Şcoala „Elena Cuza” Iaşi

Numerele 4/5
2008
 La realizarea lucrării au contribuit elevii clasei a III-a A de la
Şcoala „Elena Cuza” Iaşi:

Rotariu Alexandru Robert, Matei Ştefan, Cristea

Andrei Robert, Arnăutu Lucas Iulian, Lazăr Bogdan
Andrei, Ghidiu Voicu, Cărămidaru Otilia Maria, Păvăloaia
Alexandra, Ciubotariu Patricia, Ciubotariu Ştefania,
Cucinschi Ioana Bianca, Gordobino Ioan Alexandru,
Dobre Mălina Ioana, Albu Mălina Elena, Bejinariu
Aurora, Cimpoeşu Tudor, Lefter Marius, Lăcustă Andreea,
Lăcustă Armand, Mihalache Mirel Daniel.

Colectivul de redacţie:
Rotariu Alexandru Robert
Cristea Andrei
Matei Ștefan

Tehnoredactare, concepţie şi design - Prof.. Geta Bungianu

Coordonator revistă - Prof. Geta Bungianu
Cuvânt înainte ( la primul număr, 2005)

…„Am vrea să arătăm că aceste comori s-au adunat în suflet nu dintr-o

dată, ci clipă de clipă, fir cu fir, an de an, încă din primele zile de
şcoală, iar acum a sosit momentul să se reverse.
Aşa s-a întâmplat şi cu elevii clasei a III-a A care au dăruit din
bucuria sufletului lor, colegilor şi şcolii. Dorinţa de a lăsa în trecerea lor
prin această şcoală, adevărată ,,casă a înţelepciunii’,’ încă o urmă
frumoasă şi de neşters, s-a adunat în paginile acestei reviste, pe care, cu
atâta drag, au numit-o Aripi...”

Prefaţă la numărul 2/ 2006

Curajul începutului de drum

„Există între seriile noastre de elevi câte una deosebit de

provocatoare. Fie că vine din inocenţă şi generozitate, inteligenţă şi
talent, curaj ori timiditate, eşti motivat îndeajuns să treci cu
preocupările tale şi dincolo de catedră. Dar, „dincolo de catedră”...

Prefaţă la numărul 3/ 2007

„Iată că, după un început plin de emoţii şi nesiguranţă, noi,

elevii clasei a II- a A, avem curajul să continuăm”. De ce? Pentru că...
Strecurat tiptil, tiptil, Iar„Gânduri de copil...”
Timpul construieşte, Astăzi din nou rodeşte.
Aşadar,” Gânduri de copil ...” a prins aripi. O metamorfoză era
absolut firească. Revista noastră se numeşte „ARIPI”.

Geta Bungianu, institutor

 Anul şcolar 2007/ 2008 a fost unul
dintre cei mai bogaţi din viaţa noastră de
elevi. Prin activităţile pe care le-am organizat
şi la care am fost principalii protagonişti, ori
cele la care am participat alături de alţi elevi
ai şcolii, colegi de-ai noştri, am demonstrat că
dispunem de calităţi deosebite, de talent, că
suntem capabili să ne implicăm în derularea
unor proiecte frumoase, că ne petrecem
timpul liber în moduri dintre cele mai
placute.
Şi pentru că exemplele bune trebuie
cunoscute, „Aripi”, revista Clasei a III-a A le
va prezenta pe cele mai interesante.
Colectivul de redacţie
 Locaţie pentru onoare
 Lumina unui neam
 Loc al schimbărilor fundamentale
 Familia de intelectuali care ne ajută să ne cunoaştem şi să dezvoltăm o
judecată dreaptă asupra vieţii
 Locul unde înveţi să fii puternic, drept şi sensibil
 Drumul gloriei
 Comoara sufletului şi a minţii
 Râul din care curg spirite instruite
 Ţara piticilor dar şi a Feţilor Frumoşi ori a Ilenelor Cosânzene
 Locul în care se descoperă talentele şi se stimulează pasiunile
 Lăcaşul în care dascălii ne picură zilnic câte o scânteie de lumină încât la
maturitate să luminăm cu lumina proprie
 Locul în care după ce sădeşti o acţiune, poţi culege un obicei, apoi un caracter
şi în sfârşit, un destin
 Respect, dragoste, cinste, muncă şi toate la un loc
 Cuib pentru multe năzbâtii
 Comoara unui neam
 Locul în care înveţi să răzi, să cânţi, să te bucuri
 Traseu spre lumea întrebărilor
 Făclie care luminează pe cei prezenţi
 Locul în care primeşti răspunsuri la întrebăile care te framântă
 Cheia multor enigme
 Locul de unde îţi iei zborul dar unde trebuie să te întorci din când în când
 Bucuria de a te afla deopotrivăcu prietenii şi colegii
 O toamnă ca toate celelalte ar putea spune
unii! O toamnă cum n-am văzut de mult, s-ar
minuna alţii!
O toamnă plină de emoţii, care poartă în
ea ceva magic, zic eu! Unic.
15 Septembrie. Pentru cei ca mine
„sărbătoarea” aceasta se repetă de 50 de ani. Dar
ce repetiţie minunată! De sus vine lumina
dumnezeească să ne îndrepte paşii şi acţiunile
noastre. Copiii ne dau lumina bucuriei,
curiozităţii şi dorinţei de stiinţă. Noi, dascălii le
dăruim lumină din înţelepciunea adunată de-a
lungul timpului. Câtă lumină în jurul nostru!
Să facem ca această lumină să zăbovească
în preajma noastră şi să ne bucurǎm de ea cât mai
mult.

Institutor Geta Bungianu

 Iaşi 21 Aprilie 2008
Dragă Clasa a III-a A,

Nu demult am păşit pentru prima oară în şcoala voastră. Puţin timidă, aşteptam pe
hol în faţa uşii pe care scria Clasa a III-a A. Nu o cunoşteam încă pe doamna voastră
învăţătoare, nu o văzusem niciodată. Îndrăzneala care mă caracterizează a zburat ca o
frunză purtată de vânt atunci când am intrat pe poarta şcolii, şi nu am îndrăznit să
intru în clasa voastră în lipsa doamnei învăţătoare. Mi se părea că îi încalc teritoriul ...
aş fi fost ca un om care intră în casa unei persoane pe care nu o cunoaşte. M-am
mulţumit atunci să vă privesc rând pe rând intrând în clasă, punâdu-mi întrebări despre
fiecare dintre voi. Vedeam copiii de la capătul holului venind înspre clase şi mă
întrebam la fiecare în parte dacă sunt sau nu elevii clasei a III-a A, mai puţin la cei
mici, pitici pe a căror faţă se vedea că sunt în clasa I. M-am înşelat însă în privinţa lui
Bogdan ... ştim cu toţii cât e de mic, însă cu un caracter puternic, ca al unui elev de
clasa a IV-a!
Am ajuns şi în clasa voastră. Felul în care am fost întâmpinatǎ şi mai ales
zâmbetul Doamnei care mă învăluise un pic mai devreme pe hol, mi-a alungat orice
temere.
Doamna învăţătoare m-a primit cu drag, atât pe mine cât şi pe colega mea. Mi-
am găsit un loc în clasă şi vă priveam pe fiecare. M-a uimit liniştea care se aşternuse în
clasă la începerea orei, m-aţi uimit cu răspunsurile la lecţii, însă interpretarea
fragmentelor din ‚Amintiri din copilărie’ mi-a uns sufletul, transpunându-mă în lumea
lui Creangă. Aveţi mulţi dintre voi talente deosebite, nu le irosiţi!! Faceţi cinste
doamnei învăţătoare şi părinţilor voştri cu ele! Chiar dacă unele lucruri s-au mai
schimbat de când eram eu copil şi în ciuda prejudecăţilor mele, m-am revăzut pe mine
acum mulţi ani ... în uniformă, pe băncile clasei (puţin diferite la acea vreme), sorbind
din cuvintele pline de înţelepciune, pline de miere ale doamnei învăţătoare. În vremea
copilăriei mele Harry Potter şi Pokemon nu existau, nici calculatorul nu era un lucru
comun, însă atmosfera din şcoală era cam aceeaşi – schimburi de abţibilduri, discuţii pe
tema desenului animat din seara precedentă, fuga fetelor după băieţi pe motiv de
răzbunare pentru firul de păr atins ... Toate acestea le-am observat la voi şi lucru acesta
vă face să fiţi COPII!!
Mi-a plăcut să observ, dar mai ales să învăţ cum cunoştinţele se îmbină cu dojana,
cu sfaturi pline de bogăţie, cu seminţe de bunătate, de cinste şi de ambiţie. Întrebările
doamnei învăţătoare vă făceau uneori temători – citeam pe faţa voastră teama de a nu
greşi. Acest lucru dovedeşte că sunteţi suficient de inteligenţi pentru „a vă arunca în
luptă fără arme”.Vreau să vă spun ceva ce am învăţat la şcoală: să nu vă fie teamă să
greşiţi!! Cu toţii învăţăm din greşeli, iar uneori sunt permise, atâta timp cât învăţăm
din ele şi nu ne facem din acest sfat o scuză. Îndrăzniţi! Umpleţi clasa, şcoala, lumea
cu ideile voastre, cu creaţiile voastre!
Mi-aş dori să vă revăd peste mai mulţi ani, să văd cum aţi crescut şi sunt sigură că
toată munca investită în voi nu va fi fost în van.
Vă îmbrăţişez cu drag pe fiecare!
Cu toată dragostea,
Gabriela Mocanu, studentă
Facultatea de Psihologie şi Ştiinte ale Educaţiei
 După o analiză serioasă în familie cu privire la transferul meu într-o altă
şcoală, s-a dat verdictul. Bineînţeles, toate s-au făcut şi cu acordul meu. O
cunoşteam pe noua mea învăţătoare, căci este colega mamei mele şi, din acest
punct de vedere nu prea aveam emoţii. Ce îmi dădea furnicături prin piele era
faptul că viitorii mei colegi ar fi putut să nu mă primească cu drag. De unde
veneau aceste emoţii atât de puternice? Poate din micile egoisme de copii! Mai
aveam nevoie de cineva. Ei bine, acest cineva era tocmai un coleg de-al meu de
clasă, de altfel un prieten de familie. Cu el mă simţeam mult mai bine. Trecuse o
vară încărcată de evenimente şi lucruri, care de care mai interesante şi
neaşteptate, iar ziua de 15 septembrie a şi dat năvalăfără să se lase prea mult
rugată.
Iată-ne în curtea şcolii! Am simţit că toată festivitatea aceea a fost pregătită
special pentru mine şi pentru colegul meu. Eram emoţionată, copleşită dar plină
de curiozitate. Şi picioarele abia mă mai slujeau! Părea că eram din nou în clasa I.
Dar în toată zarva aceea s-a întâmplat ceva extraordinar: noua mea învăţătoare
mi-a luat mâna în mâna sa, ne-a zâmbit, amândurora, apoi cuprinzând cu
privirea pe toţi ceilalţi elevi, viitorii mei colegi le-a spus: „Ea este Otilia, noua
voastră colegă, fetiţa doamnei directoare de la Grădiniţa noastră, a voastră, iar el
este Voicu, colegul ei de clasă”. Am văzut atunci pe chipul colegilor mei o mare
bucurie dar şi curiozitate. Deşi mă văzuseră pentru prima oară,
am fost înconjurată cu multă căldură. Mi-am dat seama că
pot avea încredere în ei. Manifestau un sentiment puternic de
prietenie. Curând am devenit prietenă bună cu cei mai mulţi
dintre ei. Nu s-a scurs prea mult timp şi am simţit că pot
spune din toată inima colegii mei, clasa mea, doamna
mea, şcoala mea, banca mea. Ştiţi ce important este acest lucru?
Vă spun eu. Este foarte important. Acum pot să afirm că acomodarea mea s-a
făcut cu destulă uşurinţă, că sarcinile şcolare nu diferă prea mult de la o şcoală la
alta, că exigenţele Doamnei mele seamănă cu ale altor dascăli, dar mai ales că noi
copiii ne deschidem asemeni florilor: cu dragostea celor din jurul nostru, fie mari
sau mici.

