Comoara veșniciei mele

Cuprins
Ce este omul? Stea rătăcitoare.
Dar Dumnezeu? Luceafărul din zori.
Cine sunt eu? O umbră trecătoare.
Dar Domnul? Soare-n veci neschimbător! 3 Editorial
Tăcerea... soluție sau compromis – Editorii
Tu eşti Lumina gloriei divine
Şi Templul frumuseţilor cereşti;
Ești Cel ce-ai fost și ieri, și azi, şi vine:
O, Doamne sfinte, cât de mare eşti!
4 Cunoștință și pricepere pentru cei tineri
Administratori ai resurselor primite –
Iosif Anca jr.
Ce este omul? Rob al neputinţei.
Cine eşti Tu? Izvor de nepătruns.
Cine sunt eu? Un sclav al necredinţei; 6 Familia, cuibul credinței

Tu, Pomul Vieţii – rai în Rai ascuns. Demolatori sau constructori? –

Eşti deopotrivă Rob şi Libertate:
Peste Abis ai aruncat un pod,
S-audă toţi cum inima Îţi bate
Pe crucea dintre Paradis şi glod.
Daniel Grigoriciuc
8 Doctrine biblice
Isus biruitor în pustie. Confruntarea directă
dintre Hristos și Satan – Simion Buzduga

Cine sunt eu? Un abur în ţărână.

Ce îmi eşti Tu? Şi Cer, şi Curcubeu.
10 Sfaturi pentru o viețuire corectă

Izvoarele dorințelor și gustul apelor lor –

Pe Golgota am fost luat de mână Iosif Anca
De Domnul meu și Dumnezeul meu!

Tu eşti Comoara veşniciei mele,

12 Cuvânt pentru slujitori

„Corectitudinea politică” și Biserica

Eşti Scutul, Stânca, Ajutorul meu… Domnului Isus – Ioan Dobra
Pentru-a putea păcatele să-mi spele,
Ai coborât la mine, Dumnezeu!
16 Experiențe
O, Doamne mare, eu sunt omul mic; Lucrări realizate de Domnul
Și Tu eşti totul, eu nu sunt nimic…
În rugăciune, îmi spune inima:
„Fiu preaiubit! Tu cauți Faţa Mea!”
19 Carte în serial

Fănel & Cristina Şuteu Cercetarea Cuvântului – Iurii Sergheevici

Graciov; traducere de Veaceslav Croitoru

Fondurile necesare editării şi distribuirii re-

vistei „Dragoste pentru Adevăr”, se constituie din
donaţii din ţară şi străinătate. Cei care doresc să
sprijine această lucrare pot depune bani în contul
Asociaţiei Creştine de caritate Gosen, deschis
la BCR Arad, având codul IBAN: RO 62RNCB 0015
0303 1877 0001.
Vă mulţumim în Numele Domnului Isus!
Colectivul redacţiei

ISSN: 1841-1185
 Editorial
„Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca să-l
înalţe spre biruinţa adevărului” (Psalmul 60:4)

Tăcerea...
soluție sau compromis
Tăcerea e și bună, e și rea; depinde de contextul urma sfatului lui Mardoheu (Estera 2:10). Se pare că și
și modul în care o folosim. În anumite situații, Sfânta Saul a procedat la fel de corect, când nu i-a spus unchiului
Scriptură laudă tăcerea. De exemplu, prin tăcere evităm său toate detaliile privind vizita sa la Samuel. Dacă ar fi
multe păcate. „Cine vorbeşte mult nu se poate să nu destăinuit totul, probabil cursul evenimentelor referitoare
păcătuiască, dar cel ce-şi ţine buzele, este un om chibzuit.” la alegerea sa ca împărat, ar fi putut suferi unele modificări
(Proverbe 10:19). De asemenea, păzirea limbii duce la (1 Samuel 10:16).
protecția sufletului nostru. „Cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte Se recomandă tăcerea și atunci când trebuie
sufletul; cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui.” să judecăm, să cântărim sau ni se cere să ne dăm cu
(Proverbe 13:3). Ce ciudată asociere pentru unii! Totuși, părerea. Situațiile care nu intră în sfera noastră de atribuții,
experiențe zilnice dovedesc din plin aceasta. pe care nu le cunoaștem și care comportă una sau mai
Practic vorbind, tăcerea este o soluție când vine multe necunoscute, să le lăsăm în seama celor chemați și
vorba de scandaluri sau momente de ceartă. Iacov ne a lui Dumnezeu. Deoarece suntem limitați, ni se cere să nu
recomanda ca orice om să fie „grabnic la ascultare, încet judecăm nimic înainte de vreme, lăsând aceasta în seama
la vorbire, zăbavnic la mânie” (Iacov 1:19). Ce legătură lui Dumnezeu care e în stare să o facă (1 Corinteni 4:5). Se
evidentă între o vorbire cumpătată și potolirea stărilor prea poate să repetăm istoria prietenilor lui Iov, care, dacă
de mânie! Suntem conștienți cu toții că dacă „fierul ascute tăceau, dovedeau înțelepciune (Iov 13:5).
fierul, tot aşa şi omul aţâţă mânia altui om” (Proverbe 27:17) Nu întotdeauna tăcerea
și că atunci „când nu mai este niciun clevetitor, cearta se este recomandată de Sfânta
potoleşte” (Proverbe 26:20). Scriptură. În anumite situații
Și momentele în care avem parte de satisfacții este categoric considerată în cadrul
pământești sunt la fel de periculoase. Mulţi au regretat mai un păcat. De exemplu,
târziu că s-au pripit în anumite promisiuni sau hotărâri, în cadrul relațiilor din relațiilor din
ca Irod (Matei 14:9). În general, noi trebuie să fim atenți familie se recomandă
la laudele altora, dar și la anumite invitații sau favoruri comunicarea. Părinții familie se
deoarece în spatele acestor„bucurii”, se pot ascunde capcane trebuie să vorbească copiilor,
nebănuite (Marcu 12:13-15; Proverbe 23:1-8). iar soții își consolidează recomandă
În general, momentele de ispită pot fi biruite prin relația prin cuvinte. Noi
„nedeschiderea gurii” (Psalmul 39:1). Când nu înțelegem ca frați suntem încurajați comunicarea
planurile lui Dumnezeu și voia Lui, este bine să să vorbim între noi „cu
așteptăm „în tăcere” răspunsul (Plângerile lui Ieremia psalmi, cu cântări de laudă
3:26). Prea multa noastră vorbă, în asemenea momente, şi cu cântări duhovniceşti”,
poate produce regrete mai târziu, deoarece, odată cu cântând și aducând din toată inima laudă Domnului
trecerea timpului, avem șanse să înțelegem mai bine (Efeseni 5:19). De asemenea, relația cu Dumnezeu se
planurile lui Dumnezeu, să folosim tăcerea prin credință, bazează pe comunicarea noastră cu El. Cantitativ vorbind,
convinși fiind că Dumnezeu nu greșește. nu avem interdicții în a vorbi lui Dumnezeu.
La fel de necesară este tăcerea și când vine vorba să
povestim altora evenimente și situații care trebuie să
rămână confidențiale. Estera, prin faptul că și-a ascuns (continuare în pagina 5)
originea, a dat dovadă de precauție. A procedat așa în
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
3
 Cunoștință și pricepere pentru cei tineri
„să dea celor neîncercați agerime de minte, tânărului
cunoștință și chibzuință” (Proverbe 1:4)
administratori
ai resurselor primite
Dumnezeu ne-a binecuvântat și ne-a dat resurse
multiple. De la timp, sănătate, condiții materiale și sociale,
la resurse de natură duhovnicească, precum Sfânta
Scriptură, mesaje profetice, pilde vii și altele. Pentru a
putea împlini scopurile și planul lui Dumnezeu cu privire
la fiecare, e necesar să identificăm aceste resurse și să le
valorificăm în mod adecvat. Atât neidentificarea, cât și
lipsa interesului de a le gestiona corect, vor conduce la
irosirea lor, iar într-o zi va trebui să răspundem în fața lui
Dumnezeu deoarece nu am fost credincioși cu lucrurile
care ne-au fost încredințate.
Cu mici excepții, aceste valori care vin de la Dumnezeu
ne sunt date tuturor. De asemenea, să nu uităm că impactul
lor asupra vieții și asupra lucrării la care Dumnezeu ne
cheamă e enorm. Din acest motiv, să ne preocupe suficient
de mult analiza acestora.
Timpul
Timpul pe pământ ne-a fost dat ca să adunăm și să
dobândim valori care nu au de-a face cu trecerea acestuia.
Ce tragic că unii nu au înțeles adevărul acesta! A uitat
bogatul din pildă că nu se rezumă totul la viața aceasta.
Mai grav, a uitat că modul în care folosim timpul și celelalte
resurse se întoarce în favoarea sau împotriva noastră în viața
de dincolo (Luca 16:19-31). Din acest motiv, când Domnul
Isus a cerut să lăsăm totul, ne-a avertizat că orice „lăsare”
are repercusiuni în viața eternă (Matei 19:28). Așadar,
accentul nu trebuie să cadă pe „lăsare”, ci mai degrabă pe
ceea ce primim dincolo, pentru a practica aceste „pierderi”
cu bucurie. Tot Domnul Isus avertiza că vom avea parte de
întristări și necazuri. Partea frumoasă este că nu se rezumă
totul aici. Cu cât aceste dureri ne „strivesc” mai tare, cu atât
bucuria eternă va fi mai puternică (2 Corinteni 4:16-18).
Pentru a proceda corect, noi trebuie să facem distincția
clară între „cele de sus” (lumea de dincolo) și „cele de jos”
(lumea de aici). Valorile cultivate pe pământ diferă de
valorile lui Dumnezeu, care apreciază umilința, dezbrăcarea
de sine, răbdarea; pe când lumea încurajează imoralitatea,
desconsiderarea lui Dumnezeu și libertatea sinelui.
1 Conștiența limitelor
Un prim adevăr care ne poate fi de folos este
conștiența că timpul oferit nouă cunoaște limite. Și Satan
știe că vremea în care poate să înșele oamenii este limitată
4
(Apocalipsa 12:12). Din acest motiv, Biblia spune că este
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
cuprins de „o mânie mare”. Dorința lui Satan e să uităm de
limite și să acceptăm ideea că „toate rămân aşa cum erau de
la începutul zidirii” (2 Petru 3:4-7), uitând că tocmai această
concepție ne face iresponsabili cu timpul acordat. Într-
adevăr, Eclesiastul menționa că pe pământ avem de-a face
cu o serie de evenimente care se repetă (o mișcare ciclică)
și care nu cunoaște sfârșitul (Eclesiastul 1:4-7). Totuși, acest
adevăr este valabil doar în parte deoarece, într-o zi aceste
„repetiții” interminabile se vor finaliza. Probabil, în aceeași
capcană, a uitării limitelor, au căzut cei despre care spunea
Domnul Isus că „mâncau şi beau, se însurau şi se măritau...
și n-au știut nimic” până când a fost prea târziu (Matei
24:38,39). E aceeași idee a uitării faptului că suntem limitați,
iar vremea în care te poți pregăti și aduna adevăratele
comori este limitată.
Gustul amar al „prea târziului” aveau să-l „guste” și
locuitorii Ierusalimului când Domnul le spunea că nu mai pot
face nimic, deoarece n-au înțeles că vremea cercetării cunoaște
limite (Luca 19:42-44). Ce bine, totuși, că unii ca Zacheu sau ca
Petru și Ioan au valorificat momentul cercetării lor!
Conștiența faptului că totul cunoaște limite este o
încurajare pentru noi când trecem prin momente grele. Petru
încuraja destinatarii epistolei sale, spunând că încercarea
cunoaște și ea limite (1 Petru 1:6; 5:10). Nici robia evreilor
în Egipt nu a durat o veșnicie. Ștefan menționează că, la un
moment dat, venise vremea ca făgăduința făcută lui Avraam
să se împlinească, punându-se astfel punct robiei lor.
Având în vedere că bunurile noastre materiale le
deținem pentru o vreme, Dumnezeu ne sfătuiește să
procedăm cu ele de așa manieră, ca atunci când vom muri
„să fim primiți în corturile veșnice” (Luca 16:9). Consider că
e o dovadă de înțelepciune să privești „strălucirea acestei
lumi” prin prisma vremelniciei ei!
2 Așezarea și conștientizarea priorităților
Să nu uităm că valorile duhovnicești trebuie
să reprezinte pentru noi o prioritate în abordarea
responsabilităților noastre. Așezarea priorităților e de
căpătâi în obținerea rezultatelor pe termen lung. Domnul
Isus sublinia că dacă ne vom sili să căutăm mai întâi cele
duhovnicești, le vom primi și pe celelalte. Dacă nu vom
proceda așa, se pare că nu ne vom alege cu nimic. (Matei
6:33). În plus, dacă cele duhovnicești nu vor fi de valoare
în ochii noștri, mersul lumii acesteia ne va împinge să
preluăm valorile ei (Luca 21:34).

