Sunteți pe pagina 1din 13

Întrebări ajutătoare 

în vederea rezolvării testului grilă pentru examenul de Drept civil.


Partea generală

1. Definiția dreptului civil

• Dreptul civil este acea ramură care reglementează raporturi patrimoniale şi


nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţii de
egalitate juridică.

2. Principiile dreptului civil roman


Principiul proprietatii, consacrat în Constituţie, în Codul civil şi prezent - expres sau tacit - şi în
alte legi civile. Potrivit Constituţiei, proprietatea poate fi publică sau privată. Cea publică
aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

Principiul egalitatii in fata legii civile (principiul nediscriminarii) este aplicaţia principiului


fundamental de drept consacrat de art. 16 2 PRINCIPIILE DREPTULUI CIVIL alin. 1 din
Constituţie: "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi
discriminări”.
Principiul imbinarii intereselor individuale cu cele generale este consacrat de texte ale legii
civile care prevăd că: " Drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a
satisface interesele personale materiale şi culturale în acord cu interesul obştesc, potrivit legii şi
regulilor de convieţuire” (Decretul nr. 31/1954).

Principiul ocrotirii si garantarii drepturilor civile este consacrat legislativ atât prin


prevederile constituţionale (art. 21, art. 24) şi ale Decretului nr. 31/1954, cât şi de norme juridice
internaţionale. Într-adevăr, potrivit art. 26 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi
politice ale omului: 'Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la
ocrotire egală din partea legii.
3. Ramurile de drept: asemanari și deosebiri intre dr.civil si alte ramuri de
drept
Dreptul civil se deosebeste de dreptul constitutional, dreptul administrativ si dreptul
penal:

Caracterul
normelor
Obiectul  Metoda de (cu
Ramura de reglementarii (cu reglementar Calitatea precadere
drept precadere) e subiectelor )
Raporturi patrimoniale
Drept civil şi nepatrimoniale Egalitate Nespecială Dispozitiv
Drept Raporturi Subordonare Specială Imperativ
constituţiona nepatrimoniale
l
Drept Raporturi patrimoniale
administrativ şi nepatrimoniale Subordonare Specială Imperativ
Nespecială
Dreptul Raporturi patrimoniale , dar mai
muncii şi nepatrimoniale Subordonare restrânsă Imperativ
Raporturi
Drept penal nepatrimoniale Subordonare Specială Imperativ
Dreptul civil se deosebeşte de alte ramuri de drept prin obiectul de reglementare,
metoda de reglementare, calitatea subiectelor, caracterul normelor.

Dreptul civil se deosebeşte de dreptul familiei prin intinderea obiectului


reglementarii. Relatiile sociale reglementate de dreptul familiei sunt de drept civil.
Dreptul civil si dreptul familiei se afla in raportul intreg-parte.

Dreptul procesual civil este alcătuit din norme care reglementează modalităţile prin
care titularul unui drept utilizează forţa de coerciţie a statului împotriva celui care
nesocoteşte dreptul său.

Dreptul international privat conţine reglementări pentru desemnarea legii şi


jurisdicţiei aplicabile raporturilor juridice cu element de extraneitate, cum ar fi:
cetățenia străină, naționalitatea străină, aflarea în străinatate a unor bunuri,
încheierea ori executarea în străinatate a unor contracte.

Dreptul civil are prevederi detaliate cu privire la consecinţele încălcării normelor de


drept civil, cum ar fi nulitatea actelor juridice, rezilierea contractelor, despăgubirea
celui prejudiciat. Reglementarea acestor consecinţe profită şi altor ramuri de drept,
în virtutea caracterului de drept comun al dreptului civil.

4. Ipoteza, dispozitia și sancțiunea normei juridice civile

A. Ipoteza este partea normei juridice care precizează condiţiile şi împrejurările în


care aceasta se aplică, precum şi categoriile de subiecţi de drept cărora norma li
se adresează. Exemplu: articolul 1365 din Codul civil: „Dacă cumpărătorul nu
plăteşte preţul, vânzătorul poate cere rezoluţiunea vânzării”. În această normă,
ipoteza constă în atitudinea cumpărătorului de a nu plăti preţul convenit.
B. Dispozitia este elementul structural al normei juridice care stabileşte conduita
ce trebuie respectată, în condiţiile şi împrejurările prevăzute de ipoteză. În
exemplul de mai sus, dispoziţia constă în obligaţia pe care o are cumpărătorul de
a plăti preţul convenit.
C. Sanctiunea este partea normei juridice care stabileşte consecinţele ce decurg
din nerespectarea dispoziţiei normei respective în împrejurările stabilite de
ipoteza ei, precum şi eventualele măsuri pe care autorităţile competente le pot
lua împotriva subiectului de drept care a încălcat norma.

