PAMELA MACALUSO

Trandafir
printre spini
Traducerea şi adaptarea în limba română de

IRINA TRANDAFIRESCU.

ALCRIS
 Capitolul 1

Ultimul lucru pe care se gândea să-l facă Larisa Rose era să

meargă la o petrecere. Mai ales că rochia pe care şi-o dusese pen-
tru acest eveniment îşi petrecea seara în altă parte - împreună
cu valiza şi restul lucrurilor pe care le împachetase pentru
călătoria în Florida. Reprezentanţii liniei aeriene o asiguraseră că
vor face tot ce vor putea pentru a-i găsi bagajul pierdut, ceea ce
o lăsa cu perspectiva unei petreceri la care trebuia să participe şi
la care putea să îmbrace doar taiorul pe care-l purtase în timpul
călătoriei.
Mama ei fusese mai mult decât dispusă să-şi împartă garde-
roba cu Lara. Purtau aceeaşi măsură şi toate ar fi fost bune dacă
ar fi avut o mamă obişnuită. Dar, fiind fiica unui sex simbol,
rochia împrumutată se mula pe ea ca o a doua piele.
Acesta nu era deloc felul în care se îmbrăca de obicei.
îmbrăcămintea cu aspect foarte profesional pe care o purta la ser-
viciu unde lucra ca programator era destul de neutră, lăsând-o să
acţioneze în voie într-un domeniu predominant bărbătesc fără să
poată fi acuzată că îşi foloseşte trupul mai mult decât creierul
 pentru a avea succes. Acasă purta haine mai mult comode
decât
moderne şi nu prea avea viaţă socială - în afară de evenimentele
ocazionale ca petrecerea dată în onoarea mamei sale din seara
aceasta.
Nu doar strâmtimea rochiei împrumutate era total
neobişnuită pentru ea. Era o noutate să-i iasă piciorul prin
despicătura laterală a rochiei de mătase, ca şi decolteul adânc ce
lăsa să se vadă mai mult decât şi-ar fi dorit ea. Refuză să se mai
gândească la lenjeria pe care o purta. Avea şi acasă un sertar plin
cu lenjerie similară, toată primită de la mama ei şi pe care n-o
purtase niciodată.
Toate acestea la un loc o făceau să nu se simtă în largul ei, cu
toate că văzuse că arăta bine.
Mergând prin mulţime, căuta o figură familiară. Petrecerea
din această seară era dată pentru a sărbători sfârşitul filmărilor la
ultimul film al lui Angelique. Aceşti directori străini, actori şi
membri ai echipei de filmare făceau parte din viaţa de zi cu zi a
mamei sale... o viaţă ale cărei uşi erau de obicei închise pentru
ea.
Lara o căută cu privirea pe Angelique. Mulţimea se mişcă şi
pentru o clipă văzu clar toată camera. îi plăcu ce văzu.
Din privirea scurtă pe care o aruncase, văzu că avea un metru
optzeci înălţime şi păr castaniu des. Era prea departe de ea ca să-i
vadă culoarea ochilor în lumina candelabrelor, dar avea inex-
plicabila senzaţie că ochii acestuia erau verzi.
Nu numai extraordinara lui înfăţişare îi atrăsese atenţia ci şi
puterea pe care simţea că o emană. Deşi înconjurat de elita
strălucitoare a Hollywood-ului, bărbatul se evidenţia în mulţime.
Ea se miscă până reuşi să îl vadă din nou. Costumul lui de
seară părea scump şi i se potrivea bine pe umerii laţi ai siluetei
 perfecte. Deşi după cum era îmbrăcat putea avea banii unui
producător şi era destul de frumos ca să fie actor, nu părea să
facă parte din lumea Hollywoodului.
Cine era? Se pregătea să se mai apropie puţin când observă
blonda micuţă de lângă el - atârnată de cotul lui. Angelique.
Era ultimul amant al mamei sale? Era o posibilitate, o posi-
bilitate teribil de dezamăgitoare. El arăta de treizeci de ani, în
timp ce Angelique avea patruzeci şi patru. Arăta mai tânără şi în
mod frecvent era încurcată cu bărbaţi mai tineri.
- Mamă, te-ai întrecut pe tine de astă dată, şopti Lara cu ochii
la mama ei.
Se uită din nou la bărbatul care-i stârnise interesul. Si el o
privea. Din cap până-n picioare... începuse cu faţa şi acum
privirea îi cobora. Rochia îndrăzneaţă lăsa foarte puţin de lucru
imaginaţiei. Lara simţi nevoia să fugă în sus pe scări ca să se
ascundă în camera ei. Si total nefiresc, îşi dori să fie şi el cu ea.
O cuprinse un val de căldură. Dintr-o dată, în cameră i se păru
prea cald şi sufocant. Avea nevoie de aer.
îi trebui tărie să-şi ia ochii din ochii lui, ce ajunseseră din nou
la acelaşi nivel, şi încă şi mai multă ca să se întoarcă încet şi să se
îndrepte calmă spre uşile franţuzeşti ale balconului.
Rămase locului şi privi în noapte, lăsând pacea şi seninătatea
nopţii să pătrundă în sufletul ei. Luna plină, lumina peisajul,
coborînd peste apele calme ale râului Indian şi făcându-le să
strălucească. Parfumul florilor de portocal se simţea în aer.
Ce i se întâmplase oare? Nu mai simţise ceva asemănător
până acum. Nu voia să simtă astfel. Cel puţin... nu pentru unul
dintre bărbaţii mamei sale... mai ales pentru unul dintre bărbaţii
mamei sale.
 - Domnişoară Rose.
Stia cine era fără să se uite. Vocea i se potrivea perfect, caldă
şi profundă. Se sili să zâmbească şi păzindu-şi tulburarea trupu-
lui sub privirea rece, se întoarse cu faţa la el. Era capabilă să-şi
camufleze interesul pentru el, dar nemulţumirea pentru
indisponibilitatea lui îi făcu vorbele ostile.
- Dacă speraţi să vă întăriţi relaţia cu mama împrietenindu-
vă
cu mine, trebuie să vă previn că Angelique nu se mai lasă
păcălită de astfel de trucuri.
O sprânceană castanie se ridică a mirare şi zâmbetul lui pri-
etenesc deveni pe jumătate amuzat.
- Nu nu vă urmăresc mama, sunt gazda dumneavoastră.
întinse mâna şi se prezentă.
- Tyler Thorne.
Dacă era posibil să se moară de ruşine, aceasta ar fi fost ulti-
ma ei clipă. Lara îi întinse mâna, deloc surprinsă de plăcuta
senzaţie. Se uită în ochii lui şi simţi o strângere stranie de
inimă.
- Larisa Rose, reuşi să răspundă.
- Stiu.
Fiind mai aproape, putu vedea şi aprecia frumuseţea dură a
chipului lui frumos, pomeţii proeminenţi, bărbia puternică. în
lumina lunii, culoarea ochilor lui rămase un mister. Realiză
dintr-o dată că mâna-i era încă ţinută strâns şi ridică spre el o
privire de căţel însetat de dragoste.
- îmi pare rău pentru ceea ce am spus, zise ea retrăgându-şi
mâna. încercă să se uite oriunde, dar nu în ochii lui.
- Nu vă faceţi probleme. El se întoarse şi se rezemă de
balustradă chiar lângă ea, cu faţa spre uşi. Briza uşoară a nopţii
aduse spre ea mirosul after shave-ului lui.
 Tyler Thorne... Se bucura că nu se dovedise a fi unul dintre
amanţii mamei sale. Lara încercă să-şi amintească ceva despre
Tyler Thorne. îşi reaminti doar că era fiul vitreg cel mare al
celei mai bune prietene a mamei sale, Claire. Lara o văzuse pe
Claire de mai multe ori de-a lungul anilor când o vizita pe
Angelique în California, dar venise totdeauna singură, iar aceas-
ta era prima călătorie a Larei la proprietatea Thorne din Vero
Beach, Florida.
îşi aminti de asemenea că familia Thorne deţinea Neptune
Cruise Lines. Ceea ce explica aura de putere. încercă să-şi
amintească ceva despre starea lui civilă. Privind mâna lui stângă,
nu văzu verighetă, dar nu se putu împiedica să nu observe
mâinile puternice şi frumoase. Chiar şi pe întuneric, se vedea că
este foarte bronzat, iar culoarea lui contrasta puternic cu albul
cămăşii.
îşi aminti ce simţise la atingerea celeilalte mâini a lui şi se
întrebă cum s-ar simţi dacă aceasta s-ar mişca pe braţul ei gol şi
peste mătasea rochiei strâmte. Opreşte-te, Lara!
- Aţi călătorit bine? întrebă Tyler, aducând-o pe Lara înapoi
la realitate.
- Da, a fost bine. Până când bagajul n-a apărut. întoarse
capul
ca să îl privească şi imediat îşi dori să se fi abţinut.
El se uita la rochia ei strâmtă, dar îşi ridică ochii o dată cu ea.
Lara nu fusese niciodată mai conştientă de trupul ei, de
curbele line care o proclamau femeie. Nu prea rămânea loc de
întrebări, se gândi ea, cu toate formele expuse.
- Este prima dumneavoastră călătorie în Florida?
- Da, este prima, răspunse ea simplu, regretând că nu
învăţase arta micii conversaţii.
 N-avea probleme când avea de-a face cu bărbaţii la nivel
profesional şi putea vorbi cu ei despre computere cât era ziua de
lungă. Din punct de vedere social însă, era altceva.
Bărbaţii de la Hollywood pe care-i cunoscuse prin Angelique
ar fi vorbit despre ei şi despre ultimele lor proiecte fără să ceară
mai mult decât câte o încuviinţare ocazională sau îngăduinţă
generală. Stia însă că discuţia cu un bărbat ca Tyler Thorne cerea
mult mai mult şi n-avea idee de unde să înceapă.
O tăcere stânjenitoare să lăsă între ei în timp ce Lara se
străduia să găsească ceva potrivit de spus. Privind în jur, privirea
ei întâlni casa.
- Aveţi o casă foarte frumoasă, din cât am reuşit să văd.
- Mulţumesc, a construit-o bunicul din partea tatălui.
Exteriorul este copiat după modelul caselor plantatorilor pe care
le-a văzut bunicul în Louisiana în timpul lunii lor de miere.
Interiorul l-au făcut singuri.
îi trecu prin minte că bunicul lui trebuie să-şi fi iubit mult
soţia. Dar voia ea să abordeze subiectul dragoste sau romantism
când însăşi prezenţa acestui bărbat lângă ea îi provoca o stranie
tulburare?
Tyler vorbi din nou:
- O veţi putea vedea mai bine mâine când va fi mai puţin
aglomerată. Rămâneţi, nu-i aşa?
- Da, e vremea vacanţei anuale.
- Vă petreceţi vacanţa împreună în fiecare an?
Lara încuviinţă.
- E o tradiţie începută de Angelique în anul când am intrat
la
facultate.
- Si o continuaţi încă?
El părea mirat. Ea se întrebă de ce.
 - Da. în afară de perioadele ocazionale, e singurul timp pe
care îl petrecem împreună.
- Cred că nu aţi avut o educaţie prea tradiţională.
Ea era din nou pierdută în ochii lui şi răspunse automat:
- Nu, n-am avut. El părea atent şi grijuliu. Lara simţi toate
frustrările, regretele şi dezamăgirile copilăriei aşteptând să
ţâşnească. Au fost vremuri când aş fi dat orice ca să fac parte
dintr-o familie mai convenţională... Ce naiba era în capul ei? Nici
măcar nu-l cunoştea. Se feri să mai spună ceva.
- Spuneaţi... încercă el să o facă să continue.
- V-aţi gândit să faceţi carieră în psihologie sau ca reporter?
El păru uluit.
- Eram pe cale să vă spun lucruri pe care nu le-am spus
nimănui altcuiva, explică ea.
- Sunt un bun ascultător.
- Problema e că eu nu am nevoie de un ascultător.
- Chiar dacă v-aş spune că mi-ar face plăcere să aud cum e
să
fii fiica unei actriţe celebre?
- Dumneavoastră sau oricine altcineva. Mai ales că în
ultimii
câţiva ani a primit multe oferte din partea reporterilor pentru a
face publică povestea vieţii ei. Majoritatea dorind o expunere
răutăcioasă cum au făcut alţi copii de celebrităţi.
Le putea oferi una, dar la ce bun? N-ar fi schimbat trecutul şi
ar fi stricat slaba relaţie pe care o avea cu Angelique, ceea ce era
ultimul lucru pe care şi l-ar fi dorit.
Nu putea da înapoi clipa când o luase gura pe dinainte şi
lăsase să se înţeleagă că n-avusese un paradis de copilărie, dar îi
putea cere lui Tyler să nu spună nimănui despre aceasta. Ar fi
putut astfel ajunge la urechile presei ceva.
 - Stiţi, bineînţeles, că sunt destui oameni care ar plăti bani
grei pentru această informaţie.
Ochii lui se micşorară şi căldura chipului lui se răci.
- Dacă sugeraţi că aş fi în stare să vând vreo informaţie pe
care mi-aţi împărtăşit-o...
- Nu am sugerat că dumneavoastră... îi venea să-şi muşte
limba.
O sprânceană i se ridică şi privirea lui se răci şi mai mult.
- Nu? Cu siguranţă aşa a sunat.
- Am vrut să spun că dacă povestea se află, mai devreme
sau
mai târziu s-ar putea să ajungă la cineva a cărui nevoie de bani să
atârne mai greu decât integritatea şi aş prefera ca aceasta să nu
se întâmple.
El se îndreptă de unde stătuse rezemat.
- Daţi-mi voie să vă asigur, domnişoară Rose, că remarca
dumneavoastră nu va pleca de la mine şi integritatea mea va atâr-
na întotdeauna mai greu decât nevoia mea de bani.
Ce era cu ea în această seară? Mai întâi crezuse că este aman-
tul lui Angelique, apoi dorise să-l aibă cu ea în pat. După aceea
mintea ei crease fantezii despre mâinile lui, apoi îi vorbise
despre copilăria ei şi, la urmă, neintenţionata insultă.
Poate că o obosise zborul cu avionul, poate că noaptea spe-
cifică sudului avea efecte asupra ei, sau aura senzuală a acestui
bărbat purta vina. Sau poate era de vină rochia ei provocatoare
cu textura erotică a mătăsii pe pielea ei goală.
Ar fi trebuit să-şi ceară scuze şi ar fi făcut-o, dar nu în seara
aceasta. Nu, nu în seara aceasta. Ar fi reuşit, dacă ar fi încercat.
- N-am salutat-o pe Angelique de când am coborît. Cred că
ar
fi mai bine să mă duc să o caut.
 - Nu mă lăsaţi să vă opresc.
Părea aproape bucuros să o vadă plecând. Nu-l putea învinui,
dar îşi dori ca discuţia lor să se fi terminat pe o notă mai pozi-
tivă. Cu toată sinceritatea, îşi dori ca discuţia lor să fi început mai
bine.
- Bine... cred că ne vom mai vedea.
- Fără nici o îndoială.
Lara se întoarse şi porni spre uşă. îi putea simţi privirea. îşi
dorea să fi făcut o primă impresie mai bună. Nu că ar fi contat
prea mult. Cu el locuind în Florida, şansele de a se revedea după
terminarea vacanţei ei, în afară de cazul când între ei doi avea să
apară ceva, erau slabe - în pofida imaginaţiei ei prolifice, o ima-
ginaţie canalizată de obicei pe programele de calculatoare, nu să
creeze fantezii despre bărbaţi superbi.
De fapt, după ce va fi dormit bine o noapte, probabil nu i se va
mai părea atât de atrăgător ca în seara aceasta. Cu graba de a se
pregăti pentru plecarea în vacanţă şi apoi pierderea bagajului, era
de înţeles ca reacţia ei faţă de el să fie exagerată din cauza stresului.
Nu putea nega că Tyler Thorne era un bărbat incredibil de
atrăgător şi era normal ca ea să-i aprecieze înfăţişarea. Aceasta
era tot.
Dar în orice caz, nu vor mai fi rochii sexy! Si nu nici lenjerie
de mătase.

Tyler Thorne o privi cum se îndepărta.

Când ea ajunse la uşă, el spuse:
- Angelique se îndrepta spre bufetul organizat în sufragerie
când ne-am despărţit.
Lara se întoarse încet.
 - Mulţumesc domnule Thorne, am să merg mai întâi acolo.
Intră apoi în casă, lăsându-l singur.
Din clipa în care o văzuse în mijlocul camerei, nu avusese nici
o îndoială că era Larisa Rose. O tânără de douăzeci şi cinci de ani
cu păr castaniu bogat şi figură de înger - versiunea dulce a fetiţei
blonde din vecini după care alergau bărbaţii şi femeile încercau
să o imite.
Rochia ei n-avea nimic în comun cu fetiţa din vecini şi nici
trupul feminin de sub ea. Nu era nimic dulce nici în atitudinea
ei de prinţesă de gheaţă.
Poate că se obişnuise mai degrabă să îngheţe sufletul în
bărbaţii care o curtau decât să sufere consecinţele urmate de o
fărâmă de încurajare prietenească.
Sau poate era stânjenită de faptul că îl confundase cu unul
dintre companionii mamei sale.
- Domnule Thorne. Sosirea lui Farley, valetul familiei
Thorne, îi întrerupse gândurile. Domnul Branigan este la telefon
şi sună din California, vorbiţi dumneavoastră sau preiau eu
mesajul?
- Am să vorbesc eu, mulţumesc, Farley.
Tyler intră în casă şi îşi făcu lor prin mulţime până la biroul
său, urmărit de privirile femeilor pe lângă care trecu. Speră că
Branigan avea veşti bune pentru el.

Conversaţia cu Jake Branigan merse bine. Jake era omul său

de încredere şi lucra pentru expansiunea firmei Neptune pe
piaţa coastei de vest. Ani de vise erau pe cale să se materializeze.
Când închise telefonul, cineva bătu la uşă.
La răspunsul său, uşa se deschise şi intră mama sa vitregă,
Claire Thorne.
 - Am văzut lumină pe sub uşă. Doar nu lucrezi, nu?
- Ei, ştii cum e, zise el ridicând din umeri.
- Eşti la fel de rău pe cât era şi tatăl tău. Claire dădu
nemulţumită din cap. Nu poţi să-ţi iei nici măcar o seară liberă
fără să te strecori ca să te ocupi de vreo afacere.
- Fă bani ca să poţi avea parte de cât mai multe petreceri, o
tachină el.
Se ridică şi ocoli biroul.
Tatăl său se căsătorise cu Claire când Tyler avea şapte ani. La
început fusese greu pentru că el şi-o reamintea pe mama sa
foarte bine, dar Claire nu încercase niciodată să intre în com-
petiţie cu amintirea mamei sale. Ea crease un climat cald de
cămin, o casă primitoare în care a câştigat dragostea şi devota-
mentul celor trei băieţi ai familiei Thorne.
Era ceea ce dorea şi el pentru copiii săi. dacă şi când avea
să se hotărască să se însoare şi să îi aibă.
îi trecu prin minte gândul că Lara avusese o copilărie foarte
diferită de a lui.
- Dacă ai terminat, vreau să-ţi prezint pe cineva. Fiica lui
Angelique e aici şi.
- Am cunoscut-o pe domnişoara Rose.
- Si ai dat fuga să dai un telefon de afaceri? întrebă ea
uluită.
- A sunat telefonul, dar ea plecase deja înainte.
- Speram să o iei sub aripa ta.
De data aceasta Tyler fuse cel uluit.
- De ce ar trebui?
- Pentru că nu cunoaşte majoritatea persoanelor de aici.
- Garantez că nu ar avea probleme cu nici un bărbat.
Claire zâmbi.
 - E o tânără foarte atrăgătoare.
- Da, e frumoasă. Dar aceasta nu explica strania reacţie pe
care el o simţise când o văzuse prima oară. La naiba, nu-şi putea
găsi nici cuvintele pentru a o descrie. Nu ştia că nu numai fru-
museţea ei era de vină. învăţase cu mult timp în urmă că la o
femeie era mai mult decât trăsăturile cu care o binecuvântase
Mama Natură.
- De obicei, când era atras de o femeie, motivul era fie un
real simţ al umorului, fie o personalitate strălucitoare sau abili-
tatea de a duce o conversaţie interesantă. Nimic din toate aces-
tea nu văzuse la Lara, deşi aceasta îi stârnise interesul. De ce?
Se întrebă de asemenea de ce o femeie frumoasă ca Lara îşi
petrecea vacanţele împreună cu mama sa în loc de prieteni sau
altcineva mai interesant.
- Frumoasă, dar mai degrabă timidă, de aceea speram să o
ajuţi. Bagajul ei s-a pierdut la aeroport şi vacanţa ei a început cu
stângul.
- Bagajul ei s-a pierdut?
- Da, a trebuit să împrumute îmbrăcămintea mamei sale.
Rochia purtată de Lara era sigur stilul lui Angelique. Dar el
presupusese că era şi al Larei. Cum e mama. şi fiica. dar
poate nu? Arăta splendid.
- Adevărat, dar sunt sigură că se simte puţin pierdută.
- Ce te face să crezi?
- Eram de faţă când ea şi Angelique alegeau cu ce să se
îmbrace
Lara în seara aceasta, şi ea spera să găsească ceva mai discret.
Tyler zâmbi.
- Dacă aceasta este cea mai discretă, aş vrea să o văd
îmbrăcată într-una din rochiile pe care le-a refuzat.
Claire râse.
 - A, deci nu te-a lăsat rece după câte se pare.
- N-am spus că m-a lăsat rece.
- N-ai părut prea impresionat dacă ai menţionat doar
aspectul ei.
Tyler ridică din umeri.
- Poate am prins-o într-un moment prost.
- Poate că da.
Era posibil s-o fi judecat greşit. Avea să se asigure că dru-
murile lor se vor întâlni din nou.

Angelique nu se vedea în sufragerie. De-acum, putea fi ori-

unde. Lara făcu o grimasă. N-avea nici un chef să se joace de-a
ascunselea. Doar dacă nu se punea problema să se joace cu
Tyler. îşi chemă gândurile la ordine - chiar avea nevoie să-şi ţină
gândurile departe de acest bărbat.
- Lara dragă, arăţi minunat!
Se întoarse şi-l văzu apropiindu-se pe impresarul mamei sale.
- Bună, Burton, îl întâmpină ea zâmbind.
El o strânse repede în braţe, apoi se dădu un pas înapoi şi
dădu aprobator din cap.
- Frumoasă rochie, puştoaico.
- Mulţumesc. încercă să accepte complimentul cu graţie,
ştiind că este sincer. Burton Dressler fusese impresarul lui
Angelique încă înainte de naşterea ei şi de-a lungul anilor jucase
rolul unui fel de unchi. Fusese o insulă de stabilitate în vârtejul
în care crescuse ea.
- Când ai de gând să nu te mai joci cu acele maşini infernale
şi să mă laşi să te lansez în film?
 Când era mică, îşi dorise să calce pe urmele mamei sale.
Angelique refuzase, dar promisese că îi va da binecuvântarea
dacă Lara va mai fi interesată când va împlini optsprezece ani.
Dar de-atunci, Lara îşi descoperise vocaţia în lumea com-
puterelor.
- Un superstar în familie e suficient, mulţumesc frumos.
- Stii unde să mă cauţi dacă te răzgândeşti, zise el bătând-o
pe umăr.
Vorbiră puţin despre filmul care tocmai se terminase şi de cel
programat să înceapă luna viitoare, apoi Burton dispăru printre
oameni.
Lara se întoarse în mijlocul petrecerii. în sfârşit, o găsi pe
Angelique.
- Lara, tocmai mă întrebam unde eşti. Vino să ţi-l prezint pe
Preston Kent.
Lara se apropie şi strânse mâna bărbatului din dreapta lui
Angelique. Mai erau şi alte persoane în grup, dar Angelique îl
prezentă numai pe Preston. Din experienţă, Lara ştia că mama ei
nu putea memora numele tuturor, sau nu le acorda prea mare
atenţie.
Observă imediat că Preston era înalt şi arătos şi prinse numai
jumătate din spusele mamei sale despre virtuţile de producător
ale acestuia, pentru că Tyler stătea la nici trei metri depărtare.
 Capitolul 2

