Organizarea locala a parohiilor si a manastirilor asemanari si deosebiri

Introducere

Unitatile componente ale Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), organizata ca Patriarhie, sunt:
(i) parohia; (ii) manastirea; (iii) protopopiatul (protoieria); (iv) vicariatul; (v) eparhia
(arhiepiscopia si episcopia); (vi) mitropolia.

Fiecare din unitatile componente ale Bisericii are dreptul de a se conduce si de a se

administra autonom fata de alta parte componenta de acelasi rang si de a participa, prin
reprezentantii sai alesi, clerici si mireni la lucrarile unitatilor componente superioare. Modul
de constituire si functionare a unitatilor componente si a organismelor locale de acelasi grad
este identic pentru intreaga Biserica Ortodoxa Romana.

Manastirea si parohia sunt persoane juridice de drept privat si utilitate publica, cu drepturile
si obligatiile prevazute de statut BOR. Atat manstirea cat si parohia au dreptul la doua coduri
unice de inregistrare fiscala, atat pentru activitatea nonprofit, cat si pentru cea economica.

Parohia

Parohia definea initial comunitatea credinciosilor si clericilor pastoriti de un ierarh, abia din
secolul al IV- lea acest termen incepe sa fie folosit si pentru comunitatile de credinciosi
pastoriti de presbiteri.

In Statutul B.O.R. din 2008, parohia este definita drept comunitatea crestinilor ortodocsi,
clerici si mireni, situata pe un anume terioriu si subordonata din punct de vedere canonic,
juridic, administrativ si patrimonial Centrului Eparhial.

Parohia este condusa de un preot paroh, numit de catre chiriarhul eparhiei respective intr-o
sedinta a Permanentei Consiliului Eparhial. In functie de necesitatile pastorale, putem avea
intr-o parohie mai multi preoti si diaconi.

Parohia are o dimensiune teritoriala, pastoratia realizandu-se intr-un loc bine delimitat,
urmand exemplul hristologiei pauline si prevederile canonice.

Membrii parohiei sunt crestinii ortodocsi dintr-un teritoriu, avand urmatoarele drepturi:

 de a beneficia de asistenta religioasa

 de a alege si de a fi alesi in organismele parohiale
 de a beneficia de ajutor filantropic (dupa posibilitatile parohiei)

Mirenii dintr-o parohie au si urmatoarele indatoriri:

 de a sustine, intari si marturisi invatatura crestina

 de a vietui potrivit invataturii de credinta ortodoxa
 de a participa la sfintele slujbe
 de a se impartasi cu Sfintele Taine
 de a infaptui faptele milei crestine
 de a intretine biserica si pe slujitorii ei.

In situatia in care o parohie nu se poate sustine prin mijloace proprii, prin hotarare a
Permanentei Consiliului Eparhial respectiva comunitate se poate alatura unei alte parohii,
sub titlul de filie. Membrii unei filii au aceleasi drepturi si indatoriri ca membrii unei parohii.

Organismele de conducere a parohiei sunt:

1. Parohul, cu binecuvantarea chiriarhului, coorodoneaza toate activitatile parohiale,

pastorind comunitatea si reprezentand-o in cadrul institutiilor bisericesti si publice.

2. Adunarea parohiala este alcatuita din toti membrii comunitatii respective care sunt majori
si marturisesc invatatura de credinta ortodoxa.

In calitate de organism deliberativ al parohiei, are ca principale atributii:

o alege membrii Consiliului si Comitetului parohial pe o perioada de 4 ani

o aproba raportul anual al Consiliului si Comitetului parohial
o aproba bugetul parohial
o ia hotarari cu privire la construirea, repararea, restaurarea, intretinerea bisericii si
bunurilor parohiale
o aproba infiintarea fondului bisericesc de factura culturala sau social-filantropica
o stabileste cuantumul contributiei benevole potrivit nevoilor parohiei, la propunerea
Comitetului parohial
o aproba de executie si bilantul financiar-contabil
o face propuneri si da recomandari Centrului Eparhial Atunci cand este cazul
transmiterii unui titlu de proprietate sau a folosintei bunurilor parohiale.

