Scara din Betel

Iacov l-a întâlnit la Betel şi acolo ne-a vorbit

Cuprins
Dumnezeu. (Osea 12:4b)

Și noaptea a venit
Într-un ținut pustiu;
Acolo-am adormit,
Sub ochii Celui Viu. 3 Editorial
Mă săgetau fiori… Avantajele necunoașterii – Editorul
Ce scară am visat!
Ce îngeri! Ce splendori!
Ce cânt am învățat!

„Te iubesc pustiu,

4 Doctrine biblice

te iubesc pârâu! Amăgiți sau biruitori – Iosif Anca

Fiindcă m-ați condus
mai aproape de Isus!
O, Doamne, Tu mă-nveți,
cum să lupt, cum să iubesc
Și mă ajuți
6 Cunoștință și pricepere pentru cei tineri

din dragoste să Îți slujesc.” Administratori ai resurselor primite –

Iosif Anca jr.
Pe scara de lumini
Cântări urcau spre El
Și-un glas de pace plin
Șoptea: „Emanuel!
8 Închinători în Duh și adevăr

Eu Sunt cu tine-n chin, „Așa vorbește Domnul...” – Ioan Dobra

Și-n bucurii la fel;
Sunt Domnul, da, Amin!

10
Și pacea din Betel”.
Sfaturi pentru o viețuire corectă
Pe drumuri am plecat
Anania și Safira - sindrom sau accident? –
Cu gândul neștiut,
Să-L văd încă o dat’
Iosif Ignat
Pe Cel ce-i Nevăzut.
Dar El se ascundea
Și-n noapte, fără El, 12 Cuvânt pentru slujitori
Îmi era dor de ea, Mielul înfrânge balaurul – Simion Buzduga
De scara din Betel.

Când L-am reîntâlnit

Treceam peste-un pârâu,
Spre locul nedorit, 16 Experiențe
Spre noul meu pustiu. Mărturie personală – M.A.
În noapte m-am zbătut,
Plângând, în rugăciuni,
Spre Cel ce mi-a fost Scut
Și a făcut minuni.
20 Carte în serial

Cu mine s-a luptat În bezna lui Irod – Iurii Sergheevici Graciov;

Și totuși mă iubea… traducere de Veaceslav Croitoru
„Sunt Iacov” – i-am strigat…
„Arată-mi Fața Ta!”
„Nu te mai chem așa, Fondurile necesare editării şi distribuirii re-
De azi ești Israel, vistei „Dragoste pentru Adevăr”, se constituie din
Te-am binecuvântat
donaţii din ţară şi străinătate. Cei care doresc să
La scara din Betel!”
sprijine această lucrare pot depune bani în contul
O, frate drag, să știi: Asociaţiei Creştine de caritate Gosen, deschis
De-i noapte, noapte grea, la BCR Arad, având codul IBAN: RO 62RNCB 0015
Tu lupți cu Cel ce-i Viu, 0303 1877 0001.
Cu Domnul, Mesia. Vă mulţumim în Numele Domnului Isus!
Chiar dacă te-a rănit Colectivul redacţiei
În zori, Emanuel,
Te-a readus, zdrobit,
La scara din Betel.
Fănel & Cristina Şuteu ISSN: 1841-1185

„Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca să-l
Sfânta Scriptură evindențiază cât este de important să
știm. Pavel, datorită fatului că știa modul de atac al Diavolului
(„nu suntem în neștiință despre planurile lui” - 2 Corinteni
2:11), a îndemnat pe cei din Corint, să procedeze într-un
anume fel. Aceiași expresie o întâlnim și în viața Domnului
Isus. „Isus, fiindcă ştia ...” (Ioan 13:3) a procedat în consecință.
Ce avantajați erau evreii când se confruntau cu sirienii,
deoarece ei întotdeauna erau informați de locația în care sunt
poziționați inamicii (2 Împărați 6:8-12). Această „cunoaștere”
le conferea mai multă protecție. Și astăzi, Dumnezeu ne poate
informa de „locul în care se ascunde” inamicul nostru Diavolul.
Știm, tot din Sfânta Scriptură, că atunci când Absalom s-a
răsculat, iar David a trebuit să plece din palat, s-a preocupat
ca cineva (Ahimaaț și Ionatan) să-l informeze despre tot ce
urma să se întâmple (2 Samuel 15:27-28). Înțelegem de aici
cât de important este într-o confruntare să fii bine informat.
Noi suntem în cea mai importantă luptă, cu Diavolul. Oare
prețuim la fel de mult cunoașterea și buna informare?
În incipitul cărții Proverbe, unul din argumentele
autorului se referă tocmai la acest domeniu: „ca să dea celor
neîncercaţi agerime de minte, tânărului cunoştinţă şi chibzuinţă
– să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput,
şi va căpăta iscusinţă –” (Proverbe 1:4-5). Cunoștința sau buna
informare poate fi de mare ajutor: „...va fi desfătarea sufletului
tău;... va veghea asupra ta,... te va păzi. e, ca să te scape....”
(Proverbe 2:10-12). Dumnezeu le-a solicitat evreilor să-și învețe
copiii, ca aceștia să cunoască mărturia și Legea Lui. În urma
cunoașterii, ei erau ajutați „să-şi pună încrederea în Dumnezeu,
să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui”
(Psalmi 78:7). Însăși prin unul din scopurile Duhului Sfânt (de
a ne „descoperi” lucrurile viitoare - Ioan 16:13), putem pricepe
cât de important este să beneficiezi de aceste revelații. Așadar,
Dumnezeu vrea să fim bine informați, noi oare vrem aceasta?
Dacă am înțeles valoarea cunoașterii, nu ne rămâne
decât să identificăm prin ce metode creștem în cunoaștere.
Principala nostră sursă de cunoaștere este Cuvântul lui
Dumnezeu. Dacă o folosim în mod adecvat, ni se promite că
vom fi desăvârșiți și cu totul destoinici pentru orice lucrare
bună (2 Timotei 3:16). Cu toate că Scriptura ocupă un rol
principal, Dumnezeu ne vorbește și prin vise/vedenii (Iov
33:15), prin darurile de descoperire (Faptele Apostolililor
21:11) sau prin alte „glasuri”.
Ca regulă generală, cunoașterea presupune din partea
noastră un anume efort. Îndemnuri ca: „Păstrează bine în
inima ta..., păzeşte învăţăturile...! Dobândeşte..., dobândeşte...;
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Editorial
înalţe spre biruinţa adevărului” (Psalmul 60:4)
avantajele
necunoașterii
nu uita... şi nu te abate ...” (Proverbe 4:4-6), descriu toate faptul
că nu se poate fără silință să fi bun la acest capitol. Nu la voia
întâmplării, Domnul Isus spunea că toți cei care „dau năvală”
vor avea parte de rezultate (Luca 16:16)! Într-un anume
context, Habacuc era în căutarea unui răspuns. Pentru aceasta,
el declara astfel: „M-am dus la locul meu de strajă şi stăteam pe
turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul şi ce-mi
va răspunde la plângerea mea.” (Habacuc 2:1) Orice veghere
presupune un efort. Fără această „deplasare la locul de
strajă” și fără „veghere” este posibil ca Habacuc să nu fi primit
răspunsul și informația dorită. „Dumnezeu, da, Dumnezeu
Domnul vorbeşte şi cheamă pământul, de la răsăritul soarelui
până la asfinţitul lui. (Psalmi 50:1) Oare sunt eu disponibil să
ascult ce vrea Dumnezeu să-mi descopere și să mă învețe? Îmi
fac timp să primesc mesajul pentru a fi bine informat?
De asemenea, e necesar că recunoaștem și să
acceptăm că nu suntem suficient de informați! În Biblie
citim: „Dacă vezi un om care se crede înţelept, poţi să ai mai
multă nădejde pentru un nebun decât pentru el. –” (Proverbe
26:12) Și Pavel ne învăța, vorbind despre un subiect
specific, că „Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut
cum trebuie să cunoască” (1 Corinteni 8:2). Înțelegem din
aceste exemple că cel ce în permanență se smerește și
acceptă că nu e desăvârșit, se află pe calea cunoașterii. Din
acest motiv, unii comit greșeli enorme. Nu faptul că nu știu
e grav, ci faptul că nu vor să se lase învățați: „Nebunului nu-i
este de învăţătură...” (Proverbe 18:2).
Dumnezeu ne cere să avem ochii deschiși, să privim
cu luare aminte ca toate învățăturile care dorește să ni le
transmită să fie bine descifrate de către noi. Din acest motiv,
trebuie să abordăm „cu băgare de seamă” (Romani 1:20)
atât experiențele personale cât și ale altora. Dacă nu vom
fi receptivi, s-ar putea ca Dumnezeu să fie nevoit să repete
anumite experiențe pentru a înțelege pe deplin ce mesaj
dorește să ne transmită (Proverbe 19:19). Câteodată e necesar
să-L rugăm să ne deschidă mintea (Luca 24:45) sau ochii (Luca
24:31), pentru a avea o perspectivă completă.
Dumnezeu ne-a dăruit „tot ce priveşte viaţa şi evlavia,
prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea
Lui” (2 Petru 1:3). Pavel dorea să-L cunoască „pe El” (Filipeni
3:10). Același gând să ne caracterizeze și pe noi; să creștem
în cunoaștere!
Editorul
3
 Doctrine biblice
„Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan 17:17)
amăgiți sau biruitori
Scripturile sfinte prezintă conflictul cosmic în care s-a
derulat istoria umanităţii. Lupte spirituale au fost şi în cer,
dar acolo lucrurile sunt decise definitiv prin victoria sfinţilor.
Acum marile bătălii se dau pentru sufletele oamenilor. Atât
Duhul lui Dumnezeu, prin acceptare liberă, conştientă
(Iacov 4:5), cât şi spiritele rele, prin seducţie şi posedare
forţată, vor să-și aibă reşedinţa în oameni (Luca 11:24-26).
Conştient de pericolul înşelăciunii satanice, apostolul Pavel
şi-a exprimat temerile faţă de cei care au primit mântuirea,
când le-a scris: „Astfel, în nerăbdarea mea, am trimis să-mi
aducă ştiri despre credinţa voastră, de teamă ca nu cumva să
vă fi ispitit Ispititorul şi osteneala noastră să fi fost degeaba.”
(1 Tesaloniceni 3:5) Apostolul Petru, după ce a neglijat
puterea de acţiune a Satanei şi a căzut în ispită, a avertizat
credincioşii: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru,
diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să
înghită.” (1 Petru 5:8)
Prin acest articol mă asociez temerilor şi atenţionărilor
marilor apostoli, cu scopul protejării şi asigurării, că noi şi
cei ce ne-au „căzut la împărţeală”, nu vom capitula în faţa
forţelor întunericului, ci „vom fi mai mult decât biruitori,
prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37). Să fim atenţi la
„adâncimile Satanei” (Apocalipsa 2:24), care pot influenţa
şi pe cei din Biserica Domnului, cum a fost cazul unora
din Tiatira. Numai cei ce au ţinut „cu tărie” adevărurile
sfinte au fost biruitori, în faţa amăgirilor prin profetesa
Izabela. La sfârşitul fiecărui mesaj către cele şapte biserici
din Apocalipsa sunt promisiuni măreţe pentru biruitori.
Dar numai cei „aleşi şi credincioşi care sunt cu El vor birui”
(Apocalipsa 17:14).
I. Posibilităţi şi metode satanice de amăgire a
oamenilor
1. Puterea şi dreptul demonilor de a acţiona împotriva
oamenilor
Oamenii au de luptat împotriva „căpeteniilor, împotriva
domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui
veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.”
(Efeseni 6:12) Mulţimea demonilor poate fi evaluată după câţi
demoni posedau un om din Gadara (Luca 8:30), iar puterea
unei căpetenii, după puterea care a avut-o de a se împotrivi
unui înger de rang înalt care a venit la Daniel (Daniel 10).
Acţiunile de ispitire au afectat omul din zorii existenţei lui,
dar se vor accentua în ultima perioadă a istoriei umane.
Atunci efectivele demonice vor fi sporite prin dislocare în
teatre de operaţii a unor demoni ce o perioadă au fost ţinuţi
inofensivi. Ceea ce se petrece sub ochii noştri ne determină
4
să ne gândim dacă nu cumva s-a deschis „fântâna Adâncului”
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
(Apocalipsa 9:1-11). În culmea manifestărilor demonice
„omul fărădelegii” va uza de „puterea Satanei, cu tot felul de
minuni, de semne şi puteri mincinoase” (2 Tesaloniceni 2:9).
Acest fapt va face ca în final oamenii „să se închine balaurului,
pentru că dăduse puterea lui fiarei... să se închine fiarei, zicând:
«Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?»”
(Apocalipsa 13:4)
Problema noastră nu este dată numai de puterea
demonilor, ci şi de dreptul pe care îl obţin ca să ne atace.
Cazul Iov arată procedurile „legale” din lumea spirituală .
Din Iov 1-2 rezultă că diavolul cere şi Dumnezeu aprobă
diferite forme de atac demonic. Hotărârea de moarte a
lui Ahab şi dreptul de cernere a lui Petru, arată acelaşi
parcurs care precede prezenţe demonice în acţiune (1
Regi 22; Luca 22:31-32). Dovada cea mai evidentă, pe
care o are Satana de a ispiti pe sfinţi, s-a arătat atunci
când Domnul „Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să
fie ispitit de diavolul.” (Matei 4:1) Aşadar Dumnezeu,
creatorul şi suveranul desăvârşit al universului, permite
ca „balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi
Satana, acela care înşeală întreaga lume” şi îngerii căzuţi
(Apocalipsa 12:9) să deruleze acţiuni de ispitire şi chiar
control asupra oamenilor.
2. Bătălia în duhul minţii omului – ispitirea intelectuală
Unii oameni sunt înşelaţi din start când „Satana ia
Cuvântul semănat” (Marcu 4:15). El atacă la nivelul minţii
prin indoieli sau indiferenţă faţă de cele auzite. Cei ce trec
de acest nivel vor fi influenţaţi să aibă o înterpretare greşită
a Cuvântului. Convingerile eronate despre planurile lui
Dumnezeu pot conduce la greşeli mari aşa cum a fost în
cazul lui Petru, care nu a putut concepe ca Domnul să fie
omorât. De aici, a pornit istoria păcatului lui din noaptea
arestării Domnului (Marcu 8:33).
Cert este că linia întâi în răzbiul spiritual este la
nivelul minţii, în plan ideologic. În minte a pierdut Iuda
bătălia cu diavolul. Întâi „diavolul pusese în inima lui Iuda
Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă” (Ioan 13:2),
apoi „a intrat Satana în Iuda” (Ioan 13:27). Oare cu ce idee
i-a „umplut Satana inima” lui Anania (Fapte 5:3), când i-a
fost atrasă în cursă familia, ca în Eden. Totul pleacă de la
o idee acceptată în minte, în urma unei ispitiri, cum s-a
întâmplat de prima dată când „femeia, fiind amăgită,
s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.” (1 Timotei 2:14)
Respectarea poruncii, pe care o ştia, era o armă suficientă
pentru a rezista provocărilor şarpelui. Domnul Isus a folosit
aceeaşi armă, cu o hotărâre fermă în timpul ispitirilor. Din
acest motiv sunt pline epistolele de sfaturi care avertizează
credincioşii să fie atenţi la învăţăturile ce le primesc și să
 minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au
găsit plăcere în nelegiuire, să fie osîndiţi.” (2 Tesaloniceni
2:9-12) Respingerea ofertelor înţelepciunii de a lua parte la
masa ei, sfârşeşte întotdeauna cu aşezarea la masa nebuniei,
aşa cum observa şi înţeleptul Solomon (Proverbe 9).
După ce s-a consumat păcatul, Eva şi-a dat seama
de gravitatea greşelii comise şi a răspuns: „Şarpele m-a
amăgit şi am mâncat din pom.” (Geneza 3:13) Totuşi se
observă din toată istoria şi realitatea contemporană,
că înşelătoriile au succes pentru că fac în permanenţă
apel la poftele omului. Diavolul accesează dorinţele
naturale și legitime ale omului, provocând împliniri în
avans sau în afară spectrului legal şi sănătos. Amăgirile
poftelor trupului sunt provocate direct prin duhuri rele
sau prin oameni care nu au norme morale, aşa cum era
cazul canaaniţilor. Din acest motiv au fost exterminaţi
prin hotărârea lui Dumnezeu. Cazul petrecut la hotarele
fie selectivi în acceptarea celor ce-i îndrumă pe căile
ţării arată felul de înfrângere prin poftele trupului. Fetele
vieţii. Iată câteva dintre aceste atenţionări: „Căci astfel de
madianite îşi ofereau serviciile culinare şi propriile trupuri,
oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui
ceea ce părea o ofertă plăcută după drumul pustiei. Totuși
lor; şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşală inimile
Moise le-a zis evreilor despre madianiţi astfel: „s-au arătat
celor lesne crezători.” (Romani 16:18); „Spun lucrul acesta,
vrăjmaşi, amăgindu-vă prin vicleşugurile lor” (Numeri
pentru ca nimeni să nu vă înşele prin vorbiri amăgitoare...
25:18) Astfel de amăgiri idolatre şi imorale sau repetat
Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o
în istoria evreilor în Canaan, chiar în perioade bune, căci
amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile
după moartea evlaviosului rege Iosafat, fiul său „Ioram
începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.” (Coloseni 2:4); „Dar
a făcut chiar înălţimi în munţii lui Iuda. A târât pe locuitorii
Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor
Ierusalimului la curvie şi a amăgit pe Iuda.” (2 Cronici 21:11)
lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare
Provocarea poftelor este irezistibilă pentru omul firesc,
şi de învăţăturile dracilor.” (1 Timotei 4:1); „Să nu vă lăsaţi
mai exact pentru „oamenii supuşi poftelor firii, care n-au
amăgiţi de orice fel de învăţături străine.” (Evrei 13:9)
Duhul” - Iuda 1:19. Nici Legea dată pe Sinai n-a reuşit, cu
O altă formă de amăgire la nivel intelectual sunt
toate blestemele ce anunţau sentinţe grele, să-i oprească
prorociile, de aceea Dumnezeu avertiza evreii: „Nu vă lăsaţi
pe evreii care nu se ţineau de Domnul Dumnezeul lor
amăgiţi de prorocii voştri” (Ieremia 29:8) În final, în robie
să se împotrivească tentaţiilor ispititoare ale diavolului.
constatarea a fost: „Prorocii tăi ţi-au prorocit vedenii
Păcatul este umbra care întunecă permanent mintea.
deşarte şi amăgitoare, nu ţi-au dat pe faţă nelegiuirea, ca să
Omul este corupt prin „înşelăciunea păcatului” (Evrei 3:13).
abată astfel robia de la tine, ci ţi-au făcut prorocii mincinoase
Nu capacitatea intelectuală redusă este un pericol, căci pe
şi înşelătoare.” (Plângerile 2:14) În istoria Bisericii, descrisă
calea cea sfântă „chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se
în Biblie, apare aceeaşi constatare: „Dar iată ce am împotriva
rătăcească” (Isaia 35:8), ci „duhul curviei îi duce în rătăcire”
ta: tu laşi ca Iezabela, femeia aceea, care se zice prorociţă, să
(Osea 4:12). La fel se întâmplă prin ispitirile Mamonei, o
înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie şi
altă faţă a diavolului pentru cei lacomi. „Căci iubirea de bani
să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.” (Apocalipsa 2:20)
este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea,
În asemenea situaţii, cel dintâi amăgit este prorocul, ca în
au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime
cazul învăţăturilor false, căci „oamenii răi şi înşelători vor
de chinuri.” (1 Timotei 6:10)
merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi
şi pe ei înşişi.” (2 Timotei 3.13) Iată şi sentinţa divină pentru
4. Dependenţa şi decăderea spirituală
amăgitori: „Dacă prorocul se va lăsa amăgit să rostească
Oricine îşi permite să guste din ofertele diavolului
un cuvânt, Eu, Domnul, am amăgit pe prorocul acela; Îmi
să fie conştient că în timp ce va servi dulceaţa momelii
voi întinde mâna împotriva lui şi-l voi nimici din mijlocul
păcatului, i se va pune laţul pe picior - „cursa diavolului”
poporului Meu Israel.” (Ezechiel 14:9)
(1 Timotei 3:7) prin care devine dependent „să-i facă voia”
(2 Timotei 2:26). Odată ce omului i se întunecă mintea şi
3. Atracţia poftelor trupului – domenii propice acceptării
pierde bătălia intelectuală sub asediul poftelor, starea lui
păcatului amăgitor
se alterează accentuat şi va urma o decădere fără limite,
Lucrările de rătăcire spirituală care se soldează
aşa cum explică apostolul Pavel modul de decădere a
cu pierderea mântuirii celor amăgiţi sunt posibile prin
umanităţii în Romani 1:21-29 - „fiindcă, cu toate că au
asocierea la factorul intelectual, a poftelor fizice prin care
cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici
se materializează ideologia păcatului. Plăcerile păcătoase
nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor
îi determină pe oameni să treacă peste indicatoarele
fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au
cunoaşterii şi peste sesizările conştiinţei. Pofta desparte pe
înnebunit... De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei,
unii de Hristos (1 Timotei 5:11). Textul citat în continuare
să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri
explică starea în care oamenii sunt amăgiţi, stare în care
trupurile... Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu
Dumnezeu chiar le „facilitează” abaterea: „Arătarea lui se va
în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor
face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi
blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns
puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei
plini de orice fel de nelegiuire...” Istoria recentă dovedeşte că
ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea
adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină,