Lara privi cum Tyler vorbea cu o roşcată atrăgătoare care-i

sorbea toate cuvintele.
Vocea lui Angelique se opri şi Lara îşi întoarse din nou atenţia
la Preston Kent.
- Abia aştept să văd noul film.
- Tu şi toţi ceilalţi. Dar merită să aştepţi. Este un film clasic.
Ce orgoliu! Lara se simţi foarte calmă şi foarte sigură în
prezenţa lui - ceea ce nu se putea spune despre comporta-
mentul ei în prezenţa lui Tyler.
- Ce noutăţi aveţi în agendă?
Angelique râse.
- Tocmai discutam aceasta înainte de a apărea tu. Nu-i aşa,
Preston?
Discuţia continuă de unde se oprise. Lara era conştientă că
Preston şi alţi câţiva bărbaţi din grup erau cu ochii pe ea. Simţi
că-i vine să fugă când Tyler se uită spre ea, dar el nu se apropie.
Privind în direcţia lui, îl văzu râzând de ceea ce-i spunea roşcata.
De ce nu putuse fi relaxată şi calmă cu el?
 Pentru că dintr-un anume motiv, într-un fel pe care nu-l
înţelegea, el avea importanţă.
El ridică privirea şi o surprinse uitându-se la el. Se simţi
dezamăgită să vadă că se scuză şi se îndreaptă spre ea. După ulti-
ma lor conversaţie, care se dovedise dezastruoasă, de ce ar fi vrut
să discute cu ea? Ce naiba avea să-i spună? îi datora scuze, dar nu
se hotărîse s-o facă. Se hotărîse să aştepte până mâine ca să se gân-
dească bine. Si se aştepta ca la întâlnire să fie îmbrăcată într-o
ţinută mai conservatoare, să se simtă mai sigură pe sine şi mai
puţin femeie.
Mai puţin femeie?
Acest gând o ului o clipă, până când realiză că dăduse cuvân-
tului femeie un înţeles sexual. îşi dorea să-l întâlnească pe teren
neutru, într-o discuţie firească în care detaliul că el era bărbat şi
ea femeie să nu conteze. Ceea ce sperase se putea întâmpla
numai după ce ieşea din rochia mamei sale.
Ca la un semnal, imaginaţia ei veşnic vie o prezentă pe ea fără
rochie, iar pe Tyler fără smoching, şi spre dezamăgirea ei, nu se
strădui să le îndepărteze. Roşi când Tyler ajunse lângă ea.
Lara a fost salvată de obligaţia de a vorbi când Angelique îl
apucă de braţ pe Tyler.
- Ty, iubitule, vreau să-ţi prezint pe fiica mea, Lara.
- Ne-am cunoscut mai devreme.
Angelique îşi arcui o sprânceană perfect conturată când se
uită de la unul la celălalt.
- Chiar? Angelique putea percepe foarte repede orice, dacă
voia şi Lara o bănui că observase cum ea roşise.
- L-ai cunoscut de asemenea şi pe directorul meu, Preston
Kent?
 - Nu, nu l-am cunoscut.
Angelique făcu prezentările şi Lara căută o cale de scăpare.
Scăparea veni pe neaşteptate, unul dintre tinerii din grupul
mamei sale invitând-o la dans.
Când acesta o conduse în celălalt capăt al camerei, unde era
orchestra şi ringul de dans, ea îşi privi partenerul. Părea să fie
cam de vârsta ei, mai înalt decât ea, dar nu foarte înalt pentru un
bărbat. Părul său blond era tuns scurt în părţi, iar restul atârna.
Presupuse că era un tip atrăgător, dar ea nu se simţea atrasă de
el mai mult decât de Preston Kent. Se bucură să constate că stra-
nia purtare a trupului ei părea să fie legată doar de Tyler Thorne,
aşa că trebuia să fie perfect dacă reuşea să se ţină departe de
acesta.
Când ajunseră pe ringul de dans, partenerul ei o luă în braţe,
ţinând-o la o distanţă politicoasă.
- Eu sunt Ben Dennison, domnişoară Rose.
Numele îi sună ciudat de familiar. Lara ridică ochii, încercând
să-şi amintească dacă-l mai văzuse vreodată înainte.
- Ne cunoaştem?
- Nu personal, dar am vorbit la telefon.
Uimită, încercă să-şi verifice memoria. Ben Dennison... Ben
Dennison. Nu-şi amintea.
- Am vorbit pentru firma Bradshaw Publishing...
- Am crezut că această petrecere s-a dat doar pentru actori
şi
echipa de filmare.
- Scrisul e o afacere cu urcuşuri şi coborîşuri, aşa că mi-am
păstrat slujba la care lucram ziua.
- Care este?
- Sunt scenarist.
 - Sunt sigură că v-am spus ultima dată când am vorbit, că
nu
sunt interesată să discut cu nici un membru al presei.
- Nu sunt un membru al presei, domnişoară Rose. El se opri
şi mâinile lui n-o mai ţinură. Ascultaţi-mă, nu am publicat nimic.
Am discutat cu un editor la Bradshaw despre ideea de a scrie o
carte despre dumneavoastră, şi se pare că i-a plăcut.
- N-aveţi dreptul să o faceţi fără a avea mai întâi aprobarea
mea.
- Poate da, poate nu, dar obţinând povestea dumneavoastră
aş putea da marea lovitură. N-aţi vrea să mă ajutaţi?
Lara se îndepărtă de el.
- Aş vrea să vă ajut, dar credeţi-mă, nimic din viaţa mea nu
merită osteneala de a fi aşternut pe hârtie.
- Lăsaţi-mă pe mine să hotărăsc. Privi în jur. E pe undeva
un
loc în care am putea vorbi?
- Nu. Scutură din cap. Mulţumesc pentru dans, domnule
Dennison şi succes în cariera de scriitor. Se întoarse şi se stre-
cură printre celelalte perechi de dansatori. Privind spre locul în
care fusese mama sa, observă că Tyler nu mai era acolo. Ar fi tre-
buit să se întoarcă. îi venea mai degrabă să plece sus.
înainte de a se hotărî, se trezi faţă în faţă cu Tyler.
- Dansăm?
Un nu fără o scuză temeinică ar fi însemnat o nouă insultă şi,
deşi încercă, nu găsi una destul de bună. Dar un da ar fi însem-
nat să stea cu el faţă în faţă, să fie în braţele lui şi să-l atingă.
- Eu... ah... bine.
- Dacă preferaţi să nu...
- Nu... adică, da. Aş vrea să dansez. Fir-ar să fie! De ce nu se
putea comporta normal în prezenţa acestui bărbat? Se întoarse şi
porni pe drumul pe care tocmai venise, oprindu-se locului când
simţi mâna lui pe mijloc. Inspiră adânc şi se întoarse încet.
 El îi luă o mână în mâna lui şi o trase spre el cu cealaltă. O
ţinea mult mai aproape decât o ţinuse Ben Dennison.
Conducând-o în ritmul muzicii orchestrei, el însuşi părea că se
mişcă în ritmul bătăilor inimii ei.
Lara luptă pentru fiecare respiraţie.
- Poftim? îndepărtându-se uşor, ridică privirea la el. N-
auzise
o vorbă din ce-i spusese dar simţise vibraţia pieptului lui şi
răsuflarea lui pe tâmplă.
- Repet: Claire mi-a spus că v-aţi pierdut bagajul şi m-am
oferit să vă duc mâine la cumpărături.
Voia să o ducă la cumpărături? Nu, cu siguranţă. Claire tre-
buie că-i sugerase aceasta şi el considerase că e o datorie.
- Vă rog să nu vă simţiţi obligat. Angelique merge cu mine
şi
sunt sigură că ne descurcăm singure.
El o privi printre gene şi pe sub sprâncenele împreunate.
- Atunci, maşina şi şoferul meu vă vor sta la dispoziţie.
Când
veţi fi gata, anunţaţi şoferul.
- Mulţumesc pentru ofertă dar am închiriat o maşină.
El privi în altă parte. Ea ar fi vrut să-i spună ceva care să-l facă
să râdă, cum văzuse că făcuse roşcata... sau măcar să zâm-
bească...
Ar fi râs cu siguranţă dacă ar fi aflat că fiind atât de aproape
de el, trupul ei era aproape de devastare. îi venise în minte o
glumă pe care o vehicula cu ani înainte pe seama curiozităţii
sexuale Reamintită probabil din cauză că devenise foarte
conştientă de Tyler. Ironizându-l pentru cel mai bun... sau cel
mai rău...
- E foarte frumos din partea dumneavoastră că aţi dat o
petrecere în onoarea lui Angelique.
 - Claire este autoarea. Ea a pus-o la cale de când a auzit că
mama dumneavoastră filmează în Orlando.
- Cred că a ales Orlando ca să poată petrece mai mult timp
cu Claire.
Lara văzu că Angelique şi Preston se alăturaseră mulţimii de
pe ringul de dans. Erau presaţi unul de celălalt pe cât le per-
miteau hainele şi se mişcau mai mult unul pe celălalt decât pe
ringul de dans.
Lara speră ca Tyler să nu observe. Ea ar fi trebuit să ştie mai
bine.
- Aş zice că e ultima achiziţie a mamei dumitale, Lara.
Ea se îndreptă de spate şi îl privi în ochi.
- Mi-am cerut deja scuze pentru ceea ce am spus.
- Si eu ţi-am spus să nu-ţi faci probleme.
- Dar aţi deschis din nou discuţia, şi dacă am ajuns la
subiec-
tul de mai devreme... îşi opri privirea pe umărul lui drept. Aş
vrea să-mi cer scuze că în mod accidental a părut că pun sub
semnul întrebării integritatea dumneavoastră. Ea rostise repede
cuvintele.
- Eu n-ar fi trebuit să sar cu atâta grabă în defensivă.
Ce uşurare... Scuzele fuseseră oferite şi acceptate. Nu fusese
atât de greu pe cât se aşteptase. Un zâmbet slab de mulţumire îi
apăru în colţul gurii. Ridică ochii spre Tyler.
El îi zâmbi şi toată starea generată de prezenţa ei şi de care
fusese tot timpul conştientă explodă într-o dorinţă puternică.
Sunetul aplauzelor fuse primul lucru care pătrunse prin ceaţa
ce-o înconjura. Cântecul se terminase şi orchestra lua o pauză.
Tyler slăbi strânsoarea şi ea se dădu un pas înapoi, privind fix în
ochii lui.
 - Hei, bătrâne, sper că n-o păstrezi numai pentru tine.
Deranjată de noua intruziune, Lara se uită la bărbatul care
venise şi se oprise lângă Tyler. Arăta ca un băiat răutăcios care
cres-
cuse prea mult. Părul lui era mai deschis ca al lui Tyler şi era ceva
mai scund, dar ceea ce-i lipsea în înălţime, câştigase în strălucire.
- Lara, el este fratele meu Neil. Neil, Larisa Rose... Fiica lui
Angelique.
Neil se grăbi să spună:
- E o plăcere să te cunosc. Dădu apoi din cap. Nici nu vă
pot
spune cât regret că n-am însoţit-o vreodată pe Claire în călăto-
riile ei în vest.
A doua sa remarcă semăna teribil cu ceea ce auzise ea prin
mulţimea celor de la Hollywood. învăţase cu multă vreme în
urmă că cel mai bine era să nu-i încuviinţezi şi să nu-i crezi.
- Si eu mă bucur să te cunosc.
- Pot să-ţi ofer ceva de băut?
- Acolo este barul, Neil. Bărbatul care venise de cealaltă
parte
a lui Tyler era evident fratele care lipsea. Semăna foarte bine cu
fratele său mai mare, dar chiar dacă trăsăturile erau
asemănătoare, acestuia îi lipsea autoritatea pe care o avea Tyler.
Neil se uită în jur.
- Fleacuri. Ce zici, Lara, ai vrea să bei ceva?
Ar fi preferat un loc liniştit în care să fie cu fratele lui şi să-şi
satisfacă unele dintre noile fantezii. Dar reuşi să revină la normal
şi acceptă invitaţia lui Neil.
Bărbaţii care flirtau peste măsură ca Neil, erau uşor de
stăpânit - ignorându-le avansurile, lăsându-i să vorbească despre
ei, scăpa.
Putea să se descurce cu Neil.
Dar Tyler?
Tyler era altceva.
 - O laşi să plece fără să te lupţi? întrebă Dillon când cei doi
fraţi priveau cum Neil şi Lara se îndepărtau. Probabil că nu te
interesează.
- Strălucită deducţie, Watson.
- Bineînţeles, oricine s-ar uita la faţa ta acum sau când o
priveai dansând cu celălalt tip ar fi îndreptăţit să creadă altceva.
Tyler se uită la Dillon. Fratele mijlociu era cu doi ani mai mic
decât Tyler, cu trei ani mai mare decât Neil şi avea temperamen-
tul exact la mijloc între aceştia.
- Ai putea să-ţi ştergi zâmbetul acela mulţumit de pe mutră.
- Pe naiba, nu. Ai să vezi. Neil s-a întâlnit cu fete pe care le-
am
cunoscut eu mai întâi. Si tu la fel.
- Dar numai când tu nu erai interesat de ele.
- Si nici acum nu sunt interesat.
- Zici tu. Dar pari interesat şi nu te ştiu în stare să laşi să-ţi
scape un premiu ca Lara.
- Crezi că e un premiu? Se pare că ai uitat, înfăţişarea poate
să decepţioneze. Tyler puse mâna pe umărul fratelui său. Am
cunoscut şi eu prinţese de gheaţă la viaţa mea, dar Larisa Rose le
îngheaţă pe toate. Tu şi Neil sunteţi bineveniţi să o curtaţi.
Din nefericire pentru el, îl intriga ceva în legătură cu ea şi
chiar dacă nu ştia ce, era evident ceva destul de puternic
deoarece Dillon observase.
- Credeam că topirea prinţeselor de gheaţă era una din
îndeletnicirile tale favorite.
Tyler ridică din umeri.
- Nu sunt sigur dacă aceasta merită osteneala.
- Acesta să fie motivul?
 - Bineînţeles, care altul?
- Tu să-mi spui.
Era atras de ea şi simţea că şi ea era atrasă de el, chiar dacă
fusese aproape să-l refuze când o invitase să danseze şi chiar
dacă declinase oferta lui de a o însoţi la cumpărături. Cuvintele
ei spuneau ceva, dar felul cum îl privea şi ochii ei mari inocenţi,
spuneau altceva şi pulsul lui o lua razna.
Dintr-o dată, lucrurile se aşezară fiecare la locul său. O văzuse
pe Angelique de nenumărate ori privind astfel.
La naiba, Lara se jucase cu el. Era fiica demnă a mamei
sale.
Din fericire se stăpânise şi nu o lăsase să vadă că trucurile ei
îl tulburaseră.
- Dillon, nu te osteni să cauţi motive ulterioare... Nu mă
interesează. Pur şi simplu.
De data aceasta vorbea serios.

Neil stătea lângă ea, aruncând şi prinzând cheile de la maşină.

- Ultima şansă, Lara.
- Nu, mulţumesc, Neil.
- Ti-am spus că am jucat rolul unui criminal belgian?
- Da, cel puţin o dată.
Neil începu să arunce subtilităţi legate de ei doi, şoptindu-i că
ar putea fi singuri după ce îşi vor fi terminat băuturile şi că după
terminarea serii o invita la el acasă.
Lara ştiu că îl va zdrobi dacă nu va fi atentă cum îi va refuza
avansurile.
El îşi puse cheile în buzunar şi o atinse cu degetul pe bărbie.
 - Capăt un sărut de consolare?
- Nu cred.
El se întinse şi o sărută scurt.
- Te rog?
Lara scutură din cap şi făcu un pas spre scări.
- Am să te întreb din nou.
- Răspunsul va fi acelaşi.
- Rămâne de văzut.
- Noapte bună, Neil.
După plecarea lui Neil, se îndreptă spre camera ei. Zâmbea.
Timpul petrecut în compania lui Neil o ajutase mult să-şi
recapete siguranţa de sine, ajungând să se comporte din nou ca
un adult în public.
Era cu piciorul pe prima treaptă a scării şi cu mâna pe
balustradă când îşi aruncă ochii în hol şi văzu silueta unui bărbat
stând în cadrul unei uşi.
îi pieri zâmbetul.
Lumina de la intrare nu era destul de departe ca să-i lumineze
trăsăturile, iar lumina lunii ce venea din spatele lui nu o ajuta
deloc. Dar ştia fără nici un dubiu că era Tyler şi că se uita la ea.
Nu ştia însă de cât timp era acolo.
Aşteptă ca el să spună ceva. Pentru că el nu spuse nimic, ea
continuă să urce treptele, hotărîtă să reziste tentaţiei de a se
întoarce jos.

- Bobocul meu de trandafir, se vede că n-ai dormit bine azi

noapte.
Lara se aplecă, iar mama ei sărută aerul de lângă obrazul ei,
apoi se aşeză lângă ea la masă. Cred că se va schimba timpul.
 Lara şi Claire se salutară. Lara se temuse că va trebui să dea
ochii cu Tyler dis de dimineaţă şi se bucură că acesta nu era
acolo.
Nu dormise bine, iar el fusese motivul. Silueta lui din cadrul
uşii o urmărise până spre dimineaţă, apoi reuşise să adoarmă şi
îl visase.
Menajera familiei Thorne apăru cu micul dejun pentru Lara şi
o cană cu cafea proaspătă. în timp ce mânca, Lara asculta cu o
jumătate de ureche conversaţia Clarei cu Angelique.
Cele două fuseseră colege de cameră în vremea când aspirau
să devină actriţe. Chiar şi după ce Angelique devenise celebră şi
făcuse avere, iar Claire se îndrăgostise, se căsătorise şi se mutase
în Florida, tot rămăseseră prietene.
- Ce planuri ai pentru astăzi, Lara? întrebă Claire.
- Cumpărături. în această dimineaţă purta o pereche de
blugi
uzaţi şi un tricou cu mânecă scurtă pe care era imprimată recla-
ma filmului lui Angelique, „La ce oră vrei să pleci, mamă?”
Angelique îşi apucă buza de jos cu dinţii şi Lara ştiu imediat
că nu-i va plăcea ceea ce-i va spune.
- O, scumpo, îmi pare rău. Am uitat că ne-am făcut
program
şi aseară m-a invitat Preston să navigăm pe râu şi eu am acceptat.
Putem merge mâine la cumpărături. Până atunci, poţi îmbrăca
lucrurile mele. Am o mulţime, ştii. Alege ce-ţi place.
Nu era problemă de cantitate ci de stil şi imagine. Mai mult
încă, se punea din nou problema încălcării unei promisiuni,
fusese dată uitării când apăruse o ofertă mai bună. Trebuia să te
fi obişnuit până acum, Lara!
- Mulţumesc pentru ofertă mamă, dar am să-mi iau singură
câteva lucruri.
Claire se întinse şi puse mâna pe braţul Larei.
 - N-ai vrea să-l întreb pe Tyler dacă e liber să meargă cu
tine?
- Nu-i nevoie să-l deranjezi, spune-mi doar unde este cel
mai
apropiat magazin.
- Bobocul meu, îmi pare rău, se scuză din nou Angelique.
Nu-ţi pare rău deloc, dacă ţi-ar fi părut, ţi-ai fi amânat sau anu-
lat întâlnirea! Cuvintele- stătuseră pe vârful limbii.
- Nu-i nimic, mamă. înţeleg. Oricum, va dura mai puţin
dacă
nu voi fi obligată să aştept până dai tuturor autografe.
- Nu-i adevărat. Tu eşti foarte practică, nu-i aşa Claire că e
foarte practică? Poţi să crezi că am dat naştere unui copil atât de
practic? Angelique nu aşteptă răspuns la întrebare, îşi împinse
scaunul şi se ridică.
- Bine, ne vedem la prânz.
Când rămaseră singure, Claire o întrebă:
- I-ai cunoscut pe toţi băieţii mei, aseară?
- I-am cunoscut pe Tyler şi Neil şi l-am văzut pe cel de-al
treilea frate, dar nu i-am fost prezentată.
- E Dillon. Ar trebui să vină astăzi la cină, aşa că vei avea
ocazia să îl cunoşti. Ce părere ai de Tyler şi Neil?
- Par foarte drăguţi. Era foarte greu să spună că Neil era
pro-
totipul afemeiatului egoist şi că Tyler o făcuse să aibă tot felul de
fantezii de care nu se bănuise a fi în stare.
- Toţi trei băieţii sunt drăguţi. Tyler este cel mai mare şi sin-
gurul lui păcat este că munceşte prea mult. Chiar cred că prima
lui jucărie a fost o servietă. Soţul meu se aştepta ca toţi trei să
facă parte din afacerea familiei, dar totdeauna a părut să aştepte
mai mult de la Tyler pentru că era cel mai mare. Tyler totdeau-
na a fost pe măsura aşteptărilor lui. De anul trecut, de când a
murit tatăl lui, lucrează şi mai mult.
 - Si ceilalţi doi fraţi lucrează tot în cadrul companiei?
- Dillon, mijlociul, da. Neil, cel mai mic, se ocupă de curse
de maşini, deşi este unul dintre directorii companiei. Tyler tot
încearcă să-i stârnească interesul pentru afaceri, dar Neil se
plânge că are rău de mare şi nu vrea să aibă de-a face cu ceva
legat de Neptune.
După ce Lara şi Claire îşi terminară micul dejun, Claire îi
dădu câteva îndrumări pentru cumpărături şi Lara porni pe scări
ca să-şi ia poşeta.
Când ajunse pe scarări şi văzu uşa în cadrul căreia îl văzuse
pe Tyler seara trecută, se simţi vinovată. Uşa era deschisă.
Intenţionă să nu se oprească dar vederea computerului o făcu să
se întoarcă din drum.
Bănui că era biroul lui Tyler, dar el nu era acolo. Computerul
era o piesă de artă, iar ea lucra pentru compania care îl fabricase.
- Cauţi ceva?
 Capitolul 3

Lara se întoarse şi-l văzu pe Tyler rezemat de tocul uşii. îl

privi din cap până-n picioare. Rezultatul era tulburător - lumina
zilei şi hainele obişnuite nu diminuau atracţia puternică pe care
o simţise aseară. Dacă era vreo schimbare, părea şi mai puter-
nic. Si avusese dreptate, ochii lui erau verzi. Sângele i se urcă în
obraji.
La naiba, ar fi trebuit să-şi dea seama că el nu putea fi departe
de vreme ce computerul era pornit.
- Nu spionam, vă admiram doar echipamentul.
- Chiar? întrebă el pe un ton amuzat.
Lara se simţi stânjenită. N-o crezuse?
- Da, cred că sunt aici de un minut şi n-am atins nimic.
Tyler deveni palid, apoi se îndreptă clătinându-se spre foto-
liul biroului şi se aşeză.
Lara se temea că are să leşine. Spionajul industrial trebuia să
fie la fel de mare în afacerile cu nave de croazieră cum era în
industria calculatoarelor.
 - Chiar dacă m-aş fi uitat la ce lucraţi, nu ştiu cine ar fi fost
interesat să cumpere informaţia. în plus.
Tyler o întrerupse.
- Te deranjează când ţi se pune integritatea la îndoială, nu-i
aşa?
Nu-i plăcu să i se amintească greşeala făcută când se întâlni-
seră, dar cel puţin el îşi revenise din starea neplăcută în care se
aflase.
- Mi-am cerut scuze.
- Ai făcut-o. Claire mi-a spus că lucrezi cu computere. Făcu
un gest către al său. întruneşte cele mai înalte standarde ale tale?
Entuziasmată de subiect, uită cu cine vorbeşte şi îşi pierdu
timiditatea.
- E minunat. E mai bun decât cel pe care lucrez eu la servi-
ciu. Dacă aş fi lucrat pe aceast tip, mi-aş fi terminat proiectul
până să plec în vacanţă şi n-ar fi trebuit să-l târăsc după mine în
tot acest timp. Nu-mi place să lucrez prea mult timp la un
proiect. Din fericire, termenul de predare nu e deloc aproape.
Dându-şi seama că vorbise prea mult, se opri.
- în timpul săptămânii voi fi plecat la birou, aşa că dacă ai
timp liber, poţi să-l foloseşti.
Ideea o încântă. Putea folosi modemul pentru a-şi accesa
dosarele şi cum Angelique părea foarte preocupată de Preston
Kent, avea să aibă foarte mult timp liber.
- Accept. Lara îi zâmbi.
- Eşti invitata mea, răspunse el şi îi răspunse la zâmbet.
Doamne, ce zâmbet.
O clipă, îşi aminti sugestia lui Claire că Tyler s-ar putea să fie
disponibil şi să meargă cu ea la cumpărături. Aseară se oferise el,
dar bănuia ca şi acum, că se simţise obligat faţă de ea. în plus,
acum era ocupat.
 îşi imagină cum ar fi să meargă împreună la cumpărături. Cu
siguranţă, el s-ar plictisi - aşteptând ca ea să se uite, aşteptând-o
să probeze. Si nu se punea problema să-şi aleagă doar două
piese. Avea de făcut cumpărături complete pentru două
săptămâni.
Se imagină alegând lenjerie de mătase sub privirile lui Tyler,
el zâmbind aprobator la alegerile ei.
Se lăsă o tăcere stânjenitoare.
- Dacă vreţi, pot să mă uit peste setări şi să mă asigur că
obţineţi eficienţă maximă pentru programele pe care le rulaţi, se
oferi ea. Avea astfel şansa de a-i arăta că era mai mult decât faţa
şi trupul la care se uitase el.
- Am o echipă de programatori pe care o plătesc pentru
aceasta. în plus, toate fişierele legate de afaceri se pot accesa
numai cu parolă.
- Da, bineînţeles. Ar fi trebuit să ştie că o companie de
mărimea lui Neptune avea toate computerele necesare pentru a
fi manevrate de acasă, dar mândria ei era stârnită.
- Voiam doar să găsesc un mijloc de a vă mulţumi că îmi
daţi
acces la computerul dumneavoastră.
Tyler se strâmbă, rămânând în aceeaşi poziţie.
- Nu e nevoie să-mi mulţumeşti.
- Bine, vă las să vă întoarceţi la lucru.
- Eşti sigură că te-ai uitat destul de bine la echipamentul
meu? întrebă el abţinându-se să nu zâmbească.
Lara aproape exclamă nemulţumită, când realiză ce-i spusese
mai devreme şi înţelese strania lui purtare.
Bărbaţii cu care lucra nu-şi permiteau să folosească în
discuţiile cu ea vorbe cu două înţelesuri, deşi toată lumea lăsa
mereu să plutească în aer câte un dublu înţeles legat de
terminologia computerelor.
 în mod evident, el prinsese momentul şi îl speculase, privind-o
cu îndrăzneala ochilor lui verzi, râzând de ea. N-avea mare expe-
rienţă cu bărbaţii, dar avea mândrie şi nimeni, nici măcar Tyler
Thorne, n-avea să râdă pe seama ei.
Privi lung spre computer, apoi îşi întoarse ochii spre Tyler,
privindu-l cum o privise el aseară.
- De fapt, mor să pun mâna pe el, dar nu vreau să vă între-
rup lucrul. Zâmbindu-i dulce, se întoarse şi ieşi din birou.

Aveau să fie două săptămâni grele. Tyler era uluit că

supravieţuise întâlnirii cu Lara în birou.
Devenise peste noapte seducătoare din prinţesă de gheaţă.
Remarca ei despre echipamentul lui îl terminase. Nu atât expre-
sia cât felul cum fusese spusă. Cum reuşise să o spună cu atâta
inocenţă în privire?
Hotărîse aseară să nu se lase influenţat de jocul ei şi nu avea
de gând să se răzgândească. Dar hotărîrea lui de a rămâne impa-
sibil la farmecele ei nu era ascultată şi de trupul lui. Reacţia sa
fizică involuntară la cuvintele ei fusese rapidă şi intensă. Când
spusese că n-a atins nimic, fusese tentat să încuie uşa şi să-i
spună să-i atingă inima. Rememorând scena, ea păruse evident
conştientă de gândurile lui. Se întrebă pentru o clipă dacă era
într-adevăr inocentă.
Nu, îl manevrase mult prea bine pe Neil aseară. Era foarte
atentă să pară inocentă. Ar fi trebuit să urmeze cariera mamei
sale.
îşi puse mâinile sub cap şi îşi urcă picioarele pe birou, uitân-
du-se în tavan. începu să se gândească unde ar fi ajuns dacă ar fi
dat curs insinuării făcute de ea.
 Ar fi ajuns probabil în camera lui, sau a ei, sau afară în barcă.
Dar şi mai probabil ar fi încuiat uşa şi ar fi folosit canapeaua.
sau podeaua dacă ar fi avut nevoie de mai mult spaţiu. N-avea
nici o îndoială că sexul cu Lara ar fi fost minunat. O simţise şi în
aerul care-i despărţea.
Dar numai cerul ştia ce jocuri ar fi încercat ea după aceea. Pe
cine ar fi avut în braţe . o prinţesă de gheaţă, o femeie pe care
trebuia să o convingă sau o femeie satisfăcută? N-avea nici cea
mai mică intenţie să afle.

Lara se forţă să mai facă o ultimă flotare înainte de a se arun-

ca în piscină. Activitatea fizică era bună şi pentru trup şi pentru
minte. Cumpărarea hainelor nu fusese niciodată activitatea sa
favorită şi îi plăcea şi mai puţin atunci când o făcea de nevoie.
După ce întinse prosopul pe şezlong, se întinse pe el. îşi
depărtă picioarele şi îşi trase în sus costumul de baie răscroit
adânc. Costumul era mai îndrăzneţ decât unul pe care l-ar fi ales
ieri, dar când îl probase, îi revenise în minte figura lui Tyler şi se
hotărîse să-l cumpere. Si celelalte haine pe care şi le luase erau
mult mai îndrăzneţe decât purta de obicei.
închise ochii şi se relaxă. Mama ei nu încercase să o facă să se
simtă mai bine când, cu ani în urmă, îi spusese că la un moment
dat va căpăta forme feminine. în timp, fără ca Lara să-şi dea
seama, acest lucru se întâmplase.
Poate că era momentul să înceapă să acorde mai multă
atenţie garderobei sale - şi să adauge un plus de feminitate
hainelor pe care le purta când nu era la serviciu, să înceapă să
poarte lucruri care ar putea face un bărbat ca Tyler Thorne să se
uite mai atent.
 Nu că ar fi ajutat-o cine ştie ce. în pofida primului ei succes
când îi răspunsese lui Tyler la avansuri, Lara ştia că relaţia ei cu
bărbaţii în viaţa socială trebuia serios îmbunătăţită înainte de a fi
capabilă să se simtă în largul ei în prezenţa lui. Mai ales de când
victoria ei fusese însoţită de furie şi mândrie rănită.
Auzi zgomotul paşilor pe lângă piscină şi deschise ochii. Fu
şocată să vadă subiectul gândurilor sale stând în picioare la
capătul şezlongului.
După cum arăta, putea spune că era la fel de încântat de
priveliştea pe care o oferea ea în acel costum de baie pe cât
fusese când o văzuse îmbrăcată cu rochia de aseară.
- Bună ziua, Lara.
Mîndria ei era încă rănită, ceea ce se văzu din tonul ei.
- Aţi terminat lucrul, domnule Thorne?
- Tyler, te rog. El se aşeză pe şezlongul de lângă al ei. Mi-a
spus Claire unde să te găsesc.
- Deci, iată-mă.
- Iată-te. Privirea lui coborî.
Voiai ca el să se uite mai atent, îşi reaminti singură. El chiar
se uita, dar ea nu ştia ce să facă. Ce dorea ea de la acest bărbat?
N-avea nici o idee. Să fie din cauza faptului că înţelesese că un
bărbat bogat şi cu poziţia lui socială o găsea atrăgătoare? Ea nu
punea prea mare preţ pe frumuseţea fizică. O făcuse când era
copil. în afara unei vieţi normale de familie, îşi dorise nespus să
fie la fel de frumoasă ca mama ei. Visul devenise realitate dar
nu-i adusese fericirea pe care crezuse că i-o va aduce.
Adevărat, îşi putea folosi frumuseţea pentru a-i atrage atenţia
lui Tyler. Si privirea din ochii lui, când el avea să-i întâlnească
din nou ochii, nu lăsa nici un dubiu că misiunea ei era deja
îndeplinită.
 Se ridică şi se înfăşură în prosop, ceea ce ar fi trebuit să facă
chiar în clipa în care el apăruse într-adevăr acolo şi nu era doar
rodul imaginaţiei. Mai bine mai târziu decât niciodată.
- Nu trebuie să te acoperi din cauza mea, o asigură Tyler.
Mie
mi se părea o privelişte foarte plăcută.
- îmi era prea rece.
- Prea rece? El ridică dintr-o sprânceană. Poate prea cald.
Ea nu se mai concentră asupra prosopului şi se uită la el. El
zâmbea şi în ochi avea o anume strălucire. vicleană fuse primul
cuvânt care-i veni ei în minte, urmat îndeaproape de sexy.
Se aşeză înapoi pe şezlong, în siguranţa pe care i-o oferea
prosopul.
- Care e motivul pentru care m-ai căutat?
El o privi întâi mirat, apoi se încruntă.
- Au sunat de la linia aeriană. Ti-au găsit valiza. O va aduce
un curier. Si în timp ce erai la cumpărături, a sunat un anume
Dennison. Te-a rugat să-l suni. El îi înmână un bileţel pe care era
notat un număr de telefon.
Lara ghemotoci hârtia.
- Supărare de îndrăgostiţi?
- Nu. Se enervase din cauza tupeului lui Dennison. Era
sătulă
de reporteri şi aspiranţi la titlul de biografi. Erau ca vulturii ce
dădeau târcoale unui animal rănit.
- Poţi să-l inviţi la cină, trebuie doar să anunţi la bucătărie
că
va veni.
- Mulţumesc pentru ofertă, dar nu-l voi suna.
Tyler se ridică în şezlong cu o expresie rece. Revenise la
Domnul Distant şi ea revenise la starea de limbă legată. Pentru că
nu-l invita pe Ben la cină? Ce importanţă putea avea pentru el?
Comentariul lui de mai devreme - Supărare de îndrăgostiţi -
îi reveni în minte.
 - Domnul Dennison nu este un prieten. Este unul din acei
oameni de care am vorbit aseară şi care ar plăti pentru informaţii
legate de copilăria mea.
- înţeleg. El îşi vârî mâinile în buzunare.
Privindu-i expresia, Lara încercă să discearnă dacă informaţia
că ea nu era încurcată cu Ben însemna ceva pentru Tyler.
El părea să nu fie afectat, dar probabil era. îşi dori ca el să se
fi arătat uşurat.
îşi dori din nou să găsească ceva inteligent de spus.
Nervozitatea de care dădea dovadă în preajma lui trebuia să se
schimbe. cumva.şi în viitorul foarte apropiat. Pentru
moment, se impuneau bunele maniere.
- Mulţumesc pentru mesaj.
- Cu plăcere, ne vedem la cină.
Uitându-se în urma lui, nu se putu abţine să nu şi-l imagineze
în slip - acei umeri laţi, şoldurile înguste. în timp ce imaginea
mentală se îndepărta, simţi aceeaşi stranie durere în piept.
Avea să se confrunte cu această stare toată vacanţa? în cazul
acesta, avea nevoie de o vacanţă de la vacanţă.

Valiza ei sosi la scurtă vreme după ce ieşi de sub duş. Era

încuiată încă şi totul părea să fie acolo.
în timp ce se gândea cu ce să se îmbrace pentru cină, îi veni
în minte ce trebuia să-i fi spus lui Tyler lângă piscină. Prea
cald? încearcă un duş rece.
Sau poate era prea banal? Bineînţeles, orice ar fi fost mai bine
decât „Care e motivul pentru care m-ai căutat?”
Lara mormăi. Ce-o fi gândind Tyler?
 Plecase din biroul lui după ce făcuse o aluzie, se lungise
lângă piscina lui într-un costum de baie aiuritor, apoi se acoperise.
Probabil că era confuz. Ea era, o ştia bine.
Rochia pe care plănuise să o îmbrace seara era mai decentă
decât oricare dintre cele cumpărate astăzi. Părea cea mai bună
alegere pentru seară. Poate că dacă se simţea mai împăcată cu
înfăţisarea sa, se va putea purta mai normal în preajma lui Tyler.
Continuă să se pregătească pentru seară, întrebându-se dacă
apariţia ei avea să fie izbitoare pentru Tyler în pofida ţinutei mai
conservatoare.
Dacă el avea să o mai privească la fel, se temea de reacţia
trupului ei. Pentru că avusese de mai multe ori această expe-
rienţă şi ştia la ce să se aştepte, ar fi fost inutil să se mintă sin-
gură şi să spună că nu-i plăcea senzaţia. Dar unde o va duce?
Primul gând care-i trecu prin minte fu o aventură de vacanţă.
- Minunat, Lara. Va avea astfel ocazia să constate că eşti inca-
pabilă şi de altele nu numai să porţi o conversaţie decentă cu el.
Angelique purtase cu ea o discuţie despre păsărele şi albine
când era în liceu. O discuţie maternă foarte tradiţională, dar
imaginea sexy a mamei sale părea să contrazică tot ce-i spusese.
Toate discuţiile despre dragoste, promisiune şi păstrarea pentru
Domnul Potrivit, păreau doar vorbe goale.
Ignorând cuvintele mamei sale, urmase exemplul prietenelor
ei în privinţa curiozităţii sexuale. Experienţa fusese un dezastru
total de la început până la sfârşit - ceea ce nu se mai repetase
de-atunci.
Concentrându-şi toată atenţia asupra studiului şi al carierei,
pusese subiectul la păstrare.
La acea vreme păruse o decizie înţeleaptă şi îi prinsese bine.
Până când dăduse cu ochii de Tyler.
 Lara se trezi aşezată la cină între Dillon şi Neil.
Amândoi duseră o luptă continuă să-i câştige atenţia. Tyler
nu-i spusese nimic de când o salutase la intrarea în sufragerie,
dar îl simţi privind-o. De cele câteva ori când îi întâlni privirea,
avu senzaţia că el şi-o reamintea în costum de baie. Ea îşi ferise
repede privirea, dar simţi că respiră mai greu.
Angelique era la fel de exuberantă ca de obicei, dar Lara
observă că ori de câte ori se uita în direcţia ei, se încrunta. La
jumătatea antreului, află cauza.
- Lara, iubito, sper că ai aşteptat să mergem împreună la
cumpărături.
Ieşirea ei cu Preston trebuie că nu ieşise cum anticipase ea.
- Am putea merge mâine dacă ai nevoie de ceva.
Lara observă că orice conversaţie se oprise şi toată lumea era
cu ochii pe ea şi pe Angelique.
Angelique continuă:
- Chiar nu înţeleg de ce insişti să te îmbraci de parcă ai fi o
mătuşă bătrână. Arătai frumos aseară. Am fost mândră de tine.
Lara se uită în farfurie. Nu era prima oară când aveau această
discuţie, noutatea era că de data aceasta aveau auditoriu.
Angelique avea obiceiul să facă pe mama grijulie în public.
- Mamă, putem discuta altă dată acest subiect?
Dar Angelique îşi intrase în rol.
- Tyler, iubitule, dacă Lara ar fi fost astfel îmbrăcată aseară,
ai
fi invitat-o la dans?
Lara simţea că intră în pământ. Aruncă o privire spre capătul
mesei unde stătea Tyler. El se uitase la ea, dar se întorsese ca să-i
răspundă mamei ei.
 - Eu nu dansez cu o rochie, dansez cu o femeie.
Ipocritule, erai cu ochii cât cepele pe rochie. Lara nu se putu
abţine să nu se întrebe ce s-ar fi putut întâmpla dacă ar fi purtat
propria rochie aseară. întâlnirea lor ar fi fost aceeaşi?
Neil aplaudă.
- Foarte diplomatic răspuns, bătrâne. Sunt bucuros că cine-
va cu un asemenea tact şi fler se ocupă de viitorul meu financiar.
Uşa se deschise şi intră valetul.
- Domnule Tyler, Davette Simms este la telefon. Spune că
este
o problemă importantă de afaceri. După tonul vocii lui Farley, era
limpede că se îndoia de cele spuse de doamna de la telefon.
- Ai pus-o pe Davette să lucreze la Neptune? râse Neil.
Care
sunt îndatoririle ei? Să meargă cu liftul în sus şi în jos şi să dea
telefoane pe linia ta privată ca să vadă dacă funcţionează?
- Trebuie că o plăteşte la negru. Nu e pe ştatul de plată,
spuse Dillon.
- Hmm... la negru... sau la Tyler? întrebă Neil.
Tyler lăsă furculiţa din mână, puse şervetul pe masă şi se ridică.
- Când vei abandona cursele de maşini, poate te vei hotărî
să
te faci comediant. între timp, poţi să-ţi ceri scuze faţă de doamne
pentru umorul tău deplasat.
Lara se întrebă cine era Davette. Voia să întrebe, dar nu voia
să pară prea interesată. Comentariul lui Neil lăsase să se
înţeleagă că între femeie şi Tyler era o relaţie clară.
Tyler era un bărbat atrăgător. N-ar fi fost surprinsă să afle că
era încurcat cu cineva. Era o posibilitate atât de evidentă, încât
nu putea fi trecută cu vederea.
Se simţi stânjenită şi că de noaptea trecută se tot gândise la el
- mai ales în timp ce se îmbrăca pentru cină. Mulţumea cerului
că el n-avea să afle vreodată că ea se gândise chiar să aibă o
aventură de vacanţă cu el!
 Capitolul 4

Era aproape ora unu. Unde naiba erau?

