Sunteți pe pagina 1din 10

LISTA SUBIECTE POSIBILE TEST SEMINAR TMFDP, 18-19 aprilie 2018

1. Prezentati diferentele dintre rationalitatea instrumentala si rationalitatea valorica


si discutati cele 3 principii ale rationalitatii instrumentale. (Text: A. Miroiu -
Fundamentele politicii, paginile 34-37 si 39)
Raționalitatea instrumentalã- presupunem cã ratiunea este, într-un fel sau altul, legatã
de actiune. Probabil însã cã nu dorim doar sã afirmãm cã ratiunea poate judeca actiunile
pe care le-am fãcut ori pe care ne propunem sã le facem, și ne spune cã sunt bune sau nu.
Mai degrabã am dori sã suținem ceva mai mult: anume cã rațiunea influențeazã într-un fel
alegerea noastrã și, ca urmare, cã rațiunea influențeazã acțiunea umanã.
D. Hume este clar  în aceastã privințã: rațiunea nu poate fi niciodatã motiv al acțiunii
noastre; dimpotrivã, numai sentimentele, pasiunile, gusturile noastre pot reprezenta astfel
de motive sau temeiuri ale faptului cã acționãm.
Se poate, fãrã îndoialã, ca unele dintre dorințele sau gusturile noastre sã se formeze prin
reflecție raționalã, dar întotdeauna trebuie sã luãm unele dorințe sau gusturi ca date; nici
o dorințã nu poate fi produsã ca atare doar de rațiune. Dar atunci înseamnã cã nu putem
spune cã o pasiune este adevãratã sau falsã, raționalã sau iraționalã. Scopurile pe care ni
le propunem nu sunt date de rațiune, ci de pasiunile și gusturile noastre.
În sens instrumental, a fi raþional înseamnã sã acþionãm astfel încât sã ne atingem cel
mai bine scopurile. Potrivit acestui înþeles, a vorbi despre raȚionalitatea acțiunii unui
actor înseamnã a compara între ele mijloacele disponibile pentru atingerea unui scop dat.
Raționalitatea valorică-Adesea, concepția asupra raționalitãții derivatã
din tradiția humeanã este pusã în contrast cu cea care poate fi aflatã în opera
lui I. Kant.
Kant nu respinge raționamentele de tipul celor menționate mai devreme;
ele exprimã un pattern de acțiune descris de ceea ce el numea „imperativul
ipotetic”: dacã vrei sã ajungi la obiectivul X, atunci desfãșoarã acțiunea Y!
Dar, accentueazã Kant, existã și un alt pattern de acțiune. Unele acțiuni ne
sunt prescrise ca obligatorii nu pentru cã au sau nu anumite consecințe, ci
pentru cã este de datoria noastrã sã le facem. Dacã nu îmi țin o promisiune,
am încãlcat legea moralã, chiar dacã acest lucru a avut, poate, consecințe mai
bune (pentru mine ºi pentru ceilalþi) decât acțiunea de a-mi fi respectat
promisiunea.

Principiile raționalitãții instrumentale

Principiul mijloacelor efective. Dat fiind un anumit obiectiv și mai multe alternative
(deci mijloace de a atinge acel obiectiv), principiul cere sã adoptãm acea alternativã care
îndeplinește cel mai bine scopul respectiv. .Dat fiind un obiectiv, trebuie sã îl atingem cu
cea mai micã cheltuialã de mijloace (oricare ar fi acestea); sau, date fiind mijloacele,
trebuie sã îndeplinim obiectivul cât mai cuprinzãtor..
. Principiul caracterului cuprinzãtor. O alternativã e preferabilã alteia
dacã aplicarea ei va conduce la atingerea tuturor scopurilor pe care le
atinge aplicarea celeilalte și încã alte scopuri; cu alte cuvinte, e de preferat o alternativã
care are consecințe dorite mai cuprinzãtoare. Dacã avem de ales între a merge la Paris sau
la Roma,și știm cã la Paris putem face tot ceea ce ne-am propus și la Roma, dar și alte
lucruri pe care ni le dorim, atunci e rațional sã preferãm sã mergem la Paris.
. Principiul probabilitãþii mai mari. Dacã scopurile pe care le putem
atinge prin douã alternative sunt în general aceleași, dar e o șansã mai
mare sã atingem acele scopuri prin aplicarea uneia dintre cele douã alternative, atunci e
rațional sã o alegem pe aceasta.

