Şi ce este aia falsificator ?
― E un om oare imită iscălitura altuia.
― Bine mă, neicuşorule, strigă el apropiindu-se de condamnat, vezi, cine te-a pus să-nveţi
carte/săracul de tine?―

 Neamul cere şcolii oameni cu mintea şi trupul sănătos, iar nu viermi încovoiaţi deasupra
cărţilor, fără sânge în vine şi fără ideale în suflete. (G. Brătianu)
 Nu ştiţi nimic, dacă nu ştiţi decât să comandaţi, să dojeniţi, să corijaţi. (Fénelon)
PROVERBE
 Dacă valetul ajunge bogat, iar stăpânul sărac, ambii nu preţuiesc nimic (din Picardia)
 Gura lupului şi lada zgârcitului, nu vor fi niciodată umplute (turcesc)
 Cinsteşte-ti morţii, dacă vrei sa fii cinstit de cei vii (german)
 La oamenii săraci aluatul îngheaţă în cuptor (vechi)
 Nu se preţuieşte apa, decât când puţul a secat (arab)
 Dintr-un sac de cărbuni, nu iese făina albă. (vechi)
 La întrebare zorită, răspuns cântărit. (francez)
 Viitorul este al aceluia, care ştie să aştepte (evreiesc)
 Mai bine pungă seacă, decât cap sec (evreiesc).
 Elefantul nu simte muşcătura puricelui (persan).
149
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFETLOR ŞI TELEFOANELOR, Anul II, 1927, p. 3‖=
99
CUM SE POATE DEVENI MILIARDAR 150

John D. Rockefeller este cel mai bogat om din lume. Şi nu un „Îmbogăţit de război‖; încă
înainte de 1914, se ştia că «regele petrolului― este clasat primul, printre numeroşii arhimilionari de
dincolo de Ocean.
Începuturile lui Rockfeller

John D. Rockefeller a venit de la ţară la Cleveland, marele oraş nord-american In 1855, când
nu avea decât 15 ani. Poseda o instrucţie cu totul sumară şi căuta de lucru. În buzunar, nu avea decât
trei dolari. Se angajă ca „groom‖ într-un hotel, dar meseria aceasta îi producea puţin, aşa încât se hotărî
să urmeze cursurile unei şcoli serale, după absolvirea căreia, reuşi să se angajeze ca ajutor contabil la o
mică bancă din Cleveland.
Prima lui leafă era, fireşte, abia suficientă, ca să nu moară de foame. Totuşi ţinea un cont
sever de venituri şi cheltuieli, căutând să-şi reducă pe cât posibil cheltuielile, aşa ca să pună ceva bani
la o parte, pentru realizarea visurilor lui.
După patru ani de muncă, de viaţă trudită, plină de privaţiuni, izbuti să strângă o mie de
dolari. Asta se întâmpla în 1862, când tânărul Rockfeller avea 22 de ani.
Prima întreprindere petroliferă

În posesiunea acestui mic capital, Rockfeller părăsi banca în care lucra, şi împreună cu un
tovarăş, întemeia prima Iui întreprindere comercială: o prăvălie pentru desfacerea produselor
petrolifere.
După câţiva ani, continuând sistemul de economii severe, Rockfeller putu să cumpere partea
tovarăşului său, rămânând singurul stăpân al prăvăliei.
Afacerile mergeau bine. Rockfeller izbuti, după opt ani, să-şi transforme negoţul într-o
societate anonimă cu un capital de un milion de dolari. Rockfeller avea treizeci de ani şi înregistra
prima lui victorie, care-l îndemnă să meargă înainte, pe aceiaşi cale.
Munca lui stăruitoare făcu ca societatea să progreseze excelent; totuşi îi trebui lui Rockfeller
douăzeci şi nouă de ani de străduinţe, ca să înfrângă orice rezistenţă, şi să-şi oblige concurenţii la
intrarea în trustul realizat de el în 1899 şi compus din nouăsprezece societăţi petrolifere, cu un capital
total de 110 milioane de dolari. În fruntea trustului era fireşte John D. Rockfeller, a cărui bogăţie
începu din acea clipă să crească vertiginos, atingând cifrele fantastice de azi.
Ca să se vadă ce bogat e Rockfeller, e de ajuns să spunem că numai în scop de binefacere, a
dat în ultimii treizeci de ani (1897—1927) peste 600.000.000 de dolari (şase sute de milioane de dolari,
adică o sută de miliarde de lei).
Cheia succesului : Ambiţia !

Rockfeller are astăzi 87 de ani; se bucură de o excelentă sănătate şi primeşte cu multă plăcere,
pe oricine vrea să stea de vorbă cu el.
Un gazetar American intervievându-l asupra originii averii lui, Rockfeller, între altele, i-a
spus :
Adevăratul om sărac nu este acel care n-are parale, ei acel lipsit de ambiţie, chiar dacă posedă
oarecare avere. Sunt convins că un om fără ambiţie, este menit să rămână în urma celorlalţi. Ambiţia
este condiţia esenţială a succesului.
150
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFONELOR‖, Anul , 1927, p. 378
100
Dar, — spune Rockfeller — nu ajunge numai ambiţia. Trebuie să fii de o voinţă tenace, de
credinţă puternică, in tine însuţi şi in special, să fi înţelept şi econom.
Mulţi cred — spune tot Rockfeller, — că secolul nostru nu mai oferă condiţii favorabile de
succes, ca secolul trecut, şi că în consecinţă, lupta pentru avere e mult mai grea. Cred că astăzi
condiţiile acestea sunt mult mai avantajoase, decât acum cincizeci de ani, când am început eu şi când
orice noutate era primită cu neîncredere, capital nu se găsea, banul era scump, creditul inexistent !
Arta de a reuşi
Eu cred că e uşor să câştigi milioane, continuă Rockfeller, — partea grea e să aduci capitalul
iniţial, prima mie de dolarii, cu care să te poţi lansa în comerţ. Pentru cine izbuteşte să adune acest
prim capital, o ruşine să nu ajungă uşor şi la primul milion. Recomand tinerilor economie. Este primul
punct de plecare pe calea bogăţiei. Banii valorează cât sângele omului, mai ales pentru cel care nu-l
are; de aceea trebuie cheltuit cu socoteală şi chibzuinţă.
Mai e nevoie ca să reuşeşti, să fii convins că ai noroc şi să nu te descurajezi nici odată,
deznădejdea poate să fie tot atât de primejdioasă, ca şi frigurile galbene.
În sfârşit, succesul în viaţă depinde foarte mult şi de voinţă. A voi să fii milionar, înseamnă a
fi pe jumătate milionar!!
Să încercăm să urmăm sfaturile lui Rockfeller. Să voim să fim milionari; chiar dacă nu ne
vom ajunge niciodată ţinta, vom avea cel puţin mulţumirea că suntem... pe jumătate milionari!!
SFATURI MEDICALE 151

ATAC DE CĂLDURĂ (INSOLAŢIE)
În fiecare vară, atacul de căldură (insolaţia) face victime, care însă ar fi putut fi salvate, dacă
cineva din anturajul lor, le-ar fi dat un ajutor inteligent. Din nenorocire, în jurul unui individ lovit de
insolaţie, se grămădesc mulţi care îl compătimesc, în loc să facă un gest folositor în aceste cazuri.
Iată ce trebuie să se facă:
Să presupunem că lângă noi cade unul lovit de insolaţie. Să nu pierdem vremea, nici sângele
rece, căci de iuţeala cu care ne vom hotărî, depinde viaţă bolnavului. Întâi, trebuie dus la umbră. In ce
fel să-1 aşezăm ? Sunt două cazuri: după cum el e palid, sau e roş (congestionat).
In primul caz, îl aşezăm întins cu capul lăsat în jos. Fiind palid, e dovadă sigură că ne găsim în
cazul unei anemii cerebrale şi trebuie şi readucem sângele în creier. De cele mai multe ori, această
operaţiune face să înceteze sincopa ameninţătoare, căci în câteva secunde, bolnavul revine la viaţa
conştientă.
Dacă e roşu, congestionat, cazul cel mai frecvent, cum şi cel mai grav, două lucruri sunt de
făcut. II aşezăm ridicat, cu capul sus. Acuma efectul urmărit e dimpotrivă: trebuie degajat creierul de
sângele care-1 înăbuşă. Vom face o neiertată greşeală. dacă îi vom da altă poziţie. Această operaţie
făcută, va trebui ca îndată să practicăm o luare de sânge. Să nu ne speriem, căci nu e cine ştie ce mare
lucru. Luăm un briceag, un cuţitaş, o pereche de foarfece: apucăm partea cărnoasă inferioară a urechii
151
„REVISTA POŞTELOR. TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR‖, Anul II, 1927, p. 379
101
bolnavului şi facem o tăietură. Nu e nici o primejdie! Tăietura odată făcută, lăsaţi să curgă sângele. A
scoate sânge, e salvarea însăşi!
E de preferat tăietura urechii, de cât aplicarea de lipitori, — când le am avea la îndemână, ―
căci n-avem vreme de pierdut
Natural că fără zăbavă, vom descheia pe bolnav la haine. Îi vom pune comprese pe cap,
muiate în apă rece. Nu-i vom da însă să bea. Nu trebuie niciodată să dăm să bea unui individ, oare nu e
în plină conştiinţă, căci ne expunem a-1 sili să înghită greşit, deci să mărim pericolul asfixiei şi am
spori starea de congestiune a creierului.
Dacă vom urmă, în mod inteligent, aceste principii, impuse de urgenţă, vom avea bucuria de a
fi salvat o viaţă omenească.
NOTE VESELE 152

P. P. Carp 153 şi Manolache Costache 154
Pe când P. P. Carp se afla în diplomaţie, gazetele umoristice de pe vremuri, nu-l scoteau din
„Pacificatorul Europei‖, pentru că dânsul avusese norocul ca în calitate de agent al României la Paris,
pe la 1871, să cadă la sorţi pentru a înmâna tratatul de pace dintre Franţa şi Germania lui Bismark.
Carp, încântat de această înaltă misiune, a trimis preşedintelui consiliului de miniştri
Manolache Costache, o scrisoare, spunându-i că a pacificat Europa şi recomandă lui Manolache, o
mulţime de lucruri în ce priveşte Orientul.
La această scrisoare, Manolache Costache îi răspunde laconic: „Ţi-am abandonat Occidentul;
lasă-mi, te rog, şi mie Orientul‖.
*
Faimosul arhimilionar Rotschild intră într-un local unde se aflau numeroşi nobili, literaţi,
artişti, etc. Toată asistenta se ridică în picioare, salutându-l respectuos.
Un domn care se afla în compania lui Heine, spuse acestuia:
― Ia priveşte cum se închină toţi la „viţelul de aur‖.
― Te înşeli, scumpul mau, răspunse Heine, baronul nu e atât de tânăr, cum zici d-ta.
*
155
Vestitul director de muzică Schicht, din Lipsca , nu avea o părere bună de Beethoven şi se
îndoia de capacitatea lui muzicală dramatică.
― Beethoven o un măgar cu operele lui melodramatice, striga el de obicei.
152
153
Petre P. Carp (n. 29 iunie 1837, Iaşi - d. 19 iunie 1919, Țibăneşti, judeţul Iaşi) a fost un politician român, membru
marcant al Partidului Conservator
154
Emanoil (Manolache) Costache Epureanu (n. 22 august 1820, Bârlad - d. 7 septembrie 1880, Wiesbaden, Germania) a
fost primul-ministru al României, din partea partidului Conservator, în două rânduri: în 1870 (1 mai - 26 decembrie) și în
1876 (6 mai - 5 august).
155
„Lipsca― denumire romanizată a oraşului „Leipzig― din Germania.
102
In una din seri se reprezenta „Fidelio‖, celebra operă a lui Beethoven. Cu multă greutate,
câţiva prieteni îl făcură pe Schicht să asculte opera.
După spectacol Schicht rămase gânditor şi apoi zise prietenilor:
― Da, măgarul tot există, aşa e... dar acuma ăla-s eu!
*
Se povesteşte o situaţie critică în care s-a găsit o doamnă care avuse la dejun câteva somităţi
universitare, între care şi pe Ernest Renan.
Unul din comeseni, începând o frumoasă improvizaţie filozofică, dar în care principiile ce
susţinea nu puteau să placă lui Renan, doamna fu puţin enervată, văzându-l că face un gest că ar vrea
să vorbească. Îl opri cu cel mai fermecător zâmbet:
― Îndată, domnule Renan, ne vom simţi prea fericiţi să vă ascultăm. Dizertaţiunea însă dură
mai mult timp şi tocmai la desert, doamna putu în fine să-i zică :
― Acum, domnule Renan, suntem nerăbdători să auzim ce voiaţi să ne spuneţi.
Vai, doamnă, răspunse scurt filozoful, voiam să vă mai cer puţină mazăre !
*
― „Trebuie să ştii, domnule, că miroşi îngrozitor‖, zise Saint-Foix, unui spadasin ce era lângă
el şl al cărui miros urât îl incomoda.
― Mă insulţi, zise acesta, şi-mi vei da cont.
― Fie.
Întâlnirea pe teren se hotărăşte. Combatanţii şi martorii sunt prezenţi,Înainte d-a începe
duelul, Saint-Foix spune adversarului:
― Ce nebuni suntem, domnule, d-a ne bate pentru un asemenea motiv ! Dacă mă omori, d-ta
nu vei puţi mai puţin, de te voi omorî eu, vei puţi şi mai mult.
CURIOZITĂŢI 156
Cel mai mare briliant cunoscut este acel al Rajahului din Borneo care cântăreşte 64 grame.
«Le Regent» care aparţine Franţei, nu cântăreşte decât 27 grame.
Aproape în tot evul mediu, dansul a fost mai cu totul gonit de la oraşe sau lăsat în clasa de jos
a populaţiei.
Se socoteşte pe capul unui om în mijlociu 150.000 peri blonzi sau 105.000 bruni şi 80.000
roşii. Aceştia din urmă sunt mai groşi şi mai solizi.
De la domnia lui François I (1515) până la cea a lui Louis XIII (1610) doamnele de calitate nu
se arătau, în afară de casa lor, chiar la biserică, decât mascate.
Se întrebuinţează ceaiul în China, ca băutură, încă din secolul al VI-lea.
Rădăcinile lucernei sunt tot atât de lungi ca ale plopului şi mai lungi, ca cele ale bradului.
156
103
Un misionar a adus din China într-un baston găurit, primul vierme de mătase, a cărui export
era oprit.
Amatorul de artă care a anunţat prin presă că are de gând să lase pielea sa prietenilor săi,
pentru ca ei să-şi poată lega cărţile cu puţină cheltuială, n-a avut o idee aşa de originală cum s-ar putea
crede.
Marele astronom Flammarion are o carte legată în felul acesta. O doamnă, prietenă eu el, avea
nişte umeri superbi, pentru care el îi făcea mereu complimente; când muri, ea îi lăsă pielea sa prin
testament. Astronomul s-a servit de această stranie donaţiune pentru a lega volumul său «Cerul şi
Pământul».
Comparaţii sugestive.
Cu banii pe care îi plăteşti în 1927 pentru o cravată (lei 400), îţi puteai procura înainte de
război:
100 cravate şic de mătase, sau 4 costume de haine elegante, englezeşti ori 30 perechi de ghete
de box, americane.
Puteai să iei masa pe timp de 12 luni la un restaurant mai bun.
Închiriai un apartament compus din: două camere, bucătărie şi magazie, pe timp de un an.
Întreţineai doi copii la şcoală, pe timp de doi ani, plătindu-le taxele şcolare şi cărţile de
învăţături şi le făceai şi câte un costum la fiecare pe an.
Aprovizionai casa cu : 100 kg. zahăr, 250 kg. făină de lux, 100 kg. untură, 1000 cutii do
chibrituri, şi-ţi mai rămânea pentru abonament la 3 ziare, cumpărai 20 volume din autorii români şi
mergeai şi la teatru de 14 ori! (GEO)

Răcirea băuturilor, fără gheaţă
— Când te afli vara într-o localitate unde nu se găseşte gheaţă pentru răcirea băuturilor, să se
ia 500 grame clorură de calciu şi să se toarne deasupra, trei sticle cu apă uşor acidulată cu puţin acid
nitric.
În câteva minute se obţine un frig considerabil. Pentru a răci, fie apa, fie vinul etc., ajunge să
punem sticlele în vasul care ar conţine amestecul de mai sus.
Pentru a face să ardă bine lămpile de petrol (gaz).

— O lampă care să dea lumini bună, oricine şi-o poate face, procedând astfel: Se ia un fitil
nou şi să moaie bine în esenţă de oţet tare. Îl pui la uscat fără a-1 stoarce. Gând e complet uscat, se
aşează la maşina lămpii. Ea va da lumină perfectă şi sporită,
157
104
Cum constatăm dacă laptele de vacă e curat

— Se ia o lingură din laptele îndoielnic, i se pune o picătură de tinctură de iod; dacă e curat,
nu-şi va schimba culoarea, în caz contrariu, devine albastru.
Curăţirea oglinzilor.
— Puneţi în un castronaş cu apă, foarte fierbinte, două mari linguri de oţet şi o bucată de
cretă. Se va produce o uşoară fierbere ; îndată ce ea se va fi terminat distilaţi lichidul cu îngrijire şi
serviţi-vă de el, pentru a face ca nouă sticla oglinzilor şi geamurile.
O POVESTE ARABĂ 158

Ameninţător, diavolul veni într-o zi înaintea unui om, şi-i zise:
— Eşti osândit sa mori. De vrei să scapi, împlineşte una din aceste trei fapte: omoară pe tată-
tău, bate-ţi sora, ori bea vin.
— Ce sa fac, se gândi omul ! Să omor pe tata ? Nu se poate, mi-a dat viaţa. Să bat pe sora-
mea? Mai mare păcatul. O să beau vin.
Şi a băut vin.
Dar îmbătându-se, a bătut pe soră-sa şi a omorât pe tată-său...
NOTE VESELE 159

Se citează diverse replici date de femei lui Napoleon I. Între altele, aceea a d-nei Cardon cu
ocazia unui bal dat de primăria Parisului.
Cum soţul acestei doamne, era considerat drept posesorul unei frumoase averi, Împăratul i se
adresă :
― D-voastră sunteţi d-na Cardon ?
Doamna salută adânc.
― Sunteţi foarte bogată ?
― Într-adevăr, sire... am zece copii.
Împăratul, mirat, se înclină fără a mai adăuga ceva.
*
— Bine, măi nenorocitule, mi-ai cerut ieri 600 lei să îngropi pe soacră-ta şi azi am aflat că ea
nici n-a murit.
158
159
105
— Păi tocmai de-aia, jupâne, n-am îngropat-o.
Nedreptate !
Aurel (frate mai mic): Asta nu-i dreptate! eu de câte ori nu i-am spus surioarei că o iubesc, şi
nu mi-a dat nici un ban. Cumnatul Nicu odată a spus către ea că o iubeşte şi îndată a primit de la tata
500.000 de lei !..
La tribunal.
— Acuzat, ce vârstă ai?
— Îmi permit să vă atrag atenţiunea că întâi se întreabă numele.
— Taci şi răspunde.
— Vai! De când sunt, n-am fost prezidat astfel... !
Omul cinstit.
Stăpânul întreabă pe servitor:
— Eşti cinstit ?
— Cum nu, conaşule, foarte cinstit.
— Ei bine ! Ce-ai face dacă ai găsi portofelul meu cu 100.000 de lei ?
— Nimic.
— Cum nimic?
— As trăi şi eu din venituri, ca d-voastră.

Conservarea laptelui.
O precauţiune uşor de luat pentru a conserva laptele fiert, chiar pe cele mai mari călduri e ca
îndată ce fierberea s-a terminat, să introducem cratiţa care conţine laptele într-un vas cu apă rece, mai
multe minute. Variaţiunea bruscă de temperatură omoară microbii şi împiedică laptele să se strice.
Pentru a avea apă rece acolo unde nu se poate procura gheaţă.

Apa proaspătă se pune în sticle curate sau urcioare de pământ. Acestea se aşează într-un vas
cu nisip, care să le cuprindă până sus la marginea nisipului. Nisipului i se adaogă o mână de sare de
drob, pisată mare, cu care să fie bine amestecat. Bine înţeles, să se observe ca nisipul să fie rece. După
ce ai aşezat sticlele, torni uşor şi subţire (cum ai uda o floare) peste nisip, apă rece. Acoperi vasul cu o
cârpă udă, cu un jurnal sau hârtie de ambalaj. Poate rămâne în cameră, şi totuşi veţi avea o apă rece şi
plăcută, chiar după şase până la zece ore.
160
106
NOTE VESELE 161

Din viaţa soţilor Mussolini.
Viaţa de familie nu e totdeauna compatibilă cu puterea, mai ales când cel ce o exercită e un
Mussolini, totdeauna sub ameninţarea permanentă a unui atentat politic.
Iată de ce Ducele ţine totdeauna departe de Roma pe Doamna Mussolini. Aceasta, izolată în o
vilă pe malurile lacului Garda, rămâne multe zile fără să primească vizita soţului ei, şi n-are alt mijloc
de a se consola decât să privească statueta soţului său, reprezentându-l ca împărat roman, opera unui
sculptor german.
Dar iată că la ultima vacanţă de Paşti, Ducele îşi găseşte soţia plângând, iar statueta sa
împodobită cu o coroană de lauri şi..... cu o funie în jurul gâtului.
Coroana e pentru omul politic, funia e pentru soţ.... explică D-na Mussolini.
(Pages médicales et parisiennes)
Între actori.
— Când ne vedem diseară după reprezentaţie ?
— Azi scap curând, căci mor în actul al doilea.
Eu, săracu de mine, d-abia în actul al cincilea mă însor!
De-ale lui Frederic cel Mare.

Făcând o inspecţie unui regiment, vede mai întâi un escadron manevrând. Colonelul îi zice :
„Sire, căpitanul e destul de bun, dar păcat că bea―.
Trecând la manevra regimentului comandat de însuşi colonelul, Frederic se apropie de acesta
şi-i şopteşte: „Colonele, ar fi bine să bei şi d-ta din când în când...―
Doi mincinoşi.
— Am văzut un câine deştept, minune mare! Uitase stăpânul batista acasă şi l-a trimes să i-o
aducă...
Da, da..., l-am văzut şi eu când răsucea cheia în broască, ca să deschidă uşa.
Filozoful.
Athenodor filosoful, din caisa vârstei sale înaintate, ceru învoire să se retragă de la Curtea lui
August, ceia ce împăratul admise. El la plecare, îi zise :
— Adu-ţi aminte, Cezar, că la mânie să nu faci nimic până ce nu vei fi repetat lămurit cele 24
litere ale alfabetului.
Atunci August, îi spuse, apucându-l de mână:
— Mai am încă nevoie de tine... şi-l mai opri încă la curte.
161
107
Hoţul cinstit.
Mareşalul de Biron, voind să pună capăt hoţiilor servitorului său care se-mbogăţea în paguba
lui :
— Antoane, îi zise, ce leafă ai la mine ?
— Domnule, zise Anton, 300 livre.
— O să ţi se dea 1200, cu condiţia ca să nu mai furi.
— Îmi e imposibil, Domnule..... aş fi în pagubă!
Replică.
Se zicea că Fouché avea un dispreţ suveran pentru specia umană.
Se explică—zise Talleyrand—căci acest om s-a studiat foarte mult!
DE TOATE ŞI DE PRETUTINDENI, 162

Comparaţii sugestive.
Amicul Geo evidenţiază prin exemplele date în un număr trecut (pag. 383), deosebirea
enormă între preţurile lucrurilor de azi şi cele dinainte de război. Ca curiozitate, dovedind acelaşi lucru,
dăm aici abonamentele ce se plăteau la Cantina noastră, acum:
Abonament a 30 lei lunar. — (masa servită în sala clasa I rezervata personalului superior).
„D-nii abonaţi care plătesc 30 lei lunar au dreptul la patru feluri de mâncare pe zi, iar Joia şi Duminica,
li se vor servi în plus câte o prăjitură. Cele patru feluri se pot alege oricare, după listă; însă pentru
salate à la boeuf, roquefort, salam de Sibiu, muşchi şi şniţel se va plăti un supliment de 10 bani. Pâinea
se va procura gratuit.
Abonamentul 22 lei. D-nii abonaţi care plătesc 22 lei lunar, au dreptul la patru feluri de
mâncare pe zi, pâinea gratuit. Cei care doresc a consuma după listă, vor plăti o diferenţă de 15 bani de
fel, însă pentru: salate a la boeuf, roquefort, salam de Sibiu, muşchi şi şniţel se va plăti o diferenţă de
20 bani. Dejunul a 1 leu.
D-nii funcţionari care nu sunt abonaţi, pot lua dejunul plătind 1 leu. În schimb li se vor servi:
2 feluri de bucate după listă, pâine, 1/4 k. vin, brânză sau fructe (un măr sau o pară) şi cafea.
162
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR‖, Anul II, p. 540
108
Somnul lui De Pinedo. 163

Primăria oraşului Manaos din Brazilia a organizat o strălucită primire şi sărbătorirea pentru
celebrul aviator De Pinedo, care a executat complet zboru-i proiectat, în jurul Oceanul Atlantic. De
Pinedo a fost plasat în loja centrală a Teatrului Comunal. Pe scenă se executa un concert, după care
urma să se înceapă un bal. În zece minute, De Pinedo legănat de muzică, a adormit, fiind extrem de
obosit. Atunci, muzica a trecut la pian, apoi la pianissimo; şi a... tăcut. Publicul a părăsit sala teatrului
într-o linişte şi ordine ca niciodată. De Pinedo a rămas singur în teatrul gol, dormind în fotoliu.
Regele Belgiei amendat.

Poliţia belgiană a amendat pe regele Belgiei, pentru că a condus automobilul cu o viteză prea
mare. Regele a achitat imediat amenda.
Descoperirea unor noi raze.

Exploratorul Berd 164 a făcut zilele acestea experienţe cu o rază descoperita de el, care are
proprietatea de a străbate ceaţa. Se crede că aceasta descoperire va micşora mult pericolul ceţii în
navigaţia marină şi aeriană. În timpul cel mai apropiat descoperirea lui Berd va fi experimentată pe
mare.
Funcţionari necinstiţi condamnaţi la moarte.

Consiliul de război din Krasnojarsk a condamnat la moarte 3 funcţionari superiori din
organizaţia cooperativă agricolă, care au frustat statul cu 500 mii ruble.
Fuste elastice.
Lucrătoarele italiene din Alexandria, silite de noua decizie moralizatoare de a purta fuste
suficient de lungi spre a putea intră în ateliere sau uzine, au introdus un sistem elastic la rochiile lor,
care le permite să lungească fusta pentru a intră la lucru şi să o scurteze la ora ieşirii, spre a fi la modă
ca toate elegantele Europei.
Viteza păsărilor.
S-a constatat că păsările, care în migraţiunile lor anuale părăsesc Europa toamna, pentru ca să
petreacă iarna în climatele mai dulci, fac călătoria lor la întors, cu o iuţeală mult mai mare ca la
163 Francesco De Pinedo (n. 16 februarie 1890 la Neapole, † 2 septembrie 1933 la New-York, NY) a fost un pionier al
aviaţiei italiene şi pilot militar italian.
De Pinedo intră la 18 ani în marina italiană, unde după şase ani de serviciu a trecut la Aviaţia Navală unde a urmat cursuri
de pilotaj. Ca pilot, el a luat parte, de asemenea, la Primul Război Mondial. După ce Arturo Ferrarin a zburat în 1920 din
Italia în Japonia şi înapoi, De Pinedo a planificat de asemenea un zbor de cursă lungă. Pe un avion Savoia Marchetti S.16
el a zburat pe 20 aprilie 1925 de la Sesto Calende către Tokio, apoi în Australia şi înapoi în Italia. Pe traseul de 34000
mile, el şi mecanicul său Ernesto Campanelli au avut de rezolvat repetate probleme tehnice ale aparatului P.16, un
hidroavion, fiind obligaţi să facă mai multe ocoluri din cauza vremii nefavorabile. După ce s-a întors, Regele Victor
Emmanuel III l-a înnobilat şi Federaţia Aeronautică Internaţională l-a decorat. La scurt timp după aceea, De Pinedo zboară
de-a lungul coastei Africii de Vest spre sud, apoi peste Atlantic spre Brazilia şi Argentina, peste pădurea tropicală
braziliană spre Statele Unite şi Canada. Peste Atlanticul de Nord, s-a întors în Italia. În acest zbor peste patru continente el
a parcurs 27000 mile. Francesco De Pinedo moare în 1933 într-un accident fatal în timpul unui alt zbor de lungă durată la
Floyd Bennet (New-York). (Sursa: http://de.wikipedia.org/wiki/Francesco_De_Pinedo)
164 Greşeală de nume. Este vorba de John Logie Baird (n. 14 august 1888 la Helensburgh - d. 14 iunie 1946 la Bexhill-on-
Sea) a fost un inginer scoţian, cunoscut pentru faptul că a inventat primul sistem de televiziune mecanică. De asemenea, a
realizat primul tub electronic pentru televiziunea color. A realizat prima demonstraţie a invenţiei sale în faţa membrilor
Royal Society cu un echipament care utiliza discuri rotative pentru a descompune imaginea într-o serie de linii. Pe 7
Septembrie 1927 John Logie Baird şi-a demonstrat sistemul său „Noctovision‖, bazat pe raze infraroşii membrilor „British
Association‖ din Leeds. La acest sistem se referă ştirea de mai sus. (Sursa: http://www.rts.org.uk/noctovision-high-
definition). De asemenea John Logie Baird nu a fost explorator ci inventator
109
plecare. Una din păsările migratoare cele mai cunoscute, cocostârcul de ex., atinge la înapoiere o
iuţeală de 400 km pe zi, pe când la plecare, în toamnă, nu depăşeşte 200 km.
Pasărea Loxia din Bengal îşi ţese cuibul din iarbă în forma unei sticle, de vârful unui palmier,
şi-l luminează cu ajutorul viermilor lucitori, pe care-i fixează pe pereţi.
Un cocostârc voinic.
Vezi adesea în lumea animalelor câte-o vietate ca vai de ea, băgând groază în dobitoace mult
mai puternice şi mai mari. O javră de căţel — scriau ziarele odată — a pus pe fugă 12 elefanţi ai unui
circ din Budapesta, încât abia cu greu paznicii, care purtau animalele pe străzi ca reclamă, le-au putut
prinde şi linişti.
Un alt caz şi mai caraghios încă s-a petrecut tot într-un circ.
În oraşul Eberfeld se găsea zilele trecute un circ, care printre alte multe animale sălbatice,
avea şi 14 lei de o extraordinară frumuseţe. Aceşti puternici şi temuţi regi ai pustiului, pe care
privindu-i numai, te luau fiori de... admiraţie, nu aveau atâta teamă de revolver sau de furcă, cât de un
cocostârc domesticit, proprietatea circului. Acest cocostârc cu numele Max arăta de la început o
colosală aversiune faţă de lei.
Era în cursul unei reprezentaţii. Cocostârcul făcu ce făcu şi se strecură în arenă, înainte de a fi
aduşi leii. Acolo, ascuns într-un colţ, pândi sosirea acestora şi se năpusti asupra primului venit.
Clămpănind din cioc şi lovind înfuriat cu aripile, Max provoacă la duel pe uriaşul leu, care deşi mare şi
puternic cum era, se retrase cu coada între picioare. Dar Max nu se mulţumi cu victoria aceasta ieftină,
ci invită pe toţi la luptă. Cei 14 lei o luară la fugă îngroziţi, în jurul arenei. Cocostârcul însă din urmă,
ciupea pe care-l ajungea şi-l lovea cu aripile. în goana lor oarbă, bietele fiare înfricate răsturnară
postamente, scaune, şi toate obiectele aduse în arenă în vederea spectacolului. îmblânzitorii nu mai
ştiau ce să facă, cum să scape bestiile de furia cocostârcului. Au fost nevoiţi, în cele din urmă, să Ie
deschidă drumul spre cuşti. Tremurând din tot trupul stăteau acum leii în cuştile lor, în vreme ce
cocostârcul aşezat pe un picior în mijlocul arenei, primea ovaţiile publicului.
REŢETE FOLOSITOARE, 165

Recunoaşterea ouălor proaspete
Să se topească 120 grame de sare de bucătărie într-un litru de apă. Oul din acea zi, pus în
aceasta soluţie, se aşează pe fundul vasului; acel ouat în ajun nu atinge cu totul fundul; cel de 8 zile
rămâne suspendat în apă iar celelalte mai vechi se ridică din ce în ce mai la suprafaţă, după vârsta lor.
Acest procedeu e foarte folositor nu numai în alimentaţie, dar şi atunci când se aleg ouăle
pentru clocit, căci se ştie, că după 15 zile de la ouare, ouăle nu mai pot da pui.
Conservarea fructelor.
Societatea de Agricultură din Franţa a primit o interesantă comunicare din partea unuia din
membrii, care făcuse o experienţă cu conservarea fructelor. D. Petit a atârnat în două odăi ermetic
închise, ciorchini de struguri copţi. În una din odăi a pus un vas mare cu 100 cm cubi de alcool pur.
165
110
După mai multe săptămâni, strugurii se găseau exact în aceeaşi stare ca în ziua dintâi, în vreme ce
alături, în cealaltă odaie, strugurii se veştejiseră. Experienţa atât de simplă care a dat rezultate
excelente, e o indicaţie pentru ca sistemul să fie aplicat cu succes în ţară.
NOTE VESELE 166

Epitaf.
Pe lespedea mormântului unei femei ce fusese cam arţăgoasă în viaţă se putea citi următoarea
mărturisire îndurerată a soţului văduv: „Lacrimile mele n-o vor putea învia niciodată; de aceea plâng !‖
Fotograful. — Zâmbiţi, d-nă ; dar zâmbiţi, odată!
Soţul. — Nu-l asculta! Nu te-ar mai recunoaşte nimeni!
Geometrie.
Cineva slăvind studiile ştiinţifice, amintea celebra anecdotă a lui Pascal, care combătea
durerile de cap cu probleme de geometrie.
— Eu, zise Tristan Bernard, mângâindu-şi barba, eu combăteam geometria, prefăcându-mă că
am dureri de cap !...
Curăţenie
Georges Courteline 167, la o masă între scriitori, povesti amintiri din viaţa de birou, din viaţa de
cazarmă, din călătorii. Vorbind de o călătorie în Olanda, îşi mărturisi astfel entuziasmul pentru
proverbiala curăţenie flamandă :
— La Haga, bunăoară, e atât de curat, atât de curat, încât oamenii când le vine să scuipe, iau
trenul şi se duc să scuipe la ţară.
Nevasta lui Rossini şi zgârcenia.

Nevasta celebrului compozitor era vestită prin zgârcenia ei. În casă la dânsa îngheţai de frig,
căci nu se făcea foc, decât cu lemne dăruite.
Se povesteşte că într-o seară, când în Paris căzu o zăpadă de o jumătate de metru, D-na
Rossini sta în fotoliu lângă şemineul în care ardeau două vreascuri uscate, cu căţeluşa ei pe genunchi şi
îşi aştepta musafirii.
A fi primit în casa lui Rossini, era o mare onoare, aşa încât casa lui, în care nu era mai cald ca
afară, se umplu repede cu doamne şi tot felul de notabilităţi artistice şi politice.
Deodată servitorul anunţă :
— Domnul Duce X, Vicontele Y, Marchizul Z― .
166
167
Georges-Victor Marcel Moinaux, cunoscut sub pseudonimul Georges Courteline (n. 25 iunie 1858 - d. 25 iunie 1929) a
fost un dramaturg şi romancier francez, care, ca şi Jules Renard, a aparţinut celei de-a doua generaţii de naturalişti. În
scrierile sale, personajele sunt descrise cu minuţiozitate, remarcabilă fiind şi grija pentru stil. Ca apreciere a valorii sale, in
1899 a fost distins cu Legiunea de onoare, iar în 1926 a fost admis în cadrul Academiei Goncourt.
111
Ducele, elegant şi graţios, înaintează; sub braţul stâng cu un braţ de lemne, pe care le zvârli în
foc, apoi salută după toate regulile eleganţei din vremuri.
Vicontele Y veni şi el cu un şi mai voluminos tribut de materii inflamabile şi repetă aceeaşi
manevră. În sfârşit, apăru şi marchizul Z cu un braţ de lemne şi el. Dar pe când se pregătea sa le arunce
în cămin, D-na Rossini, care tăcuse până atunci, interveni:
— Nu, nu, te rog; pune-le în cutia cu lemne, vor sluji pentru altădată...
Femeile pe scenă.
În vechime, la Londra, femeile nu se urcau pe scenă. Bărbaţii se deghizau pentru a juca
rolurile de femeie. Regele Carol al II-lea impacientându-se într-o seară că spectacolul nu mai începea,
directorul veni să se scuze :
— Sire, regina se rade.
Câinele actor.
În Rusia, într-o piesă poliţienească trebuia ca un câine să descopere un asasin, urmând urmele
lui.
Un frumos câine de stână interpreta acest rol.
La repetiţii, totul merse de minune; inteligentul animal înţelese că trebuie să traverseze scena,
să miroasă urmele imaginare ale asasinului şi apoi să dispară în culisa din faţă. Dar la prima
reprezentaţie, câinele după ce traversă jumătate din scenă, observă un obiect străin pe care nu-l văzuse
în timpul repetiţiilor: cutia sufleurului. El se apropie de cutie, se uită înăuntru, ridică piciorul dinapoi
şi...
NOTE VESELE 168

În parlamentul Franţei.
Louis Barthou 169 în cartea sa „La Politique―, un adevărat manual pentru uzul parlamentarilor,
povăţuieşte pe aleşii naţiunii prezenţi şi viitori, să nu uzeze de întreruperi decât cu foarte multă
prudenţă.
Episcopul Freppel, care avea foarte multă vervă, răspunse într-o zi unui deputat din Midi, mai
amator de întreruperi decât de tribună : Iubite colega, întreruperile d-tale adăugate unele celorlalte, vor
sfârşi odată prin a face discursul, pe care ni-l promiţi de atâta vreme şi pe care noi îl aşteptăm în zadar.
Râsetele fură, bine înţeles, de partea episcopului.
Oscar Wilde şi virgula.

Oscar Wilde 170 era şi directorul unei reviste literare. El nu putea suferi greşelile de stil, iar în
ce priveşte punctuaţia, era grozav de scrupulos...
168
„REVISTA POSTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR‖, Anul II, 1927, p. 591
169
Jean Louis Barthou (n. 186 - d. 1934) a fost un avocat și om politic francez, membru de onoare al Academiei Române. În
decursul vieţii sale, Barthou a deţinut importante portofolii ministeriale și a fost ales membru al Academiei Franceze în
1918. (Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Louis_Barthou)
112
Într-o zi la ţară fu întrebat cum şi-a petrecut ziua. Wilde răspunse :

— Am făcut corectura poemelor mele. Dimineaţa întreagă, după multă trudă, am scos o
virgulă dintr-o frază.
— Dar, după amiază ?
— După amiază, am pus-o la loc.
Oscar Wilde în Texas.

Oscar Wilde, genialul scriitor englez, era un om foarte spiritual şi cât se poate de original. Iată
ce scrie despre el Edmond de Goncourt 171, romancierul francez :
— Am luat masa cu Oscar Wilde.
— Acest poet, care povesteşte cele mai puţin probabile istorii, ne-a făcut o minunată descriere
a unui oraş din Texas (Statele Unite), cu populaţia lui de ocnaşi, obiceiurile lui revolvereşti, localurile
Iui de plăceri, unde se citeşte afişul: „Sunteţi rugaţi a nu ucide pe pianist, că face şi el ce poate.―
EI ne-a vorbit de sala Cazinoului, care, pentru că e cea mai spaţioasă sală din oraş, este
întrebuinţată şi de Curtea cu Juri şi aci ei spânzură pe criminali, pe scenă, după reprezentare !!! Ne
spunea că a văzut un om acolo care a fost spânzurat de o frânghie atârnată în faţa scenei, pe când
spectatorii trăgeau cu revolverele în el de pe scaunele lor.
În acele oraşe, — după spusa lui — directorii de teatru caută criminali adevăraţi care să joace
roluri de criminal, şi când e să se reprezinte Macheta şi se cere o persoană pentru rolul Lady Macbeth,
se fac oferte unei femei care a fost osândită pentru otrăvire, şi care şi-a ispăşit de curând pedeapsa. Se
văd anunţuri astfel ticluite: „Rolul va fi jucat de d-na X. iar în paranteză cuvintele (zece ani de
puşcărie)‖ ! ! !
Pacea şi războiul.
În timpul războiului, doi soldaţi întâlnindu-se pe front, vorbesc împreună :
— Camarade, ce cauţi aci ?
— Fiind flăcău şi plăcându-mi războiul, mă angajai ca voluntar, dar tu ?
— Eu, dragă, fiind însurat, dar plăcându-mi pacea, am cerut să fiu trimis pe front.
Statuia victoriei.
— Papa, de ce statuia Victoriei este întotdeauna o femeie ?
Ai să înţelegi mai târziu, dragă băiete, când o să te însori şi tu !
170 Oscar Fingal O'Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin - d. 30 noiembrie 1900, Paris), scriitor irlandez, cel
mai cunoscut dintre scriitorii estetizanţi de limbă engleză.. (Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Oscar_Wilde)
171 Edmond Louis Antoine Huot de Goncourt (n. 26 mai 1822 - d. 16 iulie 1896) a fost un scriitor, critic literar, critic de
artă şi publicist francez, precum şi fondatorul Academiei Goncourt. Fratele său, Jules de Goncourt, a fost la rându-i un
valoros scriitor.
(Sursa : http://ro.wikipedia.org/wiki/Edmond_de_Goncourt)
113
MAXIME şi CUGETARI 172

 Suntem născuţi spre a trăi laolaltă; societatea noastră este o boltă de pietre legate între ele, care
s-ar prăbuşi dacă una n-ar susţine pe alta. (Seneca)
 O carte bună este substanţa unui spirit superior, strânsă cu grijă şi îmbălsămată, spre a-i
supravieţui. (Milton)
 Trebuie să facem să nască de timpuriu în copii noţiuni juste asupra binelui şi răului. (Kant)
MOZAICURI 173
Copii suverani.
Micul rege Mihai I al României este al treilea din suveranii actuali, care s-au urcat pe tron la
vârsta când nimeni nu se gândeşte decât la jucării.
Alfons al XIII-lea al Spaniei, s-a născut chiar rege, pentru că este copil postum.
Wilhelmina a Olandei este a doua din aceşti favorizaţi ai sorţii, care cunoscură coroana şi
sceptrul chiar din primii ani. De mică se bucură de cea mai adâncă popularitate; pentru toţi olandezii,
era mica noastră Wilhelmina. Ea nu socotea că e uşor a fi regină, căci în o bună zi prin o scrisoare ce
însăşi o strecură într-o cutie, cu adresa poporului meu , arătă că se simte tare obosită de a avea atât de
învăţat pentru a deveni demnă de poporul olandez.
Când se spuse micului Mihai I că este rege, el întrebă cu o dulce nelinişte de copil, dacă nu o
să i se ia jucăriile ! Dându-i-se încredinţarea că o să le păstreze pe toate, se linişti asupra sorţii ce-l
aşteaptă şi se resemnă cu uşurinţă ca să fie rege.
Această sarcină nu-i va fi niciodată aşa uşoară ca acum.
Mic dicţionar.
ambasador: Un spion sigur şi onorabil.
antropofag : Un filantrop care merge prea departe.
ghilotina : Un luminător către eternitate.
îmbălsămare : Arta de a acomoda resturile.
măgar: Animal cu patru picioare. Câteodată are şi două...
palmă : O donaţie între vii.
purice : Un grăunte de tutun cu resort.
speranţă: Pâinea cea de toate zilele a funcţionarului.
struguri : Vin în pilule.
172
173
114
Limbajul umbrelelor.
Pe lângă limbajul florilor, al culorilor şi al mărcilor poştale, iată şi un limbaj al umbrelei :
Când plouă şi domnul ţine umbrela aplecată cât mai mult spre doamna, veţi recunoaşte pe el şi
cu iubita lui.
Când umbrela se înclină cu indiferenţă, când la dreapta, când la stânga, astfel că ploaia îi udă
pe amândoi, perechea este: „soţul cu soţia―.
Dacă însă, sub răpăiala ploii, veţi observa că domnul lasă descoperită pe doamna, ţinând
umbrela cât mai mult spre sine, nici îndoială că e: „ginerele şi cu soacra!―
Telegrama unui agent de schimb.

Italiencele sunt ferme 460, iar spaniolele rezistă energic 305, austriecele sunt rău maltratate
430, turcul se pierde 41, iar Suezul ameninţă să se scufunde 345, gazul a sărit la 1800, zincurile sunt
moi 260, omnibuzele nu mai mişcă 900.
Lucruri imposibile.
Să se întâlnească două femei şi să nu vorbească de mode,
Să auzi că un bogătaş s-a ruinat din cauza dărniciei sale.
NOTE VESELE 174

Bacşişul şi politicienii.
După închiderea Conferinţei de la Geneva, se aduse fiecărui delegat socoteala hotelului; dar
cu toate că fiecare notă purta menţiunea „10% pentru serviciu―, s-a contat totuşi la uşa hotelului se
ţineau chelnerii cu mâna întinsă.
Cu un gest elegant, Lloyd George deschide punga, pe când Barthou, care venea în urmă şi nu
voia ca Franţa să rămână mai pe jos decât Anglia, îl urmărea cu ochiul. Cel dintâi strecură două lire
sterline în mâna chelnerului, care mulţumi respectuos. Barthou făcând un calcul repede, dă un sutar
francez. Murmurul respectuos al chelnerului, îi probă că gestul său n-a fost mai puţin apreciat ca a
englezului.
Vine rândul reprezentantului Austriei. Cum însă chelnerul aflase că în Elveţia se întrebuinţau
biletele de o coroană ca etichete pe sticlele de bere, nu ştia ce să creadă, când diplomatul, apucând din
un colţ al vestibulului o valiză grea, îi o puse pe braţe. El întrebă :
— Unde să o duc, domnule ?
— Cum unde să o duci ? la d-ta: e bacşişul d-tale, — răspunse trimisul Ballplaţului.
— Oh ! Oh ! gândi chelnerul, văzând acum pe delegatul german. In ce chip o să mă
mulţumească ăsta !
El s-aştepta să primească cel puţin un cufăr. Fu însă cu desăvârşire surprins când diplomatul
scoase din portofelul său o simplă foaie, destul de mare, e adevărat, dar care nu semăna deloc cu
biletele de bancă a vre-unei ţări.
— Ce să fac cu asta ? întrebă el.
174
115
— E o scrisoare de trăsură... pentru bacşişul d-tale... Vagonul cu bilete de bancă e încă în

gară. Poţi să te duci să-l descarci.
Cât despre trimisul sovietelor, chelnerul nici nu se mai ocupă de el: acela era decavat prin
excelenţă. Dar, nevoind să rămână mai prejos, rusul alergă Ia el şi îi pune în mână un pachet foarte
greu şi tare, spunându-i:
— Ţine, sunt clişee. Vei tipări numărul de miliarde de ruble ce vei voi. Va fi bacşişul tău.
*
La un teatru din provincie, se juca o dramă din veacul de mijloc. Pe scenă, Louis XI,
înconjurat de curtea sa. În sală foarte puţină lume. Destui însă aceia, care găsind că artiştii sunt
inferiori în jocul lor, murmurau şi în urmă chiar au fluierat.
Un actor, enervat de aceste manifestaţiuni ostile, înaintează spre rampă şi adresându-se
publicului, zise:
— Băgaţi de seamă, căci dă... noi suntem mai mulţi ca D-voastră.
*
Un contract de asociaţie.
Doi bancheri semnează un contract de asociaţie. Ultimul articol din acest contract stipulează:
,,În caz de faliment, beneficiile se vor împărţi în părţi egale între cei doi asociaţi―.
*
La regiment.
Un caporal întreabă pe un recrut :
— Pentru ce porţi ochelari, tu ?
— Pentru că sunt miop, domnule caporal.
— Atunci, eu, care sunt gradat, ce ar trebui să port dacă aş fi ca ţine... telescoape ?