Tyler înjura mergând prin livingul întunecat. Lumina de la
intrare era aprinsă, dar nu străbătea până la el.
Se opri încă o dată în faţa ferestrei din faţă, uitându-se după
faruri.
înjură încă o dată drumul încă gol.
N-ar fi trebuit să plece din sufragerie. Sau cel puţin să nu fi
stat plecat atât de mult timp. După ce partea de afaceri a tele-
fonului se terminase ar fi trebuit să închidă. Relaţia lui personală
cu Davette se terminase de câteva săptămâni... dar ea nu păruse
în stare să accepte că totul se terminase într-adevăr. El încercase
să fie delicat când îi explicase din nou situaţia şi fusese mulţumit
că ea începuse să devină rezonabilă. Buna lui dispoziţie
dispăruse când ieşise din birou şi-l găsise pe Neil supărat că Lara
fugise undeva cu Dillon.
Era adevărat, toţi trei aveau ocazia să iasă cu aceeaşi femeie,
dar nu toţi trei deodată şi în nici un caz dacă celălalt frate era
 încă interesat de ea. Neil nu s-ar fi îndepărtat cu Lara aseară
dacă
Tyler nu i-ar fi făcut semn că o voia el. Şi Dillon ar fi trebuit să
urmeze aceeaşi politică astă seară.
Neil se învârtise până după miezul nopţii şi apoi plecase
acasă. Plin de indignare, Tyler continuase să aştepte.
Pe măsură ce minutele treceau, începu să se gândească la
întâlnirea din birou de azi dimineaţă. Nu fusese el pregătit să
facă dragoste cu Lara, fără să se gândească la Neil? Adevărul îl lovi
în moalele capului. Aici nu era greşeala lui Dillon... era greşeala
Larei.
îi vrăjise pe toţi şi se insinuase între cei trei fraţi. Nu ştia ce
urmărea, dar precis rămăsese singură cu Dillon şi îl convinsese
pe acesta să o scoată în oraş. Ce naiba punea la cale?
îl auzise pe Neil când o invitase să-şi petreacă noaptea cu el.
Ea spusese nu, dar fusese sinceră? Şi comportamentul ei de azi
dimineaţă faţă de el, şi cel de după amiază.
Figura cu prosopul. Făcea doar parte dintr-un joc? Şi Ben
Dennison. De unde apăruse? Căuta într-adevăr informaţii
despre copilăria ei, sau era unul dintre bărbaţii care o curtau şi
faţă de care nu era indiferentă?
Sincer, nu-l interesau jocurile ei sau cu cine le juca atâta timp
cât el şi fraţii lui nu erau incluşi în ele. Ea avea să plece în două
săptămâni, iar ei aveau să fie fraţi mereu.
Prin fereastră se zăriră luminile farurilor.
în sfârşit, se întorseseră.

Lara nici nu-şi mai amintea de când nu mai petrecuse o seară

plăcută. Orchestra de jazz pe care fuseseră să o asculte fusese
excelentă şi chiar Dillon fusese o surpriză plăcută.
 La început fusese puţin îngrijorată când toată lumea refuzase
invitaţia de a merge să asculte prietenii lui din orchestră. Se
temuse să fie singură cu el, dar descoperise că era amuzant să fie
cu el şi surprinzător de uşor de discutat cu el. Nu era atât de plin
de sine ca Neil şi nici inabordabil ca Tyler. Bineînţeles, pasiunea
lui pentru computere fusese un mare ajutor.
Pe parcursul serii se stabilise un raport plăcut între ei şi n-o
deranj' sărutul frăţesc pe obraz la despărţire.
- Am să trec mâine în jurul prânzului.
- Abia aştept. Noapte bună, Dillon.
- Noapte bună, Lara.
Ea zâmbea când închise portiera.
- începusem să cred că tu şi Dillon aţi adormit şi nu v-aţi
mai
trezit.
Lara se întoarse repede şi se rezemă de uşa de la intrare ca şi
cum ar fi vrut să se apere de bărbatul furios care intrase în
cameră.
Tyler se apropie până când rămaseră între ei doar două
palme.
- Stârneşti unul dintre fraţi împotriva celuilalt, domnişoară
Rose?
- Nu, domnule Thorne, nu fac aşa ceva.
- Chiar pentru un observator obişnuit, se pare că o faci. L-ai
sărutat pe Neil vineri seara, pe Dillon sâmbătă. Poate faci o
comparaţie asupra tehnicii de a face dragoste a bărbaţilor din
familia Thorne. Trebuie să te previn, dacă eu sunt programat
pentru duminică, ar fi o mică problemă. Am alte planuri pentru
seară. Mai făcu un pas spre ea. Se pare că amândoi suntem liberi
acum. Să trecem la rândul meu?
 Lara rămăsese mută. Presupunea că planurile lui pentru
duminică erau legate de telefonul dat de Davette, iar acum
sugera să o sărute. Ce tupeu!
Până să-i poată răspunde, el ajunse la ea. O trase de lângă uşă
şi îi căută gura. Ar fi trebuit să se tragă înapoi şi să pună capăt
acestei nebunii. Dar era atât de bine.
Suspină slab când sărutul deveni mai insistent. Mâinile lui
alunecară pe sub părul ei lăsat liber şi ajunseră pe pielea goală a
decolteului spatelui. Atât de calde. atât de mari, degetele lui se
desfăcură pentru a cuprinde o cât mai mare suprafaţă. Lara se
presă mai tare de el.
Tyler se îndepărtă primul. Ea ridică privirea şi se înfioră de
dorinţa pe care o văzu în ochii lui.
- Aşadar, domnişoară Rose, care dintre noi câştigă premiul?
Şi ce primeşte învingătorul?
- Lara se smulse din braţele lui. în mintea ei nu era nici un
dubiu că pasiunea lui era reală. Sunt unele lucruri pe care un
bărbat nu le poate ascunde când ţine o femeie în braţe. Dar deşi
ştia că o dorea, din acuzaţiile lui înţelese că nu o plăcea foarte
mult.
N-o plăcea, dar era gata să o sărute. Nu-i venea să creadă că
el o trata astfel. Era doar un adult, ceva mai sofisticat decât Neil.
- N-a fost un concurs, domnule Thorne, dar dacă ar fi fost,
n-aţi fi câştigat.
El se apropie de ea şi-şi puse mâinile pe umerii ei.
- Poate ar trebui să mai încerc o dată?
Ea îl privi şi îşi înclină capul, cu un aer sfidător.
- Poate ar trebui să-ţi iei mâinile de pe mine. Cuvintele ei
urmară logica rece a minţii, dar trupul ei tânjea după repetarea
sărutului.
 - Nu ştiu care-ţi este jocul şi ca să fiu cinstit nu-mi pasă, dar
pentru restul timpului cât vei sta aici, te vei întâlni cu unul sau
cu altul dintre fraţii mei, dar nu-i programa alternativ.
Lara nu ştia dacă să râdă sau să încerce să-l readucă la reali-
tate trântindu-i în cap vaza de pe măsuţa din apropiere.
- Am observat că multiplele mele alegeri se rezumă la
două.
N-ai de gând să continui jocul? O. îmi amintesc. Eşti deja pro-
gramat, nu? Şi domnişoara Simms n-ar accepta aranjamentul
serii alternative nu-i aşa?
- Ce legătură are Davette cu toată povestea asta?
- Te întâlneşti mâine cu ea, nu?
- De unde ţi-a venit ideea?
- Ai spus că mâine ai program. apoi a sunat telefonul şi din
ceea ce a spus Neil am înţeles că ai o legătură cu ea?
Tyler râse.
- Crezi că unicul motiv pentru care nu vreau să fiu cu tine
mâine este pentru ca să fiu cu o femeie cu care am o relaţie de
lungă durată?
- Nu, dar pare un răspuns logic având în vedere circum-
stanţele.
Privirea lui era a unui om torturat. îi prinse faţa cu ambele
mâini.
- în iad, acolo ai să ajungi cu ochii aceştia inocenţi.
Lara încercă să răspundă dar el o sărută din nou. De data asta
fără delicateţe, cu impetuozitate. Senzaţiile stârnite de sărutul lui
erau atât de plăcute încât refuză să se eschiveze. Orice părere ar
fi avut el despre dorinţa ei de a-i avea şi pe Neil şi pe Dillon nu
mai avea acum importanţă. Relaţia lui cu Davette Simms era
neimportantă. Faptul că el nu mai era de piatră cum crezuse
iniţial era neimportant.
 Era important doar sărutul lor, buzele lui presate de buzele
ei, căldura pe care simţea că o emană trupul lui.
Simţi că mâinile lui se mişcă pe trupul ei şi ajunseră la sâni.
Instinctiv, se arcui. Tyler gemu şi apăsarea mâinilor lui spori. Nu
mai trăise niciodată asemenea momente. Experienţa din ado-
lescenţă era nimic pe lângă senzaţiile stârnite de mângâierile lui
Tyler. Se agăţă de gâtul lui, conştientă că n-o mai ţineau
genunchii.
Tyler o cuprinse de mijloc şi o strânse lângă el. Gura lui
coborî spre explorarea pielii sensibile a gâtului.
- Bine, Lara, ai învins. Nu ştiu ce fel de vrajă ai aruncat
asupra
mea, dar nu pot lupta cu ea. Spune când şi unde şi sunt al tău.
Lara deschise ochii mari.
- Când şi unde?
Tyler se îndreptă, continuând să o ţină de talie.
- îmi convine şi acum, dar mă tem că va trebui să găsim un
loc mai ferit decât holul de la intrare.
Părea încântat că era gata să facă dragoste cu el, iar Lara era
uluită. Se dezmetici repede, se desprinse din braţele lui şi fugi
pe scară.
El o strigă dar, din fericire nu o urmă. Din fericire, n-o urmă.
Reuşi să scape din foc, dar flăcările lui o ameninţau încă.

La naiba, ce-l găsise oare? O sărutase! Nu-i venea să creadă că

o sărutase.
- Tyler, trebuia să lămureşti problema că ea, îi urmărea şi
pe
Neil şi pe Dillon şi ai sfârşit prin a o săruta chiar tu. Şi ai fi făcut
mult mai mult dacă ea nu s-ar fi opus. îşi scoase cămaşa şi o
aruncă pe pat.
 Continuă să se dezbrace, bombănindu-se singur, în timp ce
se îndrepta spre baie ca să facă un duş... un duş rece şi relaxant.
Nu intenţionase să o sărute, îi părea rău că o făcuse, dar nu
putea nega că sărutul fusese minunat. Se întreba totuşi ce îl
împinsese să o sărute.
îi văzuse şi pe Dillon şi pe Neil sărutând-o, dar nici unul din-
tre săruturi nu durase mai mult de două secunde. Ce-l apucase
de o sărutase cu atâta pasiune? Dacă n-ar fi ştiut cum stau
lucrurile, ar fi zis că e muşcat de gelozie.
Dar cum putea fi gelos când n-o voia?
Ajunse în cada de duş şi se uită în oglida mare de pe peretele
opus. Mă rog... o voia, dar numai pentru sex. Nimic mai mult.
Dădu drumul apei reci. Dar apa rece nu avu mare efect
asupra arsurii sale interioare. Luă săpunul şi începu să se
săpunească. Ar fi fost plăcut ca Lara să fie aici să-l spele pe
spate... Din adolescenţă şi până în prezent, nu dusese lipsă de
partenere doritoare. Săpunul începu să se mişte din ce în ce mai
încet pe măsură ce era mai absorbit de gânduri. Acum că stătea
să se gândească, trebuia să admită că o dată cu trecerea anilor,
apetitul sexual îşi pierduse din intensitatea iniţială. Termină de
spălat în timp ce se gândea la cele mai recente întâlniri. Realiză
că tot ce realizase, fusese satisfacerea nevoilor biologice, nimic
mai mult. Dar aceasta fusese înainte de a fi sărutat-o pe Lara.
Cu ea, magicul era prezent şi lipsea nesiguranţa adolescentu-
lui. Toate scânteile de mult uitate, toate focurile de
artificii,
fuseseră acolo când el o ţinuse pe Lara în braţe.Când o
găsise
lângă piscină, imaginea ei întinsă în acel costum de baie îl făcuse
să uite de telefoanele pentru care o căutase de fapt. La naiba,
imaginea ei fusese suficientă pentru a-i face sângele să-i fiarbă în
vine. în timp ce se ştergea, mintea îi zbură din nou la Lara.
Rochia pe care o purtase aseară fusese aproape la fel de
revelatoare ca acel costum de baie. Cea pe care o purtase astă
seară fusese mult mai subtilă, dar nu reuşise deloc să ascundă
incredibila siluetă de sub ea - sânul plin, talia îngustă, picioarele
lungi şi cu formă frumoasă. Văzuse bine doar călcâiele şi
gleznele, iar restul ghicise prin rochie şi tot ştiuse că aveau să-i
bântuie visele.
Dacă va reuşi să adoarmă. Ştiind că ea era întinsă într-un pat
nu prea departe de acolo, nu era sigur că somnul era posibil.
Se duse la dulap, trase afară o pereche de blugi, îi îmbrăcă şi
porni spre biroul de la parter.

Nici Lara nu avuse mai mult noroc să adoarmă. Se gândea

îngrozită că dacă Tyler ar fi şoptit cuvinte tandre în loc de
acuzaţii, ar fi făcut probabil dragoste chiar acum. Se simţea
foarte vulnerabilă.
Din momentul în care ochii lor s-au întâlnit prima dată, a fost
conştientă de el ca bărbat. în această după amiază, lângă piscină,
se întrebase dacă ceea ce voia de fapt de la Tyler era ca el să
înţeleagă că ea era atrăgătoare. Dar ceea ce păruse iniţial o
provocare interesantă acum avea implicaţii adânci şi
tulburătoare.
Nemulţumită, se întoarse pe partea cealaltă, aranjându-şi
perna înainte de a pune din nou capul pe ea. De când fusese în
liceu dormise în maieuri largi cu mânecă scurtă şi totdeauna se
simţise bine în ele. în seara aceasta materialul i se părea aspru.
Două zile în lenjerie de mătase nu fusese o idee bună.
Acum dovedise că el o găsea atrăgătoare. Dar ce conta? Era
evident că el judecase greşit cele două săruturi pe care le văzuse.
Refuzase avansurile lui Neil, iar pe Dillon îl vedea ca pe un
prieten. Acuzaţiile lui că ea încerca să învrăjbească fraţii unul
împotriva celuilalt erau supărătoare... Chiar şi astfel, tot
răspunsese fizic la sărutul lui. Aceasta o îngrijora. Nu ştia ce o
îngrijora mai tare, aparenta lui dorinţă faţă de ea sau dorinţa ei
pentru el?
Şi-acum?
Poate că mai bine ar fi fost să-l evite pe cât posibil tot restul
vacanţei.

în pofida tulburării interioare, reuşi să adoarmă. Se trezi mai

odihnită decât credea că merită în aceste circumstanţe. îşi alese
o rochie înflorată de plajă cumpărată ieri şi o îmbrăcă peste
lenjeria de bumbac.
Ieşind din cameră, porni pe hol. Ieri dimineaţă nu-l întâlnise
pe Tyler la micul dejun. Spera să fie la fel de norocoasă şi astăzi.
Dacă era într-adevăr norocoasă, poate Angelique era deja plecată
la întâlnire, sau n-avea să abordeze subiectul garderobei Larei.
Ajunse la scară şi începu să coboare treptele. Când ajunse la
cotul scării, se opri.
Tyler stătea pe a treia treaptă de jos. Era Tyler, bineînţeles,
dar cum nu-l mai văzuse până atunci.
Părul îi era ciufulit, parcă-şi trecuse degetele prin el din când
în când. Obrazul avea barba nerasă. Când se uită mai jos, i se
opri respiraţia. Tot ceea ce avea pe el, era o pereche de blugi
decoloraţi şi uzaţi.
 Capitolul 5

Lara rămase încremenită în locul în care se oprise, dar Tyler

continuă să urce treptele, micşorând distanţa dintre ei. Lara îşi
aduse imediat aminte de clipele în care mâinile ei erau pe piep-
tul lui - un piept ce acum era gol, cu excepţia unui petec de păr.
El se opri când ajunseră să se privească în ochi de la acelaşi
nivel. Stând în faţa ei, îi bloca drumul.
- Ai dormit bine?
Fiind destul de aproape, era uşor de văzut că el nu dormise,
cu toate că lăsa impresia că abia se dăduse jos din pat.
- Da, mulţumesc.
El se rezemă într-un cot pe balustradă.
- Mă duc să încerc să prind un pui de somn. N-ai vrea să vii
cu mine?
- Mă tem că va trebui să refuz, spuse ea zâmbind dulce.
Făcu
un pas în lateral ca să îl ocolească şi continuă să coboare
treptele.
Făcu şi el un pas lateral, urcând apoi o treaptă. Pieptul lui era
acum în prim plan. Văzu că are într-adevăr umeri laţi, dar goi şi
 foarte aproape, păreau mai laţi şi mai tulburători. Putea rămâne
îndelung să-l privească astfel. Să se uite însă mai jos, era exclus.
Siguranţa de sine îi dispăru când îşi dădu seama că i-ar plăcea să
urce sus cu el - să reia ce începuseră aseară. Nu mai simţise
asemenea tentaţie din adolescenţă.
El o privi cu ochii micşoraţi.
- Domnişoară Rose, eşti când fierbinte când rece. Faci
dragoste cu mine cu ochii şi apoi te prefaci rece şi indiferentă
când eu sugerez să facem următorul pas.
- Eu... nu-i adevărat.
- Că nu te prefaci indiferentă?
- Nu, cealaltă.
- Că faci dragoste cu mine cu ochii? O faci din seara când
ne-am întâlnit. Nu te-ai gândit că am să observ? Atingându-i
obrazul cu degetul, el râse. Roşeşti? O adevărată mică actriţă, nu?
Putea fi când se concentra, dar nu fusese cu Tyler. Această
acuzaţie era la fel de nedreaptă ca cele pe care i le aruncase
aseară. Oscilă între a plânge şi a-i răspunde pe măsură.
- Totdeauna eşti atât de fermecător dimineaţa?
- N-am primit niciodată reclamaţii.
Lara ridică din umeri.
- Bine, somn uşor. îl ocoli. De data aceasta el nu încercă să
o oprească şi ea continuă să coboare.
- Sigur n-ai să te răzgândeşti?
Ea îl privi peste umăr. Doamne, arăta minunat şi era sigură că
dispoziţia lui de dimineaţă nu era singurul lucru pentru care nu
primise reclamaţii. îşi imagină că merge sus şi că el este lângă ea,
cu capul pe cealaltă pernă .
- Iar o faci, Lara, spuse el zâmbind.
întorcându-se, ea făcu un semn de dezgust şi continuă să
coboare restul treptelor.
 în momentul intrării lui Tyler în sufragerie, Lara era la a doua
ceaşcă de cafea. Era proaspăt ras şi abia ieşit de sub duş;
îmbrăcat în costum, arăta foarte schimbat, dar nu mai puţin
dezirabil decât când se întâlniseră pe scară. îşi lăsă servieta lângă
uşă şi veni la masă.
- Unde pleci, Tyler? întrebă Claire.
- Fort Lauderdale.
- Probleme?
- Nu, doar vizita mea lunară de rutină.
- De obicei nu plecai până după prânz.
Lara se întrebă dacă drumul la Fort Lauderdale nu era planul
pentru sâmbătă seara pe care-l menţionase aseară. Era posibil.
Unde locuia Davette Simms? Mergea şi ea cu el?
Claire se încruntă.
- N-ai putea amâna o săptămână, pentru că avem oaspeţi?
- Sunt sigur că toţi veţi fi foarte ocupaţi şi nici nu veţi
observa
lipsa mea.
Slabă nădejde, se gândi Lara. Ea avea să observe şi era al naibi
de tentată să o şi spună.
- Bine, măcar aşază-te şi mănâncă ceva.
- îmi pregăteşte Betty ceva pentru drum. Se întinse şi o
sărută pe Claire pe obraz. Am să mă întorc marţi seară.
- Şi sărutul meu de rămas-bun, unde e iubitule? se auzi
vocea
lui Angelique.
Tyler se aplecă şi sărută şi obrazul acesteia. Se îndreptă şi
porni spre Lara. Ochii lui o priveau intens.
 - Lara?
- Nu mulţumesc, spuse repede, conştientă că toate privirile
erau îndreptate spre ea.
- Eşti sigură? Ochii lui o provocau să accepte.
- Nu te simţi obligat.
- Crede-mă, nu mă simt. Bine?
Dacă ar fi continuat să refuze, el ar fi putut crede că se temea.
Era doar un sărut pe obraz, cu siguranţă putea supravieţui
momentului.
- Bine.
Ea întinse obrazul ca să primească sărutul. El o prinse de
bărbie, îi ridică faţa şi o sărută pe buze. Lara suspină, iar el
profită şi îi şopti la ureche.
- Aminteşte-ţi ce ţi-am spus aseară. Dacă mă întorc acasă şi-
i
găsesc pe Neil şi Dillon pe picior de război, va trebui să-mi dai
socoteală.
îi veni să-l salute milităreşte, dar îi zâmbi doar pe jumătate.
- Călătorie plăcută, domnule Thorne.

Plecarea lui Tyler îl scosese din cadru, dar nu şi din mintea ei.
Nici pe departe. De câte ori urca sau cobora scările sau trecea pe
lângă intrarea din hol, şi-l amintea. La parter, uşa biroului lui îşi
râdea de ea.
Dillon ajunse la timp să ia prânzul cu ea şi cu Claire. După
aceea, Claire plecă la o partidă de bridge, iar ei doi îşi băură
cafeaua în grădină.
- Ar trebui să-i cer scuze lui Claire pentru purtarea mamei.
îşi
petrece mai tot timpul cu Preston Kent în loc să apară la micul
dejun şi la cină.
 - Nu tu trebuie să-ţi ceri scuze. în plus, sunt sigur, Claire
ştia
la ce să se aştepte din partea lui Angelique. Sunt prietene de
multă vreme.
Şi Lara ştia la ce să se aştepte, dar tot era dezamăgită. Claire
putea fi la fel, sau poate nu.
- Cred că ai dreptate, spuse ea.
- Bineînţeles. Totdeauna am dreptate, o tachină el.
- Şi modest. Cine ar putea cere mai mult?
- Se pare că doar câteva femei... Eu sunt tot singur.
- Pentru că aşa vrei, sunt sigură.
Dillon ridică din umeri.
- Dar tu? E cineva în viaţa ta care aşteaptă acasă numărând
zilele?
- Nu.
- E greu de crezut.
- Presupun că ai vrut să-mi faci un compliment nu să-mi
opui
onestitatea la îndoială, îl tachină ea.
- Bineînţeles că a fost un compliment. Uitându-mă la tine,
presupun că ai alunga bărbaţii cu băţul.
- Am avut oferte, dar scânteia nu s-a aprins niciodată, până
acum.
- Până acum?
De data aceasta o făcuse.
- M-a luat gura pe dinainte.
Dillon se încruntă.
- Lara, doar nu vorbeşti despre Neil, nu?
- Nu, nu e vorba de Neil. Dillon păru uşurat şi Lara se
întrebă
de ce. Ai vreun motiv să te bucuri că nu e Neil?
Dillon bău din cafea.
 - E un tip de treabă, dar nu cred că e pregătit de însurătoare
şi n-aş vrea să suferi.
Era Tyler mai pregătit pentru însurătoare decât Neil? Era mai
mare, dar avea vreo importanţă? Nu e Neil, îl asigură ea.
- E cineva pe care îl cunosc?
N-avea sens să nege că era cineva.
- Aş prefera să nu spun.
El zâmbi, cu zâmbetul ucigător al lui Tyler.
- E Farley. Te-ai îndrăgostit de valet.
Lara îşi ridică ochii spre cer.
El se rezemă de spătar şi îşi încrucişă braţele pe piept.
- în cazul acesta nu rămân decât eu. Să stabilim o întâlnire?
în ochii lui apăruse o sclipire şi Lara fu conştientă că el nu
menţionase intenţionat numele lui Tyler.
- Am spus eu că e cineva din Florida?
- Nu, cred că n-ai spus.
- Spuneai că Neil nu e pregătit pentru însurătoate, dar
Tyler?
Crezi că are intenţii serioase cu Davette Simms?
El clătină din cap şi zâmbi.
- Nu, nu se mai întâlnesc de câteva săptămâni.
- Dar a sunat aseară.
- E operatoare.
- Dar Neil a spus...
- Neil a fost plecat o lună şi oricum are tendinţa să
exagereze.
- înţeleg.
- De ce? Te interesează Tyler?
- Pe mine? Nu, eram doar curioasă.
Nu era sigură că o crezuse, dar o lăsă în pace.
- Păcat. Cred că voi doi v-aţi înţelege.
Dacă Dillon ar fi auzit vreuna dintre conversaţiile lor, ar fi
ştiut mai bine.
 - Nu e un bărbat cu care să poţi vorbi cu uşurinţă.
- E puţin rezervat până când ajungi să îl cunoşti. Lasă-i
timp.
Apropo, unde e Tyler?
- A plecat azi dimineaţă la Fort Lauderdale.
- Sper că totul e în ordine.
- I-a spus lui Claire că e doar o călătorie de rutină.
- Mă întreb de ce a plecat atât de devreme. De obicei e acasă
duminica la cină.
- De fapt, cred că îşi putea reprograma călătoria.
- De ce?
El ridică din umeri.
- Credeam că prezenţa ta îl va tenta să stea acasă şi să joace
rolul gazdei.
Conversaţia lor se mută pe un teren mai puţin personal.
Când apăru Neil, porniră toţi trei cu barca pe râu. Amândoi fraţii
rămaseră la cină. Angelique sunase cât timp fuseseră plecaţi şi
anunţase că se va întoarce acasă târziu.
Când se servi primul fel, Neil întrebă:
- Nu-l aşteptăm pe Tyler?
- A plecat devreme la Fort Lauderdale.
- Nu va fi aici duminică la cină?
Claire se uită la Lara.
- Când băieţii erau mici, luam cina împreună în fiecare
seară,
chiar dacă soţul meu pleca din nou la birou după aceea. După ce
au crescut, au avut fiecare programul lui, mai ales după ce Dillon
şi Neil s-au mutat. Cam acum şase luni, Tyler a sugerat să ne
adunăm ca o familie la cina de duminică.
- Toată lumea a fost aici aseară, remarcă Lara.
- în onoarea vizitei tale şi a mamei tale, răspunse Claire.
Neil se aplecă spre ea.
 - Cu tine aici, probabil eu voi apărea în fiecare zi.
Acum, mai mult ca niciodată, o uluia plecarea lui Tyler. Se
surprinse de câteva ori uitându-se spre capătul mesei - vederea
scaunului lui gol nemulţumind-o. După cum arătau lucrurile, el
plecase din propria casă. Nu ştia dacă să se simtă vinovată sau să
fie mândră că avusese un efect atât de puternic asupra lui.
în afară de gândurile ei la Tyler, restul serii a fost plăcută. în
noaptea aceea îl visă din nou. Nu mai ţinea minte întreg visul dar
esenţa acestuia era clară în bătăile rapide ale inimii ei.
După micul dejun, când se azeză în fotoliul uriaş de piele din
spatele biroului lui Tyler, avu puternica senzaţie a prezenţei lui.
Atât de puternică, încât se aştepta să ridice ochii şi să-l vadă în
faţa ei. Era mirată că mai avea putere de concentrare, să lucreze
la proiect.
După ce trimise programul final prin modem în dosarele de
la serviciu, se simţi uşurată. Avu senzaţia de revigorare după ter-
minarea acestui proiect la care lucrase din greu luni de zile şi se
apropiase de final. De-acum şi până când avea să se întoarcă la
serviciu, orice timp petrecut în faţa computerului avea să fie
doar pentru ea.
Plutind de fericire că terminase cu bine ceea ce avusese de
făcut, întinse mâna să oprească computerul. Se opri.
Programul de pornire al calculatorului lui Tyler era cel stan-
dard. La serviciu, ei aveau obiceiul să modifice acest program şi
calculatorul îi întâmpina spunându-le pe nume. Alte programe
începeau cu muzică sau selecţiuni de programe animate.
N-avea să dureze mult până să dea puţină personalizare
computerului lui Tyler.
 Lara era încă bine dispusă când apărură Dillon şi Neil să o
ducă la prânz la iacht club. Prânzul a fost plăcut. Prietenia ei cu
Dillon continuă să sporească şi surprinzător, Neil se comportă ca
un gentleman perfect.
Se întrebă dacă Tyler îi avertizase sau ea le impusese prin ati-
tudinea ei
Terminaseră de mâncat şi discutau despre cum să petreacă
restul după amiezei când trei femei se opriră la masa lor.
O brunetă înaltă stătea puţin în faţa însoţitoarelor ei.
- Neil, când te-ai întors?
Neil se ridică şi o îmbrăţişă.
- Davette, ce mai faci?
Lara îl privi pe Dillon. Uşoara lui încuviinţare îi confirmă
suspiciunea. îşi dori să fi plecat mai devreme ca să nu se fi întâl-
nit cu noile sosite. Nu dorea să fie prezentată femeii ce avusese
o legătură cu Tyler. Dar, nu avea ce face. Davette îl salută apoi
pe Dillon. Acesta o prezentă pe Lara. După aceea Davette îşi
prezentă prietenele. în timpul prezentărilor, Lara o studie pe
Davette.
Femeia era frumoasă, singurul lucru care o izbi pe Lara fu
aerul sofisticat al femeii. Şi-o putea imagina uşor alături de Tyler
şi se întrebă de ce încetaseră să se mai vadă.
Davette se întoarse spre Lara.
- Trebuie să fii vizitatoarea din California de care mi-a
pomenit Tyler.
- Da.
- Ai mai fost aici până acum? îmi pari foarte familiară.
- Nu. Sunt la prima călătorie în Florida. Lara bănui că
Davette
remarcase asemănarea ei cu mama sa. I se întâmpla adesea.
 în timp ce Davette, Neil şi Dillon vorbeau despre prietenii
lor, Lara continuă să o studieze atent pe Davette, încercând cu
disperare să găsească la ea ceva care să nu-i placă, dar nu izbuti.
- Bine, ne ducem la masa noastră. Mi-a făcut plăcere să te
cunosc, Lara. Dillon, salută-l pe Tyler din partea mea, spuse
Davette. Cele trei femei se îndepărtară.
- Pare foarte drăguţă, comentă Lara.
Neil urmărea cu privirea femeile ce se îndepărtau. Dillon
răspunse:
- Da, este.
- Cât au fost împreună ea şi Tyler?
Neil îşi îndreptă atenţia spre Lara.
- A, fratele cel mare a făcut o nouă cucerire?
- Făceam doar conversaţie.
- Nu, a face conversaţie înseamnă a spune lucruri ca:
„Avem
vreme frumoasă.”
- Bine. Avem vreme frumoasă, Neil. Nu vorbeai ceva mai
devreme despre o plimbare cu maşina pe coastă?