5. Definitia raportului juridic civil

• Raportul juridic civil este o relaţie social patrimonială sau nepatrimonială


reglementată de normele de drept civil.

6. Elementele raportului juridic

• Elementele (condiţiile) actului juridic civil difera ca semnificatie de elementele raportului


juridic civil (subiectele, conţinutul şi obiectul).
• Subiectele-sunt persoanele fizice şi persoanele juridice titulare de drepturi şi obligaţii
civile.

• -Continutul-reprezintă totalitatea drepturilor subiective şi a obligaţiilor civile pe care le


au părţile

• Obiectul-constă în acţiunile ori inacţiunile spre care sunt îndreptate părţile

7. Subiectele raportului juridic civil

• Conform art. 25 alin. (1)- (3)  Cod civil, subiectele (sau partile) raportului juridic civil,
ca de altfel ale oricărui alt raport juridic, sunt persoanele fizice și cele juridice.

• Persoana fizica este omul, privit individual.

• Persoana juridica este orice formă de organizare care, la fel ca persoana fizică, este
titulară de drepturi și obligații civile.

8. Obiectul raportului juridic civil

• Prin obiect al raportului juridic civil înţelegem conduita părţilor, adică acţiunea sau
inacţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv.

• Obiectul raportului juridic civil nu trebuie confundat cu conţinutul acestui raport, acesta
din urmă constand în drepturile şi obligaţiile părţilor, adică în posibilităţile juridice ale
unor acţiuni şi în îndatoririle juridice corespunzătoare
• Cu alte cuvinte, posibilitatea şi îndatorirea unei conduite nu trebuie confundată cu însăşi
conduita

• Spre exemplu, în cadrul contractului de vanzare – cumpărare, obligaţia vanzătorului de a


preda lucrul vîndut şi dreptul cumpărătorului de a pretinde predarea lucrului intră în
noţiunea de conţinut al raportului juridic născut din acest contract, însă acţiunea efectivă
de predare şi primire a lucrului vandut reprezintă ceea ce numim obiect al raportului
juridic civil. 

9. Continutul raportului juridic civil

Drepturile patrimoniale sunt drepturile subiective civile care au conţinut economic,


evaluabil în bani.
drepturi reale
drepturi de creanţă.
Drepturile personale nepatrimoniale sunt drepturi subiective civile care nu pot fi evaluate
în bani.
ele sunt strâns legate de personalitatea umană.

10. Obligatia raportului juridic: de a da, de a face și de a nu face

Ce se intelege prin obligatia de a da?

In dreptul civil, prin obligatia de a da se intelege indatorirea de a constitui sau de a


transmite un drept real. Asadar, a da nu inseamna a preda.

Ce se intelege prin obligatia de a face?

Prin obligatie de a face se intelege indatorirea de a executa o lucrare, de a presta un


serviciu sau de a preda un lucru, deci, in general, orice prestatie pozitiva in afara celor
care se in cadreaza in notiunea de a da

Ce se intelege prin obligatia de a nu face?

Obligatia de a nu face consta in indatorirea subiectului pasiv de a se abtine de la o


actiune sau de la anumite actiuni. Continutul obligatiei de a nu face difera dupa cum
obligatia este corespunzatoare unui drept absolut sau unui drept relativ

11. Capacitatea subiectelor raportului juridic: capacitatea de folosinta si de


exercitiu
Capacitatea subiectelor raportului juridic civil
Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor. ( art.28, alin.1)
Capacitatea de folosință reprezintă aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligații
civile. ( art.34).

Capacitatea de exercițiu reprezintă aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice


civile. ( art.37)

Persoana fizică cu vârsta de 14 ani se bucură de capacitate de exercițiu restrânsă până la


împlinirea a 18 ani când vorbim deja de capacitate juridică de exercițiu deplină.