Ford despre bani.
Henry Ford se gândeşte aşi lăsa marea lui avere de 2.000.000.000 dolari instituţiilor culturale.
Dânsul a zis :
„Cred că educaţia e cel mai puternic factor în civilizaţie, pentru care face ca cineva să
jertfească, materialiceşte pe cât e cu putinţă‖.
„Banii nu înseamnă nimic pentru mine. Nu mă interesează de loc. Ei cauzează o mulţime de
îngrijorări―.
175
116
Nebunia charlestonului
După cum anunţă o telegramă din Paris, într-un hotel din Nancy a fost o adevărată nebunie de
dans. La o petrecere care a început seara la 10 s-a jucat cu atâta patimă şi sălbătăcie charlestonul, de
către toată lumea prezentă, de la oaspeţi şi muzicanţi până la chelnerii care serveau publicul în postură
de charlestonişti, încât sala a luat aspectul unui balamuc. Dansul a ţinut sălbatic, frenetic, de Duminică
de la 10 până Luni după amiază, când a trebuit să intervină poliţia ca să-l oprească. Multe femei cu
haine sfâşiate şi cu tălpile picioarelor sângerânde, au trebuit să fie transportate de Salvare.
Un chirurg uită un cleşte în corpul unei operate.

O tânără americană fusese operată, acum doi ani. de către un chirurg din New-York. Această
operaţie reuşise bine. Cu toate acestea acum câta-va vreme, această tânără simţind în corpu-i ceva
străin, merse de consultă un medic londonez. Razele x descoperiră prezenţa unui forceps de 20
centimetri lungime, lăsat acolo de chirurg. Tânăra americană a reclamat justiţiei.
Cartea cea mai răspândită.

Societatea Bibliei din Londra ar fi imprimat anul trecut 10.128.087 exemplare din Biblie în
503 limbi diferite.
Ultima invenţie în materie de pompieri.

În curtea gării Saint Lazare, din Paris, a luat foc un automobil. Restauratorul şi oamenii lui, s-
au repezit cu sifoanele şi au stins focul cu apă gazoasă. Pompierii n-au mai avut ce face, când au venit.
O ordonanţă care ar putea servi de model.

Prefectul oraşului Bolzano (Italia) a dat o ordonanţă prin care hotărăşte, că toate afişele şi
toate manifestele destinate publicului vor trebui să fie redate în limba italiană, în forma absolut corectă.
Nivel intelectual scăzut.

Autorităţile şcolare din Englitera constată că majoritatea elevilor la vârâta de 12 ani, sunt din
punct de vedere intelectual — ca de altfel şi fizic — într-o lamentabilă întârziere faţă de copiii născuţi
înainte de 1914, întârziere datorită de sigur privaţiunilor şi suferinţelor îndurate în anii războiului.
NOTE VESELE, 176

Icsulescu e furios şi se plânge unui prieten:
— Închipuieşte-ţi, dragul meu... pun mâna pe un băiat bun pe care intenţionam să-1 iau de
ginere... un profesor. Timp de o lună, îl invitai mereu la masă. Ştiindu-1 mâncăcios, adusei cea mai
bună bucătăreasă din întregul oraş Eh ! bine. Ştii ce mi se-ntâmplă ?
— Ce, dragă?
— Se căsătoreşte cu bucătăreasa.
176
117

Un articol elogios despre România.
Ziarul „Comoedia― publică un articol semnat de d. Alphaud, directorul ziarului care scoate în
evidentă devotamentul României pentru Franţa. „Astfel în timpul războiului, scrie d. Alphaud,
România mutilată şi cotropită preferă să moară, decât să consimtă la ruşinea de a preda germanilor,
misiunea militară franceză. Germanii, puseră drept condiţie ca în termen de 24 ore, membrii misiunii
franceze, în frunte cu generalul Berthelot, să fie predaţi statului-major german.
Nu numai că Regele Ferdinand a refuzat această condiţie, dar toţi ofiţerii jurară că vor muri,
dar nu vor semna o condiţie, pe care o considerau dezonorantă. Graţie acestui refuz energic, misiunea
franceză a putut ajunge liberă în Franţa.
„O naţiune care are la activul ei un astfel de eroism, este o naţiune mare şi frumoasă― — zice
d. Alphaud.
Traversarea Mânecei cu hydrociclu.

Tânărul parizian René Savart care a părăsit în dimineaţa de 16 Noiembrie capul Gris-Nez la
10 1/2 pentru a traversa Pasul de Calais (Marea Mânecii) în hidrociclu, a ajuns în Douvres (Anglia) la
ora 17 complet epuizat. Atingând ţărmul, s-a prăbuşit la pământ. Intervievat, a declarat că a efectuat
aceasta traversare pentru glorie şi pentru sport, dar că nu ar mai încerca odată chiar pentru 100.000
franci. A fost însoţit de un vas de pescari cu motor. El are 28 ani.
Far modern ´.
S-a construit în Statele-Unite, farul cel mai puternic din lume. Intensitatea izvorului luminos
atinge 1385 milioane de lumânări.
Pe o noapte senină, raza de vizibilitate depăşeşte 480 km. Îndreptat spre cer, fâşia luminoasă
ajunge, pare-se, la 1125 km., din cauza rarefierii aerului. Acest veritabil soare electric va aduce aviaţiei
şi meteorologiei servicii ce nici nu se pot aprecia. În plină noapte, farul descoperă un aeroplan la o
înălţime de la care el nu poate fi vizibil în plină zi. Când timpul e ceţos, distanţa se reduce la 3 sferturi.
Intensitatea focarului acestui far e atât de puternică, încât la o distanţă de 100 metri, un individ
e ars grav; la 60 km,, se citeşte comod o gazetă.
Sfânta birocraţie.
Un sergent din garnizoana la Casablanca, dar acum în permisie la vatra lui, a primit o
scrisoare recomandată din partea corpului său. Cum el avea să primească încă un rest din soldă, nu fu
deloc surprins.
Scrisoarea conţinea într-adevăr un mandat, dar... acest mandat era emis pe suma de 3 centime
şi era însoţit şi de o scrisoare explicativă de mai multe pagini.
*
Mussolini a impus la o taxă mare, întrebuinţarea cuvintelor străine ce se vor găsi în presa
italiană şi în anunţuri. De asemenea nu va permite întrebuinţarea cuvintelor străine, în telegrafia fără
fir.
*
177
118
Consiliul de război din Iaşi a condamnat la 15 zile închisoare pe funcţionara Amarten din
Soroca, pentru că nu şi-a scos pălăria într-o cameră a primăriei, pe peretele căreia se afla portretul
Regelui.
CURIOZITĂŢI 178
„Chicago Tribune‖ a scos de curând un număr de record: 52 pagini. Tirajul acestui ziar a
ajuns zilnic la 920.000 exemplare; acest tiraj cere zilnic 388.000 kilograme hârtie. Personalul
redacţional şi administrativ numără 650 de inşi.
In letopiseţul lui Dionisie Ecleziarhul , de acum a sută cincizeci de ani, găsim preţurile ce
179
umblau în târgurile ţârilor româneşti:

Boul de plug l0 lei până la 15, vaca cu lapte 5 lei; calul de 5 ani 8 până la 10 lei; cal boieresc
şi telegar mare până la 40 de lei; oaie cu miel 1 leu : ocaua de carne o para până la două; vinul într-ales
10 parale vadra; ocaua de vin la crâşme două parale; găina trei parale; puiul o para; ouăle 10 de o para;
gâsca 6 până 8 parale; curcanul mare până la 15 parale; făina de grâu o para ocaua; morunul proaspăt
de Dunăre 8 parale ocaua; crapul 4 parale; alt peşte mai mic o para ocaua; fasolea, mazărea, o para
până la două parale ocaua; zahărul — foarte scump — 2 lei ocaua; cafeaua 2 zloţi; untdelemnul 20 de
parale; untul 6 parale; postavul cel mai bun englezesc 8 lei cotul; pânzeturile cu paraua şi aşa mai
departe, toate erau foarte ieftine. Adică banul era foarte scump şi de aceia şi dobândirea lui se făcea cu
multă greutate.
O plantă care trăieşte 100 de ani şi moare după ce a înflorit.

In grădinile din Kew, aproape de Londra, se poate vedea una dintre cele mai ciudate plante de
pe pământ. Ea creşte de o sută de ani şi de abia începe să înflorească; când i se vor scutura petalele,
planta va muri. Trebuie să te înarmezi cu multă răbdare ca s-o poţi studia !
Această plantă se ridică ca de vre-o şapte metri: frunzele de jos sunt de grosimea unui om, iar
florile care sunt aşezate în vârful tijei, se aseamănă unor flori de nufăr verde-gălbui.
Uneori aceste plante înfloresc între al douăzecilea şi al cincizecilea an de existenţă, dar
specimenul care se află la Kew, datează din 1823. Şi această plantă centenară, ca atâtea altele din
natură, moare imediat ce a dat sămânţa.
Meteoritul din 1908.

In 1908 180 lumea Întreagă a fost zguduită de vestea căderii din cer a unui mare bolid.
Anchetele de atunci au stabilit locul căderii, în Valdoz în Siberia Orientală 181, în mijlocul pădurilor
virgine, de pe creştetul unui munte, din care o parte au ars, aprinzându-se de la acel meteorit. Ciocnirea
a fost aşa de violentă, încât sfărâmăturile muntelui au fost proiectate pe o rază de 3 km., acoperindu-se
o vale. Aşchiile s-au ridicat până la 1000 picioare.
178
179
Dionisie Ecleziarhul, călugăr caligraf şi cronicar, autorul unui „Hronograf” care prezintă istoria Țării Româneşti între 1764 –
1815, scria despre cutremurul din 1802:“s-au cutremurat pământul foarte tare, de au căzut toate turlele bisericilor din Bucure şti şi
clopotniţa cea vestită (Turnul Colţei), care era podoaba oraşului, cu ceasornic au căzut şi s-au sfărâmat, şi era atunci mare frică”.
Clopotul a căzut chiar peste un vânzător care se afla atunci în gangul clopotniţei. Clopotul a fost dus la Mănăstirea Sinaia şi
instalat în clopotniţa ridicată în 1892 pe latura sudică a incintei.. (Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Turnul_Colţei)
180
30 iunie 1908b (Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Fenomenul_Tunguska)
181
Regiunea Krasnojarsk. (şursa: Idem)
119
O expediţie cu scopul de a explora un milion de km. p., nu sa putut organiza decât în vara
anului 1927.
Trimişii Academiei de Ştiinţe din Moscova au găsit o groapă enormă in fundul căreia se afla
meteoritul. De jur împrejur se află o pădure deasă, deşi d-abia răsărită după incendiul din 1908.
Expediţia n-a putut decât să constate locul căderii bolidului, însă n-a întreprins nici o lucrare
pentru a-i examina natura.
Bolidul zace aproape de malul râului Tunguzca în fundul unui crater adânc de 30 metri şi lat
de 200 metri. Sunt necesare lucrări uriaşe pentru a-1 examina aci, la 2500 km de la gara cea mai
apropiată.
MOZAICURI 182
(din franţuzeşte)
Un raport de serviciu.
Cursa sa efectuat în mod: Coletul No. 397 Bucur. Central adresa Rică Tărâlă de carton
îmbrăcat cu pânză din conţinut curgea sirop sau dulceaţă ― l-am predat cond. de Brăila.
Valoarea comercială a creierului lui Edison.

Scriitorul american George S. Byran socoteşte, în cartea sa apărută de curând: „Edison, omul
şi opera sa―„ câtă „valoare comercială― are creierul acestui mare inventator.
El stabileşte valoarea fiecărei invenţii făcute de Edison, adunând capitalurile investite in
întreprinderile care exploatează invenţia.
Astfel ajunge la următoarele cifre: Cinematografie 1.250 milioane dolari 183); telefonul un
miliard dolari; trenul electric 6.500 milioane dolari; fonograful 105 milioane dolari; telegraful 350
milioane dolari; telegrafia fără fir 15 milioane dolari, etc.
În total invenţiile lui Edison dau o sumă de 15.599 milioane dolari, care reprezintă „valoarea
comercială― a creierului lui Edison.
Cum ne putem orienta cu ceasornicul.

Ceasornicul de buzunar ţinut în mână, în poziţiune orizontală, se întoarce astfel ca arătătorul
cel mic (al orelor) să fie către soare, atunci jumătatea intre acest arătător şi cifra XII indică direcţiunea
către sud adică răsăritul la stânga şi apusul la dreapta.
O definiţie
„Electricitatea este un fluid subţirel (!!) care se produce prin diferite mijloace, etc.―
(Din un text didactic oficial)
182
183
Un dolar astăzi valorează 160 lei.
120
Larousse du XX-ème siècle.

Un eveniment epocal este desigur retipărirea marelui dicţionar enciclopedic, care va cuprinde
întreaga civilizaţie a secolului al XX-lea, cuprinsă în 6 mari volume. Cerut ca o necesitate imperioasă,
în urma marilor transformări suferite de omenire în anii din urmă, apariţia acestei publicaţii, a fost
salutată cu entuziasm în toate cercurile intelectuale.
Întrucât publicarea se face in fascicole, ea este accesibilă tuturora, dând posibilitate iubitorilor
de cărţi, de a-şi îmbogăţi biblioteca cu o carte preţioasă—aşa în cât noi credem că nu poate lipsi din
biblioteca Administraţiei P.T.T., care ar trebui să le procure, începând să colecteze de pe acum
fascicolele, din care prima a şi apărut.
Cultul forţei sau al brutalităţii !

Ecourile luptei între Tunney şi Dempsey nu s-au stins. Pe lângă fericiţii spectatori care au
plătit pentru bilete de intrare peste 450.000.000 lei, mii şi milioane de oameni, de pe toată suprafaţa
globului pământesc, citesc cu nesaţiu în ziarele de specialitate, amănunte asupra felului cum s-au
umplut de sânge şi şi-au schilodit feţele, reciproc, cei doi teribili boxeri
Ultimul număr din „Les Annales― conţine între altele o schiţă a unui distins scriitor despre o
„luptă de tauri― la Madrid. Setea de sânge a norodului nu se mai mulţumeşte cu lucrurile cunoscute în
materie de lupte de tauri. Săgeţile ascuţite, înfipte adânc în carnea fiorosului animal, pare că nu dor
destul, căci taurul nu-şi accelerează mai viu mişcările sub biciuirea suferinţei.
Şi spectatorii, colectivitatea, masa aceia de oameni, care individual n-a dat dovadă de vre-o
cruzime sadică, strigă in delir:
— Fuego! Fuego !
Publicul cerea săgeţi cu foc, cu artificii în vârf, care explodând în carnea taurului, îi
sfredeleşte carnea, î1 înnebuneşte la paroxism şi iuţindu-i mişcările, dă luptei o intensitate înmiit mai
emoţionantă.
S-au aruncat săgeţile cu foc. Au sfârtecat carnea taurului înnebunit, violenţa animalului nu
mai cunoştea margini, cum la paroxism erau şi emoţia şi plăcerea mulţimii ce savura spectacolul.
Dar se împinsese prea departe răbdarea animalului şi într-o săritură disperată şi-a înfipt
coarnele in abdomenul toreadorului.
Stai şi citeşti amănuntele luptei dintre boxeri, îţi examinezi publicul ce asistă înfrigurat la
lupta cu tauri şi nu te dumereşti de unde ia sufletul omenesc atâta voluptate a sălbăticiei, atâta plăcere
în a savura cruzimea.
Hazul unor adrese de scrisori.

S-ar putea face un întreg volum, cu adresele groteşti, absurde, incoerente şi neînţelese, de pe
corespondenţele care sosesc regulat la biroul rebuturilor, după ce au trecut, fără rezultat, prin mâinile
tuturor Oedip-ilor din Paris şi din provincie.
*
O scrisoare este pusă într-o zi la o cutie în Paris. Ea are o adresă astfel concepută: „Monsieur
Bernard, sultan crête ― Mediterana―.
Scrisoarea pleacă, vine, porneşte din nou în călătorie pe urma destinatarului, însă acesta e
imposibil de descoperit. În cele din urmă scrisoarea ajunge la biroul rebuturilor, unde un spirit mai
ingenios, descopere în sfârşit adresantul. Două zile mai târziu scrisoarea era predată d-lui Bernard sur
le Tancrède (pe vaporul Tancred, staţionar în apele Mediteranei).
*
121
Se citează de asemenea că un german scrise la Lyon „d-lui M*** locuind într-o casă lângă
care se află un morman mare de zăpadă―. Scrisoarea acesta sosea în Lyon, în toiul verii.
*
Se mai citează scrisoarea adresată către „Miss Mary H. o doamnă mititică cu două căţeluşe.
Liverpool―, cum şi scrisoarea trimisă „d-lui Durand, „ aceiaşi adică ca la scrisoarea precedentă―.
*
S-au văzut adrese astfel concepute: d-rei Henrieta pentru a face să fie înmânată unchiului ei,
Troyes în Champagne―.
*
Sau aceia rămasă de pomină în analele poştelor: „pentru bunul Dumnezeu, în paradis.
Din relele fumatului.

Profesorul de puericultura Chauncey Barber, de la facultatea de medicină din New-York, în
urma unei statistici pe care a întocmit-o timp de 5 ani, a constatat că 60 la sută din copiii născuţi din
femei care fumează, mor înainte de a împlini doi ani.
Iată o statistică menită să deschidă ochii femeilor împătimite de fumat şi pe ai bărbaţilor, care
îndeamnă pe femei să fumeze.
NOTE VESELE 184

Un bolnav e examinat de doctorul său. Are aerul de a fi neliniştit.
— După părerea dv. spune bolnavul, credeţi că o să pot trăi 100 ani ca tatăl meu?
— Ce vârstă ai ? — Cincizeci şi cinci de ani.
— Îţi place să bei ? — Nu.
— Îţi place al fumezi ? — Nu
— Îţi plac femeile ? — Nu.
— Joci cărţi ? — Nu.
— Îţi place să mănânci bine şi să chefuieşti ? — Nu.
— Atunci, spune-mi, la ce bun... să ajungi 100 ani ?
*
— El mă acuză că i-aşi fi furat un cens de aur! E absolut falş! Mai întâi că nu am furat
ceasul... apoi... nu era de aur.
*
184
122
Doamna Iacob e la teatru de varietăţi. Cineva o caută şi o anunţă că soţul ei e aproape să se

piardă.
Ea iese foarte îndurerată, dar nu se depărtează însă nici zece paşi de teatru şi se întoarce,
ducându-se la controlă ;
— Daţi-mi, vă rog, o contra-marcă.
*
E momentul să fie operat şi urmează să fie adormit. În timp ce doctorul se pregăteşte, el
scoate punga şi socoteşte banii.
— Nu vă ocupaţi de aceasta, în acest moment, spune doctorul, viu atins de această atenţiune;
îmi veţi plăti când veţi fi complet vindecat,
— Oh ! spune X. nu mă gândeam să vă achit acum; cum însă o să mă adormiţi, înţelegeţi bine,
că ţin să ştiu ce bani am asupra mea !
Când vestitul alienist mă duse .un tânăr drăguţ, care pe braţe mai departe întâlnirăm un
să vizitez clinica sa, zării în una legăna o păpuşă. nebun, furios, pe care d-abia îl
din camere, - Acest tânăr a ajuns în acest stăpâneau doi gardieni.
hal, în urma stricării logodnei — Este cel care s-a căsătorit cu
lui. ... tânăra.
*
Un om foarte bine pus, se prezintă la secţia din cartierul său.
În lipsa sa, casa îi fusese prădată, iar hoţul se găsea arestat, căci după spargere, se îmbătase şi
făcuse scandal.
— E aci, acest mizerabil? întrebă el,
― Da, răspunse comisarul.
― Aşi vrea să-1 văd.
― Pentru ce?
— Uitaţi-vă de ce; el a pătruns la mine, la două dimineaţa, fără să deştepte pe nevastă-mea şi
aş voi să ştiu cum a procedat dânsul !
*
D. X... aşteaptă la poarta cimitirului convoiul unui bun prieten. Invitaţia indică ora 3. E insă
ora 3 şi jumătate, iar convoiul nu se vede. Or, răposatul era ştiut ca unul care totdeauna era în
întârziere.
X. se mai uită la ceas şi oftează: ― Sărmanul George! Totdeauna acelaşi!...
*
123
Redactorul unui ziar a cumpărat 3 kilograme de zahăr tos, pe care î1 găseşte amestecat cu
nisip alb, foarte fin.
El face să apară în ziar următoarea ameninţare:
„Am cumpărat zahăr la un negustor localnic în care am găsit 1/2 kg. nisip. Dacă negustorul
care m-a înşelat in acest fel, nu-mi va trimite acasă la mine 3 kg. zahăr bun, în interval de 24 ore, îi voi
da numele în ziar―. În interval de 24 ore, a primit câte 3 kg. zahăr de la 5 negustori.
*
Un ţăran lovind cu tăişul toporului câinele vecinului, care voise să-l muşte, fu adus înaintea
judecătorului care îl întreabă de ce a omorât câinele; ţăranul spuse că pentru a se apăra.
— Trebuia să-1 loveşti cu coada toporului, îi zise judecătorul.
― Aşi fi făcut-o, răspunse ţăranul, dacă ar fi voit să mă muşte cu coada, şi nu cu dinţii.
*
Unul, sărac cu duhul, reamintind unei mari artiste succesul ei din tinereţe, îi zice:
― Ce voiţi! Nu se poate să fi fost şi să tot fii.
― Ba da! i se răspunse. Să poate să fi fost un imbecil, şi să fii încă.
*
Redeşteptarea disperatului
- Ptti. ! Comedia naibii! ! Uitai să dau foc mangalului !.
*
În Leningrad, un monarhist, un comunist şi un moldovean — care nu aparţineau la nici un fel
de partid politic — discutau chestiunea de a şti lângă cine, fiecare din ei, ar voi să fie culcat după
moarte.
― Eu, ― zise monarhistul ― aş voi să fiu culcat lângă împăratul Alexandru III.
― Eu, ― zise comunistul ― aş voi să fiu culcat lângă Lenin,
― Şi eu ― zise moldoveanul ― lângă d-na Măgureanu.
― Eşti nebun ? Ea trăieşte !
124
― Şi eu ? Eu sunt mort ?
*
În ora de religie.
Preotul. — Şi ce-a făcut patriarhul Abraham, când a simţit că moartea se apropie.
Samuel Levy. — Şi-a asigurat viaţa pentru 100.000 lei la Soc. „Urania― Bucureşti.
*
La curtea cu juri din Bury, un ţăran fu acuzat de a fi furat o gâscă; prevenitul aduce un martor
care depune că a văzut pasărea la ţăran, de când era încă un boboc.
Un irlandez, acuzat în urmă de a fi furat o puşcă, găseşte acest mijloc de apărare aşa de bun,
încât angaja pe unul din compatrioţii lui care să mărturisească că-i cunoştea puşca, de când încă era
pistol.
*
O doamnă engleză închinând casa complet mobilată, chemă un portărel ca să dreseze
inventarul. Pe când acesta îşi făcea lucrarea, ea se absentă pentru câteva ore.
La reîntoarcere, găseşte pe grefier culcat pe covor, în sala de mâncare, sforăind ca o maşină,
iar în capul unei pagini din inventar, aceste două linii, ultimele pe care portărelul le scrisese:
„Două butelii de whisky pe bufet. O bibliotecă turnantă. O bibliotecă turnantă. O bibliotecă
turnantă―.
*
― Cât vrei pe acest ceas de ocazie ? ― întrebă clientul pe anticar.
― 500 franci,
― E scump. Merge cel puţin?
― Admirabil. Numai să ştii cum să te serveşti de el. Când el arată 12 şi sună 5, trebuie să ştii
că e ora 2 şi jumătate.
La un revelion.
Se aduce pe o tablă de argint o curcă friptă care se aşează pe masă. X... avea locul lui chiar în
faţa rumenitei curci.
― Ah,! strigă el, m-au aşezat lângă curcă!
Dar cum vecina sa făcu un gest de indignare auzindu-l el se grăbeşte să adauge, arătând curca:
― Vorbeam de cea care e friptă!
125
ANUL III, IANUARIE ― DECEMBRIE 1928
DIN LUNĂ ÎN LUNĂ 185

(faptele şi evenimentele remarcabile care s-au produs în luna expirată.)
186
În alte ţări.
O senzaţională invenţie în muzică

La Berlin, în faţa unei săli în care se aflau personalităţi marcante din lumea artelor şi literelor,
profesorul Leo Theremin a făcut o demonstraţie cu un aparat ce pare menit să revoluţioneze muzica
modernă.
Invenţia sa este miraculoasă prin aceea, că fără să atingă misteriosul aparat, printr-o simplă
mişcare cabalistică a mâinilor, provoacă sunete ce nu se aseamănă, ca timbru, cu sunetele nici unuia
din instrumentele muzicale de până acum. Cheia acestei invenţii este ţinută secretă de inventator, care
se mărgineşte a da explicaţii vagi celor ce vor precizări tehnice.
Succesul acestei demonstraţii a fost atât de mare, în cât profesorul Theremin a plecat în
turneu. La Paris a obţinut un adevărat triumf. Impresarii au şi început să se războiască pentru obţinerea
de angajamente în centrele mari ale lumii.
E de remarcat că la Berlin, publicul urmăreşte cu un mai viu interes aceste audiţii, de cât
concertele date în faimoasa sală Filarmonica. Virtuoşii au început deja să se îngrijoreze, iar
compozitorii să întrezărească deschizându-se orizonturi noi. („Le Journal―)
Ungaria se înarmează
Un tren în vagoanele căruia era marfa declarată „accesorii de maşini― este oprit la graniţa
dintre Austria şi Ungaria şi vizitat. În loc de accesorii de maşini, vameşii unguri constată o mare
cantitate de mitraliere, trimise din Italia cu destinaţia unei staţiuni din Polonia. Aceste mitraliere în loc
să fie refuzate în tranzit, dacă într-adevăr ar fi fost pentru Polonia — au fost confiscate de autorităţile
ungureşti în folosul statului.
Aceasta dovedeşte că Ungaria se înarmează, împotriva clauzelor militare ale tratatului de la
Trianon, căci Polonia a dezminţit, că acest vagon cât şi alte multe muniţii şi arme, deja oprite în
Ungaria, ar fi fost ale ei.
Natural că acest fapt descoperit, a emoţionat puterile Micei Antante, care au luat măsurile
dictate de această împrejurare.
Rezultatele bolşevismului
Trotsky în o convorbire avută cu un gazetar, a declarat că regimul actual în Rusia, nu e
dictatura proletariatului, ci o dictatură personală. Revoluţia a avut de rezultat înlocuirea vechiului
sistem capitalist, printr-un regim care a creat o nouă burghezie în oraşe, ca şi la sate. La ţară creşte
mereu numărul ţăranilor înstăriţi, iar în oraşe, negustorii şi speculatorii burghezi, au acaparat 70 la sută
din comerţul interior. Se poate spune, fără exagerare, că speculaţia constituie primul resort al întregii
vieţi economice. Al doilea, punct al programului revoluţionar: emanciparea lucrătorilor, se poate uşor
185
„REVISTA POŞTELOR ŞI TELEFOANELOR‖, Anul III, 1928, p. 54
186
126
constata, că tocmai proletariatul e cel ce suferă mai mult după urma crizei economice. Ziua de lucru a
ajuns la 9 şi 10 ore, cu un salariu de pomană.
Trotsky a adăugat că nu cunoaşte altă ţară, în care clasa lucrătorilor să aibă o situaţie atât de
tristă ca acea care există în Rusia, care se crede stăpânită de proletariat. (Excelsior)
Uniunea Internaţională de ajutorare

Convenţiunea de la Geneva din 12 Iulie trecut, care a creat „Uniunea internaţională de
ajutorare în caz de calamitate publică―, a fost semnată până acum de guvernele din Belgia, Bulgaria,
Columbia, Cuba, Danzig, Ecuador, Finlanda, Franţa, Germania, Guatemala, Italia, Monaco, Polonia,
România, Spania şi Uruguay.
Uniunea e o federaţie de guverne care adopta un pact de mutualitate pentru a se ajutora în
calamităţi,—pentru a încuraja ajutorările internaţionale prin amenajarea metodică a resurselor
disponibile—şi a prepara orice progres de drept internaţional în acest domeniu. („Le temps―)
Funcţionari necredincioşi condamnaţi la moarte

Un director comercial şi ajutorul său de la Banca Statului, din Rusia, departamentul
cerealelor, au fost condamnaţi la moarte, cu confiscarea tuturor bunurilor, pentru că au procurat unele
informaţiuni comerciale considerate secrete, la diverşi comercianţi care sau făcut astfel părtaşi la
această vină.
Congres internaţional de rabini

În ziua de 28 Decembrie a avut loc în Mayence, un congres de rabini.
Congresul a hotărât, în unanimitate, să creeze la universitatea din Ierusalim un institut iudaic,
la care să se adauge catedre de artă, de ştiinţe şi de literatură israelită, cum şi o catedră de idiş.
Delegatul universităţii din Ierusalim s-a oferit să găsească în America, mijloacele financiare necesare.
*
Colonel Lindbergh a bătut un nou record în aviaţie. Pornind cu avionul din Washington, el a
zburat până în Mexic, fără escală, peste 5000 kilometri. A zburat neîntrerupt 26 ore. Entuziasmul în
America e de nedescris. Ziua de 14 Decembrie a fost declarată sărbătoare naţională.
*
Se studiază posibilitatea ca viitoarea sesiune a Consiliului Ligii Naţiunilor să se întrunească la
Roma.
*
Consiliul de miniştrii spaniol a hotărât ca excedentul budgetului pe 1927 să servească la
restituirea obiectelor proprietarilor pe care aceştia le-au pus în gaj la Muntele de pietate şi a căror
valoare nu depăşeşte 25 pesetas.
*
Între Franţa şi America se proiectează încheierea unui pact de pace perpetuă. Negocierile au şi
început.
*
Mussolini dorind să sublinieze printr-un gest de solidaritate umană, legătura de alianţă italo-
albaneză, a decis să trimită în regiunea Scutari, importante ajutoare în alimente şi îmbrăcăminte care se
vor distribui celor nevoiaşi în mod gratuit.
127
*
D. Poincaré a comunicat în scris doamnei Maria Verone, preşedinta „Ligii drepturilor femeii―
că guvernul a decis să sprijine la Senat amendamentul stabilind dreptul femeilor de a vota şi de-a fi
alese în alegerile municipale.
*
Guvernul României, răspunzând cel dintâi apelului făcut de Consiliul Ligii Naţiunilor în
Septembrie trecut, a comunicat că contribuie la stabilirea refugiaţilor armeni, în republica Erivan, cu
10.000 lire sterline (apr. 8.000.000 lei).
Morminte de o vechime de 30.000 ani

Din Moscova se anunţă, că în Rusia s-au făcut descoperiri arheologice senzaţionale. După o
comunicare prezentată la conferinţa arheologilor ruşi, s-au găsit în peştera „Sjuren― morminte cu o
vechime mai mare de 30.000 de ani.
Sic tranzit gloria mundi

Dezbrăcaţi de orice urmă de putere şi de autoritate, din cauza opoziţiei lor contra regimului lui
Stalin, Trotsky, Zinoviev, Kamenev, Rakowsky şi Smirnov au fost reduşi la umilitoarea situaţie de
lucrători într-o uzină moscovită de pielărie.
Toţi aceşti fruntaşi bolşevici s-ar fi mulţumit, la urmă, şi cu situaţia lor de muncitori în uzine ;
dar, în ultimul moment, au fost deportaţi în Siberia, pentru a fi făcuţi inofensivi prin punerea lor în
imposibilitate de a mai influenţa masele împotriva actualei conduceri a Republicii sovietice.
Faimosul Dr. Rakovski a fost depărtat în guvernământul Wiatka, la 500 kilometri de linia
ferată.
Călătoriile şcolarilor în străinătate

Ambasadorul Franţei la Londra, a prezidat în ziua de 7 Ianuarie o reuniune a asociaţiei
însărcinate să organizeze călătoriile şcolarilor în străinătate. El a declarat, între altele, că d. Briand
poartă cel mai mare interes scopului urmărit de această asociaţie.
Ministerul afacerilor străine francez, — a zis ambasadorul — socoate în adevăr, că contactul
între copii diferitelor ţări, ar pregăti drumul unei mai bune înţelegeri intre naţiuni, completând astfel
opera la care s-a consacrat, el şi colegul său britanic, sir Austen Chamberlain.
*
Un submarin american s-a scufundat la Princetown, în urma ciocnirii cu un torpilor. Pe bordul
submarinului se aflau 53 persoane.
*
Preşedintele Statelor Unite din America, Coolidge, a fost forţat să-şi bandajeze mâna în urma
atâtor numeroase strângeri de mână date celor 3300 persoane venite la Casa Albă să-l felicite, cu
prilejul anului nou.
Şi anul trecut, a păţit-o la fel.
128
DE LA NOI 187
Un panteon al voievozilor moldoveni
Autorităţile ieşene, în drept, au anunţat hotărârea luată ca osemintele marelui domnitor Gr.
Ghica Vodă şi ale domniţei Elena, să fie depuse intr-o criptă, construită în catedrala Mitropoliei din
Iaşi.
În legătură cu aceasta, aflăm că I. P. S. S. Pimen, proiectează ca şi osemintele altor voivozi
moldoveni, îngropaţi în diferite regiuni ale ţării, să fie aduse la Iaşi şi depuse toate în catedrala
Mitropoliei Moldovei.
Sfânta catedrală va deveni astfel un panteon al voivozilor Moldovei.
Profanare de cimitir
La Piatra-Neamţ, rău-făcători au profanat cimitirul evreiesc. Ştirea a produs o adâncă
impresiune.
Toată lumea aşteaptă cu nerăbdare rezultatul anchetelor rânduite, spre a cunoaşte pe aceste
hiene omeneşti.
MOZAICURI 188
Vestigii pierdute
Neamul masculin cedează una câte una din prerogativele sale, femeii care se emancipează.
Iată un exemplu :
„D. Vasile Alexandru din Bucureşti strada... a făcut acestui tribunal acţiune de divorţ înreg. la
No...., contra soţiei sale, d-na Lina V. Alexandru pentru motive de injurii grave, lovire şi părăsire de
domiciliu... !―
Greşeli de tipar... Regrete...

„Ne aducem aminte, cu plăcere de locul de frunte pe care-l ocupau serviciile noastre în trecut,
graţie punctualităţii şi exactităţii cu care se defectau zilnic―... (efectuau).
Din regulamentul de transporturi...

„Funcţionarii publici au dreptul la un număr de 12 căsătorii pe an ; iar femeile funcţionare
numai la 6... (călătorii).―
Gânduri simple. .
Un adversar ori cât de înverşunat, este mai puţin periculos de cât un prieten, care te urmează
fără convingere.
187
188
129
Dacă credinţa ta cinstită iţi spune că acţiunea celor din jurul tău e greşită, luptă să o înlături,
fără a asculta de altceva, decât de propria ta conştiinţă, singura pe care trebuie să cauţi a o mulţumi.
Soluţiunile cele mai simple sunt şi cele mai grele, pentru că nimeni nu se gândeşte la ele.
Găseşti mai multă mulţumire sufletească luptând pentru mărginirea dorinţelor care sunt
nelimitate, decât pentru satisfacerea tuturor, ceea ce este o imposibilitate,
*
Nedumerire...
De ce „procesului verbal―, i se zice „verbal―, când el este în scris ?...
La şcoalĂ
Profesorul. — Care sunt cei patru evanghelişti ?
Elevul — Cei patru evanghelişti sunt în număr de… trei : Luca şi Matei !
FEL DE FEL DE ÎNSĂILĂRI 189
Cărţile de vizită
Altă data, la epoca anului nou, se schimbau numeroase cărţi de vizită. Acest obicei nu mai e
astăzi la modă, dar de acest lucru nu trebuie să ne plângem, întru cât devenise o banală formalitate,
care nu mai înseamnă aproape nimic. Cu toate acestea, sunt împrejurări când ea e indispensabilă, aşa
că, câteva recomandaţii de ordin practic nu strică.
În toate, se afirmă, că simplicitatea e perfecţiunea.
Aceste mici cartoane, fiind menite să ne reprezinte în lipsa noastră, mulţi indivizi dându-şi
prea multă importanţă personalităţii lor, fac din ele o bogată nomenclatură de titluri şi de calităţi.
Ori, ei nu-şi dau seama că, în acest chip, dau la iveală unul din cusururile lor: ridicula lor
vanitate.
Negreşit că unii oameni de afaceri, sunt forţaţi să arate calităţile sau profesiunile lor, dar
trebuie să aibă grijă ca să nu se servească de aceste cărţi în relaţiunile lor mondene şi în toate cazurile,
să se păzească de a pune sub numele lor titlurile lor onorifice.
Un bărbat, nu trebuie nici odată să pună cuvântul „Domnul― înaintea numelui său.
O femeie, din contra, trebuie totdeauna să puie cuvântul „Doamna― urmat imediat de
pronumele soţului său.
Un bărbat, poate, după voie, să pună sau nu adresa sa; o doamnă nici odată pe a sa.
Astăzi se îngăduie şi domnişoarelor să aibă cărţi de vizită ; dar nu vor pune niciodată adresa în
josul cartonului.
Cartonul trebuie să fie simplu, nu cu mărgini aurite sau alte fantezii, iar tiparul să fie curat,
numele şi pronumele scrise cu cursive sau cu capitale.
189
130
Mult e dulce şi frumoasă...

Ne tot plângem că în Ardeal, se schimonoseşte limba românească, prin diferitele reclame ale
negustorilor d-acolo. Dar, ce să zicem noi de tăbliţa oficială a Municipiului Bucureşti, pe care stă scris
cu litere mari „Strada Piaçia Amdi―
Iarna şi animalele
Iarna e un sezon în particular penibil pentru păsările care nu se bucură de foloasele prevederii
umane.
Unele, incapabile să-ndure rigorile temperaturii, fug în zbor către cerurile mai îndurătoare, iar
acelea, care ca codobatura nu pot zbura mult timp, traversează marea pe spinările berzelor,
cocostârcilor şi altor păsări migratoare.
Altele care nu pot să plece, şi nici să găsească ce se mănânce, trec sezonul într-un somn inert,
în cursul căruia ţesuturile lor organice, ne mai fiind alterate prin acţiunea forţelor vitale, n-au nevoie de
a fi alimentate. Multe altele, sunt destul de îndrăzneţe ca să braveze frigul, dar se văd lipsite de
alimentele ordinare : insecte, fructe etc., dar o scot la capăt, prin schimbarea regimului. Sturzul goneşte
melcul pe care-l dibuieşte în dosul zidurilor de pământ şi al foilor ce-l adăpostesc. Piţigoiul, forţat de
nevoie, devine carnivor. El ciupeşte din carnea de pe scaunul măcelarului şi din blidul câinelui şi
înghite uleiul cu care se ung roţile trăsurilor.
Dar cele mai nenorocite animale, sunt poate pisicile rătăcitoare. În cartierul Observatorului ele
se adună în mare număr, în pivniţele clădirilor în construcţie ale Institutului de arte şi de arheologie şi
ar pieri fără îndoială de foame, dacă persoanele caritabile ale cartierului nu s-ar grăbi să le vină în
ajutor zilnic cu hrană. (Le Matin)
Preziceri pentru 1928

Oracolele astrologilor nu mai sunt enigmatice. Cu ce preciziune nu ne prezic ei astăzi
evenimentele celui mai apropiat viitor !
Pentru 1928, prevestitorii moderni anunţă mari şi îngrozitoare lucruri. Mai întâi o răscoală a
Arabilor din Palestina; Ierusalimul ar fi focarul insurecţiei musulmane.
Balcanii vor fi, în primăvară, izvorul complicaţiilor diplomatice care vor pune faţă în faţă
Albania, Iugoslavia şi Italia.
La 19 Mai, o panică va turbura toate pieţele mari financiare. Zilele cele mai critice ar fi cele
din 20 Martie, 9 Aprilie, 3 şi 16 Mai.
In Iunie şi Iulie, o criză politică se va deschide la Quirinal ca să ajungă, la 29 August, la
evenimente de o particulară gravitate.
La aceiaşi epocă, echilibrul Imperiului britanic va fi serios compromis; se prevede falimentul
Societăţii Naţiunilor.
În Octombrie, un război european e probabil; prevestitorii bine informaţi Îi atribuie chiar de
acum o durată de 42 luni.
Vor fi cutremure de pământ în Balcani şi Arhipelag, nici Japonia nu va fi scutită.
Dar pentru a vărsa puţină mângâiere în inimile contemporanilor noştri, ne grăbim să adăugăm
că timpul va fi splendid, ceea ce ne va face să uităm cuptorul verii 1927.
Facă Dumnezeu ca profeţii de rău augur să se fi înşelat groaznic în predicţiile lor şi că numai
previziunile meteorologice să se realizeze. (Excelsior)
131
Auzul la mari depărtări

Depărtarea până la care vocea omenească poate fi auzită, atârnă de diferite împrejurări. Peste
ape se aude mai departe decât peste uscat, pe ger mai departe decât pe căldură, de jos în sus mult mai
departe decât de sus în jos.
O experienţă a lui Hulton în Anglia arată că aceeaşi voce se aude pe apă de două ori atât de
departe ca pe uscat. În ţinuturile polare, călătorul englez Parry a auzit adesea convorbiri obişnuite de la
o depărtare de 1 1/2 km; unul din însoţitorii lui cu auzul şi mai fin, chiar de la 2 km. Aceasta era pe un
frig de 28 grade sub zero, dar tot aşa de bine se aude şi la un ger mai puţin aspru.
Nichelson spune că noaptea, de pe podul Westminster din Londra, se aud vocile lucrătorilor
din Battersea, care e la o depărtare de patru până la cinci kilometri. Strigătul sentinelelor de la
Portsmouin pe ţărmul englez se aude noaptea lămurit până la Rida, pe insula Wight, la şapte kilometri.
Hohotele marinarilor de pe un vas de război de la Spitehead s-au auzit, de asemenea, cale de un ceas
până la Portsmouth,
Mai de mirare este încă ceea ce afirmă Derham şi Yound despre Gibraltar, de unde vocea
omenească ar străbate, pe timp senin şi fără vânt, până la 17 kilometri peste apă. La Grand Canon din
Colorado două persoane se pot înţelege prin strigăte de la o depărtare de 29 de kilometri.
În genere se poate admite că în aerul mai des, sunetul se propagă mai departe decât în cel mai
rar; s-a observat insă uneori şi contrarul. Astfel Bravais şi Mortins au auzit un diapazon fixat pe o cutie
de rezonanţă, de la o depărtare de 550 de metri pe culmea muntelui Faulhorn, unde aerul e pe jumătate
mai puţin des ca în şes.
Păianjenul barometru
Păianjenii anunţă ploaia sau timpul frumos, prin felul cum îşi ţes pânza. Când e să ploaie sau
să bată vântul, păianjenul scurtează mult firele care formează pânza, şi rămâne în starea aceasta, cât
timpul rămâne nesigur. Când firele sunt lungi, timpul va fi frumos, iar după mărimea lor, se poate
calcula cât vremea va fi bună.
Dacă păianjenul stă nemişcat, trebuie să ne aşteptăm la ploaie, iar dacă lucrează în timp ce
plouă, aceasta va ţine puţin şi va fi urmată de timp frumos invariabil.
Când păianjenul îşi schimbă pânza la 24 ore şi schimbările acestea se fac intre orele 18 şi 19,
se poate conta pe o noapte frumoasă.
NOTE VESELE 190
Discuţie conjugală.
Doamna. Ce mai rochie frumoasă am văzut azi!
Domnul. (presimţind nenorocirea) Ce spui !
Doamna. Da... şi aşi voi s-o am.
Domnul. O să-ţi atrag atenţia că e a 6-a în 6 săptămâni.
190
132
Doamna. Atunci, mă refuzi?