Tyler nu-şi dădea seama dacă cele două zile zburaseră sau i se
păruseră o eternitate. Mergând dimineaţă de la Fort Lauderdale
direct la biroul din Vero Beach, reuşi să-şi întârzie plecarea acasă
cu încă câteva ore. Dar acum era înapoi.
Se întrebă dacă fusese plecat destulă vreme pentru ca să rupă
orice legătură între el şi Lara. Cel puţin, cu distanţa de atâtea
mile dintre ei, reuşise să doarmă. Reuşise să privească mai obiec-
tiv această problemă. Deşi nu era sută la sută mulţumit, hotărâse
că dacă atracţia continua să se manifeste, va depăşi rezervele de
a avea o legătură cu Lara. Va înceta să mai analizeze lucrurile şi
va trece la fapte.
Şoferul deschise portiera din spate a limuzinei. Tyler coborî,
se aplecă şi îşi luă servieta şi laptop-ul.
 Urcă scările de la intrare, deschise uşa şi intră în casă. Farley
probabil că nu auzise sosirea maşinii. Ajungând înăuntru, casa i
se păru pustie. Unde erau ceilalţi?
Ajungând la birou, deschise uşa şi intră. Draperiile erau trase
pentru a lăsa să pătrundă lumina soarelui după amiezei şi
fereastra era deschisă. îşi lăsă servieta şi laptop-ul pe birou.
Prin fereastra deschisă se auzeau râsete. Recunoscu vocea
mamei sale şi a băieţilor, chiar şi pe a lui Farley, deşi acesta râdea
rar, dar mai era o voce care se auzea printre cele familiare. Râsul
acesta era o muzică dulce pentru urechile lui.
Se apropie de fereastră ca să descopere sursa râsetelor - avea
deja o bănuială despre persoana pe care avea să o descopere.
Mama sa stătea în picioare lângă Farley, în timp ce pe gazon
Dillon şi Neil jucau crochet cu Lara. Nici unul din ei nu părea
foarte bun la acest joc, dar nici unul nu părea să se supere şi se
amuzau teribil când unul lovea bilele celuilalt atâta vreme cât
reuşeau să le treacă pe sub porţi.
Larisa Rose mai înflorise puţin de când nu o mai văzuse. Se
întrebă cât timp petrecuseră cu ea Neil şi Dillon. După cum se
purtau, bănui că se văzuseră destulă vreme şi după atmosfera
de camaraderie, era sigur că Lara îi luase avertismentul în
serios. Se întrebă dacă mai avusese vreo întâlnire cu vreunul
din ei.
- Sperai să te aştepte pe tine, amice? îşi zise el. Nu era nici
o îndoială, cât fusese plecat, nu se gândise cât o dorea de
fapt.
Bila lui Dillon se opri la câţiva centimetri de ţintă şi Lara râse
din nou. Era şi mai frumoasă când zâmbea sau râdea.
Se întrebă care ar fi reacţia lor dacă ar apărea acolo, ar lua-o
în braţe şi ar pleca împreună. Se întoarse cu spatele la fereastră.
încercă să ignore discuţia continuă şi râsetele venite de afară. Se
duse la birou, luă discheta din laptop ca să treacă în memoria
computerului ceea ce lucrase cât fusese plecat.
Se întrebă dacă Lara profitase de invitaţia de a lucra pe com-
puter în lipsa lui. Nu era nici un semn că cineva fusese în biroul
lui. Totul era aşa cum lăsase.
Porni computerul şi aşteptă ca acesta să afişeze programul de
pornire. în loc de meniul familiar, apăru: BUNĂ ZIUA, TYLER.
Mesajul clipi de două ori şi fu înlocuit de un altul: CE POT
FACE ASTĂZI PENTRU TINE?
Clipi din nou şi apăru meniul obişnuit.
Lara folosise aşadar computerul, bine. Aceasta era doar o
mică atenţie sau de data aceasta era deja pregătită să meargă mai
departe? Alese un fişier. NU MUNCI PREA TARE! apăru pe ecran.
Tyler chicoti.
- Nu te teme dulceaţă. Muncesc eu tare dar şi joc tare.

închizând uşa camerei sale, Lara zâmbea încă. Se îndreptă

spre dulapul de haine ca să-şi ia costumul de baie. îşi făcuse un
obicei din a înota după amiaza, apoi făcea duş şi se îmbrăca
pentru cină.
Telefonul de pe noptieră sună. Era Betty.
- Vă caută un domn, Ben Dennison.
Farley fusese instruit că nu vorbea cu Ben, dar probabil că era
ocupat şi preluase Betty această sarcină. Fuse tentată să-i spună
că nu vrea să vorbească, dar hotărî că era momentul să pună
punct apelurilor lui.
- Fă-mi legătura, Betty.
- Alo?
 - Lara? Părea surprins. Se întrebă de câte ori sunase până
atunci.
- Da, domnule Dennison.
- Vă mulţumesc că aţi preluat legătura.
- Păstraţi-vă aprecierile până veţi auzi ce am de spus. Aici,
sunt în vacanţă, nu este casa mea, sau un hotel unde cineva este
plătit să răspundă la telefon, iar eu aş aprecia dacă nu m-aţi mai
suna aici.
- Acceptaţi să vă întâlniţi cu mine şi voi înceta să mai sun.
- Nu am ce să vă spun.
- E în regulă. Mergem la un film, ieşim la cină sau bem o
cafea ori o băutură?
- Nu, mulţumesc. Şi vă rog să nu mai sunaţi. închise tele-
fonul, sperând că el îi va îndeplini cererea, deşi era greu de
crezut.
îşi puse costumul de baie, îşi luă prosopul pentru plajă şi se
îndreptă spre piscină. După ce înotă, trase în apă o saltea gon-
flabilă, se întinse pe ea şi se lăsă să plutească pe apă cu ochii la
cerul albastru.
Oftă mulţumită şi închise ochii. Ziua de astăzi fusese bună -
chiar foarte bună. Era foarte bucuroasă că îşi terminase progra-
mul la care lucrase, dar începuse să aibă îndoieli că făcuse bine
lăsându-i mesaje lui Tyler pe computer. Programul oricum avea
să se autodistrugă la miezul nopţii. Dacă nu-şi folosea
computerul până atunci, n-avea să le vadă.
Prânzul fusese plăcut. Fusese ciudat să o întâlnească pe
Davette, dar acum că avusese timp să se gândească, nu i se mai
părea la fel. Văzând genul de femeie de care Tyler era atras o
ajuta să nu-şi facă iluzii prea mari despre ei doi.
După prânz, făcuseră un tur cu maşina prin zonă şi vizitaseră
muzeul McLarty Treasure.
 întorşi acasă, Neil sugerase să joace crochet şi ea acceptase,
chiar dacă nu jucase de multă vreme. Nu-i trebuise mult să con-
state că nici Dillon şi nici Neil nu erau antrenaţi, dar se
distraseră.
Deşi nu începuse bine, şi nu stătuse prea mult cu mama sa,
această vacanţă luase o întorsătură plăcută - dacă depăşea starea
de excitaţie aproape constantă provocată de gândul la Tyler.
Starea de mulţumire şi legănarea plăcută a apei o făcură să
adoarmă.

O trezi brusc o pereche de mâini ce îi acoperiră ochii. Se

ridică brusc, şi salteaua pneumatică se răsturnă. Căzând în apă,
simţi răceala acesteia pe pielea încălzită de soare. Spre norocul
ei, era în partea mai puţin adâncă a acesteia, pentru că picioarele
atinseră fundul piscinei în timp ce capul îi rămase deasupra apei.
- Dillon?
Nu veni nici un răspuns.
- Neil? Poţi să-ţi iei mâinile acum.
Tot nu primi răspuns.
- Nu e muzant.
Simţi stânjeneală când realiză că i se făcuse pielea de găină.
Pentru că eram uscată şi caldă, iar apa este rece, îşi spuse. Nodul
din stomac îi spunea însă altceva.
Oricine ar fi fost în spatele ei se mişcase şi acum ea era
lipităde el. Era cald, chiar în răceala apei.
- Tyler. Era mai mult o şoaptă.
 Capitolul 6

El îi descoperi ochii, lăsându-şi mâinile să alunece pe umerii ei.

Apoi plasă un sărut cald chiar lângă urechea ei înainte de a
răspunde.
- Corect din trei încercări. îşi mută mâinile mai jos şi îi
încer-
cui talia, trăgând-o la pieptul lui, până când simţi că o învăluie
căldura. Genunchii îi deveniră nesiguri.
- Ţi-a fost dor de mine?
- O, ai fost plecat. Respira greu ca şi cum făcuse un efort, nu
stătuse întinsă pe saltea.
- Ştii că da. Te-am sărutat la plecare, ţii minte? Primesc un
sărut de bun venit?
- Nu cred că ar fi o idee bună.
- Nu te preface inaccesibilă, Lara. Ştiu că te-ai gândit la
mine
cât am fost plecat.
Pe lângă că era bogat, frumos şi puternic, putea citi şi
gândurile?
- M-am gândit?
- Da, ai făcut-o. îi aplică un şir de sărutări de-a lungul
gâtului.
Am lucrat la computer.
Şi îi văzuse mesajele.
 - O întoarse cu faţa, continuând să o ţină strâns. Mâinile ei
rămaseră prinse între ei, pe pieptul lui. îi simţea căldura cu
palmele, iar părul de pe piept era mai moale decât se aştep-
tase. Se întrebă cum l-ar simţi cu pielea de pe obraz, sau cu
sânii.
- Nu poţi nega că te-ai gândit la mine zilele trecute.
îl privi. Considerase mesajele ei ca fiind dovada că se gândise
la el şi părea încântat. Se gândise la el dar nu voia ca el să ştie.
Sau voia? De aceea lăsase mesajele?
Voise să-i ofere calea de a se apropia din nou de ea? Flirtase
cu el? Ştia că flirtul cu Tyler era echivalent cu riscul.
Se simţise victorioasă când terminase programul şi dorise să
se manifeste puţin. Simţise nevoia să-i arate că ea era mai mult
decât vedea el. Ştia că nu trebuia să-i pese de ceea ce credea el,
dar îi păsase, mai ales după ce o cunoscuse pe sofisticata Davette.
Bine... trebuia să recunoască, într-un fel, flirtase deliberat cu el.
- Şi eu m-am gândit la tine. în ochii lui era pasiune. Ştia că
avea nevoie doar de puţină încurajare din partea ei ca să o
sărute. Focul ce se aprinsese în ea noaptea trecută o încălzi din
nou când îşi aminti clipele petrecute în braţele lui. Sărutările lui
fuseseră minunate, dar le voia repetate?
Doamne, da! De ce n-ar putea fi mai indulgentă cu sine? De
ce să se priveze de ceva după care tânjea?
- Sper că erau gânduri frumoase.
Privirea lui se opri pe buzele ei.
- Foarte frumoase.
îşi mută mâinile la ceafa lui, trăgându-l uşor, grăbindu-l să-i
scoată pe amândoi din nefericire.
 N-avea nevoie să fie rugat de două ori. Era tot ceea ce ea îşi
amintea... mai mult... despărţiţi doar de materialul costumelor
de baie şi înconjuraţi de apă. Ciudat cum apa părea acum caldă,
când doar câteva clipe mai devreme fusese rece.
în mintea ei îl văzu pe Tyler ca în prima seară. Cu aura sa de
putere, păruse de neatins şi distant. Abia fusese în stare să dis-
cute cu el, iar acum era în braţele lui. Incredibil.
- De ce începem întotdeauna nişte lucruri în locuri în care
nu le putem duce la bun sfârşit? Vocea lui profundă era puţin
răguşită şi o făcu pe Lara să se lipească mai mult de el.
- Noi? Nu-mi amintesc să fii început ceva. Tu ai fost cel care
m-a aşteptat în seara aceea... tu ai fost cel care m-a trântit de pe
saltea. Se simţi puţin vinovată. Ea fusese cea care îl încurajase şi
îl sărutase pentru că ştia că nu vor putea merge mai departe.
Oricât i-ar fi plăcut sărutările lui, nu putea risca să se lase antre-
nată mai departe.
Tyler râse.
- Asta-i mulţumirea că nu te-am lăsat să dormi?
- Ai fi putut să mă trezeşti strigându-mă.
- N-ar fi fost nici pe departe atât de plăcut. O sărută din
nou.
Nu. O simplă trezire n-ar fi fost atât de plăcută, trebuia să
recunoască.
Când sărutul se sfârşi, o ridică pe marginea piscinei, apoi ieşi
şi el.
- Ascultă. îşi înclină capul ca să se uite la el. N-am vrut să
mă
uit la tine aşa cum ai spus tu că o fac.
- Cred că am spus că faci dragoste cu mine cu ochii.
- Da, dar vreau să ştii că n-o fac intenţionat.
 - Prin urmare, am dreptate.
- N-o fac intenţionat.
- Ar trebui să fiu flatat, pentru că mă consideri irezistibil?
Irezistibil? Când îi zâmbea aşa cum o făcea acum, cuvîntul se
potrivea perfect.
- Nu sunt sigură. Nu te cunosc prea bine, aşa că trebuie să
fie
atracţie fizică.
- E un început respectabil, nu crezi?
- Nu m-am gândit prea mult la acest subiect. Mincinoaso,
adăugă în gând.
Tyler dădu din cap.
- Nu-mi pot da seama care e jocul tău.
- Şi dacă nu joc nici un joc?
- E un gând interesant.
Părea sceptic. Obişnuit cu femei sofisticate era posibil să pară
un joc pentru el
- Am observat că Neil şi Dillon par să fie în relaţii bune, aşa
că am presupus că mi-ai urmat sfatul de la plecare.
- Vrei să spui avertismentul acela camuflat într-un sărut?
- Sărutul a fost pentru mine. Pentru că nu m-am putut
stăpâni. Cred că ar trebui să ne pregătim pentru cină.

Lara se întoarse în camera ei mai târziu ca de obicei şi trebui

să se grăbească pentru a fi gata la timp. Gândindu-se la Tyler,
regretă că lăsase mesajele pe computer, deschizând calea unei
continuări.
 Lara, Lara, ce se petrece cu tine? Carapacea în spatele căreia
îşi ascunsese feminitatea se crăpase. Poate că era ticăitul ceasu-
lui biologic - nevoia maternală care o împingea spre instinctul
de procreare. Nu se aşteptase să o găsească înainte de treizeci de
ani.
Se gândise adesea la posibilitatea de a avea un cămin în viitor.
Era timpul să se uite în jur după un bărbat cu care să se aşeze la
casa ei?
încercă să şi-l imagineze pe Domnul Potrivit, dar nu-l văzu
decât pe Tyler. Se întrebă care erau planurile lui pentru căsătorie
şi familie.
Nu, Lara, retrage-te. Claire spusese că e bolnav de munca sa.
Nu era ceea ce gândise ea despre un soţ şi un tată de familie. în
plus, el era aici în Florida, iar serviciul ei în California.
Bineînţeles că ar fi putut eventual găsi ceva în Florida...
Era Tyler bărbatul pe care-l aşteptase? El era oare în spatele
tuturor acestor senzaţii noi pe care le trăia?
Era uşor să se imagineze împreună cu el, înlănţuiţi într-o
îmbrăţişare pasionată... dar când încerca să-şi imagineze cum ar
sta la capetele opuse ale mesei din sufragerie, cu mai mulţi copii
înşiraţi pe laturile mesei, nu reuşi.
Cineva bătu în uşă. Doar n-a venit să continue ceea ce înce-
puseră? Poate venise să o conducă jos.
Deschise uşa. Nu era Tyler, ci Angelique.
- Ai o clipă, bobocule?
- Sigur, intră. Trebuie să-mi mai pun pantofii ca să fiu gata
să
cobor. Se duse să-şi ia pantofii şi se aşeză apoi pe marginea
patului ca să se încalţe.
 - Nu ştiu cum să încep... Mama ei se aşeză lângă ea şi îi
puse
o mână pe umăr.
- Trebuie să fie ceva serios, tu nu prea rămâi fără cuvinte, o
tachină Lara în speranţa că-i va ridica puţin moralul.
- Lara, fii atentă cu Tyler.
- Atentă? Te referi la protecţie sexuală?
Angelique ridică din umeri.
- Presupun că ştii ce înseamnă să fii atentă, mă refer să nu te
implici prea mult emoţional.
- Lasă-mă să spun lucrurilor pe nume... Vrei să sugerezi că
pot
să mă urc în patul lui dar mă avertizezi să nu mă implic emoţional?
- Da, zâmbi Angelique.
Lara rămase cu gura căscată şi nu putu vorbi imediat.
- Şi cum rămâne cu aşteptarea Domnului Potrivit?
O sprânceană perfectă se ridică în semn de uimire.
- Ce te aşteptai să-ţi spun când erai adolescentă? Erai
tânără,
dar acum ai douăzeci şi cinci de ani şi aşa sunt vremurile şi vârs-
ta, oricât aş spera să fie altfel. Cred că ar fi anormal din partea
mea să mă aştept să fii virgină. Nu eşti, nu?
- Bine... nu, dar aceasta nu înseamnă că am să sar în patul
lui
Tyler Thorne,
- Bine, am socotit doar ce am văzut pe faţa ta după ce te-a
sărutat alaltăieri dimineaţă. Şi după ceea ce am făzut de la
fereastra camerei mele puţin mai devreme.
Deci, acesta era motivul apariţiei acestei discuţii. Să întrebă
cine îi mai văzuse.
- în pofida a ceea ce ai văzut, nu am de gând să am o relaţie
cu Tyler, emoţional sau altfel.
 - S-ar putea să vrei să te răzgândeşti. Nu sunt mulţi bărbaţi
ca
Tyler şi ţi-ar putea oferi câteva amintiri care să-ţi ţină de cald în
nopţile reci.
- Mamă, doar n-ai... tu şi Tyler... doar n-aţi...
Angelique se ridică imediat în picioare.
- Pentru numele lui Dumnezeu, Lara, e fiul vitreg al celei
mai
bune prietene!
- Şi dacă nu era?
- în acel caz, aş fi pus mâna pe el într-o clipă.
- Emoţional sau altfel?
- Altfel.
- De ce nu emoţional?
Angelique se aşeză din nou lângă ea.
- Din acelaşi motiv pentru care nu m-am căsătorit niciodată
cu tatăl tău.
Mam ei nu discutase niciodată aspectele personale dintre ea
şi Davis MacPherson, tatăl Larei.
Povestea de dragoste a superstarului cu ex-fundaşul devenit
antrenor de fotbal american făcuse multă vâlvă. Lara fusese
prinsă între ei de multe ori în războiul emoţional şi totdeauna
crezuse că nu s-au căsătorit niciodată pentru că nu se potriveau.
Mama ei continuă.
- Unii bărbaţi sunt prea preocupaţi de serviciul lor pentru a
se implica total într-o relaţie.
Lara era sigură că era inutil să scoată în evidenţă că Angelique
fusese la fel de devotată carierei sale pe cât fusese şi Davis
carierei lui.
 - Crezi că Tyler face parte dintre acei bărbaţi?
Angelique încuviinţă.
- L-am văzut duminică dimineaţă în biroul lui. Arăta de
parcă
lucrase toată noaptea. Şi la nici o oră după aceea, îmbrăcat în
costum, pleca într-o călătorie de afaceri. Plus ce mi-a spus Claire,
că a plecat cu limuzina ca să poată lucra pe drum.
Lara era foarte sigură că nu nevoia de a lucra îl dusese pe
Tyler în birou la primele ore ale dimineţii de duminică.

Tyler coborî primul la cină. Se miră când Dillon intră pe uşa

din faţă.
- Cărui fapt datorăm prezenţa ta la cină într-o zi din cursul
săptămânii?
Dillon ridică din umeri.
- M-am gândit că dacă avem oaspeţi...
- A, oaspeţii noştri. Am observat că Neil a fost inclus în
jocul
de crochet de azi după amiază. Mi-a făcut plăcere să văd că n-a
fost lăsat din nou pe dinafară.
- Nu l-am lăsat pe Neil pe dinafară de la nimic. A fost aici
aproape tot timpul cât ai fost plecat.
- Dar l-ai lăsat pe dinafară sâmbătă seara. Şi pentru că am
ajuns la acest subiect, unde-ai fost cu Lara?
- Am fost să ascultăm orchestra Grant Reardon şi l-am
invitat
şi pe Neil. N-a vrut să meargă.
Tyler îşi încrucişă braţele pe piept.
 - Neil n-a vrut să meargă?
- Da, eu am invitat pe toată lumea care era la masă şi Lara a
fost singura care a dat dovadă de interes. Ce te-a făcut să crezi că
Neil n-ar fi fost invitat?
- Pentru că ieşind din birou după ce am vorbit cu Davette,
era îmbufnat că ai şters-o undeva cu Lara.
- Nu ştiu ce să-ţi spun, dar a fost invitat şi ştia perfect unde
eram.
Tyler se întrebă ce fel de truc pusese Neil la cale. Un lucru era
clar, totuşi. Lara era nevinovată.
La naiba, se simţea ca un netrebnic pentru felul cum o tratase
în seara aceea. O simplă scuză nu părea adecvată, dar avea să fie
punctul lui de plecare.

Preston Kent luă cina împreună cu ei în seara aceea. Lara era

dispusă să rămână tăcută şi să lase conversaţia despre filme să se
desfăşoare fără ea. Singura problemă a fost că se tot surprindea
privindu-l pe Tyler. Mai tot timpul, Tyler o privise şi el.
în timp ce beau cafeaua, Angelique şi Preston prezentară
tuturor ideea de a filma părţi ale vacanţei lui Angelique din
săptămâna următoare pentru a fi folosite într-un documentar ce
avea să fie prezentat chiar înaintea noului film.
- Ce părere ai, Claire? Am putea face o parte a filmărilor
aici?
întrebă Angelique.
- E casa lui Tyler.
- Tyler?
- Nu văd de ce nu.
 - Mulţumesc, răspunse Angelique.
- Cu plăcere.
- Crezi că am putea face o parte a filmărilor pe unul dintre
vapoarele tale? întrebă Preston.
Tyler se rezemă de spătarul scaunului.
- Aş putea probabil aranja ceva pentru începutul
săptămânii
următoare. Două zile, o noapte, iar plata va fi filmul pe care
firma mea de publicitate ar putea să-l folosească pentru reclame.
Mai ales cadrele ce îi vor include pe Angelique sau Neil.
- De ce eu? întrebă Neil.
- Dacă nu depui efort personal în afacerea familiei, poţi cel
puţin să ne laşi să beneficiem de celebritatea ta în sportul
preferat.
- Bine, comunică-mi decizia finală şi voi desemna mâine pe
cineva să se ocupe de asta. Tyler se ridică de la masă. Lara, dacă
ai câteva minute, am câteva întrebări în legătură cu sistemul de
siguranţă al computerului meu.
Ea puse şervetul pe masă şi se ridică la rândul ei.
- Bine.
Ajunşi în birou, Lara se îndreptă spre biroul lui. Tyler îi făcu
semn spre canapeaua de piele albă de lângă peretele
îndepărtat.
- E mai comod aici.
Lara se aşeză. Tyler se aşeză lângă ea, cu braţul întins pe
spătarul canapelei.
- Lara, despre cele petrecute sâmbătă seara... îţi datorez
scuze. Am înţeles greşit situaţia şi nu mi-am dat seama că Neil a
fost inclus în invitaţia de a ieşi cu voi.
 - Dillon a întrebat pe toată lumea - Neil, Claire, Angelique
şi
pe mine. Neil a spus că auzise deja orchestra şi voia să se culce
devreme.
- Din nefericire, eu am crezut altceva sâmbăta trecută şi îmi
cer scuze.
Lara se întrebă de ce crezuse el altceva şi dacă el îşi cerea
scuze pentru că judecase greşit şi se înfuriase sau şi pentru că o
sărutase. Nu era sigură că-i plăcea ideea ca el să-şi ceară scuze că
o sărutase. Dar era plăcut impresionată că îşi cerea scuze pentru
cum se purtase.
- E în regulă. Oamenii fac greşeli.
- Cred că e bine pentru mine să fac din când în când câte o
greşeală ca să-mi amintesc că sunt om. Când ai responsabilitatea
atâtor oameni e uşor să uiţi. în altă ordine de idei, îţi place ce
faci?
- îmi place. E minunat să fiu plătită pentru ceva ce aş face
oricum în timpul liber. Nu vrei să mă uit la sistemul de securitate?
Voiam să discut cu tine. Presupun că deja l-ai văzut.
- Nu.
- Mesajele?
- Sunt făcute din afara programului în care lucrezi. Apropo,
programul se va autodistruge la miezul nopţii.
- Ai fi putut intra în programele mele de afaceri?
- Probabil.
- Poate ar trebui să încerci. îmi voi da astfel seama cât de
sigure sunt. Dacă reuşeşti să intri, o poate face şi altcineva.
- Posibil, dar dacă te temi de hackeri că ţi-ar putea sparge
codurile de acces şi să intre din afară, te temi de ceea ce nu
 - trebuie. Majoritatea infracţiunilor pe computere sunt
comise de
angajaţii nemulţumiţi sau de foştii angajaţi. Oameni care deja
ştiu cum să-ţi acceseze computerul.
Securizarea computerelor era un subiect favorit pentru Lara
şi cum Tyler continua să pună întrebări şi să-şi arate interesul, ea
continuă să-i răspundă. Tyler vorbi despre securizarea compu-
terelor în general, erorile umane ce tulbură sistemul, monito-
rizarea undelor radio emise de computere, precum şi despre
viruşi şi tehnologia antiviruşi.
Ea fuse uimită să constate cât timp trecuse de când se uitase
la ceas.
- Bravo, uite cât e ceasul. De ce nu mă opreşti?
- A fost foarte interesant. Nu ştiu prea multe despre com-
puterul meu cu excepţia modului de folosire al programelor.
Pentru mine este doar o altă piesă a echipamentului de afaceri
ca un calculator de buzunar sau un telefon.
Era ciudat să audă că atât de mult din lumea ei era considerat
doar o piesă de echipament, dar în lumea lui Tyler atâta era.
- Mai bine ne-am întoarce la ceilalţi. Vor începe să creadă că
ne-am pierdut.
- Nu pot să mă gândesc la altcineva cu care să mă pierd.
- E foarte drăguţ din partea ta să o spui.
Tyler se întinse şi o trase în braţele lui. Ea trebui să-şi dea
capul pe spate ca să-l privească.
- Eşti sigură că trebuie să ne facem apariţia?
Ar fi vrut să spună nu, dar îşi imagina deja figura lui Neil. Şi a
lui Angelique. Mama ei avea să creadă că i-a urmat sfatul. Şi nu
hotărîse ea că nici nu se punea problema să aibă o relaţie fiizică
cu Tyler?
 Orice logică dispăru când o sărută Tyler. Se relaxă, îşi trase
genunchii şi se cuibări în braţele lui.
Câteva clipe mai târziu, Tyler se smulse din îmbrăţişare.
- Lara, eu nu mai rezist. Ori ne întoarcem acum în salon, ori
încuiem uşa.
Lara era pierdută undeva între căldura şi siguranţa din braţele
lui Tyler şi căldura sălbatică şi bucuria provocată de sărutările
lui. în loc să încuviinţeze cele spuse de el, ea îl sărută, folosind
trucurile subtile pe care le folosise el cu ea.
Tyler gămu, se trase înapoi şi îşi înfundă faţa la gâtul ei.
- Va fi atât de bine, Lara.
Realitatea o trezi. Se aştepta el să fie bine - ea ştia că avea să
fie, şi toate amintirile frumoase ale sărutărilor dulci vor fi
stricate.
- Nu, eu... Te rog, lasă-mă să plec!
El îşi slăbi strânsoarea şi ea se eliberă din braţele lui. Traversă
camera şi ieşi într-o clipă. După ce ieşi din birou, în loc să se
îndrepte spre salon, se îndreptă spre camera ei. Aproape
ajunsese când îşi dădu seama că el era în spatele ei.
O apucă de mână şi o întoarse cu faţa la el.
- De ce fugi de mine?
Ea dădu din cap. Dacă o lua din nou în braţe, va fi pierdută.
- Tyler, Nu pot... Te rog, încearcă să înţelegi. Nu pot. Simţi
că i se umezesc ochii.
Tyler încercă să pună mâna pe ea.
- Lara, ce se întâmplă? Lasă-mă să te ajut.
Mâna pe care ea o ridică să se apere de el, tremura.
- Nu pot. îmi pare rău.
 Capitolul 1