2. Prezentati cele 4 caracteristici ale modelului "homo economicus". (Text: A.


Miroiu - Fundamentele politicii, paginile 40-42 si M.Ungureanu – Alegeri
individuale si actiune colectiva, paginile 17-18)
Homo economicus este modelul persoanei care se comportã în temeiul  principiului
mijloacelor efective : omul economic este înzestrat cu anumite preferințe șface tot ce îi
stã în putințã ca, datã fiind o anumitã situație de alegere, sã-și realizeze cel mai bine
propriul interes.
Raționalitate perfectã. Actorul este înzestrat cu raționalitate: date fiind
scopurile sale, e capabil sã-și formuleze preferințele între alternativele
care îi stau la dispoziție, e capabil sã le compare, sã le ierarhizeze și sã
selecteze cea mai bunã alternativã.
• Interes propriu. Actorul acționeazã urmãrindu-și propriul interes. El nu
este interesat de ceilalți oameni cu care eventual interacþționeazã, și
anume în douã sensuri: nu își propune ca acțiunea lui sã ducã la realizarea
ca atare a interesului propriu al acestora, dar nici nu are vreun
interes ca sã le fie mai rãu celorlalți (nu este invidios).
• Informație perfectã. Actorul are la dispoziție toatã informația de care
are nevoie: cunoaște toate alternativele relevante, toate informațiile
despre alternative (precum și despre consecințele acestora), cunoaște
care sunt regulile prin care grupul alege și, de asemenea, cã ceilalți
actori sunt și ei raționali, cã își urmãresc propriul interes, precum și
faptul cã dețin aceleași informații ca și el.
Comportament instrumental- acțiuniile sale sunt instrumentale în vederea obținerii
unor lucruri pe care individul le prețuiește .

3. Prezentati cele 4 elemente ale unui joc, potrivit teoriei jocurilor, si oferiti un
exemplu de joc reprezentat in forma normala (cea cu matrici). (Text: A. Miroiu – O
introducere in stiinta politica, paginile 375-378).
Teoria jocurilor= cadru foarte general de analiza, o modalitate de a descrie situatiile de
interactiune sociala; este un limbaj al teoriei interactiunii.
Jocul= interactiunea intre actori; este suficient sa se porneasca de la doi actori.
4 elemente:
Lista jucatorilor – un grup bine definit de G jucatori care planuiesc o actiune impreuna
Mulţimile Xi ale agendelor disponibile pentru fiecare jucător j i ; elementele mulţimilor
Xi sunt acţiuni sau strategii de acţiune. Daca jucatorii au aceeasi agenda disponibila,
strategiile de actiune disponibile pot fi aceleasi.
Profilul in care consta rezultatul jocului. Este obtinut prin luarea in considerare a
strategiilor alese de fiecare jucator. Dacă fiecare jucător i alege strategia xi de acţiune,
atunci un profil al jocului este vectorul (x1 , x2 , ... xn)
Rezultatele jocului. Jucatorii au preferinte intre rezultate, u intre strategiile de actiune.
Rezultatul pe care il obtine un jucator nu depinde doar de felul in care el alege sa
actioneze, ci de felul in care si ceilalti jucatori aleg sa actioneze.