Domnul, (hotărât) Da...
Doamna, (plângând cu spasme) Mizerabile... o să faci să mor de supărare... şi tot tu o să fii în
pagubă... înmormântarea mea o să te coste mai mult ca o rochie...
Domnul. Nici vorbă... Dar va fi o cheltuială pe care nu voi fi silit să o fac în toate săptămânile.
La judecătorie.
Avocatul. — Protestez contra afirmaţiunilor d-lui procuror că clientul meu e un otrăvitor al
poporului, că falsifică vinul. Aci, domnule judecător, vă prezint factura prin care se dovedeşte că
clientul meu a cumpărat vinul direct de la Domeniile Coroanei. Această factură e certificatul de naştere
al vinului clientului meu...
Procurorul. — Domnule avocat, recunosc acest certificat de naştere... dar de ce nu ne
prezentaţi şi actul de botez al vinului ?...
Numai bucurii.
Doi cerşetori care nu se văzuseră de mult, se-ntâlnesc... mare bucurie I
— Ce mai faci ?, cum mai merg treburile, întreabă unul pe celălalt.
— Cum să meargă? Aşa şi aşa, acasă însă numai bucurii!
— Ei bravo, asta e ceva nou! Parcă te războiai totdeauna acasă cu nevastă-ta...
— Ei da! Dacă azvârle nevasta cu oala în capul meu şi nu nimereşte, mă bucur eu ; în schimb,
dacă îi azvârl eu în cap cu cizma şi nu nimeresc, se bucură dânsa, şi astfel o ducem numai în bucurii !!
*
— Faceţi-vă milă şi pomană şi daţi-mi ceva să mănânc.
— Aşteaptă puţin până vine soţul meu.
— Mulţumesc, eu nu sunt canibal.
*
Frederic Morel traducea un manuscris grecesc, când e anunţat, că soţia sa care bolea de câtva
timp, îi e foarte rău şi că voia să-i vorbească.
—N-am decât două perioade de tradus şi voi veni apoi s-o văd.
Un al doilea trimis, vine şi-i spune că e în ultimele momente.
N-am decât două cuvinte să scriu, zise Morel, du-te, că te ajung.
După un moment, i se spune că a murit.
— Sunt foarte mâhnit, spune el; era o femeie cum se cade. Şi..... continuă să traducă.
*
Un măcelar duce pe fiul său la un doctor. Acesta după ce-l examinează îi spune :
— O să-l cântăreşti de două ori pe săptămână.
— Cu oase ?
133
La cazarmă
Se-nvaţă soldaţii cum să se orienteze noaptea.
— Spune-mi, zice locotenentul unuia dintre ei, pentru a vedea dacă lecţia a fost înţeleasă :
când ai steaua polară înaintea ta, ce ai în spate.
În spate am... am... raniţa.
*
— Atât de puţină dulceaţă îmi dai ?
— Nu e pentru tine, e pentru fratele tău.
— Atât de multă ?
*
— E foarte uşor: ia-o la dreapta, ia-o la stânga, ia-o în toate părţile.
*
Worms negustorul de haine gata, vorbea cu Bloch, când intră un client ce voia să cumpere un
pantalon.
Worms îi arată unul care era bunişor.
— Cât?
— 20 franci
— N-aveţi altul?
— Da, iată acesta. Cred că o să vă vină bine. E croit după ultima modă.
Clientul îl încearcă, băgând şi mâinile în buzunare, apoi spune :
— Cât?
— 30 franci.
— Bine; împachetează-mi pe ai mei. Când clientul a ieşit, Bloch spune.
— Nu înţeleg de ce el a cumpărat pe cel de 30 franci. Cellalt era mai bun.
— Să-ţi spun, Bloch: în buzunarul din dreapta, pusesem un vechi portmoneu gol.
*
Un individ vine înaintea judecătorului de pace din împrejurimile lui Bruxelles. Este acuzat că
s-a scăldat într-un râuşor, unde se interzicea acest sport, O prea vizibilă pancartă lămureşte că: „e cu
desăvârşire oprit de a intra în râuşor, pentru a se scălda...
Preşedintele (către agentul fluvial) — Aţi văzut pe prevenit în râu ?
Agentul. — Da, domnule preşedinte, sau mai exact, l-am văzut ieşind din râuşor...
Preşedintele — L-ai văzut intrând ?
Agentul. — Nu, domnule preşedinte.
Preşedintele (citind sentinţa) — Având în vedere că e oprit de a intra în râu, dar că nu e oprit
de a ieşi... pronunţă achitarea acuzatului.
134
1. Am auzit, dragă băiete, că minţi 3. Drin! Drin!

foarte des... şi ăsta e un lucru foarte
rău....
4. Uite! cineva sună, du-te de-i

2. Trebuie să ai curajul să spui
deschide, iar de-ntreabă de mine, să-i
totdeauna adevărul, chiar dacă ai şti
spui că nu sunt acasă!
că vei muri…
Un anunţ
De închiriat o cameră mare în dosul băcanului, care se poate despărţi în două.
La teatru
El. Ai luat binoclul?
Ea. Da, insă nu pot să mă servesc.
El. De ce ?
Ea. Am uitat inelele şi brăţara.
Tânăr prevenitor.
Domnişoara romantică. Din acest loc s-a aruncat o domnişoară în mare. Un tânăr ofiţer foarte
curajos, luptând cu valurile furioase, a salvat-o şi apoi a luat-o de soţie...
Tânărul practic. Vă previn domnişoară că eu nu sunt ofiţer, că nu ştiu să înot şi n-am poftă să
mă însor...
Un tată spune copilului său.

— Uite a venit barza şi ţi-a adus un frăţior, hai să-l vezi.
137
— Aş voi să văd întâi barza, papa.
Noroc
— Ai auzit că prietenul tău Popescu a fost arestat chiar în ziua cununiei ?
— Ce spui, domnule ! Ei bine, omul ăsta m-a uimit cu norocul lui !
*
Soţia. — De ce te uiţi cu atâta insistenţă la ceas, de când iţi vorbesc.
Soţul. — Vreau să văd care din voi doi se va opri întâi.
*
Ea. — M-am măritat cu tine, cu toate că alţi trei mai alergau după mine.
El. — O! de ce n-au alergat şi mai repede.
*
— Nervi mei sunt atât de zdruncinaţi, că de săptămâni întregi nu mai pot închide ochi. Ce să
fac?
— Luaţi lecţii de box. Eu după prima lecţie, n-am mai putut deschide ochii timp de 3 zile.
O Tempora.
— Să-ţi fie ruşine. Când eram logodiţi nu-mi vorbeai aşa !
— Alte timpuri! Pe vremea aceia nu-mi cereai parale.
*
— Eu nu m-aş mărita decât cu un erou !, spune o domnişoară urâtă şi cam trecută.
— Numai un erou ar lua-o de nevastă, remarca alta.
*
— Aşi vrea, domnişoară, să fiu căţeluşul d-voastră!
— Dar eu n-aşi vrea să plătesc pentru d-voastră, taxa pe câini! (Jugend)
*
Un ţăran se duse să consulte pe un avocat într-o afacere a sa. Avocatul după ce a studiat-o, îi
spune că o va câştiga. Ţăranul şiret, care ştia fără îndoială cât preţuiesc astfel de asigurări, plăti
consultaţia şi după aceia, serios, îl întrebă pe avocat: „Acum după ce ţi-am dat banii, spune-mi drept,
fără-nconjor, tot am să câştig procesul ?―
CURIOZITĂŢI 191
Iarna din 766 a început la 1 Octombrie şi se întări gradat, în fiecare zi până în Februarie. Gerul
fu aşa de mare că Bosforul şi Marea Neagră au îngheţat până la 30 picioare (10 metri) adâncime aşa că
se trecea, cu piciorul din Asia în Europa.
191
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR‖, Anul III, 1928, p. 64
138
Pentru revizuirea tratatului de la TRIANON

Liga formată pentru revizia tratatului de la Trianon a lansat o proclamaţie către poporul ungur,
invitându-l să facă rugăciuni în ziua anului nou la prânz, pentru reuşita încercării Lordului
Rothermeere. Slujbe religioase vor fi celebrate în acest scop în toate bisericile!! .
O alenă gigantică.
Pescarii din insula Baba, în golful Caraci, au prins o balenă care cântăreşte 10.000 kg !
Flotila de pescari se afla la o distanţa de 20 km de bază sa, când cetaceul s-a prins în teribilele
năvoade aranjate de pescari. Balena s-a zbătut furioasă, ca să scape de prinsoare, dar n-a izbutit decât
să târască bărcile şi năvoadele la o distanţă de 15 km de la locul unde a fost capturată.
După sforţări uriaşe, monstrul marin a fost învins şi adus pe plajă.
MAXIME, 192
 Poţi sili poporul să urmeze principiile justiţiei şi raţiunii; nu poţi însă să-1 faci să le înţeleagă.
(Lun-Yu).
 Sunt destul de tare, când cinstea şi dreptatea sunt cu mine (Marc Aureliu).
 Dreptatea excesivă, devine nedreptate, (Cicerone).
 Din discuţia în comun, acel care e învins obţine cel mai mare profit, pentru că el învaţă ceea ce
nu ştia încă. (Epicur)

Un record.
Ziarul „Sunday Times― raportează că la 14 Ianuarie la Ponce City în Statul Oklahoma,
individul Thomas Sloan, originar din Irlanda, şi-a celebrat a 115-a aniversare. Cizmar, a avut cinstea să
facă ghete lui Abraham Lincoln (fost preşedinte al Statelor-Unite din America în două rânduri, mort
asasinat în 1864. N. R.).
Sloan susţine că el datorează lunga lui viaţă, abstinenţii complete de la alcool şi aversiunii
pentru medici şi medicamentele lor.
În 10 ani CEKA a făcut 3.000.000 ictime.

CEKA îşi serbează acum a 10-a aniversare. Ea a fost întocmită de Lenin şi Trotsky în
Decembrie 1917 şi a continuat să funcţioneze, sub acest nume, până în Februarie 1921 de când ia
numele de GPU (departament politic).
192
„Revista Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor‖, Anul III, 1928, p. 71
193
„Revista Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor‖, Anul III, 1928, p. 110
139
Până în Septembrie 1921, cifra oficială a execuţiilor ordonate de CEKA este de 1.766.118
compusă în chipul următor: 3.775 institutori, 8.800 medici (bărbaţi şi femei), 405.250 „intelectuali―,
1243 preoţi, 290.000 soldaţi, 192.350 lucrători, 864.700 ţărani.
De atunci, nici o cifră oficială n-a mai fost publicată ; dar, bazându-ne pe executările anunţate
prin presa sovietică şi ţinându-se socoteală de numeroasele execuţii care n-au fost anunţate, cifra cea
mai redusă a estimaţiunii asasinatelor datorite poliţiei sovietice se ridică la minimum 3 milioane de
inşi. (Excelsior)
12 milioane de automobile circulă în Statele Unite.

În Statele-Unite circulă actualmente 12 milioane de automobile, a căror întreţinere (benzină,
şoferi, reparaţii, etc.) se cifrează la 11 miliarde dolari (1760 miliarde lei).
După ultimele documente militare oficiale ale Ministerului de război francez pierderile
armatei în Marele război a fost de 1.358.862 morţi, din care 361.854 dispăruţi.
Pierderile germane în morţi ar fi de 1.178.341, cifra stabilită de Uniunile combatanţilor
germani.
NOTE VESELE 194
Un individ, însurat a doua oară, regreta într-una prima sa soţie.

— Ah ! domnule, îi zise cea de a doua, te rog să crezi că nimeni nu o regretă mat mult ca
mine.
*
La Bucureşti, la Fundaţia Carol, un cunoscut docent al Facultăţii de drept, într-o conferinţă,
„despre drepturile femeii― a relevat faptul că în numeroase ţinuturi din America, numărul bărbaţilor
întrece cu mult pe cel al femeilor. În glumă, conferenţiarul adaugă: „recomand dar doamnelor, să
călătoriţi într-acolo―.
Indignată, o auditoare se ridică şi părăseşte în mod ostentativ sala.
La aceasta, docentul nu-şi pierde cumpătul şi spune : „dar n-am înţeles să vă grăbiţi atât de
mult―.
*
— E de neînţeles de ce d-nii deputaţi votează totdeauna şi fără discuţie toate creditele ce li se
cer pentru închisori, dar fac mari dificultăţi şi chiar refuză credite pentru şcoli.
— Să nu te miri, dragul meu, căci lucrul e foarte firesc. La şcoală ei nu se vor mai întoarce, pe
când la puşcărie...
*
Într-o zi un abonat din reţeaua Ploieşti cere domnişoarei de la Centrală, să-l pună în legătură
cu oficiul Urlaţi.
194
140
După câteva minute, domnişoara cheamă pe abonatul care i-a cerut legătura şi îi anunţă
stabilirea comunicaţiei.
— Allo! Urlaţi la telefon!
*
Dacă pleci la război, fă o rugăciune; dacă pleci pe mare, fă două; iar dacă te însori, fă trei.
*
Se aduce pe o tavă de argint o curcă friptă care se aşează pe masă. X... avea locul lui chiar în
faţa rumenitei curci.
— Ah ! strigă el, m-au aşezat lângă curcă !
Dar cum vecina sa, făcu un gest de indignare auzindu-l, el se grăbeşte să adauge, arătând
curca:
— Vorbeam de cea care e friptă!
*
— Cât vrei pe acest ceas de ocazie? întrebă clientul pe anticar.
— 500 franci.
— E scump. Merge cel puţin ?
— Admirabil. Numai să ştii cum să te serveşti de el. Când el arată 12 şi sună 5, trebuie să ştii
că e ora 2 şi jumătate―
Un extras de cont.
Din conturile pe anul 1821 ale bisericii Sf. Mina, din jud. Dolj s-a găsit un zapis al zugravului
Tudose Marin, care pentru micile reparaţiuni ce făcuse picturilor din biserică, cerea parohului
Ioanichie să-i plătească suma de lei 35 (trei zeci şi cinci) lei vechi.
Cuprinsul zapisului
1. Am pus coada nouă cocoşului lui Sf. Petru şi i-am îndreptat creasta… Lei 2
2. Am legat de cruce pe tâlharul din dreapta şi i-am pus un deget ... Lei 2
3. Am pus o aripă arhanghelul Gavrilă… Lei 4
4. Am spălat pe servitoarea lui Caiafa şi i-am pus roşu pe obraz… Lei 5
5. Am reînnoit cerul, am adăugat două stele şi am curăţat luna … Lei 8
6. Am înroşit focul din iad, am pus coadă lui Lucifer şi i-am ascuţit unghiile… Lei 4
7. Am reparat haina lui Sf. Anton şi i-am pus doi nasturi la antereu… Lei 2
8. Fiul lui Tobias care călătoreşte cu îngerul lui Gavril, i-am pus o cruce pe traistă … Lei 2
9. Am spălat urechile măgarului lui Vesalon şi i-am potcovit picioarele ... Lei 6
141

Cum putem scoate din cratiţe depozitul calcaros
Să se verse în cratiţele de porţelan, băi, chiuvete, sau vase de pământ ars, acid clorhidric diluat
în apă. Această soluţie dizolvă tot calcarul de pe vase, dar ne vom servi de un beţişor îmbrăcat cu o
bucată de cârpă la unul din capete, ca să frecăm pereţii vasului. Ne vom feri ca să nu cadă lichid pe
mâini. Pentru depozite care sunt mai de curând formate, e suficient să frecăm vasul cu cenuşă de lemn
udată cu oţet.
Curăţirea manuşilor de piele.

Mănuşile de piele curăţite cu benzină reiau curăţenia avută, dar devin mate. Pentru a le reda
lustrul primitiv ajunge de a amesteca în lichidul care va servi la curăţire, o mică linguriţă —
amestecând-o cu îngrijire — de talc în praf.
Băutura de smochine.
Vinul e azi excesiv de scump. Berea de asemenea şi nici nu e totdeauna bună. Voiţi reţeta unei
excelente şi ieftine băuturi? Iat-o : Tăiaţi în foarte mici bucăţele 5 sau 6 smochine. Introduceţi-le într-o
sticlă rezistentă de un litru. Adăugaţi două bucăţele de zahăr, umpleţi cu apă şi legaţi bine dopul.
După 15 zile, mulţumită fermentaţiei smochinelor, .veţi avea o băutură gazoasă, sănătoasa şi
mai puţin dulce decât aţi crede că va fi.
MAXIME 196
 Bea şi mănâncă cu prietenul tău, dar nu trata cu el afaceri băneşti.
 Lumea este asemenea ecoului : Vorbeşte de bine pe semenii tăi, pentru ca să se vorbească de
tine tot astfel.
 Omul de omenie dobândeşte consideraţie, prin felul generos cum îşi întrebuinţează bogăţiile
sale.
 Om superior este acela care, mai întâi, îşi pune vorbele în practică şi apoi vorbeşte potrivit
faptelor sale.
(Lun-Yu ― La morale des philosophes chinois 197)
 A nu dori, decât aceea ce se poate dobândi, a aprecia întotdeauna ceea ce iţi aparţine şi a păstra
o măsură logică în toate, înseamnă a obţine acea cumpănită aşezare a dorinţelor în cadrul
195
196
197
Confucius (sau Kong Fu Zi, n. 550 î.Hr.; d. 470 î.Hr.) a fost un filozof chinez, născut în regiunea Lu, filozof care a
influenţat decisiv gândirea asiatică. Dobândind o mare faimă ca învăţat şi dascăl, Confucius organizează o şcoală la care s-
au adunat, potrivit tradiţiei, 3000 de elevi. Discursurile, reflecţiile, aforismele culese de discipolii săi au fost grupate în 20 de
secţiuni ale lucrării „Cugetări‖ (Lun yu); aceasta este singura dintre cele 5 opere clasice ale confucianismului la care
Confucius a colaborat personal.
(Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Confucius). Lucrarea „Lunyu‖ a fost tradusă în multe limbi. Jurnalista JEANNA SAVA
a folosit se pare varianta franceză „La morale des philosophes chinois : extraite des livres classiques de la Chine et de
l'Annam― de Lanessan, Jean-Louis de (1843-1919), editura F. Alcan (Paris),1896.
Lucrarea poate fi obţinută în format PDF la adresa : „http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k1142216/texteBrut‖
142
realizărilor posibile, care numai astfel îţi poate deschide calea normală spre o mulţumire, dacă
nu întotdeauna deplină, dar cel puţin mai liniştită şi mai statornică.
NOTE VESELE 198

Văduve neconsolate.
Unei doamne îi murise soţul. Un domn ducându-se să o vadă, o găseşte cântând din harpă şi
surprins îi zice :
— Ah ! Dumnezeule ! mă aşteptam să vă găsesc dezolată.
— Ah ! zise ea cu un ton patetic, trebuia să mă fi văzut ieri!
*
Domnul B... pierzând soţia, urmă pe răposat până la groapă. în chiar seara înmormântării, un
amic al său prezentându-i condoleanţele cuvenite îl consilia să nu se lase abătut de supărare.
— Trebuie să te sileşti să te distrezi, îi zise el; în starea ta de sănătate, exerciţiul e un lucru
excelent.
— E adevărat, răspunse d. B... această mică plimbare mi-a făcut mult bine !
*
Răbdare conjugală.
După ce termină cu injuriile, Xantippa soţia lui Socrate, îi turnă acestuia o căldare de apă pe
cap.
„N-am prevăzut destul de exact,—zise calm filozoful câtre prietenii săi,—că după tunet vine
ploaie?―
Tot... răbdare
— Te rogi tu câteodată lui Dumnezeu, întreabă doamna A. pe soţul său ? căruia îi face deseori
zile amare.
— Da, răspunse d. A... şi mai ales de când sunt căsătorit.
— Foarte bine, zise doamna A... dar nu înţeleg... de ce mai ales ? Şi ce ceri bunului
Dumnezeu, de când m-ai luat ?
— Răbdare, răspunse d. A...
*
Un ţăran care se-ntorcea de la teatru, fu întrebat dacă piesa ce a văzut-o l-a amuzat. El
răspunse : „Actorii vorbeau de nevoile lor, eu nu i-am ascultat―-
*
Un domn bine făcut spune servitorului său, să se ducă să-i rezerve două locuri la diligenţă,
pentru că — zice el — să fiu mai comod în călătorie.
198
143
Servitorul revine aducându-i două bilete unu în cupeu, şi celălalt pe imperială.
La minister
Un şef de birou, sever, către unul din subalternii săi:
— Mă văd silit, domnule, să cer licenţierea d-tale. Nu numai că dormi la birou, dar horcăieşti
atât de tare încât deştepţi la fiecare minut pe d. şef de divizie care lucrează în camera alăturată.
Prima zi de avocatură.
Un tânăr avocat, în ajunul debutului lui în carieră, îşi instalase un luxos cabinet de consultaţie.
Cumpărase un foarte frumos aparat telefonic şi-1 aşeză pe birou, aşteptând să i se dea legătura
cu Centrala.
Se anunţă un client... cel dintâi.
Prin obicei consacrat, de toţi liberii profesionişti, tânărul avocat îl face să aştepte 20 minute,
apoi pentru a se impune, în momentul ce se introduce clientul, ridică receptorul după cârlig şi continuă
o convorbire închipuită:
— Domnule administrator-delegat, pierdem timpul şi unul şi altul... de prisos să mai insistaţi...
nu pot fără cel puţin 100.000 lei. Am onoare !
Pune telefonul pe cârlig, apoi se adresează clientului:
— D-voastră ce doriţi ?
Am venit să fac legătura telefonică cu Centrala.
*
PROFESORUL. — Spune-mi de ce vara MAMA. —Bravo Ghiţişor, după notele ce-mi

zilele sunt mai lungi. aduseşi, anul acesta sper că o iei şi premiu.
ŞCOLARUL. —Pentru că din cauza GHITIŞOR. —Numai să nu se mai
căldurii ele se dilată amestece tăticu ca să-mi facă problemele !

Ayez toujours quelque maxime qui, au besoin, ranime voire raison et fortifie vos principes
(M-me Lambert)
 Geniului şi talentului li se pun piedici din toate părţile ; prostiei insă nu se opune nimeni.
199
144
 Când mulţimea urăşte sau iubeşte pe cineva, înainte de a-ţi face şi tu părerea ta, gândeşte-te
bine. (Lun-Yu XV. 50)
 In morală ca şi în geometrie, linia dreaptă este drumul cel mai scurt de la un punct la altul.
 Cine nu judecă pe copii săi la tinereţe, îl judecă copiii, pe dânsul, la bătrâneţe.
 In fiecare clipă suntem munciţi de ideea că timpul trece. în două chipuri putem să scăpăm de
acest vis urât: prin plăcere şi prin muncă. Munca ne întăreşte. Plăcerea ne istoveşte. Cu cât ne
absoarbe una, cu atât ni-e silă de cealaltă.
 Şase lucruri sunt periculoase omului : să vorbească mult şi să ştie puţin ; să cheltuiască mult, şi
să aibă puţin ; să se creadă mult, şi să preţuiască puţin.
 Dacă suntem trei care călătorim împreună, înseamnă că am doi învăţători ; voi alege pe omul de
bine ca să-l imit şi pe omul pervers, ca să mă îndrept eu însu-mi. (Lun-Yu VIII, 21).
 Omul care întrebuinţează minciuni în loc de adevăruri, este tot aşa de culpabil ca şi cel ce
întrebuinţează monedă falşă, în loc de bună.

Petele de cerneală de pe lemn.
Dacă aceste pete sunt proaspete, nimic mai uşor pentru a face să dispară, puţin oţet sau acid
oxalic, ajunge.
Dacă, din contră, petele vechi rezistă la acid, muiaţi-le bine cu apă fierbinte şi frecaţi-le cu o
cârpă unsă cu bioxalat de potasă, apoi cu clorură de cositor, dizolvată.
îngrijiţi mâinile.
Mai mult ca altă dată, gospodinele de azi sunt nevoite să facă ele însăşi menajul lor. cu riscul
de a-şi murdări mâinile care devin iute aspre. Voiţi să aveţi mâini albe şi moi, făcând orice lucru în
menaj ? Turnaţi în fiecare dimineaţă în apa de toaletă, câţiva pumni de făină de porumb ; această pasta
moale va curaţi şi netezi pielea, fără să mai fie nevoie de săpun, aşa de scump azi. înainte de a vă
şterge, mai frecaţi mâinile cu câteva picături de glicerină, apoi ştergeţi-le.
Dacă aveţi mâinile prea negre, întrebuinţaţi lămâie sau o fiertură de foi şi de rădăcini de
urzici, cu apă de fântână.
200
145
MAXIME 201
 Cel dintâi lucru prin care se poate ridica viaţa omului d-asupra aceleia a animalelor, este acela
de a-l înzestra cu o locuinţă sănătoasă. (Smiles 202)
 Să nu ajungem la sfârşitul vieţii, fără a fi trăit, fără a fi adăugat ceva de la noi, proviziei de
cunoştinţe pentru binele generaţiilor ce ne vor urma ; ceva mai multă judecată, ceva mai mult
respect de dreptate şi adevăr, ceva mai mult curaj şi forţă morală, ceva mai multă bunătate şt
milă. (F. Pecaut 203)
MAXIME, 204
 E d-ajuns ca un om cinstit să-ţi spună da sau nu, ca să-1 crezi. (La Bruyère 205)
 A nu cinsti bătrâneţea, e a dărâma casa unde trebuie să te culci. (A. Karr 206)
 La fiecare acţiune ce tu faci, întreabă-te însuţi „nu mă voi căi la urmă ? Ce câştig aş putea avea ?

60° sub zero
Ziarul „Komsomolskaia Pravda― din 20 Martie arată că un ger nemaipomenit s-a abătut
asupra Kamtchatka, unde temperatura atinse 60 grade sub zero.
Bătrânii nu-şi reamintesc un asemenea ger. Sunt numeroşi degeraţi. În păduri s-au găsit
vulturi morţi de frig.
Un râuşor îşi duce izvorul la 10 kilometri mai departe.

Un curios fenomen hidrologic s-a produs aproape de Abbeville (Franţa). Râuşorul La Drucat,
afluent al Sommei, şi al cărui curs nu depăşea 5 kilometri, şi-a triplat, peste noapte, lungimea şi a dus
izvorul la 10 kilometri în sus. Vechile izvoare, din epoca terţiară, au reapărut şi râuşorul si-a reluat
vechea albie. Aceasta fiind acum aproape nivelată, apele s-au răspândit inundând câmpul, grădinile şi
201
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR―, Anul III, 1928, p. 171
202 Samuel Smiles (n. 23. Dec.1812 în Haddington, East Lothian, Scoţia; † 16. Aprilie 1904 în Kensington) a fost un scriitor
şi reformator scoţian.. Sursa: http://de.wikipedia.org/wiki/Samuel_Smiles
203 „Félix Pécaut (3Iunie 1828 - 31 Iulie 1898) a fost un pedagog francez, inspector general al Instrucţiei publice. El a fost
însărcinat de Ferdinand Buisson cu fondarea Şcolii normale superioare pentru fete de la Fontenay-aux-Roses, în 1880.
(Sursa: http://fr.wikipedia.org/wiki/ Félix Pécaut)
204
205 Jean de La Bruyère (n. 16 august 1645, Paris; d. 10 mai 1696, Versailles) a fost un moralist francez, unul dintre cei mai
valoroşi moralişti ai literaturii universale. La Bruyère a rămas cunoscut pentru unica sa scriere „Caracterele― sau
„Moravurile veacului― (Les Caractères ou Les mœurs de ce siècle), apărută în anul 1688. Această lucrare este o culegere
de scurte piese literare, ce ilustrează spiritul secolului al XVII-lea.
206 Jean Baptiste Alphonse Karr, (n. la Paris la 24 nov. 1808; d. la Saint-Raphaël pe 30 Sep. 1890, a fost un romancier şi
jurnalist francez. Un alt dicton interesant al acestuia este următorul : „Funcţionarii sunt ca şi cărţile unei biblioteci. Cele
mai sus plasate sunt acelea care servesc mai puţin la ceva.― (Sursa: http://fr.wikipedia.org/wiki/Alphonse_Karr)
207
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR―,1928, p. 220
146
pivniţele. Drumurile sunt întrerupte, iar stricăciunile însemnate. Lucrările de îndiguirea noului curs al
râuşorului, vor începe în curând.
Longevitatea.
Din 1000 oameni abia unul trăieşte 100 ani ; din 100 numai 6 ajung vârsta de 75 ani.
Temperatura soarelui.
După Millochau, de la Observatorul Astronomic din Paris, temperatura soarelui nu poate fi
mai mare de 5800 grade centigrade.
Meteorologie
Muzica firelor telegrafice din lungul şoselelor de la ţară, spăimântă pe copii, care nu se cred în
d-ajuns de lămuriţi, când li se spune că „astea sunt depeşele care trec...―
La drept vorbind, explicaţia acestui fenomen nu e tocmai bine cunoscută. Se dă ca pricină
vântul, dar firele cântă şi pe timp liniştit şi vice-versa...
Un meteorolog a pretins de curând, că rezonanţa firelor provine din vibraţiile pământului,
acestea fiind ele însăşi cauzate de variaţiunile presiunii atmosferice. O metodă de prevedere a timpului,
bazată pe acest fenomen, a fost experimentată cu oarecare succes. Când firele telegrafice „cântă―,
ploaia şi furtuna se prepară. Un sunet grav ar anunţa o schimbare în cele două zile care urmează ; un
sunet ascuţit — corespunzând la vibraţiuni mai frecvente ale pământului—ar anunţa o perturbaţie
atmosferică foarte apropiată. (Excelsior)
Creşterea populaţiei italiene.

După un comunicat al institutului statistic italian, s-a înregistrat în 1926 în Italia 1.134.616
naşteri şi 680.074 decese. Pentru anul 1927, naşterile au atins un total de 1.121.072 şi decesele
631.897.
Creşterea populaţiei a fost de 409.000 în 1926 şi de 444.000 in 1927.
CURIOZITĂŢI 208
Suspendarea vieţii la peşti.
În munţii Alpi, lângă Graubuenden, e un lac care 10 luni pe an, e îngheţat. Lacul e situat la
2278 m d-asupra mării. Numai două luni din an este mai cald şi se dezgheaţă. În aceste două luni, o
mulţime de păstrăvi (Forelle) înoată vesele, vioaie. Dar cum îngheaţă lacul, peştii rămân prinşi în
gheaţă, fără a muri. Astfel îngheţaţi, sunt împachetaţi unu lângă altul şi cu aparate frigorifere sunt
expediaţi la mari depărtări, stând săptămâni şi luni întregi, în gheaţă.
La destinaţie se topeşte binişor gheaţa şi peştii învie.
Ce bine ar fi să se găsească un mijloc ca şi noi, să putem să ne trezim după ani de zile, după
un somn care să ne ţină adormiţi până când timpurile vor deveni mai bune ! !
208
147
Prevestirile statisticii.
Un statistician englez ne procură următoarele date statistice... neplăcute : în 1859 proporţia
nebunilor (alienaţilor) era de 1 la 535 ; în 1897 de 1 la 312 ; în 1926 de 1 la 150.
Dacă această proporţie ar continua cu aceiaşi iuţeală, în 1977 s-ar număra un nebun la 100
oameni, iar în 2139, 1 la 1... adică la acea epocă, din fericire depărtată, toată lumea o să-şi iasă din
minţi. Singurul lucru care ne poate consola de această înspăimântătoare perspectivă, e că dacă toată
lumea va fi smintită, nu o să mai fie cineva care să o constate.
Justiţie expeditivă.
Desigur că scena nu se poate petrece decât în America.
De la una din cele mai mari ferme din America de Nord-Vest, se furaseră doi cai. Se luă urma
hoţului ce pornise spre localitatea K., dar călăreţii fermei nu mai puteau ca să-l ajungă, căci prea o
luase înainte. Se telegrafia şerifului (primar-judecător) din K., dându-se toate amănuntele cu rugare ca
hoţul să fie prins.
Trecură două ceasuri, după care proprietarul fermei primi răspunsul: „Caii aici. Hoţul
spânzurat―.
Biserica din mare.

Locuitorii comunei Walton din Anglia au asistat zilele trecute la un spectacol unic.
O biserică s-a ivit dintr-o dată în mare.
Această biserică fusese înghiţită de valuri în anul 1798. De atunci marea a înaintat, mâncând
trei kilometri în ţărm. Acum biserica a început să se înalţe cu zidurile acoperite de scoici şi plante
marine. La ţărm se adunase o mulţime imensă, privind cum biserica se înalţă iar spre cer. Nimeni nu a
îndrăznit să se apropie, pentru că locul era periculos din cauza nisipurilor mişcătoare. Dar minunea nu
a durat mai mult de câteva ceasuri şi biserica s-a scufundat din nou în adâncuri.
Sătenii nu mai vor cârciumi.

Obştiile sătenilor din diferite comune, au înaintat adrese I. P. S. S. Mitropolitului Pimen şi
prefecturii de judeţ prin care cer să nu se mai admită înfiinţarea de noi cârciumi în satele lor şi, dacă se
poate, să se reducă numărul celor existente.
Motivul acestei cereri este jalea şi sărăcia pe care îl provoacă alcoolul pe la sate.
Ca urmare a acestei intervenţii, prefectura judeţului respinge irevocabil toate cererile de
autorizaţie, pentru cârciumi, la sate.
NOTE VESELE 209
In cursul unei conferinţe în America, un prohibiţionist încarnat, spunea cu toată convingerea ;

— Consecinţele beţiei sunt rele ! Dacă n-ar depinde decât de mine, fiecare vas de alcool care
s-ar prinde, fiecare butoi de vin sau bere, ar fi aruncat imediat în mare.
209
148
— Bravo ! ţipă o voce din auditori.

— A ! făcu vorbitorul către cel ce-l aplaudase. Văd bine că şi dumneata eşti ca mine, un
convins prohibiţionist.
— Nu, răspunse cellalt liniştit, eu sunt scafandrier.
Definiţie
Învăţătorul. — Cine poate să-mi spună ce e vântul ?
Nicuşor. — Eu, domnule, vântul este aerul care se grăbeşte.
Definiţia pierderii
Un matelot din neatenţie, lasă să cadă in mare un ceainic de argint. Se duce la ofiţerul
comandant al vasului, şi-i spune :
— Domnule căpitan, se poate spune de un lucru că e pierdut, când se ştie unde este ?
— Nu, amice, răspunde ofiţerul.
— Ei bine, domnule căpitan, reluă marinarul, ceainicul D-voastră nu e pierdut, căci ştiu că
este pe fundul mării.
*
Un nepot împrumutase de la mai mulţi cămătari sume considerabile, contând, ca să-i poată
achita, pe moştenirea unuia din unchii lui.
Unchiul însă găseşte de cuviinţă să se însoare şi să aibă şi un copil ! Când nepotul află de asta,
spune: „Acest copil a venit pe lume, pentru ruina cămătarilor―.
Logodiţii
EA. — Dragă George, eu înţeleg ca toate neînţelegerile ce s-ar ivi în căsnicia noastră, să le
tranşam pe calea arbitrajului.
EL. — Da, scumpa meu. Dar cine o sa ne servească de arbitru ?
EA. — Fireşte, eu.
Cunoştinţă veche.
— Nu-l cunoşti pe domnu ?...
149
— Cum nu ? Foarte bine, nu vezi că nici nu ne mai salutăm ?
La armată.
Sergentul. — Măi, Mitică, din tine n-are să iasă niciodată un soldat cum se cade. Cum stai tu
cu un picior „drepţi !― şi cu cellalt „pe loc repaus― !... ?
Plictiseală.
Burlacul se plictiseşte pretutindeni, însuratul numai la el acasă.
Îmbogăţiţii.
Măcelărescu intră la un giuvaergiu de pe Calea Victoriei şi îşi prezintă abdomenul enorm
înaintea tejghelei.
— Ce doreşte domnul ?
Să-mi iei măsură pentru un lanţ de ceasornic — de aur şi cât de gros.
Vârsta la unele doamne.

Într-un salon, o doamnă de oarecare vârstă, adică de o vârstă prea evidentă, făcea pe cocheta
într-un cerc de bărbaţi. Cu toate zugrăvelile, creioanele, pudrele şi fardurile, vârsta sa se cunoştea d-
ajuns sub lumina brutală a lustrelor. Cu toate acestea, ea se credea mereu tânără şi frumoasă şi mândră
de această, certitudine, ea spunea:
— Eu, domnilor, am luat de mult o mare hotărâre. Viaţa nu preţuieşte osteneala de a fi trăită,
când cineva nu e iubit cu pasiune. Aşa că dacă voi ajunge la o vârstă când oamenii vor începe să nu mă
mai admire, ei bine ! eu nu voi pregeta ; iau un revolver şi mă ucid...
Nimeni nu suflă o vorbă la această declaraţie neaşteptată. Dar, în tăcerea ce urmă, se auzi un
singur cuvânt, un cuvânt rostit de un bătrân care, aşezat mai departe, auzise totul. Cu o voce plină, el
zise numai:
— „Foc!―
Inimă de piatră.
După dările de seamă pe care le aduc ziarele străine, d. Titulescu trebuie să fi avut inimă de
piatră, ca să fi putut rezista apelurilor amoroase şi extraduioase, pe care, in deosebi, d-nii Chamberlain
şi Briand le-au făcut ministrului nostru de externe ca să-l determine să accepte hotărârea pe care o dete
consiliul Ligii Naţiunilor.
D. Chamberlain i-a amintit d-lui Titulescu, câte butelii de whisky au băut împreună, ce ore
frumoase au avut pe unde sau plimbat braţ la braţ.
Barem d. Briand, cu pletele sale argintii, a fost direct paternal şi patetic :
— Niculiţă, puiule, micule, nu asculţi tu pe nenea Aristide al tău? Vrei tu să-l superi aşa de
mult ? Dragule, scumpule, fă-mi şi tu o plăcere şi lasă-l pe ungur să te tundă şi să te radă fără săpun !...
Şi „Niculiţă― a rezistat!... Ce inimă neagră! (Lupta)
Extreme meteo
Primul. La noi era aşa frig iarna trecută, încât îngheţa focul în sobă de trebuia să-l tai cu
toporul.
Secundul. Asta nu e nimic... Vara trecută era aşa cald la noi, încât de nu hrăneam găinile cu
gheaţă, ar fi ouat ouăle răscoapte.
150
Schim de experienţă.
Un părinte fără mari iluzii:
FIUL. — Mă gândesc dacă pot să iau în căsătorie o fiinţă, care să-mi fie inferioară ca cultură.
TATĂL. — Dacă e posibil, da.
Dovada !
— Eu, domnişoară, ştiu să ghicesc gândurile oamenilor... Iată, de pildă, pot să le ghicesc şi pe
ale d-tale.
— A, a? Atunci de ce nu vii să stai mai aproape de mine?
În antichitate
Bufonul Volanerius când din pricina gutei nu putea mişca degetele, plătea cuiva ceva pe zi, ca
să adune şi să arunce zarul în locu-i. (Horaţiu, Safire)
Examenul cătanei.
Sergentul. Ce este infanteria, mă Trăznilă ?
Trăznilă. Infanteria, trăiţi don-sergent, e armata care se luptă pă jos.
Sergentul. Dar cavaleria ce armă este ?
Trăznilă. Armata care se luptă pă da-n călare.
Sergentul. Dar administraţia ştii ce este ?
Trăznilă. Cum să nu, să trăiţi, administraţia e armata care se luptă cu hrana şi
amoniţia.

(M-me Lambert)
 Nu există decât o fericire : datoria. Nu e decât o mângâiere : munca. Nu e decât o plăcere :

frumosul. (Carmen Sylva)
 Autoritatea şi puterea sunt două lucruri deosebite : autoritatea se exercită numai moralmente şi
are înrâurire asupra inimii; nici odată forţa sau teroarea nu izbutesc a o da ; ea presupune
dreptatea, în cel ce o exercită şi respect în cel ce o suportă. (Legouvé)
 Omul cel mai fericit, e cel mai ocupat. (Royon)
 Noi suntem fericiţi în exacta măsură cu care ştim să ne uităm pe noi înşine (Secreta).
 Un prieten e o mare bogăţie; mulţi prieteni, o mare cheltuială. (Daireaux 211 )
210
211
Max Daireaux (Maximiliano Emilio Daireaux Molina) (1883-1954) a fost un scriitor şi critic literar franco-argentinian..
151
 Sunt atâtea moduri d-a citi o carte, ca şi d-a vedea o privelişte. Sentimentul spectatorului, face
interesul spectacolului.
 Disperarea e cea mai mare din greşelile noastre. (Vauvernargues)
 Nu valorezi nimic, dacă nu eşti folositor cuiva. (Descartes)
 Gândeşte tot ce spui ; nu vorbi, tot ce gândeşti.
 Ţara care ar practica principiul, că omul e mai preţios decât bogăţia şi luxul, ar fi în curând în
fruntea civilizaţiei; o ţară în care oamenii vor fi crescuţi aşa fel ca să fie demni de numele lor va
deveni metropola pământului. (Channing 212 )

Reţetă culinară.
Când aţi uitat să puneţi să se înmoaie dinainte legumele uscate, în loc de a renunţa să le
fierbeţi atunci, cufundaţi-le în apă fierbinte şi lăsaţi-le acolo să se umfle. Rezultatul va fi acelaşi, căci
fierberea se va face normal, ca şi cum ele ar fi stat zile întregi în apă rece.
Lichid pentru curăţirea geamurilor.

Măcinaţi o bucată mare de cretă şi turnaţi d-asupra, apă foarte fierbinte ; amestecaţi şi
adăugaţi puţin oţet tare. Lăsaţi să se limpezească acest amestec şi treceţi-l apoi prin o pânză fină sau
prin puţină vată. Întrebuinţaţi acest lichid pentru a curaţi geamurile şi le veţi avea curate şi
strălucitoare.
MAXIME 214
 Dacă indulgenţa nu vine cu vârsta, experienţa e un arbore care n-a dat nici odată roade.
 Conştiinţa este cea mai bună carte de morală ; e aceia pe care trebuie să o consulţi mai mult
(Pascal)
212 William Ellery Channing (n. 7 aprilie 1780 in Newport, Rhode Islanda, Statele Unite ale Americii; † 2 oct. 1842 în
Bennington, Vermont) a fost un cleric şi scriitor american. El a devenit cunoscut ca „Apostolul Unitarianismului.―
Channing a fost cunoscut pentru predicile sale pasionale și discursurile publice. El a întruchipat teologia liberală a
timpului său. atitudini religioase și gânduri lui Channing au promovatTranscendentalismul din New England, deşi el nu
era membru al acestei mişcări
(Sursa: http://de.wikipedia.org/wiki/William_Ellery_Channing)
213
214
152
MAXIME 215
 Răbdarea e amară, dar roadele ei sunt dulci. (Rousseau)
 Dreptatea excesivă, devine nedreptate. (Cicerone)
 In caz de îndoială, abţine-te de a judeca.
MAXIME 216
 Trebuie făcute popoarele să înţeleagă că interesul lor, ca şi datoria lor, e d-a lupta între ele nu
prin războaie, dar prin pace, şi d-a înlocui sângerosului şi sterilului antagonism care le-a împărţit
până aci, un antagonism liniştit şi fecund, care nu exclude, ci din contra, cheamă la concordie şi
pace. (J. Borni)
 Îndată ce un Stat îşi măreşte ceea ce numeşte trupele sale, celelalte repede măresc p-ale lor: aşa
că nu câştigă nimic; din contra, se ruinează cu toatele. (Montesquieu)
MAXIME 217
 Trebuie să ştii să suferi fără să te chinuieşti. A te chinui însemnează să-ţi înfigi un ţăpoi în
creier; a suferi, însemnează să te însoţeşti cu răbdarea.
 În toate afecţiunile pământeşti, trebuie să ne gândim la ceea ce este trecător. Nici o afecţiune
omenească nu este dezinteresată, nici chiar iubirea de mamă. Vrem totdeauna să iubim pentru
noi. În dragoste suntem adversari. În chip dezinteresat nu iubim decât opera noastră. (Carmen
Sylva)

Statistică macabră.
Societatea Naţiunilor se ocupă de toace felurile de lucruri. Aşa, ea a adunat statisticile oficiale
a celor mai multe din ţările europene, relative la sinucidere.
Cifrele adunate asupra perioadei zisă „după război―, au permis stabilirea mijlocie! anuale a
sinuciderilor, cel puţin aproximativ, căci lipsesc informaţii sigure în privinţa Rusiei şi a câtorva ţări
balcanice.
În cifră rotundă, sunt în toţi anii, 50.000 europeni care îşi curmă, cu bună voie, şirul zilelor.
Sinuciderile cele mai frecvente au loc în Ungaria şi în Cehoslovacia: proporţia anuală e de 26
sinucideri la 100.000 suflete. Vin în urmă : Germania cu 23; Austria cu 22; Franţa cu 17; Estonia cu
215
216
217 „REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR‖ Anul III, p. 267
153
15; Suedia şt Danemarca cu 14; Finlanda cu 11 ; Măria Britanic cu 10; Italia cu 8; Olanda cu 6;
Norvegia cu 5 şi Spania cu 4.
Principalele cauze care ar fi determinat aceste morţi voluntare sunt: crizele economice,
religiozitatea, greutatea de a suporta climatul, disperarea în urma unei boli.
Supărările dragostei provoacă sinucideri. din ce în ce mai rare. Trebuie să deducem din acest
fapt, că se iubeşte acum mai puţin ca altădată? Nu e de crezut. E probabil însă că îndrăgostiţii
dezamăgiţi, au o mai limpede viziune a lucrurilor ; ci îşi dau seama, mai uşor, că o supărare
sentimentală e de cele mai multe ori, reparabilă şi că se găsesc, în această lume largă, atâtea consolări.
Prin alte constatări, care au fost făcute, trebuie să cităm de asemenea:
sezoanele exercită o influenţă remarcabilă asupra indivizilor obosiţi de viaţă;
primăvara şi vara sunt epocile anului când numărul sinucigaşilor e mai ridicat.
Astfel renaşterea naturii, care aduce bucurie în inima indivizilor normali, sporeşte disperarea
neurastenicilor.
În Siam sunt 10.000 de leproşi

Lepra, această boală crudă, nu a dispărut. Sunt pe pământ încă multe regiuni bântuite de lepră.
Printre acestea se află, după spusa D-ruluî Le Roy des Barres, Siamul în care nu mai puţin de 10.000
de leproşi circulă în libertate.
Din îndemnul misiunilor americane s-a constatat la Chieng-Mai o colonie de leproşi, a cărei
funcţionare este foarte curioasă, dar care, din nenorocire nu poate primi decât 200 de leproşi. Colonia
constituie un adevărat sat, în care se găsesc nu numai săli mari comune, ci şi multe pavilioane compuse
din două odăi şi care evită leproşilor promiscuitatea marilor dormitoare. Colonia este dotată cu şcoli şi
cu un crematoriu, căci leproşii siamezi sunt arşi după moarte.
Leproşii fac agricultură, insă cum terenul înconjurător este impropriu culturii orezului, s-au
plantat cocotieri, banani şi bumbac, Se cultivă de asemenea şolmoogra. Din această plantă se scoate un
ulei care este considerat în ziua de astăzi ca unul din leacurile cele mai eficace împotriva leprei.
Pentru a împiedica răspândirea bolii, s-a bătut o monedă specială pentru leproşii din Chieng-
May. Moneda aceasta, de care se servesc ei, nu iese din stabiliment, în caz de nevoie, administraţia o
schimbă cu moneda ţării.
Desigur că o colonie de leproşi care nu adăposteşte decât 200 de leproşi este puţin lucru
pentru o ţară care numără 10.000 de leproşi, astfel că se caută •cu stăruinţă alte mijloace şi mâi eficace
pentru combaterea ei.
154
DE TOATE şi DE PRETUTINDENI 219
O invenţie interesantă.
La New-York s-au plasat în mai multe părţi ale oraşului aparate fotografice automate ;
aruncând o piesă de câţiva cenţi în aparat, instantaneu iese şi o fotografie a celuia din faţa maşinii.
Valoarea industrială a corpului omenesc.

