1

Tradiționalism: „Aci sosi pe vremuri” de

Ion Pillat
Poezia „Aci sosi pe vremuri” face parte din volumul „Pe Argeș în
sus”(1923) și este de factură tradiționalistă.
Tradiționalismul este o mișcare manifestată în perioada interbelică și
cristalizată în anul 1921, la Cluj. Principalele trăsături ale acestei orientări
literare sunt: valorificarea specificului național(istoria, natura, folclor) și
ortodoxismul.
Poezia aparține tradiționalismului prin: tema timpului trecător,
respectarea prozodiei clasice, orientarea cadrului natural, rural și al
trecutului legendar.Viziunea despre lume, de influență tradiționalisă, poate
fi redusă, după mărturisirile poetului, la: „viziunea pământului care rămâne
același, la presimțirea timpului care fuge mereu.”.
Poezia „Aci sosi pe vremuri” este o meditație nostalgică pe tema
trecerii ireversibile a timpului, asociată cu aceea a repetabilității destinului
uman. Tematica rurală, preferată de tradiționaliști, se armonizează cu
tema iubirii și tema timpului, într-o construcție simetrică, de factură
clasică.
Titlul fixează coordonatele spațio-temporale, adverbul „aci” în formă
populară și locuțiunea adverbială „pe vremuri”. Verbul la perfect simplu
„sosi”, marchează legătura între planul trecutului și cel al prezentului.
Poezia este alcătuită din 19 distihuri și un vers final liber, sugerând
îndepărtarea de modelul clasic. Textul este alcătuit pe principiul simetriei.
Cele două planuri temporale, trecutul și prezentul, sunt dispuse succesiv
ceea ce accentuează ideea de repetabilitate a vieții și a iubirii. Între ese se
intercalează o secvență elegiacă, astfel încât textul are trei părți.
Primele două distihuri reprezintă începutul poeziei și fixează, prin
intermediul metaforei „casa amintirii” spațiul rememorării nostalgice a
trecutului, un spațiu mitic. Versul „Păîanjeni zăbreliră și poartă și zăvor”
sugerează trecerea timpului, degradarea, starea de părăsire a casei
pământești.
Trecutul capătă o aură legendară, devine un timp mitic, al luptei
haiducilor pentru dreptate: „Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc/De
când luptară-n codru și poteri, și haiduc.”
Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocării iubirii bunicilor.
În poezia lui Ion Pillat, natura devine solidară cu omul, fiind marcată de
 2

semnele îmbătrânirii, ca și ființa umană: „În drumul lor spre zare

îmbătrâniră plopii.” Versul „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi” reia
titlul poeziei și evocă imaginea din tinerețe a bunicii cu nume mitologic:
Calyopi-Kalliope, muza poeziei epice, în mitologia greacă.
Întâlnirea bunicilor respectă un ceremonial românesc: bunicul
așteaptă sosirea berlinei, din care coboară o tânără îmbrăcată, după moda
timpului, „în largă crinolină”. Asocierile livrești indică epoca, numind
preferințele din moda literară a vremurilor respective. Astfel, bunicul îi
recită iubitei capodopere ale literaturii romantice: „Le Lac” de Lamartine și
„Zburătorul” de I.H.Rădulescu.
Sunetul clopotului, laitmotiv al poeziei, însoțește protector cuplul de
îndrăgostiți: „Și cum ședeau, departe un clopot a sunat/De viață și de
moarte/În turnul vechi din sat”.
Chiar dacă își imaginează că iubirea lor e veșnică, îndrăgostiții sunt și
ei afectați de trecerea implacabilă a timpului: „De mult e mort bunicul,
bunica e bătrână”.
Secvența elegiacă alcătuită din două distihuri, iulustrează tema
trecerii timpului. Portretele sunt singurele care mai păstrează imaginile de
odinioară ale îndrăgostiților.
În a treia parte a poeziei este reluată, simetric, în raport cu prima
parte, experiența trecutului. În distihul al 13-lea, prin intermediul unei
comparații se realizează o paralelă între trecut și prezent: „Că ieri sosi
bunica...și vii acuma tu:/ Pe urmele berlinei trăsura ta stătu”. Aceleași
gesturi, mișcări, elemente ale spațiului, aceeași grație a feminității se
regăsesc, peste ani, într-o aceeași poveste de iubire, trăită de alți
protagoniști. Diferențele țin de moda vremii, iubita coboară din „trăsură”,
iar îndrăgostitul îi redă poeme simboliste de Francis Jammes și de Horia
Furtună. Din portretul fizic al iubitei se reține doar imaginea ochilor, în
trecut „ochi de peruzea”, acum „ochi de ametist”.
Sunetul clopotului însoțește din nou momentul întâlnirii
îndrăgostiților și sugerează repetabilitatea exisenței umane. Versul final,
laitmotiv al poeziei, accentuează trecerea ireversibilă a timpului: „De nuntă
sau de moarte, în turnul vechi din sat”.
La nivel stilistic, se remarcă folosirea metaforelor și a epitetelor(„casa
amintirilor”, „ochi de peruzea”, „ochi de ametist”) și a comparației, prin
paralelism între trecut și prezent.
La nivel morfologic, expresivitatea se realizează prin alternanța
timpurilor verbale sugerând planurile trecut și prezent evocate în poezie.
 3

Sugestia se caracterizează mai ales la nivel lexical, prin termeni din

câmpul semantic al naturii: „codru”, „plopi”, „lanuri de secară”, „luna”,
„câmpia” care configurează cadrul rural.
Poezia are prozodie tradițională: distihuri cu rimă împerecheată,
ritmul iambic și măsura versurilor de 13 silabe.
„Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat aparține literaturii tradiționaliste
prin compoziția de factură clasică și prin alterarea unei tematici specifice
acestei direcții literare: universul rural, cadrul natural, nostalgia trecutului,
trecerea implacabilă a timpului.