Adunarea parohiala se intruneste o data pe an in sedinta ordinara, de obicei in prima luna a

anului calendaristic si in sedintele extraordinare, la convocarea preotului paroh si cu
instiintarea preotului protopop. In anumite situatii exceptionale, protopopul convoaca si
prezideaza adunarea.

Adunarea parohiala se constituie din 10% din totalul membrilor inscrisi , iar anuntul
convocarii acesteia trebuie facut in biserica dupa Sfanta Liturghie si la avizier prin date
precise: data, locul, ora, tematica.

Hotararile adunarii patrohiale se iau cu 50% +1 din voturile membrilor prezenti, fiind
consemnate intr-un registru de procese verbale. Daca un membru nu este de acord cu o
hotarare, poate depune o contestatie in termen de maxim 14 zile lucratoare la Permanenta
Consiliului Eparhial si prin intermediul protopopului.
c) Consiliul parohial executa hotararile luate de Adunarea parohiala si este alcatuit din 7, 9,
12 membri in functie de marimea parohiei si din 2,4 membri supleanti alesi de Adunarea
parohiala pentru un mandat de 4 ani, activand benevol si putand fi realesi. Membrii de drept
ai Consiliului sunt preotul paroh in calitate de presedinte, ceilalti clerici din parohie, precum si
cantaretul/dascalul.

In cazul in care un membru al Consiliului da dovada de activitate potrivnica Bisericii, acesta

poate fi revocat de Permanenta Consiliului Eparhial, la cererea motivata a preotului paroh
(avizata de protopop) sau in urma constatarii de catre o autoritate superioara bisericeasca.
Membrii revocati nu mai pot fi realesi timp de 5 ani.

Atributiile principale ale Consiliului parohial sunt aceleasi cu ale Adunarii parohiale, existand
si obligativitatea desemnarii a unu sau doi epitropi (care se ocupa cu administrarea bunurilor
parohiale) si a unui delegat din Adunarea parohiala pentru alegerea membrilor mireni ai
Adunarii Eparhiale din circumscriptia respectiva.

Convocarea se face de catre preotul paroh, cu minim o saptamana inainte si cu precizarea

tematicii aflate pe ordinea de zi; de regula, Consiliul parohial se intruneste lunar sau
trimestrial, fiind legal constituit cu prezenta a 3/4 din membrii sai. Hotararile sunt acceptate
cu 2/3 dintre cei prezenti si sunt consemnate intr-un registru de procese verbale.

d) Comitetul parohial functioneaza sub presedintia preotului paroh si are un numar de

membri dublu fata de cel al Consiliului parohial, membrii fiind alesi de Adunarea parohiala.

Comitetul parohial are un birou de conducere alcatuit din: (i) preotul paroh (presedinte); (ii)
coordonatorul de programe; (iii) un secretar; (iv) un casier

Comitetul parohial este o forma de manifestare practica a activitatii de voluntariat din

parohie, avand 5 servicii conduse de cate un coordonator:

 serviciul social: coopereaza cu asistentii sociali, identifica persoanele nevoiase din

parohie si creeaza proiecte si programe pentru ajutarea lor;
 serviciul misionar: aflat in coordonare cu celelalte parohii din imprejurimi, precum si
cu manastirile din zona pentru oferirea sprijinului in invatatura de credinta;
 serviciul cultural: se ocupa de activitatile si evenimentele cu caracter cultural din
parohie
 serviciul pentru tineret: colaboreaza cu Centrul Eparhial si cu unitatile de
invatamant din localitate
 serviciul administrativ-gospodaresc: responsabil cu toate activitatile administrative
Administrarea bunurilor parohiale

Parohul este administratorul tuturor bunurilor bisericesti mobile si imobile, impreuna cu

Consiliul parohial sub controlul Centrului Eparhial (unde exista un sector canonico-juridic si
un sector administrativ ce ofera consultanta financiara in administrarea bunurilor bisericesti),
in fata caruia raspunde canonico-disciplinar si administrativ-bisericesc.