Maria Otilia Cărămidaru

 Ziua de 15 septembrie 2007 este pentru mine o
zi specială. Începe un nou an de şcoală, veţi spune.
Foarte bine, vă voi răs punde eu. Dar nu numai atât.
Vin într-un nou colectiv de elevi! Voi avea un nou
învăţător! Învăţătoare! Mamă, ce emoţii am!
Este adevărat, sunt cu cu mult drag.
Otilia, colega mea din clasele I-a Şi totuşi, se
şi a II–a, dar parcă mi-ajunge? poate mai
Este cu mine şi mama şi tata şi mult. Oricum, am reuşit să fac o
bunica! Doamna este lângă mine impresie bună atât colegilor cât
şi Otilia. O simt că ne acordă şi doamnei. Mare bucurie am
mai multă atenţie nouă, celor adus tuturor prin talentul meu
nou veniţi în colectiv. Viitorii de dansator. Am avut două
mei colegi vorbesc. De toate. ocazii în care am putut să arăt
Încerc să intru în vorbă cu unul de ce sunt în stare, dincolo de
dintre aceştia. Este Andrei, un învăţătura din clasă. Sunt fericit.
baiat cumsecade. Îmi place să Mi-am făcut mai mulţi prieteni.
discut cu el . Intram în clasă. Unii mă amuză că sunt prea
Mă uit mereu la Otilia. Am copilăroşi, alţii mă
nevoie de sprijinul ei. Ea se uită impresionează prin seriozitate.
la mine. Ne susţinem reciproc. Este o clasă ca toate clasele, dar
Doamna simte, şi copii ca toţi copiii,
înţelege, ne învăluie cu îmi spune, când mai
o căldură specială. discut cu mama despre
Simt că pot avea un noii mei colegi de la
pic de încredere, dar Şcoala „Elena
nu sunt încă pe de- a- Cuza”Iaşi.
ntregul convins.
O
perioadă mi- Ghidiu Voicu
a fost destul
de greu să
înţeleg
„pretenţiile
doamnei”,
dar încetul
cu încetul am
văzut că mă pot descurca bine.
Acum mă pregătesc pentru lecţii
 m o idee pe care vreau s-
maşinile şi o voi ruga pe doamna
o pun în practică anul acesta.
să mă sprijine în înfiinţarea unui
Suntem mai mari mi-am zis, am
club mai ales pentru băieţi. Să aibă
trecut peste ce-a fost mai greu.
şi un nume: „Automobiliştii
Ştim să citim, să povestim, să
viitorului”.
facem calcule, să rezolvăm
Ştiu că şi doamnei îi
probleme, să lucrăm singuri unele
plac maşinile şi contez pe ajutorul
sarcini. Am dobândit unele
venit din partea dumneaei. Dar în
deprinderi bune de lucru.
mama mea am atât un ajutor
Înţelegem cu mai multă uşurinţă
permanent cât şi un sponsor.
ceea ce învăţăm împreună cu
Aşa că, „la treabă,
doamna. Cred că voi putea să pun
Bogdane"!
în practică planul meu. Îmi plac
Bogdan Andrei Lazăr

ŞI
 Îmi place să vin la şcoală! Vreţi să spuneţi că
auziţi din ce în ce mai rar aceste vorbe? Ei bine, eu vă
fac această bucurie, chiar dacă nu vă vine
să credeţi urechilor. Când mi-am
propus să scriu acest articol, m-am gândit
în primul rând la surioara
mea şi la viitorii ei colegi pe care
i-aş dori buni, inteligenţi şi
dornici să înveţe cât
mai multe lucruri. Că
imediat cum închei ciclul

primar
în clasa doamnei învăţătoare
Geta Bungianu, o altă promoţie ne va lua locul în bănci,
nu mai încape vorba. Printre bobocei se va afla şi
surioara mea, Roxana. Îi vorbesc ei, dar şi altor copii
despre şcoala în care învăţ, despre dascălii de aici, care
pun atât de mult suflet în ceea ce fac pentru a trezi în
sufletul şi mintea noastră acea bucurie de a cunoaşte
tainele ce domină lumea! Îi vorbesc de bucuria elevului
care este apreciat, dar şi de emoţiile pe care le trăieşte
cel care nu cunoaşte bucuria succesului. Dar mai ales de
bucuria dascǎlilor care-şi văd rezultatele muncii
împlinite. Ce mult mi-aş dori ca sora mea să mă
urmeze, iar dragostea ei pentru învăţătură să o întreacă
pe a mea!

Alexandru Robert Rotariu

 ŞCOALA DRAGA (Acrostih)

Şcoala poarta îşi deschide,

Cad frunze verzi dar şi gălbui,
Oraşul meu în joc se prinde
Acum, în toamnă-i rândul lui.
Limpezit din vară, cerul
Are cum să se uimeascǎ.
Doru s-a-nălţat c-o palmă,
Radu stă să-l depăşească
Ana, Iris şi Bogdan,
Gabriela şi cu Dan
Au crescut ca şi un brad.

Hărnicel

Şcoala Nouă-mi este dragă Surioara mea cea dragă

Şi alerg s- ajung în grabă.
La şapte ani toţi dorim
Şcolărei să devenim.
Anul care vine-n dată
Îmi va schimba viaţa toată.
Vine-n Şcoala. Şi-o să vadă
Că în clasa -III-a A
Multe se pot învăţa.
Colegii, amici de-ai mei
Sunt frumoşi şi harnicei.

Rotariu Robert Alexandru

 Mărturisire

Aripi mi-a părut că-mi dai

Ca să zbor în luna mai
Şi-ntr-o lume de poveşti
Cu palate-mpărăteşti.
Tonul, vorba ori un zâmbet
Pentru mine sunt un cântec,
Iar de-o văd pe-nvăţătoare
Pentru mine-i sărbătoare.

