4.

Organizarea procesuală şi structurală

Organizarea reprezintă un proces esenţial al activităţii într-o întreprindere şi depinde de capacitatea

întreprinzătorului de a asigura gruparea proceselor de muncă pe formaţii de lucru, compartimente pentru
simplificarea realizării lor şi creşterea eficienţei.
H. Fayol defineşte procesul de organizare prin aprovizionarea întreprinderii cu resursele necesare
pentru funcţionarea ei: materii prime, utilaje, bani şi personal.
Organizarea întreprinderii poate fi procesuală şi constă în determinarea unor activităţi diferite şi
coordonate ce au loc într-o organizaţie şi structurală sub forma stabilirii componentelor de lucru sub forma
direcţiilor şi altor subdiviziuni organizatorice.
Organizarea procesuală grupează activităţile după criterii de omogenitate şi complementaritate în
funcţiuni.
Funcţiunea întreprinderii reprezintă un ansamblu de activităţi omogene sau complementare,
respectiv identice, asemănătoare sau înrudite care au o logică în manifestarea lor propriu-zisă şi contribuie
la o mai bună gestionare a resurselor şi creşterea eficienţei de ansamblu a întreprinderii.
Funcţiunile de bază dintr-o întreprindere sunt:
ˇ funcţiunea de cercetare-dezvoltare care cuprinde activităţile de studiere, concepere şi elaborare a
cadrului tehnic şi tehnologic. Ea vizează aspecte cum ar fi proiectarea produselor, asimilarea de produse
noi, elaborarea planurilor şi previziunea activităţii, etc.;
ˇ funcţiunea de producţie se referă la activităţile de bază ale întreprinderii şi include acţiuni care
contribuie la desfăşurarea normală a proceselor de producţie, inclusiv a celor auxiliare, etc.;
ˇ funcţiunea comercială include totalitatea activităţilor care vizează relaţiile întreprinderii cu
exteriorul, respectiv activităţile de aprovizionare şi desfacere. În acest context, preocupările agenţilor
economici includ încheierea unor contracte economice avantajoase, asigurarea aprovizionării ritmice,
prezentarea produselor şi publicitatea, prospectarea pieţei, etc.;
ˇ funcţiunea financiar-contabilă înglobează activităţile de obţinere şi folosire raţională a
disponibilităţilor băneşti, controlul operaţiilor în care s-au investit fonduri băneşti, stabilirea necesarului
de mijloace financiare şi găsirea de noi surse de finanţare a activităţii, etc.;
ˇ funcţiunea de personal reprezintă un ansamblu de activităţi care urmăresc procesele la care se supun
resursele umane cum ar fi asigurarea întreprinderii cu forţă de muncă calificată, recrutarea personalului,
selecţionarea, încadrarea, promovarea, retribuirea salariaţilor, pregătirea şi specializarea angajaţilor. De
asemenea, în cadrul acestei funcţiuni sunt analizate problemele sociale, de asistenţă medicală şi raporturile
manager-salariaţi, şi sunt incluse activităţi administrative, de secretariat şi protocol.
Organizarea structurală a unei întreprinderi se concretizează în structura organizatorică a acesteia.
Structura organizatorică desemnează un ansamblu de subdiviziuni organizatorice constituite prin gruparea
unor activităţi corelate în vederea funcţionării normale a întreprinderii precum şi relaţiile care se manifestă
între acestea.
Prin urmare, structura organizatorică este un sistem care include mai multe componente, relaţiile
dintre acestea, dar şi persoanele implicate în desfăşurarea activităţii acestora, cu competenţe şi
responsabilităţi adecvate poziţiilor pe care le ocupă.
Componentele structurii organizatorice sunt:
ˇ postul;
ˇ funcţia;
ˇ ponderea ierarhică;
ˇ compartimentul;
ˇ nivelul ierarhic;

1
ˇ relaţiile organizatorice.