Pentru administrarea si gestionare defectuoasa a bunurilor bisericesti, preotul paroh da

socoteala in fata autoritatilor bisericesti potrivit legislatiei in vigoare. Aprobarea anuala a
gestiunii nu il exonereaza ulterior de raspundere pe preotul sau clericul gestionar in cazul in
care sunt descoperite nereguli.

Atributiile preotului in perspectiva administrarii bunurilor bisericesti:

o sa administreze corect bunurile bisericesti pe baza registrelor de evidenta financiar-

contabile si de gestiune
o sa ia masuri pentru pastrarea in siguranta a bunurilor si a documentelor de valoare
o sa tina veniturile pe registru
o sa prezinte anual Consiliului parohial un raport detaliat al veniturilor si cheltuielilor
o sa intretina (si sa construiasca, unde nu exista) casa parohiala in care trebuie sa
locuiasca
o sa se ocupe de intretinerea corespunzatoare a tuturor bunurilor bisericesti
o sa se ocupe de partea legala a inregistrarii bunurilor
o sa se ingrijeasca de respectarea hotararilor Adunarii parohiale si ca platile curente sa
fie facute la timp

Manastirea

Manastirea este o comunitate de calugari sau calugarite care s-au hotarat in mod liber sa-si
duca viata in infranare, saracie de buna voie si ascultare. Schitul si metocul functioneaza in
subordinea manastirii, catedrala eparhiala are statut canonic de manastire. Chiriarhul locului
este conducatorul canonic al manastarii.

Infiintarea, desfiintarea si transformarea manastirilor de calugari in manastiri de calugarite

sau a manastirilor de calugarite in manastiri de calugari, precum si ridicarea schiturilor la
rang de manastiri se aproba de catre Sinodul mitropolitan la propunerea motivata a
chiriarhilor .

Ctitori, donatori si binefacatori nu au vreun drept de proprietate, folosinta sau amestec in

conducerea, administrarea si viata spirituala a manastirii, schitului sau metocului date in
folosinta prin sfintire.

In manastiri, cu aprobarea chiriarhului se pot organiza:

 scoli teologice preuniversitare in domeniul asistentei sociale, al educatiei religioase si
al restaurarii patrimoniului bisericesc, precum si scoli de cantareti bisericesti;
 cursuri religioase
 cursuri de arte si meserii
 ateliere in domeniile picturii si iconografiei, vitraliilor si mozaicului religios, sculpturii,
broderiei artistice, tesatoriei de stofe bisericesti si imbracaminte, argintariei bisericesti,
metalelor si emailarii, croitoriei, tesatoriei de covoare si alte activitati

Primirea in manastire a celor ce doresc sa intre in monahism se face la cererea scrisa a

candidatului, cu recomandare de la duhovnic si staret/ stareta si cu aprobarea chiriarhului.
Varsta minima pentru primirea in manastire, ca novice, este de 18 ani. Sub aceasta varsta,
dar nu mai putin de 16 ani, este necesar acordul scris al parintilor sau tutorilor legali. Este
interzisa inchinovierea si promovarea in cinul monahal a celor cu obligatii si responsabilitati
familiale sau urmariti penal.

Tunderea in monahism se face, cu aprobarea chiriarhului, dupa cel putin 3 ani de cercetare
canonica si vietuire in manastire.

Hirotonirea monahilor in treapta de ierodiacon si ieromonah se face numai dupa ce acestia

au absolvit o scoala teologica si au promovat examenul de capacitate.