Exemplele menționate în Scriptură dovedesc din plin
aceste lucruri. Lot, probabil de dragul valorilor materiale,
face anumite alegeri. Din nefericire pentru el, a pierdut
tot cu excepția celor două fiice (Geneza 13,19). Elimelec,
soțul Naomei, alege să părăsească ținutul Beleemului, pe
considerente materiale. La întoarcere, Naomii declara cu
durere astfel: „La plecare eram în belşug şi acum Domnul
mă aduce înapoi cu mâinile goale.” (Rut 1:21) Oare cum ar fi
arătat viitorul familiei lui Lot și al lui Elimelec dacă aceștia
ar fi avut ca prioritate de bază relația cu Dumnezeu? Același
pericol, desconsiderat de mulți, paște viitorul familiilor
noastre, când de dragul celor care trec, renunțăm la o viață
în care Dumnezeu și împărăția Sa să fie pe primul loc.
3 Planificarea și buna organizare
Un alt punct de căpătâi în gestionarea timpului este
planificarea și buna organizare. Dumnezeu nu lucrează
haotic, ci doar după plan (Efeseni 1:9; Galateni 4:4). În toată
Scriptura sunt exemple și referințe care militează pentru o
bună organizare. În manifestarea darurilor, apostolul Pavel
sublinia importanța bunei rânduieli spunând că „toate să
se facă în chip cuviincios şi cu rânduială” (1 Corinteni 14:40),
deoarece „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii,
ci al păcii, ca în toate bisericile sfinţilor” (1 Corinteni 14:33).
Prin planificare și disciplină, evităm aglomerația și tot
disconfortul creat de supraîncărcare de activități. Ietro i-a
dat un sfat bun lui Moise când i-a spus că prin modul lui
de lucru se obosea singur și obosea și poporul. Prin puțină
iscusință și ordine situația a devenit mult mai benefică
(Exodul 18:1-27). Apostolul Pavel folosește principiu
organizării la timp când trebuiau să se strângă ajutoarele
şi motivează credincioşii în acest scop. Astfel, în ziua dintâi
a săptămânii, fiecare trebuia să pună deoparte ceva, ca
nu cumva, când venea el să se facă tulburare cu strânsul
darurilor (1 Corinteni 16:1-2). Așadar, înțelepciunea nu
constă doar în a face un anumit lucru, ci și în a-l face în
modul cel mai adecvat.
Cum procedăm atunci când acțivitățile pe care le
desfășurăm permit și practicarea altora? Famenul etiopian,
în timp ce călătorea, citea (Fapte 8:30). Probabil, se
potrivesc cuvintele lui Pavel care spunea că trebuie să citim
și la netimp (2 Timotei 4:2). Adesea avem parte de multiple
momente care permit „răscumpărarea vremii”. Dumnezeu
să ne ajute să le valorificăm! (va urma)
Iosif Anca jr.
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
(continuare din pagina 3)
Tăcerea...
soluție sau
compromis
Tăcerea nu este o soluție nici atunci când trebuie
să-i corectăm pe ceilalți. David nu l-a mustrat pe Adonia
niciodată, iar finalul acestui fiu a fost pe măsura neimplicării
tatălui în a mustra și corecta (1 Împărați 1:6). Pavel și-a
îndeplinit cu responsabilitate acest mandat, iar mai târziu nu
i-a părut rău că a procedat așa (2 Corinteni 7:8). Nu degeaba
este scris că„cine mustră pe alţii găseşte mai multă bunăvoinţă
pe urmă, decât cel cu limba linguşitoare” (Proverbe 28:23).
Alte situații în care tăcerea noastră nu duce la bine sunt
momentele în care noi am putea să slăvim pe Domnul
și Numele Lui și nu o facem. Psalmistul a înțeles valoarea
acestor cuvinte și exclama: „Eu strig: „Lăudat să fie Domnul!” şi
sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.” (Psalmi 18:3) Chemarea noastră
este să binecuvântăm pe Dumnezeu în orice vreme și să nu
tăcem (Psalmul 34:1). Tot în această categorie cred că intră
și expresiile de binecuvântare ce trebuie să le adresăm
celor din jur. Deoarece „Cetatea se înalţă prin binecuvântarea
oamenilor fără prihană” (Proverbe 11:11), cu cât folosim
mai multe cuvinte de binecuvântare, cu atât e mai bine. În
plus, prin rostirea de binecuvântări, atragem asupra noastră
binecuvântarea (1 Petru 3:9).
Tăcerea poate fi vinovată și când nu vestim despre
Dumnezeu. Deoarece fiecare are această chemare, să-i rugăm
„fierbinte” pe toți să se întoarcă la Dumnezeu (2 Corinteni
5:20). Ce-ar fi dacă Dumnezeu ne-ar lua graiul, tuturor acelora
care nu sunt activi în propovăduirea și vestirea mesajului
răscumpărător. Să nu uităm că prin tăcerea noastră, vine ziua
când vom răspunde de„sângele”celorlalți (Ezechiel 3:18; Fapte
20:26,27). Altfel spus, se potrivesc cuvintele Domnului Isus,
care a spus ucenicilor: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce
M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui (Ioan 4:34). Dumnezeu să
ne ajute și pe noi să facem la fel.
Așadar, precum anumite unelte pot fi folosite atât în
scopuri bune, cât și în scopuri rele, depinde de noi dacă
vom practica tăcerea doar atunci când trebuie.
Dumnezeu să ne ajute, oferindu-ne discernământ și
putere!
5
Editorul
 Familia, cuibul credinței
„...Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului”
(Iosua 24:15b)
demolatori sau
constructori? (1 Samuel 25:1-42)
Când aveam numai șaisprezece ani, împreună cu toată
familia mea, am asistat neputincioși la demolarea casei
noastre din ordinul de sistematizare al lui Ceaușescu. Dar,
peste ani, am constatat stupefiat că unii își dărâmă singuri
casele! Mă refer la relațiile de familie, nu la construcțiile
care adăpostesc o familie. Am identificat, ulterior, o situație
relatată în Biblie, în care o familie s-a spulberat datorită
nebuniei unuia dintre parteneri și cum o alta s-a născut
datorită înțelepciunii celuilalt partener. De fapt, orice tip de
relație interumană, inclusiv cea familială, se distruge prin
nebunie și se reface sau se consolidează prin înțelepciune.
Textul prezintă o secțiune din viața lui David, cel uns
ca rege, dar care nu avea încă tronul propriu-zis, ci era
asemenea unui haiduc însoțit de un număr însemnat de
oameni fideli lui. Profetul Samuel, mentorul său spiritual,
murise deja. David a pierdut o relație specială și se găsea
într-un conflict serios și cronicizat de-acum cu regele în
exercițiu, Saul. De aceea, David s-a refugiat într-o pustie
apropiată de Carmel, de unde, după o vreme, a solicitat
un ajutor material de la o familie prosperă. Refuzul unuia
dintre parteneri i-a generat o supărare care ar fi condus,
probabil, la o distrugere completă a familiei respective și la
o răpire a posesiunilor acesteia.
Aici intră în scenă acest cuplu interesant. O familie,
aparent, de invidiat. Nabal și Abigail aveau premisele unei
reușite în familie. El era un om bogat și întreprinzător. Dacă
ar fi fost în vremea noastră, ar fi avut o afacere de succes,
întrucât oieritul era și a rămas profitabil. Mai mult, se
bucura de o descendență frumoasă, deoarece strămoșul
său era credinciosul Caleb. Probabil că o parte din avuție
se datora moștenirii pe care a dobândit-o prin Caleb. El
locuia pe Carmel, un munte aproape de mare. Casa lor
avea, probabil, o panoramă superbă, cu vedere la mare.
În plus, avea ca soție o femeie care, la o evaluare a unui
juriu experimentat al vremii, putea trece drept Miss Israel.
Bănuiți cât de mândru era domnul Nabal când ieșea la
plimbare cu nevastă-sa?! Și nu era doar atât! Doamna
Abigail avea o calitate specială. Era înțeleaptă! Asta pentru
că doar frumusețea exterioară nu înseamnă mare lucru.
Frumusețea exterioară este atractivă, pe când cea interioară
este irezistibilă. Biblia spune că „femeia frumoasă, dar fără
6 „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
minte, este ca un inel de aur pus în râtul unui porc” (Proverbe
11:22). Nu era însă cazul Abigailei. Nabal avea o parteneră
pe cinste.
Și totuși, relația lor scârțâia din toate încheieturile!
Motivul consta în atitudinea nebunească a lui Nabal.
Numele său, tradus, înseamnă „nebun” și așa se și comporta
în familie, fapt care a atras în cele din urmă întreruperea
acelei relații familiale. Să nu considerăm că doar bărbații pot
contribui la demolarea familiei lor. Biblia spune că și „femeia
înțeleaptă își zidește casa, dar cea nebună și-o dărâmă cu
înseși mâinile ei”(Proverbe 14:1). Pe noi ne interesează cum
să zidim. Cum? Prin trei atitudini generale.
În primul rând, prin comunicare. Ce înseamnă
asta, mai concret? În situația celor doi ar fi fost cazul să
existe colaborare. Nabal s-a făcut vinovat de spirit de
independență. El era căsătorit, dar trăia ca un celibatar.
Nabal era singur la tunsul oilor (v.2), singur la distracție. Era
doar cu prietenii și le dăduse un ospăț împărătesc (v. 36).
M-aș fi așteptat ca, în capul mesei, alături de Nabal, să fie
invitată Abigail. Ți-ai găsit! Dacă e să vorbim de colaborare,
ea trebuie să se regăsească în primul rând în familie. Asta
pentru că: „e urâtă singurătatea celibatului, dar mai hidoasă
este singurătatea în căsnicie”.
Este posibil să fii mai preocupat de slujbă, de prieteni,
de biserică... decât de persoanele cele mai importante din
viața ta. Să găsești satisfacții în amiciții de mâna a doua, dar
să nu-ți împărtășești realizările sau necazurile cu cele mai
aproapiate ființe de pe pământ! Realizări sau insatisfacții,
toate trebuie împărtășite cu partenerul. Nu te izola de
cea mai iubită ființă de pe pământ! E posibil să râzi, să
glumești cu alții, dar cu partenerul de viață să te porți rece,
ca și cu un străin. Din păcate, am văzut astfel de familii. La
evenimente, la mese festive, unii discută cu alții, dar nu cu
partenerul de familie. Nu fi în societate bufon, iar acasă
muflon!
Comunicarea, însă, implică și consultare. M-aș fi
așteptat ca Nabal s-o consulte și pe Abigail când a venit
delegația de la David. Dar el a acționat tot de unul singur.
Putem fi și noi ca Nabal. Să nu dialogăm cu cel de lângă noi.
Să luăm decizii de unii singuri, ca și cum am fi înțelepciunea
întruchipată. Discutarea unor stări sufletești, a unor situații