Tyler intră în apartamentul lui, oprindu-se în camera de zi

pentru a-şi turna un pahar de coniac înainte de a se duce în
dormitor.
Firar să fie, arăta de parcă era speriată de moarte. în timp ce-i
trecea prin minte că se prefăcuse, ceva din adâncul lui
recunoscu autenticitatea emoţiilor ei.
Bău o gură din pahar, apoi îl puse pe noptieră. Aşezându-se
pe marginea patului, îşi scoase pantofii şi şosetele. Cineva
trebuie că o rănise, şi o rănise rău. Sau era virgină, iar el se
apropiase prea repede de ea.
Dar avea douăzeci şi cinci de ani, iar felul în care îl sărutase
nu era al unei virgine...
De ce se supărase? Ştia cu siguranţă încotro se îndreptau. Ea
fusese cea care iniţiase ultimul lor sărut. Şi amândoi erau trecuţi
de vârsta la care se opreau la săruturi... Adulţii se sărută între ei
astfel doar dacă nu face parte din meseria lor. Dar ei nu făceau
parte din acest cerc.
 îşi scoase haina, cravata, cămaşa şi pantalonii, apoi îşi luă
paharul şi se întinse în pat rezemat de tăblie. Mintea îi zbură
înapoi la conversaţia pe care o avuseseră după amiază lângă
piscină. Păruse surprinsă când o acuzase că se gândise la el cât
fusese plecat. Pentru o clipă, el crezuse că avea să nege, dar ea
recunoscuse că era adevărat. Fusese pe cale să o sărute dar ea
făcuse prima mişcare.
Dar dacă inocenţa ei nu era un rol pe care îl juca? Discuţia lui
cu Dillon de dinainte de cină relevase că ea fusese nevinovată
sâmbătă seara.
Tema din ochii ei fusese reală. Şi dacă inocenţa din ochii ei
fusese la fel de adevărată? Dacă nu avea control conştient asupra
felului cum îl privea? Spusese că ar trebui să fie atracţie fizică din
moment ce nu-l cunoştea bine.
De ce ar putea fi speriată de atracţia fiizică? Tot nu-i venea să
creadă că putea fi lipsită de experienţă.
Se simţi lovit de trăsnet. Tyler, dobitocule, e deja încurcată cu
altcineva! Are un prieten, poate chiar locuieşte cu ea şi o
aşteaptă acasă.
Filmarea documentarului începu devreme joi dimineaţa. Lara
a fost obligată să apară în câteva scene de grup, dar petrecu
majoritatea timpului privind de la distanţă. Ben Dennison făcea
parte din echipă şi cu cât era mai departe el, cu atât era mai
mulţumită.
îi plăcu să o vadă lucrând pe mama ei. Angelique se simţea în
elementul ei. Părea să-i facă plăcere să fie în centrul atenţiei şi
parcă învia mai mult când pornea aparatul de filmat.
Lara şi Claire stăteau de vorbă pe terasă când asistentul lui
Preston se apropie de ele. Preston voia nişte cadre cu Lara şi
Angelique pe fundalul râului. Plănuia să le folosească cu o altă
bandă sonoră în care Angelique să vorbească despre viaţa de
mamă.
Lara era curioasă să vadă ce va spune mama ei. în timp ce
mergeau, camera şi echipa erau destul de departe în faţă şi
puteau avea o conversaţie particulară.
- Cum merg lucrurile cu Tyler, bobocule?
- Nu prea bine.
Vocea lui Preston, amplificată de un megafon, le întrerupse.
- Lara, ne poţi oferi un zâmbet?
Lara zâmbi.
- Poate ar trebui să schimbăm subiectul, mamă.
- Sunt sigură că trebuie să fie destule lucruri în legătură cu
Tyler care să te facă să zâmbeşti.
- Probabil.
Mă aştept la puţin mai mult entuziasm după ce aţi dispărut în
birou aseară şi n-aţi mai fost văzuţi până azi dimineaţă. Şi nici
unul dintre voi nu arată ca şi când ar fi dormit foarte mult.
- Nu pot vorbi pentru Tyler, dar eu ştiu că n-am dormit.
Preston interveni din nou.
Lara ia-o pe Angelique de mână. Bine.
Fără să piardă nimic, Angelique continuă discuţia.
- Nu acesta era răspunsul pe care îl aşteptam. Mă aşteptam
să spui noi nu am dormit azi noapte.
- îmi pare rău că te dezamăgesc.
- V-aţi certat?
- Nu, nu tocmai, dar seara noastră nu s-a terminat foarte
plăcut. Aş prefera să nu intru în detalii. Acest zâmbet va deveni
istorie.
Mama ei râse.
 - Cred că e un talent să-ţi păstrezi o expresie pe faţă în timp
ce duci o conversaţie ce stârneşte emoţii contradictorii.
- Un talent de care nu a trebuit să mă folosesc în munca
mea.
- Eu n-o folosesc doar când lucrez. E foarte potrivită şi în
viaţa socială.
în filme şi la televiziune, mamele şi fiicele se plimbă şi
schimbă astfel de impresii mereu. Lara putea număra pe
degetele de la o singură mână de câte ori o făcuse ea cu
Angelique. Când a fost ultima dată? Atât de demult că nici nu-şi
mai amintea.
Angelique continuă.
- Pentru că suntem singure, voiam să-ţi spun că Neil şi
Dillon
discutau aseară dacă vei pleca sau nu la sfârşitul vacanţei. Ei cred
că Tyler a fost ţinta ochită de Cupidon.
- Nu sunt sigură că i-aş atribui lui Cupidon ceva din cele ce
se întâmplă.
Angelique încuviinţă.
- Cred că ar fi bine să-l ţii în afara tabloului, cu tot cu săgeţi.
îţi aminteşti mica noastră discuţie de ieri înainte de cină?
- Da, pentru numele lui Dumnezeu, nu sunt nici douăzeci şi
patru de ore.
- Bine.
Chiar dacă Angelique îi dorea binele, sfatul se potrivea mai
degrabă stilului de viaţă dus de Angelique, iar dacă mama ei
chiar o cunoştea, ar fi trebuit să ştie.
Lara privi spre Angelique, care schimbase discuţia şi spunea
acum cât de plăcut ar fi să aibă un râu care să treacă prin curtea
din spate.
- E mult mai liniştit decât oceanul şi nu trebuie să fii atentă
la valuri ca să nu-ţi uzi pantofii.
 Lara zâmbi, dar zâmbetul ei era dulce amărui. Preston si
echipa lui înregistrau pe peliculă imaginea mamei si a fiicei, una
lângă cealaltă. Erau aproape doar fizic, dar între ele era o
prăpastie. Totdeauna fusese acolo - Lara realizase de mult - dar
acum părea mai lată ca niciodată.

Prânzul se servi într-un cort aşezat în grădina din faţă. Lara se

aşeză la coada unei mese lungi, prinzând ocazional frânturi din
conversaţiile duse în jurul ei.
Aproape terminase când apăru Dillon şi se aşeză la masă în
faţa ei.
- Iar chiuleşti de la serviciu? întrebă ea zâmbind.
- Nu, sunt în pauza de masă şi m-am gândit să trec pe-aici
să
văd cum merg filmările.
- Cred că totul merge bine. Se pare că se opresc în mod con-
stant ca să regleze când una când alta, dar cred că e ceva
obişnuit. Vrei să mănânci?
- Am mâncat bine de dimineaţă. El se aplecă spre ea,
lăsându-şi mâna pe masă. I-ai făcut deci capul mare lui Tyler
aseară cu sistemele de securizare ale computerelor, sau a fost un
pretext ca să rămâneţi singuri?
- Mi-a pus câteva întrebări despre computere, răspunse ea
înroşindu-se.
- Cred că te-ai răzgândit în legătură cu Tyler şi lipsa ta de
interes pentru el.
- Am avut o conversaţie plăcută aseară dar tot nu mă intere-
sează în felul în care insinuezi tu.
- Adevărat?
- Da, adevărat.
 - Şi tot ce-aţi făcut aseară a fost doar să vorbiţi?
Nu putea spune da cu toată onestitatea.
- De ce întrebi?
- Zvonurile! Am auzit că a fost o scenă emoţionantă ieri
după
amiază în piscină.
- Unde-ai auzit asemenea zvon?
- După ce tu şi Tyler aţi plecat din sufragerie. Am auzit-o
pe
Angelique comentând. Ce spui?
- Ce să spun... şi eu am auzit că tu şi Neil ne-aţi discutat
aseară.
- Am făcut-o. Cred că Neil s-ar fi putut să fi pus ceva la cale.
- Ce te face să crezi?
- Se pare că alaltăseară a pretins că el n-a fost invitat să
meargă cu noi. A jucat şi o scenă. L-a convins pe Tyler că noi am
plecat pe ascuns fără el.
- Deci, Neil era în spatele acelui incident. Cel puţin Tyler
şi-a cerut scuze, dar dacă Neil şi-ar fi văzut de treabă, toată
povestea nu s-ar fi întâmplat.
- Ţi-a spus Tyler ceva?
- Da, sâmbătă seara după ce m-ai adus tu înapoi.
- Adevărat? I-ai explicat că l-am invitat pe Neil?
- Nu m-a lăsat să explic.
- Cred că era supărat.
- Nu era fericit.
- încă vă mai vorbiţi, ceea ce mă face să cred că n-a fost prea
rău.
- Ştiam că n-am făcut nimic rău.
- Acum ştie şi Tyler. Dacă nu te supără întrebarea, şi-a cerut
scuze?
 - Da.
- Bine. Fii totuşi atentă. Neil ar putea încerca ceva din nou.
- Ai să vii la cină?
- Nu astă seară. Am să vin mâine seară.
Lara privi cum se îndepărta, apoi se uită în jur. Observă câte-
va priviri feminine urmărindu-l. Ce aveau bărbaţii din familia
Thorne de erau irezistibili?

Târziu după amiază, Lara se strecură să lucreze pe com-

puterul lui Tyler. Accesă computerul de la serviciu, intră în
dosarele personale şi extrase un program educaţional pe care-l
lucrase în timpul liber.
Făcu câteva schimbări şi în timp ce aştepta computerul să
compileze programul, se duse la fereastră şi privi afară unde fil-
marea continua.
Computerul o anunţă când termină.
Se întoarse şi porni înapoi spre birou, încremenind când îl
văzu pe Tyler stând între ea şi uşă. Era nemulţumită să-l vadă
după nereuşita de aseară şi nu ştia la ce să se aştepte.
- Bună, Lara.
- Bună, ai nevoie de computer? Termin imediat.
- Nu. Am venit să-mi las servieta. Nu mi-am dat seama că
lucrai. Scuze pentru întrerupere.
- Nu e cazul. E biroul tău. Erau dureros de politicoşi unul
cu
celălalt.
Tyler se îndreptă spre birou şi puse servieta pe el.
- Am să o las aici dacă nu te deranjează.
- Deloc.
El privi prin fereastră.
 - Tot asta fac? Când am plecat eu la birou se pregăteau.
Privi
spre ea, apoi din nou afară. Tu de ce nu eşti cu ei?
- Am fost mai devreme, dar am plecat pe furiş ca să lucrez
pe
computer.
- Atunci te las. Ne vedem la cină. El se întoarse şi se
îndreptă
spre uşă. Părea nerăbdător să plece.
- Da, ne vedem la cină.
El ridică mâna ca răspuns la răspunsul ei, dar nu se întoarse.
Se purtase de parcă abia dacă se cunoşteau. Părea că vrea să
o ţină la distanţă. Era probabil cel mai bun lucru pentru amân-
doi. îşi spuse că era uşurată. Dar de fapt nu era.
Conversaţia plăcută pe care o avuseseră despre computere şi
senzaţia de siguranţă când el o ţinuse în braţe îi reveni în minte.
Privirea i se opri pe canapeaua unde seara trecută fuseseră
îmbrăţişaţi şi retrăi mental acele momente.
întoarse scaunul şi privi peisajul marin din spatele biroului
lui Tyler. Vacanţa ei era pe jumătate terminată. Văzuse sfârşitul
vacanţei ca pe scăparea de Tyler şi de tot ce-i făcuse, dar acum
nu mai era sigură
Se întrebă dacă să meargă mai departe şi să facă dragoste cu
el. Dar problema nu erau numai ei doi. Dacă avea să se găsească
în poziţia în care se aflase mama sa - necăsătorită şi însărcinată?
S-ar căsători Tyler cu ea? Ar vrea ea să se mărite cu el ştiind că
o face numai pentru copil? Ar fi în stare să crească bebeluşul sin-
gură? Bineînţeles, ar lua măsuri de precauţie pentru ca această
situaţie să nu apară, dar în cazul în care s-ar ivi, se simţea
pregătită să se descurce.
Tresări, ieşi din program şi închise computerul. Tyler n-avea
să se uite prin ea astă seară. în seara aceasta, la cină, avea să arate
cât mai bine cu putinţă şi va lăsa natura să facă restul.
 Eforturile ei fură zadarnice. Tyler abia dacă se uită spre ea,
chiar şi când îi adresă o întrebare directă. Imediat ce se sfârşi
cina, el se scuză, motivând că avea de lucru. Ea se uită la un
film pe video cu Angelique şi Claire.. Când filmul se termină,
plecă la culcare, observând lumina de sub uşa biroului lui. A
fost tentată să bată la uşă, dar ce i-ar fi spus după ce el ar fi
răspuns?
N-ar fi putut intra pe uşă ca să-i spună că se hotărîse să facă
dragoste cu el. în loc să meargă pe hol, o porni pe scări.

Tyler era în birou, dar nu lucra. Era întins pe canapea şi

privea în tavan.
Nu-i ieşise din minte imaginea ei, stând în faţa ferestrei şi
privind activitatea de afară. Imaginea ei îi atinsese coarda sensi-
bilă. încercă să o ignore, spunându-şi că nu era problema lui. Ea
hotărîse să se depărteze de ceilalţi. Era dreptul ei.
Dar i se părea foarte greşit - era tânără, frumoasă, era în
vacanţă şi fusese singură în biroul lui. Ar fi trebuit să se distreze.
Dacă avea un prieten sau nu, el se hotărî să afle.

Joi se dovedi aproape o repetare a zilei de miercuri. Cu o sin-

gură excepţie.
 Tyler nu apăru la cină în seara aceea. Lara încercă să se
convingă că nu-i păsa, dar se simţi mizerabil. Se hotărî până la
urmă să exploreze până la capăt magnetismul dintre ei, ceea ce
se dovedi imposibil din moment ce el nu era acolo.
Acceptă invitaţia lui Dillon la o plimbare prin grădină,
sperând că schimbarea scenariului îi va ridica moralul.
- Ai fost foarte tăcută în seara aceasta.
Lara râse.
- Dillon, sunt tăcută aproape mereu.
- Dar în seara aceasta a fost o tăcere deosebită.
- Bine... eram preocupată de ceva.
- Pot să te ajut?
- Hmm. Dillon era totuşi bărbat, poate aducea el puţină
lumină în problemă. Să presupunem că sunt doi oameni...
- Un bărbat şi o femeie?
- Da, şi bărbatul face câteva avansuri femeii, dar ea crede că
nu e interesată şi spune nu. Apoi începe să se gândească...
- Si se răzgândeşte?
- Si ce să fac dacă el nu mai e interesat?
- Atâta timp cât îi bate inima, sunt sigur că încă e interesat.
Unica întrebare e dacă tu eşti hotărâtă să îi transmiţi mesajul.
- Cum să o fac?
- Data viitoare când îţi va mai arunca una din acele priviri
înfierbântate, cum l-am văzut şi eu, priveşte-l direct în ochi şi
zâmbeşte.
Lara se opri.
- Ai observat?
El îi puse mâinile pe umeri, întorcând-o cu faţa spre el.
- Trebuia să fiu orb ca să nu văd. îmi e de ajutor şi faptul că
îmi e cel mai bun prieten şi îl citesc ca pe o carte.
 - îmi doresc să mă faci să-l înţeleg. Pe mine mă
nedumereşte.
El o privi gânditor.
- Nu cred că el este ceea ce te nedumereşte. Cred că te
nedumereşte ceea ce te face să simţi.
Cuvintele lui atinseră o coardă sensibilă.
- Dacă eram deşteaptă, mă îndrăgosteam de tine. Dragoste?
De unde apăruse asemenea vorbă? Atracţie fizică... alchimie
sexuală... expresii de modă veche, destul de bune; putea numi
cu oricare dintre ele ceea ce simţea pentru Tyler. Dar dragoste?
- Lara?
- Da?
- Te simţi bine? Ai căpătat o privire stranie.
încercă să-şi revină şi îi zâmbi.
- Mă simt bine. Se îndepărtă de el şi începu din nou să
meargă. îmi miroase a flori de portocal, dar n-am văzut nici un
pom. Dillon o ajunse din urmă şi o luă de mână. E o livadă de
portocali la depărtare de un kilometru dincolo de râu şi când
bate vântul aduce parfumul.
Merseră spre marginea râului, apoi se întoarseră spre casă.
Când ajunseră la treptele ce duceau la terasă, Lara îl zări pe Tyler
rezemat de balustradă.
 Capitolul 8

Lara nu-şi dădu seama că începuse să-l strângă pe Dillon de

mână până când acesta nu încercă să-şi elibereze cu blândeţe mâna
din mâna ei. N-ar lăsa-o singură cu Tyler, nu? Scăparea ei de mai
devreme când rostise cuvântul dragoste, o făcuse să fie nervoasă.
Dillon rupse tăcerea.
- Văd că ai ajuns în sfârşit acasă.
Tyler coborî scările în întâmpinarea lor.
- Evident.
- Bine, M-am trezit devreme dimineaţă, aşa că vă rog să mă
scuzaţi. Mă duc să-i spun noapte bună lui Claire şi să plec acasă.
O părăsea.
- Mulţumesc pentru plimbare, Dillon.
- Oricând. El o bătu pe umăr şi îi făcu un semn cu ochiul,
înainte de a porni să treacă pe lângă Tyler şi să urce scara.
Lara se uită la Tyler şi se întrebă dacă era îndrăgostită de el.
Abia dacă-l cunoştea. Ar fi putut fi dragoste la prima vedere dacă
ea ar fi crezut în existenţa acestei posibilităţi.
Tyler îşi înfundă mâinile în buzunare.
 - Am lucrat până târziu în ultima vreme la serviciu şi aş
putea
să-mi iau câteva zile libere.
- Oricine merită câte o mică vacanţă din când în când. Dar
nu
înţelegea de ce îi spusese ei sau la ce reacţie se aştepta din partea
ei.
- M-am gândit că ţi-ar place să vezi şi altceva din Florida nu
numai casa mea, iar mama ta va fi foarte ocupată cu filmarea
documentarului. şi m-am gândit că am putea pleca într-un
weekend prelungit ca turişti.
- Dacă te-a rugat Claire ...
- Lara, a fost ideea mea. Claire nu ştie nimic încă. Nu văd
nici
un motiv să-i spun până nu aflu dacă vrei să mergi sau nu.
- E ideea ta?
- Da.
- Chiar vrei să faci acest lucru?
îşi lua câteva zile libere pentru a merge cu ea? Se
înfioră.
- Pentru că practic sunt invitata lui Claire, noi ne-am cunos-
cut doar pentru că ea locuieşte în casa ta. Ne cunoaştem foarte
puţin. Şi. ca să fiu sinceră, am crezut că după seara de marţi,
n-ai să mai vrei să petreci cu mine mai mult timp decât vei fi
obligat.
- Acesta este unul dintre avantajele acestei călătorii, vom
avea şansa să ne cunoaştem, să pornim din nou această relaţie ca
prieteni.
Ceea ce ştia era că era atrasă fizic de el. Mai ştia că marţi el se
dovedise a fi o companie plăcută şi că i-ar fi plăcut să mai vadă
ceva înainte de a se întoarce acasă.
 - Bine.
- îţi promit camere separate şi nu voi face nici o presiune
asupra ta.
Simpla lui existenţă era o presiune asupra ei. Nu era sigură că
voia camere separate, dar oferta o bucura.
- Hai, Lara, nu-ţi poţi petrece vacanţa în Florida fără a
merge
la Disney World.
- Epcot Center? Totdeauna mi-am dorit să văd Epcot
Center.
- Dorinţa ta e ordin pentru mine.
Dacă ar fi fost atât de simplu!

Plecară devreme în dimineaţa următoare. Tyler conduse spre

Orlando un Ferrari negru, elegant şi frumos ca proprietarul.
- Cred că vom putea merge la Epcot astăzi, mâine laMagic
Kingdom sau la Disney/MGM Studios, apoi duminică să mergem
la Disney Park sau să pornim spre Kennedy Space Center. Tyler
se întinse să pună un CD. Muzica de jazz se auzi imediat.
- După toate filmările pe care le-am văzut în ultimele două
zile, cred că mi-ar place să văd Magic Kingdom mai degrabă decât
Disney/MGM Studios.
- Nu trebuie să iei o hotărîre acum.
- Vreau să-ţi spun că apreciez mult că m-ai luat în această
vacanţă.
- N-ai de ce. După cum spuneai aseară, toată lumea merită
o
mică vacanţă din când în când. E multă vreme de când n-am avut
nici o vacanţă. Poate că eu ar trebui să-ţi mulţumesc ţie.
Nici unul din ei nu mai vorbi câteva minute. într-un târziu,
Tyler rupse tăcerea.
 - Larisa e un nume frumos. E numele cuiva din familie?
- Mi s-a dat numele după personajul din Doctor Jivago.
Doar
mama îmi spune Larisa când e supărată. De obicei îmi spune
Lara, sau când e în foarte bună dispoziţie îmi spune Boboc de
trandafir... ca în Cetăţeanul Kane, Angelique a fost totdeauna
obsedată de filme.
Discutară o mulţime de lucruri în restul drumului. Tyler era
relaxat şi Lara simţi că relaţia lor devenise caldă. Când ajunseră
în Orlando, el făcu înregistrările la hotel Swam, apoi o duse la
Epcot Center cum îi promisese.
Doar două lucruri făcuseră ca ziua să nu fie perfectă. Pagerul
lui Tyler care-l făcu să caute un telefon o dată la câteva ore şi fap-
tul că nu apăruse nici o privire înfierbântată.
Mai târziu noaptea, Sem înghesuiră la World Showcase
Lagoon pentru a urmări spectacolul de lumini şi muzică. Ea îl
înghesuia pe Tyler „ca din întâmplare” ori de câte ori avea
ocazia. La început, el se muta politicos, făcându-i loc de fiecare
dată, dar cum mulţimea oamenilor se mări, se mută până la
urmă în spatele ei, ţinând-o practic în braţe.
Lara reuşi cu greu să se concentreze la spectacolul lumină-
laser şi focuri de artificii în timp ce stătea cuibărită în braţele lui
Tyler.
întoarse capul şi se uită la el. Tyler părea preocupat de spec-
tacolul pe care-l urmărea. Când ultimele acorduri ale muzicii
încetară şi artificiile păliră, lumea aplaudă şi Tyler îşi întoarse
privirea spre ea.
- Eşti gata să încheiem ziua? Vocea lui catifelată de obicei
sună puţin răguşit.
 - Da. Tyler o ţinu de mijloc până când ajunseră la uşa
camerei de la hotel.
- Intri să bei ceva? întrebă ea.
- Nu, cred că ar fi mai bine să mă duc în camera mea. Se
uita
oriunde dar nu la ea.
Lara deveni puţin nesigură, dar nu era gata să se dea bătută.
Amintirea recţiilor lui fizice când o ţinea la piept nu cu mult
timp în urmă a ajută să-şi recapete încrederea.
- Doar un pahar? Nu e încă prea târziu. El o privi până la
urmă, iar ea zâmbi. Tyler făcu o grimasă.
- S-ar putea să nu te uiţi la mine în felul acela în mod
intenţionat, dar voit sau nu, efectul este acelaşi şi ca să fiu sincer,
mă omoară. îşi îndesă mâinile adânc în buzunare. Ca să te pot tri-
mite înapoi la celălalt cu conştiinţa curată, mai bine plec. acum.
- Celălalt? Lara îi puse mâna pe braţ. Nu-mi amintesc să fi
spus că există cineva.
El ridică din umeri.
- N-ai spus, dar părea explicaţia logică pentru ceea ce s-a
întâmplat marţi seara.
- Tyler, nu există nimeni . pentru moment. Nu voia să-i
confirme că era singură, deşi acesta era adevărul.
Relaxarea din starea de tensiune interveni instantaneu.
- Fiindcă tot veni vorba, presupunerea ta despre Davette
Simms de sâmbăta trecută, era greşită.
- Ştiu. Simţi cum i se înroşeau obrajii.
- Oferta ta... pentru o băutură, e încă valabilă? Pauza pe
care
o făcuse era semnificativă.
Ea începu să vorbească, dar fu întreruptă de pagerul care
devenise de-acum familiar.
Tyler se uită la numărul de pe afişajul aparatului şi bombăni.
Se uită la Lara cu regret.
 - Acest telefon va dura.
Moralul ei căzu la pământ. Ridică din umeri, şi rosti automat.
- înţeleg.
- Voiam să-ţi propun să-mi dai cheia de la camera ta şi să
vin
după ce voi termina. Amintirea vremurilor când era lăsată să
aştepte o făcu să refuze.
- A fost o zi obositoare, cred că am să mă culc.
Tyler era încruntat şi uluit când o privi.
- Bine, atunci ne vedem dimineaţă.
Lara intră în cameră, regretând de cum închise uşa, graba cu
care îl refuzase. Si peste o oră regretul era acelaşi, în timp ce
stătea singură, ghemuită în mijlocul patului imens şi auzind
duşul curgând în camera alăturată. Tyler trebuie că terminase de
vorbit la telefon. Putea să-l sune şi să-i spună că era încă trează,
dar se răzgândi...
Nu, munca lui era mai importantă decât ea şi deşi Angelique
o avertizase, tot era supărată.
I-ar fi plăcut ca măcar o dată să fii fost cea mai importantă
pentru cineva!

După ce Lara îl lăsase singur în hol, Tyler se dusese în camera

lui. Se stăpâni cu greu să nu trântească uşa în urma lui.
îşi luă servieta, se îndreptă spre telefon şi formă
numărul. Patruzeci şi cinci de minute mai târziu, el lăsă
receptorul jos.
Privi spre peretele ce despărţea cele două camere, de parcă
ar fi putut trece cu privirea prin el dacă ar fi privit destul de
mult.
 - La naiba. îşi frecă tâmplele cu vârfurile degetelor. Poate că
era mai bine...
Făcu un duş înainte să se culce. Stând întins în pat pe
întuneric, rămase treaz, cu gândul la Lara. Se simţiseră atât de
bine astăzi. închizând ochii, o revăzu cum îl privise în seara
petrecerii. îşi reaminti fiecare moment petrecut cu ea de atunci.
Când se gândi la marţea trecută, îi veni un gând straniu. Dacă nu
avea un prieten, ce provocase ciudata ei reacţie?
Poate că avusese dreptate să creadă că cineva o agresase. Nu
ştia... dar intenţiona să afle.
Petrecură dimineaţa următoare şi prima parte a după amiezii
la Magic Kingdom.
- Cum se compară cu Disneyland? întrebă Tyler când se
aşezară pe o bancă la umbră ca să bea limonadă.
- Să înţeleg că n-ai fost acolo?
- Nu. Prima mea călătorie în California a fost cam acum un
an. De atunci, toate călătoriile acolo au fost legate de afaceri.
- Bine, Disneyland şi Disney World au acelaşi proiect de
bază, cu o stradă principală ce duce la un castel şi diferitele zone
la care se ajunge de-acolo, dar castelele sunt diferite. Si în timp
ce majoritatea caruselelor sunt în general la fel, au câteva
diferenţe subtile. Unul dintre primele lucruri pe care le-am
observat azi dimineaţă când am ajuns aici este că Disney World
nu are un Matterhorn.
- Totdeauna m-am întrebat de ce nu au construit şi aici
unul.
Eram obişnuiţi să-l vedem în Minunata Lume a lui Disney.
- L-am văzut şi eu.
- Dillon, Neil şi cu mine nu îl pierdeam niciodată.
 - Trebuie să fi fost plăcut să ai fraţi cu care să împarţi totul.
- Câteodată, râse el. Alte dăţi ne luptam pe ce locuri să
stăm.
- E greu să-mi imaginez pe cei trei bărbaţi frumoşi ai
familiei
Thorne cum erau puşti năzdrăvani. Cu excepţia lui Neil.
- Mulţumesc pentru compliment. întinse mâna şi îi trecu o
şuviţă de păr după ureche. Şi tu eşti frumoasă... mai ales când
roşeşti.
înainte să-i poată răspunde, el îşi înclină căpul şi se aplecă
spre ea. Lara închise ochii înainte ca buzele lui să le atingă pe ale
ei. Fu un sărut scurt, cu gust de limonadă şi soare.
- Care îţi place mai mult?
- Care îmi place mai mult? Bine. acesta a fost plăcut.
ridică din umeri, dar a fost cam scurt. Dar este de înţeles, cu
atâţia oameni în jur.
Tyler râse. După ce-şi puse paharul pe bancă lângă el, îl puse
şi pe al ei şi o cuprinse în braţe.
- Ce întrebasem eu era dacă îţi place mai mult Disneyland
sau Disney World.
- O, Doamne. îşi lăsă capul la pieptul lui ca să se ascundă
de
privirea lui amuzată.
Trecu o bună bucată de vreme până reuşi să-l privească din
nou. El o mângâie pe obraz.
- Te-ai hotărît ce ţi-ar plăcea să faci mâine, Lara?
Să-mi petrec ziua în braţele tale, zise ea în gând.
- M-ar interesa Centrul Spaţial.
- Am putea petrece noaptea aici şi să pornim la drum
mâine
dimineaţă, sau am putea merge la Cocoa Beach. Am acolo un
apartament cu cameră de oaspeţi, sau dacă te-ai simţi mai
confortabil, am putea merge la un hotel.
 - Apartamentul ar fi foarte bun. Si ar rămâne de văzut cum
va
fi cu camera de oaspeţi.

Din felul cum descrisese Tyler acest apartament ca fiind un

loc în care să stea el când era în zona Port Canaveral pentru
afaceri, Lara se aşteptase să fie mic şi mai degrabă amenajat pen-
tru eficienţă decât pentru confort. Nu se aşteptase la o casă
mare. O întindere albastră de cer se vedea din balcon. Dedesubt,
Oceanul Atlantic îşi mişca valurile.
- Am putea ieşi să înotăm.
- Cred că ar trebui să intru măcar cu picioarele în Atlantic.
Se despărţiră ca să meargă să se schimbe, Uitându-se în
oglindă, îşi dădu dintr-o dată seama că era foarte expusă în cos-
tumul de baie. Se miră de propria reacţie pentru că Tyler o
văzuse de multe ori în costum de baie. El nu se uită atent şi nu
făcu nici un comentariu. O străbătu un val de căldură. Se aştepta
să-şi liniştească trupul supraîncălzit în apă, dar aceasta nu se
întâmplă.
- E atât de caldă şi nisipul e mai fin decât pe plajele din
sudul
Californiei.
- După felul cum vorbeşte lumea despre California şi
Florida,
te aştepţi să fie mai asemănătoare decât sunt în realitate.
- Amândouă au plaje, portocali şi Disney.
Se îndreptă spre ocean şi începu să înoate. Tyler o urmă.
întorşi pe plajă, stăteau pe prosoapele pe care le adusese Tyler.
Lara se întinse pe burtă şi închise ochii.
Stând pe o parte şi proptit în cot, Tyler întinse mâna şi
descrise o linie pe spatele ei.
 - îmi doresc să fi fost mai devreme ca să te pot unge pe
spate.
Lara deschise ochii şi se uită la el.
- îţi accept oferta.
- Bineînţeles. El continuă să-şi mişte mâna pe spatele ei. Şi
mă aştept să-mi întorci acest serviciu.
Numai gândul că l-ar putea atinge o făcu să nu mai stea
nemişcată. Se ridică şi îşi adună genunchii sub bărbie, ţinându-şi
picioarele cu mâinile.
- Lara?
- Hmm?
- Dacă n-ai un prieten care te aşteaptă acasă, de ce ai
fugit de mine alaltăseară? Se ridică şi se mută mai aproape
de ea.
- Nu mi-e uşor să vorbesc despre acest subiect.
- Lara, te-a agresat cineva sexual?
- N-am fost violată, dacă la aceasta te referi. Dar n-a fost o
experienţă plăcută.
- Când s-a întâmplat?
- Când eram în liceu.
- Şi de-atunci n-a mai fost nimeni?
Lara inspiră adânc şi expiră încet. Cu două zile mai
înainte n-ar fi fost capabilă să poarte această discuţie cu
el.
- N-am făcut un jurământ de castitate. Am fost ocupată mai
întâi cu şcoala, apoi cu serviciul şi cariera şi timpul a trecut.
întoarse capul şi îl privi. Ştiu că pentru tine poate părea că sunt
când caldă când rece, dar nu e adevărat... Te vreau. Te-am vrut
de la început.
 - De când te-am sărutat prima oară?
- Nu, de când am dat cu ochii de tine. Dar păreai atât de
dis-
tant. După ce m-ai sărutat, te-am vrut mai mult decât până
atunci, dar am avut dovada concretă că erai mai experimentat
decât mine. N-am vrut să fii dezamăgit.
O prinse de bărbie şi o sili să îl privească.
- Când faci dragoste nu e ca atunci când joci tenis şi
partenerii e bine să aibă acelaşi nivel de pregătire, Lara.
Sentimentele sincere sunt mai importante decât abilităţile din
dormitor. Dacă vrei să ştiii, nu săruţi ca o femeie lipsită de
experienţă.
Lara ridică din umeri.
- Tu ai condus şi eu te-am urmat.
Focul din ochii lui se înteţi. Ea voi să se uite în altă parte dar
nu reuşi.
- Cum ţi-ar plăcea să zbori cu mine în paradis?
 Capitolul 9

- Chiar crezi că pot?