5
Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o (continuare în pagina 7)

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
 Cunoștință și pricepere pentru cei tineri
„să dea celor neîncercați agerime de minte, tânărului
cunoștință și chibzuință” (Proverbe 1:4)
administratori
ai resurselor primite
Sănătatea
Dacă Dumnezeu ne-a dat oportunitatea să ne
naștem sănătoși, suntem responsabili de modul cum
gestionăm și această resursă. Nu este voia lui Dumnezeu
ca mai târziu să regretăm că nu am fost suficient de
responsabili și atenți. Înțeleptul ne atrage atenția că
se poate „să gemi, la urmă, când carnea şi trupul ţi se
vor istovi”(Proverbe 5:7-11). Precum „cine îngrijeşte
de un smochin va mânca din rodul lui” (Proverbe
27:18), tot așa noi prin faptele noastre ne putem ferici
sau ne putem neferici. Dureros este că nu mai poți să
faci nimic, ca și în cazul altor resurse. Odată risipite,
este aproape imposibil să fie redobândite. Și Esau și-
ar fi dorit să mai poată să obțină binecuvântarea, dar
cu toate că a cerut-o cu lacrimi, a fost imposibil (Evrei
12:17). Așa e și cu această valoare, numită sănătate.
1Argumente pentru un trup sănătos
Apostolul Pavel, vorbind despre legătura dintre
Hristos și Biserică, menționează că „nimeni nu şi-a
urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte
cu drag, ca şi Hristos Biserica” (Efeseni 5:29). Cu
toate că pot exista situații când oamenii, conduși de
anumite pofte sau dorințe, nu țin cont de trupurile
lor, în general, orice om normal are grijă de el și
sănătatea lui. Nu cred că este voia Domnului ca noi
să abuzăm și să depășim anumite limite în ce privește
nevoile trupului nostru. Domnul Isus, într-un context,
le-a cerut ucenicilor să se retragă singuri la o parte și
să se odihnească deoarece, fiind înconjurați de mulți
oameni, nu aveau vreme nici să mănânce (Marcu
6:31). Dacă Dumnezeu dă hrană animalelor, noi de
ce ar trebui să fim mai exigenți și să privăm trupul
nostru de nevoile lui de bază (Matei 6:26)? Chiar dacă
tratamentul recomandat de Pavel lui Timotei este
discutabil, în contextul actual, putem remarca modul
în care Pavel îl sfătuiește pe Timotei să se preocupe
de sănătatea lui fizică (1 Timotei 5:23).
Cu toții știm că buna funcționare a intelectului,
dar chiar și a omului duhovnicesc depinde într-o
oarecare măsură de buna funcționare a trupului
nostru. Probabil nu la voia întâmplării, Esau fiind „rupt
de oboseală” (Geneza 25:29) a făcut acea tranzacție
care a fost în defavoarea lui. Ucenicii, fiind prinși
de somn au dormit, în loc să vegheze împreună cu
Domnul Isus (Marcu 14:40).
Se prea poate ca și alții să sufere de pe urma
neadministrării corecte a sănătății noastre. Deoarece
6
legăturile din familie sau din comunitate creează
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
apropieri, iată cum prin iresponsabilitatea mea pot
împovăra inutil pe ceilalți. Pavel a încercat să nu
fie „povară” nimănui (2 Tesaloniceni 3:8). Cred că
trebuie să ne gândim și la ceilalți când vorbim despre
acest domeniu.
Dacă sănătatea este un dar, cred că Dumnezeu
ne va cere socoteală într-o zi pentru toate neatențiile
noastre. Dacă Dumnezeu ne va cere socoteală pentru
vorbe (Matei 12:36), oare nu ne va întreba și de atitudini
sau fapte de iresponsabilitate? În mod normal, doar
atunci când înțelegi valoarea unor binecuvântări vei fi
în stare să beneficiezi de pe urma lor.
2Cauza principală a bolilor este păcatul
Păcatul produce consecințe. Una dintre ele este
tocmai pierderea sănătății trupului. Când Scriptura
ne spune să nu acceptăm îngrijorarea (Matei 6:34),
cred că are în vedere și sănătatea noastră fizică. Cu
toții știm că stresul, teama și alte stări asemănătoare
afectează buna funcționare a trupului nostru. Din
același motiv, Scriptura spune că „O inimă liniştită
este viaţa trupului, dar pizma este putrezirea
oaselor.” (Proverbe 14:30) Înțelegem de aici, că unele
boli se datorează mai degrabă păcatului decât altor
cauze externe. David, datorită păcatului săvârșit, a
avut parte de aceleași stări, descrise de el astfel:
„mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate”
sau „mi se usca vlaga cum se usucă pământul de
seceta verii” (Psalmi 32:3-4). Dacă David se silea
să nu păcătuiască, de toate aceste chinuri era
protejat. Înțeleptul observa: „Cui se pune chezaş
pentru altul îi merge rău, dar cine se teme să se
pună chezaş este liniştit.” (Proverbe 11:15) Așadar,
liniștea după care tânjim cere de la noi atenție și
precauție. Dacă noi vom respecta cu strictețe toate
poruncile divine, vom „locui fără grijă”, vom „trăi
liniştit”, nu ne vom teme de vreun rău (Proverbe
1:33) și implicit, vom fi mai sănătoși. Același adevăr
ni-l transmite înțeleptul, când spunea: „Nu te socoti
singur înţelept; teme-te de Domnul şi abate-te de
la rău! Aceasta va aduce sănătate trupului tău şi
răcorire oaselor tale.” (Proverbe 3:7-8) Dumnezeu
care ne-a conceput știe cel mai bine ce ajută la
buna funcționare a trupului nostru. Scriptura zice:
„O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit
usucă oasele.” (Proverbe 17:22). De asemenea, știm
că o bună relaționare cu Dumnezeu produce bucurie
(Psalmul 34:5). Așa că, soluția corectă este să-L
slujim pe Dumnezeu cu credincioșie!