Mădălina Viviana Lucaciu

GBungianu
 La 171 de ani de la naşterea marelui povestitor, mai credem încă în
umorul care i-ar fi însoţit răspunsul, auzind întrebările venite din partea
noastră.
Ţi- ai închipuit, Domnule Ion Creangă, că opera dumitale va străbate secole?
Ţi- ai închipuit că de la mic la mare nu încetăm să dorim a te cunoaşte, căutând prin
scrisul dumitale şi ceea ce n-ai pus? Ţi- ai închipuit că multe lucruri pe lumea aceasta
vor rămâne bătute-n cuie, chiar dacă ele ar trebui schimbate? Ţi-ai închipuit că mulţi
au vrut să te depăşească în arta scrisului, dar nu te- au ajuns nici măcar din urmă? Ţi-
a trecut prin cap că vei avea nu numai prieteni, chiar ştiindu-te plecat pentru
totdeauna? Ţi-a trecut prin minte că mai există lume multă in această ţară minunată
care trăieşte ca pe vremea dumitale? “Şi Doamne, frumos mai era pe atunci…”Atâta
veselie aduci cu spiritul dumitale, că îndrăzneala de a-ţi cere să răspunzi la vreuna din
cele de mai sus întrebări, ne cam dispare, domnule Creangă! De atâtea ori ne-ai
învăţat cum să ieşim din încurcătură, aşa că astăzi vom încerca să ne descurcăm
singuri, aplicând învăţăturile lăsate drept moştenire.
A fost odată un Om pe care îl chema Ion Creangă. El era mare, dar după
trecerea la cele veşnice, a devenit şi mai mare prin scrisul său, că tare bine mai scria.
Şi nu ştiu cum se făcea, că ştia totul despre el, dar şi despre alţii. Mai mult, Omul
nostru vedea departe, departe. Dar când simţi că i se apropie sfârşitul, chemă la el un
tânăr căruia îi spuse:
- Tinere, ia seama bine, ca scrierile mele să nu se piardă prin aste poduri de
case sau şoproane. Ai grijă, că de câte ori vei citi câte o bucată din scrierile mele, vei
descoperi că spun alte cele. Ţine-te bine şi schimbă din balamale lucrurile vechi, când
le vei vedea că scârţâie, chiar dacă ai să întâmpini multe oprelişti. Sfătuieşte pe
prietenii dumitale să se muncească în a mă întrece la scris , că eu doar atâta am putut
face, iar în câşlegi ori în zilele de post să mă vorbească numai de bine: că ştii cum
vine vorba, “bine faci, bine găseşti”. Apoi “nu umbla cu cioara vopsită”, zicând că-i
papagal, căci vezi bine, ciorile se înmulţesc mai repede decât papagalii. Dar cel mai
important lucru, dragul meu, este să mergi drept înainte, că statul pe loc aduce
bătături, provoacă dureri şi cârcei. Şi-apoi dacă o “să dau cu crucea peste tine”
vreodată, îţi voi cere să-mi spui dacă ai dus la bun sfârşit şi cele pe care nu ţi le-oi fi
spus.
Tânărul a stat şi i-a ascultat sfaturile. De peste o sută de ani caută să le împărtăşească
unui alt tânăr. Acu’ de l-ar găsi.
Şcoala „Elena Cuza” Iaşi
Institutor Geta Bungianu
 Stau câteodată şi mă gândesc la năzdrăvăniile lui Nică din Humuleştii
Neamţului, feciorul lui Ştefan a Petrei Ciubotarul şi al Smarandei Creangă...
Dar parcă ale mele sunt mai pre jos? Numai una dintre ele dacă vă voi
povesti, veţi putea repede înţelege ce feliu de buchet am fost şi încă mai sunt.
Într-o bună zi, ne trezim cu un telefon de la bunica prin care ne spunea
că ar avea mare plăcere să prânzim împreună, toţi membrii familiei. Bucuroşi,
nevoie mare, ne urcăm în maşină, cu gândul la bunătăţile pregătite şi la surpriza
pe care nu ne-o dezvăluise încă.Pe drum am ţinut-o tot într-o veselie. Iată-ne în
faţa casei. Bunica ne primeşte cu braţele deschise. Îi sărutăm mâinile. Simţim un
miros plăcut de borş de fasole, ştii colea cu mult cimbru şi zarzavat, cum numai
buna mea ştie sǎ-l pregǎtescǎ. Acum am înţeles ce îi adusese pe părinţii mei aici.
Ne invită să luăm loc la masa plină cu bunătăţi. Ei, şi cum eram noi îngrijiţi să
mâncăm câte ceva până la sosirea felului pofticios, ce-mi trece mie prin
căpşor? Să ies de la masă şi să merg în
bucătărie unde stătea Riki, papagalul
bunicii. Am intrat în vorbă cu el şi am
nesocotit sfatul permanent al mamei: „Fii
atent!” „Uite pe unde calci!”La prima
întoarcere spre colivia lui Richi,
catastrofa se produsese. Aud: zbang-
fâşş- hodoronc-buf! În clipa următoare,
borşul minune se afla pe covorul ţesut
cu zarzavat fiert, iar fasolele împrăştiate zăceau
fără suflare pe jos. Văzând grozăvia, am hotărât că singura scăpare este să
dispar. Cum bunica nu deţinea nici chersin şi nici horn, iar uşile erau din
termopane cu sticlă până jos, neîndeplinind condiţiile pentru o bună
ascunzătoare, m-am aruncat cu totul sub pat. Imediat bunica intră în bucătărie.
Vede dezastru. Iese ca speriată. Bombǎne. Întreabă de mine pe mama.
-Unde o fi neastâmpăratul după ce mi-a făcut bucuria?
-Ce bucurie? zice mama.
-A răsturnat oala cu ciorbă de fasole şi s-a făcut nevăzut.
-Voicu? Ferească Dumnezeu , maică! Nu el. Bag mâna-n foc. Este cel
mai cuminte şi atent copil din lume.
Când aud urechile mele una ca asta, unde nu încep eu a-mi reveni şi a
prinde curaj. Ies din ascunzătoare şi aproape stăpân pe situaţie, mă înfăţişez
înaintea „plutonului”, zicând:
-Vai, bunico! Să ştii că eu nu am nicio legătură cu ciorba de fasole , pe
care am răsturnat-o, e drept, din neatenţie, acum câteva minute!
Toţi au rămas cu gurile căscate, pregătite parcă pentru bunătatea de
borş cu cimbru şi leuştean care nu avea să se mai servească în acea zi la noi în
familie. Iac-aşa ne-a fost cu masa în familie. Iar acum vă dau o mură c-am făcut
cu voi o glumă. Şi-am cules şi trei urzici să citiţi ce-am scris aici.

Voicu Ghidiu
 Deşi sunt mezina familiei şi după cum spune proverbul ”cel
mai mic, cel mai drag” se mai întâmplă să fiu chemată, din când în
când, şi la judecată. Norocul meu este că adulţii sunt persoane
înţelepte şi iau de fiecare dată măsurile care nu-mi produc nici un fel
de suferinţă. Ultima ispravă a pus capac la toate, zice biata mamă.
Cei doi câini de casă din gospodăria părinţilor sunt închişi în cuşcă o
parte din zi. Aşa s-a hotărât. Sunt atât de buni, că ai putea să laşi
comori în paza lor, fără frica de a fi furate de cineva. Nu se apropie
nimeni. Îl sfâşie. Faptul că ziua aceşti câini trebuie închişi în cuşcă
este cel mai important lucru.
Înainte de plecarea la serviciu, tata îi închide la locul lor. La
întoarcerea mea de la şcoală, să nu-mi văd de treabă? Dau drumul
cânilor, mă joc, alerg cu ei, după ei... Când rămân nesupravegheaţi,
fac ravagii printre florile din grădiniţa casei. La întoarcere, tata
vede. Mă întreabă de ce i-am eliberat. Îi spun că au sărit pe undeva.
Tata se îndoieşte. Îl simt. Fără să spună că urmăreşte făptaşul, mă
pune să stau de pază lângă cuşcă, pentru a vedea locul de evadare al
acestora. Ba chiar a hotărât că va trebui să stau toată după-amiaza
de pază. Zice că acest lucru „ nu doare”. Este foarte adevărat. Nu v-
am spus eu de la bun început? Tata nu mă pedepseşte. Mă ajută să
mă corectez. Doar aşa m-am lecuit.
Cine-a face ca mine , ca mine să păţească!

Maria Otilia Cărămidaru

 „Fata babei şi fata moşneagului”,
Fetiţa/ Băieţelul mamei

Cât de mult însemn pentru scumpii mei părinţi, se vede după

cum le licăresc ochii, când mă privesc. Le mulţumesc.
(Tudor Cimpoeşu)
Când dansez, mama are lacrimi în ochi. De bucurie şi de drag.
(Andreea Lăcustă)
Pentru mama mea eu sunt „muntele de aur”. Să mai întreb
cât de mult mă iubeşte?
(Voicu Ghidiu)
Am auzit-o de multe ori pe scumpa mea mamă zicând:
”Copila mea , tu eşti de aur!”
(Elena Mălina Albu)
Sunt foarte iubit de mama. Ea este cea care m-a învăţat să nu
renunţ la şcoală.
(Armand Lăcustă)
Mama ar sacrifica orice pentru mine. Nu o singură dată mi-a
demonstrat acest lucru.
(Iulian Lucas Arnăutu)
Faptul că îşi vede roadele educaţiei pe care mi-o dă, mama
mă consideră un urmaş demn al familiei noastre. Trebuie să nu o
dezamăgesc nicicând.
(Alexandru Robert Rotariu )
Mama mă are numai pe mine. Ştie cât de inteligentă sunt şi
îşi pune toate speranţele în reuşita mea în viaţă.
( Ioana Bianca Cucinschi)
Sensibilitatea mea, frumuseţea, gingăşia şi inteligenţa sunt
însuşiri pe care le moştenesc de la părinţii mei. Cât de fericiţi sunt şi
cât de mult mă iubesc, sunt lucruri despre care ar trebui să vă vorbesc
multe zile în şir.
(Ştefan Matei)
Pentru mama sunt cea mai cuminte şi ascultătoare din lume,
iar tata mai adaugă: şi cea mai frumoasă.
(Ioana Aurora Bejinariu)
 Orice mamă îşi pune atâtea speranţe în copilul ei! Să am
grijă mare, să nu o dezamăgesc.
(Mirel Daniel Mihalache)
Împreună cu mine , mama vede frumuseţea lucrurilor care o
înconjoară.
(Marius Lefter)
„Argintul viu „ din casă (şi din clasă) are idei excepţionale,
deci este un copil inteligent, îmi spune mama, dar îmi cere să mă mai
liniştesc, uneori.
( Andrei Bogdan Lazăr)
Mama mea are doi „stejărei”: Ştefan şi Andrei. Ţine la noi ca
la” lumina ochilor” ei. Deopotrivă. Amândoi primim o educaţie
aleasă. (Andrei Robert Cristea)
„Darurile” primite de la bunul Dumnezeu arată cât de mult
te iubeşte şi te învaţă să dăruieşti aceeaşi iubire, îmi spune mama în
fiecare seară, la culcare.
(Patricia Ciubotariu)
Elegantă, discretă, sensibilă şi mai ales inteligentă, sunt
calităţile pe care mama mi le atribuie, cât de des poate. E minunat.
(Alexandra Păvăloaia)
Plină de talent şi inteligentă, mama îşi pune mari speranţe în
mine. Sunt, pe lângă toate acestea, şi o bună gospodină.
(Mălina Dobre)
Cât n-aş da ca mama să aibă încredere maximă în mine!
Poate că am dezamăgit-o uneori? Dar mama …ştie că se poate baza
pe fiul ei.
(Ioan Alexandru Gordobino)
Îndemnul permanent al mamei şi lauda pentru lucrurile bune
pe care le fac îmi arată bucuria pe care o trăieşte alături de mine.
(Ştefania Ciubotariu)
“Copiii sunt mândria părinţilor”, îmi spune mama, din când
în când, doar ca să-mi amintească. Iar eu îi răspund cu mare drag:
„Părinţii sunt lauda copiilor”. Ne înţelegem şi când nu vorbim una
cu cealaltă.