Postul este cea mai simplă verigă organizatorică care cuprinde obiective, sarcini, competenţe şi
responsabilităţi. Înseamnă că titularul postului urmăreşte realizarea anumitor scopuri pentru care se
îndeplinesc anumite activităţi a căror finalitate este influenţată de competenţa, adică de autoritatea formală
care exprimă limitele dreptului de acţiune pentru care există obligaţia de îndeplinire.
Funcţia reprezintă totalitatea sarcinilor de un anumit fel ce trebuie realizate în mod obişnuit de un
salariat. Într-o întreprindere există funcţii de conducere care vizează o sferă largă de competenţe şi
responsabilităţi şi funcţii de execuţie care se concretizează într-o arie mai restrânsă de competenţe şi
responsabilităţi. Altfel spus, esenţa funcţiei de conducere este decizia privind munca altor persoane, iar a
funcţiei de execuţie, decizia privind propria activitate. Desigur, pe o anumită treaptă ierarhică o funcţie de
conducere se completează cu una sau mai multe funcţii de execuţie în sensul că un manager poate fi şi
executant al unor sarcini potrivit poziţiei pe care o ocupă în organizaţie.
Ponderea ierarhică reprezintă totalitatea persoanelor aflate în subordinea directă a unui
manager. Cu cât managerul se situează pe o treaptă spre baza piramidei managerială, cu atât dimensiunea
ponderei ierarhice creşte, adică un manager are mai mulţi salariaţi în subordine.
Compartimentul este un grup de indivizi reuniţi pe criterii de omogenitate şi complementaritate a
activităţilor pe care le desfăşoară sub o singură autoritate. În general, există compartimente de bază care
vizează atât nivelul de conducere cât şi de execuţie şi în care se desfăşoară activităţi omogene şi
compartimente de ansamblu care cuprind mai multe organisme de bază. La rândul lor, compartimentele de
bază pot fi operaţionale (sub forma secţiilor, atelierelor, laboratoarelor) şi vizează activitatea care conferă
profilul întreprinderii, şi funcţionale (sub forma birourilor, serviciilor) vizând activităţi de îndrumare
organizatorică şi pregătire a deciziei.
Nivelul ierarhic reprezintă treapta organizatorică pe care se situează diverse organisme ale
întreprinderii situate la aceeaşi distanţă faţă de vârful piramidei manageriale. Numărul nivelelor ierarhice
diferă de la o întreprindere la alta în funcţie de natura activităţii, dimensiunea firmei, complexitatea
activităţilor, competenţa managerilor, etc.
Relaţiile organizatorice exprimă totalitatea relaţiilor dintre diferite organisme ale întreprinderii
care vizează fluxurile de materii prime, produse finite, bani, informaţii şi resurse umane şi sunt
determinate de regulamentul de organizare şi funcţionare a întreprinderii sau alte documente oficiale. Într-
o întreprindere se pot identifica relaţii organizatorice:
ˇ de autoritate;
ˇ de cooperare;
ˇ de control.
Relaţiile de autoritate sunt legăturile care se manifestă în procesul managerial între manageri şi salariaţi
inclusiv ca urmare a delegării de autoritate. Ele pot fi:
- relaţii ierarhice atunci când exprimă raporturile dintre titularii posturilor de conducere şi titularii
posturilor de execuţie;
- relaţii funcţionale atunci când exprimă legăturile dintre două organisme în care unul dispune de
autoritate funcţională asupra celuilalt;
- relaţii de stat major atunci când exprimă raporturile dintre diverse organisme între care unul dispune
de autoritate delegată din partea conducerii privind anumite activităţi.
Relaţiile de cooperare sunt legăturile dintre organismele întreprinderii situate pe acelaşi nivel
ierarhic dar care au conducere diferită şi desfăşoară activităţi corelate.
Relaţiile de control se manifestă între organismele cu atribuţii de control şi celelalte verigi ale
întreprinderii supuse activităţii de verificare.

2
 La baza conceperii, proiectării şi construirii structurii organizatorice a unei întreprinderi se află
câteva principii şi anume:
ˇ principiul supremaţiei obiectivelor şi unităţii de acţiune;
ˇ principiul aprofundării conducerii de producţie;
ˇ principiul unităţii de conducere;
ˇ principiul interdependenţei minime
ˇ principiul economiei de comunicaţii;
ˇ principiul economiei de personal şi realizării unui grad raţional de ocupare a personalului;
ˇ În o întreprindere există o structură organizatorică formală stabilită în mod oficial şi având caracter
obligatoriu consfinţit prin regulamentul de organizare şi funcţionare a întreprinderii şi o structură
organizatorică informală care este neoficială şi neobligatorie şi se stabileşte prin relaţiile interumane
spontane în funcţie de preocupările şi afinităţile indivizilor.
Funcţionarea eficientă a unei întreprinderi necesită o suprapunere între structura formală şi cea
informală, dar aceasta este o raritate în practică. Aceasta, deoarece autoritatea informală a unui individ
reflectă prestigiul şi popularitatea, competenţa profesională şi încrederea colegilor în raţionamentele
acestuia, în timp ce autoritatea formală este conferită de poziţia oficială pe care o ocupă individul în
piramida managerială.
Schema pune în evidenţă elementele de organizare a unei întreprinderi din punct de vedere
procesual şi structural, formal şi informal.
Structura organizatorică a firmei se exprimă în câteva documente esenţiale pentru funcţionarea
normală a activităţii şi anume organigrama, regulamentul de organizare şi funcţionare şi fişa postului.
Organigrama este o reprezentare grafică a structurii organizatorice sub forma unor cadrane
corelate care exprimă relaţiile organizatorice dintre diverse organisme ale întreprinderii.
Regulamentul de organizare şi funcţionare este o detaliere a structurii organizatorice în care se
includ atribuţiile, competenţele şi responsabilităţile specifice funcţiilor existente în întreprindere. El
cuprinde o bază legală care vizează obiectul de activitate, organigrama, obiectivele detaliate şi
responsabilităţile diverselor funcţii şi o descriere amănunţită a compartimentelor existente.
Fişa postului este documentul care descrie toate elementele activităţii unui salariat sub forma
aspectelor specifice: denumirea postului, obiectivele, sarcinile, autoritatea, responsabilitatea, relaţiile la
care se supune, etc.
Scheme şi corelaţii

3
Organizarea procesuală şi structurală a întreprinderii

Factorii care influenţează structura organizatorică