Capacitatea delictuală reprezintă aptitudinea persoanei fizice de a răspunde pentru faptele


sale ilicite, care cauzează prejudicii terților.

Minorul nu răspunde delictual decât dacă a acționat cu discernământ. Se prezumă că


minorul până la 14 ani nu are discernământ.

Regula: Conform art.35 Cod civil, capacitatea juridică apare la naşterea persoanei fizice şi
încetează odată cu moartea acesteia.
Excepția: Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepție, dar numai dacă acesta se
naşte viu. ( art.36 Cod civil). Se impun două precizări: să fie vorba despre drepturile
copilului, iar nu de obligațiile acestuia şi copilul să se nască viu ( fără a fi în mod necesar
viabil)

Art. 412 Cod civil stabileşte faptul că intervalul de timp cuprins între 300 şi 180 de zile
dinaintea naşterii copilului este timpul legal al conceptiei.
Incetarea capacitatii juridice
 Constatarea fizica a morții
Reprezintă singura cauză de încetare a capacității juridice.

Literatura de specialitate vorbeşte despre două momente în ceea ce priveşte constatarea


morții: lipsa activității cardiace şi moartea cerebrală.

12. Definitia dreptului civil absolut

Drepturile absolute se caracerizează prin :

a)este cunoscut doar subiectul activ ca titular al dreptului, subiectul pasiv este necunoscut  fiind
format din toate celelalte persoane în afară de titularul dreptului.

b)dreptului absolut îi corespunde obligaţia generală şi negativă de a nu face nimic prin care să i
se aducă atingeri.
c)dreptul absolut este opozabil tuturor

13. Definiția dreptului civil relativ

Drepurile relative se caracterizeaza prin  :

a)este cunoscut atît subiectul activ cît şi cel pasiv( creditor şi debitor)

b)îi corespunde fie obligaţia pozitivă a da ,a face. , fie obligaţia negativă (a nu face ceva).

c)dreptul relativ este opozabil doar subiectului pasiv.

14. Definitia dreptului civil subiectiv

• Dreptul subiectiv civil poate fi definit ca fiind o posibilitate recunoscută de legea civilă
subiectului activ (persoana fizică sau juridică), în virtutea căreia aceasta poate avea în
limitele dreptului şi a moralei o anumită conduită şi să pretindă o conduită
corespunzătoare (să dea, să facă sau să nu facă ceva) de la subiectul pasiv ,iar în caz de
nevoie să o poată aduce la îndeplinire prin intermediul forţei de constrîngere a statului.

• 1)Drepturi subiective civile principale –sunt acele drepturi subiective civile care au o
existenţă independentă şi soarta cărora nu depinde de soarta altor drepturi subiective
civile

• 2)Drepturi subiective civile accesorii- sunt acele drepturi subiective civile a căror soartă
depinde de existenţa unui drept principal. Soarta dreptului principal va determina şi
soarta dreptului accesoriu.

1)În funcţie de opozabilitatea lor există drepturi subiective civile :

a)absolute- este absolut dreptul subiectiv civil în virtutea căruia acel titular de drept subiectiv
poate avea o anumită conduită fără a face apel pentru a şi îl exercita. Sunt absolute drepturile
personale şi drepturile reale. (dreptul la nume, dreptul la proprietate)

b)relative- sunt acele drepturi subiective civile în virtutea cărora subiectul activ ,poate pretinde
de la subiectul pasiv o conduită determinată fără de care dreptul nu se poate realiza. Sunt relative
drepturile de creanţă (dreptul de a cere plata preţului)

15. Definitia dreptului pozitiv


Totalitatea normelor juridice in vigoare la un moment dat, prin care se reglementeaza o institutie juridica,
sau care alcatuiesc o ramura de drept ori, in fine, care alcatuiesc impreuna sistemul dreptului. Dreptul
pozitiv exprima vointa statala, ridicata la rangul de lege si concretizeaza, in reguli de conduita obligatorii,
cerintele disciplinei sociale, garantate in respectarea lor prin forta de constrangere a statului.

16. Drepturile reale

Drepturile patrimoniale se subclasifică în: drepturile reale şi drepturi de creanţă.