Nu doar îngrijorarea sau neliniștea are efecte
nocive asupra sănătății. Scriptura interzice îmbuibarea
sau orice alt tip de exces. De ce să demonstrăm
cumpătare în toate domeniile? Pentru a ne proteja
sănătatea. Îmbuibarea ne poate afecta somnul
(Eclesiastul 5:12), dar ne poate influența și pe plan
duhovnicesc (Luca 21:34).
Credem că dorința apostolului Ioan, care îi dorea
lui Gaiu ca „sănătatea... să sporească tot aşa cum
sporeşte sufletul...” (3 Ioan 1:2), ne arată legătura
dintre sănătatea fizică și ceea duhovnicească. În
general, sănătatea duhovnicească influențează
sănătatea fizică.
3Sănătatea duhovnicească primează
sănătății fizice
Pentru că scopul nostru este mult mai amplu,
iar pe pământ suntem pentru o vreme, noi avem o
perspectivă mai completă. Atunci când Domnul Isus a
trebuit să aleagă între mâncarea adusă de ucenici și
„mâncarea” Celui ce L-a trimis, a ales să renunțe la a-și
hrăni trupul și s-a preocupat de ceea ce are cu adevărat
valoare. Pavel, dar și alți oameni ai lui Dumnezeu, au
preferat, dacă a fost cazul, să nu oprească „trecerea
trupului lor”, conștienți fiind că „omul dinlăuntru” e
mai valoros (2 Corinteni 4:16). Chiar dacă noi trebuie
să ne preocupăm de sănătatea noastră trupească, să
prețuim întotdeauna „partea” care nu ne poate fi luată
(Luca 10:42). Însuși Domnul Isus ne-a învățat să nu ne
temem de cei ce ucid trupul, ci mai degrabă de Cel ce
„poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă” (Matei
10:28). Înțelegem de aici că nu poate fi comparat
binele sufletului nostru cu bunăstarea trupului nostru.
Apostolul Pavel, a avut de înfruntat pericole și situații
care puneau în pericol sănătatea lui. Totuși, nu s-a dat
înapoi, ci a declarat că „în trupul meu împlinesc ce
lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui,
care este Biserica.” (Coloseni 1:24)
Totuși, poate exista pericolul să ne angajăm în
lucrări ce afectează sănătatea noastră, fără ca acestea
să ne fie cerute de Dumnezeu. Întotdeauna să avem în
vedere voia lui Dumnezeu ca nu cumva „să ne întindem
prea mult”, ci să respectăm limitele „pe care le-a
însemnat Dumnezeu câmpului nostru” (2 Corinteni
10:14,13), pentru a nu ne afecta sănătatea fizică.
Iosif Anca Jr.
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
(continuare din pagina 5)
amăgiți sau biruitori
eliminarea învăţăturilor sfinte este urmată de dezlănţuirea
depravării morale şi a pierderii în timp a tuturor normelor
de bine. Orice poftă liber accesată, aşa cum promovează
filozofia şi reclamele vremii noastre, conduce la robie, iar
robia aduce frustrare, teamă, depresie şi multe alte stări
degradante şi chinuitoare.
II. Cum putem să biruim în luptele spirituale?
1. Puterea lui Dumnezeu oferită poporului Său
Autoritatea suveranităţii lui Dumnezeu Tatăl s-a
exercitat „în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a
pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de
orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice
dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai
în veacul acesta, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare
şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este
trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.” (Efeseni
1:20-23) Domnul a fost biruitor asupra diavolului în
repetate şi felurite ispitiri, apoi a zdrobit pe deplin toată
puterea demonilor prin moartea Sa. „A dezbrăcat domniile
şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce
a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.” (Coloseni 2:15) Drept
urmare, după înviere a spus ucenicilor Săi: „Toată puterea
Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” (Matei 28:18) Prin
unirea cu Hristos orice om mântuit este invincibil în
faţa forţelor demonice, „căci cel născut din Dumnezeu
îl păzeşte şi cel rău nu se atinge de el!” (1 Ioan 5:18) Cei
aleşi sunt „păziţi de puterea lui Dumnezeu” (1 Petru 1:5) Cei
însărcinaţi cu lucrări de autoritate spirituală şi pentru
alţii au şi puterea eliberării celor posedaţi de demoni
(Luca 9:1-2; 10:17-18).
2. Înarmarea / echiparea corespunzătoare acţiunilor de
luptă spirituală
Biruiţa spirituală este un drept, o posibilitate reală
pentru toţi credincioşii, dar aceasta numai cu condiţia
câştigării fiecărei bătălii în parte. Noi trebuie să ştim că
în drum spre Împărăţia lui Dumnezeu nu se merge pe
alei cu flori. „Plimbarea” aceasta va fi numai după ce vom
trece pe sub arcul de triumf şi vom locui în Paradis. Până
atunci trebuie să ştim că ne-am născut în era războiului şi
acesta nu se va încheia până când ne vom sfârşi existenţa
terestră. În aceste condiţii este imperativ „ordinul”:
„Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.
Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să
puteţi ţinea pept împotriva uneltirilor diavolului. Căci
noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva
căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor
întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care
sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui
Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să
rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata,
deci, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa
neprihănirii, având picioarele încălţate cu rîvna Evangheliei
păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei,
cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui
rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este
Cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul,
tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată
(continuare în pagina 9)
7
 Închinători în Duh și adevăr
„...fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl”
(Ioan 4:23b)
„așa vorbește domnul...”
O bine cunoscută expresie
�������������������������������
����������������������
și foarte uzuală când-
va, devine tot mai rar auzită și foarte posibil curând să
fie trecută într-un dicționar de arhaisme. Expresia a fost
folosită de oamenii lui Dumnezeu și era definitorie pentru
credibilitatea celui ce vorbea. Totodată, se �������������������
pare c����������
ă avea me-
nirea să autentifice sursa de inspirație și mesajul în sine.
Două forme de utilizare a expresiei „Așa vorbește
Domnul ...” întâlnite în Scripturi pot schimba în totalitate
valoarea mesajului. În cartea 1 Împărați 22 este descrisă
întâlnirea dintre doi proroci, unul Zedechia fiul lui Che-
naana, iar celălalt, Mica fiul lui Imla. Câteva lucruri sunt co-
mune celor doi, cum ar fi: pericolul era iminent și comun
(armata sirienilor era o permanentă amenințare pentru Is-
rael), amândoi erau sub autoritatea coroanei regale, iar cel
de-al treilea, formula de început al mesajului „Așa vorbește
Domnul...”. Diferența dintre cei doi este dată de faptul că
Mica era singur, o minoritate, iar ceilalți proroci erau o
mulțime considerabilă, mai exact patru sute. În plus, Mica
își prezintă mesajul direct și fără o reprezentare artistică, pe
când Chenaana are o parte demonstrativă a mesajului. Nu
în ultimul rând, Mica își prezintă mesajul liniștit, complet cu
particularități, iar Chenaana pe lângă mesaj are o răbufnire
de violență pălmuind pe Mica. Așadar, componența con-
siliului ad-hoc era din împărați și proroci. Fiecare din cele
dou����������������������������������������������������������
��������������������������������������������������������
părți ea reprezenta o autoritate: cei doi îm������������
p���������
ra��������
ț�������
i repr-
ezentau autoritatea statală, iar cei doi proroci reprezentau
autoritatea Divină.
De la cei doi proroci, urmărind țesătura istorică a
mesajelor profetice, la împlinirea vremii, îl întâlnim pe
Domnul Isus. El a avut și atributul de Proroc, între altele.
Vi-L puteți imagina pe Domnul Isus vrând să transmită un
mesaj către unul din dușmanii Lui, că face actorie? Sau că
ia niște coarne?
N-am înțeles niciodată de ce tot mai mulți predicatori
se folosesc de metode neconvenționale, adoptate în trans-
miterea mesajului. Se naște o întrebare foarte onestă: dacă
„Aș����������������������������������������������������
a vorbe���������������������������������������������
ște Domnul ...” precede mesajul, mai este ne-
voie de ceva să probeze veridicitatea? Odinioară vestirea
Cuvântului era însoțită de putere, îndrăzneală, semne sau
minuni (Faptele Apostolilor 4:29,30). Consider că absența
Divinului din multele pregătiri intelectuale în vederea slu-
jirii, a determinat folosirea unor practici menite să „ajute” la
succesul aspirat de mulți slujitori publici.
În anii 1970-78 auzisem pentru prima dată cântări
creștine acompaniate de chitară electrică. Până atunci
ascultasem cântări în casa bunicilor precum „Poporașul
meu”, „Vreau lângă Dumnezu” și altele, dar atunci primul
simțământ ce mă încerca era de satisfacție că pocăiții
nu sunt chiar atât de înapoiati din moment ce au chitara
8 electrică. Era o gândire copilărească, dar acum îmi dau
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
seama că este o preocupare aproape generală de a crea
și a aborda metode cât mai „eficiente”; preocupați fiind de
a demonstra poten�������������������������������������������
țialul și abilitatea noastră. Astfel, deve-
nim noi centrul de atenție, nu Dumnezeu.
Calitatea de bază a unui slujitor al Cuvântului nu
este de a fi un bun psiholog, capabil să manipuleze mase
în direcția succesului și palmaresului, ci sub autoritatea
Cuvântului și sub călăuzirea Duhului Sfânt să convingă
oamenii de necesitatea pocăinței . Așadar trei lucruri aș
vrea să aduc în atenție în ce privește partea demostrativă
a slujirii.
Foarte des se practică jocul de scenă cu microfonul
în mână, acoperind platforma din fața auditorului cu sute
de pași însoțiți de mișcări care nu au a face nimic cu me-
sajul în sine. Mai degrabă, fac parte din actul unuia care
face actorie și nu slujire divină. Urmărind gesturile ce
însoțesc mesajul, îț���������������������������������������
i po�����������������������������������
ț����������������������������������
i da seama c����������������������
ă se
��������������������
dore�������������
ște ca accen-
tul să cadă pe interpretarea artistică și fascinație. Se pare
că ne interesează mai mult părerile și aprecierile oamenilor
decât mulțumirea Celui ce ne-a învrednicit să-I slujim.
Am încercat să percep
������������������������������������
o atmosfer�������������������
ă creată ����������
de un pre-
dicator, care comunica un mesaj irevocabil, amenințător
și foarte grav, dar însoțit de o melodie suavă menită să
sensibilizeze auditoriu. Se dorea ca aceștia, mai degrabă
emoționați de artificial, decât înlăcrimați de regretul
păcatului și dorul pocainței, să acționeze într-o direcție
dorită de vorbitor. Nu exclud asocierea rodnică dintre
mesajul cântării și al Cuvântului, inspirată de Duhul Sfânt,
spontană, ce dă rezultate binecuvântate. În primul caz,
„Așa vorbește Domnul ...” reprezintă ceva artistic și regizat,
iar în al doilea caz, e de inspirație Divină. Jocurile de lumini,
reflectoarele puternice îndreptate spre predicator, în timp
ce toată sala este în obscuritate, asociate cu bătăile unor
tobe (ce mai degrabă seamănă ������������������������
a înc�������������������
�����������������
ntare dec���������
�������
t a ado-
rare) și aburul ce inundă sala, dau impresia unor călători
dezamăgiți, rămași pe peronul gării în urma unui tren cu
aburi dintr-o noapte târzie.
Pentru agonie sau extaz există un factor determi-
nant: slujitorul. Unul este învrednicit de Dumnezeu, supus
călăuzirii Divine, smerit, înarmat cu Cuvânt și curăție și se
nume�������������������������������������������������
ște lucrător împreună cu Dumnezeu. Cel de-al doi-
lea slujitor, amestecă slujirea cu pretențiile, inspirația cu
elocvența, spiritualitatea cu actoria, sublimul cu parodia și
se numește oportunist.
„Așa vorbește Domnul...” rămâne expresia ce-L
reprezintă pe Dumnezeu și mesajul Său ce nu poate fi pr-
ezentat oricum și de oricine.
Să ne ajute Dumnezeu să fim slujitorii Lui!
Ioan Dobra