Exemplu pentru forma normala. (un joc definit prin indicarea elementelor de mai sus,
are aceasta forma)
Să luăm exemplul nostru, în care tu şi cu mine avem mulţimi diferite de strategii de
acţiune. Dacă fiecare dintre noi are un cost de o unitate pentru a ajunge la locul întâlnirii,
plăcerea întâlnirii este de 5 unităţi, iar neplăcerea de a nu ne întâlni de 4 unităţi, atunci
jocul nostru poate fi exprimat astfel (în matricea de mai jos, în fiecare căsuţă sunt indicate
câştigurile fiecărui jucător: în fiecare căsuţă cifra din stânga jos reprezintă câştigul meu,
iar cea din dreapta sus câştigul tău):
Tu: Gara de Nord Tu: Arcul de Triumf
Eu: Universitate                 -5 -5
-5 -5
Eu: Gara de Nord 4 -5
4 -5
Dacă însă amândoi avem aceeaşi mulţime a strategiilor de acţiune, anume mulţimea
{Universitate, Gara de Nord}, atunci matricea jocului va fi următoarea:
Tu: Universitate Tu: Gara de Nord
Eu: Universitate 4 -5
4 -5
Eu: Gara de Nord -5 4
-5 4
Să ne uităm la această ultimă matrice. Vedem uşor că pentru mine (adică pentru jucătorul
e) funcţia de utilitate se defineşte astfel:
ue (Universitate, Universitate) = 4
ue (Universitate, Gara de Nord) = -5
ue (Gara de Nord, Universitate) = -5
ue (Gara de Nord, Gara de Nord) = 4

4. Prezentati cele 4 modalitati de clasificare a jocurilor (Text: A. Miroiu – O


introducere in stiinta politica, paginile 379-381).
Numarul de jucatori - De obicei, asumăm că numărul de jucători este de cel puţin doi şi
este finit. În studiul cooperării sociale, chiar dacă pentru a face mai intuitivă analiza
pornim de la exemple de jocuri cu doi jucători, cele mai interesante cazuri sunt cele în
care interacţionează un număr mai mare de jucători. Deşi sunt importante şi situaţiile în
care doar doi jucători sunt studiaţi: exemplele sunt numeroase, de la bătălii între două
armate, la conflictul dintre marile puteri în perioada războiului rece, la competiţiile
electorale în sistemele cu două partide etc.
Numarul de strategii de actiune sau de decizii pe care jucatorii trebuie sa le ia. Un joc
de poker, de whist şi, practic, unul de şah sunt finite: jucătorii au un număr finit de
strategii de acţiune în ficare moment al lor, iar jocurile au un număr finit de paşi. Uneori
însă strategiile de acţiune pot fi infinite, şi acceptăm acest lucru mai cu seamă atunci
când ele pot fi descrise matematic.
Informatia disponibila pentru jucatori. Unele jocuri sunt cu informatie perfecta: fiecare
jucator stie in fiecare moment tot despre joc (reguli, castiguri la orice profil, ceea ce este
relevant pentru ceilalti jucatori, in particular stie ca ei sunt rationali si ca vor alege
potrivit unui anumit tip de argumentare). Supozitia informatiei perfecte pare nerealista,
dar este extrem de atragatoare si permite sa facem inferente semnificative in multe cazuri,
cum de altfel vom vedea mai jos. Cand jucatorii nu stiu in orice moment totul despre joc,
avem un joc cu informatie imperfecta (Ex: joc de poker, unde jucatorii nu cunosc cartile
celorlalti; perioada razboiului rece, unde marile puteri nu cunosteau capacitatile militare
sau economice ale adversarilor). Trebuie retinut ca uneori actorii accepta in mod
intentionat sa nu posede informatie completa, ei fiind ingoranti in mod rational.
Masura in care scopurile jucatorilor sunt opuse sau coincid – In unele cazuri
scopurile coincid ( eu si cu tine dorim sa ne intalnim, iar faptul ca nu ne intalnim ne
produce pierderi) ; In alte cazuri scopurile sunt total opuse. La un meci de fotbal de
calificare o singură echipă se poate califica; la fel, din doi candidaţi la postul de primar
sau de preşedinte, numai unul poate câştiga; la un joc de poker un jucător câştigă numai
dacă altul pierde. Aceste jocuri se numesc cu sumă nulă (EX: avem doar doi jucători,
ceea ce câştigă un jucător este exact ceea ce pierde celălalt). Însă de cele mai multe ori
scopurile jucătorilor nu sunt nici total opuse, nici total coincidente. Avem jocuri
aşanumite cu motive mixte. Aici suma câştigurilor nu mai este zero: e posibil ca toţi
jucătorii să câştige sau toţi să piardă (iar pentru analiză, cum vom vedea, sunt foarte
interesante jocurile în care toţi jucătorii pierd, deşi ar putea cu toţii să câştige!). Chiar
dacă partidele la putere şi cele din opoziţie au multe interese opuse, de obicei ele totuşi
consideră că lipsa conflictelor sociale este benefică pentru toate; chiar dacă un partid
câştigă majoritatea în Parlament şi poate forma guvernul, celălalt nu este total învins,
fiindcă el formează opoziţia, care în regimurile democratice are un rol important în viaţa
politică.