(Maria Otilia Cărămidaru)

Cinstea este cel mai de preţ lucru. Ce păcat că
unii o vând foarte ieftin.
Cerul curat şi senin de trăsnete nu se teme.
Vorba unui om cinstit face uneori mai mult
decât înscrisul notarului.
Făgăduiala dată e datorie curată.

Cin’ se lăcomeşte, mai mult păgubeşte.

Cine doreşte prea mult pierde şi pe cel puţin.
Lăcomia pierde omenia.
N-ai să poţi trece „furtuna” dacă ai în „cioc”minciuna.
Selecţie făcută
de Robert Alexandru Rotariu
 Pasiuni şi dorinţe
“ Pasiunea pentru maşini nu e joacă , deşi aşa încep
toate lucrurile serioase.”
Sunt vorbele mamei
mele, de pe când eram mai
mic şi mă ţineam de tata la
servici, unde puteam să văd de
aproape fel şi fel de maşini.
De cele mai multe ori
“asistam” la vopsit, deoarece
tatăl meu este vopsitor. O
meserie destul de grea , după
cum îmi dau seama acum, dar
la acea vreme eram super
încântat de ceea ce ieşea de pe
mâinile tatălui meu. Odată tata
mi-a aratat o maşină foarte
avariată. Eram curios dacă “o
va salva”. La câteva zile m-a
luat cu el să-mi arate ce reuşise
să scoată din ea. Era super-tare.
Acum ce să vă mai spun? Că şi
tatăl meu e mare meşter în ale
vopsitului, nu mai incape
norbă. Dar nu vreau să-i fac
reclamă . Vreau doar să vă
spun că şi tata mi-a întreţinut
dragostea pentru maşini prin
Al vostru prieten şi veşnic îndrăgostit de maşini,
meseria lui, dar mai ales prin
felul in care face această
meserie. Acum abia mă intreb:
Ce s-o fi intâmplat cu
persoanele din acea maşină?
Or fi fost şi victime? La
vremea aceea ştiam una şi
bună: să văd maşini cât mai
multe, să-l intreb pe tata câte
in lună şi in stele, dar totul
despre maşini. Am adunat de
pe când eram mic-mic, fel de
fel de maşini. De multe ori am
intrat in conflict cu fratele meu
căci “maşinutele mele erau ale
mele, iar maşinuţele fratelui
meu erau tot ale mele”. Dar
până la urmă ne înţelegeam că
doar un frate are fratele meu,
şi acela nu-s decât eu. Vă invit
la mine acasă, pentru a-mi
vedea parcul de care sunt atât
de încântat.
Bogdan Lazăr Andrei
Întrebare: Cum mi – a venit ideea să iniţiez clubul?

Răspuns: Stând de vorbă cu mama!

Maşinile ne fac viaţa mai uşoară, dar tot ele pot

provoacă accidente dacă sunt conduse de şoferi care
nu cunosc Codul rutier încălcând regulile de circulaţie
ori punând în pericol alte vieţi, în trafic.
Ca să nu uităm nicicând cât de important este să
respecţi regulile de circulaţie, fie că eşti pieton sau
conducător auto am iniţiat acest Club.
Este însă şi o bucurie de- a arăta şi altor colegi
de aceeaşi vârstă, un fel de” joaca de-a-nvăţatul
despre maşini”, cât mai ales cum să ne ferim de
accidente.
În acelaşi timp, este un prilej minunat de a
petrece timpul liber intr-un mod plăcut.
Pentru ca activităţile să aibă un impact pozitiv
asupra noastră au fost bine planificate şi în deplină
concordanţă cu obiectivele instructive prevăzute la
clasa a III-a. Am fost sprijiniţi în activitate de
doamna învăţătoare, Bungianu Geta.
Vă prezentăm, în câteva secvenţe, reperele
coordonatoare ale activităţii desfăşurate ori în curs de
desfăşurare:
“Statutul” Clubului

o Iniţiativa înfiinţării Clubului vine din partea lui Lazăr Bogdan

Andrei, elev în Clasa a III- a A.
o “Obiectul de activitate”: Respectarea regulilor de circulaţie şi
aprofundarea cunoştinţelor despre autoturisme.
o Clubul” Automobiliştii viitorului” nu are statut juridic.
o Nerespectarea Regulamentului stabilit de membrii clubului, de
către un membru, atrage excluderea acestuia din club.
o Întălnirea membrilor se face o dată pe lună, după ore, în sala de
clasă ( Clasa a III-a A).
o Clubul ”Automobiliştii Viitorului” funcţionează pe durata a doi
ani, dată după care se vor putea produce orice modificări de
structură.
Regulamentul de ordine interioară

 Membrii clubului participă cu drag la acţiunile organizate.

 Nu se percep nici un fel de contribuţii în bani din partea
membrilor sau colaboratorilor.
 Un aspect important este cel legat de disciplină, atât ca
membri ai clubului, dar mai ales ca elevi şi colegi.
 Activitatea clubului nu va împiedica buna desfăşurare a
lecţiilor.
 Fiecare membru are voie să propună activităţi care să poată
fi desfăşurate.
 Se exclud activităţile care nu pot fi desfăşurate, nefiind în
acord cu vârsta elevilor .
 Toate activităţile şi lucrările practic-aplicative executate
individual ori în echipă vor fi de calitate
(disciplină,implicare, pe de o parte, iar pe de altă parte,
acurateţe, culoare, dimensiuni, design etc.).

Obiective urmărite:
Cultivarea şi dezvoltarea unor pasiuni;
Petrecerea timpului liber într-un mod plăcut;
Amplificarea relaţiilor dedragoste, respect şi prietenie între
membrii familiei, dar şi între colegii clasei;
Lărgirea orizontului de cunoaştere;
Satisfacerea unor trebuinţe (sociale, de cunoaştere, estetice);
Dezvoltarea imaginaţiei, a simţului estetic.

Aceste obiective sunt urmărite şi realizate la

nivelul tuturor ariilor curriculare.
 Proiectul iniţiat de elevul Lazăr Bogdan Andrei a fost prezentat
împreună cu unul din membrii clubului, Rotariu Robert Alexandru, la
Simpozionul Internaţional” Educaţia rutieră a copiilor - Siguranţa
vieţii” organizat de Şcoala “Vasile Conta” Iaşi unde s-au bucurat de o
largă apreciere.

Activităţi şi acţiuni

Activitate de documentare individuala;

Familiarizarea cu principalele semne si reguli de circulatie;
Jocuri de recunoastere si interpretare a unor semen si marcaje
intalnite in circulatie;
Difuzarea informatiilor in randul celorlalti elevi;
Activitati de indrumare a persoanelor ( adulti si copii) care nu
respecta regulile elementare de circulatie pe strazi si sosele.
Colectie de masini- jucarii;
Colectie “Foto-autoturisme” si nu numai;
Convorbiri cu parintii , cu dileri de masini, cu instructori –auto
mecanici-auto;
Vizite in magazine de vanzari-auto;
Vizite in targuri de masini;
Vizite la Saloanele de “Automobile de ultima generatie;.
Urmarirea unor emisiuni TV, specializate in prezentari auto.
Automobilul - ceasornic
al lui Leonardo da Vinci!

Alexandru Robert Rotariu

Dacă va veni timpul când aproape toate rezervele de

combustibili vor „seca“, automobiliştii ar putea gasi o soluţie în opera
lui Leonardo da Vinci. Printre invenţiile acestui geniu există un desen
a ceea ce s-ar putea să fie primul vehicul auto-propulsat - un
„automobil-ceasornic“. Căruţa de lemn a lui Da Vinci era pusă în
mişcare de nişte arcuri care se răsuceau în direcţie opusă celei de
mers. Un sistem rudimentar de frâne era, de asemenea, încorporat.
Dacă Leonardo ar fi inventat şi prima linie de asamblare în secolul al
XV-lea, istoria automobilului ar fi fost acum complet diferită.
Profesorul Paolo Galluzzi, şeful unei echipe care a construit recent un
vehicul conform desenului lui Da Vinci, afirma:
„Este o maşină foarte puternică. Dacă dă peste
ceva, poate să producă pagube serioase“.
 Ioana Bianca Cucinschi
Unde-i lege nu-i tocmeală, zice un proverb de-al nostru.
E limpede. Trebuie să ajung la vârsta majoratului, când, suficient de
matură, voi putea să iau hotărâri în deplină cunoştinţă de cauză.
Pentru ca să ajung la timp la servici, să am cu ce ieşi în oraş, să merg
în concediu împreună cu mama, cu prietenele mele, ori cu colegii,
am nevoie de maşină. Dar ce rost are să deţii o maşină dacă nu o şi
conduci. Aşa că la 18 ani voi da examen pentru obţinerea permisului
auto. Şi pentru că ”prietenul bun la nevoie se cunoaşte”, Adina şi
Ioana, prietenele mele cele mai bune, vor veni împreună cu mine să
dobândească şi ele permisul de conducere auto.

