Principala terminologie utilizata pentru a define insuficienta cardiac este istorică şi bazată pe masurarea

fracţiei de FE ejecţie, astfel fiind clasificata in: IC cu FE păstrată (IC-FEP) (considerată ≥50%), IC cu FE
redusă (IC-FER)(considerată 40%) (Tabel 3.1). Pacienţii care au o FE între 40-49% sunt fac parte din „zonă
gri“ - IC-FEI. Este importanta aceasta diferentiere a pacientilor cu insuficienta cardiaca in functie de FE,
deoarece poate sublinia diferitele etiologii, particularitati demografice, patologii concomitente si tactica
de tratament .

Majoritatea sutdiilor clinice publicate in ultimile 2 decenii au selectat pacienţii în funcţie de FEVS
(măsurată ecocardiografic, prin rezonanţă magnetică cardiacă sau technici cu radionuclizi), şi doar la
pacienţii cu IC cu fracţie de ejecţie redusă s-a demonstrat că terapiile au redus mortalitatea şi
morbiditatea. Pe parcursul a ultimilor 20 de ani, diverse studii au demonstrate ca ICFEP

Diagnosticul IC cu fracţie de ejecţie păstrată este mai complicat versus IC cu fracţie de ejecţie redusă.
Pacienţii cu IC cu fracţie de ejecţie păstrată nu au ventriculul stâng dilatat dar în schimb au peretele
ventricului stâng mai îngroşat sau au un atriu stâng mai mare (semn de presiuni de umplere crescute).
Majoritatea au dovezi adiţionale de alterare a umplerii ventriculare stângi sau a capacităţii de sucţiune,
de asemenea clasificate drept disfuncţie diastolică, care este acceptată în mod general ca fiind cauza
probabilă de IC la aceşti pacienţi (de aici termenul de IC diastolică). Totuşi, majoritatea pacienţilor cu IC
cu fracţie de ejecţie redusă (anterior denumită IC sistolică) au de asemenea disfuncţie diastolică, iar cei
cu IC cu fracţie de ejecţie păstrată au o alterare subtilă a funcţiei sistolice. De aceea preferinţa pentru
denumirea de FE păstrată sau redusă în loc de funcţie sistolică păstrată sau redusă. În ghidurile
anterioare s-a recunoscut că există o zonă gri între IC-FER şi IC-FEP7 . Aceşti pacienţi au o FEVS ce variază
de la 40 la 49%, de aceea termenul de IC-FEI. Identificarea IC-FEI ca un grup separat va stimula
cercetările asupra caracteristicilor, fiziopatologiei şi tratamentului acestui grup de pacienţi. Pacienţii cu
ICFEI au cel mai probabil disfuncţie sistolică uşoară,dar cu trăsături de disfuncţie diastolică (Tabelul 3.1).
Pacienţii fără afectare miocardică detectabilă pot avea alte cauze de IC (ex. hipertensiune pulmonară,
boli valvulare etc). Pacienţii cu patologie non-cardiovasculară (ex. anemie, patologie pulmonară, renală
sau hepatică) pot avea simptome similare sau identice cu cele din IC sau pot complica sau decompensa
un sin

Comparativ cu IC-FER, pacienţii cu IC-FEP sunt mai vârstnici, mai frecvent femei şi
cu istoric de hipertensiune şi fibrilaţie atrială (FA), în timp ce un istoric de infarct
miocardic este mai puţin frecvent32,33. Caracteristicile pacienţilor cu IC-FEI sunt
intermediare celor cu IC-FER şi IC-FEP34, dar sunt necesare studii ulterioare
pentru a caracteriza mai bine această populaţie.
Un EKG normal şi/sau concentraţii plasmatice ale BNP NT-proBNP <125 pg/ml fac ca diagnosticul de
IC-FEP, IC-FEI şi IC-FES să fie puţin probabil.