Un chimist american a stabilit valoarea industrială a tuturor elementelor, care compun corpul
omenesc. Totul se preţuieşte azi şi cred că nu vă displace să aflaţi, că în corpul nostru se găseşte
destulă apă ca să putem spăla două pături de pat, de exemplu ; fier îndeajuns pentru a făuri un cui cam
de zece centimetri şi var cât să poţi vărui un coteţ de găini.
În afară de cupru, iod şi argint, — din nefericire în cantitate mică, — corpul nostru mai
conţine şi destulă pucioasă ca să omoare puricii de pe un câine. Şi toate astea la un loc au fost socotite
că fac, în monedă franceză optsprezece franci. Ce lecţie de modestie pentru cei care ne socotim
nepreţuiţi !
Vulcani domestici
Nu e multă vreme de când băştinaşii unei oarecare insule din mările de Sud, fură surprinşi de
erupţia unui vulcan. Nu fură însă şi mai puţin, când observară ce ieşea din acest vulcan: turme întregi
de boi şi de oi, bine rumenite cădeau la picioarele lor !
Toţi crezură, fireşte, într-o minune... Şi aveau de ce. Însă primul moment de frică şi de mirare
trecut, fenomenul bizar se explică.
Turme care păşteau liniştite fură înghiţite „en-gros― de craterul vulcanului, iar erupţia le
retrimitea „en détail― bine fripte.
*
Încă ceva şi mai minunat, în America în parcul naţional din Yellowstone. O grupă de soldaţi
care erau în tabără în împrejurimile parcului observau un gayser, a cărui erupţie de apă caldă se făcea
regulat la 80 minute. Ei observară de asemenea că obiectele aruncate în crater, erau în mod mecanic
expulzate odată cu coloana lichidă.
Le veni atunci ingenioasa idee de a se folosi de gayser pentru a-şi spăla rufăria lor―
Nu e glumă, E o istorie adevărată. O găsim în toate gazetele americane...
Aveţi să vă plângeţi, ca mine, de spălătoreasă Dumneavoastră ?
Mergeţi, la Yellowstone şi faceţi ca locuitorii, care au imitat pe soldaţi. Aruncaţi în crater
lenjeria voastră, citiţi o gazetă şi aşteptaţi liniştiţi erupţia. Când vulcanul intră în activitate, el începe
prin a agita cu putere apa cuprinsă în crater şi frământă cu putere lenjeria, ca cea mai bună...
spălătoreasă. Apoi curând, ţâşneşte coloana de apă care vă va readuce şervetele, cămăşile şi
cearceafurile, nu numai perfect albite, dar pe jumătate uscate de vapori !
Aruncând odată cu rufăria şi puţin amidon, gulerele noastre ar reveni, poate şi scrobite !...
Amicii noştii din America sunt norocoşi.
...Ce păcat că parcul Yellowstone e atât de departe !

155
NOTE VESELE 220

Consecvenţă
— Ei, şi ce aţi mai discutat aseară în societatea voastră vegetariană ?

— Am inferat autorităţile că nu iau măsuri contra urcării preţurilor cărnii de vacă...
Logică femeiască.
— Cum poate să fie o femeie aşa de fricoasă ? Auzi, să te sperii de un şoricel,.. Dar ce poate
el să-ţi facă ?
— Ei, şi tu nu te sperii în totdeauna de contul croitoresei mele ? Şi ce poate el să-ţi facă ?
O mireasă care cască.

Săptămâna trecută la Hanovra, în Germania, un preot urmă să celebreze un mariaj, iar cei
logodiţi, însoţiţi de familiile lor, se găseau înaintea altarului.
Înainte de a se termina ceremonia religioasă, preotul crezu de datorie să adreseze viitorilor
soţi, cum e obiceiul, un mic discurs de circumstanţă. Or, în timp ce el vorbea (fără îndoială în un chip
plictisitor) iată că tinerei mirese îi vine o poftă straşnică de a căsca. Ea luptă timp de câteva minute,
apoi ne mai putându-se stăpâni, căscă, deschizând într-atât gura şi cu atâta putere, în cât i se strămută
falca.
Fu în biserică un moment de panică. Se trimise după un doctor. Acesta după câteva masaje
bine făcute, reuşeşte să scape nenorocita din penibila sa situaţie.
Se hotărăşte, bine înţeles, ca ceremonia să continue; dar aceasta nu se putu face, căci în timp
ce medicul şi rudele se ocupau de mireasă, mirele o luă la sănătoasa, lăsând un simplu bilet unde
spunea: „Nu pot să mă căsătoresc cu o femeie care cască înainte de nuntă. Ce o să fie pe urmă?―
O reţetă.
Un doctor ieşind din casă, face loc să treacă o tânără pereche, care părea străină de localitate.
Se vede însă că punând piciorul pe ceva lunecos, tânăra cade şt încă într-o poziţie pe care las
s-o ghiciţi.
Doctorul sare şi ajută tânărului să o ridice, dar observând că tânăra nu se poate ţine bine pe
picioare, îi pofteşte să intre la el, pentru a da tinerii primele îngrijiri trebuincioase.
Din fericire, nu constată decât uşoare contuziuni superficiale şi... scrie o reţetă.
Tinerii, fără să citească reţeta, se duc la farmacistul din faţă, care d-abia reţinându-şi râsul, le
spune că-i e imposibil să execute şi partea din urmă a reţetei.
Doctorul scrisese :

156
1. Să se fricţioneze partea bolnavă cu pomada X.

2. Să se ia de două ori pe zi o linguriţă din soluţia Z...
3. Să se poarte pantaloni !
Hotărât, nu ne trebuie !
Un profesor moscovit — aceşti ruşi nu sunt în toate minţile — a inventat un aparat, care
permite să se citească gândirea omenească !
Dacă asta o să se adeverească, apoi o să fie frumos! O să se ştie totul ! Când un prieten o să-ţi
strângă mâinile cu efuziune, vei şti că el te socoteşte de imbecil sau om de nimic.
Dar dacă noi vom vedea gândul altora, apoi şi ei o să ni-l vadă p-al nostru. Ce o să gândească
ei, de ce o să gândim noi de dânşii ? ! Hotărât lucru, că a avut multă dreptate cel ce a zis că: „cuvântul
a fost dat omului, ca să-l ajute să tăinuiască gândul―.
Fără minciună şi făţărnicie care fac plăcute şi politicoase relaţiile între oameni, viaţa nu ar mai
fi suportabilă.
Să-l închidă, să-l spânzure pe acest bolşevic ! căci din toate invenţiile, el a inventat fără
îndoială, pe cea mai nebunească! !
— Cât să valoreze un colier ca ăsta? — — A avut dreptate cine a zis, că nimeni nu e

Doi ani închisoare, cel puţin sigur pe drumurile noastre... jandarmi la tot
pasul !...
221
MAXIME ŞI CUGETĂRI
(M-me Lambert)
 Împrumută bani prietenului tău şi vei pierde şi banii şi prietenul. (Voltaire)

 Cine vrea să fie bogat într-un an, va fi spânzurat în şase luni. (Boileau)
 Cu cât un om ştie mai mult, cu atât vorbeşte mai puţin. (Voltaire)
 Mai presus de orice, fiţi buni ; bunătatea este aceia care dezarmează mai mult pe oameni.
(Lacordaire)
 Viaţa este un drum plin de lumină şi de umbră.
221 „REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR‖, Anul III, 1928, p. 272

157
MAXIME 222
 Cel ce crede că nu are nevoie de altă lume, se înşeală grozav ; dar cel ce crede că lumea nu
poate să se lipsească de el, se înşeală şi mai mult (La Rochefoucauld)
 Nu vă luaţi după aparenţe: toba cu tot zgomotul ce-l face, nu e plină decât de vânt. (Mabire)
 Răzbunarea e adesea tot aşa de funestă pentru cel ce o exersează ca şi pentru cel ce o încearcă ;
e un fier ascuţit la ambele capete pe care-1 înfige unul în inima celui ce se răzbună şi cellalt în
inima celui ce suferă răzbunarea. (Seneca)

Două rochii pe an.
Femeile turce sunt de plâns ! Bărbaţii — stăpânii lor mai bine zis — deschizându-le uşile
haremurilor, au înţeles să le dea o libertate, de care ele să profite în felul cum înţeleg surorile lor din
Orient.
Nu şi-ar fi închipuit însă, că odată libere, aceste femei până ieri adevărate sclave, o să umple
dancingurile, o să joace charleston în sunetele jazului, o sa se îmbrace cu rochi ultra-moderne venite
din Paris, Berlin sau din Roma.
A trăi, pentru ele înseamnă acum, să danseze şi să placă !
Dar... guvernul din Ankara nu admite însă astfel de apucături. Încetul cu încetul, jazul,
charlestonul şi dancingurile au fost — ca să zic aşa —prohibite, rămânând femeilor, ca supremă
consolare, toaletele.
Dar o nenorocire nu vine nici odată singură !
O ligă creată la Constantinopol, impune musulmanelor să nu poarte decât două rochi pe an,
una pentru iarnă şi alta pentru vară. Toate femeile vârstnice sau cu fizic puţin favorizat, şi-au dat
adeziunea lor şi vor să o impună celorlalte, mai puţine la număr.
Auzi ! numai două rochi ! Şi încă două rochii dintr-o pânză originală şi ţesută în Turcia! Te
trezeşti într-o bună zi că turcoaicele cer restabilirea haremurilor !
Sănătate prin foame.

În vremurile când medicii purtau jiletci albe şi favoriţi, se prescriau anemicilor şi surmenaţilor
cărnuri cu sânge şi vinuri vechi, generoase. Astăzi li se recomandă să rabde de foame.
Dar atunci e o cură de economie forjată care se impune bolnavilor ! vor zice unii. De loc ,căci
sunt clinici pentru cei .ce rabdă de foame, în America şi de puţin timp şi în Anglia.
O priveşte fermecătoare: orizonturi vaste, aer curat, camere şi terase pline de soare, grădini
pline cu trandafiri în floare, pajişti cu îngrijire întreţinute; ca hrană... apă.
Nota lunară nu e şi ea mai puţin cochetă.
222
223
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOE ŞI TELEFOANELOR―, Anul III, 1928, p. 371
158
Tratamentul durează de la 40 la 50 zile, în timpul cărora pacientul este supravegheat de foarte

d-aproape de medicul său. Vederea defectuoasă redevine normală, anemia este învinsă, diabetul
dispare, ulcerele stomacului sunt vindecate.
La surmenaţi, creierul regăseşte o vigoare nouă, iar bătrânii chiar se simt reîntineriţi.
Nu trebuiesc decât 5 zile ca să te obişnuieşti cu răbdarea de foame. Ajung 6 până la 7
săptămâni, pentru a-ţi debarasa organismul de otrăvurile de care e plin.
Observaţi animalele, zic partizanii acestui regim; de-ndată ce se-mbolnăvesc, ele refuză ori ce
hrană; la om, pierderea poftei de mâncarea, simptomul unei turburări survenite în organism, e un
avertisment folositor dat de natură.
E bine înţeles că răbdatul de foame nu trebuieşte aplicat decât după avizul formal al
medicului.
Neînţelegerile igienei.
Ne trebuie igienă, nici vorbă, dar în o oarecare măsură, căci excesul în toate, e un cusur.
Aceste două aforisme conţin o bună parte de adevăr şi de bun simţ.
S-au creat în multe părţi, foarte înţelept nici vorbă, diferite comisiuni de igienă compuse de
specialişti. pe cât de eminenţi pe atât de bine intenţionaţi, care au întocmit diverse însemnări, ale căror
număr se măreşte zi cu zi şi care reunite, ar forma un volum greu de mai multe kilograme.
Ne învaţă cum trebuie să mergem, cum trebuie să dormim, ce trebuie să mâncăm şi de ce
trebuie să ne abţinem. Aceste regimuri consistă mai ales în a ne priva de ceea ce ne place ! Cutare
carne e prea grea, cutare legumă trebuie fiartă bine, atunci când e mai bună mâncând-o mai crudă !
Igieniştii noştri se ocupă d-asemenea şi de ceea ce citim: nu e bine să citeşti, nici în timpul
mesei, nici după masă, căci se turbură digestia. Cărţile trebuie să fie noi, căci volumele care au umblat
prin mai multe mâini sunt interzise, devreme ce au putut trece prin degetele indivizilor atinşi de boli
molipsitoare a căror microbi pricinuiesc toate soiurile de afecţiuni mortale.
De asemenea, când primiţi bilete de bancă, să nu le număraţi decât după ce le veţi fi
dezinfectat cu îngrijire. Vă mărturisesc că aşa e scris, lămurit şi pe înţelesul tuturor.
E tocmai cum repetă vechiul cântec francez:
„Qu’es-ce que y a de l’hygiène y a pas de plaisir.‖ Aceşti domni interzic cu desăvârşire
sărutul dat prietenei sau logodnicii voastre, căci sărutul poate determina maladiile cele mai periculoase.
Iniţiatorii acestei interdicţii sunt englezii care au fondat şi o ligă pentru combaterea acestui
gest de tandreţă. Frica de microbi e fără îndoială bună prin ea însăşi, dar nu trebuie să o exagerăm fără
temei. Toate aceste otrăvesc viaţa şi dacă ne-am supune la toate aceste obligaţiuni, am deveni adevăraţi
martiri.
Umoristicii şi-au râs de aceste precauţiuni sub o formă macabră. Un autor englez istoriseşte că
un condamnat la moarte, când era dus la ghilotină, ceru un pahar cu apă, care fireşte i se dădu. Înainte
de a-l bea, nenorocitul întreabă :
— E bine filtrată, cel puţin?!
Nu o să mai dormim.
Iată încă o descoperire ştiinţifică a cărei oportunitate rămâne să se discute. E vorba de o
metodă inventata de un American, specialist în chimia organică, care ne-ar dispensa de somn !
Somnul, fiziologiceşte, e un timp când organismul funcţionează încet, liniştit, ceea ce-i
permite să reconstruiască ţesăturile lui obosite de muncă, de mişcare. Acesta fiindu-i rezultatul, el e o
necesitate. Ori noua metodă consistă tocmai în a reface celulele în mod artificial, aşa că de acum nu
159
vom mai pierde atâtea ore, din cele 24, ca să lăsăm natura să restaureze... Ar fi viaţa fără oprire, fără
culcare, sculare...
Ne plângem că existenţa e scurtă: iată, spune ştiinţa, că s-a găsit mijlocul de a o prelungi...
Mărturisesc fără înconjur : această chimie nu se bucură de simpatiile mele, căci îmi place
deliciul unui somn adânc, prelungit, urmat de o redeşteptare voioasă. Şi mulţi îl doresc ca şi mine...
De altfel, dacă nu vom mai dormi, când o să visăm? Pe picioare? E foarte periculos !° Numai
poeţii singuri au dreptul să viseze cu ochii deschişi.
Un filosof a zis: „Nu ne redeşteptăm niciodată de două ori în acelaşi chip―. Chiar numai
pentru acest aspect, variat, ce-l încercăm în fiecare dimineaţă, şi încă face să dorim somnul de fiecare
seară !
Victorie femeiască.
Femeile care fac deja bărbaţilor o straşnică concurenţă în atât de numeroase profesiuni, o să-i
întreacă chiar în practicarea sportului, care în aparenţă pare că nu ar conveni sexului slab !
Iată că una din ele a învins în „nobila artă―.
La Belgrad, într-o luptă (match) organizată sub auspiciile lui Boxing Club, Domnişoara Koka
Isjvitch, elevă la şcoala de comerţ din Belgrad, a învins pe boxerul Savitch. Nu ni se spune dacă
învingătoarea a umplut de sânge pe adversarul ei. Ne place să credem că nu. Ferice de cel ce o va lua !
Legea Talionului
Polonezii au inaugurat, fată de negustorii care vând mărfuri de rea calitate, o jurisprudenţă
foarte expeditivă.
Constatându-se că un băcan vindea coloniale suspecte, fu obligat, pur şi simplu, să consume
din ele, ceea ce aduse pe sărmanul om, la două degete de moarte.
Aceasta aplicaţie neaşteptată a legii talionului, e în adevăr remarcabilă. Ce-i mai logic şi mai
simplu, în adevăr, decât a spune unui negustor de ale băcăniilor: Îmi spui că acest produs e bun de
mâncat. Eu te cred, dar fii aşa bun şi dovedeşte-mi.
Regii care nu erau siguri de bucătarii lor, făceau la fel, în vremurile trecute, căci nu atingeau
nici un fel de mâncare, până nu făceau să fie gustat de prietenii lor buni. Pentru ce poporul suveran nu
ar adopta aceiaşi măsură de precauţiune când i se prezintă o cutie cu conserve bănuită de stricăciune ?
Fără îndoială că dacă această metodă s-ar generaliza, am asista la serioase neînţelegeri. unde
am ajunge, într-adevăr, dacă s-ar obliga şefii de gară să călătorească ! cofetarii să se hrănească cu
zaharicale! doctorii să înghită ei însăşi untura de peşte ce prescriu ! farmaciştii să guste toate
purgativele ce vând ! profesorii de filozofie să devină filozofi, iar moraliştii să practice morala ?
Raidul unei rândunele.

Toamna trecută, în momentul plecării rândunelelor, un minier locuind în Saint-Avold, în
Lorena, fixă sub aripa uneia din graţioasele păsărele, care îşi făcuse cuibul sub acoperişul său, acest
bilet original.
„In timpul verii 1927, am stat la d. A. R.. în Saint-Avold (Moselle) France şi trebuie să-i aduc
la reîntoarcere noutăţi din ţara unde fusei în timpul absentei mele !―.
Mesagera s-a întors. Ea a adus răspunsul cerut astfel întocmit.
„Avui în timpul verii cuibul meu la d. Jordonyer Joseph Bady, în Insula Martinica care mă
însărcinează de a transmite salutările sale cele mai sincere vechiul meu proprietar.‖
160
Nu-i un frumos raid-transatlantic realizat de rândunica din Saint-Avold ?
La căsătoriile evreieşti.
O căsătorie israelită a fost celebrată la Tescoe în Cehoslovacia, în împrejurări cu adevărat
singulare.
In Polonia, în România şi în Cehoslovacia, se găsesc vre-o 20 de rabini, zişi miraculoşi,
tălmăcitori ai Talmudului recunoscuţi de toţi şi care sunt în acelaşi timp medici, avocaţi şi judecători ai
coreligionarilor lor. care vin câteodată de la sute de kilometri pentru a-i consulta.
Nunţile care au avut loc la Tescoe dau o idee intr-adevăr măreaţă pe bogăţia materială şi de
puterea morală a acestor personaje.
Se însura feciorul rabinului miraculos din Sandoz (Polonia) cu fiica colegului său din Viznlz
(Cehoslovacia). S-au adunat din acele două ţări, cât şi din România acolo peste 7000 de lucrători.
Când mireasa a apărut în toată graţia celor 16 primăveri înaintea invitaţilor, fiecare din aceştia
a voit după obiceiul consacrat, să o sărute.
Nenorocita copilă, obişnuita, fără îndoială, cu o severă disciplină să se plece la exigentele
rituale, s-a pretat cu multă graţie acestei formalităţi care a durat patru ceasuri.
Se compătimeşte preşedintele Statelor Unite, care la epoca anului nou este obligat să strângă
mii de mâini. Dar ce este aceasta pe lângă cele 7000 de sărutări, pe care tânăra mireasa israelită a
trebuit să le primească!
Banchetul cu masa intimă avu loc după căsătorie. Toate alimentele din localitate au fost
literalmente monopolizate cu acest prilej de organizatorii festinului, aşa încât la mulţi kilometri d-acolo
nu s-a mai găsit nici o provizie. Se spune chiar că invitaţii prevăzători, veniseră cu tot ce trebuie pentru
întreţinere.

Lumea şi cărţile.
Un statistician din America, d. Sparn argentinian, prin migăloase lucrări, a stabilit bogăţia în
cărţi a lumii civilizate. Nu s-a ocupat, o mărturiseşte însuşi decât de bibliotecile importante, adică de
cele care numărau mai mult de 50.000 volume. Ar fi pe pământ, s-ar părea, exact 1038 cu 181 milioane
de cărţi.
Iată cum aceste bogăţii literare sunt repartizate: Europa: 669 biblioteci, 119,6 milioane
volume — America de Nord 314 biblioteci, 54,1 milioane volume — America centrala de Sud 22
biblioteci, 2,3 milioane volume — Asia 23 biblioteci, 3,9 milioana volume — Australia 7 biblioteci,
1,1 milioane volume — Africa 3 biblioteci, 200.000 volume. în Europa, posesiunea cărţilor se-mparte
cum urmează :
Germania 160 biblioteci, 29,5 milioane volume —— Franţa 111 biblioteci, 19,8 milioane
volume — Anglia 101 biblioteci, 17 milioane volume — Italia 53 biblioteci 13,3 milioane volume —
Austria 32 biblioteci, 5,2 milioane volume — Elveţia 27 biblioteci, 3,7 milioane volume — Belgia 19
224
161
biblioteci, 3 milioane volume — Olanda 18 biblioteci, 3,2 milioane volume — Polonia 14 biblioteci,
2,8 milioane volume — Spania 14 biblioteci, 2,5 milioane volume.
Magistrate în U. R. S. S.
Rolul femeii în magistratura sovietică creşte în mod constant. În singurul oraş şi singurul
guvernământ al Moscovei, numărul femeilor devenite magistrate s-a dublat între 1926 (6,3%) şi în
1928 (12,6%). în ceia ce priveşte personalul tehnic, el e compus mai mult de jumătate de femei. Printre
femeile-judecători, majoritatea zdrobitoare e de origină muncitorească.
Cele mai răspândite limbi din lume.

Limba vorbită de cel mai mare număr de oameni, e, limba chineză : sunt 400 de milioane de
oameni care vorbe între ei chinezeşte. E apoi limba engleză pe care o vorbesc 160 de milioane. Apoi
limba rusă, vorbită de vreo sută de milioane şi apoi la rând, limbile germană şi spaniolă, vorbim de
vreo 70 de milioane, limba japoneză de 55 de milioane, limba franceză cu 50 de milioane, limba arabă
cu 45 de milioane, italiană cu 40 de milioane, şi portugheză (socotită şi aceea vorbită în Brazilia) de 25
de milioane.
În Statele Unite
Funcţionarele de birou din oraşele mari ale Statele-Unite, au luat un obicei de a purta cu ele
un ghiozdan, în care păstrează o rochiţă de mătase, o pereche de ciorapi fini şi o pereche de pantofi,
pudră, roşu de buze, etc. Cum termină serviciul, îşi schimbă toaleta, fără a se mai duce pe-acasă l
Părul omului
In mijlociu, pe capul unui om se poate număra 150.000 fire de păr blond, sau 105.000 negru şi
30.000 roşu. Acestea sunt mai groase şi mai solide.
NOTE VESELE 225

La poarta Raiului
La poarta Raiului se prezintă doi inşi care, bine înţeles, erau morţi pe pământ.
Cel dintâi bate. Sfântul Petru crapă puţin poarta şi întreabă:
Ce vrei ?
— Voi sa intru în Rai.
— Cum aşa ? ! Aşa deodată ? ! Fără să treci prin Purgatoriu ? Ştii că eşti pretenţios, dragul
meu! Află că pentru a putea intra aci fără piedecă, fără să treci cât de puţin prin flacără, trebuie să fi
fost cel puţin un sfânt recunoscut ...sau un martir.
— Apoi chiar, martir şi sunt, zise omul, căci am fost însurat cu cea mai răutăcioasă femeie
care se poate închipui. Timp de 30 ani din viaţa mea mi-a amărât într-una zilele.
— Dacă aşa stau lucrurile, zise Sfântul Petre, poţi intra în locaşul Fericiţilor şi îi deschise
poarta.
225
162
Pe dată, al doilea candidat la Rai, înaintează şl înainte chiar de a fi întrebat, spune:

— Ah ! Sfinte Petre, dacă ai primit pe tovarăşul meu. mai mult încă mă vei primi pe mine.
— De ce?
— Pentru că eu sunt de două ori martir, fiind însurat de două ori şi de ambele dăţi fui
nenorocit în căsnicie.
Dar Sfântul Petre nici nu mai voi să audă mai mult şi-i închise poarta în nas,
— Aci se primesc cei nenorociţi; nu şi cei smintiţi !
Tot la poarta Raiului.

Un bancher bogat care se numea din întâmplare, Isaac, moare şi ştiind că sufletele morţilor se
prezintă Sfântului Petre la poarta Raiului, el urmă mulţimea, şi aşteaptă rândul să se prezinte şi el. Dar,
prea şiret ca să-şi mărturisească chiar de la început religia, începe să vorbească de afaceri cu
neînduplecatul portar.
— Este aci, întreabă el, o bursă cum e pe pământ în toate capitalele mari ? Sfântul Petru, mult
mai priceput decât îl credem, îi ghiceşte de-ndată gândul şi fără înconjur, ii spuse :
— Cum nu! Domnule Isaac!
— Ah! curios lucru, n-am auzit încă vorbindu-se de asta. Bănuiesc ca târgul nu e prea animat.
— Oh! şi în această privinţă, ca şi în toate, noi nu ne grăbim, noi facem totul încet, cu
socoteală: Gândeşte-te d-ta ! avem destul timp, de vreme ce avem înaintea noastră eternitatea.
— Într-adevăr, nu m-am gândit la asta.
— De altfel toate au aci o valoare cu totul diferită de cele de pe pământ: un leu reprezintă 100
milioane, iar o minută 100 milioane de secole !
— Ah ! atunci dacă eu v-aşi da un leu ca să am dreptul să intru în Rai, aceasta ar fi întocmai
cum v-aşi da 100 milioane ?
— Exact !
— Ei bine, uite un leu. Lăsaţi-mă să intru !
— Cu plăcere I
Şi cu un surâs ironic, Sfântul Petre spuse:
— Numai aşteptaţi o minută !
CURIOZITĂŢI 226
Un copil prodigios.
Cercurile medicale cehoslovace studiază cazul unui copil de 5 ani, a cărui inteligentă este
extraordinar de dezvoltată.
226
163
Astfel acest băieţaş care se numeşte Emerich Ivankan, joacă admirabil şahul, rezolvă
instantaneu operaţii aritmetice asupra numerelor compuse din 7 sau 8 cifre. Când i se spune ziua şi
anul naşterii unei persoane, micul fenomen găseşte în câteva secunde numărul anilor, lunilor,
săptămânilor, zilelor, orelor şi chiar minutelor cât acea persoană a trăit.
Cunoştinţele geografice a micului Emerich nu sunt mai puţin extraordinare, îndată ce i se
spune numele unui oraş, el spune exact longitudinea şi latitudinea sub care el se găseşte, cât şi numărul
de locuitori !
Ciudăţeniile almanahului.
Nici un secol nu poate să înceapă într-o Vineri sau Duminecă. Luna Octombrie începe
întotdeauna în aceiaşi zi ca şi Ianuarie; Aprilie ca Iulie şi Decembrie ca Septembrie.
Februarie, Martie şi Noiembrie încep în aceiaşi zi a săptămânii. Mai, Iunie şi August încep din
contră, cu zile deosebite. Aceste reguli nu se aplică anilor bisextili (cei cu Februarie 29). Anul obişnuit
începe şi se termină cu aceiaşi zi. Acelaşi calendar poate servi din 28 în 28 ani.

Ayez toujours quelque maxime qui, au besoin, ranime voire raison el fortifie vos principes
(M-me Lambert)
 Fii indulgent cu alţii şi sever cu tine.
 Naţiunea cea mai prosperă nu este cea mai bogată, ci cea care produce mai mult.
 Speranţa este voinţa celor slabi.
 Este mai uşor să fi înţelept pentru alţii decât pentru sine..
 Cu cât înaintez în vârstă, cu atât mă prostern înaintea bunătăţii, pentru că văd că e darul cu care
Dumnezeu a fost mai zgârcit.
 Orice om care voieşte a-şi păstra integritatea gândirii sale, independenta judecăţii sale, să vadă
viaţa, umanitatea, lumea, ca observator liber, d-asupra oricărei prejudecăţi, oricărei credinţe
preconcepute, de orice religie; trebuie să se depărteze absolut .de ceea ce se numeşte relaţiunile
mondene, căci prostia universală e aşa de molipsitoare că n-ar putea să frecventeze pe semenii
săi, să-i vadă, să-i asculte, fără să nu fie influenţat, fără voia Iui de convingerile, ideile şi morala
lor imbecilă.
 Cel mai bun mijloc de a te răzbuna, e de a căuta să nu te asemeni cu cel ce-ti face rău, căci
atunci unde e deosebirea?
MAXIME 228
 Acela care aşteaptă răsplata unei fapte bune, nu e departe de a regreta.
 Nimic nu este nici atât de rău, nici atât de bun, după cum judecă lumea.
227
228
164
ŞTIINŢA UNCHIASULUI ÎNŢELEPT RICHARD SAU

DRUMUL SPRE BUNĂ STARE 229
(BENJAMIN FRANKLIN)
Dragă cititorule,
Am auzit zicându-se, că nimic nu face atâta plăcere unui autor, decât când vede lucrările lui
citate cu respect, de alţi înţelepţi scriitori.
Judecaţi cât trebuie să fiu de mulţumit de întâmplarea pe care vă voi istorisi-o.
Mă oprii călare zilele din urmă, la o răspântie, unde se adunase multă lume, pentru o vânzare
publică. Nefiind încă ora fixată, se vorbea de nevoile grele ale timpului, iar unul din această lume,
adresându-se unui om cu părul tot alb, îi zise:
— Dar dumneata, tată Abraham, ce gândeşti de aceste timpuri? Nu eşti de părere că aceste
biruri grele vor ruina întreaga ţară ? Cum să facem să le putem plăti? Ce ne sfătuieşti dumneata?
Bătrânul Abraham se gândi un moment, apoi răspunse:
—Dacă voiţi să cunoaşteţi părerea mea, vă voi spune în puţine cuvinte, căci:
„O vorbă ajunge pentru cel ce vrea să înţeleagă―.
„Nu cu vorba se umple sacul― — cum zice unchiaşul Richard.
Toată lumea se apropie ca să-l hotărască pe tata Abraham să vorbească şi făcând roată în jurul
lui, el le ţinu următoarea vorbire:
—Dragii mei prieteni şi vecini. Birurile sunt într-adevăr foarte grele; cu toate acestea, dacă n-
am avea de plătit decât cele pe care ni le cere guvernul, am putea nădăjdui să le facem faţă cu înlesnire;
dar sunt altele multe şi încă mult mai oneroase pentru unii dintre noi. De pildă, lenea noastră ne ia de
două ori mai mult decât guvernul, orgoliul nostru întreit, nebuniile noastre împătrit ; şi pentru aceste
biruri, nu ne acordăm nici scădere, nici amânare. Cu toate acestea e încă scăpare pentru noi, dacă vom
voi să urmăm povaţa:
„Ajută-te şi cerul te va ajuta― — cum zice unchiaşul Richard.
Dacă un guvern ar cere de la supuşii săi a zecea parte din timpul lor, pentru treburile publice,
s-ar socoti această sarcina prea grea, în adevăr ; dar lenea e mult mai tiranică, la cea mai mare parte din
noi. Căci, daca aţi conta timpul pe care îl petreceţi în lene absoluta, adică nefăcând nimic sau în
distracţiuni care nu folosesc întru nimic, vă veţi convinge atunci că nu greşesc.
„Lenea seamănă cu rugina, ea strică mai mult ca munca―.
„Cheia de care cineva se serveşte, e totdeauna curată― zice sfătosul Richard.
„Dacă vă e dragă viaţa, nu risipiţi timpul; căci e stofa din care viaţa e făcută―.
Cât timp nu dăm noi somnului peste cât ne e necesar ! Uităm că:
„Vulpea care doarme, nu prinde găini― şi că :
„Vom avea destulă vreme să tot dormim, când vom fi în groapă―.
Dacă timpul este cel mai preţios din bunuri atunci:
229
165
„Pierderea timpului (cum zice unchiaşul Richard) trebuie să o consideram ca pe cea mai mare
din risipe― pentru că, cum zice el în altă parte :
„Timpul pierdut nu se mai regăseşte― şi, că:
„Ceea ce noi numim destul timp, e totdeauna foarte scurt în realitate―.
Curaj deci şi să lucrăm atât cât suntem în stare !
„Lenea face totul greu; munca , din contra, face totul lesnicios.―
„Cel ce se scoală târziu, să frământă toată ziua şi începe să lucreze abia când se înnoptează―.
„Lenea merge aşa de încet, încât sărăcia o ajunge din urmă―.
„Dacă te culci devreme, te scoli devreme, vei avea sănătate, bogăţie şi înţelepciune―, — cum
spune bunul bătrân Richard.
La ce bun să doreşti şi să aştepţi timpuri mai bune, când înşine putem face timpurile mai bune,
dacă vom şti să muncim.
„Cel ce trăieşte cu speranţa, va muri de foame―.
„Nu e câştig, fără osteneală―.
„Trebuie să mă servesc de mâinile mele, pentru că n-am moşii sau dacă am, ele sunt greu
impuse.‖
„Un meşteşug face cât o moşie. O profesiune e o ocupaţie care dă cinste şi câştig―, cum zice
unchiaşul Richard.
Dar trebuie să facem să valoreze meşteşugul nostru şi să ne ocupăm de profesiune, fără care
nici moşia, nici slujba nu ne vor ajuta sa plătim impozitele noastre. Cine e muncitor, n-are să se teamă
de foamete.
„Foamea priveşte prin uşa muncitorului, dar nu îndrăzneşte să intre―.
Perceptorii şi sergenţii nu vor intra nici ei:
„căci munca plăteşte datoriile, iar disperarea le creşte―.
„N-aveţi nevoie nici să găsiţi comori, nici să moşteniţi părinţi bogaţi‖.
„Munca e tatăl prosperităţii şi Dumnezeu nu-i refuză nimic―.
„Araţi când leneşii dorm, şi veţi avea grâu de vândut şi de rămas―.
„Munciţi astăzi căci nu ştiţi de ce obstacole vă veţi lovi mâine.‖
„Un bun astăzi, face mai mult cât două mâine― — zice unchiaşul Richard. Şi
„Nu lăsaţi niciodată pe mâine, ceea ce puteţi face astăzi―.
Dacă sunteţi în serviciul unui stăpân bun, nu v-ar fi ruşine să vă găsească cu braţele
încrucişate? Ei bine, nu sunteţi însuşi propriul vostru stăpân? Roşiţi deci dacă vă veţi surprinde în
lenevie, când atât e de făcut pentru voi înşivă, pentru familia voastră, pentru patrie.
„Sculaţi-vă deci la răsăritul soarelui, ca nu el, privind pământul, să poată zice: iată un leneş
care doarme―.
Nici un preget; luaţi uneltele, puneţi-vă pe lucru, obişnuiţi-vă mâinile cu munca şi reamintiţi-
vă că:
„pisica cu clopoţei, nu prinde şoareci― — cum zice unchiaşul Richard.
166
Îmi veţi zice că e mult de făcut şi că nu aveţi putere. E posibil, dar cu voinţă şi perseverentă
veţi face minuni. Căci:
„Apa care cade picătură cu picătură, toceşte piatra―.
„Cu muncă şi cu răbdare, un şoarece taie un cablu― şi
„cu lovituri mici repetate, se doboară stejari uriaşi―.
Îmi pare că aud pe unul dintre dumneavoastră zicând: Nu trebuie să ne recreăm ? Amicul
meu, voi răspunde, ceea ce spune bătrânul Richard:
„Dacă vrei să meriţi repaus, întrebuinţează bine timpul tău‖ şi
„De vreme ce nu eşti sigur de un minut, nu pierde o oră.‖
Recreaţiuna e un timp pe care îl putem întrebuinţa la lucrări folositoare. Această recreaţiune,
nu o găseşte decât omul harnic, pe când trândavul nu reuşeşte niciodată; căci:
„O viaţă de recreaţiune şi o viaţă de trândăvie, sunt două lucruri cu totul deosebite―.
Credeţi că lenea vă poate procura mai multă mulţumire ca munca ? Sunteţi greşiţi, căci:
„Lenea aduce necazurile, iar recreaţiuna, fără nevoie, produce plictiseală şt regrete.‖
Dar nu e de ajuns să munceşti, trebuie încă să ai energie şi hotărâre ; trebuie să fii cu grijă, să
îngrijeşti de afaceri tu însu-ţi şi să nu te laşi în grija altora, căci — cum zice unchiaşul Richard:
„Îngrijeşte de prăvălia ta, căci dânsa îţi va purta de grijă―. Şi încă:
„Dacă voieşti ca treburile tale să meargă bine, îngrijeşte tu însuţi; dacă voieşti ca ele să nu
meargă, însărcinează pe altul―. Şi încă:
„Muncitorul care voieşte să se înavuţească, trebuie să mâne el singur căruţa―. Şi încă:
„Ochiul stăpânului preţuieşte mai mult, decât mâinile sale―. Şi încă:
„Lipsa de griji pricinuieşte mai mult rău decât ignoranţa―, şi încă:
„Nesupraveghiind lucrătorii tăi, e cum ai lăsa punga în seama lor―.
Excesul de încredere în alţii, e ruina multora, căci
„Dacă voieşti să ai un servitor credincios pe care să-l iubeşti, serveşte-te tu însu-ţi―.
O mică neglijenţă, poate cauza un rău mare.
„Din lipsa unui cui, potcoava se pierde, din lipsa potcoavei, calul e pierdut şi din lipsa calului,
călăreţul însuşi e pierdut, inamicul îl ajunge şi-l ucide―, toate acestea din neglijenta d-a fi observat că
lipseşte un cui de la potcoavă.
Iată d-ajuns, dragii mei, asupra muncii şi atenţiei ce fiecare trebuie să dăm treburilor; dar,
dacă voim să asigurăm rodul muncii noastre, trebuie să fim economi. Cine nu ştie să economisească pe
măsură ce câştigă, va muri fără a lăsa un ban, după ce o viaţă întreagă a fost aplecat pe lucrul său.
„Cu cât bucatele vor fi mai grase, cu atât testamentul va fi mat slab―, zice unchiaşul Richard.
„Multe averi se risipesc pe dată ce se agonisesc, de când femeile au neglijat împletitul şt
ţesutul, pentru sindrofii, de când bărbaţii au părăsit securea şi ciocanul, pentru băutură―.
„Dacă voieşti să ajungi bogat, nu învăţa numai cum se câştigă, învaţă de asemenea cum
trebuie să cheltuieşti―.
167
Indiile nu au îmbogăţit pe Spanioli, pentru că cheltuielile lor depăşeau veniturile lor.

Renunţaţi deci la cheltuielile voastre fără socoteală şi vă veţi plânge mai puţin de greutăţile timpului şi
ale traiului.
„ Vinul, femeile, jocul, plăcerile, micşorează averea şt sporesc trebuinţele―.
„Cu ceea ce întreţinem noi un viciu, s-ar putea creşte doi copii―.
Puţin ceai, puţină bere din timp în timp, o masă mai garnisită, haine puţin mai luxoase, o mică
partidă de plăcere, nu pot avea grele urmări, ziceţi voi? Dar reamintiţi-vă că:
„Un puţin repetat de multe ori, face mult―. Fiţi atenţi la micile cheltuieli.
„Nu trebuie decât o mică gaură, pentru ca un vas mare să se înece― cum zice unchiaşul
Richard.
„Celui care ti plac bucăţele bune, va ajunge cerşetor―. Şi
„Nebunii dau mesele, iar înţelepţii le mănâncă―.
lată-ne toţi aci pentru această licitaţie de curiozităţi şi nimicuri foarte scumpe. Le credeţi
folositoare; dar, dacă nu veţi lua seama,mulţi dintre voi se vor căi. Credeţi că totul va fi vândut ieftin şi
poate sub preţul de cost; dar, dacă în adevăr nu simţiţi nevoie de ele, ele vă vor costa enorm de scump.
Reamintiţi-vă maxima unchiaşului Richard :
„Dacă cumperi ceea ce nu ai nevoie, te vei grăbi în curând să vinzi ceea ce îţi e absolut
trebuincios. Gândeşte-te bine înainte d-a căuta să profiţi de ieftinătate―.
El voieşte să spună că adesea ieftinătatea nu e decât închipuită şi că strâmtorându-vă ca să
profitaţi de ea, dânsa vă pricinuieşte mai mult rău decât vă dă câştig. Căci altă dată el a zis:
„Ieftinătatea a ruinat multă lume‖, şi încă:
„e o nebunie de a cheltui bani, pentru ca să cumperi o căinţă―.
Cu toate acestea, o astfel de nebunie o vedem zilnic la licitaţiile publice, căci nu dăm seamă
sfaturilor unchiaşului Richard:
„Omul înţelept se instruieşte din nenorocirile altora. Nebunii însă ajung foarte rar înţelepţi,
prin propriile lor nenorociri―.
Cunosc din ei care pentru a-şi împodobi umerii, fac să le ghiorăiască maţele şi iasă, pentru
plăcerea de a avea pe spate o haină frumoasă, să moară de foame familia lor*
„Mătasea şi satinul, catifeaua, hermina, sting focul bucătăriei―— zice unchiaşul Richard.
Acestea nu sunt necesităţile vieţii; d-abia le putem numi nimicuri şi cu toate acestea, pentru că
ele strălucesc, sunt unii tentaţi să ie aibă.
În acest chip nevoile create ale genului omenesc au ajuns mai numeroase ca nevoile naturale.
Prin extravaganţe de acest soi, oamenii cu bun simţ sunt reduşi la sărăcie şi nevoiţi să împrumute de la
cei pe care nu-i băga altădată în seamă, dar care, prin muncă şi economie, au ştiut să se îmbogăţească.
Ceea ce dovedeşte lămurit că:
„Săracul înţelept în picioare, e mai mare ca gentilomul în genunchi― cum zice unchiaşul
Richard.
Mulţi îşi zic: O cheltuială mică, faţă de o avere.ca a mea, nu contează.
„Copii şi nebunii numai îşi închipuie că douăzeci lei şi douăzeci ani nu se termină niciodată―.
Dar să tot iei din pungă, fără a pune la loc, vei da curând de fund, şi atunci, cum zice
unchiaşul Richard:
168
„Când puţul e secat ne dăm seamă de preţul apei―.

Voiţi să ştiţi, dragii mei, preţul banilor ? încercaţi să împrumutaţi;
„Cine caută un împrumutător, caută un stăpân neîndurat―, cum zice unchiaşul Richard.
Tot aşa o pate şi cel ce împrumută pe alţii, când vrea să-şi reia banii.
Dar nu de asta e vorba acum. Unchiaşul Richard adaugă:
„Orgoliul podoabei e un blestem―.
„Înainte d-aţi consulta fantezia, consultă-ţi punga.
„Orgoliul e un cerşetor care ţipă tot atât de tare ca nevoia, dar e încă mult mai nesăţios―.
Dacă aţi cumpărat un lucru frumos, va trebui să cumpăraţi alte zece, pentru ca să existe
armonie. Dar — zice unchiaşul Richard:
„E mult mai uşor de a reprima prima fantezie, decât a satisface toate cele ce vin în urmă―.
„Săracul care voieşte să imite pe bogat, este tot atât de nebun, ca broasca care s-a umflat
pentru a ajunge cât un bou.‖
„Vasele mari pot să se aventureze în largul mării, pe când cele mici trebuie să păzească
coasta―.
Nebuniile orgoliului sunt curând pedepsite ; căci, cum zice unchiaşul Richard:
„Orgoliul dejunează cu abundenţa, dinează cu sărăcia şi supează cu ruşinea―.
Şi după toate, ce foloase tragem din acest orgoliu de a părea, pentru care riscăm atât, suferim
atât? El nu poate da nici sănătate, nici îndulci munca, nici creşte meritul nostru; el excită invidia,
grăbeşte ruina.
„Ce o un fluture ? Nu e decât o omidă îmbrăcată, iată ce e şi orgoliosul―.
Ce nebunie de a se îngloda în datorii pentru aceste capricii !
După condiţiunile licitaţiei, ni se oferă 6 luni de credit; poate că acest avantaj a angajat pe unii
din noi să vină aci. Nu avem bani gata, dar avem ocazia să ne împodobim, fără să scoatem acum ceva
din pungă, însă îndatorindu-vă, v-aţi gândit bine la ceea ce faceţi? Daţi altora drepturi asupra libertăţii
voastre. Dacă nu puteţi plăti la scadenţă, veţi roşi văzând pe creditorul vostru ; nu-i veţi vorbi decât cu
frică ; vă veţi înjosi pentru a vă scuza pe lângă el în chip umilitor; puţin câte puţin, veţi pierde buna
credinţă, vă veţi coborî până la minciună ; căci:
„Minciuna e a doua greşeală, prima fiindcă v-aţi îndatorat― cum zice unchiaşul Richard. Şi
încă:
„Datoria ascunde în ea mizeria―.
Cetăţeanul unei ţări libere nu trebuie niciodată să roşească, nici să-i fie teamă să se întâlnească
sau să se privească fată în fată unul pe altul; dar deseori sărăcia, ridică orice curaj şi toată virtutea.
„E greu ca un sac gol, să se ţină în picioare―.
Ce aţi zice de un guvern care ar decreta, ca să fiţi opriţi de a vă îmbrăca ca domnii şi
doamnele avute, sub pedeapsă de închisoare sau servitute ? Nu veţi zice că sunteţi născuţi liberi, că
aveţi dreptul să vă îmbrăcaţi cum vă place? Că un asemenea decret e un atentat la privilegiile voastre?
Că un atare guvern e tiranic? Şi cu toate acestea, când vă înglodaţi în datorii pentru a face lux, vă
supuneţi de bună voie la această tiranie. Creditorul vostru capătă dreptul de a vă priva de libertatea
voastră, după cum lui îi va plăcea, ţinându-vă în închisoare, până când veţi fi în stare să-l achitaţi.
„Creditorii au mult mai bună memorie ca debitorii;
169
„Creditorii sunt secta de oameni cea mai superstiţioasă; nu sunt mai mari observatori ca
dânşii, în privinţa zilelor şi lunilor―.
Scadenţa soseşte când nu vă aşteptaţi; cererea de plată vă vine fără ca să fiţi gata să o
satisfaceţi; sau, daca nu uitaţi de datorie, scadenţa care mai întâi părea aşa depărtată, vă va apare,
apropiindu-se, extrem de scurtă. Cel ce împrumută şi cel ce se împrumută sunt doi sclavi; aveţi oroare
de această dublă tovărăşie. Păstraţi-vă deopotrivă libertatea şi independenţa voastră.
Poate vă credeţi în acest moment în stare de belşug, care vă permite o mică fantezie; dar
economisiţi pentru bătrâneţe şi pentru cazuri de strâmtorare, cât aveţi putinţa să o faceţi. „Soarele de
dimineaţă nu durează toată ziua―. Câştigul e trecător şi nesigur; dar o viaţă întreagă, cheltuielile sunt
constante şi sigure.
„E mai lesne să zideşti două sobe, decât să încălzeşti una―, de asemenea:
„Culcă-te mai bine flămând, decât să te scoli cu datorii.
„Câştigă cât poţi, dar păstrează ce ai câştigat ― iată piatra filozofală care schimbă plumbul cu
aur―. şi când veţi avea această piatră, nu vă veţi plânge de greutăţile timpului, nici de dificultatea de a
plăti birurile.
Nu vă voi mai spune încă multe:
„Experienţa e o şcoală unde lecţiile costă scump, dar numai acolo cei fără socoteală pot să se
instruiască― însă câteodată nu se folosesc; căci:
„Se poate da un bun sfat vecinului, dar nu i se poate da şi o hotărâre―.
Orice ar fi, reamintiţi-vă că:
„Cel ce nu ştie să primească un sfat bun, nu poate fi ajutat cu folos―.
În acest chip bătrânul Abraham termină cuvântarea sa. Fu ascultat, aprobat, dar mulţi s-au
grăbit să facă tocmai dimpotrivă, cum se întâmplă după sfaturile obişnuite. Îndată ce vânzarea începu,
fiecare cumpăra fără nici o socoteală.
Am văzut cum bătrânul studiase de aproape almanahurile mele şi a pus în ordine tot ce eu
semănasem timp de 25 ani. Repetarea continuă a numelui meu ar fi obosit pe toată lumea, dar vanitatea
mea fu de minune flatată, cu toate că, din toată această înţelepciune ce-mi atribuia, a zecea parte nu-mi
aparţinea: n-am făcut decât să culeg aceste maxime de bun simţ, adunându-le de la toate naţiunile şi
din toate secolele.
Mă hotărâi totuşi să trag eu însuşi folos din aceste poveţe; venisem cu intenţiunea sa cumpăr
postavul necesar pentru o haină nouă; m-am retras cu hotărârea de a mai purta-o încă pe cea veche.
Cititorule, dacă poţi face tot aşa, vei câştiga ca şi mine.
PRIMA CĂSĂTORIE A LUI EDISON 230

Prima soţie a celebrului inventator a fost, înainte de a se căsători, telegrafistă în serviciul lui.
Numele ei de familie era Stillwall. Într-o zi, când Edison sta la spatele scaunului ei, şi îi admiră în
tăcere abilitatea mâinilor, iuţeala cu care transmitea veştile înaripate, nu fu puţin mirat când tânăra fată
se întoarce de-odată către el şl zice :
— „D-le Edison, eu aş putea spune întotdeauna, când eşti la spatele meu sau în apropiere !
230
170
— „Şi cum iţi explici lucrul acesta ?― o întrebă Edison.