Când merg pe stradă ori cu tata la volan, privirea îmi

este atrasă de un anumit tip de
autoturism . Este vorba despre o
maşină elegantă, puternică şi cu un
design plăcut, uşor de parcat şi
cu un consum acceptabil. Am
avut ocazia să-i văd bordul. Chiar
m-a impresionat. Dacă eşti în
stare”să dezlegi “misterele de la
bord, chiar că nu ai cum greşi în
executarea unor manevre. Aţi
ghicit. Pentru mine este cea mai
frumoasă maşină. Este Skoda Octavia.
Tudor Cimpoeşu
Club club club club

Matei Stefan

Hidrogenul lichid nu poate fi

Bateriile cu hidrogen
folosite în locul combustibilului
clasic înseamnă motoare mai puţin
zgomotoase care nu emit noxe, ci
doar vapori de apă. Totuşi, în
pofida milioanelor investite în
cercetări şi dezvoltare, rămân o
serie de obstacole serioase.
stocat cu uşurinţă. Performanţa lor
se situează încă în urma
motoarelor alimentate cu benzină.
Procesul extragerii hidrogenului
din apă presupune folosirea unor
imense cantităţi de energie fosilă şi
poluează aerul.

Pur si simplu, aer

Ioan Alexandru Gordobino

Sună ca o glumă dar, în ultimii ani, vehiculele care folosesc

aerul au apărut în oraşe din întreaga lume. De fapt, ele folosesc aerul comprimat drept
combustibil şi sunt descrise ca fiind total nepoluante de inventatorul lor, inginerul francez
Guy Negre.
O altă alternativă necostisitoare, energia solară, nu a reuşit încă să dea rezultate.
Entuziasmul pentru această idee rămâne mare la nivelul cercetărilor, automobilele
propulsate în acest fel atrăgând la cursele respective un mare număr de oameni de ştiinţă.
Dar faptul că în Marea Britanie este rareori cer senin. ridică multe probleme, spune
Jacinta McDermont de la Centrul pentru tehnologii alternative.
 Lucas Arnăutu

Oriunde ziua m-aş duce

Tata-i cu mine, conduce.
În maşină-s liniştit,
Iar tata e fericit.
Îl ajut ca să o spele,
Să o şteargă, nu-s
probleme.
Mă priveşte cu iubire
Că-i semăn bine la fire.
Seara, când intrăm în casă
Mama - i tare bucuroasă.
Cu tatăl meu la volan,
Aş trece peste ocean.

1. La 18 ani voi obţine permisul de conducere auto.

2. La 22 de ani îmi voi cumpăra maşină.
3. Maşina va fi o decapotabilă de culoare albastră.
4. Va sta în garaj, nicidecum în ploaie să ruginească.
5. Voi conduce cu mare atenţie.
6. O voi alimenta doar cu benzină de calitate.
7. O voi feri de gropi şi bălţi.
8. O voi spăla de câte ori va fi nevoie ca să arate superb.
9. Orice zgomot ciudat mă va determina să o duc la service.
10.Cu mine la volan vor parcurge sute de kilometri, cine
alţii, mai întâi, dacă nu scumpii mei părinţi, frate şi
surori.
Maria Otilia Cărămidaru
 Dezvoltarea
motivaţiei pentru activitatea şcolară
şi extraşcolară în rândul elevilor pare să fie una dintre marile
responsabilităţi ale cadrelor didactice. Cunoaşterea
preocupărilor elevilor, a pasiunilor şi dorinţelor lor, pe de o
parte, flexibilizarea curriculară în vederea integrării unor
activităţi in măsură să satisfacă, cel puţin parţial, trebuinţele
elevilor, pe de altă parte, vor conduce la realizarea
obiectivelor cu valoare formativă, atât de des invocate, şi pe
drept cuvânt, în politicile şcolii româneşti. Curiozitatea
micilor şcolari poate fi “exploatată”asigurându-se o creştere
a motivaţiei prin şi pentru activităţile recreative, pentru
jocuri în
aer liber,
dar şi pentru
cunoaşterea unor domenii de activitate,
pentru activităţi de instruire propriu-zise. Iniţiativa
colectivului de elevi ai Clasei a III-a A, conduşi de doamna
Bungianu Geta vine să confirme tocmai acest lucru şi, în
acelaşi timp, să se adauge altor activităţi care au ca obiectiv
principal, formarea unui tânăr cu un dezvoltat simţ al
responsabilităţii, capabil să rezolve problemele noi ale lumii
contemporane.

Directorul Şcolii “Elena Cuza”,

Profesor Mîrza Leşan Paraschiva
 Dragii mei,
Am scris pentru voi despre,

Acum câteva luni în urmă am făcut o înţelegere cu timpul. I-am cerut să

mă facă fericită. Curând a intervenit o schimbare. Timpul mi-a oferit un loc
minunat în care toate visele copiilor prind aripi. A fost nevoie doar de câteva
secunde pentru a trece un prag, o adevarată poartă stelară, care să mă trimită în
lumea de poveste a copilăriei şi de încă una pentru a-mi ridica ochii să privesc.
O secundă, parcă smulsă din timp, conservată copilăriei, o secundă imensă care
trăia doar pentru ei,
pentru Elevii Clasei a III-
a A, de la Şcoala „Elena
Cuza”, Iaşi. I-am privit
şi-am ştiut că alături de
ei voi putea fi din nou
copil. Liberi, multicolori,
energici, minunaţi, plini
de dorinţe şi vise, zburau.
Erau fantastici, personaje
de poveste în care erau
adunate toate calităţile şi
toată forţa binelui.
Undeva deasupra, o zână
a copilăriei îi privea şi-i
presăra cu praf de stele,
făcându-i să zboare cu
multă uşurinţă. Timpul îi
iubea, aerul îi adora, zâna îi veghea, iar eu ma îndrăgostisem de ei. Voiam să
plutesc alături de ei, să mă bucur împreună cu ei. Zâna copilariei mă presără
atunci cu acelaşi praf de stele şi deodată am simţit cum îmi cresc aripi. Aerul mă
luase în braţele sale. Pluteam. În jurul meu erau atâtea zâmbete de copii!
Minune! Eram din nou copil.
Cu ceva timp în urmă i-am cunoscut pe Elevii Clasei a III-a A de la
Scoala “Elena Cuza” Iaşi. Alături de ei am învăţat să zbor.

Vă îmbrăţişez cu drag,
prietena voastră, Lorena Chira,
studentă la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei ,
Universitatea A.I. Cuza Iaşi
 Am să vă mărturisesc din capul locului,
că mi-aş fi dorit din toată inima să fi avut posibilitatea să realizez, când eram de
vârsta voastră, un asemenea proiect. Dar în viaţă mereu se ivesc lucruri noi, care
de care mai interesante. Iată că acum nu trebuie decât să cer acceptul vostru
pentru a mă “ înscrie” în Clubul lui Bogdan. Că sunt o împătimită a maşinilor o
să înţelegeţi uşor din ce vă voi povesti mai departe. De-abia împlinisem 18 ani
când am intrat în posesia permisului de conducere. Eram atât de fericită, încât
eram dispusă să ajut la nevoie pe toţi cei care aveau maşină dar nu reuşiseră să
aibă şi carnet. Aşa am ajuns eu să conduc şi să cunosc foarte multe tipuri de
maşini. Cel mai mare secret pe care vi-l mărturisesc numai vouă este că am
condus un Aro şi un tractor. Sunt tare mândră că am putut supune voinţei mele
aceste maşini” grele”. Acum conduc o maşina de ultimă generaţie.
Dar, ca poliţist de proximitate, trăiesc un sentiment de mândrie, când
vine vorba de “şcoala mea” sau de” copiii mei”. Nu stiţi care este “şcoala mea”?
“Copiii mei’? Şcoala “Elena Cuza’ cu elevii săi, cu voi, dragii mei.Când mi s-a
repartizat această zonă de care urma să răspund din punct de vedere al
securităţii şi protecţiei persoanelor am avut mari emoţii. Totul îmi era
necunoscut. Dar aici, în şcoală, am găsit căldură înţelegere şi, mai ales, dorinţa de
colaborare pentru rezolvarea problemelor specifice.
Acum am devenit prieteni. Sunt prietenul adult, care cunoaşte legile
după care este organizată societatea, care le urmăreşte, vă ajută să le cunoasteţi şi
voi ca să le respectaţi. Ideea de a organiza un club în care prin activităţile
desfăşurate să se urmărească obiective atat de largi, intre care primele se referă la
respectarea regulilor de circulaţie, nu poate primi alt calificativ, decât “Foarte
Bine”. Este cunoscută activitatea elevilor şi a cadrelor didactice de la Şcoala
“Elena Cuza”, în sensul acesta , iar iniţiativa lui Bogdan Lazăr, colegul vostru,
vine să întărească spusele mele. Este deosebit de important să constaţi ca poliţist
că lumea se schimbă în bine şi că această schimbare vine din şcoală. Dar să nu
uitaţi niciodată că, atât ca viitor conducător auto, cât mai ales acum, în calitate de
pieton, RESPECTAREA REGULILOR DE CIRCULAŢIE ESTE OLIGATORIE,
căci astfel vor fi prevenite eventualele accidente.
Nu-mi rămâne decât să vă felicit pe voi, pe doamna învăţătoare,
întreaga Şcoala “Elena Cuza” Iaşi, căci astfel vom putea fi mai liniştiti în ceea ce
priveşte circulaţia pe drumurile publice.

Mult succes!