(continuare din pagina 7)
amăgiți sau biruitori
stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii.” (Efeseni 6:10-18)
Textul acesta este suficient de explicit pentru ca fiecare
să ştie că în luptele spirituale ne confruntăm cu efective
demonice puternice, dar folosirea armelor cu care ne-a
înzestrat Domnul, ne pot conferi bucuria să fi „biruit totul”.
În vederea obţinerii biruinţelor trebuie să fim încredinţaţi
de mântuirea prin Domnul Isus Hristos, purtând „coiful
mântuirii” şi să avem permanent dorinţa pentru mântuirea
altora – „râvna Evangheliei”. Printre armele din dotare se
evidenţiază „sabia” - „Cuvântul lui Dumnezeu” (ce presupune
a fi întotdeauna în condiţii de cunoaştere a adevărului)
şi rugăciunile „prin Duhul” (prin care putem păstra trupul
sub controlul unei minţi luminate). Fără echipamentul şi
pregătirea de luptă necesară, ne pierdem nu doar elanul, ci
şi puterea şi orientarea, după cum avertiza Domnul pe cei
ce păstrau doar o formă de religiozitate: „Oare nu vă rătăciţi
voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui
Dumnezeu?” (Marcu 12:24)
3. Posibilităţi de evitare a unor ispitiri şi lovituri
demonice
Evitarea unor lupte spirituale, a ispitirilor care nu sunt
prinse în programul obligatoriu de luptă, se realizează prin
apelarea la Dumnezeu în rugăciune, cerându-i: „nu ne
duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău” (Matei 6:13)
Aceasta înseamnă: Doamne nu îngădui Ispititorului orice
şi oricând şi când îngădui, dă-ne ajutorul în luptă pentru a
câştiga bătălia.
Alt mod de evitare a unor lupte suplimentare este
ferirea de locuri periculoase şi stări ispititoare, după
recomandarea apostolilor: „să nu daţi prilej diavolului.”
(Efeseni 4:27); „să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se
războiesc cu sufletul.” (1 Petru 2:11) De exemplu, dacă David
nu se plimba prin locul unde o femeie şi-a expus trupul era
mult mai protejat. Întotdeauna expunerea fizică, live sau
virtual, a fost un pericol sporit şi cauza multelor cazuri de
imoralitate. Niciun credincios conştient de aceste principii
nu se va duce la ştranduri sau la mare, nici nu va viziona
filmări pornografice prin care diavolul distruge mase întregi
de oameni. Hotărârea lui Iov de a stabili limitele relaţiilor lui
cu orice femeie, la starea de a nu privi (Iov 31:1. 9), aşa cum
a afirmat şi Domnul explicând porunca a şaptea, i-a conferit
siguranţă şi diavolul nu l-a putut provoca la păcatul acesta
atât de răspândit. Neparticiparea la discuţii uşoare (Psalmul
1:1), refuzul asocierii cu cei pătimaşi (Proverbe 22;24-25)
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
şi orice altceva presupune sfatul: „Ieşiţi din mijlocul lor şi
despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este
necurat” (2 Corinteni 6:17), ne conferă multă protecţie.
4. Împotrivirea – actul volitiv, declaraţia şi dovada
acceptării lui Dumnezeu şi respingerii diavolului
Între alte motive pentru care Dumnezeu îngăduie să
fim atraşi direct de ofertele Satanei şi alteori hărţuiţi, este
şi faptul că trebuie să se dovedească fără echivoc ce mod
de gândire şi de viaţă alegem. Domnul spunea înaintea
ultimei confruntări cu Stăpânitorul sistemului şi (non)
valorilor din lume: „Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are
nimic în Mine; dar vine, ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe
Tatăl şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl.” (Ioan 14:30-31)
Asocierea cu Dumnezeu, prin ascultare deplină de
îndemnurile Duhului Sfânt oferă conştiența şi puterea
de respingere în faţa oricărei amăgiri a diavolului.
De aceea este scris: „Supuneţi-vă, deci, lui Dumnezeu.
Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi.” (Iacov
4:7) Faptul că biruinţa împotriva puterilor văzduhului este
posibilă pentru orice copil al lui Dumnezeu rezultă şi din
cele scrise în 1 Ioan 3:9 - „Oricine este născut din Dumnezeu,
nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu
poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.”
Acţiunile convenţionale în luptele spirituale se
derulează prin cuvinte spuse cu autoritate, după modelul
îngerilor, care au lupte frecvente cu demonii. „Arhanghelul
Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru
trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o
judecată de ocară, ci doar a zis: «Domnul să te mustre!»”
(Iuda 1:9) Autoritatea divină devine realitate în noi numai
prin propriile declaraţii. Despre cei ce cred cu adevărat
este scris: „Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul
mărturisirii lor.” (Apocalipsa 12:11a) În ispitire, în amăgire,
există un moment / o stare critică din punct de vedere
decizional, în care îi revine omului (mandatat, echipat,
protejat) libertatea să reziste sau nu în confruntarea
spirituală. Aceasta va decide rezultatul luptei. În funcţie
de statutul spiritual, de starea de curăţie, credinciosul îşi
exercită puterea spirituală alegând să comită sau nu un
păcat (la nivelul minţii, prin rostirea de cuvinte sau cu
materializare şi în alte fapte ale trupului). Nimeni nu poate
fi forţat să păcătuiască.
Concluzii
Amăgirea pe care o realizează demonii înseamnă
prezentarea unei minciuni cu titlu de adevăr, cu consecinţe
mortale. Apostolul Petru a surprins complexitatea
fenomenului amăgitor, arătând asocierea dintre învăţătura şi
viaţa păcătoasă a celor ce profită material, de ignoranţa şi alte
slăbiciuni ale celor ce-i duc în rătăcire. „În norod s-au ridicat şi
proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi,
care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de
Stăpânul, care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor
o pierzare năpraznică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi,
din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. În lăcomia
lor vor căuta ca, prin cuvântări înşelătoare, să aibă un câştig
de la voi. Dar osînda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor
nu dormitează.” (2 Petru 2:1-3) Apostolul Pavel ştia că
orice amăgire se realizează în întunericul şi necurăţia
păcatului (Romani 13:14; Galateni 5:24), de aceea scria:
„Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul
lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi
credincioşia care este faţă de Hristos.” (2 Corinteni 11:3) Aici
9
(continuare în pagina 11)
 Sfaturi pentru o viețuire corectă
„N-am așternut eu oare în scris pentru tine sfaturi și
cugetări...”(Proverbe 22:20)
anania și safira
- sindrom sau accident? -
(Faptele Apostolilor 5:1-11)
Citind contextul acestei întâmplări, nu putem să
nu observăm cât de abruptă este trecerea de la capitolul
4 la capitolul 5 al cărţii Faptelor Apostolilor. Tragedia lui
Anania şi a Safirei este ca o pată neagră pe cerul imaculat
al părtăşiei şi harului care domneau în Biserica Primară.
Prima întrebare care se naşte în mintea noastră când citim
această întâmplare este aceasta: Ce s-a întâmplat de fapt
cu oamenii aceştia? De ce au trebuit să moară? Un răspuns
simplist ar fi faptul că au minţit. Însă nici chiar Petru n-a
fost mulţumit cu un astfel de răspuns. Acest lucru reiese
din întrebările pe care le-a pus acestor oameni şi care
exprimau uimirea şi nedumerirea lui vis-a-vis de atitudinea
lor: „Cum de ţi-a umplut Satana inima?... Cum s-a putut
naşte un astfel de gând în inima ta?” (Paptele Apostolilor
5:3); „Cum de v-aţi înţeles?...” (Faptele Apostolilor 5:9).
Episodul Anania şi Safira a fost un accident sau un
sindrom? Este a doua întrebare care se naşte în contextul
acestei întâmplări tragice. Poate că răspunsul la această
întrebare îl vom putea afla după ce vom încerca să dăm
un răspuns la prima întrebare. Cred că au fost cel puţin trei
probleme majore în viaţa lui Anania şi a Safirei, care au dus
la deznodământul fatal prezentat în Scriptură.
1. Ei au avut probleme în viaţa lor spirituală,
care au escaladat.
Noi ştim că diavolul ne poate ispiti, şopti, influenţa,
atrage sau împinge să luăm anumite decizii. Cum a ajuns
însă un astfel de om, convertit şi probabil botezat cu Duhul
Sfânt, aflat într-un mediu plin de har, să aibă inima plină de
minciună? Datorită naturii noastre păcătoase, fiecare avem
o predispoziţie spre un anumit păcat. Când dispare teama
de Dumnezeu sau suntem toleranţi cu păcatul (lăcomiei,
mândriei, nemulţumirii, necredinţei, imoralităţii), îi dăm
prilejul diavolului ca să ne umple încetul cu încetul inima,
cu păcatul respectiv. Iar aceasta se poate întâmpla chiar în
mijlocul celei mai mari treziri din familia sau biserica în care
ne aflăm. Ce trebuie să facem? Ceea ce i-a spus Dumnezeu
lui Cain: „Dacă faci răul, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui
se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti” (Genesa 4:7).
Apoi, cred că aceşti oameni au avut probleme cu
concepţia despre Dumnezeu. „N-ai minţit pe oameni, ci pe
Dumnezeu”, îl conştientizează, prea târziu, Petru pe Anania
(Faptele Apostolilor 5:4). Să nu ştii că Dumnezeu te priveşte
cu atenție când numeri banii, că este lângă tine când stingi
lumina în cameră sau pui calculatorul pe mute, când îţi
minţi cu seninătate părinţii, soţia/soţul, păstorul... Să crezi
că El este doar un „bătrân” plicitisit sau neputincios, gata
să-ţi facă doar bine, indiferent cum trăieşti... Să crezi că
este suficient să te numeşti Anania (Iehova este îndurător),
10 creştin, adus la binecuvântare sau botezat ca El să-ţi fie
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
binevoitor... Aceasta înseamnă să ai o carenţă gravă în ce
priveşte cunoaşterea adevăratului Dumnezeu.
Au ştiut Anania şi Safira cu ce fel de Dumnezeu au
de-a face? Probabil că da. Însă noi, sigur ştim. Iar acest
lucru ar trebui să ne pună în gardă, să ne ţină treji și să
ne responsabilizeze puternic. În fiecare dintre noi este
un potenţial Cain, un Balaam, un Iuda sau un Lucifer.
Oricare dintre noi putem ajunge un prigonitor ca Saul,
un lepădat ca Petru, un adulterin sau criminal ca David
sau un apostat ca Dima. Iar aceasta se întâmplă invariabil
atunci când ignorăm faptul că Dumnezeu este atotprezent
şi atotştiutor şi când îi permitem diavolului să ne umple
încetul cu încetul viaţa cu păcatul care ne ispiteşte zilnic.
2. Ei au intrat într-o competiţie fatală.
A fost foarte tentant pentru Anania şi Safira să procedeze
ca toţi ceilalţi credincioşi (Faptele Apostolilor 4:34-37), însă a
fost mai mult decât au putut ei să ducă. Dumnezeu nu le-a
cerut primilor creştini să-şi vândă casele şi averile. Entuziasmul
care a generat această avalanşă de gesturi de caritate în sânul
Bisericii primare, a pus o presiune imensă pe această familie şi
a împins-o în prăpastie. Spiritul de competiţie poate distruge
un credincios, o familie sau o biserică. Ne uităm toată viaţa
peste gardul vecinului şi ne consumăm energiile şi resursele
ca să facem faţă concurenţei cu fraţii noştri. Facem donaţii
ca să stârnim admiraţia celor din jur. Pregătim programe
şi activităţi religioase ca să stârnim aplauze sau să primim
aprecieri din partea unui juriu pământesc. Şi toate acestea ne
duc departe de ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi: jertfe
de bun miros, dărnicii făcute cu bucurie și acţiuni pornite din
simplitate şi sinceritate. Pavel a spus: „...mă feresc (să mă laud),
ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce
vede în mine sau ce aude de la mine. (2 Corinteni 12:6) Noi
de ce facem taman pe dos? Nu cumva suferim de „sindromul
Anania şi Safira”?
Spiritul de concurenţă alimentează mândria, dorinţa
de a fi aplaudat, de a da bine în faţa oamenilor. Cei care aveţi
mai mult, vă rugăm, aveţi mare grijă să nu deveniţi o pricină
de cădere pentru cei mai puţin dotaţi. Să nu ne mai etalăm
casele, maşinile, averile, hainele, talentele sau darurile
spirituale. Să nu mai facem comparaţie între fraţi, slujitori sau
biserici. „Fiecare să-şi poarte sarcina lui însuşi”, a spus Pavel
(Galateni 6:5). Altfel riscăm să cădem în prăpastia în care au
căzut aceşti oameni (şi alţii ca ei). Dacă vrem competiţie,
avem voie să ne comparăm cu ce spune Scriptura sau cu noi
înşine. Cu siguranţă, atunci vom avea doar de câştigat.
3. Ei au fost foarte uniţi, dar în jurul unui obiectiv păcătos.
Anania şi Safira s-au înţeles perfect. A fost o unitate
deplină în casa lor. Doar că unitatea aceea s-a realizat în