— „Ei ! asta nu ştiu―, replică tânăra fată, dar simt foarte bine apropierea D-tale !―.
Acum fu rândul domnişoarei Stillwall să fie mirată, căci Edison se apropie de ea, o privi drept
în faţă şi zise cu sinceritatea şi căldura-i caracteristica:
— „Şi eu simt deja de mai multă vreme, că ceva mă atrage în apropierea dumitale şi dacă ai fi
dispusă să devii soţia mea, aşi fi foarte fericit!
Părerea fetei fu, că fată de o asemenea reciprocitate de sentimente, nici n-ar avea altceva mai
bun de făcut şi trei săptămâni în urmă se numea doamna Edison.
FAPTE, OAMENI ŞI IDEI 231

Efectele unei revoluţii.
După o ştire sosită din China, guvernul naţionalist chinez a ordonat ca toate femeile, şi fetele
să-şi tundă părul până în termen de 3 săptămâni, sub pedeapsa de a fi date în judecată şi închise.
Numai cele trecute de 50 ani, nu sunt supuse acestui regulament capilar.
Ştirea adaugă că femeile chineze simt indignate, pe când proprietarii saloanelor de coafură,
jubilează.
Cutia cu idei.
D. Labbé, directorul general al învăţământului tehnic din ministerul de instrucţiuni al Franţei,
a creat un serviciu oficial inedit „serviciul sugestiilor―.
Toţi cei ce depind de învăţământul tehnic sunt invitaţi să adreseze 140, Rue de Crénelle orice
„sugestii care ar înlesni obţinerea unei perfecţiuni a stării actuale―.
La rândul sau d. Bokanowski, ministrul poştelor şi al comerţului a creat „cutia cu idei― : toţi
funcţionarii p. t. t. pot aduce documente şi obiecte practice de natură a înlesni serviciul unei ramuri
oarecare a exploatării poştale. Comunicarea satisfacţiei ce încearcă administraţia, distincţiuni onorifice,
recompense chiar, vor fi distribuite celor care vor alimenta cu folos, „cutia cu idei―.
Iată însă cum ministrul înţelege să regleze delicata problemă a proprietăţii industriale a
inventatorului.
Ne producându-se vre-o obiecţiune din partea autorului, administraţia va dispune în toata
proprietatea, de proiectele reţinute şi le va aplica pe măsura disponibilităţilor bugetare.
Folosinţă drumului de fier.

Drumul de fier dintre Pekin şi Hankeou a fost construit în ultimii ani ai imperiului, de un
sindicat Franco-belgian, adică pe vremea când Europenii n-aveau de cât slabe idei de caracterul
chinezesc.
Prevăzând accidentele inevitabile într-o ţară unde ignoranţa în materie de drum de fier, era
absolută, consiliul de administraţie al companiei însufleţit de un sentiment de milă pentru săracii
231
171
chinezi, decise constituirea unei case speciale pentru despăgubirea familiilor, când unul din membrii
lor va fi ucis de tren. Administraţia companiei lua în sarcina sa: procurarea unui sicriu solid,
cheltuielile de înmormântare şi plătea moştenitorilor o sumă de 20 dolari.
În primele timpuri, totul părea normal: câţiva ţărani mutilaţi, câţiva lucrători colonişti
decapitaţi de trenurile de noapte, căci se foloseau de şine ca de perne. Apoi accidentele mortale se
succedară cu o repeziciune atât de mare, încât fondul afectat pentru despăgubiri, a trebuit să fie reînnoit
de mai multe ori pe an.
Direcţiunea nu ştia ce măsuri să mai ia : a înmulţii mereu avizele, a pus tăbliţe la trecerile
periculoase, totuşi atelierele ei de tâmplărie din Chang Tsin Tien, nu mai pridideau cu facerea sicrielor.
O anchetă serioasă dovedi că cea mai mare parte din victime erau indivizi bătrâni sau atinşi de
boli grave. Faptul devenind suspect, se trimise un medic care să facă autopsia cadavrelor, precauţiune,
care până atunci se crezuse nefolositoare. Rezultatul acestor autopsii duse la constatarea, că de multă
vreme trenurile îmbucătăţeau pe supuşii Fiului Cerului, care nu aşteptaseră însă acest moment pentru a
merge să dea socoteala înaintea judecătorului suprem al iadului. Ţăranii şireţi ca să obţină, pentru
scumpii lor morţi, înmormântări gratuite, şi pe deasupra şi cei 20 frumoşi dolari în argint, duceau
cadavrele lor pe linie, iar trenul se însărcina cu restul.
Com Foch a semnat armistiţiul.

Revista „Lectures pour tous‖ dă sub semnătura d-lui Raymond Recouly, foarte interesante
detalii asupra semnării armistiţiului servindu-se de informaţii inedite.
D-abia germanii luaseră loc şi Weigand ieşi pentru a căuta pe Foch, care se găsea în vagonul
său particular, în convorbire cu amiralul Wemyss.
Câteva momente trec. Uşa se deschide, mareşalul intră cel întâi, cu chipiul cu întreită broderie
de fir de aur pe cap şl cu o servietă sub braţ.
Poartă haine gris-fer, uniforma lui obişnuită, cu două rânduri de decoraţii în panglici. Are o
privire pătrunzătoare. Se opreşte un moment în uşă, cercetează cu o privire circulară asistenţa, şi face
salutul militar. Vine până la mijlocul mesei, rămâne în picioare, face o uşoară înclinare din cap şi
scoate chipiul.
La această masă rectangulară, care ocupa aproape toată lărgimea vagonului, locurile erau
dispuse astfel: la mijloc, mareşalul, având la dreapta sa pe Weigand; la stânga amiralul Wemyss, apoi
amiralul Hope, Oberndorf ; în faţa lui Foch, Winterfeld ; în faţa lui Wemyss, Erzberger; în faţa lui
Hope, Oberndorf; în faţa lui Weigand, Vanselon. În una din laturi, cei doi interpreţi: Lechappe şi
Hledorf.
O tăcere.
Mareşalul, cu vocea sa gravă: „Cui am onoarea să mă adresez ?―
Erzberger, în nemţeşte: „Plenipotenţiarilor trimişi de guvernul german―.
El întinde scrisorile de împuternicire. Foch le ia şi zice: „Să le examinez―. După care pleacă
cu Wemyss şi intră în vagonul particular. Aceste scrisori erau în număr de două. Un prim radio
german, care anunţa ca şef al misiunii militare pe von Gundel, general de infanterie, dar care
recuzându-se, prin a doua scrisoare se comunica înlocuirea Iui cu Winterfeld.
Câteva minute se scurseră, păreau lungi ca secole. Toată lumea e în picioare într-o aşteptare
penibilă.
Foch revine; reocupă locul, dar rămânând în picioare, spune germanilor : „Care este scopul
vizitei D-voastră ?―
172
Erzberger: „Am venit să cunoaştem propunerile puterilor aliate pentru a ajunge la un

armistiţiu pe pământ, sub apă, în aer, pe toate fronturile şi în colonii―.
Foch : „n-am nici o propunere de făcut―. Oberndorf, diplomatul, intervine.
„Dacă domnul mareşal preferă, vom spune că am venit să cerem condiţiunile sub care aliaţii
ar consimţi la un armistiţiu―. Foch : „N-am nici o condiţiune―.
Erzberger, scoţând din haină o hârtie, citeşte textul notei preşedintelui Wilson, prin care se
spune că mareşalul Foch e autorizat să facă cunoscut condiţiile armistiţiului.
Foch: „Cereţi armistiţiu? Dacă îl cereţi, pot să vă comunic în ce condiţiuni el poate fi obţinut―.
Oberndorf şi Erzberger declară, că ei cer armistiţiul şi atunci convorbirile se angajară.
O infirmieră de război primeşte o frumoasă recompensă.

Miss Edna lrving din Los Angeles a primit în ziua de 3 Iulie ştirea ca a fost gratificată cu o
donaţie de 90 milioane franci pentru că şi-a făcut datoria.
În timpul războiului Miss Edna lrving îngrijea răniţii la spitalul din Boulogne-sur-Mer.
Tuturor le împărţea deopotrivă din bogăţiile devotamentului său nemărginit şi din buna sa dispoziţie.
Printre soldaţii pe care ea îi ajuta în acest chip ca să-le alinieze suferinţele, se găsea şi căpitanul englez
Maxwell Woodlynn.
Acesta arătase mamei sale bunele îngrijiri ce el primise de la o infirmieră americană. Doamna
Woodlynn, pe patul morţii, făcu să se trimită, ca mulţumiri tinerei Infirmiere, cocheta sumă de
3.600.000 dolari.
NOTE VESELE, 232

Multe doamne din lumea mare asistau la un proces care atrăsese mult curiozitatea publicului.
Cum însă în acest proces urmau să se nareze detalii scabroase şi revelaţiuni scandaloase, preşedintele
găsi de cuviinţă să avertizeze de aceasta auditoriul femeiesc, şi înainte de a începe dezbaterile, zise :
— Rog ca toate femeile cinstite să binevoiască a părăsi sala.
Nimeni însă nu se mişcă !
— Acum când femeile cinstite au ieşit, — adaugă preşedintele după un moment de tăcere, —
uşieri, daţi afară pe celelalte !
*
Preşedintele. — De ce ai furat mărfurile fără să te atingi de bani ?
Acuzatul.— Vai domnule preşedinte şi d-ta...! nu-mi sunt d-ajuns reproşurile nevestei ?
*
232
173
Un individ care furase un cal, fu adus înaintea judecătorului, căruia îi declară că n-a făcut
decât o glumă.
— La ce distantă ai dus calul? întrebă judecătorul.
— La 10 kilometri de aici, răspunse acuzatul.
— Ai dus prea departe gluma, îi zise judecătorul, care-l condamnă la 6 luni închisoare.
*
Un copil întreabă pe tatăl său, de profesie negustor, ce-nseamnă „cinste comercială ?―
— Îţi voi explica printr-un exemplu, ca să înţelegi mai bine, zise tatăl său. Tu ştii că eu am un
asociat în comerţ pe Icsulescu. Într-o zi un client din neatenţie, mi-a dat 2000 lei în loc de 1000. Am
luat mia de lei dată în plus şi am împărţit-o îndată şi frăţeşte cu asociatul meu. Iată ce e „cinstea
comercială―.
*
— Melanio, mă chinuieşte gândul să mă sinucid.
— Nu uita însă să laşi un cuvânt scris, ca să mă scuteşti de neplăceri.
*
Întrebare. — Când un copil din tată englez şi din mamă germană se naşte pe o corabie
franceză, navigând sub pavilion austriac în ape ruseşti, care e naţionalitatea sa?
Răspuns. — E absolut neutru!
*
Un rus spune altuia :
— Acum când toată lumea e comunistă, trebuie să trăim ca fraţii şi să împărţim totul frăţeşte.
Vrei ?
— Bucuros, răspunse cellalt.
— Aşa, de exemplu, dacă tu ai doi cai, îmi vei da unul mie.
— Bucuros.
— Ai două vaci, o să-mi dai una ?
— Cu plăcere.
— Ai două găini, îmi vei da una?
— Ah ! nu ! asta nici odată!
— Dar de ce ? Consimţi să-mi dai un cal şi o vacă şi nu voieşti să-mi dai o găină.
— Pentru că n-am decât un cal şi o vacă, dar am două găini !
*
La Nisa au murit în aceiaşi zi o bătrână engleză şi un general rus.
Cei de la pompele funebre zăpăcindu-se, corpul englezoaicei a fost expediat la Petrograd, iar
al generalului la Londra.
Rudele englezoaicei au voit — înainte de a se cobora sicriul în groapă— să vadă pentru ultima
oară faţa prea iubitei lor mătuşi.
174
Se deschide sicriul şi — oroare — se găseşte corpul generalului rus în uniformă şi plin de

decoraţii. Consternaţie generală!
În fine se trimete o telegramă rudelor generalului la Petrograd şi se primeşte următorul
răspuns „Ieri am îngropat mătuşa dumneavoastră cu toate onorurile militare. Faceţi cu generalul ce vă
place―.
*
Doamna. Cum vei declara pianul nostru: instrument de lux, sau instrument de cultură ?
Domnul. Instrument de tortură
CURIOZITĂŢI 233
Cel mai bătrân arbore din lume.
El se găseşte lângă salul mexican Santa Maria de Tula. Se socoteşte vârsta Iui Ia 6000 ani.
Ramurile sale sunt încă vioaie şt solide. în 1803 când l-a văzul marele naturalist Alexandru de
Humbold, avea 36 metri circomferinţă.
Câteva cifre cosmografice.

 Axa globului pământesc are  12.712 km.
 Diametru pământului la ecuator  12.775 km.
 .Raza mijlocie a pământului  6.370 km.
 Circumferinţa globului la ecuator  40.070 km.
 Suprafaţa pământului  510.000.000 km².
 Distanta de Ia pământ la Soare  141.501.000 km.
 Distanţa de la pământ Ia Lună  384.446 km.
 Distanta la steaua fixă cea mai apropiată  41.100.000.000.000 km.
(Alfa din Centaur)
233
175

Ayez toujours quelque maxime que au besoin ranime votre raison et fortifie vos principes (M-
me Lambert)
 Omul de rând judecă numai după aparenţă, cel înţelept numai după fapte.
 Autoritatea religiei creşte în raport cu purtarea acelora care o reprezintă.
 Îngăduinţă prea mare faţă de cei vinovat, poate fi luată ca complicitate.
 Preocuparea de cele ce se pot întâmpla în viitor este o piedecă a prezentului.
 E mult de aşteptat de la omul care nu se lasă să fie oprit de neizbândă.
 Singura atitudine a omului fată de evenimentele neînlăturabile este resemnarea.
 Fericirea vieţii nu stă în durata ei, ci în felul întrebuinţării pe care i-o dăm.
 Acela care nu cugetă, e un nesocotit; acela care cugetă prea mult un nehotărât.
 Să te fereşti mai mult de acela care te laudă, decât de aceia care te critică.
 Când omul a ajuns să se admire pe sine, ceasul greşelilor nu e departe.
 Bunătatea este un dar al naturii, pe când caritatea este o calitate a omului.
MAXIME 235
 Ingratitudinea e poarta pe unde ies, cei mai mulţi din cei pe care recunoştinţa îi pune în
încurcătură.
 Când banul ce trebuie să fie un servitor, ajunge o putere tiranică, atunci libertatea individului
dispare, societatea se viciază şi porneşte pe o cale nenorocită.
MAXIME 236
 Trebuie să ne folosim de viaţă, zic unii; în realitate, trebuie să folosim viaţa.
O „LIGĂ A BUNĂTĂŢII” 237

Asistăm, de la război încoace, la o adevărată criză a moralei sociale. Toate ideile, toate
credinţele, toate scrupulele, care altădată frânau relele instincte ale tineretului, au dispărut. E
234
235
236
237
176
nemaipomenită înmulţirea crimelor şi uşurinţa cu care azi se mânuieşte cuţitul, revolverul şi...
ciocanul, la noi ca şi aiurea : crime pentru a fura, crime din răzbunare, crime din gelozie.
Setea de bani nu a fost niciodată mai mare ca azi. Toţi vor să se îmbogăţească cât mai curând,
să se bucure cât mai iute şi cât mai intens de toate plăcerile vieţii. Pentru aceasta le trebuiesc bani, iar
pentru a-i avea, nu aleg mijloacele. Puţin îi interesează cum: esenţialul e să găsească cât mai mulţi şi
cât mai repede şi cu mai puţină osteneala. Nu se mai opresc la acele scrupule de conştiinţă, cărora
lumea de altădată le dădea atâta importanţă.
În colo cu scrupulele nefolositoare ! Dacă nu izbutesc prin mijloace cinstite, vor răzbi prin
escrocherie. Dacă escrocheria însăşi nu dă, nici ea, rezultatele aşteptate, vor merge mai departe, până la
furt, până la crimă, nesacrificând însă nimic din luxul lor, din plăcerile lor.
Un exemplu tipic îl aflarăm cu toţii din gazete. E cazul Mestorino care a ucis pe giuvaergiul
Truféne, din Paris. Asasinul nu mai avea bani, dar ar fi putut să-şi vândă automobilul, vila, blănurile
nevestei, etc.. Nici prin gând nu i-a trecut ! Mai bine asasin, decât să-şi schimbe felul său de viaţă ! Să
n-aibă maşina, să nu mai aibă vilă, bijuterii şl blănuri? Ce cădere ! Orice, chiar şi crimă, asta însă nu !
Aviditatea, trebuinţa de a fi bogat, stăpâneşte în aşa grad aceşti aventurieri, încât nici un
sentiment omenesc nu mai găseşte loc în sufletul lor.
Acest Mestorino a avut înspăimântătorul sânge rece de a asista la înmormântarea victimei lui,
de a strânge mâna celor pe care îi puse în doliu, de a lăuda calităţile dispărutului şi — ca culme — de
a-şi exprima dorinţa ca cu o oră mai curând să fie răzbunaţi prin prinderea şi executarea asasinului !
Se poate duce cinismul mai departe?
Coloanele ziarelor noastre, cât şi cele străine, sunt pline cu detaliile tuturor imoralităţilor şi al
crimelor săvârşite în orice colţ din lume. ca şi când in acest fel presa crede să îndeplinească mult
trâmbiţatul scop al gazetăriei: răspândirea culturii în masa poporului !
La citirea lor, toată lumea înspăimântată de acest rău ce sporeşte mereu, se-ntreabă: Care e
leacul?
Fiecare are unul. Fără a voi să ies din sfera mea — mărturisesc însă convingerea-mi deplină,
că femeile trebuiesc să ia parte cât mai mult la lupta ce trebuie dusă pentru îmbunătăţirea omenirii, care
din zi in zi, să sălbăticeşte.
Mai întâi, un fapt pe care oricare din noi l-a remarcat. Când se discută împrejurările în care s-a
săvârşit o crimă pasională, se găseşte totdeauna cineva care să-i micşoreze vina şi să ia apărarea
criminalului. Femeia cu bunul ei simt, şi miloasă din fire, e datoare să protesteze totdeauna. Nu trebuie
să lase niciodată să se asculte cu indiferentă, când se dă dreptate celui ce a comis o crimă; din contră,
să spună sus şi tare că niciodată, şi în nici un caz, nimeni nu are dreptul să-şi facă singur dreptate.
Şi de acest fel de a privi chestiunea în societate, mama va trebui să fie pătrunsă şi în educarea
copiilor săi.
Toate religiile, toate filosofiile, sunt de acord cu morala naturală. Aceste învăţături
tradiţionale trebuiesc făcute să pătrundă în adâncul lor înţeles, în concepţia tuturor, nu numai să fie
relevate în treacăt, ca şi cum o mamă ar zice copilului său: „Uite aşa trebuie să faci, şi eu voi fi liniştită
! căci nu vei fi ispitit vreo dată să atentezi la avutul sau viaţa cuiva―.
Cine ştie ! pătruns-a cineva viitorul? Gânditu-sa vreodată mama lui Candiano, Gaetan, etc., că
fiii lor legănaţi şi dezmierdaţi cu dragostea neţărmurită de mamă, crescuţi în îndestulare, odată vor
săvârşi crime atât de oribile ?
Greşelile educaţiei din primii ani al copilăriei, determină cele mai funeste urmări, pentru că
primele impresii sunt acelea, care rămân neşterse pentru toată viaţa.
177
E o datorie imperioasă pentru mamă d-a căuta să dezvolte din cea mai fragedă vârstă, mila şi
bunătatea in sufletul copilului său şi dezgust, oroare, de tot ce e abatere de la calea morală.
Mila de animale trebuie să meargă alături de respectul vieţii omeneşti. Niciodată o mamă să
nu privească cu indiferenţă când copii chinuiesc câini, pisici, ba chiar şi pe servitori. Să nu fie lăsaţi să
rupă aripile fluturilor, insectelor cât de mici, făcându-i să priceapă că durerea insectelor e aceiaşi ca şi
a lor, de le-ar rupe cineva mâinile ori picioarele. Câte exemple nu dă, de câte istorioare şi poveşti nu se
serveşte o bună mamă, preocupată de formarea sufletului copilului său! E imposibil ca dintr-o mamă
devotată îndatoririlor ei, să iasă elemente rele; numai copiii lăsaţi în voia lor sau a slugilor, vor forma
elementele declasate de mai târziu. Aşa că leacul nu-l văd, în cea mai mare parte, decât in mâna
mamei, dar mamei luminate şi conştiente de menirea ei pe pământ, nu mamei care nu visează decât
plăceri, veşnic în goană după ele, lăsându-şi în acest timp, ce are mai scump, pe mâini brutale de slugi.
Am ascultat, nu de mult, la o şcoală, pe Principesa Alexandrina Gr. Cantacuzino, vorbind cu
neîntrecutul său dar d-a mişca şi convinge, despre înfiriparea unei „Ligi a bunătăţii-― şi la noi, ca în
alte state mai civilizate. S-a adresat mamelor şi profesoarelor, rugându-le cu atâta duioşie, să caute să
pătrundă mai bine sufletele copiilor, luptând să îndrepte pornirile urâte ; făcându-i prin blândele să-şi
recunoască singuri greşelile, ajutându-i să se îndrepte când sunt cu porniri urâte, sau să-i încurajeze
când promit a fi elemente bune.
Pentru profesoare, sarcina este foarte grea, faţă de numărul prea mare al elevilor şi de puţinele
ore petrecute împreună. Mama însă fiind mereu lângă copii, să nu le treacă cu vederea micile lor
răutăţi, care cu vremea vor creşte, ci să le deschidă ochii şi sufletul că ceea ce fac e rău, ori de câte ori
se iveşte vre-un prilej. Să nu le dea voie a critica şi ironiza pe colegii şi profesorii lor, cum se văd
foarte mulţi copii azi, şi de care mulţi părinţi fac haz. Să-i sfătuiască a ajuta pe colegii inferiori lor ca
situaţie materiala, cine ştie din ce cauze ca: lipsuri de tot felul, boli în familie, etc.; iar pe profesori să-i
respecte şi să-i iubească, fiind îndrumătorii, luminătorii căilor de urmat în viaţă.
Astfel de mici fiind formaţi de mamă, profesorului sau profesoarei îi va reveni sarcina, mult
mai uşoară d-a mări numărul elementelor bune şi deci numărul membrilor din „Liga bunătăţii― în
perspectivă.
Ne trebuie mame virtuoase, mame luminate multe, cât mai multe. Când fiecare mamă se va
ocupa mai mult de copilul ei, insuflându-i dragoste de muncă, de cinste şi dreptate şi dezgust de lene,
minciună şi de orice viciu, spuneţi oare n-am avea o lume ideală ?
Sarcina e grea, recunosc, căci trebuie atâta abnegaţie, atâta uitare de sine, atâta perseverenţă,
urmărind pas cu pas cărarea morală a copilului tău, dar şi satisfacţia va fi infinit de mare, când
ajungând în pragul bătrâneţii vei putea zice: „D-acum pot muri în pace, am făcut iot ce am putut pentru
a-mi îndeplini cât mai bine misiunea aci pe pământ. Las în urma mea, societăţii, ţării mele, elemente
morale cu dragoste de muncă şi deci la adăpost de orice înclinaţii şi tentaţii urâte.
(Jeanna Sava)
CUGETĂRI 238
 Lipsa unei educaţii serioase, în şcoală şi în familie, a avut urmări nenorocite asupra păturii
conducătoare a poporului nostru. S-a ridicat o tinerime care nu mai cunoaşte nici morală, nici
respectul faţă de legi, nici frica de Dumnezeu. Patrie, neam, datini vechi sunt vorbe goale şi fără
înţeles pentru această tinerime, care are o singură ţintă: traiul uşor, şi un singur mijloc de luptă:
238
178
obrăznicia. Din ce în ce se va întări, de sigur, convingerea mântuitoare, că noi suntem un popor

necrescut sau rău crescut, că n-am ştiut a ne păstra datinile, aşa de potrivite cu noi, că nu le-am
putut duce mai departe, după cerinţele vremii noi, că n-am fost în stare a lucra cultural
adâncurile neamului întreg şi nici adâncul fiecărui suflet. (N. Iorga).
 Răul societăţii moderne consistă în faptul că tinerii ştiu chimia, geologia, pirotehnia, dar nu ştiu
a face sacrificii de datorie, nu ştiu să respecte ceea ce e respectabil. Se fac astfel prezumţioşi,
nefolositori ţării şi nesuferiţi. În prima etate, temelia temeliilor e respectul pentru părinţi, din
care naşte ideea ca ceea ce ei ordonă, trebuie executat, nu însă cunoscându-se cauza, ci pentru că
ei sunt aceia care ordonă. (D’Azeglio).

Vacanţe plăcute.
Ocean Grove, plajă în Statul New-Jersey, nu poate să fie, cu drept cuvânt, prea frecventată de
turişti. Se găsesc, acolo, într-adevăr, o groază de prohibiţii: Interzicere de a fuma, interzicere de a juca
cărţi, nu e îngăduit dansul, cum nici chiar... îmbrăţişările. Orice infracţiune e pedepsită.
Într-o zi un vilegiaturist protestă pentru cuvânt că doamna cu care a fost surprins
îmbrăţişându-se, era soţia sa.
— Cu atât mai rău, i se răspunse, căci domnii însuraţi trebuie să dea exemplu.
La Sag Harbor, la porţile New-York-ului, un clopot sună în fiecare seară la ora 21. La acest
semnal, toate tinerele sub 16 ani trebuie să reintre la casele lor, ca să nu fie arestate de agenţii
poliţieneşti, fără îngăduială.
Ce să mai zicem de unele staţiuni britanice unde paza riguroasă a repausului duminical obligă
turiştii să păzească casa, tramvaiele, autocarele şi vaporaşele, suspendând orice serviciu de Sâmbătă
după prânz până Luni dimineaţa !
În acest chip se explică afluenţa turiştilor anglo-saxoni pe plajele din La Manche şi din Marea
Nordului.
Un raport conştiincios.
Un raport conştiincios al unui poliţist rus, este reprodus de ziarul „Izvestia―, în cuprinsul
următor :
„Am onoare a vă informa că în timpul serviciului meu, nu s-a produs nici un fapt particular,
afară de următorul :
D-voastră însuşi, şeful miliţiei, fiind cu totul beat, aţi revenit la 3 ore de dimineaţă la sediul
miliţiei însoţit de o mică orchestră de instrumente de vânt. Mi-aţi dat ordin să vă însoţesc şi de a vă
aduce opt din deţinuţi.
În prezenţa lor, aţi băut trei sticle de vin, zicându-ne : „Felicitaţi-mă pentru onomastica mea―.
După care, mi-aţi ordonat să reinternez pe prizonieri. M-aţi pălmuit atât pe mine, cât şi pe
camaradul Maujez, apoi aţi vomitat şi în urmă adormit în necurăţenia ce aţi făcut! „
239
179
Curiosul proces al paratrăznetului din Saint-Omer

Presa a relatat de curând experienţa doveditoare făcută în Anglia în privinţa eficacităţii
paratrăsnetului.
Fulgerele artificiale produse de o puternică maşină d-asupra unui orăşel în miniatură, n-au
atins decât casele care n-au fost prevăzute cu paratrăsnet şi mai ales clopotniţa orăşelului. Experienţa
pe deplin reuşită, a confirmat deci eficacitatea faimoasei invenţiuni a lui Franklin.
Ştirea acestei noi experienţe a prilejuit reamintirea unui proces faimos, scenele extraordinare
de dezordine provocate de instalarea primului paratrăsnet în Saint-Omer, în 1782.
Contra „săgeţii incendiare―. Documente autentice atestă, că în nici o alte parte nu s'a făcut
paratrăsnetului o opoziţie mai înverşunată ca in Saint-Omer, în 1782.
Au avut loc scene curioase când se văzu vergeaua de fer înfiptă în acoperişul din „Piaţa
Ierburilor― proprietatea d-lui dc Wissery... În urmărirea noilor invenţiuni, d. de Wissery — de care se
spunea ca a înnebunit, — îndrăznise să aşeze „acest blestemat aparat― care va atrage focul şi va arde
întregul cartier, la cea mai mică furtună.
Excitaţi de către duşmanii noii invenţii, spiritele se agitară. Proteste multe şi vii nemulţumiri.
Apoi prin o petiţie cu numeroase semnături adresată judecătorilor, se cerea suprimarea săgeţii
incendiatoare, adevărată primejdie pentru siguranţa publică.
Cronica ne spune că judecătorii au împărtăşit şi ei această prejudecată şi aceiaşi teamă. O
ordonanţă impuse ridicarea de-ndată o paratrăsnetului, pricina atâtor nelinişti. Proprietarul protestă, dar
sentinţa fu executată.
Consiliul din Artois trebuie în urmă să se ocupe şi el de această afacere. În acest proces,
Maximilien ― Robespierre s-a remarcat prin talentul său. El câştigă „faimosul proces al
paratrăsnetului din Saint Omer.―
Dar sentinţa consiliului nu putu să modifice părerea populaţiei.
„Paratrăsnetul― atrase din nou fulgerele populaţiei acum şi mai excitate.
Pentru a se evita gravele dezordini plănuite, d. de Wissery fu somat de magistraţi, ca să
înlăture aparatul său. El făcu o nouă opoziţie, dar magistraţii, poate că şi din răzbunare că fuseseră
loviţi în amorul lor propriu, ordonară să se execute de urgenţa sentinţa lor. Aceasta provocă panică şi
teroare în populaţie, căci din această sentinţă ei deduseră că „magistraţii orăşelului privesc şi el
invenţia, ca lucru drăcesc.―
Atunci izbucni o curata revoluţie. Se formară grupări, aţâţătorii dezordinii întreţineau
mişcarea, se sparse geamuri, puşcaşii trăgeau asupra vergelei de fier; se vorbea chiar să se pună foc
casei. D-nul de Charrier însărcinat cu execuţia sentinţei—cu toate că era convins de „eficacitatea― şi de
puterea prezervativă a invenţiunii lui Franklin, — nu voi să se abată de la datoria de a împiedeca
tulburările oraşului, aşa că d. de Wissery fu nevoit să se resemneze.
În prealabil, acest om, amic al progresului, depuse un protest în care spunea, că ridicând el
însăşi paratrăsnetul de pe casa sa, el a lucrat „constrâns şi că îşi rezervă toate drepturile pentru a şi le
valorifica la timp oportun,―
A treia zi 23 Iunie 1783, paratrăsnetul dispăru, armata se retrase şi liniştea se restabili în oraş.
Acest proces curios şi evenimentele care îi urmară, atrase un moment atenţia publică: „Gazeta
învăţaţilor― publică o dare de seamă detailată în numărul său din Martie 1784.
Un secol şi jumătate s-a scurs şi încă se vorbeşte de experienţe doveditoare.
Nu se poate reproşa d-lui de Wissery că ar fi fost un om înapoiat.
180
Ce valoare are viaţa unui bolşevic.

Corespondentul agenţiei engleze „British United Press― din Oslo, telegrafiază că unul din
fruntaşii partidului muncitoresc norvegian, deputatul Madson, după ce a adus elogii guvernului
sovietic, pentru că a... ordonat executarea monarhiştilor ruşi, a declarat: „Viaţa unui reprezentant al
sovietelor valorează cel puţin cât viaţa a 20.000 de burghezi.―
Oraş fără femei.

Între cele mai curioase desluşiri pe care ni le dau statisticele irlandeze, merită să semnalăm, în
mod particular, cazul micul orăşel Bret.
Această localitate prezintă în adevăr caracteristica încă neauzită, că nu conţine nici o femeie.
Nu se întâlnesc decât bărbaţi care, e de prisos s-o mai spun, sunt celibatari încăpăţânaţi.
Toate lucrările încredinţate de obicei activităţii femeieşti, sunt îndeplinite bine înţeles de
bărbaţi care gătesc, cos, spală sau mătură fără să se creadă micşoraţi pentru atâta.
Unul din presa franceză, care a avut curiozitatea să viziteze acest orăşel ne asigură că acolo nu
e nici o ordine, curăţenia şi confortul pe care suntem obişnuiţi să-l întâlnim în localităţile normale
adică acolo unde se găsesc femei, bune menajere.
În Rusia, din 79.000 incendii in 1927, mai toate la ţară, 25.000 au fost provocate de mâini
criminale.
Anul trecut, în Rusia, victimele accidentelor de căile ferate au fost în număr de 14.500. În
1913 acest număr nu era decât 6.000.
In raportul comisiunii numită de guvernul sovietic pentru, a studia cauzele acestui număr
crescând de accidente de cale ferată, mai mult de 80% din aceste accidente se datorează neglijenţii
funcţionarilor. S-a constatat că multe din trenuri n-au putut pleca, pentru că personalul nu se prezentase
în serviciu.
Un subiect ştiinţific.
Se ştie că bătrânii descresc, şi că la vârsta de şapte zeci şi cinci ani, talia unui om a descrescut
cu 75 milimetri. De curând un învăţat A. Cowie, ne spune că cu bătrâneţea scade şi greutatea corpului.
Cu cât suntem mai în vârstă cu atât devenim mai uşori; cine ar fi crezul? !
Ficatul a cărei greutate normala este de aproape 1500 gr. la adult, nu mai trage decât cel mult
800 la 900 gr., la bătrân. Creierul pierde 150, în mijlociu el cântăreşte 1165 gr. la adult, 990 la bătrâni.
240
181
Viscerele adultului cântăresc 170 gr. şi 100 numai la bătrân. Acelaşi lucru se întâmplă cu
splina, a cărei greutate scade la jumătate : 200 gr. la adult, 100 gr. la bătrân. Cu toate acestea, lucru
curios şi important, s-a remarcat că inima face excepţie şi că nu numai că nu descreşte, ba din contră ea
creşte continuu : la bătrâni trage cu 100 gr. mai mult, ca la adulţi.
CECA deportează 250 călugări

Se comunică din Riga că 250 călugări şi călugăriţe ortodoxe aparţinând la 14 mănăstiri din
provinciile Tula şi Kalujan, au fost exilaţi în Siberia de către CECA.
Această măsură a fost luată în urma unor noi dispoziţii ale guvernului, sovietic, întemeiate pe
perchiziţiunile făcute în unele aşezăminte religioase bănuite de a ţine îngropate importante tezaure.
Încălzitul în Islanda.
În Islanda lipsind combustibilul necesar încălzitului, s-a recurs la posibilitatea încălzirii
caselor, în mijlocul următor.
În insulă se găsesc, în adevăr, un număr mare de izvoare de apă caldă datorită activităţii
vulcanice a subsolului. Se va utiliza această apă calda la încălzit. Se va începe cu capitala insulei
Reykjavik. Deja o şcoală aproape de Musakik, e încălzită prin acest procedeu. Apa caldă naturală
captată la ieşirea din pământ este adusă în clădire prin o conductă de câteva sute de metri. Ea intra în
imobil cu o temperatură de 65°, iar după ce l-a încălzit, e trimis în o piscină cu o temperatură de 50°.
Banchetul orfelinatului P. T. T.
Ministrul comerţului şi al poştelor franceze a prezidat în seara de 9 Mai, la hotel Continental,
banchetul societăţii de ajutor mutual „Orfelinatul P. T. T‖
După un discurs al domnului Bellin, preşedintele orfelinatului, D. Bokanowski a slăvit
sentimentul de solidaritate care e temeiul operei săvârşite.
NOTE VESELE 241

Pe malul mării.
Un parizian în viligiatură, la băi de mare, izolat la un capăt al digului, agita braţele şi strigă.
Ajutor ! Ajutor ! Femeia mea, a căzut în apă... O să se-nece... O mie franci cui o scapă I
La o mică distanţă, un tânăr pescar cârpea o plasă. Nu pregetă, se aruncă în mare, caută,
găseşte pe nenorocita, o înhaţă de coade, căci le avea din fericire! şi o readuce pe plajă. Parizianul
turburat se apropie. Dar, când vede întinsă pe nisip şi revenindu-şi în fire fiinţa salvată, nu mai pare aşa
afectat. Din contră, un soi de supărare vagă se zugrăveşte pe faţa-i. În sfârşit, nu părea de loc hotărât
să-şi tină făgăduiala dată.
Pentru a i-o reaminti, salvatorul îi atinge discret braţul, şi-i şopti:
...Dar mia de franci, domnule ?
Atunci Parizianul îi răspunde, cu un aer încurcat:
241
182
E un neînţelegere ! Mai înainte, văzând că cineva cade în apă, am crezul că era soţia mea. Dar
mă înşelasem.... nu era decât soacră-mea.
— Ah! într-adevăr e o mare deosebire ! făcu atunci pescarul cu ironie. Şi scotocindu-se în
buzunare spune:
În acest caz... cât vă datorez ?
Dintr-un act de deces
Numitul L. F. băiat, încetat din viaţă în etate de o lună împlinită, fără profesiune, celibatar...
*
Un bărbier, guraliv ca toţi discipolii lui Figaro, întreabă pe un client, cum doreşte să fie tuns?
Fără să scoţi o vorbă, îi răspunse acesta.
*
Într-un han se strecoară un câine şi se aşează în sala vizitatorilor, la gura sobei.
Patru călători vin şi se-nşiră în jurul sobei. Vine patronul.
Frumos câine ! E al Dumneavoastră? zise către întâiul.
Nu, domnule,
Admirabil animal ! Fără îndoială vă aparţine? spuse celui d-al doilea,
Nu, domnule.
Ce cap superb ! Domnul trebuie să-l fi plătit foarte scump ? se adresă celui de al treilea.
Nu e al meu.
Ce frumuseţe de câine ! zise hangiul adresându-se cu admiraţie către ultimul călător: trebuie
să ţineţi mult la el.
— Acest câine nu-i al meu, domnule !
— Cum!? ţipă d-odată hangiul. Şi dând cu piciorul în câine.
— Ieşi afară, jigodie murdară !
*
Dragul meu, tu nu cunoşti încă preţul şi foloasele omului harnic. Ai citit că un om harnic
sculându-se într-o zi dis de dimineaţă, a găsit o pungă plină de aur, în drumul său.
Da, tăticule, spune copilul, dar cel ce o pierduse se sculase şi mai de dimineaţă !
Un motiv de divorţ.
Nu de mult un tribunal german a acordat divorţul unui bărbat, a cărui : soţie slăbise cu 12 jum.
kg., în trei luni.
Sub pretext d-a fi la modă, să fie cu talia subţire şi mlădioasă, această doamnă, altă dată
voinică şi rumenă, se transformase, mulţumită unui regim special într-o scândură, palidă şi slabă.
Bărbatul său a zis magistraţilor:
„M-am căsătorit cu o femeie grasă şi nu voi alta... Ce e jumătatea asta „de porţie? Am o
groază de slabe... Victimă în deprinderile şi gusturile mele, „de o schimbare la care nu m-am învoit, cer
divorţul !―.
183
Tribunalul i-a acordat despărţenia, căci ascultaţi doamnelor: n-aveţi dreptul de a vă

metamorfoza pentru a urma moda; sub rezerva schimbărilor datorită numai anilor, sunteţi datoare către
soţi să rămâneţi întregi.
Înţeleg foarte bine supărarea acestui sobru german. Doamna altă dată avea toate avantajele cu
care a plăcut; acum, din cauza capriciilor modei de a le transforma drepte ca o scândură, formele
bogate, reliefurile, au dispărut !
Talia era sub braţ, d-odată se desprinde şi cade tot aşa de jos ca un barometru; părul castaniu,
devine de un frumos galben, când nu e tăiat; frumoaselor forme ovale, mlădioase, succed siluete reci,
fără simetrie, aşa că bărbatul neconsultat are tot dreptul să strige: „Pardon! Sunt tras pe sfoară...
Femeia mea, cum e acum, nu mai e jumătatea mea, este un sfert; o trimit la furnizorul ei, la soacră-mea
!―.
Nimic mai drept. E timpul ca bărbaţii să înceteze d-a mai fi adevăratele victime ale modei,
chiar de două ori victime, pentru că moda nesăţioasă le ia o parte din femeie şi pe d-asupra şi... cea mai
mare parte din pungă !
Din campaniile electorale.

Într-o întrunire electorală, un candidat de o elocvenţă uşoară se pierde într-un discurs mai
mult gălăgios decât plin de idei, şi antrenat în vorbirea lui, el îl termină prin aceste cuvinte,
subliniindu-le cu energice bătăi în tribună:
— Da, scumpii mei concetăţeni, puteţi să aveţi încredere în devotamentul meu: sunt gata să
mor astăzi pentru Franţa şi mâine pentru Republică !
Se aplaudă cu frenezie, dar o voce ironică se ridică d-odată din auditoriu pentru a întreba:
— Dar, poimâine?
O măsură de igienă.
Un jurnal englez publică de o bucată de vreme, un schimb de vederi asupra celor mai bune
metode proprii care să împiedece, ca sărutatul să devină... periculos.
E vorba, bine înţeles, de singurele pericole fizice.
Unul din corespondenţi recomandă de a se freca buzele cu un tampon îmbibat cu tinctură de
iod.
Un altul preconizează întrebuinţarea unei „măşti pentru buze― compus din pânza sterilizată şi
adaugă că, dacă sărutul trebuie să fie de lungă durată, trebuie să se fixeze această mască prin mijlocul
unor bandaje înnodate după ceafă.
Pentru a se evita coloraţiunea brună a buzelor prin tinctura de iod, un alt specialist sfătuieşte
de a se întrebuinţa o soluţie de Trichlorophenylmethyliodosalicyl 242 , ale cărei binefaceri sunt încă cu
totul necunoscute. Nimeni nu ştie într-adevăr că unul din avantajele acestei preţioase soluţiuni, este că
ea nu colorează buzele, că nu e „nici hemostatică 243, nici endosmotică 244, nici keroplastică 245, nici
antitermică 246, nici analgezică 247.
242
TCP este un antiseptic uşor, produs în Franţa de către Laboratoires Chemineau în Vouvray şi vândut în Regatul Unit de
către Omega Pharma. TCP a fost introdus în 1918. Numele brandului provine de la denumirea sa chimică iniţială, care a fost
trichlorophenylmethyliodosalicyl (a nu se confunda cu triclorfenol, un fungicid comun). Trichlorophenylmethyliodosalicyl a
fost înlocuit ca ingredient activ cu un amestec de fenol şi fenoli halogenaţi în anii 1950 sub formă de lichid de TCP fiind
unul dintre cele mai cunoscute branduri de antiseptic în Marea Britanie. Având un miros distinct puternic de medicament
poate fi identificat de mulţi ca un miros antiseptic generic. Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/TCP_(antiseptic)
243
HEMOSTATIC: Însuşirea de a opri o hemoragie. Sursa: Dexonline.ro.
244
ENDOSMÓZĂ: Fenomen de trecere a unui fluid printr-o membrană din mediul exterior acesteia spre interior.. Sursa
184
Scurt, mulţumită acestui miraculos produs chimic, se va putea săruta pe oricine, fără să rişte
contagiunea microbiană... Numai aş dori să ştiu ce gândesc de aceasta cei amorezaţi...

Curăţirea argintăriei.
Treceţi cenuşa de lemn printr-o sită, apoi faceţi o pastă din această cenuşă şi apă. Cu o cârpă
bine îmbibată cu această pastă, frecaţi argintăria în toate sensurile. Clătiţi cu apă călduţă şi ştergeţi apoi
cu o cârpa uscată.
În contra moliilor.
Pentru a feri hainele de lână să nu fie roase de molii, unii întrebuinţează naftalină, dar aceasta
este primejdioasă pentru sănătate şi nu produce efectul dorit. Cel mai bun lucru este de a pune printre
haine frunze uscate de tutun sau pelin.
Pentru a avea ouă proaspete în toate anotimpurile.