Sunt reale aceste drepturi subiective pe care titularul le poate exercita singur fără intervenţia altei
persoane (dreptul de proprietate).

17. Drepturile de creanță

De creanţă sunt acele drepturi subiective în temeiul cărora subiectul activ numit creditor, poate pretinde
de la subiectul pasiv numit debitor, să dea, să facă sau să nu facă ceva.

18. Drepturi patrimoniale si nepatrimoniale

a)patrimoniale- relaţii care pot fi evaluate în bani.  Sunt patrimoniale drepturile reale şi


drepturile de creanţă.
b)nepatrimoniale sau personale –sunt acele drepturi subiective ale căror conţinut  nu poate fi
evaluat băneşte, ţin de  anumite drepturi (drept la viaţă,drept la nume).

19. Bunuri frugifere si nefrugifere

Bunuri frugifere sunt acele bunuri care, în mod periodic şi fără consumarea substanţei lor, sunt
susceptibile de a produce alte bunuri, denumite fructe
- Fructele sunt produsele periodice ale unui bun frugifer, fără ai altera sau diminua considerabil
substanţa, fie prin singura putere a naturii, fie cu ajutorul activităţii omului.
În literatura de specialitate sunt evidenţiate trei categorii de fructe: naturale,
industriale şi civile
Fructele naturale sunt fructele care sunt produse fără vreo intervenţie a omului în virtutea
calităţilor naturale ale bunului. De exemplu: fructele de pădure, iarba, sporul animalelor, etc.
Fructele industriale sunt acelea care se produc ca urmare a activităţii omului. De exemplu;
recoltele, diferite plantaţii, în general acele ce se dobândesc prin cultură.
Fructele civile sunt produsele exprimate în bani, rezultate din folosirea unui bun de către o altă
persoană - exemplu chiriile, arenzile, dobânzile, venitul rentelor, dividendele şi partea de venitul
net distribuit, în condiţiile legii, în urma lichidării unui patrimoniu. Aceste fructe sunt nişte
avantaje materiale care se pot obţine de la un bun în mod periodic, în principiu, prin încheierea
de acte juridice.

20. Bunuri fungibile si nefungibile


Bunuri fungibile- este Acela in executarea unei obligatii ,poate fi inlocuitu altul ,fara a fi
afectata valabilitatea platii
Bunuri nefungibile-este Acela care nu poate fi inlocuit cu altul in executatrea unei obligatii ,asa
inact debitorul nu este liberat decat prin predarea bunului datorat.

21. Conditiile de forma ale actului juridic (extrinseci)


Ad validitatem
Ad probationem
Opozabilitatea fata de terti

a. condiţii de formă (extrinseci), referitoare la modalitatea de exteriorizare a manifestării de


voinţă: forma cerută pentru validitatea actului juridic (forma ad validitatem), forma cerută pentru
proba actului juridic (forma ad probationem) şi forma cerută pentru ca anumite acte juridice să
fie opozabile terţelor persoane.

22. Conditiile de fond ale actului juridic


Consimtamantul

b. condiţii de fond (sau intrinseci), referitoare la continutul actului juridic: capacitatea,


consimtamantul, obiectul şi cauza;

23. Viciile de consimtamant

Eroarea
Dolul
Violenta
Leziunea

24. Modalitătile actului juridic civil


Termenul
Conditia
Sarcina

25. Cazuri de nulitate relativa


Actul juridic „este anulabil când au fost nesocotite dispoziţiile legale privitoare la
capacitatea de exerciţiu, când consimţământul uneia dintre părţi a fost viciat, precum şi în
alte cazuri anume prevăzute de lege”. 

- nerespectarea regulilor referitoare la capacitatea civilă a persoanei


- lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil [art. 1205 alin. (1) noul
Cod Civil]
-  viciile de consimţământ (eroarea esenţială, dolul, violenţa şi leziunea);
-  lipsa cauzei [art. 1238 alin. (1) noul Cod Civil].
- nerespectarea dreptului de preempţiune

26. Cazuri de nulitate absoluta

• Nerespectarea dispoziţiilor legale privind forma contractului.

• § art. 1179 alin. 2 - în măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului
aceasta trebuie respectată, sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile legale aplicabile.

