,,Comunicarea umană este o necesitate deaa fi, de a colabora eficient

sau de a ferici pe oamenii dragi”

Comunicarea, un atribut de neînlocuit în ființa umană, ce importanță

are? Cum depinde de individ și de ce îi poate schimba soarta? Fiecare
are un stil anumit de comunicare, unic în felul său, caracterizat de o
combinație între comunicarea verbală și cea nonverbală.
Unicitatea tipurilor de comunicare nu se limitează doar la limbă și
voce, ci este un întreg ansablu de note înalte și joase, gesticulații
măsurate și corespunzătoare tonului și vitezei de vorbire pentru a
transmite eficient nu un mesaj monoton, ci un plic spațios plin de emoții
și sens, de la emițător la receptor. Încă din preistorie comunicarea a
slujit ca prim factor al schiței unei societăți umane, colaborarea
reciprocă dovedinduse ca cea mai eficientă metodă de a supravețui
împotriva împrejurimilor dure ale timpului. Deși au trecut milenii pentru
a ajunge la contemporan, totalitatea proprietăților comunicării a derivat
într-un standart universal ce păstrează la baza sa preistoria. Dar acum
comunicarea nu a rămas la origine, doar ca o necesitate de a fi. Utilizând
acest dar al rațiunii ne sculptăm pe sine însăși și pe cei din jur, cuvântul
fiind ca o piatră iar limba - daltă ce o sculptează, fie într-o sculptură de
admirat, fie deloc, o piatră grea și rece.
În concluzie, interacțiunea inter-umană este și o necesitate de a fi, și
un instrument cu care ne croim calea spre viitor, avansând și cunoscând
mult mai multe posibilități al acestuia.