Vara ouăle sunt ieftine, pentru că găinile se ouă regulat, dar iarna sunt scumpe, pentru că cele
mai multe găini nu se ouă din cauza frigului. Pentru ca găinile să facă ouă şi iarna, daţi-le de mâncare :
sămânţa de floarea soarelui, urzici uscate muiate în apă, sămânţa de urzici şi bucăţi de var stins ;
bineînţeles că trebuie să daţi şi grăunţe.
Cum se pot cunoaşte ouăle proaspete.

Iată un procedeu bine cunoscut prin care să poate constata dacă un ou e proaspăt. Se va pune
în un borcan cu apă. Dacă rămâne culcat, orizontal, pe fund, e o dovadă că e în bună stare. Mâncaţi-l
fără teamă. Dacă el se ridică cu unul din capete, luând o poziţie oblică, aceasta înseamnă că au trecut
deja 8—10 zile de când a fost ouat. Dacă pluteşte, aruncaţi-l.
Bineînţeles că aceasta simplă experienţă, nu dă o certitudine ştiinţifica, dar aduce o sumă de
prezumţii îndestulătoare în practică.
Dexonline.ro.
245
KEROPLASTIC: Termen negăsit în DEX. Presupun o acţiune de deformare a pielii.
246
ANTITÉRMIC ~că: Care scade febra; antifebril; febrifug. Sursa Dexonline.ro.
247
ANALGÉZIC ~că: Care calmează durerea; sedativ; calmant. Sursa Dexonline.ro.
248
185
MAXIME Şl CUGETĂRI, 249

« Ayez toujours quelque maxime qui, au besoin, ranime votre raison et fortifie vos principes
250
» (M-me Lambert)
 Numai atunci şcoala poate să dea un rezultat mulţumitor, când dascălul şi elevul vor tinde : cel
dintâi să se facă folositor, cellalt să se folosească.
 Acela care s-a deprins cu sărăcia, s-a adaptat situaţiei sale; pe cât timp cel bogat, oricât ar avea,
simte nevoie să mai aibă, şi va fi veşnic nemulţumit.
 Ascendentul moral nu revine nici galonului, nici titlului, nici banului; el aparţine al celora care
cunosc taina de a se impune prin valoarea lor morală.
 Cel ce de mic e deprins să-şi controleze faptele, ajunge cu timpul, din nevoia însăşi a
obişnuinţei, de a se supune din ce în ce mai riguros examenului conştiinţei.
TELEGRAMA 251
— Doamnă, o-telegramă! strigă bona, deschizând brusc uşa sălii de mâncare.

O nelinişte întunecă toate fizionomiile. Sunt aproape 3 ani de când Doamna Meslou se
instalase la Paris, cu fiul său, care trebuia să facă studii medicale, însă întreagă familia Meslou nu se
debarasase complet de toate prejudecăţile provinciei; o telegramă Ie pricinuia totdeauna o vie teamă.
Telegrama avea ca adresă:
„Domnului Louis Meslou 136 Rue Rousselet―.
— Trebuie să o deschid? întrebă mama, care bănuia o nenorocire.
— Tu ştii bine, mamă, remarcă sora, că Louis nu va veni azi la dejun, e ziua consultaţiilor şi
în această zi, el dejunează totdeauna cu prietenii lui.
— Totuşi nu putem rămâne multă vreme în nehotărâre, interveni mătuşa, vom fi neliniştiţi
toată seara. Şi apoi o telegramă se deschide totdeauna, aducând ştiri grave sau urgente.
Doamna Meslou înfrigurată, rupe bulinul: „Murit. Vino iute pentru înmormântare. Charles.―
—― Ah, presimţeam eu aşa ceva, spuse cu totul turburată, buna femeie : Murit ! Dar cine a murit? Se
poate ca cineva să fie aşa laconic? Semnează Charles. Probabil Charles Hulere, amicul lui Louis şi
medicul familiei. Vedeţi, vine din Montué. Fără îndoială, că acest sărman văr... Oh! Dumnezeule! aşa
de iutei... Ştiu că e multă vreme, de când el boleşte. Ultimul său atac de paralizie lăsa să se prevadă
acest sfârşit. Ne aşteptam din zi în zi şi totuşi, când se-ntâmplă, simţi o mare lovitură. Toată lumea
părea îndurerată.
249
250
În traducere: „Să aveti întotdeauna câteva maxime care, la nevoie, vă vor revigora raţiunea şi vă vor întări principiile‖.
251
186
— Dar, remarcă de-ndată mătuşă, e de neînţeles de ce telegrama e adresată lui Louis care nu e
niciodată acasă. Apoi cum se face că domnul Hulére n-a scris decât acest cuvânt: „Murit!― oare n-o fi o
glumă sau o farsă de student?
— Ah ! se poate ? !... nu se glumeşte cu astfel de lucruri ! E imposibil. Ce rău e că Louis nu-i
aci; ne-ar fi lămurit poate dânsul. Unde să-l găsim ? Daca m-aşi duce la spital, e douăsprezece: fără
îndoială că e încă acolo.
—― Ai dreptate, aleargă, vom şti mai curând ce ne aşteaptă ! Doamna Meslou puse şalul în
grabă şi ieşi.
Rămase singure, sora şl mătuşa, fireşte că pierduse orice răbdare.
„Trebuie să plecăm cât mai iute acolo. Sărmana Julieta trebuie să fie în o aşa stare de
nelinişte, în cât să aibă mare nevoie de prieteni şi de rude în jurul ei. Gândeşte-te! Să fii singur ca să te
ocupi cu toate ale înmormântării ! O sa-şi piardă capul. Ea care era aşa de bizară în toate împrejurările
zilnice ale vieţii, ea pentru care cea mai mică schimbare în obiceiurile sale, cel mai neînsemnat
incident care îi turbura traiul ei cu pisica sa „Zizi―, o indispunea de moarte.
Nu trecu mult şi Doamna Meslou se-ntoarse, gâfâind. Alergase într-un suflet.
Louis nu era nicăieri. Nici ia spital, nici la curs. Totuşi nu se putea aştepta până în seară, de
oarece în telegramă se spunea: „Vino iute―. Nu era exclus chiar ca nici să vină decât la ziuă.
— Nu avem decât un singur lucru bun de făcut, conchise tuşa Lucile; să plecăm. Rămâneţi voi
amândouă, dacă voiţi; eu voi lua expresul de ora 5. Julieta are negreşit nevoie de ajutorul nostru, nu o
putem lăsa singură în un aşa greu moment; eu plec.
Puse în o geantă tot ceea ce-i era de trebuinţă pentru o noapte şi plecă pe jos ca să
economisească plata unei trăsuri. De altfel, gara era la doi paşi. Se înţeleseră că sosind să trimită o
telegramă, dacă va fi nevoie să vină şi ei.
*
Mătuşa Lucile sosi noaptea — era în plină iarnă. Fu însă cu toiul surprinsă, că nu găsi pe
nimeni care s-o aştepte. Nu era însă de mirare, căci ploua, iar gara era departe de oraş.
Se orientă, deşi cu greutate din cauza întunericului. La fiecare pas călca în băltoace de apă. Cu
o mână ţinând geanta, în cealaltă umbrela, era în neputinţă să-şi ridice rochia care se târa şi se lipea de
tocuri. Recunoscu jandarmeria şi zări, întunecat de ploaia ce curgea, felinarul bătut de vânt de ia
intrarea podului.
Toate casele erau deja în întuneric. Nu erau decât 9 ore, dar la Montue lumea se culcă de
vreme. Apoi era un timp urât, un timp — cum zicea acest glumeţ Louis — nici pe soacră să n-o dai
afară.
*
Bine, rău, sosi la uşa vărului. Ridică ciocanul greu de fier care recăzând cu zgomot, făcu să
răsune întreg coridorul. Câteva minute trecură, apoi un zgomot de papuci, o avertiză că vine să i se
deschidă. Uşa se-ntredeschise cu precauţiune.
— A.! sunteţi dumneavoastră domnişoară ! tipa bătrâna bonă: Ah! cât o să-i pară de bine
domnişoarei când v-o vedea. Dacă aţi şti în ce stare e. Dar dumnezeul meu, cât sunteţi de udată... Să
veniţi expres din Paris pe aşa vreme şi aşa iute... Nici nu vă puteţi închipui cât de mulţumită va fi
domnişoara de a vă vedea ! Ea e în salon... Singură, singurică acum sărmana domnişoară... Aşa, daţi-
mi umbrela; intraţi, eu o să vă prepar să mâncaţi... Ah ! ce bine îi va părea... intraţi, vă rog..
Domnişoara Julieta, se ridicase auzind vorbă în coridor.
187
— Cum? Eşti tu, scumpa mea Lucile, ai aflat... Şi vii din Paris— Cât eşti de gentilă... Dar cum
ai aflat? Aceasta fiinţă scumpă... n-a durat mult, nu !... Azi dimineaţă încă, era acolo, în acest fotoliu,
cu mine... De altfel, tu ştii, eu mă aşteptam, de multă vreme de când trena... vomita mereu, era chiar
dezgustător... Dar mă iubea atât de mult şi îi iertam totul. E foarte frumos din parte-ti că ai venit cu
atâta grabă... Dar acolo, cum vă aflaţi? Louis munceşte, desigur ! nu face prea multe nebunii? Dar uitai
că trebuie să-ti fie foame... Eugenio !... Nu o să crezi ce gol s-a făcut în sufletul meu. N-aveam decât
pe dânsul. O sărmana fată îmbătrânită ca mine, se ataşează de toţi; nu o spun asta pentru fratele meu,
dar înţelegi tu bine, că în situaţia în care se găseşte, el nu e o societate agreabilă pentru mine...
Totdeauna acelaşi lucru, ştii, el nu mai spune o vorbă acum. Ah! iată-mă singură, singurică. ŞI
această scumpă fiinţă care m-a părăsit... Dar facă-se voia lui Dumnezeul!
— Dar în fine, întrerupse brusc doamna Lucile, de cine-mi vorbeşti tu? Cine a murit aci ?
— Cum ? cine? Tu nu ştii încă? E pisoiul meu, acest sărman Zizi!
Când Louis Meslou reintră, către ora 6 , mama lui îi comunică moartea vărului, şi-i dădu
telegrama.
— Dar e de la Charles! izbucni deodată de râs. Unde naiba aţi văzut că e vorba acolo de văr?
— Dar... cum se explică atunci?
— Dumnezeule mare, e foarte simplu, scrisesem lui Charles două sau trei scrisori, dar
neprimind nici un răspuns, i-am dat o telegramă întrebându-l:
„Ai murit ? Răspunde―. El. îmi răspunde în Acelaşi ton.
„Murit, vino iute pentru înmormântare―,
— Nu se trimit aşa telegrame, am fost bolnave toată ziulica. E o farsă absurdă.
— Dar, pentru Dumnezeu, nu e nici o farsă. Charles răspunde telegramei mele, ştiind că voi
înţelege ce vrea să spună. Voi deschizând-o, v-aţi închipuit toate grozăviile şi iată o întreagă istorie.
— Dar mătuşa ta care e dusă acolo?
— Ea e destul de bine acolo... A schimbat aerul, aşa că o să-i facă mult bine !
(din franţuzeşte de Jeanna Sava)
NOTE VESELE 252

Hoţul dublu.
Un grec şi un ţigan, înfrăţiţi prin aspiraţii comune, au pus la cale să fure o icoană dintr-o
biserică.
Sau gândii cum să facă ei să scape cu fata curată, când s-ar întâmpla să-i descopere, şi iată ce-
au făcut :
Intrând noaptea în biserică, ţiganul mai voinic, a luat în cârca pe grec şi astfel împreună au
străbătut biserica până la icoana, pe care grecul a pus mâna, a luat-o, şi tot astfel au ieşit afară.
252
188
S-a întâmplat însă că fură prinşi (se întâmplă asta câte odată şi poliţiei) şi fireşte au ajuns la
judecată. Cum grecul îi tot da zor ca nu el este vinovatul şi ţiganul la fel, judecătorul, ca încercare, i-a
pus să jure.
Grecul, ca omul cu... conştiinţa împăcată, îşi potrivi astfel răspunsul:
— Eu zuro şi spuno fără teamă că nu mi-a călcat picioruşo în biserică... Judecătorul se adresă
apoi ţiganului!
— Dar tu cioroipane, şi tu juri?
— Jur, pupa-te-aşi, cum să nu jur. Să-i sară ochii, cui a pus mâna pe icoana !
Un poştaş glumeţ.
Ziarele din Indochina povestesc o întâmplare, adevărată se pare, şi cu destul spirit ca să merite
cunoaşterea ei.
In un mic orăşel din Laos, lipsit de orice distracţie, un poştaş se plictisea. În glumă, el
telegrafie colegului său din Saigon „Un bolid de 5 kilograme căzut, aci―. Nu se gândi că această farsă
ar putea să aibă urmări. Dar colegul său, zelos, comunică de-ndată telegrama guvernului. Acesta luă
lucrul în serios şi dădu ordin serviciilor în drept să se ocupe de această chestiune.
Se telegrafiază de urgenţă administraţiei din Laos.
„Păziţi bolidul, o misiune specială va sosi mâine―.
Atunci, nenorocitul glumeţ, îngrozit de fapta sa, răspunse:
„Nu mai trimiteţi misiunea, căci bolidul a plecat―.
Betsy şi logodnicul ei.

Philippe Winter, regele unturii din Chicago, se-ntâmplă să fie şi tatăl unui fiu sentimental, cu
numele de Samuel.
Dar, Samuel e amorezat de Betsy, o dactilo, o dactilo blondă fără îndoială, ataşată la
secretariatul uzinelor părinteşti. El îi jură să o ia de soţie, chiar i-a şi dat promisiunea în scris, ceea ce e
şi mai grav în faţa legilor americane.
Inutil să vă spun, că tatăl Winter scoase răcnete de fiară, când tânărul Winter îi făcu cunoscut
proiectul său.
— Niciodată, ţipă bătrânul. Altfel te dezmoştenesc.
Dar Betsy, pusă în curent de amorezul său dezolat, surâse, şi cu un aer de multă siguranţă,
spuse:
— Lasă pe mine.
Foarte corectă şi sobru îmbrăcată, se anunţă la patronul său şi îi confirmă promisiunile ce i s-
au dat. Dar, şi adăugă, că de ar fi convenabil despăgubită, ea n-ar refuza să se retragă.
— Atunci eşti o fată rezonabila, zise domnul Philip Winter, cu un suspin de uşurare. Şi după
ce preţui din ochi pe Betsy, spuse: „zece mii dolari―. Dar fetişcana izbucni în râs.
— Glumiţi, desigur. Dumneavoastră posedaţi peste 25 milioane de dolari, iar Samuel e
singurul dumneavoastră moştenitor. Tribunalele v-ar condamna desigur la o despăgubire de douăzeci
de ori mai mare. Eu sunt mai puţin pretenţioasă, aşa că dacă primesc un cec de 100.000. dolari, am şi
plecat,.
Blondina Betsy era atât de hotărâtă, în cât regele osânzei se execută. El semnează cecul şi i-l
întinde, aruncându-i încă şi o ocheadă aproape bine voitoare „o femeie nu glumă, gândi el, ce păcat―.
189
După 4 săptămâni, Samuel Winter vine să găsească pe tatăl său, şi-i anunţă din nou apropiata
lui căsătorie.
— Ai ales cel puţin mai bine, da astă dată !
— Nici vorbă, logodnica mea are 100.000 dolari.
— Nu-i mare lucru... dar în sfârşit, prezintă-mi-o astă seară.
Şi pe înserate, Samuel şi Betsy, la braţ, se prezint înaintea veneratului domn Winter.
Când îi văzu, gata să izbucnească, dar după o clipă de reflecţie, întinse mâna lui Betsy,
spunându-i:
Fie, ia-l. Dar afacerile, numai noi doi o să le învârtim !
CUGETĂRI 253
 N-a fost pe lume un neam mai încercat ca al nostru. N-a fost popor care să-şi fi plătit mai scump
dreptul de a trăi în ţara şi în legea lui, popor pe care să-1 fi împins la jertfe mai mari, adânca
dragoste de moşie şi dorul de neatârnare. („Gânduri“ de A. Vlahuţă)
MAXIME 254
 Dacă aş avea un copil de crescut, de ce m-aşi ocupa mai întâi ? Să-l fac om cinstit sau un om
mare ? Şi mi-am răspuns : Să-l fac „om cinstit‖. Întâi, să fie bun; va fi om mare, pe urmă, dacă
va putea. (Diderot).
 Chiar de ai deschide punga ta, dacă nu vei deschide şi inima ta, aceia a tuturor va rămâne
totdeauna închisă. (Jean Jacques Rousseau).
FAPTE OAMENI ŞI IDE 255

Stoicism
În ajunul plecării sale la pol, Amundsen se întreţinea cu un prieten, care nu lipsea să vina să-l
vadă, ori de câte ori se îmbarca pentru o expediţie periculoasă. Amundsen înduioşat de această
statornica atenţiune din parte-i, şi pentru a-i linişti emoţia de care prietenul se simţea cuprins, îi zise:
„Înţeleg bine adâncul inimii tale. Să ne îmbrăţişăm, dar să nu ne neliniştească mai mult decât
pe mine, moartea mea posibilă; e un lucru atât de neînsemnat―.
253
254
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR― Anul III, 1928, p. 547
255
190
O învinuire de seamă adusă telefonului.

Duşmanii progresului au întocmit deja, de multă vreme, contra telefonului, o listă de învinuiri.
Zilele acestea, am auzit însă formulându-se de o înaltă autoritate militară, o obiecţie, de
principiu, extrem de gravă, contra acestei preţioase invenţiuni: „Telefonul, spune acest eminent strateg
— a lungit războiul cu doi ani―.
Somat să se explice, acest şef, care nu glumeşte niciodată, a justificat astfel axioma sa:
„Telefonul, prin comodităţile ce el oferă în campanie autorităţilor militare, îndeamnă, pe
nesimţite, pe cel ce dă ordine, să le facă mai zorite şi mai puţin judecate ca altă dată, căci toţi ştiu, că
telefonul permite de a transmite cu uşurinţă şi un contraordin. Mulţumită lui, nimic nu e niciodată
definitiv, nici ireparabil. Asupra unei uşurinţe, unei inconsecvenţe sau unei zăpăceli se poate lesne
reveni. Se uzează de el şi se abuzează‖.
„Altădată, ordinul scris cerea un examen foarte atent, pentru că el angaja, în mod definitiv,
grele responsabilităţi. Avizul telefonic, telegrama care se poate anula prin un telefon, nu mai prezintă
aceleaşi garanţii de reflexiune, prudenţă şi înţelepciune. Calitatea de seamă a unui ordin, nu e aceiaşi
când uşurinţa unui contraordin e peste măsură dezvoltată―.
Aplicaţi această curioasă reflexiune la viaţa civilă şi veţi înţelege că telefonul exercită o
influenţă asemănătoare asupra oricărei mentalităţi moderne. Prin el, nimic nu e definitiv, nimic
ireparabil, nimic nu e fără revenire, nimic nu mai pregetă, în aceste condiţiuni, de a se angaja mai cu
uşurinţă, ştiind că va putea să se degajeze tot astfel. E aci pentru moralist un curios subiect de studiu,
care interesează toată filosofia unei civilizaţii.:
Secarea lacului Nemi din Italia.

Lucrările pentru secarea lacului Nemi întreprinse pentru regăsirea faimoaselor nave ale lui
Caligula înecate acum 2000 ani şi care conţineau tezaure preţioase, lucrări la care asistă şi ducele
Mussolini, se urmăresc cu asiduitate.
Aşezarea la locul potrivit al pompelor destinate să aspire apele lacului, a cerut câteva luni de
muncă şi numai zilele acestea, pompele mişcate cu electricitate au fost gata să funcţioneze. Se
calculează că dacă ele funcţionează regulat, nivelul apelor va putea scade cu 5 cm pe zi, adică un metru
la 20 zile. Cum prora primei din cele două nave căutate, zace în fundul lacului la o adâncime de 6
metri, se speră că în luna Februarie ce vine, se va da de ea. Apa din lacul Nemi ar avea un volum de 28
milioane m³ şi va fi scursă în lacul Albano. Pompele au fost puse în mişcare chiar de Mussolini.
După cum se vede, trebuie multă răbdare până se vor putea contempla, în întregime,
faimoasele nave dintre care una, mai însemnată a lui Caligula — a doua, după cum se ştie, a suitei sale
— aureolată de o legendă transmisă din secol în secol. Ori cum, întreprinderea prezintă cel mai viu
interes.
Aparate care permit auzul surzilor.

Ştiinţa, care câteodată e atât de vrăjmaşă, are şi accesele sale de binefacere : astăzi sub formă
de recreaţie ştiinţifică, ea face umanităţii un prea frumos cadou. Tehnica lămpilor amplificatoare şi
purificatoare întrebuinţate în T. F. F., în înregistrarea discurilor, şi în transmisiile de teatrofonie, au
produs un lucru minunat şi neaşteptat. Mulţumită intervenţiei ei, surzii vor putea să audă !
Negreşit, nu e vorba de vindecarea absolută a surzeniei totale, ci numai de atenuarea
supliciului celor „grei de urechi―. în curând se va face o demonstraţie în unele din şalele de spectacole
din Paris.
Aţi observat cu toţii sforţările — ce-ti inspiră milă — pe care le fac acei auditori aşezaţi în
primul rând de fotolii de orhestră, ca să prindă ceva din dialoguri sau din muzică, cu ajutorul unui
aparat acustic, pe care îl ascund, cât mai bine, cred ei. Alţii, vai! au renunţat pentru totdeauna ia orice
191
reprezentaţie teatrală sau muzicală şi se privează astfel de la bucurii şi plăceri care i-ar întări în tragica
izolare în care îi scufundă infirmitatea tor.
De acum, uşa închisorii lor, se deschide. Mulţumită „lămpii minunate―, un aparat normal de
teatru, care fixat pe orice fotoliu în lojă sau în galerie, şi la oricare distantă de scena, va permite, celor
grei de urechi, de a nu pierde nimic din ceea ce se petrece pe scenă sau în orhestră.
Iată o binefacere de seamă a fizicienilor şi a electricienilor. Câte mii de oameni, rău încercaţi
de soartă, nu vor datora acestei însemnate descoperiri, emoţiuni cu desăvârşire consolatoare. Gândiţi-
vă la nenorociţii mutilaţi de ureche, pe care războiul i-a exilat din domeniul feeric al muzicii şi care
acum vor putea să reintre din nou ! Din zi în zi, maşinismul tinde să ne înzestreze cu simţuri noi sau să
prelungească durata sau perfecţiunea celor ce le avem. Să ne bucurăm dar, ca el să parvină să ne redea,
întrebuinţarea celor pe care noi le-am pierdut.
Şaptezeci de ani în acelaşi serviciu.

Edward Ulting din Noreih (Anglia) care a început să lucreze de când avea 9 ani, şi a rămas în
acelaşi serviciu până Ia etatea de 79 ani, a murit de curând, găsindu-se în serviciu. E de notat ca în tot
acest timp, el n-a lipsit de la Serviciu nici o zi.
NOTE VESELE 256

Un profesor din Glasgow a făcut o descoperire foarte interesantă. Având se pare prilejul, de a
studia d-aproape iritabilitatea conjugală sub diferitele ei forme, a găsit remediul acestor manifestaţiuni
care distruge armonia căsătoriilor. După cum veţi vedea, el este Ia îndemâna tuturor, e simplu şi ieftin.
El consistă în a lua sau a face să se ia de către persoana o căreia rea dispoziţie urmează să o
suportăm, o oarecare doză de zahăr, proporţională cu gradul său de iritabilitate...
Bănuiţi că o să suferiţi scene violente? Cu puţină dulceaţă se pot domoli şi chiar face să
dispară.
Nu e glumă ! Dovada e că „societatea medicală― din Anglia s-a grăbit sa dea pe faţă acest
remediu pe care caută să-l vulgarizeze, probabil spre binele sărmanelor femei care suferă din partea
răutăcioşilor lor soţi...
Doamnelor, iată-vă prevenite. Dumneavoastră veţi îndulci, cum e mai bine, soţii
dumneavoastră. După intensitatea evenimentului casnic, să potriviţi cum trebuie zahărul în cafeaua
complice. În împrejurări grave, nu pregetaţi să recurgeţi până la omleta cu dulceaţă. Puneţi zahăr în
orez, în mazăre, morcovi, în fragi şi căpşuni, zaharisiţi laptele, vinul, zahăr, zahăr şi iar zahăr ! pentru
liniştea căminului şi armonia conjugală ! Nu uitaţi, însă doamnelor, că se poate întâmpla ca şi
dumneavoastră să aveţi nevoie de câte puţin... zahăr...
Dacă acest remediu s-ar generaliza, faţa lumii s-ar schimba în multe privinţe. Nu numai
negustorii de sticlării şi de porţelanuri vor face mai puţină vânzare — căci ei sunt, în general, cei care
profită după urma certurilor din căsnicii — dar şi divorţurile ar fi în scădere.
Mulţumită zahărului se vor tempera efectele tragice ale geloziei, iar dramele pasionale se vor
rări.
Atacurile înverşunate din parlamente ar fi cu mult mai civilizate decât le vedem acum la noi,
când în paharele cu apă ale oratorilor s-ar strecura ceva... zahăr.
256
192
*
Se făcea o chetă la Academia franceză; lipsea o piesă de şase franci sau un ludovic de aur.
Unul din membrii ei, renumit pentru zgârcenia sa, fu bănuit că s-a sustras de la chetă; el susţinu că a
dat; cel care strângea spuse: „Nu l-am văzut, dar cred―. D. de Fontenelle încheie discuţia spunând: „L-
am văzut eu; dar tot nu cred―.
*
Scena se petrece la o cafenea.
Primul consumator. Domnule, cred că ne-am mai întâlnit noi anul din urmă la această
cafenea.
Al doilea consumator. Credeţi să mă recunoaşteţi?
Întâiul. Nu pe dumneavoastră, dar... umbrela.
Al doilea. Umbrela mea? dar nu o aveam atunci.
Întâiul. Dar o aveam eu ! !
*
Vizitiul regelui Prusiei răsturnând trăsura, regele se înfurie grozav.
„Ei bine ! spuse vizitiul, o nenorocire, dar Dumneavoastră stăpâne n-aţi pierdut niciodată o
bătălie ?―
*
O femeie în vârstă de 90 de ani spune d-lui de Fontenelle care avea 95:
— Ne-a uitat moartea.
Pst ! îi răspunde d. de Fontenelle, punându-i degetul pe buze.
MAXIME 257
 ăvârşim marea greşeală de a crede, că numai ce ne procurăm cu bani ne costă şi că ce plătim
jertfind liniştea, demnitatea sau independenţa persoanei noastre nu costă nimic.
MAXIME 258
 Înainte de a întreprinde ceva, consultă-ţi conştiinţa, vezi de ce sentimente eşti îmbiat, dacă
întruneşti aptitudinile cerute şi dacă puterile-ţi sunt corespunzătoare.
 E frumos să ai strămoşi meritoşi, dar mai meritoriu e să fii tu însuţi cineva.
 Lauda este o politeţă, în dosul căreia mai totdeauna se ascunde un interes.
257
258
193
 Dacă invidiezi sau eşti gelos pe cineva, înseamnă că-i recunoşti meritul său.
 Unde auzi cântând, poţi fi liniştit; numai oamenii răi n-au cântece.
MAXIME 259
 Discordiile în societate provin de cele mai multe ori din pricina severităţii cu care apreciam
purtarea altora şi a prea bunei păreri, pe care o avem de noi.
MAXIME 260
 Chemarea femeii, după chiar voinţa naturii, nu este să-şi apere patria pe câmpul de luptă şi nici
s-o susţină în luptele politice. În schimb pentru a-şi va fi înzestrat patria cu fii sănătoşi la minte
şi la trup, femeia şi-a împlinit cea mai sfântă datorie către patrie şi neam.
ANUL IV, IANUARIE ― DECEMBRIE 1929

(M-me Lambert)
 Omul prin naştere e ca un câmp pe care cresc înclinaţii bune şi rele; prin cultură el distruge sau
cel puţin reduce pe cele rele şi dă celor bune preponderenţa.
 Nu pretinde ca lucrurile să se întâmple cum voieşti tu, mărgineşte-te a le accepta aşa cum vin,
aceasta-i taina de a fi fericit.
 Discordiile în societate provin de cele mai multe ori din pricina severităţii cu care apreciem
purtarea altora şi a prea bunei păreri pe care o avem despre noi.
 Păstrează aceleaşi convenienţe sociale, pe care ştii să ţi le impui când eşti între străini şi atunci
când eşti numai între ai tăi.
 Ca să fii stăpân pe cuvintele tale, vorbeşte puţin şi rar. Vorbirea precipitată scapă controlului
raţiunii.
 Poate fi ceva mai absurd decât avariţia la bătrâneţe, când durata existenţii pământeşti e ca şi
măsurată şi deci provizia n-are raţiune să mai sporească.
259
260
261
„REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR―, Anul IV, 1929, p 76
194

Hrana unui om
Un om cu poftă de mâncare mijlocie, ajuns la 70 de ani, a absorbit de la naştere, mai bine de
20 vagoane de hrana, adică încărcătura completă a unui tren, sau de 1800 de ori greutatea lui însuşi,
sau pe articole: 225 chintale de pâine ocupând un spaţiu de 400 metri cubi, o păstaie de mazăre de două
leghe lungime, un morcov de 10 metri înălţime, un câmp de salată putând să acoperi cu el podeaua
unei case cu 8 etaje, un camion de varză, 18.000 kg carne, 12 000 oue, 1750 kg sare şi 25.000 litri de
lichid, plus fructe, brânză, unt, peşte, etc. etc.,
Femeile sunt preferate.

La Londra şi la Birmingham (Anglia) au fost arestaţi mai mulţi bărbaţi costumaţi ca femei.
Aduşi la poliţie, aceştia au declarat că au recurs la acest sistem, pentru a căpăta un serviciu, deoarece în
Anglia femeile sunt preferate în diferite funcţiuni. Şi procedeul a reuşit de minune. Timp de câţiva ani
bărbaţii-femei au avut posturi frumoase şi bine retribuite. Iar acum când au redevenit bărbaţi, nu mai
pot găsi nici un serviciu. Şi probabil că în cele din urmă pentru a-şi putea câştiga existenta, bieţii
englezi vor trebui să recurgă la acelaşi truc şi să se mascheze din nou ca femei...
Origina cărţii poştale ilustrate.

Probabil că numeroşii colecţionari de cărţi poştale ilustrate, nu cunosc origina obiectului
pasiunii lor, şi nici nu s-a sesizat că anul 1925 a fost pentru ei o dată importantă demnă de a fi
sărbătorită, pentru că tocmai coincidă cu a 50-a aniversare a naşterii cărţilor poştale ilustrate. In 1875,
librarul Schwartz din Oldenburg, făcând o călătorie, în vacanta de vară, pe malurile Rinului, a adresat
unei familii, cu care făcuse cunoştinţă, nişte ilustrate, fără să se gândească că această fantezie
epistolară va servi de punct de plecare pentru o modă, devenită de atunci universală. După cum se
obişnuieşte, Schwartz şi amicii săi de vilegiatură, au promis să scrie la ai lor. Singur librarul s-a ţinut
de promisiune, dar n-a primit nici un răspuns de nicăieri. Avu atunci ingenioasa idee să desemneze pe
nişte cartoane subţiri o alegorie, însoţită de un text scurt, şi să le expedieze amicilor care l-au uitat.
Această manieră amabilă de a trezi amintirea, a obţinut mare succes; moda cărţilor poştale ilustrate
făcu îndată înconjurul lumii — pentru plăcerea şi entuziasmul colecţionarilor.
Mustrare de conştiinţă.
Arthur Kubler de la poşta din Harrison (New-Jersey) a fost un funcţionar corect ani dea
rândul.
Acum câtva timp a venit la poştă o comisiune de control şi funcţionarul controlându-şi singur
cassa, a constatat un deficit de 20 de dolari.
Pentru a salva situaţia a pus imediat un cec de 20 de dolari, care însă nu era acoperit.
Comisiunea a găsit totul în ordine. Kubler însă avu mustrări de conştiinţă insuportabile şi s-a sinucis.
Moartea funcţionarului a provocat o nouă revizuire a casei, constatându-se nu numai că nu
există nici o lipsă, dar că prezenta chiar un plus de 21 cenţi.
Se aprobă sărutul în gările Parisului.

Chestia morală şi sanitară a sărutului în gările Parisului, pusă în sarcina poliţiei şi a presei
franceze, prezintă argumente din ambele părţi, spre amuzarea publicului. Un poet a făcut prefectului de
poliţie insinuarea că în toate gările tinerii sunt în continue îmbrăţişări şi sărutări pe timpul serii, ceea ce
a adus la riguroase anchete din partea poliţiei. S-a descoperit, cu această ocazie, că tinerii cei mai mulţi
262
195
vin să se sărute în gări, întrucât acolo nu li se aplică penalităţile în vigoare prin parcuri şi grădini. Nu
toţi cei care se sărută pleacă cu trenul, iar goarna şefului de tren anunţă momentul când săruturile oricât
de fierbinţi sunt permise. Şi cu toate aceste descoperiri, sărutatul în gările Parisului nu e prohibit. El e
farmecul gărilor. Edenul oraşului.
Allo !
„Allo―, cuvântul întrebuinţat în convorbirea telefonică, a fost împrumutat din limba engleză.
El e deformarea telefonică a cuvântului halloo care corespunde franţuzescului holá.
În ambele limbi, interjecţia aceasta slujeşte la chemare, Ia atragerea atenţiei.
Allo a fost preferat lui holá pe temeiul consonantei mai dulci, al întrebuinţării lui şi al
varietăţii inflicţiunii la care poate fi supus.
Holá e scurt şi sec; allo este lung şi dulce.
Omul automat la telefon.

O senzaţională descoperire a unui inginer englez.
La expoziţia internaţională pentru invenţii din Londra, a fost expus un aparat, care este adaptat
telefonului şi care, dacă în locuinţa respectivă n-ar fi nimeni, ar ridica în mod automat receptorul şi ar
răspunde.
Cum e construit. Aparatul care a fost inventat de inginerul londonez King, se compune dintr-
un sistem de sârme, sonerii, plăci de gramofon şi receptoare, puse toate în mişcare cu ajutorul
electricităţii.
În lipsa stăpânilor de acasă. Nu este, spre ex., nimeni prezent în locuinţa respectivă, receptorul
se ridica în mod automat, în momentul când sună telefonul şi o placă de gramofon intră în activitate,
dând celui care cheamă următorul răspuns:
„Automatul vorbeşte. Persoanele nu sunt acasă. Vă rog daţi-ne numele şi numărul d-v de
telefon―.
Dacă cel care a chemat se supune acestei cereri, răspunsul său este înregistrat pe o placă a
automatului. Locatarul, întorcându-se acasă, poate constata cu precizie de câte ori a fost chemat şi cine
l-a chemat.
In magazine. Dacă aparatul este instalat într-un magazin sau birou, el poate răspunde astfel:
„Închidem la ora 6. Biroul se deschide mâine dimineaţă la ora 9―.
In caz de foc. Aparatul poate fi întrebuinţat şi la chemarea pompierilor în caz de incendiu.
Pentru aceasta, este pus în legătură cu un termometru de o construcţie specială.
Dacă izbucneşte un incendiu în locuinţa respectivă şi temperatura se ridică până la un anumit
grad, aparatul cheamă centrala şi spune:
„Aparatul vorbeşte deoarece a izbucnit un incendiu la numărul cutare―.
*
Primind comenzile lor de săpunuri, magazinele de parfumerie din Moscova fură cu totul
surprinse şi un adevărat scandal nu întârzie să se producă : toate bucăţile de săpun aveau efigia ţarului
Nicolae!
Convorbiri telefonice, anchete peste anchete. Se descoperi în urmă că toate săpunurile, din o
uzină cooperativă din Leningrad, fusese turnate într-un vechi tipar pe care lucrătorii îl găsiseră şi de
care se serviseră, fără să se gândească că fac ceva rău.
196
Ce mai de „săpuneală― li s-o fi tras!
VIAŢA IN GLUMĂ 263

Vechea poveste.
Cabrioletele erau Ia modă pe timpul lui Ludovic al XV-lea, şi femeile ca să fie de bon ton,
ţineau să conducă ele însele vehiculul. Ce de încurcături! Vorba ceea, te miri de ce moare omul cu zile!
Cele mai frumoase mâini, erau poate şi cele mai stângace, şi din zi în zi, accidentele erau tot mai
numeroase. Regele, dădu ordin Prefectului d’Argenson să vegheze la siguranţa trecătorilor.
— O voi face din toată inima, Sire, zise acesta. Dar voiţi ca accidentele să dispară cu totul?
— Cum asta ?
— Lăsaţi pe mine.
A doua zi, o ordonanţă poliţienească interzicea oricărei domnişoare sau doamne, de a conduce
în persoană cabrioleta, afară de acelea care ar prezintă o oarecare garanţie de prudenţă şi maturitate şi
au vârsta de treizeci de ani.
Două zile, după aceea, nici-o cabrioletă nu mai trecea pe stradă, condusă de vre-o femeie. Nu
mai exista în tot Parisul o singură pariziană, atât de curagioasă pentru a-şi conduce în public echipajul
său şi care să mărturisească că are treizeci de ani.
Ursul credincios.
La un festival al unei societăţi forestiere, se juca o piesă de teatru „Doi vânători―. În timpul
unei scene, se stârneşte o furtună îngrozitoare. Actorul care făcea pe „ursul―, era cunoscut prin
sentimentele sale religioase. În momentul în care el intra în scenă, şi trecea pe lângă cuşca sufleurului,
o bubuitură de trăsnet zguduie sala. Înspăimântat, actorul, întorcându-se puţin, începu să se închine
cu... labele dinainte!
Actorul femeie.
In trecut, la Londra, femeile nu apăreau pe scenă. Rolurile feminine, erau jucate tot de bărbaţi,
deghizaţi în femei. Regele Carol II, arătându-se neliniştit într-o zi, că spectacolul nu mai începea,
directorul vine să se scuze, spunând:
— Regina, nu este încă bărbierită...
Mustrare de conştiinţă.
Călugărul Pafnutie, mâncând, într-o Vinerea Mare, o omletă cu şuncă şi auzind trăsnind afară,
deschide fereastra, şi amărât aruncă farfuria cu totul, zicând: „Ce naiba! Atâta zgomot, pentru o
omletă!―
Remediu.
Soţia unui bătrân moşier, avea multe de suferit din cauza firii schimbătoare a soţului său. Într-
o zi acesta, întorcându-se acasă, în toane rele, ceru să-i servească masa. Gustând din supă, o găsi prea
rece şi într-un moment de mânie, apucă farfuria şi o aruncă pe fereastră. Doamna, fără a-şi pierde
263
197
calmul, făcu şi ea la fel. Luă mâncarea după masă şi svârrr... cu ea pe geam, apoi pâinea, vinul şi după
ele şi faţa de masă.
— Ce-nseamnă asta ? strigă furios soţul, ridicându-se ameninţător de pe scaun.
— Scuză-mă, dragul meu, replică liniştită doamna, poate n-am înţeles bine intenţiunea ta. Eu
credeam că vrei să iei masa în curte! Afară e aşa de plăcut... Cerul e senin, copacii în floare !...

(din cotidianele franceze)
Insula miraculoasă.
O misiune medicală rusă a făcut minuţioase cercetări la insula Nowaja-Sombja265.
Combinaţiuni chimice prielnice dezvoltării microbilor aia fost expuse în aer liber, in timp de
multe ore, fără a se putea constata captarea vreunui microb. Ori, aceiaşi experienţă făcută in oricare
oraş european, a dovedit, în mai puţin de 10 minute, nenumărate colonii microbiene.
Alte cercetări au permis să se afirme că insula Nowaja-Sombja nu adăposteşte vreun microb.
Guvernul rus intenţionează să construiască acolo un sanatoriu.
Europenii şi Americanii munciţi de teama microbilor, au cumpărat deja terenuri în această
insulă minunată care, din nenorocire, e prea departe: în Oceanul îngheţat Arctic
Cerşetoria bine înţeleasă.

Un călător care revine din Japonia explică, că în chip amuzant, felul cu totul comercial în care
sunt organizaţi cerşetorii în Tokio.
Ei sunt numeroşi şi răspândiţi, aşa că se impune, să se împartă caritatea publică în mod

echitabil.
264
265
Probabil o greşeală de tipar, trebuie să fie vorba de insula „Novaja Zemlia‖.
198
Sindicatul lor ― sau trebuie spus corporaţia lor?—a împărţit, în acest scop, întreg oraşul în 6
zone şi pe toţi cerşitorii în echipe. La o oră anumită, o echipă determinată ia în posesiune fiecare
cartier, unde să-şi exercite meşteşugul său.
Dar după 3 ceasuri, de care s-a folosit cât mai mult posibil, ea se retrage şi cedează terenul
unei noi echipe.
Ziua de 3 ore... iată ceva avantajos! Dar se poate ca în Japonia să nu se găsească cerşetori,
care să moară, lăsând un mindir umflat cu bilete de bancă
Influenţa muzicii.
„Nu se prind muştele cu oţet― spune un vechi proverb. Dar nimic nu valorează cât o bucată de
muzică care să atragă şerpii: se ştie că de mii de ani, fachirii hinduşi au cunoscut aceasta.
Iată un fapt divers care confirmă pasiunea reptilelor pentru arta lui Orfeu.
Un inginer estonian, revenind din Indii, aduse la Ravai un cobra, pe care-l ţinea, fără
precauţiuni speciale, într-un coş. Dar într-o zi teribila reptilă dispăru. Primele cercetări rămaseră
zadarnice, iar teroarea era mare până în împrejurimi. În fine, unul propuse să se recurgă la practica
fachirilor. Noaptea următoare, un flautist se plimbă, cântând cele mai dulci melodii din repertoriul său.
Câteva minute mai târziu, cobra îl urmă pas cu pas; fu văzută şi ucisă.
Un sticlete arhitect.
Nici vorbă că-i plac călătoriile acestui sticlete care, la Ottawa, şi-a clădit cuibul său pe
traversele de suspensiune a unui furgon de pe liniile societăţii Canadian Pacific Railway.
Cu toate că acest furgon face de două ori pe zi, traiectul Prescot-Ottawa, păsărica a reuşit —
prin ce miracol de străduinţă şi îndemânare — să-şi termine delicata construcţie a cuibului ei. Şi acum,
credincioasă cuibului său, nesimţitor trepidaţiilor trenului lansat câteodată cu 100 pe oră, mama sticlete
cloceşte răbdătoare oul pe care 1-a ouat.
Valoarea omului.
Din ce e făcut omul şi care e valoarea lui ?
La această chestiune răspunde eminentul chimist, dr. Charles H. Maye, din Rochester.
Grăsimea ar ajunge pentru a se fabrica 7 bucăţi de săpun. Este fer pentru un cui mijlociu şi
zahăr pentru o ceaşcă de cafea. Fosforul ar da 2200 chibrituri, magneziul ne-ar permite să se facă o
lumină de fotografie, noaptea, încă putină potasă şi pucioasă.
Toate acestea : grăsime, fier, zahăr, fosfor, magneziu, potasă şi pucioasă ar face 25 franci.
Care ar fi însă valoarea spiritului ?
În Italia fascistă.
Înaintea fascismului, familiile comuniste sau anarhiste din Italia, dădeau copiilor lor
pronumele în felul următor : Ateu, Ilegalitatea, Dinamita, Răzbunare, Internaţional, Libertatea,
Proletar, Anarhist, Lenin, etc.
Ducele (Mussolini) a ordonat ca toate aceste pronume sa fie interzise, sau să fie schimbate.
Tribunalul din Bologna a şi început operaţia, schimbând arătatele pronume cu cele care sunt mai auzite
în vechiul calendar.
199
Un ex—ministru este numit sub-şef de birou.