• § art.1242 – este lovit de nulitate absolută contractul încheiat în lipsa formei pe care, în
chip neîndoielnic, legea o cere pentru încheierea sa valabilă.

• § art.1244 – în afara cazurilor anume prevăzute de lege, trebuie să fie încheiat prin înscris
autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute, convenţiile care strămută sau constituie
drepturi reale ce urmează a fi înscrise în cartea funciară.

Act validitatem

26. Din definitia normei juridice rezulta ca ea are urmatoarele trasaturi: -


1. Are caracter general şi impersonal. Norma juridică este un etalon de conduită, aplicabil în mod egal şi
continuu fiecărui individ, fără a înţelege prin aceasta că toate normele de drept se adresează deopotrivă
tuturor subiecţilor de drept. –

2. Are caracter obligatoriu. Intervenind în domeniile esenţiale ale societăţii, norma juridică nu poate fi
lăsată la liberul arbitru al subiecţilor de drept, fiind impusă, la nevoie, de către stat, prin constrângere. -
3. Are caracter tipic, adică formulează modelul, tipul de conduită de urmat de către cei cărora li se
adresează. –
4. Norma juridica este publica. Pentru ca un comportament prescris să poată fi urmat, el trebuie adus la
cunoştinţa indivizilor, făcut public. Voinţa legiuitorului este, astfel, transpusă într-un text care este
publicat în Monitorul Oficial.

27. Elementele sau trasaturile normei juridice:


1)Caracter statal- statul adoptă norme juridice.
2)Caracter general-norma juridică este adresată tuturor.
3)Caracter impersonal-rezultă din generalitate și nu vizează,nu se referă la o persoană concretă.
4)Caracter special-normele juridice se adresează unor subiecți speciali(categorii de destinatari
speciali).
5)Caracter tipic-normele juridice reglementează un anumit tip sau modalitate de conduită la care
vizează membrii societății (familiale,învățămîntul).
6)Caracter volitiv- voința statului
7)Caracter obligatoriu-normele juridice sunt cerințe,exigențe ale statului.
8)Caracter formal-normele juridice sunt exprimate în formă scrisă în legislația statului.

27. Clasificarea normelor juridice.

Clasificarea normelor juridice se face în raport cu anumite criterii şi este necesară


deoarece ajută la corecta interpretare şi implicit, la aplicarea riguroasă a acestora.
A. În funcţie de modul de reglementare a conduitei prescrise, normele juridice
se clasifică în: -

a) norme imperative, care impun o anumită conduită, cerând săvârşirea unei


acţiuni sau abţinerea de la săvârşirea unei acţiuni, prin 4 obligarea la un
comportament de la care subiecţii de drept nu se pot abate. La rândul lor,
normele imperative sunt de două feluri: -

norme onerative, care prevăd în mod expres obligaţia constând în săvârşirea unei
acţiuni, impunând, aşadar, o anumită conduită. Cu titlu de exemplu, menţionăm
articolul 813 din Codul civil, care prevede că „Toate donaţiile se fac prin act
autentic.” –
norme prohibitive, care interzic o anumită conduită, adică săvârşirea unui anumit
act sau fapt. Exemplificăm prin articolul 40, alineatul (4) din Constituţie, care
prevede: „Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.” –

b) norme dispozitive, care, pe lângă o anumită conduită, prevăd şi posibilitatea


unei conduite subsidiare, acordând o sferă de comportament mai largă subiecţilor
de drept.

Normele dispozitive se împart în:

norme permisive, care permit o anumită conduită, fără, însă, a o impune, ca de


exemplu articolul 1587 al Codului civil, care prevede că „părţile pot stipula
dobândă pentru un împrumut de bani, producte sau alte lucruri mobile.”

- norme supletive, care prevăd posibilitatea unei conduite subsidiare, scopul lor
fiind ca, atunci când subiecţii tac şi nu-şi exprimă cu claritate opţiunea, de obicei
în privinţa unui contract, să suplinească voinţa acestora. Cu titlu de exemplu,
menţionăm articolul 1319 din Codul civil, care prevede, în materia contractului de
vânzare-cumpărare, că „Predarea trebuie să se facă la locul unde se află lucrul
vândut în timpul vânzării, dacă părţile nu s-au învoit altfel”

Sub aspect terminologic, ce se desemneaza prin expresia "obligatie civila"?