jurul unei minciuni, şi implicit a diavolului, punându-i
astfel într-o periculoasă vrăjmăşie cu Dumnezeu. A fost o
unitate cu miros de moarte. Lucrul în echipă nu garantează
întotdeauna fericirea. Putem împreună (soţ-soţie) să
minţim, să bârfim, să invidiem, să lăcomim, să umblăm pe
căi păcătoase sau să lipsim de la adunare. Şi toate astea
într-o înţelegere şi armonie perfectă. Dar dacă acolo este
şi diavolul (şi doar el poate fi, atunci când facem astfel de
lucruri), funia împletită cu el nu rezistă mult.
Auzim adesea cuvinte de genul: „Frate, dacă încerc să
pun piciorul în prag, îmi ridic în cap toată casa, ne certăm
toată ziua, nevasta nu mai vorbeşte cu mine etc”. Ce
preferi, să suferi o scurtă perioadă de timp ocara lui Hristos
sau să pieri de o moarte mult mai gravă decât a lui Anania
şi a Safirei (în iazul de foc, unde ajung toţi mincinoşii)?
Cineva spunea: decât o pace păcătoasă, mai bine o ceartă
zdravănă în Numele Domnului. E foarte probabil să apară
sabia în casa unde unul din soţi nu cade la pace, când e
vorba de ceva păcătos. Însă eu cred că omul înţelept poate
evita şi cearta şi păcatul. Bărbaţilor, haideţi să ne protejăm
familiile! Să-L consultăm pe Dumnezeu întotdeauna
înainte de a ne consulta cu soţiile! Să nu mai luăm decizii
comune cu preţul păcatului! Să fim bărbaţi şi să punem
adevărul la loc de cinste, pentru a atrage binecuvântarea
şi nu blestemul lui Dumnezeu peste casele noastre.
Încheiere
Cred că suntem de acord că întâmplarea petrecută
cu Anania şi Safira n-a fost un accident, ci a fost rezultatul
unei boli care s-a cuibărit în viaţa lor şi care le-a provocat
moartea. Dacă această maladie era pe cale să se extindă
în Biserica Primară (cu tot harul care exista acolo),
astăzi ea face ravagii. Relaţia precară cu Dumnezeu a
creştinilor moderni, spiritul acerb de competiţie din
biserici, conspiraţia la păcat din familiile noastre, sunt un
teren excelent pentru apariţia şi dezvoltarea acestei boli.
Sindromul acesta ne îmbolnăveşte de prefăcătorie, de
mândrie, ne întunecă mintea, îl întristează pe Duhul Sfânt
şi în final aduce moartea (veşnică, nu cea fizică). Dacă
Dumnezeu nu procedează cu noi ca şi cu Anania şi cu
Safira, nu înseamnă că nu-L interesează ce facem. Faptul
că tace, ar trebui să sporească neliniştea noastră. La mijloc
poate să fie bunătatea Lui, care ne îndeamnă să ne pocăim
(Rom. 2:4b) sau poate fi „liniştea dinaintea furtunii”...
Cum putem să ne ferim de „sindromul Anania şi
Safira”? Cultivând frica de Domnul, cunoscându-ne limitele
capacităţilor noastre şi veghind unii asupra altora, ca să nu
cădem în cursa diavolului. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Iosif Ignat
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
(continuare din pagina 7)
amăgiți sau biruitori
este cheia biruinţei: să ştii adevărul şi să rămâi ferm, dar
aceasta nu se poate fără răstignirea firii pământeşti. Nici
miracolele nu vor putea să înfrângă crezul şi să corupă viaţa
curată a celui duhovnicesc.
Este nevoie să avem discernământ spiritual pentru
a rezista tuturor cuvântărilor înşelătoare sau profeţiilor
mincinoase, dar aceasta presupune maturitate spirituală,
„ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi
de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin
şiretenia lor în mijloacele de amăgire.” (Efeseni 4:14) Iată de
ce Domnul avertiza: „Băgaţi de seamă să nu vă amăgească
cineva. Căci vor veni mulţi în Numele Meu... Să nu mergeţi
după ei.” (Luca 21:8) Aici se vede valoarea unei membralităţi
într-o adunare cu slujitori sănătoşi în credinţă. Și cei slabi
vor fi protejaţi într-o turmă bine hrănită şi bine păzită.
Unele referinţe apocaliptice par a indica unele
înfrângeri ale sfinţilor: „Nu te teme nicidecum de ce ai să
suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii
din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile.”
(Apocalipsa 2:10); „I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i
biruiască.” (Apocalipsa 13:7) În asemenea siuaţii să ne
amintim de cuvintele Domnului, Cel biruitor prin moarte şi
înviere, care a spus ucenicilor Săi: „Să nu vă temeţi de cei ce
ucid trupul şi după aceea nu mai pot face nimic.” (Luca 12:4)
Sentinţa pentru cei înfrânţi va fi groaznică prin faptul
că vor fi îndepărtaţi de la faţa lui Dumnezeu şi vor fi părtaşi
pedepsei celui ce i-a înşelat, când li se va zice: „Duceţi-vă de
la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit
diavolului şi îngerilor lui!” (Matei 25:41) La rândul lor, toţi
amăgitorii îşi vor primi dreapta sentinţă pentru toate
fiinţele ce le-au condus spre pierzare eternă, fiindu‑le
„păstrată negura întunericului pentru vecie” (Iuda 1:13). „Şi
fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins prorocul
mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise
pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei.
Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care
arde cu pucioasă.” (Apocalipsa 19:20) Acuzaţia condamnării
finale a lui Satan este înşelătoria: „diavolul, care-i înşela, a
fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi
prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.”
(Apocalipsa 20:10) Ultima înşelare a umanităţii va fi şi ultima
lui acţiune, după care va fi condamnat pentru a constiui un
exemplu etern (Isaia 66:23-24; Apocalipsa 20:8).
Deodată suntem pe pământul „unde locuieşte
Satana” (Apocalipsa 2:13), dar reşedinţa lui este temporară
şi autoritatea lui abuzivă limitată. Bătăliile spirituale în
vrăjmăşia dintre sămânţa femeii şi şarpele cel vechi cu toţi
asociaţii şi urmaşii lui, declanşată cu ocazia primei înşelări
a omului, se vor sfârşi odată. „Dumnezeul păcii va zdrobi în
curând pe Satana sub picioarele voastre.” (Romani 16:20)
Atunci se va putea spune şi pe pământ aşa cum s-a spus
în cer atunci când au scăpat definitiv de şarpele amăgitor:
„De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri!”
(Apocalipsa 12:12) Însă până atunci să ştim ce avem de făcut!
Îndemnurile apostolilor tocmai aceasta ne învață: „V-am
scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească.”
(1 Ioan 2:26); „Voi deci, prea iubiţilor, ştiind mai dinainte aceste
lucuri, păziţi-vă ca nu cumva să vă lăsaţi târâţi de rătăcirea
acestor nelegiuiţi şi să vă pierdeţi tăria.” (2 Petru 3:17).
Iosif Anca
11
 Cuvânt pentru slujitori
„Luați seama, dar, la voi înșivă și la toată turma peste care
v-a pus Duhul Sfânt episcopi...”(Faptele Apostolilor 20:28)
mielul înfrânge balaurul
Nimeni nu știa mai bine cine era Isus din Nazaretul
Galileii, în modul cum o cunoștea îngerul decăzut Satan.
Isus, într-adevăr, nu-i era necunoscut și era deranjat de
această cunoștință, cu care se revedea pe Planeta Pământ.
Aspirația de faimă, de a fi un Megastar, de a ședea pe
muntele Elohim (Dumnezeu, la plural) și de a fi egal cu El
(Isaia 14:12-15; Ezechiel 28:13-17), includea strategia de
a-L elimina pe Isus ca Mesia. Ce nu știa Satan, era tocmai
faptul că tactica de a-l nimici pe Hristos, care urma să fie
pusă în aplicație, avea să-i aducă o primă mare înfrângere
la cruce.
Lupta decisivă pentru salvarea omului din robia morții,
dar și pentru anihilarea Unsului purtată de vrăjmaș, s-a
desfășurat în mai multe etape: ceasul agoniei din Ghetsimani –
rugăciunea Sa, cernerea discipolilor, arestarea Domnului Isus,
procesul Domnului Isus, umilirea celor trei slujiri ale Mielului,
moartea Mielului (laitmotivul biruinței) asupra Balaurului și
războiul din cer (Satan este aruncat pe pământ).
1. Ceasul agoniei din Ghetsimani trece cu bine prin rugăciune
Bătălia spirituală începe cu rugăciune. Acest ceas
al agoniei începe cu rugăciunea Sa ca Mare Preot (Ioan
17:1‑26). Aceasta cuprinde trei cerințe din trei domenii pe
care i le cere Tatălui:
- să îndepărteze paharul despărțirii de El (Luca
22:39‑46, insistă de trei ori în acest sens);
- să-și reia poziția și gloria cerească, să fie restabilite în
forma pe care a deținut-o înainte de creație;
- să binecuvinteze urmașii.
În rugăciunea din Ioan 17, Domnul face o recenzie
a misiunii pe care a întreprins-o pentru a mântui urmașii:
le-a vestit Cuvântul, iar ei l-au primit și au crezut în El, în
ciuda faptului că lumea i-a urât. Îi amintește Tatălui că sunt
proprietatea Sa, de aceea mijlocește să fie păziți de cel Rău.
Apoi, cere să fie sfințiți prin Cuvânt, să manifeste relații de
colaborare și unitate în mod desăvârșit, pentru ca lumea
să creadă în El și să fie pentru eternitate împreună cu El. În
final cere ca dragostea divină a lui Dumnezeu să se exercite
12
în ei și El însuși să fie în ei.
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
2. Cernerea discipolilor
Există planuri, strategii, tehnici de luptă ale celui rău
folosite împotriva fiecărui credincios în vremea de cernere,
numită vremea de încercare. Iată câteva dintre aceste
tactici, prin care atacă pe oamenii lui Dumnezeu:
- Îndoiala: Înainte ca omul să păcătuiască, cel Rău
îi strecoară îndoiala cu privire la supunerea față de voia
lui Dumnezeu, la fel cum s-a întâmplat cu Eva în grădina
Edenului. Următorul pas a fost răzvrătirea împotriva poruncii
dumnezeiești. Așa intervine păcatul. Acest procedeu stă la
baza tuturor înfrângerilor și căderilor omului din istoria sa
multimilenară. Nu reușim să păzim porunca Sa? Nu reușim
să nu spunem: „Să nu!”, când Dumnezeu spune: „Să da!” și
invers? Ne răzvrătim și răzvrătiții sunt sancționați pentru
că intră sub incidența pedepsei Sale (Romani 1:18: Numeri
15:30;31; Evrei 10:26,27).
- Frica: Ucenicii devin înfricați după ce Domnul Isus
este arestat și îl părăsesc în bloc (Matei 26:56).
- Lenea: Sunt o serie de pofte și ispite care dau asalt și
atacă pe fondul lenevirii (Proverbe 21:25) sau în momente
sau perioade de inactivitate (David, Amnon - 2 Samuel
11:1-5; 13:1-22)
- Epuizarea fizică și spirituală: O întâlnim la Ilie
(1 Regi 19:4). Domnul Isus a biruit-o (Matei 4:1-11).
- După obținerea unor biruințe spirituale: După ce
apostolul Petru l-a vindecat pe ologul din naștere, a fost
întemnițat (Fapte 4:1-4). Ștefan, după minunile și semnele
pe care le-a făcut, plătește cu martirajul (Fapte 6:8; 7:54-60).
Pavel după ce a eliberat o ghicitoare de duhul de ghicire
a fost închis în temniță împreună cu Sila (Fapte 16:16-34).
Ilie după ce reface închinarea în Israel este amneințat cu
moartea de către Izabela (1 Regi 19:1-3) și lista continuă.
Domnul Isus, Mielul de jertfă, a fost pregătit pentru
vremea marii confruntări cu Balaurul. Acesta cere îngăduința
Tatălui pentru testarea unor persoane de-a lungul timpului.
Astfel întâlnim în vechime pe Satan care cere să încerce
răbdarea lui Iov (Iov 1:7-12). Apoi în noaptea vânzării,
Domnul dezvăluie ucenicilor Săi cererea Vrăjmașului de
a-i cerne ca pe grâu, dar și intervenția Sa prin rugăciune
 găsit dormind şi i-a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să
vegheaţi împreună cu Mine!” (Matei 26:40);
- Acționează neinspirat: în absența călăuzirii
Duhului Sfânt, Petru scoate sabia și taie urechea lui Malhu,
robul marelui preot (Matei 26:51);
- Îi este frică: „Atunci toți ucenicii L-au părăsit și au
fugit” (Matei 26:56b). Îl urmează pe Hristos de departe
(Matei 26:58);
- Prietenește cu lumea: are un anturaj negativ, se
apropie de dușmanii Domnului și ajunge să se lepede
de Domnul declarativ, pe față, prin minciună, jurământ și
blestem (Matei 26:69-75).
Este trezit de cântatul cocoșilor și are fericita ocazie
să aibă parte de a doua șansă. Este reabilitat de Domnul
prin care a insistat să nu se piardă credința acestora. Din
Isus după învierea Sa (Ioan 21:15-24). Fie ca cei care
conținutul mesajului revelat prin darul cunoștinței, într-un
au urmat traseul lui Petru, de departe să realizeze că e
mod special a fost vizat Petru (Luca 22:31-34).
vremea cântatului cocoșilor, să se trezească și să-și plângă
apostazierea până mai e a doua șansă, care ține până la
3. Planul de ucidere a Mielului începe cu arestarea Sa
venirea Domnului Isus pe norii cerului (Luca 13:25).
Apostolul Ioan reține un amănunt foarte important
din momentul arestării Domnului Isus. Vrăjmașul țintea nu
4. Condamnare nedreaptă la procesul Domnului Isus
doar distrugerea totală a lucrării de mântuire umană, prin
„Bătălia” avea drept scop exterminarea în grabă a celui
omorârea Mântuitorului, dar odată cu el, viza și distrugerea
mai popular personaj, Isus din Nazaret, datorită succesului
ucenicilor Săi. Planul malefic era acela de a-i nimici și pe
deosebit și neașteptat în fața maselor care așteptau un
discipoli. În felul acesta, în situația unei reușite a strategiei
Salvator. El era Cel care întrunea aceste așteptări de veacuri
demonice, urma să eșueze planul de mântuire care a fost
– așteptări care răspundeau cerințelor și împlinirilor la
predat și explicat ucenicilor pentru marea însărcinare.
toate nivelele, pe plan religios. Iată de ce a devenit un
Astfel că efortul de a se transmite învățătura acumulată
pericol real nu doar pentru conducătorii iudaici, cât mai
de aceștia în cei trei ani și jumătate pe mai departe, celor
ales pentru stăpânitorul lumii, Diavolul. Acesta din urmă
nemântuiți, era distrus și devenea nul. Domnul care
regizează planul de nimicire în cele mai mici amănunte. Și
cunoștea bine scenariul pregătit de Șarpe, în momentul
aceasta se realizează doar cu colaborarea între elementul
când vine primul trădător exclamă: „El i-a întrebat din nou:
religios și cel politic. Și acum să privim: Mesia este flancat de
„Pe cine căutaţi?” „Pe Isus din Nazaret” I-au zis ei. Isus a
gloata care l-a arestat în grădina Ghetsimani și L-a introdus
răspuns: „V-am spus că Eu Sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe
în Ierusalim, intrând pe „Poarta Oilor”. În acel loc erau aduse
Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă” (Ioan 18:7,8). Probabil
oile de jertfă și mieii de Paște. De data aceasta, pe această
că în situația în care și ucenicii ar fi fost arestați, lucrarea
poartă a intrat singurul Miel de jertfă, fără niciun cusur.
de evanghelizare pentru viitor era distrusă. Totuși atacul
Este interesant faptul că Domnul Isus este târât în șapte
asupra ucenicilor continuă.
secvențe ale procesului de judecată: de două ori înaintea
Trădarea ucenicilor – Petru, traseul lepădării generale
înaltelor fețe preoțești (Ana și Caiafa), de două ori în fața
de Hristos. Petru se dezice de Domnul și ajunge să se lepede
tribunalului iudaic – Sinedriul, apoi, o dată apare în fața
de El. Acțiunile pe care le întreprinde sunt, în mare, aceleași
lui Irod, cel care l-a ucis pe Ioan Botezătorul și de două ori
pe care le-au experimentat și cei din istoria creștină. Încă
este adus în fața guvernatorului Pilat. Tribunalul iudaic –
le mai experimentează și cei din vremea noastră care îl
model superior al sistemului juridic din lume, îl condamnă
tăgăduiesc pe Hristos. Când este prevenit de Mesia că
pe Mesia că s-a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu (Ioan 19:7),
se va lepăda, Petru descrie traseul trădării amare (Matei
iar tribunalul roman, renumit în istoria sistemelor juridice
26:30‑35, 57-75), în șase pași:
din lume, îl condamnă pentru vina că s-a făcut Împărat,
- Mândria: este pătruns de un spirit de mândrie - „...eu
atentând astfel la autoritatea Cezarului roman. În modul
niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire”(Matei 26:33),
acesta, procesul a rezultat cu sentințe nedrepte. Cine în
și îi subestimează pe alții: „Chiar dacă toți ...” (Matei 26:33);
schimb L-a declarat nevinovat pe Domnul Isus? Pilat, de
- Îndoiala: se îndoiește de autoritatea Domnului și
patru ori îl declară nevinovat (Luca 23:4,14,15,22); soția sa
mai ales de cuvântul profetic rostit de El (Matei 26:33-35);
(Matei 27:19); Irod (Luca 23:6-12); Iuda (Matei 27:4); tâlharul
- Nevegherea: adoarme în momentul când se
(continuare în pagina următoare)
13
impunea o veghere maximă: „Apoi a venit la ucenici, i-a