- Nu te-aş fi întrebat dacă n-aş fi crezut.
El întinse mâna şi o
mângâie uşor pe ceafă. Eşti o femeie foarte senzuală şi foarte
sexy, Lara, chiar dacă ai negat-o şi faţă de tine însăţi.
Avea dreptate. îşi negase senzualitatea. Imaginea mamei o
determinase să se ascundă sub masca independenţei.
- Mă simt senzuală când sunt cu tine, dar...
- Ce-ar fi să mergem sus şi să
continuăm discuţia?
- Eşti foarte sigur de tine, nu? îl
tachină ea.
- Am motive să fiu.
- Te-a refuzat vreodată vreo femeie?
- Tu.
- Doar atât?
- Nu înseamnă că am solicitat graţiile tuturor femeilor pe
care le-am întâlnit.
- Am cunoscut-o pe Davette când am luat masa cu Neil şi
Dillon.
- Ce legătură are cu noi? Dacă aş fi vrut-o pe ea, ar fi fost
aici,
cu mine.
 - Cred că ceea ce vreau să ştiiu într-adevăr este de ce eu?
- Aş putea să-ţi pun aceeaşi întrebare.
- Nu sunt sigură că pot răspunde.
- Nici eu.
- Tot ce ştiu e că îmi pare firesc.
- Mai mult decât firesc.

Jumătate de oră mai târziu, îşi usca părul în baia camerei pen-
tru oaspeţi, gândindu-se la ceea ce avea în bagaj şi încercând să
se hotărască cu ce să se îmbrace. Ce putea fi mai atrăgător?
Se uită la capotul de mătase pe care îl purta. Era probabil
potrivit, dar dacă el era îmbrăcat în costum? Se gândi apoi că ea
s-ar putea îmbrăca şi l-ar putea găsi pe el în haină de casă.
Imediat ce îşi uscă părul, deschise uşa şi intră în dormitor. Sări
speriată şi îşi duse mâna la gât când observă mişcare în pat. Tyler
era întins în mijlocul patului şi stătea rezemat de tăblie.
- N-am vrut să te sperii. Se mişcă spre marginea patului şi
se
ridică în picioare.
Mâna Larei tremura când o lăsă în jos.
- Stai liniştit. Doar că nu mă aşteptam să te găsesc aici.
Era îmbrăcat doar cu o pereche de chiloţi bleumarin şi ea
rămase cu ochii pe părul de pe pieptul lui. O cuprinse un val de
căldură. Incapabilă să se uite în ochii lui, închise ochii şi se
întoarse cu spatele.
N-avea de gând să dea înapoi. Avea doar nevoie de un răgaz.
- Lara? Vocea venise chiar din spatele ei.
Deschise ochii. în faţa ei era uşa cu oglindă a dulapului de
haine. Se privi în oglindă. El se apropie şi îi cuprinse mijlocul.
Căldura trupului lui o ardea prin mătasea subţire.
 Tyler îi ridică părul şi îi sărută gâtul. Lara se relaxă şi se
rezemă cu spatele de el, închizând ochi. Se înfioră când una din
mâinile lui se strecură sub capot. Simţi atingerea lui ca o arsură
Cu cealaltă mână, el desfăcu încet nodul cordonului şi deschise
capotul.
Lara deschise ochii, pândindu-i reacţia. După ce o măsură din
cap până-n picioare, privirea lui o întâlni pe a ei în oglindă.
- Eşti frumoasă, Lara.
Se întoarse cu faţa şi se lăsă în voia buzelor şi a mângâierilor
lui, în timp ce mâinile ei alunecau pe spatele lui. O ridică în
braţe şi o duse la pat, continuând să o sărute.
O întinse în pat şi se lungi lângă ea.
Faţa lui de apropie încet de ea şi o sărută din nou. Sărutările
lui deveniră tot mai fierbinţi, iar mângâierile mai intime. La rân-
dul ei, Lara nu rămase inactivă, mângâindu-i tulburată trupul.
Dintr-o dată lucrurile deveniră simple. Erau bărbat şi femeie,
împlinind ritualul dragostei.
Fusese minunat, nu se simţise violată. Simţise împlinire mai
degrabă, fusese o completare.
- Tyler, nu mi-am imaginat niciodată că poate fi astfel.
- Ţi-a plăcut? Vocea lui era răguşită şi nesigură.
- O, da. Realiză că pe lângă dorinţa de a nu-l dezamăgi pe
el,
fusese şi teama de a nu fi ea dezamăgită.
El îi înlătură o şuviţă de păr de pe frunte.
- îţi mulţumesc.
- Pentru ce?
- Pentru că mi-ai redat magia.
- Cred că eu ar trebui să-ţi mulţumesc pentru că m-ai intro-
dus în lumea magiei.
El râse uşor, ţinând-o în continuare strâns în braţe. Era atât
de bine în braţele lui, se gândi ea în timp ce aluneca în somn.
 Când se trezi, camera era luminată doar de ultimele raze ale
apusului. Privi spre Tyler care dormea alături. Ochii lui erau
închişi şi respira adânc.
Doar nu era îndrăgostită de el! Ce se putea întâmpla dacă era?
Ce-avea să fie cu serviciul ei? Cu al lui? Voia el să se însoare, să
aibă o familie?
Dar se simţea atât de bine cu el, chiar dacă vorbeau numai
sau tăceau pur şi simplu. Si-apoi, bineînţeles, mai era şi altceva...
felul cum o făcea să se aprindă doar cu o privire.
Dar ceea ce simţea era oare dragoste adevărată? Adormi din
nou.

- Lara? şopti Tyler.

Lara vru să răspundă dar nu avu energia să deschidă gura.
Simţi că Tyler se dă jos din pat. Deschise ochii şi-l văzu punând
telefonul în priză.
îşi muşcă buza şi se stăpâni să protesteze. Acum că era
satisfăcut, se întorsese la afaceri, ca de obicei. Dezamăgirea nu era
un cuvânt destul de cuprinzător pentru a descrie ceea ce simţea.
Tyler discuta cu cineva pe nume Don. Era pe cale să se dea
jos din pat şi să meargă la baie când îl auzi spunând:
- Care e specialitatea de astăzi a lui Leni? Se ridică în pat şi
luă perna în braţe, în timp ce el comanda masa pentru două per-
soane. Nu fusese un telefon de afaceri, până la urmă!
După ce închise telefonul, se întoarse spre ea. Ea se aruncă în
braţele lui.
Tyler râse în timp ce căzură împreună pe pat.
 - Credeam că dormi.
- Acum sunt trează.
- Bine. Cina va sosi cam peste douăzeci de minute.

Tyler stătea pe balcon, privind valurile oceanului în lumina

lunii. O lăsase pe Lara dormind liniştită în patul lui. Departe la
orizont, se vedeau luminile unui vapor de croazieră ce ieşea în
larg. Nu ştia dacă era unul din vasele lui sau nu, dar îşi reaminti
faptul că luni trebuia să se întoarcă la serviciu. De când începuse
să lucreze la Neptune, totdeauna aşteptase o nouă zi de
muncă. până acum. Acum i-ar fi plăcut să rămână aici, cu Lara,
mereu.
Gândindu-se la discuţia pe care o avuseseră pe plajă, îşi
dăduse seama că în timp ce discutaseră comportamentul ei de
marţea trecută, nu realizase de ce se răzgândise ea aseară. De alt-
fel, ea nu-i dăduse nici un amănunt despre experienţa ei iniţială.
Din ceea ce-i spusese, înţelesese că bărbatul cu care fusese îşi
arătase interesul pentru ea datorită legăturii ei cu Angelique.
Tipul fusese un prost. Angelique fusese frumoasă şi atrăgătoare,
dar fusese imatură şi preocupată doar de sine. Cu o asemenea
mamă, nu era de mirare că Lara avusese atâtea motive de
nesiguranţă. Chiar era surprins că nu ajunsese o uşuratică.
La naiba! Viaţa lui ar fi fost mai uşoară dacă ea ar fi fost cum
o crezuse iniţial. îşi trecu degetele prin păr. Cum se vor despărţi
la sfârşitul săptămânii? Ar rămâne dacă i-ar propune? Ar fi dis-
pusă să se mute în Florida?
Dar dacă i-ar cere şi ea ar accepta, ar continua să aibă
aceeaşi lipsă de entuziasm pentru serviciu? Gândul îl supără. Se
implicase prea mult în companie, dublându-i profitul în ultimii
 câţiva ani, în pofida proastei situaţii economice. De el
depindeau o mulţime de oameni în păstrarea companiei. Avea
să fie capabil să-şi desfăşoare în continuare activitatea cu Lara
în preajmă?
Nu prea credea. Ar merge la serviciu dar ar număra orele,
minutele şi secundele până ar putea să plece ca să fie cu ea.
Privind în susul şi în josul plajei la luminile hotelurilor şi ale
vilelor, hotărî că, în pofida atracţiei dintre ei, va trebui să o lase
să plece.
Intră înapoi şi se îndreptă spre birou.

Lara se trezi brusc. Visase meniul perfect de afişare pe ecran

al programului său educaţional. Se întinse după carnetul de
notiţe pe care îl ţinea de obicei pe noptieră, dar mâna ei atinse
doar lemn lustruit. Uitase, era în vacanţă. Avea un carnet de
notiţe în poşetă.
Se ridică, apoi se opri, amintindu-şi că nu se dusese singură
la culcare.
- Tyler? Nu primi nici un răspuns.
Dându-se jos din pat, îşi puse capotul şi merse în camera de
oaspeţi pentru a-şi trece ideea pe hârtie. Ceasul de pe noptieră
arăta trei şi douăzeci de minute.
Făcu repede o schiţă şi notă ceea ce visase, apoi se duse să-l
caute pe Tyler.
Era în birou. Ridică privirea când ea intră în cameră.
- Bună.
- Bună. Faptul că erau treji în primele ore ale dimineţii când
majoritatea oamenilor dormeau îi dădea o senzaţie de intimitate.
 - M-am trezit şi tu plecaseşi.
- Voiam să verific ceva înainte de a ne ocupa din nou unul
de celălalt.
- Dacă ai de lucru am putea rămâne aici. Aş putea face plajă
astăzi.
- Nu te superi dacă nu mergem la Space Center?
Lara ridică din umeri.
- Pot oricând să mă duc într-una din zilele când eşti la
serviciu.
El se ridică în picioare şi o privi. Căldura din ochii lui o arse
de la distanţă.
- Fără Space Center, fără plajă, fără cearşafuri întinse şi fără
propuneri. Se încruntă la ea şi ocoli biroul.
Ea îl întâmpină la jumătatea drumului.

Lara se trezi încet. Nu era somnoroasă, ci foarte relaxată şi nu

voia să deschidă ochii. Braţele lui Tyler o ţineau strâns.
- Aşa trebuie să te simţi în rai.
Tyler râse încet.
- Acelaşi lucru l-ai spus şi aseară, în circumstanţe mult
diferite.
Lara deschise ochii şi îi zâmbi.
- Din câte-mi amintesc, soarele răsărise, aşa că nu putea fi
mai degrabă dimineaţă devreme decât noapte?
- Suntem în vacanţă. N-avem nevoie să ştim cât este ceasul.
- îmi place cum gândeşti.
- Numai asta îţi place la mine?
Lara râse.
- Vânezi complimente.
- Nu, încerc să mă asigur că nu mă vrei doar pentru mintea
mea.
Ea îşi trecu degetele peste pieptul lui.
 - Te asigur, că nu.
El îi ridică mâna, o duse la buze şi îi sărută palma.
- Acţiunile vorbesc mai mult decât cuvintele.
- Vrei să-ţi dovedesc că nu te vreau doar pentru mintea ta?
Tyler zâmbi.
- Crezi că poţi?
Ea-i răspunse la întrebare fără să spună vreo vorbă.

Soarele pe care îl priviseră răsărind era aproape de apus şi

sosise
vremea să se întoarcă la Vero Beach. Pe drumul de întoarcere, Lara
rememoră ziua şi nu reuşi să-şi stăpânească zâmbetul.
Nu mai ţinea minte de câte ori făcuseră dragoste sau de câte
ori adormiseră, dar se simţea minunat - perfect trează şi plină de
energie. Tyler îi depăşise şi cele mai nebune visuri.
Dar îl iubea?
Era aproape sigură că îl iubea. Si la fel de sigură că la sfârşitul
săptămânii, sau înainte, dacă i-ar cere să rămână cu el, răspunsul
ei ar fi da.
- Eşti foarte tăcută.
- Mă gândeam la weekend.
- Te-ai simţit bine?
Lara zâmbi.
- Da.
El întinse mâna şi o prinse de genunchi.
- Bine. Vreau să ai amintiri plăcute despre călătoria în
Florida.
I se puse un nod în stomac. Amintiri plăcute?
 Capitolul 10

Lara nu era sigură că era pregătită să dea ochii cu mama sa,

cu Claire, sau cu oricine altcineva. îşi reaminti că ar putea fi sus-
pectaţi că au dormit împreună în timpul weekendului, dar nu
trebuia să confirme suspiciunile lor printr-un comportament
vinovat sau să încerce în mod evident să se dea de gol prin com-
portamentul faţă de Tyler.
Uşa se deschise când ei începură să urce treptele de la
intrare.
După ce le ură bun venit acasă, Farley spuse:
- Domnule Thorne, doamna Thorne, domnişoara Angelique
şi domnul Dillon sunt în camera de zi.
- Mulţumesc Farley.
- Mergem?
Lara îşi muşcă buza de jos, ridică din umeri şi mormăi:
- Cred că da.
Tyler o privi cu ochii micşoraţi.
- Iubito, n-ai motive să fii nervoasă. Nimeni nu va şti nimic
vreodată, decât dacă tu hotărăşti să le spui.
 Lara fu mulţumită de înţelegerea lui, mai ales că nu-i
împărtăşise temerile. Ştia că el avea dreptate, nimeni n-avea să
afle, dar era greu de crezut că tot ceea ce experimentase în acest
weekend nu se vedea din înfăţişarea ei. Chiar dacă înfăţişarea ei
releva doar o nouă strălucire, ei aveau să ştie de ce. Dar
strălucirea putea fi pentru că se îndrăgostise pentru prima
oară...
- Şi în seara aceasta? Puse întrebarea care o frământase în
ultima parte a călătoriei lor.
în ochii lui păru să treacă umbră.
- Ne descurcăm. Cu o mână pe mijlocul spatelui ei, el o con-
duse în cameră.
- Hei, unde sunt urechile lui Mickey Mouse? Dillon fu
primul
care le observă apariţia.
Angelique bătu cu mâna locul lângă ea pe canapea.
- Vino aici şi povesteşte-mi despre Disney World.
Lara povesti, Tyler adăugă amănunte şi Angelique privea când
la unul când la celălat. Lara ştia că mama ei încerca să afle dacă
se întâmplase între ei.
Conversaţia trecu apoi la filmarea de a doua zi. Claire şi
Dillon se ocupaseră mult de pregătiri pe durata weekendului.
- Preston trimite o limuzină pentru mine la şapte. Neil şi
Claire vin cu mine, dar este destul loc şi pentru voi.
Lara se uită la Tyler.
- Voi fi numai eu, mamă. Tyler nu merge. încercase să nu
lase amărăciunea să i se citească în voce.
- Ai să vii după serviciu, nu-i aşa? Petrecerea va ţine
aproape
toată noaptea.
 - Sunt sigur că va ţine, dar eu nu voi putea veni.
- Te rog! insistă Angelique.
- Mi-am luat deja prea mult timp liber.
Prin fereastră, Lara observă maşina lui Neil intrând pe
alee.
- A sosit Neil.
Claire se uită afară.
- Deja a venit? Se uită la ceas. Uite cât e ceasul, mai bine
ne-am schimba pentru cină.
După ce-l întâmpinară pe Neil, Claire, Angelique, Tyler şi Lara
porniră sus.
Ajunsă la uşa camerei ei, Lara se opri şi se întoarse să se uite
după Tyler. Aşteptase ceva din partea lui înainte de a porni
fiecare spre camera sa. Un semn subtil care să fie înţelegerea lor
pentru timpul petrecut împreună... un semn cu ochiul, o strân-
gere de mână, o privire arzătoare. Dar poate nu trebuia să fie un
semn... El ştia mai mult despre relaţia bărbat-femeie decât ştia
ea.
După duş, se duse la dulap. Primul lucru pe care îl văzu fuse
rochia pe care o împrumutase de la Angelique. Voia să se asigure
că el n-avea să o ignore în seara acesta, dar putea îndrăzni s-o
îmbrace din nou?

- Hei, bătrâne, nu vii la cină?

- Betty mi-a dus o tavă aici. Tyler nu-şi ridică ochii din
contractul pe care îl citea.
Neil se aşeză neinvitat pe fotoliul din faţa biroului.
 - Lara e îmbrăcată în rochia pe care a purtat-o în prima
seară
când a venit. Eşti sigur că nu vrei să te răzgândeşti?
Tyler se foi nemulţumit pe scaun. încercase să se concentreze
asupra lucrului şi să nu se gândească la Lara.
Se uită la fratele său mai mic şi văzu o sclipire în ochii aces-
tuia. Aceasta însemna de obicei bucluc. Ce mai punea oare la
cale?
- Au fost câteva telefoane pentru tine sâmbătă şi duminică.
Se pare că n-ai răspuns la apelurile pagerului, apoi Dillon a
încercat să te sune la apartament, dar nici acolo n-a primit
răspuns. Mă întrebam...
- Apropo, Neil, de ce m-ai lăsat să cred că Dillon a fugit cu
Lara sâmbăta trecută.
- N-am vrut să crezi că ai fost singurul lăsat pe dinafară.
- Când naiba ai de gând să te maturizezi?
- Hei, încercam să-ţi fac o favoare.
- Amestecându-te în viaţa mea?
Dacă Neil nu s-ar fi amestecat, poate că n-ar fi sărutat-o prima
oară pe Lara. Ar fi continuat să creadă despre ea că e o prinţesă
de gheaţă, ceea ce l-ar fi mulţumit.
Minţea. Avusese un weekend incredibil. Putea regreta că
legătura avea să fie de scurtă durată, dar nu putea regreta că se
întâmplase. Dacă era onest cu sine, ar fi trebuit să-i fie
recunoscător lui Neil.
Şi ar fi fost, dacă ar fi sigur că şi el şi Lara aveau să se despartă
fără să sufere. Dar ea devenise foarte tăcută după ce el îi spusese
că voia să aibă amintiri foarte plăcute despre călătoria ei. Ea nu
 spusese nimic care să arate ce simţea.Si întrebarea ei despre astă
seară... îl şocase să constate că nu avea un răspuns. Nu putuse
răspunde pentru că nu plănuise nimic. Clipă de clipă se gândise
să fie cu ea, dar nu realizase până când întrebase ea despre seara
aceasta. Totul mergea împotriva oricărui precept pe care-l
urmase vreodată. Poate că ea îl vrăjise.
Neil se ridică, întrerupându-i firul gândurilor.
- Aminteşte-ţi că nu întinereşti.
- Nimeni n-o poate face.
Tyler îl privi cum pleacă, dar imediat ce uşa se închise în
urma lui, în minte o şi văzu pe Lara. Purta din nou acea rochie.
Poate ar fi trebuit să ia cina în sufragerie. Oricum, ea n-avea să
plece până sâmbătă.

Tyler era cât pe ce să întârzie la cină. Lara se întrebă dacă

lucrase până atunci.
- A, văd că te-ai hotărît să ni te alături, până la urmă, spuse
Neil.
Lara se uită la Tyler. Nu avusese de gând să ia cina cu ei? Se
întrebă de ce şi ce-l făcuse să se răzgândească.
Uşoara lui ridicare din umeri nu-i dădu prea mari indicii. El
îşi luă locul, în capul mesei.
Mâncarea era excelentă, ca întotdeauna, dar Lara nu era în
stare s-o aprecieze. Era prea conştientă de prezenţa lui Tyler.
Fiacere mişcare a lui stârnea amintirea chinuitoare a timpului
petrecut împreună.
 Nu participă aproape de loc la conversaţie, abia aşteptând ca
masa să se termine şi să-şi poată arunca braţele în jurul gâtului
lui Tyler. Se întrebă cum ar reacţiona ceilalţi dacă ar face-o,
inclusiv Tyler.
Ce-ar face? Ar lua-o în braţe şi ar pleca cu ea sau i-ar sugera
politicos să-şi reia locul?
- Mă gândeam... începu Neil. Şi ceva din tonul lui o făcu pe
Lara să fie foarte atentă.
- Dumnezeu să ne ferească, îl întrerupse Dillon.
- Mulţumesc, dar aşteaptă să auzi ideea până la sfârşit
înainte
de a face glume, zâmbi Neil.
- La ce te-ai gândit, Neil? interveni Claire.
- Cred că Lara ar trebui să se mărite cu unul dintre noi.
Lara abia reuşi să-şi pună paharul cu apă pe masă fără să-l
verse. Mai înainte se gândise că măritişul cu Tyler era în afara
oricărei discuţii, dar aceasta fusese înainte de a-şi petrece week-
endul cu el.
îi aruncă o privire. Acesta se uita la Neil şi păru calm când
întrebă:
- De ce?
- Dacă s-ar mărita cu unul dintre noi, s-ar putea numi
Larisa
Rose - Thorne (Larisa Trandafir - Spin).
- Drăguţ, spuse Angelique, dar o femeie nu trebuie să se
mărite ca să-şi schimbe numele. O poate face cu un formular
completat şi nişte taxe.
Neil ridică din umeri.
- Ar fi mai simplu dacă s-ar mărita cu unul dintre noi.
- Ai de gând să sugerezi vreun nume? întrebă Claire.
 - în nici un caz. Ea trebuie să facă alegerea.
- Te oferi voluntar? întrebă Tyler.
- Cum e zicala aceea veche? interveni Dillon în conversaţie.
Vârsta înaintea frumuseţii?
- Eu sunt cel mai arătos, nu-i aşa? spuse Neil, îndreptându-
se
de spate şi aranjându-şi haina. Aruncă o mână pe spătarul
scaunului Larei.
Claire clătină din cap.
- Destul, Neil. Cred că Lara mulţumeşte cerului că e copil
unic. Poate ar trebui să-i spui că glumeşti.
- Poate că nu glumesc.
Betty intră cu desertul şi conversaţia se întoarse la filmul lui
Angelique. Lara era ocupată cu gândul de a fi Larisa Rose -
Thorne, de a avea o familie aşa cum visase cu ochii deschişi pe
drumul de întoarcere, să se trezească la fel ca azi dimineaţă în
braţele lui Tyler.
întotdeauna avea să fie astfel? Prezenţa lui o va face mereu să
îşi dorească să fie în braţele lui? Gândul îi provoca în acelaşi timp
bucurie şi teamă.
El nu părea să fie tulburat. Arăta şi vorbea normal când
răspunse la întrebarea lui Angelique.
Dar, îşi reaminti ea din nou, pentru el nu era o situaţie nouă.
Pentru ea era.
îşi dorea ca el să fi reacţionat în vreun fel la sugestia lui
Neil. După ce spusese în maşină despre amintirile frumoase
pe care voia să i le lase despre călătorie, nu mai era sigură de
legătura lor.
 La terminarea cinei, trecură în salon. înainte de a apuca să se
aşeze, Tyler o întrebă pe Lara dacă i-ar face plăcere o plimbare
prin grădină.
Acceptă. Ajunşi afară şi ieşiţi din lumina din faţa casei, Tyler o
trase în braţele sale şi o sărută cu pasiune. Deci nu era atât de
neafectat pe cât părea. Lara răspunse sărutului său cu aceeaşi
pasiune.
Se lipi de el, nemulţumită că întâlnea bariera hainelor. Tyler
îşi strecură o mână prin şliţul rochiei ei, în timp ce cu cealaltă o
ţinea strâns lipită de el.
- Abia aşteptam clipa asta.
Vocea lui suna răguşit. îşi plimbă mâna pe portjartierul
ei.
- Şi eu la fel, gemu Lara.
Sărutul lui deveni mai insistent, iar mângâierile tot mai
îndrăzneţe.
- Poate că ar trebui să mergem sus, şopti el cu buzele lipite
de buzele ei.
Ea suspină în semn de încuviinţare.

Apartamentul lui era uriaş. Intrară într-un living mare,

despărţit de dormitor de o uşă dublă prin care se vedea
interiorul.
 - Bei ceva?
- Nu, mulţumesc.
întinzând o mână, el îi trecu degetele prin păr, apoi îşi lăsă
palma pe obrazul ei.
- Trebuie să-mi fac griji că mâine când vei fi departe te vei
lăsa fermecată de Neil?
- Poate ar trebui să vii şi să te convingi că nu mă va
fermeca.
îşi trecu degetele prin părul lui, apoi îi trase capul mai aproape
ca să grăbească sărutul următor.
Tyler rezistă cererii ei nerostite.
- Cred că m-am făcut înţeles. Am responsabilităţi aici.
- Atunci voi sta şi eu aici. Pot veni cu maşina până la tine la
birou şi să-ţi aduc prânzul, iar când te vei întoarce acasă, vom fi
doar noi doi... adăugă ea în gând.
El îşi scutura capul şi se încruntase.
- Lara, probabil voi lucra şi în timpul pauzei de prânz şi voi
veni acasă foarte târziu. Nu vreau să stau toată ziua cu grija că te
plictiseşti. Vreau să pleci.
- înţeleg. Se retrase câţiva paşi şi se întoarse cu spatele la el.
Perdelele erau deschise şi ea privi în întuneric.
- Nu, nu cred că înţelegi.
- O, înţeleg că responsabilităţile sunt puse înaintea
obligaţiilor şi a promisiunilor. Era supărată pe ea, frustrată de
situaţie.
- De ce nu accepţi că am spus nu?
Pentru că m-am îndrăgostit de tine şi vreau să fiu cu tine şi să
mă iubeşti. Ce-ar fi spus oare dacă ea ar fi rostit cuvintele care-i
veniseră în minte? Dacă şi el ar fi ţinut la ea, n-ar fi fost atât de
liniştit în privinţa zilei de mâine.
 Capitolul 11

Domnea o tăcere apăsătoare. Lara privi peste umăr la Tyler.

Stătea cu mâinile adânc înfipte în buzunare.
- Poate că ar fi trebuit să fi avut înainte această discuţie.
El îşi trecu o mână prin păr, apoi îşi frecă ceafa.
- Lara, nu văd schimbându-se această situaţie în viitorul
apropiat.
Ea se sili să râdă.
- N-am luat în serios cuvintele lui Neil. Tu?
- Nu-ţi face probleme, n-am de gând să-ţi forţez mâna să te
căsătoreşti cu mine dacă asta te îngrijorează.
- Bineînţeles că nu.
- Sunt îngrijorat că s-ar putea să trăieşti cu o impresie
greşită
şi n-aş vrea să suferi.
Era prea târziu, dar nu trebuia să-l lase să afle. Nu-i trebuia
simpatia sau mila lui.
- Crezi că am să sufăr pentru că nu vrei să te căsătoreşti cu
mine? Ce te face să crezi că aş fi gata să mă căsătoresc cu tine
dacă m-ai întreba?
 - Bine, eu...
- Pentru informarea dumneavoastră, domnule Thorne, sunt
perfect fericită cu viaţa pe care o duc, aşa cum este. Cel puţin aşa
fusese până să plece în vacanţă.
- Lara. încercă să o atingă, dar ea se retrase.
- Sunt fericită astfel. Si dacă te interesează, prefer să mă
numesc oricum altfel decât Larisa Rose Thorne. Crede-mă, nu
m-aş mărita cu tine nici dacă ai fi singurul bărbat de pe lume.

Tyler privi ieşirea furtunoasă a Larei pe uşă, cu capul sus şi

umerii drepţi. Dacă ar fi crezut o clipă că ceea ce-i spusese era
adevărat, ar fi plecat după ea, ar fi luat-o pe sus şi ar fi dus-o în
pat.
Dar în ochii ei văzuse pentru o clipă suferinţă, chiar dacă ea
reuşise să o ascundă apoi. La naiba. N-ar fi trebuit să o atingă
vreodată. Ar fi trebuit să facă duşuri reci şi să păstreze distanţa.
Mai rău era că simţea nevoia să plece după ea, să o ia în braţe
şi să-i spună că nu era adevărat ce-i spusese. Să-i spună să-şi
anuleze programul de mâine şi să petreacă fiecare clipă împre-
ună, de preferinţă îmbrăţişaţi. Să-i promită orice pentru a alunga
umbra din ochii ei.