5. Prezentati clasificarea bunurilor (inclusiv cele 2 criterii de clasificare) si oferiti


cate un exemplu la fiecare din cele 4 categorii de bunuri. (Text: I. Golopenta si A.
Volacu – Problema bunurilor comune, paginile 36-39, fara notele de subsol)
Pentru a înţelege care sunt caracteristicile esenţiale ale bunurilor comune estenecesar să
urmărim două clasificări ale bunurilor din ştiinţa economică. Prima îiaparţine lui
Samuelson, care trasează o distincţie între bunuri în funcţie de rivalitatea în consum a
acestora, obţinând două categorii de bunuri: 
(1) bunuri de consum privat(sticla de vin), în care consumul unui bun de către un individ
conduce la imposibilitatea consumului acestuia de către altul (sau o diminuare a
posibilităţii deconsum a celui din urmă) 
(2) bunuri de consum colectiv(o opera de arta), în care consumul unui bun de către un
individ nu conduce la diminuarea capacităţii de consum a aceluiaşi bun de către un alt
individ.
A doua clasificare relevantă pentru definirea bunurilor comune îi aparţine lui Musgrave
care face o distincţie între bunuri în funcţie de posibilitatea excluderii indivizilor de la
consumul acestora, obţinând alte două categorii de bunuri:
 (1) în care excluderea e fezabilă 
 (2) în care excluderea nu e fezabilă. Această clasificare este ulterior preluată şi utilizată
de Olson care defineşte un bun colectiv ca („un bun care, atunci când o persoană dintr-un
grup îl )consumă, nu poate fi reţinut de la consumul celorlalţi din grup”). Un exemplu
paradigmatic de bun în care excluderea nu e fezabilă este securitatea naţională, din
moment ce nu există posibilitatea de a oferi securitate naţională doar anumitorcetăţeni ai
unui stat, ignorându-i pe ceilalţi. Prin contrast, un exemplu de bunuri încazul cărrora
excluderea e fezabilă poate fi (spre exemplu) colecţia proprie de cărţi,individul posesor al
ei având dreptul de a permite sau interzice folosirea sa de cătrealţi indivizi.