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
 Cuvânt pentru slujitori
„Luați seama, dar, la voi înșivă și la toată turma peste care
v-a pus Duhul Sfânt episcopi...”(Faptele Apostolilor 20:28)
de pe cruce (Luca 23:42) și Sutașul roman (Matei 23:47).
5. Umilirea celor trei slujiri ale Mielului: Împărat, Profet,
Mare Preot
Cu toate că a fost declarat nevinovat doar de
cei anunțați mai sus sau poate și de alții, pe care nu-i
menționează Sfânta Scriptură, Domnul Isus a fost
condamnat la moarte. Cu cinci zile înainte de Paște,
Domnul cu ucenicii Săi intra în Ierusalim, manifestându‑și
pe rând cele trei slujiri (oficii): Împărat, Profet, Mare Preot.
Prima, a fost cea de Împărat, când a intrat călare pe
mânzul unei măgărițe, iar oamenii și-au așternut hainele,
fluturând ramuri de palmier și strigând: „Binecuvântat
este Cel ce vine în Numele Domnului!” (Matei 23:39) A
doua slujire, cea de Profet, și-a manifestat-o când urca
pe coama Muntelui Măslinilor și a început să profețească
despre Ierusalim, prevestiri care s-au dovedit întru totul
adevărate. A treia slujire, cea de Mare Preot, s-a manifestat
în momentul când a intrat în Templu, a scos afară valutiștii
și pe comercianții care schimbau bani evreilor sosiți pentru
a plăti animale sau păsări de jertfă, aclamând: „Casa Mea
va fi o casă de rugăciune, dar voi ați făcut din ea o peșteră
de tâlhari” (Luca 19:46). Vrăjmașul a vizat aceste trei slujiri
și a trecut la batjocorirea acestora în ziua pătimirii Sale.
S-a infiltrat în Iuda iscarioteanul, care i-a manipulat pe
conducătorii evreilor. S-a infiltrat în ostași, preoți, trecători
și în întreg spectrul uman ostil lucrării Sale. Așa se face că
era o mare plăcere pentru ostașii lui Irod ca să-L umilească,
îmbrăcându-L cu o haină strălucitoare, în semn de dispreț.
De asemeni și în ostașii lui Pilat era aceeași plăcere ca să-I
împletească o cunună de spini pe care i-au pus-o pe cap,
ca apoi să îngenuncheze în fața Sa și să zică: „Plecăciune
Împăratul iudeilor!”, scuipându-L și lovindu-L în același
timp pe adevăratul Împărat, cu trestia peste cap. Satisfacția
Șarpelui era la apogeu când îl vedea umilit în forma cea mai
josnică. A urmat umilirea slujirii de Profet, după ce Domnul
a recunoscut public că este Mesia, Hristosul. Când au auzit
mărturia Sa clară, Caiafa L-a declarat vinovat de hulă și
și-a rupt hainele, iar aprozii L-au agresat în modul cel mai
barbar: „Atunci L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii,
şi L-au pălmuit, zicând: „Hristoase, proroceşte-ne cine
Te-a lovit?” (Matei 26:67-68). În momentul ruperii hainelor
preoțești ale lui Caiafa, fapt interzis de Lege: „Preotul
care este mare preot între fraţii lui, pe capul căruia a fost
turnat untdelemnul pentru ungere, şi care a fost închinat
în slujba Domnului şi îmbrăcat în veşminte sfinţite, să nu-
şi descopere capul, şi să nu-şi sfîşie veşmintele (Leveticul
21:10), I-a fost predată ștafeta de Mare Preot, pe care Caiafa
a pierdut-o. În acel moment I-a predat-o Celui care este
deja de milenii Marele nostru Preot. Trecătorii într-un mod
14 „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
batjocoritor, I-au cerut lui Isus să se mântuiască pe El însuși
și apoi să-i mântuiască și pe ei (Matei 27:39,40). Urmează
„Via Dolorosa”, cu crucea în spate, plin de răni, flămând și
însetat, cu sânge șiroind pe frunte și pe față. Câzând ades
sub povara ei, Hristos urcă spre Golgota (cuvânt ebraic) sau
spre Calvarium (cuvânt latin). Aici este atârnat pe cruce,
fiind răstignit alături de doi tâlhari.
6. Moartea Domnlui Isus – laitmotivul biruinței asupra
Balaurului
Moartea Sa a fost tocmai momeala din care a mușcat
Balaurul. Din coasta și fruntea însângerată, din rănile care
I-au brăzdat spatele și din rănile cuielor bătute în mâini
și picioare, curgea cel mai prețios izvor al istoriei. În timp
ce sta atârnat pe cruce, concomitent cu sângele care se
revărsa din rănile Sale, au început să curgă din acest izvor
al iubirii și cuvintele pe care le rostea și care descriu, rând
pe rând, cele mai prețioase daruri oferite omului căzut:
- Iertarea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” (Matei
23:34);
- Mântuirea: „Adevărat îţi spun astăzi vei fi cu Mine în
rai” (Luca 23:43);
- Promisiunea nedespărțirii de urmași: A cunoscut
pentru câteva clipe despărțirea de Tatăl: „Dumnezeul Meu,
Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Marcu 15:34). Cât
timp a purtat povara păcatului lumii, Tatăl și-a întors Fața
de la El, însă știind durerea părăsirii a promis rămânerea
alături de noi în durerea sufletească a despărțirii, de aceea
ne-a promis la plecarea sa la cer: „Și iată că Eu sunt cu voi în
toate zilele până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20);
- Garant de potolire a setei spirituale: Domnului
nu i-a potolit nimeni setea în arșiță, dar El a promis: „Dacă
însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. Cine crede în
Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice
Scriptura” (Ioan 7:37,38);
- Înfrățire: „Femeie, iată fiul tău!”, „Iată mama ta!” (Ioan
19:26,27);
- Răspuns la rugăciune: „S-a sfârșit!” (Ioan 19:30).
Tatăl a acceptat jertfa Sa.
- Încredințarea eternă: „Tată, în mâinile Tale, Îmi
încredințez duhul!” (Luca 23:46).
Judecătorul a fost judecat, însă ce nu știau Ana,
Caiafa, Sinedriul, Irod, Pilat, preoții de seamă și poporul de
rând, le-a spus-o El, atunci când a zis: „...vă spun că de acum
încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii
lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului.” (Matei 26:64).
Orice ochi Îl va vedea când se va întoarce ca Judecător.
Evenimentul este la ușă. Toți aceștia și toți ceilalți dictatori,
persecutori și torționari, Îl vor vedea, dar nu pe cruce, căci
El va fi dreptul Judecător al celor morți și al celor vii, când
se vor prezenta în Fața Lui îngroziți. Întrebarea care se
ridică este de ce Satan l-a răstignit pe Mesia, dacă decizia
de a-L ucide a condus tocmai la înfrângerea lui? Răspunsul,
desigur, este în ideea că el a crezut că prin moarte Îl va
distruge pe Hristos și va anihila lucrarea Sa, neștiind că
tocmai prin moarte va fi biruit. De ce? Pentru că Dumnezeu
L-a înviat din morți. Fiind fără păcat, a primit puterea de a
anula puterea morții prin care Satan stăpânește pe fiecare
om. La revenirea Sa, celor înviați le va reda nemurirea:„Când
trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire,
şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se
va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită
de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este
boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:54,55).
7. Războiul din cer - Satan este aruncat pe pământ
Accesul lui în cer și puterea pe care o avea Satan era
prin legea morții și prin certificatele de deces pe care le
avea pentru fiecare credincios. Dar au fost anulate prin
moartea lui Hristos care a plătit și a achitat plata pentru
fiecare păcat prin sângele Său prețios – moneda aceptată
pentru plata păcatului (1 Petru 1:18,19). Totuși, persistă o
întrebare importantă a momentului: „Când a fost aruncat
Satan din cer?” Unii cercetători ai Bibliei plasează acest
eveniment în viitor. Trebuie menționat faptul că încă din
perioada în care se afla Domnul Isus pe pământ, a prevestit
aruncarea celui Rău din cer și a pronunțat judecarea sa: „în
ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia
este judecat” (Ioan 16:11). Tot Domnul Isus a menționat
de aruncarea lui din cer: „Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana
căzând ca un fulger din cer.” (Luca 10:18). Momentul
acestei judecăți este descris de Domnul Isus astfel: „Acum
are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii
acesteia va fi aruncat afară (Ioan 12:31). Când a avut loc
acest mare eveniment? Cu alte cuvinte, care a fost data sau
intervalul aproximativ de timp când s-a desfășurat acest
puternic și decisiv război al lumilor spirituale? La aceasă
întrebare ne răspunde apostolul Pavel: „A desbrăcat
domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii,
după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce (Coloseni
2:15). Domnul Isus spunea: „cum poate cineva să intre în
casa celui tare, şi să-i jefuiască gospodăria, dacă n-a legat
mai întâi pe cel tare? Numai atunci îi va jefui casa” (Matei
12:29). Capitolul 11 din profetul Daniel ne vorbește despre
dinastia decăzută a irodienilor care au condus Iudeea în
timpul lucrării terestre a lui Hristos. Următorul capitol,
ne dezvăluie eliberarea sufletelor din Șeol, eveniment
împlinit și descris de evanghelistul Matei. Acesta a avut
loc la moartea Domnului Isus: „mormintele s-au deschis şi
multe trupuri ale sfinţilor care muriseră, au înviat. Ei au ieşit
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
din morminte, după învierea Lui, au intrat în Sfânta cetate,
şi s-au arătat multora” (Matei 27:52,53). Este unul și același
eveniment cu războiul din cer, când Satan a fost aruncat
pe pământ. „Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui
s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat
şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în
cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul
şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat
pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.”
(Apocalipsa 12:7) Urmează o explozie de bucurie datorită
plecării celui Rău din cer (Apocalipsa 12:12). Parcă privim
lumea îngerească care izbucnește într-un extaz de bucurie
din ce în ce mai intensificată de amploarea evenimentului
și mai ales de situarea acestuia în timp: „Acum a venit
mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi
stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pîrîşul fraţilor noştri,
care zi şi noaptea îi pîra înaintea Dumnezeului nostru,
a fost aruncat jos” (Apocalipsa 12:10). Bucuria produsă
de victoria Mielului din cer este cel mai bine redată
în Apocalipsa capitolul 5. Cel mai mare cor al tuturor
timpurilor cuprinde cele patru făpturi vii și cei douăzeci și
patru de bătrâni. Ei se aruncă înaintea Mielului cu fața la
pământ, cântă și proclamă în această liturghie universală
vrednicia Mielului! Acestui cor i se alătură mulțimile uriașe
de îngeri, care subliniază încă odată această vrednicie,
într-o laudă în care laudă înșeptit atributele Sale: „Ei ziceau
cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să
primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea,
slava şi lauda!” (Apocalipsa 5:12). Armonia cerească crește,
deoarece se alătură toate făpturile care sunt sub cer, de
pe pământ, sub pământ, pe mare și tot ce se află în aceste
locuri. Se unesc într-un refren universal, proclamând:
„Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi ale Mielului
să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”
(Apocalipsa 5:13). Finalul imnului ceresc este rostit de cele
patru făpturi vii. Ele întregesc frumusețea și magnificul celui
mai grandios cor din toată istoria universului cunoscută
nouă, încheind opera cosmică printr-un triumfal: „Amin!”
Fie ca orice făptură din cer și de pe pământ să se
alăture acestei simfonii universale pentru a aduce un
prinos de laudă Mielului. Împreună cu cei douăzeci și patru
de bătrâni să ne aruncăm la pământ și să ne închinăm celui
ce este viu în vecii vecilor și care vine pe nori!
Simion Buzduga
15
 Experienţe
„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri,...şi urmaţi-le
credinţa!” (Evrei 13:7)
mărturie personală
(partea I)
M-am născut pe 22.10.1966, într-o familie de țărani
simpli (lucrau la C.A.P.) din vremea sovietică. Sunt cel mai
mic din familie (al patrulea). La vârsta de zece ani, am fost
bolnav de tuberculoză, în gradul cel mai avansat. În stadiul
în care era medicina atunci, mi s-a spus că unul dintr-o sută
ar avea șanse să scape cu mențiunea că și acel unul, exista
posibilitatea să rămână cu urmări (exista posibilitatea să
devii imobilizat la pat sau alte pericole). Având un bunic și o
bunică penticostali, ei s-au rugat Domnului, iar Duhul Sfânt
le-a vorbit (aceasta se întâmpla în anul 1976). Printr‑un
profet, Duhul Sfânt i-a vorbit bunicului meu astfel: „Ascultă
bărbatule! Te rogi pentru unul din fii tăi care este într-o
stare gravă, bolnav, ca Eu să am milă. Îți spun că am să mă
îndur de el, îl voi vindeca într-un scurt timp. La o vreme
hotărâtă de Mine, am să-l chem și am să-l fac copilul Meu
și după o altă vreme am să-L pun în slujba Mea și voi face o
lucrare cu el, în locul tău.” Bunicul meu dorise să facă ceva
pentru Domnul în localitatea noastră și nu a fost posibilitate
în Uniunea Sovietică. Astfel Dumnezeu i-a promis că
va continua prin mine, ce a început El. Ei participau la o
adunare din alt sat, deoarece la noi în sat, doar ei doi erau
credincioși. În repetate rânduri, Duhul Sfânt le-a descoperit
că va veni o vreme când Domnul va face o trezire spirituală
în localitatea noastră. Așa s-a și întâmplat. M-am vindecat.
Trebuia să aștept șase luni, pentru ca să mi se facă din nou
un control (medicii doreau să vadă dacă microbul mai este
în corp). La toate controalele care au urmat în anul acela și
în anii următori, nu s-a mai găsit nicio urmă a microbului.
Când aveam șaisprezece ani, împreună cu alți băieți
am mers la o petrecere. Înainte să plece băieții la armată, se
organizau asemenea petreceri. Cu ocazia unei asemenea
petreceri, așa de tare m-am îmbătat, că atunci când s-a
terminat petrecerea, afară era deja ziuă. Mie mi-a fost
rușine să mă duc așa acasă și l-am rugat pe un prieten
să mă scoată în afara satului ca să fiu cât mai departe de
oameni. Eram beat, dar totuși rușinea lucra. El mi-a propus
astfel: „Hai să mergem la iaz!”. Ne-am dus la lacul satului. Era
în luna mai, într-o duminică dimineața; mie mi-era somn și
am adormit. După o vreme am simțit că nu-mi ajunge aerul
și nu puteam respira. Când am sărit să fac câteva exerciții,
am simțit că ard. Aveam o temperatură (ca o arsură) în tot
corpul. Probabil datorită faptului că am stat pe pământul
rece și consumasem mult alcool, s-a întâmplat acest
fenomen, al fierbințelii. Voiam să mă răcoresc așa că, m-am
dezbrăcat și am sărit în apă. Am sărit nu departe de mal,
16 „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
dar când am ajuns în apă, am căzut deodată și m-au părăsit
toate puterile. Dar un bărbat pescuia pe mal cu un băiețel
de cinci ani. Respectivul om nu m-a observat deoarece
era concentrat la munca ce o făcea. Totuși băiețelul m-a
observat și i-a spus tatălui său. Nu știu cât timp a trecut, dat
tatăl s-a uitat și a observat ultimele unde de apă, generate
de căderea mea. Pornind de la acele unde, a calculat locul
căderii și m-a scos între viață și moarte. Am fost pus pe mal,
mi s-a făcut respirație artificială, iar în cele din urmă mi-am
revenit. M-am sculat și m-am dus acasă. În ziua următoare
mi s-au umflat ambii plămâni în mine, așa că atunci când
m-am sculat nu puteam respira bine. Așa că în acea zi de
luni în loc să mă duc la școală am înțeles că trebuie să mă
duc la punctul medical din localitatea noastră. Mama m-a
observat, mi-a zis că nu poate să mă însoțească deoarece
trebuia să plece la lucru la câmp, dar m-a sfătuit să pornesc
pe jos, deoarece sora mea de corp lucra la respectivul
cabinet. M-am pornit, am mers vreo trei sute de metri de
acasă, iar după ce am ajuns la un podeț, mi s-a întunecat în
fața ochilor și ca să nu cad în praful de pe drum, am făcut
un pas în lateral și am căzut pe iarbă. Acolo am văzut că
mor. S-a întunecat totul, iar ultimul lucru care a dispărut a
fost auzul. Mă vedeam în altă parte, dar unde eram nu știu
și nu mai țin minte bine. Însă fiind în neștiința aceea, mă
întrebam unde mă duc și am strigat către Dumnezeu (fără
gură, deoarece nu puteam vorbi). Apoi, am început să-mi
resimt mădularele și am început să aud. În acele momente
doi oameni treceau pe drum și vorbeau între ei că deși e
dimineață, eu sunt beat și stau în șanț. Mă acuzau că nu am
putut mă mă abțin. După glas, mi-am dat seama că unul
din cei doi este un vecin de-al meu. Totuși eu nu puteam să
fac nicio mișcare. Nici nu puteam respira, deoarece știam
că trebuie să fac ceva ca să pot respira. Dumnezeu a făcut
în așa fel încât, vecinul m-a recunoscut, a venit lângă mine,
m-a apucat de spate și m-a pus în șezut. Când m-a ridicat
de spate mi-a venit respirația. Am început să mă uit la ei,
ei la mine și mi-am revenit. Au chemat repede o mașină,
care m-a dus la cabinetul medical din sat. Fiind o mașină de
armată, m-a scuturat tot drumul, iar în acest mod plămânii
și-au revenit la loc. Cadrele medicale care erau de serviciu
m-au controlat. Deși eu doream să plec acasă, deoarece
mă simțeam bine, mi-au spus că nu e bine cu mine. Mi-au
spus că am pneumonie în două părți, plămânii s-au umflat
și funcționau doar la o capacitate de 40%. Am fost pus
în altă mașină și trimis la spital. La spital am fost internat