Conducerea manastirii este asigurata astfel:

 Chiriarhul este conducatorul canonic al manastirilor, schiturilor si metocurilor din

eparhia sa;
 Staret/stareta sau egumen/egumena sau administrator este persoana desemnata cu
conducerea manastirii/schitului/ metocului, prin delegatie din partea chiriarhului, prin
numire directa in urma unui proces de selectie.
 Soborul manastiresc
 Consiliul duhovnicesc si de invatatura
 Consiliul economic
 Consiliul de disciplina (judecata).

Conducerea manastirii (schitului) are urmatoarele indatoriri:

 programul de practicare a virtutilor crestinesti, de evlavioasa participare la slujbele

religioase, de zidire sufleteasca, atat pentru vietuitori, cat si pentru inchinatori;
 sa promoveze indeletniciri potrivite cu sfintenia locului, atat pentru folosul vietuitorilor,
cat si al credinciosilor
 sa vegheze ca toti vietuitorii din manastiri si schituri, inclinati spre studiu, sa urmeze
studii la institutiile de invatamant teologic
 sa coopereze cu Centrul eparhial in organizarea si sustinerea activitatilor social-
filantropice, culturale si misionare ale acestuia,
 sa aprovizioneze manastirea (schitul) cu lumanari si colportaj de la Centrul eparhial;
 sa asigure calugarilor sau calugaritelor conditii adecvate vietii chinoviale (de obste).

Staretul sau stareta, ca administrator al bunurilor manastiresti, are urmatoarele atributii:

 semneaza documente, in calitate de reprezentant legal al manastirii;

 incredinteaza parte din bunurile mobile si imobile inscrise in inventarul general al
manastirii astfel:
o economului - obiectele din gospodaria manastirii;
o casierului - casa de bani cu toate cele ce tin de ea;
o eclesiarhului - biserica cu tot ce are si tine de dumnezeiestile slujbe;
o arhondarului - arhondaricul cu toate cele ce tin de primirea oaspetilor;
o trapezarului - inventarul ce tine de trapeza,
o egumenului - atributii de ordin gospodaresc si disciplinar;
 gestioneaza corect averea manastirii;
 pastreaza in siguranta a bunurilor si a documentelor de valoare ale manastirii;
 ia masuri pentru restaurarea, conservarea si protejarea bunurilor manastirii;
 se ingrijeste de intretinerea, repararea si restaurarea edificiilor manastiresti;
 se ocupa de inscrierea bunurilor mobile si imobile ale manastirii in evidentele
manastiresti si ale autoritatilor centrale si locale si de intocmirea si buna pastrare a
actelor de proprietate;
 administreaza patrimoniul;
 intocmeste si tine la zi registrul inventar al bunurilor manastiresti de orice natura,
biblioteca, precum si arhiva manastirii;

Concluzie

Atat parohia cat si manstirea au un cadru si reguli de organizare la nivel local foarte bine
definite, structurate, insotite de un mecanism de implementare bine conturat ai caror
destinatari sunt diferiti: monahi si comunitatea impreuna cu preotul paroh. Comunitatea
locala este profund implicata in deciziile care se iau la nivel de parohie mireni facand parte
din organele de conducere locale ale parohiei, in timp ce la nivelul manastii nici macar ctitorii
sau donatorii nu mai au nici un fel de drepturi dupa sfintirea manastirii.

Desi unele manasturi si parohii pe plan local au credinciosi comuni, nu se poate vorbi de o
confruntare intre biserica de parohie si manastire. Biserica de mir slujeste nevoile de zi cu
zi ale credinciosilor. Manastirea are in ochii credinciosilor, un prestigiu legat de statutul ei
special pe planul sacralitatii, data de asezarea sa in locuri indepartate de aglomerarile
umane. Manastirea, prin insusi acest fapt, constituia un spatiu sacru vadit separat de spatiul
„profan” al satelor sau oraselor, astfel ca drumul credinciosului spre sfintitul locas insemna o
ascensiune spre un „centru” si constituia premisa pelerinajului organizat sau nu, care avea
sa urmeze.