- Lara, iubito, e vremea să te trezeşti. Vocea ce se auzise

lângă
urechea ei era blândă. Umărul pe care avea capul rezemat era
masculin.
Lara deschise ochii şi se ridică încet; limuzina se oprise. Se
uită la bărbatul în braţele căruia se afla.
 - Neil. Căscă. îmi pare rău.
- N-ai motive. El întinse mâna şi-i înlătură părul de pe faţă.
Singurul meu regret este că nu sunt cel care ţi-a risipit
energia.
Zgomotul motorului o adormise după ce toată noaptea se
răsucise în pat în speranţa că va reuşi să adoarmă. Nu ştia când
căzuse în braţele lui Neil, dar pentru că Angelique şi Claire
fuseseră şi ele în maşină, nu era îngrijorată. Căscă din nou.
- După ce vom ajunge pe vapor, te vei putea duce să dormi
în cabina ta, continuă Neil. Dacă mă rogi frumos, m-aş putea
lăsa convins poate să te las să mă foloseşti din nou drept
pernă.
Ea se sili să zâmbească la gluma lui Neil. Nu voia să ştie cine-
va că ceva era în neregulă. Situaţia cu Tyler era şi aşa destul de
rea, n-ar fi suportat să şi vorbească despre ea.
Din fericire, pe vapor erau destule activităţi în desfăşurare
care să-i ţină gândurile departe de Tyler. Echipajul navei era
acolo, ocupat cu problemele lui, tratând anturajul lui Angelique
ca pe nişte oaspeţi, în timp ce Preston şi echipa sa înregistrau
activitatea pe film. într-un moment de acalmie. Lara începu să se
plimbe pe punte.
Auzi paşi care se opriră în apropierea ei. întorcând capul, îl
văzu pe Ben Dennison rezemat de copastie lângă ea.
- Am văzut viitorul film al mamei dumneavoastră la
montaj.
L-aţi văzut?
- Nu.
- E vorba despre relaţia mamă-fiică. Timpul ar fi foarte
potrivit să scrieţi o carte acum.
 - Domnule Dennison, v-am refuzat de mai multe ori. Dacă
nu înţelegeţi sensul acestui cuvânt, ar fi timpul să consultaţi un
dicţionar.
- Am învăţat din experienţă că înseamnă adesea poate.
- Vă garantez că de data aceasta înseamnă tot nu. Se
întoarse
şi se îndepărtă.
El o urmă şi o prinse de braţ.
- Sunt sigur că editorul va face să merite efortul.
Trăgându-şi mâna, se pregăti să-i răspundă dar fu întreruptă
de Neil.
- Tipul acesta te deranjează, Lara?
- Da, mă deranjează.
Neil făcu un gest peste umăr cu degetul mare.
- Fă paşi amice.
Se îndepărtă şi Neil îl urmări cu privirea.
- Ce s-a întâmplat?
Lara îi explică despre Ben şi ideea lui de a publica o
carte.
- Bine, dacă te mai deranjează, doar spune-mi şi-l arunc la
şobolanii din cală.
Lara râse.
- Angelique m-a trimis să te aduc. Echipa de filmare ia o
pauză şi vom lua prânzul în apartamentul ei.
N-avea poftă de mâncare, dar acceptă braţul oferit de el şi îl
urmă în apartamentul lui Angelique.
 Entuziasmul ei scăzu şi mai mult până la cină şi pentru dansul
programat ulterior. Dar se îmbrăcă atent pentru eventualitatea
că Dillon avea să-l convingă până la urmă pe Tyler să vină.
împrumută o altă rochie de la Angelique, la fel de sexy şi
îndrăzneaţă ca prima.
în loc să-şi lase părul liber ca să fie ascunsă privirilor, îl
strânse la spate într-o coadă de cal. Din cauza alegerii
pieptănăturii, umerii şi spatele îi rămaseră la vedere.
Când Dillon apăru singur, cu puţină vreme înainte de cină,
pierdu şi ultima speranţă că Tyler se va răzgândi.
îndată ce orchestra începu să cânte, dansă cu Neil şi Dillon,
apoi cu o mulţime de parteneri din echipa de filmare, actori şi
figuranţi. Se sili să râdă la glumele care nu-i păreau amuzante şi
să zâmbească politicos la complimentele primite.
Privi prin sală. Avea vedenii? Un bărbat care semăna cu Tyler
stătea acolo, cu braţele încrucişate pe piept, uitându-se fix la ea.
Era el sau îşi dorise atât de mult ca el să fie acolo încât mintea îi
juca feste? îl pierdu din vedere din cauza mulţimii. Când încercă
să-l regăsească cu privirea, greşi pasul şi ateriză pe piciorul
partenerului de dans. Zâmbi a scuză.
- îmi pare rău.
- E în regulă, dar vă va costa un alt dans.
- încercaţi mai târziu, cred că dansul acesta este al meu.
Vocea veni din spatele ei. Deşi familiară, era destul de rece.
Răceală se vedea şi în ochii lui, când o luă în braţe.
- Regret că-ţi stric distracţia, dar dacă am venit atâta cale
pen-
tru tine, cred că-mi datorezi cel puţin un dans.
Inima Larei bătea cu putere. Era aici... Chiar era aici.
 - Nu sunt sigură că-mi place tonul tău.
- Eu sunt sigur că nu-mi place să te găsesc îmbrăcată
ucigător
în braţele a jumătate de duzină de bărbaţi străini.
- De când eşti aici? Am fost în braţele lor pentru că dansam
cu ei. Aceasta este o petrecere.
- Ai auzit vreodată că poţi sta deoparte?
O scânteie de speranţă îi lumină inima. Dacă nu i-ar păsa,
n-ar reacţiona astfel.
- Dacă nu te-aş cunoaşte, aş spune că eşti ca un amant
gelos.
Ar fi vrut să-şi arunce braţele în jurul gâtului lui şi să râdă
fericită.
înainte de a face vreo mişcare apăru Neil.
- Hei, bătrâne, mă bucur să văd că ai reuşit să vii. îl bătu pe
Tyler pe umăr.
- Lara, Preston crede că lumina a fost slabă în scenele cât
am
dansat împreună. Vrea să le reluăm.
Lara se uită la Tyler. Arăta mai furios decât înainte.
- Nu mă lăsa să te opresc. El îi dădu drumul şi făcu un pas
înapoi.
O parte din ea voia să se întoarcă în braţele lui, dar era oare
înţelept. Poate dacă se arăta mai puţin accesibilă...
Nu rezistă când Neil o luă de mână.
- Nu crezi că sari calul? îl întrebă ea pe Neil după ce
începură
să danseze.
- Nu-ţi face probleme, îi va face bine să ştie că are puţină
competiţie.
Nu era nici o competiţie în ceea ce o privea, ea încercase doar
să facă să treacă timpul. Se îndoia că era în stare să mai
recunoască partenerii cu care dansase în ultima oră... aşa
impresie nemaipomenită îi făcuseră.
 - De-aceea ai venit?
- Nu, vă descurcaţi bine singuri. Preston chiar m-a trimis.
- Sper ca de data aceasta să fie mulţumit de lumină.
- E aşa groaznic să dansezi cu mine?
- N-am vrut...
- Nu te scuza. Stiu că ai prefera să te cerţi cu Tyler.
- Te ţii mereu de şotii, Neil, dar tu crezi în lumea lui Tyler?
- Da. El este tot ceea ce vreau să fiu când mă voi maturiza.

Tyler stătea la o masă din afara luminilor, aparatelor şi celor-

lalte echipamente de filmare.
Ea avea dreptate, bineînţeles, se purtase ca un amant gelos.
De obicei nu se comporta astfel. Si din nou, în ultima săptămână
spusese şi făcuse o mulţime de lucruri care nu intrau în
obiceiurile lui.
Se înfuriase văzând-o dansând, râzând şi simţindu-se bine.
Toată ziua şi-o imaginase tristă, singură şi ducându-i lipsa.
Viziunea ei încântată, zâmbind recunoscătoare când el intra în
sală îl făcuse ca toată ziua să muncească şi să-şi pună angajaţii să
muncească pe rupte. Se grăbise să plece de la serviciu şi închiri-
ase un elicopter ca să vină în ajutorul ei.
Bine, în sfârşit acum ştia adevărul - ea nu avusese nevoie de
el să o salveze. Se îndoia că se gândise măcar o singură dată la el
de când ieşise ca o furtună aseară din camera lui. Poate că doar
i se păruse că vede suferinţă în ochii ei, poate că ea credea
fiecare cuvânt pe care-l pronunţase.
 Venise cu elicopterul dar aranjase ca limuzina să-l ia
dimineaţă. Putea chema şoferul să vină şi să îl ia acum. Se gândi
că era deja aici şi, aşa cum spusese Lara, aceasta era o petrecere.
Reperă o blondă pe care o observase în jurul casei pe timpul
recentelor filmări. Ea se uita la el. Când ea zâmbi şi îşi ridică
paharul spre el, se ridică în picioare şi înclină capul în direcţia în
care era ea.

Trecuse aproape o oră de când ea şi Neil terminaseră dansul

şi se despărţiseră. Ea-l văzu pe Tyler stând de vorbă cu una din
coafezele lui Angelique şi se hotărî să aştepte până vor termina
de discutat înainte să-l abordeze.
Dar conversaţia continuase. Dansaseră, apoi se aşezaseră la o
masă şi continuaseră să discute. Nu numai o dată îl văzuse uitân-
du-se spre ea.
Lara refuză toate invitaţiile la dans, motivând oboseala. Până
la urmă, nu mai suportă şi plecă să-şi găsească parteneri, sperân-
dastfel să-i capteze atenţia.
Pierdu şirul dansurilor şi al partenerilor. Afişă un zâmbet
mulţumit când dansă cu Dillon.
- Ce se întâmplă cu voi doi?
- Nimic.
- Ce-a fost în weekend?
- Ce vrei să spui?
- Mă aşteptam să vă întoarceţi la o altă temperatură.
- îmi pare rău că te-am dezamăgit.
- Ultima dată când am avut o discuţie sinceră, te întrebai
cum
să-l faci să înţeleagă că erai interesată de el.
 - M-am mai gândit puţin şi m-am răzgândit din nou.
- Nu te cred nici mort.
- Dillon, îţi apreciez grija, dar nu este treaba ta.
- E cel mai bun prieten al meu, Lara şi se poartă ciudat. Nu-
şi
ia niciodată mai mult de o zi liberă, nu-şi uită niciodată pagerul
şi nu se plimbă niciodată în grădină după cină.
- Poate că i-a recomandat doctorul să o lase mai moale cu
munca şi să înceapă un program de exerciţii fizice.
- Sunt sigur că mi-ar fi spus.
- Bine, atunci sunt sigură că dacă va vrea să-ţi spună ce am
discutat mai devreme, îţi va spune. Melodia ajunse la sfârşit. Se
îndepărtă de Dillon.
- Ar mai trebui să afli ceva; nu discută niciodată mai mult
de
o jumătate de oră cu o femeie la o petrecere decât dacă
plănuieşte să o ia cu el în pat.
Minunat. îl aruncase direct în braţele unei alte femei.
Când altcineva o invită la dans, nici măcar nu se uită la el şi
acceptă imediat. Tyler şi prietena lui se ridicară. Răsuflă uşurată
când se îndreptară spre ringul de dans. Dar uşurarea fu de scurtă
durată pentru că femeia se lipi de Tyler, încolăcindu-şi braţele în
jurul gâtului lui. Când Lara privi unghiile lungi ale femeii intrând
în părul lui Tyler, le simţi înfigându-se în inima ei.
- Aş... aş vrea să ies la aer. Se retrase de lângă bărbatul cu
care
dansa.
Când ajunse afară, , constată că acesta venise după ea şi că nu
era un necunoscut. Dansase cu Ben Dennison.
Minunat, este tot ce-mi trebuie, îşi zise ea.
 - Prea multă şampanie? întrebă el.
- De fapt, nu-mi amintesc să fi băut ceva.
- Chiar v-a supărat atât de mult să o vedeţi pe mama dum-
neavoastră sărutându-l pe Preston Kent?
îl sărutase mama ei pe Preston? Fusese atât de atentă la Tyler
încât nu observase.
- Dacă veţi continua să-mi puneţi întrebări personale, voi
insista să vă întoarceţi la petrecere.
- Nu mai pun întrebări.
Merseră fără să vorbească, urmăriţi de muzica ce străbătea de
la petrecere.
- Aţi vrea să mergeţi în cabina mea şi să vedeţi viitorul film
al
mamei dumneavoastră?
- Nu. Nu dorea nimic mai mult decât să rămână singură.
Cred că am să mă duc în cabina mea. A fost o zi lungă.
- Vă conduc.
- Nu-i nevoie.
Cu o viteză care o şocă, o întoarse cu faţa spre el şi o prinse
în braţe.
- Lara, uită toată povestea cu cartea, uită-te la mine ca
bărbat... un bărbat complet fascinat de tine.
Se dezmetici repede şi începu să se zbată ca să se
elibereze.
- Sunt flatată dar...
O propti cu spatele de perete. Era sigură că dacă ar ţipa, cine-
va ar auzi, dar încerca să se descurce fără să facă o scenă.
Punându-şi mâinile pe pieptul lui, îl împinse.
 - Lara, puiule, nu te lupta cu mine.
- Atunci lasă-mă să plec. Vocea ei era încă stăpânită, dar se
gândi că va trebui să strige.
- Dă-mi un sărut mai întâi. începu să-şi apropie gura de
gura
ei. Ea îl împinse mai tare şi deschise gura să strige. Dintr-o dată,
el nu mai era acolo, iar forţa cu care se pregătise să îl împingă o
făcu să se clatine. Reechilibrându-se să nu cadă, se simţi prinsă
de o pereche de braţe puternice.
Instinctiv, se zbătu să scape, dar îl văzu pe Ben căzut pe
punte şi frecându-şi maxilarul.
Ridică privirea. Era în braţele lui Tyler. Se uită în jur după
femeia cu care dansase el. Nici urmă.
Uşurarea că el fusese singura cauză a frustrărilor de seara
trecută, că scăpase de efortul de a părea fericită de rolul pe care
trebuise să-l joace că îi plăcea să fie la petrecere ca şi bucuria de
a fi scăpată de Ben, o făcură să izbucnească în plâns.
- Te simţi bine, iubito?
încuviinţând, cu o mişcare din cap, se întoarse şi îşi aruncă
braţele în jurul gâtului lui. El o strânse în braţe, legănând-o
încet.
- Hai să mergem undeva unde să putem vorbi.
Ea încuviinţă din nou. îndreptându-se, se uită în ochii lui.
Lumina era slabă dar nu mai văzu nici urmă de răceală.
- Tyler?
Punându-şi o mână sub bărbia ei îi ridică faţa şi o sărută.
- Lara, te iubesc, şopti el lângă buzele ei.
 Capitolul 12

- Si eu te iubesc, răspunse ea în şoaptă. Sărutul care urmă fu

mai mult tandru decât plin de pasiune şi apoi, porniră spre
apartamentul lui Tyler.
Ajunşi acolo, Tyler se aşeză pe canapea, trăgând-o pe Lara pe
genunchii lui şi îmbrăţişând-o.
- Cine era tipul?
Lara se strânse mai tare la pieptul lui, recunoscătoare că o
salvase de Ben şi fericită că erau singuri cum fuseseră în week-
end.
- îţi aminteşti ziua în care ai venit la piscină să-mi aduci
mesajele? El încuviinţă. Acela era Ben Dennison.
- Cel cu biografia?
- Da.
- De ce naiba ai plecat de la petrecere cu el?
- N-am plecat cu el. Eu am plecat şi el m-a urmat. îmi ceruse
să-l ajut cu acea carte. Cred că se hotărîse să schimbe tactica şi să
încerce să mă seducă mai întâi.
 - Iubito, au trecut toate, atâta timp cât ai fost sinceră în
privinţa celor spuse pe punte.
- Că te iubesc?
- Exact, zâmbi Tyler.
- Chiar aşa este, zâmbi ea. Dar tot vreau să-ţi vorbesc
despre
mine.
- Dacă ţii neapărat.
- înainte de toate, vreau să-ţi spun că Angelique mă iubeşte
şi s-a străduit să fie o mamă bună. Dar strădaniile ei n-au avut
continuitate.
- Se opri o clipă, cu sprâncenele încruntate.
- Din cât îmi amitesc, totdeauna am fost pe locul doi în
viaţa
mamei. Am fost mereu plasată după cariera ei şi după orice
bărbat cu care s-a întâmplat să fie încurcată. Stiu că uneori nu se
putea altfel dar se întâmpla atât de des... şi dura atât de mult...
- Dar tatăl tău?
- N-am ştiut cine era tatăl meu până la vârsta de şase ani. El
era prezent din când în când, îl ştiam ca domnul MacPherson,
dar n-am ştiut că suntem rude şi nici el.
Tyler păru uluit.
- N-ai ştiut că era tatăl tău?
- Nu până la şase ani. Când a aflat, amândoi s-au jucat de-a
războiul pe seama mea o bună bucată de vreme. Câteodată, când
tatăl meu trebuia să vină să mă ia pentru o vizită, Angelique făcea
pe supărata. Când în sfârşit tatăl meu sosea, sfârşea prin a o
scoate pe ea în oraş. Eu eram doar o fetiţă. Nu puteam intra în
competiţie cu mama.
Davis îmi promitea că va ieşi cu mine altă dată, dar pentru
el a se ţine de promisiune însemna doar să-mi trimită nişte
 jucării scumpe sau rochii noi. Bineînţeles, în sezonul de fotbal,
când el era pe drum şi eu la şcoală, nu-l vedeam şi nici nu
auzeam de el.
- Când erai mică, ai întrebat vreodată unde era tatăl tău?
- Sigur, ştiam că în familie se presupune că trebuie să
existe doi părinţi. Angelique îmi spunea că tatăl meu este ple-
cat într-o călătorie lungă de afaceri. Eram mică. N-aveam idee
cât de lungă poate fi o călătorie de afaceri. Privind în urmă,
m-a deranjat cel mai tare că a minţit pentru că la scurtă vreme
după aceea, părinţii lui Davis au murit. Mi-am pierdut repede
bunicii şi mi-a fost greu s-o iert pe mama pentru acei ani ai
copilăriei pe care aş fi putut să-i petrec împreună cu ei. Am
amintiri foarte plăcute despre scurta vreme petrecută cu ei şi
mă întreb cât de diferită ar fi fost viaţa dacă i-aş fi avut lângă
mine de la început.
- Dar părinţii mamei tale?
- Ei au murit înainte ca mama să ajungă la Hollywood. Cel
puţin ea aşa a spus întotdeauna.
- Mătuşi, unchi, veri?
- Din partea tatei, dar pentru că eu am venit mai târziu, nu
m-am integrat niciodată între ei. în plus, pentru că mama e cine
e, au un fel de rezervă.
- Se pare că n-ai fost prea fericită în copilărie.
- N-am fost şi m-am simţit vinovată pentru că eram
nefericită.
Mă uitam în jur la tot ce aveam, ştiind că majoritatea fetiţelor ar
fi fericite să aibă măcar o parte din ce aveam eu, Dar aş fi schim-
bat totul pe o familie iubitoare unde copiii stăteau acasă tot anul
şi părinţii lucrau de la nouă la cinci.
 - Spuneai mai devreme că mama ta te iubea.
- Da. Si sunt sigură că mă iubea, dar nu sunt sigură că ştia
cum să se exprime pentru ca un copil să se simtă dorit.
Totdeauna m-a tratat mai mult ca pe o posesiune, cum tratează
un copil o jucărie. Am resimţit felul în care m-a tratat, dar pe de
altă parte, am fost cel mai mare fan al ei. Stăteam în întunericul
sălii de cinematograf pierdută în imaginea de pe ecran.
Câteodată eram atât de captivată încât uitam că ea era mama
mea.
- Trebuie să fii fost ciudat s-o vezi pe mama ta jucând
diverse
roluri şi apoi în viaţa reală.
- A fost. Dar şi mai ciudat a fost când am văzut-o pe ecran
făcând dragoste cu diferiţi bărbaţi, mulţi dintre ei fiind cei cu
care ieşea. Pe unii i-am întâlnit după aceea, în vacanţe sau în alte
ocazii şi mi se părea bizar să vorbesc cu oameni pe care-i
văzusem făcând dragoste cu mama.
- Din cauza aceasta, mai târziu, mă simţeam mai bine când
eram la şcoală decât atunci când eram acasă. Dar n-aveam de
ales.
- Iubito, nu pot schimba nimic din trecutul tău, dar vreau să
fac tot ce pot pentru a-ţi oferi dragostea de care ai nevoie. Si, în
plus, vin cu doi fraţi şi o mamă care îţi doresc binele.
- Chiar vrei să spui ceea ce cred eu?
- Vreau să te măriţi cu mine.
- Dar aseară ai spus...
El îi puse un deget pe buze.
- Stiu ce am spus, dar am greşit. Toată ziua m-am gândit la
tine, numărând minutele până să te revăd. A fost enervant.
Totdeauna am reuşit cu succes să separ munca de viaţa
 - particulară, dar de când te-am întâlnit, mă gândesc mereu
la
tine, chiar şi când nu suntem împreună... chiar şi când ar trebui
să muncesc.
Cuvintele lui o făcură să se înfioare.
- Nu ştiu. Mi s-a părut că abia aşteptai să te întorci la
serviciu
şi să pleci de lângă mine.
- Nu ştiam ce spun. Eram uluit de ceea ce simţeam. într-un
fel, mă speria. Am încercat să mă conving că dacă ignoram senti-
mentele, acestea vor dispare şi odată ce plecai la sfârşitul
săptămânii, lucrurile aveau să se întoarcă la normal.
- Plănuiai deci să mă laşi să plec acasă? Bănuiam că s-ar
putea
întâmpla aşa când ai spus că vrei să am amintiri plăcute despre
călătoria în Florida.
- Te rog, încearcă să înţelegi, n-a fost pentru că nu te voiam.
Te voiam prea mult. Dar nu vedeam cum puteam echilibra ceea
ce simţeam pentru tine cu munca mea.
- Si-acum?
- Acum? Tot nu ştiu cum voi face, dar sunt sigur că va tre-
bui... în nici un caz nu te pot lăsa să pleci. O sărută, ca pentru
a-i demonstra că este sincer.
- Am crezut că mor când te-am văzut dansând cu alţi
bărbaţi.
Ai avut dreptate când ai spus că sunt un amant gelos.
- Să vedem dacă poţi fi un amant mulţumit.
Degetele ei deveniră foarte ocupate cu cravata şi nasturii
cămăşii lui, în timp ce degetele lui se ocupară de fermoarul
rochiei.
Se sărutară şi se mângâiară tot mai insistent, apoi Tyler o
ridică în braţe şi porni spre dormitor, trântind uşa cu piciorul în
urma lui.
 Cuvintele de dragoste se pierdură în îmbrăţişări pasionate,
uitând tot ce exista în jurul lor, atingând împreună extazul final,
după care se prăbuşiră în somn.
Cineva bătea în uşa apartamentului. Tyler se apropie mai
mult de Lara. Oricine ar fi fost avea să plece.
înţelese că se înşelase când auzi uşa deschizându-se. Coborî
cu mare grijă din pat ca să n-o deranjeze pe Lara şi îşi puse pan-
talonii.
Când îşi trăgea fermoarul, auzi vocea lui Dillon la uşa dormi-
torului.
- Tyler, am să număr până la zece şi dacă nu ieşi, intrăm.
El înjură traversând camera şi deschise uşa doar cât să iasă,
apoi o închise în urma lui.
Dillon mergea înainte şi înapoi prin faţa canapelei, ocolind
cu grijă articolele de îmbrăcăminte. Neil stătea pe un scaun, cu
picioarele întinse.
- Aţi găsit momentul potrivit pentru o discuţie de familie.
Vă
previn, da data aceasta ar fi bine să aveţi un motiv întemeiat.
Dillon se opri.
- Lara a dispărut.
- Lara a dispărut? se auzi Tyler ca un ecou. Stia că arăta ca
scos din pat, iar după articolele feminine împrăştiate peste tot,
era clar că nu era singur. Dacă recunoştea că Lara era acolo, ei ar
fi aflat că el făcuse dragoste cu ea. Nu-i păsa dacă ei ştiau sau nu,
dar bănuia că Lara s-ar simţi stânjenită ca ei să ştie.
- Da, Lara a dispărut.
- Sunt sigur că n-a păţit nimic. Acum, vă rog să mă scuzaţi.
Oare unde era rochia Larei? Nu-şi putea lăsa fraţii s-o vadă, cu
siguranţă aveau să o recunoască.
 - Nu, ascultă-mă... E patru dimineaţa... Lara n-a fost în cabi-
na ei toată noaptea şi nici individul acela Dennison ultimul cu
care a fost văzută. După ceea ce spune Neil, tipul acela o hărţuia
în legătură cu o carte pe care vrea să o scrie...
- Dillon, ascultă-mă, Lara e bine. E majoră şi se poate
descurca singură. Acum, dacă vreţi să mă scuzaţi.
- Nu-mi vine să cred că laşi să treacă o noapte până să vezi
ce
e cu Lara! E musafira noastră şi deci răspundem de ea.
- Noapte bună, Dillon. Ia-l pe Neil cu tine. Privi peste umăr,
dar scaunul era gol. Se întoarse.
Neil era în cealaltă parte a canapelei, ţinând ridicată rochia
Larei.
- Cred că e cazul să plecăm.
Dillon începu să protesteze, apoi văzu rochia pe care o ţinea
Neil.
- A, da, acum plecăm.
Dillon şi Neil porniră spre uşă.
Tyler merse în urma lor.
- Dacă vreunul dintre voi va spune ceva care să o stânje-
nească mâine, va trebui să-mi daţi socoteală.
- Atunci pot să o felicit şi să-i spun că mă bucur să avem un
trandafir printre spini?
- Cred că ar fi bine să te prefaci că nu ştii nimic. Lasă-ne
timp
să facem nişte planuri şi să aranjăm un anunţ oficial.
Neil ridică din umeri.
- Am să încerc. Aruncă rochia Larei pe umărul lui Tyler,
apoi
deschise uşa şi ieşi.
Dillon rămase în prag.
 - Cred că ar trebui să ne cerem scuze că am năvălit.
- Nu e nevoie. De fapt, mă bucur că sunteţi amândoi atât de
protectori cu ea.
- Mă bucur pentru tine, Tyler. Nu se putea întâmpla unui
tip
mai grozav.
- Mulţumesc.
Dillon se întoarse şi ieşi. Tyler închise uşa în urma lui. Luând
rochia Larei de pe umăr, se duse să o pună pe spătarul
scaunului, mângâind materialul cu mâna.
Era îndrăgostit de ea. Ar fi trebuit să-şi dea seama mai
devreme, dar nu fusese îndrăgostit niciodată până atunci şi nu
fusese sigur. Nu-l recunoscuse până n-o strânsese în braţe în
seara aceasta şi ea se uitase cu dragoste în ochii lui.
După cum mergeau lucrurile la serviciu, poate era timpul să
o lase mai moale - să muncească mai puţin, să delege mai mult
pe alţii. Jake se ocupase de expansiunea pe coasta de vest şi o
făcuse bine, iar Dillon îi ţinuse locul cu succes în timpul week-
endului.
Era o problemă care îl nemulţumea încă. Lara avea un bagaj
emoţional atât de mare. Copilăria nu fusese vina ei, dar o mar-
case şi ea avea nevoie de multă atenţie. îi putea el oferi ceea ce
avea nevoie? Avea timpul necesar, energia, sau şi mai important,
ştia cum? O iubea mult, dar era oare sufiicient?
 Capitolul 13

Ceasul lui Tyler sună puţin înainte de răsăritul soarelui a

doua zi. Lara mormăi ceva.
El o sărută pe păr.
- E pentru mine, nu trebuie să te scoli.
- Trebuie să mă duc în cabina mea.
- Nu te va deranja nimeni aici.
- Poate că nu, dar trebuie să mă schimb înainte de a mă
vedea cineva.
- Ai dreptate.
Tyler se îndreptă spre duş în timp ce Lara îşi căuta hainele.
Nu le găsi pe toate.
îşi puse cămaşa lui Tyler şi intră în baie. El ieşise din cadă şi
se ştergea.
- Dacă nu încetezi să mă mai priveşti astfel, am să te duc
înapoi în pat şi apoi am să întârzii la serviciu.
- Nu-mi găsesc toate hainele.
El îşi înfăşură proosopul în jurul taliei, apoi merse în dormitor.
Scoase câteva piese de lenjerie din spatele unei perne de pe
canapea.
Lara îl urmă. El îi înmână lenjeria.
 - Cum au ajuns în buzunarul tău?
- Le-am pus în buzunar când Dillon şi Neil au trecut azi
noapte pe aici. Credeau că ai dispărut.
Lara se aşeză pe pat.
- Deci ştiu...
- Nu le-am spus eu. Neil a găsit rochia. El se aşeză pe pat
lângă ea şi îi puse mâna pe umeri.
Ea se întoarse spre el şi îşi ascunse faţa în umărul lui.
- Probabil crezi că e o prostie din partea mea să mă simt
prost pentru că ei ştiu.
- Nu, dar cred că te vei simţi mai bine dacă anunţăm
logodna.
- Eşti pregătit să o faci?
- Ce zici de vineri seara? Toată familia va fi acolo şi Claire
vrea
să pregătească cina pentru tine şi Angelique.
- Bine. întoarse capul şi îl sărută.
El mormăi.
- Am să întârzii la serviciu mormăi el.