6. Prezentati dilema prizonierului (prezentati povestea in cuvinte, descrieti jocul in


forma normala sau extensiva si explicati ce ar trebui sa faca un actor rational in
situatia respectiva). (Text: I. Golopenta si A. Volacu – Problema bunurilor comune,
paginile 41-43).
Dilema prizonierului poate fi descrisă astfel: doi indivizi( Ana şi Andrei) sunt arestaţi
pentru comiterea unui jaf. Ei sunt plasaţi în celule diferite, fiindu-le imposibil
să comunice între ei. Procurorii nu au suficiente dovezi astfel încât să obţină o
condamnare pentru jaf, dar în absenţa unei mărturii ar putea obţine ocondamnare pentru
alte infracţiuni minore comise de cei doi. Ambii sunt interogaţi separat (dar simultan) şi
fiecăruia îi este prezentată următoarea ofertă: dacă mărturiseşte(deci defectează) că a
comis jaful împreună cu celălalt individ, va fi acuzat pentru o infracţiune minoră (spre
exemplu, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor), iar pedeapsa acestuia va fi de
doar 1 an în închisoare, în cazul în care celălalt individ nu mărturiseşte şi el comiterea
jafului; dacă ambii mărturisesc, atunci fiecareva primi o pedeapsă moderată de 3 ani;
dacă niciunul nu mărturiseşte (deci cooperează), atunci fiecare va primi o pedeapsă de 2
ani pentru un concurs de infracţiuni minore; în cele din urmă, dacă el nu mărturiseşte,
însă colegul său mărturiseşte,atunci va primi cea mai mare pedeapsă, de 5 ani de
închisoare, fiind singurul acuzat de jaf. 
Profilul dublei defectări este în acest caz soluţia jocului
. Pe de o parte, acesta este echilibrul Nash, adică niciunul din jucători nu are vreun
stimulent să îşi schimbe unilateral strategia în vederea generării unui alt rezultat. Să
urmărim raţionamentul:dacă  Ana îşi modifică unilateral strategia din defectare în
cooperare, în condiţiile în care Andrei îşi menţine strategia de defectare, atunci
  Ana va primi 5 ani în închisoareîn loc de 3. Mai mult însă, chiar şi în cazul în
care  Andrei ar vrea să coopereze, Ana ar beneficia în continuare mai mult de pe urma
unei defectări deoarece ar primi 1 ande închisoare în loc de 2. Astfel, strategia cooperării
este dominată strict, fiind înfiecare profil mai puţin avantajoasă decât strategia
defectării. Observăm însă imediatcă în comparaţie cu dubla cooperare, dubla defectare
conduce la un rezultat mai rău pentru ambii indivizi.
. Dilema prizonierului generează aşadar, într-o manieră formală, o concluzie pe care am
prezentat-o anterior ca fiind posibilă în cazurile în care  discutăm despre bunuri colective,
anume că deciziile individual-raţionale ale indivizilor pot produce rezultate colectiv
iraţionale la nivelul grupurilor.Să presupunem acum că înlocuim cei doi infractori cu doi
păstori în contextul indicat de Hardin. Să presupunem, de asemenea, că păşunea pe care
cei  doi păstori o utilizează are o capacitate de susţinere notată cu L.
  L reprezintă aşadarnumărul maxim de oi din turmă care pot să pască pe păşune la o
capacitate optimă(fără să diminueze cantitatea ierbii consumate de unele dintre animale).
Fiecare păstor are de ales între două strategii: cooperare şi defectare, unde cooperarea
înseamnăsă nu includă în turma sa mai mult de L 2 oi, iar defectarea înseamnă să
depăşească acest număr. Să presupunem că matricea plăţilor e construită în felul următor:
dacă ambii cooperează, fiecare dintre ei va obţine un profit de 10 unităţi. Dacă
ambii defectează, niciunul dintre ei nu va obţine profit (deci vor obţine 0 unităţi). Dacă
unul dintre ei cooperează şi unul defectează, cel care a defectat obţine 11 unităţi de profit
şi cel care a cooperat obţine –1.

7. Prezentati cele 4 principii ale rationalitatii limitate (Text: B. Jones – Bounded


rationality and political science, paginile 397-399).

8. Prezentati 4 din cele 6 caracteristici ale teoriei comportamentale a alegerii la nivel


individual si cele 4 caracteristici corespondente de la nivelul organizational (Text: B.
Jones – Bounded rationality and political science, paginile 400-401).