de viață, de la serviciu, din biserică, poate să primească
o nouă lumină când discuți cu cine trebuie. Dacă e să
discutăm strict despre familie, nu te purta cu soția ta sau
cu soțul tău ca și cum n-ar avea discernământ. „Nu te socoti
singur înțelept!”
Fiecare dintre cei doi parteneri poate avea o
contribuție. Interacțiunea, consultarea, presupun că
celălalt are și el un cuvânt de spus. Nabal a greșit fatal că
nu și-a consultat soția în ceea ce privea raportarea la cel
uns ca rege. A riscat enorm. Pierdem și noi când neglijăm
consultarea.
În fine, comunicarea presupune și confruntare. Știm
bine că vorbirea își are vremea ei și tăcerea își are și ea
vremea ei. Abigail a fost însă specialistă în comunicare.
A știut când să tacă și, de asemenea, când să vorbească.
Nu i-a spus nimic lui Nabal atunci când a plecat să prevină
catastrofa. Nici n-ar fi avut timp. Și acesta nici n-ar fi fost de
acord. Apoi, când a revenit acasă, nu a discutat nimic cu
Nabal deoarece acesta era beat. A așteptat un timp propice.
De-abia atunci l-a confruntat cu greșeala (v. 36, 37). Un
partener care greșește trebuie să fie conștientizat de ceea
ce face, dar timpul și locul trebuie alese. Când partenerul
este foc și pară, nu te pune în gură cu el. Interesant este
că Nabal nu s-a supărat pe soția lui, dar a realizat că a
greșit. Atmosfera destinsă, de îngăduință reciprocă, în care
accepți să fii criticat este de neapărată trebuință. Ședințele
cu scopul discutării și evaluării destinse, fără patimă, a vieții
de familie, sunt extrem de eficiente.
Abigail l-a confruntat și pe David. Ea nu s-a eschivat,
ci s-a expus. A devenit vulnerabilă, dar a câștigat prin
confruntare. Nu a evitat comunicarea, ci a acționat înțelept.
Nu a procedat precum acel soț care s-a certat seara cu
soția. Întrucât ea trebăluia prin bucătărie, el s-a refugiat
în dormitor și, deoarece nu voia să soluționeze atunci
situația, i-a lăsat un bilet pe pernă pe care erau scrise
următoarele cuvinte: „Trezește-mă la ora 5:00!”. Dimineața,
când era deja multă lumină afară, a găsit un alt bilet pe
pernă cu următorul conținut: „Trezește-te, este ora 5:00!”
Așa confruntare, așa răspuns...
O altă atitudine care denotă înțelepciune și care
conduce la consolidarea relației de cuplu este cea de
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
temperare. Să nu întețim focul mâniei, ci să-l domolim!
Cum? În primul rând cu un ton liniștitor. Tonul face
muzica. Știm că 38% din procesul de comunicare este
influențat de tonul folosit. Nabal era un „om aspru și rău așa
că nimeni nu îndrăznea să-i spună ceva” (v. 3, 17). Nabal era
ca Zmeul Zmeilor care arunca buzduganul de la poartă. Era
cunoscut pentru asta. A reușit să-l îndârjească și pe David.
Dar, evident, există și Zgripțuroaice care varsă foc pe gură.
Biblia spune că „viața și moartea sunt în puterea limbii”
(Proverbe 18:21). Suntem avertizați că „un răspuns blând
potolește mânia, dar o vorbă aspră ațâtă mânia” (Proverbe
15:1). Poți ucide pe cineva cu vorba, chiar și pe partenerul
de viață. Abigail a reușit să coexiste cu acest Nabal multă
vreme doar cu un astfel de ton. De unde știm?
Iată că David era pornit să se răzbune. Era ca un vulcan
gata să erupă. Avea cu el o adevărată armată, dar modul în
care femeia aceasta l-a abordat, a paralizat efectiv o mică
armată. A știut că „prin răbdare se înduplecă un voievod și
o limbă dulce poate zdrobi oase!” (Proverbe 25:15) „Vorba
dulce, mult aduce” sugerează înțelepciunea populară. Pavel
îndemna: „orice iuțime, orice strigare… să piară din mijlocul
vostru” (Efeseni 4:31). Dacă ni se întâmplă vreodată să
fim nervoși, să ne calmăm și abia după aceea să reluăm
discuția. Se știe din istorie că Xantipa, nevasta filozofului
Socrate, era foarte certăreață. Într-o zi, când a văzut
Socrate că nu mai poate sta în casă din cauza nevestei, a
ieșit afară și s-a așezat dincolo de gard. Curând, s-a trezit
cu o găleată de apă în cap, vărsată peste gard de către
Xantipa. Atunci, în loc să riposteze, Socrate a afirmat sec:
„După tunete și trăznete, trebuia să vină în sfârșit și ploaia”. E
un bun exemplu de replică dulce pentru orice provocare.
Temperarea partenerului nervos se poate face și prin
cuvinte potrivite. „Un cuvânt spus la vremea potrivită este
ca niște mere de aur puse într-un coșuleț de argint.” (Proverbe
25:11) Se observă cuvintele de apreciere folosite de Abigail:
„Tu ești unsul Domnului. Tu porți războaiele Domnului.”
Ea folosește apelativul „domnul meu” de 13 ori în doar 8
versete. Abigail a copiat-o pe Sara în această privință. A
utilizat cuvinte care sunau ca niște complimente. Abigail
a insistat că atitudinea respectivă nu este potrivită pentru
ceea ce va deveni David. Ea credea în viitorul lui David.
Aceste cuvinte l-au blocat efectiv pe David. Dacă ar fi
existat deja cuvintele lui Solomon, i-ar fi spus că: „Cel încet la
mânie prețuiește mai mult decât un viteaz și cine este stăpân
pe sine prețuiește mai mult decât cine cucerește cetăți.” (Prov.
16:32). Cuvintele folosite în relația de familie au o influență
enormă. Noi ce cuvinte folosim? Ele vor influența reacția
celorlalți. „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har și dreasă
cu sare.” (Coloseni 4:6)
Atunci când partenerul de familie este nervos, este
înțelept să folosești gesturi adecvate. Observăm că Abigail
s-a aruncat cu fața la pământ, la picioarele lui David. Ea a
recunoscut autoritatea celui cu care vorbea. I-a adus daruri
care l-au impresionat. Este stabilit că 56% din procesul
(continuare în pagina 11)
7
 Doctrine biblice
„Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan 17:17)
isus biruitor in pustie
confruntarea directă dintre
Hristos și satan
Odată cu venirea Domnului Isus în lume, începe o
altă fază a marelui război spiritual. Urma biruința conținută
în blestemul profetic ce fusese rostit împotriva „șarpelui”
de către însuși Dumnezeu, când a zis: „Vrăjmăşie voi pune
între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta
îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3:15)
Sentința prezisă de Creator n-a fost ignorată de Satan,
astfel încât, odată cu venirea lui Isus, atacul a și început. O
primă bătălie a vizat nimicirea planului divin.
I. Tentativa de ucidere a pruncului Isus.
Totul a fost regizat, perfecționat, pregătit și urma doar
să fie pus în aplicare prin tentativa de ucidere a pruncului,
pusă la cale de Irod. Bătălia s-a dezlănțuit, chiar de la
aflarea veștii despre întruparea lui Mesia; veste aflată de la
magii din Răsărit. Dintr-o dată viața Sa a devenit un pericol,
o amenințare a tronului lui Irod, fiind idumeu de origine
(din neamul lui Esau). Planului mârșav pus la cale imediat
de către Irod, care urmărea și implicarea populației, prin
dezinformarea acesteia despre apariția lui Isus ca a unui nou
împărat (probabil o tentativă de puci pusă la cale de romani
pe care evreii îi urau). Iată că dintr-o dată, s-a tulburat enorm
și foarte interesant, „..tot Ierusalimul s-a tulburat împreună
cu el” (Matei 2:3). Orașul Ierusalim și poporul trebuiau,
dimpotrivă, să se bucure aflând de vestea venirii lui Mesia.
A descoperit soluția care urma să se materializeze într-o
crimă pe fondul unei acțiuni de închinare. Dumnezeu care
priveghea din cer a dejucat tentativa de crimă, trimițând
un înger care a informat familia sfântă. Aceasta emigrează
în Egipt, unde rămâne până la moartea lui Irod. Astfel că
planul de ucidere eșuează, fiindcă în toată aceasă bătălie,
Dumnezeu, prin îngerii Săi, a ținut sub control situația,
protejând viața Mântuitorului.
II. Confruntarea directă dintre Hristos și Satan
(testarea din pustie – ispitit în toate felurile)
Participanții la test au fost Domnul Isus - cel ispitit,
Duhul care L-a dus să fie ispitit și Ispititorul - nimeni altul
decât Satan, cel care a ispitit și a înfrânt prima familie
din Eden. Ca urmare a căderii primilor oameni, au apărut
consecințe pe termen lung, care au scris și scriu încă o
istorie amară a omenirii, presărată cu lacrimi, dureri, boli,
suferințe, răutate, lupte și altele.
O primă nedumerire, care provoacă la prima vedere,
este faptul că la acest test participă și Duhul Sfânt. Textul
Evangheliei, menționează lucrul acesta: „Atunci Isus a fost
dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.” (Matei
4:1) Nu este întâmplător. Victoria Sa va demonstra faptul
că este Cel mai potrivit pentru a săvârși lucrarea de
8 mântuire a omenirii. Dar implicarea Duhului, ne poate
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
avertiza cu privire la testele îngăduite de Domnul în viețile
noastre. Ce se urmărea în viața Fiului lui Dumnezeu? În
primul rând, prin vocea și declarația de la botezul Său, s-a
subliniat recunoașterea publică a calității de Fiul Preaiubit
al lui Dumnezeu. Diavolul, aflându-L la limita pragului de
subzistență, îi oferă soluția pentru supraviețuire: exercitarea
legitimă a darului minunilor. Cu ce preț? Al ascultării de
Îngerul căzut, și nu de Creator.
Cele trei atacuri ale Diavolului împotriva lui Isus sunt:
1. Atacul vulnerabilității ființei umane sau al
supravietuirii pentru existență: Există un punct sensibil
în viața fiecărei ființe umane. Dar în mod sigur este unul
din cele descrise de apostolul Ioan: „Căci tot ce este în
lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia
vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.” (1 Ioan 2:16) Astfel
primul test vizează pofta, senzualitatea sau seducerile
carnale. Nu acesta a fost punctul nevralgic al Domnului
Isus. În contextul postului de patruzeci de zile din pustie,
vrăjmașul a stabilit ținta precis, îndreptând lovitura extrem
de provocator în zona demonstrației că este Fiul lui
Dumnezeu, așa cum S-a declarat și exclamat la botezul Său.
Mecanismul era bine pus la punct. După o așa perioadă
de post, după care a flămânzit, trebuia să supraviețuiască.
Ce putea fi mai tentant în acel moment? Demonstrația că
este Fiul lui Dumnezeu. Și ca unul care a fost Co-Creator
cu Tatăl, avea posibilitatea să o facă. Era nevoie doar de
scânteia acceptului prin care rezolva situația presantă ivită.
Însă dorința de supraviețuire nu făcea decât să explodeze
butoiul de pulbere al nesupunerii față de Tatăl Ceresc
și al ascultării de fostul heruvim. Momentul nu era doar
presant, ci și decisiv, crucial, pentru viitorul Său statut.
Însă, fără să ezite, Mesia ridică arma Cuvântului: „Este
scris! Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt
care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4) Acest examen
sau probă a fost oferită și primei familii în Eden. Dacă ar fi
ridicat arma – sabia Cuvântului lui Dumnezeu - lumea ar fi
scris o altfel de istorie. Apoi îl întâlnim în foametea care a
avut loc în Egipt, pe vremea lui Iosif. Devenise deja o criză
a existenței. Pentru a face rost de hrană, egiptenii și‑au
epuizat resursele financiare, apoi, animalele, iar în final
și‑au vândut proprietățile și s-au vândut pe ei înșiși pentru
supraviețuire (Geneza 47). Și să nu uităm, că acest fapt
poate fi o sursă de inspirație, nimerită, care ar putea salva
omenirea în gestionarea crizei finale (Apocalipsa 13:16,17).
Este incomparabil mai important să asculți de Cuvântul
lui Dumnezeu, decât să faci rost de pâine plătind prețul
independenței de Dumnezeu. Nu se merită, indiferent de
mijloacele alese, mai ales când acestea sunt în detrimentul
voii Sale.