Prin obligatie civila se desemneaza si raportul obligational (numit si raport de obligatii),


adica un raport juridic civil in care subiectul activ (numit creditor) poate pretinde
subiectului pasiv (numit debitor) sa dea, sa faca ori sa ju faca ceva. De asemenea, prin
obligatie se mai deșemneaza si inscrisul constatator al unei creante.

Ce intelegem prin obligatie civila?

Prin obligatie civila intelegem indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a
avea o anumita conduita, corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, care poate
consta in a da, a face sau a nu face ceva si care, in caz de nevoie, poate fi impusa prin
forta coercitiva a statului.

Ce este obligatia civila?


Obligatia este definita de art. 1164 C. civ. ca fiind o legatura de drept in virtutea careia
debitorul este tinut sa procure o prestatie creditorului, iar acesta are dreptul sa obtina
prestatia datorata.

Ce este obligatia civila perfecta?

Obligatia civila perfecta este acea obligatie care se bucura integral de sanctiunea
juridica, in sensul ca, in caz de nevoie, creditorul poate obtine concursul fortei coercitive
a statului pentru executarea ei. Cele mai multe obligatii intra in aceasta categorie.

Ce este obligatia propter rem?

Obligatia propter rem (numita si obligatie reala) este indatorirea ce incumba, in temeiul
legii sau chiar al conventiei partilor, detinatorului unui lucru, pentru ratiuni precum:
protectia unor lucruri de importanta nationala, exploatarea judicioasa ori conservarea
unor calitati ale unor bunuri/ lucruri importante, existenta unor raporturi de buna
vecinatate etc.

Ce este obligatia scriptae in rem?

Obligatia scriptae in rem (numita obligatie opozabila si tertilor) se caracterizeaza prin


aceea ca este strans legata de un lucru, astfel incat creditorul isi poate realiza dreptul
sau numai daca titularul actual al dreptului real asupra lucrului respectiv va fi obligat sa
ii respecte acest drept, desi nu a participat direct si personal la formarea raportului
obligational.

Ce este obligatia civila obisnuita?

Obligatia civila obisnuita este cea care incumba debitorului fata de care s-a nascut; in
alte cuvinte urmeaza a fi executata (sau, dupa cum se mai spune, este opozabila) "intre
parti", ca si dreptul de creanta. Majoritatea obligatiilor civile este formata din asemenea
obligatii.

Cum se stabileste daca o obligatie este de mijloace sau de rezultat?

Potrivit art. 1481 alin. (3), pentru a se stabili daca o obligatie este de mijloace sau de
rezultat, se va tine seama indeosebi de: modul in care obligatia este stipulata in
contract; existenta si natura contraprestatiei si celelalte elemente ale contractului;
gradul de risc pe care il presupune atingerea rezultatului; influenta pe care cealalta
parte o are asupra executarii obligatiei.
Ce sunt obligatiile pozitive?

Obligatiile pozitive sunt acelea care implica o actiune, deci vom include in aceasta
categorie obligatia de a da si obligatia de a face.

Ce sunt obligatiile negative?

Obligatiile negative sunt acelea care presupun o abstentiune, deci includem in aceasta
categorie obligatia de a nu face.

Ce sunt obligatiile de rezultat?

Obligatiile de rezultat (numite si obligatii determinate) sunt acele obligatii care constau
in indatorirea debitorului de a obtine un rezultat determinat [art. 1481(1)]. Deci,
obligatiile de rezultat se caracterizeaza prin faptul ca obligatia este strict precizata sub
aspectul obiectului si scopului urmarit, debitorul asumandu-si indatorirea ca,
desfasurand o anumita activitate, sa atinga un rezultat bine stabilit.

Ce ce sunt obligatiile de mijloace?

Obligatiile de mijloace (numite si obligatii de diligenta sau obligatii de prudenta si


diligenta) sunt acele obligatii care constau in indatorirea debitorului de a depunde toata
staruinta pentru atingerea unui anumit rezultat, fara a se obliga la insusi rezultatul
preconizat [art. 1481 (2)].