Poliţist de Proximitate,
Agent Lungu Corina Mihaela
 Părinţii despre...
ŞCOALĂ şi COPIII LOR
Copiii noştri sunt darul lui Dumnezeu, pentru care îi mulţumim. Un alt dar este
că sunt sănătoşi şi că iubesc învăţăturile bune. Avem ocazia să trăim bucurii şi satisfacţii
mari împreună, căci la şcoală le sunt recunoscute şi răspătite munca şi strădania, le sunt
stimulate talentele şi pasiunile.
Şcoala este locul copilăriei. Să ne bucurăm din plin de binefacerile educaţiei
oferite de şcoală.
Geta Bungianu

Fiind preşedinta Comitetului Reprezentativ al Părinţilor clasei, am participat

adeseori la activităţile educative desfăşurate de elevi sub îndrumarea doamnei institutor
Geta Bungianu. Fie că era vorba de lecţii deschise cu invitarea tuturor părinţilor clasei,
activităţi de consiliere psiho-pedagogică, vizionarea unor spectacole de teatru, ori
colaborarea cu Biblioteca “Gheorghe Asachi”, “Bojdeuca” din Ţicău, Revista “Viitorul la
pătrat”,etc. implicarea elevilor era reală şi totală.
Trebuie să amintesc de gestul plin de respect şi recunoştinţă pe care l-au dovedit
aceştia, mergând cu mici daruri la Căminul de bătrâni “Constantin şi Elena”, o acţiune
desfăşurată sub genericul “Dăruind, eşti mai bun”. Şi spun acest lucru, raportăndu-mă la
fiul meu, Lucas Arnăutu, care a luptat din răsputeri să rămână în această clasă şi în anul
şcolar 2007/2008, deşi actualmente locuim într-o altă zonă a oraşului, iar în drum spre
şcoală trece pe lângă alte patru şcoli, ca să nu mai vorbesc de cea care se află la 50m de
blocul nostru. Poate că prin acest lucru am spus totul şi despre copilul meu dar şi despre
Şcoala “Elena Cuza”.
Carmen Arnăutu

Am pătruns în intimitatea Şcolii “Elena Cuza”, mai precis în sala unde învaţă
elevii Clasei a III-aA, în anul şcolar 2007/2008, prin intermediul fetiţei mele, Otilica, aşa
cum o dezmiardă de multe ori, învăţătoarea ei, doamna Geta Bungianu.
Sintagma “şcoală de cartier” ar trebui să nu poarte în ea nimic peiorativ, căci de-a
lungul anilor, am văzut o parte din realizările deosebite ale acestei şcoli, fiind educatoare
şi director la Grădiniţa Nr. 14, iar anul acesta am avut bucuria să înţeleg mai bine cum
munca titanică, coerentă şi constantă în folosul copiilor, le poate schimba destinele. Prin
ochii copilului meu citesc starea de bine indusă, încrederea în el, dorinţa de a învăţa,
ataşament pentru valori autentice.
La Şcoala “Elena Cuza” se face învăţământ de calitate.
Otilia Cărămidaru
 În şcoală se fac prietenii frumoase, adevărate. Încerc să-l învăţ pe fiul meu,
Robert, că prietenia se bazează mai ales pe încredere, iar încrederea vine din capacitatea
de a ajuta la nevoie dar şi din respectarea cuvântului dat. Astfel construim relaţia noastră,
mamă-fiu, drept model pentru ceea ce va construi , la rândul lui, cu colegii de clasă şi nu
numai. Este apreciat pentru calităţile sale, şi în acelaşi timp conştient că aici, în clasă, în
şcoală poate să-şi modeleze personalitatea. Este locul în care se simte în siguranţă.
Liliana Rotariu

Am încredere în copilul meu, Andrei, în mama mea, în şcoală, în dascălul care îl

ajută să se desăvârşească. Poate că şi acesta este motivul care mă determină, ca din când
în când, să-l mai las să se descurce singur, chiar dacă grijile mele interioare se îndreaptă
zi şi noapte la el.
Cristea Veronica

Privesc străzile zgomotoase şi aglomerate ale oraşului, străzi pe care le străbat cu

paşi grăbiţi de aproape patruzeci de ani, iar în jurul meu un furnicar de oameni la fel de
grăbiţi ca şi mine. Grăbiţi unde, şi de ce? Mi-am pus această întrebare şi m-am oprit. Am
privit în sus şi am văzut atâta frumuseţe cât ochiul nu poate cuprinde. Am privit apoi în
jos şi am văzut pământul, roditor ca pântecul mamei, pământul în care am prins rădăcină
fără să-l observ şi m-am întrebat: Unde au fost toate acestea până acum? Am fost oare
atât de grăbită spre nicăieri? Cum de m-am bucurat atât de puţin de darurile primite de la
Dumnezeu când erau atât de aproape? Copiii mei, inteligenţi, frumoşi, afectuoşi, sensibili
şi deopotrivă puternici. Sau…m-am bucurat.
Acum, însă paşii mei au devenit mai domoli, iar ochiului meu nu-i mai scapă
nimic, de la firul ierbii până la bolta infinită a cerului, din ceea ce a hotărât Dumnezeu că
trebuie să putem vedea.
Liliana Hriban

Nu trebuie să facem un efort prea mare pentru a ne reaminti faptul ca şi

bunicii şi părinţii noştri au preţuit învăţătura. Dovadă este lumea ştiinţei româneşti.
Astăzi, mai mult ca oricând, şcoala are o responsabilitate crescută deoarece preia şi o
parte din sarcinile părinţilor. Şi Şcoala „Elena Cuza „se numără printre cele în care copiii
sunt bine educaţi, după cerinţele europene. Ştiu că fiul meu este în siguranţă atâta vreme
cât este la şcoală, sub supravegherea atentă a doamnei învăţătoare şi-i mulţumesc pe
această cale.
Mihaela Lazăr

Să îndemnăm copiii să viseze este unul din lucrurile pe care trebuie să nu

le uite adulţii. Acasă, toate discuţiile cu Voicu, mezinul familiei, sunt de natură să-i
dezvolte încrederea în sine, dorinţa de a face lucruri deosebite, bucuria succesului. Îl
îndemn să viseze, căci visele îndrăzneţe înzecesc forţele. Nu degeaba se spune: „Ai grijă
ce-ti doresti, că s-ar putea să se împlinească”.Dar, în acelaşi timp, odată ce ţi-ai propus
ceva, trebuie să lupţi ca să poţi realiza. Şi mai ales, prin forţele proprii. De aceea vă
sfătuiesc să visaţi, dragi copii.
Sorina Ghidiu
în cadrul cărora desfăşoară activităţi şi
elevii Clasei a III-a A

Poliţia de Proximitatee
Cabinetul medical şcolar
Grădiniţa Nr. 14
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
Ocolul Silvic-Podu Iloaie
Biblioteca Şcolii „Elena Cuza”
Biserica „Sfânta Treime”
Biblioteca „Gheorghe Asachi”
Bojdeuca din Ţicău
 Dragă Armando,

De ce nu mai vii la şcoală? Mie îmi este dor de tine. Am

fost colegi totuşi, o lungă perioadă de timp. Ar trebui să vii şi să
vorbeşti cu mine să-ţi spun cât este de impotant în viaţă să ai o
brumă de învăţătură. Dar să nu uit să-ţi spun despre clasa noastră.
Vai, ce frumoasă şi curată este! Vino să o vezi! După vacanţa de
Sfintele Paşti, te aştept cu drag. Şi fii sigur, nu numai eu, ci toată
clasa.
Sper să-ţi fac plăcere cu această poezie:

„ Şcoala te învaţă, dragă, Îţi poartă de grijă tare.

Să fii bun o viaţă-ntreagă. Şi nu-ţi poţi imagina
Este-o zană-aicea, care Lumea-ntreagă fără ea”.

Cu drag şi prietenie,
Bogdan Andrei Lazăr
 Armand dragă,

Îmi povestea zilele trecute tatăl meu despre un părinte care nu-şi
putea ajuta propriul său copil la lecţii fiindcă nu ştia carte. M-am
întristat. Acel copil voia cu adevărat să devină prin învăţătură mai bun,
dar nu- i oferea nimeni nici un sprijin.
Poate că tu nu ai auzit o asemenea poveste şi nu poţi înţelege
tristeţea din sufletul copilului, dar ar fi bine să -mi asculţi sfatul:
Vino la şcoală!
Te aştept,
Florin Lefter