2. Atacul prin oferte irezistibile (prețul fiind închinarea):
Oferta promisă Domnului Isus a constat în toate împărățiile,
comorile, bogățiile și splendorile lumii. Tot diverstimentul!
Prețul? Închinarea. Cei mai mulțí cred că, până la răsplătirile
divine, care – spun ei - nu sunt prea sigure, se poate intra în
posesia celor care cred ei că, deși sunt trecătoare, sunt totuși,
cele mai sigure din lume. Cu ce preț? Este atacul care vizează
pofta ochilor, atrași de satisfacția împlinirii unor tentații, dar
mai ales de succesul posedării splendorilor și bogățiilor
lumii. Visul omului îndepărtat de Dumnezeu țintește spre
toată gama materialismului, a bogăției și a divertismentului.
De ce sunt parte ofertantă a Diavolului? Pentru că, într-un
sens, îi aparțin. Nu întâmplător este numit „Stăpânitorul lumii
acesteia” (Ioan 16:11), sau dumnezeul acestui veac (2 Corinteni
4:4). Împărăția lumii acum este în mâinile sale și numai după
venirea în glorie a Domnului va trece în mâinile Tatălui și ale
Hristosului Său (Apocalipsa 11:15). Și din nou întrebarea: cu
ce preț? Desigur, cu cel al compromisului din închinare. Când
se poate intra în posesia bogățiilor? Acum și imediat! Cine
mai poate conta pe cele promise de Scriptură? – continuă să
declare, marele segment de agnostici de peste tot. În cazul
Domnului Hristos, faptul că Satan Îi arată într-o clipită toate
împărățiile pământului, mă duce cu gândul la tehnica prin care
a dat la o parte cortina spațiului și a timpului. Sau poate era
deja în posesia tehnologiei, care permitea vizualizarea oricărui
punct terestru sau cosmic, din orice domeniu, al oricărei
epoci, supus cunoașterii. Și astfel în fața Domnului apar pe
rând edificiile impozante ale imperiilor și ale tuturor epocilor;
probabil n-au fost trecute cu vederea nici copleșitoarele
frumuseți ale insulelor exotice, ale marilor cetăți și ale edificiilor
imperiale cu impunătoarele lor clădiri simboluri. În totalitatea
lucrurilor arătate sau putut regăsi zone din arealul geografic
al frumuseților naturale – savane, crânguri, parcuri... inclusiv,
marile minuni ale lumii. Iar peste toate, controlul tuturor
împărățiilor și al tuturor oamenilor. Desigur că Domnul Isus,
dincolo de feeria creației marcate de păcat adusă în fața Sa,
vedea Cetatea de aur curat, magnificul Eden al păcii, cu Râul și
Pomul vieții cu toată mulțimea de răscumpărați. El ridică din
nou sabia Duhului Sfânt, care este Cuvântul lui Dumnezeu,
izbucnind în replică: „«Pleacă, Satano»” i-a răspuns Isus. „«Căci
este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai
Lui să-I slujeşti.»” (Matei 4.10) A demonstrat cu aceasta, că
singurul Dumnezeu, în exclusivitate, merită să primească
închinarea. De ce? Pentru că doar El singur o merită. Iată de ce
n-a acceptat-o nici Petru, nici îngerul care îi vorbea lui Ioan în
Patmos (Fapte 10:25; Apocalipsa 22:8,9).
3. Atacul prin faimă
„Atunci diavolul L-a dus în Sfânta cetate, L-a pus pe
streaşina Templului, şi I-a zis: «Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu,
aruncă-Te jos; ...»” (Matei 4:5,6). El țintea cu dibăcia sa de
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Șarpe vechi să-L facă pe Hristos să cadă din același motiv,
pentru care a căzut și el – mândria. Scenariul este pregătit
pe tărâm religios, se folosește de Scriptură, folosind același
procedeu: „este scris...” și îi citează din Psalmul 91:11,12,
încurajându-L că este pe terenul unei profeții care se
referă la El și că acum poate demonstra Înaltului cler și
poporului evreu, că El este Mesia. Tabloul cu streașina
templului era cunoscut în tradiția iudaică care spunea că:
„atunci când va veni Mesia, El se va arăta stând pe aripa
Templului”. Isus biruiește și de data aceasta, folosind din
nou arma Cuvântului: „«De asemenea este scris» a zis Isus:
«Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău»” (Matei 4:7). Da,
Domnul a biruit și vine în ajutorul celor aflați în ispite: „Căci
n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile
noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi,
dar fără păcat. Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de
scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca
să fim ajutaţi la vreme de nevoie.”(Evrei 4:15,16) Acum se
poate vedea de ce Domnul va avea dreptul să-i judece pe
toți cei care n-au apelat la mijlocirea Sa de Mare Preot.
III. Ispita din perspectivă biblică
A. Care este scopul ispitei? Este întrebarea milenară
a omenirii. Ce spune Biblia despre ispită? Apostolul Petru
are răspunsul: „... Sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin
felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu
mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este
cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la
arătarea lui Isus Hristos.” (1 Petru 1:6)
Este testul rezistenței sau al înfrângerii noastre și
este decis în mare măsură de grija noastră faţă de firea
pământească sau hotărârea de a o răstigni. Într-o altă ordine
de idei, rezultatul depinde de interesul sau dezinteresul
ce-l acordăm hrănirii și revigorării aliatului Celui Rău din
noi – pofta firii noastre pământești. Sfânta Scriptură ne
informează cu precizie că nu Dumnezeu este cauza, ci
vrăjmașul: „ Nimeni, când este ispitit, să nu zică: «Sunt ispitit
de Dumnezeu». Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă
rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit,
când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a
zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce
moartea.” (Iacov 1:13,14) Faptul că Dumnezeu nu ispitește
pe nimeni este clar. Totuși, cum se face că partea finală a
rugăciunii „Tatăl nostru”, pare că conține această cerință. În
realitate, semnificația acestei noțiuni nu face altceva decât
să-I ceară Adevăratului Dumnezeu și Stăpân peste Diavol
să nu-i îngăduie să fim ispitiți într-un domeniu în care
suntem vulnerabili, și astfel să cădem în păcat. Siguranța
biruinței în ispită și faptul că aceasta este îngăduită de
Dumnezeu, este arătată de Apostolul Pavel, atunci când
zice: „Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu
puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu
va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună
cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi
răbda.” (1 Corinteni 10:13)
B. Biruința sau înfrîngerea o dă lupta ce se dă
între aliații din noi (Aliatul lui Dumnezeu: glasul conțiinței
–vocea Duhul Sfânt; Aliatul Ispititorului: pofta din sinele
nerăstignit)
Iată de ce suntem avertizați să fim în prudență
permanentă: „Fiți treji și vegheați!” (1 Petru 5:9,10), spunea
Petru. Pavel ne amintea: „stați gata, dar..” (Efeseni 6:14a).
Ispita se manifestă și printr-o atracție irezistibilă față de
(continuare în pagina 15)
9
 Sfaturi pentru o viețuire corectă
„N-am așternut eu oare în scris pentru tine sfaturi și
cugetări...”(Proverbe 22:20)
izvoarele dorințelor și
gustul apelor lor
„Împlinirea unei dorinţe este dulce sufletului, dar celor
nebuni le este urât să se lase de rău.” (Proverbe 13:19 )
În acest proverb înţeleptul Solomon evidenţiază mai
întâi satisfacţia atingerii unui obiectiv, dar realitatea vieţii
l-a făcut să observe că nu toţi oamenii au scopuri nobile.
În acest context natural uman, dar influenţat de prezenţa
spiritelor bune sau rele, să ne cercetăm natura dorinţelor,
ca nu cumva împlinirea lor să fie doar aparent dulce.
Viaţa pe pământ este plină de dorinţe care aşteaptă a
fi împlinite, pentru că trăim în condiţia nefavorabilă a unui
pământ încărcat de efectele negative ale păcatului. Adesea
întâlnim ce nu dorim şi se întâmplă ce nu ne place. Dorinţele
sunt specifice tuturor vârstelor şi adesea depind de alţii, ca
în familie, unde Dumnezeu i-a spus Evei: „dorinţele tale se
vor ţine după bărbatul tău” (Geneza 3:16). Totodată, timpul
împlinirii unei dorinţe este foarte important: „O nădejde
amânată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un
pom de viaţă.” (Proverbe 13:12) Domnul a promis evreilor
împlinirea unor dorinţe pe care ei, ca robi, nu le-au avut.
Pentru ţara unde urmau să fie stăpâni şi binecuvântaţi li
s-a spus despre „tot ce-ţi va place” (Deuteronom 14:26) şi de
„deplina dorinţă a sufletului” (Deuteronom 18:6).
Cu tristeţe se poate constata că unor oameni nu
le face nicio plăcere binele şi au o dorinţă de nestăvilit
spre rău. Cât este de adevărat că „este o bucurie pentru cel
neprihănit să facă ce este bine, (tot atât de adevărat este
că) pentru cei ce fac răul este o groază.” (Proverbe 21:15)
Uneori răul este o pasiune fără nicio regulă: „Sufletul celui
rău doreşte răul, semenul lui n-are nicio trecere înaintea lui.”
(Proverbe 21:10) Sunt oameni „care se bucură să facă răul
şi îşi pun plăcerea în răutate” (Proverbe 2:14). De aceea,
una dintre cele mai importante idei ce se desprind din
acest proverb trebuie să răspundă întrebării: De ce iubesc
oamenii răul şi păcatul? Solomon pune în mod frecvent
răul pe seama nebuniei: „gândul celui nebun nu este decât
păcat” (Proverbe 24:20). „Pentru cel nebun este o plăcere să
facă răul, dar pentru cel înţelept este o plăcere să lucreze cu
pricepere.” (Proverbe 10:23) Acesta este adevărul; numai
lipsa de înţelepciune te poate determina să faci răul.
Aceasta din cel puţin următoarele motive:
- Dumnezeu limitează împlinirea unor dorinţe ale
celor răi. Ce s-ar fi întâmplat dacă El permitea împlinirea
dorinţelor lui Haman? În contextul pornirii lui împotriva
10 „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
iudeilor, s-a petrecut aşa cum nota înţeleptul în alt proverb:
„Celui rău de ce se teme aceea i se întâmplă, dar celor
neprihăniţi li se împlineşte dorinţa.” (Proverbe 10:24) Pentru
Saul, „toată dorinţa sufletului” (1 Samuel 23:20) lui era să
omoare pe David, dar „Domnul ocrotea pe David ori unde se
ducea” (2 Samuel 8:6). Oare câte zile au postit degeaba cei
ce s-au legat cu jurământ să-l omoare pe Pavel? (Fapte 23)
- Răul înfăptuit nu lasă în urmă nicio satisfacţie.
Ce împlinire a avut Amnon după ce a violat-o pe Tamar,
cu toate că se credea bolnav de iubire? Nicio zi întreagă
nu a fost satisfăcut (2 Samuel 13). Ce bucurie a mai avut
regele Irod, după ce a aflat dorinţa fetei Irodiadei, de care
s-a simţit atras parcă irezistibil ca şi de mama ei? (Marcu 6)
- „Cel ce face răul n-are nici un viitor şi lumina celor
răi se stinge.” (Proverbe 24:20) Povestea vieţii lui Absalom
cu dorinţele sufletului lui de răzbunare s-a finalizat cu un
morman de pietre şi un stâlp de neplăcută amintire.
În aceste condiţii, să ne rugăm să ne lumineze bunul
Dumnezeu orizontul dorinţelor, pentru a vedea desfăşurarea
lor în timp. Apostolul Pavel făcea referire la izvorul de unde
pleacă apele şi acolo dorea să fie pusă sarea, pentru a da
gust râului întreg. El scria: „De aceea ne rugăm necurmat
pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici
de chemarea Lui şi să împlinească în voi, cu putere, orice
dorinţă de bunătate şi orice lucrare izvorâtă din credinţă.”
(2 Tesaloniceni 1:11) Imaginea neştearsă de negura
vremurilor a profetului Elisei, a miracolului purificator, este
de dorit oriunde se mai află dorinţe ce confundă dulcele
cu amarul în Ierihonul blestemat. Profetul, la dorinţa fiilor
prorocilor „s-a dus la izvorul apelor şi a aruncat sare în el şi a
zis: «Aşa vorbeşte Domnul: «Vindec apele acestea; nu va mai
veni din ele nici moarte, nici sterpiciune.»” (2 Regi 2:21)
Să ştie toţi, indiferent de natura dorinţelor lor, că orice
împlinire favorabilă, dulce acum şi dulce pentru totdeauna,
poate fi realizată doar cu acordul lui Dumnezeu. Orice se
întâmplă sub soare este sub autoritatea Lui absolută, ca
norii a căror „mişcare se îndreaptă după planurile Lui, pentru
împlinirea a tot ce le porunceşte El pe faţa pământului locuit.”
(Iov 37:12) Izvoarele care nu seacă niciodată, ale căror ape
nu se tulbură, și care nu-şi pierd calităţile nutritive sunt
cele care izvorăsc din Muntele Casei Domnului. Ferice de
cei ce află cărările ce sunt poziționate de-a lungul acestor
ape sfinţite!
Iosif Anca