Căzut la ultimele alegeri legislative d. Bovier-Lapierre care a deţinut portofoliul pensiilor în
unul din ministerele trecute, a reluat a doua zi după insuccesul său electoral, funcţiunea sa veche de
sub-şef de birou în ministerul muncii.
Actualul ministru d. Loucheur avu faţă de fostul său subaltern şi vechili coleg un gest elegant.
„Gazeta oficială― publică, în adevăr, înaintarea la merit a d-lui Bovier-Lapierre. Acelaşi decret
detaşează pe ex-ministrul ca controlor clasa I-a în serviciul locuinţelor ieftine.
După spectacole ― dormitoare

Ca şi în multe alte staţiuni balneare, Copenhaga mişună de drumeţi în aşa număr, că nu toţi
găsesc unde să se aciuieze.
Pentru a remedia această criză, un ingenios industriaş a avut ideea să-nchirieze sălile de
spectacol ale oraşului, de la miezul nopţii la 9 de dimineaţă. Cei fără adăpost găsesc un loc mai
confortabil ca trotuarul străzii şi în locul unui pat, sunt foarte mulţumiţi, că pot sa se odihnească într-un
fotoliu.
Se zice că ingeniosul întreprinzător ar fi câştigat bune parale. Aceasta nu împiedică totuşi pe
cafegii să închirieze biliardele pe timpul nopţii.
Culorile şi sănătatea.
Un medic englez a făcut o interesantă descoperire. Nu e, de altfel, decât explicaţia ştiinţifică a
intuiţiei care ne face să preferăm o culoare faţă de alta.
Dacă vi se prezintă succesiv cele 7 culori ale prismei, pulsul vostru va bate într-un chip diferit
pentru fiecare din ele. .El va bate normal când ochii voştri vor privi culoarea pe care o preferaţi, dar se
va accelera, de îndată ce vă veţi găsi în faţa culorii ce nu vă place.
Sunt deci culori care ruinează puţin câte puţin sănătatea. Nu staţi prin urmare într-o cameră, a
cărei tapiţerie va displace ; scuturaţi jugul modei, dacă simţiţi că culoarea la modă vă irită.
Dar, această terapeutică nu e la îndemâna tuturor pungilor...
PAGINA HUMORULUI 266
Eclipsă la comandă.
Un tânăr elegant, s-a dus să caute o companie de doamne, pentru a le conduce la observatorul
astronomic din Paris, unde urma să se facă o observaţie a unei eclipse de soare, de către celebrul
Cassini. Toaleta, făcând să întârzie sosirea companiei, eclipsa trecuse, când tânărul Cicerone s-a
prezentat la poartă. I s-a spus că a venit prea târziu şi că totul s-a sfârşit. Totuşi nu renunţă şi
adresându-se companiei zise :
Urmaţi-mă, doamnele mele, d. Cassini, este unul din amicii mei, şi fiţi sigure, că va avea
gentileţea, de a reîncepe, pentru mine.
266
200
Şarlatanii
O mulţime de curioşi se adună într-o zi în faţa prăvăliei unui negustor, atrasă de un afiş lipit
pe geam, cu conţinutul următor:
„Onoraţi clienţi ! Sunteţi rugaţi de a nu confunda acest magazin cu al celuilalt şarlatan, care s-
a stabilit vis-a-vis‖….
Mortul distrat.
Tatăl unui ţăran, era pe moarte. Fiul alergă în puterea nopţii să aducă preotul şi ajuns, rămase
mai bine de 3 ore la poarta acestuia, ciocănind uşor în uşă. Când îl văzu, preotul îi zise:
De ce n-ai bătut mai tare?
Mi-a fost teamă, să nu vă deştept !
Dar, despre ce e vorba?
Tatăl meu era pe moarte; când am plecat de acasă...
Păi, atunci desigur că a şi murit, până acum, şi eu nu mai am ce căuta acolo..,
Oh, nu părinte, Petrică ― prietenul meu, mi-a promis că o să-l distreze până venim noi !...
Portarul idiot,
La poarta unui muzeu, portarul primi consemnul să nu lase pe nici un civil să intre, decât dacă
lasă bastonul la vestiar. Vine un domn, cu mâinile în buzunar:
Domnule, lasă-ţi bastonul la vestiar. Bastonul meu ? Dar eu n-am...
Cu atât mai rău. Caută unul şi adu-l aci...
Reclamă.
Un coafor îşi comandă o reclamă lungă şi pompoasă pe care o puse în faţa prăvăliei. Tot
privindu-şi opera, îi veni o idee şi în josul reclamei adaogă, sub formă de prescripţie:
„Dacă nu ştiţi să citiţi, adresaţi-vă la notarul public de alături―.
Soţul grijuliu.
Un englez căsătorit cu o franceză, voiaja cu tânăra sa soţie. Aceasta sta într-un colţ din cupeul
diligenţei. Englezul ocupă locul de la mijloc. Înainte de prima staţie, duiosul soţ, se întoarce către
scumpa-i jumătate, angajând cu ea, următorul dialog:
— Te simţi bine?
— Da, dragul meu.
— Locul e moale ?
— Da, dragul meu.
— Nu simţi zdruncinături ?
— Nu, dragul meu.
— Nu stai în curent ?
— Nu, dragul meu.
Bine! foarte bine... Atunci, dă-mi mie locul tău
201

Ce poate sarea.
Petele de grăsime pe ţesături fine în nuanţe delicate dispar, dacă le ungem cu o pastă făcută
din sare şi benzină; nu rămân nici semne în jurul petelor, precum se întâmplă, când lucrăm numai cu
benzină.
Oţetul amestecat cu apă sărată, scoate lustrul de pe gulerele hainelor bărbăteşti. Mătăsurile şi
ştofele de lână capătă o apretură frumoasă, dacă trecem un burete numai cu această soluţie peste ele,
înainte de a le călca.
Rufele îngălbenite se fac albe ca zăpada, daca punem în apa de clătit, odată cu albastrul de
rufe şi puţină sare.
Covoarele măturate cu mătura udată în apă sărată sau presărate cu sare, păstrează mereu
frăgezimea culorilor.
Tigăi de fier ruginite se curăţă cu sare. Argintăria frecată cu sare capătă un luciu minunat.
Cratiţa de lapte trebuie clătită cu apa sărată ; împiedică covăsirea laptelui şi grăsimea lui nu se depune
pe cratiţă.
Când focul în sobă sau în maşina de gătit e gata să se stingă, toarnă un pumn de sare înăuntru
şi-1 vei reînvia.
Orice fel de coşuri, mobilă din răchită, etc. se curăţă cu sare.
267
202
SCRISORI CĂTRE O TÂNĂRĂ FATĂ 268

(din franţuzeşte de Jeanna Sava după Colette Yver)
Într-o serie de scrisori, d-na Colette Yver, desăvârşita scriitoare franceză, descrie soarta unei
fete, care, născută într-un mediu modest e în căutarea unei cariere. În prima parte ne arată lupta din
inima Marcelei. Gusturile sale o atrăgeau către cariera medicală, carieră pe care părinţii o aleseseră
pentru unul din fraţii săi, căci fiind lipsiţi de mijloace, n-ar fi putut suporta cheltuielile pentru amândoi.
După o luptă, nu lipsită de o legitimă revoltă sufletească şi mai ales de suferinţă, Marcela se sacrifică
pentru fratele său şi se hotărăşte să intre în Administraţia Poştelor. Scrisorile care urmează şi care
făcând-o să trăiască înaintea noastră în ocupaţiile-i zilnice, ne vor iniţia în acelaşi timp asupra stărilor
sale sufleteşti, precum şi asupra delicatei şi nobilei sale sensibilităţi.
INTĂIA SCRISOARE 269

Buna Prietenă către Marcela
În fine, micuţa mea funcţionară, putui deunăzi să te zăresc in biroul acela de poştă din
provincie, în exerciţiul noii tale funcţiuni, încă de când te-am ştiut detaşată acolo, ardeam de dorinţă de
a veni să te surprind. Ai fost oare surprinsă? Mie mi s-a părut că nu. Aveai aerul a mă fi aşteptat şi
când m-am apropiat de ghişeul tău spre a-ţi cumpăra douăzeci de timbre, zâmbetul tău, când m-ai
recunoscut, nu arătă deloc mirare. Şi nici măcar nu ne-am putut,vorbi din cauza activităţii serviciului şi
aglomeraţiei de la ghişeu. O scurtă strângere de mână şi acest mic dialog, ţi-aduci aminte?
— Eşti fericită?
N-am timp să mă întreb, d-nă.
Ei bine, tocmai aceasta-i fericirea, Marcelo.
Apoi deja te chemă telegraful şi n-am mai putut vedea decât silueta ta subţire, cu şorţul cu
mâneci, cu cocul strâns la ceafă, şi umerii tăi plecaţi spre manipulator, la care degetele tale ciocăneau
frazele enigmatice ale unei limbi necunoscute. La telefonul de lângă tine, zeiţa vestitoare, şoptea
secrete la urechea unei gentile blonde, care îi răspundea cu un aer prea îndrăzneţ. La fiecare din cele
şase ghişee, trei sau patru persoane, îşi aşteptau rândul, dinaintea colegilor tăi ocupaţi: patru domni şi
două doamne cu pieptănătura complicată. In fundul biroului trei factori cu ghete groase ştampilau
scrisorile, în timp ce un mic telegrafist îi necăjea.
De vorbit nu puteam vorbi, cu toate acestea nu mă înduram să plec. Acest mediu, devenit
mediul micei mele prietene, începuse să mă intereseze grozav, plăcându-mi să privesc, orice mişcare.
Acele ţăcănituri cabalistice ale telegrafului, aşa de noi pentru tine, păreau grele de înţeles. In
toată fiinţa ta zăream numai sforţare, şi se auzeau într-una loviturile sacadate ale degetelor tale pe
manipulator.
,,Allo, Saint Germain! Allo, Saint Germain!― striga la telefon sopranul cel ascuţit al micei
blonde. Un miros de ceară de lipit, aprinsă, se răspândise în toate părţile; se pecetluiau sacii cu
corespondenţă ai cursei apropiate. Micul telegrafist fu îmbrâncit de unul din factorii exasperaţi. Un
REVISTA TELEGRAFICĂ, TELEFONICĂ ŞI POŞTALĂ, Anul VII, 1912-13, p.

194
269
„REVISTA TELEGRAFICĂ, TELEFONICĂ ŞI POŞTALĂ‖, Anul VI, 1 9 1 2 - 1 3 , p . 1 9 4
203
zgomot regulat, monoton de maşină întrecea toate celelalte zgomote, era aparatul automat de ştampilat
scrisorile. Din public, o doamnă bătrână cerea condica de reclamaţiuni fiindcă nu i se respectase
rândul!...
Îndată cunoscui pe toţi colegii tăi: pe cel de la post-restant. pe cel de la recomandate, de la
mandate de achitat, pe doamna de la Casa de economie, pe cea de la mandate prezentate, pe toţi şi
toate. Doamne, ce elegantă mai e doamna ceia de la mandate prezentate! Cu fardurile, cu părul ei
vopsit, etc., îşi creează o frumuseţe destul de bizară. M-am gândit, că poate caută să subjuge pe tânăru-
i coleg de la recomandate, probabil un aspirant, care desigur n-are douăzeci de ani. Dar când se ridică
majestoasă, pentru a se duce să ia nu ştiu ce dintr-un cartonnier 270, văzui că caută să domine pe
diriginte, pe factori şi chiar pe micul telegrafist. Ştii că are haz?... Dar tânăra doamnă de la Casa de
economie, cu aerul melancolic şi suferind?
Totul se schimbă, într-adevăr, şi mamele mamelor noastre, dacă ar învia, ar deschide ochii
mari, înaintea celor ce numim noi azi birouri mixte. Adunaţi pentru o muncă comună, de dimineaţa
până seara, între patru pereţi ai unei săli dintr-o administraţie. tineri şi tinere, absolut străini unii de
alţii, li s-ar părea o enormitate. E ceea ce ziceam deunăzi, privind la voi, cum vă duceaţi de colo până
colo, grăbiţi, cu tocurile în mână, să luaţi, fie un registru, fie o nomenclatură, fie o foarfecă. Vi se pare
foarte simplu vouă fetelor moderne, această reuniune de sexe, pe care odinioară le separa bariere foarte
puternice, şi bineînţeles, nici pe mine nu mă sperie lucrul acesta. Bunii noştri bunici însă, aveau cu
totul alte idei decât noi. Nu-şi închipuiau ei, că ar fi posibil să se întâlnească tineri şi tinere, fără a-şi
face curte puţin. Ei priveau ca un pericol, pentru inima unei fete, prezenţa continuă a unui tânăr
interesant. Credeau necesare oarecari distanţe şi chiar oarecari ceremonii, pentru a se păstră
demnitatea, respectul reciproc dintre bărbat şi femeie. Acestea erau idei din altă lume şi te fac fără voie
să zâmbeşti. Parcă te aud, Marcelo, cum mi-ai zice: „Mie puţin îmi pasă de vecinul meu, când transmit
o telegramă sau tai o chitanţă şi ar trebui să fiu ca cucoana de la mandate, pentru a cocheta într-un
birou de poştă. O femeie care lucrează, mult, nu-se gândeşte la astfel de lucruri‖
Draga mea, eu cunosc curăţenia inimii tale de cristal, dar trebuie să-ţi arăt ideile ce mi-au
venit din ziua aceia, în privinţa birourilor mixte. Trebuie să ţi le spun, fiindcă tu ai şaptesprezece ani, şi
cu toată pretinsa experienţă şi ştiinţa profundă a vieţii, tu nu ştii încă multe!...
Aşi voi ca mica mea Marcelă, să pară în acest mediu puţin cam neliniştilor de birou, cu toată
graţia liberei fete de astăzi, amestecata cu rezerva fermecătoare, pe care au cunoscut-o bunicele
noastre, aşa de bine crescute, la vârsta de şaptesprezece ani. Aşi dori ca ea să fie cea mai bună
camaradă a colegilor săi, dar să aibă cu toate acestea, în ţinută, în gesturile şi în aerul său, aspectul că
pune o barieră nevăzută între o fiinţă şi alta: aspectul care ar face ca, în acest birou unde lucrează
aproape de ea, tineri, desigur veseli, să nu se audă nici apropouri deplasate, nici cuvinte jignitoare.
Îmi ceri să fiu mai precisă şi să-ţi explic în ce constă această barieră invizibilă. Nu într-o
figură aspră, desigur; şi nu le voi povăţui a-ţi luă o mină, posomorită, pentru a potoli veselia din jurul
tău. Dar sunt zâmbete discrete, tăceri semnificative, îndemânatice. care însemnează: Da, domnule, sunt
ca şi D-voastră, o funcţionară pusă aci ca să lucrez şi cu drag împărtăşesc munca cu D-voastră toţi.
Dar, în afară de această comunitate de lucru, nu mai există între noi absolut nimic şi rămân o fiinţă
nepătrunsă pentru D-voastră, căreia nu-i veţi cunoaşte, nici gândurile intime, nici adevăratu-i suflet.
E bine, Marcela, ca un uşor mister, întocmai ca-n poveşti, să apere pe o fată oriunde s-ar află.
Suntem dintr-o rasă în care a înflorit mai mult cavalerismul. Ştiu bine că un telegrafist nu seamănă nici
pe departe cu un cavaler din vremurile trecute şi nici o telegrafistă cu o damă din evul mediu: dar
crede, că rasa noastră şi caracterul ei sunt mereu aceleaşi şi că trebuie să găsim încă, în fondai ei,
aceleaşi resurse de entuziasm, dragoste de onoare, respectul pentru ce-i delicat, toate aceste dispoziţii
interioare care regulau aşa de poetic altă dată raporturile dintre femeie şi bărbat.
270
Cartonnier : Dulap cu acte, fişet. (din franceză)
204
Nici vorbă că biroul, nu mai mult decât atelierul, mai mult decât uzina, mai mult ca toate acele
locuri, în care bărbaţi şi femei se adună, spre a lucra laolaltă, nu poate să fie un salon. Dar de ce n-ar
domni şi acolo, graţie nevăzutei bariere de care îţi vorbii mai sus, respectul adolescenţei, al tinerei fete
sau mame de familie? Crede-mă că de aceasta, de felul ei de a fi, depinde totul. Omul cel mai aspru,
cel mai barbar, are totdeauna înaintea unei femei o timiditate de care aceasta n-are decât să profite,
pentru a menţine între ei distanţele necesare. Când bărbatul trece marginile acestei distanţe, să ştii că
întâi femeia l-a încurajat şi poate a fost provocat prin prea marea ei libertate şi lipsă de scrupule.
Aşi voi ca în birourile poştale, tânărul telegrafist să se deprindă a vedea în tânăra fată ce
lucrează lângă el, o fiinţă superioară şi delicată care să-i dea de gândit uneori, pe care s-o îndatoreze la
nevoie cu mici servicii, dar pe care să nu o trateze niciodată ca pe un „coleg―. Această frumoasă
politeţă franceză, făcută din tact şi bunătate, n-are de ce lipsi dintr-un birou. Dar, femeile, bineînţeles
trebuie să înceapă. Poţi tu să dai tonul. Marcelo, şi vei vedea cum te vor imita toţi. Cuvintelor trebuie
să le dai mare atenţie. Ale tale să fie rare şi alese. Cu cât vei vorbi mai puţin, cu atât vei fi mai
mulţumită.
Nu lăsa impresia că pari grăbită colegilor tăi; această urâtă nerăbdare face pe femeie să piardă
mult şi îi arată slăbiciunea morală: şi din contra, liniştea să denote această forţă interioară, care impune
altora. În fine, misterul protector să continue a te învălui nelăsându-te a fi pătrunsă.
A DOUA SCRISOARE 271

Marcela, prietenei sale
Ah, Doamnă ce trista e viaţa! Nu mai pot! simt trebuinţa d-a mă uşura. Îţi scriu de la birou în
care sunt numai eu cu doamna de la mandate, şi colegul de la post-restant. Ceasurile sunt unu. Nimeni.
Tăcere. Doamna de la mandate prezentate îşi brodează un sac de noapte. Colegul caută în registrul „à
souche‖ 272 de mandate, o greşeală de care mă acuză pe mine. Amândoi mă bombănesc. Cu toate
acestea nu le-am făcut nimic. Mă abţin să râd când se ascunde după dulapuri, pentru a se pudra, sau
când intră ca o vijelie cu pălăriile-i una mai extravagantă ca alta, sau când face aluzie miorlăindu-se
înaintea dirigintelui că se apropie de patruzeci de ani. Patruzeci, de ani. De când i-a împlinit săraca!
Dar eu nu mă bag, nu m-amestec. Colegul de la post-restant, care la început era foarte prevenitor cu
mine, caută acum, cu o vădită răutate, să-mi găsească greşeli. Când vine vre-un proces-verbal de vre-o
nemulţumire, vre-o reclamaţie, acest răutăcios, caută întotdeauna să mă scoată pe mine vinovată. Se
zice că e însurat cu o zgripţoroaică bătrână care îi face zile fripte: aşa că caută să se răzbune la birou de
ceea ce îndură acasă. Spune e aceasta o scuză?
Tânărul pe care l-ai văzut la post-restant este un mojic, cu toată ridicula lui eleganţă. Am
plâns în ziua în care a râs de rochia mea de anul trecut. E adevărat că este cam demodată, dar credeam
că o voi putea purtă la birou fără să se remarce. Ce zici d-ta de o asemenea gentileţe doamnă, d-ta, care
ai voi ca biroul să fie ca un salon, şi colegii mei să se poarte cavalereşte?
Eu n am răspuns nimic, dar de atunci, nu vin decât cu rochia aceea, ca să îi arăt că nu-mi pasă
de aprecierile lui. El poartă gulere de patru degete de înalte, şi îl surprind adesea, cu o oglindă în podul
palmei, netezindu-şi mustaţa în loc să scrie.
271
272
„Carnet à souche― : registru cotor (de duplicate), ce se păstrează pentru control, după ce s-au desprins mandate, chitanţe,
etc. pentru clienţi. Sursa : « Nouveau Petit Larousse », 1969.
205
Mai e de asemenea colegul căruia îi place să se ţie de glume. Este im biet om care a început să
albească şi pe care l-ai văzut la ghişeul de achitarea mandatelor. Pare că e făcut mai mult pentru a ne
distra decât pentru a plăti mandate—şi în ce fel! Închipuieşte-ţi doamnă, că în fiecare dimineaţă vine
cu buzunarele pline cu păcăleli, aşa ca toata ziua numai de ele se ţine. Nu îi cere un chibrit, căci din
cutia ce-ţi va întinde are să iasă negreşit, prin vreun resort, o broască sau un şoarece. Călimara sa care
pare plină, poţi să înmoi cât vei pofti, căci tot uscat are să rămână tocul. Când pui mâna pe un tampon
de pe masa lui, se ridică un vârf ce te înţeapă. În fine, colecţia lui e nesfârşită. Trebuie să-şi cheltuiască
toată leafa pe asemenea fleacuri. Înţelegi d-ta, supliciul ce devine în cele din urmă, pentru ceilalţi,
această inofensivă manie? Cu atât mai mult că acestea nu se mai sfârşesc. Mi închipui totdeauna, când
îşi îndreaptă spre mine ochii lui mici şi şireţi, că voieşte să scoată vreun dobitoc automat, ori vre-un
praf fulminant...
Şi uite, aceştia sunt tovarăşii în mijlocul cărora se scurge viaţa mea. Mă întrebi cine e tânăra
de la ghişeul: „Casa de economie―. E o nenorocita divorţată pe care bărbatu-său a lăsat-o fără nici un
ajutor, cu un copil bolnăvicios. Aceasta îmi place mai mult, căci pare a se ridică d-asupra mediocrităţii
celorlalţi şi aşi voi să mă apropii de această femeie simpatică. Nenorocirea ei însă, o face timidă şi
neîncrezătoare, aşa că n-am putut afla nimic de la ca, decât ceea ce mi-au spus colegii, pe un ton
indiferent şi rece.
Era o tânără telegrafistă, orfană şi fără zestre, care la douăzeci de ani, se zice, era foarte
frumoasă. Mulţi bărbaţi o admiraseră, dar nici unul nu o ceruse în căsătorie, doară un rentier de
cincizeci de ani, pe care ea îl refuză. Pe atunci era ataşată la un birou din centrul Parisului. Oamenii
serioşi găseau, că foarte rău făcuse, că a refuzat pe rentier. Eu îi dau dreptate că şi-a pus fericirea mai
presus de rente. După puţin timp, ceru să fie pusă în disponibilitate şi se află, că aceasta o făcea din
cauză că se căsătorea cu un tânăr, care nu avea nici rente, dar nici păr alb. O pierdurăm din vedere
câtva vreme. Sunt de atunci cinci ani. Şi iat-o acum printre noi, despărţită de un om de care nu se poate
spune nimic bun, dacă a fost în stare să abandoneze o femeie atât de bună şi care suferă cu atâta
demnitate.
Cum devin de melancolică în acest mediu! Nici un schimb de idei, de sentimente, fie cu
oricine ar fi! Răutăţi, antipatii, neîncredere, iată tot ce întâlnesc. Apoi mai e şi publicul, pretenţios şi
nepoliticos, care defilează înaintea ghişeelor, cu aere de tiranie. De când am început scrisoarea, am fost
deranjată de şapte ori: pentru o telegramă, pentru un timbru, pentru a plăti un mandat, etc. Şi ce ton
imperios, ce sentiment de autoritate are acest public şi ce satisfacţie are să comande sărmanului
funcţionar, care ştie că e pus acolo să-l servească. Cât de urâtă îmi pare umanitatea care defilează pe
aici, prin faţa mea, fără nobleţe, fără bunătate! Sunt momente în care sufăr atât! .. .
Fratele meu André şi-a început cursurile. Are prieteni mai avansaţi decât el, cu care se duce la
spital. Seara vine acasă vibrând de entuziasm. El e fericit cel puţin, şi-mi petrec clipe de mulţumire,
când îmi povesteşte despre cursurile, clinicile, operaţiunile ce a văzut şi ce a mai observat. Fericirea
cuiva, pe care îl iubeşti, este aproape mai presus decât a ta proprie. Ai avut dreptate d-ta doamnă.
Astăzi André e mângâierea mea. Mi se pare că sunt cu mult mai bătrână ca el, că am trăit, că am trecut
prin toate şi că bucuria lui îmi e de ajuns.
Dar, iartă-mă, nu mai pot să scriu decât alandala, fără şir. Sunt ceasurile două, publicul,
atotputernicul public să îngrămădeşte. Iată un biet soldat care îmi dă zece bani fiindcă i-am plătit un
mandat. Acesta mă umileşte mai puţin decât tonul protector al unor oarecare femei cu pretenţii, care
pun în politeţa lor, grija distanţelor şi mă face să simt prea crud, distanţa ce există între ele şi o biată
nenorocită funcţionară de la poştă. Tac, tac, tac... mă cheamă telegraful. Adio Doamnă. Te gândeşti
uneori la mica d-tale prietenă? Viaţa e aşa de aspră!
206
A TREIA SCRISOARE 273

Buna prietenă către Marcela.
Dacă mă gândesc uneori la line, Marcelo? Dar, fără încetare, mereu sunt cu gândul lângă tine
la birou. Aud cuvintele înţepătoare ce ţi se spun, sunt martora micilor dureri ce te fac sa suferi. Îmi
pare că văd pe doamna de la mandate prezentate, pudrându-se de gelozie, contemplând şatenul
obrajilor tăi, colegul cicălitor acuzându-te de greşeli pe care nu le-ai făcut şi omul surpriză, aruncându-
ţi în nas un şoarece sau o broască, sub pretext că-ţi oferă bomboane. Şi de câte ori, fără să te gândeşti,
când îmi închipui că eşti tristă, vin să te strâng în braţe, dându-ţi curaj.
Curaj. Tu nu eşti încă decât un copil, şi-ţi trebuie tot curajul ce se cere unui om format, luat de
greutăţile vieţii. Tu cunoşti la şaptesprezece ani vrăjmăşiile celor cu care soarta te constrânge de a fi
continuă, mai mult încă, delicată şi curată, cum le-a făcut natura şi educaţia, tu eşti înconjurată de ceea
ce tu însuţi numeşti ,,o mediocritate dezolantă―. Dacă nobilele legături ce au între ele sufletele cu
aceleaşi calităţi este unul din lucrurile cele mai frumoase ale societăţii umane, dacă nu e nimic mai bun
decât a putea să-ţi deschizi nu numai inima ci şi sufletul şi de a fi cel puţin ascultată când vorbeşti, a
rămâne izolată în mijlocul unor fiinţe, ce nu te înţeleg, este un adevărat supliciu moral. Suntem cu toţii
sărmane creaturi şi sufletele noastre se pot asemăna unor braţe misterioase, care se tot întind fără
încetare pentru a căuta în jurul lor puncte de sprijin, care să le asigure echilibrul. Dacă aceste puncte de
reazim se întâlnesc la nivelul lor, iată-le stabile şi liniştite, dar dacă nu ce voieşti să devină?
Tu eşti şi atâtea altele, ca tine. draga mea, sunteţi astăzi smulse brusc de la căldura căminului
familial şi transplantate, cu toată delicateţa voastră, într-un mediu, care nu este tocmai pentru voi. El nu
se poate să fie tocmai, al vostru şi se poate mai uşor să fie mai inferior decât contrariu. Felul de a
gândi, de a simţi, de a lucra, felul de a fi al celor ce vă înconjoară, îl vedeţi diferit de al vostru. Voi
aveţi sufletul plin de ideal, ei au pe al lor care pare că pentru unul este de a se îmbrăcă şic, pentru altul
a obţine prin muncă buna apreciere a Administraţiei, pentru acesta să câştige o reputaţie de „tip― foarte
distractiv, pentru ca doamna să nu pară decât de patruzeci de ani, când a trecut de cincizeci. Tu ai o
viată interioară profundă, care-ţi permite de a te închide în tine însuţi şi retrăgându-te din lumea
exterioară, să găseşti în acest local al sufletului tău, resurse contra plictiselii, descurajării şi tuturor
slăbiciunilor. Acele fiinţe au o viaţă interioară aşa de restrânsă, că totdeauna se găsesc aşa de rău, încât
caută să iasă ca dintr-un apartament în care n-au loc să se mişte, aşa că biata mea Marcela, se găseşte în
mijlocul zgomotului ce fac vocile şi râsetele lor, izolată ca într-un pustiu. Şi te înţeleg când îmi spui, că
eşti dezgustată de o astfel de viaţă.
Domol, cu toate acestea. Eu le înţeleg scumpă prietenă şi te compătimesc, luând parte la
necazul tău. Trebuie însă să ne păzim totdeauna de vanitatea noastră, când comparându-ne celor ce ne
înconjoară, blestemăm soarta care nu ne-a dat tovarăşi demni de noi. Valoarea sa, omul şi-o exagerează
totdeauna şi cum să se măsoare exact cu a altora, când noi nu ne cunoaştem în definitiv decât în
aparenţă?
Birourile pun astfel împreună fiinţe cu merite inegale, dar mai ales cu merite diferite. Şi,
pentru a se regăsi împreună în fiecare dimineaţă, pentru a manipula împreună aceleaşi registre, a se
servi de aceleaşi obiecte, pentru a respira toată viaţa aceeaşi atmosferă de carton mucezit, ea nu leagă
între ei nici o adevărată intimitate. Ei nu se arată unii altora aşa cum sunt. Adevărată lor viaţă nu este
aci. Ea e la căminul lor, pe care-l părăseşte cu regret, la care se gândeşte mereu şi vei fi foarte mirată
micuţo d-a găsi în fundul sufletului lor multe calităţi, dacă sufletele omeneşti nu ar fi ascunse unele de
altele prin ziduri groase, alături de care un zid feudal nu-i decât o foaie de hârtie.
Da, aceste fiinţe care te înconjoară şi pe care le-ai cântărit repede, fiindcă nu au nici instrucţia,
nici educaţia, nici spiritul tău, ai putea tu să spui în adevăr cât valorează şi mai ales în raport cu tine?
Ce fantezist trebuie să pară în ochii adevărului aceste judecăţi comparative ale oamenilor între ei.
Omul glumeţ este, poate la el acasă, un tată de familie grav şi devotat, poate că grele griji îl hărţuiesc şi
273
207
că veselia şi glumele lui care te face să-l judeci de prost, nu e decât faptul unei resemnări, unei forţe de
suflet admirabile. Şi doamna de la mandate, pe care fardurile o fac ridiculă, ştii tu de ce virtuţi a dat
dovadă în viaţa-i ce nu o cunoşti? Colegul gâlcevitor, care văd că are necaz pe tine, fiindcă de la
început i-ai opus demnitatea, timiditatea ta de fată bine crescută, prevenţiilor 274 lui, pare un trist
individ în adevăr. Cu toate acestea nu cunoaştem de la el decât părţile urâte. Toţi avem pe ale noastre:
dibăcia noastră consistă în a le ascunde. Mi-închipui că acasă la el, acest nenorocit, terorizat de o
zgripţoroaică, pe care el n-a ştiut să o îmblânzească, îşi îndură soarta cu o nestrămutată filosofie,
desfăşurând un curaj, pe care nici nu poţi să ţi-l închipui. Cât despre zelul său administrativ, îl atribui
pur şi simplu devotamentului părintesc al unui om încărcat de copii, care se consumă pentru a merit
avansarea spre a îmbunătăţi soarta progeniturii sale:
Privind astfel lucrurile, altfel decât după aparenţă, ele se schimbă cu totul. Şi cu toate acestea,
e adevărata lor faţă, Marcelo, crede-mă, chiar şi tu pe care te consider ca pe o fiinţă de elită, nu laşi să
se vadă la birou decât o slabă parte din comorile de care se bucură ai tăi la căminul părintesc. Dacă tu
valorezi de zece ori mai mult decât în aparenţă, ceilalţi printr-un fenomen asemuitor, ar trebui să pară
acolo infinit mai puţin decât preţuiesc în realitate. Fii îngăduitoare cu ei, draga mea.
N-am putut să mă stăpânesc de a mă revolta contra acelui tânăr, care şi-a râs de simplicitatea
rochiei tale. Eu ştiu aerul cu care porţi o rochie de doi franci metrul şi ştiu că erai încântătoare cu cea
de anul trecut. Când o femeie de gust e îmbrăcată fără elegantă, dacă i se reproşează lucrul acesta, o
insultă în privinţa sărăciei sale. Iată un tânăr fără inimă, pe care nu pot să-l iert aşa uşor. Am văzul
foarte bine că aleargă după şicul englezesc. Şi-dacă n-ar fi decât asta.
Ah! eram să uit de a-ţi vorbi despre public. Sunt cu toate aceasta încântată, de a avea eu public
ocazia, să spun ce gândesc despre funcţionarii poştei.
Nu interverti rolurile, tânără funcţionară. Noi nu suntem stăpânii voştri imperioşi. Părem, din
contra foarte umili înaintea ghişeelor, la care voi tronaţi şi aici unde ne-am expus trebuinţele noastre,
suntem la dispoziţia gustului vostru. Am avut ocazia să văd una din colegele tale, care îşi făcea o
plăcere răutăcioasă d-a continua să croşeteze în nasul nostru, pe când noi aşteptam: ele nu ne sacrificau
nici un lănţişor, nici un picioruş, trebuia „să meargă până la capăt, înainte de a ne lua telegrama, sau
mica cutie recomandată. Altele începând o conversaţie interesantă, nu ne fac graţia unui cuvânt. Dacă
obiectam că timpul trece, ele găsesc un grimasă urâtă, care urâţeşte cea mai frumoasă figură şi îmi pare
totdeauna că văd un demon oribil ascuns în sufletul femeilor răutăcioase.
Aceste persoane fiind funcţionare de ale Statului şi stând jos acolo unde noi nu stăm decât în
picioare, se cred învestite de o autoritate extraordinară, făcându-ne să-o simţim prea aspru. Sunt sigură
că scumpa mea Marcelă nu va cădea niciodată în această greşeală. Nici publicul, nici funcţionarul nu
este stăpânul. Dar cu toţii, suntem sărmani oameni ce avem nevoie unii de alţii: iată adevărul. Este un
cuvânt precis care defineşte rolul vostru: „serviciu―. Acest cuvânt poate să înjosească sau să înalţe,
după felul de a privi lucrurile. Dacă serviţi publicul în silă, cu amărăciune, sau fiind constrânse, faceţi,
în adevăr o muncă josnică şi vă puteţi considera ca „sclave―. Dar dacă serviţi cu zâmbetul pe buze, cu
bunătate având aerul a spune: „Sunt aici spre a vă fi folositoare şi-mi place ocupaţia mea şi sunt fericită
să pot servi― veţi vedea cum totul se schimbă.
Publicul nu va mai fi acelaşi, amabilitatea voastră va deştepta tot ce doarme mai bun în el: o
simpatie fugitivă, dar reciprocă se va naşte şi veţi înnobila actul cel mai vulgar.
274
prevenţie = prejudecată. Sursa: DEX 1975
208
A PATRA SCRISOARE 275

Marcela, prietenei sale
Astăzi a fost ziua colegei de la mandate. Nu ştiu ce mi-a venit că i-am adus un buchet de
violete. Ei bine, m-a sărutat cu lacrămile şiroaie. A fost de altfel un adevărat dezastru pentru fardurile
ei şi au trebuit reparaţii imediate, pe care s-a dus de le-a făcut ca de obicei, în dosul dulapului. Mi-e
egal, au avut şi ceva natural lacrămile sale. Cred acum că e o femeie excelentă.
Buchetul meu de cincizeci de bani, a deşteptat tuturor gustul de a fi politicoşi. Omul păcălici a
judecat bine, să dea şi el un cadou. I-a oferit o lebădă de sticlă, căreia când îi sufli în cioc, îţi sare apă
in obraz. E cât se poate de cu haz. Dar ea s-a ferit bineînţeles să sufle, căci. n-avea nici o poftă de
această ploaie intempestivă. Bietul om a rămas consternat.
Acela pe care îl numim aici englezul, din cauza şicului cu acelaş nume, i-a dat o oglinjoară de
buzunar şi tânăra femeie de la casa de economie un toc destul de uzat, dar care avea o vedere a
Giocondei într-o mică lentilă. Nu râde de asemenea cadouri d-nă, nu suntem aici nimeni bogat, facem
cum putem.
Ai poate dreptate. Toate aceste fiinţe, trebuie să fie cu mult mai bune decât par.
Supranumerarul cu şicul englezesc a devenit chiar prea gentil. Nu mai râde de toaletele mele, ci din
contra îmi face curte, ceea ce mă amuză enorm. E născut „croitor―, se vede, îmi sugerează reţete pentru
a ameliora rochiilor mele vechi. Imaginează garnituri fictive, pe care le indică pe corsajul meu, cu un
deget savant, şi cum el găseşte că. mă pieptăn prost, voi schimbă întruna din zile arhitectura părului
meu, zicând, că astfel mă va găsi cu totul frumoasă. Limitele unei astfel de mentalităţi, cum vezi, nu
tocmai întinse, înlesnesc trecerea timpului. El însuşi se îmbracă acum mai bine ca oricând. Cravatele,
gulerele, cărarea, forma ghetelor, toate sunt perfecte şi doamne, fiecare are superioritatea pe care i-a
dăruit-o natura. El şi cu mine suntem singurii tineri din birou şi n-o să flirteze cu d-na de la mandate,
nici eu cu omul păcălici, care are cincizeci de ani. N-ai de unde să alegi. Nici unul nici altul, n-o să
aibă mare glorie în ceea ce cucereşte.
Idila noastră, dacă pot să numesc cu acest frumos nume o simpatie căreia nu-i dăm nici o
importanţă, nu e un mister pentru nimeni. Chiar la birou s-au luat lucrurile în serios. Mai deunăzi cum
transmiteam o telegramă, şi nu prea mergea şi cum biroul central nu primea nimic, colegul cicălitor s-
apropie şi strigă: „Iar mi-ai masacrat aparatul!― Eu care ştiam că nu stricasem nimic şi care transmit
foarte uşor, după cum mi-a spus şi inspectorul, m-am apărat cum am putut mai bine. El îmi luă locul,
dar nu era curent nici pentru el, cum nu fusese pentru mine. În acest timp îmi aduc aminte că de
dimineaţă fusese furtună şi mă uit la paratrăsnet, care e un mic aparat, în care e aşezat un mic peticel de
hârtie, care împiedică curentul să se ducă în pământ. Dacă hârtia a fost arsă de furtună, curentul se
pierde, ceea ce tocmai se întâmplase, având o gaură cât o înţepătură de ac, pe unde se scursese
curentul. Cicălitorul fu astfel prins iarăşi în flagrant delict de nedreptate, şi întorcându-se spre mine îmi
spuse cu un ton semnificativ: Ah! domnişoară şi aparatul a primit o lovitură de trăsnet!―
Ieri seară, tânăra de la „casa de economie―, care terminase lucru! său de o jumătate de ceas,
m-a aşteptat ca să iasă cu mine. Era prima oară când îi venise un astfel de gust. Ea mă conduse până la
omnibuz, zicându-mi: „Mica mea, caută să nu te măriţi prea tânără. Păzeşte-te, când momentul va veni.
E mai bine să rămâi nemăritată decât măritându-te, să fii nenorocită. Oh! da e de o mie de ori mai bine!
Trebuie să studiezi bine pe omul ce ţi-l vei alege de soţ, să-l cunoşti şi să-l judeci sever. Tu eşti gentilă,
prea gentilă chiar, te observ fără să am aerul din colţul meu şi te iubesc mult. M-ar durea în suflet să te
văd nenorocită...― ;îmi strânse braţul
foarte tare şi adăugă suspinând . . . „şi eu am fost ca tine‖.
275 „REVISTA TELEGRAFICA, TELEFONICA SI POŞTALA‖, Anul VI, 1912-13, p. 260

209
De supranumerar nici un cuvânt, dar vedeam bine că la el se gândea. O asigura-i jurându-i că

nici nu mă gândeam la căsătorie, că inima mea. e absolut liberă. Dar când ne luarăm bună ziua, îmi
strânse mâna zicându-mi: „Sunt cam îngrijorată de tine‖ . . .
Această probă de prietenie mi-a făcut mult bine. Desigur omenirea nu e aşa de rea cum pare.
Astăzi în urma micilor atenţiuni faţa de d-na „de la mandate‖ toţi eram mulţumiţi şi în adevăr că aveai
dreptate deunăzi d-nă, chiar şi publicul s-a resimţit. El d-asemenea a fost încântător. O doamnă mi-a
cerul mii de scuze pentru deranjul ce-mi făcea cu numeroasele-i telegrame. Un domn bătrân, după ce i-
am taxat depeşa a plecai zicând: „Iată un birou model―. Până şi colegul cicălitor a zâmbit. Toate
acestea pentru un buchet de. cincizeci de bani!. . .
A CINCEA SCRISOARE 276

Buna prietenă, Marcela,
A fost mai mult decât violetele de cincizeci de bani în buchetul ce tu ai oferit, scumpa mea: a
fost intenţia cea bună, dorinţa unei cordialităţi reciproce, adică una din acele puteri misterioase ale
sufletului de care nu ne putem da seamă. Ştiam bine ce influenţă binefăcătoare va avea intrarea micei
mele Marcela în acel birou, asupra fiinţelor din jurul ei. Sub aparenţe mediocre şi vulgare, fiinţele
ascund în ele aproape totdeauna calităţi latente, pe care nu ştiu să le arate, pe care nu ştiu ele singure că
le posedă. Bunele lor sentimente riscă adesea de a dormi pentru totdeauna, dacă nici o ocazie nu vine
să le redeştepte. Dar imediat ce apropierea unei alte fiinţe le face să aibă conştiinţă de ele însăşi,
transformaţiunile se operează, binele ce dormita în ele iese la suprafaţă şi sunt mirate d-a gândi şi simţi
mai deosebit, decât erau obişnuite până aci.
În arta fotografică, draga mea. când pui o foaie sensibilă într-o baie revelatoare, imaginea ce
la început nu se distinge, încetul cu încetul începe a se preciza şi în curând ea apare clară şi frumoasă.
Unele suflete au putere asupra altora în felul băii revelatoare: n-are decât să se supună influenţei lor,
pentru a vedea desemnându-se în sine o fiinţă superioară, ce nu se cunoscuse până aci, pentru a se
crede mai bun. A se crede mai bun, e mare lucru: însemnează a gândi să devii, e a fi deja...
Flirtul tău cu amploiatul cela, nu-mi place însă Marcelo. Tu ştii că eu nu sunt contra veseliei şi
că nu m-aş speria de inocente glume. Dar a glumi cu un tânăr, pentru care ai aşa de puţină stimă este o
greşeală. Căci e a nu stima pe cineva, când nu îi acorzi altă superioritate, decât că se îmbracă bine. Şi
dacă nu mă sperii de doi copii care se amuză, nu pot să mă opresc d-a nu blama risipa acestor distracţii
ori. unde şi cu ori şi cine. Or .jocul pe care îl jucaţi fără convingere, nu e decât o risipă de mişcare, de
curăţenie sufletească, de. puţine iluzii, de puţină tinereţe: totul fără nici un profil. Ai întâlnit la acest
oficiu, primejdia care aşteaptă astăzi în viaţa publică, în care sunt amestecate ţinerile fete bine crescute,
familiaritatea uşoară cu primul venit.
Nu crede că distracţiile de acest fel sunt fără pagube. Între tinerii dintr-un birou, ca şi între cei
fără griji dintr-un salon, flirtul are aceleaşi primejdii.
Mai întâi, desconsideră iubirea, flirtul ne fiind decât o slabă simulare a ei. Iubirea adevărată,
mica mea, iubirea pe care o vei da într-o zi aceluia pentru care eşti făcută şi care te aşteaptă, e cel mai
mare. lucru din lume, cel mai nobil, cel mai măreţ. Este singurul sentiment destul de puternic pentru a
face pe o fiinţă să-şi. iasă din sine însăşi şi să se încorporeze întru câtva într-o altă fiinţă. Este un
sentiment puternic, plin de datorii care pentru el par numai plăceri. Acela care iubeşte, aleargă, zboară
cu veselie. El se simte capabil de orice zice autorul „Imitaţiunii―. Amorul e generos; dar în acelaşi timp
e delicat şi. exigent. El reclamă baze puternice. El are conştiinţă de sublimitatea sa şi nu se dă cu
276
REVISTA TELEGRAFICA, TELEFONICA SI POŞTALA‖, Anul VI, 1912-13, p. 261
210
uşurinţă ori şi cui. Adesea el nu se naşte, nu se bazează decât pe o mare stimă, pe admiraţie. Jocul
vostru actual cu care tu te lauzi, e departe de amor. Nu te temi, cu toate acestea, că după câteva intrigi
neînsemnate de acest fel, toate date uitării, dar care au avut oricum aparenţa dragostei, nu-ţi va. veni
mai dinainte, o neîncredere şi chiar dezgust de adevăratul sentiment căruia i-a slăbit atracţia? Da, vei
împrumuta dragostei, fără a băga de seamă poate, puţina uşurinţă, .frivolitate, nestatornicie şi vanitate a
flirturilor tale.
Dar mai, ales, tu însăţi te vei schimba în aceste acorduri superficial stabilite, prin gustul de a
te distra, între tine şi tinerii cărora nu le vei face nici. cinstea unei prietenii adevărate; vei dobândi o
experienţă, fără să simţi, care va face ca logodnicul tău să nu mai găsească în tine pe tânăra
„neştiutoare‖ pe care o credea. Tu nu o vei simţi, el însă te va cunoaşte.
Mai rău decât atât. Şi D-na de la „Casa de economie― căreia nenorocirea i-a ascuţit spiritul de
prevedere, a băgat de seamă şi binecuvântez pe această femeie că a ieşit din retragerea ei pentru a ti-o
spune. Ştii tu Marcela, că acest joc fără rost, poate să ducă prosteşte la cea mai deplorabilă greşeală de
a lua ca adevărat amor, ceea ce nu e?. Tu te aperi, zicând că nu!
Iată în adevăr pericolul d-a lăsă libertatea copiilor care au pretenţia d-a se crede femei, fiindcă
au studiat puţin. Dar, draga mea, şi altele ca tine cuminţi, înţelepte, au păţit-o. Cine-ţi spune că şi d-na
de la „Casa de economie― - care a fost atât de nenorocită în căsnicie, nu o fi început printr-o distracţie
banală ca a ta?
Tu consideri pe amploiatul acela ca pe o tânără nulitate. Astăzi da. Ieri îl tratai ca pe un om
grosolan. Mâine, care va fi opinia ta? Oare cea mai mare nenorocire pentru o fată de felul tău nu ar fi
atunci când s-ar înşela asupra unui subiect atât de grav? Tremur când mă gândesc la toate iluziile ce te
pot orbi şi conduce la o aşa dezastroasă unire.
Şi ceea ce-ţi spun aci, Marcelo, nu se referă numai la flirtul actual, dar la toate care te-ar putea
tenta în viitor.
Dar nu, fă ca acesta să nu fie în existenţa ta. Demnitatea ta, calităţile tale, stima ce meriţi din
partea colegilor tăi şi care s-ar pierde, îţi, interzic. Îndepărtează încet pe acest tânăr de la atenţia şi
sfaturile ce-ţi dă în privinţa îmbrăcămintei. Fiindcă acesta e unicul interes ce-ţi arată, se va resemna
uşor şi va fi foarte bine.
Şi fiindcă o inimă ca a ta va suferi forţamente de izolarea efectivă în care o lasă apropierea
fiinţelor cu care nu poate lega o simpatie profundă, mi-ar părea bine să te interesezi de acea nenorocită
tânără care îmi place mult din puţinul ce mi-ai spus despre ea.
A avea o prietenă, e enorm. A avea o prietenă care suferă, căreia putem să-i arătăm o
compătimire, o tandră, mângâiere, o adevărată uşurare e şi mai mult. Generozitatea ta va fi foarte
potrivită aci. Tu nu ai avut până acum prietenii particulare. E o licărire în viaţa ta morală, căci aşa după
cum gândeau părinţii bisericii, o nobilă prietenie ca aceea pe care aş voi s-o legi cu acea. tânără fenice,
nu e nimic mai puţin decât o virtute. Ce reazim. pentru ea, ca inima ta curată şi bună. plină de virtuţi!
Am auzit că în curând va fi un concurs pentru admiterea supranumerarelor. Tu nu te prezinţi?
Cele şase luni de preparare cred că ţi-s d-ajuns. Mă rog lui Dumnezeu să se prezinte un loc pentru tine
în apropierea casei părinteşti, spre a putea duce pe lângă o viaţă de amploiată punctuală şi viaţa
familială care pentru tine rămâne esenţială.
*
Iubirea e actul suprem al sufletului şi capo d-opera omului. La ea contribuie inteligenţa,
fiindcă trebuie să cunoşti, ca să iubeşti; voinţa, fiindcă trebuie să consimţi; libertatea, trebuind să alegi;
pasiunile, trebuind să-doreşti, să speri, să te temi, să te bucuri sau să te întristezi; virtutea, trebuind
perseverenţă, câte odată a fi gata chiar pentru moarte devotându-te totdeauna. (Lacordaire)
211
A ŞASEA SCRISOARE 277