și mi se administrau în medie, treizeci de injecții pe zi
(zece dimineața, zece la amiază și zece seara). Aceasta s-a
întâmplat timp de zece zile. Am fost scos dintr-o stare, dar
am fost dus în alta. Am stat în spital treizeci de zile, după
care mi-am revenit.
După aceste evenimente, mă temeam că nu voi fi
înrolat în armată. Începând de la vârsta de șaisprezece
ani, ceilalți tineri de vârsta mea erau chemați la comisiile
medicale pentru a fi înscriși în vederea satisfacerii stagiului
militar. Eu nefiind chemat, m-am dus și le-am spus de ce nu
mă cheamă și pe mine. Mi-au studiat dosarul și m-au supus
testelor medicale specifice. Am fost găsit deplin sănătos
și am fost luat în evidențe. Am cerut să fiu luat în armată
deoarece atunci așa se considera că cine nu are stagiul
militar făcut nu poate fi considerat bărbat.
În armată s-a întâmplat că mi s-a furat baioneta.
Pedeapsa pentru pierderea baionetei consta în doi ani
de pușcărie. Am fost supus la tot felul de cercetări și
investigații. Eram așa de disperat că aproape îmi ieșeam
din minți. Părinții nu erau cu mine și prietenii parcă mă
părăsiseră. Mă gândeam să mă sinucid. Eram luat de un
ofițer la cercetări, iar după ce dădeam toate declarațiile
cerute, mă lua altul și mi se cerea să dau din nou declarații.
După aceea, comparau declarațiile și verificau să vadă dacă
a apărut un cuvânt în plus sau în minus. Am scris cum a
fost exact și ei totuși nu mă credeau. Într-o zi mi-au dat
liber. Nu mi-au încredințat nicio slujbă. M-au lăsat să mă
mai gândesc și să fac ce vreau. În acea zi nu am putut nici
să mănânc și nici să beau. În schimb mi-a venit un gând
care suna așa: „Tu ții minte că te-ai născut într-o familie de
necredincioși. Dar ai avut niște bunici credincioși. Uneori îi
vizitai și îi găseai rugându-se. Încearcă și te roagă.” Zici că
era cineva lângă mine care mă sfătuia. Nu știam exact unde
să mă rog. Aș fi vrut să găsesc un loc potrivit ca să mă pot
ruga cu adevărat. Chiar dacă uneori seara mă mai rugam
„Tatăl nostru” sub plapumă, acum îmi doream ceva mai de
profunzime. Am intrat după niște depozite. Acolo era un
loc între ele, unde noi soldații mai ascundeam câteodată
anumite lucruri. Acolo, am ridicat ochii spre cer și, pentru că
nu știam să mă rog, am zis: „Dumnezeule dacă totuși exiști
și vrei să mă ajuți în situația aceasta, te rog să mă ajuți. Îți
promit că dacă mă ajuți când vei avea o problemă am să Te
ajut și eu pe Tine.” După ce m-am rugat rugăciunea aceasta
am simțit o mângâiere, ca și când m-ar fi îmbrățișat cineva.
Parcă mi s-a luat toată greutatea. Când am ieșit de acolo
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
eram altul. Colegii m-au observat, deoarece până atunci
necazul prin care treceam se vedea și pe fața mea. M-au
văzut și ofițerii că sunt altul și mi-au spus: „Totuși tu poți să
ne dovedești sau nu?” Când am fost pus în fața lor, a venit
peste mine o îndrăzneală neobișnuită și le-am ținut ca o
cuvântare cu autoritate. Le-am spus: „Ce vreți să faceți cu
mine, aceea faceți! Dacă doriți să mă judecați, puteți să
o faceți! Dacă vreți să mă împușcați, puteți să o faceți! Eu
v-am spus tot adevărul! Dar voi nu vreți să mă credeți! Eu
am să vă fac unele probleme încât voi nu veți fi mulțumiți
de viața voastră!” Cumva, parcă am călcat peste eul lor.
Mă uitam în ochi la fiecare și nici măcar nu mai foloseam
titlul de „tovarăș” (cum se folosea atunci), ci vorbeam ca de
la egal la egal. Ei au rămas înmărmuriți și nu știau ce s-a
întâmplat cu mine. Au crezut că ori îmi ies din minți, ori
că spun adevărul. Atunci, cel care ocupa poziția cea mai
înaltă în acea unitate le-a zis tuturor: „Lăsați-l în pace!”. I-a
scos pe toți ceilalți afară și am rămas doar eu și el singur.
El mi-a zis: „Eu te iau sub apărarea mea! Va fi totul bine!
Acasă ești așteptat de mama, tata, poate de o fată etc.” Eu
i-am răspuns: „Nu mă așteaptă nimeni în afară de mama și
tata. Nu este dreptate pe pământul acesta. Mă gândesc că
sunteți și voi oameni ca și mine. Cât pot să vă dovedesc.
De o săptămână încerc și tot nu mă credeți! Ce să vă mai
spun?”. El mi-a răspuns: „Bine! Am văzut îndrăzneala ta și
mi-a plăcut! După eu voi da ordin, iar de astăzi înainte tu vei
fi cineva. Noi îți vom da altă baionetă și îți vom da o slujbă
mai mare.” Eu eram ostaș de rând. Peste două zile am fost
chemat și mi s-a spus că de atunci încolo voi ocupa poziția
de sergent și că voi fi peste doisprezece oameni. Din acea
zi m-am ocupat de soldați și îi învățam să conducă mașini.
Într-adevăr când avusesem examenul de probă, cu ajutorul
lui Dumnezeu, reușisem să evit un posibil accident. În
urma acelei întâmplări, am fost pus în față la toată unitatea
și am fost lăudat. Din acest motiv eram un fel de instructor
pentru tinerii șoferi care erau înrolați (la fiecare șase luni
venea o serie nouă).
După ce am venit din armată m-am căsătorit și am
început să-mi trăiesc viața ca oamenii de pe pământ. La
un moment dat, eram cu casa în construcție, aveam doi
copii și m-am angajat ca fochist la școala din localitate.
Mă duceam seara la muncă. Toată noaptea aveam grijă ca
focul să nu se stingă. Dimineața după ce începeau copiii
școala, mă duceam la tatăl meu care locuia lângă școală,
mâncam și mă odihneam puțin. Apoi mă reîntorceam
și mai puneam pe foc cât copiii mai erau la școală. Seara
următoare o luam de la capăt. Fiind fochist aveam toate
cheile la dispoziție. Deoarece programul era de așa natură
că aveam și timp liber, câteodată nu mai știam ce să fac.
Mai umblam prin școală și căutam cărți ca să citesc. La
un moment dat i-am cerut ceva de citit tatălui meu.
Deoarece avea albine, mi-a recomandat să citesc și să
mă documentez în și despre domeniul acesta. În timp ce
citeam am observat că tot ce citeam rețineam. M-ai târziu
am înțeles că și prin acest detaliu Dumnezeu mă pregătea
pentru ceea ce urma. După ce am terminat de citit acele
cărți, am început în paralel cu ceea ce lucram să mă ocup
și de albine. Deoarece mai doream și alte cărți, am văzut
în casa lui o carte groasă. După ce am luat-o în mâini și
17
(continuare în pagina următoare)
 Experienţe
„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri,...şi urmaţi-le
credinţa!” (Evrei 13:7)
l-am întrebat mi s-a spus că aceea e Biblia. Deoarece mi
se părea că e prea mult, l-am întrebat pe tata dacă are
ceva asemănător cu Biblia. Deoarece avusese tată pocăit,
el avea habar de cele duhovnicești. Mi-a spus: „Am Noul
Testament”. Când l-am pus în buzunar, se potrivea la fix, așa
că l-am luat să-l citesc. Mergând la servici, îl luam cu mine.
De obicei, puneam între cinci și zece lopeți de cărbuni în
cuptoare, după care citeam. Într-o seară m-am apucat de
citit și am citit în întregime una din Evanghelii. Era așa de
interesant pentru mine încât atunci când am terminat era
aproape ora 06:00, iar la ora 08:30, trebuiau să vină copiii la
școală. Când am privit termometrele, temperatura apei se
apropia de 0 °C, iar afară era un frig de aproximativ -10 °C.
În momentele acelea, când am conștientizat că m-am luat
cu cititul și am uitat de foc, parcă ca o putere a venit peste
mine și parcă cineva mi-a zis: „Pornește repede focul!”.
Deoarece în subsolul acela unde se găseau cuptoarele
nu mai erau cărbuni, ci doar afară, am aruncat cărbuni la
subsol pe geam, după care am pornit ambele cuptoare.
Am pornit pompele la maxim. În jur de ora 07:00, m-am
dus în școală și am constatat că era frig (doar caloriferele
se încălziseră). Mă temeam să nu înghețe florile din sălile
de curs. În acele momente am spus: „Domne fă ce vrei Tu!”.
M-am întors la locul unde erau cuptoarele și am continuat
să pun pe foc și să mă îngrijorez de situația creată. Deodată
aud că cineva mă strigă. Era directorul școlii. Mi-a spus:
„Nu mai pune pe foc, deoarece nu este aer în școală. Tu
știi ce căldură mare este. Ce-i cu tine! N-a fost de când e
școala aceasta așa cald!” M-am dus sus în clase și când am
intrat, valul de căldură m-a lovit în față. Am constatat că
așa cum era în locația unde erau cuptoarele așa era și în
sălile de curs. În timp de două ore, Dumnezeu a făcut ca
temperatura din săli să se ridice.
Am citit Noul Testatment până la finalul Evangheliei
după Ioan și n-am mai putut citi, deoarece s-a terminat
sezonul rece și nu a mai fost nevoie să fac focul la școală.
Datorită activităților de zi cu zi, nu am mai citit ca înainte.
Mai citeam câte puțin câteodată, deoarece eram curios ce
urmează mai departe. Am ajuns să citesc până la pasajul
care vorbește de coborârea Duhului Sfânt. Nu-mi era clar
cu ce se scria acolo.
Peste câteva luni, o persoană din localitate m-a
informat că exista posibilitatea să lucrez pe o combină în
țara vecină. Am fost informat că au mult de lucru în acea
zonă și nu au forță de muncă. Mi s-a mai spus că mai trebuie
să-mi iau câțiva prieteni cu mine, deoarece e necesar să fim
mai mulți. Deoarece mie nu-mi venea să cred spusele lui,
m-a invitat la el în acea seară și mi-a promis că voi discuta
personal la telefon cu cel care are nevoie de oameni la lucru.
Așa s-a și întâmplat. În acea seară am discutat la telefon cu
președintele acelei asociații și mi s-a spus care va fi plata
și recompensa pentru munca ce o vom depune (mi s-a
promis inclusiv produse agricole). Eu l-am înrebat dacă
sunt povești sau realitate. Mi s-a răspuns că e așa după cum
s-a promis. Era în anul 1993, când granițele între noi și țara
respectivă începeau să se întărească, iar eu mă gândeam că
18
va fi dificil să aducem în țara noastră produsele respective.
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Aceea persoană mi-a spus că-mi va pune la dispoziție
mașini de mare tonaj cât și actele necesare, liniștindu-
mă. Pentru început, ne-am dus și timp de o săptămână
am reparat și pregătit utilajele agricole care aveam să le
folosim în recoltarea produselor. Am întocmit contractele
necesare, ne-am întors acasă, urmând să fim rechemați
când începea culesul. Când a sosit perioada recoltei, ne-am
dus la lucru. De data aceasta mi-am luat și Noul Testament
cu mine. Lucram cu un vecin, mai în vârstă și ne înțelegeam
foarte bine. Câmpul pe care noi treieram era foarte întins.
Deoarece lucram doi oameni pe combină, ne-am înțeles ca
fiecare să facă pe rând câte o brazdă (terenul era lung de
un kilometru). După ce mi-am făcut brazda mea și a venit
rândul colegului meu, eu mi-am scos Noul Testament și am
început să citesc. Deoarece erau foarte multe terenuri de
treierat, la un moment dat colegul meu, când m-a văzut că
nu-mi iau ochii din carte mi-a propus să accept să-mi facă
el și tura mea cu condiția ca eu să citesc și să-i povestesc
seara și lui ce am citit. Pentru ele era mai convenabil să
muncească decât să aștepte până îi vine rândul. Eu citeam
din Noul Testament, iar seara veneam și-i spuneam ce am
citit. Deoarece ascultau și ceilalți, se încingeau tot felul de
dezbateri. O parte din ei nu credeau, spunându-mi că e
imposibil să fie adevărat. Acolo mai erau câțiva bărbați
dintr-o localitate unde erau și pocăiți. Respectivii mi-au
spus și m-au întrebat: „Este interesant ce spui tu. Să știi că
la noi în sat sunt unii care au o asemenea credință. Tu ce
credință ai?” Le-am spus că nu am nicio credință. Ei totuși
m-au întrebat dacă sunt penticostal, baptist sau martor al
lui Iehova. Eu nici măcar nu știam de aceste denumiri. Le-am
spus că nu aparțin niciunei denominațiuni, dar că sunt un
om care citește în Noul Testament. După ce am terminat de
citit tot Noul Testament, m-am hotărât să mă pocăiesc. Am
înțeles că ziua de mâine nu este a mea și acolo unde eram
pe câmp, m-am pus în genunchi și am strigat către ceruri
așa: „Doamne, dacă exiști, te rog să mă ierți! Intră în inima
mea! Schimbă-mi viața! Fă-mă alt om!” După ce m-am rugat
am simțit că Dumnezeu m-a iertat. Totuși mă frământam
deoarece nu știam cum să trăiesc mai departe. M-am adresat
lui Dumnezeu și L-am rugat să mă învețe. În mintea mea, am
înțeles că trebuie să fac o schimbare. Am înțeles că trebuie să
nu mai vorbesc ca mai înainte și să nu mai fac anumite fapte
rele, care până atunci le comisesem. Seara când m-am dus la
locul unde dormeam, le-am spus colegilor că am decis să-mi
schimb viața. Unii au râs, alții au rămas surprinși. Le-am mai
spus că din gura mea nu v-a mai ieși nicio înjurătură, vreun
cuvânt porcos, bârfă sau vreo prostie. De asemenea, le-am
spus că nu voi mai bea cu ei și nu voi mai juca cărți. Mi-am
cerut iertare de la fiecare în parte, fiind gata să repar orice
greșeală. Mi-am cerut iertare inclusiv de la colegul meu de
utilaj, reamintindu-i de un moment în care l-am jignit prin
vorbele mele, regretându-mi faptele comise. Bineînțeles
că el a început să plângă, iar ceilalți au rămas șocați. Unul
mai guraliv, mi-a amintit că am țuică la mine în bagaj și că
aceasta nu se potrivește cu schimbarea de care vorbisem.
I-am mulțumit că mi-a adus aminte, am luat sticla respectivă
și îndepărtându-i capacul am început să o golesc afară. Unii

