Povestea porcului

de Ion Creangă

Au fost odată doi moşnegi care trăiau într-o cocioabă sărăcăcioasă. Ei îşi doreau
foarte mult un copil, iar babei i-a venit ideea ca moşul să se ducă în pădure şi orice
găseşte, om, animal, pasăre sau altceva, să-l ia şi să-l crească împreună. La scurtă vreme
după aceea, moşul s-a întors cu un porc legat în sac. Mare a fost bucuria babei, care l-a
tratat ca pe copilul ei.
Într-o zi, împăratul a anunţat că vrea să-şi cunune fata cu cel care va face un pod
decorat cu mii şi mii de nestemate, iar dacă nu va reuşi să-l facă, atunci i se va tăia capul
celui care a îndrăznit. De dorinţa împăratului a auzit şi porcul, care le-a spus părinţilor
că vrea şi el să încerce.
Atunci, moşul l-a luat şi s-a dus cu el la împărăţie, unde împăratul a acceptat
dorinţa acestuia şi i-a permis să facă podul, dar i-a spus să-l termine într-o zi, dacă mai
vrea să-i stea capul pe umeri. Spre uimirea tuturor, podul era făcut a doua zi dimineaţa,
iar cocioaba sărăcăcioasă a moşnegilor se transformase într-un palat mai uimitor şi mai
strălucitor decât al împăratului. Împăratul nu a mai avut ce să facă şi şi-a dat fata de
soţie porcului. După un timp, tânăra împărăteasă s-a dus în vizită la părinţii ei şi le-a zis
că bărbatul ei îşi lepăda noaptea pielea de porc şi devenea un fecior de împărat foarte
frumos. Împăratul a sfătuit-o să nu facă nimic, dar împărăteasa a învăţat-o să ardă
pielea de porc, ca să scape de ea. Atunci bărbatul ei s-a trezit înspăimântat şi a certat-o
pentru ce a făcut, i-a spus că îl cheamă Făt-Frumos şi locuieşte la Mănăstirea-de-Tămâie,
iar un vârtej înfricoşat l-a ridicat şi s-a făcut nevăzut. Un cerc de fier îi încinsese
prinţesei mijlocul, iar ca acesta să plesnească şi să se nască pruncul pe care-l aştepta
trebuia ca el să pună mâna lui dreaptă pe cercul de fier.
Podul cel minunat a dispărut şi el, iar palatul s-a transformat din nou în
cocioabă. Supărată că a ascultat de sfatul cel rău, prinţesa a plecat la drum să-şi caute
bărbatul. A întâlnit-o pe Sfânta Miercuri, care a hrănit-o şi i-a dat o furcă de aur care
torcea singură, apoi, după un an de zile, a cunoscut-o şi pe Sfânta Vineri, de la care a
primit o vârtelniţă de aur care depăna singură. Aceasta a îndrumat-o spre sora lor mai
mare, Sfânta Duminică, iar aceasta a chemat toate vietăţile şi le-a întrebat unde este
Mănăstirea-de-Tămâie. Doar un ciocârlan şchiop a ştiut să îi zică, iar sfânta i-a poruncit
să o ducă pe prinţesă acolo.
Abia după un alt an de călătorie au ajuns la Mănăstirea-de-Tămâie, într-un tărâm
fermecat. Ciocârlanul a învăţat-o pe prinţesă să se ducă la o fântână şi să scoată
obiectele magice primite de la sfinte. O slujnică a văzut-o acolo şi i-a spus stăpânei sale,
care era chiar vrăjitoarea Ştirba-baba-cloanţa, Talpa-Iadului, care-l fermecase pe Făt-
Frumos. Aceasta a vrut şi ea să vadă minunăţiile şi a chemat-o pe prinţesă la palat. Biata
prinţesă şi-a dat pe rând cele trei daruri, în schimbul unor nopţi lângă soţul ei. Spera ca
acesta să-i pună mâna pe cercul de fier şi să poată naşte copilul. Dar vrăjitoarea îi
pusese lui Făt-Frumos ceva în lapte ca să doarmă, deci acesta nu a auzit-o în primele
două nopţi. Abia în a treia noapte împăratul nu a mai băut laptele, fiindcă un credincios
al său văzuse totul şi i-a spus ce s-a întâmplat. De data aceasta, el a auzit-o pe
împărăteasă şi şi-a pus mâna pe cerc, iar împărăteasa a născut numaidecât pruncul. Ea
i-a povestit bărbatului ei prin ce a trecut, iar acesta a pedepsit-o pe hârca de babă care-l
prefăcuse în purcel.
Cei doi s-au întors acasă şi au făcut nuntă mare, spre bucuria moşnegilor şi a
părinţilor împărătesei.