comunicării este influențat de gesturile non-verbale.
Mimica feței, mișcarea mâinilor, gesturile afective, pline de
respect, contează enorm într-o situație tensionată. Dacă
trântești ușa sau vasele în chiuvetă, dai un semn că dorești
să persiști în conflict. Dar, o privire drăgăstoasă, o luare a
mâinii celuilalt în mâna ta, o prindere delicată de după
umăr... semnalează profunzimea și sinceritatea dorinței de
refacere a relației dintre cei doi soți. Să ne arătăm că vrem să
rămânem în armonie prin gesturi semnificative. Ce-ar fi să-i
scrii celuilalt, care este supărat, o poezie? Sau să compui un
SMS plin de tandrețe? Are efect garantat pentru că a fost
testat și a funcționat!
Orice conflict are nevoie și de soluționare. Conflicte
pot apărea, dar este înțelept să nu zăbovim în conflicte,
ci să le rezolvăm grabnic. „Abigail a luat îndată…” (v. 18a).
David i-a și zis: „Dacă nu te-ai fi grăbit…” (v. 34), totul ar fi
fost făcut praf și pulbere. Dar Abigail a realizat pericolul și a
căutat soluții urgente pentru casa ei. La acel moment, David
era cuprins de furie și nu mai vedea nimic în fața ochilor.
Fusese jignit și nedreptățit. Atitudinea lui răzbunătoare
era oarecum justificată. A vrut să vorbească frumos. Venise
civilizat, cu un salut curtenitor, dar a fost ofensat. Însă
Abigail a acționat prompt. Trebuia să acționeze repede.
Altfel, consecințele puteau fi dezastruoase. Există uneori
câte o urgență și în relația familială. Timpul, singur, nu
rezolvă problemele. Femeia aceasta a acționat imediat
atunci când a sesizat pericolul. Tergiversarea unor situații
de viață, amânarea, nu sunt atitudini înțelepte.
Un conflict trebuie rezolvat într-un cadru
confidențial. „Îngăduie roabei tale să-ți vorbească la urechi”
(v. 24) a fost rugămintea Abigailei față de David. Învățăm
multe din această atitudine discretă. Nu te du cu limba
pe umăr la mama, la colegii de serviciu sau la prietenii din
biserică pentru a-ți pârî partenerul. Nu trâmbița eșecurile
tale oricui. Alege să vorbești mai degrabă cu cel care ești
în dezacord. Doar dacă nu se rezolvă, caută un om de
încredere. Abigail a stins conflictul nu în public, ci în sector
privat. Nu a vrut să-l discrediteze pe Nabal, mai mult decât
era deja discreditat. Acționează fără să distrugi imaginea
partenerului în fața altora. Așa se va bucura de reputație în
societate, în pofida unor conflicte familiale. Spală-ți rufele
în familie!
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
(continuare din pagina 7)
demolatori sau
constructori?
(1 Samuel 25:1-42)
Dar conflictul se stinge asumându-ne vina. Abigail
apare înaintea lui David folosind cuvintele care înmoaie
orice inimă: „Eu sunt de vină.” (v. 24) și „iartă, te rog” (v. 28).
Atitudinea ei l-a făcut pe David să-L binecuvânteze pe
Dumnezeu și s-o binecuvânteze și pe Abigail. Mânia lui a
fost oprită. Observați că vina nu îi aparținea lui Abigail. Dar
ea este gata să-și asume totuși o vină. Unii vor dreptate.
Să-și apere pielea. Să nu-și șifoneze orgoliul. Dar alții se
pleacă și câștigă relații. Nu controversele sunt cele mai
vătămătoare, ci urmările lor, dacă nu au fost gestionate
corect. Renunțarea și umilința înseninează cerul din relația
voastră. Nu spune: „A început-o? Atunci, să spargă gheața!”
Dimpotrivă, ia tu inițiativa reconcilierii. De multe ori, cel
care a greșit nu va avea resursa interioară de a relua discuția.
Asumă-ți partea de vină și spune stop conflictului.
Relatarea biblică se termină ca-n basme. Nabal moare
lovit de Dumnezeu, fără intervenția umană, iar David își
pune bazele unei familii, cerând-o în căsătorie pe frumoasa
și înțeleapta Abigail. Urarea femeii – ca Dumnezeu să-i facă
o casă trainică lui David – s-a împlinit prin chiar această nouă
căsătorie. O relație de căsnicie tocmai s-a volatilizat, dar
alta a luat naștere pe baza unor noi premise: comunicare,
temperare și soluționare. Asta... prin înțelepciune de
sus. Așa, și doar așa, relațiile noastre familiale vor rămâne
în picioare! O relație trainică se menține și se întreține cu
înțelepciune care vine de sus. Doamne, dă-ne-o și nouă! Și
ferește-ne de orice formă de nebunie care ne izolează, care
ne aprinde și care face să persiste încrâncenarea relațională.
Doamne, fă-ne constructori înțelepți în relațiile noastre și
nu demolatori! Ce suntem acum? Buldozere sau arhitecți?
Ajută-ne să construim relații împreună cu Tine! Doamne,
ajută-ne să avem în familiile noastre atitudini care provin
din înțelepciunea de sus, care este pașnică, este curată,
plină de roduri bune și nefățarnică”.
Daniel Grigoriciuc
11
 Cuvânt pentru slujitori
„Luați seama, dar, la voi înșivă și la toată turma peste care
v-a pus Duhul Sfânt episcopi...”(Faptele Apostolilor 20:28)
„corectitudinea politică1”
și biserica domnului isus
„Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri care nu vor
tăcea niciodată, nici zi, nici noapte! Voi care aduceţi aminte
Domnului de el, nu vă odihniţi deloc!” (Isaia 62:6)
Am ținut să definesc expresia „corectitudine politică”
în termeni cât mai accesibili și corecți din punct de vedere
etimologic. De fapt, expresia însăși este considerată un
„curent de gândire,” o „miliţie a gândirii” şi un „terorism
intelectual”. A fost numită „miliţie” - corespondentul
poliției de astăzi - deoarece, măcar că poate reprezenta o
minoritate, principiile particulare se impuneau a fi generale,
iar promovarea lor dorea omogenizarea societății. Inițiată
de doctrina marxistă, expresia are un sens unic, și anume:
totalitarismul gândirii.
Filozoful german Jurgen Habermas susţinea că
„Într-o comunitate democratică ai cărei cetăţeni îşi acordă
drepturi egale, nu este loc pentru o autoritate căreia să i
se permită să determine unilateral limitele a ceea ce e
de tolerat. Pe baza drepturilor egale ale cetăţenilor şi a
respectului reciproc, nimeni nu are privilegiul de a stabili
limitele toleranţei din punctul de vedere al preferinţelor şi
al orientărilor axiologice proprii”. Cu alte cuvinte, suntem
victimele unei societăți care impune mai degrabă, decât
tolerează. Sub pretextul divagat al dreptului la exprimare,
democrație autentică și toleranță, putem să fim poziționați
într-o poziție nonconformistă față de sistem, pasibili de a fi
incriminați ca xenofobi, fanatici, paranoici sau retrograzi.
Fenomenul corectitudinii politice devine de-a dreptul
controversat atunci când ne gândim la existența lui tot mai
proeminentă în jurul, ba chiar și în viața bisericii. Realitatea
observată în mod clar și exprimată uneori într-un mod
lipsit de decență, având un iz de impertinență, face din
biserici arena conflictelor principiale mai mult sau mai
puțin scripturale. De la răstălmăcirea versetelor Scripturii,
uneori scoase din context, alteori având o valabilitate pur
contextuală, am ajuns la compromisuri religioase de dragul
păcii. Pentru înțelegerea poziției în care ne aflăm, trebuie
sa recunoaștem că involuția spiritualității din biserici a fost
vertiginoasă și invers proporțională cu pierderea câtorva
valori esențiale.
12 „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Așadar, într-un timp relativ scurt, am asistat inofensivi,
ba chiar resemnându-ne, la următoarele fenomene:
1. Concomitent cu renunțarea la rugăciunile cu
stăruință după Duhul Sfânt au apărut grupurile de laudă și
închinare, care în majoritatea cazurilor prezintă cântăreți ce
mai degrabă „aiurează în sunetul alăutei” (Amos 6:5), decât
să conducă biserica într-o închinare plăcută lui Dumnezeu.
Aspectul unei astfel de manifestări mai mult seamănă
a transă, decât a spiritualitate. Biblia spune: „Fiindcă am
primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm
mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare
plăcută, cu evlavie şi cu frică” (Evrei12:28). Deducția simplă
din versetul de mai sus este: lipsa de frică și evlavie exclude
categoric închinarea plăcută lui Dumnezeu. Fenomenul a
fost inițiat de generația tânăr[ și nicidecum de cei vârstnici,
aceștia din urmă fiind nevoiți să se conformeze noii
închinări. Astfel, noua teologie a închinării a fost lansată
de niște tineri lipsiți de maturitate spirituală, alimentați din
izvoarele infestate ale internetului, creându-le simțământul
unor inițiatori ai așa-ziselor manifestări libere, lipsite de
legalism și sacralitate. Sunt copiii și nepoții noștri care ne
oferă mulțumirea că sunt lumești în biserică și nu pierduți
în lumea largă.
Predicatorii au pactizat tacit cu acest fenomen, intuind
momente de sensibilitate cu care să creeze atmosfere
încărcate emoțional, dar lipsite de prezența divină,
determinând teatral convertirea inocenților care declară
în mod emoțional că L-au primit pe Domnul Isus, dar nu
neapărat că își închină viața Lui. Apostolul Pavel punea
accentul pe a-L cunoaște pe El și pe El răstignit: „Căci n-am
avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi
pe El răstignit.” (1 Corinteni 2.2) Prezentările siropoase ale
Mântuitorului nu mai dau loc învățăturii despre răstignirea
împreună cu El: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi
trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.
Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa
în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi
pentru mine.” (Galateni 2:20)
Aceste concepte impun o diversitate în închinare
lipsită de unitate, o scindare nu doar între generații, între
zone geografice sau culturi, ci desfăcând încheieturile dintre
 vechiului așezământ penticostal românesc nu o poartă.
Necesită o atenție îngrijorătoare acest curent impetuos
apărut și devenit normalitate. Îndemnurile la ,,pace”,
,,dragoste”, ,,îngăduință” în virtutea cărui deziderat sunt
perorate? Dorind să creăm o imagine ireală de unitate sau
preambulul unui totalitarism în gândire lipsit de coexistența
bazată pe sfințenie, smerenie, lepădarea de sine, departe
de prietenia cu lumea? Faptul în sine - simbolizat artistic -
este ca un tablou ce reprezintă un pescar ostenindu-se să
prindă pește dintr-o apă învolburată (lumea), pe care mai
apoi îl transferă în cealaltă mână cu care îl azvârle înapoi
în apă, satisfăcut de succesul unei convertiri. „Duceţi-vă şi
faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească
mădulare, care doar împreună, într-un gând și un cuget, în tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele,
Hristos, fac să crească biserica spre desăvârșire. „Din El, tot până la sfârşitul veacului.” (Matei 28:19-20) A face ucenici
trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare poate deveni o chestiune de palmares, pe când a învăța
încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei tot, este o constantă utilă de la convertire până la intrarea
părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste.” (Efeseni 4:16) pe porți în Cetate. Se pare că
2. Odată cu feminismul și emanciparea femeii, portul am asimilat un nou standard,
baticului a devenit un detaliu neesențial, un subiect de un exponent al corectitudinii „Duceţi-vă şi
batjocură, ba mai mult, ridicol. În urma efortului sistematic politice, coborând standardele
la toate nivelurile de a exclude baticul din vestimentația prezentate de Cuvântul lui faceţi ucenici
femeilor evlavioase, acum se impune coafura, coloratul Dumnezeu la o identitate nouă, din toate
părului și altele ce elimină tot mai mult aspectul evlavios menită să satisfacă mofturile și
al femeii. Prezența unei femei în slujbele publice impune ideile unei majorități iubitoare neamurile,
un plus de pedanterie, mai cu seamă când e vorba de soția de senzațional și firesc, însă botezându-i
unui prelat. Care slujitor poate spune: ,,Urmaţi-mă pe mine, lipsită de călăuzirea Duhului
fraţilor şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care Sfânt, de frică de Dumnezeu și
în Numele
o aveţi în noi.” (Filipeni 3:17) Ce noblețe transmite acest evlavie. Tatălui şi
verset în dreptul slujitorilor, soțiilor și copiilor acestora … Tumultul noilor apariții
Întrucât lipsește integritatea, mulți slujitori, timorați dezaprobate în prima fază,
al Fiului şi
în fața avalanșei de lumesc în biserici, ignoră decența în devenind subiectul unor al Sfântului
îmbrăcăminte, pudoarea în comportament și sacralitatea amendamente ulterioare și
în închinare, înlocuindu-le cu formalismul și extravaganța. ajungând în cele din urmă
Duh. Şi
De asemenea, cuvintele sănătoase ale Domnului Isus sunt normalități incontestabile, învăţaţi-i
se regăsesc în următoarele
înlocuite cu surogate teologice, povestioare închipuite și
teatru de prost gust. considerente:
să păzească
Corectitudinea politică cu toleranța ei prost înțeleasă - un gir excesiv acordat tot ce v-am
ne impun moftul și imaginațiile altora sau chiar imitațiile tinerilor lipsiți de maturitate
spirituală, nenăscuți din nou,
poruncit.
lipsite de inspirație și originalitate, într-o formă de evlavie
amestecată cu vicii și compromis, invocând liberalismul avizi de senzațional și elemente Şi iată că
printr-un har lipsit de prezența lui Dumnezeu. noi în închinare, împrumutând Eu sunt cu
3. Un alt aspect îngrijorător care există și a ajuns de la „stiluri” incompatibile cu
toleranță la normalitate sunt bijuteriile. Biserica lui Hristos, entitatea bisericii. Inofensivi, voi în toate
menită să prezerveze diferențele contrastuale dintre părinții, slujitorii, comitetele zilele, până
lume și biserică, ajunge astăzi la un aspect identic până s-au resemnat de dragul păcii,
la o simbioză cu lumea. Această metamorfozare dorită printr-o permisivitate greșit la sfârşitul
de unii și dezaprobată de alții, i-a făcut pe cei din a doua înțeleasă. Un astfel de apendice veacului.”
categorie să înghită în sec, să-și restrângă opiniile la nivelul al corectitudinii politice ne-a
(Matei 28:19-20)
familiei sau al unui cerc limitat de prieteni. De fapt, oricine obligat la o toleranță lipsită de
opinează în aceste condiții de complet dezacord, devine motivații biblice sau, mai pe
incomod și clasat ca atare. Cu câtăva vreme în urmă, înțeles, la compromis religios.
purtarea bijuteriilor era condamnată la toate nivelurile,
(continuare în pagina următoare)
inclusiv verigheta, dovadă că și azi, mulți dintre slujitorii