Bună prietenă, Marcela,
Îndepărtarea D-voastră d-nă de Paris, mă sileşte să reînnoiesc o corespondenţă întreruptă doi
ani. Lungile noastre convorbiri de care m-am bucurat şi folosit atât, din ziua în care am fost numită la
Paris, în acest birou din cartierul D-voastră, şi unde nu mă du-ceam fără a mă abate să vă văd, erau fără
îndoială preferabile celor mai detailate scrisori. Vă amintiţi de seara ceia când trei ceasuri am stat lângă
D-voastră ca să mă învăţaţi arta d-a consola pe nenorocita mea prietenă de la „Casa de economie― care
îşi pusese în gând sa-şi curme zilele?
Câte emoţiuni, şi câtă teamă că nu voi fi la înălţimea sarcinii mele! Şi pentru a-şi păstra
curajul, trebuia mereu susţinut, câte consfătuiri nu avurăm încă noi amândouă, pentru a mă pregăti în
ajun cu cugetări, cu sfaturi înălţătoare, pe care le spuneam a doua zi prietenei mele ca şi cum ar fi fost
ale mele proprii!.
Tot D-voastră m-aţi ajutat încă, când a fost vorba să suport pe tiranicul diriginte care
schimbase personalul biroului său într-o turmă de sclavi. Ah! m-ai învăţat atâtea lucruri bune, care m-
au ajutat să îndur trei ani de zile mizeriile vieţii mele de funcţionară, fără să sufăr prea mult. Cât regret
vizitele ce vă făceam fără încetare! Cu toate acestea sunt încă fericită şi acum când suntem atât de
departe, putând să continuăm schimbul nostru de idei.
O mare noutate. Mi-am schimbat biroul. Părinţii mei părăsind Montrouge pentru Ternes, spre
a se apropia de fratele meu André care e acum la Beaujon, am cerut să fiu şi eu transferată în aceste
părţi. Aceasta pentru a satisface pe mama care ţine mult să ne aibă pe toţi în apropiere, întocmai ca o
cloşcă pe puii săi.
Te asigur că această transferare m-a întristat mult. Cu durere m-am despărţit de tovarăşele
melc de birou, de care mă ataşasem; biata prietenă de la „Casa de economie― care pentru a fi la Paris
cu mine, luptase atât de mult şi care de şase luni eră vecina mea de ghişet, am lăsat-o din nou aşa de
tristă!
Să-ţi spun? Am regretat până şi oficiul în care deşi am suferit, atâtea din partea unui şef rău,
dar în care am avut şi orgoliul d-a primi întâia mea leafă.
întâiul meu ban! Ah! Doamnă, niciodată nu v-am spus — căci aşa sunt eu, pot să scriu ceea ce
nu îndrăznesc câteodată să pronunţ — emoţiunea pe care am avut-o, când mi s-a plătit leafa pe întâia
lună. Acele bilete albastre care erau ale mele, ca şi cum le fabricasem eu însumi, însemna emanciparea
mea, izbăvirea secretă a fiinţei mele. Nu mai aveam trebuinţă de ori cine ar fi fost, îmi ajungeam eu
însumi. Părinţilor mei, le rămâneam supusă prin le-gâturile morale, dar nu mai depindeam de ei decât
prin afecţiune, şi pâinea pe care o mâncam sub acoperişul lor, era pâinea mea.
Din acel moment m-am dus la birou în fiecare şi ca într-un fel de beţie. In adevăr, nu sunt încă
blazată în privinţa acestei fericiri care vi se va părea stranie, „a-mi luă leafa―. Chiar când mama şi-a
pus în gând să mă facă să-mi schimb biroul contra dorinţei mele, sub pretext că e prea departe de la
Vaugirard până la Ternes, începusem să gândesc foarte serios la posibilitatea d-a sta singură. Câte
planuri, câte vise: independenţă absolută, un cuibuşor al meu în care să fiu eu singură stăpână, să am
facultatea d-a mă conduce în viaţă, aşa cum as voi eu. Toate aceste le-aş fi putut avea. Dar mama a
plâns atât când i-am spus! Bine înţeles că lacrimile ei m-au influenţat mai mult de cât orice ordine
imperioase.
Am renunţat la prieteniile mele, la deprinderile mele, la visul meu de libertate. Dar gândul că,
dacă aşi fi voit aşi fi putut, m-a consolat, că nu mai voiam. Ah! a şti că poţi, dacă voieşti e totul. Leafa
mea de o sută treizeci de franci, îmi da această satisfacţie secretă.
277
REVISTA TELEGRAFICĂ, TELEFONICĂ ŞI POŞTALĂ, Anul VI, 1912-13 nr. 7, p. 293
212
De altfel, am debutat foarte prost la noul meu, birou, plătind unei doamne un mandat ce era pe
numele bărbatului său. Aparenţele sale de bună credinţă, istoria ce mi-a povestit cu atâta nevinovăţie,
actele ce mi-a prezentat, m-au înşelat. A doua zi soţul furat, care era în divorţ cu soţia sa, a făcut un
scandal la ghişet, că a trebuit să plătesc a doua oară din punga mea. Iată-mă pentru câtăva vreme
datoare la casă. Dar ce e mai rău, e că din această cauză eram rău privită de diriginte şi de colegii mei.
Am încercat d-a răscumpăra totul şi a-i face să mă ierte, prin repeziciunea cu care lucrez. Avem foarte
mult de lucru şi toţi s-au convins că eu sunt cea mai expeditivă. Fiecare are micul său talent; nu râde de
mine, d-nă, de obiectul vanităţii mele.
Colegele mele sunt simpatice. Am găsit una cu deosebire, o tânără de optsprezece ani care e
foarte inteligentă. Ne împrumutăm cărţi adesea. Ea nu mă face, cu toate acestea, să uit pe nenorocita
mea prietenă de la cellalt birou; aceasta d-aci n-are trebuinţă de nimeni şi se făleşte. Familia ei e
departe, aşa că e singura care nu subjugă demnitatea individuală.
Eram să uit să-ţi spun că am văzut deunăzi pe omul păcălici p-aci. Are un prieten la biroul
nostru. Bine înţeles, a păcălit pe toată lumea. Broasca şi şoarecele au sărit din cutia de chibrituri. De
bucurie că m-a întâlnit, mi-a oferit o piersică de carton, iar un telegrafist şi-a rupt un dinte muşcând o
prăjitură perfect imitată, din ipsos..
Toate aceste mi-au amintit debutul meu şi lamentările mele despre mediocritatea mediului
meu. De atunci, m-am călit. Nu mă mai las impresiunilor exterioare, caut să citesc în suflete. Am două-
zeci de ani Doamnă!
A ŞAPTEA SCRISOARE 278

Bună prietenă, Marcela
Dacă inima regretă vizitele ce ne făceam înainte, judecata îmi spune că, din contră, în privinţa
gândurilor tale, conversăm mai cu folos acum prin scrisori, decât când eram una lângă alta. O vorbă
scapă adesea efectul ei, scopul ei; ea nu duce aşa departe cum am voi; ea depinde de întâmplare; o mie
de raţionamente o împiedică. Scrisoarea, e vorba fixată, judecată, sigură; e de asemenea cuvântul liber
de ezitări, de timidităţi subtile. De altfel nu-mi mărturiseşti tu singură: „Pot să-ţi scriu ceea ce nu
îndrăznesc uneori să pronunţ?― Trăiască deci scrisoarea sinceră, care duce prietenilor noştri părţile cele
mai ascunse ale sufletului nostru!
Iată, ultima ta scrisoare, a aruncat o lumină definitivă asupra stării actuale a spiritului tău.
Această stare o ghiceam dar descifrând-o rău încă până aci. E aceia a femeii de douăzeci de ani făurită
de societatea actuală care armată pentru viaţă, şi fiindcă se simte în stare să-şi plătească ea singură
pâinea şi mansarda unde doarme, devine orgolioasă pretinzând că se poate lipsi de tot universul.
E necesar să poată să se lipsească de univers, în ceea ce priveşte trebuinţele materiale. Dar e
reversul medalii. Această independenţă ii ia din farmecul ce-l avea pe când eră supusă. Tu spui,
Marcelo, că aceasta nu-i farmec, ci ruşine. Tu gândeşti astfel, fiindcă eşti la vârsta exageraţiilor. Eu îţi
spun că era o supunere naturală, care nu umilea femeia. Vorbesc de aceia a familiei, a căsătoriei. Nu e
dulce să primească totul de la cei ce o iubeau mai pre sus de orice: tatăl său, mama sa, mai întâi când
eră fată tânără, tovarăşul ei de drum când se căsătorea? S-a zis că e mai bine să dai decât să primeşti.
Nu cred. A primi, când darul e însoţit de tandreţe, când el e semnificarea iubirii, e a se micşora?
Întrebaţi pe sărmanele fiinţe ce nu primesc nimic de la nimeni, întreabă pe nenorocita ta prietenă de la
„Casa de economie― care nu aşteapta nimic de la nimeni, dacă se crede privilegiată.
Visul ar fi ca o femeie să fie în măsură d-a se putea lipsi de orice ajutor străin, de orice ajutor
care nu e în ordinea naturii, de orice ajutor care n-ar fi manifestarea unei afecţiuni profunde. Dar în
schimb, ar fi trebuit ca să continue a trăi în această dependenţă, ce creează membrii familiei între ei.
278
REVISTA TELEGRAFICĂ, TELEFONICĂ ŞI POŞTALĂ, Anul VI, 1912-13 nr. 7, p. 295
213
Multe din tinerele fete de astăzi care exersează o profesiune, au această mândrie cam
prostească d-a se crede, fiindcă nu mai au trebuinţă de ajutorul părintesc. Şi multe din cele care nu-şi
câştigă pâinea, suferă crud că nu se pot emancipa de sub tutela părintească, trebuind să ceară mereu.
Tu însuţi, Marcelo, ai cunoscut aceste sentimente, constat cu multă părere de rău. Şi tu ai visat
să trăieşti singură. Uite unde poate să conducă orgoliul feminin pe o fată de douăzeci de ani, sensibilă,
iubitoare şi dotată cu tot ce poate fi mai bun pe pământ: devotamentul cel mai sigur, iubiri nemărginite,
societatea fiinţelor celor mai apropiate şi mai scumpe. De toate acestea tu eşti lipsită! Mulţumesc lui
Dumnezeu că lucrurile s-au întors altfel decât te aşteptai, şi tot inima ta te-a scăpat, căci n-ai voit să
întristezi pe scumpa ta mamă. Dar îmi imaginez uşor pe sărmana mea Marcela, pierdută în mijlocul
marelui oraş, izolată în trista ei odăiţă seara la lumina lămpii, singură! Nimic a împărţi, nimic a primi,
nici o gândire. nici o sărutare, nici un zâmbet! Să nu mai auzi confidenţele fraţilor tăi mai mari, a
bătrânului tău tată, ale mamei tale neliniştite şi proiectele lor pentru viitor. A nu se servi decât pe sine,
a nu se îngriji decât pe sine, a nu avea prevederi decât pentru sine şi a nu primi decât de la sine
alimentul vieţii sale morale, ce rătăcire! şi toate acestea pentru a scăpa de constrângerile ce orice
legătură, orice societate, presupune! Dar, draga mea, această subordonare familială, aceste daruri
constante ce-şi fac unii altora, aceste mutuale sacrificii, este intensitatea vieţii. Fiinţa izolată care nu
trăieşte decât pentru ea, devine o anomalie, o tristă excepţie, sterilitatea însăşi. Dacă oamenii cu
oarecare experienţă se ridică oarecum contra noilor moravuri, care emancipează pe femeie prin muncă,
e că nevoia ce avea înainte de toţi ai săi, — tată mamă sau bărbat contribuia a strânge legăturile
familiale şi că, din punct de vedere social, independenţa e totdeauna mai mult sau mai puţin
dezagregare.
Şi iată-le acum prietena unei tinere fete care-şi face glorie din singurătatea ei, ca de-o
perfecţiune. După puţinul ce mi-ai scris, ghicesc că se crede de o sută de ori mai superioară decât fiica
şi sora perfectă ce tu rămâi, cu toate teoriile ei nebune. Toate aceste baliverne asupra demnităţii
individuale pe care viaţa de familie o încătuşează după cum spune ea, nu o să mă apuc cu tine să le
discut, Marcela mea. Mă mulţumesc să vă văd in închipuirea mea pe amândouă, pe tine şi pe prietena
ta cea nouă, fiecare în starea ei diferită. O văd pe ea în odăiţa ei minusculă în care totul e aranjat ca să
mulţumească cât mai bine persoana sa. De sigur, cu puţine mijloace o femeie retrasă poate să-şi facă
un interior, din care urâtul să fie alungat şi în care să simtă chiar o plăcere. Dar singurul rezon, scopul
urmării e acelaşi „pentru mine― unic şi monoton. Cel mai mic gest ce ea face, va fi pentru propria sa
persoană. Pentru ea primul gând de dimineaţă, pentru ea încă acela de seară, preludiul somnului. O văd
frământându-se cu grija bucătăriei şi a menajului său. De sigur citeşte, fiindcă îmi vorbeşti de cărţile
sale şi aceasta pentru aşi îmbogăţi mintea, o dorinţă pe care sunt departe de a o blama, dar care nu e
mai puţin căutarea intereselor sale personale. Şi poţi tu Marcelo, să-mi lauzi pe această fată, inteligenţa
ei, excesiva dezvoltare a personalităţii sale? Nu pot să văd în ea, decât o fiinţă cu morala restrânsă, fără
utilitate, fără expansiune şi adaug fără frumuseţe. Pentru o asemenea viaţă e creată femeia? Multe, e
adevărat, îndură în această viaţă femeile, dar fără voia lor; ele au însă meritul d-a suferi şi încă dorinţa
de a se scăpa curând de sub tirania ei.
Pe de altă parte, vad pe Marcela mea venind de la birou. Deja lampa e aprinsă în sufragerie, în
care se strâng rând pe rând bătrânul şi băieţii, pentru care acest copil iubit e bucuria şi lumina lor. Cât o
găsesc de frumoasă, cu pălărioara ei mică şi simplă şi cum o admiră fiecare în tăcere! Dar deja ea a
dispărut pentru a reveni numai decât în costum de menajeră, căci servitoarea de şaisprezece ani nu e d-
ajuns pentru tot menajul şi pe când aceasta face comisioanele, Marcela şi cu mama ei prepară în
bucătărie.
Acum sunt toţi în jurul mesei. Ah! ce bine te simţi după oboseala din timpul zilei! Sărmanul
tată, mai ales care a dat atâtea lecţii, e zdrobit. Din fericire Marcela la ultima leafă a luat pentru el o
sticlă de vin întăritor de prima calitate. Dar iată-l că acum refuză să bea singur. Copii săi care muncesc
atât, au şi ei trebuinţă de o mie de ori mai mult ca el. E o luptă, că toată lumea începe să facă haz. La
urmă toţi cinci au dreptate.
214
La desert, grijile profesionale vin în mintea fiecăruia. Fiecare rememorează neplăcerile de

peste zi, şi rând pe rând şi le împărtăşesc. Da, dificultăţile lui Paul cu şeful de la uzină, nedreptatea
patronului lui Jacques, căderea la examen a lui André, stupiditatea elevilor bătrânului lor tată, până şi
durerea dragostei normalistului a cărei căsătorie se înconjură de atâtea greutăţi, toate vin pe tapet
amestecându-se unele cu altele.
Marcela ar avea şi ea multe de spus: a primit un proces-verbal pentru o greşeală de dată pe un
mandat. La ghişeu a fost înşelată cu o piesă de plumb, pe care trebuie să o înlocuiască cu una bună,
ceea ce o va împiedeca să-şi cumpere mănuşi. Ar putea şi ea să povestească toate acestea, dar o văd
atât de preocupată de durerea fratelui ei mai mare, aşa de dezolată de neplăcerile fraţilor ei mai mici,
aşa de tristă de oboselile bătrânului ei tată, că uită cu totul necazurile ei personale. Trebuie să ridice
moralul tuturor celor din jurul ei!
Şi apoi s-a discutat prea mult asupra lucrurilor triste şi meschine. Iată jurnalele, şi timpul când
să se discute faptele de actualitate. Aici, Marcela, care nu e proastă, se înflăcărează puţin şi iat-o
pornită spre idei generale. Servitoarea curăţă masa. Nori de la fumul ţigaretelor umplu casa. Mama
revizuieşte albiturile tuturor pe care le-a adus spălătoreasa. După prânz Marcela ia şi ea acul, dar limba
merge, merge mereu. De la aviaţie la politică nu e decât un pas, şi de la politică la sociologie, nu sunt
nici doi; imediat apare feminismul. Tocmai prietena ei de la birou, i-a împrumutat un jurnal de
emanciparea femeilor. Şi o aud susţinând teoriile cele mai subversive asupra dreptului la fericire şi la
demnitate a femeii. La unsprezece ore, mama lor se supără. Când se scoală atât de dimineaţă, n-ar
trebui acum să fie culcată? Se sărută, mai râd de câteva glume, povestite de André şi se duc la culcare.
Scumpa mea, ştiu că, nu mă înşel evocând aceste scene din viaţa ta familială. Şi ştiu că în
această clipă, cum se petrece în frumosul vostru interior atât de demn şi de nobil, ele se repetă la infinit
aproape întocmai, în marea majoritate a familiilor de la noi. Şi pentru aceasta nu mă turbur peste
măsură când tinere de felul vostru pe care munca le emancipează, arată un orgoliu ce nu le prinde.
Ori sunt prea tinere, ca prietena ta feministă, care are pretenţia să trăiască ca o nihilistă rusă, şi
aceasta trece repede, căci orgoliul lor e superficial, e numai o atitudine, rămânând în fond creaturile
devotate de care celula socială care e familia, n-ar putea să se lipsească.
Citeşte în voie cărţile ce-ţi va împrumută izolata ta prietenă; aprofundează ideile ce vei găsi
asupra demnităţii femeii şi drepturilor ci; spiritul tău drept, şi făurit de puternicele şi sfintele tradiţii nu
se va înşela. Dar nu dori, nu dori niciodată dragă Marcelo, falsa superioritate a egoistei.
A OPTA SCRISOARE 279

Marcela, prietena mea,
Nici nu-ţi închipui câtă dreptate ai avut, când mai deunăzi mi-ai vorbit despre oboseala tatii.
Iată că doctorul îi interzice acum d-a mai continuă să dea lecţii. E vorba de viaţa lui chiar. De când tot
îi spune mama, dar el nu voia nici s-audă, zicând: „N-a venit timpul să evit munca; şederea m-ar
omori; mă sunt puternic ca un tânăr!― Adevărul, e că el se întrebă ce vor deveni ai săi când nu va mai
putea munci şi această grijă îl ţinea pe picioare. Astăzi starea sănătăţii sale este aşa de rea, că nu mai e
trebuinţă să i-o spună doctorul; şi să vrea s-ascundă, n-ar mai putea.
E dezolat. Toată ziua se vaită. Căutăm să îl asigurăm, că bugetul se va echilibra foarte bine cu
toată retragerea neprevăzută de la muncă. Normalistul nostru va fi numit în curând la vre-o provincie.
Paul are pentru el, Jac în curând îşi va face şi el rostul lui. Cât despre mine, câştig acum o sută şaizeci
279
„REVISTA TELEGRAFICĂ, TELEFONICĂ ŞI POŞTALĂ‖, Anul VI, 1912-13, nr. 11, p.398-402
215
franci pe lună, ceea ce mama găseşte că e admirabil. Mai rămâne André care ne costă ceva cam scump,
bietul băiat, cu nesfârşitele lui studii medicale. Dar înaintea lui tata, nici nu pomenim, mărginindu-ne
să îi sunăm pe la urechi numai napoleonii ce îi câştigăm cu salariul nostru.
În realitate, eu şi cu mama nu suntem tocmai liniştite: va fi foarte greu. Mai întâi va trebui să
concediem servitoarea şi atunci vom face noi totul. Apoi, cu doctoratul, cu teza lui André va trebui
bani, cum. vom face? Mama zâmbeşte liniştită pretinzând că totul s-aranjează ... Ah! de ce oare aceste
nepotriviri sociale strigătoare de nedreptate? Atâtea fiinţe care nu valorează cât noi, o spun verde fără
nici o falsă modestie, reuşesc în toate întreprinderile lor şi trag din cele mai mici sforţări, beneficii
disproporţionate! Câţi, la Paris chiar, nu ştiu să ţină socoteală de ce cheltuesc satisfăcându-şi toate
gusturile, înconjurându-se de frumuseţi şi de belşug, fără să se teamă că le scade averea! Câţi posedă,
afară de ce le trebuie cu prisosinţă pentru a-şi satisface trebuinţele cele mai rafinate şi mai artificiale,
bogăţii imense!
Alături de aceştia, o lume întreagă mai cultivată, adesea superioară ca naştere, de o moralitate
neîndoios mai înaltă, trăieşte atrofiată în lipsa şi grija continuă a banului. Pentru aceste fiinţe nu sunt
decât micile slujbe prost plătite, pentru că lipsa de mijloace le-a împiedicat de a aspira la acele de care
ar fi fost demne; pentru ele funcţiunile mediocre, situaţiunile puţin invidiate şi chiar dispreţuite de
bogaţi. Obligaţiunea d-a munci şi d-a face din economie principala lor preocupare, le scurtează viaţa,
tăindu-le aripele aspiraţiunilor, visurilor lor. Sărăcia hainei lor chiar face din ei fiinţe inferioare. Da,
doamnă, e bine zis inferioară, căci eleganţa îmbrăcămintei e o superioritate. Puterea de a-şi satisface
toate dorinţele e o altă superioritate, d-asemenea şi bogăţia e o superioritate. Cine se poate îndoi de
acestea? Nu crede că vorbesc astfel amărâtă de mizeria mea personală, şi de ceea ce se petrece la noi.
În jurul meu, printre colegele mele, văd atâtea altele! Câte vaete! Câte blesteme! Câte revolte contra
nedreptăţii destinului! Biata mea prietenă de la „Casa de economie― cu câte greutăţi nu luptă pentru a-
şi îngriji de micul ei copilaş, atât de delicat. Colegele mele măritate de la birou, nu sunt nici ele, fără
excepţie, cruţate de lipsa constantă şi toate, toate şi „Nihilista‖ cum am poreclit-o, suferă de umila ei
situaţie.
Are un creier excepţional fata aceasta. Nici un studiu nu o sperie. E adevărat că se ocupă
foarte mult cu propria ei persoană; dar te asigur doamnă, că o interesează tot ce e uman, adesea chiar
pasiunea şi e plină de o generoasă milă pentru relele de care suferă omenirea. Aş putea spune că e chiar
specialitatea ei. Iată: Ea nu poate să se deprindă cu nedreptatea, ca toate fiinţele să nu-si aibă partea lor
egală de fericire şi nu-şi poate stăpâni revolta. E aceasta firea unei egoiste? Nu pot să-ţi închipui cât
citeşte. Ştiţi că administraţia ne acordă în fiecare zi, o dimineaţă ori o după amiază de odihnă. Ei bine
acest timp „Nihilista― mea şi-l petrece închisă în casă, citind pe toţi sociologii. Adesea mă interesează
şi pe mine, şi asupra unei idei ce mi-o arată cu degetul în carte, discutăm amândouă multă vreme. Ea ar
voi să răstoarne totul, eu să ameliorez totul, dar totdeauna cădem de acord că lucrurile sunt prost făcute
şi că nu vor mai dura mult astfel.
E o blondă scurtă, grasă şi destul de urâtă; ea pretinde, că bine îmbrăcată ar fi seducătoare.
Adesea când una din acele femei îmbrăcate după ultima modă, care formează publicul nostru obişnuit,
intră în birou, văd ochii sărmanei nihiliste aprinzându-se de invidie şi detailând într-o secundă acea
toaletă.
La ghişeu de asemenea, o observ când plăteşte un mandat, şi o mână încărcată de inele apucă
hârtiile de bancă. Cunoscând-o în fond cum o cunosc eu, ştim foarte bine, că cu mare greutate îşi
ascunde turburarea. În adevăr, în aceste clipe şi eu mă indignez contra sorţii, care cu unii e prea darnică
şi cu alţii atât de zgârcită. Cu toate aceste mi se pare că fete ca ea şi ca mine, am fi demne să trăim
întruna din acele clădiri luxoase, ce la fiecare clipă zărim de pe imperială printre perdele, în trecerea
repede a tramvaiului. Acele mici saloane împodobite unde trebuie să fie aşa de comod să stai şi să
visezi, când totul împrejurul tău ca forme, ca culori, e de natură a-ţi înălţă gusturile, nu ne-ar bucură
oare şi pe noi? În acele recepţii al căror aspect îl întrezărim în fugă în unele seri, de ce am rămâne
străine? Lumină, muzică, flori, toalete frumoase, convorbiri inteligente, celebrităţi poate ... toate
acestea apar ca viziuni repezi sărmanelor fete, care obosite se întorc seara în trista lor locuinţă în care
216
se vestejeşte tinereţea lor. Oricât de filosoafe ar fi, cum voiţi ca să reuşească totdeauna a-şi înăbuşi
durerea şi revolta? Uneori, de sigur, pentru a mă mai înveseli când mă vede abătută, prietena mea îmi
zice: „Vei vedea, vei vedea tu, cu figura ta frumoasă, vei fermeca într-o zi pe vre-un făt frumos. El va
fi bogat. Te va iubi la nebunie şi ca în foiletoane îţi va cere mâna―. Când termină, încep să râd
bineînţeles. Dar prietena mea foarte serios, mă întreabă: „Ce ai face tu Marcelo în asemenea
împrejurări?― Ce aş face? m-aşi simţi mulţumită, pe când prietena mea se revoltă, căci ea numeşte o
astfel de căsătorie, un târg în care femeia se vinde pentru un trai mai bun. Şi aceste consideraţiuni mă
fac să tremur. „Ce vei fi alături de acest om, căruia îi datorezi totul? Ce va deveni libertatea ta? Ce vei
avea de replicat în momentul când va veni vremea să voiască a comanda?― Şi în mine însumi răspund
înduioşată: „Cu toate acestea! A fi iubită, a fi fericită, a cunoaşte eleganţa, frumuseţea vieţii,
călătoriile, consideraţiunea, tot ce dă banul... Admite că s-ar putea întâmpla! Un caz la o mie de sigur,
dar dacă această şansă ar fi tocmai a mea? Doamnă, nu sunt tocmai mândră de a-ţi povesti aceste
nebunii, care mă vor micşora în ochii D-v. Dar dacă aş scrie pentru a nu vă arăta starea exacta a inimii
şi gândurilor mele, care ar fi interesul confidenţelor?
A NOUA SCRISOARE 280

Bună prietenă, Marcela,
Nu te văd de loc inferioară, draga mea Marcelă pentru o clipă de slăbiciune .morală aşa de
omenească, aşa de naturală ca aceia pe care mi-ai mărturisit-o. Nu sunt surprinsă că o fată de vârsta ta,
forţată de împrejurări a lupta cu asprele condiţii de trai, în chiar centrul Parisului unde se desfăşoară
atâta bogăţie şi atâta strălucire, să nu privească luxul altora cu o privire îndurerată şi râvnitoare.
Aveam de altfel oarecare teamă văzându-te aruncată într-un astfel de mediu în care funcţiunea
ta te face să pătrunzi în mult taine. Voiesc să spun că, simplă telegraf istă, tu cunoşti o mulţime de
secrete d-ale publicului tău. Scrisori, telegrame, mandate, telefoane, scrieri, etc., care le instruieşte
neîncetat de viaţa acestei lumi, făcându-te să ei parte la ea fără să voieşti. Dar mai ales ceea ce mă
nelinişteşte, e defilarea acelor elegante care perpetuă la birou, trec pe dinaintea ochilor voştri şi cu care
deşi sunteţi în contact prin convorbirile de 2—3 minute, totuşi sunteţi avertizate că nimic comun nu
există între ele şi voi. Aceste scurte întâlniri cu femei gătite cu tot ce poate mări seducţia: bijuterii,
blănuri, dantele, mătăsuri, e fatal ca cu vremea să excite curiozitatea şi dorinţele unei alte femei,
condamnată de soartă, să trăiască cu strictul necesar al existenţei .
Ah! luxul altora! De sus până în josul scării sociale nu e el pierzania? Ură, invidie, revolte,
melancoliile, toate vin d-aci. Marcelo. Marcelo, tu aşa de nobilă, aşa de bună şi pentru al cărei suflet
ales am aşa de înaltă stimă, te conjur nu te lăsă să fii muşcată de acest şarpe . ..
Noi venim toţi în lume pe câmpul care va fi al nostru, şi pe care îl vom avea de cultivat.
Fiecare are pe al său. Toate sunt diferite, al nostru e mai mare decât acesta, şi mai mic decât cellalt şi
putem să-l semănăm tot cu flori. Ei bine! în loc să ne gândim a-l înfrumuseţa, ne dezinteresăm pentru a
ne hipnotiza întreaga viaţă cu acela a vecinului. Această metodă de orânduială ne pare nedreaptă şi
mereu ne frământăm gândul cu ea. Câmpul nostru poate să fie făcut pentru noi şi noi pentru câmpul
nostru; totuşi bănuim că dimensiunile câmpului de lângă: noi, ne conferă drepturi la o suprafaţă mai
mare. Simţi bine, Marcelo, că e falş, că destinul e personal, că lotul vecinului nu ne dă nici un drept, şi
că dreptatea nu poate consistă ca lotul să fie egal. Dreptatea, e ca fiecare să tragă din câmpul său, cea
mai bună parte posibilă. Dacă câmpul d-alături produce trandafiri şi al vostru nu poate produce violete,
faceţi-le să crească mari frumoase dar doamne! nu încercaţi d-a le metamorfoza în trandafiri!
280
„REV1STA TELEGRAFICĂ, TELEFONICĂ ŞI POŞTALĂ‖, Anul VI, 1912-13, nr. 12, p 433-435
217
Aş dori ca Marcela mea să ajungă a-şi zice cu sânge rece:

.Aceste femei sunt bogate: eu sunt săracă; aşa a fost să fie―. Căci, aşa a fost să fie în adevăr, şi
nu e nici o bună judecată care să-ţi spună pentru ce ea să fie altfel. Şi aş voi ca, Marcela mea, să-fi
privească propriul ei câmp, în loc d-a observă pe al altora.
Al ei e plin cu flori. Da, draga mea, ai avut în soarta ţa; aşa de modestă în aparenţă, elemente
de fericire în care bogăţia şi condiţiile sociale n-au contribuit cu nimic. Vorbesc de propriile tale
resurse: O fată în felul tău care posedă o solidă instrucţie, care,ştie să cugete, să existe prin ea însăşi, să
se bucure de cugetările altora! are prin aceasta însăşi o intensitate de viaţă interioară pe lângă care
frământările lumii n-au decât un interes prea inferior. Care e valoarea obiectelor materiale care
formează teatrul existenţei noastre? Ce pot ele schimbă din viaţă însăşi, din viaţa care singură interes
scuză? Întrucât o tânără milionară care, sculându-se dimineaţa îşi pune alene picioarele goale pe
blănurile moi, întârzie în baia-i parfumată, visează în apartamente încărcate de mobile preţioase se
plimbă în auto, se duce în alte saloane care reproduc întrucâtva pe al său, dinează sub candelabre
strălucitoare cu flori rari răspândite în juru-i, şi, lângă ea un vecin stupid a cărui conversaţie trebuie s-o
suporte, te-ar putea face să suferi de propria ta condiţie? Ce invidiezi oare de la ea? Trândăvia ei? Dar
pe tine te ar omorî. Frumuseţea formelor sau luxul tuturor lucrurilor ce o împresoară? Dar du-te la
muzee şi vei vedea forme mai perfecte şi obiecte de artă mult mai de valoare. Să fie plăcerea d-a
posedă aceste lucrări?
Doamna ce poseda ceea ce are acela care stăpâneşte mai mult decât voi, iată râul timpurilor
noastre. Portarul doreşte in odăiţa lui obiectul de artă ce a văzut la chiriaşul de la primul etaj şi îşi
cumpără pe datorie o parodie a acelui obiect de artă. Chiriaşul de la întâiul etaj: funcţionar, doreşte o
sufragerie Henri II la fel cu aceia a şefului lui de birou şi se îngroapă în datorii pentru acest gust. Dar el
se înşeală dacă crede că acela pe care îl invidiază nu invidiază pe nimeni: şeful de birou nu poate să-şi
stăpânească dorinţa când e în salonul superiorului său care îl onorează cu prietenia sa; şi soţia acestui
superior funcţionar a pierdut somnul de când cucoana deputatului d-alături se răsfaţă în automobil.
Această dorinţă d-a posedă luxul altora a făcut să se piardă bunul gust franţuzesc, căci pentru
a-l satisface, industria a creat toată camelota281 de care suntem inundaţi: simili 282-bronz, simili-
diamant, simili-mobile de artă, simili-ştofe de preţ, în fine toate aceste simili-frumos care permite
simili-luxul fiinţelor mai puţin preocupate d-a se bucură de frumoasele lucruri decât a părea că le
posedă.
Marcela, poţi tu să ai în treacăt o privire dornică de luxul altora, dar, în fond, tu eşti din acele
care acceptă destinul fără amărăciune. Ai cunoaşte tu bucuria de a-ţi câştigă viaţa ta şi d-a contribui cu
puţinul tău la întreţinerea alor tăi, dacă ai.fi născută în casele cu perdele bogate prin care întrevezi
mobilele luxoase când treci pe imperiala tramvaiului? Ai cunoaşte tu dulceaţa odihnei, seara, şi
dimineaţa aceia a sforţării ce-ţi dă conştiinţa de energia ta? Ai cunoaşte tu această tandră solidaritate
care face să te uiţi´pentru fraţii tăi şi care te plătesc cu atâta dragoste şi admiraţie? Ai cunoaşte tu în
fine munca, munca care te zdrobeşte şi te scoate din răbdări uneori, care ie robeşte, dar din care ieşi cu
toate aceste cu sufletul reîmprospătat ca dintr-o baie caldă?
După cât văd uneori devii romantică. N-ai fi fată tânără, n-ai avea douăzeci de ani, dacă n-ai
avea visele tale extravagante uneori, mica mea Marcelă. In aşteptare surprizelor ce ne rezervă
misteriosul viitor, avem cred dreptul d-a ne imagină, frumoase poveşti. De altfel mi c o imposibilitate
da fi iubită de un prinţ, voi să spun oarecare tânăr aparţinând publicului tău elegant. Ai devenit o brună
melancolică încântătoare pe care la început s-ar părea că nu o poţi pătrunde, dacă zâmbetul foarte dulce
al ochilor tăi albaştri n-ar atenua acest aer enigmatic. Tonul şi manierile tale ti-ar permite să ocupi orice
rang ai voi, şi nu văd de ce un om în felul celor de care vorbirăm nu ar şti să priceapă ce comoară
ascunzi în sufletul tău. Cine-ţi spune de altfel dacă fiinţele ce te iubesc, nu şi-au făcut acelaş vis uneori?
281
camelotă: lucru de cârpaci; marfă proastă. (Sursa: DEX 1975)
282
simili = imitaţie (din franceză)
218
Cu toate aceste nu visa prea mult! E periculos. Visele te înaltă d-asupra mediocrităţii zilnice
ale vieţii, e adevărat; dar ele te conduce pe o cărare cam la întâmplarea care desigur - — tu ai zis-o
singură: „un noroc la o mie― — nu trebuie să o urmezi.
Nu ţi-ar fi prea dureroasă reîntoarcerea dacă ai fi mers prea departe pe acest drum al nebunei
tale imaginaţii?
E de prevăzut şi poate chiar de dorit, să te căsătoreşti cu un om de condiţie mijlocie. Bine
înţeles, să fie demn de tine; dar aceasta nu va fi căsătorie din poveşti sau din foiletoane.
Dacă ţi-ai plasat prea sus visul tău, iluzia nu va continua ca înaintea realităţii şi nu vei fi târâtă
a cere acestui cinstit om meritele extraordinare şi exteriorul cu care vei fi împodobit pe fiul de rege?
Nu va fi el micşorat de tot prestigiul acordat celuilalt? Nu-l vei nesocoti oare pentru puţina asemănare
cu prinţul încântător?
Visul să-ţi fie un joc, nimic mai mult dragă Marcela, un joc pe care să nu-l ei nici odată în
serios; şi cu solidul tău bun simţ, aşteaptă liniştită simpla realitate. Ea va fi poate mai frumoasă decât
chimerele.
219
POSTFAŢĂ
Vasile Sava a căutat să-şi implice toată familia în activitatea publicistică de care era atât de
legat. Soţia, Jeanna Sava, i-a fost tovarăşă de viaţă, colaboratoare ferventă şi sfătuitoare. Fii săi, şi-au
adus şi dânşii un aport la aceste reviste, pe măsura timpului ce le stătea la dispoziţie în afara profesiei
fiecăruia. Astfel dr. med. Valentin Sava a colaborat cu articole medicale şi mai multe traduceri. Dr. jur.
Aurel Sava a scris articole referitoare la drepturile şi implicaţiile juridice ale activităţii funcţionarilor
poştali. Chiar şi mezina familiei, d-na Stela Sava, mama mea şi-a adus aportul după 1926, deşi era
atunci în vârstă de numai 20 de ani.
Sper că lectura textelor reeditate în aceste două volume, va readuce la viaţă ţelul revistei, de a
educa pe cititor prin lectura unor texte alese cu o grijă deosebită sub impulsul unor criterii ca:
moralitate, bun simţ, spirit civic, patriotism, mod sănătos de viaţă. Aceste contribuţii, pentru a nu avea
un caracter anost şi didactic, au fost amestecate la timpul respectiv cu multe aforisme, maxime,
cugetări şi hazuri, lectura cărora şi astăzi este foarte instructivă şi se citeşte cu multă plăcere. Sper că
va plăcut şi Dumneavoastră.
Găsesc că, în timpurile actuale, în care aceste criterii de „socializare‖ umană sunt foarte puţin
răspândite de actuala mass-media, o cunoaştere a presei de acum 100 de ani, ar duce cu timpul la o
revenire a naţiunii la un comportament mai aşezat, mai normal, mai puţin agresiv şi tot odată mai
patriotic. După cum spunea, preşedintele J. F. Kennedy:
 Să ne gândim la educaţie ca fiind cea mai bună cale de a ne dezvolta cele mai importante
aptitudini, pentru că în fiecare dintre noi există o speranţă şi un vis personal care, odată
împlinite, pot fi transformate în beneficii generale şi o mai mare putere pentru întreaga noastră
naţiune.
 Poveştile de curaj din trecut ne pot învăţa, pot oferi speranţă, ne inspiră. Ele nu pot ţine însă loc
de curaj în sine. Pentru aceasta, fiecare om trebuie să privească în propriul său suflet.
 Nu întreba ce face ţara pentru tine, vezi ce poţi face tu pentru ţară.
Munceşte productiv în ţară şi nu în străinătate, nu fura din bunul public - al tuturor, implică-te
în viaţa cetăţii, demască nelegiuirile, fii mai modest, vorbeşte puţin şi gândit, gândeşte ce urmări au
activităţile tale asupra celorlalţi şi a mediului înconjurător, gândeşte-te ce laşi moştenire copiilor şi
nepoţilor tăi, fii mândru de înaintaşii tăi.
Având în vedere, că decesul soţului său a însemnat şi sfârşitul activităţii publicistice a
doamnei Jeanna Sava, redau mai jos necrologul domnului Vasile Sava, aşa cum a fost publicat în
revista, pe care a condus-o cu atâta abnegaţie în decursul anilor.
Dr. Alexandru Lindner

220
NECROLOG VASILE SAVA 283

În ziua de 21 Iulie a. c, s-a stins din viaţă, după o grea suferinţă, Vasile Sava, pensionar, fost
Inspector P. T. T. şi primul Director al actualei Reviste P. T. T.
Vestea neaşteptată a dispariţiei acestui neobosit muncitor pe ogorul publicistei noastre
profesionale, a impresionat profund pe toţi cei ce l-au cunoscut si apreciat, lăsând amintiri vii şi regrete
unanime.
Numele lui Vasile Sava, e strâns legat de revistele noastre profesionale, din ultimele 3 decenii
la care a colaborat, fie în calitate de scriitor asiduu, fie ca Director proprietar de revistă. În această din
urmă calitate a editat personal „Revista telegrafică, telefonică şi poştală", care a durat neîntrerupt 9 ani,
înainte de război şi colegii cari au citit-o, ştiu bine ce rol covârşitor a îndeplinit în educaţia profesională
şi îndrumarea spiritelor spre muncă şi camaraderie.
Pe Vasile Sava îl găsim ca scriitor încă de la începutul carierii sale. Astfel a colaborat cu
numeroase articole la prima Revistă a Societăţii Corpului P. T. T. din care primul Nr. a apărut la 1
Octombrie 1898.
Alături de G. M. Radacovici şi D. Marinescu, a scos în Iulie 1900 revista „Jurnal Telegrafic".
Cea mai fecundă activitate a desfăşurat o însă la propria sa revistă, care a apărut de la 1907—1916
neîntrerupt.
Faţă de bogata sa experienţă publicistică şi temperamentul
său ponderat, a fost chemat să dea preţioasa sa colaborare şi la
actuala Revistă P. T. T. încredinţându-i-se totodată şi direcţiunea
ei, pe care a exercitat-o necurmat, până anul trecut.
Cei cari ştiu ce înseamnă munca meticuloasă, oboselile,
emoţiile şi răspunderea apariţiei regulate a unui organ profesional,
în care trebuie să predomine articole de concepţie, vor şti să
aprecieze valoarea operei săvârşită de Vasile Sava, păstrându-i, în
galeria scriitorilor noştri, locul cel mai de cinste, cuvenit unui
adevărat ctitor de reviste P. T. T.
† VASILE SAVA
283
NECROLOG publicat în „Revista Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor‖, Anul V, 1930, Nr. 6, p. 290
221
BIBLIOGRAFIE
1. „REV1STA TELEGRAFICĂ, TELEFONICĂ ŞI POŞTALĂ‖, Anul VI, 1912-13,
2. „REVISTA POŞTELOR, TELEGRAFELOR ŞI TELEFOANELOR‖, Anul I-IV, 1926-1929,
3. LOUIS JOUBIN, dr. „La vie dans les Océans‖ , ed. Ernest Flammarion, Bibliothèque de
Philosophie scientifique, 334 file, Paris, 1912
4. SYLVAIN ROUDES, „Pour faire son chemin dans la vie‖
5. JULES FIAUX, „Comment réusir dans la vie ?‖, Ed. Daragon, Paris, 1908.
6. WIKIPEDIA, variantele: română, engleză, franceză.
7. DEX, „Dicţionarul Explicativ al Limbii Române‖, Editura Academiei R.S.R., 1975, I.P.
„Informaţia‖,Bucureşti.

Jeanna Sava - Bunicii Mele Respect - Vol II

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Jeanna Sava - Bunicii Mele Respect - Vol II

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

BUNICII MELE, RESPECT

EXTRASE DIN „REVISTA POŞTELOR. TELEGRAFELOR ŞI

(Literatură, Medicină, Igienă, Educaţie, Morală, Hazuri, etc.)

Prin grija şi cu completări istorice şi adnotări ale

d-lui dr. Alexandru Lindner

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

NOTE VESELE 131

FAPTE, OAMENI ŞI IDEI 170

A CINCEA SCRISOARE 209

Dr. Alexandru Lindner

ANUL I, IANUARIE ― DECEMBRIE 1926

Inaugurarea monumentului lui Iuda Iscariotul.

Fabricarea cernelii violete.

Mijloc de preveni pleznirea sticlelor de lampă.

CELE ZECE PORUNCI ALE HIGIENEI AFIŞATE IN

Între doi ţărani

Cum se verifică o înmulţire ?

Cât timp trebuieşte pentru ca un pom să fie prefăcut in jurnale.

Pentru ca obiectele de aramă să lucească ca aurul.

Spre a lua rugina de pe nichel.

Evadarea din Rusia a unui român condamnat la moarte.

Locuitorii unui sat se deşteaptă fără păr!

Regele Bulgariei contra dansurilor moderne

O aventura neplăcută a d-lui Renaudel:

Curăţirea gulerelor de la haine.

Curăţirea panglicilor colorate se face cu esenţă minerală.

CONTRA CARIILORDE LEMN

Pentru a opri încolţirea cartofilor.

CREZUL SAU SIMBOLUL CREDINŢEI TELEGRAFIS—

— Inspectorul Diurnescu! Numele D-tale Domnule. Am să te învăţ, eu minte. Unde e d.

Paradoxal, dar adevărat.

Sin gazetele noastre.

Pentru cine vrea să râdă şi fără ...NOTE VESELE

Particularul: E ceva nemaipomenit., aştept de o oră şi nu mai înaintez.

A murit cel mai bătrân om din Bucureşti.

Pastorala unui episcop împotriva imoralităţii.

Alcoolul şi rezistenţa la mers.

Influenţa razelor solare asupra coloraţiunii plantelor şi animalelor.

O telegrama de 2.680.000 lei

DIN ALE MEDICINII ― AERUL ŞI LUMINA 50

Mâncarea vă întremează mai bine poate, dar ea vă îngreuiază, întremându-vă. Vinul vă

Enciclică episcopală contra rochiilor scurte.

Desfinţarea mănăstirilor în Republica Moldovenească.

Pregătiri pentru operaţie.

Valoarea a 5 Bani după 1908 Ani

Cum se curăţă cărţile de joc.

DE TOATE ŞI DE PRETUTINDENI 67 RPTT

Scene de brutalitate masculină la catastrofa din Berlin

Economie cu orice preţ.

Puterea jertfii pentru ţară!

Record poştal de încetineală.

Judecător care se condamnă singur.

Cea mai înaltă clădire din lume.

— Presupun, i se zise, că ai înapoiat-o !

 Trebuie întreţinută sănătatea corpului, pentru a conserva pe aceia a spiritului. (Vauvenargues82)

Cum se şterg obiectele de aluminiu ?

Cum se şterg obiectele de nichel ?

„MINISTRUL POŞTELOR ŞI TELEGRAFELOR

Domnişoara manipulantă din Ixe-sur-Zède e rugată să se prezinte cât mai neîntârziat, la

― Cel puţin, Lichavy, astăzi... stăpâneşte-te.

Cât trebuie să dormim !

Să nu ne grăbim a numi prieten pe oricare prim venit, cu care nu ne am găsit în împrejurări ca

O MAMĂ BĂIATULUI SĂU 90