Lara pluti în următoarele zile ca într-un vis. în timp ce Tyler

era la serviciu, ea lucra la computer şi seara plănuiau detaliile
pentru logodnă.
Miercuri în pauza de prânz, merseră la bijutier. Bijutierul
măsură degetul Larei, dar Tyler insistă ca inelul să fie o surpriză.
Joi după amiază ea lucra la program când intră Farley.
- A sosit un domn care vrea să vă vadă, domnişoară Rose. Un
domn MacPherson. Să-l poftesc aici?
Ce căuta tatăl ei aici?
 - Da, mulţumesc, Farley. Tatăl ei intră. Părul nu-i
încărunţise
încă şi silueta atletică avea aceeaşi vigoare, deşi nu mai era
antrenor de mai bine de cinci ani. Lara se repezi să-l îmbrăţişeze.
Când încercă să se retragă, el o strânse şi mai tare la piept.
- Lara, iubito, de ce n-ai spus nimic niciodată?
- Ce să spun?
Davis, scoase din buzunar un ziar împăturit şi îl întinse pe
birou. Era un ziar ieftin de scandal. Poza mamei sale fusese pe
prima pagină de multe ori, ca şi a tatălui ei, dar de data aceasta
era o poză a ei din copilărie. Titlul era CRESCUTA IN UMBRA
-COPILARIA NEFERICITA A LARISEI.
Deschise repede ziarul şi începu să citească, abia auzind
vocea lui Davis. Bătăile inimii ei se înteţeau pe măsură ce citea
articolul. I se pusese un nod în gât pe care încerca să-l înghită.
Cuvintele nu numai că exprimau nefericirea copilăriei ei, dar
erau aceleaşi pe care le spusese unei singure persoane.. O per-
soană faţă de care îşi arătase dragostea. O persoană cu care făcea
planuri pentru restul vieţii.
- Nu puteai veni la mine în loc să mă faci să aflu astfel?
între-
barea lui Davis îi rupse firul gândurilor.
- Tată, n-am nici o legătură cu acest articol.
- Deci nu este adevărat? îi dăm în judecată. Pot să dau
telefon?
- N-am spus că nu e adevărat. Dar aceste lucruri le-am spus
unei singure persoane. Un bărbat în care am avut atâta încredere
încât intenţionam să mă mărit cu el.
Davis o trase din nou la pieptul său.
- Lara vreau să îndrept ceva dacă pot. Aveai dreptate.
Niciodată nu m-am simţit confortabil în rolul de tată, dar ar fi
 - trebuit să mă străduiesc. Vreau să ştii, părinţii mei te-au
iubit
foarte mult, la fel ca pe oricare dintre nepoţii lor, chiar dacă nu
te-au cunoscut de mică.
Erau cuvinte care ar fi trebuit să-i alunge durerea, dar acum
nu se putea concentra decât asupra faptului că Tyler o trădase.
Dar de ce? De ce ar fi dorit să o facă să sufere? Trebuia să-l vadă.
- N-ai să te mai măriţi cu el, nu-i aşa?
- Trebuie să vorbesc cu el mai întâi. Poate are o explicaţie.
- Nu văd ce ar putea fi.
Ieşiră din birou şi ajunseră la uşa de la intrare când aceasta se
deschise şi intră Angelique. Ea zâmbi spre Lara, dar zâmbetul ei
îngheţă când văzu cine o însoţea.
- Ce caută aici, Lara?
- Sunt tatăl ei, sau ai uitat?
- Angelique îşi puse mâinile în şolduri şi izbucni cearta.
Lara îşi lăsă părinţii certându-se, ştiind că nu-i vor simţi lipsa,
urcă în cameră să-şi ia poşeta, apoi coborî la maşina ei. Fusese
cu limuzina la biroul lui Tyler cu o zi înainte ca să-l ia şi să
meargă la bijutier. Parcă maşina, apoi intră în hol. La biroul de
recepţie era o fată frumoasă, iar un gardian stătea lângă lifturi.
Dacă Tyler ştia că povestea avea să fie publicată astăzi, era
posibil să nu vrea s-o vadă. Ca să evite această problemă, întrebă
de Dillon.
- Toţi directorii sunt în şedinţă.
- Pot să-l aştept în birou?
- Nu ştiu cât va dura şedinţa. îşi coborî vocea. Sărbătoresc
extinderea.
- Extinderea?
- N-aţi citit ziarul azi-dimineaţă?
- Nu.
 - Ne-am extins pe coasta de vest.
îi încolţi o idee în minte. Se întrebă dacă ziarul de scandal pe
care-l avea în poşetă cotizase o parte din capitalul necesar pen-
tru extinderea companiei.
- Vreţi să-l sunaţi pe Dillon şi să-i spuneţi că Lara vrea să-i
vor-
bească o clipă?
Fata ridică din umeri şi puse mâna pe telefon. După o scurtă
conversaţie, lăsă receptorul şi se întoarse spre Lara.
- Puteţi urca, etajul optsprezece. întinse mâna şi indică
lifturile din spatele său.
Dillon stătea în faţa lifturilor când uşile se deschiseră.
- Ce surpriză. Cu ce pot să te ajut?
- De fapt, aş vrea să-l văd pe Tyler.
- Fata de la recepţie cred că a încurcat ceva.
- Nu, eu am întrebat de tine.
Dillon o privi pe sub sprâncene.
- Ai întrebat de mine ca să-l poţi vedea pe Tyler?
Lara se strâmbă puţin.
- Nu eram sigură că vrea să mă vadă. Poate ar fi bine să mă
întorc mai târziu.
- Aşteaptă te rog în biroul lui şi eu mă duc să-l aduc.
Deschise
uşile şi o invită să intre.
Abia apucă să se uite în jur că Tyler intră pe uşă. Zâmbea, iar
bucuria ce i se citea pe faţă, părea să umple de energie toată
camera.
- De ce nu l-ai lăsat pe Dillon să te aducă în sala de con-
ferinţe? Se apropie şi o luă în braţe. Lara nu protestă, nici când
el se aplecă să o sărute, dar nu-i întoarse sărutul. Dar voia să o
facă - voia să-i întoarcă sărutul şi să se piardă în braţele lui, să
caute alinare şi ocrotire împotriva restului lumii.
 - Voiam să vorbim singuri.
El o conduse spre o canapea şi nişte fotolii. Lara alese unul
dintre fotolii. După ce scoase ziarul din poşetă, îl întinse pe
măsuţa de cafea dintre ei.
Tyler îl ridică. După ce privi prima pagină, deschise ziarul să
citească articolul din interior.
- Ce coincidenţă să apară ziarul chiar când tu anunţi o
expan-
siune majoră.
El o privi, cu ochii micşoraţi.
- Vrei să repeţi, te rog?
- Cred că m-ai auzit destul de bine.
Tyler se ridică în picioare şi trânti ziarul pe canapea.
- Bine, am auzit, dar nu văd legătura între expansiunea mea
şi articol.
- Tyler, ceea ce scrie în articol am spus unei singure
persoane şi amândoi ştim cine este acea persoană.
- Vrei să spui că eu sunt responsabil pentru aceasta?
- Ce te aşteptai să cred?
- Lara, ţi-am spus că te iubesc, ţi-am cerut să te căsătoreşti
cu
mine... şi tu continui să crezi că aş putea să-ţi fac aşa ceva?
- Stiu că expansiunea firmei trebuie să fi fost costisitoare şi
că vei crea multe locuri de muncă...
- Crezi că am vândut povestea ta pentru a-mi finanţa
acţiunea?
Lara ridică din umeri.
Tyler râse, dar râsul lui sună aspru şi amar.
- Domnul Dennison şi pretenii lui scriitori ţi-au format o
părere exagerată despre povestea vieţii tale, iubito. Suma
maximă ce s-ar fi putut obţine pentru acestă poveste ar fi fost
 - nimic pe lângă cât m-a costat expansiunea. în plus, mi-ai
spus
aceste lucruri abia luni seara. Etapele expansiunii au fost
plănuite luni de zile.
Lara îşi acoperi gura cu mâna. Ar fi trebuit să-şi dea seama mai
înainte, dar fusese atât de uluită, încât dăduse curs primului
impuls.
- Bine, dacă nu banii au fost motivaţia ta, atunci care? De
ce-ai
făcut-o?
Tyler îşi încleştă pumnii.
- Este a doua oară când îmi pui onestitatea sub semnul
întrebării. Prima dată te-am scuzat pentru că nu mă cunoşteai.
Dar de data aceasta n-ai nici o scuză. Cred că ar fi mai bine să te
întorci acasă.
- Cred că ar fi mai bine dacă m-aş întoarce în California.
- S-ar putea să ai dreptate.
Privirea lui era rece, rece şi goală.

Lara aproape terminase de împachetat când auzi bătăi în uşă.

Speră pentru o clipă, că era Tyler cu o explicaţie logică pentru că
îi trădase încrederea, sau să-i ceară să nu plece.
- Intră. Vocea-i tremurase uşor.
Nu era Tyler, ci Claire. Ea privi valiza deschisă.
- E totul în regulă?
- Da. Lara era mulţumită că vocea ei suna mai normal ca
înainte.
- Tocmai am primit un telefon de la Dillon. Mi-a spus că el
crede că ai putea fi supărată de ceva.
Lara ridică din umeri şi continuă să-şi facă bagajele.
 - Nu.
- Speram să aud că vei hotărî să rămâi cu noi. Sunt foarte
nerăbdătoare să am nurori şi să devin bunică.
- N-am să rămân. De fapt, am să plec astăzi.
Claire veni şi o îmbrăţişă.
- Te rog, nu pleca.
Lara încercă să-şi stăpânească lacrimile.
- Trebuie.
- Tyler ştie că pleci.
- Da, ştie.
- înţeleg. Claire privi cum Lara punea ultima rochie în
valiză,
închise capacul şi o încuie.
- E ceva ce pot face?
- Spune-i mamei că o voi suna săptămâna viitoare.
Patru ore mai târziu, Lara stătea lângă tatăl ei, privind cum
Florida se îndepărtează, lacuri şi râuri devenind din ce în ce mai
mici, pe măsură ce avionul se ridica mai sus. închizând ochii,
pretinse că doarme în timp ce derula mereu în minte conversaţia
cu Tyler. Nu spusese niciodată că n-o făcuse el, dar indignarea la
acuzaţia ei dovedea că n-o făcuse. Dar era singurul căruia îi
spusese.
Poate fusese un accident. Poate vorbise cu cineva şi îi
scăpase. Dacă aşa era cazul, de ce nu-i spusese?
Poate după ce va avea timp să se gândească, îşi va aminti că
spusese cuiva. Avea să o sune cu siguranţă şi să-şi ceară scuze, iar
ea îl va ierta şi... Poveste cu zâne, Lara!
N-avea sens... povestea lor se terminase.
 Tyler stătea în picioare şi privea pe fereastra biroului.
Luminile clipeau în parcarea de dedesubt, dar el se uita la cerul
întunecat de deasupra.
Astăzi fusese cea mai mare zi din istoria lui Neptune Cruise
Lines de când luase conducerea companiei. Ar fi trebuit să-şi
sărbătorească victoria nu să caute răspunsuri în stele. Răspun-
surile de care avea nevoie în afaceri păreau să vină când avea
nevoie de ele, dar n-avea nici o idee în legătură cu Lara.
Dacă ar fi venit cu ziarul şi i-ar fi cerut ajutor să afle cine este
autorul, ar fi pus în mişcare cerul şi pământul ca s-o ajute. Dar
înainte de a veni la el, deja îl judecase şi condamnase.
Cum putea avea atât de puţină încredere în el? Cum puteau
avea un viitor împreună în aceste condiţii?
Si mai era întrebarea cine vânduse povestea. El ştia că n-o
făcuse. Bineînţeles nu avea decât cuvântul Larei că nu
spusese nimănui altcuiva. Ar fi putut spune câtorva sute de
persoane.

Lara închise telefonul. Era sigură că mama ei se întorsese în

California, dar de fiecare dată când suna nu reuşea să dea de ea.
Burton... impresarul mamei sale ştia totdeauna unde era.
Formă numărul şi-l întrebă dacă Angelique se întorsese în oraş.
- S-a întors, dar e puţin supărată după recentul articol
despre
copilăria ta.
- Te rog, spune-i că n-am vrut să afle altcineva decât Tyler
şi
că aş vrea să discut problema cu ea.
Burton încuviinţă.
- Nu pot să fac nici o promisiune, dar am să fac tot ce pot.
- Nu pot cere mai mult, îţi mulţumesc.
 Burton reuşi s-o facă pe Angelique să accepte s-o primească
sâmbăta următoare. Aşteptă aproape zece minute înainte ca
mama ei să apară. Angelique arăta de parcă nu dormise mai bine
decât Lara.
- Nu văd de ce această întrevedere e necesară, Larisa. Am
primit mesajul tău limpede din articol.
- îmi pare rău că ai fost jignită...
- Cum ai vrea să mă simt când unicul meu copil crede că
am
fost o mamă mizerabilă? Stiu că n-am fost mama anului, dar
ţinând cont că am fost singură, cu o carieră care mi-a ocupat tot
timpul, cred că m-am descurcat bine.
- Mamă n-am intenţionat să afli niciodată.
- Ţi-am oferit tot ce ai cerut vreodată, dar eşti amărâtă că n-
am
fost totdeauna prezentă la chemarea ta.
- N-am cerut niciodată să fii fost totdeauna. Dar au fost
unele
momente când într-adevăr aveam nevoie de tine şi n-ai fost.
- M-am asigurat că totdeauna a fost cineva la şcoală sau
acasă.
Nu te-am lăsat niciodată singură. Stii câţi copii trebuie să stea sin-
guri cât părinţii sunt la serviciu?
- Totul este relativ, mamă. Poate că am dus-o uşor după
stan-
dardele tale în comparaţie cu alţi copii. Tot ce ştiu e că eram
tristă şi singură şi că cea mai importantă persoană din viaţa mea
cerea să fiu pusă într-un avion când avea timp pentru mine în
programul ei încărcat. Dar n-a putut fi găsită când mi-am rupt
mâna sau prima dată când am fost sărutată de un băiat.
- Crezi că spunându-mi toate acestea acum ai să mă faci să
sufăr şi vei fi răzbunată pentru presupusele mele păcate?
Lara scutură din cap.
- Pentru că poţi să sugerezi asemenea lucru dovedeşte cât
de
puţin mă cunoşti. N-am plănuit să audă altcineva acele cuvinte
cu excepţia lui Tyler şi cu siguranţă nu voiam să afli vreodată.
 - De ce naiba să-i spui lui Tyler? Sperai ca el să-i spună lui
Claire, gândindu-te că s-ar putea întoarce împotriva mea şi să-mi
pierd astfel cea mai bună prietenă?
- Ti-am spus că nu m-am gândit la răzbunare.
- Atunci de ce i-ai spus?
- Eram pe cale să ne anunţăm logodna vineri seara... m-am
gân-
dit că ar trebui să ştie despre copilăria mea înainte de căsătorie.
- Urma să te căsătoreşti cu Tyler? Atunci de ce ai plecat
brusc,
fără măcar să-ţi iei rămas bun?
- Cum să mai am încredere în el când fie a vândut fie a spus
cuiva accidental lucruri pe care i le-am încredinţat?
- Lara, nu cred că Tyler se poate coborî într-atât încât să dis-
cute confidenţe cu cineva sau şi mai grav să le vândă. Trebuie
să fie altă explicaţie cum a ajuns informaţia în ziar. Eşti sigură
că n-ai mai spus niciodată nimănui altcuiva? Unei prietene la
şcoală? Ai ţinut un jurnal?
Mama ei era convinsă că Tyler era nevinovat. Lara îşi dori ca
aceasta să fii fost şi prima ei reacţie. însă ea bănuise imediat că
era vinovat. Era Angelique prea optimistă sau Lara se grăbise să
judece.
- N-am ţinut un jurnal şi n-am spus nimănui niciodată. Toţi
credeau că ar fi minunat să te aibă ca mamă. N-am vrut să creadă
altfel.
Acum că subiectul copilăriei era deschis, poate putea obţine
un răspuns la întrebarea care o chinuise ani de zile.
- De ce ai aşteptat până am împlinit şase ani ca să-mi spui
că
Davis era tatăl meu?
- Lara, eram foarte tânără când am rămas însărcinată şi nici
eu nu avusesem o copilărie fericită, din motive foarte diferite de
altfel. Angelique îşi împreună mâinile.
 - Mă temeam... că dacă-l vei cunoaşte pe Davis, îl vei iubi
pe
el mai mult decât pe mine. De-aceea îl făceam să iasă cu mine
când de fapt venise să te scoată pe tine în oraş. Mă temeam că
vei deveni apropiată de el şi mă vei părăsi.
- Am fost cu tine numai în vacanţe şi în zilele libere. Dacă
ţineai atât de mult la mine, de ce mă trimiteai la internat?
- Ca să beneficiezi de o atmosferă plină de siguranţă şi con-
sistenţă. Lucrez mult, după un program neregulat şi în acest
domeniu trebuie să am o viaţă socială intensă. M-am gândit să
iau o bonă permanentă ca să fii mereu cu mine, dar mi-am dorit
totdeauna să merg la internat - chiar de când am văzut filmul
Mica Prinţesă - aşa că am hotărît să te trimit pe tine. îmi pare rău
că ai considerat asta drept o pedeapsă.
Lara înţelese cât de puţin ştia despre trecutul mamei sale.
Majoritatea din cele ştiute, le citise prin reviste. Angelique nu
vorbea niciodată despre propria copilărie.
- S-a terminat, gata. Căzu pe gânduri o clipă. Ce-ai de gând
să faci în legătură cu Tyler?
- Cred că e prea târziu să mai fac ceva.
- Prostii, niciodată nu e prea târziu. Dar eşti sigură că este
ceea ce vrei? Adu-ţi aminte ce-am discutat la Claire despre obi-
ceiurile lui legate de muncă.
- îmi amintesc, dar câteodată îşi dă seama că munceşte prea
mult şi cred că îşi va face timp liber pentru relaţia noastră.
Aminteşte-ţi, şi-a luat liber tot weekendul pentru a-mi arăta mie
împrejurimile. în plus, eu intenţionez să lucrez în continuare,
ceea ce necesită de asemenea timp. Câteodată pierd noţiunea
timpului când lucrez. Mă aştept să fie înţelegător şi să mă ajute
în meseria mea, nu e corect dacă şi eu procedez la fel cu el? Lara
îşi ridică mâinile spre cer. De ce tot vorbim despre acest subiect?
Nu este nici o speranţă.
 - Spune-mi cum s-a întâmplat. Cum te-ai îndrăgostit.
După ce ezită puţin, reuşi să povestească, dar fără să
amintească ceva despre legătura lor intimă. Când termină de
povestit, întrebă:
- Cum arăta Tyler în ultima zi cât ai fost acolo?
- Nu l-am văzut. L-am auzit de altfel venind târziu noaptea
de
la serviciu şi joi şi vineri. Când m-a dus Claire la aeroport
sâmbătă, spunea că era la serviciu şi în ziua aceea. N-ai vrea să
vorbesc eu cu el?
- Nu, cred că am să mai aştept puţin. Poate aflu mai întâi
cum
a ajuns povestea la ziar.
- Nu aştepta prea mult. Timpul zboară mai repede decât
credem.

Lara opri soneria ceasului, dar acesta continuă să sune. Cu

ochii pe jumătate deschişi se uită la afişajul roşu. Nu era încă
şase. De ce pornise alarma şi de ce nu se oprise?
Mintea i se limpezi şi realiză că suna telefonul. Se întinse şi
riidică receptorul.
- Alo?
- Te simţi mai bine acum?
Se trezi brusc.
- Tyler?
- Bineînţeles că sunt eu, sau ai mai înfipt un cuţit în spatele
altcuiva?
 Capitolul 14

Lara se ridică în capul oaselor şi se rezemă de capătul patului.

- Nu sunt sigură că te înţeleg. Chiar dacă simţea că era
furios,
se bucura să-i audă vocea.
- O, te rog. Acest ziar de scandal poate fi o a doua natură
pentru cei de la Hollywood, dar eu prefer să provoc în ziare
titluri cu rezultatele muncii mele.
La naiba, Lara, cum ai putut? Nu te-am crezut capabilă de o
asemenea răzbunare.
- Tyler, sincer, nu ştiu despre ce vorbeşti.
- Vorbesc despre ultima ta apariţie în ziarul de scandal şi cu
cât mă gândesc mai mult, mă întreb dacă nu cumva tot tu ai
plasat şi prima poveste. Ai obţinut publicitate, ai făcut pace cu
mama ta şi ai reuşit să mă umileşti pe mine...
- Tyler, te iubesc. De ce aş vrea să te umilesc?
- Nu ştiu, Lara, spune-mi tu. Dar, nu mă mai folosi în
jocurile tale de publicitate pentru că data viitoare vei auzi de
avocatul meu.
 Până să poată răspunde, legătura se întrerupse şi veni tonul.
Se ridică, se pregăti pentru serviciu şi ieşi din casă. Pe drum, se
opri şi cumpără un ziar.
Era din nou pe prima pagină. De data aceasta fotografia era
mai recentă şi era şi o fotografie a lui Tyler. Titlul era: FIECARE
TRANDAFIR ARE SPINII SAI - LARA îL ARE PE TYLER.
Nu trebui să citească mult pentru a înţelege de ce era Tyler
atât de supărat. în interior era altă poză a lui Tyler şi comenta-
riul:TALENTELE MILIONARULUI LINIEI DE CROAZIERA DUC
DIN SALA DE CONSILIU îN DORMITOR. Povestea reda destul
de
amănunţit evoluţia relaţiei lor. Aproape că îl bănuia pe Tyler că
o scrisese, până când ajunse la sfârşit. „Cuplul s-a certat de
curând, dar se pare că e o situaţie temporară.
Angelique o sfătuise să nu aştepte mult până să-l sune pe
Tyler - şi cine putea şti mai bine cum să manevreze bărbaţii,
dacă nu doamna numărul unu de la Hollywood.?”
Ştia că nu ea vânduse povestea ziarului. Să fii fost Angelique...
Nu, refuză să facă din nou o presupunere greşită.
Imediat ce ajunse în birou, ridică telefonul şi formă numărul
serviciului de securitate al companiei.
- Simon, cred că avem o problemă.

După ce-i ascultă povestea, Simon fuse de acord că semăna

cu o acţiune de ascultare a conversaţiilor ei. Era posibil ca în
apartamentul lui Tyler de pe navă şi în livingul lui Angelique să
fi fost microfoane, şi chiar Lara putea fi bănuită că dusese micro-
foanele în ambele locuri.
- După cum au apărut cele două articole, bănuiala mea e că
ascultarea a fost aranjată pentru motive legate de viaţa ta
 - personală, dar pentru că lucrezi într-un departament a
cărui
activitate e strict secretă, există posibilitatea să fi fost ascultată şi
aici. Voi face cercetări. Am nevoie de cooperarea ta.
Lara primi o salopetă albă de tehnician ca să se schimbe, iar
Simon şi echipa sa verificară toate articolele de îmbrăcăminte,
bijuteriile şi toate piesele portabile din biroul ei. îi goliră poşeta
în timp ce ea încerca să-şi amintească fiecare obiect pe care ar fi
putut să-l poarte în cele două zile în chestiune.
- Tot ce e aici, e curat, spuse unul din băieţi.
Lara îşi dădu părul de pe frunte. îşi netezi părul spre spate
până dădu cu mâna de coada de cal.
- Simon, dar aceasta? Scoase panglica elastică din păr. Nu
sunt sigură că am purtat-o de fiecare dată. Am câteva de diferite
culori, dar am avut părul legat de fiecare dată.
Simon luă panglica elastică. După ce o pipăi, luă foarfeca şi
tăie o cusătură.
- Am descoperit. Scoase o piesă mică rotundă. Lara îşi ţinu
respiraţia. Bănuise că avusese microfoane, altfel n-ar fi apelat la
Simon, dar acum avea dovada în faţa ochilor...
- Frumos echipament. E mult mai complex decât cele
folosite de amatori, am putea avea de-a face cu un profesionist.
Spui că ai mai multe panglici elastice pentru păr acasă?
- Da.
- Cred că ar fi bine să le verificăm.

Acasă, găsiră încă trei dispozitive în elasticele de păr şi unul

în trusa de machiaj.
- Cine are acces la lucrurile tale personale? întrebă Simon.
- Teoretic, numai eu şi mama. Dar chiar dacă are şi ea o
cheie, nu cred că a folosit-o vreodată.
 - Dar când ai fost în vacanţă? Personalul hotelului?
- Am stat la prieteni. Stai puţin... când am ajuns în Orlando,
bagajul meu lipsea. Mi-a fost adus a doua zi. Era încuiat încă, dar
când l-am deschis, totul părea să fie acolo, dar trusa de machiaj
nu era la locul obişnuit. M-am gândit că fusesem prea obosită
când făcusem valiza, dar acum nu mai sunt foarte sigură.
- Bine, am de gând să mă uit în ea.
La scurtă vreme după ce Simon şi echipa plecară, sună
Angelique. Impresarul ei îi atrăsese atenţia asupra articolului.
Lara îi explică despre microfoane şi despre telefonul lui Tyler
din acea dimineaţă.
- Nu mai e nici o speranţă acum.
- Te împaci cu gândul ăsta?
- Nu.
- Atunci sună-l.
- Cred că am să aştept până când Simon va afla cine a plan-
tat microfoanele.
- Eu cred că ar trebui să-l suni acum.
După ce închiseră, Lara rămase cu ochii pe telefon. Trebuia
să se întoarcă la birou. Se gândi din nou, avea timp să dea un
telefon scurt.
Formă numărul de la Neptune Cruise Lines, iar când
centralista răspunse, ea ceru biroul lui Tyler.
- Biroul domnului Thorne.
- Aş vrea să vorbesc cu Tyler, vă rog.
- Domnul Thorne este într-o şedinţă. Vreţi să lăsaţi un
mesaj?
- Aaa... am să sun mai târziu, mulţumesc. închise telefonul.
Se gândi să o sune pe Claire sau pe Dillon şi să le spună
despre microfoane. Cu siguranţă aveau să-i spună lui Tyler. Dar
informaţia avea să însemne ceva pentru el?
 Deşi sărise peste masa de prânz, n-avea chef nici de cină.
N-avea chef nici să lucreze pe computer. La televizor nu era
nimic ce ar fi dorit să vadă.
Când sună telefonul, se simţi uşurată - i se oferea posibili-
tatea să facă ceva. Răspunse şi fu surprinsă să-l audă pe Neil.
- Ce mai faci, Lara?
- Bine.
- Eşti sigură? Ai plecat cam pe neaşteptate.
Se gândi o clipă că poate l-a rugat Tyler s-o sune, ca să se
asigure că era bine, dar apoi alungă gândul.
- Ce face Claire?
- E bine.
- Si Dillon?
- Si el e bine.
- Salută-i te rog din partea mea.
- Sigur. Ai vrea să ştii ce face Tyler?
- Am vorbit cu el azi-dimineaţă.
Neil continuă de parcă n-o auzise.
- Arată ca naiba.
Era tentată să-i spună lui Neil că cineva le ascultase
conversaţiile, dar se răzgândi.
- îmi pare rău.
- îţi pare destul de rău ca să te întorci aici?
- Am putea vorbi despre altceva?
- Doar dacă insişti.
- Insist.
 Neil întră în biroul lui Tyler.
- Si ea e la fel de nefericită ca şi tine.
- Cine?
- Lara.
- Nu vreau să vorbesc despre Lara.
- Bine, nu vorbi, ascultă doar. Neil începu să meargă înainte
şi înapoi prin faţa biroului lui Tyler. N-am să pretind că ştiu ce
s-a întâmplat între voi, dar nu-mi vine să cred că renunţi fără să
lupţi.
Tyler se rezemă de spătar, urmărindu-l cu privirea pe Neil.
- Neil, ajunge.
- Vrei să stau liniştit şi să vă las să faceţi cea mai mare
greşeală
a vieţii voastre?
Tyler îi întinse ziarul.
Când Neil termină de citit, Tyler spuse:
- Cred că ai primit răspuns la multe întrebări. Acum, dacă
nu
te superi, am de lucru.
- Te iubeşte, Tyler. Si tu o iubeşti.
- Adevărat.
- Atunci de ce nu te urci în avion să o aduci înapoi?
- Neil, nu e chiar atât de simplu.
- Este chiar foarte simplu.

La două zile după descoperirea microfoanelor, telefonul sună

pe biroul Larei la serviciu. Ridică receptorul.
- Numele Ben Dennison îţi spune ceva?
- Simon?
- Da, eu sunt. îmi pare rău că nu m-am prezentat. Ce spui?
 - Da, îl cunosc pe Ben Dennison. Lucra la filmul mamei
mele
în Florida încearcă să devină scriitor şi a încercat să afle povestea
copilăriei mele pentru a-l ajuta să se lanseze în cariera de scri-
itor.
- Se pare că scrie cartea fără cooperarea ta.
- Cum l-ai găsit?
- A plătit o cunoştinţă de-a lui care lucrează la aeroport. Din
fericire bugetul meu este mai mare decât era al lui şi tipul a fost
de un real ajutor.
- Si acum ce se întâmplă?
- îi fac o vizită domnului Benjamin Dennison, mă lămuresc
cât a aflat urmărindu-ţi convorbirile, apoi hotărăsc dacă deschid
sau nu acţiune pentru spionaj. Ai de gând să depui plângere?
- Nu, mi-ar face prea multă publicitate şi eu vreau să dau
totul uitării şi să-mi văd de viaţa mea. Ce mai rămăsese din viaţa
ei, de când îl părăsise pe Tyler.

Telefonul sună, dar Lara lăsă robotul să răspundă, iar uşa de

la intrarea blocului era păzită de doi gardieni angajaţi de
Angelique pentru a ţine reporterii la distanţă.
Dar când îl auzi pe Tyler îşi apăsă palma pe inimă ca să-i
potolească bătăile nebuneşti.
- Lara, sunt Tyler. Ştiu că eşti acasă, altfel n-ai avea dulăii la
uşă...
Lara smulse receptorul din furcă. Cum ştia de gardieni?
- Tyler, unde eşti?
- Aproape de a ajunge din nou pe prima pagină a nenoroci-
tului de ziar şi poate şi la televiziune.
Vocea lui era furioasă, dar nu părea supărat pe ea.
 - Unde eşti?
- într-o maşină închiriată, în parcarea blocului tău. Dulăii de
la uşa ta nu mă lasă să trec. Se pare că nu sunt pe listă.
- Am să spun gardienilor să te lase să intri, dacă vrei.
- S-o faci.
- Mă tem că nu pot cu reporterii din faţa uşii.
- Numai jumătate din ei sunt în faţa uşii în acest moment.
- Unde sunt ceilalţi?
- Chiar aici, mă fotografiază pe mine în timp ce vorbesc.
Lara inspiră adânc.
- îmi pare rău... Toată mizeria asta e doar din vina mea, dar
n-am făcut nimic intenţionat...
- De ce nu vrei să discutăm după ce ajung la tine?
- Bună idee.
După ce puse telefonul în furcă, se duse la uşa din faţă. O
deschise destul de mult ca să cheme unul dintre gardieni, dar nu
destul de mult ca să ofere oportunitatea celor ce pândeau să facă
fotografii.
- Tyler Thorne e în drum spre intrare, lăsaţi-l să treacă.
închise uşa şi aşteptă sosirea lui Tyler. Imediat ce bătu, ea
deschise uşa. El se strecură repede înăuntru şi închise uşa.
în general, arăta bine, dar i se vedea puţină îngrijorare în ochi.
- De când durează asediul acesta?
- De când a apărut a doua poveste în ziar.
Tyler făcu un pas şi ea se aruncă la pieptul lui. Simţi pe păr
sărutul lui.
- Mi-a fost dor de tine, Lara.
- Si mie mi-a fost dor de tine. îl strânse cu putere, ca pentru
a se convinge că era într-adevăr aici.
 - Tyler, cele două articole. Au apărut din vina mea. Ben
Dennison mi-a pus microfoane...
- Stiu, mi-a spus Claire.
- Claire?
- A sunat-o mama ta. Spunea că poate a făcut greşeli în tre-
cut, dar n-avea de gând să te lase să-ţi strici viitorul.
Lara chicoti.
- înţeleg că tu şi mama ta aţi făcut pace.
- Da, şi cu tata.
- Cred că e timpul să facem şi noi la fel.
Lara îl privi în ochi. îngrijorarea pe care o văzuse mai
devreme dispăruse; doar dragostea se putea citi în privirea lui.
- Mi-ar plăcea. îmi pare rău că te-am învinuit pentru primul
articol. Eram şocată şi nu gândeam prea clar. în plus, îmi venea
greu să cred că mă iubeai într-adevăr.
- După tot ce mi-ai spus, ar fi trebuit să-mi dau seama...
- Nu şi dacă citeşti gândurile.
- Nu mă pricep să citesc gândurile. Dar ar fi trebuit să fiu
mult mai obiectiv în judecarea lucrurilor şi...
- Tyler, în dragoste, totul e complet subiectiv. De aceea a
fost atât de uşor pentru mine să trag concluzii greşite când am
văzut primul articol. M-am simţit trădată şi n-am reuşit să văd
altfel, , iar tu fiind unicul om căruia îi spusesem acele lucruri.
Niciodată nu mi-a trecut prin cap că cineva ar risca să-mi pună
microfoane.
- Tentaţia faimei şi a averii pot conduce oamenii să facă
lucruri ciudate. îi mângâie părul. îmi pare rău de reacţia mea la
ce de-al doilea articol şi regret telefonul de alaltăieri dimineaţă.
Nici eu n-am dat dovadă de prea multă încredere. Am acţionat
din impuls, la fel ca tine.
 - Sper să putem găsi o cale să dăm totul uitării.
- Cred că putem? Vârî mâna în buzunarul hainei şi scoase o
cutie mică de piele. Ridicându-i capacul, o întoarse spre ea.
înăuntru era un inel cu diamant cu tăietură pătrată şi cu safire în
fiecare parte.
- Tyler, este minunat!
- A fost al bunicii mele. Bunicul l-a cumpărat pentru ea la a
patruzeci şi cincea aniversare a căsătoriei.
- Bunicii care au construit casa?
Da. Bunicul şi bunica Thorne. Scoase inelul din cutie. Nu se
pune problema să nu se potrivească. Singura întrebare e dacă
mai vrei să-l porţi.
- Eu... Eşti sigur că mă mai vrei?
- Foarte sigur. în plus, ce este un spin fără trandafir?
- Ai avut dreptate. Se potriveşte perfect. Ridicându-se pe
vâr-
furi, îl sărută. Ştii că reporterii vor pândi toată ziua, adăugă ea.
- Lasă-i să pândească. O sărută din nou. Cât crezi că vor
rămâne acolo?
Lara ridică din umeri.
- Bănuiesc că până vei pleca.
- Atunci, au mult de aşteptat. O ridică în braţe. Unde este
dormitorul?

Sfârşit