Dragi prieteni,

Scrisorile voastre trimise prin Andreea m-au emoţionat. Eu

ştiu să citesc şi să fac unele calcule la matematicâ, dar am înţeles că este
prea puţin. Şi apoi, chiar nu mai ştiam ce să fac o zi întreagă. La şcoală îmi
era ruşine să mai vin după atâta timp. Uneori plângeam căci rămâneam
singur. Cei mai mari din Păcureţ plecau cu diferite „afaceri” iar eu nu
aveam voie să-i însoţesc. Ajutorul vostru a sosit când aveam mai mare
nevoie de el. Dar am uitat să mai spun ceva: a venit acasă la mine şi au
discutat cu părinţii mei, poliţiştii de proximitate. Le-a spus să mă lase la
şcoală. Am hotărât astfel că nu e bine să abandonez şcoala. Şi voi m-aţi ajutat
şi vă mulţumesc pe această cale.
Vă mulţumesc şi pentru că m-aţi ajutat să scriu ceea ce gândeam.
Colegul vostru, Armando
Pentru cei uitaţi sau
Rană vindecată
Am să vă spun, dragi colegi, povestea tristă a unui pui de urs
care trăia împreună cu mama sa la marginea unei păduri, într-o căsuţă mică
dar îngrijită si primitoare. Deşi povestea puiului este tristă, despre el vă pot
spune că era destul de vesel, jucăuş şi prietenos. S-ar fi împrietenit cu cel
mai fioros animal sau cu cea mai mică şi neînsemnată insectă. Cu toate
acestea, unii dintre tovarăşii săi de joacă îl priveau cu ochi răi, căci blăniţa
lui avea o culoare mai închisă decât a celorlalţi. În acea pădure toate
animalele mari şi mici trăiau în bună vecinătate iar puii lor mergeau la şcoală
şi se jucau împreună cât era ziua de mare. Ursuleţul nostru însă, şedea mai
tot timpul deoparte aşteptând să-l invite în jocul lor.
- Ce cauţi tu aici, mă? Nu vezi ce negru eşti? Nu mă atinge, că
mă murdăreşti. Mereu i se vorbea aşa, iar ochişorii lui mari şi negri ca mura
câmpului se umezeau de lacrimi fierbinţi. Şi totuşi, el îi iubea pe toţi şi-i
considera prietenii lui. Sufletul său curat nu cunoştea ura, căci fusese învăţat
de mama ursoaică să-şi iubească semenii indiferent de culoarea blănii,
indiferent dacă sunt buni sau răi, frumoşi sau mai puţin plăcuţi la înfăţişare.
Toată această tristeţe o purta în sufletul său fără să o mărturisească mamei
căci o vedea doar seara şi n-ar fi vrut să o întristeze cu necazul său.
Dar timpul a trecut şi peste pădure s-a lăsat o iarnă blândă şi
albă. Toţi se pregăteau să întâmpine sărbătorile de iarnă care se apropiau. La
şcoală, dascălul învăţase că e frumos să faci bucurii celor dragi, dăruind câte
ceva în ajunul tuturor sărbătorilor, dar mai ales în Ajunul Crăciunului.
Pentru ca surpriza să fie mai mare, fiecare urma să primească darul de la
unul dintre colegi, al cărui nume rămânea secret până în ziua serbării.
Darurile urmau să fie aşezate sub bradul din mijlocul pădurii. Numele
ursuleţului a fost tras de un pui de leu mândru şi îngâmfat.
- Eu să dăruiesc ăstuia ceva? Niciodată!
Şi a rupt bileţelul în faţa tuturor. Puiul nu s-a plâns nimănui, dar
în sufleţelul lui era foarte trist. La serbarea organizată în mijlocul pădurii,
când stelele au coborât să împodobească bradul, iar luna arunca raze
luminoase transformând pădurea într-un tărâm magic, puii au cântat colinde,
vestind naşterea pruncului Iisus. Glasurile lor cristaline se auzeau până în
ceruri. Când a venit momentul să-şi găsească numele pe darurile de sub
brad, chipurile lor iradiau de fericire. Doar puiul nostru a căutat în zadar.
Numele lui nu era pe nici un pacheţel. Mama sa îl privea cu disperare
văzându-i dezamăgirea de pe chip. Şi totuşi, sub brad mai erau câteva
pacheţele care nu aveau dedicaţia. Dascălul l-a chemat lângă el, l-a învăluit
cu multă lumină şi i-a spus:
- Acesta este pentru tine. A primit darul, dar a rămas trist. Până
într-o zi. Sufletul ursoaicei a lăcrimat atunci, căci nu ar fi vrut ca puiul ei să
se afle printre cei uitaţi. Şi-a amintit de copilăria ei tristă când, fiind cea mai
mare din familie, trebuia să renunţe la multe lucruri în favoarea fraţilor mai
mici. Ar fi vrut ca puiul ei să aibă o soartă mai bună. A înţeles mai mult ca
altădată că micuţului trebuie să-i dea şi să-i arate mai multă dragoste.
Acasă i-a întărit promisiunea că „niciodată nu se va afla printre cei uitaţi”.
Pentru voi, dragi colegi, am un sfat:
Nu judecaţi pe nimeni după culoarea pielii! Adevăratele comori sunt
înăuntrul nostru. Încercaţi să le descoperiţi şi veţi şti să vă alegeţi prietenii.

Elena Mălina Albu

Surori
Cu sora mă-nţeleg bine
Mai ales când nu-i cu mine.
Dar de-i vremea de-nvăţat
Sau ordine şi curat,
Poţi fi sigur că-mpreună
Facem treaba foarte bună.
Ioana Aurora Bejinariu
 În parteneriat cu Ocolul Silvic Podu Iloaie şi cu Grădiniţa Nr.
14, s-a desfăşurat una dintre cele mai frumoase activităţi de protejare a
mediului înconjurător. S-au plantat flori şi pomi în parcul Grădiniţei Nr. 14
şi în parcul Şcolii noastre.

Călătorie pe o frunză

Nu fiţi atât de suspicioşi! Se

poate călători şi pe o frunză! Staţi
liniştiţi! Cu gândul! Haideţi
împreună să vedem pe unde ne
poartă vreme de o zi. Ne aşezăm
pe locurile din faţă ca să vedem
mai bine priveliştea care deja a
început să ni se dezvăluie. Ce
frumos se văd de sus toate
lucrurile de pe pământ!
Pe lângă casele ca nişte cutii cu
chibrituri, se mişcă iute vietăţi de
mărimea furnicilor uriaşe. Sunt
oamenii. Nici animalele din curtea
caselor, vacile, caii, porcii nu
arată mai mari decat şoarecii.
Păsările sunt doar ca nişte puncte
mişcătoare.Acum trecem pe
deasupra oraşului. Ei, nu trebuie sâ
credeţi că este mare deosebire faţă
de ce-am văzut până acum. Au
dispărut blocurile din cartierul
meu. Erau aşa de înalte că puteai
cădea pe spate, dacă te uitai la
ultimul etaj. Acum seamănă cu
figurile geometrice din cartea mea
de matematică. Şi poate cu
corpurile geometrice atât de
îndrăgite, din vremea grădiniţei.
Când te afli sus-sus de tot, vezi
toate lucrurile de pe pământ tare
mici. Mă gândesc la oamenii foarte
“înalţi” şi-mi pun o întrebarea.
Oare cum ne văd pe noi, copiii?
Dar oare ne mai văd? Uneori
credem că nu..
Maria Otilia
Cărămidaru
Visul
Într-o zi de primăvară, împreună cu bunicul
meu, mergem să vedem răsadurile din grădină. Privirea
mi-a fost atrasă de o lalea. Mi-am dat seama că locul ei
nu era acolo. Şi totuşi m-am aplecat să o miros. Când
mi-am întors privirea, în jurul meu era o mare de flori,
dar bunicul meu dispăruse. În speranţa să-l găsesc, mă
plimbam de colo până acolo, admirând frumuseţea
locului. Am obosit colindând această „ţară a florilor”,
fără să dau de bunicul. M-am aşezat să mă odihnesc.
Stăteam sprijinit cu spatele de tulpina unei lalele uriaşe
iar petalele mă protejau de căldura soarelui. A trecut
mult timp, căci după ce m-am trezit mă simţeam atât de
bine şi odihnit! Bunicul era lângă mine şi mă îndemna
să mă trezesc. Urma să ne întoarcem acasă la părinţii
mei dragi. Călătoria în „ţara florilor” prin vis m-a făcut
să îndrăgesc şi mai mult locul în care trăiesc şi să-l
înfrumuseţez plantând flori şi arbori. Vă invit să veniţi
şi voi cu mine.

Andrei Bogdan Lazăr

 Dispariţia
- Priviţi! A dispărut! Era aici! E vorba despre sora mea, Mădălina. Eram cu
ea. A stat de vorbă cu un trandafir apoi a înghiţit-o...
- M-am întors, nu te speria, scumpul meu frăţior. După ce trandafirul cu
miros adormitor m-a răpit, m-a dus într-o lume fermecată. Aici casele aveau forma de
lalele, trandafiri, zambile, narcise, garofiţe şi tot felul de flori care de care mai
parfumate şi mai frumos colorate. În mijlocul acestei grădini minunate se afla un castel
cu totul şi cu totul de aur. Voiam să mă apropii . Am fost însă oprită de o lalea gingaşă
şi parfumată dar tristă.
- Fetiţo, te rog, ajută-mă să mă întorc în grădiniţa mea, căci de şaizeci de zile
mă aflu pe acest tărâm. Aici nu sunt copii şi nu este nici veselie.
- Te-aş ajuta cu mare drag, dar spune-mi în ce anotimp te-ai născut.
- Primăvara, draga mea, ca şi verişoarele mele narcisele, zambilele, toporaşii şi
viorelele.
- Atunci, să ne rugăm împreună: „Primăvară, te rugăm să ne duci înapoi în
grădiniţă!
Cât ai bate din palme, un portal s-a deschis, iar noi ne-am trezit în grădiniţa
bunicii.
Am răsuflat uşurat căci sora mea se afla lângă mine, iar părinţii nu aveau să
sufere din pricina neatenţiei mele.
Ştefan Matei

Poveste

Mă plimbam prin pădurice Şi să o legi cu ceva?

Şi deodată am zărit Am luat o pămblicuţă
O frumoasă vrăbiuţă Aripioara i-am legat
Care astfel mi-a şoptit: Vrăbiuţa fericită
Fată dragă, eşti tu bună Repede s-a depărtat.
Să vezi aripioara mea
Cât de tare e rănită, Alexandra Păvăloaia
 Ghiocelul

Mic, plăpând, dar de un alb strălucitor, protejat de frunze ca nişte

lănci, gingaşul ghiocel vesteşte sosirea primăverii în fiecare an.
Se spune că demult, ghiocelul nu ştia cine este cu adevărat. Se
considera, nu gingaş, ci prăpădit, nu firav, ci slab, nu curajos, ci fricos.
Privea în jurul său şi înţelegea că toate celelalte flori îl întreceau în
frumuseţe.
Într-o dimineaţă foarte friguroasă îndrăzni să-şi scoată căpşorul de sub
zăpadă. Văzând aceasta, vântul propune soarelui să se ascundă sub nori, iar
Babei- Iarna să-şi scuture ultimele cojoace. Îl invită pe Moş Omăt şi pe Moş
Crivăţ, să dea ultimul spectacol” înainte de a-şi lua rămas bun. Înfricoşat şi
înfrigurat, ghiocelul s-a pitit după un bulgare de zăpadă. Le-a spus
„duşmanilor” săi că mult nu va mai putea rezista „la presiunile lor”. Auzind
vorbele ghiocelului, soarele i-a trimis raze calde în ajutor. Lângă el au apărut
o mulţime de alţi prieteni, care de care mai îndrăzneţi. Împreună au invitat la
joacă pe Baba Iarna şi pe Moş Omăt.
Aşa a înţeles ghiocelul că este iubit şi de soare şi de oameni, pentru că
o dată cu el „vin florile-n câmpie , şi nopţile cu poezie”.