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
13
 Cuvânt pentru slujitori
„Luați seama, dar, la voi înșivă și la toată turma peste care
v-a pus Duhul Sfânt episcopi...”(Faptele Apostolilor 20:28)
- lipsa de intransigență și verticalitate a multor
slujitori, determinată de culpabilitatea familiilor
acestora, nepotismul și persoanele influente, au condus
la generalizarea unor aspecte, așa cum spuneam mai sus,
impuse printr-un totalitarism al gândirii. Coordonatele
unei minorități într-un timp relativ scurt au devenit
cadrul general al tuturor activităților din majoritatea
bisericilor. Vestimentația surorilor pendulează între
indecență și extravaganță, amândouă lipsite de pudoare
și sacralitatea specifică și pretinsă în Scripturi. Invocând
descătușarea de legalism, am căzut în extrema unui
liberalism scăpat de sub control, ignorând orice cuget
slab și multele ofense aduse bunului simț. În spiritul
corectitudinii politice, cei îndrituiți să fie cât mai vocali
au devenit niște taciturni.
- dualitatea slujitorilor bisericii este unul din factorii
ce prejudiciază enorm caracterul Bisericii lui Dumnezeu.
Există o zicală cu multă esență: „Nu l-ai mai da jos de la
amvon când îl auzi cum vorbește și nu l-ai mai pune când
știi cum trăiește.”
Prezența în slujire, „adevărurile” propovăduite lipsite
de orice apel la pocăință, cu istorioare mai mult sau mai
puțin fictive și cu mult pretinsa autoritate, i-au făcut să
dobândească o mare mulțime de fani și niciun vrăjmaș
pentru adevărul proclamat. Predicatori simpatici cu multe
like-uri, îndrăgiți de o mare mulțime îndreptată cu fața și
inima spre lume, pot fi numiți mai degrabă oportuniști,
iresponsabili fața de sufletele oamenilor: „Vai de cei ce
numesc răul bine, şi binele, rău, care spun că întunericul este
lumină, şi lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de
dulceaţă şi dulceaţa în loc de amărăciune!” (Isaia 5:20)
Deseori, „sfântul” de o oră de la amvon este de
nerecunoscut în cercul de prieteni. Din sfânt devine
bufon, din moral devine un ușuratic, din vorbele mari
alunecă în glume proaste și cu două înțelesuri, fără ca
cineva să-l poată interpela, din pricina infailibilității și
imunității pretinse. La așa lideri, așa enoriași: „Ajunge
ucenicului să fie ca învăţătorul lui şi robului să fie ca domnul
lui.” (Matei 10:25)
Corectitudinea politică în biserică este gândirea
nedeclarată, dar reală, lipsită de oponenți, însoțită în mod
tacit de compromis. Pledoaria pentru corectitudinea politică
este menită să uniformizeze gândirea depersonalizată,
ignorând intervențiile sporadice ale adevăraților slujitori,
considerați nonconformiști, bigoți sau intoleranți. Dacă
termeni de „postmodernist” și „corectitudine politică”,
creează în biserici atâta imixtiune, ce vom face în fata
așa-ziselor „principii ale toleranței” ce bat la poarta
bisericii și care ar putea fi impuse_ Vom pierde valorile
care pot perpetua credința și biserica. Este vorba despre:
educație, familie și lucrarea Duhului Sfânt; într-un cuvânt,
ADEVĂRUL.
Oricâte voci ar fi reduse la tăcere, cât va exista Biserica
14 „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
lui Dumnezeu „AȘA VORBEȘTE DOMNUL” rămâne un fapt al
existenței sale... încă.
Pavel spunea: „Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată
turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi
Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.”
(Fsapte 20:28)
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Ioan Dobra
Notă de subsol
1 ,,În Statele Unite, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
termenul political correctness (prescurtat PC) avea menirea de a
evalua corectitudinea (gramaticală, morală și juridică) a limbajului
judiciar, administrativ și politic, privind dreptul constituțional sau
civil. Mobilul era onorabil, considerându-se că anumite minorități
discriminate trebuiau menajate, protejate și chiar avantajate
activ, nu numai pe plan verbal: femeile (de fapt majoritare, dar
oprimate de „sexul tare”), afro-americanii (negrii americani),
bâlbâiții, cocoșații, șchiopii, mongoloizii și alte minorități printre
care, nu pe ultimul loc, delincvenții, azi considerați, de cei cu
orientare de stânga mai ales, victime ale „societății neo-liberale”,
termen care a înlocuit pe cel cam demodat de „capitalism”.
În Europa, conceptul de „corect politic” și-a avut originea în
leninismul de stânga, pentru a desemna pe cineva care aplica cu
multă fermitate linia partidului.
Cu timpul, conceptul a evoluat spre un sens ironic, pentru
a desemna pe cei care, exagerând în fermitatea aplicării liniei
partidului, deveneau insuportabili.
Preluat în engleză, termenul este în mod general folosit azi
ca o expresie utilizată pentru a descrie strategiile instituționale
de înlocuire a expresiilor și termenilor din limba curentă care pot
jigni minoritățile etnice, de gen, orientare sexuală, religioase,
persoanele cu handicap fizic sau psihic, în vârstă, de altă rasă,
etc. Conceptul are la bază lucrările teoreticienilor Școlii de la
Frankfurt, în frunte cu Theodor Adorno, Erich Fromm și Herbert
Marcuse.
Corectitudinea politică are la bază două idei:
- limbajul curent conține numeroși termeni care sunt
considerați jignitori de persoanele care aparțin unor minorități.
Folosirea acestor termeni jignitori (“țigani”, de exemplu)
perpetuează o situație de discriminare.
- înlocuirea acestor termeni jignitori cu alții neutri reduce
discriminarea și promovează buna înțelegere.”

„Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan 17:17)
(continuare din pagina 9)
isus biruitor in pustie
confruntarea directă dintre
Hristos și satan
un anumit domeniu. Ea începe cu deschiderea butonului
de audiție a preludiului simfoniei instrumentate de glasul
fermecător al Străinului, care ademenește la păcat. Mai
departe intră pe scenă aliatul Celui Rău din noi: pofta care
se conectează sau nu la puterea malefică. De cele mai
multe ori, când firea pământească nu este răstignită, lupta
din interior este câștigată de cel Rău. În alte situații, aliatul
lui Dumnezeu – glasul conștiinței - opune rezistență prin
puterea Duhului Sfânt și creștinul rămâne: fie fericit că a
răbdat ispita (Iacov 1:12), fie împovărat ca urmare a căderii
în ispită (Galateni 6:1).
C. Bătălia pentru eliberarea de conștiință: În
raportul apostolului Pavel dat soborului din neamul său
face următoarea declarație: „Fraţilor, eu am vieţuit cu toată
curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua
aceasta...” (Fapte 23:1) În altă parte menționează că se
străduia să aibă cugetul întotdeauna curat (Fapte 24:16).
De ce, face acest lucru? Pentru că despre conştiință trebuie
să reținem câteva aspecte:
- conține legile lui Dumnezeu (Romani 2:15; Evrei 10:16);
- păstrează în ea taina credinței (1Timotei 3:9);
- atunci când devine necurată, are loc căderea de la
credință (1 Timotei 1:18,19);
- dragostea vine doar dintr-un cuget bun (1 Timotei 1:5).
Dacă cineva are conștiința întinată, necurată sau rea,
nu are șansa de a moșteni în Cetatea noului Ierusalim:„Nimic
întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune
şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.”
(Apocalipsa 21:27) Este necesar să se mai argumenteze
de ce se urmărește eliberarea de conștiința curată? Mai
este necesar să se amintească de ravagiile pe care le face
tehnologia folosită în mod greșit sau alte surse de păcat
sau chiar alte păcate? Cred că nu. Este singura parte care
are în sediul acesteia: fie prezența Duhului Sfânt, prin vocea
Bunului Păstor, fie prezența „tâlharilor”, care îi vor scoate pe
mulți din Împărăția lui Dumnezeu.
D. De ce îngăduie Domnul ispita? Pentru că în felul
acesta se consolidează caracterele puternice, se corectează
sau se schimbă atitudini și chiar comportamente. Ispita este
instrumentul prin care se măsoară gradul de credincioșie față
de Dumnezeu. Un exemplu concludent în sensul acesta este
Iosif. Dintr-un fiu al unui tată iubitor, ajunge un rob. Pentru
că rămâne în picioare în fața ispitei puse la cale de soția lui
Potifar și nu păcătuiește împotriva lui Dumnezeu, Cel Sfânt
îi oferă al doilea loc de cinste în Imperiul egiptean, pentru
a-și salva familia și pentru a duce planul lui Dumnezeu la
împlinire cu privire la poporul Israel. În felul acesta El poate
să încredințeze celor biruitori talanții Săi, darurile Sale, iar în
funcție de puterea de biruință a credinciosului are pregătite
răsplătiri care nu pot fi descrise, în Cosmosul pe care îl va
recrea - Raiul Său veșnic.
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Doctrine biblice
În acest mecanism al ispitei, care poate fi și unul
general, se pot reține câteva observații extrem de
importante pentru biruința celor credincioși (șapte lucruri
care trebuie cunoscute de credinciosul încercat):
- Dumnezeu își dă acordul când cineva este pus pe
talerul încercării și al probei. În cazul Domnului Isus, Şi-a dat
acordul pentru a fi dus de Diavol pe streașina Templului;
cu alte cuvinte, testul oferă posibilitatea de a fi pus în
postura din care se poate manifesta mândria, cheia fiind
la om, pentru că are liberul arbitru să decidă. Dacă de la
noi pornește ideea de a face demonstrații sau spectacole
cu promisiunile din Marcu 16:17,18, vom fi victime cu
siguranță. Nu noi trebuie să luăm în mână șerpi sau să bem
ceva otrăvitor, ci doar atunci când situația o impune.
- Lupta cea mai acerbă se dă pe teren religios. Nu este
singurul teren, dar e cel mai disputat.Tabloul de față se
desfășoară într-un cadru strict religios; mândria religioasă
este tentația cu care ar trebui să lupte slujitorii, predicatorii,
cântăreții, altfel lucrarea se face din slavă deșartă și în felul
acesta ne pierdem răsplata.
- Cel Rău face apel la Scriptură. Hristos este îndemnat
spre fanatism, dar nu este forțat să recurgă la el. În cazul de
față, presează pentru a verifica veridicitatea profeției, prin
aruncarea în gol. Îi cere să o facă personal, știut fiind că nu
poate forța omul, deoarece Dumnezeu i-a trasat niște limite
în acțiune, peste care nu poate să treacă. În acest mod își
exercită ispita, păcatul fiind exclusiv decizia omului.
- Păcatul doar pândește la ușă, numai dorința lui sau
pofta o poate deschide. Faima este un test prin care au trecut
toți oamenii lui Dumnezeu. Primul a fost Adam. Eva i-a spus
desigur, că dacă vor consuma din fructul interzis urmau să
devină ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul. Și au căzut la
test. Mândria este păcatul care l-a scos pe Lucifer din rai. Cain
nu accepta ca fratele său să-l întreacă sau să-l depășească;
iată de ce a apărut prima crimă în lume.
- Rugăciunea și postul sunt cea mai bună prevenție și
în același timp cele mai eficiente arme spirituale. David, nu
se roagă întâmplător: „Păzeşte, de asemenea, pe robul Tău
de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi
fără prihană, nevinovat de păcate mari.” (Psalmi 19:13)
- Lupta în slujire țintește motivația acesteia. De ce faci
ceea ce faci? Care este motivația? Motivațiile care sunt
susținute de răsplătirea lui Dumnezeu sunt: slujirea din
dragoste, pentru slava lui Dumnezeu și din bunăvoință
(Filipeni 2:3; 1:15). Motivațiile pentru care se poate pierde
răsplătirea sunt: slava deșartă, duhul de ceartă, invidia,
foloasele materiale (Filipeni 1:15; 2:4).
- Smerenia aduce prezența și biruința lui Dumnezeu,
mândria îl îndepărtează. Solomon scrie pentru toți oamenii,
dar și pentru el că mândria merge înaintea pieirii (Proverbe
16:18). Domnul Isus s-a smerit, noi trebuie să-i privim pe
ceilalți mai presus de noi înșine (Filipeni 2:3-11).
E. Răsplata pentru cei biruitori în ispite și încercări
Pentru cei biruitori, la final vor exista mari
binecuvântări de răsplătire. Una dintre acestea va fi cununa
vieții: „Ferice de cel ce rabdă ispita! Căci după ce a fost găsit
bun, va primi Cununa vieții pe care a făgăduit-o Dumnezeu
celor ce-L iubesc” (Iacov 1:12). Fie ca Dumnezeu să facă ca
toți urmașii Domnului Isus să poată purta această cunună
în gloria eternității Sale!
Simion Buzduga
15
 Experienţe
„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri,...şi urmaţi-le
credinţa!” (Evrei 13:7)
lucrări realizate de domnul
Vindecări realizate de Domnul
Când aveam aproape treizeci de ani, deodată a venit
peste mine un necaz. Lucram atunci la fabrica din localitate ca
și croitoreasă. În același timp eram duși și la munca câmpului
de către autoritățile locale (așa era atunci). Am fost odată la
săpat porumb. Venind acasă, m-a luat deodată o durere, fără
să știu care este motivul. Mă dureau încheieturile picioarelor,
iar în mod special zona din proximitatea rotulei. Am crezut că
îmi voi reveni, dar a doua zi boala s-a mutat și la încheieturile
de la laba piciorului. Boala se manifesta în felul următor: se
umflau încheieturile și parcă se albeau. Mă deranja deoarece
cu greutate trebuia să-mi îndoi piciorul sau laba piciorului.
După aceea boala s-a mutat și la încheieturile de la mână.
Apoi și la coate, iar în cele din urmă și la umeri. Dimineața când
mă trezeam trebuia întâi să mă țin de masă sau de altceva,
să fac câteva exerciții fizice până când puteam să-mi mișc
încheieturile. Pe drum spre locul de muncă, în permanență
făceam exerciții pentru picioare, deplasându‑mă ca un om
bolnav. Am început să mă rog Domnului, spunându-I că
nu știu din ce cauză a venit aceea boală și nu știu nici ce fel
de boală este, dar că vreau ca El să lucreze cum știe El. Am
știut că Dumnezeu poate să lucreze, dar nu știam exact dacă
vrea să mă vindece sau trebuie să mor. Durerea a persistat
aproximativ două luni. În timpul acesta mi-am luat concediu
pentru a-mi ajuta mama care nu se descurca singură la
curățenie și întreținerea casei. Munceam, dar îmi era greu.
Îmi ridicam o mâna cu cealaltă și invers. Mama mi-a propus
să urmez anumite tratamente tradiționale din bătrâni. Eu
i-am spus că nu fac nimic și că las totul în grija Domnului;
să facă El ce vrea. Am avut credința aceasta că nu trebuie să
fac nimic, nici să mă duc la doctori, iar dacă va trebui să mor
eram gata. Deoarece dormeam separat de părinți, mă rugam
până noaptea târziu, ca Domnul să lucreze cum vrea El,
numai să nu mă mai lase să mă chinui. Odată, în timp ce mă
rugam, a venit o putere specială, iar o „fierbințeală” a trecut
prin trupul meu ca un fulger de la cap până la degetele de
la mâini și de la picioare, retrăgându-se apoi prin cap. M-am
trezit dând slavă Domnului, mulțumindu-I că m-a vindecat.
Totuși încheieturile mele tot „scârțâiau”. Atunci am început
să pun din nou, alungând gândul de necredință: „Înapoia
mea Satano! Doamne îți mulțumesc că m-ai vindecat!”
Dădeam din mâini și rosteam: „Doamne îți mulțumesc că
16 „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Tu m-ai vindecat!” Am început să mă deplasez, dar cu toate
că încă mă mișcam destul de greu rosteam aceleași cuvinte,
neacceptând gândul celui rău. M-am culcat cu aceiași
senzație de durere, dar când m-am trezit dimineața, avem
o impresie vagă că mă doare ceva dar nu mai avea aceiași
intensitate. Peste zi s-a dus și aceasta, rămânând sănătoasă
și dând slavă Domnului.
În anul 1985, am ajuns pentru prima dată în spital,
cu deficiență a căilor respiratorii. Am fost diagnisticată cu
bronșită acută. După vreo trei săptămâni de spitalizare am
venit acasă, iar până în anul 1991 nu am mai avut niciun
fel de probleme. Aveam pe atunci în jur de patruzeci de
ani. Atunci am mers din nou la spital cu aceiași problemă.
Treptat boala a devenit cronică, iar apoi am ajuns să am
astm bronșic, fiind dependentă de spray-ul pentru astmatici.
Dacă plecam de acasă fără spray, nu reușeam să merg
unde îmi propuneam deoarece mă înădușeam. De multe
ori stăteam pe patru labe, pe podea, deoarece nu aveam
aer. La un moment dat, când am avut o criză nu m-a mai
ajutat nici spray-ul. Parcă nu mai aveam credința pe care o
avusesem la prima vindecare. Totuși I-am spus Domnului
că sunt gata să accept voia Lui. Deoarece îmi plăcea mult
să citesc, am citit într-o zi într-o carte o întâmplare cu un
frate bolnav la pat care, citind Biblia zilnic, a ajuns într-o zi
la versetul din 1 Tesaloniceni 5:18: „Mulţumiţi lui Dumnezeu
pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în
Hristos Isus, cu privire la voi.” Atunci s-a întrebat: „Doamne,
eu stau în pat. Tu vrei ca eu să-ți mulțumesc că stau în pat?
Dar dacă aceasta este voia Ta eu vreau să-ți mulțumesc.” A
început să-i mulțumească lui Dumnezeu. Și în permanență
căuta să mulțumească. Într-o zi a constat că se poate ridica
din pat și i-a mulțumit Domnului că l-a vindecat și vindecat
a rămas. Mai târziu când alții veneau la el să-i ceară sfatul
pentru anumite probleme, acest frate le arăta versetul din 1
Tesaloniceni 5:18, spunându-le să probeze această metodă.
Unii îl desconsiderau, dar alții care au pus în practică sfatul
lui au avut doar de câștigat. De atunci am început și eu să
mulțumesc. Mulțumeam Domnului, deși câteodată mă
târâiam ca râma pe pământ. Parcă eram mai ușurată când
stăteam în patru labe, iar plămânii nu îmi erau lipiți de spate.
De obicei, când plecam de acasă, când treceam pe lângă o
fântână, care era la vreo două minute de casă, îmi aduceam
aminte că trebuie să îmi iau spray-ul. Mă întorceam și