„Mai sunt
din ei au venit din urmă, mi-au prins mâinile la spate și nu
mi-au luat-o ei, considerând că nu merită să fie aruncată. Ca
să-și bată joc, au hotărât să bea ce a mai rămas în cinstea
faptului că eu mi-am schimbat credința. Așa că în timp ce
consumau acea băutură au început să-mi ureze de bine.
Au folosit cuvinte prin care ei îmi doreau să mă pot ținea
de calea pe care apucasem. Bineînțeles că i-am înfruntat,
spunându-le că nu e corect să amestecăm lucrurile și că nu
primesc urările lor. Când am terminat treburile, ne-au spus
să ne întoarcem acasă, urmând ca după două luni să ni se
dea ceea ce ni s-a promis.
Când am venit acasă eram alt om. Soția parcă nu mă
mai cunoștea. Dacă înainte mă certam, acum răspundeam
blând și liniștit. Dacă până atunci nu acceptam să mă întrebe
orice, am început să-i răspund la întrebări. M-a întrebat dacă
sunt bolnav, iar eu i-am răspuns că totul e în ordine. În cele
din urmă i-am spus că L-am primit pe Dumnezeu în inima
mea, cu toate că nu înțelegea despre ce este vorba. La un
moment dat ea a observat că eu seara mă retrag într-o
cameră de la etaj. Când m-a întrebat i-am răspuns că mă duc
acolo ca să mă rog. M-a rugat să o iau și pe ea și așa am făcut.
După o vreme am început să ne rugăm regulat, cu toate că
ea câteodată asculta ce mă rog eu.
Când s-au împlinit cele două luni, ne-am dus în
țara vecină să primim produsele promise. Prietenii mei
se îndoiau că vor putea trece frontiera cu respectivele
produse. Eu le-am spus că m-am rugat Domnului, am pus
un semn înaintea lui Dumnezeu și am convingerea că
tot ce ni s-a promis vom primi și vom putea aduce acasă.
Mi‑am luat când am plecat de acasă câtăva miere și alte
câteva produse specifice zonei noastre. Când am ajuns
și am intrat în birourile lor, ni se părea că situația nu este
foarte bună. Când am discutat cu persoana responsabilă,
ni s-a spus că a doua ni se va da ce ni s-a promis. Am
dormit în acea noapte la niște familii din localitate. A doua
zi dimineața m-am rugat și am zis: „Doamne mustră toate
duhurile necurate și depărtează orice piedică. Dacă ne vei
netezi calea să ajungem cu tot acasă, eu vreau să mă încred
în Tine și mai tare!” Când au socotit ce ni se cuvea, nu
încăpeu într-un camion, ci doar în două. Cu toate că erau
ezitanți, ne-au dat ce ni se cuvenea. La vamă, de asemenea,
Dumnezeu ne-a ajutat să trecem cu bine (cu toate că nu le-
am dat nimic). Am adus totul acasă. Prietenii mei au văzut
că numai Dumnezeu a fost de partea noastră. Astfel mi-a
mers vestea în sat că sunt alt om, cu toate că nu eram încă
pocăit în adevăratul sens al cuvântului.
Undeva după începutul anului următor, m-am întâlnit
cu o rudă din altă localitate care era pocăit. Respectivul
a început să-mi predice și să-mi spună că trebuie să mă
pocăiesc. Eu i-am spus că sunt pocăit. El m-a întrebat:
„Unde mergi la biserică?”. I-am spus că încă n-am biserică
și i-am spus cum m-am pocăit și cum am citit din Noul
Testament. I-am mai spus că mă rog lui Dumnezeu și El
îmi va deschide ochii unde să mă duc la o biserică. În acel
timp, eram vizitat de diferite persoane aparținând unor
denominațiuni religioase. Fiecare mă îndemna să merg la
ei. De data aceasta, când am fost chemat de această rudă
la adunare, eu le-am cerut să vină ei la noi. Mi-a promis că
va veni. Într-o seară au venit cu o mașină de cărat marfă.
Era într-o joi seara. Când au dat prelata la o parte în spate
erau vreo douăzeci de tineri care cântau, având cu ei și
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Carte în serial
multe lucruri pe care le-a făcut Isus...”
instrumente. Ei au observat că nu încap(Ioan în casa mea (casa
21:25a)
nu era încă gata). Le-am propus să mergem la tatăl meu.
Înainte de acest eveniment eu discutasem cu mama mea,
iar ea mi-a spus că nu voi putea ținea această cale. Se
gândea ca nu cumva soția să se despartă de mine sau că
voi avea alte necazuri și mă sfătuia să mai amân. Mi-a spus
că și ea vrea să se pocăiască, dar încă nu considera că e
prilejul potrivit. Se scuza cu faptul că Dumnezeu vede că
nu se poate pocăi. Eu i-am spus: „Chiar dacă voi fi singurul
pocăit din sat, tot nu voi renunța! Eu vreau să ajung acolo
și să biruiesc.” Atunci ea mi-a spus astfel: „Dumnezeu să
te ajute!”. Când am ajuns la ei cu fratele care mă vizita,
i-am spus scopul vizitei. Era aproximativ ora 17:30. Le-am
explicat că vrem să facem o slujire acolo. Nu am știut să
le explic ce fel de slujire va fi. Le-am spus doar atât ce mi
s-a spus și mie (era pentru prima dată). Tinerii au intrat
în casă și au început să cânte. S-a făcut o liniște totală.
Fratele care venise mi-a zis să mai chemăm pe alții. În
câteva minute am chemat pe toți din zona noastră (vreo
douăsprezece case). Le spuneam atât: „Lăsați tot și veniți
la tatăl meu, deoarece acolo veți vedea ceva deosebit!” Cu
toate că cereau explicații suplimentare, le-am spus: „Veniți
și veți vedea!”. M-am dus și în alte zone ale localității și
i-am invitat și pe aceia. Fratele s-a oferit să mă ducă cu
mașina să aducem o rudă care se deplasa mai greu. În
acest mod s-a umplut casa. Cu toții stăteau în picioare
ca să poată încăpea. S-au strâns în jur de treizeci și cinci
de oameni. S-a făcut o rugăciune, s-a citit, s-a predicat și
au cântat. La urmă au întrebat: „Doriți să ne mai întâlnim
în felul acesta?” Bineînțeles că majoritatea au spus că da.
Ne-au întrebat când ar fi bine să ne mai întâlnim, iar până
la urmă s-a stabilit să vină joia următoare. Pentru mai
mult timp, în fiecare joi veneau la noi. Din acest motiv,
noi și astăzi avem slujbă joi seara la adunare. Data viitoare
când au venit, au fost mai mulți oameni necredincioși. La
urmă au făcut chemare la pocăință. Inima a început să-
mi bată cu putere. Deși mă simțeam pocăit, îmi doream
ceva mai mult. Parcă simțeam că ceva mă mai ține. Așa că
în acea seară, eu am spus că vreau să mă pocăiesc și am
ieșit în față. Mi s-a spus să mă rog Domnului. Am căzut în
genunchi, am ridicat mâinile în sus și am început să mă
rog: „Doamne iartă-mă de tot trecutul meu ...” M-am rugat
vreo șapte, opt minute. Frații mi-au spus mai târziu (eu
nu-mi aduc aminte) că era ca o luptă. Spuneam ceva de
genul: „Satano pleacă de la mine! Mergi de la viața mea!”.
Mă rugam plângând. Bineînțeles că și ceilalți plângeau. Nu
s-a mai predat nimeni, în acea seară. De obicei, adunările
începeau în jur de ora 18:00 și durau până în jurul orei
23:00 sau 24:00. Oamenii erau foarte doritori. În altă joi
s-au predat Domnului tatăl meu și mama mea. Soția mea
s-a predat în vara aceluiași an, la deschiderea casei de
rugăciune din altă localitate. În ziua aceea am mers acasă
fericiți. Frații au continuat să vină la noi în localitate câțiva
ani. La un moment dat au început să vină și duminica. În
29.07.1995 am primit botezul în apă, iar tot în anul acela,
toamna, am primit botezul cu Duhul Sfânt.
(va urma)
M.A.
19
Carte în serial

Capitolul 10. Probleme duhovnicești

Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! (Psalmi 1:2)

Zăpada pufoasă a acoperit grădina Molokan cu o minunată haină albă. Atât merii cât și plopii stăteau
ca o pădure de argint strălucind în razele soarelui de iarnă. Era luna decembrie a anului 1928. Leova se
grăbea. Astăzi era invitat la Valea Alekseeva. La ea va fi intâlnire într-un cerc îngust de prieteni. Leova știa
despre asta, deoarece până atunci nu-l mai invitase nimeni. Toți îl tratau ca pe unul mai tânăr. Iar cei care
conduceau tineretul erau mult mai în vârstă decât el.
Iar acum, faptul că a fost invitat împreună cu Petea Fomin, Vitea Orlov și alții, îl bucura. Dorea ca mai
mult să facă pentru Domnul și să lucreze ca acești frați și surori. Desigur, el nu dorea să conducă sau să fie în
fruntea întregului tineret, el doar dorea să fie folositor și să facă mai bine lucrarea încredințată.
A bătut la ușă. A deschis Tosea, sora lui Vitea Orlov și prietenă apropiată a gazdei.
— А, Leova, intră, intră! Prieteni, Leova a venit! a strigat ea.
Leova a intrat într-o cameră nu prea mare, dar luminoasă. Oaspeții ședeau la masă. De el s-a apropiat
Valea și, tușind a început să-l ajute să se dezbrace.
— Prieteni, a spus Petea Fomin, eu sunt bucuros că astăzi în mijlocul nostru va fi și Leova.
L-au așezat la masă. Tosea a început sa servească cu ceai, prăjituri și unt.
— S-ar fi putut și fără toate acestea, – a spus Leova ezitant. La urma urmei, ne-am adunat pentru
mâncare duhovnicească, nu pentru fizică.
— Colea Ivanov a zâmbit indulgent, aruncând o privire spre Leova și prietenos a spus:
— Tu, Leova, nu ne judeca. Una pe alta nu se încurcă. Avraam întâi hrănea oaspeții, iar apoi stăteau de
vorbă. Sunt student, am venit direct de la institut și, sincer, nu sunt împotriva să servesc o ceașcă de ceai
fierbinte.
— Tu, Leova, ești nou printre noi, a spus Valea. În această încăpere se adunau credincioșii din Samara,
membri ai cercului creștin studențesc, în care l-am cunoscut pe Domnul. Eram toți ca o familie și întotdeauna
ne serveam unii pe alții cu ce aveam. Iar apoi când cercul a fost interzis, m-am alăturat comunei, iar tineretul
a început să mă viziteze, îndeosebi care conduc lucrarea, și s- a păstrat acest obicei – de a ne servi unul pe
altul. Toamna ne servim cu mere sau altceva, iar iarna cu ceai.
— Să nu crezi, Leova, a spus Vitea, că cumva ne separăm de tineret. Dar pentru ca totul să fie așa cum
ar trebui să fie și la timpul potrivit, este necesar ca cineva să conducă tineretul. Desigur, acest lucru nu este
făcut de un frate sau de o soră, ci de noi, mai maturi. Ne adunăm ca să discutăm viața noastră duhovnicească,
să elaborăm un plan clar de acțiune în slujba Domnului. Iar apoi trasmitem tuturor tinerilor, ca fiecare să-și
facă lucarea sa.
...
Colea Ivanov le-a mărturisit, că l-a chemat directorul facultății și au discutat despre credință.
— El mi-a zis direct că munca de pedagog și religia mea nu sunt compatabile, povestea Colea. Eu în
chip și fel am încercat să-i dovedesc că un pedagog creștin e cel mai bun pedagog. Dar toate dovezile mele,
că suntem cinstiți, că tindem spre o viață mai bună, că sincer dorim să facem din copiii noștri niște oameni
mai buni și niște cetățeni buni, nu au dus la nimic. El repeta unul și acelaș lucru: «Viziunea umanistă nu e
compatibilă cu cea religioasă. Tu ca un pedagog creștin, doar vei chinui copiii». Eu n-am rezistat și temerar
i-am zis că nu înțelege nimic. I-am spus contrariul, că viața fără Dumnezeu și fără ideale divine chinuie copiii.
El s-a încruntat și a spus că pentru mine e mai bine să fac o cerere de retragere și să renunț la facultate.
— Și ce vrei să faci? a întrebat Valea Alexeeva, privind la Colea întrebător. Ea nu reușise să aibă studii
superioare, iar de aceea se bucura că tineretul creștin are posibilitatea să învețe. De asemenea, îi îndrăgea
pe tinerii creștini studenți, pentru că prin ei ea a cunoscut adevărul.
— Mă gândesc să învăț până la sfârșit, a răspuns Colea, și sunt conștient de faptul că chemarea mea de
la Dumnezeu este să fiu învățător.
— Da, prieteni, îngândurat a continuat Petea Fomin, netezându-și fruntea lată. Ce ne așteaptă
mai departe? Noi puțin vorbim despre cât a suferit Hristos și primii creștini și cred că nu suntem gata de
suferință.
În bezna lui Irod – Iurii Sergheevici Graciov; traducere de Veaceslav Croitoru

Adresa la care ne puteţi contacta pentru abonamente,

răspunsuri la întrebări, articole, sugestii, reclamaţii este:
Revista „Dragoste pentru Adevăr”
Calea Aurel Vlaicu, Nr. 121-125, Arad, cod 310365, România,
www.dragostepentruadevar.ro
e-mail: dragoste_adevar@yahoo.com
Mobil: 0740 437777, 0746 046080