Ioan Alexandru Gordobino

Copilul şi cactusul
De ce oare mi-am propus eu să vă vorbesc despre un cactus?
Poate am vreo misiune de îndeplinit? Ei bine, la început am avut o oarecare
strângere de inimă. Când l-am văzut aşa de ţepos, am crezut că se „dă la
mine”. Aflaţi că nu a fost aşa. Mi-a vorbit tare frumos. Am rămas
impresionat când am aflat că unele specii fac fructe comestibile. Şi deodată
mi-a venit ideea să fac o comparaţie cu oamenii, cu copiii, care chiar dacă nu
au o înfăşişare foarte plăcută, au un suflet în care ar încăpea întreaga lume.
Despre celălalt fel de copii vă las pe voi să gândiţi.

Andrei Robert Cristea

 Primăvara

Privesc în jur.
Somnoroasă, fericită, mi-arunc ochii spre cer.
Curge seninul.
Cobor privirea.
Curge verdele, galbenul şi roşul şi violetul, îşi cântă mierla
trioletul.
Pământ reavăn din care ies vietăţi mărunte, cu spatele încălzit de
lumina fierbinte.
Sunt orbite de atâta lumină, căci până mai ieri, se pare că în
pământ aveau rădăcină.
Privesc mai atent. Văd bine. E Primăvara! Vine!
A coborât de undeva din cer, pe un lăvicer.
Este însoţită de raze dulci de soare, de păsări călătoare, de
ghiocei şi toporaşi, de brebenei şi curpenaşi.

Oana Moraru

Primăvara

Pe cer soarele zâmbeşte,

Pământul de-l încălzeşte,
Raza blândă-l primeneşte.
Din ceruri, unde domneşte
Cu uimire ne priveşte.
Pe flori le înveseleşte,
Iarba nouă înverzeşte.
Izvorul se dezmorţeşte
Către luncă el porneşte.
Ioana Bianca Cucinschi
 Zâna Primăvara
Zâna Primăvara astăzi mă ruga:
-Hai, Mălina dragă,nu mai aştepta.
Este soare-i bine, aeru-i curat
Sari şi te îmbracă, nu mai sta în pat!

Mălina Dobre

De Sfintele Paşte
Din petice mătăsoase
Ghiocei au prins să iasă.
Natura în sărbătoare,
Cu parfum plăcut şi soare,
Îşi deschide porţile
Invită suratele
Să mângâie florile,
Prin grădini şi prin păduri
Aer proaspăt din belşug
Pentru toţi copiii buni.
La Paşti, cu suflet curat
Spui, Hristos a înviat!!

Patricia Ciubotariu
 Colaborarea cu elevii
clasei a III-a A şi doamna Geta
Bungianu, învăţătoarea lor,
mi-a dat prilejul să fac
cunoştinţă, în mod nemijlocit cu
elevi bine instruiţi şi educaţi,
dornici de cunoaştere şi plini de
energie.

Doamna învăţătoare valorifică aceste calităţi prin activităţi variate şi

deosebit de valoroase din punct de vedere educativ. Activităţile sanitare au un
impact pozitiv asupra comportamentului elevilor, de aceea nu trebuie să pierdem
nicio ocazie să le oferim cunoştinţele de care au nevoie din domeniul sănătăţii, al
alimentaţiei, al igienei corporale etc. Mi-a făcut o reală plăcere să desfăşor aceste
activităţi. Motivaţia înaltă manifestată a venit şi din faptul că, de fiecare dată, cei
care au dovedit cunoştinţe suficiente, în măsură să ofere soluţii în situaţii deosebite,
au fost stimulaţi cu diplome. Printre aceştia se află: Rotariu Robert, Cărămidaru
Otilia, Cucinschi Bianca, Lazăr Bogdan, Mihalache Mirel.

Lidia Doncean, asistent medical

Să avem o ţinută vestimentară îngrijită, în
concordanţă cu Regulamentul de ordine
interioară a Şcolii „Elena Cuza” Iaşi;
Să îndeplinim cu conştiinciozitate sarcinile
care decurg din calitatea de elev;
Să aşteptăm în linişte începerea orelor de curs;
Să asigurăm un climat prielnic activităţilor
instructiv-educative pe care le desfăşurăm la
nivelul clasei, al şcolii;
Să ajutăm un coleg care s-ar putea afla într-o
situaţie delicată;
Să dăm dovadă de bună cuviinţă în toate
ocaziile, atât în şcoală, cât şi în afara şcolii;
Să respectăm şeful clasei;
Să fim „propriul nostru şef”;
Să fim buni observatori, fără, însă, a imita
răul;
Să ignorăm anumite situaţii jenante.

(Din Regulamentul Clasei a III-a A, Şcoala „Elena Cuza”Iaşi ,

An şcolar 2007/2008)
Şcoală, miere- nvăţătură, aici totu- i cu măsură
Dragi şcolari, albine mici, înfruptaţi-vă de-aici!

PRODUSE ECOLOGICE
Tip:Poliflora /Expira: XI.09 S. C.Viespea,
Str.Prisacarilor, 9A Iasi tel. 03345621

• Miere de albine
poliflora
• Amba
Borcanel cu mi ere
dulce
Pentrubuni si
buni cute
Ecologi c, natural
Borcanel cu mieredulce
pentrubaieti si fetite I nti neresti
momentan
Ecologi c, natural
tefacemai
nazdravan
Cum poţi „prinde Aripi”
Oricare dintre voi ar putea” prinde aripi” dacă...

 ar fi elev în Clasa a III-a A;

 ar respecta regulile de comportare civilizată ;
 şi-ar pregăti conştiincios temele;
 şi-ar păstra cu grijă bunurile personale;
 şi-ar păstra cuvântul dat;
 şi-ar respecta colegii;
 ar păstra în condiţii bune obiectele din clasă, şcoală;
 ar ajuta pe acei colegi care sunt certaţi cu disciplina şi buna cuviinţă;
 ar aştepta venirea profesorului şi începerea cursurilor în linişte;
 şi-ar construi în jurul său o atmosferă liniştită, relaxantă, plăcută, calmă.

ămânţa bună care creşte

nundă clasa, şcoala, viaţa.
umina caldă îmblânzeşte
nimi mai reci ca dimineaţa.
ineri, copii , adulţi, bătrâni,
ameni venind spre bunătate
idică glasul bun spre lumi
ar cântul sfânt răzbate.

Ştefania Ciubotariu
Innocent, reprezintă cel mai important proiect,
derulat în plan internaţional,
la Şcoala Elena Cuza, Iaşi.
Coordonat de doamna Gabriela Iancu,
profesor de geografie,
parteneriatul cu cele trei ţări ,
Germania, Spania, Italia
a contribuit la creşterea prestigiului şcolii,
numărându-se printre cele de reper
în oraşul nostru.
 Soare pe cerul Şcolii „Elena Cuza” Iaşi, cu
ocazia vizitei prietenilor de la Caşvana,
Bucovina, localitatea natală a profesorului
Mîrza Leşan Paraschiva, directorul şcolii.

Dragii nostri prieteni de la Caşvana,

Bine aţi venit la Iaşi, oraş cu o

istorie emoţionantă,cu oameni şi
fapte…
(Din Scrisoare deschisă adresată
cadrelor didactice şi elevilor de la
Colegiul din localitatea Caşvana)

Institutor, Geta Bungianu

 Conţinutul articolelor din Revista ”Aripi”,
varietatea temelor abordate, modul de tratare a
fiecărei probleme, capacitatea elevilor de a se implica
în realizarea acestor activităţi configurează portretul
unor generaţii care nu se pregătesc pentru viaţă, ci
trăiesc viaţa însăşi.
Directorul Şcolii “Elena Cuza”Iaşi,
Profesor Mîrza Leşan Paraschiva

Despre efortul, capacitatea de organizare şi

dăruire a celor două categorii de actori ai educaţiei,
dascăl şi elevi, prin care se urmăreşte realizarea unei
asemenea lucrări, ne poate vorbi orice coleg care a
încercat o asemenea experienţă, cel puţin o dată.
Prin atragerea în activităţi de genul celei
prezente, îi putem cunoaşte pe şcolarii noştri sub
aspecte dintre cele mai diverse, putem identifica şi
cultiva talentele, iar mai apoi, valorifica
performanţele obţinute. Facem cunoştinţă cu elevi
deosebiţi, care ne încântă şi care sunt antrenaţi într-
un proces de creaţie, ce depăşeşte pe alocuri nivelul de
vârstă la care se află.

Director adjunct al Şcolii “Elena Cuza” Iaşi,

Profesor Gina Marfievici
Părerea cititorilor ne interesează

.....................................................................................
................................................................................................
................................................................................................
................................................................................................
................................................................................................
................................................................................................
................................................................................................
................................................................................................
........................................................

Vă mulţumim
 Mărturisire

Aripi mi-a părut că-mi dai

Ca să zbor în luna mai
Şi-ntr-o lume de poveşti
Cu palate-mpărăteşti.

Tonul, vorba ori un zâmbet

Pentru mine sunt un cântec,
Iar de-o văd pe-nvăţătoare
Pentru mine-i sărbătoare.

Mădălina Viviana Lucaciu