porneam din nou la drum. Odată, prin luna mai am plecat
la drum, iar când am trecut pe lângă fântână mi-am adus
aminte că trebuie să mă întorc și să-l iau. M-am întors, dar
când să-l apuc m-a „săgetat” următorul gând: „Tu îl iei. Dar
de când nu l-ai folosit?” Parcă era o voce în mintea mea. Am
înțeles atunci că este vocea Domnului. Am încercat să-mi
amintesc dacă în ziua anterioară l-am folosit. Nu mi-am mai
adus aminte când l-am folosit ultima dată. Am zis atunci:
„Doamne dacă nu îl folosesc, de ce să îl iau? Îl las aici și mă
duc unde am treabă!” M-am dus, m-am întors și am constatat
că totul era în ordine. N-am spus nimănui deoarece am dorit
să urmăresc dacă am fost cu adevărat vindecată. În timpul
verii am fost chemată de către cumnata mea să o ajut la
o parcelă de pământ, la plivit. Pentru a ajunge la parcela
respectivă trebuia să ocolim o stâncă. Copiii cumnatei mele
de obicei nu o ocoleau, ci mergeau pe direct, chiar dacă
trebuiau să urce pe ea. Ei m-au chemat să îi urmez. Cumnata
i-a avertizat că eu sunt bolnavă și nu pot urca stânca. N-am
spus nimic, dar m-ar urcat în urma copiilor. Când am ajuns
în vârful stâncii, puteam să respir normal, fără a manifesta
niciun fel de complicații. Am constat atunci că nu mai am
nimic. Totuși mă încercau unele gânduri, care îmi spuneau
să aștept să vină toamna, deoarece în acel sezon e mai
problematic pentru cei ce au astm. Aveam pe atunci o sumă
de bani strânsă. Am promis Domnului că o voi da în Numele
Domnului pentru cei ce lucrează pentru El, numai să nu
mai am probleme în timpul toamnei. Undeva pe la finalul
toamnei, după ce am constatat că nu mai am nici urmă de
boală, deoarece aveam zile de post, pe la casele fraților, am
hotărât să mărturisesc ce a lucrat Domnul, ca nu cumva El
să se supere. Astfel, fiind cu grupa din care făceam parte, la
finalul rugăciunilor m-am ridicat și am mărturisit lucrarea
Domnului. Acolo era o soră care avea un copil bolnav de
gripă. Ea a spus: „Eu să mulțumesc Domnului că am un
copil bolnav? Parcă nu pot!”Mai târziu acea soră mi-a spus
că s-a dus acasă și a încercat să pună în practică. Începea să
mulțumească, dar parcă îi era greu să spună că mulțumește
Domnului că are copilul bolnav. Până la urmă a reușit să-I
mulțumească Domnului și să-I spună că El îl poate vindeca.
Până seara copilul și-a revenit. Eu am împlinit ce am promis
Domnului, iar eu nu am mai avut probleme cu astmul.
Slavă Domnului!
A.V.
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Întoarcerea mea la Domnul
Mă trag dintr-o familie de credincioși. Mai exact tata
s-a pocăit când ea aveam vârsta de nouă ani. Noi suntem
patru frați și niciunul nu am fost credincioși. Tata, înainte
să moară i-a spus mamei: „Dumnezeu mi-a spus că-mi
va întoarce familia la El. Iată eu mor și niciunul nu este
credincios.” După două trei-săptămâni după ce a trecut
el din viață, s-a pocăit mama. Într-o zi ea mi-a zis: „Fiule
măcar într-un Dumnezeu crezi?” Eram rău de tot. Ca să
mă pocăiesc, a trebuit să mă îmbolnăvesc. Am început
a pierde din greutate. Dacă inițial aveam în jur de o sută
douăzeci de kilograme, pierdeam aproape un kilogram la
zi. M-am dus la o policlinică și mi-a depistat cancer la două
organe. Medicul nu mi-a spus că am cancer, ci mi-a spus că
am două tumori (umflături) pe fiere și pe pancreas. Eu am
râs când am auzit de tumori (nu știam exact ce înseamnă).
Atunci l-am auzit pe medic spunând cuiva: „E tânăr, îi spui
că are cancer și el se râde!”. Atunci mi-am dat seama cât de
gravă era situația. Eram foarte alb la față și știam că ceva
nu este în regulă. M-am dus la spital în capitală și m-am
internat. Mi s-a dat același diagnostic. În timp ce eu eram
în spital, a venit un frate evanghelic și mi-a adus o Biblie.
Când am deschis-o am găsit versetele din Marcu 16:15-
18: Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi
Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi
mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. Iată semnele care
vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci;
vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva
de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi,
şi bolnavii se vor însănătoşi.” Eu am rămas la expresia: „își vor
pune mâinile peste bolnavi și bolnavii se vor însănătoșii”.
Aveam o fetiță de un an de zile, iar ceea ce mă durea mai
tare era că nu va ține minte că a avut un tată. Înainte de
a mă opera, mama a decedat și mi-a dat drumul acasă ca
să particip la înmormântare. La înmormântare au venit doi
frați și au predicat. La sfârșit i-am întrebat dacă ceea ce
eu am citit în Biblie este valabil și astăzi. Ei mi-au spus că
dacă cred, e valabil și pentru mine. Omul, când nu mai are
nicio șansă, se prinde de orice scăpare pentru a se salva.
Mama a fost înmormântată joi, iar ei ne-au chemat pentru
duminica ce urma la ei la adunare. Am hotărât să merg
împreună cu un prieten. Eram așa de doritori că socoteam
parcă și orele nu doar zilele până să vină duminica, ca să
ne întâlnim cu frații și să discutăm. Duminică la ora 06.00
noi eram în fața adunării. Adunarea a început la ora 10.00.
Frații nu se așteptau ca noi să venim. La final le-am spus că
vreau și eu să cred ca ei, dar am anumite întrebări. Probabil
le-am pus vreo două sute de întrebări. Toată după-amiaza
am discutat cu ei. Voiam ca la întrebările mele, să îmi dea
dovezi din Biblie. Să văd eu că așa scrie. Eu întrebam iar ei
îmi răspundeau. Seara ne-au chemat la o adunare din altă
localitate. Ultima rugăciune se făcea pentru cei bolnavi. Un
bătrânel de vreo nouăzeci și cinci de ani a întrebat: „Cine
are nevoie de vindecare și are credință să iasă în față!”
Primul am ieșit eu. Fratele și-a pus mâna peste mine. Așa
17
(continuare în pagina următoare)
 Experienţe
„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri,...şi urmaţi-le
credinţa!” (Evrei 13:7)
de tare mă ardea mâna lui, încât am vrut să fug de acolo.
La urmă el mi-a zis: „Nu știu cine ești. Te-a durut tare? Să nu
te temi! Peste tine nu au fost mâinile mele, ci mâinile lui
Hristos!” Eu nu am înțeles ce înseamnă aceasta, dar mi-a
spus că în organismul meu s-a întâmplat ceva. Tot la aceea
slujbă a fost un mesaj profetic care suna astfel: „Sunt aici
doi bărbați de vârstă mijlocie. Dumnezeu astăzi le face o
chemare și astăzi le dă iertare. Dacă ei astăzi nu primesc
iertarea aceasta, nu vor mai avea niciodată iertare și o altă
chemare.” Eu m-am uitat la prietenul meu și i-am spus că
probabil despre noi vorbește. După nici un minut, prorocul
a zis: „Voi care ați fost descoperiți, ridicați-vă în picioare!”
Noi ne-am ridicat și am primit pocăința. Am venit acasă.
Eu deja foloseam morfina, deoarece boala era avansată. De
obicei dormeam câte un ceas, două pe noapte. În aceea
seară când m-am uitat la degetele mele, ele parcă arătau
altfel. În același timp, nu mă durea nimic. Am dormit toată
noaptea. Dimineața când m-am trezit, i-am cerut soției
de mâncare. Ea a rămas uimită deoarece eu nu mâncam
aproape nimic. Câteodată mai serveam câte puțin ceai
gol. Toată ziua nu m-a durut nimic. Seara, soția mi-a adus
aminte să îmi iau tratamentul pentru durere. I-am spus că
nu mă doare nimic. Am început să devin roșu la față. De
asemenea, am început să umblu la adunare. Unde auzeam
că este adunare, acolo eram și eu.
Patru luni de zile nu mai m-am dus la spital, deoarece
nu mă simțeam deloc rău. După aceea le-am spus fraților
că trebuie să mă duc să mă operez și i-am întrebat dacă nu
cumva prin aceasta îl supăr pe Dumnezeu. Ei mi-au răspuns
să mă duc. Când m-am dus, medicul a început să mă certe,
spunându-mi în ce stare gravă este fierea. Mi-a spus că
dacă fierea se sparge, eu voi muri pe loc. Mi-au luat din
nou analizele, urmând ca peste câteva zile să mă opereze.
Când au sosit rezultatele, am observat că cel care se ocupa
de caz a chemat și alți medici, deoarece ceva nu le ieșea la
socoteală. Au început să mă controleze. Mă întorceau pe o
parte, pe alta, apăsau și mă întrebau dacă mă doare. Le-am
spus că nu mă doare deloc. M-au întrebat unde am fost și
ce am făcut deoarece fierea mea era ca a unui nou născut.
Mi-au mai spus că pe pancreas a rămas o urmă ca de la o
operație (tăietură + cusătură). M-au mai ținut o zi sau două
și mi-au dat drumul acasă.
După vreo șase - opt luni de zile în care frații mă luau
cu ei, iar eu mărturiseam minunea prin biserici, a venit
peste mine un duh de rușine. De atunci am început să
mă simt iarăși rău. În prima spitalizare mi s-au administrat
două tratamente de chimioterapie. Le-am suportat destul
de greu. Mai ales cea de-a doua rundă a fost foarte dificilă.
În timpul administrării l-am rugat pe Dumnezeu să-mi mai
dea un an de zile ca să-mi pun viața în rânduială, urmând ca
apoi să mor împăcat cu El. Când am început să mă simt iarăși
rău, am crezut că Dumnezeu vroia să mă ia la El deoarece se
apropia împlinirea unui an de zile. Tocmai atunci, printr-un
prooroc Dumnezeu mi-a spus: „De ce judeci pământește?
18 Du-te și mărtușisește și îți voi lungi viața mult pe pământ!”
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Rușinea a venit peste mine deoarece mă gândem cât timp
poți să ieși în fața poporului și să repeți același lucru. Tot
mărturisind minunea Domnului, m-am simțit din nou bine
și nu am mai avut nimic. Bineînțeles că mai am anumite
neajunsuri trupești la vârsta mea, dar analizele sunt în
regulă, iar de atunci au trecut unsprezece ani. Apoi la noi
în sat s-a format biserică. În prezent avem douăzeci și trei
de membri. Din frații mei, doar unul singur nu este pocăit
până în prezent. Mulțumim Domnului pentru că au venit
la pocăință oameni tineri. Domnul a făcut multe minuni la
noi în localitate. Prietenul cu care eu m-am pocăit deodată
avea și el cancer în faza cea mai avansată. A avut parte
de treisprezece ședințe de chimioterapie și șaisprezece
ședințe de radioterapie. El mi-a spus: „Dacă Dumnezeu te-a
vindecat pe tine și eu am crezut ca și tine; El e dator să mă
vindece și pe mine!” și nu s-a mai dus deloc l-a spital. Cu
vreo patru ani în urmă s-a dus la spital pentru o intervenție
chirurgicală la picior. Când i-au văzut medicii fișa lui, i-au
spus că sunt puține șanse să se ocupe cineva de el deoarece
a avut cancer la oase. El le-a spus că e sănătos. L-au trimis
să investigheze cazul și au constatat că nu mai are cancer.
Toate aceste minuni au lucrat la convertirea oamenilor în
satul nostru. Toți le-au cunoscut și toți le-au văzut.
Ca să se poată deschide biserica în localitatea
noastră, a fost nevoie de aprobarea consiliului local (așa
sunt reglementările în țara noastră). Preotul a umblat
în multe locuri, motivându-i să nu ne aprobe ceea ce
aveam nevoie. Dumnezeu mi-a vorbit prin Duhul Sfânt
să mă pregătesc și să iau o zi de post că Dumnezeu vrea
să vorbească prin mine. Când a venit sedința de consiliu,
au venit și reprezentanți din partea conducerii centrale.
deoarece conflictul era destul de avansat. Deoarece și eu
făceam parte din consiliu, le-am povestit cum Dumnezeu
m-a vindecat. Totuși aceasta nu i-a mișcat, cum i-au atins
cuvintele pe care mi le-a dat Dumnezeu. Deodată, m-am
sculat în picioare, fără să am intenția să mă ridic. Auzeam
cum gura mea vorbește fără ca eu să mă gândesc ce
spun. Când a venit momentul pentru vot, cinci au votat
„pentru”, iar cinci „împotrivă”. În acele momente, preotul
făcea presiuni, motivântu-i să nu voteze pentru sectanți.
Reprezentanții conducerii centrale au spus că deoarece
votul este egal, nu se poate aproba înfințarea bisericii în
localitate. Din nou m-am ridicat fără să-mi propun și am zis:
„Eu am văzut șase mâini ridicate. Dar dacă dumneavoastră
numărați până la cinci e problema dumneavoastră.” Când
au numărat din nou, cel mai bun prieten al preotului, cu
multă luptă, ridica încet mâna, ca să voteze cu „pentru”. Au
afirmat atunci:„Întra-devăr sunt șase mâini ridicate!” Preotul
a plecat atunci și ne-a dat pace. Am primit autorizație, iar
de atunci avem casă de rugăciune la noi în localitate. Avem
slujbe în trei zile din cursul săptămânii și duminica.
A.B.
 Carte în serial
„Mai sunt multe lucruri pe care le-a făcut Isus...”
(Ioan 21:25a)