Știm suficient pentru a specifica contururile a ceea ce trebuie să fie încorporate pentru a
formula o teorie generală a alegerii umane. Citez următoarele:
1. memorie pe termen lung. Oamenii învață prin codificarea experienței directe sau
secundare prin reguli care specifică acțiunile care trebuiesc luate în respingerea
categoriilor de stimuli.
2. memorie pe termen scurt.Capacitatea cognitivă umană include un capăt frontal care
extrage trăsături din lumea din jurul lui, le clasifică ca fiind relevante sau irelevante (în
primul caz devin stimuli) și le acordă prioritate.
3.Emoții.Într-o întâlnire inițială cu o situație de alegere, mecanismul major de ponderare
a relevanței stimulilor este emoția.
4. Centrala versus procesarea periferica. Atunci cand atentia si emotia sunt trezite,
procesarea informatiei se indreapta spre analiza si cautare. Cand acestea nu sunt trezite,
factorul de decizie se bazeaza pe solutii preambalate.
5. Comportamentul de pregătire-căutare.În cazul în care sistemul front-end(frontal) indică
o nevoie de acțiune, oamenii pot alege din două optiuni: Se pot deduce din regulile
pregătite și stocate anterior specificând cum să răspundă categoriei în care a fost plasat un
stimul , sau pot căuta răspunsuri noi.
6. Identificare. Oamenii identifică emoțional soluțiile pregătite anterior, pe care le-au
codificat în memorie. Ei devin atașați emoțional de repertoriul actual de soluții codificate,
chiar dacă problemele cu care se confruntă evoluează.
În mod clar, aceste șase aspecte ale cunoașterii umane nu spun nici o poveste. De
exemplu, în multe cazuri în care atenția și emoția sunt trezite, oamenii pot insista să
urmeze regulile vechi. Dar aceste aspecte acoperă mult teren și pun bazele unui
comportament general al teoriei alegerii în organizații și instituții.
În timp ce organizațiile eliberează în mod clar oamenii prin extinderea capacităților lor
pentru a atinge obiectivele, ele pot deveni, de asemenea, pradă aspectelor aspectelor
arhitecturii cognitive umane în moduri predicabile. Aspectele principale ale teoriei
comportamentale reflectă fațetele teoriei comportamentale a alegerii umane.
1. Memoria organizationala.Codifică experiențele introducerii regulilor, rutinelor și
procedurilor standard de operare care specifică acțiunile care trebuie luate ca răspuns la
categoriile de stimuli.
2. Setarea agendei. Capacitățile organizatorice includ un front care extrag caracteristici
din lume, le clasifică ca fiind relevante sau irelevante (în primul caz, devin stimuli) și le
prioritizează. Setarea agendei în organizații este similară cu cea a memoriei pe termen
scurt afectează cunoașterea umană.
3.Procesarea paralela.Extind capacitatile umane, oferind oamenilor capacitatea de a
procesa informatiile in mod paralel.De descentralizare si delegare, organizatiile pot
procesa mai multe fluxuri de intrare simultan (simon 1983). Aceasta strategie
organizationala presupune o prelucrare periferica considerabila care se bazeaza pe soluții
preprogramate.
4.Procesare in serie.Cautarea de soluții noi este activată numai atunci când soluțiile
pregătite anterior codificate în rutine organizaționale sunt considerate inadecvate.Apoi,
organizațiile se deplasează de la procesarea periferică la cea centrală (sau de la
procesarea paralelă la procesarea serială)
5.Contagiunea emoțională.În elaborarea politicilor, angajamentul emoțional și
contagiunea sunt elemente cruciale în mobilizarea pentru inițiativele majore. Trecerea de
la procesarea paralelă la cea de serie este invariabil însoțită de excitația emoțională a
participanților.
6. Identificare. Oamenii se identifică emoțional și cognitiv cu organizațiile în care aceștia
participă. Aceasta este o resursă excelentă pentru lideri. Mândria de avansa la un loc de
muncă poate împinge oamenii la acțiuni care ar fi de neconceput într-o analiză calmă a
costurilor, poate, de asemenea, face dificilă ca liderii să-și schimbe strategiile atunci când
consideră că este necesar să facă acest lucru.