Capitolul 9 Cu acesta toți au fost de acord. Leova și-a adus aminte de

însemnarea sa din caietul cu notițe: „Nu este timp să citim
Cercetarea Cuvântului Marea Carte – Biblia și să bem din acest izvor ce curge
în viață vesnică. Noi suntem fii ai veșniciei și nu suntem
familiarizați cu adâncimile acestei cărți, în care ne este
„Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă
indicată veșnicia.” Toți au fost de acord că cel mai favorabil
asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea;
timp pentru rugăciune și citirea Cuvântului este dimineața.
căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei
Toți erau conștienți de acest fapt, însă nu toți aplicau în
lucra cu înţelepciune”. (Iosua 1:8)
viața lor acest lucru.
Leova îndrăgea foarte mult Biblia. Avea două: una cu
Toți tinerii credincioși erau conștienți de faptul că
imagini, pe care a primit-o în copilărie, iar alta de buzunar,
auzirea Cuvântului lui Dumnezeu doar în adunare nu era
care a primit-o după botezul în apă. El studia anumite
suficientă. Fiecare trebuia să citească Cuvântul prețios al lui
subiecte, dar de fiecare dată simțea că se atingea doar de
Dumnezeu și în particular. Uneori tinerii se întrebau unii pe
marginea marelui ocean de înțelepciune, care este ascuns
alții: „Care este cea mai bună modalitate de a studia Biblia?”
în ea. În însemnările sale, el și-a notat că trebuie să citim
Unii considerau că trebuie citită zilnic, capitol cu capitol;
Biblia cu o credință de copil și nu cu ajutorul minții sau
alții erau de părere că trebuie studiată pe teme, precum
al științei omenești. A recunoscut că doar Duhul Sfânt
dragostea, credința; alții susțineau că totul depinde de
ne poate sfinți ochii și ne poate lumina mintea. Fără El,
nevoile tale interioare. Astfel, când ai încercări – să citești
Biblia rămâne o carte sigilată. A înțeles că datorită Bibliei,
despre încercări, iar dacă a murit cineva – să citești despre
trăim atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de
moarte și înviere. Într-un fel sau altul, toți erau conștienți
vedere spiritual. De asemenea, avem un scop în viață, iar
că Biblia e comoara cea mai de preț a creștinului și că ea
după moarte, avem speranță într-un viitor. Tot ea ne face
este temelia cunoașterii lui Dumnezeu. Problema era
cunoscut mărețul plan de salvare a omenirii, care lucrează
că aproape nimeni nu avea timp liber. Fiecare seară era
și se manifestă printre noi. Leova știa că noi, călătorii de pe
ocupată: slujbe, repetiții, cor și vizite.
acest pământ, trebuie să-i dăm cel mai bun timp, pentru
– Da, citim Biblia puțin, a spus Claudia Cabanova. Eu
ca prin ea cunoscând veşnicia, să vestim și celor apropiați,
cred că tinerii trebuie să urmeze doar primele șapte clase
care nu au timp sau interes pentru a o citi.
și să nu mai continue studiile în şcoli și universități. Dacă
În ziua de luni, tinerii s-au adunat din nou. Toți îl
aleg să continue, nu le va mai rămâne timp pentru a studia
iubeau pe Ivan Ivanovici Bondarenko ca pe un minunat
Biblia și pentru a lucra în ogorul Domnului.
predicator, cântăreț și poet. După rugăciune, el a deschis
Unii au fost de acord cu ea, alții, dimpotrivă, au
Evanghelia lui Ioan și a citit primele versete.
argumentat cu tărie că tinerețea e tocmai timpul potrivit
– Aici se vorbeste despre cuvântul „Logos”. Cine din
ca să înveți și trebuie să depui toată puterea pentru a face
voi poate să spună ce înseamnă expresia aceasta?
studii superioare și mai mult, ca apostolul Pavel, să-L slăvesti
Nimeni nu s-a grăbit să explice, cerându-i să spună
pe Hristos și să slujești oamenilor. Claudia a dat ca exemplu
el ce stie. Ivan Ivanovici, frumos, a expus în mare măsură
pe Niura Cuznețova, care a părăsit institutul medical și s-a
doctrina despre Logos. Unii dintre tineri și-au notat lecția.
dedicat în întregime Evangheliei și lucrării cu tineretul.
La sfârșit, unul dintre frați a spus:
– Dacă fiecare am putea să lăsăm la o parte tot ce
– Ne puteți da schița lecției pe care ne-ați spus-o?
este în plus și am trăi Evanghelia, răspândind-o, atunci am
– Nu, a spus Ivan Ivanovici, nu pot. Vedeți, Biblia mea
realiza multe. Fiecare umblă după foloasele sale. Și tu, Leova,
de buzunar este foarte groasă. Am intercalat-o cu multe foi
doresti să absolvi noua clase, iar apoi să mergi la facultate.
goale de hârtie, iar pe aceste foi eu îmi fac notițe. Tot aici
Procedând așa, pentru Hristos vei da numai nişte fărimituri!
se află și schița prezentată. Dacă cineva vrea, poate să o
Leova le-a explicat că acest lucru este necesar, urmând
copieze, dar Biblia nu o pot da.
ca apoi să dedice din ce în ce mai mult timp lui Hristos.
Toți au început să privească cu interes Biblia lui Ivan
– Bineînțeles Leova – l-a susținut Șura Bondarenco,
Ivanovici. Era evident că lucrase mult la asta.
trebuie să înveți acum; după aceea fiecare din noi va avea
Finalizând studiul Cuvântului lui Dumnezeu, tinerii
familie și copii, care trebuie hrăniți.
s-au ridicat și au cântat un imn:
– Tocmai de aceea, a continuat Claudia Cabanova,
Împreună cu Hristos către țintă alergăm,
acum avem puțin timp pentru lucrarea Domnului, iar
Pe plug mîna noastră-am pus, deci înapoi nu vrem să dăm
mai apoi, când vom avea familii, nu vom mai avea deloc.
Mai avem puțin din drum, lumina tronului se vede
Căci toți știți că în Uniunea Volgo-Kamsk și în general în
Cine aleargă cu Hristos, nicicând viața nu și-o pierde.
comunitate avem puțini evangheliști, deoarece nu putem
Toți au plecat cu intenția fermă de a studia profund
să îi întreținem material. Iar predicatorii buni zic: „Nu putem
Evanghelia lui Ioan sub conducerea lui Ivan Ivanovici. Dar
lăsa serviciul, trebuie să întreținem familia!” Chiar și atunci
cu părere de rău ... acest lucru nu s-a întâmplat. Frații l-au
când au loc conferințe, unii nu vin, iar alții sunt ocupați
chemat să slujească într-un alt loc.
cu lucrul casnic sau cu serviciul; iar pentru aprofundarea
În bezna lui Irod de Iurii Sergheevici Graciov
Cuvântului lui Dumnezeu nimănui nu-i ajunge timpul.

19
Traducere de Veaceslav Croitoru
Cu toții citim puțin Biblia și nu o cunoaștem îndeajuns.
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
 Timpul... din perspectiva veșniciei
Timpul nu-l poți cumpăra, dar prețuiește cât o viață.
Încredințează-ți timpul în mâna Domnului şi El Îți va dărui o eternitate, fără plată!

Dacă pentru unii timpul înseamnă bani, pentru noi el are un preț incalculabil.

Fiecare clipă ce trece e o pierdere ireversibilă, pe care o poți transforma într-o valoare
eternă!

Folosește-l pe „azi” astfel încât, dacă nu va mai fi „mâine”, să nu ai nimic de regretat!

Timpul schimbă multe, dar nu şterge nimic!

Veşnicia nu-ţi va da înapoi nicio clipă pe care o pierzi acum!

Tot ce trăim „aici” este doar un examen pentru a se vedea ce merităm să fim „acolo”.

„Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Psalmi 90:12)

„Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei,
măcarcă omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit,
lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.” (Eclesiastul 3:11)

„Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în
odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.” (Evrei 4:1)

„Iată ce vreau să spun, fraţilor: de acum vremea s-a scurtat.

Spun lucrul acesta pentru ca cei ce au neveste să fie ca şi cum n-ar avea;
cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge; cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura;
cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni; cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu
s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece.” (1 Corinteni 7:29-31)

„Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat
şi pentru care ai făcut aceea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.” (1 Timotei 6:12)

„Cine samănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea;
dar cine samănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.” (Galateni 6:8)

„Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate
veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd;
căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veşnice.”
(2 Corinteni 4:17-18)

Adresa la care ne puteţi contacta pentru abonamente,

răspunsuri la întrebări, articole, sugestii, reclamaţii este:
Revista „Dragoste pentru Adevăr”
Calea Aurel Vlaicu, Nr. 121-125, Arad, cod 310365, România,
www.dragostepentruadevar.ro
e-mail: dragoste_adevar@yahoo.com
Mobil: 0740 437777, 0746 046080